“Nu este ușor să găsești o mână de specialiști pe care să-i poți transforma, ulterior, în echipă” | Dr. Adina Sîrbu, clinica stomatologică Aesthetica

Dr.Adina Sîrbu este cea care a pus bazele clinicii stomatologice Aesthetica din Cluj-Napoca, unul dintre puținii medici din țară care a absolvit cursul de specializare de doi ani FACE/Roth-Wiliams din Viena, specializându-se în tratamentul ortodontic al copiilor, cât și al adulților.

Dr. Adina Sîrbu este medic primar cu specializare în ortodonție și ortopedie dento-facială. În plus, aceasta este specializată în tratamentul patologiei articulației temporo-mandibulare în urma absolvirii programului de doi ani susținut în San Sebastian, Spania, de către unul dintre cei mai mari specialiști din lume în acest domeniu.

Dr. Adina Sîrbu a participat și a lecturat în cadrul a numeroase conferințe internaționale care au avut loc atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. Tocmai de aceea, dr. Sîrbu a decis ca membrii echipei clinicii pe care o conduce să fie și ei prezenți constant la conferințele naționale și internaționale pentru a fi la curent cu cele mai noi tendințe din domeniul lor de activitate.

Clinica Aesthetica(3)

Ne aflăm la 4 ani de la deschiderea clinicii stomatologice Aesthetica. Ce au însemnat în cifre pentru tine acești 4 ani?

Deși aveam un cabinet de ortodonție mai mic care se numea ASdent, mi-am dorit să deschid o clinică multidisciplinară pentru ca pacienții să poată să beneficieze de standarde înalte și în alte specialități dentare, nu numai în ortodonție. Ea a prins contur, luând numele de Clinica Aesthetica, și, în mod natural, rezultatele nu au întârziat să apară. 

 

Nu a trecut mult timp până am observat o creștere a numărului de pacienți tratați. Fiecare dintre aceștia au plecat cu zâmbetul pe buze din clinica noastră, iar asta mă bucură foarte mult. Din vorbă-n vorbă și pe bază de recomandări, acești clienți mulțumiți au atras după sine alți clienți, cu alte nevoi. 

 

Așa, odată cu creșterea numărului pacienților tratați, am observat și o mai mare varietate a nevoilor acestora și a problemelor cu care ei veneau înspre noi. Am ajuns, astfel, să colaborăm cu o echipă multidisciplinară performantă. Alături de aceasta, am tratat cazurile mai complexe ca să ne asigurăm că putem să răspundem nevoilor clienților noștri la aceiași parametrii calitativi. 

 

Colaborarea cu o echipă multidisciplinară performantă a însemnat creșterea numărului de colaboratori pe celelalte specialități dentare. De la endodonție, protetică, și implantologie până la stomatologie pentru copii și parodontologie – ne-am asigurat că cei cu care colaborăm livrează la cele mai înalte standarde. Totul ca să le oferim clienților dinți aliniați corect, o ocluzie corectă și estetică facială îmbunătățită.

Anul care a trecut a adus în viețile fiecăruia numeroase provocări. Cum și-a pus pandemia amprenta asupra activității tale? 

Pandemia cauzată de virusul COVID-19 nu ne-a ocolit nici pe noi. La noi, însă, în domeniul medical, cred că a trecut mai ușor comparativ cu alte arii de activitate. Ca medic sunt obișnuită cu măsurile de igienă și tot ceea ce înseamnă provocarea virușilor – motiv pentru care nu am întâmpinat probleme în a ne adapta pandemiei din acest punct de vedere. 

Asta ne-a ajutat să răspundem propice primului gând pe care l-am și avut în momentul de început al pandemiei: acela al punerii bunăstării clienților noștri pe primul loc. Astfel, pe toată perioada pandemiei, principala noastră preocupare a fost să-i ajutăm să treacă puțin mai ușor peste perioada grea prin care am trecut toți. Se confruntau deja cu probleme majore, așa că n-am fi vrut să le cauzăm și noi mai multe inconveniente decât aveau deja. 

 Clinica Aesthetica(2)

Care au fost cele mai mari provocări ale tale ca antreprenor? Cum ai reușit să treci peste ele? 

Nu-i ușor să găsești o mână de specialiști pe care să-i poți transforma, ulterior, în echipă. Simpla angajare a unor oameni nu garantează colaborarea eficientă a acestora. În momentul în care decizi să-i aduci în echipa ta, asta nu reprezintă o garanție pentru modul în care vor performa ei, împreună. 

 

Așa se face că provocarea cea mai mare pe care am întâmpinat-o ca antreprenor a fost să-mi formez o echipă de specialiști alături de care să pot să tratez orice caz, indiferent de cât de dificil sau de complicat ar fi fost. Dar, eventual, i-am găsit și am ajuns să lucrăm într-o formulă în care ne putem numi „echipă” în adevăratul sens al cuvântului. 

 

Care este primul gând cu care îți începi ziua în această perioadă?

Tocmai pentru că am identificat, în sfârșit, specialiștii alături de care simt că pot să formez o echipă care poate răspunde calitativ oricăror nevoi, ale oricărui client, a prins contur dorința noastră de extindere. De aceea, intenționăm ca la finalul anului 2021/începutul anului 2022, să deschidem o nouă clinică în Cluj. Aceasta fiind prioritatea mea în acest moment, este și primul gând cu care-mi încep ziua în această perioadă. Mă entuziasmează, motivează și determină deopotrivă. 

 

Susții prelegeri la conferințe internaționale și îți trimiți colegii sa participe la evenimente dedicate domeniului, în mod constant. Când se încheie acest proces de învățare? Cât de dinamic este domeniul din care faci parte? 

O lecție importantă pe care am învățat-o este că pentru a putea forma o echipă de specialiști e nevoie să cunosc și eu la fel de bine toate domeniile stomatologiei. Motiv pentru care, eu am participat și particip în continuare la numeroase evenimente internaționale atât ca și speaker la conferințe de ortodonție, cât și ca participant la conferințe din alte specialități dentare. Fie că vorbim despre estetică dentară și implantologie, sau despre pedodonție și parodontologie, trebuie să cunosc detalii despre fiecare în parte, chiar dacă ele nu intră în sfera specializării mele personale.  

Pun foarte mult preț pe asta fiindcă îmi dă capacitatea să pot să îi îndrum pe colegii mei. Medicina este într-o creștere a performanței de diagnostic și tratament. Este o dinamică care impune o specializare continuă, iar principalul beneficiar este pacientul care primește tratamente mai performante și eficiente. Ori, pentru a reuși să ținem pasul și să ne ridicăm la aceste standarde, nu putem să ne permitem să ne oprim din învățare nicicând.

Sunt mulți străini care apelează la serviciile unei clinici stomatologice din România. Ai putea spune că România are servicii excelente la acest capitol? Sau există doar excepții?

Mi-ar fi greu să spun. Dar ce pot să afirm cu certitudine este că dacă există doar excepții, atunci Clinica Aesthetica se numără printre ele. Pentru că vorbim despre o clinică la baza căreia stă modelul performanței clinicilor de top din străinătate. Ea reprezintă, de fapt, materializarea a ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să construiesc la Cluj. 

 

Și mă bucur că la câțiva ani distanță, am și reușit. Iar asta se datorează faptului că am pornit la drum cu o dorință: aceea ca Centrul Stomatologic Aesthetica să vină cu un plus de profesionalism, seriozitate și excelență pe piața serviciilor stomatologice. Așa se face că în epoca tehnologiei digitale, ne-am adaptat și noi acestui trend.

Foto Adina-pacient 

Pe termen scurt – mediu, care sunt planurile în perioada următoare legate de clinică și de tine ca profesionist? 

În viitorul apropiat urmează să deschidem încă o clinică de stomatologie multidisciplinară, într-o locație nouă, în altă zonă a orașului. Și această clinică va beneficia de tehnologie digitală care în ziua de astăzi nu poate să lipsească într-o clinică de top. La fel cum procedăm deja la Clinica Aesthetica existentă, o să procedăm și în noua clinică. 

 

Folosim tehnologiile 3D digitale pentru planificarea cazurilor ortodontice, a celor de protetică dentară, precum și a celor de implantologie orală. Pentru asta, folosim aplicații software de diagnosticare, planificare și simulare digitală a tratamentului, pentru ca tratamentul să fie predictibil, iar succesul acestuia, garantat. În plus, colaboratorii noștri de la laboratoarele de tehnică dentară care utilizează tehnologia CAD-CAM și 3D printing. 

 Clinica Aesthetica(5)

A existat de-a lungul timpului, sau există un mentor în viața ta? Dacă da, care au fost cele mai importante lecții pe care le-ai putea menționa?

Cred că existența unui mentor în parcursul profesional al oricărui profesionist poate să facă, cu adevărat, diferența. Eu am avut șansa și norocul să încep să practic ortodonția alături de cei mai buni profesori din lume: Prof. Dr. Domingo Martin din Spania și Prof. Dr. Renato Cocconi din Italia. Asta s-a datorat unui curs pe care l-am urmat timp de doi ani la Viena, exact într-un moment al vieții mele în care de-abia începeam să profesez în domeniu. 

 

Cursul s-a numit FACE (Functional and Aesthetic Excellence) și l-am făcut în perioada în care eram medic rezident. A fost ceva ce mi-am dorit să fac tocmai din dorința de a lucra îndeaproape cu specialiști precum acești doi profesori care mi-au devenit, ulterior, mentori. Spun și astăzi că oportunitatea de a învăța direct de la ei a fost cel mai bun început de care aș fi putut avea parte – și-a lăsat profund amprenta asupra doctorului care sunt astăzi. 

 

Ce sfaturi ai da unui profesionist care se află la început de drum pe calea antreprenoriatului?

Există trei lecții importante care mi-au servit foarte bine pe parcursul anilor și, pe care, dacă aș putea, mi le-aș transmite mie, cea care eram la început de drum profesional: 

 – Mi-aș spune să optez întotdeauna pentru cele mai bune cursuri de perfecționare pentru specialitatea pe care mi-o aleg;

 – Mi-aș spune să pun pe primul plan sănătatea pacientului întotdeauna; 

 – Și mi-aș spune că indiferent de ceea ce îmi propun să construiesc, să am tot timpul ca scop performanța crescută în domeniul medical pe care îl urmez. 

 

Cartea de pe noptieră: „Deodată în adâncul pădurii” de Amos Oz

Cafea sau ceai? Cafea

Desertul preferat: Pavlova

Tocuri sau flat shoes? Tocuri

Destinația preferată de vacanță: Spania