„Oamenii creativi, cei care inovează și nu se împiedică de primul eșec sunt căutați și apreciați” | Marta Ușurelu, Owner Biz

Marta Ușurelu este una dintre cele mai cunoscute persoane din presa românească. Conduce de mai bine de 20 de ani revista Biz, prima revistă de business din România, și a reușit să facă din aceasta nu doar un titlu, ci o sursă de informație și de inspirație pentru mulți dintre noi.

De două decenii publicația este disponibilă și în format print, iar acest lucru, cât și subiectele relevante și serioase, fac ca Biz să fie una dintre cele mai importante reviste de business din piața locală.

 

Mai mult decât atât, sub umbrela brandului Biz apar numeroase evenimente și proiecte speciale care au bucurat ani la rând specialiștii în domeniul MarCom și nu numai. 

 

Marta este implicată în toate proiectele revistei, este extrem de dedicată și coordonează echipa cu succes. Spune despre ea că preferă organizarea ca modalitate prin care putem face față tuturor activităților sau planurilor. Cu siguranță, Marta Ușurelu este o sursă de inspirație și motivație pentru multe dintre femeile antreprenor din România. 

 

În această perioadă sub semnul crizei medicale presa s-a dovedit extrem de importantă pentru acces la informații. Cum ți se pare că a evoluat presa de când ai debutat și până acum? 

 

În această perioadă, când am traversat cu toții o perioadă dificilă, am putut vedea care sunt publicațiile serioase și oferă informații de calitate și care sunt cele care fac orice pentru trafic. Publicul a putut vedea mai ușor care publicație sau site informează real și corect. Iar acesta este un lucru benefic pentru presa din România. 

 

Legat de evoluție, au dispărut mogulii, s-au schimbat generații de jurnaliști și s-a schimbat și abordarea. Video-ul a adus cele mai mari schimbări, dar cred că în continuare sunt mult prea puțini jurnaliști curioși și cu adevărat însetați de informație. Mă refer la acei jurnaliști care înțeleg cu adevărat să practice cu toată asumarea această meserie.  Pentru cei care fac acest lucru am tot respectul și mă bucur să îi avem printre noi. 

Marta Ușurelu, owner Biz 3

Ai avut contact constant prin Biz și evenimente cu antreprenori români. Ce le-ai recomanda femeilor care vor să debuteze în antreprenoriat sau să-și consolideze reputația în zona asta? 

 

Femeilor antreprenor, dar și bărbaților, le-aș recomanda să aibă mai multă încredere în ei. Aceasta este una dintre cele mai mari problemele ale celor care intră în antreprenoriat. În special femeile, au atât de multe temeri și se gândesc prea mult, încât nu mai realizează multe dintre ideile și proiectele pe care le au. 

 

Femeile ar trebui să aibă în afaceri același curaj pe care îl au în viața de zi cu zi. Educația ultimilor zeci de ani își spune cuvântul și foarte puține au curaj să iasă în față și să își asume un rol, o poziție sau o părere. Știu că este greu să ieși din zona de confort, dar doar așa îți construiești o reputație și ajungi să fii ca antreprenorii de succes pe care îi admiri.

 

Ce ai spune că are România de oferit pentru antreprenori, dar și pentru cei care au aptitudini speciale, creative? 

 

În primul rând, țara noastră are oportunități pentru antreprenori. România încă este tărâmul făgăduinței. În țările avansate este deja greu să răzbați, pe când la noi poți să faci peste noapte un business sau să pui o idee pe picioare cu resurse limitate și cu echipe foarte bune, care nu sunt deloc costisitoare. Iar oamenii creativi, cei care inovează și nu se împiedică de primul eșec sunt căutați și apreciați.

 

Cum ai reușit în toți acești ani în domeniu să te împarți între viața profesională și cea personală?

 

Mi-a fost destul de dificil să mă împart între viața profesională și cea personală, însă doar dacă te dedici poți să le faci bine pe amândouă. Chiar și așa, nu este ușor. Pasiunea și determinarea te fac să găsești diverse soluții, să poți face tot ce îți dorești și chiar dacă uneori am avut un program în care am lucrat de mai multe ori până seara târziu sau în weekend, am reușit să le împac pe amândouă și pot spune că sunt mulțumită. 

Marta Ușurelu, owner Biz 5

Ce mai înseamnă cariera în 2020 și în următorul deceniu? Mai este legată de vreun loc de muncă sau vorbim de consolidare în orice mediu se simte confortabil un om? 

 

Este greu de răspuns, în special acum când pandemia a schimbat din nou modul în care lucrăm. Cariera înseamnă să știi să îți faci un brand personal puternic, să fii recunoscut și căutat pentru abilitățile tale.

 

Cum reușești să-ți împarți timpul și să duci la bun sfârșit toate activitățile și proiectele în care te implici? 

 

Sunt organizată. Este ceva ce se învață și ajută enorm dacă vrei să fii eficient. Mai mult decât atât, o lecție foarte importantă: nu mai pierd vremea cu lucruri care nu ies și nu merită atenția. Am învățat să apreciez în ce merită să investesc timp și la ce pot să renunț și să merg mai departe.

 

Cum te aștepți să evolueze societatea românească, de la antreprenori la tineri și forța de muncă, în următorii ani? 

 

Sper să învățăm să apreciem mai mult fiecare zi. Pandemia ne-a arătat cât de ușor se pierde un an din viață. Însă, din păcate, nu cred că se vor schimba foarte multe lucruri la nivel de mentalitate. Oamenii care sunt concentrați total pe ideea lor, pe business sau carieră, se vor remarca. Ceilalți vor aștepta și pe viitor să li se spună ce să facă și se vor plânge că se plictisesc sau ca nu le place meseria sau viața lor.

 

Ce tip de activități ai recomanda generației tinere ca să-și extindă orizonturile cunoașterii și priceperii? 

 

Recomand cu mare încredere cărțile, tutorialele YouTube și un sport. Au nevoie de curiozitate, frumusețe și pasiune în viața lor.

Care e ritualul prin care te relaxezi și te deconectezi (dacă reușești să faci asta vreodată)? 

 

Îmi place enorm să citesc și mă relaxez cel mai bine când găsesc o carte bună. Îmi plac serialele și îmi place să mă întâlnesc cu oameni de la care am de învățat. Este cel mai revigorant mod de a-mi încărca bateriile.

Marta Ușurelu, owner Biz 2

Ce locuri și activități te inspiră? 

 

Marea mă inspiră cel mai mult. Îmi place să stau la soare, lângă apă, să ascult valurile și să fac planuri privind în zare. 

Marta Ușurelu, owner Biz 4

Sursa foto: arhiva personala