Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS: „În retail am învățat că fără viteză de reacție, intuiție și capacitate reală de adaptare este foarte greu să supraviețuiești”

Într-o industrie în care ritmul este accelerat, deciziile au miză mare, iar impactul se măsoară pe termen lung, leadershipul înseamnă claritate, adaptabilitate și responsabilitatea de a construi mai mult decât spații: de a construi contexte de viață. Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS, este unul dintre profesioniștii care privesc real estate-ul ca pe un motor de transformare urbană, economică și socială.

Face parte din echipa IULIUS de peste 20 de ani, iar din 2006 ocupă poziția de Head of Leasing a grupului. În acest rol, coordonează activitatea departamentului de leasing pentru segmentul de retail al tuturor proiectelor companiei, de la noile dezvoltări – RIVUS Cluj-Napoca și proiectul din Constanța -, până la cele operaționale: proiectele de regenerare urbană Palas Iași și Iulius Town Timișoara, rețeaua națională Iulius Mall din Iași, Cluj-Napoca și Suceava, precum și proiectele de retail de proximitate Family Market din Iași. 

Cu o carieră construită în jurul proiectelor complexe, al echipelor diverse și al viziunii pe termen lung, Oana ne vorbește despre echilibru, performanță și puterea colaborării, dar și despre ce înseamnă să creezi proiecte care devin repere pentru orașe și comunități. 

 

Oana, cum reușești să îți gestionezi timpul și energia între strategii diferite, echipe diverse și proiecte aflate în plină transformare?

 

M-am obișnuit să fac treceri rapide de la un proiect la altul și de la o strategie la alta, chiar și atunci când diferențele sunt majore, fie că vorbim despre adresabilitate, tipuri diferite de clienți sau obiective complet distincte. De cele mai multe ori, timpul pare inexistent, iar în retail am învățat că fără viteză de reacție, intuiție și capacitate reală de adaptare este foarte greu să supraviețuiești. Experiența m-a învățat să prioritizez rapid, să iau decizii informate și să mă bazez pe echipele cu care lucrez, pentru că într-un domeniu aflat în permanentă mișcare, flexibilitatea nu este un avantaj, este o necesitate.

 

De unde îți iei motivația în perioade intense, când presiunea este mare?

 

În perioadele intense, mă motivează în egală măsură rezultatele obținute, cât și tot ceea ce se află în spatele lor. De cele mai multe ori, munca este imensă și mizele sunt uriașe, iar satisfacția vine nu doar din rezultatul final, ci și din evoluția noastră ca echipă, din modul în care, pas cu pas, câștigăm experiență și o înțelegere tot mai profundă a proceselor, pe măsură ce depășim fiecare obstacol.

Un rol foarte important îl au oamenii din echipa mea. Mă bucur sincer să-i văd cum cresc, cum își depășesc propriile limite și așteptări, dar și pe ale noastre. Este un adevărat privilegiu să lucrezi cu oameni motivați de performanță și de impactul real al proiectelor, iar pentru asta sunt profund recunoscătoare.

Mă motivează, de asemenea, să văd companii care au crescut și cu ajutorul nostru. Nu sunt puține. În unele cazuri, IULIUS a jucat un rol esențial în dezvoltarea lor. Și, nu în ultimul rând, mă inspiră să văd că proiecte care au existat mult timp doar pe hârtie sau în imaginația noastră prind viață și devin spații în care se reunesc oamenii – antreprenori cu viziune și curaj, dar și vizitatorii, poate cel mai exigent barometru al succesului proiectelor noastre. Faptul că sunt parte din acest proces mă bucură și mă onorează deopotrivă.

 

Ce rol joacă echipa în succesul tău profesional?

 

Echipa joacă, fără îndoială, cel mai important rol în succesul meu profesional. În leasing, obiectivele complexe pe care le avem în agendă nu pot fi atinse decât printr-un efort colectiv. Echipa este formată din oameni cu seturi diferite de competențe, însă tocmai această diversitate face diferența. Suma acestor abilități, perspective și experiențe este cea care generează cele mai solide și frumoase rezultate. În decursul anilor, am învățat multe unii de la alții, ne-am motivat reciproc și, desigur, am sărbătorit fiecare reușită ca pe o bornă atinsă împreună.

 

Cum arată echilibrul pentru tine, într-un rol de top management?

 

Pentru mine, echilibrul este esențial în orice rol de top management. Cred că un manager poate lua decizii bune și poate construi relații sănătoase doar atunci când este, la rândul său, un om echilibrat, atât în modul în care decide, cât și în felul în care se raportează la oamenii cu care lucrează. Acest nivel se atinge doar atunci când reușești să găsești balanța corectă între control și încredere, între gândirea strategică și implementarea în operațional, între indicatori de performanță, rezultate și oameni, dar și între viața profesională și energia personală.

Din punctul meu de vedere, un manager de top este cel care reușește să creeze o cultură de echipă sănătoasă, care încurajează inițiativa, asumarea responsabilității și colaborarea. O cultură în care oamenii lucrează împreună, cu încredere, pentru a atinge un scop comun. Și este un proces de durată și constant, pentru că rolurile se schimbă, oamenii evoluează, direcțiile pieței sunt fluide. De aceea, aș spune că echilibrul este și despre adaptabilitate la instabilitate și capacitatea de a anticipa și a valorifica valul schimbării. 

 

Cum poate un proiect de real estate să influențeze calitatea vieții într-un oraș? 

 

Influența unui proiect de real estate asupra calității vieții depinde foarte mult de tipul de proiect și de viziunea din spatele lui. Pot vorbi însă cu certitudine despre proiectele IULIUS, care au avut un impact decisiv asupra dezvoltării orașelor în care sunt prezente: Cluj, Iași, Timișoara, Suceava. Acestea nu doar că au impulsionat modul de a face business la nivel local, ci au devenit, în timp, adevărate repere și „role models” pentru dezvoltările urbane și economice.

Prin proiectele noastre, investim constant în concepte arhitecturale, grădini urbane, infrastructură și facilități publice. Inovăm și reorganizăm spații urbane pe care le reintegrăm în comunitate și ridicăm permanent standardele în ceea ce privește amprenta urbanistică. În același timp, contribuim la creșterea atractivității turistice, sociale și de business a orașelor și generăm beneficii economice reale, atât prin taxele și impozitele plătite la bugetele locale și de stat, cât și prin atragerea constantă de noi investiții, alături de partenerii noștri.

În esență, un proiect de real estate bine gândit nu schimbă doar un peisaj urban, ci influențează în mod real felul în care oamenii trăiesc, lucrează și se raportează la orașul lor.

Deși credem că succesul se măsoară dincolo de cifre financiare și indicatori de performanță, sunt câteva numere care au o relevanță aparte pentru noi și care reflectă impactul pe care am reușit să-l generăm prin intermediul proiectelor noastre: 25 de hectare urbane au fost redobândite de comunitate și transformate în destinații, 145 de sedii ale corporațiilor internaționale, 40.000 de angajați, peste 1.000 de parteneriate pentru componenta retail, mai mult de 73 de milioane de vizite anual, 18 hectare de grădini urbane, cu peste 80.000 de arbori maturi și arbuști, peste 1.000 de evenimente organizate și găzduite anual, 190 de milioane de euro investiții în facilități pentru comunitate, parcuri și soluții de infrastructură, peste 850.000 de locuitori care se află pe o rază de 15 minute față de locațiile IULIUS și beneficiază zilnic de serviciile și facilitățile oferite, acțiuni de implicare și responsabilitate socială. 

 

Ce înseamnă pentru tine responsabilitatea de a construi spații care devin parte din viața comunităților?

 

Responsabilitatea de a construi spații care devin parte din viața comunităților este, fără îndoială, una foarte mare, la fel ca și presiunea care vine odată cu ea. În același timp, în domeniul nostru, provocările, deadline-urile și dificultățile sunt o constantă. Ceea ce ne motivează să mergem mai departe este însă impactul pozitiv real pe care proiectele noastre îl au în comunități și acel sentiment că ceea ce construim aduce valoare, energie și sens pe termen lung.

IULIUS este o companie care a crescut organic și care a construit întotdeauna în dialog cu comunitățile, iar acest lucru ne-a ajutat să ne adaptăm permanent strategiile și să răspundem cât mai bine așteptărilor reale ale oamenilor. Ne propunem constant să ne depășim propriile standarde cu fiecare nou proiect, pentru că ne dorim să lăsăm o moștenire relevantă generațiilor viitoare: proiecte inovatoare din perspectiva conceptului urban, conectate cu orașul, sustenabile și, mai presus de toate, construite pentru oameni. Este vital pentru noi ca proiectele să răspundă așteptărilor și nevoilor comunității, să păstreze cât de mult din identitatea locală și a locului, să ofere o viziune funcțională și atractivă nu doar pentru acum, ci mai ales pentru viitor, să se dezvolte cu responsabilitate față de mediu și să își asume un rol de catalizator social, dar și de motor de creștere economică. Știu, o misiune dificilă și curajoasă, însă pe care am împlinit-o prin proiectele de până acum. 

 

Cum răspunde IULIUS nevoii de experiență, socializare și sustenabilitate?

 

În ultimii 25 de ani, în orașele în care activăm, am creat adevărate huburi regionale de retail, entertainment și business, gândite ca spații vii, în care experiența și socializarea sunt la fel de importante ca funcționalitatea. Anual, organizăm și găzduim peste 1.000 de evenimente cu acoperire regională, națională și internațională, iar proiectele IULIUS au devenit, în timp, destinații-magnet pentru comunitate, atrăgând aproximativ 73 de milioane de vizitatori în fiecare an. Pentru asta, este nevoie de adaptabillitate și să fii mereu cu un pas înaintea tendințelor.

Fiecare proiect IULIUS pornește de la obiectivul de a fi mai mult decât locuri de tranzit, puncte de întâlnire, repere ale orașului, locuri în care oamenii aleg să revină. Construim destinații vii, în care shoppingul, munca, relaxarea și evenimentele se împletesc natural. Nu ne definim prin ceea ce vindem, ci prin ceea ce creăm: experiențe care le dau oamenilor sentimentul de apartenență. Iar asta se reflectă în toate proprietățile noastre și ne oferă libertatea de a imagina spații altfel, dincolo de tiparele clasice. Ne place să surprindem și să aducem valoare reală în viața urbană, inclusiv prin experiențe diverse, culturale, artistice sau de divertisment. Cred că orașele au nevoie de spații deschise, flexibile, care să aducă oamenii împreună și să transforme rutina zilnică într-o experiență memorabilă.

În ceea ce privește sustenabilitatea, integrarea criteriilor de mediu, sociale și de guvernanță este astăzi un element esențial pentru orice model de business solid și responsabil. Aceste criterii au devenit decisive atât în procesele de finanțare, cât și în certificările internaționale. În plus, colaborăm cu numeroase companii mari, internaționale, care au politici clare de sustenabilitate și un profil green bine definit, parteneri care aleg să lucreze exclusiv cu dezvoltatori certificați și cu infrastructură reală de sustenabilitate.

Pentru noi, toate aceste elemente se leagă firesc: experiență, comunitate și responsabilitate pe termen lung.

 

Ce te inspiră cel mai mult atunci când lucrezi la un proiect nou?

 

La fiecare proiect nou, indiferent de dimensiunea lui, mă inspiră în primul rând felul profund în care acesta schimbă dinamica unui oraș, a unei regiuni și a unei comunități. Modul în care influențează, în esență, stilul de viață al oamenilor. În același timp, mă provoacă constant zona de „premiere” pe care o aduce fiecare dezvoltare, pentru că fiecare proiect nou așezat pe hartă trebuie să fie mai bun, mai relevant și mai adaptat decât cel anterior.

Un exemplu foarte clar este conceptul mixed-use la care lucrăm în prezent la Cluj-Napoca, RIVUS. Acest proiect are un potențial major de a contribui la dezvoltarea orașului, deoarece integrează facilități din domenii insuficient sau chiar deloc exploatate până acum în regiune. RIVUS include cea mai mare componentă de retail din România, 142.000 mp, din care aproximativ 30.000 mp sunt deja contractați pentru concepte în premieră, și propune soluții și funcțiuni noi în zona de retail și entertainment, care nu au mai fost abordate până acum în alte proiecte din țară. Beneficiile pentru comunitate sunt multiple: proiectul redă locuitorilor o fostă platformă industrială și o reintegrează în circuitul economic și social al orașului, creează o oază verde de peste 5 hectare și facilitează accesul la râul Someș. În plus, vine cu o abordare arhitecturală de excepție, bazată pe expertiza internațională a biroului UNStudio, aflat în topurile mondiale, și propune, în premieră pentru un proiect de real estate, o componentă culturală integrată.

Pentru mine, aceasta este esența unui proiect care inspiră: capacitatea de a transforma un spațiu, de a crea valoare reală pentru comunitate și de a lăsa o amprentă relevantă pe termen lung.