Omagiu pentru cadrele medicale în deschiderea Festivalului „Classics for Pleasure”

Festivalul „Classics for Pleasure – Unity in Harmony” își va deschide porțile pe 17 iulie, de la ora 20:00, cu un eveniment special dedicat cadrelor medicale, denumit „Healing Harmonies”. Pe scena Sălii Thalia, din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu, vor urca Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta maestrului Iosif Ion Prunner. Concertul va fi completat de violoncelistul de renume internațional, Andrei Ioniță, singurul câștigător din România al Premiului I, la cea mai dificilă competiție de profil din lume, Concursul Internațional „Piotr Ilici Ceaikovski”. 

Concertul reprezintă un omagiu adus tuturor cadrelor medicale, care au fost esențiale în ghidarea noastră prin perioada dificilă a pandemiei, oferindu-ne posibilitatea de a reveni la normalitate.

În cadrul evenimentului va avea loc și o degustare de spumant, prezidată de Domeniile Alexandrion, precum și o expoziție de artă intitulată „Centaurii din Spatele Oglinzii”. Acest proiect, realizat de Dr. Alin Ladaru, include 20 de picturi abstracte, care explorează introspecția personală și descoperirea identității primare, printr-o combinație de artă vizuală și poezie.

Festivalul „Classics for Pleasure – Unity in Harmony” este organizat de Asociația Elite Art și este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Culturii

Intrarea la eveniment este liberă. 

Sponsori: Terapia – o companie SUN PHARMA, MHS Truck & Bus Group, La Fântâna, Colegiul Medicilor, Viva Credit, Clic Market, Turbomecanica, Bittnet Systems.

Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat Sibiu, Muzeul ASTRA, Filarmonica „George Enescu”, Fundația „Medicină și Muzică”.

Parteneri: en-Life Art, Casa Weidner, Konak Turkish Restaurant, Pepiniera Sibiu, Florăria Gift Art, Domeniile Alexandrion Rhein 1892. 

Parteneri media: Magic FM, Zile și Nopți, TVS Media Group, TVSat Go, Centrul Cultural Ion Besoiu, Eveniment Sibiu, TVR Cluj, Radio România Muzical, România Pozitivă, Modernism, The Woman, Societatea Muzicală, Sibiu Independent, Radio Clasic FM, Matricea Românească, EnLife Medical.

 

Despre Asociația Elite Art

Asociația Elite Art este un ONG cultural, care și-a început activitatea în anul 2003 și care desfășoară numeroase programe culturale, care au drept scop dezvoltarea societății civile prin artă. Promisiunea pe care o face lumii este de a promova și susține universalitatea și accesibilitatea artei în beneficiul tuturor oamenilor. Astfel, cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, Elite Art a implementat peste 150 de proiecte în domeniile muzicii și artei vizuale, cât şi proiecte educaţionale.                     

 

Despre Terapia – o companie SUN PHARMA

Terapia – o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România. Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global. 

 

Despre MHS Truck & Bus Group

MHS Truck & Bus Group este distribuitorul vehiculelor comerciale MAN în România, având o experiență de peste 15 ani și peste 350 de angajați. Aceasta dispune de o rețea de nouă ateliere proprii și cinci parteneri de service, care se întinde la nivel național. MHS Truck & Bus Group oferă o gamă largă de servicii, precum: vânzările de vehicule comerciale grele și ușoare MAN, servicii after-sales, vânzări de piese de schimb și accesorii originale, servicii de finanțare. Compania face parte din grupul MHS Holding, care operează în România, Austria și Germania și are afaceri în principal în industria automotive.

 

Despre La Fântâna

La Fântâna este un furnizor major de servicii de aprovizionare cu apă în sistem watercooler și purificator pentru companii și segmentul rezidențial din Sud-Estul Europei și al doilea cel mai mare furnizor din Europa Centrală și de Est. Grupul este lider de piață în România și Serbia în soluții pentru furnizarea apei în sistem de îmbuteliere (bottled watercooler) și purificator (POU). 

Grupul, condus de către Cristian Amza, a format și transformat efectiv piața de soluții de aprovizionare cu apă din România și Serbia și operează în prezent o afacere integrată cu acoperire națională în cele două țări, care include întregul lanț de activități, de la sursa de apă la facilitățile de îmbuteliere, până la logistica și distribuția proprie de apă și cafea către portofoliul de clienți.