Paradoxurile Maiei Morgenstern – „Femeia nu se definește!”

Pe Maia Morgenstern am întâlnit-o la Cluj-Napoca, în culisele Teatrul Național ,,Lucian Blaga”. Ne-a întâmpinat cu căldură și dorința radiantă de a fi descoperită. În momentul în care a început să ne vorbească.. era Maia, personajul principal pe scena propriei vieți, o existență pe care o creionează, în mare măsură, din perspectiva de mamă.

Maia Morgenstern, actriță și Directorul Teatrului Evreiesc de Stat din București, s-a remarcat de-a lungul carierei sale interpretând roluri remarcabile în „Patimile lui Hristos”, „Astă seară: Lola Blau”, „Jocul Regilor” sau „Miss Daisy și șoferul ei.” Prin munca sa a contribuit la dezvoltarea culturii teatrale românești, a intrigat și a impresionat audiențe de milioane de oameni prin prezența și viziunea sa. Talentul şi munca neîncetată i-au fost răsplătite cu premii şi distincţii, precum: „Premiul pentru cea mai bună actriţă” (Festivalul Emma, Londra) sau „Premiul Literelor în grad de Cavaler” (Franţa).

The Woman Magazine - Maia 1

În interviul acordat Revistei The Woman, Maia ne vorbește despre visuri, regrete, paradoxuri și frica de definiții, de clasificări, pentru că „Maia nu se definește!”, așa cum ne spune chiar ea. Mai multe despre Maia Morgenstern vă invit să descoperim împreună.

Ca noi toți, probabil că ați visat, încă din copilărie, să deveniți ,,Cineva”. Ce visa micuța Maia pentru viitorul său? 

Mi-am dorit foarte tare să ajung medic pediatru, dar despre asta cred că vorbim într-o copilărie ceva mai coaptă. Îmi doream foarte tare să fiu balerină, iar părinții m-au dus să mă testeze la specialiști, prieteni, maeștri coregrafi. Eram atrasă de expresia mișcării, expresia dansului. Acum, vorbind ca un adult, mă gândesc că îmi doream o altă formă de a exista, de a mă mișca, o altă entropie, poate desprindere, poate zbor, ceva care să iasă din cotidian, din obișnuit, o altă formă a mișcării, o altă expresie vocală. Vorbesc acum ca un adult care se vrea și se știe poetic.

Apoi mi-am dorit foarte tare să cânt. Pe de o parte, ne dorim cu toții normalitatea, realul, firescul și apoi și adevărul și pe de altă parte, mărturisit sau nu, dorim dincolo de obișnuit, dincolo de cotidian, dincolo de felul în care ne cunoaștem, o zonă care nu ne e comodă, ceva dincolo de confortul în care ne simțim bine.

Cum se definește Femeia Maia Morgenstern? Ce lucruri ați învățat despre dumneavoastră, datorită actoriei? 

Femeia nu se definește! Am spus că mi-aș fi dorit și a existat o vreme și nici acum nu pot spune că m-a părăsit dorința de a fi medic pediatru. Mi-am dorit să fiu medic pediatru, nu orice fel de medic, iar convingerea mea este, fără falsă modestie, că știu a mă ocupa de copii, știu a-i observa, a mă concentra, într-o comunicare cu copiii, nu dintr-o curiozitate științifică, m-aș insera în lumea lor, mă confund, poate că redevin copil. Din punctul acesta de vedere, maternitatea pentru mine a prețuit, a însemnat și înseamnă enorm.

Maia nu se definește, nu se autodefinește, este o spaimă. Trăim cu o spaimă de-a noastră, spaima de definiții, de clasificări. Prin natura lucrurilor, actriță fiind, m-am confruntat cu personaje, cu situații, povești, cu caractere. Pe de o parte, căutăm neobișnuitul, pe de altă parte, adevărul personajelor. De la început, de când suntem studenți, profesorii noștri, colegii noștri, regizorii noștri, publicul și criticii noștri ne pretind adevărul și bine fac!

The Woman Magazine - Maia 4

Ce înseamnă adevărul? Adevărul și emoția adevărului, felul în care avem nevoie să ne ascundem, suntem gata să ne lăsăm căutați, la propriu și la figurat. Mai apoi ca femeie, ca om, sunt gata să mă ascund, sunt gata să nu fac niciun fel de confesiuni, sunt gata să te las pe tine, partener de discuție, de viață sau de drum, mai lung sau mai scurt, să descoperi. Oferă-ți bucuria de a descoperi, îngăduie-mi plăcerea misterului! Este o bucurie, este o plăcere, e o joacă exercițiul adevărului de a recunoaște, atunci când secretele ce se așteaptă a fi dezvăluite, sunt descoperite cu drag, cu bucurie, cu iubire, cu umor și atunci, fii tu descoperitorul secretelor!

Dacă ați putea juca rolul Maiei Morgenstern din viața reală, ce ipostază considerați că ar merita pusă în scenă sau jucată într-un film? 

Interesante sunt schimbările de situație, de registru, de macaz, de stare, stările complementare, contrazicerile, antagonismele, contrapunctul. Este un principiu extrem de folositor, în muzică și în viață, pauzele ce prevăd furtuni, liniștea de dinaintea furtunii, calmul de după furtună, mirosul de proaspăt după o ploaie zdravănă. Folosesc și comparații, metafore din natură, din ceea ce ne înconjoară, pentru a încerca să explic ceea ce aș vrea, ce ipostază aș alege.

Paradoxurile! Cred că m-ar interesa dacă cineva ar avea răbdarea și curiozitatea să impersoneze pe scenă, într-o formă de spactacol, paradoxurile Maiei Morgenstern, spaimele, fragilitatea, vulnerabilitatea, încăpățânările. Sunt fascinată, mă preocupă, mă transpun în stările, în felul de a cântări și de a descoperi viața copiilor mei. Când devin, nu știu dacă Maia copil, dar Maia care își cunoaște proprii ei copii. Da, asta cred că ar fi interesant!

Cum împăcați cele trei roluri din viața reală: Femeia Manager, Femeia Actriță, Femeia Mamă? 

Nu le împac! Sunt certate, sunt în conflict, este o volbură și o cascadă. Ele se împacă, ele se ceartă. Mi-e limpede că perfecțiunea încă nu s-a atins, eu nu am atins-o și o să mai dureze până o ating. E limpede că timpul pe care l-ar fi meritat familia mea și, în special, părinții mei, atunci când au fost bătrâni, către apusul vieții, nu l-am acordat, în detrimentul profesiunii, în detrimentul meseriei. Am avut alte priorități. Nu îmi pare rău deloc, aceasta nu se numără printre regretele mele. Am foarte multe regrete, dar mi-e limpede că timpul alocat familiei e o chestiune cu care nu ne împăcăm și asta nu se va rezolva, pentru că a zburat.

Trăim într-o lume plină de modele, în care suntem îndemnați să fim autentici. Care sunt sursele dumneavoastră de inspirație și ce interpretare ați da vremurilor pe care le trăim?

Eu nu de puține ori mă strepezesc când aud sloganul ăsta ,,Să fii tu însuți, să fii autentic!”. Să ferească Dumnezeu să fiu eu însămi, în anumite momente! Și să nu pieptăn lucrurile bine, să nu respir bine și să număr până la 10, 20, 120, 350, 4000.

The Woman Magazine - Maia 2

Privesc cu grijă, mă raportez cu grijă, cu atenție la sloganurile astea, la modelele astea de conduită ,,Să fii tu însăți!”. Adică, cum e autentic și cum e neautentic? De dragul așa-zisei autenticități, oare nu sacrificăm politețea, bunele maniere, nu sacrificăm grija, atenția, uneori buna cuviință față de ceilalți? Alteori cred că predomină, totul fiind sub semnul lui „cred”, grija exagerată, obsesia, nu de puține ori și blocajul în față a ,,Vai de mine, ce-o să spună ceilalți despre mine?” Cum să fim autentici, dacă cerințele sunt astea?

Standardele sunt un fel de pat a lui Procust, unde trebuie să ne lungim, să ne scurtăm sau să ne îngustăm. Mare curaj îmi trebuie și nu știu dacă nu cumva e vecin cu încăpățânarea. Să-mi țin părul cărunt în detrimentul a ce? În ce sens mă îmbătrânește sau nu mă îmbătrânește? Sau în ce sens mă întinerește sau nu mă întinerește culoare părului? Pentru că avem anumite standarde, după care funcționăm. Am fost crescuți într-un anumit fel sau am învățat că asta e bine și asta e rău.

De ce îi e frică Maiei?

De foarte multe lucruri. Mi-a fost și-mi este frică pentru viață și sănătatea copiilor de când erau mici. Mi-este frică pentru că nu voi ști să răspund pe măsură, atunci când este cazul, dragostei și atenției pe care mi-o acordă și cu care sunt înconjurată nu de puține persoane. De-asta mi-e frică. Că mă risipesc? Nu, de-asta nu mi-e frică, pentru că mi-e drag tot ceea ce fac și am convingerea că, de cele mai multe ori, nu absolutizez. Mi-e drag ceea ce fac, deși sunt multe, deși este o avalanșă uneori de activități, de proiecte, de cerințe. De-asta mi-e frică, mi-e frică să nu devin o povară pentru cei din jur. Mi-e frică, atunci când lucrurile merg bine, să nu pierd contactul cu realitatea, să nu pierd obiectivitatea. E o teamă, e o spaimă.

Eu nu împart rolurile în ușoare sau grele. Cu cât îți cere mai mult ceva, că este gospodărie, că e făcutul curățeniei, că e făcutul grădinii, că e o carte pe care nu o înțeleg și citesc de trei ori o pagină, aș vrea să mă comport mai înțelept, să aștept momentul ăla.

M-am apucat de ceva, sunt lucruri care nu îți plac și nu sunt bune, de s-ar sfârși mai repede! Te-apuci de schi, de învățat, de limba italiană – nu merge deocamdată, pentru că nu am acordat destul timp. Aș aștepta mai mult de la mine. Să aștept cu răbdare, cu mai multă încredere în sine, momentul când spui ,,Încă o dată!” și nu-ți mai vine.

Momentul când zici ,,Hai, încă o dată!” și nu-ți mai vine să faci încă o dată lecția și să înveți, să mai traduci, să mai cauți în dicționar și să citești. Și vine o clipă, acolo aș vrea să lucrez asupra mea, să fiu conștientă, cu mai multă răbdare, cu mai multă încredere în sine, pentru că vine momentul când zici ,,Hai, încă o dată!”. Atunci, înseamnă că a început să fie bine, a început să funcționeze.

Care este cel mai greu rol pe care l-ați jucat, care a reprezentat o provocare pentru dumneavoastră? Exită un rol pe care v-ați dori să-l interpretați? 

Mi-am dorit să joc „Ines de Castro” de Alejandro Casona. Asta mi-am dorit de foarte devreme. Mi-a plăcut spiritul de eroină, curajul, îndrăzneala, demnitatea, coloana vertebrală. Nu avem cel mai greu rol, dar au fost: Doamna T din Patul lui Procust, atât în teatru, cât și în film, film regizat de Viorica Meșină și Sergiu Prodan, în urmă cu 22 de ani, în anul 1996.

Dacă v-ați putea întoarce în timp, ce sfat i-ați oferi Maiei, aflată la început de carieră?

Pur și simplu să se bucure, să nu se văicărească, să accepte că „Atâta pot eu acum”, să renunțe complet la moda asta, la pretinsa și falsa modestie și felul acesta de a încerca să te minimalizezi, să îți înțelegi etapele dezvoltării, să-ți cunoști cu curaj limitele. Cu cât le vei cunoaște, cu atât poate vei reuși să înțelegi, vei ști asupra a ce ai de acționat, convingerea și conștiența că atâta am putut să fac, asta am făcut, cu bucurie, cu chef, cu încredere în sine și bucuria de a fi cu tine.

The Woman Magazine - Maia

De ce să îmi dau eu sfaturile astea? Lucrurile astea au fost descoperite în timp, cu prețul unor suferințe. Nu aș renunța nici măcar la suferințele care au șlefuit în personalitatea mea, în concepțiile mele de viață, în trăirile mele, în emoțiile mele, în trupul meu, în fața mea, părul meu cărunt. N-a fost rău. Felul ăsta de înțelepciune, cu care eu îmi pipăi echilibrul, îl caut. Mă interesează propriul meu echilibru, sufletesc, trupesc, existențial și nu știu dacă l-aș cunoaște pe acesta, care este fără experiențele, patimile, derapajele pe care le-am consumat și pe care mi le asum.

Există un model care v-a inspirat de-a lungul vieții, un mentor?

Mama. Umorul, curajul mamei. Ea nu s-a plâns niciodată. Niciodată! Mama este unul dintre primii informaticieni ai acestei țări, care, la peste 40 de ani, matematician fiind, și-a dorit să treacă pe o treaptă superioară și o disciplină absolut nouă, în informatică, cibernetică. Și a învățat și s-a apucat. Da, este un model. Pentru mine, mama este un model, cu răbdare, cu umor. Și mama cânta foarte bine. Eu, în schimb, cânt cu ambiție.

Legat de noua generație, ce sfaturi ați avea pentru tinerii actori, aflați la început, care își doresc o carieră în acest domeniu?

Am tot felul de generații: am o nouă generație care se apropie de 34 de ani, o nouă generație de 19 ani, am încă o generație de 14 ani și tot felul de noi generații se succed în existența mea. Și am studenții mei. Eu învăț de la ei foarte multe. Sunt foarte mulți oameni tineri care își doresc să abordeze arta teatrului, arta interpretativă. Pe vremea mea erau 4 studente la actorie și 5 băieți. Acum sunt foarte mulți oameni tineri ce își doresc, ce studiază, ce devin actori și foarte mulți sunt foarte buni.

Sfaturile sunt bune atunci când sunt cerute. Adică, lucruri pe care le știu și le simt tinerele generații, cum este resprectul. Trebuie să existe dialog, conlucrare, cooperare între oamenii tineri, oamenii aflați la maturitate și oamenii aflați la apusul existenței lor artistice, descoperindu-se unii pe alții.

The Woman Magazine - Maia 3

Există o fază a negării. Ca mamă pot să vă spun că există o fază în viața copilului când totul e „Nu”, nu e nimic personal cu tine. Este vorba despre expresia nevoii de automonie, expresia nevoii de a fi independent, revolta împotriva autorității, dorința de a-ți afirma eu-ul. Și apoi urmează o perioadă când primești cele mai frumoase complimente de pe lumea asta: ,,Mamă, datorită ție am luat 10 la sport!”. Este cel mai frumos compliment, mai prețios decât orice premiu.

Care sunt planurile dumneavoastră de viitor, profesional vorbind și nu numai?

Aș vrea să fiu bunică – aceasta este dorința mea.

Sunt spectacole, sunt premiere în curând, în regia domnului Horațiu Mălaele, cu domnul George Mihăiță, apoi cu doamna Bugnar, un text care se numește ,,Melcul”, o piesă scrisă de domnia sa, un text înduioșător, remarcabil, ce tratează problema vârstnicilor, mai ales tema relației, simbiozei speciale între cei vârstnici și cei care au grijă de ei. Trebuie să fim și buni și răbdători. Dar, după părera mea, vorbim despre tema vârstnicilor, vulnerabilității acestui anotimp al vârstei, despre sacrificiul, martiriul celor ce se ocupă ce cei vârstici.

Dacă ați putea să vă caracterizați, în doar 3 cuvinte, care ar fi acelea?

Imposibilă, imposibilă, imposibilă și însetată de dragoste.

By Diana Arieșan – editor The Woman Magazine111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Raluca Ciornea – photo cover story
Diana Flore – styling
Ioana Mălai  – make-up
Andrei Cristian – making off photos
Claudiu Morar – making off photos
Carmin Moldovan – making off video
Gett’s Color Bar – hairstyle