Peste 100 de antreprenori s-au reunit la conferința națională #ITforENERGY – Zilele Smart Industry – Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe în domeniul IT, organizată de Federația Patronală Petrol și Gaze și Patronatul Femeilor Antreprenor – membru fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), la Aiud (judeţul Alba).
Conferința #ITforENERGY – Zilele Smart Industry a fost o oportunitate pentru cei prezenţi – antreprenori, reprezentanţi ai administraţiei publice şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, preşedinţi de asociaţii şi organizaţii – să dezbată şi să găsească soluţii ale problemelor critice pentru promovarea unei abordări eficiente a digitalizării în România. Aceștia au subliniat importanţa digitalizării ca instrument de dezvoltare durabilă, impactul pozitiv pe care aceasta îl are asupra angajaţilor şi companiilor, precum și importanţa atragerii de fonduri europene în eforturile de digitalizare.
Digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii a fost o temă amplu dezbătută, în schimbul de idei și bune practici fiind punctată importanţa strategică.
Cristina Chiriac, preşedinta CONAF, moderatorul conferinței, a subliniat că proiectul #ITforENERGY reprezintă un pas semnificativ în eforturile de a sprijini antreprenoriatul și de a promova digitalizarea ca motor în dezvoltarea economică și crearea de valoare adăugată. „Piața muncii este într-o continuă schimbare și dacă educația antreprenorială în ansamblul ei este o soluție demonstrată, digitalizarea oferă soluții punctuale. Este timpul să acceptăm fenomene majore, cărora Uniunea Europeană le caută soluții. Îmbătrânirea demografică, creșterea mediei de vârstă cu 7 ani în următorii 20, conform Rethink și INS, sunt consecințe grave ale unei natalități scăzute la nivel global. Nu poți activa pe piața muncii, dacă nu deții competențe digitale actualizate continuu. Vârsta medie va fi de 49 de ani în 2050 și asta spune tot. Nu ne mai putem ascunde de internet, de fintech, de soluțiile unei lumi în care nu toți suntem nativi. Transformarea digitală reprezintă un poces continuu, cu obiective flexibile, care se pot adapta, schimba, modifica sau elimina, în funcţie de o multitudine de factori printre care inovaţiile tehnologice, situaţiile de criză, dezvoltarea economică, atât la nivelul inițiativei private, cât și la cel al administrației publice. Implementarea unor instrumente digitale reduce costurile organizațiilor pe termen lung, iar resursele economisite pot fi investite pentru dezvoltarea companiilor, dar şi pentru dezvoltarea resurselor umane și o să spunem direct, la nivelul individului.”
Deputatul Ion-Alin-Dan Ignat a accentuat necesitatea unei abordări consolidate a digitalizării în serviciile publice, subliniind că aceasta este un element fundamental în creșterea eficienței și îmbunătățirea experienței cetățenilor. „Cea mai importantă componentă când vorbim despre automatizare este digitalizarea instituțiilor publice și a relației instituției cu cetățenii.”
Primarul municipiului Aiud, Oana Badea, a evidențiat importanța finanțărilor europene în eforturile de digitalizare și a prezentat exemplul aplicației City Alert, care permite cetățenilor din Aiud să transmită problemele întâlnite în oraș către primărie. Aceste sesizări beneficiază de un termen limită pentru rezolvare, contribuind astfel la eficientizarea serviciilor publice locale și la implicarea activă a cetățenilor în procesul de îmbunătățire a comunității lor.
„Administraţia locală din Alba şi mediul de afaceri din judeţ au colaborări de succes care au contribuit la creşterea economică în clasamentul naţional. Digitalizarea este un domeniu care ne preocupă în mod deosebit. Consiliul Judeţean Alba are mai multe proiecte, printre acestea aflându-se şi cel referitor la îmbunătățirea sistemului informatic al instituției, prin accesarea de programe de formare de competențe digitale avansate pentru funcționarii publici, cu scopul de a sprijini digitalizarea serviciilor interne”, a spus Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
„Fără o colaborare și o strategie strânsă între cele trei entități – mediul de afaceri, partea de cercetare și administrațiile locale – o comunitate nu se poate dezvolta”, a declarat Ioan Oleleu – vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Marius Poșa, Subsecretar de stat la Ministerul Digitalizării, a transmis: ”Consider că în era digitalizării și a eficienței energetice este esențial să explorăm noi soluții și inovații pentru a îmbunătăți modul în care utilizăm resursele energetice. Prin intermediul tehnologiei putem optimiza procesele industriale, putem dezvolta sisteme inteligente de monitorizare și control al energiei și putem contribui la reducerea amprentei de carbon.”
Corneliu Bodea, președintele Centrului Român al Energiei (CRE), a subliniat importanța conferinței #ITforENERGY- Zilele Smart Industry şi a arătat că schimbul de bune practici şi dezbaterile oferă cadrul necesar pentru explorarea aspectelor cruciale pentru digitalizarea industriilor vitale, precum cea energetică.
„Sistemul energetic trece printr-o transformare fundamentală. Ne îndepărtăm de sursele de energie bazate pe combustibili fosili pentru a ne adapta schimbărilor climatice. Pentru a face față acestei transformări avem nevoie să schimbăm fundamental modul în care suntem obișnuiți să producem, să distribuim și să folosim energia. Aceasta presupune digitalizare și specialiști”, a explicat Corneliu Bodea.
În intervenţia avută, Tatian Diaconu, antreprenor, a subliniat importanța unei viziuni în direcția unei dezvoltări durabile, a integrării factorului uman în organizații cu o componentă virtuală puternică, dar și despre provocările pe care concepte noi, precum regenerarea urbană, le pun pe masa antreprenorului de astăzi. „Cu toții ne luptăm cu arierate grele, sedimentate în ani de criză și provocări. Presiunea uneori direct financiară nu trebuie lăsată să umbrească viziunea în direcția unei dezvoltări durabile, sustenabile pentru o companie care materializează nu doar dorința de profit, dar și nevoia de implicare într-o comunitate locală sau extinsă. Regenerarea urbană, Green Deal-ul European, dar și mobilitatea forței de muncă sunt concepte care trebuie integrate și implementate trans-sectorial. Proiectele de dezvoltare implică comunitațile de steakholderi și instrumentele de profit se integrează în 2023 printr-o viziune care trebuie tradusă ca anticipare și participare colectivă, pe termen lung.”
La conferinţa #ITforENERGY, desfăşurată la sfârşitul săptămânii, au mai participat Izabella URSALEȘ – Inspector şef Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, Mihaela SUCIU – Director General DEER, Roxana MIRCEA – Managing Partner REI Grup, Nicoleta MUNTEANU – Fondator Kids in Business, Hildegard BRANDL – Lider al proiectului Antreprenoreşti – Adoptă un Sat şi al Asociaţiei Țară Faină, alţi antreprenori.
Titlu proiect: #ITforENERGY – Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe în domeniul IT pentru angajații IMM
PROIECTUL ITforENERGY ESTE COFINANȚAT DIN FONDUL SOCIAL EUROPEAN PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014 – 2020, COD SMIS 142732
Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți
Obiectivul tematic 8: Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă
Prioritatea de investiții 10.iii: Îmbunătățirea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, actualizarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor forței de muncă și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare profesională și prin validarea competențelor dobândite
Obiectivul specific: 3.12.: Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/ competențe/ aptitudini aferente sectoarelor economice/ domeniilor identificate conform SNC și SNCDI ale angajaților
–
Despre Federația Petrol și Gaze:
Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), este înființată în baza Legii Dialogului Social, este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ”Energie, Petrol și Gaze și Minerit Energetic” și prin intermediul companiilor afiliate, reprezintă peste 95% din producția internă de petrol și gaze naturale, sectorul de transport petrol și gaze naturale, furnizare gaze naturale precum și o parte semnificativă din activitățile de rafinare, comercializare și distribuție de produse petroliere din România.
FPPG susține constant principiile stabilității, predictibilității și competitivității cadrului legislativ aplicabil domeniului energetic din România, precum și responsabilitatea companiilor din sector în ceea ce privește siguranța, sănătatea și securitatea operațiunilor și a personalului.
–
Despre CONAF:
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 15 asociații, 27 sucursale și peste 4.000 de companii, peste 170.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, președintă; Dana Nuță, prim-vicepreședintă; Anca Damour, vicepreședintă; Alina Gamauf, vicepreședintă; Camelia Șucu, vicepreședintă,; Tatian Diaconu, vicepreședinte; Marius Ghenea, vicepreședinte; Nicoleta Munteanu, vicepreședintă; Gabriela Montoiu, vicepreședintă; Hildegard Brandl, vicepreședintă; Corneliu Bodea, vicepreședinte; Amalia Năstase, vicepreședintă; Viorica Pușcaș, vicepreședintă