Puterea femeilor este de uneori subestimată de majoritatea oamenilor. O membră a US Marine Corps a dovedit încă o dată contrariul și a devenit prima femeie din Statele Unite ale Americi care a finalizat extrem de durul antrenament pentru ofițerii de infanterie marină, potrivit agenției intrnaționale Reuters.
Antrenamentul este cunoscut pentru nivelul avansat al exercițiilor și pentru dificultatea acestuia. Dincolo de testele psihice extrem de riguroase, candidații trebuie să treacă prin mai multe probe fizice, între care se numără și ridicarea de greutăți de până la 69 de kilograme, probe de înot, curse cu obstacole, orientare în teren și asambarea armelor.
În general, un sfert dintre pușcașii marini candidați la acest curs de pregătire pentru obținerea gradului de ofițer nu reușesc să-l treacă.
Femeia locotenent care a reușit această performanță nu a vrut să îi fie dat public numele. A participat alături de alți 131 de pușcași marini la cursul ce a început în luna iulie și a terminat programul de 13 saptămâni. La finalul antrenamentului de pregătire, din cei 131 de cursanți au reușit să primească gradele doar 88.
Cu noua funcție de ofițer, ea va conduce un pluton ce este alcătuit în general din 40 de pușcași marini.
By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursă foto: www.express.uk, www.ap.com