Traducătorii/ Les traducteurs, un seducător mister de tip Agatha Christie, cu traducători de literatură și hackeri, anunță premiera pe 5 februarie în cinematografele din România.
Cu o poveste inspirată din fapte reale și o distribuție excepțională, în care se regăsesc Olga Kurylenko, Lambert Wilson și Eduardo Noriega, Traducătorii/ Les traducteurs, un thriller franțuzesc plin de suspans și empatie, regizat de Régis Roinsard și distribuit de Independența Film, va avea premiera în câteva dintre cinematografele din România funcționale în această perioadă începând cu 5 februarie.
Izolați într-un buncăr de lux, fără contact cu exteriorul, nouă traducători sunt angajați pentru a lucra simultan la ultima parte a unei trilogii de mare succes internațional. Atunci când primele 10 pagini ale manuscrisului top secret sunt publicate pe internet și un hacker anunță că dezvăluie și restul poveștii dacă nu i se plătește o sumă colosală, pentru cei nouă traducători experiența se transformă într-un coșmar.
Inspirat dintr-un caz real
Traducătorii/ Les traducteurs are la bază câteva fapte reale din spatele romanului de succes semnat de Dan Brown, „Inferno”, care în 2013 și-a ținut traducătorii în locații secrete din Italia, despre care doar familiile lor știau, timp de două luni, pentru a înlătura riscul scurgerii manuscriselor. Fără acces la internet, având posibilitatea de a se consulta doar cu colegii prezenți în aceeași locație, cu vizite supravegheate la baie și păziți de personal înarmat, traducătorii lui Dan Brown au spus într-un interviu acordat celebrei publicații britanice The Guardian că este o experiență pentru care trebuie să fii foarte bine pregătit psihic.
Povestea din Traducătorii/ Les traducteurs merge chiar mai departe de atât: atunci când primele zece pagini din trilogia fictivă intitulată „Daedalus”, un succes global de tipul „Millennium”, ajung pe internet, traducătorii se transformă în agenți secreți, încercând să descopere care dintre ei este de vină, în timp ce editorul cărții, un miliardar rus fără scrupule, este gata să apeleze la orice mijloace, chiar și criminale, pentru a descoperi făptașul.
Un mare admirator al Agathei Christie, una dintre primele scriitoare de succes ale Marii Britanii, dar și al lui Hitchcock, Régis Roinsard, regizorul și co-scenaristul filmului (alături de Daniel Presley și Romain Compingt), a creat o poveste care te ține cu sufletul la gură și în a cărei distribuție se regăsesc actori de diverse naționalități: Lambert Wilson, Olga Kurylenko, Riccardo Scamarcio, Sidse Babett Knudsen („Inferno”, „Borgen”, „Westworld”), Eduardo Noriega, Alex Lawther („The End of The F***ing World”, „Black Mirror”), Anna Maria Sturm, Frédéric Chau, Maria Leite, Manolis Mavromatakis și Sara Giraudeau.
În curând, în cinematografe
Printre cele mai noi achiziții ale distribuitorului Independența Film se numără „The Human Voice”, scurtmetrajul lui Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, „Undine”, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, și „Mandibules”, comedia franco-belgiană a lui Quentin Dupieux, care a avut premiera la Veneția în 2020.
Independența Film publică frecvent pe contul de Vimeo – filme din portofoliul companiei, cele mai vizionate titluri din luna ianuarie fiind La vie d’Adèle (r. Abdellatif Kechiche), Love (r. Gaspar Noé), Nymphomaniac vol. 1 și vol. 2 (r. Lars von Trier), Perfetti sconosciuti (r. Paolo Genovese) sau It Must Be Heaven (r. Elia Suleiman).