Gala Globurilor de Aur 2018, a 75-a ediție a prestigiosului eveniment, a adus o premieră în Los Angeles. Starurile au ales să poarte ținute negre, în semn de protest față de abuzurile sexuale și pentru a promova egalitatea între genuri atât la Hollywood, cât și în întreaga lume. Mișcarea face parte din inițiativa Time’s Up, clădită de Shonda Rhimes, Reese Witherspoon, Eva Longoria si Emma Stone, dar din care fac parte peste trei sute de actrițe.
Subiectul abuzurilor sexuale a fost în ultimele luni în prima linie a discuțiilor din online, în urma campaniei #metoo în care atât vedete, cât și persoane obișnuite au dezvăluit că au fost victimele abuzurilor sexuale.
,,Show-urile acestea se bazează pe noi, femeile, și pe partea de glam pe care o aducem – pe covorul roșu, în timpul ceremoniei. Dacă toate purtăm ca o uniformă, e un semnal puternic de atragere a atenției.” a declarat Eva Longoria, potrivit bazavan.ro.
Ce înseamnă concret Time’s Up
Proiectul inițiat de unele dintre cele mai influente figure feminine de la Hollywood va oferi suport legal de specialitate atât actrițelor care au fost sau vor fi victima hărțuirii sexuale și care primesc plată nepotrivită pentru rolul jucat, cât și femeilor din alte domenii în care se ,,practică” abuzurile sexuale. Mulţi dintre bărbaţii care au participat la gală au purtat insigne prin care sprijineau iniţiativa Time’s Up.
Mișcarea #metoo
Publicația internațională The New York Times a publicat, la începutul lunii octombrie 2017, o anchetă despre comportamentul producătorului de cinema Harvey Weinstein. Povestea s-a desprins foarte ușor în online, unde foarte multe vedete au publicat mărturii despre experiențele lor de acest fel sub hastagul #metoo, prima dintre acestea fiind actriţa americană Alyssa Milano care le-a cerut persoanelor care îi urmăresc activitatea pe reţelele de socializare să publice comentarii cu mesajul acesta, dacă au fost vreodată hărţuite sau agresate sexual.
Mai bine de o sută de femei, printre care Ashley Judd, Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie, Rosanna Arquette şi Cara Delevingne, l-au acuzat pe producător de hărţuire, agresiune sexuală şi viol. Ulterior, și alte femei din lume au ales să povestească în mediul virtual despre cumpenele prin care au trecut.
În rândul vedetelor acuzate de abuz sexual se numără actorul Kevin Spacey, regizorul Bryan Singer, actorul Dustin Hoffman, producătorul muzical Russell Simmons, actorul de comedie Louis CK şi actorul Geoffrey Rush, potrivit agenției Mediafax.
By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursă foto: Forbes, Goldderby.com, Vanity Fair, The Stage.uk