Putem privi relaţiile sănătoase ca pe o stradă cu două sensuri: fiecare dintre noi suntem responsabili pentru emoţiile noastre şi pentru ceea ce facem. Însă, societatea consideră că relaţia mamă-fiică e ca o stradă cu un singur sens: suntem fiice „rele” dacă nu avem o relaţie apropiată cu mama. Şi ni se transmite că este doar responsabilitatea noastră, ca fiice, să facem să meargă lucrurile.
Relaţia mamă-fiică are suişuri şi coborâşuri, ca orice altă relaţie importantă din viaţa noastră. Însă, atunci când mama şi fiica nu reuşesc în mod constant să ajungă la o înţelegere, apare, pentru ambele, o constantă durere.
Mama este responsabilă pentru emoţiile şi pentru viaţa ei
Am fost învăţate de mici că nu suntem fiice bune dacă mama este supărată de ceva ce am făcut. Adevărul este că avem nevoie să învăţăm că mama noastră este responsabilă pentru emoţiile ei, pentru experienţa ei. Chiar dacă aş fi cea mai bună fiică, tot nu pot simţi în locul mamei. Mama este o altă persoană, cu călătoria ei. Este un adult care, uneori, nu se comportă ca un adult. Nu o putem duce în spate. Dar generaţii de femei au făcut asta.
Generaţii de părinţii s-au sacrificat pentru copii, iar noi, copiii, ne sacrificăm pentru ei.
Când fiecare se sacrifică pentru celălalt, nimeni nu ajunge să-şi mai trăiască, de fapt, viaţa.
Fiica nu poate acoperi golul din viaţa mamei
Am văzut-o pe mama suferind atâta timp, de aceea simţim că îi datorăm să fim împreună cu ea, în suferinţa ei şi să îi purtăm durerea mai departe. Altfel, simţim că ne abandonăm mama.
Este momentul să schimbăm toate acestea. Adevărul e că noi nu putem acoperi golul din viaţa mamei. Oricând ne-am strădui. „Dacă aş sta mai mult timp cu ea, atunci voi fi o fiică bună”. Oricât ne-am sacrifica, nu o putem salva din durerea ei.
Să o lăsăm să-şi simtă emoţiile, fără a ne grăbi să-i remediem noi starea de spirit!
Ne simţim super responsabile faţă de mamă. În unele situaţii, oricât de mult am încerca, tot ajungem să simţim critica din partea mamei. Şi ne dăm seama că „deși fac asta, nu merge”, „când fac cealaltă, tot nu merge”.
Şi atunci, soluţia este să creăm o oarecare distanţă de această supraresponsabilitate pe care o simţim faţă de mamă. Este mai uşor de spus decât de făcut. Pentru că familia, prietenii, societatea spun: „Îi datorezi asta mamei tale”. Aşa că, e nevoie să facem ceva ce este nepopular: să creăm graniţe sănătoase faţă de mama noastră şi să ne comportăm faţă de ea ca şi cum ne comportăm cu un alt adult sănătos din viaţa noastră.
Tot acest proces, de desprindere faţă de mama, este însoţit de multe emoţii „grele”: vinovăţie, ruşine, mânie, tristeţe. Merită făcut acest demers pentru că aceste emoţii nu sunt în relaţie doar cu mama, ci afectează şi alte zone ale vieţii noastre( relaţia de cuplu sau relaţia cu colegii la serviciu).
Astfel că, lucrând asupra relaţiei cu mama, apar şi alte „beneficii” în viaţa noastră: temerile pe care le avem se diminuează, simţim că avem o voce a noastră, ştim să spunem „nu” sau „da” atunci când este cazul, începem să avem mai multă grijă de noi, apreciem mai mult lucrurile bune care se întâmplă în viaţa noastră.
Te pot însoţi în acest proces, prin şedinţe de psihoterapie sau workshopuri specializate pe această temă: „Cum vindec rănile din relaţia mea cu mama şi cum mă redescopăr ca femeie”.
Surse foto: Unsplash
By Delia Lungu, psihoterapeut de familie şi de cuplu
Delia Lungu este psihoterapeut de familie şi de cuplu. Se adresează femeilor care vor să-şi descopere feminitatea şi care îşi doresc să aibă o viaţă mai bună în relaţia de cuplu, cu proprii copii şi la muncă.