Dacă ar fi să rezum acest interviu în câteva cuvinte, aș menționa pasiune și sacrificii, aș continua adăugând determinare, muncă și învățare continuă și aș încheia prin încredere în tine și visurile tale.
Originară din Rusia, Rina Gri este o actriță și producătoare, cu o experiență care îi reflectă atât talentul, cât și perseverența de care a dat dovadă pe tot parcursul carierei. Opunându-se războiului din Ucraina, ea a emigrat în România, în Martie 2022, decizie pentru care se simte „recunoscătoare în fiecare zi”. A urcat pe scenă pentru prima dată la 4 ani, iar de atunci viața sa a fost mai mult decât orice film, plină de provocări și greutăți, dar Rina a continuat să meargă de fiecare dată mai departe și nu a încetat niciodată să o ia de la zero, fie că a presupus un job nou, un rol nou sau o țară nouă.
Cariera ei include o gamă largă de roluri, legate de un fir comun și anume pătrunderea în profunzimea traumelor din trecut, a luptelor interne și a problemelor nerezolvate. Ne povestește astăzi despre întreaga ei experiență de viață, de la piesele regizate împreună cu copiii de la bloc, la experiența din facultatea și redescoperirea sinelui, la mutarea în România și viața de aici.
Rina, cum ai ajuns în lumea filmului? Ce te-a atras încât ți-ai dorit să rămâi în ea?
Am pășit pe scenă încă de la vârsta de 4 ani, pentru că am studiat și practicat baletul până la 12 ani. La un moment dat, mi-am dat seama că nu vedeam un viitor pentru mine în această profesie. Am suferit o accidentare la picior, am trecut prin mai multe operații care m-au ținut departe de dans timp de un an și, pe deasupra, nu eram suficient de înaltă pentru a continua o carieră în balet. Asta era ceva ce nu puteam schimba, iar în acel punct nu mai vedeam un scop clar pentru a continua. Așa că am luat decizia dificilă de a renunța.
Imediat după ce am lăsat baletul, profesorul meu de la școala de muzică (unde studiam vioară și pian) mi-a sugerat să încerc teatrul. În același an, am fost acceptată ca actriță pentru roluri de copii într-un teatru de operetă și musical. La scurt timp după aceea, o echipă de filmare a venit la una dintre repetițiile noastre, în căutarea unei tinere actrițe care să interpreteze versiunea din copilărie a unui personaj principal într-un serial TV. Așa a început totul.
Am început să am filmări una după alta și pur și simplu m-am îndrăgostit de atmosfera de pe platou, de magia filmului și de posibilitatea de a juca „alte persoane.” Ca și copil, am iubit foarte mult această parte a actoriei, care îți oferă oportunitatea de a fi altcineva pentru o vreme și de a experimenta povești de viață diferite.
Ți-ai început cariera în actorie la 13 ani. Simți că ți-ai sacrificat copilăria? Ce ne poți spune despre copila Rina și începuturile tale în carieră?
Îmi amintesc că am crescut în lumea minunată a artei create de mama mea. Am fost mereu înconjurată de cărți, muzee, poezie, teatru, filme, arhitectură și pictură.
Când mă gândesc la o „copilărie sacrificată,” îmi imaginez ceea ce văd acum – copii lipiți de telefoane și tablete, plictisiți și nesiguri cu ce vor să facă cu viața lor, fără scopuri sau dorințe. Îmi pare rău pentru ei, pentru că nu au avut parte de copilăria pe care am avut-o noi; pur și simplu nu au avut de ales.
În fiecare vară, stăteam la bunicii mei, la Marea Neagră, înotând și bucurându-mă de libertatea acelor zile. Fără să mă împingă cineva de la spate, scriam în fiecare vară o piesă de teatru, o regizam împreună cu copiii din bloc, organizam o mică campanie de promovare, lipind afișe în tot cartierul, și jucam spectacole pentru părinți și bunici toată vara.
Când eram pe un platou de filmare, simțeam mereu că e un joc. Adoram fiecare minut petrecut acolo și era greu să mă îndepărteze cineva. La fel era și cu teatrul – rămâneam până târziu la repetiții, complet absorbită de proces.
De asemenea, aveam mulți prieteni la fel de pasionați ca mine. Eram mereu pe aceeași lungime de undă, creând lucruri noi și pornind în tot felul de aventuri. Era distractiv, palpitant și satisfăcător.
Așa că răspunsul meu este nu. Nu-mi pot imagina o copilărie mai frumoasă decât cea pe care am avut-o.
Povestește-ne despre parcursul tău profesional și cum ai ajuns actrița care ești astăzi.
Pot spune cu siguranță că experiențele prin care trecem în viață ne modelează ca actori. În cazul meu, aceste experiențe nu au fost întotdeauna blânde.
În primul rând trebuie să menționez că accesul într-o universitate de teatru din Rusia este extrem de competitiv – mai mult de 100 de candidați din toată țara luptă pentru un singur loc.
Călătoria mea profesională ca adult a început la 16 ani, când am intrat la Academia de Teatru din Sankt Petersburg. Din păcate, nu am fost acceptată oficial ca studentă; a trebuit să studiez un an „neoficial” pentru a-mi asigura locul. În acel moment era un sistem de învățământ ciudat. Studiai la fel ca toți ceilalți, dar nu erai oficial student. După un an trebuia să dai un examen în plus și să devii oficial student. Dar exact atunci s-a renunțat la acest sistem și eu nu am mai avut ocazia să dau acel extra examen, ci am fost nevoită să reiau toate examenele, ca și când nu aș fi fost admisă la universitate anterior. Dar din cauză că sistemul s-a schimbat la sfârșitul verii, am ratat și șansa de a aplica din nou în acel an.
În următorii doi ani, am continuat să încerc să intru la această facultate, dar am picat examenele finale de fiecare dată. În această perioadă, am lucrat ca asistentă de recuziter într-un teatru, pentru a rămâne aproape de domeniu și a câștiga ceva bani. A fost o perioadă foarte întunecată pentru mine. Mă simțeam frustrată și am început să mă urăsc. Am pus kilograme în plus, am plecat de acasă, am intrat într-o relație nesănătoasă care implica alcool și droguri și am pierdut complet încrederea în mine, atât ca actriță, cât și ca persoană.
Dar există un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Într-o seară, pregăteam recuzita pentru o reprezentație care se desfășura sub scenă, implicând multă mizerie ca parte a scenografiei. În timp ce lucram, „aranjând mizeria”, auzeam actorii de sus pregătindu-se, cântându-și gammele. Deodată, am început să plâng, pentru că mi-am dat seama că locul meu nu era acolo jos, îngropată în mizerie. Locul meu era sus, acolo cu ei. În acel moment, mi-am făcut o promisiune: că voi crede din nou în mine și mă voi redescoperi. De atunci, ceva s-a schimbat. M-am îndrăgostit din nou de mine, am renunțat la relațiile care mă trăgeau înapoi și, în sfârșit, am fost acceptată la Academia de Teatru în acel an.
Aventura nu s-a oprit aici. Profesorii de la Academie, nu ne permiteau să participăm la filmări, așa că a trebuit să găsesc alte modalități de a mă întreține. În primii doi ani, am lucrat ca femeie de serviciu chiar la Academie, între 6 și 9 dimineața și ca dispeceră noaptea la o stație de benzină, patru nopți pe săptămână. În restul timpului, studiam între 9:30 și 23:00, în fiecare zi, cu repetiții duminica. Sistemul de învățământ din Rusia este intens – nu prea ai parte de viață personală în cei cinci ani de studii. Eram mereu obosită și flămândă, dar nu am lăsat ca aceste lucruri să îmi influențeze studiile.
Din anul al treilea, profesorul meu mi-a permis să merg filmări și, de atunci, viața a devenit puțin mai ușoară. Am reintrat în lumea filmului, înarmată cu noi abilități de actorie și cu o mare experiență de viață.
După absolvire, la 25 de ani, m-am mutat la Moscova fără să cunosc pe nimeni și am început din nou de la zero. În viața unui actor sunt multe momente de „dovedire a propriei valori”, și acesta a fost încă un capitol de acest fel. Am lucrat în teatru și ca actriță de voice over timp de doi ani, fără să primesc roluri semnificative în filme. Dar nu am încetat niciodată să cred că voi reuși într-o zi.
Această încredere a fost răsplătită în momentul în care am obținut un rol într-unul dintre cele mai cunoscute show-uri de televiziune din Rusia. De acolo, am fost distribuită într-o altă producție mare de televiziune, beneficiind de un rol care a devenit celebru și mi-a deschis ușile către multe alte oportunități.
Privind înapoi, multe s-au întâmplat de atunci, dar sunt sigură de un lucru: experiențele mele de viață îmi modelează actoria. Fiecare rol pe care îl primesc provine dintr-un loc al adevărului, din ceea ce am trăit și învățat. Am atât de multe de exprimat prin personajele mele, și asta mă motivează ca actriță.
Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat pe parcursul călătoriei tale, profesional vorbind? Dar personal?
Am învățat să apreciez ce am acum, pentru că nu știi niciodată ce îți va aduce ziua următoare. Poți fi în cel mai înalt punct al carierei tale, iar a doua zi să rămâi fără muncă, sau poți să nu ai de lucru luni întregi, iar a doua zi să obții rolul visurilor tale. De asemenea, am învățat că trebuie întotdeauna să crezi în visele tale și să continui să muncești din greu pentru a-ți atinge scopul, indiferent de obstacole. Viețile noastre sunt în mâinile noastre, iar modul în care reacționăm la situațiile pe care viața ni le aduce este doar alegerea noastră.
Ai studiat la unele dintre cele mai bune școli de actorie din lume. Care sunt cele mai prețioase lucruri învățate și cum te-au ajutat în carieră?
Nu te opri niciodată din învățat – aceasta este cea mai importantă lecție pe care am învățat-o. Mereu trebuie să te străduiești să evoluezi și să devii mai bun decât erai ieri, ca actor. De aceea, am căutat întotdeauna noi locuri unde să acumulez cunoștințe. Îmi place foarte mult procesul de învățare.
După ce am absolvit Academia de Teatru din Sankt Petersburg și am locuit o perioadă în Moscova, am primit șansa de a studia la Institutul de Teatru și Film Lee Strasberg din Los Angeles. Am fost incredibil de norocoasă să studiez chiar cu soția lui Lee Strasberg, Anna, și cu fiul lor, David. Acolo am învățat o mulțime de lucruri noi despre jocul actoricesc în film, metoda Strasberg, analiza scenariului și chiar despre lucrul ca actor de comedie în sitcomurile americane clasice. Îmi amintesc că m-am întors acasă plină de idei proaspete și profund inspirată de noile cunoștințe dobândite, pe care le-am aplicat imediat în rolurile mele.
Recent, după ce m-am mutat în România, am câștigat o bursă la Academia de Film Baden-Württemberg din Germania. Acolo am învățat multe despre industria cinematografică europeană. Am avut profesori extraordinari din întreaga lume și am fost profund inspirată de sfaturile lor, în special de acesta: „Creează-ți propriile proiecte.” Am urmat acest sfat imediat ce m-am întors în România.
De un an de zile am cursuri cu unul dintre cei mai buni antrenori de dicție din industrie, Jon Sperry, care a lucrat cu Harvey Keitel, Catherine Zeta-Jones, Sophia Loren, Arnold Schwarzenegger și mulți alți actori renumiți. La fiecare curs învăț ceva nou – nu doar despre accentul american, ci și despre arta actoriei în sine.
Am 37 de ani acum și cred că voi continua să învăț toată viața, găsind de fiecare dată ceva nou și captivant de adus în profesia mea.
Ai decis să intri și în lumea producției. Cum este pentru tine să fii producător? Cum ai învățat asta și unde te simți mai în largul tău?
Cu siguranță mă simt mai în largul meu ca actriță. Dar întotdeauna am simțit impulsul de a prelua controlul asupra lucrurilor atunci când am avut ocazia. Fie că era vorba de piese de teatru studențești sau scurtmetraje, ori de câte ori am avut ocazia să mă implic în organizare, nu am stat pe gânduri. Totul a început cu piesele de teatru de vară pe care le puneam în scenă la bunici când eram copil. 🙂
Mai târziu, mi-am propus să învăț de la producători, pe platouri. Am avut norocul să lucrez cu profesioniști extraordinari în Rusia, de la care am învățat cum să privesc industria cinematografică din perspectiva filmului ca business.
Acum, câștig și mai multă experiență creând propriile mele proiecte. În această vară, împreună cu Alecs Năstoiu (scenarist și regizor), am filmat și produs un nou lungmetraj și abia aștept să încep perioada de postproducție imediat ce terminăm cu lansarea filmului ”The Secret of Pin-Up Island”.
Cum te-ai descrie ca actriță? Ce ai spune că îți este specific? Cum îți alegi rolurile și cum te pregătești pentru acestea?
M-aș descrie ca o actriță pasionată, vulnerabilă, complexă și versatilă. Încerc să aleg personaje pe care nu le-am mai jucat până acum. Sunt împotriva ideii de a fi un „actor al aceluiași tip de rol”, deoarece cred că ar fi foarte plictisitor pentru mine. Caut povești care rezonează cu mine la nivel personal, care pot inspira publicul și care conțin un mesaj pe care simt că trebuie să-l transmit mai departe.
Pregătirea pentru un rol este partea mea preferată – o văd ca pe o muncă de „detectiv”. Mă documentez, caut indicii și încerc să descopăr adevărul. La final, creez un personaj care este departe de personalitatea mea, dar plin de sufletul și experiențele mele de viață.
Ce sfaturi ai pentru tinerii care își doresc să pornească pe acest drum? Ce ai fi vrut tu să știi la început?
Nu aș oferi niciun sfat, deoarece, cel mai probabil, ar fi prea general. Suntem cu toții indivizi unici care au nevoie de îndrumare personalizată. Cred că viața însăși este cel mai bun sfătuitor – ne învață tot ce trebuie să știm, dacă ascultăm cu atenție.
Și nu mi-aș dori să fi știut ceva ce nu știam când am început, pentru că poate ar fi schimbat ceva în drumul meu și nu aș fi ajuns unde sunt astăzi. Nu mi-aș dori asta – iubesc fiecare moment al carierei mele, cu suișurile și coborâșurile ei, cu eșecurile și succesele ei.
Ce te-a făcut să emigrezi în România? Cum simți că te-a primit țara noastră?
În ultimii cinci ani pe care i-am petrecut în Moscova, eu și soțul meu, Alecs Nastoiu, am construit împreună o viață de succes. Pe lângă cariera mea de actriță, eu și Alecs am fondat un festival internațional de film de scurt metraj, cu proiecții lunare în 13 orașe. Am activat ca speaker motivațional, susținând prezentări în fața a sute de oameni. De asemenea, am avut un cont de Instagram cu jumătate de milion de urmăritori, unde am promovat „Inițiativa de a fi recunoscător” timp de mai bine de cinci ani și am folosit platforma pentru a atrage atenția asupra organizațiilor de caritate.
Apoi, a început războiul. Opunându-ne războiului și refuzând să facem parte dintr-un sistem totalitar și agresiv, ne-am mutat în România chiar în săptămâna următoare. Pe 13 martie 2022 am ajuns în București, iar eu nu aveam nici cea mai vagă idee ce să fac cu viața mea.
Dar nu mi-a fost frică să las totul în urmă și să merg mai departe. Aveam un sentiment interior puternic că, dacă am reușit o dată, pot reuși din nou – chiar dacă va trebui să o iau de la zero într-o industrie în care nu mă știa nimeni. Am avut întotdeauna această credință secretă în mine, iar când o simt, este semnul că sunt pe drumul cel bun.
Am vrut să fiu sinceră, mai întâi cu mine însămi, și să încep o viață nouă de la un „zero curat”. Eram chiar curioasă să văd cum m-aș descurca dacă nu aș avea nimic. Așa că am decis să închid capitolul „Rusia”. Mi-am închis companiile (aveam trei), am renunțat la jumătate din numele meu de familie pentru a mă simți o persoană complet nouă, am șters contul de Instagram, am închis festivalul (cel mai trist lucru dintre toate) și nu am acceptat nicio ofertă din partea producțiilor rusești.
Modul în care România m-a primit a fost cu adevărat emoționant. Am întâlnit atât de mulți oameni talentați și cu suflet bun, care m-au primit ca parte a comunității lor creative. Am întâlnit persoane cu mintea deschisă care nu te judecă după naționalitatea ta, ci după faptele tale. Și în fiecare zi mă simt recunoscătoare pentru decizia pe care am luat-o în februarie 2022.
Unul dintre cele mai noi proiecte în care ești implicată este ”The Secret of Pin-Up Island”. Cum a venit ideea? Cum a arătat producția și ce ai simțit la proiectarea acesteia?
Acest proiect a durat 7 ani pentru a fi finalizat, iar viața mea s-a schimbat mult în acești ani. La început am fost implicată doar ca o actriță care s-a aventurat într-un proiect internațional. Apoi, această poveste ne-a adus pe Alecs și pe mine împreună, urmând să ne căsătorim după nu mult timp de la filmări.
Din cauza pandemiei și a altor situații, post-producția a durat mult timp. În acești ani, am devenit unul dintre producători, implicându-mă în toate etapele, în special în gestionarea a tot ceea ce ține de sound design. Apoi am început să ne distribuim chiar noi filmul în România, ceea ce este o muncă foarte complexă.
Având în vedere că am văzut acest film de atât de multe ori în timpul post producției, Alecs și cu mine nu l-am vizionat niciodată la o proiecție cu public. Cred că ar fi prea emoționant pentru mine, mai ales pentru că acest film este dedicat surorii mele, care a decedat în timpul post-producției, acum doi ani.
”The Secret of Pin-Up Island” înseamnă enorm pentru mine, este unic și mi-a schimbat viața în atât de multe feluri. Când aud feedback-ul publicului despre cât de mult îi inspiră acest film și personajul meu, Alesia, mă simt foarte fericită. Acest proiect este ceva de care aveam nevoie în această fază a vieții mele. A venit la momentul potrivit.
Acest film a fost realizat cu o distribuție exclusiv feminină și include 49 de actrițe, ceea ce îl face unul dintre puținele filme din istorie care urmăresc în întregime perspectiva femeilor. Povestește-ne despre această decizie. Cum vezi tu parteneriatul între femei? Care consideri că este rolul acestei producții, având în vedere distribuția?
Acest film este la fel de mult despre sănătatea mintală pe cât este despre femei. Fiecare personaj creat de Alecs Năstoiu în filmul ”The Secret of Pin-Up Island” este feminin, pentru că toate sunt versiuni diferite ale Alesiei. Fiecare reprezintă etape diferite ale vieții ei, de la insecuritățile adolescenței până la tristețea profundă cu care s-a luptat. Filmul dă, într-adevăr, voce acestor lupte interioare, arătând cum ne modelează și cum femeile în special, poartă adesea aceste straturi complexe.
Filmele cu distribuție exclusiv feminină sunt destul de rare, deși există exemple notabile, de multe ori explorând teme legate de experiențele femeilor. Cele mai multe filme cu o distribuție complet feminină se concentrează pe dinamica dintre genuri, relații și societate, dar este totuși ceva ce nu vezi des în filmele de lungmetraj, mai ales comparativ cu cinematografia dominată de bărbați. Face parte dintr-o discuție mai largă despre reprezentarea de gen și dezechilibrul timpului acordat femeilor în mainstream media.
Dar filmul nostru nu este despre a pune femeile pe ecran; este despre a ne concentra pe experiențele lor, gândurile, luptele și forța lor. Este vorba despre a crea spațiu pentru ca aceste voci să fie auzite într-un mod care este destul de absent în filme.
Pentru mine, acest film este un reminder al importanței vocilor femeilor. Când avem spațiu să ne spunem poveștile, putem crea ceva cu adevărat special. Este o celebrare a puterii și rezilienței pe care o avem ca femei, mai ales când ne susținem unele pe altele.
Dincolo de cariera ta, ce altceva ne poți spune despre tine? Ce faci în timpul tău liber și cine sunt oamenii cu care te înconjori?
Cea mai importantă persoană din viața mea este soțul meu, Alecs Năstoiu. Este sufletul meu pereche, cel mai bun prieten și partenerul meu creativ. Sunt foarte fericită că am găsit acest echilibru rar, în care soțul și soția pot lucra, crea și trăi împreună. Împreună, avem puterea unui duo dinamic de neoprit. Credem în aceleași vise și mergem înainte spre aceleași obiective.
Nu am prea mult timp liber, dar există un lucru care îmi place foarte mult: „să surprind momente” (așa îi spun eu) cu camera mea foto analog. M-a învățat atât de multe lucruri în viață: să mă uit mereu în jur, să nu uit să privesc în sus, să caut frumusețea, să surprind momentul, să observ toate detaliile, să fiu prezentă. Pentru că, dacă nu ești prezent(ă), vei rata ceva minunat care e chiar lângă tine. Bucură-te de proces. Nu pune presiune pe tine. Rezultatul este o surpriză. Nu îl vezi imediat. Trebuie să aștepți. Totul, exact ca în viață. 🙂
3 calități ale unui actor bun: Vulnerabilitate, Versatilitate, Pasiune
O amintire dragă de pe platoul de filmare: De fiecare dată când aud „Acțiune” și începe magia
Dish-ul favorit: Orice gătește soțul meu
Ceai sau cafea? – Cafea
Note to self: Nu vei merge niciodată singură!
Citește interviul în engleză aici.
Credit foto copertă: Polina Savelyeva
–
Redactor:
