Ajunsă din întâmplare în industria de televiziune, Roxana Alexandru și-a clădit încet, dar cu pași siguri o carieră în industrie. A semnat și a fost parte din unele dintre cele mai cunoscute producții TV din România și a construit proiecte de succes de la zero.
După un deceniu petrecut în lumea micului ecran, Roxana a activat în advertising și mai apoi a pus bazele propriei agenții de Talent Management la povestea căreia construiește și astăzi. A simțit o nevoie și și-a ascultat intuiția.
Astăzi contribuie la cariere de succes, creează povești care inspiră publicul, ajută oamenii să își găsească locul și sensul, trăind alături de ei toate emoțiile și de fiecare dată construiește cu relevanță.
Roxana, cum ai făcut primii pași în lumea televiziunii și ce te-a motivat să alegi acest drum?
Am ajuns complet întâmplător și fără intenția de a rămâne. La acel moment lucram în departamentul de vânzări al primei companii de telefonie mobilă din România. Pentru că în weekend eram liberă și îmi doream să fac ceva mai mult, atât din punct de vedere financiar, cât și ca experiență, am acceptat imediat propunerea unei prietene de a fi asistent de platou la o emisiune care se filma doar în weekend.
Emisiunea „Perechea potrivită”, a avut succes, s-au dorit mai multe ediții, iar între timp Prima TV a decis să aducă un alt format – „Vrei să fii miliardar?”. Atunci am primit o nouă poziție, aceea de asistent producător. Evident, mi-am dat demisia și am mers mai departe cu televiziunea, care m-a fascinat din prima clipă: decoruri, lumini, magie, sclipici, frumos. Dar cel mai tare mă impresiona faptul că vedeam la televizor produsul la care lucrasem, un rezultat palpabil despre care vorbeau oamenii. Era fantastic.
Ce a fost relevant pentru tine la perioada de început și ce te-a făcut să rămâi ani la rând?
De la început, pentru mine a contat enorm faptul că eram într-un domeniu nou, care creștea odată cu mine. Puteam să văd, de la o zi la alta, cum se dezvoltă și, odată cu asta, câte oportunități apăreau. Deși aveam doar 24 de ani, am devenit foarte repede producător al uneia dintre cele mai importante emisiuni. Oamenii îmi acordau multă încredere și îmi dădeau sarcini extrem de importante.
Îmi amintesc perfect cum am primit sarcina de a găsi un spațiu adecvat pentru un mare studio TV. Neavând experiență, m-am gândit să iau la rând fabricile din apropierea unei stații de metrou, am sunat secretarele directorilor generali și am mers personal la întâlniri, eu – 24 de ani, ei – cei mai mulți trecuți de 40 de ani, pentru a le propune închirierea pe un termen de zece ani. Și am reușit, așa s-a nascut cumva zona care există azi la fosta fabrica Semănătoarea. Apoi a venit sarcina de a coordona o echipă de documentare și producție pentru pregătirea emisiunii „Vrei să fii miliardar?”, iar mai târziu, producția propriu-zisă.
Responsabilitățile erau uriașe, dar satisfacțiile erau și mai mari. Totul era grandios, important, provocator și nicio zi nu seamănă cu alta. Continuarea a venit firesc: alte emisiuni mari, un nou vot de încredere, experiența producțiilor live. În televiziune am învățat să fac de toate.
Au contat enorm încrederea oamenilor și a șefilor mei de atunci, dinamismul jobului, oportunitățile pe care le aducea evoluția rapidă a industriei și dorința mea de a descoperi mereu ceva nou. Toți acești factori m-au determinat să merg mai departe, cu bucuria descoperirii capacitatilor mele neexplorate până atunci si cu mult curaj.
Ai produs emisiuni care au rămas relevante în cultura pop din România, precum „Vrei să fii miliardar?”, „Big Brother” sau „Star Factory”. Cum ai perceput atunci impactul lor și ce înseamnă pentru tine să creezi conținut cu relevanță pe termen lung?
Atunci când le-am produs, nu m-am gândit, în primul rând, la faptul că vor deveni repere culturale (ceea ce s-a întâmplat ulterior) ci la cum să facem ceva nou, strălucitor, puternic și captivant pentru public. Era o perioadă în care televiziunea înflorea, aducea în fiecare zi surprize și formate mari, pe care oamenii nu le mai văzuseră, iar reacțiile lor erau foarte puternice.
Impactul s-a simțit imediat: oamenii discutau pe stradă despre emisiuni, se adunau în jurul televizorului, iar asta era dovada că reușeam să ajungem la sufletul lor. Pe termen lung, faptul că aceste titluri sunt încă amintite cu emoțiile de atunci, că au rămas extrem de reprezentative, înseamnă enorm. Am fost parte dintr-o perioadă care a schimbat ideea de emisiune TV, am avut șansa să fiu producătorul celui mai relevant quiz de cultură generală, să fiu unul din producătorii celui mai de succes reality licențiat al acelor vremuri, „Big Brother”, a fost o perioadă fantastică.
Să creezi momente care rămân în memoria colectivă și care devin parte din cultura urbană, din felul în care o generație își amintește o epocă. Asta e adevărata satisfacție a unui producător: să știi că ai contribuit la construcția culturii TV și media din România.
După aproape 10 ani petrecuți în această lume, ai decis să o iei pe un nou drum profesional și să intri în industria creativă. Ce a determinat dorința acestei schimbări? Cum ți-ai intrat în noul rol?
Nu aș spune că am intrat în zona creativă, producția TV este o zona extrem de creativă, deși lucrezi cu rețete de success și formate dedicate, noi am învățat să ne adaptăm pe nevoile publicului, pe bugetele pieței din România și tot așa. Următorul stop a fost zona de print, am fost director de dezvoltare al unui trust care avea mai multe publicații în portofoliu, cu sarcina de a dezvolta produse noi. Așa s-au născut „Luxury Magazine” și după aceea, „Real Estate Magazine”, primul titlu existând încă pe piață.
Dacă nu ar fi fost acest stop, poate nu aș fi găsit partenerul potrivit pentru businessul de acum, Romanian Artists Agency.
Printre task-urile pe care le-am primit, a fost acela de a forma o nouă echipă de vânzări, iar eu, autodidactă și tânără, m-am gândit că cel mai bun mod de a construi, e acela de a angaja tineri fără experiență în zona de vânzări, pentru a îi forma pe criteriile și nevoile identificate de mine la acel moment pentru publicațiile trustului. Așa am ajuns să cunosc mulți oameni noi, să îi formez, iar azi unii din ei au la rândul lor business-uri proprii sau poziții importante în industrie. Tot așa a apărut Ana, partenera mea actuală în RAA, care inițial a venit în noua echipă de vânzări, ne-am împrietenit, iar când am înființat compania de proiecte speciale media, a fost primul angajat.
Angajat fiind și ea, și eu, doar pe hârtie, cred că un an nu ne-am luat niciun salariu. Obiectivul era, la acel moment, achitarea unui credit făcut de mine pentru înființarea companiei. După care, am trecut în agenția de talent management, unde din nou a fost angajată, iar la un moment dat, am zis că, de fapt, suntem amândouă în povestea asta, trebuie să fim parteneri. Și uite așa, am ajuns să construim nu doar un business, dar și o familie, am crescut împreună și ne-am șlefuit abilitățile una alteia.
RAA – Romanian Artists Agency a fost fondată în 2012. Ai simțit o nevoie în piață? Cum a arătat perioada începutului în antreprenoriat?
Da, așa e, am început activitatea de talent management în 2012, acum 13 ani. Și e perfect adevărat, a venit din nevoia pieței. Am fost la acel moment prima agenție de talent management. Atunci nu prea se știa despre acest domeniu, mai toți artiștii lucrau în familie sau prin cunoștințe. Așa am intuit, de fapt, și nevoia. Venind din zona de TV, unde eram familiară cu bugete și costuri, după care am trecut și prin zona de advertising, am fost permanent în contact cu artiștii din mai toate domeniile – TV, muzică, teatru, film, pe lângă artistul din casă, Virgil Ianțu, partenerul de viață, care poate fi considerat membru onorific RAA. Asistându-l pe el în toate propunerile comerciale, era destul de vizibilă atenția pentru cariera artistică și pentru imaginea publică deopotrivă.
Astfel, am ajuns ca artiștii din cercul apropiat, sau mai puțin apropiat, sa mă implice în negocierile pe proiectele lor. Și avându-l pe Virgil etalon, aveau încredere că nu vom da greș și vom urmări corect și constant atât monetizarea proiectelor lor, dar și respectarea statutului lor în industrie, relevanța lor, condițiile contractuale, condițiile de filmare, asocierile care le erau potrivite sau benefice.
Iar perioada începutului în antreprenoriat a venit cu toate bunele și relele împreună, cu asumarea riscurilor de orice fel, a taxelor indiferent de încasări, cu fluctuația echipei, cu învățarea deprinderilor noi și a zonei fiscale, provizionări de taxe și TVA cu negocieri mai dificile, cu proiecte îndrăznețe la care doar visam. Și cu multă muncă, e adevărat, însă asta asumasem de la început. Eu veneam din zona de TV, unde intrai și nu știai când au trecut 12 sau 14 ore, pentru că te bucurai de tot ce făceai, vedeai că ceea ce faci are impact, e vizibil, bucură oamenii. Am pornit cu mult entuziasm, cu puține resurse, însă am compensat mult prin muncă, perseverență și dorința de a aduce ceva nou și valoros.
Privind înapoi, îmi dau seama acum că începuturile au fost grele de fapt, dar ne-au format și ne-au ajutat să construim o agenție solidă, respectată astăzi.
Ce din drumul tău profesional anterior a fost relevant în noul rol? Pe de cealaltă parte, ce ai învățat nou despre tine odată cu RAA?
Cea mai relevantă consider că a fost experiența acumulată în anii în care am făcut producție TV, unde am învățat cum funcționează real industria de entertainment. Acolo am învățat cel mai mult, am înțeles tot ce înseamnă scena pentru un artist, am învățat să îi înțeleg, să îi văd ca oameni, nu doar ca artiști, să îi privesc din spatele ecranului, cu emoțiile lor, cu visurile lor, cu curajul lor. Am învățat să îi cunosc, să le simt slăbiciunile, dar mai ales potențialul. Cred că e o experiență diferită, aceea de a lucra împreună cu un artist pentru un proiect comun, cu dorința de a reuși, față de prietenia cu un artist. Eu am fost colegă cu mulți din ei, le-am urmărit parcursul, i-am admirat, dar cel mai mult, i-am înțeles. Și asta facem și azi. Din experiența de producție TV am învățat cât de mult contează să existe cineva în spate care să construiască puntea între artiști și branduri/televiziune, cât de mult contează strategia coerentă în dezvoltarea lor.
Cred iar că m-a ajutat faptul că am avut o perioadă de stagiatură după Facultatea de Drept, scurtă, dar intensă, în care am studiat partea de contracte, de care m-am lovit apoi și în cadrul televiziunii, învățând să urmăresc părțile importante ale unui contract și interesul clientului meu.
Despre mine, am învățat, în primul rând, să am încredere în mine, voluntar, nu doar instinctiv. Am descoperit că sunt mai curajoasă decât credeam. Știam că am o latură antreprenorială încă de mică, dar nu știam să o valorific. Asta e o altă poveste despre cum te duce destinul către abilitățile pe care le ai de când ești copil, doar că trebuie să știi să le observi la timp.
Știam despre mine că sunt foarte perseverentă atunci când îmi propun ceva și că sunt rezilientă, cred că asta mă ajută mult în ceea ce fac. Am învățat să fiu foarte tactică atunci când este nevoie. Și tolerantă, asta mă ajută mult. Încă încerc să înțeleg alegerile oamenilor în industria de talente, încerc să fiu tolerantă cu asta, pentru că de cele mai multe ori alegerile sunt subiective. Și îmi spun constant că de fapt, e așa, un artist trebuie să îți producă o anumită emoție ca să îți intre în suflet și să te încarce cu o anumită energie.
Cum ai spune că a evoluat agenția pe care ai co-fondat-o de-a lungul timpului? Care sunt lucrurile care ți-au adus cea mai mare satisfacție în acești ani?
Agenția a evoluat mult mai organic decât aș fi putut anticipa la început. Dacă la start eram noi care încercam să facem totul, astăzi RAA este o echipă matură, cu experiență, parteneriate stabile și un portofoliu divers de artiști și proiecte. Am crescut odată cu piața, dar mai ales cu artiștii noștri, învățându-le nevoile, învățând să adaptăm mereu strategii, să ne adaptăm la nou, dar și să ne păstrăm valorile cu care am început și să rămânem relevanți într-un mediu care se schimbă extrem de repede.
Cele mai mari satisfacții vin din relațiile de lungă durată pe care le-am construit. Faptul că artiștii au rămas alături de noi ani la rând, că împreună am reușit proiecte în care ei sunt performanți, proiecte care li se potrivesc perfect, și că brandurile revin constant către agenție e o confirmare că am reușit să oferim mai mult decât servicii. Am creat încredere.
Și, personal, satisfacția cea mai mare e să văd cum munca noastră are impact real: în cariere care cresc de la an la an, în alegerea proiectelor potrivite pentru ei, care inspiră publicul, și în oameni care își găsesc locul și vocea prin ceea ce facem împreună.
Ana-Maria Apostoiu, partenera ta în cadrul RAA, ne spunea: „..am realizat că am crescut și că nu suntem doar niște fete care prestează servicii pentru artiști, ci că am creat un business care înregistrează anual creștere, cu grijă la valorile și principiile noastre.” Cum simți că a evoluat în timp relația ta cu Ana-Maria? Cum vezi parteneriatul între femei? Cum vă completați voi, în mod concret?
Relația mea cu Ana-Maria a crescut odată cu agenția. Practic, noi am crescut odată cu ea. De la două fete pline de entuziasm, care visau să facă lucrurile altfel, am devenit două femei curajoase, care se completează foarte bine în business, fiecare lăsând spațiu și respectând abilitățile celeilalte. Dar poate și mai frumoasă este evoluția personală: nu suntem doar partenere de business, ci și sprijin una pentru cealaltă. Suntem familie. Partenerii noștri sunt cei mai buni prieteni, eu sunt nașa celor doi copii minunați ai Anei, iar Ana este ca o soră mai mare pentru fiica mea, Jasmina. Am învățat să ne ascultăm, să ne susținem ideile, să ni le potențăm sau să ni le temperăm, după caz. Și, foarte important, am învățat să fim acolo și la reușite, și la momentele grele.
Ana-Maria este extrem de riguroasă, atentă la detalii și orientată spre proces. Eu am poate mai multă înclinație spre strategie, viziune și construirea relațiilor. Împreună echilibrăm emoția cu pragmatismul, energia cu răbdarea și acesta cred că este unul dintre secretele longevității agenției noastre.
Pentru mine, parteneriatul între femei înseamnă exact asta: încredere, sentimentul că nu ești singură pe un drum deloc ușor, suntem împreună. Împreună reușim să păstrăm echilibrul. Cred că secretul nostru este că am pus mereu relația noastră înaintea business-ului. Atunci când există respect și prietenie autentică, restul se așează și se modelează mai ușor.
În calitate de Talent Manager, ce ne poți spune despre industrie? Cum arată astăzi și ce înseamnă să rămâi relevant într-un domeniu în care trendurile se schimbă constant?
Este vizibil că industria s-a dezvoltat, pe toate palierele. Însă în zona de TV îmi lipsesc formatele mari, de impact, acele emisiuni în care erai copleșit de decor, de prezentatori care te inspirau și erau foarte aspiraționali, femei și bărbați deopotrivă. Cred că aspirația asta lipsește acum. Vedetele sunt foarte tangibile, se dezvăluie cu bune și cu rele pe social media, unii spun că sunt foarte umani și reali, ca orice om. Eu aș spune că lipsește fascinația.
Mai demult, voiai să te uiți la TV și să vezi ținuta prezentatorului, să încerci să o reproduci, să cauți să fii ca ei. Nu o să uit niciodată cum m-am bucurat că am întâlnit-o pe Mihaela Rădulescu atunci când aveam 22 de ani. Sau când am cunoscut-o pe Andreea Raicu, cu care lucram la „Big Brother” și de la care încercam să „fur” tehnici de make-up, tipurile de stilizare a ținutei, la fel cum mă fascina coborârea în coregrafie complexă a Andreei Marin la „Surprize”.
Acum, totul e mult mai simplu, se pune un link cu ținuta și make-up-ul și mâine poți fi și tu la fel, nu contează că nu te exprimi la fel, că nu ai cursivitate sau nu poți avea acele abilități. De o poză tot le ai, și atunci ești tu propria vedetă, pare că nu mai e niciun mare lucru să fii vedetă. Se minimizează aceste apariții, nu mai fascinează nimic. Magia a rămas doar la Hollywood, sau la vedetele internaționale, ei știu să păstreze o parte de mister și nu se expun complet. La noi, impresia e că magia a dispărut.
Pe de altă parte, industria de entertainment și de talent din zilele noastre a câștigat ceva ce nu exista la începuturile televiziunii sau ale agenției noastre de talent management: digitalul. În online, oricine poate fi vedeta propriei comunități, iar acest lucru a schimbat complet perspectiva. În publicitatea digitală, celebritatea se măsoară în cifre. Eu cred însă că asta este o confuzie și o spun de câte ori am ocazia. Celebritatea are mai multe componente, nu doar cifrele, pentru că de multe ori nu convertesc și nu măsoară corect. Poți să te plimbi oricând cu un influencer pe stradă și rareori va fi oprit de oameni pe stradă, în schimb, invers, asta se întâmplă cel mai des. Sigur, există influenceri mari, cu notorietate, nu generalizez nicicum, dar sunt o mână poate.
Celebritatea nu înseamnă doar audiență sau număr de urmăritori. Înseamnă relevanță. Și pentru mine, relevanța nu se rezumă la statistici, ci la oameni care devin modele, la povești, istorie, valori, la puterea de a aduce o schimbare reală, oameni care trec de o singură generație.
Ce înseamnă pentru tine să ieși din zona de confort și cum te ajută asta profesional și personal? Ne poți oferi câteva exemple concrete?
Pentru mine, a ieși din zona de confort înseamnă să mă expun unor situații care mă provoacă, care îmi dau emoții și uneori teamă, dar care știu că mă pot duce mai departe.
Înseamnă să încerc lucruri noi, să vorbesc cu oameni necunoscuți sau aflați într-o poziție mult mai importantă decât a mea și să am curajul de a le evidenția relevanța și calitățile unui artist. Asta e poate cel mai greu exercițiu. Sunt o fire timidă la bază, am început să spun asta deschis și de fiecare dată oamenii se miră, pentru că aparențele arată contrariul.
Ies din zona de confort la fiecare negociere, când trebuie să expun argumente pro și contra în susținerea unui artist, mai ales în fața unor oameni care poate nici nu au auzit de el. Atunci trebuie să construiesc argumente solide, dar și palpabile, astfel încât ei înșiși să descopere valori și criterii noi, care să le schimbe percepția inițială. De asemenea, ies din zona de confort de fiecare dată când întâlnesc o celebritate. Chiar dacă mă pregătesc temeinic, caut informațiile relevante și îmi organizez discuția, întâlnirea cu un nume mare rămâne un moment copleșitor.
Profesional, acest exercițiu mă ajută să cresc, să descopăr perspective noi și să înțeleg că limitele pe care mi le pun sunt, de cele mai multe ori, doar în mintea mea. Personal, mă învață să fiu mai curajoasă și mai încrezătoare, să nu mă blochez în frici, ci să le transform în oportunități de învățare. De cele mai multe ori, chiar dacă drumul este inconfortabil, rezultatul e bun sau, cel puțin, diferit față de proiecția inițială din mintea mea.
Exemple concrete sunt nenumărate, îl dau pe cel despre care am mai povestit public, Răzvan Exarhu. Pentru ca e un exemplu bun despre cum funcționează lucrurile: am bătut la toate ușile de la toate radiourile, toate, împreună cu Razvan sau singură, știind care îi sunt calitățile și abilitățile ca om de radio, performanța pe care o poate aduce unei stații. Și, dintre toate, un singur om a fost atent, a văzut potențialul și a spus că vrea să încerce proiectul de matinal: directorul de la trustul din care face parte Rock FM. Unde este astăzi matinalul Rock FM? Stația nr. 1 pe publicul comercial din București. Tot un exemplu cu Răzvan Exarhu, dacă vorbim de emisiunea de acum, când Talent Managerul stației, om cu mult umor și intuiție excelentă în potențialul unei vedete, a simțit imediat propunerea lui Răzvan ca și prezentator pentru emisiunea de roast, eu folosind ca și argument principal latura de umor negru a lui Răzvan.
Lili Sandu, Shurubel & Bogdan, echipa de la „Vorbește Lumea”, unde am lucrat excepțional cu cu Andreea, producătorul emisiunii, cea care știa exact ce tipologii caută și cum trebuie să fie prezentatorii emisiunii, ghidajul lor de acum îi aparține cu totul.
Am și contraexemple, nume din portofoliul agenției, extrem de capabili pe anumite segmente sau talente, dar care nu primesc șansa potrivită. Însă știu sigur că perseverența lor, și a noastră împreună, ne va duce în punctul bun. Pentru că în tot drumul întâlnim oameni de toate felurile, dispuși să asculte sau să încerce. Eu am avut norocul ăsta, de a găsi în drumul meu mulți oameni dispuși să asculte, poate pentru că, cu oamenii cu care mă întâlnesc, stabilesc relații umane, nu doar profesionale, povestim despre viață, despre copii, despre probleme. Dar sunt și oameni care cred că știu cel mai bine sau nu doresc să riște. Și atunci, trebuie să mergi mai departe.
Sunt multe povești de succes, dar și nereușite, nu vreau să enumăr nici unele și nici altele, face parte din strategia noastră, aceea de a spune mai puțin și a face mai mult. Trăiesc cot la cot cu artiștii din portofoliu toate victoriile sau respingerile, îi înțeleg emoțional, pentru că toți pun suflet în ceea ce fac pe scenă. Nu e ușor să îți spună cineva că nu ești bun pe anumite proiecte, când tu știi despre tine că ai putea. Totul ține de o muncă colectivă, de echipă, de încrederea pe care o pui pe umerii unui artist, ca el să poată să își ia avânt și să zboare.
Ce calități sunt esențiale pentru a fi un bun talent manager în România anului 2025? Care sunt provocările principale în a reprezenta nume mari din industrie? Dar satisfacțiile?
Cred că în 2025, pentru a fi un bun talent manager în România, trebuie să ai câteva calități esențiale: prima ar fi să fii un bun profiler, să ai capacitatea de a asculta cu adevărat, adaptabilitate și viziune pe termen lung. Și de multe ori, te poți confunda cu ușurință cu un fin psiholog, cel puțin pe zona de ascultare. Când se închid ușile biroului și artiștii devin oameni, cu problemele și situațiile din viața lor, atunci trebuie să știi să asculți, să încerci să îi ajuți să își găsească răspunsurile de care au nevoie. E nevoie și de multă empatie, pentru că lucrezi cu oameni care sunt în lumina reflectoarelor, dar și cu vulnerabilitățile lor din spate. E un lucru foarte greu, acela de a fi în fața camerei, de orice fel ar fi ea, chiar și de telefon. Oricine face acest exercițiu va descoperi că e greu să rămână autentic, să nu pună o mască, să transmită emoțiile care să încarce privitorul.
În același timp, ca și talent manager, trebuie să ai o minte foarte abilă și practică, să știi să negociezi, să construiești parteneriate și să creezi contextul potrivit în care talentul și abilitățile artistului să fie puse corect în valoare.
Provocările sunt mari, mai ales când reprezinți nume importante din industrie. Așteptările sunt ridicate, presiunea e constantă și uneori trebuie să reușești să „traduci” între lumea artistică și lumea de business, iar de cele mai multe ori ambele părți vorbesc limbi diferite. Un alt aspect dificil este să menții un echilibru între dorințele artistului și realitatea pieței, între ceea ce își imaginează el și ceea ce este posibil sau relevant într-un context dat. Sigur, pe lângă asta, trebuie să fii un antrenor foarte bun, care poate determina artistul să facă schimbările care îi sunt benefice pentru evoluție, care îi pot potența calitățile sau îi pot determina relevanța.
Satisfacțiile compensează de departe. Să vezi cum un artist pe care îl reprezinți își atinge un obiectiv, cum primește recunoaștere sau cum un proiect prinde viață datorită efortului comun, toate acestea sunt momente de împlinire profesională, normal. Și, poate cel mai frumos, este sentimentul că ai contribuit la scrierea unei povești de succes și că munca ta, din spate, a făcut diferența, a adus în față o emoție ce va rămâne în memoria colectivă.
Cum reușești să echilibrezi nevoile fiecărui artist cu direcția strategică a carierei lui și, în același timp, să menții relevanța acestui parcurs într-o industrie care se schimbă atât de rapid? Ce este relevant pentru succesul unui artist de astăzi?
Echilibrul dintre nevoile fiecărui artist și direcția strategică a carierei lui se construiește prin claritate, încredere, ascultare. Fiecare artist are propriile aspirații, temeri și ritm de dezvoltare. Rolul nostru este să le înțelegem și să le respectăm, dar și să punem mereu în perspectivă: ce înseamnă pentru carieră o anumită decizie, cum se aliniază ea cu obiectivele pe termen lung și cu imaginea pe care o construim. Atunci când decidem să plecăm la drum cu un artist, punem pe masă toate aceste lucruri, e ca într-o relație între doi parteneri de business, e corect să fim sinceri legat de așteptări, dacă ele sunt nerealiste, dar să ne asumăm că împreună, doar împreună, putem face lucrurile să meargă în direcția potrivită.
Industria se schimbă foarte repede, apar platforme noi, tendințele se rescriu dintr-un sezon în altul, iar publicul e tot mai fragmentat. De aceea, e important să rămâi flexibil și să fii dispus să ajustezi strategia ori de câte ori contextul o cere, fără a pierde însă din vedere valorile și autenticitatea care stau la baza construcției artistului.
Cred că relevanța pentru succesul unui artist de astăzi se sprijină pe câteva lucruri clare:
– Valori reale cu care publicul căruia se adresează se poate identifica
– Implicarea în zona civică, socială
– Curajul de a se reinventa când e nevoie, de a-și adapta mesajul la noile direcții, fără însă a-și pierde identitatea
– Determinarea de a reuși, implicarea în propria carieră
– Autenticitate, pentru că publicul recunoaște destul de repede dacă ceva e forțat
– O echipă solidă în spate, oameni cu care să construiască și care să-l susțină, să-l ajute să navigheze prin această industrie competitivă
Cred că succesul ține de capacitatea de a rămâne în prim-plan prin ceea ce te-a definit ca artist. Te recomandă nu doar vocea și talentul, dar si strategia și, desigur, emoția și visurile pe care reușești să le imprimi unui număr cât mai mare de oameni, care îți sunt public.
Dar dacă vorbim pe termen lung, de construirea unei cariere, cum se construiește și păstrează această relevanță în timp pentru un artist, într-o industrie atât de expusă ca entertainmentul?
Sunt mai mulți factori care contribuie la o construcție pe termen lung. Contează enorm să crești împreună cu publicul tău: să îi observi nevoile, să îi oferi inspirație, aspirație și să îl asculți. Cred că succesul se construiește prin valorile pe care le transmiți celor din jur. Nu doar prin autenticitate, ci și prin exemplul pe care îl oferi.
Fiecare artist are un public al lui, un public care se identifică cu el, pe care îl cucerește, dar pe care trebuie să îl hrănească zi de zi. Relevanța se păstrează prin capacitatea de a învăța și reînvăța, de a se adapta contextului și generațiilor, și mai ales prin menținerea unei conexiuni reale cu nevoile actuale ale oamenilor, nu doar ale publicului tău.
Eu văd un artist ca pe o ciocolată foarte rafinată: poate să își schimbe ambalajul, culorile sau forma, dar la interior trebuie să rămână același gust autentic, aceeași savoare și același parfum care trezesc emoție și bucurie, indiferent de plasarea în timp a ciocolatei.
Un artist cu adevărat valoros este cel care reușește să fie înțeles nu doar de generațiile trecute, ci și de cele prezente, știind să își exprime și să-și imprime valorile atât pentru publicul inițial, cât și pentru generațiile care vin din urmă.
Într-o lume în care suntem mereu conectați la carieră, cum îți găsești tu relevanța personală? Cum arată momentele în care alegi să te rupi de ritmul profesional și să te apropii de tine însăți? La final de interviu, ce ai spune că este relevant pentru omul Roxana?
Cred că relevanța personală vine din felul în care am reușit până acum să îmi păstrez echilibrul între ceea ce fac și ceea ce sunt.
Trăim într-o lume în care cariera cere mereu prezență și conectare. Eu încerc să fug de conectare pe cât pot. Nu îmi iese mereu, sunt o fire extrem de curioasă și atunci rămân de multe ori conectată la ce fac. Nu reușesc mereu să mă rup de ritmul profesional, e adevărat. Nu știu dacă e bine sau nu, specialiștii ar spune probabil că nu, dar mie îmi dă bucurie ceea ce fac și atunci nu simt că e ceva rău. Însă am și momentele mele de apropiere de mine, în care îmi place să petrec timp doar cu mine și chiar să simt că „pierd” timpul, pentru mine e cel mai bun mod de a mă încărca.
Relevanța mea personală vine însă din familie. Mama, cu care vorbesc zilnic. Jasmina, care mă sună să îmi povestească micile sau marile întâmplări din viața ei. Și, bineînțeles, timpul petrecut acasă cu Virgil, unde e cel mai bine. Cu el am și avantajul (sau poate provocarea) că nu îi pot spune mai nimic despre ce fac la muncă, fiind aproape mereu vorba de lucruri confidențiale și informații despre oamenii pe care îi știe profesional. Așa că suntem „obligați” să vorbim despre altceva și asta mă deconectează fără să îmi dau seama.
Și prietenii mei sunt extrem de importanți. Ei îmi aduc bucurie, pot să le spun orice, cu patimă sau fără, și știu că la finalul zilei rămânem împreună, cu tot ce împărtășim: succese, nemulțumiri, momente simple sau mari.
Toate acestea sunt „soft spot”-ul meu și scutul meu deopotrivă: oamenii din jurul meu, de acasă, de la birou, prietenii și relațiile construite de-a lungul timpului. Ei sunt lucrurile cu adevărat relevante pentru mine.
La final de interviu, dacă ar fi să spun ce este relevant pentru omul Roxana, aș zice: să rămân autentică, să fiu prezentă pentru oamenii dragi mie, să continui să mulțumesc pentru tot și să trăiesc cu bucurie fiecare zi, dincolo de orice rol profesional.
Ce nu îți lipsește niciodată din geantă? – Telefonul și glossul.
Un sfat pentru Roxana la începutul carierei: să își urmeze intuiția.
Ultimul lucru pe care îl faci înainte să adormi: să mulțumesc pentru tot ce am primit și să cer o nouă zi bună.
Dish-ul preferat: ecler.
O experiență pe care ai recomanda-o oricui: experiența de antreprenoriat.
O amintire dragă dintr-o vacanță: vizita la un padoc de girafe într-un safari din Bangkok.
_
Credit foto: Mihaela Tulea
Redactor: Mara Lazăr
_
Interviul face parte din ediția print The Woman 2025-2026 – LESS INFLUENCE, MORE RELEVANCE. Aceasta poate fi achiziționată de aici.