Copilele mele,
Am să vă spun acum o poveste. O poveste despre pietre, despre iubirea de sine și despre încredere.
Eu mereu am iubit pietrele.
Mult timp am visat că eu sunt un safir. Nu m-am văzut niciodată diamant. Pentru mine era prea mult. Safirul e albastru ca cerul fără de limite, mie îmi inspiră roialitate, este elegant și îmi părea că nici nu e ales chiar de toată lumea.
Poate că și voi vă visați acum prințese, sau mari artiste, ori cine știe ce. Poate chiar un safir. În câțiva ani aspirațiile se vor schimba și atunci când veți privi în oglindă o să vedeți o adolescentă care deodată are alte visuri, apoi o femeie care are alte percepții despre ea, despre corpul ei, despre tot ce e în jur. E normal. Viața ne schimbă, noi ne maturizăm, lumea se schimbă și ea, prietenii pot fi alții și uneori tocmai cei pe care ii credeați prieteni se vor dovedi că nu vă merită.
Și în jurul meu au fost oameni care îmi spuneau că sunt un diamant. Dar și unii care îmi urlau parcă în față: „mai mult de un amărât de bolovan nu o să fii niciodată!”.
Și să știți că într-o zi am și cedat. Am aruncat safirul din inima mea într-o apă repede și rece și am pus în locul lui… o piatră de râu. Am ales una mică, puțin alungită și plată, dar care lucea, pentru că era exact în buza apei. Nu am șters-o. Nu am vrut ca stropii ce îi dăruiau luciul să dispară.
M-am resemnat spunându-mi că fiind piatra asta de râu ești liber, nimeni nu te vânează, nimeni nu te ia doar ca să se laude cu tine, apa te spală în fiecare zi. E greu până și să îți dea cineva cu piciorul, pentru că pietrele de râu sunt unite, stau unele în altele și de multe ori sunt cufundate în noroi atât cât trebuie, atât cât să nu le clintească nimeni din loc.
Într-o zi de vară, de undeva de sus, de la munte, apa aceea rece mi-a adus și jumătatea. Era cel pe care acum îl așteptați cu atâta bucurie seară de seară, cel care vă spune povești inventate, care vă oferă flori și vă face masaj la tălpi dimineața. Tatăl vostru. S-a așezat lângă mine și nu a mai plecat. Au apărut apoi și cele două pietricele. Atât de mici, de transparente, de firave. Da, despre voi vorbesc. Despre tine, Ema și despre tine, Roa.
Ce viață frumoasă aveam noi patru! Aveam tot! Dar eu știam că nu e așa. Că ceva lipsea. Și lipsea iubirea de sine, lipsea încrederea de sine.
Poate că și voi veți simți într-un moment că e bine, dar totuși nu e suficient. Că ați vrea să zburați, dar v-au dispărut aripile. Că vă complaceți într-o lume cu reguli și bariere, dar ați vrea să le depășiți.
Să nu vă pierdeți nicio clipă credința. Nici eu nu am făcut-o și într-o dimineață când, în lumina soarelui blând de primăvară, ne-am oglindit toți în luciul apei, parcă nu eram noi! În clipa aceea am văzut patru diamante.
Da. Voi chiar sunteți prețioase, valoroase, pline de sclipire. Trebuie doar să priviți în oglinda potrivită, la momentul potrivit și să fiți înconjurate de oameni care văd în voi Frumusețea.
Pentru mine, acela a fost momentul în care am realizat că piatra prețioasă albastră în care eu m-am proiectat o bună bucată din viață nu era niciun safir, era Diamantul Hope. Și că voi nu sunteți nici pe departe două pietricele banale de rău, pe lângă care oamenii trec nepăsători și pe care, uneori, chiar și fără să vrea, le calcă în picioare. Pentru mine sunteți o raritate, ceva excepțional.
Sunt sigură că și pe voi viața o să vă plimbe în sus și-n jos. Că poate vor fi zile, nopți, poate luni întregi în care veți crede că sunteți banale pietre de râu. Dar la fel de sigură sunt că veți avea puterea și curajul și îndrăzneala să vă reinventați. Să aveți încredere în voi, să vă iubiți pe voi, să vă apreciați mai mult și să învățați să le cereți asta și altora.
Eu voi fi acolo, în umbra voastră si promit că nu vă las să vă prăbușiți. Poate vor fi momente când o să vă las să vă împiedicați, e adevărat. Dar voi face asta tocmai pentru că trebuie să învățați ce e acela echilibru. Iar apoi fiți sigure că voi veni și vă voi îmbrățișa. Și vă voi aminti că v-ați născut diamante și așa veți rămâne mereu.
Vă iubesc!
Credit foto: Adrian Stoicoviciu
—
Materialul face parte din colecția de scrisori mamă-fiică, regăsită în Revista print The Woman (Moștenirea/Spring 2022).
Revista poate fi comandată de pe site-ul www.thewoman.ro (transportul este gratuit).
