Vrei să călătorești alături de partenerul tău ori însoțită de cea mai bună prietenă? Te-ar tenta să călătorești solo?
Nu contează cu cine urmează să zbori, important e că următoarea călătorie să o faci pentru tine. Ce-ai spune dacă primăvara aceasta ți-ai schimba coordonatele de vacanță și nu ai mai călători pentru că ai prins o ofertă de vacanță cu 30% reducere într-un oraș pe care nu ții musai să-l vizitezi sau pentru că e mai convenabil să îți programezi o vacanță în Grecia sau Croația, la vară, după ce ți-ai întrebat prietenii, familia și ai filtrat părerile cunoştințelor care au mai fost în locurile respective.
Snorkeling (sursă foto: Shutterstock.com)
Ai putea călători diferit începând de azi. Poate ești tentată de o tură de shopping în Europa, în unele dintre cele mai frumoase galerii de modă sau magazine de designer, şi știi exact cu cine ai vrea să te bucuri de un maraton printre haine și accesorii. Sau ai putea să îți întrerupi programul zilnic și să te trezești devreme ca să prinzi răsăritul în deșert sau să te aventurezi într-un safari pentru că dintotdeauna ai știut că ești curajoasă și ți-ar plăcea să ajungi într-un parc naţional din Africa.
Iar dacă pentru tine o călătorie reușită înseamnă să afli povești despre oameni și ritmul vieții lor, într-o cu totul altă lumină decât cea din ghidurile turistice, poate că trebuie să stai la o cafea într-un bar cubanez și să asculți pentru câteva ore poveștile care se adună acolo. Sau poate vrei să descoperi simplitatea vieţii din Mexic, bucuria şi entuziasmul oamenilor care nu par afectați că trăiesc, mulți dintre ei, cu foarte puțin. Dacă ești o astfel de călătoare, cu siguranță nu îți dorești să te retragi două săptămâni într-un resort turistic, ci să te aventurezi într-un circuit în orașele sud-americane, în Africa ori în inima Asiei.
3 zile de shopping într-un city break european
Dacă nu ai foarte mult timp la dispoziție și un buget mediu de vacanță, cea mai accesibilă vacanță pentru tine e un city break, în timpul căruia poți să îți petreci trei zile la shopping și două seri în oraș în noua ținută găsită în Londra, Roma, Paris ori Madrid. Pe lângă bugetul de vacanță, mai ai nevoie de un buget pentru cumpărături și multă energie ca să rezişți la un maraton prin magazine. Experiența nu se compară cu cea din magazinele de la noi și e bine să știi că în Europa occidentală reducerile chiar vin cu lichidări de stoc și prețuri finale de-a dreptul surprinzătoare.
Interiorul Galeriilor Lafayette, Paris (sursă foto: Shutterstock.com)
Știi că primăvara vine cu oferte speciale în mall-uri de la noi, dar ce-ai spune să mergi la shopping într-o capitală care dă trendul modei în Europa? Schimbă-ți garderoba, inspiră-te și găsește-ți eleganța în Galeriile Lafayette într-un city break la Paris, alege câteva piese unicat din Spitalfields Market, unde tinerii designeri londonezi își expun cele mai inspirate creații sau intră în câteva dintre sutele de magazine de pe Oxford Street. Vrei câteva piese vestimentare avant-garde?
Alege un city break în Madrid și dă o tură în districtul Gueca sau oprește-te în districtul Salamanca, unde vei găsi cele mai nonconformiste piese vestimentare. Iar dacă tot ce îți dorești e o piesă Valentino sau Armani, un city break la Roma e vacanța potrivită pentru tine. Vitrinele fabuloase ale caselor de modă italiene le găsești pe Via Condotti, în apropierea Treptelor spaniole.
Un sejur de 8 zile pentru relaxare și deconectare
Dacă tocmai energia îți cam lipsește primăvara aceasta, nu e nicio problemă, poți alege cea de-a doua opțiune de vacanță pentru tine, în cazul în care ai nevoie de relaxare, plajă și tratamente spa în unele dintre cele mai frumoase resorturi din Iordania, Dubai sau Tenerife.
Tenerife (sursă foto: Shutterstock.com)
Nu ai nevoie de mai mult de opt zile pe plajă pentru a te simți cu totul în mijlocul verii. Nici mai mult de 7 nopți la finalul cărora un trebuie să mergi la job, ca să te relaxezi și să te dezobișnuiești să deschizi e-mailul de lucru în timp ce îți bei cafeaua de dimineață. Dacă ești îndrăgostită de deșert și apusuri roșiatice poți alege un sejur în Iordania sau Dubai.
Iar dacă vrei o vacanță activă în timpul căreia să faci hiking și plajă poți zbura spre Tenerife, o insulă cu schimbări dramatice de peisaj și unele dintre cele mai grozave cluburi din Europa. Partea și mai bună e că poți călători solo fără nicio problemă în oricare dintre destinațiile de vacanţe exotice.
Descoperă și explorează alte lumi într-un circuit de 2 săptămâni
Ultima opțiune de vacanță e una premium, care îți aduce un pachet de relaxare și deconectare, cărora li se adaugă entuziasmul descoperirii unor lumi noi pe care vei avea timp să le explorezi din plin. Cum poți avea parte de toate acestea? Dacă alegi un circuit turistic în Malaezia și Singapore, Cuba, Cancun sau Africa de Sud.
Pe lângă faptul că ajungi în unele dintre cele mai frumoase locuri de pe glob, optezi pentru o vacanță care nu o să-ți încarce bateriile doar pentru următoarele câteva săptămâni, ci s-ar putea să te schimbe chiar pe tine. Pentru că în două săptămâni ai timp să te adaptezi la ritmul lumii noi în care ajungi, dar și să te lași cucerită de cultura, muzica și mâncarea locului.
Malaezia (sursă foto: Shutterstock.com)
Așa că ce-ai zice să te răsfeți și să te deconectezi timp de două săptămâni într-un circuit turistic? În inima Asiei, în Zambia, de exemplu. Ori să pleci într-un circuit turistic în fascinanta lume cubaneză? Sau ai putea alege un safari în savana africană și o excursie în Cape Town să vezi coloniile de pinguini?
Da, acolo e capătul lumii. Cel puțin unul dintre ele. Iar dacă ai visat dintotdeauna la plajele cu nisip alb din Cancun, la muzica sud-americană, la oamenii din Havana sau la străzile pitorești din Mexic, atunci poate că America de Sud e destinația potrivită pentru tine.
Călătorește pentru tine
Prima destinație de vacanță care-ți vine în minte sau primul loc care îți rămâne în minte din propunerile Paravion.ro e cel pe care ar trebui să îl descoperi și să-l păstrezi pentru totdeauna într-o poveste spusă de tine, nu aflată de la alții, pentru că fiecare călătorie e o experiență subiectivă pe care o construiești odată ajunsă la destinație.
Poți pleca într-o vacanță de relaxare pe malul mării sau a oceanului, într-un sejur de numai 3 zile pentru o ieșire din monotonie sau poți pleca într-o vacanță în timpul căreia să te aventurezi în locurile pe care le urmărești doar în documentare. Tu ce fel de călătoare ești? Descoperă răspunsul la întrebare călătorind pentru tine.