Seria de concerte She’s in Control, realizată de Women in Music în lunile februarie și martie, a fost gândită ca un spațiu de vizibilitate, siguranță și voce pentru artistele care își revendică drumul în propriul ritm. Debutul seriei a avut loc prin concertul susținut de ILINCA și ELIGARF. Două prezențe diferite, dar unite de aceeași nevoie de autenticitate și control interior.
Fiecare serie de concerte are o ambasadoare, iar pentru această primă ediție a fost Oana Tache, care ne spune:
„Adevărata forță nu se măsoară prin succesul la care ajungem singure, ci prin numărul de mâini pe care le întindem pentru a ne ridica împreună. Linia fină dintre competiție și comunitate a fost estompată definitiv și transformăm zi de zi succesul individual într-o structură de nezdruncinat, unde reușita fiecăreia dintre noi devine o sursă de inspirație pentru următoarea. Sunt onorată să fiu prima ambasadoare a seriei de evenimente SHE’S IN CONTROL pentru că femeile puternice nu sunt de neclintit doar pe cont propriu – ele construiesc împreună industria muzicală din România.”
Dincolo de scenă, seria de concerte vorbește despre ce înseamnă să construiești fără zgomot, să crești fără să te compari și să rămâi întreagă într-o industrie care cere, adesea, demonstrație continuă.
Mai jos, perspectiva celor două artiste asupra susținerii dintre femei, a spațiilor în care nu mai simți nevoia să dovedești nimic și a felului în care solidaritatea feminină poate deveni un act de control personal și profesional. Două voci diferite, același spațiu:
Se vorbește mult despre susținerea între femei, dar ea capătă sens abia în lucrurile mici, invizibile. Pentru voi, cum arată susținerea adevărată, aceea care nu se vede neapărat, dar se simte?
ELIGARF: Pentru mine, susținerea adevărată între femei nu vine cu surle și trâmbițe, ci în liniște. Deseori se simte într-un mesaj trimis la momentul potrivit sau o privire care te întreabă discret: „Ești bine?”.
ILINCA: Lucruri mici, dar care îți amintesc că nu ești singură: prietenele tale care cumpără bilet la concertul tău, deși știau că pot intra pe gratis, un share, un mesaj de încurajare, tăcere atunci când nu e nevoie de sfaturi, îmbrățișări atunci când devine greu, și, în general, o prietenie care se simte ca un spațiu safe și plin de căldură feminină.
Într-o lume care ne-a învățat uneori să concurăm, a existat pentru tine o femeie care v-a inspirat și care v-a dat curaj în momentele de îndoială?
ELIGARF: Într-o lume care ne-a învățat, uneori, să ne măsurăm una pe cealaltă, am avut norocul să întâlnesc femei care au ales să fie oglinzi, nu obstacole. Începând de la mamă, iubită, surori, colege de breaslă, până la femei pe care le-am cunoscut doar online, toate m-au învățat că susținerea nu te împinge înainte, ci te ține atunci când nu mai poți.
ILINCA: Una dintre cele mai mari inspiratii pentru mine este și va fi Loredana Groza, pe care o consider unul dintre mentorii mei. Am avut onoarea de a-i fi concurentă la Vocea României, iar apoi am cântat în backing în trupa ei câțiva ani. În acei ani, am văzut ce înseamnă să fii femeie într-o industrie condusă de bărbați, dar am văzut și ce înseamnă încredere, susținere, iubire și solidaritate între femei. Loredana nu era genul care să spună în cuvinte mari cât ești de valoroasă, dar îți demonstra prin încrederea care îți era oferită, prin cum te împingea de la spate să fii tu, să te faci văzută, auzită, să te lași să fii specială.
În industria muzicală, relațiile dintre femei pot fi sensibile, uneori fragile, alteori profund vindecătoare. Cum ați trăit această dinamică și ce ați învățat despre voi?
ELIGARF: Când am intrat în muzică aveam 25 de ani. O minte caldă căreia nu-i puteai spune „Ai greșit”, o fată care ținea pentru ea orice „unealtă” ce ajuta procesul creativ. Timpul m-a maturizat, iar astăzi, la 29 de ani, am învățat că o mână întinsă, un zâmbet sincer, nu te abate de la drum, iar un sfat primit și ascultat te poate scuti de multe experiențe neplăcute.
ILINCA: În muzică, relațiile dintre femei pot fi complicate, pentru că venim toate cu răni dintr-un sistem care ne-a pus una împotriva alteia. Am trăit și tensiuni, din păcate, dar și conexiuni extrem de vindecătoare. Simt că am învățat să las comparația deoparte, iar abia acum cred că apare adevărata apropiere. Sper ca din ce în ce mai multe femei să reușească să facă asta; este vindecător și un sentiment eliberator.
Ce înseamnă pentru voi un spațiu sigur între femei în muzică? Cum arată concret, nu teoretic?
ELIGARF: Din păcate, în drumul nostru întâlnim și persoane nepotrivite. Am eliminat din viața mea orice om care îmi provoca anxietate, teamă sau dispreț și astfel mi-am creat ceea ce numesc eu „spațiu sigur”. Un loc unde sunt în siguranță indiferent de outfit-ul ales.
ILINCA: Pentru mine, un spațiu sigur înseamnă să poți fi nesigură, confuză, obosită, să ai o zi proastă, să spui „nu”, să fii nervoasă, să fii nemulțumită, să nu fii de acord, să fii gălăgioasă, răzvrătită și totuși respectată. Nu doar atunci când ești fericită, dăruitoare, caldă, tăcută, „mică și cuminte”. Fără bârfe, fără competiții mascate, fără ironii, fără mean girl energy.
Au existat și momente în care lipsa susținerii v-a forțat să vă întorceți mai mult către voi? Ce ați descoperit acolo?
ELIGARF: Atunci când încă locuiam în Italia, auzeam des: „Nu ai șansă! Drumul acesta este doar pentru copii cu bani; du-te la muncă și vezi-ți de treaba ta.” În acea perioadă mi-am dat seama că mai am încă un motiv de a atinge succesul. Îmi era clar: trebuia să ajung unde mi-am propus, ca mai apoi toți copiii să știe că visurile nu au granițe.
ILINCA: Lipsa susținerii m-a întors mult spre mine. A fost dur, dar acolo am descoperit că pot să-mi fiu sprijin. Că nu sunt pierdută dacă nu mă validează nimeni. A fost un moment de maturizare forțată, dar necesară.
Ne petrecem mult timp demonstrând că suntem suficient de bune, suficient de puternice, suficient de „pregătite”. Vă amintiți un context în care această nevoie a dispărut? Cum era acel spațiu?
ELIGARF: După piesele „Salman Khan” și „Terapeut”, am fost cu adevărat văzută, atât ca artist vocal, cât și ca writer. Atitudinea celorlalți s-a schimbat și, în sfârșit, puteam vorbi, puteam scrie fără să am în cap: „Nu zic ce am scris, că poate nu e bine.”
ILINCA: Pe scenă mă simt suficientă. Ai crede că ar fi tocmai spațiul ăla în care simți să demonstrezi cel mai mult, însă pentru mine, scena rămâne spațiul în care sunt cea mai autentică, în care doar mă bucur de ce am creat, în care simt că sunt totalmente în control și că oricine m-ar judeca nu poate ajunge la mine, pentru că în spațiul acela contează doar să mă bucur de moment. Lucrez la a lărgi acest spațiu și în viața mea de zi cu zi.
Ce v-ar fi plăcut să primiți mai devreme și simțiți că puteți oferi acum, mai departe, altor femei?
ELIGARF: Mi-ar fi plăcut să primesc mai devreme liniștea de a nu mă grăbi și permisiunea de a fi eu. Astăzi simt că pot oferi exact asta mai departe: încurajarea de a nu-ți micșora vocea ca să încapă. Dacă pot dărui ceva, e încrederea că fiecare are propriul timp și că drumul trebuie trăit.
ILINCA: Mi-ar fi plăcut să fiu încurajată mai devreme să îmi produc propria muzică. Mare parte din studiul meu s-a axat pe tehnica vocală și prezența scenică, iar producția, compoziția, le-am descoperit mai târziu, crezând și fiind obișnuită că ele sunt „pentru băieți”. Acum mă bucur să dau asta mai departe elevelor mele de la canto, cu care, odată la ceva timp, fac o oră de compoziție unde le ajut să își scrie și producă piese proprii.
Ce mesaj ați vrea să ajungă la o artistă aflată la început?
ELIGARF: Aș vrea să îi spun să aibă răbdare cu ea însăși și cu drumul pe care îl urmează. Să nu măsoare valoarea muzicii prin aplauze sau succes imediat. Să învețe să se protejeze fără să se închidă, să fie curajoasă fără să uite blândețea. Și, mai presus de toate, să creadă că fiecare pas mic, fiecare încercare, chiar și eșec, construiește artistul care va fi.
ILINCA: Mesajul meu vine direct: „Știu, ești nesigură, te simți mică, ți-e frică. Parcă ai o voce, dar nu știi să o folosești. Parcă vrei să scoți ceva pe gură și nu iese nimic. Și pare că sunt atâtea lucruri de făcut: să îți exersezi vocea, să arăți bine, să te miști bine, să fii interesantă, dar fără să deranjezi; să te exprimi, dar să ai grijă cum. Stai puțin și întreabă-te: de ce nu încerci mai degrabă să fii tu? Și vezi ce se întâmplă. Ai scuti mult timp, crede-mă. Până la urmă, tot la concluzia asta ajungi. Iar așa, poate triezi mai repede anumiți oameni și experiențe. Învăță să fii prietena altor femei în aceeași poziție și învață-le că e sigur să fiți prietene și nu concurente. E ceva foarte vindecător să ai cât mai multe femei în jur în procesul tău. Și, cel mai important, să nu te micșorezi artistic, muzical, uman, pentru nimeni. Arta ta trebuie să reprezinte doar ceea ce crezi.”
–
Credit foto: Cătălina Kiru