Conceptul de ”Timeless over Trends” în voiceover aduce în prim-plan importanța vocii umane plină de emoție și nuanțe în detrimentul vocii artificiale – sterile și lipsite de viață.
Într-o eră în care se dezvoltă tot mai multe soluții de sinteză vocală și de inteligență artificială, este esențial să recunoaștem unicul și inestimabilul aport al vocii umane – de a crea conexiune.
Tonul, ritmul și inflexiunile naturale ale unei voci umane adaugă o textură emoțională într-o varietate de contexte – de la înregistrări publicitare, e-learning pentru corporații sau reel-uri pe social media.
Deși tehnologia de sinteză vocală poate fi utilă în anumite situații practice, precum asistenții vocali sau navigația automată, ea nu poate înlocui complet calitatea și calibrul emoțional al unei voci umane autentice într-un context artistic sau de comunicare interumană.
”Timeless VO over Trends” este despre recunoașterea și aprecierea valorii unei voci umane autentice într-o lume digitală în care automatizarea e tot mai prezentă.
–
Ioana Botezan este Creative Voice Artist, Radio Personality & Event Host cu o experiență de peste 10 ani în radio și televiziune.