Viziunea asupra leadershipului a celor mai puternice femei de afaceri din India

Chitra Ramkrishna, MD&CEO la Bursa Națională de Valori din India, a fost numită de către publicația Business Today una dintre cele mai puternice femei de afaceri din India, în 2016.

Ea a declarat ferm convinsă că: ,,Femeile sunt unice în multe feluri, pentru că vin cu valori sociale mai puternice, cu diversitate, dar și cu o bună capacitate de adaptare. Atât în rândul corporațiilor, cât și în rândul legiuitorilor, se iau măsuri pentru rezolvarea reglementărilor care fac referire la femei, la îngrijirea copiilor și la condițiile de angajare. De exemplu, în cadrul Bursei Naționale de Valori India, doar o treime din forța de muncă este reprezentată de femeie, chiar și când vine vorba de poziții entry level. Tocmai de aceea, încerc ca, în mod conștient, să angajez oameni bazându-mă pe meritele lor, spre deosebire de unele corporații.

O altă femeie de succes din India aflată în topul realizat de Business Today, este Aarthi Subramanian, Director Executiv al Tata Consultancy Services, companie din domeniul IT.

Aarthi a fost primul angajat femeie al acestei companii care a ajuns într-o funcție de management. În cazul ei, succesul pare că are la bază ambiția. În cadrul companiei, Aarthi este cunoscută pentru faptul că nu se mulțumește cu nimic mai puțin decât cea mai bună variantă, tocmai de aceea colegii o alintă Ms. Fixit.

O altă femeie de succes din India care a reușit să înregistreze o premieră, a devenit prima femeie care a reușit să conducă compania națională de asigurări. Este vorba despre Alice G. Vaidvan, o femeie care iubește noile provocări și le transformă în succese. Acesta a fost și motivul pentru care a reușit să ajungă în vârful General Insurance Corporation of India (GIC Re), într-o perioadă în care foarte multe femei, speră și fac tot posibilul, să ajungă în top managementul companiilor de servicii financiare.

1454066636-9229

Acestea sunt doar câteva exemple de femei care au reușit să ajungă în topul unor companii din India, dar mai ales sunt câteva povești care ar trebui să ne dea curaj și să credem că se poate, în orice context profesăm!

By Bianca Suciu Sharma, fondatoarea blogului despre joburi www.allaboutjobs.ro

bianca-sharma

Bianca este un jurnalist cu aproape nouă ani experiență în televiziunea de știri. A făcut parte din echipa Realitatea TV și, ulterior, din echipa Digi24. După acești ani în care a fost reporter, corespondent, realizator de emisiuni și, pentru o scurtă perioadă, prezentator de știri, Bianca a decis să se îndrepte înspre online unde a pus bazele blogului despre joburi www.allaboutjobs.ro

În plus, Bianca a început să își construiască o carieră în domeniul marketing, în cadrul unei companii multinaționale.

Sursa foto: www.businesstoday.in