Cu bucurie vă anunțăm că a fost lansată versiunea tipărită a Revistei The Woman pentru anul 2023.
Pe data de 2 noiembrie, am celebrat lansarea ediției tipărite The Woman 2023, sub tema “Ageless Success”. Această ediție reprezintă o colecție de interviuri, idei, gânduri și emoții care reflectă diversele forme ale succesului.
Revista poate fi comandată online începând de azi pe website-ul nostru, thewoman.ro, și va fi disponibilă la Bookstory, începând cu săptămâna viitoare.
Evenimentul a fost găzduit de către partenerii noștri Meron Horea, iar peste 100 de femei din comunitatea The Woman au participat la eveniment, celebrând puterea și succesul feminin.
De asemenea, la eveniment au participat câteva dintre femeile remarcabile prezentate în paginile ediției noastre. Printre acestea, Ioana Enache, lider transformațional, Anca Oros, manager de marketing la IKON, Rodica Mocan, coordonatoarea programului de masterat „Arte Digitale Interactive” de la Universitatea Babeș-Bolyai, și Geta Ungurean, organizator de evenimente și prietenă de tradiție a proiectului The Woman.
Seara a fost deschisă de Crina Ciocian, CEO și fondatoarea proiectului The Woman, care a adresat cuvinte de recunoștință către toți cei implicați în acest proiect și a dezvăluit conceptul conferinței The Woman 2024 – “Timeless over Trends“.
Crina Ciocian a împărtășit mesajul ediției viitoare, subliniind importanța construirii unei societăți sănătoase și durabile: „Mesajul pe care dorim să-l transmitem prin tema ediției de anul viitor este nevoia de a construi sustenabil, într-un mediu alert și o goană continuă după trenduri și spotlight, pentru a contribui la o societate sănătoasă.” – Crina Ciocian, despre Conferința The Woman 2024.
Ioana Enache a adresat, de asemenea, câteva cuvinte comunității The Woman, exprimându-și admirația pentru aceasta, din care este parte de câțiva ani. Nu în ultimul rând, Geta Ungurean a vorbit despre forța comunității și motivele care au determinat-o să fie alături de The Woman încă de la prima ediție.
Acest an aduce, de asemenea, un supliment editorial în colaborare cu ATP Motors, intitulat „Femei Puternice la Volan”, care adună poveștile și experiențele a zece femei lider din diferite industrii. O parte dintre acestea au fost prezente și la evenimentul de lansare.
În paginile ediției tipărite de anul acesta, femei puternice împărtășesc gândurile și emoțiile lor, inspirând cu adevărat prin portrete autentice de leadership feminin. Printre acestea se numără Andreea Berecleanu, una dintre figurile legendare ale jurnalismului din România, Dana Sota, autoare și consultant în domeniul spa și wellness, Atena Boca, fondatoare La Primul Bebe, Andreea Raicu, antreprenoare și lider în mindfulness, Ileana Badiu, inițiatoarea proiectului SuperAge, Felicia Simion, artist, Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli, Dana Rogoz, actriță.
Această ediție explorează succesul și drumul spre el, subliniind că succesul este diferit pentru fiecare individ, neținând cont de vârstă, ci se bazează pe muncă susținută, determinare și pasiune. De la domeniul business-ului la sport, artă, stil de viață și parenting, această ediție este plină de emoție și pagini care te inspiră să-ți construiești propriul drum spre succes.
Copertă: Felicia Simion
Model: Ana Maria Bucura
Artwork disponibil la 1988 Cultivating Spaces
The Woman dorește să transmită mulțumiri speciale susținătorilor acestei ediții, celor care sprijină leadershipul feminin în toate formele sale:
ATP Motors, Ikonik, Nashi Argan România, 18GYM, Meron Coffee, Meron Bakery, Tepaso, Pasqua, La Vie en Rose, Crazy Sounds, Geta Ungurean – weddings & corporate events.
Credit foto: George Catalina