Branding personal – între valoare și empatie cu Alexandra Huștiu Bibire. Episodul 8

Salut. Eu sunt Alexandra Huștiu Bibire si, ca în fiecare marți, te invit în  ceea ce eu numesc #RevolutiaMeritocratieiPrinPersonalBranding sau Călătoria de la A Avea la A Deveni.

 

Dacă până acum am pus accentual pe tine, astăzi schimbăm registrul și ne mutăm focusul pe ceilalți – pe targetul și/sau audiența ta.

 

        Venind din poziția omului care caută să ofere valoare celor din jur, cu autenticitate și spontaneitate, tot ceea ce faci devine un răspuns la nevoile acestora – aceasta fiind perspectiva de Marketing.  În acest punct ar trebui să știi ce rol profesional ai și implicit cine sunt cei cărora te adresezi. De exemplu, dacă ești angajat(ă), te vei adresa colegilor, șefului, angajatorului /angajatorilor iar dacă ești freelancer te vei adresa potentialilor clienți ai tăi sau colaboratorilor. Și de ce nu, și furnizorilor.

        Așadar, în acest punct ar trebui să poți să îți definești targetul astfel:

1. Demografic 

– Vârsta

– Sexul

– Titulatura jobului

– Pacienți/Clienți Clienți, Parteneri, Furnizori

2. Psihografic (AOI – Activități, Interese, Opinii) 

– Ce fac în timpul liber?

– Ce reviste/ cărți citesc?

– Locația

– Educația

– Venituri

– Ce filme/emisiuni urmăresc?

– Ce site-uri vizitează? Ce pasiuni au?

– Cum arată viitorul rol pe care vrei să îl ai? Cum arată Viitorul Sine Calificat?

– Care sunt cererile pieței pe zona ta de expertiză?

– Dar cel mai important,

                                         

 Cum crezi că poți oferi valoare?

 

Această perspectivă rămâne esența brandului tău personal  și pune în echilibru două aspecte ce țin de relaționarea umană  în această perspectivă comercială (să-I spunem așa) în paradigma unui win-win situation (nicio parte nu pierde, amândouă câștigă): cea în care Tu știi Cine ești și ce valoare poți oferi celorlalți  și  nevoile reale ale celor cărora te adresezi care pot fi descoperite cu o oarecare precizie cu ajutorul hărții empatiei. 

Empatia este experiența prin care înțelegi trăirile celuilalt din perspectiva lui/ei. Empatia te ajută să te pui în papucii altora și să simți ce simte celălalt, empatia fiind recunoscută în creșterea comportamentelor sociale. Neuroștiința a descoperit existența neuronilor oglindă, neuroni ce reacționează la emoțiile celorlalți și apoi le reproduc. 

     Harta empatiei a fost creată de Dave Gray și este un instrument ce te poate ajuta în a empatiza cu targetul căruia i te adresezi pentru a-i afla nevoile, afând răspunsul la o multitudine de întrebări care însă fac parte din 6 secțiuni:

1. Ce gândește și ce simte audiența/targetul tău? 

Valori, temeri și aspirații, preocupări majore: 

La ce visează? 

Care e ambiția lor? 

Ce îi face să se simtă bine? Ce îi face să se simtă rău? 

Ce vor să schimbe? 

Ce îi frustrează? Ce îi motivează? 

Cum știu/simt că au făcut o treabă bună? 

2. Ce vede și de la cine targetul/audiența ta? 

Mediu, prieteni, oferta de pe piață

Cum arată mediul lor? 

Unde lucrează? 

Ce mediu folosesc? 

Cum experimentează că sunt apreciați? 

Cum se conectează cu mediul lor? 

3. Ce aude și ce face targetul/audiența ta? 

Din ce spun prietenii, familia, șeful, oricine/orice din mediul extern: 

Ce spun prietenii lor? 

Ce îi influențează? 

Ce media folosesc? 

Cine/ce îi provoacă? 

Cum ajung la informații? 

Cu cine lucrează? 

Cum lucrează în echipă? 

Cum aud dacă sunt apreciați? 

Cum socializează? 

4. Ce face și ce spune targetul/audiența ta? 

Atitudinea în public, imaginea și aparențele, comportamentul față de ceilalți. 

Ce atitudine are? 

Ce spune mediul? 

Cum vorbesc cu colegii lor? 

Ce fac în timpul lor liber? 

Cum arată o zi din viața lor? 

5. Care este stresul/durerea (pain) acestuia? 

Care sunt fricile, frustrările, obstacolele pe care targetul/audiența ta le întâmpină? 

6. Cum definește acesta câștigul (gain)? 

Ce vrea să obțină? Cum măsoară sucesul? Care sunt nevoile, dorințele, cum arată succesul materializat? 

       Odată aflat răspunsul la aceste întrebări, îți va fi mult mai ușor să rescrii propunerea ta de valoare. Propunerea de valoare (UVP)  este descrierea beneficiilor pe care le oferi angajatorilor sau clienților, beneficii care îi vor determina pe aceștia să te aleagă pe tine. 

       De altfel, poate fi o promisiune a valorii livrate în vederea satisfacerii cerințelor și nevoilor specifice acestora, o experiență generată din interacțiunea cu tine și de ce nu, motivația acestora pentru a te alege punând în balanță beneficiile pe care le primesc și investiția necesară.

 În această situație motivația de a te angaja sau de a te alege se traduce în beneficii percepute minus investiția percepută

                 Din acestă nouă poziție,  noul tău statement de poziționare va arăta așa:

 

Pentru 

………………………………………………………………………………………….             (segmentul țintă)

……………………………………………………………. este brandul care

(numele brandului)

………………………………………………………………………………… care


(aria de expertiză din care faci parte/titulatura jobului)

………………………………………………

(punct de diferențiere).

 

Iar acum, ca de obicei, te las cu un gând de final:

Raportat la oamenii pe care vrei să îi servești și a căror nevoi acum le știi,

care este noua ta propunere de valoare?

 

Pace și Iubire,

Alexandra

 

Resurse – Brandul tău personal ești Tu – booklet (2019)

Despre Alexandra 

Millenial autentic, Alexandra s-a născut si a crescut în orașul lui Bacovia. Mai mult, a terminat studiile postuniversitare cu specializarea Marketing și Management la Universitatea George Bacovia din Bacău. 

Își asumă salturi în carierea profesională, trecând de la specialist de marketing local la director de marketing național, moment care o inspiră să devină strateg de marketing și personal branding în propria agenție, Brand& Build.

Trecută prin procesul de Autocunoaștere, Alexandra pune familia pe primul loc. Și imediat după, omenia. De aici și titulatura de OM de marketing cu care se prezintă pe rețelele de socializare sau față în față.