Care sunt cele mai solicitate intervenții estetice în România?

Potrivit unui studiu al Societății Internaționale de Chirurgie Plastică Estetică (ISAPS), în 2021 la nivel mondial s-au făcut nu mai puțin de 12.9 milioane de intervenții de chirurgie plastică.  La nivel mondial se observă o creștere de 18.5% în interesul față de intervențiile chirurgicale estetice, mai ales în ceea ce privește intervențiile asupra extremităților sau de tip total body. Româncele însă au preferințe clare și complet diferite față de trendurile internaționale atunci când vine vorba despre intervențiile de chirurgie estetică, arată statisticile internaționale.

În topul celor mai populare intervenții chirurgicale la nivel global se află liposucția, o procedură care a înregistrat un număr impresionant de 1.903.063 de operații, ceea ce reprezintă o creștere de 24.8% față de anul anterior. Această intervenție permite îndepărtarea excesului de grăsime din diferite părți ale corpului, oferind astfel pacienților o siluetă mai subțire și mai conturată. În topul preferințelor urmează apoi intervențiile de augmentare mamară, blefaroplastie, rinoplastie și abdominoplastie.

În România însă, preferințele pacienților în materie de chirurgie estetică se dovedesc a fi distincte și diferite de trendurile internaționale. Datele relevă faptul că în țara noastră există o serie de opțiuni preferate de pacienți, care diferențiază semnificativ țara față de media globală. Astfel, din totalul intervențiilor chirurgicale raportate, 19,3% au fost reprezentate de implanturi mamare, 16,9% au vizat mărirea buzelor, 12% au constat în intervenții de blefaroplastie, 9,8% au fost rinoplastii, iar liposucția a reprezentat 8% din totalul intervențiilor. 

 

Aceste cifre evidențiază preferințele specifice ale româncelor, care sunt influențate de factori culturali, tendințe locale și factori individuali. Pacienții români se orientează către intervenții chirurgicale precum implanturile mamare și mărirea buzelor, pentru a obține proporții armonioase și a accentua anumite trăsături estetice. Blefaroplastia și rinoplastia sunt de asemenea cerute în vederea corectării imperfecțiunilor la nivelul ochilor și nasului, în timp ce liposucția rămâne o opțiune populară pentru remodelarea corporală. Este important ca fiecare persoană să-și facă o cercetare temeinică și să consulte un chirurg plastician calificat pentru a determina cele mai bune opțiuni chirurgicale în funcție de nevoile individuale și de obiectivele estetice”, explică Dr. Cristian Nițescu, medic primar chirurgie plastică și estetică.

 

Prin liposucție se înțelege procedura chirurgicală prin care se îndepărtează țesutul adipos inestetic de pe diverse zone ale corpului, cum ar fi abdomenul, coapsele, genunchii interni sau brațele. Această intervenție poate fi efectuată atât de femei, cât și de bărbați. Este important de menționat că liposucția nu reprezintă un mijloc de slăbire, ci are rolul de a corecta aspectul estetic al zonei tratate. 

 

„Liposucția nu are un impact direct asupra greutății corporale, ci se concentrează în principal pe îmbunătățirea aspectului estetic. De asemenea, liposucția poate avea și un rol curativ în anumite situații. De exemplu, poate fi utilizată pentru tratamentul ginecomastiei sau pseudoginecomastiei, care reprezintă acumularea de țesut adipos la nivelul glandei mamare la bărbați. De asemenea, poate fi utilă în cazul lipoamelor, care sunt formațiuni tumorale benigne alcătuite din țesut adipos organizat. Mai mult, liposucția poate fi utilizată și în cazul altor afecțiuni lipodistrofice, caracterizate prin acumulări adipoase sau distorsiuni ale unor zone cu țesut adipos”, a completat Dr. Bogdan Nițescu, medic specialist chirurgie plastică și estetică.

 

Sursă foto: Freepik