“Le doresc celor care citesc acest interviu să fie dintre cei care nu pierd apropiați, în primul rând – pentru că asta e cel mai greu. Dintre cei care știu să se remonteze pe ei și pe cei din jurul lor. Trebuie să ne găsim forțele, să ne scuturăm de povestea asta când va fi posibil și să ne repornim cu maximum de forțe și cu mai multă înțelepciune.
Am văzut că lumea ne poate fi limitată brutal, iar generația noastră nu era pregătită pentru așa ceva. Dar poate că tocmai oprirea asta din alergătura noastră ne va da un respiro și o înțelepciune pe care în alergătură nu aveam cum să o dobândim altfel.
Amalia Enache – jurnalist de televiziune de peste 20 de ani, de 17 ani în echipa Știrilor PRO TV.
Ești, fără dar și poate, o voce în comunitatea ta. Cum ai folosit această voce pentru a ajuta oameni, business-uri, inițiative?
Noi ca jurnaliși si mai ales, ca jurnaliști de știri avem o etică profesională care ne împiedică să ajutăm în mod special sau să lăudăm exagerat orice e comercial în detrimentul celorlalte business-uri. Prin urmare, ce pot eu să fac în primul rând este să-mi fac meseria cât mai bine și cât mai conștiincios cu putință, așa cum o facem toți, de altfel la Știrile ProTV. E datoria noastră ca oamenii să găsească la noi sursa de informare corectă și de încredere.
Și pentru că înțelegem foarte bine punctul în care ne aflăm avem și această latură – #NeFacemBine – este o adevărată campanie în care le arătăm oamenilor că există și motive de optimism în această mare de informații grele, cu statistici care ne înspăimântă. Le arătăm oamenilor că în vremuri ca acestea, în timpuri de pandemie, există oameni, există ONG-uri, există business-uri care au atâta generozitate și putere încât să facă lucruri pentru comunitatea lor.
Ceea ce ne arată principala lecție, zic eu, a acestei perioade: suntem extrem de interconectați unii cu ceilalți. Nici dacă ai clanțe de aur în această perioadă nu face diferența – cred că asta este una dintre lecțiile pe care omenirea și-o va învăța. Important e ca fiecare pe partea noastră să facem economia să meargă.
Mai cred că ne vom uita cu mai multă recunoștință către oamenii din jurul nostru care fac meserii de care noi depindem, de la cel care ne ia gunoiul din curte până la curierul care ne aduce un pachet, casiera care ne vinde la magazin și nu mai vorbesc despre importanța și respectul pe care sper că o vom acorda celor care, în spitale, salvează oameni.
Prin urmare, ceea ce facem noi la știrile ProTV și eu, individual, este și să culegem părțile pozitive și să-i scoatem în față pe cei care nu aleg doar să stea acasă și eventual, din spatele unui calculator să critice ceea ce nu fac ceilalți, ci, după puteri, chiar și stând de acasă, să dea o mână de ajutor pentru că e foarte foarte mare nevoie de asta.
Cum ne putem implica fiecare din noi acolo unde este cea mai mare nevoie: sistemul medical din România?
Am început inclusiv asta în diverse locuri. Eu sunt din Hunedoara, foști colegi mi-au scris și am discutat ce putem face pentru spitalul de acolo. Din această experiență mi-am dat seama că în primul și în primul rând, capacitățile unor oameni, unor antreprenori, unor oameni care au lucrat în diverse organizații și care știu să facă anumite lucruri pe care ceilalți în relație cu statul pare că le fac un pic mai greoi sau uneori au uitat să le facă, mi se pare că know-how-ul acesta este exprem de important în această perioadă. Prin urmare, a fost o luptă destul de mare și meticuloasă să facem un necesar real și amânunțit de lucruri pentru spitalul județean.
Mi s-a părut că asta ar fi o idee foarte bună pentru oamenii care au experiență organizatorică, mai ales în perioada aceasta cât business-urile lor sunt cu obloanele trase – știu că e foarte greu, pentru că se gândesc în primul rând cum să facă să-și salveze propriile afaceri, angajații și familiile – dar dacă simt că know-how-ul lor în zona de organizare e foarte important, ca nevoile să se întâlnească cu capacitățile unora dintre noi.
În plus, e nevoie de o centralizare corectă a nevoilor fiecărui spital – să nu trebuiască să stai de vorbă doar cu managerul și directorul de achiziții de acolo – să poți să o iei de la ambulanțier care ști câte măști are sau n-are, ce combinezoane are sau n-are.
Nu mai vorbesc despre strângerea de resurse – mă uit cu mare atenție către business-urilor românești care s-au adaptat (ex. Farmec Cluj produce dezinfectant, de care e nevoie atât în spital, cât și pentru populație) avem nevoie să producem intern măști și combinezoane pentru a nu mai depinde de importuri pe care se bat o lume întreagă și mă aștept din partea întreprinzătorilor să miște lucrurile în această direcție. Noi facem ce e de datoria noastră să facem.
Eu pe canalele mele media arăt orice inițiativă care face demersuri în sensul acesta: de la elevii care cu imprimantele 3d produc viziere până la restaurante care oricum ar fi avut obloanele închise – s-au reorientat și au făcut prânzuri pentru medici în mai multe spitale.
Eu ca jurnalist le fac publice – acesta e felul meu de a ajuta – să las să iasă în față, dincolo de toata informația negativă care este copleșitoare în acest moment, să arătăm cât mai mult și din aceste exemple pozitive. Doar aflând despre lucrurile astea ne căpătăm speranța și ideile și impulsul de a face ceva.
Ce înseamnă pentru tine această perioadă de StayHome? Cum arată programul unei zile?
Perioada aceasta pentru mine a început în forță. Echipa noastră de jurnaliști și jurnaliști de știri ne-am împărțit echipa. 14 zile lucrează fiecare dintre noi într-o tură continuă astfel încât dacă se întâmplă ca unul dintre noi se întâmplă să se fi îmbolnăvit – toți cei care au intrat în contact cu el să poată sta acasă în izolare acasă, iar cealaltă tură să poată să preia. Am fost în tura de început, am lucrat multe ore, au fost și toate aceste schimbări, ordonanțe militare care ne afectează pe toți – noi am fost acolo în față pentru că prin noi ajung toate veștile la populație, după care am intrat și eu în cele 14 zile de lucrat de acasă în care nu am interacțiune cu colegii din redacție și apoi din nou, m-am întors în tura cu 14 zile la serviciu.
Sigur, schimbările nu sunt doar pe plan profesional – unde resursa umană este înjumătățită, volumul de muncă foarte mare și ritmul în care apar știrile este foarte intens – inclusiv acasă lucrurile s-au schimbat. În afară de mine, nu mai iese nimeni din familie din casă.
I-am explicat fetiței mele de ce mama pleacă la serviciu, cum ne protejăm în situația asta, lucrurile sunt destul de apăsătoare când mă întorc acasă înainte de a apuca să intru în casă, să încerc o protecție pentru familia mea în condițiile în care eu merg în continuare la serviciu. Am un copil foarte înțelegător, înțelege, știe.
Am încercat să ne adaptăm și să nu-i transmitem ei din grijile noastre, să facem un program cât mai interesant pentru ea acasă, cu cât mai multe activități de la a găti împreună, facem pâine, brioșe, sport, facem multe lucruri împreună. Nu se plictisește, s-a adaptat, a înțeles, își găsește bucurie în ce avem la îndemână – mă uit cu mare admirație la ea, avem multe de învățat de la copii. În perioada asta când suntem împreună, realizăm cât de mult ne prețuim și cât de bine ne e să fim împreună.
Cred că de fapt e și asta o lecție în această perioadă – ne uităm la alegerile pe care le-am făcut, cu cine ne împărțim traiul și sper că mulți vor reuși să fie recunoscători pentru oamenii care sunt în preajma lor și pe care-i iubesc. Eu mă bucur de armonia pe care o avem la noi acasă – îmi dă putere și speranță că vom depăși cumva împreună toată această perioadă.
Ce putem învăța din tot ce se întâmplă la nivel mondial în perioada aceasta?
Sper că ne vom fi învățat lecțiile – cred că depinde și cât de lungă va fi perioada asta, pentru că dacă totul se termină în scurt timp, oamenii se vor întoarce repede la ale lor.
Cred ca principala lecție este aceasta: cât de interconectați, cât de dependenți suntem unii de alții, cât de fals e să credem că ne creăm noi niște bule în care nu ne poate atinge nimic, pentru că iată, există lucruri în care nu mai există diferențe nici de continentul pe care trăiești, nici cine e bogat sau sărac și oamenii n-au cum să se refugieze în situațiile astea în bulele lor, ci depind foarte mult de ceilalți.
Cred că va fi o reevaluare a utilității fiecăruia dintre noi pe pământ. O apreciere pentru meserii și o schimbare de percepție asupra a ceea ce nu era prea spectaculos sau ceea ce părea de lux. Vedem cât de importanți sunt fermierii care să producă mâncarea pe care planeta o consumă. O lecție e legată și de ritmul în care trăiam și credeam că nimic nu ne poate scoate din el.
Statul acasă ne arată că ne putem deparazita foarte mult programul fiecare dintre noi și că multe din alergăturile dintr-o parte în alta sunt inutile și lucrurile pot fi rezolvate și dacă suntem într-un ritm mai așezat. Mă gândesc că ne imaginam o lume tot mai plină de clădiri de birouri, de birouri care mai de care mai fistichii și acum vedem că tocmai oamenii care lucrează în astfel de birouri pot în mare parte să lucreze în mare parte chiar și de la ei de acasă. Că putem să descărcăm traficul și toate celelalte de pe umerii planetei.
Sunt multe lecții – lecții foarte profunde, legate de noi înșine, pentru că perioada asta de Stay Home te pune mult în fața ta, cât de bine ești tu cu tine, cât de bine ești cu omul cu care ai ales să-ți trăiești viața.
Sper că foarte mulți își vor da seama că iată, nu contează ce mașină conduce, ce costum poartă, ce ceas are la mână el, ce gene are ea – ci contează exact ce ne învățau părinții și bunicii noștru, contează profund să ai umăr pe care să te sprijini, să fie omul cu care să te simți cel mai bine din lumea asta, cu care să-ți împărtășești neliniștile, cu care să reușești să ai o stare de bine, chiar și atunci când planeta întreagă pare că are o stare rea. Cred că schimbarea cea mai profundă în multe locuri va fi legată de alegerile personale și de ceea ce constatăm că e important pentru fiecare dintre noi.
E clar că lumea și modul în care vom alege să trăim ulterior se schimbă după o astfel de experiență: social, economic, financiar. La ce crezi că ne vom întoarce și la ce vom renunța?
Așa cum ziceam și mai sus, eu cred foarte mult că depinde de durata acestei lupte din pandemie. Depinde de durata în care business-urile sunt nevoite să-și țină obloanele trase. Dacă este doar o pauză și reușim să repornim, mă tem că oamenii se vor întoarce neschimbați la ale lor.
Dacă perioada va fi mai lungă, cred că cei câștigători vor fi cei care se vor adapta rapid – știu că e foarte foarte greu să îți vezi visurile într-o zi spulberate – mă refer aici la cei puternic afectați, cei care aveau restaurante, saloane de înfrumusețare samd.
Înțeleg că e dificil să te resetezi, dar singura cale e să se adapteze fiecare la lumea ce va urma și la nevoile pe care le va avea lumea următoare. S-ar putea ca lumea următoare să aibă nevoie de locuri care nu arată atât de fistichiu, deși desingul are un rol destul de important în viețile noastre, sper să nu.
Ne vom întoarce sper schimbați în bine, cu mai multă apreciere unii față de alții, cu mai mult respect pentru cei din jurul nostru și cu mai multă grijă față de domeniile esențiale. Mă tem însă că dacă va fi o perioadă mai lungă în care suntem nevoiți să ne adăpostim până găsim un tratament, un vaccin – e greu să să anticipăm lumea ce va veni, mai ales dacă va urma o posibilă recesiune.
Cred că singura soluție este asta: să ne vedem ca niște piloți pe o pistă pe care o cunoșteam atât de bine înainte de această pandemie. Și deși mergeam în mare viteză pe ea încercând să ajungem pe locul 1, mașina noastră a ieșit pe un câmp total necunoscut. Nu știm unde ne duce, iar terenul e accidentat, dar pe câmpul ăsta nu vom da de ceva mai întunecat, ci de ceva mai luminos. Nu este pista pe care o știm noi, dar asta e viața, iar câștigători vom fi cei care se vor adapta la lumea următoare.
_________
#UpliftingInterviews, inspirate de comunitatea #TheWoman: (sf) amplificator de voci și promotor al ideilor care au schimbat lumea prin manifestarea ambițioasă a femeilor lider.
Narator curios: Iulia Pascal
Surse foto: Arhiva The Woman & arhiva personala