Într-o lume în care mai nou suntem încurajați să greșim – vezi mantra de la Google „greșiți rapid și precis” și toate sfaturile legate de învățare și dezvoltare personală – ne este totuși greu să ne împrietenim cu eșecul, să îl trăim așa … pe bandă rulantă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat; să ne luăm lecția și să mergem mai departe.
Tocmai ți-ai dat demisia, ai acceptat un job nou sau ai refuzat o colaborare care nu-ți oferea chiar ce ți-ai fi dorit. Simți un disconfort, presiune, neliniște sau chiar frică. De ce te temi cu adevărat?
Nu eșecul ne sperie, ci necunoscutul. A nu ști. Cine voi deveni eu în urma acestui eșec? Sau a acestei reușite. Îmi pot permite această nouă identitate? Las eșecul, sau reușita, să mă definească?
Se spune că inteligența unui om se măsoară prin cantitatea de incertitudini pe care o poate suporta.
Într-un studiu recent, un grup de cercetători de la Institutul de Neuroștiințe Cognitive din Londra și-a propus să afle de ce ne este mai frică: de eșecul concret sau de simplul fapt că nu știm ce urmează?
Au comparat performanțele unor persoane cu tulburare de anxietate generalizată cu cele ale unor voluntari (grup de control) într-un joc de noroc. Participanții aveau de ales între: a) două decizii câștigătoare, dintre care una era mai sigură, alta incertă, sau b) între un câștig și o pierdere. Dacă îți este pur și simplu teamă că nu știi ce te așteaptă ai fi tentat să alegi o decizie „sigură”, chiar dacă ambele decizii duc la câștig. Dacă te temi mai mult de pierdere, nu vei fi atât de tentat să alegi opțiunea mai sigură, mai puțin incertă, dacă oricum nu există un risc de a pierde.
Studiul a arătat că teama de a pierde și teama de incertitudine sunt distincte și nu se condiționează neapărat una pe alta. Nu faptul că aveau anxietate clinică îi făcea pe participanți să le fie teamă de eșec, ci de faptul de a nu ști.
Teama de a nu ști este mai stresantă decât durerea
Anxietatea îți poate crește teama de incertitudine, iar incertitudinea, confruntarea cu necunoscutul, îți poate produce anxietate. Un minunat cerc vicios.
Într-un studiu din 2016 al University College, Londra, un grup de voluntari sănătoși avea de estimat probabilitatea de a încasa un șoc electric pe dosul palmei; în acest timp le era măsurat răspunsul la stres.
Răspunsul lor la stres nu a crescut cu certitudinea primirii șocului electric; a crescut cu incertitudinea. Faptul că știau că sigur vor primi un șoc electric a fost resimțit ca mai puțin stresant decât faptul că știau că este posibil să îl primească.
Într-o situație incertă anxietatea și teama de necunoscut se întrețin reciproc formând un cerc vicios. Prin reducerea incertitudinii acesta poate fi întrerupt. Dar poți reduce incertitudinea?
Ce poți să faci, concret?
Acționează. Odată ce ai conștientizat că anxietatea îți crește mai degrabă teama de incertitudine decât teama de a pierde, poți lua decizii mai înțelepte în situații care îți produc stres. În loc să îți reduci opțiunile, pentru a elimina orice probabilitate de a pierde, te poți concentra pe reducerea incertitudinii prin analiză scurtă si acțiune.
Dacă neliniștea te blochează când ai de luat o decizie, poți face astfel:
1. Enumeră cât mai multe efecte pozitive ale deciziei tale și analizează-le în detaliu. Acest lucru înlătură supraestimarea unui efect negativ, amintind creierului tău posibilele rezultate pozitive la care nu s-a gândit. Neluarea în considerare a scenariilor pozitive este unul dintre motivele pentru care uneori ne temem de viitor (chiar dacă acesta poate fi unul pozitiv, satisfăcător).
2. Gândește-te la cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla și scrie-ți un plan de salvare detaliat pentru această eventualitate. Cu alte cuvinte, nu proiecta un viitor roz. Chiar dacă e liniștitor pe moment, nu te pregătește cu adevărat pentru ce urmează.
Aceasta este o practică de reducere a anxietății. Filosofii stoici o numeau praemeditatio malorum. „Cel care a anticipat necazurile le ia puterea când apar.” ~ Seneca
Când ne temem de necunoscut, de incertitudine, creierul nostru produce filme despre ce ar putea merge rău. Imaginarea celui mai rău scenariu și a unui plan pentru el reduce toate acestea la ceva concret, gestionabil, dând o formă incertitudinii.
3. Gândește-te și la cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla dacă ai reuși. Se pot întâmpla o mulțime de lucruri neplăcute când reușești: poate ți-ai dezamăgi părinții; sau prietenii; poate ai stârni invidia șefului sau a colegilor și ai avea de gestionat situații dificile, chiar despărțiri. Ar trebui poate să renunți la un stil de viață și să adopți la altul; să renunți la o identitate, care nu-ți mai este potrivită, și să treci într-una nouă, potențatoare.
Îți permiți aceste costuri? Poate că da, poate că nu. Dar fiecare variantă va avea un cost. Depinde pe care ți-l permiți.
4. Enumeră efectele pozitive ale faptului de a nu reuși. S-ar putea să ai o surpriză: vei descoperi, poate, că ce ai acum e foarte satisfăcător, că este de fapt ce vrei, si că tu urmăreai visul altcuiva. Se mai întâmplă. Poate fi visul mamei, al bunicului, al unui prieten, al unor oameni „de succes” pe care îi admiri, sau poate doar un alt miraj colectiv (antreprenoriat pentru toți, leadership pentru toți, maraton pentru toți, etc.). Cadoul ascuns aici este eliberarea de iluzie si concentrarea pe ce îți dorești cu adevărat: pe obiectivul tău autentic, nu împrumutat.
Acesta este un exercițiu de flexibilizare mentală și emoțională menit să te ajute să reduci percepția incertitudinii si să iei decizii mai bune.
Se pare că flexibilitatea mental-emoțională este cea mai importantă abilitate de dezvoltat pentru a face față următorilor 50 de ani (dacă e să îl ascultăm pe Harari, în „21 de lecții pentru secolul 21”, și nu numai). Numărul de schimbări cărora va trebui să ne adaptăm într-o viață va fi foarte mare. Cum poți deveni mai bun(ă) la asta, rămâne pentru fiecare de aflat.
By Ligia Cremene, Consultant dezvoltare organizațională și Conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Ligia Cremene este Consultant dezvoltare organizațională și Conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. De 15 ani lucrează în cercetare interdisciplinară (Telecomunicații și Psihologie Socială) utilizând tehnici de Design Thinking și Gândire Sistemică. În timp acestea au devenit un mod de gândire și acțiune pentru generarea de soluții la probleme din domenii foarte diverse.
Cu o specializare internațională în coaching sistemic, însoțește oamenii în proiectele lor de dezvoltare personală și profesională, prin sesiuni de coaching individual și de echipă. Lucrează cu companii și start-up-uri pe teme de creativitate și inovare, performanță și sănătate, leadership și dezvoltarea echipelor.
Are un masterat în Psihologia Resurselor Umane și Sănătate Organizațională de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și o formare care terapeut în metoda Kutschera Resonanzmethode® (Viena), incluzând hipnoza ericksoniană.
Ca facilitator sistemic certificat de Bert Hellinger Institute din Olanda, însoțește oamenii în explorarea dinamicilor sistemice organizaționale, creând contextul spațiu-timp pentru ca aceștia să se redescopere și re-creeze.
Background-ul său este în Inginerie Electronică și Telecomunicații, cu un doctorat în Tehnici Adaptive în Sisteme de Comunicații Wireless, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (2009), unde predă Comunicații Cognitive și Gândire Sistemică. A derulat proiecte de cercetare naționale și internaționale și a publicat peste 50 de lucrări științifice. Realizările sale au fost recunoscute prin diverse premii, printre care și Premiul Academiei Române.”
surse foto: manequeenstudio.ro, management-issues.com și hyser.com