Despre Endometrioză și regăsirea feminității. Cu Gabriela Blaga

„Vreau, atât cât îmi stă în putință, să ajut la mediatizarea acestei boli!”

Și-a spus Gabriela Blaga în urma diagnosticului primit, o afecțiune extrem de frecventă, dar foarte puțin mediatizată: Endometrioza. 

Când spui Gabriela Blaga, spui optimism, asumare, echilibru. Gabriela ne vorbește despre ce înseamnă să te regăsești ca femeie, să-ți îmbrățișezi feminitatea, cu toate obstacolele ce apar pe parcurs. Vine cu sfaturi, dar nu ca de la un specialist, ci de la un om, o femeie partașă la această suferință mută, pentru care luptă, să-i ofere un grai, unul comun, o voce a tututor femeilor afectate atât fizic, cât și psihic și afectiv.

gabriela2

În interviul acordat, Gabriela ne dezvăluie povestea Asociației S.O.S. Endometrioza, dar și care este misiunea acestui proiect curajos, venind în sprijinul femeilor, cu informații și sfaturi, printre care se conturează unul grandios: acela de a nu renunța niciodată! 

Cine este Femeia Gabriela Blaga? 

O visătoare căreia îi plac fluturii, privitul Cerului, călătoriile, scrisul. Un om care crede că suntem ceea ce dăruim, iar toate experiențele pe care le trăim și persoanele pe care le întâlnim apar atunci când este potrivit pentru evoluția noastră, nici mai devreme, nici mai târziu. Depinde doar de noi cum asimilăm lecțiile primite din aceste  interacțiuni, evenimente. 

O femeie care s-a autodescoperit în urma unui eveniment mai puțin plăcut (endometrioza) și care, în august 2016 a avut curajul să demisioneze dintr-o poziție managerială care îi asigura un anumit confort pentru a-și aloca timp pasiunilor și visurilor.

21191029_10210206248378403_636038752_o

După o perioadă „sabatică”, la sfârșitul anului trecut, am ales să nu revin într-o corporație, ci să deprind tainele antreprenoriatului (pe lăngă cel de natură socială), asumându-mi că voi avea câștiguri mult mai mici. Sunt conștientă că va fi foarte provocator, dar vreau sa încerc și am încredere!„Dacă îți urmezi steaua, nu poți greși destinația!” spunea Dante Aligheri.

Care este povestea și misiunea Asociației S.O.S. Endometrioza și cum s-a născut ideea realizării acestui proiect?

Mă număr printre cele peste 450.000 de femei, din România, diagnosticate cu endometrioza. Am aflat că am această afecțiune în toamna anului 2013, iar în ianuarie 2014 eram operată de urgență. Am avut șansa de a mă afla la Copenhaga atunci. Acolo am beneficiat de serviciile excelente ale unei o echipe pluridisciplinare de medici specialiști, din cadrul Spitalului Universitar, cel mai bun spital din Danemarca. În Danemarca există un program național, dedicat femeilor cu endometrioză! 

Endometrioza este o afecțiune atât de raspandită (la nivel mondial, o femeie din zece are boala), dar despre care se vorbește atât de puțin, iar în Romania aproape deloc. Și, din păcate, endometrioza recidivează, ceea ce mi s-a întâmplat și mie. În iunie 2016, aflam că mă îndreptam spre o nouă intervenție chirurgicală, dar am avut noroc și, căutând soluții, am reușit să evit operația. 

visual identity ONG

În ziua de 30 iunie 2016, după ce m-am întors acasa de la RMN-ul cu protocol de endometrioză, stând pe canapea, mi-a apărut un gând:

„Vreau, atât cât îmi stă în putință, să ajut la mediatizarea acestei boli!”

Așa a apărut ideea Asociației S.O.S. Endometrioza, care a fost fondată în februarie 2017. Misiunea organizației este de a informa un public cât mai numeros despre existența bolii și impactul ei în societate. S.O.S. Endometrioza și-a propus să deruleze proiecte care să ducă la recunoașterea afecțiunii, ca boală invalidantă, cu toate drepturile ce derivă de aici, încurajarea formării unei rețele corecte de medici cu experiență, în toate stadiile endometriozei, organizarea de conferințe, congrese, întâlniri între medici și pacienți, publicarea de broșuri informative, campanii educaționale.

Care sunt cauzele endometriozei și cum se depistează această afecțiune?

Din păcate, cauza care generează endometrioza este încă necunoscută. Există doar ipoteze care, însă, nu au fost pe deplin demonstrate. 

endo1

Cele mai des menționate teorii, care se bucură de o mai mare trecere, în explicarea cauzelor endometriozei, sunt: predispoziția genetică, menstruația retrogradă, diseminarea limfatică sau vasculară, excesul de estrogen, disfuncții ale sistemului imunitar, factorii de mediu. Este bine sa fim atente la urmatoarele simptome:

• Menstruație neregulată, dureroasă, cu cheaguri și crampe;

• Durere neobșinuit de intensă, mai ales în zona bazinului;

• Durere radiantă în mijloc, în coapse, în picioare;

• Probleme digestive, balonare, diaree, crampe, scaun cu sânge;

• Urinare frecventă sau urgentă, infecții urinare, sânge în urină;

• Diformitățile uterului, cauzate de aderențe, dureri abdominale neobișnuite;

• Temperatură ridicată pe timpul menstruației (infecții la sângerări interne);

• Control ginecologic dureros și viață sexuală dureroasă;

• Ovulație dureroasă la mijlocul ciclului menstrual;

• Greață, vărsături, leșin, amețeli, vârtejuri, oboseală cronică, anemie;

• Probleme imune și alergii în creștere.

endo2

Atenție, însă: simptomele enumerate nu apar întotdeauna toate deodată, este posibil să apară doar unele din ele, ca manifestare a afecțiunii! Mai mult, se estimează că aproximativ 30% dintre femeile care au endometrioză, suferă și de infertilitate. Din păcate, pănă la punerea diagnosticului pot trece și 10 – 13 ani! Așa că, dacă aveți unul sau mai multe dintre simptomele menționate, vizitați-vă medicul specialist! DUREREA NU ESTE NORMALĂ!

Ce ne poți spune despre tratamentul endometriozei?

Întrucât nu a fost descoperită, încă, cauza generatoare, nu a fost identificat nici tratamentul care să vindece, pe deplin și fără recidive, endometrioza. Nu sunt în masură să recomand un anumit tratament pentru că endometrioza și gravitatea acesteia variază de la un caz la altul. Fiecare femeie are manifestări specifice. Sfatul meu este să fie consultat medicul specialist, cât se poate de repede.

Ce sfaturi ai avea pentru femeile care se luptă cu această afecțiune, sfaturi care le-ar ajuta în procesul de regăsire și îmbrățișare a feminității, cu toate piedicile care apar pe parcurs?

Endometrioza nu este doar o afecțiune a femeii, ci o afectiune cu impact la nivel social, atât în cuplu, cât și la locul de muncă.

pliant-endometrioza-sim1-1

Sfaturile mele sunt:

• Să aibă încredere în ele!

• Să își asculte semnalele corpului, în mod conștient!

• Să se informeze cu privire la această boală!

• Să aibă curajul să vorbească deschis despre aceasta!

• Să caute sprijin când simt ca au nevoie, iar aici mă refer și la suport psihologic! 

• Să nu renunțe la femeia din ele! 

gabriela

Pe mine mă ajută, de exemplu, să practic yoga, să îmi scriu gândurile, să urmez o dietă sănătoasă. Și vreau să închei, citând din cartea „Femei care alearga cu lupii” a Clarissei Pinkola Estes:

„Sper că vei merge în lume și vei lăsa ca povești să ți se întâmple, că le vei face față, că le vei uda cu lacrimile tale și râsul tău până au să înflorească și până ai să înflorești și tu odată cu ele.”

Surse foto: arhivă personală Gabriela Blaga, Mircea Avarvari, Amalia Savinescu, psychologies.ro, ajp.com.au