DIPLOMA 2021: perspective ale artistelor – Catinca Joița & Iulia Rădoescu

DIPLOMA este singurul festival din România dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri, iar lucrările vor fi expuse pentru public în perioada 08-17 octombrie 2021, la Combinatul Fondului Plastic din București.

Am interveviat pe parcursul festivalului artiste participante la ediția a VIII-a, iar în materialul de astăzi le prezentăm pe Catinca Joița și Iulia Rădoescu, vorbind despre două domenii conexe: arhitectură și scenografie.

Catinca Joița este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Aceasta participă la secțiunea „Arhitectură” cu un proiect intitulat „ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, caracteristica dominantă a acestuia fiind acoperișul așezat pe Situl „Podul lui Toacă”, situat lângă Buciumeni, într-o manieră liniară, ca metaforă a decolării sau aterizării. Proiectul își propune crearea de experiențe unice, oferind o varietate de funcțiuni: prelucrarea fructelor, restaurant, cazare, grajduri și centru de planorism.

Un punct de fascinație pentru Catinca este reprezentat de arhitectura rulală, conexiunea ei cu acest subiect fiind modelată de timpul petrecut la țară, în vacanțele de vară. Consideră că un arhitect poate trezi admirația pentru zona rurală prin: integrarea elementelor specifice locului – lumina, contextul natural și materialele locale și prin construirea unui spațiu creator de experințe, creând o legătură între vizitator și context. Este de părere că arhitecții pot răspunde și unor probleme mai largi prin transformarea unor spații lipsite de viață și cultură în ceva cât mai atractiv.

Catinca ține la componenta sustenabilității pe care încearcă so o includă în lucrările sale și a cărei nevoie de integrare consideră că se va simți din ce în ce mai acut în arhitectură. „Cred că este de datoria unui arhitect să integreze această componentă în lucrările sale, dar și să își familiarizeze clienții cu beneficiile ei pe termen lung”, ne-a mărturisit ea.

 

Catinca Joița

Catinca Joița

 

Iulia Rădoescu este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. În cadrul DIPLOMA 2021, aceasta participă la categoria „Scenografie” cu lucrarea SUB PREȘ”, proiectul urmărind să spargă canoanele specifice teatrului tradițional, propriu unui astfel de text.

Deși și-a început studiile în domeniul arhitecturii, profesorul ei de atelier, Octavian Neculai –  scenograf și arhitect, este cel care a apropiat-o de scenografie. Vede arhiectura ca mediul prin care se construiește în jurul omului și al nevoilor sale și consideră că în teatru această nevoie e acoperită prin același mecanism care să contureze un spațiu imaginat și anume – scenografia. Pentru ea, îmbunarea celor două domenii este mai mult decât necesară, menționând că arhitectura trebuie adaptată timpului, locului și omului, iar în scenografie este necesar să ții cont de legile fizicii.

Crede că un scenograf vede dincolo de cuvinte, iar aprecierea acestei profesii se face prin.. tăcere. „Atunci când, după un spectacol, publicul nu remarcă prezența decorului și a costumelor, a textului ori a fețelor cunoscute ale actorilor, ci doar se scaldă în emoții și senzații, abia atunci un spectacol este reușit.”, a adăugat Iulia.

 

Iulia Rădoescu

Iulia Rădoescu

 

Sentimente la aflarea veștii cu privire la participarea la DIPLOMA 2021

„M-am bucurat, pentru că țin foarte mult la situl ales. Cred că mai mult îmi doream ca oamenii să afle despre acest loc care, pentru mine, este special; voiam, de asemenea, ca mesajul lucrării să se transmită mai departe – acela că orice sat poate fi (re)adus la viață prin fructificarea valorilor locale.” – Catinca Joița, despre experiența DIPLOMA 2021.

Layout2

„ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, Catinca Joița

 

„Sunt încântată că lucrarea mea a fost selectată, dar mă simt normal. Spun normal, pentru că văd DIPLOMA ca pe o expoziție care aduce în fața publicului larg evaluarea obiectivă a facultăților creative și vocaționale, prin prezentarea lucrărilor de diplomă ale absolvenților.

Este o expoziție aparte, care nu impune un concept, o tematică sau un subiect anume și îi apreciez structura. DIPLOMA este momentul oportun pentru a-mi putea vedea lucrarea de la distanță. Îmi dă mie un timp de răgaz și o distanță fizică între mine și proiectul meu, care mă lasă să îmi apreciez lucrarea, la fel ca un orice alt privitor. Această evaluare este motorul demarării următorului proiect”, ne-a împărtășit Iulia Rădoescu.

Iulia Rădoescu_SUB PREȘ - Lucrare DIPLOMA 2021_

„SUB PREȘ”, Iulia Rădoescu

 

 Despre parcursul profesional

Catinca a știut dintotdeauna că vrea să devină arhitect, fascinația pentru acest domeniu pornind încă din copilărie când desena mult, mai ales clădiri și era atrasă de decorațiunile unor case și specificul acestora, dar și dezamăgită de demolarea sau alterarea altora. Deși perioada academică a fost una dificilă pentru ea, Catinca ne-a mărturisit că a dezvoltat o oarecare reziliență și că facultatea a fost esențială în formarea ei profesională, redescoperindu-și atașamentul față de arhitectura de mici dimensiuni, cea rurală.

Layout8

„ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, Catinca Joița

 

Iulia a absolvit Facultatea de Arhitectură, iar apoi a urmat cursurile unui master de scenografie. Ne-a mărturisit că nu a întrăznit să viseze niciodată, ci doar a observat ce îi place și ce ar fi dispusă să facă pentru tot restul vieții, adică arhitectură. Vede scenografia ca parte a arhitecturii, astfel că primele studii au ajutat-o la nivelul masteratului, având o bază peste care să adauge noi cunoștințe.

Iulia Rădoescu_SUB PREȘ - Lucrare DIPLOMA 2021_1

„SUB PREȘ”, Iulia Rădoescu

 

Sprijinul pentru noua generație

DIPLOMA 2021 este printre primele expoziții la care Iulia participă și despre care aceasta consideră că „marchează atât finalul formării academice, cât și începutul profesional”. Totuși, consideră că ar trebui să existe mai multe astfel de expoziții, care să reunească atât absolvenți, cât și studenți pentru că astfel se poate susține formarea acestora.

Iulia Rădoescu_SUB PREȘ - Lucrare DIPLOMA 2021_2

„SUB PREȘ”, Iulia Rădoescu

 

Pentru Catinca, premiile au început deja să apară, câștigând împreună cu colegul ei de aterier, Ștefan Palaghia, premiul „Instituțional Excellence” în cadrul concursului UNI Moontrip. În plus, lucrarea sa va fi expusă în cadrul Bienalei de Arhitectură la secțiunea „Diplome – Arhitecți în afirmare”. Deși lucrările sale au fost apreciate, Catinca nu a avut așteptări, muncind doar cu plăcere pentru creațiile sale. De aceeași părere cu colege sa, Catinca consideră că genul acesta de evenimente conferă tinerilor o oportunitate care, în mod contrar, ar fi venit mult mai tărziu și anume expunerea ideilor către un public larg.

Layout7

„ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, Catinca Joița

 

 Calitățile unui artist 

 Curiozitate, curaj și imaginație –  pentru un scenograf.

Iulia Rădoescu_SUB PREȘ - Lucrare DIPLOMA 2021_3

„SUB PREȘ”, Iulia Rădoescu

 

Respectul pentru existent, capacitatea de a-l îmbunătăți, dorința de fi la curent cu ceea ce este nou și răbdarea de a transmite informația mai departe (atât către colegi, cât și către clienți).  – pentru un arhitect.

Layout8

„ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, Catinca Joița

 

Planuri de viitor

Viitorul sună promițător, noua generație venind cu mult talent, dorință de muncă, dar și respect pentru ceea ce creează.

Deși planurile de viitor nu fac parte din metoda ei de lucru, Iulia ne-a mărturisit că se va lăsa ghidată de instinctele dobândite în arhitectură și totodată fascinată de lumea teatrului, cele mai mari satisfacții fiindu-i aduse tocmai de îmbinarea acestor domenii. Catinca știe că se află la început de drum, așadar își dorește să învețe cât de mult se poate. Ca direcție generală dorește să se dedice revitalizării zonelor rurale.

 

Mai multe detalii despre DIPLOMA 2021 regăsiți aici.

***

Editor:

 2021 TW MARA RUSU