Florina Russu este mamă, profesor de literatură universală, limba engleză și antreprenor în domeniul video-fotografiei educaționale. Se împarte între familie, activitatea didactică și activitatea artistică, cu ajutorul căreia reușește să realizeze legături strânse între părinți și copii prin intermediul fotografiei, o formă de rememorare a amintirilor, imagini care redau emoții.
Sunt fire narative, ce conțin realitate și adevăr, cuprind frumosul, dar, mai ales, cu viziune spre starea de miraj și așteptare. Florina ne vorbește cu drag despre asta, aseamănă viața cu o tablă de șah, unde deținem mișcarea-cheie, pe care se bazează întregul joc.
Cum se descrie femeia Florina Russu? Ce te-a învățat cel mai mult fotografia?
Sunt profesor titular de literatură universală şi limba engleză în învăţământul de stat, ISJ Cluj, 10 ani experienţă, consilier de imagine educaţional, coordonator proiecte şi programe educative, scriitor. Mămică a doi bulgăraşi de aur, Miruna şi Dragoş, soţia unui munte de blândeţe, am devenit, de curând, antreprenor în domeniul video-fotografiei educaţionale.
Aş spune că femeia Florina este asemenea unui buchet de bujori de stepă, fiecare floare însemnând o parte din familie, activitate didactică şi imagini artistice, care arde solar, împărtăşind căldură roşie cu tot sufletul, fascinând cu fragilitatea sa de catifea, cu inocenţa şi farmecul nebuniei cu care îşi trăieşte clipa.
Fotografia mi-a adus în faţă o modalitate extraordinar de rapidă şi expresivă de comunicare empatică cu toţi cei care sunt în viaţa mea, pe tabla mea de şah. Tot ea îmi spune că sunt liberă să mă joc, dar și să stâpânesc. Fotografia e o formă de cunoaştere a amintirii, îmi redă un simţ al prezentului atât de necesar, iar celor surprinşi în imagine le rădă trupul, corpul spre propria lor realitate.
Știm că fotografia de eveniment, în special cea cu latură educațională, ți-e dragă sufletului. De unde a pornit pasiunea pentru astfel de proiecte? Cum se îmbină activitatea de cadru didactic, cu cea de fotograf?
Fiind de atâţia ani profesor, m-a preocupat dintotdeuna finalitatea proiectelor educaţionale formale şi nonformale. Am nişat fotografia pe domeniul în care mă simt stăpână şi am surprins, pe lângă realităţi şi trupuri, cum ajunge informaţia la părinţi, ce simt copiii în diverse activităţi, cum să „asculţi” hohotele de râs pe coridoare reci, dar pline de voci, năduful unei situaţii, somnolenţa aparenţelor, nuanţele inteligenţei sclipitoare, întâlniri fericite cu idei şi cunoştinţe.
Cum ai descrie stilul tău de lucru, perspectiva asupra fotografiei?
Viziunea fotografiei de eveniment educativ se referă la momentele unice care „educă” ȋn sens larg, fotografii dedicate procesului de învățare caldă, blândă. Portofoliul meu cuprinde fotografii ale cadrelor didactice și ale părinților care sunt conectați conştient şi energetic cu copiii, își asumă în mod deliberat activități didactice, surprinşi ȋntr-un proces de educație perpetuu, ȋn evenimentele importante din viața lor, fie extraşcolare, familiale, fie şcolare, incluse ȋn program sau desfăşurate ȋn proiecte educative valorice, investite artistic.
Copiii ȋnvață continuu, constructivist, iar fotografia nu face decât să surpindă naturalețea acestui proces. Mă caracterizează un stil eclectic. Respect tot ce fac, selectez doar proiecte profesioniste.
În opinia ta, care este elementul-cheie care aduce succesul unei fotografii?
Cred că o fotografie are succes dacă ea semnifică cu adevărat un capăt de călătorie, imensitatea clipei unui moment trăit, o sete de prezent şi prezenţă. Se spune că o fotografie bună ne luminează. Eu aş spune că transfigurează faptul că adevărul e, în chipurile lui felurite, şi nu rareori paradoxale, întotdeauna aproape.
Care e cea mai mare satisfacție din punct de vedere profesional?
Am participat la conferințe locale pentru profesori, copii, părinți (parenting, teaching, coaching events), am fotografiat proiecte educaționale ale cluburilor pentru copii, festivaluri de teatru, operă pentru copii, balet, festival de pictură, desen, caricatură, umor, ateliere de olărit, tabere de vară, iarnă, lansări de carte literară pentru copii sau familie, evenimente filantropice, medicale, creştine, evenimente de weekend pentru copii ȋn parcuri, evenimente educative în familie: botez, zile onomastice, petreceri tematice, însă cea mai mare împlinire profesională îmi este dată de recunoaşterea naţională.
Nu există fotografi specializaţi în România în această nişă şi, de câteva luni, particip în toată ţara la evenimente educative în şcoli, instituții de stat sau private, firme care au proiecte pentru copii, au dezvoltat deja, sau vor platforme educative vizuale, dispuse să investească artistic proiectele specifice pe care le inițiază, concursuri, competiții, tabere, proiecte europene.
Care crezi că e cel mai bun exercițiu pentru a antrena ochiul pentru frumos?
Pentru a antrena viziunea imaginilor pe care le produci e nevoie să fii mereu într-o stare de miraj şi aşteptare, aproape de oameni sub pielea cărora tresar puseuri ascunse, pofte, pânde, încordări, otrăveală, delir, reverii, vise, orice nuanţă a experienţei de a trăi.
Ce sfaturi ai avea pentru tinerele pasionate de fotografie, dar care nu s-au afirmat dincolo de hobby?
Dragile mele, închipuiţi-vă că sunteţi ultima piesă cheie pe o tablă de şah. Dacă nu luaţi o decizie şi nu faceţi nici o mutare, un joc se lasă indecis pentru eternitate. În femeie se închid şi se deschid toate drumurile lumii.
By Diana Arieșan & Codruța Filip
Surse photo: Florina Russu