Geta Ungurean: „Visul meu nu-l mai visez, îl trăiesc și el mă trăiește pe mine!” 

Încercând să își ajute o prietenă și pregătită de noi provocări, Geta a ajuns să organizeze primul ei eveniment și de atunci nu s-a mai oprit. A ales cu sufletul și a renunțat la cariera pe care și-o clădise până atunci.

A organizat mii de evenimente, ascultându-și clienții și înțelegându-le emoțiile, emoții care i-au oferit creativitatea necesară pentru a face ca visurile lor să devină realitate. Îndeplinind alte visuri și-a materializat propriul vis, pe care îl trăiește în fiecare zi. 

Geta ne-a vorbit despre pasiunea care o ghidează zi de zi în ceea ce face, despre importanța de a investi în tine și de a munci din greu, despre lecții învățate și experiențe acumulate. De la pionierat la a deveni un nume în industrie – povestea Getei Ungurean.

 

Probabil ești prima opțiune care vine în minte oricărei viitoare mirese care visează la o nuntă ca-n povești. Cum ți-ai construit  succes? Ce consideri că a contat cel mai mult pentru clienții tăi, mai ales în perioada de început? 

 

Sunt încântată să fiu alegerea mireselor. Mă bucur că experiența mea și cele peste 1000 de nunți organizate stau la baza deciziei lor. 

Despre cum mi-am construit succesul nu pot să vorbesc pentru că nu l-am construit eu. S-a clădit singur, ca un puzzle: bucățică cu bucățică, eu doar am crezut în viziunea mea încă de la început, am avut-o și o am clară în minte, încă de pe vremea în care la noi în țară nu era bine definită noțiunea de wedding planner. E ca într-o relație de iubire: că să funcționeze cu adevărat trebuie să îți alegi partenerul în fiecare zi. Să nu consideri că există vreo obligație din partea unuia dintre parteneri să stea în acea relație, ci mai degrabă să simți că îl alegi pe celălalt în fiecare zi. Eu am ales zilnic să investesc în mine: de la cursuri de dezvoltare personală până la cele de wedding planning, gătit, vinuri și styling vestimentar. Cred că aceasta este o temelie corectă a unui wedding planner. 

Toată această experiență am făcut-o disponibilă și într-un book, o călătorie ”do it yourself” tocmai pentru a veni în întâmpinarea tinerilor care doresc să parcurgă acest drum, în inimitate, organizându-și singuri nunta. Aceasta se numește ZEN DAY – My Wedding Planner, prin care pun la dispoziția lor informațiile pe care le-am acumulat de-a lungul timpului împreună cu o bucată din sufletul meu, pentru puțin ajutor. 

Credit foto: Marius Baragan

 

Ceea ce cred că a contat pentru clienți în perioada de început e exact același lucru care contează și acum: să se simtă înțeleși și ascultați cu adevărat. 

 

Într-adevăr, acum, comparativ cu perioada de început, vin la pachet o vastă experiență, multe situații dificile prin care am trecut și din care am învățat și asta este un alt diferențiator care le crează confort. Vorba mireselor mele: „nu suntem ZEN, suntem Nirvana” (nota editorului: ZEN DAY – este brandul Getei Ungurean).

 

Ai putea spune că ai ales organizarea de evenimente sau a fost invers? Te simțeai pregătită sau „te-ai aruncat cu capul înainte”, în momentul în care ai schimbat domeniul? 

 

Așa cum am mai spus de-a lungul anilor: simțind ce simt acum – pot spune cu certitudine că dacă nu ar fi existat meseria aceasta, aș fi inventat-o eu până la urmă! 

Și să răspund la întrebare: a fost o întâmplare, o coincidență fericită. Eu am background în domeniul bancar și în cel al SPA-urilor, n-am ales eu această meserie pentru că în acea perioadă agențiile de organizat evenimente nu erau specializate doar pe wedding planning, făceau și decorațiuni și o parte din planning, fiecare cum reușea și cum putea. O prietenă avea nevoie să organizeze o petrecere de Revelion la unul dintre hotelurile de 5* din Cluj și mi-a împărtășit la un prânz că nu știe exact cum și ce să organizeze, că ar vrea ceva mai deosebit. Eu am întrebat-o dacă aș putea să vin cu niște idei. Evident, mi-a răspuns: „Geta, la banca ai fost amazing, la SPA ești la fel, acum nu-mi spune că te pricepi și la evenimente pentru că nu te cred”. I-am răspuns sincer că nu mă pricep, dar îmi doresc o provocare în viața mea și că aș vrea să studiez și să vin cu niște propuneri. A fost de acord și am organizat o petrecere superbă. Nu o spun doar eu, ci au spus-o invitații, drept dovadă în anul următor am lucrat în paralel atât pentru SPA, cât și pentru evenimente, până când a venit momentul să aleg doar unul dintre domenii. Și am ales! Cu sufletul.. pentru că în acea perioadă oamenii nu prea înțelegeau ce fac eu și eram plătită foarte puțin. 

Dacă ar fi fost să aleg rațional aș fi rămas la SPA, într-un confort financiar, dar fără să îmi urmez chemarea și să îmi folosesc „talanții”, darurile de la Dumnezeu.

 

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat pe parcurs, dar pe care ți-ai fi dorit să le știi din prima zi? 

 

Să învăț să spun NU, când simt că nu vibrez pe aceeași energie cu unii clienți. 

Nu trebuie să te placă toată lumea. 

Nu există eveniment perfect. 

În această meserie nu poți să le faci pe toate singur: ești doar un dirijor care trebuie să se asigure că fiecare membru al orchestrei este profesionist, antrenat și că livrează. Și, în cazuri excepționale – în care nu livrează – să știi să îl înlocuiești sau să găsești instant soluțiile cele mai potrivite pentru client. 

În plus, mi-aș fi dorit să existe o Geta în România (eu am făcut doar cursuri în afara țării pentru că în România nu exista nimeni care să predea sau să fi scris vreo carte despre organizarea nunților din România), care să împărtășească, așa cum predau eu celor care își doresc să fie wedding planneri: nu doar teorie, ci îi trec prin roll-play-uri, le spun ce am greșit de-a lungul timpului și cum am reușit să remediez acele situații. Am peste 300 de cursanți pregătiți de mine și ei mereu spun la sfârșitul cursului că le predau și „școala vieții”. Probabil zecile de mii de euro investite în cursurile internaționale de dezvoltare personală, împreună cu munca mea zilnică, nu mă lasă să predau superficial și doar teoretic.

Credit foto: Silvestru Photography

 

Ce calități esențiale trebuie să aibă un organizator de evenimente? Cum le-ai dobândit tu? 

 

La cursurile mele, predau doar 10 dintre calități. O să le enumăr aici: organizat, creativ, un bun comunicator, competență financiară, negociator, abilități de rezolvare a problemelor, abilități de networking, orientat spre detalii, calm, empatic și lista poate continua. Eu cred că le-am dobândit treptat începând cu clasa a 9-a de liceu, când am început să lucrez în fiecare vacanță de vară, colectând ciuperci de la oamenii care mergeau în pădure – așa cum mergeam și eu împreună cu tatăl meu de la 4-5 ani. 

O să vă dau un exemplu: mă trezeam la 7:00 dimineața să primesc lădițele în care trebuia să colectez ciupercile pe parcursul întregii zile, împreună cu banii pe care trebuia să îi plătesc. Eu aveam niște tarife stabilite cu care trebuia să cumpăr ciupercile, dar șeful meu de atunci mi-a spus că e important să evaluez fiecare ciupercă și să negociez când oamenii introduceau cuie sau apă în ciuperci. În consecință, imaginați-vă că stăteam într-o magazie de dimineața de la 7:00 până noaptea la 00:00 și citeam până când venea cineva din pădure cu ciuperci. Atunci începea adevărată lecție de viață, nu din cititul cărților. Și cred că toate meseriile pe care le-am avut de-a lungul timpului în diferite domenii: transport internațional, domeniul financiar-bancar, SPA-uri, HORECA, împreună cu foarte multe cursuri, m-au ajutat să devin omul care sunt astăzi.

 

Cum alegi partenerii cu care lucrezi? Ce nu trebuie să le lipsească acestora, pentru a fi 100% sigură că clienții tăi vor fi mulțumiți? 

 

Membrii orchestrei, despre care povesteam anterior, se aleg singuri. Știu că nu e ușor de lucrat cu mine și că pretențiile sunt maxime, că fiecare eveniment e o provocare și că, de cele mai multe ori, trebuie să facă ceva ce nu au mai făcut în mod normal și trebuie să găsească soluții în timp record și cu livrare impecabilă. Deci, rezistă cine poate (râde) și credeți-mă, că la sfârșitul evenimentului, fiecare dintre noi, cei implicați în fiecare eveniment, am devenit mai buni. Cred că asta înseamnă de fapt succesul: să simți că ai evoluat în fiecare zi, ai devenit mai experimentat și, în această manieră, vei ști cum să faci față mult mai pregătit la următorul eveniment. 

 

Privind în urmă la miile de evenimente organizate, care crezi că sunt principalele ingrediente ale unei petreceri bine organizate? 

 

Ingredientele sunt diferite de fiecare dată, dar cel mai important aspect când vine vorba de organizarea unui eveniment este să stabilești scopul, de ce faci acel eveniment, ce îți dorești să obții. Recunosc, că uneori pot să fiu destul de greu de „digerat” la primele discuții, când insist să înțeleg scopul fiecărui eveniment, dar finalul evenimentelor îmi confirmă atât mie, cât și celor care aleg să lucreze cu mine, că metodele mele funcționează întotdeauna.

 

De multe ori pare că ești în mai multe locuri în același timp. Cum reușești să planifici atât de multe evenimente, concomitent? Povestește-ne puțin despre acest proces.

 

Nu pare că sunt, chiar sunt. Glumesc, încă n-am reușit să inventez dedublarea, dar să știți că aș fi prima abonată. Revenind la întrebare: organizez maxim 7 evenimente în aceeași zi în 7 orașe diferite. Pentru acest număr de evenimente suntem confortabili, eu și echipa mea, să livrăm așa cum ne-am obișnuit clienții. Ce aș putea să mai spun? Am creat un sistem în agenție care funcționează perfect și fiecare știe ce trebuie să facă, în ce moment, ce task-uri, ce deadline-uri are, ce remindere trebuie să dea clienților/furnizorilor. 

În plus, asta vine la pachet cu experiența dobândită de-a lungul timpului a fiecărui membru din echipă, cât și cu bucuria pe care o avem cu toții când lucrăm la un proiect. Sunt în plin proces al dezvoltării unei platforme bazate pe inteligență artificială, care va ajuta proiectele să devină mai fluide și mai eficiente. Cred că adaptarea și cunoașterea continuă a piețelor din orice industrie este cheia unei afaceri de succes. Pentru mine pasul făcut în piața din Dubai a fost acest declic, prin îmbinarea creativității și a tehnologiei. Stay tuned for more details!

Credit foto: Afina Photo

 

Spuneai că „pentru a fi un wedding planner de succes nu trebuie doar să te asiguri mereu că totul merge conform planului, ci uneori trebuie să gândești outside the box și să găsești soluții pentru ca mireasa să fie fericită și ZEN”. Ne poți împărtăși câteva astfel de momente? 

 

Într-adevăr, cred că acesta este și unul dintre motivele pentru care miresele mă aleg pe mine. Și, dacă mă gândesc bine, de cele mai multe ori avem situații outside the box, de la înlocuirea dansului mirilor cu o piesă de teatru, la show de avioane deasupra piscinei și până la sosirea miresei cu balonul cu aer cald la nuntă – orice este posibil. 

Ceea ce consider că e important de înțeles este că nu poți copia o astfel de situație și să o aplici de dragul de a o aplica. Trebuie să înțelegi mirii, să-i asculți și să te gândești la interesul lor, nu doar să bifezi o activitate mai „specială” de dragul de a da bine în social media. Oamenii au emoții și acele emoții trebuie înțelese ca să poți să îți pui expertiza și creativitatea în realizarea visurilor lor. 

 

Pe scena The Woman ne-ai mărturisit că „nu putem defini o femeie în funcție de anii pe care îi are, ci în funcție de visurile ei și de câtă energie pune în îndeplinirea acestora”. Care sunt visurile tale și cum muncești tu zi de zi pentru a ajunge acolo unde îți dorești? 

 

Da, cred că visurile ne mențin veșnic tineri și mă bucur pentru că eu am visat încă de mică. Astăzi visez în continuare să îmi aduc contribuția la educarea segmentului de wedding planning din România, prin produsele pe care le concep atât pentru miri, cât și pentru persoanele care își doresc să devină wedding planneri. 

Particip mereu la conferințe și alte evenimente din afara țării, sunt în strânsă legătură cu unii dintre cei mai titrați wedding planneri și designeri din lume, pentru a putea aduce acasă cele mai importante și inovatoare soluții pentru piața noastră. Sunt extrem de fericită de evoluția pe care o văd în această piață din 2010 și până în prezent. Dacă atunci făceam muncă de pionierat și explicam ce înseamnă această meserie, din fericire, acum cursanții mei nu trebuie decât să spună că sunt wedding planneri și mirii știu exact despre ce e vorba. Sunt fericită pentru FUNDAȚIA pusă la construirea pieței de wedding planning în România. Visul meu nu-l mai visez, îl trăiesc și el mă trăiește pe mine! 

Aportul pe care voi reuși să-l aduc pe o scară mai amplă, îl voi construi în UAEROBC, în cadrul clusterului destinat domeniului meu. Împreună cu marile comunități de wedding planeri la nivel global, reunindu-ne în punctul 0 al globalizării azi, Emiratele Arabe Unite, redesenăm ceea ce înseamnă o nuntă bazată pe sustenabilitate, introducem concepte noi, care azi își găsesc casa doar acolo, dar în următorii ani sunt convinsă că le vom aduce și în România. De-abia aștept!

Credit foto: Silvestru Photography

 

Cum s-a schimbat definiția succesului de-a lungul timpului pentru tine? Ce reprezenta succesul înainte de a activa în organizarea de evenimente și cum definești succesul astăzi? Și, având în vedere că lucrezi cu clienți cu bugete substanțiale, ce înseamnă luxul pentru tine? 

 

Indiferent de vizibilitatea care a venit în ultimii ani, pentru mine definiția succesului a rămas la fel mereu și cred că asta m-a și ajutat să am succes: să simt că evoluez în fiecare zi. Asta înseamnă succesul pentru mine: să progresez, să mai pun o cărămidă la dezvoltarea mea. Cu timpul am învățat că sunt zile în care „cărămida” poate să însemne să dormi o zi întreagă, „să nu faci nimic” și sunt zile în care nu dormi deloc. 

Nu cred că există o rețetă a succesului, cred că există un vis și multă, multă muncă.

Cel puțin la mine așa a fost! 

Luxul pentru mine în acest moment înseamnă să fac ce vreau, când vreau, cu cine vreau și pentru cât timp vreau. Înainte credeam că luxul înseamnă vacanțe luxoase și poșete de firmă. Acum am înțeles că timpul petrecut în prezența celor dragi este cel mai valoros asset. Poate pun atât de mult preț pe acest aspect și pentru că am trecut prin câteva intervenții pe inimă, care mi-au arătat volatilitatea vieții și că nu există nimic mai important în această lume decât TIMPUL.

 

Dragă Geta, dincolo de profesie, ce îți bucură cu adevărat sufletul? Care sunt pentru tine ingredientele unui timp de calitate? 

 

Ce întrebare minunată! Sufletul meu se bucură de timpul petrecut cu părinții și surorile mele, cu prietenii de suflet, cu pictatul, cu golful, cu cititul și cu timpul petrecut în natură. Recunosc, ador să călătoresc și să descopăr culturi noi și sunt o norocoasă pentru că organizez evenimente în diferite țări și îmbin partea profesională cu partea personală.

 

O situație behind the scenes de la un eveniment, pe care nu o vei uita niciodată: Wow! Sunt așa de multe, dar prima care îmi vine în minte este o nuntă la care am ajuns foarte târziu. Era una din acele zile de sâmbătă când aveam 3 nunți de organizat în aceeași zi. Am terminat nunta la care eram eu project manager și am mers în toiul nopții să le fac surpriză mirilor care erau în proximitatea locației unde terminasem eu nunta de care mă ocupam. La intrare era un invitat care m-a luat la rost: „Tu ce cauți la nunta asta? Nu te-am mai văzut aici!”. I-am răspuns că „Am auzit că este party fain și că îndată se servesc sarmalele și că am venit și eu, în speranța că nu o să-și dea nimeni seama că nu sunt invitată!”. M-a crezut și l-a chemat pe mire să mă dea afara. A fost o situație tare haioasă despre care îmi amintesc cu drag. Nu vreți să știți cum arăta fața lui când mirii m-au luat în brațe și mi-au mulțumit pentru tot ce am făcut pentru ei și, implicit, pentru surpriza de a veni în toiul nopții să petrec câteva ore dansând cu ei. 

Destinația favorită de vacanță: Nu am așa ceva. Călătoresc foarte mult, am vizitat peste 50 de țări, dar am realizat că am trecut acum mai mult timp printr-o perioadă în care voiam să arăt și să demonstrez că eu pot ajunge în anumite destinații, dar de fapt voiam să fug de mine și credeam că în anumite locuri frumoase voi putea să fac asta. Surpriză, tot cu mine fugeam. În consecință, acum am realizat că oriunde călătoresc sunt bine. Asta pentru că sunt bine cu mine și nu mai simt nevoia de validare exterioară. Nu știu dacă înțelepciunea asta vine cu vârsta sau cu experiența. (râde) 

Cum te-ai descrie într-o singură frază, pentru cineva care nu te cunoaște? – Efervescentă.. Acea persoană lângă care poți să muți munții din loc, dar care a ajuns la înțelepciunea să știe să îi ocolească, să știe cum, când și pe unde. 

Un mit în organizarea de evenimente: Există eveniment perfect! Îl demontez eu: NU EXISTĂ! 

Cel mai frumos lucru pe care ți l-a spus un client: „Pe tine te-a pus Dumnezeu pe Pământ să ne faci viața mai ușoară!”.

 

Credit foto copertă: Silvestru Photography

 

Interviul a fost publicat în Ediția Print The Woman 2023, care poate fi achiziționată de aici.

 

Editori: Crina Ciocian și Mara Rusu