În 2024, peste 60% dintre români iau în considerare o vizită la medicul stomatolog

Aproximativ 66% dintre români iau în considerare o vizită la medicul stomatolog în 2024. Acesta este cel mai mare procent de intenție din ultimii 6 ani, în creștere cu 5 procente față de 2019 și cu 3 procente față de 2023, potrivit Barometrului Stomatologiei, studiul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, realizat în fiecare an de KANTAR. Nivelul declarat de investiție anuală în serviciile stomatologice este în creștere cu 300 de lei, până la bugetul anual de 2238 lei.  

Persoanele care provin din mediul urban (68% din eșantion), cu un nivel ridicat de educație (78%) și venituri lunare de peste 3000 lei (71%) au deschidere mai mare să ia în considerare accesarea serviciilor stomatologice. Principalele servicii pentru care vor vizita medicul stomatolog sunt: controlul general (peste 78%, în creștere cu 4 procente față de 2019), carii/plombe (58%, în creștere cu 5 procente față de 2019), radiografie (50%, cu 7 procente în plus în ultimii 6 ani), detartraj (peste 48%, cu 8 procente mai mult decât în 2019).  

8 din 10 români declară că își aleg medicul stomatolog pe criteriul recomandării, iar aproximativ jumătate caută informațiile pe Google și o treime pe social media. Motivele pentru care nu ar lua în considerare vizita la medicul stomatolog sunt autodiagnosticarea (66% consideră că nu au probleme dentare), lipsa banilor (44%), frica și lipsa de timp (27%). O treime dintre români sunt interesați de achiziționarea unui abonament care să includă și serviciile stomatologice, interesul fiind mai ridicat în rândul celor cu venituri mici (42%). Dintre angajați, majoritatea (aproximativ 90%) nu au în prezent un abonament stomatologic oferit de către angajator, iar jumătate sunt interesați de acest beneficiu.  

„Realizăm de 6 ani acest studiu care ne-a dat o imagine clară asupra stării sănătății dentare și deschiderii oamenilor de a veni la dentist. Am înțeles că avem o responsabilitate de a-i ajuta, de aceea, am creat o instituție către care oamenii să vină cu încredere și am continuat educația pe care o facem din 2013. Analiza din acest an ne arată că românii sunt mai dornici să-și rezolve problemele dentare și să prioritizeze prevenția. Vin într-un număr mai ridicat la consult, solicită radiografii, iar autodiagnosticarea a scăzut considerabil, cu 12 procente față de anul trecut.  

3 din 4 familii din România își aduc copiii la medicul stomatolog, iar aceasta este rata cea mai mare de accesare din ultimii 6 ani. Sunt semne de normalitate pe un fond dezastruos pe care îl avem în ceea ce privește starea de sănătate dentară a populației, iar rezultatele încurajatoare sunt o consecință a educației despre sănătatea dentară, la care am contribuit în ultimul deceniu. Prin prezența extinsă la nivel național, alături de un partener puternic, suntem pregătiți cu informații și servicii de calitate, atunci când oamenii decid să vină pentru consult sau tratament.”, declară Dr. Ionuț Leahu, CEO Clinicile Dentare Dr. Leahu. 

 

2023: 

În 2023, gradul de utilizare a serviciilor stomatologice s-a menținut  în linie cu anul anterior, însă există o scădere în comparație cu 2018, când au venit cei mai mulți oameni la medicul stomatolog. 56% dintre români au mers la dentist cel puțin o dată în ultimul an și și-au făcut programări pentru tratamente și controale de rutină. Dintre aceștia, 66% provin din mediul urban și 43% din mediul rural, unde tendința s-a menținut descrescătoare.  

Jumătate dintre oameni și-au planificat vizita la dentist, o treime au venit la medicul stomatolog pentru un control preventiv și 16% pentru urgențe. Cei care au accesat serviciile stomatologice au amintit ca motive prioritare pentru vizitele la medicul stomatolog în 2023: consultația (63% – scădere cu 3% față de 2022), tratarea cariilor (50% – scădere cu 3 procente faţă de 2022), detartrajul (44%) și radiografia (39%). Pacienții au ales pe criteriile încrederii în medicul stomatolog (92%) și recomandării din cercul de cunoștințe (67%). Frecvența vizitelor la dentist a scăzut ca procent în ultimii 6 ani, iar ponderea cea mai mare de accesare este o dată pe an (25%), în scădere cu 3 procente față de 2018.  

79% dintre români declară că au avut cel puțin o afecțiune dentară anul trecut, însă nu toți au rezolvat-o. Dintre aceștia, 49% au ajuns la dentist pentru plombe/carii, 45% pentru depunerile de tartru, aproximativ 37% pentru îngălbenirea dinților și peste 23% pentru abces/infecție. Nevoia de implant dentar (la 22% dintre oameni) a crescut constant, fiind cu 5 procente mai mare decât în 2018, pe fondul creșterii incidenței pe zona de extracții dentare și accesibilizării implanturilor dentare.  

„Suntem mai conștienți că sănătatea orală are un impact major asupra sănătății generale. Cu toate acestea, încă avem mult de construit pentru a o menține pe termen lung și sustenabil.  

2 din 3 români consideră că nu au probleme stomatologice. Peste jumătate dintre noi nu ajungem deloc la dentist. Gradul de incidență pe fiecare afecțiune a crescut în ultimii 6 ani. Numărul extracțiilor dentare este tot mai mare, iar aceasta generează o nevoie în creștere de implanturi dentare, însă există un decalaj îngrijorător între extracții și tratamentul cu implanturi. Toate acestea ne arată că nivelul de afectare este adânc. Ajungem la dentist în stadii avansate, când tratamentul devine costisitor și complex. Pentru a educa în sensul prevenției și a fi lângă oameni la nevoie, lansăm serviciul pentru rezolvarea urgențelor stomatologice într-un regim de permanență, prin extinderea programului și în zilele de week-end. Astfel, facem posibil accesul continuu atât la o sursă sigură de informație, cât și la personal specializat”, adaugă Dr. Ionuț Leahu

Serviciul „Urgențe” este disponibil atât pentru adulți, cât și pentru copii, în Clinicile Dentare Dr. Leahu Victoriei, Str. Louis Blanc, nr. 9B, cu o planificare prin call center, la numărul 021.9777, și cu triaj realizat în avans. Programul de funcționare sâmbăta și duminica este de la 8.00 la 20.00.  

Sunt considerate urgențe și sunt tratate în acest regim situațiile următoare: fractura dentară, schimbarea culorii dinților în urma unui traumatism, durerea acută a dinților și a maxilarelor, sângerările abundente, umflarea feței, gingiei sau a diferitelor zone din cavitatea orală, mobilitatea crescută a dinților însoțită de durere. Pentru extracții de urgență, drenaj endodontic, în cazul unui traumatism sau unui abces dentar, primul pas este discuția telefonică prin care se stabilește nivelul de urgență și este comunicată recomandarea medicului stomatolog. În funcție de situație, aceasta poate fi o prescripție medicamentoasă sau vizita în clinică, unde o echipă medicală este pregătită pentru consultație, radiografii și intervenții de orice tip de complexitate.  

„Avem nevoie de un serviciu de urgență și în stomatologie, ca în medicina generală. Atunci când ai o problemă dentară, accesul la personal specializat este obligatoriu, deoarece situațiile care generează urgențe provoacă cel mai adesea complicații pentru sănătatea întregului corp. Suntem contactați în fiecare zi nelucrătoare pentru situații de urgență. Am simțit nevoia oamenilor în perioada Stării de Urgență, când 7 000 de persoane din toată țara ne-au sunat cu probleme reale. Lansăm pentru București această opțiune, urmând să extindem serviciul în toate clinicile noastre din țară, în funcție de feedback-ul pacienților.”, completează Dr. Ionuț Leahu

Studiul Barometrul Stomatologiei este o inițiativă a Clinicilor Dentare Dr. Leahu și a fost realizat de KANTAR în luna ianuarie 2024, la nivel național, pe un eșantion de 1000 de persoane (54.5% mediul urban – accent pe orașele medii, 45.5% mediul rural, în procente egale bărbați-femei și pe categoriile de vârstă active profesional, ponderi majoritare în rândul celor cu studii medii și joase) și prezintă comportamentul pacientului român din ultimul an, fiind analiza anuală care surprinde schimbările în privința accesării serviciilor stomatologice. 

 

Concluzii macro privind comportamentul de consum 2018-2023: 

• Involuție privind vizitele la stomatolog – dacă în 2018, aproximativ 60% dintre români declarau că au vizitat medicul stomatolog, în 2023 procentul a ajuns la 56%, însă intenția de accesare pentru 2024 este de 66%; 

• Autodiagnosticarea reprezintă în continuare o mare problemă – în 2018, procentul celor care declarau că nu merg la medicul stomatolog pentru că nu au probleme stomatologice ajungea la 65%, iar în 2023, procentul s-a păstrat relativ egal, dar, foarte important, este în scădere de la 78% în 2022;

• Teama reprezintă un motiv întemeiat pentru a nu merge la stomatolog, menționat de 23% dintre oameni în 2018 și de 27% în 2023, în creștere față de 21% în 2022; 

• Evoluție pozitivă privind vizitele la stomatolog în rândul copiilor – semnificativ mai multe familii declară că merg cu copiii la medicul dentist, de la 67% în 2018 la 75% în 2023; 

• Tot mai mulți români înțeleg importanța prevenției – dacă în 2018, doar 74% vizitau medicul dentist pentru controale generale, în 2023 procentul a ajuns la peste 78%; 

• Tarifele avantajoase devin un factor din ce în ce mai puțin puternic, de la an la an, în procesul de selecție a clinicilor stomatologice. Dacă în 2018, acest aspect era menționat de 57% dintre respondenți, în 2023, procentul a ajuns la 59%, cu mult mai scăzut față de 2022, când acesta era de 67%; 

• Recomandările se regăsesc printre motivele principale care îi determină pe români să aleagă un cabinet sau o clinică stomatologică. Un alt motiv principal este nivelul de încredere în medic, care a crescut până la 92% în 2023, de la 87% în 2018; 

• Tot mai mulți oameni aleg clinicile dentare, în detrimentul cabinetelor individuale, ajungând de la o accesare de 24% în 2018, la 28% în 2023.