Violeta Fărăgău este femeia din spatele inițiativei Casa Filip, căminul de pe strada Odobești, cartier Iris, care oferă din 2018 un spațiu de odihnă și sprijin emoțional pentru bolnavii de cancer.
Psiholog de profesie este si co-fondatoare a Asociației Preventis, ONG-ul care pune la dispoziție de 15 ani servicii de prevenire și eliberare a tinerilor în lupta cu dependențele.
Scopul ei este de a continua zi de zi misiunea care a stat la baza realizării Casei Filip, punerea la dispoziție a unei cazări „acasă departe de casă” pentru bolnavii de cancer care fac tratamente în Cluj-Napoca.
Consideră că încrederea ne poate da speranța să începem o schimbare în comunitatea din care facem parte. Trebuie doar să depășim bariera fricii care ne frânează avântul dorinței în orice domeniu.
Care este formarea ta profesională și care a fost călătoria ta până să deschizi casa Filip?
Am absolvit Facultatea de Psihologie, deci ca profesie sunt psiholog. Din această postură, în anul 2005, împreună cu o bună prietenă, medic ca formare, ne-am pus toate energiile și cunoștințele noastre pentru a ajuta copii și tinerii să stea departe de droguri și alcool.
Așa s-a născut Asociația Preventis, care în continuare face lucruri minunate pentru copii, tineri, părinți și persoane care se luptă cu diverse adicții. În acest context, pe parcursul anilor, eu m-am format și în domeniul consilierii persoanelor cu adicții, și am terminat și o formare în psihoterapia sistemică de familie, realizând cât de importantă este familia în recuperarea din dependențe a copiilor și tinerilor. Și nu numai desigur.
Așadar, și înainte de a deschide Casa Filip, am lucrat tot în domeniul social, iar lucrul acesta m-a pregătit cu siguranță pentru a putea gândi și pune pe picioare proiectul Casa Filip.
În urmă cu 5 ani, nu îmi imaginam că voi fi motorul din spatele unui astfel de proiect. Nu îmi imaginam că viața mă va duce în această direcție, așa că este surprinzător și pentru mine cât de repede s-au dezvoltat lucrurile.
Casa Filip reprezintă un proiect personal, dar în același timp cu o mare încărcătură emoțională. Care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat din momentul deschiderii și până în prezent?
Așa este, Casa Filip este un proiect foarte personal, pornit după o pierdere dureroasă, după ce am trecut cu Filip, care a fost soțul meu, printr-un cancer foarte agresiv. În 2015 – 2016 am fost de nenumărate ori internați în spital și atunci am constatat cât de mulți oameni vin în Cluj-Napoca pentru tratarea cancerului și că, pentru unele forme de tratament, este necesar să stea la Cluj chiar și 2 luni (radioterapie spre exemplu). Atunci mi-a venit ideea unui astfel de loc, precum Casa Filip.
Probabil că cel mai valoros lucru pe care l-am învățat este legat de cât de necesar este un astfel de loc. Un loc care să ofere cazare de calitate și ieftină într-un oraș străin și scump, dar și o comunitate unor oameni care sunt departe de familie, aflați într-o perioadă foarte dificilă a vieții lor.
La momentul la care am gândit acest loc, eram conștientă că există o nevoie, dar nu am anticipat cât de mare este totuși această nevoie. Tocmai din acest motiv, am continuat să avem casa deschisă chiar și în timpul pandemiei, deși a fost o perioadă dificilă și stresantă atât pentru musafirii noștri, cât și pentru noi.
La rândul tău, poate te-ai simțit lipsită de energie la un moment dat. Cine sau ce te-a inspirat să continui ceea ce aveai de făcut?
Este adevărat că m-am simțit de multe ori lipsită de energie. De fapt, cred că am experimentat chiar și ceea ce se numește „burnout” (epuizare) în ultimii 4 ani și acum sunt într-un proces în care încerc să învăț să am grijă de mine, să văd care îmi sunt limitele și să le accept.
Am continuat pentru că am crezut (și cred în continuare) în misiunea Casei Filip – aceea de a fi „acasă departe de casă” pentru oamenii bolnavi de cancer care fac tratamente în Cluj-Napoca. Ceea ce ne spun oamenii în timpul șederii la noi sau ceea ce ne scriu la plecare, mi-au dat mereu forța de a merge mai departe. Chiar zilele trecute, după un tratament de câteva săptămâni, un domn bolnav de cancer ne scria în caietul de impresii al Casei următoarele:
Sau…
– „Casa Filip – Un mic izvor de fericire”
– „Vă mulțumesc din suflet pentru zilele petrecute alături. Cu temeri la început și cu lacrimi la sfârșit. A fost minunat!
Fără să știu, cele 25 de ședințe au trecut repede, dar mai repede a trecut timpul „acasă” – așa se cuvine a spune pentru că așa am simțit. Aici uităm de boala care ne-a adus, chiar dacă vorbim de analize, doctori… și multe altele.
Aici am simțit că trebuie să trăiești fără să ții cont de boală, cum spunea doamna Vali „bolnavii sunt la spital, noi suntem în vacanță” și chiar așa a fost pentru mine.”
– “Doamna Vera, vă mulțumesc foarte mult! Are să-mi fie dor de dumneavoastră. Eram învățată să ne întâlnim în fiecare dimineață. Ați fost ca o sora mai mare care știe să asculte toate supărările noastre. Ne pare rău că nu ne-am luat rămas bun, dar să știți că vă strâng tare-tare în brațe. Vă doresc multă sănătate și putere de muncă!”
– “Doamnele noastre, Cristiana și Viorica, sunteți minunate! Mereu cu zâmbetul pe buze și vesele tot timpul. La serile de pizza nici nu știu cum se făcea că orele treceau ca secundele. Și treceau cu râsete și chiar hohote de râsete uneori. Ceea ce pentru noi, unii, ne-a lipsit în ultima perioadă de la aflarea diagnosticului … Aici în casă noi nu mai simțeam amărăciunea bolii, chiar dacă au fost unele dureri, aici în compania dumneavoastră am găsit soluții. Să o țineți tot așa și să vă amintiți cu drag de noi. “
– “Doamna Violeta, vă mulțumim din suflet pentru această casă minunată care s-a făcut din durerea altuia. Pentru noi au fost zile senine și pline de speranță. Nici nu știu când au trecut 5 săptămâni.
A fost ca un vis frumos, toate aici au trecut repede, pe nesimțite. Și pe de-o parte ne pare rău că plecăm, dar lăsăm loc la alți bolnavi să vină să se simtă oameni fără probleme și fără această boală cruntă.
Să vă dea Dumnezeu multă sănătate și putere de muncă. Sunteți ca o rază de soare pentru noi, în lumea noastră întunecată. “
– “Aici în Casa Filip am învățat de la toți că boala poate fi învinsă uneori, tehnologia a avansat, dar totul este în voia lui Dumnezeu.
Vă mulțumim din suflet,
Fetele din Suceava – Liliana Ana și Elena
Vă iubim mult! 30.10.2020”
Sunt zeci, poate sute de astfel de reacții din partea oamenilor. Iar ele îmi fac inima să tresalte de bucurie, îmi dau motivația de a continua și de a merge mai departe. Nu e puțin lucru ca oamenii care vin la noi, pentru tratamente de cancer, să se simtă ca într-o vacanță. Să simtă fericire și bucurie, să trăiască o viață cât mai normală în care nu se gândesc mereu la boala lor.
Traversăm o perioadă dificilă. Ce crezi că i-ar motiva în continuare pe oameni să facă o schimbare în comunitatea din care aparțin?
Grea întrebare… nu sunt sigură că am cel mai bun răspuns la ea. Cuvântul care îmi vine în minte este ÎNCREDERE.
Încredere că lucrurile se pot schimba în bine. Încredere că, contribuția mea, oricât de mică contează. Încredere în ceilalți oameni, atât în cei care au nevoie de ajutor cât și în cei care ajută. Încredere că, dacă dau și eu ceva, nu voi rămâne în pagubă. Mai ales într-o perioadă ca aceasta pe care o traversăm.
Știu că este dificil să avem încredere, dar este necesar. O persoană suspicioasă, neîncrezătoare și care mereu presupune intenții rele la ceilalți, nu văd cum ar putea să inițieze vreo schimbare în comunitate. Frica este o mare frână în orice domeniu.
Cum și-a pus pandemia amprenta asupra ta și activității tale?
Pandemia a adus cu ea foarte multe schimbări și decizii de luat în timp scurt. Și foarte multă nesiguranță legată de sănătate în primul rând. Primele luni, când se dădeau ordonanțe militare în fiecare săptămână, au fost foarte dificile. Trebuia mereu să mă gândesc în ce fel ne afectează și ce trebuie să facem pentru a proteja atât musafirii noștri, cât și angajații. A fost foarte stresant.
Prima dată când cineva din casă a fost depistat cu Sars-Cov-2, am trăit un stres greu de descris, care m-a impactat și fizic. Îmi era teamă să nu fi luat și ceilalți, casa fiind plină. Din fericire, nu a mai luat nimeni.
E clar că am experimentat mult mai mult stres și presiune față de cum ar fi fost în condiții normale de funcționare. Simt că m-a obosit perioada aceasta. Dar sunt bucuroasă că am putut să ținem casa deschisă, și că, în ciuda pandemiei, oamenii care vin la noi se pot relaxa, odihni, bucura și pot găsi o comunitate iubitoare.
Cred că, stresul pe care noi ca echipă l-am trăit adesea, în încercarea de a face totul cât mai sigur pentru oameni, nu s-a transmis mai departe către aceștia. Ne-am străduit mult să le oferim un mediu sigur și liniștit.
Dacă ar fi să faci o listă cu amintiri memorabile de sărbători, care ar fi una dintre acestea?
Mersul la colindat, în ajunul Crăciunului și în seara de Crăciun, cu o trupă mare de prieteni buni. Erau ierni serioase prin anii 1990 – 2000, dar mergeam pe jos aproape toată noaptea la colindat. Nu pentru bani, ci ca să ducem vestea bună a nașterii Mântuitorului nostru. Cântam colinde de la o familie la alta (erau mai ales familiile noastre, dar nu numai), primeam mâncare bună și prăjituri delicioase. Eram înghețați de frig de multe ori, dar bucuroși tare. Mi-e dor de vremurile acelea.
Un sfat pentru cititoarele The Woman
Ce fel de om ești, ce caracter ai și ce faci atunci când nu te vede nimeni, este de 100 de ori mai important decât cum arăți și câți bani ai. Societatea în care trăim pune atât de mult accent pe imagine, pe cum arătăm și pe ce avem! Cum arăți și câți bani ai, capată valoare doar în măsura în care, și în interior, ești un om de valoare.
E important să-ți îngrijești exteriorul, dar ai grijă și de sufletul tău și caracterul tău. Spune adevărul, cere-ți iertare când greșești, fă ceea ce ai promis că faci, nu lua ceea ce nu ți se cuvine, iubește necondiționat, ia decizii prin care să faci familia ta (și implicit lumea) un loc mai bun. Doar asta va rămâne.
Cartea de pe noptieră
De regulă vreo două sau trei cărți. Mai am câteva pagini si termin Curajul de a fi vulnerabil, de Brené Brown. Sunt pe la jumătatea cărții Atomic Habits de James Clear și încep C.S.Lewis – O viață, care se citește luna asta în book clubul din care fac parte. Și Biblia este mereu pe noptiera mea.
Cafea sau ceai?
Cafea întotdeauna, dar, din motive de sănătate, încerc să mă educ să beau mai mult ceai.
Desertul preferat
Nu am unul anume, îmi place orice e cremos și fin, gen mousse. Și baigli cu mac ☺
Citatul tău preferat
Citatul meu preferat din ultimii 4 ani: „Viața e frumoasă nu datorită lucrurilor pe care le vedem sau le facem. Viața e frumoasă datorită oamenilor pe care îi întâlnim” – Simon Sinek
Oricine dorește poate să susțină proiectul Casa Filip prin donații în bani sau diverse produse (alimentare și de igienă) destinate oamenilor din casă.
Detalii regăsiți pe casafilip.org sau pe pagina lor de facebook: Casa Filip.
Foto credit @ IntuitivArt – Adi si Alina Calbajos
—
Materialul face parte din campania Vocea mea pentru mai bine
Anul acesta, în luna decembrie secțiunea Lideri include poveștile acestor femei pe care noi le numim ambasadori de bine, cauzele în care cred, provocările și probleme pe care le întâlnesc, dar și modul în care reușesc să meargă mai departe și să aducă o rază de speranța și zâmbetul pe buze a celor în nevoi.
—
Cristina Giurcanu, studentă în anul III, în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, are 21 de ani și locuiește în orașul Cluj-Napoca unde îmbrățișează diferite oportunități de voluntariat.
Pasionată de scris, realizează articole pentru revista digitală Inspire Cluj, iar în timpul liber îi place să citească cărți de dezvoltare personală și să scrie poezii.