Pentru a ajunge un profesionist în domeniul care îți place atât de mult nu este suficient să citești, să te informezi, să înveți sau să îți placă. O parte foarte importantă este încrederea în sine, cea care te face să ai destulă putere pentru a duce la capăt un proiect, indiferent de mărimea lui.
Teoria este desigur cea mai simplă din lume, iar dacă ești o persoană emotivă din fire, cu siguranță noțiunea de încredere în sine îți este destul de străină. Primul pas este să accepți că nu ești perfectă, că oboseala te ajunge și pe tine câteodată, că oricât de mult ți-ai dori să le faci pe toate, este posibil ca uneori, să greșești. Greșelile nu sunt capătul drumului, ci mai degrabă noi străduțe pe care înveți de fiecare dată ceva nou.
Oricât ți-ar fi de greu, încearcă de fiecare dată să ieși din zona ta de confort. Experiențele de acest tip te vor dezvolta ca persoană și vei descoperi după fiecare lucru care ți se părea imposibil că limitele pot fi mereu depășite.
Unul dinte cele mai mari praguri de care trebuie să treci când îți clădești încrederea în propria persoană este vorbitul în fața unui public. Deși poate părea imposibil, mai ales dacă nu ești un speaker nativ, există câteva trucuri care te vor face să treci cu bine peste această experiență. În primul rând, controlează-ți respirația pentru ca atunci când vei vorbi să nu rămâi fără glas.
Totodată, găsește-ți în sală, înainte să ieși în față sau să urci pe scenă, trei persoane, din trei colțuri diferite, cu care ai putea rezona și uită-te la ele în timp ce vorbești. Audiența va avea senzația că te uiți în întreaga sală cu foarte multă siguranță.
By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman
Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.
Sursă foto: www.freepik.com