Marie Nouvelle, o poveste scrisă în culori

Maria Dermengiu sau Marie Nouvelle a fost o revelație în ceea ce privește hainele și accesoriile făcute de designer. Am făcut cunoștință cu un alt tip de creații și cu o poveste de viață pusă pe pânză apoi direct pe mătase.

Hobby-urile devin pasiuni, iar pasiunile pot deveni un stil de viață sau o carieră. E ușor să spui oamenilor să facă lucrurile cu pasiune și să aleagă ceva ce îi reprezintă, așa că vom aduce dovezi concrete în acest sens și puțină speranță că putem face tot ceea ce ne propunem.

Eșarfele, bluzele, rochiile, toate creațiile Marie Nouvelle sunt făcute din mătase 100% naturală și înglobează colecțiile de picturi din diferitele expoziții personale de la Muzeul Țăranului Român, U Art Gallery și alte locații de prestigiu.
atelier 3

Când v-ați început cariera și, de ce ați ales acest domeniu inedit?

Am început să practic efectiv această meserie acum 6 ani, însă am conturat-o și am decantat-o ca trăire încă din copilărie. Mi-am trecut emoțiile, experiențele prin filtrul imaginației și ulterior aceasta a dat roade, concretizându-se în arta vizuala pe care o practic. Despre carieră mi-ar plăcea să vorbim spre sfârșitul vieții, atunci când realmente cuvântul ‚,carieră” poate avea o încărcătură de valoare.  

Cum arată acum o zi din viața dumeavoastră?

Ziua mea este întotdeauna aglomerată – mă împart între antreprenoriat(am creat un brand de artă aplicată), creație(pictură) și copii. Nu în mod egal și cu siguranță nu toate în aceeași zi. Proporțiile diferă însă aceste trei, sunt vectorii cei mai importanți la ora actuală.

Sunt extrem de matinală, fapt ce mă ajută să fac față la multiplele sarcini ce se ivesc peste zi.

model Esarfa White Mandala

Este pictura un domeniu care necesită pregătire și formare continuă?

Pictura este în primul rând o stare, o prezență care necesită self-awareness, mai precis conștiința de sine. Să știi cine ești și ce vrei să transmiți în momentul prezent. Pictura, ca și persoana se dezvoltă, trece prin transformări, pe măsură ce noi sensuri îi sunt revelate, noi descoperiri legate de existența însăși. Aceste etape se cern și se expun apoi în pictură (cu vrerea sau fără vrerea artistului).

Pregătire continuă nu cred că este necesară, o data dobândită tehnica, tu ești cel care trebuie să o dezvolți, să-i dai direcție, personalitate. Să lași loc introspecției pentru ca procesul creativ să se împlinească. Cel putin așa stau lucrurile în cazul meu.

Ați început cu realizarea eșarfelor. Cum a evoluat totul spre design interior, accesorii și îmbrăcăminte?

Toate declinările au venit cumva firesc. Îmi doream să fiu înconjurată de lucruri frumoase, pe gustul meu, cărora să le dau un sens și, astfel s-a născut și linia de Home&Deco. Am fost toată viata pasionată de design de interior, design de obiect, arhitectură, etc.

MNC07_Inside2

Care sunt modelele pe care le-ați urmat personal și profesional?

Sincer, nu am avut vreun model. Am închis ochii și urechile și am lăsat intuiția să mă ghideze în construcția mea ca artist și antreprenor. Există marele pericol să te compari, să te ierarhizezi și atunci frica să te paralizeze. Am înaintat încet, zi cu zi, am făcut atât cât mi-a stat mie în putere și am rămas încrezătoare.

Cât este de receptivă piața din România la creațiile de designer, unicate?

A început să fie din ce în ce mai receptivă. Industriile creative de la noi au început să se dezvolte, tot mai mulți designeri au prins curaj să dezvolte mici afaceri, să facă producție, să expună. O dată cu apariția mai multor creatori, au apărut târgurile și locațiile specifice care să le pună în valoare munca. Fast fashion și fast markets nu mai sunt de actualitate, oamenii s-au săturat de produsele pe care le găsești peste tot, de calitatea îndoielnică și șablonarea produselor oferite de marile corporații/lanțuri de magazine.

Diversitatea este esențială.

IMG_1329_resize

De unde vă inspirați pentru fiecare colecție?

Întotdeauna din ceea ce creez pe pânză, iar pictura aceasta vine din interior. Nu caut o temă anume, nu dau search pe internet pentru un anumit subiect, ci las să curgă inspirația atunci când meditez. Aceasta este contribuția mea către ceilalți.

Bineînțeles, tot ceea ce percep cu simțurile atunci când sunt în lume, este transmutat și pictat în culori.

Care sunt trendurile în acest an?

Mi-as dori ca niciodată să nu iau în calcul trendurile, să fac doar ceea ce știu eu și ceea ce ma inspiră. Să pot oferi o fărâmă din perspectiva mea celorlalți. Așa ne îmbogățim ca și cultură, fiind diferiți și oferind noi valențe lucrurilor care ne înconjoară.

Cum vedeți femeia lider?

Femeia lider este femeia conștientă de sine. Femeia care dispune de diplomație și hotărâre, femeia carismatică și feminină. Femeia lider este o cunoscătoare, atât a limbajului direct cât și a celui non-verbal, o profesionistă, cu educație pe măsura nivelului la care aspiră.

13

Ce le recomandați tinerilor antreprenori să facă, să își urmeze pasiunea sau să opteze pentru o carieră sigură, dar de succes?

Răspunsul meu îl știți deja. Acolo unde este pasiune, există și motivație. Acolo există un interes real și capacitate de focusare. Motivația trece dincolo de bani, se transformă și obținem pe primul loc satisfacția, care este mult mai importantă. Nimic nu este sigur pe lumea asta, nu mai putem vorbi de un loc de munca ‚,sigur”, ‚,stabil” asa că mai bine ,,riscam” să facem ceva ce știm că ne-ar aduce satisfacții și care ne este propriu noua și structurii noastre.

Care este cea mai bună carte pe care ați citit-o?

Buna întrebare. Am topuri și preferințe atât ca perioade de vârstă ale mele, cât și ca genuri. Ca sa fim în ton cu subiectul de astăzi, aș putea spune că cel mai mult mi-a plăcut The War of Art.

Creațiile Marie Nouvelle sunt diferite, te poartă într-o călătorie vizuală inedită; cuvintele descriu cu greu senzațiile prin care te poartă orice obiect transpus din picturile sale. Toate produsele pot fi găsite pe site-ul oficial, un loc dedicat lucrurilor frumoase și făcute cu pasiune de către Maria Dermengiu, www.marienouvelle.ro

 By Cristiana Techereș

Surse foto: Arhivă personală Maria Dermengiu