“Oamenii au foarte multe nuanțe și tocmai de aceea, de multe ori, abuzul e invizibil, e foarte greu de definit” | Dana Rogoz

Dana Rogoz: actriță și antreprenor. Un exercițiu scurt de imaginație ți-o arată zâmbitoare, energică și jovială. A conturat copilăria multor dintre noi prin personajul Abramburicăi și ne-a îndemnat să credem că magia lucrurilor există. Și e în noi, în fiecare dintre noi.

S-a reinventat odată cu trecerea anilor, iar prin acest film a trecut la un al nivel profesional, total diferit de imaginea ingenuă pe care o aveam cu toții în minte.  E un om diferit de ceea ce este în mod conturat ca furie, ca energie, ca personaj – adolescenta Mo.

Am cunoscut-o la proiecția filmului MO – ediția specială pentru studenți, unde am explorat mai mult subiectul abuzului de putere și cel sexul, în strânsă legătură cu amploarea pe care a luat-o filmul MO, într-o perioadă în care oamenii simt nevoia tot mai mult nevoia de dialog pe tema aceasta. Pentru că lucrurile se întâmplă în jurul nostru mai des decât ne-am imagina. 

1. Cum ai reușit să îți însusești un astfel de rol?

Toate emoțiile nu există cumva în mine – nu am trăit în viața reală expriențele ei – dar nu înseamnă că nu a existat și furie în mine. Toată paleta respectivă de emoții e o construcție de personaj, pentru că eu în viața reală sunt o tipă care sunt pozitivă, entuziastă, care aleg tot timpul partea pozitivă a lucrurilor, mă încarc cu asta. Ea e într-un moment dificil al existenței.

Sigur că au fost lucruri de construit și a fost o perioadă lungă de repetiție, a fost un proces lung în care am ajuns la rol, inclusiv discuții cu Radu, mers și făcut cercetare în Universități. Am furat de la anumiți oameni din jur anumite gesturi, un anumit stil de a merge, adică anumite chestii care erau exterioare și apoi desigur am funcționat foarte mult și pe intuiție, emoții personale și multă intuiție.

La un moment dat s-a produs un declic și am înțeles-o. Dar nu am înțeles-o din prima sau nu i-am auzit din prima replicile sau nu am știut din prima ce înseamnă zona asta punk,  cât de evidentă e pentru că te poți duce foarte ușor în niște tipare de acest punk. Ea nu e nici vreo mare punkistă – de fapt, ea are doar câteva albume pe care le cunoaște și care de fapt sunt ale tatălui ei.

Una e ceea ce crezi tu despre tine și una e ce e de fapt. Se crede o tipă foarte stăpână pe ea și de fapt constați că nu e atât de stăpână, crede ca poate să dețină controlul, dar de fapt vezi că nu poate să o facă. Cu toate nuanțele astea m-am jucat.

2. Cum ți-ai schimbat nivelul de empatie pentru femeile care sunt victimele hărțuirii sexuale?

Era o temă care oricum atingea foarte puternic de dinainte de film și probabil că de aceea s-a și gândit la mine când a scris, pentru că-mi știa revolta de dinainte și știa că nu e un subiect care să mă lase indiferentă. Noi când am filmat nu exista nici Me too, deci am filmat înainte de mișcarea Me too. Când am văzut că începe în America, că ajunge în România, că niște femei încep să vorbească despre asta, i-am spus lui Radu: ,,Opa! Se pare că s-a pornit această mișcare care cumva se leagă și de subiectul filmului nostru!’’. Se leagă din punct de vedere universitar, dar nu exclusiv.

Tema abuzului sexual sau abuzului de putere poate fi aplicată în multe medii, se întâmplă in Universitate și într-un fel, din punctul meu de vedere, e mai grav pentru că ea e intr-un moment mai vulnerabil, el ar trebui să-i fie mentor și e mai nasol când un profesor îți taie aripile.

Odata cu Me too am văzut cât de mare e nevoia să se vorbească despre asta, mi-a venit ca un soi de confirmare. Surpriza a venit după proiecții – să văd cât de mare e problema, pentru că au fost la un moment dat oameni care au spus: ,,Cum? Ce vreți să spuneți cu filmul ăsta? Că asta se întâmplă în Univerități?’’ și eu am spus: ,,Se întâmplă.’’, adică nu putem să negăm că nu se întâmplă, pentru că până la urmă am pornit de la un fapt real, sigur că poate nu se întâmplă așa.

Repet, noi vorbim despre abuzul sexual ca temă mare și în același timp, când discuți cu publicul vezi că se întâmplă mult mai des decât crezi și e o problemă universală, se întâmplă în România și în afara granițelor țării. Cred că ceea ce se întamplă în România e că suntem într-un moment foarte sensibil în care societatea chiar vrea să înțeleagă. Ne-au activat drame precum Caracal sau au fost evenimente care ne-au sensibilizat și cumva ne-au făcut să vrem să înțelegem subiectul.

Tocmai de aceea nici nu ne-au supărat niciodată reacțiile în care Mo a fost acuzată că a fost provocatoare sau că ea e vinovată, ci dimpotrivă, ne-am dat seama că doar vorbim despre lucruile astea.

Ne-au povestit oameni că s-au dus acasă, s-au certat zile pe subiectul filmului și am zis: ,,E minunat că există discuții!’’. Sunt ocazii în care oamenii deschid subiectul și e minunat că se întâmplă, pentru că doar vorbind despre lucrurile astea poți să crezi că pe termen lung le poți preveni.

Oamenii pot înțelege care sunt limitele, când e avans, când e abuz, sunt limite care, acum, mi se pare că se stabilesc la noi în țară. Apropo de statistica pe care o numea Radu, în momentul în care a fost scris scenariul, 55% dintre români consideră că violul poate fi considerat justificat în anumite circumstanțe, înțelegi că jumi-juma au păreri care sunt diametral opuse legate de viol și asta înseamnă că trebuie să vorbim despre lucrurile astea ca să ne clarificăm un pic cum stăm și care ne sunt drepturile, care sunt limitele.

Discuțiile sunt foarte lungi și nu înseamnă că vine filmul și gata, schimbă societatea, dar e un pas. Pentru cei care au văzut filmul, eu cred că poate să însemne ceva și pentru multe femei a însemnat mai mult decât am fi putut spera. Au fost femei care mi-au spus după proiecție că e prima oară când vorbesc despre un abuz pe care l-au trăit în perioada liceului, au fost femei care mi-au spus: ,,Abia acum îmi dau seama că ceea ce am trăit eu a fost ceva în neregulă, pentru că nu știam cum să mă plâng de asta, mă simțeam vinovată’’. Au fost femei care au înțeles filmul la cu totul alt nivel, pe care chiar le-a marcat. Au fost și bărbați pe care i-au marcat și li s-a făcut rău, la propriu, în timpul filmului pentru că realmente nu au stat niciodată să-și imagineze cum funcționează această mecanică a relațiilor, nu au vrut să intre acolo cu gândul și filmul, inevitabil, i-a condus. Nu e neapărat un film comod pentru toată lumea.

 

3. Pornind de la premisa aceasta și auzind povești asemănătoare în jurul nostru, cum poate fiecare din noi să ajute și să dizolve o astfel de mentalitate?

Calea Teodorei (nr. Teodora Ola) care a inițiat această întâlnire a fost să faciliteze această întâlnire in mediul Universitar pe ideea de: “Hai să venim să vorbim despre lucrurile astea“.

Sunt convinsă că știrea de la care a pornit, a fost văzută de toți cei 9000 de oameni care au văzut filmul. Dar o știre nu are un impact suficient de mare, de pe urma ei rămân niște date. Ne-am desensibilizat, vedem atât de multe orori la televizor. Dacă vrei să intri puțin în subiect, vezi că lucrurile sunt foarte nuanțate, că nu e atât de simplu să pui verdictul și că ceea ce crezi tu sau ce ai fost învățat acasă poate că nu e chiar așa, poate că victima aceea nu e o tipă prostuță și că poate ai putea fi chiar tu, de fapt.

Chiar cred că asta este cea mai bună soluție, comunicarea, mai ales într-o generație, cred că filmul poate să aibă un impact mare și asupra părinților. Au fost foarte mulți oameni care au văzut filmul ca părinți de copii mici și mi-au spus: ,,Am stat să mă gândesc mult cum o să-mi aduc eu copiii să nu ajungă atât în poziția victimiei cât și în poziția abuzatorului.’’ Noi suntem exact la marginea Europei, statistica asta e cumva geografică, în vest procentul scade pentru că media pe Europa e 27%, iar eu acum mă duc cu filmul in Cairo unde sunt convinsă că e complet altă mentalitate. Noi suntem cumva dornici de a înțelege, pare că acum ne-am activat și că e un moment prielnic să vorbim despre lucrurile astea.

4. Cumva ai deschis o Cutie a Pandorei cu acest demers artistic. Cum ți-ai asuma un film pe tema aceasta și cum plănuiești să duci mai departe demersul spre zona de educație?

Foarte multă lume ne-a întrebat după film: ,,Și acum ce facem? Cum facem?’’, pentru că filmul intenționat cumva lasă o frustrare în spectatori, dar asta a fost un demers intenționat al lui Radu, care a ales așa finalul. Dacă s-ar fi soluționat era cu happy end, gata, povestea e incheiată, dar filmul nu vine cu soluții.

Filmul îți arată ce se întâmplă, te face să înțelegi că ai putea fi și tu victimă, ba ai putea fi chiar și abuzator, fără să știi, până într-un anumit punct.

Filmul nu vine cu un punct, pentru că dacă tu chiar vrei să se schimbe lucrurile și să eviți astfel de drame sau traume care există, schimbarea vine de la spectatori. Dacă vrei, tu ești cel responsabil, tu ești cel care preia tema. Ai empatizat cu ea, ăsta e primul nivel. Ceva se schimbă. Nu se schimbă societatea în urma unui film, dar e un exercițiu empatic foarte puternic. Mai departe am lansat această caravană prin Universități. A funcționat foarte bine filmul în caravană la nivel de Q&A-uri, în sensul că au fost oameni care au început să se certe în sală, au fost femei care au luat microfonul și au spus: ,,Am trăit chestia asta. Mi s-a întâmplat!”, adică nouă nu ne venea să credem că vor să vorbească despre lucrurile astea. Sunt subiecte atât de sensibile și poate te gândești că nu vrei să le deschizi, dar s-ar putea să-ți fie mai ușor când ești într-un spațiu de genul acesta decât în familia ta. Ai nevoie uneori de o anumită convenție, în sensul că pot să vorbesc unui public care nu mă cunoaște, unei mulțimi, dar nu aș spune partenerului meu că am trăit chestia asta sau părintelui că am fost o victimă. Ne mulțumeau cumva că filmul le-a dat curajul ăsta.

5. Cum crezi că ar fi schimbat firul poveștii dacă Mo ar fi avut o vârstă mai fragedă? Pentru că Mo are o vârstă de adolescentă către femeie.

Mo are momente în care știe foarte clar care sunt intențiile profesorului și tocmai de aceea e acuzabilă de către unii, cel puțin. Se pune cumva diferit problema consimțământului. În cazul minorelor nu se mai pune problema dacă ele au vrut, pur și simplu nu ai discernământ, e incalificabil gestul abuzatorului, nu-i găsesc scuze profesorului în film darămite în situția unei minore.

La noi în țară există antecedente în care fetițe de sub 14 ani au fost acuzate că purtau haine provocatoare. Cum poți să acuzi un copil că poartă haine provocatoare? Cum poți să acuzi un copil că de fapt și-a dorit? Au fost cazuri în care nu a spus părinților după, deci înseamnă că i-a plăcut, deci înseamnă că și-a dorit. NU! Înseamnă că este traumatizat, poate copilul a fost amenințat sau poate nu știe ce înseamnă.

Apropo de educația sexuală în școli, care, din punctul meu de vedere ar trebui să fie obligatorie, când știi că România are problema asta, le vorbești de dinainte despre ceea ce s-ar putea întâmpla. Eu, copilului meu, i-am spus de când era mic care sunt zonele intime, care sunt limitele, cine poate să-l atingă sau nu. Am avut discuțiile acestea cu el de când avea 3 ani. Să ne ferim în școli să vorbim despre asta mi se pare o prostie.

 

6. Cu ce ți-ai dori să râmană în minte omul care urmărește filmul?

Apropo de prima parte a întrebării… că ți se poate întâmpla, că poți să fii acolo, că nu există aceste tipologii de genul: studenta naivă, profesorul dur. Oamenii au foarte multe nuanțe și tocmai de aceea, de multe ori, abuzul e invizibil, e foarte greu de definit. Au fost spectatori care au mers cu Mo până la capăt, au crezut, exact ca personajul, că relația asta e posibilă și abia după aceea au avut aceeași dezamăgire ca Mo. Cred că cu asta ar trebui să plece, că există un abuz invizibil de care trebuie să fii foarte atent în viață și să știi că ai drepturi, ai dreptul să pui limite. Mo se gândește că poate acesta e omul care nu are legătură cu ceea ce știu eu despre bărbații care sunt agresori, poate chiar am întâlnit un om foarte special, legătura cu tatăl, atinge toate punctele sensibile.

__________________

Narator curios: Iulia Pascal.
Facilitator proiecție film @Cluj-Napoca & mulțumiri: Teodora Ola
Surse photo: Mo filmul & http://www.danarogoz.com/ 

Despre MO filmul : 

Sinopsis : Pornind de la un caz real, povestea a două prietene care sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor. După ce îl roagă să mai dea examenul, profesorul le invită la el acasă. Aici, cele două studente vor fi supuse unui examen neaşteptat. Totul pare o glumă, până când Mo îşi pierde controlul.

Regizor: Radu Dragomir
Distributie: Dana Rogoz, Mădălina Craiu, Răzvan Vasilescu, Ştefan Mihai, Liliana Pană, Natalia Călin, Bogdan Ionescu, Marius Călugărița, Andreea Bibiri
Un film distribuit de Bad Unicorn și produs de Scharf Film Production.