Raluca Olaru: „Greșelile și eșecurile fac parte din proces, trebuie să învățăm din fiecare situație”

Ioana Raluca Olaru a câștigat de-a lungul carierei sale, 11 turnee ITF la simplu și a excelat la dublu, cucerind 11 titluri WTA și 15 titluri ITF. Performanțele remarcabile din perioada junioratului includ câștigarea turneului de Grand Slam US Open la dublu în 2006, alături de Mihaela Buzărnescu.

Raluca Olaru a avut un parcurs impresionant și în turneele de seniori. Cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială a fost locul 30 la dublu in 2022, și locul 53 la simplu, atins în iulie 2009.

Primul său trofeu la nivel profesionist a venit în 2008 (la turneul de dublu din Tașkent, unde a făcut echipă cu Olga Savciuk). De-a lungul anilor, Raluca a continuat să strălucească în competițiile de dublu, obținând victorii notabile și participând în finale importante, cum ar fi cea de la Roma în 2020, urmată de titlul de la St. Petersburg în 2021.

În afara terenului, Raluca este cunoscută pentru atitudinea sa pozitivă și profesionalismul deosebit, fiind un exemplu demn de urmat pentru tinerii sportivi. Nu a fost o jucătoare cu lovituri puternice, Raluca s-a remarcat prin creativitatea și intuiția sa, reușind să folosească terenul și unghiurile într-un mod extraordinar.


Nu a mai apărut pe terenul de tenis din septembrie 2022 și doar de curând și-a anunțat retragerea oficială. Raluca Olaru oferă acum o privire profundă asupra provocărilor și reușitelor din viața sa de sportiv de performanță. De la începuturile carierei sale, influența antrenorilor și sprijinul esențial al părinților, până la gestionarea relației cu social media și rolul tehnologiei în tenis, Raluca ne oferă o perspectivă autentică și inspirațională. Interviul dezvăluie și sfaturile prețioase pe care le are pentru părinții tinerilor tenismeni, subliniind importanța sprijinului emoțional în cariera sportivă.

Am stat de vorbă cu ea la finalul evenimentului Sports Festival desfășurat la Cluj-Napoca.

 

Dacă ar fi să definești succesul, ce definiție i-ai da azi și ce definiție i-ai fi dat la începutul carierei tale sau poate chiar pe parcursul acesteia? Probabil au fost câteva puncte de cotitură în parcursul tău profesional. 

 

O întrebare foarte bună. Voi răspunde cronologic: când eram tânără și am început să obțin primele rezultate remarcabile la simplu, percepția mea despre succes era să ajung cât mai sus în clasament, să mă număr printre primele 50 de jucătoare și să am performanțe excepționale în turneele la care participam.

Cam la atât se definea succesul în momentul acela pentru mine. Ca atare când rezultatele au dispărut, mi-a fost foarte greu să gestionez, să merg mai departe.

Mi se pare dificil să menții constant rezultate concrete în orice domeniu. În viață, inevitabil, există suișuri și coborâșuri. La vremea respectivă, nu eram conștientă de acest lucru și nu acceptam greșelile și eșecurile, le luam foarte personal și dur. Însă, treptat, am început să înțeleg că aceste experiențe fac parte din proces. Este important să găsim soluții și să învățăm din fiecare situație, fie ea bună sau rea, pentru că, în opinia mea, toate se întâmplă cu un scop, sau dintr-un anume motiv.

Pe parcursul carierei, am realizat că o parte esențială a succesului, așa cum îl percep eu, este să te bucuri de ceea ce faci. Dacă te concentrezi doar pe beneficiile exterioare, acestea nu vor fi suficiente. Fără să ne dăm seama, putem crește cu această idee și, la un moment dat, realizăm că nu este cea potrivită. Banii, faima și rezultatele pe hârtie nu sunt suficiente pentru a ne simți cu adevărat împliniți și fericiți. Este esențial să ne placă ceea ce facem.

Deși am fost mereu genul de persoană care dorește să facă totul cât mai bine posibil, am realizat că nu acesta este singurul aspect esențial. Trebuie să îmi și placă ceea ce fac și să mă apreciez pe mine și ceea ce fac. Pe finalul carierei mele, am reușit să îmbin aceste două aspecte. Mă bucur enorm că am ajuns la un nivel de tenis foarte bun, cu rezultate și tot ce vine la pachet, dar, în același timp, să mă bucur de proces și de mine în acest proces.

Nu e ușor să renunț la ceva ce-am făcut aproape 30 de ani și care a însemnat totul pentru mine în acest timp. De când nu am mai jucat, am început să explorez diverse activități. Am petrecut aproximativ șase luni fără să fac nimic, bucurându-mă de timpul liber, fără călătorii, fără presiunea și stresul antrenamentelor, deplasărilor și competițiilor. Aveam nevoie de această pauză totală, deoarece eram extrem de obosită. După ce mi-am luat această pauză, am simțit nevoia să mă implic în ceva. M-am orientat către activități care îmi plac și față de care mă simt apropiată.

 

Aceste activități sunt legate de tenis? 

 

Da. Unul dintre lucrurile pe care le fac este comentariul meciurilor la televizor, plus analiza turneelor în cadrul emisiunilor. Aceasta este o activitate pe care o apreciez mult. De asemenea, am cochetat și continui să fac antrenorat part-time. Am avut norocul de a avea o relație excelentă cu antrenorii mei din ultimii 12 ani de carieră: Adrian Gavrilă și Artemon Apostu-Efremov. Pe finalul carierei, li s-au alăturat și Mihai Pușcașu și Adrian Cruciat. Împreună, au format clubul de tenis Arc Pro Tenis. Consider că sunt pionieri în România, deoarece nu avem cu adevărat cluburi și sisteme de tenis, deși avem o generație extraordinară de jucători. Puțini știu că, de fapt, nu există un sistem bine pus la punct pentru tenis, antrenorat și cluburi în România.

Ceea ce fac ei acolo este foarte benefic pentru tenisul românesc și pentru România în general. Mă înțeleg foarte bine cu ei și, datorită acestei deschideri, am avut oportunitatea să antrenez part-time. Nu eram pregătită să intru full-time într-un club ca antrenor, deoarece este foarte solicitant și încă mă aflu într-o perioadă de tranziție. Practic, sistemul acestui club și buna comunicare cu ei îmi permit să fac acest lucru momentan part-time. Acesta este contextul actual.

 

Arbitrajul? (referire la meciul amical desfășurat între Andre Agassi, Steffi Graf & Simona Halep, Andrei Pavel arbitrat de către Raluca Olaru, în cadrul Sports Festival)

 

Mulți m-au întrebat despre asta, așa că simt nevoia să clarific. Nu am urmat niciun curs de arbitraj și nici nu am de gând să o fac. A fost doar o invitație din partea organizatorilor Sports Festival, care își doreau un eveniment cât mai interesant și distractiv. Am acceptat provocarea pentru că m-a încântat foarte mult această propunere și rolul meu în eveniment, dar am avut mari emoții, deoarece nu am stat niciodată într-un scaun de arbitru pentru a analiza un meci, nici măcar în glumă, la antrenament. Deși am jucat numeroase meciuri și știu ce face un arbitru, este cu totul altceva să faci asta efectiv.

Atmosfera de la Sports Festival a fost extraordinară, așa cum este întotdeauna la Cluj pe acel teren. Sala era arhiplină și jucătorii din teren erau incredibili. A fost o ocazie unică să fiu alături de ei pe teren, chiar dacă nu am jucat efectiv. Mă bucur foarte mult că am avut această oportunitate.

 

Hai să ne întoarcem puțin în copilărie și la ce au însemnat începuturile carierei tale. Cum arăta copilăria ta? Cum s-au implicat părinți? 

 

Părinții au fost foarte implicați. Copilăria legată de tenis a fost una destul de relaxată până în jurul vârstei de 12 ani. Mă duceam ca într-o joacă la tenis, de la 7 la 12 ani.

Aveam și mediul potrivit pentru asta. Bănuiesc că am început, nu știu exact, cam de două, trei ori pe săptămână și ușor, ușor a crescut ritmul. 

Primul antrenor cu care am lucrat este un om deosebit, mai ales în relația cu copii. Pur și simplu îți era drag să te duci la antrenament și ușor, ușor el îi spunea tatălui meu: „vedeți că fata e bună, are talent, are potențial, aduce-ți-o mai des”. 

Tata a ascultat și ușor, ușor pe parcurs când și-a dat seama că într-adevăr am potențial, că sunt una dintre cele mai bune din țară, a început sa se documenteze. La vremea aceea nu prea aveam antrenori de tenis în România, care să aibă experiența necesară în spate, să știe ce e de făcut pentru un jucător care vrea să devină profesionist.

Și, dacă ar fi să numesc un singur om, pe el l-aș numi, pentru că el a fost motorul în anii aceia și a făcut sacrificii foarte mari financiare și și-a alocat foarte mult timp pentru mine pe acest drum.

 

Mai apoi, care au fost persoanele care au contribuit la parcursul tău de la junior la profesionist?

 

Antrenorii pe care i-am avut de-a lungul carierei au fost piloni esențiali în dezvoltarea mea ca sportiv. La un moment dat, am avut un sponsor. În perioada critică de tranziție de la juniorat la seniorat, când era necesară o investiție mare, tata nu mai putea suporta costurile financiare, în ciuda eforturilor sale. Acest sponsor m-a sprijinit financiar într-un an decisiv, permițându-mi să fac un salt uriaș. După acest an, am reușit să-mi acopăr singură cheltuielile de deplasări, antrenori și alte costuri asociate cu cariera de jucător de tenis, care sunt foarte mari. Acest sprijin a fost crucial pentru succesul meu.

 

Consider că în momentul în care vrei să treci la următorul nivel, ai nevoie de o echipă, pentru că nu poți să câștigi de unul singur. Care ai zice tu că este echipa principală, care ar trebui să fie neapărat lângă un profesionist care face performanță?

 

Pentru a trece la nivelul următor, ai nevoie de mai multe ingrediente: sponsori, susținere financiară și o echipă solidă, deoarece nu poți reuși singur. Echipa esențială pentru un jucător profesionist include:

Antrenorul de tenis – Este fundamental pentru dezvoltarea tehnică și tactică.

Preparatorul fizic – Este crucial pentru condiționarea fizică și prevenirea accidentărilor, un domeniu încă în dezvoltare în România.

Doctorul kinetoterapeut – Esențial pentru tratarea rapidă și eficientă a accidentărilor, prevenind agravarea acestora.

Pe lângă competențele profesionale, relația interpersonală și comunicarea cu membrii echipei sunt foarte importante. Este esențial să ai o conexiune bună cu echipa ta, să te simți înțeles și susținut. Poți avea un antrenor cu un CV impresionant, dar dacă nu ești pe aceeași lungime de undă cu el, colaborarea poate fi dificilă. Cheia este să găsești oameni cu care ai o relație constructivă și benefică, atât profesional, cât și personal. Să găsești omul și oamenii cu care simți că ești cumva în aceeași barcă, că el te înțelege pe tine și tu îl înțelegi pe el și relația umană, dincolo de cea profesională, este una constructivă și benefică. 

 

Practic, ar trebui să existe o relație de încredere totală, la nivel uman, interpersonal și apoi pe aceasta să poți să clădești profesional. 

 

Din punctul meu de vedere da, cel puțin în tenis, nu o să vorbesc despre alte sporturi, pentru că nu cunosc. În tenis, relația de încredere și comunicare este esențială. Sezonul este lung și necesită participarea la multe turnee, petrecând mult timp cu antrenorul și, ideal, cu restul echipei. Relația interumană devine la fel de importantă ca cea profesională, influențând performanța sportivului. Starea interioară, emoțională și mentală contează enorm în competiții, iar o comunicare bună cu echipa poate ajuta la gestionarea factorilor personali și la menținerea unei stări optime pentru performanță.

Acum, ca antrenor, îmi dau seama și mai mult de importanța acestei conexiuni. Antrenorul trebuie să înțeleagă ce se întâmplă în viața sportivului dincolo de teren, deoarece toate aspectele vieții sunt interconectate. Conștientizarea și gestionarea acestor aspecte, atât ca sportiv, cât și ca antrenor, pot aduce beneficii semnificative în performanță.

 

Cum te descurci cu social media? Cum a devenit aceasta parte din viața ta? În prezent, social media este aproape inevitabilă și esențială, mai ales pentru sportivii de performanță. Este un mijloc important de comunicare și contribuie la imaginea generală. De multe ori, este singurul loc unde poți transmite direct și personal mesajele tale. Cum influențează social media cariera și viața ta de zi cu zi?

 

Să zicem că nu e partea mea preferată și cred că oricine mă urmărește pe social media poate observa asta. A intrat în viața mea prin 2012-2013. Nu mai știu exact cum a început, dar probabil, cum ai spus și tu, mi-am dat seama că este necesar.

Da, acum că îmi amintesc, în acea perioadă treceam prin momente dificile și aveam nevoie de sprijin financiar. Eram în imposibilitatea de a mă susține singură și cred că de aceea am început, inițial.

Pe parcurs, mi-am dat seama că social media face parte din proces și că trebuie să mă obișnuiesc cu ea. Totuși, mă expun foarte puțin. Sunt o persoană introvertită și asta îmi îngreunează procesul pentru că simt că momentele personale își pierd valoarea, odată expuse.

În prezent, aceasta este o dificultate pentru mine în legătură cu social media, deoarece cred că momentele frumoase trebuie prețuite și atât. Nu trebuie să știe toată lumea unde am fost sau ce am făcut. Din acest motiv, nu sunt foarte activă și nu stăpânesc foarte bine instrumentele moderne de social media.

 

Ai avut ocazia să călătorești mult și să interacționezi cu jucători din întreaga lume. Observi diferențe semnificative în sistemul de pregătire, educație sau oportunități pe care le are România pentru tinerii potențiali jucători, în comparație cu ceea ce se întâmplă în alte țări? Ce crezi că am putea face noi pentru a îmbunătăți această situație? Este vorba de inițiative individuale sau private, sau crezi că este și o problemă de sistem și de management politic?

 

Diferențele sunt imense. Cred că toate aspectele menționate de tine au rolul lor, adică, sigur, problema pleacă de sus. De exemplu, în București, nu avem un stadion de tenis, un loc cum aveți voi aici (Cluj-Napoca), cum este Sala Polivalentă, unde să poți organiza un turneu mare sau un eveniment. Avem stadioane pentru concerte, dar nu pentru sport. Aproximativ 70% din calendarul unui tenismen se desfășoară pe terenuri de hard, dar cred că sunt sub 10 terenuri de acest fel în tot Bucureștiul. Putem să le numărăm. Asta este legat de managementul superior.

Cu toate acestea, eu cred că fiecare dintre noi are puterea de a mișca lucrurile într-o direcție sau alta. De multe ori, mi se pare că dacă eu fac puțin, dacă tu faci puțin, dacă X face puțin, acel puțin se adună și devine ceva mai mare. Aici intervine, de exemplu, clubul de tenis despre care ți-am vorbit, care are cam 30 de sportivi și care chiar încearcă să creeze o structură centralizată pentru a crește sportivi buni. Acolo sunt antrenori cu mare experiență, care au antrenat mulți sportivi ce au ajuns acolo unde ne dorim cu toții.

Cred că dacă fiecare facem câte puțin, atunci lucrurile ușor, ușor se vor schimba. Sigur, schimbările nu vor veni peste noapte, dar comparativ cu acum 20 de ani, când eram eu tânără, tenisul în România s-a îmbunătățit clar. Am beneficiat de pe urma acestei generații extraordinare. Se putea face mai mult, se puteau maximiza beneficiile, dar, cum se spune: „cu lămâile pe care le avem, facem limonadă.”

 

Este minunat ce au reușit oamenii din spatele Sport Festival în ultimii ani!

 

Așa este, chiar fac o treabă foarte bună și, apropo de ce spuneam mai devreme, că fiecare poate avea rolul lui, ei cu siguranță aduc un aport foarte mare în această creștere, din punct de vedere al tenisului, al sportului în România și avem nevoie de oameni care vor să facă evenimente, vor să aducă aceste lucruri în atenția publicului. Mai avem de lucrat, din punct de vedere al mentalității omului obișnuit care se uită la sport, oricare ar fi el. Mulți ani de zile doar fotbalul a existat în atenția publicului larg, tenisul, într-adevăr, a crescut mult în popularitate cu această generație și cu rezultatele Simonei Halep, care a adus un plus mare de atenție pe tenis. 

 

Publicul o iubește foarte mult.

 

Nici nu are de ce să nu o iubească! Este o persoană deosebită, atât prin rezultatele pe care le-a obținut, cât și prin felul ei de a fi. Modul în care luptă și se comportă pe teren, precum și felul în care este în afara terenului, o fac un sportiv demn de aprecierea și admirația noastră.

 

Privind înspre tenisul mondial, ai avut vreodată idoli? Dacă da, cine și de ce?

 

Când eram micuță, îmi plăcea foarte mult de Martina Hingis și o urmăream tot timpul la televizor. Steffi Graf era, de asemenea, unul dintre idolii mei, având chiar și postere cu ele în cameră. La Hingis, îmi plăcea enorm creativitatea ei din teren, deoarece era atipică. Nu avea neapărat lovituri puternice, dar reușea să creeze unghiuri extraordinare și să folosească terenul incredibil, iar eu am fost cam la fel ca tipologie, o bună parte din carieră. N-am fost niciodată o jucătoare cu lovituri în forță, dar vedeam foarte bine terenul, aveam o intuiție bună și mă foloseam bine de unghiuri și diverse procedee. Graf era incredibilă, elegantă și… pur și simplu extraordinară.

 

Dacă ar fi să le oferi un sfat părinților ai căror copii sunt jucători de tenis, de data aceasta, care ar fi acela? Știi că se fac multe sacrificii, știi cât de greu este, nu numai copilului care începe să joace tenis, dar și familiei și celor din jur. I-ai încuraja să-și ducă copiii la tenis, la competiții? 

 

Sfatul meu ar fi următorul: dacă copiii voștri arată cu adevărat plăcere și pasiune pentru tenis, continuați să îi sprijiniți, mai ales emoțional. Fiind un sport individual, părinții unui tenismen se pot implica mai mult decât cei ai unui fotbalist sau ai altor sportivi, unde rolurile sunt mai clar delimitate între club și familie. Este foarte important ca un copil să simtă iubirea și sprijinul emoțional al părintelui, indiferent de rezultatele pe care le obține. Sprijinul emoțional va avea un impact semnificativ asupra lui. Antrenorul se va ocupa de pregătirea sportivă, iar părintele ar trebui să rămână în rolul de susținător și de părinte iubitor.

 

Editor: Crina Ciocian

 

Foto: arhiva personala Raluca Olaru