Ștefaniea Șfabu este cofondatoarea Viofanny, un business care se ocupă cu prepararea brânzeturilor de calitate și, bineînțeles, tradiționale, în portofoliu existând produse atestate tradițional.
Doamna Șfabu iubește foarte mult ceea ce face, de aceea rezultatele bune continuă să apară. Îi place foarte mult să citească, să se uite la filme, mai ales la cele realizate după operele marilor clasici, dar și să călătorească.
Ce vă motivează în munca dumneavoastră de zi cu zi?
Cel mai mult mă motivează aprecierea celor din jur, faptul că știu că dacă eu îmi fac treaba bine, ofer cuiva o bucurie în plus. Clienții noștri sunt conștienți că dacă se aprovizionează de la noi pun pe masă mâncare sănătoasă, naturală și hrănitoare, fără E-uri cancerigene, fără aditivi care să păcălească gustul.
Avem clienți fideli, care cumpără de la noi de ani de zile și care ne-au adus în timp clienți noi, din rândul rudelor, prietenilor sau cunoștințelor lor. Acest lucru îmi dă certitudinea că fac ceea ce trebuie și îmi dă mereu puterea de a merge mai departe.
Dacă ar fi să faceți o clasificare, care este cea mai importantă realizare de până acum în business? Dar la nivel personal?
Cifrele demonstrează că administrez o afacere profitabilă, iar asta se pare că este cea mai importantă realizare, dar adevărul este că pe mine mă bucură mai mult că am reușit să îmi câștig clienții prin calitatea produselor. Faptul că am scos pe piață produsele Viofanny care sunt căutate și apreciate valorează mai mult decât toți banii din lume.
La nivel personal, pot spune că sunt un om împlinit. Am crescut 4 copii, am construit o casă și am sădit o livadă. Sunt cele mai frumoase realizări pe care și le-ar putea dori cineva, din perspectiva mea.
Care este strategia dumneavoastră când vine vorba de afacerea în care sunteți implicată?
În orice afacere scopul strategiei este profitul. Cu toate acestea, când am început producția de brânzeturi nu am avut ca scop principal profitul imediat, am considerat că acesta nu poate garanta un succes sustenabil. Ne-am stabilit ca scop principal calitatea produselor, animați de dorința de a ne surprinde clienții cu produse deosebite de cele aflate pe piață.
Pentru că rafturile magazinelor erau, ca acum, pline de brânzeturi de toate felurile, dar foarte puține naturale și sănătoase cu adevărat. Noi știam cum se fac brânzeturile adevărate, așa că ne-am apucat de treabă.
Am mizat pe faptul că gustul autentic și savoarea brânzeturilor adevărate ne vor aduce și bani până la urmă. Rezultatele de până acum au dovedit că am intuit corect, calitatea a adus profit, chiar unul foarte frumos.
Avem în portofoliu cinci produse atestate tradițional, mai exact: Cașcaval de Săveni Viofanny, Caș Viofanny, Urdă Viofanny, Telemea Viofanny și Brânză Frământată Viofanny. Toate acestea, dar și restul produselor sunt meșteșugite cu multă atenție și pasiune deoarece în această afacere principalul accent se pune pe calitate, nu pe profit.
“Prin urmare, să pui calitatea înaintea profitului este o strategie de succes.”
Care sunt cele mai importante trei sfaturi pe care le-ați oferi unei tinere la început de drum?
Voi răspunde referitor la afaceri, pentru că viața trebuie trăită așa cum vrei tu, nu cum te sfătuiesc alții.
În primul rând, să opteze pentru o afacere în care să facă ceea ce îi place, pentru că munca din obligație nu aduce succes, nu oferă nicio satisfacție.
În al doilea rând, să fie o luptătoare. Viața nu iartă oamenii îngenunchiați, cu atât mai puțin în lumea afacerilor.
Și al treilea, dar nu în ultimul rând, să își asculte mereu instinctul. Rațiunea este necesară, dar inima nu se înșeală niciodată. A nu se înțelege că trebuie să se lase condusă de emoții, ci doar să analizeze cu atenție de ce instinctul încearcă să submineze rațiunea într-un anumit context. Asta o va ajuta să găsească problema și să o rezolve.
Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ați învățat în 2020 în business și viața personală?
Anul 2020, care a venit la pachet cu pandemia, s-a dovedit o surpriză totală, așa că tot mapamondul verifică pe propria piele atât în business, cât și în viața personală dacă sintagma „ce nu te omoară, te face mai puternic” este sau nu adevărată. De aceea, cred că este vorba de lecția răbdării și a perseverenței, pentru că nu este niciun dubiu: vorbele din bătrâni nu trebuie puse la îndoială, se dovedesc a fi mereu adevărate. Deci, aceia care vor învinge vor fi mai puternici, iar interesul nostru este să fim printre învingători. De asta, trebuie să fim răbdători, să ne supunem regulilor, chiar dacă sunt neplăcute. Într-un final, pandemia va trece, dar să rămânem perseverenți, să facem orice este necesar pentru a ne atinge scopul, să ne reinventăm, să găsim noi soluții de a merge înainte.
Care ați spune că sunt cele mai importante calități pentru ca un business să reușească în România?
Cele mai importante calități pentru ca un business să reușească în România sunt: seriozitatea, profesionalismul, promptitudinea, adaptarea la nou și perseverența.
Ce înseamnă România pentru dumneavoastră ca mamă, femeie, dar și antreprenoare?
România este țara mea, pe toate planurile, cu tot ce înseamnă asta. Aici m-am născut și am crescut, aici am un cămin, o familie, copii, prieteni, amintiri, aici muncesc. Pe scurt, pentru mine România reprezintă acasă.
Cum împărțiți rolul de mamă cu cel de antreprenor?
Am adus totul la un numitor comun, am privit mereu afacerea ca pe copilul meu și o vorbă din bătrâni ne spune că unde sunt patru, este loc și pentru al cincilea.
Mai mult decât atât, am devenit antreprenor foarte târziu, când copiii mei erau deja mari, așa că nu a fost prea greu, dimpotrivă, muncim împreună, deci suntem în familie și la serviciu, așa că e greu de stabilit când se termină un rol și începe celălalt.
Care sunt pasiunile dumneavoastră?
Mi-au plăcut dintotdeauna cărțile, filmele și călătoriile. În copilărie primeam de la școală liste de lectură pentru vacanța de vară, erau cărțile tipărite sub sigla „biblioteca școlară“ pe care le-am citit și le-am recitit.
Îmi plac filmele bune, care spun povești de viață și, în mod deosebit, filmele turnate după opere scrise de marii clasici.
În ceea ce privește călătoriile, mi-a plăcut mereu să văd locuri noi, să admir peisajele, natura, dar și să cunosc oameni noi.
Cum vă place să vă petreceți timpul liber?
Timpul liber îmi place să mi-l petrec cu familia sau cu prietenii, în natură, de preferință la munte, citind o carte sau vizionând un film bun. Acest lucru se întâmplă doar când am destul timp liber să fac așa ceva.
De regulă, îmi încarc bateriile când stau câteva minute în leagănul din curte și admir tot ce mă înconjoară: pomii, florile, ciripitul păsărilor.