Schioarea Ania Caill: „Fiecare mic succes a fost o sursă de motivație pentru mine”. Povestea unei campioane în devenire

Născută în Franța, dar cu rădăcini românești puternice, Ania Caill a descoperit schiul alpin la vârsta de 7 ani în Munții Pirinei. Sub îndrumarea mamei sale, a început antrenamentele de competiție la 9 ani și s-a mutat în Alpi la 12 ani pentru a urma schiul de performanță. La 16 ani, a început să reprezinte România, participând la două Olimpiade de Iarnă și patru Campionate Mondiale.

Ania îmbină alunecarea, adrenalina, rezistența și viteza pe fundalul peisajelor extraordinare ale lumii. Deși a făcut multe sacrificii, pasiunea pentru schi a fost mereu motivația sa. Determinarea și dragostea pentru acest sport au transformat fiecare provocare într-o oportunitate de creștere și perfecționare.

Printre cele mai importante reușite din ultimul sezon competițional 2022 – 2023: locul 25 – Campionatele Mondiale de Schi Alpin din Meribel (FRA) / Coborâre și intrarea în top 100 mondial la proba de Super-G.

Ania Caill visează să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și să asculte imnul României, reprezentând cu mândrie țara care îi bate în inimă.

MERIBEL,FRANCE,16.FEB.23 – ALPINE SKIING – FIS Alpine World Ski Championships, giant slalom, ladies. Image shows Ania Monica Caill (ROU). Photo: GEPA pictures/ Mario Buehner

Ania, cum te-ai prezenta tu pentru cei care nu te cunosc, pentru cei care nu sunt în cercul tău apropiat?

M-am născut și am crescut în Franța, dar schiez pentru România din 2012. Acasă se vorbea mereu românește și astfel am învățat limba. Am fost crescută în Franța, dar cu o inimă care bate pentru România.

Viața mea a început cu adevărat la șapte ani, când am început să schiez. De atunci, totul s-a învârtit în jurul schiului. A fost activitatea centrală a copilăriei mele și pot spune că sunt o persoană extrem de determinată, uneori chiar prea determinată, dar asta m-a ajutat să reușesc. Nu am avut un talent ieșit din comun; tot ce am realizat a fost prin muncă asiduă. M-am maturizat devreme și am întâmpinat mereu obstacole pe care trebuia să le depășesc. Îmi plac provocările și am energia necesară să le înfrunt, fără să mă dau bătută. Pentru cineva care nu mă cunoaște, acesta este primul lucru pe care aș vrea să-l știe despre mine.

Cum ai ajuns în acest sport? Cine te-a îndreptat spre schi?

A fost chiar mama cea care m-a îndreptat spre schi. Deși nu practica schiul la nivel profesionist, îi plăcea foarte mult acest sport și obișnuia să meargă la Brașov, chiar dacă locuia în București. După ce ne-am mutat în Pirinei, în sudul Franței, am început să iau lecții de schi. Mama cunoștea un monitor de schi și, la vârsta de 7 ani, am început să practic schiul. În lumea schiului, aceasta este o vârstă destul de târzie, deoarece majoritatea schiorilor din jurul meu au început la vârsta de 2-3 ani. Parcursul meu a fost foarte atipic și nu am urmat calea obișnuită.

Ne poți împărtăși două, trei provocări mari prin care ai trecut și cum le-ai depășit? A fost cineva acolo, care te-a ajutat?

Una dintre cele mai mari provocări a fost perioada în care schiam încă în Franța. Venind fără un background, mereu eram dată la o parte și trebuia să dovedesc de 3-4 ori mai mult decât altcineva. Am întâmpinat multă nedreptate în toată viața și cariera mea, ceea ce nu a fost ușor. Urăsc nedreptatea! Simțeam că mă zbat contra unui perete când nu eram ascultată sau înțeleasă. A fost greu de gestionat.

Norocul meu a fost familia și Ioan Achiriloaie, partenerul meu de viață și antrenor din 2019. A fost și el schior la nivel de Cupă Mondială în probele de viteză și s-a lăsat din cauza dificultăților legate de finanțare, federație și sistem în România. Pentru a fi alături de mine, s-a lăsat de schi și a devenit antrenorul meu. Din păcate, la nivelul meu, nu aveam multe opțiuni de antrenori și nici finanțele necesare pentru a angaja un antrenor străin, iar Ioan avea experiență și astfel am decis să continuăm împreună.

Am întâmpinat nedreptăți și situații neplăcute nu doar pentru că nu aveam părinți schiori sau un background în schi, ci și pentru că eram româncă. În Pirinei, mulți copii aveau părinți monitori de schi sau foști campioni, aveau pârtiile și stațiunile lor, și mulți aveau o situație financiară mai bună. Mama mea, profesoară de matematică, ne-a crescut singură pe mine și pe sora mea, ceea ce nu a fost ușor. Nu eram predispusă pentru schi, dar mi-a plăcut foarte mult și am progresat rapid, deranjând multă lume.

La vârsta de 12 ani am început să am rezultate bune, deși nu veneam din Alpi, zona de top pentru schi în Franța. Am decis să mă mut în Alpi pentru a putea continua schiul de performanță. Am plecat singură și am locuit cu o familie gazdă, deoarece mama nu putea să se mute imediat cu noi. Aceasta a fost o decizie dificilă, dar necesară pentru a-mi urma visul.

CORTINA D AMPEZZO,ITALY,22.JAN.23 – ALPINE SKIING – FIS World Cup, Super G, ladies. Image shows Ania Monica Caill (ROU). Photo: GEPA pictures/ Harald Steiner

Ai avut accidentări de-a lungul anilor?

Da, am avut. Am suferit rupturi de ligamente încrucișate și am avut cotul dislocat, rupându-mi ambele ligamente. Când mi-am rupt ligamentele, am fost complet la pământ. A fost foarte greu atunci, pentru că s-a întâmplat chiar când eram pe cale să intru în top 30 mondial, ceea ce îmi doream foarte mult. A fost un dezastru, dar am reușit să depășesc acel moment. Fiindcă îmi place munca, inclusiv reabilitarea și refacerea, am găsit plăcere în procesul de recuperare. Am înțeles mai bine fizioterapia, motivele accidentării și ce trebuie să schimb pentru a preveni astfel de probleme în viitor. Întreaga viață de sportiv îmi place, inclusiv partea de recuperare. Trebuie să lucrezi mult mental pentru a trece peste frică, deoarece schiul este un sport cu risc.

Cum faci să treci peste frică?

Pentru mine, schiul este ca mersul pe bicicletă pentru altcineva, ceva foarte natural. Știu să schiez fără să cad și sunt sigură de asta. Riscurile din Cupa Mondială sunt altceva și nu sunt ușor de gestionat. Soluția mea este să schiez cât mai repede după accident, când este posibil, și să acumulez kilometri pe pârtie. Așa se întoarce încrederea, pentru că te simți bine și din ce în ce mai sigur pe tine. Dacă te gândești la accidentare, trebuie să te lași, pentru că nu ai putea merge mai departe. Sunt oameni care, după accident, s-au lăsat pentru că nu au reușit să atingă din nou starea mentală necesară.

Revenind la lucruri mai pozitive, care țin de cariera ta, dacă ar fi să te gândești la un moment în care te-ai simțit extraordinar de bine și ai vrea să te întorci acolo, care ar fi acela?

Un moment deosebit în cariera mea a fost ziua când am ajuns pe podium în Cupa Europei. În schiul alpin, Cupa Europei este o anticameră a Cupei Mondiale, unde țările mari în schi alpin, precum Austria, Italia și Elveția, au mulți schiori foarte buni. Într-o competiție din Italia, la Pila, am avut o performanță neașteptată și am ajuns pe podium. A fost aproape ca un vis și, chiar și acum, mi se pare ireal. Dacă ar fi să numesc un moment pe care aș vrea să-l retrăiesc, acesta ar fi acela.

Cum arată echipa ta? Cine sunt cei din jurul tău?

Echipa mea este formată din Ioan Achiriloaie, partenerul meu și antrenorul meu principal, care decide unde ne antrenăm și manageriază absolut tot. De asemenea, avem un preparator de schiuri, Laurențiu Martac, din Brașov. Suntem o echipă mică, dar funcțională. Preparatorul fizic îmi face planul și programul, iar pentru partea de kineto și fizioterapie încerc să colaborez cu alte echipe mari, deoarece nu îmi permit să am pe cineva cu mine tot timpul.

Ania Caill & Ioan Achiriloaie în cadrul Sports Festival 2024

Crezi că „Firm but Kind” ar putea să fie o formulă bună pentru un antrenor?

Da, copiii trebuie să aibă disciplină și să învețe ce este bine și ce nu. Este normal să fii dur și strict în aceste privințe, dar trebuie să existe și momente de răsplată pentru eforturi. Aceste momente de respiro creează încrederea și relația necesară. Cei mai buni sportivi au un element familial în jurul lor în staff, deoarece persoanele acestea te cunosc bine și știu când să te împingă și ce ai nevoie.

În ciuda dificultăților și a antrenamentelor intense, nu am simțit niciodată că muncesc sau că fac sacrificii, deoarece schiul mi-a plăcut mereu și m-am simțit la locul meu.

Cum ai defini tu în acest punct al vieții tale succesul? Pentru că noi am avut ca tematică principală anul trecut AGELESS SUCCESS și am primit multe definiții despre succes și despre ceea ce nu înseamnă de fapt succes. Aș vrea să vedem perspectiva ta, mai ales că ești o româncă care a trăit în Franța cu o altă mentalitate, într-o cultură total diferită de cea a românilor.

Ce înseamnă pentru mine succes? Am avut un parcurs atipic, plin de obstacole, dar fiecare dintre acestea mi-a dat energie.

Am atins succesul de fiecare dată când am reușit să îmi îndeplinesc obiectivele și să depășesc obstacole, pas cu pas. Nu eram genul de copil care visa să devină campioană mondială la 20 de ani sau care credea că eșuează dacă nu atinge acest titlu. Cred că această abordare m-a ajutat să îmi păstrez pasiunea și să nu cad în depresie, facilitându-mi parcursul. Fiecare mic succes a fost o sursă de motivație pentru mine.

Deși nu sunt cea mai cunoscută schioare și nu sunt numărul 1 mondial, fără modestie, în ultimii ani am realizat că progresul meu a fost semnificativ. Am trecut prin multe dificultăți și cred că 98% din oameni nu ar fi continuat în aceleași condiții. Am avut multe probleme, dar tocmai aceste obstacole m-au definit și m-au ajutat să înțeleg adevăratul sens al succesului.

Ce urmează în perioada apropiată?

Suntem în plină pregătire. Vom pleca în Chile, în emisfera sudică, în august, pentru că acolo este iarnă și avem zăpadă. Prima Cupă Mondială este în decembrie, iar în februarie vor fi Campionatele Mondiale în Austria. În doi ani, urmează Olimpiada de la Milano, în Italia. Facem un plan de doi ani și apoi vedem. Este aproape imposibil să planifici pe 10 ani în România, deoarece lucrurile se schimbă mereu.

Voi continua să mă pregătesc și să particip la competiții. Sper să ating noi obiective și să fac față provocărilor viitoare. Schiul este viața mea și voi continua să îl practic cu pasiune.

Ce faci în timpul liber?

Nu am mult timp liber. După sezon, avem poate 2-3 săptămâni de refacere, apoi ne întoarcem pe gheță în emisfera sudică și schiem foarte mult. Când am o zi liberă, vreau să mă relaxez, să îmi văd familia sau prietenii, să mă plimb sau să merg la un restaurant. Nu m-aș duce neapărat să mai schiez. Dar, după ce voi încheia cariera, sigur voi merge să schiez de plăcere. Îmi place foarte mult schiul, nu neapărat competiția, ci sportul în sine.

Preferi muntele sau marea?

Prefer muntele, dar, fiindcă sunt mereu la munte, abia aștept câteva săptămâni la mare. Acum merg în sudul Franței pentru pregătirea fizică și relaxare. Îmi place să merg la mare pentru o perioadă scurtă, dar mi-ar lipsi muntele și aerul proaspăt.

Ai un mentor sau pe cineva pe care îl admiri?

Îmi plac poveștile persoanelor pentru care nu a fost ușor și au reușit. Nu sunt fanul cuiva anume, dar am respect pentru toți sportivii, știind ce înseamnă viața de sportiv și sacrificiile necesare. Mă inspiră parcursurile de viață, mai mult decât rezultatele. Nu am o persoană pe care o admir în mod deosebit, ci mă inspir din momente și povești de viață.

Ce sfat ți-ai da ție însăți?

Să mă relaxez mai mult și să nu încerc să controlez totul. Am multă responsabilitate cu contabilitatea, finanțările și organizarea echipei, ceea ce îmi ia multă energie și timp. Aș vrea să reușesc să respir și să nu fiu mereu în control.

Editor: Crina Ciocian