De 9 ani, suntem o comunitate feminină, de suport pe plan profesional și personal, în care fiecare are ceva de dat. Fie că este un sfat de business pe care l-a învățat după o viață întreagă sau convingerea că fiecare etapă a vieții vine nu cu probleme – ci cu diferite situații și soluții adaptate contextului în care te afli.
Am urmat mereu abordarea human to human, atât prin evenimentele pe care le-am organizat, cauzele în care ne-am implicat, proiectele pe care le-am susținut și comunicat. As we speak, cu toții am decis că e mai înțelept să ne continuăm activitatea din spatele monitoarelor, în siguranța casei, având grijă de noi și protejându-i pe cei din jurul nostru.
Să porți pălăria albă înseamnă să te bazezi pe fapte, cifre și obiectivitate atunci când iei decizii. În aceeași măsură însă, înseamnă să fii vertical și să rămâi fidel principiilor tale, indiferent de circumstanțe. Circumstanțele din mediul de business, la momentul prezent, s-au schimbat la 360°, ceea ce ne conduce către adaptare și reinventare.
Credem cu tărie că prin asta se manifestă puterea comunităților: împărtășim preocuparea, reușitele și ne sprijinim în orice mod cu putință. Astfel că în perioada care urmează vă propunem să discutăm deschis despre felul în care virusul COVID-19 ne afectează business-urile și mai ales, care sunt planurile de reinvetare a modului în care muncim.
Dincolo de răspândirea rapidă a virusului, infectarea duce la nesiguranță, frică și divizare a societății – iar asta cere calm, adaptare și reinventare. Bineînțeles că nu e ușor, că lucrurile evoluează rapid și e de la sine înțeles că perioada aceasta nu vine cu decizii ușor de luat.
Dar știi ce este important acum? Că nu ești singura care trece prin acest proces.
#TheWomanCommunity: Mirela Bucovicean, Ioana Enache, Elite Business Women sau Sonia Argint Ionescu au împărtășit câțiva pași pe care i-au făcut sau oportunități pe care le văd în perioade de criză. Vrem să înțelegem contextul actual din cât mai multe privințe și, în măsura în care ne stă în putere, să ne sprijinim reciproc. Printr-un mail catre office@thewoman.ro cu raspunsurile la intrebarile de mai jos sau în acest formular si hai să discutăm și să găsim împreună soluții:
– Cum ți s-au schimbat prioritățile în ultimele două săptămâni?
– Cum s-a schimbat modul de lucru al echipei tale?
– Cum gestionați activitatea în această perioadă?
– Ce strategie de business ai în plan pentru perioada următoare?
– Care sunt măsurile pe care le-ai implementat sau la care te gândești?
– Domeniul de activitate/industrie:
– Mărimea echipei:
– Oraș:
_____________________
The Woman a depășit etapa de cea mai importantă conferință anuală dedicată leadershipului feminin, prilej de reunire a femeilor implicate în business. E o mișcare, e un mod de a gândi, manifestată pe tot parcursul anului prin evenimente, idei scrise în online și offline, acțiuni punctuale. Implică parteneri, creionează portrete de lideri, susține și conectează femei și business-uri.