Loredana Hurley este femeia din spatele festivalului de baloane cu aer cald Maramureș Balloon Fiesta! Are 38 de ani, locuiește în Baia Mare, iar anul trecut a transformat Maramureșul într-un tărâm demn de romanele lui Jules Verne.
Cum a reușit asta? Ei bine, 400 de oameni, veniți din 24 de țări, au ridicat la înălțime 100 de baloane cu aer cald pentru a celebra într-un mod atipic și extrem de spectaculos Centenarul României. Și toate acestea în vreme ce fetița ei avea doar 5 săptămâni. Povestea ei este despre cum să nu renunți la un vis care poate părea imposibil. O poveste pentru toate femeile care poartă câte o lume pe umeri și uneori nici nu-și dau seama de forța pe care o au.
Anul acesta are loc ediția a6-a festivalului, în perioada 5 – 12 octombrie 2019, în Maramureș și este o poveste despre tradiții, viața la țară, oameni și zboruri cu baloanele cu aer cald. Pregătește o călătorie culturală de șapte zile la care vor participa piloți și echipe din toată Europa.
Ai ales să faci ceva la nivel local, dar cu amploare internațională care chiar să doboare recorduri. De ce un festival al baloanelor cu aer cald în Țara Lăpușului?
Cred în puterea bucuriei, de aceea!
Am în gând adesea o întrebare: Ce face ca un lucru să fie cu adevărat important? Mi se pare că singurul răspuns care are cu adevărat sens e acesta: Bucuria. Bucuria pe care ți-o transmite face ca un lucru să fie cu adevărat important.
Trăim într-un prezent în care nu avem timp, nu mai știm, nu mai putem să ne bucurăm. Viața e ca o cursă. Alergăm și sărim obstacole, zi de zi, încercând să trăim mai bine, să avem mai mult, să satisfacem mai multe nevoi. Și foarte puțin, foarte puțin ne bucurăm. Așa, autentic, simplu, dintr-o suflare, fără amestec de gânduri și rațiune, doar simțind până în strădunfuri aburul acela de bucurie senină. Poate am pierdut capacitatea de a ne bucura pe drumul către maturitate sau poate am lăsat-o prea mult să lâncezească și a ruginit, nu știu.
La Maramureș Balloon Fiesta, facem un fel de nuntă a bucuriei!
Mireasa e Maramureșul autentic și fermecător, care transmite bucurie. Prin oamenii cu care intrăm în contact în cadrul festivalului, prin activitățile meșteșugărești pe care le organizăm, prin muzica tradițională, prin jocul sătesc plin de viață, prin mâncarea cu gust de sănătate. Maramureșul ne transmite bucuria omului care încă trăiește în acord cu legile naturii, cu energia pe care pământul o dă, cu respectul față de moștenirea lăsată de străbuni.
Mirele sunt toți acești dragoni ai aerului care ne învăluie în bucurie și ne transformă pe toți, indiferent de numărul anilor pe care-i purtăm în spate, în copii care râd cu ochii, cu gura, cu sufletul. Copii care se bucură, îndepărtându-se de detaliile vieții de zi cu zi și apropiindu-se de o minunată senzație de libertate, de culoare și candoare.
Nunta bucuriei o avem la Maramureș Balloon Fiesta. Bucuria vieții rurale în care arde încă focul tradițiilor, combinată cu magia baloanelor cu aer cald. E #festivalulbucuriei.
Cum a luat naștere pasiunea pentru parașutism și cum s-a reflectat ea în crearea acestui festival?
Am purtat în suflet mereu un dor de zbor, chiar și atunci când n-am știut sau nu am avut curaj să-i dau o voce. Aveam 20 de ani când am văzut prima oară un afiș pentru înscrierea la cursuri de parașutism și mi-a vibrat sufletul, însă prea timid mintea mea a șoptit întrebarea – ce-ar fi dacă? Mi-au trebuit 10 ani, ca imediat după ce am împlinit 30 de ani să zic – gata, acum o fac! Și-am făcut-o. Am urmat cursuri, am făcut practică, am dat examen, am sărit singură cu parașuta, dintr-un avion, de la 1200 m înălțime.
Am experimentat și avioane de acrobație, și motoparapantă, și parapantă, și avioane de mici dimensiuni. N-am înțeles atunci, ci o vreme mai târziu, că dorul pe care-l port în mine nu-i despre adrenalină, ci despre altceva…
Întâlnirea cu baloanele cu aer cald, în 2012, mi-a răspuns la această întrebare. Dorul meu e dor de zbor al sufletului, dor de pace și de înalt. Cerul albastru, pământul departe, detașarea, părul în vânt, emoția, plinătatea trăirii, candoarea, întoarcerea la simplitatea copilăriei, bucuria. Asta oferă baloanele cu aer cald, un preaplin de bucurie.
În toamna anului 2012 am fost voluntar în festivalul Maramureș Balloon Fiesta, aflat atunci la a doua ediție, organizat de John Istrate, unul dintre cei doi primii piloți de balon cu aer cald din România. Acest lucru a schimbat cu totul direcția legăturii mele cu aviația și a poziționat zborul cu balonul cu aer cald în fruntea celorlalte pe care le experimentasem deja. Am fost implicată în edițiile 2 și 3 ale festivalului, apoi a urmat de o pauză de 3 ani în care Maramureș Balloon Fiesta nu s-a făcut, din lipsă de fonduri.
În toți acești ani de pauză, mi-am dorit și am sperat că aș putea, cumva, cândva, să readuc baloanele cu aer cald în Maramureș. John Istrate a binecuvântat preluarea de către mine a festivalului și în toamna 2017, ediția a patra a Maramureș Balloon Fiesta a avut loc.
Am reușit o ediție 4 extrem de frumoasă, cu 18 baloane cu aer cald venite din mai multe țări europene, o poveste construită în jurul fusul de lemn ca stâlp al identității culturale maramureșene. Pe terenul Aeroclublui Baia Mare, am construit o podea de două sute de metri pătrați și în jurul ei o lume a artiștilor care au transformat cu mâini talentate și minți creative diverse materiale, de la lemn la porțelan sau pânză, în amintiri prețioase. Am avut acolo zboruri libere și zboruri ancorate, locuri de joacă, ateliere, zone de relaxare, mâncare tradițională, spectacole de teatru pentru copii, lansare de carte, muzică bună, joc tradițional, toate completând magia transmisă de baloanele cu aer cald.
Am vrut să fie totul despre frumos, calitate și autentic, nimic gen bâlci, fără “mici și muștar”.
Cum ai reușit să aduci 100 de baloane cu aer cald din toată Europa în România? Ce îi atrage spre România?
În 2018, visul, aproape nebunesc, a fost să celebrăm Centenarul României printr-o întâlnire memorabilă a 100 de baloane cu aer cald din toată Europa…
Dragostea lui Peter, soțul meu, pentru poporul român, pentru cultura noastră tradițională, pentru oamenii de aici și conceptul nostru spiritual care, în ciuda tuturor provocărilor și a greutăților de sute de ani, a ajuns aproape intact în anul Centenarului ne-a făcut să ne dorim un eveniment altfel decât sobru și serios, ci unul plin de bucurie și magie.
Un festival de 100 de baloane cu aer cald. Contribuția noastră pentru aniversarea a 100 de ani de România.
Centenarul coincide cu 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, un eveniment cu o încărcătură spirituală puternică pentru întreaga Europă. Acest fapt a stat la baza invitației noastre către piloții din Europa, invitându-i la o întâlnire spectaculoasă, cu un onest și asumat mesaj despre pace și bucurie:
La mulți ani, România! Ne bucurăm că ești!
Piloții și echipele participante la festival au venit din 24 de țări europene: Finlanda, Suedia, UK, Spania, Franța, Elveția, Croația, Olanda, Cehia, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Austria, Ungaria, Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus, Macedonia, Bulgaria și România. Un pilot – Yuichi – a venit din Japonia, pe banii lui, atât de mult și-a dorit să fie alături de noi, să participe la festival.
Nici o echipă nu a fost plătită ca să vină, nimeni nu a primit un onorariu. Toți au participat voluntar. A fost un efort considerabil de timp, energie, bani din partea lor. Noi le-am acoperit tuturor echipelor o parte din costurile de transport până în România și toate cheltuielile de masă, cazare, gaz de zbor în Maramureș, dar nu am plătit vreun onorariu cuiva.
Am trimis sute de emailuri către piloți de baloane cu aer cald din Europa, ne-am dorit să participe piloți pasionați, motivați de dragostea de zbor, de întâlnirile cu prieteni, de descoperirea de oameni și locuri noi. S-a creat o poveste pas cu pas, cei mai mulți dintre piloții aflându-se la prima lor vizită în România.
Le-a plăcut povestea festivalului, au fost curioși de Maramureș și de viața de aici, au vrut să descopere România, și-au dorit să celebreze Centenarul alături de noi.
Care sunt provocările de a fi “pilotul” celui mai mare festival de baloane cu aer cald din Europa de est? Logistic, financiar, resurse umane?
Am să înșir doar câteva dintre provocări, care-mi vin acum în minte:
În primul rând sunt femeie și nu sunt pilot, încă. Așadar, în lumea piloților, majoritatea dintre ei bărbați, credibilitatea mea înainte de festival era undeva sub zero. Acum, după 100 baloane pentru România, am prieteni piloți în toată lumea, am câștigat admirația și respectul lor.
Apoi, sunt foarte puține baloane în Romania. Acum se construiește o tradiție în acest domeniu. Înainte de 1989, baloanele erau interzise! Din România aveam asigurată participarea a doar 4 echipaje. Celelalte 96 trebuiau să vină din alte țări. La început, nici nu am știut cum să-i găsesc. Apoi, să le captez atenția și să-i conving să încerce experiența unui festival în Maramureș, nu a fost ușor. Dar, cu atât mai satisfăcător și mai mare bucuria că am reușit.
Am lansat proiectul pe 1 decembrie 2017. Luni de zile am lucrat pe toate fronturile, în paralel, fără să avem spatele asigurat în nici un fel, fără un leu. Proiectul necesita 180.000 euro. Am bătut la multe uși, am făcut zeci de prezentări, am fost la zeci de întâlniri. În luna septembrie, aveam doar jumătate din buget asigurat! Am pornit fără sponsori, fără surse de finanțare promise. Am luat lucrurile pas cu pas alungând din minte scenariile despre eșec, care ne bântuiau, desigur, la fiecare pas.
Doi oameni ne-am ocupat timp de un an de zile, cu toată energia și timpul disponibil, pentru acest festival. O mână de voluntari au dat timpul și entuziasmul lor pentru reușita proiectului. A fost o provocare extrem de grea pentru toată lumea, am învățat din mers ceea ce trebuia făcut și, să reușim să ținem lucrurile în ritm, a fost tare greu. Eram ca un tren care nu avea șine înaintea lui și noi le tot construiam, iar trenul avea viteză tot mai mare.
Știm că ai “dospit” ultima ediție a festivalului în același ritm în care a venit pe lume fetița voastră. Cum ai descrie experiența aceasta dublă?
Da, chiar așa. Fix la o lună după ce-am făcut publică intenția de-a aduce 100 de baloane în România, pe 31 decembrie 2017, am aflat că sunt însărcinată.
2018 a fost cel mai greu an din viața mea. Glumesc zicând că am trecut prin două nașteri. Sarcina a fost foarte grea, ”sarcină toxică” popular spus, a fost o provocare extremă pentru mine, cu luni de zile legată de pat, ținută pe perfuzii, cu spaime care mi-au înghetat sufletul de multe ori, cu drumuri prin țară la medici și controale. Apoi travaliul și nașterea au fost crunte, înnebunitor de dureroase.
La final de august, pe 28, am născut-o pe Orla Maria, de 4.300 grame, un bebeluș care-a țipat puternic la întâlnirea cu lumea. După trei zile de la naștere, cu ea la sân, eram cu o mână pe mouse aproape în fiecare moment. Norocul a fost că în timpul festivalului mama mea a putut să vină din altă țară, să stea zi de zi cu Orla, micuța de doar o lună, ca eu să pot fi pe terenul festivalului aproape non stop.
Da, am născut de două ori în 2018, un copil ca un vis și un vis de 100 de baloane cu aer cald. Și ambele s-au întâlnit într-o biserică ortodoxă în ultima zi a festivalului, când a avut loc botezul fetiței, unde au fost invitați toți piloții și membrii de echipă, alături de familie și oameni dragi. Așa că Orla a fost botezată sub o stea specială și aceasta e o mare bucurie pentru mine.
Mă simt ca un erou de basm căruia, pentru a face față drumului, i s-au dat niște puteri supranaturale. A fost un drum inițiatic, cu foarte mult sens, am ieșit din el șifonată, cu părul albit și cearcăne adânci, desigur, dar mai puternică și mai hotărâtă, mai încrezătoare în mine și în îngerii noștri păzitori.
Se spune că suntem suma experiențelor care ne-au marcat și a oamenilor pe care i-am întâlnit. Povestește-ne despre un wake-up call și de un om care te-a marcat profesional.
Asa este. Suntem marcați de tot ceea ce trăim, unele devin bagaje grele pe care le cărăm cu noi fără să știm să ne eliberăm, altele sunt lecții care ne învață să fim mai buni. Am trecut prin multe experiențe de viață, unele greu chiar și de povestit. M-au făcut mai puternică și mai fragilă, în același timp. Cum spune Peter, soțul meu, despre mine, că sunt o combinație irezistibilă de sensibilitate extremă și rațiune, tărie de caracter.
Nu mă gândesc acum la vreun wake-up call anume. Cu siguranța m-a marcat întâlnirea cu Peter. Înainte să îl cunosc pe el, mă simțeam vinovată și destul de ”defectă” pentru că nu mă pot acomoda la un job fix, de tip 8 ore pe zi, de la 9 la 18, ci visam altceva, să construiesc ceva, să am o poveste a mea, care să schimbe, chiar așa, pe o mică pătrățică, lumea în mai bine.
Suntem diferiți și totuși semănăm mult. Suntem visători amândoi, chiar dacă el visează mai îndrăzneț decât mine. Învăț de la el să privesc lucrurile cu mai multă încredere, să îndrăznesc mai mult, să văd mai în ansamblu, la scară mai mare. El vine dintr-o altă cultură, nu are în sânge această nesiguranță, această lipsă de libertate în gândire pe care o avem noi, mai ales această generație de adulți care am fost copii în regimul vechi. Noi suntem învățați să ținem capul plecat, să nu îndrăznim, să nu credem că merităm. El e o piatră celtică, irlandeză, eu sunt o piatră de Maramureș, aspră și neîmblânzită. Drumul nostru împreună e cel mai frumos și cel mai greu. Creativ, puternic, scântâietor, colorat și cu mult sens, așa îl vedem.
Știm că anul acesta ai fost implicată și în inițiativa Skirtbike – un manifest despre feminitate și sănătate, susținut de femei pe bicicletă. Povestește-ne mai multe despre proiect și implicarea ta.
Skirtbike Baia Mare e proiectul meu de suflet. Îl organizez în Baia Mare din 2012, când am intrat în ”familia” Skirtbike alături de echipa din București, care l-a inițiat și de celelalte echipe din mai multe orașe ale țării.
Pornit dintr-o joacă, a devenit cel mai constant lucru de care mă ocup eu în ultimii ani. Luna mai 2012 mi-a schimbat viața într-un fel neașteptat și extrem de binevenit. Mi-a adus oameni frumoși alături de care am învățat ce înseamnă să organizezi în mod voluntar un eveniment pentru comunitate. Și în același timp am reînvățat ce înseamnă apropiere și drag și prietenie.
Skirtbike Baia Mare e un eveniment ciclist dedicat femeilor, încurajându-le să folosească bicicleta în mediul urban în viața de zi cu zi, ca mijloc de transport, să se bucure pedalând, să se simtă în siguranță în trafic. Organizăm an de an o paradă ciclistă, sute de bicicliști și bicicliste pedalează împreună, e o zi foarte colorată și veselă, purtăm ținute feminine, ne bucurăm și ne simțim bine cu toții.
În curând aniversăm deja zece ani de Skirtbike Baia Mare și nu-i deloc puțin lucru, având în vedere că e un eveniment realizat cu buget zero, cu sprijin voluntar din partea comunității, oameni și companii care sprijină fiecare cu ce poate și e nevoie – logistică, materiale tipografice, premii, sprijin foto, video, sonorizare, etc. Skirtbike Baia Mare, #ziuabiciclistelor, e un eveniment de referință pentru comunitatea din Baia Mare.
Urmează pentru voi o perioadă intensă și vă dorim cer senin și putere de muncă, că faceți treabă faină! Cum se desfășoară anul acesta festivalul pe parcursul unei săptămâni?
Vrem să oferim piloților, echipelor participante și publicului o călătorie culturală mai amplă, o vacanță de reconectare cu lumea satului, un fel de călătorie în timp pentru ei, într-o lume a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești.
Programul festivalului este de o săptămână, în perioada 5 – 12 octombrie 2019 și va include 10 sesiuni de zboruri libere deasupra Țării Lăpușului și a Țării Maramuresului, două zone etnografice diferite ale Maramureșului, fiecare cu bogățiile și specificul ei.
Între sesiunile de zbor liber care se întâmplă dimineața devreme și seara înainte de apus, vom explora satele, vom întâlni localnicii. Avem ateliere meșteșugărești și petreceri tradiționale, în aproape fiecare seară. Vom avea activități pentru cei mici și pentru cei mari, cu gastronomie locală, cu muzică și voie bună, cu artiști și târg de produse realizate manual. Toate vor fi deschise atât pentru piloți și echipaje, cât și pentru localnici și publicul larg. Pregătim o călătorie spectaculoasă, cu multă bucurie.
Dacă anul trecut elementul central al festivalului a fost fusul maramureșean uriaș creat de celebrul Moș Pupăză din Valea Stejarului, anul acesta ce pregătiți?
Fusul nostru ne însoțește și anul acesta. Este totemul nostru. Fusul este o poveste despre familie și dragoste și un îndemn – ne cheamă la joc, ne vorbește despre autentic și respect pentru tradiții. Ne învață să împărtășim bucuria de a fi, așa că este simbol – identitate a festivalului, la fiecare ediție a lui.
În jurul fusului vom construi și anul acesta povestea festivalului Maramureș Balloon Fiesta, o podea de lemn care va găzdui joc și voie bună, ateliere, teatru, activități pentru copii. Am intitulat această ediție, simbolic, ”Maramureș, plai cu zbor”, pornind de la vechiul cântec tradițional, sintagmă care vorbește despre dragoste pentru natură, despre armonie și ospitalitate.
Îi mulțumim lui Moș Pupăză pentru ceea ce ne-a dăruit, pentru învățături și moștenire culturală.
Cum e Loredana acasă?
Învăț zi de zi să fiu soție și mamă. Peter și copiii mei sunt bogăția mea.
Am o viață frumoasă. Grea, dar frumoasă. Îmi asum drumul pe care merg și simt că nu e deloc un drum banal. Sunt o războinică și răbufnesc mereu în fața nedreptăților care îmi ies în cale. Să fiu mamă a doi copii, un Puști de 11 ani căruia îi bate adolescența la ușă și o domnișoară dragon de 1 an, e o strașnică provocare. Să fiu mamă e pentru mine o provocare continuă. Să fiu soție și iubită, e o muncă continuă. Să fiu om, mai mult decât un om limitat și superficial, e o căutare continuă.
Am această nevoie, de a fi om care construiește ceva, om care repară ceva, om care greșește și învață, om care înțelege viața. Am multe frici de învins. Multe răni de vindecat. Multă nevoie de a sta cu mine însămi, de a simți cum se așează-n capul meu șiruri cumințite de gânduri cărora le-am dat timp și atenție, descâlcindu-le înțelesurile.
Care este cel mai mare vis al tău?
Să fiu bine și să fac bine.
Așa s-ar rezuma, foarte pe scurt, ceea ce-mi doresc în fiecare zi a vieții mele. Să reușesc să învăț lecțiile pe care viața mi le dă, să accept ce nu pot să schimb, să mă împac cu fricile și nesiguranțele mele și să găsesc echilibru în ceea ce sunt, fac, simt.
Armonie, pace cu mine însămi, bucurie. Ca ceea ce dau altora să fie tot așa, cu dragoste și bunătate. Aceasta e munca vieții mele. Restul, tot ceea ce îmi doresc, lucruri materiale sau proiecte, poate fi realizat, am învățat asta, dacă e cu sens și intenție bună, dacă e de folos.