“Vreau să știu că am făcut tot ce-am putut ca lumea asta să fie așa cum trebuie, o societate sănătoasă” | Loredana Bertișan, Art 4 Education

Loredana Bertișan reprezintă comunitatea Art 4 Education un proiect pe care l-a fondat alături de viitorul ei soț, Saul Pop, în urmă cu 5 ani de zile.

Doctorand la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și studentă la Facultatea de Drept din Cluj Napoca, Loredana visează și nu doar atât, muncește, să construiască un viitor mai bun pentru copiii din mediul rural.

Scopul ei principal este acela de a lupta împotriva nedreptății, motiv pentru care ajută zeci de copii anual prin asigurarea de rechizite, haine sau cadouri de Crăciun.

Consideră că toată lumea ar trebui să aibă dreptul la educație, iar prin această inițiativă nu doar că oferă lucruri materiale, dar se implică și în discuții în ceea ce privește viitorul copiilor, le oferă sfaturi și încearcă să le arate că pot evolua și își pot depăși condiția.

Ce ai făcut înainte să inițiezi proiectul „Art 4 Education”? Povestește-ne puțin despre parcursul tău profesional. 

Eu, de când mă știu, am vrut să fiu două lucruri: jurnalist și judecător sau procuror. Sincer, n-aș putea să spun cum mi-au venit aceste idei, dar știu că mereu am fost nemulțumită să văd nedreptate, dublă măsură și probabil că în mintea mea s-a conturat faptul că dacă merg pe una dintre aceste direcții voi reuși să schimb ceva, să fac lumea mai bună. Circumstanțele au fost de așa natură încât la finalul liceului am dat admitere la Jurnalism și mi-am făcut un drum pe care încă merg.

În studenție am urmat mai multe internship-uri, între care unul și la Ministerul Educației, am lucrat și colaborat cu mai multe publicații locale, am stat în corturi pe ploaie în sate pentru a  documenta anumite subiecte (nu aveam pe atunci alte resurse), unul dintre reportaje fiind și premiat de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj cu distincția Cel mai bun articol scris de un student la Jurnalism și ulterior, acum trei ani m-am angajat la aplicația de știri Biziday, unde sunt și astăzi.  

Sunt și doctorand la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, unde am ocazia să-mi iau energia de la studenți curioși și curajoși cu care lucrez la seminar. La rândul meu însă sunt iar studentă, la Facultatea de Drept, ca să închidem cercul „ce vrei să fii când ești mare”. Această ultimă parte a fost și este în continuare un pariu cu mine, pe care sper să-l câștig.   

art 4 edu the woman Loredana Bertisan4

Care a fost motivația care a stat în spatele înființării acestui proiect? 

Trebuie să vă povestesc înainte de toate că, prima dată, în 2014, Art4Education a fost un vernisaj de fotografie de presă, organizat în scop caritabil de viitorul meu soț, Saul Pop, pe vremea în care nu ne cunoșteam decât așa, din vedere, fiind colegi.

În 2016 însă mi-a venit ideea unei campanii care s-a numit „Fă ghiozdanul unui copil” și atunci am fondat comunitatea de pe Facebook și i-am spus tot așa, Art4Education, pentru că ce fac oamenii care vin alături de noi e tot un fel de artă. Arta de a face bine.

Cred foarte tare în ideea că toți copiii din mediul rural trebuie să fie sprijiniți, încurajați și ajutați să viseze. Dacă noi, cei care avem acum puterea să facem ceva, stăm și găsim doar defectele țării în care trăim, copiii noștri vor fi din nou generații de sacrificiu. De aici am plecat.

Acum însă, mă motivează și ne ajută să continuăm faptul că oamenii care vin alături de noi, înțeleg care-s valorile după care ne ghidăm și ne sprijină, răspund prezent campaniilor pe care le propunem și s-a creat așa, o mică familie de făcut bine și de cărat bucurie în sate.  

Toate campaniile le gândim luând în calcul cuvântul „magie”. Magia „Îndeplinim dorințe”- ei îi scriu Moșului și primesc, fiecare, cu ajutorul donatorilor, cadouri personalizate cu exact ce au cerut. Mulți de „uaaaaaau” se aud de fiecare dată.

Magia „Fă ghiozdanul unui copil”, unde primesc ghiozdane complet echipate, dar nu doar atât, ci cu cele mai frumoase tipuri de caiete, cu penare colorate, cu personajele lor preferate, cu stropul ăla de „n-am mai văzut în viața mea așa ceva”.

Magia „Centrul de vise”, un centru catehetic/educativ pentru o comunitate de copii din Homorodul de Sus, unde am renovat și dotat spațiul ca ei să aibă unde să se joace, să facă teme și alte activități. Niciodată nu-i exploatăm vizual în sărăcie sau condiții improprii, niciodată nu-i expunem mai mult decât e necesar. Se poate face bine și așa. Altfel, campaniile vin și pleacă, ei rămân cu eticheta aia în sat, în online, mult timp după.  

art 4 edu the woman Loredana Bertisan3

Cum se desfășoară o zi obișnuită pentru tine, acum, în apropierea sărbătorilor, în ceea ce privește activitatea derulată în cadrul proiectului? 

Zilele mele încep acum pe la ora 6 dimineața. Fac listele de cumpărături pentru aproximativ 20 de copii pe zi, pregătesc postările pentru pagina de Facebook, țin legătura cu donatorii. La 8 sunt deja „la știri” cum zic eu, adică îmi încep ziua la Biziday. Saul face prima tură de cumpărături cât sunt eu la muncă, eu o fac pe a doua.

Spre seară ambalăm și fotografiem cadourile (anul acesta donatorii au trimis bani, fiind contextul sanitar de așa natură, aceasta a fost cea mai simplă variantă, iar noi le trimitem fiecăruia fotografii cu felul în care arată cadoul pentru copilul ales).

După ora 21, de regulă este momentul contabilității, notez ce donații au mai intrat, fac calculele și țin registrul care-i disponibil, pe pagină pentru toată lumea. Țin neapărat la transparența asta. 

Ai sacrificat vreodată lucuri care țin de viața ta profesională pentru a te dedica „Art 4 Education”? 

O, da! Chiar și acum, anul acesta, pentru că nu poți împăca în câte ore are o zi, cu tot cu puținul somn care e totuși necesar, locul de muncă, Art4Education, seminarul pe care-l țin la FSPAC și cursurile de la Drept.

Ceva trebuia sacrificat, pentru o scurtă perioadă. Anul acesta au fost cursurile de la Drept, dar pe care le voi recupera și învăța de sărbători, ca să ajung la zi cu toate.

Dar altfel înveți când știi că, cu toată pandemia și anxietatea pe care multă lume o resimte după lunile astea, s-au găsit câteva sute bune de persoane care să doneze sume cu adevărat generoase pentru cadourile copiilor, dar și pentru tabletele atât de necesare în mediul rural.  

art 4 edu the woman Loredana Bertisan2

Care a fost cea mai mare investiție pe care ai făcut-o de-a lungul timpului? (Bani, timp, etc.) 

E ușor amuzant la capitolul bani pentru că de fapt suma nu era neapărat mare, dar la momentul respectiv pentru mine făcea diferența, am investit bursele de merit pe două luni pentru prima campanie de Crăciun, ca să acopăr partea de transport pentru cadouri. Pe atunci nu aveam sponsori.

Dar de departe cea mai mare investiție sunt gândurile, să le zic așa. În perioadele de dinainte de campanii și în timpul acestora mereu mă gândesc la cum să facem să fie mai bine, mai frumos, mai magic, mai de impact, cum să organizăm astfel încât copiii să nu se simtă asistați social, ci speciali pentru bunătatea lor, pentru nevinovăția lor.

Scriu și rescriu de cinci ori ideile de comunicare pe pagină și mă gândesc la mici surprize în cadouri pe lângă dorințele lor (de exemplu an de an avem scrisori de la Moș Crăciun pentru ei). Testez „discursul” pentru copii pe Saul și Laura Revnic, ei fiind de fapt cei care trebuie să muncească cel mai mult în momentul în care eu dau cadourile și mă joc cu cei mici, pentru că în ei stă responsabilitatea dovezilor că facem bine: fotografiile și filmările cu bucuria.  

Povestește-ne puțin despre noua voastră inițiativă, „Musai la școală”? Cum ați gândit această campanie? De ce? Cum se pot implica cei din jur? 

„Musai la școală” este prima campanie de acest fel, în care adunăm donații pentru a cumpăra tablete pentru copiii din Oarța de Sus (Maramureș) și Homorodu de Sus (Satu Mare)- atât bani pentru o tabletă, cât și donații parțiale, că mână de la mână se face bucuria. De asemenea, primim și dispozitive folosite, dar funcționale care i-ar putea ajuta pe cei mici să meargă la școală chiar și în acest context.

Deși știam că pentru mulți copii din sate școala online este un concept ușor abstract, ne-am decis să facem campania asta după ce am discutat cu o pitică din Homorodu. Ea spunea că de fapt este în vacanță, pentru că oricum ea și fratele ei folosesc un telefon, cu rândul, pentru a se conecta la cursuri.

A fost impulsul ăla de care aveam nevoie să ne înhămăm și la așa ceva și suntem foarte bucuroși că am primit până acum 63 de donații cu care am cumpărat peste 50 de tablete. De asemenea, am primit alte 10 de un grup dintr-o firmă din Cluj, dar și punctual câte una, două, comandate chiar de donatori și ajunse la noi. Am mai primit și tablete, și laptopuri folosite, dar în stare foarte bună și frumos curățate și pregătite pentru copii. 

Care sunt cele mai importante probleme pe care le-ai întâlnit în rândul familiilor nevoiașe? 

Dincolo de cele la care probabil ne gândim cu toții, legate de hăinuțe, aspecte ce țin de traiul zilnic, eu aș aminti aici problema lipsei de viziune a părinților pentru copiii lor. E nevoie să fie ajutați să înțeleagă că indiferent de punctul în care sunt acum, cei mici se pot ridica și pot crește în oameni extraordinari.

Mulți părinți nu mai văd această luminiță de la capătul tunelului și deși au o oarecare speranță că cei mici poate o pot duce mai bine, nu îndrăznesc să viseze departe, nu-i văd neapărat la liceu, darămite la o facultate.

Dincolo de daruri, donații, cred că un punct important în ceea ce facem este că povestim cu ei, că încercăm să discutăm despre viitor și să-i ajutăm să vadă dincolo de frici. Vreau să știu că am făcut tot ce-am putut ca lumea asta să fie așa cum trebuie, o societate sănătoasă. 

art 4 edu the woman Loredana Bertisan1

Cum îți petreci timpul liber, când nu ești unul dintre „Spiridușii buni ai Moșului”? 

Citesc mult, în ultima vreme, chiar urmez recomandările de cărți ale unei studente de la Jurnalism, din anul II, foarte pasionată de lectură. Urmăresc mereu ce postează și dau fuga la librărie să mai iau. E o deconectare foarte faină de la Codurile Civile și Penale.   

 

Le așteptăm pe cititoarele The Woman care vor să ne ajute să cărăm bucurie pe pagina Art4Education unde pot vedea ce activități am avut, la secțiunea clipuri video, dar unde anunțăm și noile campanii. 

Iar pentru cele care isi permit si isi doresc, așteptăm donațiile pentru tablete în CONT: RO66BTRLRONCRT0274562401 // NUME: Bertisan Loredana (contul e dedicat Art4Education, dar pe numele meu) // DETALII TRANZACȚIE: pentru tablete.

Credit foto: @ Saul Pop

Materialul face parte din campania Vocea mea pentru mai bine

Anul acesta, în luna decembrie secțiunea Lideri include poveștile acestor femei pe care noi le numim ambasadori de bine, cauzele în care cred, provocările și probleme pe care le întâlnesc, dar și modul în care reușesc să meargă mai departe și să aducă o rază de speranța și zâmbetul pe buze a celor în nevoi.

DENISA SCAFES THE WOMAN-01

Denisa Scafes s-a născut în orașul Petroșani și locuiește în Cluj-Napoca. Este studentă în anul 3 la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării unde își cultivă pasiunea pentru Comunicare și PR.
Iubitoare de cuvinte și de comunicare, pasiunile ei se extind și în alte domenii, cum ar fi psihologia, arta și nutriția. Îi place să citească și își găsește refugiul printre pagini și cești de ceai fierbinte.