Situația curentă a fost un impuls bun să fac mai mult în această direcție într-un timp scurt | Amalia Sterescu

Amalia Sterescu are 22 de ani de experiență profesională, activând atât în mediul corporate, dar și în cel antreprenorial. In mediul corporate a acumulat o experiență de 16 ani ca leader, lucrând pentru companii cu amprentă globală precum Vodafone sau Oracle. Ambasador și om drag al comunității The Woman, Amalia este antreprenor și profesionist desăvârșit.

Astăzi am discutat cu ea într-un interviu #uplifting prin care vrem să aflăm ce decizii a luat pentru business-ul ei și ce oportunități poate vedea un antreprenor în contextul actual. 

Cum s-au schimbat prioritățile proiectelor în care ești implicată? 

Una din strategiile mele pe 2020 era să vin în piață cu mai multe servicii/produse livrate online. Pentru mine situația curentă a marcat  accelerare a planurilor mele în acest sens, a fost un impuls bun să fac mai mult în această direcție într-un timp scurt. Astfel Public Speaking School s-a mutat cu 30% din programele de instruire online, urmând ca până la final de an sa ajungem la 75%. Programele de instruire existente pe amaliastetrescu.ro le-am adaptat pentru livrarea online și m-am bucurat să observ că în contextul actual piața a trecut de la ”nu valorizăm trainingul online” la ”vrem doar training online”.

Ce decizii financiare și manageriale ai luat în această perioadă? 

Conduc un business mic cu resurse umane conduse de la distanță. Din acest punct de vedere, izolarea la domiciliu nu a impactat operaționalul echipei mele. Însă având experiența crizei economice anterioare, m-am asigurat că eficientizez tot ce se poate eficientiza în materie de costuri. Am renunțat la anumite servicii oferite de furnizorii mei, pe altele le-am renegociat. Mi-am contactat clienții pentru a vedea care le sunt provocările și cum îi pot ajuta iar în ceea ce privește partenerii de business, ne-am decis să ne susținem reciproc atât cât putem. Până la urmă toate sunt măsuri de bun simț.

Ce acțiuni ai lansat alături de echipa ta – ca proiecte derivate din obiectul vostru de activitate?  

Pentru mine noul context s-a declanșat în 9 martie, atunci am ținut ultimul eveniment face to face ca speaker. De atunci am reconvertit online 3 din programele mele de training, am lansat un webinar nou util pieței în acest moment ”Managementul echipelor la distanță”, am lansat instant live coaching 1:1 și am readaptat mare parte din site-urile mele la noul context introducând o secțiune special de servicii și programe livrate online. Și pentru că înțeleg dificultatea prin care trec companiile și clienții noștri persoane fizice, am readaptat oferta noastră de servicii la contextul actual.

Ești, fără dar și poate, o voce în comunitatea ta. Cum ai folosit această voce pentru a ajuta oameni, business-uri, inițiative? 

Mi-am propus ca ceea ce public în acest interval pe social media sau în publicațiile unde sunt contributor, să fie pozitiv sau de folos celor ce citesc. O vreme am ținut un jurnal din izolare, public, în vremea în care mulți încă nu se izolaseră. Am donat de asemenea pentru Romanian United Fund și i-am încurajat și pe alții să o facă. Am recomandat altor clienți business-uri medii și mici care știu ca au dificultăți în această perioada. Am instruit soloprenori cum să folosească tehnologia ca să poată lucra de acasă sau să poată oferi servicii via platforme de comunicare online.

Ce le-ai transmite femeilor care întâmpină dificultăți să mențină business-ul lor pe linia de plutire? Cum se pot reinventa sau de ce să țină cont?

- Reinventarea este posibilă, ascultați nevoile pieței!

- Creșteți ponderea de servicii oferite online!

- Nu sunteți singure în frământările voastre, învățați de la mentori, antreprenori care au mai trecut prin astfel de situații!

- Nu luați decizii emoționale, lăsați rațiunea și cifrele să învingă în această perioadă.

- Faceți compromisuri în raport cu clienții și partenerii voștri dacă ele ajută la menținerea relației pe termen lung. Vor aprecia asta!

- Protejați-vă angajații cheie însă rețineți, în caz de urgență nu îi veți putea reține pe toți însă le puteți lăsa oricând o ușa deschisă!

Cine ești când ai timp?

N-am timp nici măcar acum. Când am timp, sunt o călătoare neobosită cu visul sau la propriu. Când am timp, sunt o scriitoare  – așa mă exprim cel mai bine pe mine însămi. Când am timp sunt un decorator de interioare – pictez ori decorez un spațiu. Când am timp, sunt o exploratoare –  mă bucur de natură oricum și oricând.

_________

#UpliftingInterviews, inspirate de comunitatea #TheWoman: (sf) amplificator de voci și promotor al ideilor care au schimbat lumea prin manifestarea ambițioasă a femeilor lider. 

Semnătură mail-25

Narator curios: Iulia Pascal