Din 2006, SoNoRo e cel mai curajos festival de muzică clasică din România. A pus muzica de cameră într-o altă lumină, ridicând-o la rang de eveniment și a știut să facă acest lucru construind programul în jurul unor „piloni” esențiali: o temă centrală/ediție, o poveste bună, vizualuri îndrăznețe și jucăușe, artiști consacrați la nivel internațional, spații neconvenționale, artă și arhitectură care să dea o dimensiune vizuală muzicii. SoNoRo a înțeles că un recital de cameră e mai mult decât muzică. E o experiență completă care trebuie să țină cont de toate aceste elemente și să includă spectatorul într-o poveste.
Tema din acest an a festivalului este SoNoRo Orient Express și este inspirată din călătoriile luxoase cu celebrul tren Orient Express, din perioada La Belle Époque. Tema pune în valoare ce ne unește, ca europeni, și ne arată că distanțele sunt risipite rapid prin muzică, atunci când suntem dispuși să ne imaginăm o lume fără granițe, care ne invită să o cunoaștem și să o iubim. Publicul este invitat în această călătorie de la un capăt la altul al continentului, în trenul misterios al Festivalului, pentru a fi mai aproape de muzică și de artă, dar și mai aproape unii de alții. (Statement SoNoRo)
În perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2022, acest „tren” ajunge și la Cluj și „oprește” în 6 stații: Gara CFR Cluj, Auditorium Maximum, Iulius Mall, Casa Boema, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Casa Libertății Religioase, Cercul Militar. 12 muzicieni au fost invitați să urce în tren, iar cu o parte dintre ei voi încerca să stau de vorbă în „vagonul restaurant” de la BELUGA, unde prânzurile sofisticate vor da și mai multă savoare conversațiilor.
”Păstorul” celor 12, dar și unul dintre ei (vă explic imediat dedublarea) este Răzvan Popovici. Și asta deoarece Răzvan este directorul Festivalului SoNoRo, tatăl acestui ”copil” care are deja 17 ani/17 ediții, dar întotdeauna și unul dintre artiștii din festival. Ceea ce nu este puțin lucru. Să duci un festival mare, să te ocupi de toate detaliile, să fii peste tot în același timp și să fii și artist pe scenă. Cu Răzvan am mai vorbit și anul trecut, lucrurile au rămas neschimbate în ce-l privește: eșarfa pe post de batistă la sacou e la locul ei, tricoul haios pe sub sacou – checked, hairstyling-ul de artist french-urban-rebel-chic, aceeași disponibilitate de a sta de vorbă despre festival, aceeași jovialitate și aceeași energie de a face lucruri.
Răzvan Popovici e multiplicarea perfectă. De la începutul unei zile de festival și până la finalul ei e, pe rând, organizator, director, comunicator în emisiuni, amfitrion, artist pe scenă și spectator, toate în același eveniment. Pentru cine nu știe încă de unde vine, Răzvan s-a născut la Bucureşti, într-o familie de muzicieni şi a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris şi Freiburg, și printre sălile în care a cântat se numără Carnegie Hall din New York, Musashino Hall din Tokio, Concertgebouw Amsterdam, Konzerthaus şi Musikverein din Viena, Wigmore Hall din Londra, YMCA din Ierusalim sau Bozar din Bruxelles. Cu toate acestea, publicului din România îi este cel mai cunoscut în calitate de director executiv al Festivalului SoNoRo. Am putea spune că acest brand se confundă cu el și invers.
La BELUGA, la un tiramisu cu fistic, am încercat un interviu, dar ne-a ieșit mai degrabă o discuție ”dulce”, pentru că așa i se păreau lui Răzvan ardelenismele mele.
Tema ediției din acest an a festivalului este SoNoRo Orient Express. Mi-ai spus despre această temă încă din ediția trecută, când te întrebasem ce va urma. Știu că această propunere a venit din partea directorului artistic al festivalului, Diana Ketler, care citise o carte despre trenuri și rămăsese foarte impresionată. Cum s-a dezvoltat tema acestei ediții din momentul în care ați stabilit-o și până în momentul în care a trebuit să o implementați? Unde ați ajuns față de unde v-ați propus să ajungeți?
Păi am ajuns fix în Gara din Cluj. (Râde.) O idee care s-a cristalizat, de fapt, pe parcurs. În ceea ce privește diferența dintre ceea ce ne-am imaginat și ceea ce a devenit, ei bine, nu e prea mare. Diana a schițat aproape integral programul, apoi am făcut un fine tuning împreună, după care am început să facem programările artiștilor. Nu ne-am abătut prea mult de la schema inițială, am putea spune.
Spre deosebire de celelalte ediții, SoNoRo Orient Express face o ”călătorie” doar de la București la Cluj, fără să mai ”oprească” și în alte orașe. E o premieră. Cum de ați decis acest lucru?
Pentru că eu găsesc că este o foarte mare asemănare între publicul din București și cel din Cluj, în ceea ce privește deschiderea și curiozitatea. E o anumită vibrație pe care în celelalte orașe din România nu o întâlnești. Din păcate, acesta e adevărul.
Ce înseamnă Clujul pentru SoNoRo?
Clujul este, clar, o a doua patrie pentru noi. L-am descoperit acum 16 ani, de la a doua ediție SoNoRo, și apoi l-am îndrăgit din ce în ce mai mult de la un an la altul. Creștem cu fiecare ediție. Uite, de exemplu, în anul 2019, am avut 5 concerte dedicate Clujului, apoi am făcut o pauză de pandemie, apoi o ediție mai specială tot de pandemie – Dreamtigers -, iar acum avem 8 concerte în 6 zile de festival. Am crescut mult. Niciodată până acum festivalul nu a avut o asemenea amploare la Cluj.
Că tot vorbeai de pandemie și de pauze, cum ți se pare acum publicul? Foarte multe festivaluri se plâng că publicul și-a schimbat obiceiurile în pandemie. Ție cum ți s-a părut publicul acestei ediții de SoNoRo?
Da, să știi că am sesizat și eu niște schimbări. E foarte precaut cu banii. Dacă e gratis, atunci sala e plină. Dă iama mai mult ca niciodată. Dacă e pe bani, atunci lucrurile se schimbă drastic. Iar să faci, în aceste condiții, un festival în luna septembrie, o lună care vine imediat după vacanțele de vară, este o provocare uriașă. De obicei, noiembrie era luna soNoRo. Dar complimente publicului. Chiar a fost minunat. La București, de pildă, un cuplu de spectatori au venit după concert la Diana și i-au spus că au fost foarte impresionați de program, că fiecare concert este ca o colecție de miniaturi japoneze adunate, dar distincte. În fiecare seară e altceva, dar toate concertele sunt clar legate între ele. Asta pentru că Diana a făcut un research extrem de bun înainte de a construi programul.
Care sunt elementele noi pe care le-ați adus cu această ediție?
În primul rând, muzica. E extraordinar că am reușit performanța ca 75% din program să fie cântat pentru prima dată în cadrul acestui festival, iar unele dintre lucrări sunt cântate în premieră în România.
Un alt element de noutate a fost combinația dintre muzică și dans. În acest sens, la București am avut-o pe extraordinara KSENIA PARKHATSKAYA, care a oferit publicului superbe episoade dansante, demne de atmosfera din Orient Express, dând astfel direcția festivalului.
Un alt element de culoare este Joseph Tawadros și, implicit, prezența oudului în festival. Acest instrument oriental a reprezentat partea exotică a festivalului, care nu putea lipsi dintr-o călătorie cu Orient Express. Pentru că trenul lega Occidentul de Orient și atunci prezența unui instrument oriental a reprezentat exact legătura de care aveam nevoie.
Tot o noutate este colaborarea cu Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania”. Mai colaborasem înainte cu alte orchestre de cameră, dar nu cu o orchestră simfonică. Noutățile sunt legate și de spațiile în care am cântat. În București, am cântat în două cluburi – în Club Expirat și în Club Guesthouse. În Club Expirat am avut un program bazat pe tragerea la sorți a repertoriului. Nu știam dinainte ce vom cânta. A fost genial. În Cluj, marea noutate este Gara din Cluj, unde am deschis festivalul. Tot noutăți sunt spațiul din Iulius Mall și, evident, reîntoarcerea în mansarda de la Casa Boema.
Unde nu ai putea cânta niciodată?
În IKEA și la metrou.
Care este cel mai razna, cel mai neconvențional spațiu în care s-a desfășurat SoNoRo?
Gara din Cluj-Napoca.
Unde ai vrea să ajungă SoNoRo și încă nu a ajuns? În ce spații din România?
În sala de la Patriarhia Română, unde s-a votat Unirea lui Cuza. O sală absolut superbă. Apoi la Băile Herculane și în clădirea Cazinoului din Constanța, dar renovată.
Cât din experiența SoNoRo e muzica și cât e elementul arhitectural și cel de poveste?
SoNoRo e 100% muzică. Iar restul e ceea ce este peste 100%. Imagine, poveste, vizual. De fapt, povestea e în titlu. Și fiecare concert e un capitol al poveștii generale. Al titlului. Muzica e cea care primează, restul e doar înveliș.
Ne poți dezvălui de pe acum tema următoarei ediții?
SoNoRo on the Couch.
Ce frumos! Cum așa? On the couch?
Toată muzica vieneză e psihoterapie. (Râde.)
Descrie-mi cel mai neconvențional concert SoNoRo pe care ți l-ai imagina.
În Dubai, în vârful hotelului Burj-al-Khalifa.
Până să ajungă în Dubai, SoNoRo Orient Express oprește în diverse stații din Cluj, dar călătorii lui pot călători, însă, în orice colț al pământului, cu ochii închiși și cu muzica în funcal. Cam aceasta e puterea muzicii: de a te transpune oriunde, de a elimina granițe și de a da universalitate oricărui loc. Nu trebuie să aveți niciun pașaport și nici să fiți (a)vizați. Doar să lăsați să treacă prin voi și să vă bucurați de ea.
Mai multe detalii despre programul concertelor pot fi descoperite pe: https://festival.sonoro.ro/
Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook.
Credit foto: Șerban Mestecăneanu.
Editor: Geanina Simion
Cu peste 15 ani experiență în marketing și comunicare, Geanina Simion își împarte timpul între numeroase proiecte de marketing cultural.
Un lucru care ne bucură este faptul că în ultimii ani tinerii încep să umple rândurile sălilor de spectacole cu muzica clasică și să participe la evenimente culturale, iar acest fapt se datorează, cu siguranță, unor oameni precum Geanina Simion care au înțeles cum trebuie să comunice cultura și să își adapteze mesajele pe limbajul lor.
Mamă a doi copii, cu un simț fin al umorului și un stil de scris care te captează încă de la primele cuvinte, Geanina activează într-un domeniu în care lipsa banilor și conservatorismul par a fi cele mai mari provocări.
