Zeci de universităţi de prestigiu din întreaga lume la FITS 2025

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Departamentul de Artă Teatrală, și Teatrul Național „Radu Stanca” aduc în cadrul FITS Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, care propune publicului spectacolele de referință ale școlilor de teatru din întreaga lume. 

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu reprezintă, prin studenții ei și cadrele didactice implicate, motorul Festivalului de Teatru și Management Cultural din cadrul FITS. Faptul că an de an Sibiul se transformă, timp de 10 zile, într-o imensă scenă internațională a manifestărilor artistice de prestigiu, înseamnă o oportunitate de învățare cu adevărat remarcabilă pentru studenții noștri și o experiență scenică cu expunere globală. ULBS susține și în acest an, cu ajutorul Ministerului Educației și Cercetării, efortul organizatoric, în beneficiul comunității universitare și al întregii comunități sibiene”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Toate eforturile noastre din domeniul cercetării din ultimii 30 de ani au contribuit la consolidarea celor două structuri asociate FITS, Platforma Internaţională de Cercetare Doctorală şi Festivalul Universităților de Teatru şi Management Cultural. 49 de universităţi au intrat în dialog prin intermediul Platformei de Cercetare Doctorală şi an de an se joacă în cadrul FITS zeci de spectacole ale universităților de teatru. Anul acesta găzduim spectacole de mare valoare, de la universităţi de top din întreaga lume, de la Universitatea din Michigan (SUA), Manchester Metropolitan University (UK) până la Beijing Dance Academy (China) sau Howard University (SUA).” a declarat Constantin Chiriac, Preşedintele FITS.

 

Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural

Festivalul Internaţional de Teatrul de la Sibiu găzduieşte şi în acest an întâlnirea dintre mai multe universităţi de prestigiu, în cadrul a două dintre structurile asociate FITS: Festivalul Universităţilor de Teatru și Platforma de Cercetare Doctorală. Inițiată în 1996 sub numele „Întâlnirea şcolilor şi academiilor de teatru”, secțiunea devine în 2017 „Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural” și sărbătorește 30 de ani în 2025.

Spectacolele studenților trec printr-un proces de selecție realizat de un juriu format din experți internaționali — profesori ai unor universități de prestigiu — alături de Consiliul Departamentului de Artă Teatrală din ULBS, pentru ca atât mediul universitar românesc, cât și publicul larg să aibă acces la creații artistice prezentate public la cel mai înalt nivel de excelență.

Anul acesta vom avea ocazia să vedem pe scenele FITS universităţi precum: 

Manchester Metropolitan University (UK) cu spectacolul Acest spectacol nu va trece testul Bechdel, miercuri, 25 iunie, la Sala CAVAS a ULBS;

Beijing Dance Academy (China) cu spectacolul Frumuseţe pură, sâmbătă, 28 iunie, la Sala Mare a TNRS; 

University of Michigan (SUA) și  New Bulgarian University (Bulgaria) cu colaborarea internațională 7 ore diferență compusă din două spectacole ce vor fi prezentate duminică, 29 iunie, la Sala CAVAS a ULBS;
Nihon University (Japonia) cu spectcolul Dulce teroare. Al treilea vis, joi, 26 iunie, la Sala CAVAS a ULBS;
Howard University (SUA) cu spectacolul Glorie lui Dumnezeu, ce va avea 7 reprezentații în mai multe lăcașuri de cult din Sibiu între 22 și 29 iunie.

Nu vor lipsi nici spectacolele universităţilor de teatru din România, fiind programate evenimente ale Universităţii de Arte din Târgu MureşRadio Nostalgia (duminică, 22 iunie, la Sala CAVAS a ULBS) şi Girls Unwanted (luni, 23 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), Universităţii din CraiovaPriveşte înapoi cu mânie (joi, 26 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), UNATCFar away (sâmbătă, 21 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), UBB Cluj-NapocaRómeó & Julieta (duminică, 22 iunie, la Sala CAVAS a ULBS) şi ale Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi Cifre (dumincă, 22 iunie, la Teatrul GONG, sala etaj).


ULBS, universitatea gazdă, va susţine două spectacole în cadrul ediției din acest an a FITS: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte în regia lui Ștefan Lupu (vineri, 20 iunie) și Mutter în regia lui Dumitru Acriș (vineri, 27 iunie).

 

Platforma de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului şi Management Cultural 

Ajunsă la cea de-a unsprezecea ediţie, Platforma Internațională de Prezentare a Doctoratelor este un spațiu excelent pentru dialog și schimburi universitare între tineri cercetători, membrii comunităților academice și publicul larg, care se derulează în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Scopul principal al Platformei este promovarea colaborării inter-instituționale și a educației artistice, în contextul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Pentru aceasta au fost stabilite parteneriate de colaborare pentru studiile de doctorat în artele spectacolului și management cultural împreună cu 49 de universități de prestigiu din 19 ţări, printre care SUA, Marea Britanie, China, Japonia, Thailanda, Filipine, Elveţia sau Germania.

Tema ediţiei din acest an este „Arta de a spune „Mulțumesc”: diplomație teatrală și culturală”. Dezbaterile pe această temă sunt programate vineri, 20 iunie, de la ora 11:00 şi sâmbătă, 21 iunie, de la ora 12:00, la Aula Lucian Blaga, din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu. Accesul este gratuit, în baza unei înscrieri, în limita locurilor disponibile.

 

U.talk – serie de discuţii între doctoranzi şi conducători de doctorate

O noutate în acest an este seria de discuţii U.talk, moderată de Ion M. Tomuş. Evenimentul se desfăşoară zilnic între 21 şi 29 iunie la Facultatea de Litere şi Arte şi face legătura între Festivalul Universităților de Teatru și de Management Cultural și la Platforma Internațională de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural. 

U.talk, creează un spațiu de dialog deschis între reprezentanții școlilor de teatru participante, doctoranzi, coordonatori de doctorate și profesioniști din domeniul educației artistice. Evenimentul oferă cadrul ideal pentru analiza și reflecția critică asupra spectacolelor prezentate în ziua precedentă, stimulând schimbul de idei și perspective între generații și instituții.

Pentru fiecare universitate invitată, U.talk devine o platformă de prezentare și promovare a identității academice și artistice, facilitând discuții despre direcțiile învățământului artistic, cercetarea științifică și creația performativă contemporană.

Cu un format informal, U.talk își propune să devină un hub internațional de networking academic, un spațiu de generare a viitoarelor colaborări, proiecte comune și mobilități universitare. Totodată, evenimentul funcționează ca o punte între festivalul școlilor de teatru și platforma doctorală, integrând aceste dimensiuni în contextul vibrant și generos oferit de FITS.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – cu tema MULŢUMESC – se desfășoară între 20 și 29 iunie și programează peste 841 de evenimente indoor, outdoor și online.

Mai multe detalii privind spectacolele indoor, outdoor şi online din cadrul FITS 2025 sunt disponibile pe site-ul sibfest.ro şi prin intermediul aplicaţiei mobile FITS.

 

Foto copertă: Spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, Credit: Hruby Carol

Olimpia Melinte devine imaginea Aslavital

Farmec marchează un nou moment important în evoluția brandului Aslavital. După relansarea de succes a gamei, cu formule de ultimă generație, actrița Olimpia Melinte se alătură familiei Aslavital în calitate de ambasador de brand, susținând mesajul central al gamei: frumusețea autentică se construiește cu blândețe, grijă și ingrediente inspirate din natură.

Anunțul colaborării între cunoscuta actriță și Aslavital a fost făcut în cadrul unui eveniment special organizat, astăzi, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde Olimpia Melinte a susținut un „Atelier despre curaj și sensibilitate”. Cunoscută pentru interpretările sale versatile și eleganța naturală, actrița întruchipează filosofia mărcii: îngrijire inteligentă a pielii, care respectă echilibrul natural al acesteia.

Întâlnirea cu Aslavital a fost ca o întoarcere la esență, la natură, la simplitate, la frumusețea autentică. Într-o lume în care suntem mereu pe fugă și expuși la tot felul de factori agresivi- de la machiaj la lumini puternice și nopți nedormite  – pielea mea are nevoie de echilibru și protecție. Produsele Aslavital, cu argilă naturală, compoziție echilibrată și ingrediente blânde, sunt ca un reset pentru tenul meu sensibil. Pentru mine, frumusețea înseamnă îngrijire inteligentă, nu excese. De aceea, mă regăsesc în filosofia Aslavital: un brand care respectă pielea, fără artificii inutile, cu soluții eficiente, inspirate din natură.”, spune Olimpia Melinte.

Atelierul susținut de Olimpia Melinte a explorat teme ale autenticității și îngrijirii de sine în industria exigentă a divertismentului. Evenimentul a reunit voci influente din domeniile frumuseții, lifestyle-ului și divertismentului, creând un dialog semnificativ despre practicile de frumusețe sustenabile și importanța produselor care pun pe primul plan sănătatea pielii. Frumusețea „dincolo de trenduri”, nevoia educației în domeniu pentru fetele tinere și curajul de a accepta sensibilitatea și feminitatea ca pe niște avantaje în imaginea publică au fost printre temele dezbătute.

Noua gamă Aslavital vine cu răspunsuri la aceste subiecte prin formule revoluționare, la intersecția dintre natură și știință, special concepute pentru tenul sensibil și pentru ritmul intens al vieții moderne. Marea noutate a gamei, care a fost relansată de curând, este dată de formula unică pe bază de argilă 100% naturală și SKINectura™, un ingredient cu eficiență dovedită clinic, care stimulează producția de colagen și oferă fermitate imediată și de durată.

„Astăzi, nevoile consumatoarelor noastre reprezintă mai mult decât o simplă  rutină de îngrijire – ele reflectă un mod de viață și un demers personal de construire a imaginii autentice. Tenul poate deveni sensibil în orice moment, iar acest lucru ne reamintește cât de important este să punem pe primul loc nevoile reale și actuale ale consumatorilor. Aslavital, în formula sa nouă, răspunde acestor provocări printr-o formulă modernizată, care readuce în prim-plan  esența și autenticitatea. Alegerea actriței Olimpiei Melinte ca ambasador de brand vine firesc, completând perfect mesajul și valorile pe care le susținem.”, spune Tudor David, Director de Marketing în cadrul companiei Farmec. 

Noua gamă Aslavital – Mineralactiv este disponibilă în magazinele Farmec, online pe farmec.ro, și în rețelele de retail din întreaga țară.

 

Despre Olimpia Melinte

Olimpia Melinte este una dintre cele mai respectate actrițe din România, cunoscută pentru interpretările sale captivante în film, televiziune și teatru. Prin talentul și efortul său remarcabil, Olimpia Melinte a obținut recunoaștere internațională, fiind premiată de Uniunea Actorilor din Spania. Este membru în Academia Europeană de Film. Realizările sale artistice au fost recunoscute și prin nominalizări la premii prestigioase precum Premiul Goya și omologul său românesc, Premiul Gopo, reflectând excelența sa în lumea cinematografiei. Cu o carieră diversă, ce cuprinde atât producții locale, cât și colaborări internaționale de succes, Olimpia Melinte continuă să inspire și să impresioneze publicul prin versatilitatea și pasiunea sa pentru artă.

 

Despre Aslavital

Aslavital este o gamă care și-a demostrat, în timp, puterea absolută de inovare. De la lansarea pe piață și până în prezent, produsele Aslavital au îmbinat mereu cele mai inovatoare ingrediente, cu scopul de a soluționa provocările diverse ale tenului sensibil. Pentru relansarea acesteia, Farmec a investit peste 500.000 de euro. Noua gamă completă Aslavital este disponibilă pentru achiziție online, pe https://www.farmec.ro, în rețeaua de magazine proprii, precum și în magazinele și farmaciile partenere din întreaga țară.

Kontinental ’25, de vineri în cinematografe

„Kontinental ’25”, cel mai nou film semnat Radu Jude, ajunge în cinematografele din 23 de orașe din România începând cu 20 iunie, distribuit de Independența Film. De această dată, regizorul, cunoscut pentru cinema-ul său provocator și fără menajamente, plasează acțiunea în Cluj-Napoca, un oraș gentrificat și tensionat, în care o executoare judecătorească se confruntă cu urmările dramatice ale unei evacuări care o răvășește profund.

Premiat cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu la Berlinale 2025, „Kontinental ’25” este o comedie morală tăioasă despre vinovăție, empatie și limitele umanității într-o societate din ce în ce mai impersonală. 

Orsolya (Eszter Tompa), o executoare judecătorească, trebuie să evacueze un om fără adăpost (Gabriel Spahiu) din subsolul unui imobil. Ceea ce pare o simplă formalitate administrativă devine catalizatorul unei crize de conștiință, într-un oraș unde compasiunea se lovește de proceduri.

Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=LarLt4mOKEc

Premiera în cinematografe are loc pe 20 iunie, iar filmul rulează în 23 de orașe: București, Alba Iulia, Bacău, Brașov, Bârlad, Botoșani, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Gura Humorului, Huși, Iași, Miercurea Ciuc, Onești, Ploiești, Sibiu, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Timișoara, Toplița,  Zalău.

Programul proiecțiilor: https://www.independentafilm.ro/project/kontinental-25/

Inspirat de un caz real și construit în dialog cu „Europa ’51” al lui Roberto Rossellini, „Kontinental ’25” este – în cuvintele lui Radu Jude – „un film despre o crimă colectivă, comisă prin indiferență”. Filmul se concentrează pe reacțiile individuale la teme sistemice precum inegalitatea socială, criza imobiliară, clasismul sau dispariția spațiului public. 

Fără artificii vizuale, filmat cu un iPhone în doar 11 zile, „Kontinental ’25” mizează pe o estetică brută și pe o observație socială lucidă, în timp ce Jude construiește un portret emoționant și ironic al unei femei care încearcă să împace ceea ce este legal cu ceea ce e moral.

Distribuția reunește actori remarcabili: Eszter Tompa, Gabriel Spahiu, Adonis Tanța, Șerban Pavlu, Oana Mardare, Annamária Biluska, Adrian Sitaru, Ilinca Manolache și mulți alții.

Mai multe detalii pe: Instagram | Facebook 

Kontinental ’25 este produs de Saga Film, producător Alex Teodorescu, în co-producție cu RT Features (Brazilia), Bord Cadre films (Elveția), Sovereign Films (UK) și Paul Thiltges Distributions (Luxemburg), realizat cu sprijinul UPFAR – ARGOA și înscris pentru accesarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România, organizată de Oficiul de Film și Investiții Culturale, programul Cash Rebate 2024.

 

Despre Radu Jude

Radu Jude (născut în 1977) este regizor și scenarist român, unul dintre cei mai apreciați cineaști contemporani. A câștigat Ursul de Aur la Berlinale 2021 cu Babardeală cu bucluc sau porno balamuc și Ursul de Argint pentru regie cu Aferim! în 2015. Printre filmele sale se numără Cea mai fericită fată din lume (2009), Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (2018) și Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (2023), multipremiat la Locarno. Cel mai recent film al său, Kontinental ’25, a primit Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu la Berlinala 2025.

 

Despre Saga Film

Saga Film, activă în industria de film din anul 2000, s-a remarcat prin producții premiate la importante festivaluri de film. Din 2024, colaborează cu regizorul Radu Jude lansând în același an la Locarno documentarul de montaj Opt ilustrate dintr-o lume ideală. În 2025, prezintă Kontinental ’25 la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, film distins cu Ursul de Argint pentru Cel Mai Bun Scenariu, finalizează lungmetrajul Dracula, noul proiect al regizorului Radu Jude, precum și Nu mă lăsa să mor, debutul în regie al lui Andrei Epure.

 

Despre Independența Film

Din 1997, Independența Film aduce în România filme de autor și cinema independent, titluri premiate și voci esențiale ale cinematografiei contemporane. Printre titlurile distribuite de-a lungul anilor, se numără Melancholia (r. Lars von Trier), Climax  (r. Gaspar Noé), Parasite (r. Bong Joon-ho), Triangle of Sadness (r. Ruben Östlund), Titane (r. Julia Ducournau), Blue is the Warmest Colour (r. Abdellatif Kechiche), Talk to Her și Parallel Mothers (r. Pedro Almodóvar), Dogtooth (r. Yorgos Lanthimos), I, Daniel Blake (r. Ken Loach) sau The Substance (r. Coralie Fargeat).

FITS 2025 transformă și în acest an Sibiul într-o scenă imensă

Vineri începe cea de-a 32-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Şi în acest an FITS pregătește o amplă selecţie de spectacole outdoor, pe lângă spectacolele indoor care îi vor aduce la Sibiu pe Bill Murray, Kathleen Turner, Kuranosuke Sasaki sau Alexandru Tomescu.

Ne aşteaptă o ediție memorabilă, cu un program impresionant de spectacole de stradă ce vor anima orașul timp de 10 zile. Piața Mare va găzdui din nou producții de mari dimensiuni, cu acrobații la înălțime, instalații din Australia, spectacole cu foc, muzică live și structuri scenotehnice spectaculoase, printre care o figură umană stilizată, cu o înălțime de 12 metri (parte a spectacolului „Visul lui Ymir”) sau o spirală metalică lungă de 60 metri (suspendată de o macara de 200 de tone) pe care vor performa artiști acrobați și muzicieni ai companiei franceze Transe Express.

Programul outdoor va fi completat de instalații vizuale, propuneri artistice pline de umor, dansuri aeriene, parade spectaculoase și intervenții artistice care vor transforma întreg orașul într-o veritabilă scenă în aer liber. 

Piața Mică va deveni din nou un spațiu interactiv pentru toate vârstele, cu instalații și jocuri realizate de compania catalană Tombs Creatius din materiale reciclabile, spectacole de circ și o instalație spaniolă imersivă care aduce atmosfera magică a unui glob de sticlă într-un format spectaculos, cu tornade de confetti și ritmuri electrizante.


Este o provocare continuă să găsim cele mai spectaculoase companii de teatru stradal, circ contemporan sau instalații prin care să surprindem. Publicul sibian a văzut foarte multe companii de mare valoare și a devenit, în timp, mult mai exigent. Asta ne bucură și ne responsabilizează în același timp. Din fericire, prin eforturile pe care le depunem pe tot parcursul anului și prin apartenența la rețeaua Circostrada, reușim să aducem în continuare importante spectacole outdoor la FITS.” declară Dan Bartha-Lazăr, selecţioner şi coordonator FITS Outdoor.


Nu vor lipsi nici concertele din Piaţa Mare, care vor prilejui întâlnirea cu Hungarian Royal Gypsy Orchestra (20 iunie), Vița de Vie (21 iunie),  Vali Boghean Band (22 iunie), Pindu (27 iunie), Mihai Mărgineanu & Band (28 iunie) și Damian Drăghici (29 iunie).

Spectacolele outdoor sunt primul contact al publicului cu FITS, așa că ne străduim să aducem artiști valoroși, care să bucure sibienii și zecile de mii de turiști care vin să asiste la Miracolul artei. De la spectacolele outdoor, mulți participanți ajung să intre și în săli și să descopere o altă dimensiune a Festivalului, într-un mecanism pe care l-am creat în ultimii 32 de ani și pe care îl perfecționăm de la ediție la ediție.” a declarat Constantin Chiriac, preşedintele FITS.

Pietonala Bălcescu va prinde viață cu parade muzicale, dansuri africane pe picioroange, batucada, samba, dar și un moment special, „Fuga Lolelor”, adus pentru prima dată în timpul verii în fața publicului larg. Piața Huet va oferi un program mai amplu începând cu acest an, cu spectacole pentru toate vârstele, într-o atmosferă relaxată.

În Piața Habermann și Parcul Sub Arini sunt programate show-uri variate – de la dans și flamenco la circ contemporan, acrobații și spectacole cu foc, inclusiv un show de funambulism la 5 metri înălțime. La fel ca în ultimii ani, Piața Teatrului va fi gazda celor două spectaculoase show-uri multimedia cu drone și lumini, care vor marca deschiderea și închiderea festivalului.

Printre highlighturile din acest an se numără companii de top din Franța, Italia, Spania, Australia și Germania, dar și o prezență extinsă a artiștilor români de teatru stradal. Teatrul pe Roți, Circ Discret și Școala de Circ din Timișoara, trupa PulsaR, Fanfara de la Cozmești, Asociația Elijah și sute de elevi sibieni vor aduce un plus de energie și originalitate acestei ediții.


Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 841 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 20 iunie – 29 iunie, tema ediției cu numărul 32 fiind MULȚUMESC. FITS 2025 are 841 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări.

Tema din acest an – MULȚUMESC – reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.

Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.

Informații în timp real legate de FITS sunt disponibile pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, precum și pe Newsletterul FITS: fitsibiu.substack.com.

3 ani de Zalando în România. Care sunt preferințele de shopping ale românilor

Cu ocazia aniversării a trei ani de la lansarea pe piața din România, Zalando – platforma europeană multi-brand de modă și lifestyle – a analizat preferințele locale de cumpărare pentru îmbrăcăminte și încălțăminte. Conform datelor din ultimii trei ani, românii fac alegeri clare în materie de stil, cu accent pe articolele de tip streetwear și cele pentru copii. În ceea ce priveşte categoria streetwear, cererea ridicată pentru sneakers a avut un impact major. Datele evidențiază și diferențe regionale notabile și subliniază apetitul românilor pentru shopping multi-brand, calitate și un bun raport calitate-preț. 

Zalando s-a impus ca destinație principală pentru românii care caută inspirație în modă, indiferent de buget. Prima comandă efectuată în România – o rochie marca proprie Anna Field – a dat startul unui comportament de cumpărare orientat către stil, calitate și accesibilitate.

De la lansarea Zalando în România, obiceiurile de consum au evoluat semnificativ. Dacă în 2022, 45,7% dintre români comandau online bunuri și servicii, procentul a crescut la 56,1% în 2024 – un semn clar al preferinței pentru shoppingul comod, de acasă, dintr-o ofertă variată și pe toate palierele de preț.

 

Categoria de sneakers domină garderoba românilor

Streetwear, articolele premium și cele pentru copii s-au aflat constant în top 3 cele mai căutate categorii de pe Zalando România. În toate segmentele, categoria de sneakers rămâne preferata incontestabilă a cumpărătorilor români – un mix între stil și funcționalitate în garderoba de zi cu zi. Aceasta este pe primul loc atât în preferințele femeilor, cât și ale bărbaților, urmată de articolele de exterior, genți & bagaje, rochii și bocanci. În cazul bărbaților, se remarcă în top și hanoracele, blugii și încălțămintea joasă, alături de sneakers și articole pentru exterior.

În București, categoria de sneakers este, de departe, cea mai bine vândută din segmentul încălțăminte. Capitala conduce și în ceea ce privește achizițiile de articole sport și pentru copii, unde sunt preferate tricourile și încălțămintea sport.

De asemenea, datele arată și diferențe regionale interesante:

– Locuitorii din Cluj-Napoca se remarcă printr-un interes crescut pentru articolele esențiale de zi cu zi, gențile și bagajele fiind cea mai bine vândută categorie din oraș.

– Timișoara prezintă o preferință clară pentru stiluri influențate de tendințe, cu rochiile în prim-plan, iar Iași și Constanța înregistrează o cerere ridicată pentru articolele de exterior.

– Craiova, împreună cu Baia Mare, Botoșani și Brașov, se remarcă printr-o preferință pentru moda de designer și stilurile premium.

 

Accent pe calitate 

Campaniile „Hot Drops” de pe Zalando, care promovează cele mai noi lansări de sneakers, sunt cele mai performante săptămânal, semn clar al entuziasmului românilor pentru noutăți și branduri populare. La fel de bine performează și campaniile axate pe un raport bun calitate-preț, ceea ce confirmă preferința consumatorilor pentru modă de calitate, dar accesibilă. Brandurile proprii Zalando, precum Anna Field, Pier One și Even & Odd, s-au menținut de asemenea în topul preferințelor, clasându-se constant în primele 10 poziții ale categoriei dedicate articolelor esențiale de zi cu zi și stilurilor influențate de tendințe.

Daniel Roginski, General Manager Central and Eastern Europe, declară: „Datele ne arată un public român dinamic, atent la tendințe și dornic de produse de calitate, cu un bun raport calitate-preț. Deși categoria de sneakers rămâne pe primul loc, vedem un interes tot mai mare pentru articolele de exterior, rochii și articole pentru copii – toate adaptate la preferințele regionale pentru modă modernă și de designer. România este o piață de creștere importantă în e-commerce-ul de fashion, condusă de familii tinere, trendsetteri urbani și consumatori atenți la stil. Sunt recunoscător pentru implicarea lor în acești trei ani și mă bucur că Zalando răspunde nevoilor lor, oferind produse relevante local, pe toate palierele de preț.“

 

Despre Zalando

Fondată în Berlin în 2008, Zalando este cea mai importantă destinație online multi-brand de modă din Europa. Construim un ecosistem pan-european pentru comerțul electronic de modă și lifestyle, bazat pe două direcții de creștere: Business-to-Consumer (B2C) și Business-to-Business (B2B). În B2C, oferim o experiență de cumpărături inspirațională și de calitate, adresată celor peste 52 de milioane de clienți activi din 25 de piețe. În B2B, ne folosim infrastructura logistică, software-ul și serviciile pentru a sprijini brandurile și comercianții în gestionarea și extinderea afacerilor lor online, atât pe platforma Zalando, cât și în afara acesteia. Prin viziunea brandului de ecosistem, Zalando urmărește să genereze schimbări pozitive în industria modei și a stilului de viață.

Nadia Măhălean, CFO Fabrica de Plase: „Antreprenoriatul nu înseamnă perfecțiune, ci progres – și mai ales să nu renunți”

Când vorbim despre industrie în România, cei mai mulți se gândesc la proiecte gigant, eventual uzine imense cum arătau în urmă cu zeci de ani. Practic, ce ar apărea online la o căutare după „producție industrială”. Realitatea e că producția înseamnă mult mai mult în prezent și sunt numeroase businessuri locale implicate în acest sector economic. Un exemplu e Fabrica de Plase din Cluj, un producător de plase care deservește mai multe companii cu astfel de nevoi. 

„Spunem cu mândrie că producem în România”, a subliniat Nadia Măhălean, CFO Fabrica de Plase. „Înseamnă pentru noi o legătură mai profundă cu ceea ce facem și o responsabilitate față de comunitate.”. Pe lângă consolidarea prezenței pe piața locală, Fabrica de Plase își propune o extindere strategică la nivel internațional – și în state ca Germania, Republica Moldova sau Arabia Saudită sunt deja produse made in Romania. 

The Woman a vorbit cu Nadia Măhălean despre principiile acestei afaceri, importanța echilibrului între viața personală și profesională, dar și despre valoarea investiției în oameni pentru un business sănătos. 

 

Ți-ai trăit copilăria și adolescența în Italia. Cum a fost revenirea în România? Ce ai spune că ai învățat acolo și-ți folosește acum în viața profesională?

 

Revenirea acasă a fost plină de emoții – m-am întors la familie, la locurile dragi mie, la prietenele din copilărie. A fost un nou început care m-a îmbogățit. Din Italia am rămas cu o deschidere către oameni, către diversitate și o capacitate de adaptare pe care o folosesc zilnic. Acolo am învățat să ascult, să înțeleg perspective diferite și să-mi păstrez autenticitatea, indiferent de context. Toate acestea m-au format și ca om, și ca profesionist.

 

Care sunt cele mai mari provocări în activitatea profesională de la Fabrica de Plase? Cum reușești să păstrezi echilibrul între responsabilitățile cotidiene?

 

Cred că una dintre provocările constante este să păstrezi un echilibru între ritmul alert al businessului și grija pentru oameni. Dar asta e și frumusețea rolului meu – să fiu un liant între cifre și emoție. Îmi încep ziua cu un moment de liniște, îmi notez prioritățile și apoi mă las purtată de ce vine. Asta mă ajută să rămân conectată cu echipa și prezentă în decizii. Nu le iese mereu perfect, dar învăț mereu ceva nou și mă străduiesc să-mi păstrez flexibilitatea.

 

Reprezinți una dintre companiile care pot fi date exemplu când vine vorba de „fabricat în România”. Ce avantaje competitive aduce această abordare locală? Cum găsiți personal, cum pregătiți angajații, care sunt provocările principale când vine vorba de forța de muncă?

 

Spunem cu mândrie că producem în România. Înseamnă pentru noi o legătură mai profundă cu ceea ce facem și o responsabilitate față de comunitate. Avem avantajul proximității, al timpilor rapizi de livrare, al unei înțelegeri reale a pieței. Recrutăm atent, apoi investim în fiecare coleg – nu doar prin traininguri tehnice, ci prin susținere și încredere. Ne dorim oameni cu suflet, nu doar competențe. Și provocarea constantă este să le oferim un mediu unde să crească, nu doar să muncească.

 

Ce înseamnă pentru tine spiritul antreprenorial și cum îl promovezi în cadrul companiei?

 

Pentru mine, spiritul antreprenorial înseamnă curajul de a începe, dar și răbdarea de a construi. Înseamnă să nu aștepți ca altcineva să rezolve, ci să faci tu primul pas. Încerc să dau mai departe acest spirit prin felul în care lucrez cu colegii: îi încurajez să propună idei, să încerce, chiar dacă greșesc. Antreprenoriatul nu înseamnă perfecțiune, ci progres – și mai ales să nu renunți.

 

Există vreun proiect sau o inițiativă specifică a companiei de care ești deosebit de mândră?

 

Sunt mândră de felul în care investim în oameni. Ori de câte ori avem ocazia, organizăm sesiuni cu traineri, coachi sau antreprenori care inspiră. Am avut parte de întâlniri memorabile care au schimbat perspective și au adus mai multă încredere în echipă. Facem activități care ne apropie, ne conectează și ne amintesc că, înainte de toate, suntem oameni. Cred cu tărie că o echipă unită e motorul oricărui succes.

 

Cum vedeți evoluția businessului în următorii cinci ani, din punct de vedere financiar și operațional? Care sunt sectoarele din care mai poate veni creșterea?

 

Avem planuri mari și visuri concrete. Ne dorim să ne extindem prezența internațională și să devenim un reper european în producția de plase pentru sport și siguranță. Am început deja cu Republica Moldova, Arabia Saudită și Germania. Creșterea va veni și din diversificarea produselor, dar mai ales din felul în care vom ști să rămânem flexibili, să inovăm și să rămânem conectați la nevoile reale ale pieței.

 

Cum vă asigurați că Fabrica de Plase rămâne competitivă pe piață și cum anticipați tendințele viitoare în industrie?

 

Cred că secretul este să fii mereu aproape de client și de industrie. Participăm la târguri internaționale, vorbim cu parteneri, ascultăm. Oferim consultanță reală, nu doar produse. Și avem un atestat unic în România pentru montajul plaselor de siguranță – un avantaj competitiv pe care l-am construit cu mult efort. Tendințele vin și pleacă, dar calitatea și relațiile construite rămân.

 

Care ai spune că sunt elementele esențiale pentru a construi și a menține o afacere românească prosperă pe termen lung?

 

Seriozitatea, răbdarea și integritatea. Apoi urmează adaptabilitatea – pentru că piața se schimbă mereu. Dar dincolo de toate, cred că e important să ai oameni buni alături. Să construiești relații sănătoase, să ai grijă de echipă și să rămâi fidel valorilor tale.

 

Care sunt strategiile personale pentru a gestiona stresul și a menține un nivel ridicat de energie, atât la birou, cât și acasă?

 

Pentru mine, energia vine din oameni. Îmi place să fiu în mijlocul lor, să ascult, să învăț. Îmi încep ziua devreme, citesc câteva pagini, beau o cafea bună și îmi pun în gând o intenție clară. Nu-mi ies toate, dar încerc să-mi dau voie să fiu om, nu robot. Când simt că am nevoie de o pauză, o iau. Și mai cred în puterea unei alimentații sănătoase și a mișcării – corpul nostru e un partener în tot ce facem.

 

Ești mamă și o femeie cu o carieră. Cum reușești să găsești un echilibru între cerințele profesionale și responsabilitățile vieții de familie?

 

La început a fost greu. Mă simțeam vinovată oriunde aș fi fost: dacă eram la birou, mă gândeam la copii, dacă eram acasă, mă gândeam la muncă. Cu timpul, am învățat că echilibrul nu înseamnă să le faci pe toate perfect, ci să le faci cu prezență. Îmi iubesc copiii și ador rolul de mamă, dar nu mă pierd în el. Le arăt că pot construi ceva valoros și în afara casei. Îmi doresc să fiu un exemplu.

 

Ce sfaturi ai oferi altor femei care se află la început de drum în carieră și își doresc să construiască și o familie?

 

Să aibă răbdare cu ele. Să nu se compare. Să nu renunțe la visurile lor doar pentru că pare greu. Da, a fi mamă e o misiune importantă, dar nu e singura. Poți să crești un copil și în același timp să crești un proiect, o echipă, o idee. Și când e greu – pentru că va fi – să-și amintească: sunt atâtea femei care au reușit. Și dacă ele au putut, și tu poți.

 

Care sunt principiile care te ghidează în viață?

 

Respectul, autenticitatea și responsabilitatea. Îmi place să fiu sinceră cu mine și cu ceilalți, chiar dacă uneori e inconfortabil. Cred în puterea exemplului și în ideea că fiecare acțiune, oricât de mică, lasă o urmă. Încerc să las una bună.

 

La ce modele, mentori și resurse apelezi ca să-ți realimentezi inspirația și motivația? Ce produse culturale și educaționale ai recomanda și altora să consume?

 

În zona de leadership, mă inspir mult din munca lui John Maxwell – mi se pare clar, aplicat și profund uman. Pentru mindset și energie, îl urmez pe Tony Robbins, iar pentru sănătate și alimentație, am învățat foarte multe de la Anthony William. Cred într-o viață trăită în echilibru – minte, trup și suflet. Recomand podcasturi precum „The Ed Mylett Show” sau „The Diary of a CEO”, cărți precum „Fii liderul pe care îl urmezi” (Maxwell) și, bineînțeles, orice conversație sinceră cu un om care îți spune cum a reușit să meargă mai departe.

 

Ce înseamnă succesul pentru tine, dincolo de cifre sau borne ușor de urmărit într-un Excel?

 

Pentru mine, succesul are chipul familiei mele. Este zâmbetul copiilor mei când ajung acasă. Este sentimentul că fac ceea ce contează, că am un impact. Succesul e să te trezești dimineața cu bucurie și să adormi seara cu liniște. Restul – vine și trece.

 

Credit foto: Denisa Sîrb

 

Redactor:

UNTOLD, în topul celor mai mari festivaluri din lume

Festivalul UNTOLD primește o nouă validare internațională: se află din nou în topul celor mai mari festivaluri de pe planetă, potrivit clasamentului realizat de prestigioasa publicație britanică DJ Mag – Top 100 Festivals, singurul top global dedicat industriei de evenimente. 

Organizat la Cluj-Napoca, UNTOLD, festival care ocupă locul 3 se află în compania unor giganți ai scenei globale, alături de Tomorrowland, Ultra Music Festival, EDC Las Vegas, Coachella, Glastonbury sau Creamfields.

Top 100 Festivals realizat de DJ Mag este bazat exclusiv pe voturile publicului, iar rezultatul reflectă forța emoțională, calitatea experienței și impactul cultural al fiecărui festival. UNTOLD continuă să demonstreze că este un nume global, iubit de sute de mii de fani și respectat în industrie. 

De la an la an, UNTOLD a crescut organic, iar în 2025 este considerat unul dintre cele mai spectaculoase, bine organizate și influente festivaluri de pe planetă. În 2025, UNTOLD aniversează 10 ediții spectaculoase, iar lineup-ul ediției aniversare reunește superstaruri precum: Post Malone, Metro Boomin, Martin Garrix, Armin van Buuren, Tiësto, Alan Walker, Becky Hill, Black Coffee, Anyma, FISHER, Dom Dolla, ARTBAT, Alok, Adriatique, Hugel, dar și artiști români de top: INNA, Delia, Irina Rimes, VAMA.

 

UNTOLD – LOCUL DOI ÎN EUROPA, ALĂTURI DE TOMORROWLAND

UNTOLD se numără printre cele mai apreciate festivaluri din Europa, fiind inclus de fani în același clasament cu giganți precum Tomorrowland. Este o poziționare care nu ține doar de dimensiuni sau cifre, ci de experiența memorabilă pe care festivalul o oferă an de an. Cu un lineup eclectic, ce aduce împreună artiști de top din mainstream și nume influente din underground, cu producții vizuale spectaculoase și o scenografie care se reinventează la fiecare ediție, UNTOLD nu este doar un festival, este un univers care prinde viață.

În 2024, acest univers a fost descoperit de peste 427.000 de fani din întreaga lume, iar în 2025, la UNTOLD X, magia va fi dusă la un nou nivel. Porțile universului UNTOLD vor fi redeschise pentru o nouă călătorie în perioada 7-10 august, iar fanii își pot achiziționa abonamentele sau bilete de o zi de pe site-ul oficial untold.com.

 

UNTOLD UNIVERSE: UN BRAND DIN ROMÂNIA, ÎN TOPUL MONDIAL AL FESTIVALURILOR

Festivalurile din portofoliul UNTOLD Universe continuă să urce spectaculos în preferințele fanilor la nivel global, fiind votate masiv în clasamentul DJ Mag, Top 100 Festivals, singurul top internațional dedicat industriei de evenimente.

Neversea bifează un nou succes în clasamentul internațional, o urcare de două locuri față de anul trecut. În 2025, Neversea ocupă locul 21, reconfirmând o comunitate loială și o producție care crește cu fiecare ediție. 

După doar o ediție, UNTOLD Dubai urcă 5 poziții în clasamentul dedicat celor mai mari 100 de festivaluri din lume, unde ocupă locul 40, semn că magia UNTOLD funcționează la nivel global.  După prima ediție, UNTOLD Dubai a stabilit un record de participare, peste 185.000 de fani au ales să trăiască o experiență completă de festival alături de cei peste 100 de artiști și DJ de top.

În 2025, liniile de vot au fost deschise în perioada 16 aprilie – 28 mai. Pentru ediția din acest an a Top 100 Festivals au votat doar fanii festivalurilor.

IARMAROC la Sat: Festivalul Creației și Artelor are loc între 4 și 6 iulie, în Parcul Etnografic

În primul weekend din luna lui cuptor, toată suflarea se mută de la oraș, la IARMAROC la Sat. A doua ediție a Festivalului Creației și Artelor va avea loc la umbra copacilor din Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, între 4 și 6 iulie, iar arșița verii se va domoli cu siguranță (și) datorită activităților cu apă special gândite pentru copii la ediția din acest an. Pentru că ce distracție mai mare este pentru copii decât aceea de a te da pe tobogane cu apă într-o zi călduroasă de vară? 

Trei zile pline de activități pentru copii: tobogane cu apă, teatru de păpuși, gonflabile, spectacole, aventuri și ateliere de creație 

Și după ce bălăceala le va fi fost suficientă, cei mai mici vizitatori ai festivalului pot trece la activități mai domoale: atelier de ceramică cu Ana Cazac, atelier de țesut cu Bucur, de artă stradală de la Comunitatea 156 sau atelier de interacțiune cu animalele de la Ham Ham. Zona de inițiere în echitație oferită de Herghelia Sjiza este următoarea oprire obligatorie, după care continuă aventura în parcul de gonflabile dedicat copiilor al celor de la Hopa Hopa și în parcul de aventură. Apoi, ne așezăm cu toții în fața scenei pentru spectacole special puse la cale pentru cei mici. 

Activitățile pentru copii, la Festivalul Creației și Artelor: 

– Țarcul cu gonflabile – tobogane gonflabile, pictură pe față, lupta cu mingi, costumele de summo, jocuri alături de personaje costumate, provocări și concursuri cu premii

– Țarcul cu aventuri: jocurile copilăriei, tobogane “slip and slide”, jenga uriaș, corn hole, pista de mini golf

– Teatru de papuși: “Cine este Yop” (30-35 min, vârsta 3+), ”Hei, unde este zâmbetul?” (vârsta 3+)

– Spectacol-concert, după Ada Milea: “Aventurile Alisei în Țara Minunilor“ 

– Ateliere de creație: ceramică tradițională, împâslit tradițional, artă stradală

– Experiențe cu animalele: interacțiune cu câinii, plimbări cu calul

„Ascultăm, simțim și punem suflet în fiecare detaliu și aducem bucurie de vară pentru toate vârstele. Cei mari, dar în special cei mici, vor avea parte de o diversitate de activități, ateliere, un parc de aventură cu diferite experiențe cu apă, iar astfel garantăm că voia bună și amintirile prețioase vor fi toate adunate în același loc, la Sat! Fiecare colț din IARMAROC la Sat e creat cu grijă, cu sens. E un loc unde copilăria aleargă liberă, iar părinții își găsesc, măcar pentru o vreme, răgazul. Este o sărbătoare a creației și artelor unde muzica curge sincer, meșteșugul e viu, iar comunitatea se adună firesc, fără invitații scrise.” declară Emilian Vasi, fondator IARMAROC.com și coordonator IARMAROC La Sat.

Muzica bună își dă întâlnire cu liniștea satului: concerte acustice pentru suflet cu Adrian Despot, Irina Rimes, Cristina Lupu, Paul Tihan, Simona Delegeanu și alți nouă artiști care vor fi anunțați în curând. 

Adrian Despot vine la Sat unde va cânta solo acustic și ne va inspira prin cântec sincer, puternic și totodată blând. El și chitara lui. Și Irina Rimes, vocea care se lipește de suflet, va susține un recital complet acustic cum rar o să mai vezi și la care îți va reaminti ce simțeai când nu mai voiai să spui nimic.

Pe scena de la Sat vor mai urca Simona Delegeanu, Paul Tihan și Cristina Lupu

IARMAROC la Sat a devenit o sărbătoare a comunității, o stare de bine, de liniște, o stare de reverie și de adevăr, de simplitate, așa, ca pe vremuri. Artiștii de anul acesta vin cu o deschidere aparte, aceeași pe care o are și publicul, vin cu ce au ei mai sincer, fără constrângeri, fără limitări, fără bariere. Irina Rimes va transforma IARMAROC la Sat într-un film sonor despre iubire și nostalgie, iar Adrian Despot va urca pe scenă doar cu chitara lui pentru un concert solo acustic pentru suflet. Ne vom bucura și de vocile Simonei Delegeanu, a lui Paul Tihan și a Cristinei Lupu. Sunt trei artiști pe care, dacă nu-i știi deja, trebuie musai să vii la Iarmaroc și să-i descoperi. Și, în curând, vom anunța noi artiști care vor veni la sat. Vei fi uimit! 


Vă așteptăm cu inima deschisă la trei zile de IARMAROC la Sat, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, la un festival cu muzică, creație și emoții trăite sincer, zile care curg domol, în care ai timp să stai, să asculți și să te reconectezi.”
declară Emilian Vasi, fondator IARMAROC.com și coordonator IARMAROC La Sat.

Trei zile de voie bună, cântări și descoperiri

La IARMAROC la Sat nu vii doar să asculți muzică, deși tare fain o să fie, vii să descoperi, să guști, să creezi, să stai, să râzi, să privești și să zici: „ar fi fain să fie așa în fiecare weekend”. 

În 2025, Festivalului Creației și Artelor aduce laolaltă 100 de creatori autohtoni, 60 de instalații și lucrări de artă, 40 de ateliere pentru copii și adulți, peste 15 concerte acustice, 10 DJi la discotecă pe vinil, piață de viniluri, proiecții de film, spectacole de teatru, plus câteva surprize care nu pot fi povestite, trebuie trăite.

– Târg de creatori din toată țara – cu lucruri făcute cu atenție și drag

– Concerte acustice – blânde, vii, aproape de inimă

– Activități pentru copii – ateliere, joacă liberă, parc de aventură și voie bună

– Expoziții de artă & instalații – de privit, de simțit, de povestit

– Ateliere de creație – pentru toate vârstele, cu activat mâinile, inima și creativitatea 

– Discotecă pe vinil – dans pe pajiște, pe melodii rare, fără bum-bum, dar cu farmec

– Bucătărie autentică – mâncare gătită la foc domol, de stat la masă, nu pe fugă

– Grădina cu hamace – unde se stă, se ascultă, se zâmbește (nici un pui de somn n-ar fi rău)

– Piața de viniluri – pentru pasionați și pentru nostalgici

– Cinema silențios – filme și documentare la umbra copacilor, auzite în căști, trăite în tihna fiecăruia.

BILETE: Abonamentele sunt disponibile pe WEBSITE-ul oficial, copiii până la 6 ani și adulții de peste 65 de ani au acces gratuit. 

Festivalul este un proiect cultural organizat în urma fuziunii dintre IARMAROC.com și Asociația pentru Inovare Artistică.

 

Despre IARMAROC.com

Proiectul a luat naștere din dorința de a crea un spațiu unde creativitatea umană este mai importantă decât producția în masă și tradițiile sunt duse mai departe de la o generație la alta. 

În prezent, este un sprijin de încredere pentru 350+ de creatori în platformă, 1.200+ de creatori pe lista de așteptare, 10.000+ de produse autentice create la noi în țară și 116.000+ de susținători ai proiectului în anul 2024 – cu o creștere de 65% față de anul precedent.

 

Despre Asociația pentru Inovare Artistică – A.I.A.

Entitatea socială a IARMAROC.com este A.I.A. – care încă din 2020 caută oportunități să unească comunitățile locale din Cluj și să creeze un cadru de manifestare cât mai complet și complex pentru artiștii locali aflați la început de drum. Practic, acesta a fost scopul pentru care IARMAROC.com și A.I.A. au fuzionat în 2024. 

Această fuziune este celebrată acum, cu a doua ediție a „IARMAROC la Sat”, un demers clădit în continuarea celor 10 ediții de „AiA la Sat” – primul eveniment care a deschis, practic, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” pentru publicul festivalier.

Susținut de: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Visit Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca

Eveniment recomandat de Europa FM.

Parteneri media: TVR Cluj, Prima TV, Radio România Cluj, The Woman, Clujul Copiilor, Cluj 24, Via Cluj TV, Ziua de Cluj, ȘtiriMed, Servus Cluj, Radio Transilvania, Info Huedin, Cluj Live, România Pozitivă, Apuseni Info, Curierul de Cluj, Cluj4Ever, CluJust, I Like Cluj, Clujul Cultural, Cluj Today, Media9, ClujU, Cluj Web Story, TurdaNews, Ziarul Clujean

Partener de comunicare: BBM Cluj

IARMAROC la Sat revine în mijlocul Clujului, între 4-6 iulie

Între 4 și 6 iulie, IARMAROC la Sat – Festivalul Creației și Artelor se întoarce în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca pentru cea de-a doua ediție. Timp de trei zile întregi, de dimineață până seara (10:00 – 21:00), tragem aer curat în piept, stăm pe pături, ascultăm muzică live, gustăm din bucatele gătite la foc domol și descoperim obiecte făurite cu rost, de oameni pricepuți din toată țara.

IARMAROC la Sat nu-i un festival cu nebunie, e un loc de stat, de respirat și de împărtășit, între prieteni, în familie, cu copii, cu bunici, cu cățel.

„Pentru mine, IARMAROC la Sat înseamnă să strângi la un loc lucruri făcute bine, de oameni pasionați de ce fac, într-un cadru în care totul e pus laolaltă cu grijă. Încercăm să construim un loc în care fiecare om se simte bine primit, copilul poate să alerge, părintele poate să respire, iar muzica se aude curat, însuflețit; o experiență sinceră, construită în jurul creației, a naturii și a comunității. Cred că, dacă pui inima și grija în ce faci, oamenii simt asta, nu e nevoie de alte explicații. Nu ne-am propus niciodată să fim cel mai mare festival. Vrem să fim o întâlnire sinceră, vie, între artiști, creatori, public și tradiții. Iar când vezi zâmbete tăcute în hamac, copii care nu vor să plece și artiști care rămân și după concert, știi că se leagă ceva bun.”, declară Emilian Vasi, fondator IARMAROC.com și coordonator IARMAROC La Sat.

Anul acesta, IARMAROC la Sat întrunește peste 100 de creatori autohtoni, 60 de instalații și expoziții de artă, 40 de ateliere pentru copii și adulți, peste 15 concerte acustice, 10 DJi la discotecă pe vinil, piață de viniluri, proiecții de film, spectacole de teatru, plus câteva surprize care nu pot fi povestite, trebuie trăite.

Scena acustică va crea un cadru intim unde publicul și artistul nu sunt separați de garduri, ci sunt unul lângă altul. Această scenă își propune să devină o platformă de expunere pentru artiștii în ascensiune, oferind șansa tinerelor talente să cânte alături de nume consacrate, complet acustic, în fața unui public cald și atent.

Târgul reunește peste 100 de creatori, care nu vin cu mâna goală, ci cu obiecte de artă, bunuri de folosință, cosmetice și produse gourmet, toate făurite cu grijă și pricepere în mod sustenabil și în serii mici, numai bune de luat acasă, de testat sau chiar de creat în cadrul atelierelor potrivite pentru toate vârstele.

 

Mâncare gătită la foc domol, băuturi artizanele și activități în tihnă

Cât despre mâncarea de la IARMAROC la Sat, e ca în bucătăria bunicii: bucate din ingrediente locale, rețete tradiționale, fără fast-food. În plus, ne bucurăm de vinurile locale și berile artizanale realizate de producătorii din regiunea Transilvaniei în cele două curți dedicate lor. Și, fiindcă-i vară, o cinstită înghețată, sucuri naturale, cafea artizanală, delicii vegane și deserturi de poveste vor fi la tot pasul.

„După prima ediție, am înțeles câtă nevoie e de astfel de spații, în care oamenii pot respira altfel, pot (re)descoperi tihna și se pot reconecta. Ediția a doua vine firesc, cu mai mulți creatori, mai multă muzică bună, tot cu mâncare gătită la foc domol și mai multe activități pentru cei mici și mari, deopotrivă. E o adevărată sărbătoare a creației și artelor și îi așteptăm cu drag pe toți cei care simt dorul de sat, chiar și pentru un weekend”, completează Emilian Vasi. 

Pentru IARMAROC la Sat din 2025, organizatorii au pregătit activități diverse și pentru toate vârstele, de la zecile de standuri de producători din toată țara, până la concerte complet acustice și ateliere de artă, de creație și de sustenabilitate:  

– Târgul Creatorilor – 100+ standuri cu produse tradiționale, contemporane, cosmetice și gourmet, de la creatori locali din toată țara;

– Concerte LIVE acustic: 15+ muzicieni care vor susține concerte live de tip acustic ascultate în aer liber, de pe pătură, cu Irina Rimes, Adrian Despot, Cristina Lupu, Paul Tihan, Simona Delegeanu și mulți alții;

– Activități pentru copii – 3 zone de joacă pentru copii;

– Expoziții de artă – 60+ instalații de artă, expoziții de pictură, sculptură și fotografie, proiecții de film, piață de viniluri;

– Ateliere de creație – 40+ ateliere dedicate atât copiilor, cât și adulților; 

– Discotecă pe vinil – 10+ DJs care vor mixa live, exclusiv de pe vinil, melodii rare din toată lumea și din toate deceniile;

– Curte cu beri artizanale – 10+ berării vor servi zeci de tipuri diferite de bere artizanală;

– Curte cu vinuri locale –  5+ crame locale vor servi o selecție de vinuri de vară la pahar și sticlă;

– Bucătărie autentică – găteli și gustări delicioase, toate produse local, fără pic de fast-food;

– Activități pentru animale – ateliere pentru patrupezi și stăpânii lor;

– Piața de viniluri – discuri cu muzică din toată lumea și toate deceniile direct de la colecționari;

– Cinema silențios – proiecții de film pe care le vizionezi întins pe pătură, în livadă și pe care le asculți la căști;  

– Hamacul cultural. 

BILETE: Abonamentele sunt disponibile pe WEBSITE-ul oficial, copiii până la 3 ani și adulții de peste 65 de ani au acces gratuit. 

Festivalul este un proiect cultural organizat în urma fuziunii dintre IARMAROC.com și Asociația pentru Inovare Artistică.

 


Despre IARMAROC.com

Proiectul a luat naștere din dorința de a crea un spațiu unde creativitatea umană este mai importantă decât producția în masă și tradițiile sunt duse mai departe de la o generație la alta. 

În prezent, este un sprijin de încredere pentru 350+ de creatori în platformă, 1.200+ de creatori pe lista de așteptare, 10.000+ de produse autentice create la noi în țară și 116.000+ de susținători ai proiectului în anul 2024 – cu o creștere de 65% față de anul precedent.

 

Despre Asociația pentru Inovare Artistică – A.I.A.

Entitatea socială a IARMAROC.com este A.I.A. – care încă din 2020 caută oportunități să unească comunitățile locale din Cluj și să creeze un cadru de manifestare cât mai complet și complex pentru artiștii locali aflați la început de drum. Practic, acesta a fost scopul pentru care IARMAROC.com și A.I.A. au fuzionat în 2024. 

Această fuziune este celebrată acum, cu a doua ediție a „IARMAROC la Sat”, un demers clădit în continuarea celor 10 ediții de „AiA la Sat” – primul eveniment care a deschis, practic, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” pentru publicul festivalier.

Susținut de: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Visit Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca

Ana Balea, Facility Manager Iron Mountain Romania: „Cred că atunci când ai grijă de oameni, ei vor avea grijă de rezultate. Nu invers”

Lider autentic, cu o energie pozitivă și o viziune clară asupra importanței incluziunii, echilibrului și siguranței în mediul organizațional, Ana Balea ocupă funcția de Facility Manager în cadrul Iron Mountain Romania. Cu o experiență solidă în domeniul SSM, Facility Management și Wellbeing, Ana a demonstrat constant că un spațiu de lucru este considerat sigur, atunci când se ține cont de ambele atribute: fizic și emoțional.


În centrul preocupărilor sale se află oamenii cu tot ce înseamnă nevoile, emoțiile și potențialul acestora. Ana este o susținătoare activă a egalității de șanse, a exprimării libere și a dezvoltării personale și profesionale, se implică în inițiative care sprijină diversitatea și incluziunea, nu doar din responsabilitate profesională, ci și din convingerea personală pe care o are.
Fie că susține echilibrul viață profesională – viață personală, inițiative dedicate părinților sau implicarea în grupuri de resurse pentru angajați (ERG-uri), Ana aduce mereu o perspectivă empatică, dar strategică în același timp. 

Ana ne povestește astăzi despre ce înseamnă să fii Facility Manager, despre siguranța la locul de muncă, wellbeing, ce înseamnă mediu incluziv și ce presupune construirea lui. Mai multe despre viziune strategică, empatie și leadership autentic, în interviul următor:

 

Ana, cum te-ai descrie pentru cei care nu te cunosc? Care a fost drumul tău profesional și cum ai ajuns omul de astăzi?

 

Sunt Ana, și înainte de orice titlu sau rol profesional, sunt o femeie cu o dorință sinceră de a crea bine în jurul meu.

Pe plan profesional, am început într-un rol care îmbină sănătatea și siguranța la locul de muncă, cu speranța că pot avea un impact real în viața oamenilor. Am crescut pas cu pas, fără scurtături, dar cu foarte multă implicare, dedicare și o dorință constantă de a învăța. 

Astăzi, în rolul de Facility Manager, am ocazia sa influențez pozitiv spațiul în care colegii mei lucrează, de la confortul biroului, până la siguranța psihologică, etica profesională și incluziune.

Drumul de până acum a fost plin de descoperiri frumoase despre cine sunt și ce contează cu adevărat pentru mine. Cred cu tărie că locul de muncă trebuie sa fie un spațiu în care ne simțim în siguranță să fim noi înșine, iar asta pornește și de la felul în care alegem să fim lideri. Eu am ales să fiu un lider empatic, atent si prezent.

Am devenit omul care sunt astăzi prin muncă, prin curiozitate, prin dorința de a învața lucruri noi și, mai ales, prin oameni. Am avut norocul să întâlnesc lideri care m-au susținut și care au contribuit la creșterea mea, așa că acum încerc, la rândul meu, să dau mai departe tot ce am primit. 

 

Ești parte din echipa Iron Mountain de aproape 7 ani. Cum simți că te-ai transformat în această perioadă? Ce ți-a oferit compania, profesional vorbind?

 

Așa este, sunt parte din echipa IM de 7 ani, cu o pauză de 2 ani dedicată celei mai frumoase „misiuni”: concediul de maternitate. 🙂

Privind în urmă, simt că m-am transformat atât profesional, cât și personal. Am pornit la drum plină de entuziasm, dar nu știam încă ce potențial am sau dacă mă potrivesc cu rolul.

Compania mi-a oferit mai mult decât un loc de muncă, mi-a oferit un mediu în care am evoluat treptat, cu sprijin și încredere. Am trecut prin multe etape, iar fiecare rol a venit cu provocări care m-au ajutat să-mi descopăr punctele forte, dar și să devin conștientă de ceea ce am învățat.

Ceea ce a contat cel mai mult pentru mine a fost încrederea primită. Au fost lideri care au văzut potențial în mine și mi-au dat spațiu să cresc, atunci când aveam nevoie. Am învățat ce înseamnă leadershipul autentic, am descoperit cât e de importantă grija pentru oameni și câtă putere are empatia într-un rol de coordonare.

Privind înapoi, pot spune că nu sunt doar o versiune mai bună a celei care eram în urmă cu 7 ani, ci sunt o persoană cu valori mai bine conturate, mai conștientă de impactul pe care-l poate avea și mai motivată ca niciodată să construiască un mediu sigur și sănătos pentru ceilalți.

 

Ce face un Facility Manager? Ce ne poți spune despre munca ta, cu acțiunile și rezultatele sale?

 

De multe ori, când spun „Facility Manager”, oamenii se gândesc la cineva care gestionează aspecte legate de clădiri, birouri, poate chiar mobilier sau mentenanță. Și da, acestea sunt parte din rol. Dar în cazul meu, poziția vine cu o perspectivă mult mai largă și profundă, în care spațiul fizic este doar punctul de plecare.

Coordonez și aria sănătății și securității în muncă, pe care o abordăm integrat, nu doar din perspectiva riscurilor fizice, ci și prin prisma siguranței psihologice și a stării reale de bine a colegilor.

Misiunea mea este să creez un mediu de lucru sigur, echilibrat, funcțional și uman, unde colegii nu vin la birou doar pentru a-și îndeplini task-urile, ci se simt ascultați, respectați și protejați.

Gestionez, de asemenea, menținerea standardelor ISO de calitate și securitatea informației, pentru a ne asigura că avem un cadru de lucru solid, cu procese clare care pun accentul pe eficiență, responsabilitate și transparență.

Sunt responsabilă și de strategia de wellbeing a companiei noastre, un pilon important pentru cultura noastră organizațională. Asta înseamnă să aduc împreună inițiative care țin de sănătate mintală, work-life balance și incluziune.

Pe scurt, munca mea înseamnă sa am grijă de oameni, de spațiu și de cultura pe care o construim împreună. Este o muncă de echilibru și colaborare, dar mai ales una de profunzime umană.

Rezultatele se văd în sentimentul de siguranță al colegilor, în gradul de implicare și în încrederea reciprocă. Iar pentru mine asta e cea mai importantă reușită!

 

Cum definești tu un lider autentic și ce înseamnă, concret, acest tip de leadership în activitatea ta de zi cu zi?

 

Pentru mine, un lider autentic este, înainte de toate, un om care are curajul să fie el însuși, care conduce cu empatie, și care își asumă responsabilitatea nu doar prin rezultate, ci și prin starea de bine a celor pe care îi ghidează. Un lider autentic nu are nevoie să știe totul, dar are nevoie să asculte cu adevărat, să creeze spațiu pentru ceilalți și să fie prezent, nu doar fizic ci și emoțional.

În activitatea mea de zi cu zi, leadership-ul autentic înseamnă să fiu disponibilă pentru echipa și colegii mei, sa ofer claritate și susținere atunci când este nevoie. Înseamnă sa încurajez comunicarea deschisă, etica profesională și încrederea reciprocă.

Mă străduiesc ca fiecare întâlnire sau conversație să devină un moment în care oamenii se simt în siguranță, ascultați și apreciați – nu judecați. Să simtă că vocea lor contează. Cred că un lider autentic construiește nu doar strategii, ci și relații. Nu impune, ci inspiră. Iar impactul real se vede în felul în care oamenii înfloresc lângă tine, nu doar în KPI-uri izolate.

Pentru mine, autenticitatea nu este un ideal, ci o practică zilnică, uneori imperfectă, dar mereu sinceră.

 

Cum reușești să îmbini viziunea strategică cu empatia în deciziile pe care le iei și proiectele pe care le implementezi?

 

Viziunea strategică și empatia nu ar trebui sa fie în opoziție, dimpotrivă, cred că se potențează reciproc.

Consider ca o strategie care nu ține cont de oameni, de nevoile și de realitatea lor, e doar o direcție teoretică. Iar empatia, fără o direcție clară, poate duce la eforturi risipite sau la inițiative fără impact real.

În munca mea, încerc mereu sa le țin în echilibru, deși recunosc că este, poate, una dintre cele mai dificile abordări. Presupune să fii atent în ambele direcții: atât la imaginea de ansamblu, cât și la detaliile umane care pot face diferența.

Ce m-a ajutat constant în această direcție este abordarea orientată spre soluții, dar ancorată în realitate și într-un pozitivism sănătos – nu unul dus la extrem, ci cu încredere că mereu se poate construi ceva mai bun, împreună.

 

Ai experiență solidă în domeniul SSM. Cum s-a transformat percepția asupra siguranței la locul de muncă în ultimii ani?

 

O sa mă refer aici exclusiv la mediul de birouri, nu la cel de producție.

În ultimii ani, percepția asupra siguranței la locul de muncă s-a transformat semnificativ, și din fericire într-o direcție tot mai umană și conștientă. Dacă în trecut accentul era pus aproape exclusiv pe riscurile fizice și pe respectarea cerințelor tehnice, astăzi siguranța înseamnă mult mai mult.

Am observat, pas cu pas, cum s-a extins înțelegerea acestui concept: de la pură conformare legală, la un angajament real față de bunăstarea oamenilor. Această schimbare a fost accelerată și de contextul pandemic, care a scos la iveală cât de importantă este grija pentru sănătatea mintală, pentru flexibilitate și pentru adaptabilitatea în fața incertitudinii.

În experiența mea, această transformare s-a simțit nu doar în proceduri sau politici, ci mai ales în conversațiile pe care le avem în echipe. De la discuții centrate pe riscuri fizice, echipamente și reguli, acum vorbim tot mai mult despre siguranță psihologică, wellbeing, echilibru emoțional și incluziune. SSM nu mai înseamnă doar să eviți accidentele, ci să creezi un mediu de lucru în care oamenii pot performa pot comunica deschis și pot cere ajutor fără teamă.

Cred că și rolul specialiștilor SSM s-a transformat: nu mai suntem doar „gardienii” riscurilor fizice, ci devenim parteneri activi în construirea unei culturi organizaționale în care siguranța este trăită și resimțită, nu doar bifată. 

Această schimbare de paradigmă este, din punctul meu de vedere, una sănătoasă și necesară. SSM-ul de azi înseamnă, mai mult ca oricând, grijă reală pentru oameni.

 

Ce rol joacă, din punctul tău de vedere, wellbeingul în performanța echipelor și cum poate fi integrat eficient în cultura organizațională? Ne poți oferi câteva exemple concrete?

 

Pentru mine wellbeingul nu este un „nice to have” sau o serie de inițiative izolate, ci un ingredient esențial în performanța sustenabilă a echipelor (că tot vorbeam mai sus despre a îmbina viziunea strategică a companiei cu empatia).

Un coleg care se simte bine – fizic, psihic si emotional – este mai prezent, mai creativ, mai implicat. Are contextul potrivit pentru colaborare, creștere și pentru a contribui cu sens. Pe de altă parte, acolo unde există epuizare, frică sau lipsă de sprijin, performanța devine fragilă, iar implicarea se reduce la supraviețuire.

Wellbeing-ul real începe cu ascultare. Cu întrebarea: „De ce ai tu nevoie ca să fii bine aici, în rolul tău, în ritmul tău?”. De la acest punct pornește totul. 

Si un exemplu concret este lansarea programului intern I’M Back, dedicat părinților care se întorc din concediul de îngrijire copil. Eram chiar eu proaspăt întoarsă din maternitate, după doi ani de „mămiceală”, cu dorința profundă de a face ceva cu impact real pentru organizație.

Am observat că, deși aveam o echipă tânără și tot mai mulți colegi în această situație, nu exista o atenție structurată pentru reintegrarea părinților. Așa că am pus lucrurile în mișcare și am creat acest program de suport, gândit pentru a sprijini o revenire blândă și umană. I’M Back s-a bucurat de un feedback foarte bun și contribuie activ la starea de bine generală.

Mai mult, pentru ca wellbeingul să funcționeze cu adevărat, el trebuie să fie asumat la nivel de leadership și să devină parte din modul în care luăm decizii, comunicăm și construim echipe. 

Cred că atunci când ai grijă de oameni, ei vor avea grijă de rezultate. Nu invers.

 

Ești un susținător activ al egalității de șanse. Ce schimbări ai observat în mediu organizațional în privința susținerii femeilor în carieră? Dar în ceea ce privește organizația din care faci parte? 

 

Cu siguranță sunt o susținătoare activă și vocală a egalității de șanse, pentru că știu, din proprie experiență, cât de important este să fii văzută, ascultată și sprijinită, nu pentru că ești femeie, ci pentru cine ești, ce poți și cum contribui.

În ultimii ani, am observat o schimbare în mediul organizațional: tot mai multe companii își asumă conștient misiunea de a susține femeile în carieră, nu doar declarativ, ci prin reglementari legale, programe, politici și roluri reale. Începem să vedem diversitate în poziții de leadership, conversații mai deschise despre work-life harmony, despre maternitate, despre nevoia de flexibilitate. Dar chiar și așa, mai avem mult de lucru…

În organizația din care fac parte avem femei în roluri de conducere, inițiative dedicate dezvoltării lor, iar incluziunea nu este tratată ca un proiect, ci ca o parte din cultura organizațională. Am avut ocazia să fac parte din grupuri de lucru și comunități care promovează diversitatea și incluziunea, iar acest lucru m-a ajutat nu doar să cresc profesional, ci și să contribui activ la o schimbare pe care mi-o doresc din suflet. 

Cred că suntem într-un moment în care schimbarea nu mai ține doar de „sisteme mari”, ci și de curajul mic și constant al fiecăruia dintre noi de a construi, în fiecare zi, o lume profesională în care toți să aibă loc. 

Si mai cred ceva important: nu cred în extreme. În niciun sens. Cred că echilibrul este idealul în orice abordare, inclusiv atunci când vorbim despre egalitate, susținere și diversitate. 

 

Cum arată, din perspectiva ta, un mediu incluziv în practică, nu doar pe hârtie? Care sunt principalele provocări în construirea unui astfel de mediu?

 

Pentru mine, un mediu incluziv înseamnă un loc în care fiecare om simte că aparține fără să fie nevoit să se ascundă sau să-și cenzureze sinele. Este acel spațiu în care oamenii se simt confortabili să fie sinceri, să pună întrebări, să-și exprime ideile, chiar și atunci când sunt diferite, si în care aceștia sunt  respectați. Știu ca nu este ușor, dar lucrez, și lucrăm împreună, zilnic în această direcție. 

Un mediu incluziv nu se creează doar prin politici și traininguri, ci prin comportamente de zi cu zi: cum comunicăm între noi, cum reacționăm când cineva greșește sau cum primim o perspectivă diferită. Înseamnă să facem loc pentru diversitate reală – de gândire, de ritm, de stil – și să valorizăm aceste diferențe.

Principala provocare pe care am conștientizat–o este legată de „bias-uri” – acele presupuneri automate pe care, de multe ori, nici nu ne dăm seama că le avem. E foarte comună tendința de a privi lucrurile dintr-o singură perspectivă, care e de obicei cea mai confortabilă sau dominantă cultural. 

Mă străduiesc zi de zi, atât în viața personală, cât și în cea profesională, să contribui la un mediu mai inclusiv, nu cu reproș ci cu răbdare și încredere că se poate. Cred mult în puterea conștientizării acelor bias-uri pe care le avem fiecare dintre noi, chiar și fără să ne dăm seama.

Dar, ce am mereu în minte și spun de fiecare dată când am ocazia, este că un mediu incluziv nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă deschidere, bunăvoință, și disponibilitate de a învăța și de a repara, atunci când e nevoie. Adevărata incluziune începe cu pași mici și constanți!

 

Ce sfaturi ai oferi unei tinere aflate la început de drum, care vrea să își construiască o carieră? De unde să înceapă, la ce să fie atentă, ce să nu facă?

 

În general nu prea îmi place să dau sfaturi, dar accept provocarea. 🙂 

Primul lucru pe care i l-aș spune este să aibă răbdare cu ea însăși. Cariera nu este o linie dreaptă și nu trebuie să știe totul de la început. Este în regulă să nu ai toate răspunsurile. Ce contează este să fie curioasă, să învețe, să ceară ajutor și să se expună unor contexte care o scot ușor din zona de confort.

I-aș spune să nu își construiască o imagine „perfectă”, ci una autentică. Să nu se teamă să pună întrebări sau să spună „nu știu, dar vreau să învăț”. Să nu încerce să fie pe placul tuturor. Integritatea și valorile personale sunt extrem de importante. Să le păstreze aproape, chiar și în cele mai grele momente, pentru că liniștea interioară merită mai mult decat orice altceva.

Și, poate cel mai important: să aibă încredere în vocea ei interioară (poți să o numești intuiție feminină sau cum simți tu). Sa aibă grijă de ea, să lucreze cu sens și să se conecteze la ceea ce o face să crească, nu să se epuizeze. 

Dacă vrei, poți!

 

Cum reușești să construiești și menții încrederea în echipe, mai ales în contexte în care siguranța și bunăstarea sunt priorități?

 

Încrederea se câștigă prin prezență reală: să fii acolo, să asculți cu atenție, să nu minimizezi ce simte celălalt și să reacționezi cu grijă, nu cu grabă. Este foarte important pentru mine ca oamenii să simtă că pot vorbi deschis, că pot spune „nu sunt ok” fără teamă sau rușine. 

Nu cred în control și nu îl recomand, dar cred cu tărie în construirea respectului reciproc, ca bază solidă din care poate să crească, natural, încrederea.

Un alt aspect este transparența. Cred că e important să nu ascundem sub preș lucrurile dificile pentru că ele nu vor trece de la sine. Încrederea nu este despre a fi agreabil, ci despre a fi sincer, chiar și atunci când răspunsurile nu sunt perfecte sau cele așteptate. Îmi asum ce spun, îmi țin promisiunile și sunt atentă la cum mă raportez la ceilalți. Nu sunt perfectă, dar sunt prezentă. Și, uneori, asta face toată diferența.

Îmi doresc să cred că susțin echipele și colegii nu doar în plan profesional, ci și în tot ceea ce ține de bunăstarea lor: de la work-life balance, la spațiile în care lucrăm, la inițiative de wellbeing sau momentele în care avem nevoie, pur și simplu, de o pauză.

 

Dincolo de job, cum îți încarci bateriile în momentele mai dificile? De unde îți iei energia atunci când nu ești la muncă? Cum arată zilele tale libere?

 

Dincolo de job sunt mamă și îmi încarc bateriile în moduri simple, dar foarte prețioase. Timpul petrecut cu fetița mea este sursa mea de energie. Este fetița la care am visat toată viața mea… fetița perfectă pentru mine (mamele vor înțelege cel mai bine ce spun eu aici).

Apoi, am micile ritualuri care pentru mine contează enorm: sportul de dimineață (de la 6 la 7, de 3 ori pe saptămână), acel timp doar pentru mine fără să mă simt vinovată că îl am; cafeaua bună savurată după micul dejun sau când ajung la birou; muzica în timp ce gătesc cina și podcasturile din drum spre birou, care mă inspiră sau mă liniștesc. 

Când am timp și pentru o carte bună, ziua devine perfectă.
Îmi dau voie să fiu și obosită, si vulnerabilă, dar mai ales bucuroasă. Bucuria este, pentru mine, ceva fără de care m-aș ofili.

O zi fără un zâmbet, este o zi pierdută! 

 

Tocuri sau flat shoes?– Tocuri!

Ce nu îți lipsește niciodată din geantă?– telefonul și un dulce sănătos 🙂

O zi la job descrisă în 3 cuvinte: provocări, dialog, creștere.

Dish-ul favorit: Sushi lover.

Cel mai bun sfat pe care l-ai primit: Viața poate fi grea și în zona de confort, și în afara ei. Diferența o face direcția în care alegi să mergi.

Note to self: Respiră. Bucură-te de ce ai acum, pentru că la un moment dat, exact aici visai să ajungi.

 

Redactor:

Conferința OPEN MINDS 2025 ne arată că incluziunea este o urgență organizațională 

Conferința OPEN MINDS 2025 a reunit, pe 4 iunie, peste 800 de participanți, mai bine de 50 de speakeri, peste 40 de parteneri și nume-cheie din cultură, business și media, într-un eveniment care a demonstrat că incluziunea este vitală pentru viitorul organizațiilor. În contextul în care se observă o tot mai mare polarizare, iar anul electoral și-a spus cuvântul, Conferința OPEN MINDS din acest an a fost o experiență care a mers dincolo de discursuri – spre conversații reale, vulnerabilitate împărtășită și noi modele de leadership empatic.

Conferința a debutat cu lansarea Barometrului României Responsabile – BARES D&I, aflat la a doua ediție. Mirela Tănase (OPEN MINDS), Paul Kasprovschi (GRF+) și Paul Acatrini (Cult Research) au adus în prim-plan atât progresele remarcabile ale organizațiilor, cât și o realitate inconfortabilă: 65% dintre angajați afirmă că respectă diferențele individuale, 64% folosesc un limbaj non-discriminatoriu, iar 39% se implică în inițiative D&I. Însă, în paralel cu acești „Avangardiști ai Incluziunii”, datele prezentate au scos la iveală o categorie tăcută, fragilă, dar în creștere – „Deconectații social”: 1 din 7 angajați se retrage în tăcere, nu mai crede că vocea lui contează și nu se mai simte parte din nicio conversație. 

Tocmai aici devine esențială miza: dacă nu-i aducem înapoi în dialog, pierdem oameni valoroși. Nu doar angajați, ci catalizatori de sens de care organizațiile au cea mai mare nevoie”, a subliniat Mirela Tănase, Vicepreședinte al Asociației OPEN MINDS.

 

Când business-ul învață empatie

Într-un context în care cultura organizațională nu mai poate fi redusă la inițiative izolate de HR, liderii prezenți la OPEN MINDS 2025 au vorbit deschis despre cum incluziunea devine un act de leadership autentic.

Reprezentanți ai unor companii precum Coca-Cola HBC, Mega Image, Worldpay sau BCR au adus în discuție nevoia acută de a regândi relația dintre performanță și bunăstare colectivă. De la sănătatea emoțională a angajaților, până la deciziile de business ghidate de valori, panelul dedicat culturii organizaționale a conturat o direcție clară: viitorul muncii nu este sustenabil fără empatie și fără curajul de a recunoaște limitele unui model economic depășit.

Burnout-ul nu a fost abordat ca o excepție, ci ca o boală sistemică, iar liderii care învață să asculte – nu doar să măsoare – devin o resursă esențială pentru organizațiile în transformare. „Avem nevoie de lideri care se tem de oameni, nu doar de cifre.”, a spus unul dintre participanți.

Ileana Alexandru, HR VP Mega Image, a vorbit despre cum „cultura nu e o definiție dintr-un ghid. E suma oamenilor care o formează”. Iar Alice Nechita, Corporate Affairs & Sustainability Director Coca-Cola HBC, a subliniat că „diversitatea funcționează doar când vine cu empatie și comunicare reală” – un mesaj reiterat și de Gabriel Nastase (BCR), care a pledat pentru educație ca pilon central al reconstrucției organizaționale. „Incluziunea nu este doar o valoare, este singura modalitate de a conduce o organizație. Incluziunea nu e un moft. E singura cale de leadership”, conform Lise Yessourour Werle, Global D&I Director, Pluxee.

Pentru companiile prezente, miza nu a fost doar conceptuală. S-au împărtășit modele concrete de intervenție – de la formate interne de conversații vulnerabile, până la noi politici de incluziune bazate pe date reale, precum cele generate de BARES D&I. Dialogul a fost completat de exemplul Worldpay, care a obținut recent certificarea „Best Inclusive Workplace” și care a prezentat modul în care profilurile de angajați identificate de barometru sunt deja integrate în strategia companiei.

 

Premiile DI_PLOMA Awards și proiectele incluziunii

OPEN MINDS 2025 a propus soluții aplicate. Campania NO CAP, un program educațional anti-bullying, a fost reiterat cu o nouă strategie de intervenție în licee, vizând elevi, profesori și părinți. În paralel, cele două granturi DI_PLOMA Awards – în valoare de 10.000 euro fiecare – au fost acordate către Animest – „Ochi și urechi” – educație vizuală pentru copii cu deficiențe de auz și „Niciodată Singur” – vizite la domiciliu pentru vârstnicii izolați social.

Colaborarea cu ONG-uri active în domeniul incluziunii sociale a fost un alt pilon important al ediției. Proiectul „Echipament pentru speranță”, dezvoltat de Asociația PASTEL, a adus în prim-plan nevoile reale ale copiilor din centrele de recuperare din România și a demonstrat impactul intervențiilor bine calibrate.

„Am venit pe scena OPEN MINDS pentru a recunoaște efortul comun pe care organizația noastră l-a depus alături de partenerii care s-au alăturat și ne-au susținut în acest parcurs. Inițiativa «Echipament pentru speranță» a pornit ca un ecou al unei experiențe personale. Așa am ajuns să dotăm sala de kinetoterapie de la Sanatoriul Balneoclimateric Bușteni”, a afirmat Andreea Oprea, Director Executiv, Asociația PASTEL.

 

De la haine la stil, de la muzică la empatie

Vestimentația a devenit simbol al expresiei de sine, alături de Doina Levintza și Ovidiu Buta, iar Marius Moga, Rareș și Larisa Perde / Șaraimanic au vorbit despre cum muzica unește lumi și identități. În același timp, pe scena OPEN MINDS s-a auzit și vocea creatorilor de conținut din Gen Z.

– „Nu compune ceva ce n-ai vrea să se întoarcă în viața ta.” – Marius Moga, artist

– „Autenticitatea se poate purta. Și nu are vârstă.” – Doina Levintza, designer

– „Sinceritatea e mai puternică decât orice filtru.” – Ioana Sfinxul, influencer

– „Muzica nu te întreabă cine ești. Doar te aduce mai aproape.” – Rareș, artist

Doina Levintza a pus în lumină puterea vestimentației de a reda demnitate și prezență celor marginalizați, în timp ce Ovidiu Buta a pus accentul pe rolul culturii vizuale în susținerea incluziunii. Marius Moga a schimbat registrul, amintind că muzica are capacitatea de a vindeca și apropia, dar cere responsabilitate. Nu e bine să lansezi piese care promovează un mesaj pe care nu l-ai vrea în viața ta. Keep it positive!, a subliniat artistul. 

 

Gen Z și redefinirea autenticității publice

Tinerii creatori de conținut – Ioana Sfinxul, SNIK, Pufeh, Mădălin Șerban – au schimbat registrul într-o conversație intensă despre Cum arată empatia în era rețelelor sociale?.

S-a discutat despre imagine vs. identitate, presiunea platformelor sociale și nevoia de spații sigure pentru exprimare. Dialogul a scos la lumină un insight esențial: influencerii nu sunt doar creatori de trenduri, ci adesea purtători de anxietăți, vulnerabilități și cauze. Iar dacă sunt sprijiniți, pot deveni ambasadori reali ai incluziunii.

Păstrând registrul, concertul caritabil susținut de Rareș, accesibilizat pentru persoane surde, a demonstrat că incluziunea înseamnă mai mult decât o intenție. De asemenea, fondurile strânse din biletele vândute atât în cadrul Conferinței, cât și al concertului, vor fi direcționate către implementarea NO CAP.

 

Ce urmează?

După o ediție care a pus pe masă cifrele din Barometru, miza OPEN MINDS se mută spre acțiune. Datele din Barometrul BARES D&I vor fi traduse în proiecte dedicate exact acelor angajați care nu se mai simt parte din conversație – „Deconectații social”. De altfel, concluzia evenimentului este că, în 2026, focusul va merge către incluziune diferențiată, construită pe înțelegerea celor patru tipologii de angajați și a nevoilor lor reale.

În paralel, programul NO CAP va fi extins în noi județe, cu intervenții structurate în școli și licee, acolo unde se formează nu doar viitorii angajați, ci viitorii colegi, lideri, părinți. NO CAP își propune să ajungă în peste 300 de licee din toată țara până în 2027. În mediul organizațional, proiectele-pilot vor testa soluții concrete pentru creșterea siguranței psihologice, iar feedbackul primit la această ediție va ghida structura următoarei.

Ne-am propus, conștient, să schimbăm perspectiva. Iar schimbarea nu se va face prin promisiuni, ci prin pași mici, consecvenți – din insight, în inițiativă. Următoarea ediție OPEN MINDS va avea loc pe 4 iunie 2026. Până atunci, conversația continuă. Dar mai ales, se pune în practică”, a spus Silviu Andrei Petran, Managing Director OPEN MINDS. 

 

Conferința OPEN MINDS 2025 a fost posibilă datorită parteneriatelor cu organizații care cred în forța incluziunii: Pluxee, Provident, Worldpay, Brinks, Burn, Coca-Cola HBC, Fundația Orange, Untold, Heineken, Beciul Domnesc, Eisberg, Mega Image.

Parteneri media: HotNews, Club Antreprenor, PR Wave, Panorama, CSRmedia, Digi FM, Global HR Manager, EventsMax, The Woman, Oameni și Companii, News.ro.

 

Despre cea de-a doua ediție a Studiului BARES D&I (Diversitate și Incluziune)

BARES D&I, Barometrul României Responsabile, este o inițiativă Research & Development creată încă din 2022 de Cult Research și GRF+. Ca metodologie, studiul a introdus, pentru prima dată în România, LOHAS (Lifestyles of Health and Sustainability). Pentru colectarea datelor a fost folosită metoda CAWI, printr-un chestionar online prin intermediul CultIO, platformă care oferă acces la un panel de peste 40.000 respondenți. Studiul este relevant la nivel național, realizat pe un eșantion de 806 de respondenți, având o marjă de eroare de +3,5%. 

 

Despre OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune

OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune, înființată în anul 2023 de către Exploratist – Agenție de Employee Experience, este o organizație nonguvernamentală care facilitează implicarea companiilor în viețile comunităților locale, prin acțiuni cu impact pozitiv care generează atașament, credibilitate și încredere. Asociația integrează agendele organizațiilor cu inițiative ale societății civile, prin abordări pe termen lung și cu impact sporit. Asociația este dedicată dezvoltării proiectelor educaționale și sociale, promovând inovația și designul empatic pentru a sprijini diverse categorii de beneficiari. Cu sprijinul partenerilor săi, OPEN MINDS continuă să creeze oportunități de dezvoltare și incluziune pentru comunități vulnerabile.

 

Despre Cult Research

De 16 ani, Cult Research se angajează să furnizeze perspective și informații valoroase care contribuie la o înțelegere mai bună a fenomenelor din societate și la adaptarea organizațiilor la aceste realități. Oferind analize și date pe diverse subiecte de interes național, compania își propune să contribuie la formarea unei societăți în care calitatea vieții este îmbunătățită constant.

Spectacolele „Ierbar”, „Nijinski – Agonie şi extaz” şi o nouă reprezentaţie „Flamenco fusion” în programul FITS 2025

Spectacolele Ierbar în regia lui Radu Afrim, Nijinski – Agonie şi extaz cu Răzvan Mazilu şi Flamenco fusion au fost adăugate în programul FITS 2025 pe 22, 23 şi 24 iunie şi vor înlocui spectacolele de dans pe care companiile israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company ar fi trebuit să le susţină la Sibiu.

Cele trei spectacole au fost programate la aceleaşi ore la care erau programate iniţial spectacolele anulate, astfel încât publicul să nu fie nevoit să-şi modifice planurile.

Dragii noştri spectatori,

Am promis că astăzi venim în faţa dumneavoastră cu o soluţie. Noaptea este un bun sfătuitor atunci când o folosim cu rost.

Am reuşit să convingem compania Spanish Flamenco Balet, care are două spectacole sold-out pe 20 şi 21 iunie, să mai joace pentru spectatorii din Festival o reprezentaţie
pe 22 iunie, de la ora 21:00. Vă invităm la «Flamenco fusion», un spectacol care s-a vândut în doar câteva ore. Suntem convinşi că veţi fi una cu energia acestei companii minunate şi cu bucuria dansului şi a muzicii dezlănţuite.

Am reuşit să îl convingem pe unul dintre cei mai importanţi coregrafi şi balerini din România să vină cu spectacolul «Nijinski – Agonie şi extaz», de la Teatrul Odeon. Este un spectacol pe care nu am putut să îl luăm în selecţie pentru că am pus biletele în vânzare înainte de premieră. Ţinând cont că Răzvan Mazilu a venit la Sibiu de-a lungul timpului cu unele dintre cele mai speciale spectacole de dans şi musical, ne aşteptăm la o nouă bucurie, întruchipându-l pe Nijinski. Veniţi să-l vedeţi pe 23 iunie, de la orele 17:00, la Centrul Cultural Ion Besoiu.


Printre primele spectacole sold-out în prima zi a fost cel în regia lui Radu Afrim. L-am contactat imediat, este la Sfântu-Gheorghe şi mi-a spus că singura sa tristeţe a fost că nu a adus «Ierbar» la Sibiu. Iată că acum reuşim să aducem şi acest spectacol la Sibiu
, miercuri, 24 iunie, de la orele 21:00.

Dragi spectatori, sunteţi raţiunea noastră de a fi şi pentru dumneavoastră iată că reuşim să aducem spectacole pe măsură. Vă aşteptăm cu tot dragul şi spunem un mare MULŢUMESC, atât dumneavoastră, cât şi artiştilor care au răspuns imediat şi au ajutat ca spectatorii să se poată bucura ca de obicei de Miracolul de la Sibiu.”
, a declarat Preşedintele FITS, Constantin Chiriac.

Ierbar, în regia lui Radu Afrim, un spectacol după Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu, a avut premiera în 2023 şi este o producţie a Teatrului Național Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”.

Ierbar este o poezie în imagini despre trecerea timpului și felurile în care personaje de vârste diferite gestionează condiția de ființe efemere care simt, visează, suferă și iubesc, în strânsă legătură cu natura.


Nijinski – Agonie şi extaz este un spectacol coregrafic semnat de Arcadie Rusu, cu Răzvan Mazilu, care explorează geniul și zbuciumul interior al legendarului Vaslav Nijinski, unul dintre cei mai enigmatici dansatori ai secolului XX. Prin mișcări expresive, muzică clasică reimaginată și proiecții onirice, creează un tablou suprarealist, unde granițele dintre vis, amintire și nebunie se dizolvă.

Spectacolul reconstituie călătoria de la apogeul artistic la prăbușirea mentală. Dansul devine un portal către delirul unui artist care sfidează limitele corpului și realității.


Flamenco fusion este un spectacol al Spanish Flamenco Balet, în regia lui Iván Gómez. Primele două reprezentaţii, programate pe 20 şi 21 iunie sunt deja sold-out. Reprezentaţia de pe 22 iunie va avea loc începând cu ora 21:00, la Centrul Cultural Ion Besoiu.

Flamenco fusion propune o experiență teatrală unică și captivantă care combină pasiunea și talentul dansului spaniol și al flamenco-ului cu prospețimea și inovația jazzului. Această producție nu numai că demonstrează evoluția acestor stiluri artistice în secolul XXI, dar deschide și noi porți către creativitate și expresie în lumea dansului și a muzicii. O lucrare esențială pentru iubitorii de artă și cultură.

Biletele pentru cele 3 spectacole au fost puse în vânzare pe sibfest.ro şi la Agenţia Teatrală a TNRS de pe Pietonala Nicolae Bălcescu.

 

Credit foto: Cristina Ganj (Bristena)

COS lansează colaborarea cu Studio Ashby

În această vară, COS a lansat colaborarea cu studioul londonez de design interior, Studio Ashby, prezentând o selecție curatoriată de lucrări de artă semnate de artiste din întreaga lume. Expuse în zone reimaginate din interiorul magazinelor de pe Regent Street din Londra, Rue Tronchet din Paris și în locația recent deschisă pe Aleksanterinkatu din Helsinki, inițiativa consolidează legătura profund înrădăcinată a brandului cu cultura modernă – o sursă constantă de inspirație.

În Londra, artista finlandeză Milla Vaahtera prezintă o instalație de iluminat care îmbină forme îndrăznețe din sticlă cu alamă delicată, reinterpretând tehnicile meșteșugărești artizanale printr-o sensibilitate contemporană. În Paris, o pictură a artistei britanice Alice Neave explorează materialitatea, culoarea și textura, alături de opera de artă a artistei sud-africane Erin Chaplin, examinând relația dintre natural și artificial. În Helsinki se află o piesă împletită – semnată de artista britanică Dalia James – care explorează interacțiunea dinamică dintre culoare și geometrie, alături de o pictură în ulei a artistei britanice Anna Ilsley, care reflectă complexitatea maternității.

Sophie Ashby, fondatoarea și directorul de creație al Studio Ashby, a declarat: „Sunt încântată să colaborez cu COS pentru a selecta și curatoria lucrări de artă pentru spațiile lor. Susținerea femeilor în zona artistică este o adevărată pasiune și a fost o experiență minunată să aduc unele dintre artistele mele preferate în lumea inspirată a COS. Sunt încântată să văd lucrările puse în valoare pe fundalul fiecărui spațiu.”

Fiecare operă de artă este integrată cu atenție în interioarele magazinelor, creând medii calde și captivante în care moda, arta și cultura se intersectează. Concepute pentru a servi drept fundal sinergic pentru colecțiile COS, spațiile sunt refăcute folosind materiale alese cu grijă – de la mesele din micro-hârtie și placaj realizate manual de Paper Factor până la covoarele din lână Kasthall țesute manual, realizate la comandă folosind fire din surplusul de producție – fiecare detaliu este selectat meticulos, experimentând cu culoare și textură.

Lucrările pot fi descoperite deja în toate cele trei locații și vor rămâne parte integranta din peisajul vizual al brandului.

 

Despre COS

Inspirat de cultura modernă, de orașele globale dinamice și de momentele de modă captivante, brandul de modă COS, cu sediul in Londra, oferă articole ready-to-wear și accesorii înrădăcinate în calitate excepțională și design durabil. Colecțiile sunt create cu accent pe meșteșug de înaltă calitate, inovație și materialitate, în timp ce progresele sartoriale sunt luate în considerare prin design experimental, îmbinând perfect atemporalul și contemporanul.

cos.com @cosstores @cos

 

Despre Studio Ashby

Condus de fondatoarea și directorul său de creație, Sophie Ashby, Studio Ashby creează spații cu o identitate unică. Scopul lui Ashby este de a aduce autenticitate fiecărui proiect, nu numai în selecția de mobilier, iluminat și artă, ci și în utilizarea unei palete naturale de materiale și texturi. Fără a fi influențată de trendurile trecătoare ale modei, Ashby se bazează pe dragostea sa pentru antichități, culoare, „arta mondială” contemporană, mobilier modernist, fotografie și cele mai recente descoperiri ale sale pentru a oferi o bogăție eclectică fiecărui interior. 

Relațiile Studio Ashby cu artizanii și meșteșugarii, resursele extinse și căutarea continuă joacă un rol esențial în dezvoltarea fiecărui proiect. Umorul și dragostea pentru obiectele cu o narațiune explicită au un rezultat atent echilibrat, spații coezive cu un sentiment de onestitate.

studioashby.com 

@studioashby

 

Despre Milla Vaahtera – COS Regent Street, Londra

Milla Vaahtera este o artistă și designer de origine finlandeză, stabilită în Porvoo, cunoscută mai ales pentru seria sa de mobilă Dialogue și corpuri de iluminat sculpturale. Pasionată de revigorarea meșteșugurilor de patrimoniu, ea creează sculpturi contemporane care îmbină elemente îndrăznețe din sticlă cu alamă delicată. 

Procesul său artistic este înrădăcinat în dialog și improvizație, o metodă pe care a dezvoltat-o în mai 2017 cu suflătorii de sticlă din satul Nuutajärvi Glass. Vaahtera și echipa sa creeaza manual componentele de alamă, însă ce este mai important este ca relația dinamică dintre materiale este cea care conferă fiecărei piese caracterul său distinctiv.

millavaahtera.com 

@millavaahtera

 

Despre Alice Neave – COS Rue Tronchet, Paris

Alice Neave este o artistă londoneză care lucrează în atelierul său de pe malul Tamisei. Practica sa utilizează textile împreună cu vopsele și pigmenți pentru a crea peisaje ambigue. Neave are un proces compozițional cu mai multe straturi, care începe adesea cu monoimprimarea, astfel încât lucrările au la bază rămășițe ale marcării. Neave adaugă apoi alte layere folosind o combinație de pigmenți și coloranți pentru a obține o gamă de texturi și vâscozități. Lucrând pe tesaturi neintinse perfect, calico sau țesături găsite, suprafața pictată devine un material în sine, oferind o conexiune fizică prin moliciunea și maleabilitatea sa în mâini. 

Tărâmurile fictive ale lui Neave se nasc din emoții, precum și dintr-un sentiment neclar al unei lumi dincolo de ceea ce vedem în percepțiile noastre cotidiene. Populate de elemente care se infiltrează în subconștientul artistului sau care apar din vopsele în timpul procesului, scenele și narațiunile nebuloase se desfășoară ca niște vise printr-o logică internă și neidentificabilă.

@aliceneave_art

 

Despre Erin Chaplin – COS Rue Tronchet, Paris

Erin Chaplin s-a născut în Durban și locuiește în prezent în Cape Town, Africa de Sud. Lucrările ei sunt profund personale și reflective, inspirându-se din natură, vulnerabilitatea umană și abstracție. În centrul operei lui Chaplin se află o explorare a tensiunii dintre natural și artificial – surprinzând descompunerea inevitabilă a fructelor și florilor proaspete, explorând tonuri stinse și culori neașteptate, aproape inventate. Acest contrast creează un sentiment de dinamism, atrăgând privitorul în compoziții care îl captivează și îl surprind în același timp. Tehnica sa de impasto adâncește și mai mult această metaforă, întruchipând fragilitatea experienței umane.

@erinchaplin

 

Despre Dalia James – COS Aleksanterinkatu, Helsinki

Dalia James este un artist și designer londonez specializat în textile țesute. Printr-o explorare meticuloasă a culorii și geometriei, practica sa este profund înrădăcinată în legătura tactilă dintre țesător și țesătură. Influențată de scrierile lui William Morris și Josef Albers, Dalia se inspiră din designul și mișcările artistice de la începutul secolului al XX-lea, împletind referințele istorice în meșteșugul contemporan.

daliajames.com
@daliajamesstudio

 

Despre Anna Ilsley – COS Aleksanterinkatu, Helsinki

Artista Anna Ilsley, stabilită în Suffolk, este inspirată de mitologii și referințe culturale din toate epocile și culturile.

Picturile și desenele ei abordează impactul fizic și emoțional al maternității și nevoia ei intensă de a se împotrivi forțelor culturale și politice care modelează relațiile femeilor cu propriul corp. Lucrările sale se bazează adesea pe dezordinea, bucuria și visceralitatea propriilor experiențe. Folosind constrângerile fizice ale pânzei însăși ca o structură care restricționează și susține în același timp figurile pe care le conține, personajele pe care le descrie sunt la rândul lor splendid de cărnoase, îmbrățișate, sufocate, obraznice, monstruoase.

annailsley.com 

@annailsley

MINA aduce Van Gogh la Galați

Din 5 iulie, capodoperele unuia dintre cei mai iubiți artiști din lume prind viață într-un spectacol digital impresionant, proiectat la scară arhitecturală. „Van Gogh: The Immersive Show” deschide seria celor trei producții prezentate în premieră locală de MINA – Museum of Immersive New Art, primul muzeu imersiv din România, cunoscut pentru spectacolele care combină arta cu tehnologia.

MINA Pop-Up Galați este un proiect co-finantat de Primăria Municipiului Galați și găzduit de Shopping City Galați. Spațiul temporar include un cort de 450 mp cu proiecții 360°, instalat în parcarea centrului comercial (Bd. George Coșbuc nr. 251) și va fi deschis publicului între 5 iulie și 2 noiembrie 2025.

Cel mai așteptat dintre acestea este Van Gogh: The Immersive Show, o experiență vizuală și emoțională ce transformă pictura în mișcare, susținută de George. Inovație BCR. Publicul va putea explora, în paralel, Lumea Subacvatică – O călătorie imersivă a apei, un spectacol educativ pentru întreaga familie, prezentat cu sprijinul Kaufland România, și Constelații Interioare, o expoziție animată imaginată de artistul Alexandru Nimurad.

În mai puțin de doi ani, spațiile MINA au fost vizitate de peste 600.000 de persoane, devenind un reper în zona de artă și tehnologie din România. În 2024, MINA a primit premiul Red Dot Design Award pentru identitatea sa vizuală.

Van Gogh: The Immersive Show

Inspirat din corespondența lui Vincent van Gogh cu fratele său Theo, spectacolul propune o incursiune în universul interior al artistului. Lucrări emblematice precum Noapte înstelată, Floarea-soarelui și Autoportret cu pălărie de paie sunt animate digital și proiectate la scară arhitecturală, într-un spectacol vizual care transformă pictura în mișcare.

Producția este semnată de studioul multipremiat Les Ateliers Nomad, în colaborare cu MINA Studios, și are coloană sonoră originală compusă de Alexei Țurcan.

 

Lumea Subacvatică – O călătorie imersivă a apei

Acest spectacol educativ urmărește parcursul apei din Delta Dunării până în adâncurile Oceanului Planetar. Publicul descoperă ecosisteme spectaculoase și specii din apele românești – precum sturionul, morunul sau delfinul – dar și viețuitoare marine precum țestoase, balene sau recife de corali.

Ghidul audio explică, într-un limbaj accesibil, teme esențiale precum ciclul apei, echilibrul ecologic și impactul poluării. Show-ul are o durată de aproximativ 20 de minute și este recomandat întregii familii.

 

Constelații Interioare – Univers ilustrat de Alexandru Nimurad

Un eseu vizual compus din 21 de ilustrații animate semnate de Alexandru Nimurad, cu animații realizate de Noetic Studio și muzică originală de Ștefan Andrei Ștefanovici. Expoziția propune o reflecție poetică asupra relației dintre om, emoție și cosmos.

 

Program de vizitare MINA Pop-Up Galați

Luni – Vineri: 12:00 – 21:00
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 21:00
*Accesul se face cu cel puțin o oră înainte de închidere. Ultimele două intervale ale zilei sunt recomandate adulților și copiilor peste 10 ani.

Prețul unui bilet este de 45 lei pentru adulți și 35 lei pentru copii. Se acordă o reducere de 20% la achiziționarea biletelor cu cardul George.BCR, atât online, cât și la fața locului.

Programul complet și bilete:  www.minamuseum.com/minapopup

MINA Pop-Up oferă o oportunitate unică pentru elevi de a învăța într-un mod diferit, interactiv și memorabil. Grupurile școlare formate din minimum 20 de copii pot beneficia de oferte personalizate și programări dedicate. Pentru detalii și rezervări: andreea@minamuseum.com

 

Parteneri și susținători
Proiect cofinanțat de: Primăria Municipiului Galați
Găzduit de: Shopping City Galați
Susținut de: Muzeul de Artă Vizuală Galați
Parteneri principali: George.BCR, Kaufland România
Parteneri: Daikin, Epson

 

Despre MINA

MINA – Museum of Immersive New Art este primul muzeu imersiv din România, un concept inovator care aduce împreună arta și tehnologia. Cu locații permanente în București și Cluj și o ediție Pop-Up itinerantă, MINA promovează educația vizuală și exprimarea artistică prin mijloace multimedia și interactive.

Fiecare spectacol este o experiență unică, care deschide noi frontiere în educație, artă și tehnologie, adresându-se publicului de toate vârstele.

Proiectul „Stimă, nu Stigmă” – ecosistem de sprijin și educație pentru femeile afectate de cancere ginecologice și mamare

În contextul unei nevoi stringente de acces la informație și comunitate pentru pacientele din România care se confruntă cu cancere ginecologice și de sân, Prof. Dr. Gheorghe Peltecu a inițiat un proiect educațional ambițios: Stimă, nu Stigmă. Gândit ca un ecosistem de sprijin și educație, proiectul oferă acces publicului larg la expertiză medicală de top și parcurge toate etapele esențiale — de la prevenție și diagnostic, până la tratament și viața de după cancer.

Potrivit datelor Cancer Today | International Agency for Research on Cancer (IARC), în România au fost raportate, în 2022, 12.685 de cazuri noi de cancer mamar și 3.877 de decese. Același raport indică 1.788 de cazuri noi de cancer ovarian, cu 1.195 de decese

Deși în Europa de Vest cancerul de col uterin nu se regăsește printre primele 10 tipuri de cancer ca incidență, în România acest tip de cancer se situează în top 3, reprezentând 7,1% din totalul cancerelor, cu 3.368 de cazuri noi în 2022 și provocând 1.793 de decese. Aceste cifre plasează România printre țările europene cu cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin, deși este una dintre cele mai prevenibile forme de cancer. Rata de vaccinare anti-HPV rămâne sub 15%, mult sub media europeană (59,9% în rândul fetelor și 57,3% în rândul băieților). 

În acest peisaj, Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, medic primar obstetrică-ginecologie și profesor universitar la UMF „Carol Davila”, își propune să democratizeze accesul la informație validată medical, construind un pilon de optimism și speranță pentru femeile afectate de cancer. Convingerea proiectului este simplă: când pacientele au acces la informații clare și corecte, ele își pot revendica puterea — pentru că uneori, cea mai mare vulnerabilitate vine din faptul că „nu știi ceea ce nu știi”.

În toți acești ani în care am fost alături de femei în lupta cu cancerele ginecologice și de sân am observat două constante dureroase: lipsa accesului la informații care pot salva vieți și stigmatul care înconjoară aceste diagnostice. În România, vorbim prea puțin, prea superficial și prea fragmentat despre aceste boli. Așa a apărut ‘Stimă, nu Stigmă’ — din nevoia de a aduce în spațiul public informație reală, aplicată și validată de specialiști. Pentru că o pacientă informată este o pacientă mai puternică.” — Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, inițiatorul proiectului.

Sub umbrela Stimă, nu Stigmă, Prof. Dr. Peltecu deschide conversații cu sens printr-un podcast educațional dedicat pacientelor care se confruntă cu cancere feminine, dar și tuturor celor care vor să înțeleagă mai bine aceste realități. Cu episoade tematice și invitați din domeniul medical, juridic și psihologic, proiectul își propune să ofere un centru de sprijin real și o voce empatică pentru femeile care au nevoie de claritate, curaj și comunitate.

Dincolo de statistici, fiecare poveste contează. Cu obiectivul de a transforma tăcerea în dialog și rușinea în stimă, proiectul online aduce în lumină subiecte curajoase și rar discutate deschis în spațiul public: de la impactul psihologic al unui diagnostic oncologic, fertilitatea după tratament, povești reale ale pacientelor, vaccinarea anti-HPV, prevenția și diagnosticarea precoce, până la meseria aproape necunoscută a navigatorului de pacienți. Cele două sezoane ale podcastului sunt disponibile integral pe YouTube, Spotify, Apple Podcasts și pe peltecu.ro/podcast.

Ce a început ca o idee curajoasă s-a transformat într-o comunitate activă. Stimă, nu Stigmă a crescut organic pe platformele de social media reușind să ajungă la peste 4 milioane de oameni prin conținut educativ, empatic și accesibil. 

După două sezoane de conversații oneste în format de podcast, Prof. Dr. Gheorghe Peltecu își reafirmă angajamentul de a continua acest demers educațional și uman. Pentru că femeile afectate de cancer nu sunt doar paciente, ci pilonii familiilor și ai comunităților din care fac parte. Sprijinirea lor prin acces la informație, prevenție și tratament eficient înseamnă, de fapt, o investiție în sănătatea întregii societăți.

În România, luna iunie marchează Ziua Supraviețuitorului de Cancer, un moment simbolic dedicat celor care au învins boala și care inspiră prin curajul și reziliența lor. Este o ocazie importantă de a aduce în prim-plan nevoile reale ale pacienților și de a promova sprijinul comunitar și accesul la informație.

20 de ani de la lansarea filmului „Moartea domnului Lăzărescu”. Proiecție specială la TIFF.24

„Moartea domnului Lăzărescu”, unul dintre cele cunoscute și premiate titluri din cinematografia românească, devenit pilon de referință pentru „Noul Val al Filmului Românesc” împlinește 20 de ani de la lansare. 

O primă proiecție proiecția aniversară a filmului „Moartea domnului Lăzărescu” va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, pe 21 iunie de la 16:30 la Cinema Arta, Cluj-Napoca.

Regizorul Cristi Puiu și actrița Monica Bîrlădeanu vor fi prezenți la discuția cu publicul, alături de directoarea de locații Oana Bujgoi Giurgiu și directoarea financiară Adriana Bumbeș (meet & greet înainte de proiecție).

BILETE: https://tiff.ro/festival/2025/moartea-domnului-lazarescu

Scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu, regizat de Cristi Puiu și produs de Mandragora, „Moartea domnului Lăzărescu” a câștigat premiul secțiunii Un Certain Regard la Cannes în 2005 și a avut un parcurs festivalier impresionat, obținând peste 30 de premii internaționale și fiind nominalizat la European Film Awards pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu.

În 2005, filmul „Moartea domnului Lăzărescu” a primit la TIFF premiul FIPRESCI oferit de juriul criticlor internaționali, Premiul Publicului și Premiul Europa FM pentru cel mai bun film românesc, Cristi Puiu a obținut Premiul pentru cea mai bună regie, iar Ion Fiscuteanu și Luminița Gheorghiu au fost premiați pentru Cea mai bună interpretare. A urmat distribuția filmului în peste 100 de țări din întreaga lume. 

La 20 de ani de la lansare, „Moartea domnului Lăzărescu” rămâne un film esențial despre empatie, fragilitate și neasumarea responsabilităților sociale. Este, în primul rând, un film despre dragostea față de aproapele nostru. Reluarea sa în cinematografe în această toamnă este o invitație la reflecție, adresată unei noi generații de spectatori, dar și un gest de recunoaștere a impactului său asupra cinematografiei românești și a modului în care privim societatea.

După proiecția aniversară de la TIFF, filmul va fi prezentat și la Cinema Babylon din Berlin, în cadrul RO-MANIA Film Festival (23, 25 și 27 iunie), urmând ca din toamnă să aibă loc o relansare națională în cinematografe. 


„Debutul în lungmetraj al lui Cristi Puiu a pus România pe harta cinematografiei mondiale”  (Senses of Cinema). Povestea domnului Lăzărescu, un bătrân pe moarte, care este transportat de la un spital la altul, de la începutul serii și până dimineața, de către un paramedic loial, deoarece medicii refuză să-l opereze și nimeni nu poate fi de acord asupra unui diagnostic, a captivat sute de mii de spectatori din România și din întreaga lume, câștigând și statutul de „film cult” și devenind unul dintre cele mai citate și apreciate filme românești.

„O capodoperă spinoasă” (The New York Times), lungmetrajul lui Cristi Puiu transmite „într-un mod remarcabil și neiertător adevărul că moartea nu e un moment simplu, rapid și singular, ci un proces gradual de deteriorare” (The Guardian), fiind o dramă care devine o satiră acerbă „care nu expune doar neajunsurile unui sistem medical, ci ale umanității moderne” (Empire).

Din distribuția filmului fac parte: Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu, Doru Ana, Monica Bârlădeanu, Alina Berzunțeanu, Dorian Boguță, Mimi Brănescu, Mihai Brătilă, Dragoș Bucur, Robert Bumbeș, Dănuț Chiriac, Mirela Ciobă, Laura Creț, Dana Dogaru, Bogdan Dumitrache, Alexandru Fifea, Ioan Fiscuteanu, Florina Alina Gleznea, Tudor Hristescu, Rodica Ionescu, Cerasela Iosifescu, Irina Kozsa, Iulia Lazăr, Rodica Lazăr, Șerban Pavlu, Simona Popescu, Alexandru Cristian Potocan, Călin Adrian Puia, Anca Puiu, Emil Puiu, Iuliana Puiu, Smaranda Pui, Gabriel Spahiu, Jean Lorin Steria, Mariana Stoica, Maria Șerb, Andrei Șerban, Adrian Titieni, Cristian Turungiu, Clara Vodă, Ionel Zaharia, Florin Zamfirescu, Lorena-Andrada Zăbrăuțanu, Mircea Dinescu, Radu Moraru, Adriana Muraru.

Producător: Anca Puiu, Bobby Păunescu

Producător executiv: Alexandru Munteanu

Director de producție: Tudor Hristescu

Director locații: Oana Bujgoi Giurgiu

Asistent regie: Andreea Păduraru

Detalii pe:

Website: https://www.iadasarecasa.ro/ro/proiecte/moartea-domnului-lazarescu

Instagram: https://www.instagram.com/moartea.domnului.lazarescu

Bianca Sharma, fondatoarea More than Content: „Mă hrănesc din poveștile altor oameni”

De aproape două decenii, Bianca Sharma își definește experiența profesională prin oameni și poveștile lor. Și-a început cariera în televiziune din curiozitate, dar i-a plăcut atât de mult încât prima zi s-a încheiat și cu o vizită pe teren și un job de ziua următoare. Trecerea spre comunicare a venit firesc, iar călătoria ei a continuat cu munca în departamente de marketing, culminând cu fondarea propriei agenții.

Astăzi, o regăsim pe Bianca la fel de pasionată de oameni și ceea ce au ei de împărtășit. Fie că filmează pentru platforma de HR și business All About Jobs, lucrează la o strategie pentru un client al agenției More than Content sau pune pe hârtie pașii necesari construirii unui brand personal, o vei găsi de fiecare dată la fel de pasionată și cu zâmbetul pe buze. Mai multe despre Bianca și povestea ei, în acest interviu.

 

Bianca, cum te-ai descrie din punct de vedere profesional? Cum arată călătoria ta până în prezent?

 

Uitându-mă în spate, la cei peste 17 ani de experiență profesională, elementul comun al acestei perioade este comunicarea. Fie că discutăm despre cei peste 9 ani în care am făcut parte din echipele Realitatea TV și ulterior Digi24, fie că discutăm de ultimii ani în care am făcut trecerea spre marketing&PR, întotdeauna am fost o persoană căreia i-a făcut foarte multă plăcere să comunice ea însăși și să îi ajute și pe ceilalți să comunice mai bine.

 

Cum ai ales televiziunea și ce ne poți împărtăși despre primii ani ai carierei tale?

 

În cazul meu, nu eu am ales televiziunea, ci pot spune că ea m-a ales pe mine. Totul a început dintr-o pură întâmplare: în 2008, în timp ce eram la masterat în cadrul Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, unul dintre colegii mei făcea parte din echipa unei televiziuni locale din Cluj-Napoca. Pentru că era pasionat de ceea ce făcea, de fiecare dată când discutam cu el despre televiziune, aveam senzația că este un domeniu foarte frumos, dinamic, iar atunci când m-a întrebat dacă vreau să merg în vizită la redacția lor, am spus un „da” categoric. Vizita respectivă s-a încheiat cu o zi pe teren, în care am filmat și scris prima mea știre, iar apoi cu o invitație de a reveni și a doua zi. 

Nu a durat mult timp până când am realizat cât de mult iubesc această profesie, asta și datorită faptului că în redacțiile din care am făcut parte ulterior am avut parte de colegi cu foarte multă experiență de la care am învățat enorm de multe lucruri. Datorită lor, am evoluat de la un an, la altul, iubind fiecare clipă petrecută pe teren, printre oameni, descoperindu-le poveștile. 

 

Ce te-a făcut să intri în domeniul comunicării? Ce din experiența anterioară te-a ajutat în noul tău rol? Au existat aspecte care „te-au încurcat”?

 

Iubesc și am iubit televiziunea cu tot ceea ce înseamnă ea: de la ritmul foarte alert, la deplasări, la expunerea uneori chiar la situații de criză. A devenit un stil de viață, stilul meu de viață, modul în care eram și îmi plăcea să trăiesc, însă, ca în orice altă poveste profesională, există și o parte a sacrificiului, iar în cazul meu a fost viața personală. Decizia de a renunța la acest domeniu, deși eram, pot spune, în vârful carierei, cu oportunități extraordinar de frumoase de a mă dezvolta, a venit pornind de la dorința de a deveni mamă. Iar acum, după mai bine de 8 ani în care mi-am realizat acest vis, pot spune că a fost decizia corectă, luată la momentul potrivit. 

Ulterior, trecerea spre domeniul comunicării a fost cât se poate de naturală. Anii de televiziune m-au ajutat să îmi dezvolt o serie de abilități pe care și astăzi le folosesc zi de zi: capacitatea de a sintetiza informația, de a o structura, de a relaționa cu oamenii, o anumită naturalețe în comunicarea în fața camerei, capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți să se simtă confortabili în fața camerei de filmat, un anumit ritm de lucru/de livrare a materialelor etc.

Au urmat câți ani petrecuți în departamentul de marketing al unei companii multinaționale, o experiență pe care o prețuiesc enorm, care mă ajută astăzi foarte mult în zona antreprenorială, apoi câțiva ani în care am făcut parte din echipa uneia dintre cele mai prestigioase agenții de content marketing din țară, iar ulterior, am decis să pun bazele propriei agenții de marketing, More than Content pe dezvoltarea căreia mă concentrez și care are printre principalele servicii producția video. 

În ceea ce privește anumite aspecte din experiența anterioară care „m-au încurcat” sau chiar încă o fac, cred că este vorba, în primul rând, de nevoia de a-mi stăpâni tendința de a face lucrurile foarte repede. Ritmul din televiziune era extrem de rapid, zilnic livram 2-3 știri pe care le vedeam dacă nu instant, live, la tv, măcar seara, la jurnalul din prime-time erau deja pe sticlă. În domeniul actual, ritmul în care se ajunge de la o idee, la implementarea ei, este un pic mai lung. 

 

Unde ai spune că se aseamănă cele două meserii, ce le aduce atât de aproape? Dar unde ai simțit tu cea mai mare diferență?

 

Ambele profesii au în centrul lor oamenii și poveștile lor. Acesta este, din punctul meu de vedere, elementul comun. Chiar dacă acum lucrez cu companii care oferă fie produse, fie servicii pentru un anumit public țintă, în esență este vorba tot despre oameni care au anumite nevoi, anumite caracteristici, anumite comportamente și care își iau deciziile de cumpărare într-un anumit mod și de alți oameni care prin intermediul unui brand le oferă produsele sau soluțiile de care au nevoie. Pentru că, în esență, oamenii cumpără de la oameni, dar mai ales de la oameni pe care îi plac și în care au încredere. Aici intervin eu și colegii mei alături de care construim această încredere și awareness-ul de care au atât de multă nevoie companiile pentru a fi top of mind în domeniul lor de activitate. 

Există, desigur, și diferențe. În televiziune, de cele mai multe ori, porneai de la un eveniment, de la o statistică, de la o informație de interes public, în timp ce în marketing&PR pornești de la nevoia unei companii, de la obiectivele de business ale acesteia, iar apoi construiești strategic următorii pași. 

 

Care sunt cele mai valoroase lecții din PR & Marketing pe care le-ai învățat și le aplici și astăzi? Cum vezi industria la momentul actual?

 

Să construiești orice campanie pe adevăr. Uite cumva un alt element comun al celor două domenii. Dacă produsul sau serviciile sunt bune, dacă ceea ce oferi este de calitate și util, restul acțiunilor vin de la sine. Același principiu mi se pare la fel de important și atunci când discutăm despre construirea unui brand personal. Dacă ceea ce comunici în mediul online despre tine este autentic, dacă reflectă valorile tale și modul în care tu chiar ești în mod natural, ai șanse imense să ai succes. Pentru că dincolo de comunicarea online, de acțiunile de PR etc., cel mai probabil vei face și networking, vei intra în comunități, vei cunoaște face to face potențiali clienți. Dacă imaginea ta din mediul online este oglindită în modul în care ești zi de zi, oamenii te vor aprecia și își vor dori să apeleze la tine atunci când au nevoie de ceea ce tu oferi. 

 

Cum a venit ideea All About Jobs? Ce te-a pasionat atât de mult la zona aceasta, încât ai urmat și un un program postuniversitar în „Branding și brand design”?

 

All About Jobs este un proiect ale cărui baze le-am pus la scurt timp după ce am renunțat la televiziune. Era refugiul meu, locul în care mai făceam ceea ce îmi plăcea atât de mult. Este o platformă cu știri din domeniul HR, dar și de business, iar în ultimii ani am decis să îl dezvolt prin crearea podcastului The Story Behind the Job unde abordez subiecte din aceste domenii alături de diferiți invitați, oameni cu experiență profesională vastă. 

Pentru că în perioada în care am lansat All About Jobs începea să se vorbească și în România mai mult despre employer branding și personal branding, mi-am dorit să aprofundez cele două subiecte și m-am înscris, în 2016, la un program postuniversitar „Branding și brand design” în cadrul Universității Babeș-Bolyai. 

Din perspectiva omului de comunicare, văd podcastul ca un mediu de comunicare/instrument de promovare foarte util. Îl văd astfel din două perspective. În primul rând este un tip de conținut consumat deja în masă, urmărit de un public în continuă creștere atât la nivel internațional, cât și la nivel local, publicul are un apetit crescut pentru acest format de interviu. În al doilea rând, podcastul poate fi un mediu mai prietenos pentru cei care doresc să devină vizibili, însă se confruntă cu o anumită teamă de a vorbi în fața camerei video. Formatul acesta în care ei au un interlocutor, iar camerele video sunt undeva în background, este, din punctul meu de vedere, unul extrem de potrivit ca prim pas spre zona de creare de conținut video. Odată ce discuția începe, atât moderatorul, cât și invitatul se concentrează pe subiectul abordat și se creează o stare creativă foarte plăcută și eficientă. De cele mai multe ori, după ce înregistrăm un episod al podcastului The Story Behind the Job acesta și este feedback-ul pe care eu și colegul meu, Alexandru Dascălu, îl primim: „A fost foarte fain”, „M-am simțit super relaxat”, „Am și uitat că se filma”, iar ulterior, atunci când văd episodul editat sau chiar variante scurte tip Reel montate, invitații sunt uimiți de cât de multe informații utile au oferit, de cât de natural s-au comportat, deși unii dintre ei sunt la o primă astfel de experiență. 

Cred că acest efect este dat și de anii de televiziune pe care îi avem împreună, mai exact, suntem colegi din 2008, iar odată ce începem să muncim, să filmăm, se creează o atmosferă de lucru degajată, dar în același timp și focusată pe informații, pe discuție, pe conținutul pe care îl generăm. 

 

Ce te-a determinat să pui bazele propriei agenții de marketing? Ce înseamnă More than Content?

 

Decizia de a deschide agenția de marketing More than Content a venit și ea cât se poate de natural. Acumulasem deja suficientă experiență în agenția de content marketing din București în care profesam și mi-am dorit un cadru în care să pot să îmi pun în aplicare ideile, în care să pot să îmi aleg tipurile de companii cu care să lucrez, domeniile din care provin acestea și nu numai. Desigur, nu a fost și nu este un lucru simplu, dar cred că este un lucru care merită din plin tot efortul. 

În plus, cred că am luat decizia la momentul oportun, deja platformele de social media se îndreptau spre conținutul video, fiind un context perfect pentru a folosi experiența acumulată în televiziune pentru a ajuta companiile să devină mai vizibile și prin acest tip de content. 

Este More than Content pentru că, dincolo de crearea de conținut video sau scris, este absolut necesar să le oferi clienților și servicii conexe cum sunt cele de social media management, de PPC, de e-mail marketing sau de PR. Este un avantaj semnificativ să ai capacitatea ca și agenție să oferi servicii complete. Până la urmă, companiile își doresc cât mai puțini furnizori, ușor de gestionat, care să livreze la timp și calitate. 

 

Cum ai învățat să fii om de business? Ce ți-a fost cel mai greu la început?

 

Cred că încă sunt în proces de învățare. Nu este deloc ușoară trecerea de la statutul de angajat care nu trebuie să vândă neapărat pentru a-și putea desfășura activitatea zilnică și pentru a avea un venit sigur, la un antreprenor care zi de zi generează, de fapt, volum de muncă pentru el și echipa lui. 

La început mi s-a părut cel mai dificil să învăț să vând serviciile, mai ales din cauza faptului că aveam un background de jurnalist. În timp, însă, pentru că eu cred foarte mult în ceea ce oferim, lucrurile au început să funcționeze bine și să depășesc această barieră. 

 

Cum sunteți organizați în cadrul agenției? Ce servicii oferă aceasta și cine sunt clienții voștri?

 

Avem structura clasică a unei agenții de marketing, cu colegi care acoperă fiecare arie. Serviciile pe care le oferim pornesc de la audit digital, prin care vedem exact în ce mod comunică online compania respectivă, care este prezența ei actuală în mediul online, la construirea strategiei pe baza obiectivelor de business, la realizarea materialelor necesare pentru a susține campaniile pe care le demarăm, până la raportarea rezultatelor. Ne concentrăm însă foarte mult pe ce anumite comunică clienții noștri, sub ce formă, ce mesaje etc., iar formatul de conținut pe care îl generăm cel mai des este cel video. Este tipul de content consumat cel mai mult de către utilizatorii platformelor de social media, deci este ceea ce trebuie neapărat integrat în orice campaniei pe care o realizăm.

În ceea ce privește tipologia clienților noștri, aceasta variază: de la clinici medicale, la producători, furnizori de servicii, până la companii multinaționale. 

 

De-a lungul parcursului tău profesional, ai contribuit la construirea unor branduri personale, ajutând specialiști din diferite domenii sa fie mai vizibili și să se poziționeze corect pe piață. În opinia ta, cum se construiește și dezvoltă corect un brand personal? 

 

Dacă ar fi să aleg o ramură din activitatea mea care îmi place cel mai mult, aceasta este clar cea de construirea a brandurilor personale. Îmi place să văd cum pornind de la punctul zero, cu prezență zero sau minimă în mediul online și poate chiar cu o anumită lipsă de încredere în propriile abilități ale persoanei respective, ajungem ulterior la un brand personal bine conturat, la poziționarea ca expert în domeniul lui de activitate și desigur la atragerea clienților potriviți. 

În ceea ce privește construirea corectă a unui brand personal, aceasta are la bază ajungerea la o anumită claritate inițială a modului în care îți dorești să fii perceput, dar și la o claritate în ceea ce privește audiența sau publicul țintă căruia te adresezi. Cu alte cuvinte, trebuie în primul rând să știi cum vrei să fii perceput, ce te diferențiază față de alți specialiști din domeniu, iar ulterior să stabilești cine ai vrea să îți achiziționeze serviciile sau produsele. Stabilind din start un profil de buyer persona, deciziile precum alegerea platformelor de social media pe care să fii prezent sau tonul vocii sau chiar publicațiile în care ți-ai dori să apari vin de la sine.   

 

Iubești să spui povești care să îi ajute pe ceilalți. Cum ți-ai spune, în câteva rânduri, povestea ta?

 

Drag de oameni și poveștile lor, multă implicare, dorința de a-i ajuta pe ceilalți să se simtă confortabili atunci când încep să își spună povestea și să fie vizibili, relații solide construite pe termen lung, dar și foarte multă muncă. Totul făcut cu multă pasiune și cu zâmbetul pe buze. 

 

Care sunt pasiunile tale, dincolo de job? Ce te bucură în viața de zi cu zi?

 

Iubesc timpul petrecut cu fetița mea! Îmi place să fac sport, care este sursa mea de energie și optimism, și îmi place să citesc și să ascult podcasturi. Mă hrănesc din poveștile altor oameni, mă bucur atunci când sunt dispuși să vorbească despre experiențele lor, deși uneori se vulnerabilizează, dar acela este momentul în care noi, cititorii sau ascultătorii lor, ne regăsim și ne inspirăm din ceea ce ei ne oferă. 

Cel mai bun sfat profesional pe care l-ai primit: Atunci când știi că ești pe drumul tău, continuă să muncești, treci peste încercări și acceptă orice oportunitate, mică sau mare, care te poate duce mai aproape de destinație. 

 

Destinația favorită pentru vacanță: Oriunde sunt cu oamenii mei favoriți. 

Dish-ul favorit: Aproape orice dish cu creveți. 

Ce nu îți lipsește niciodată din geantă? – Rujul și cheile de la mașină, condusul mă relaxează. 

Primul lucru pe care îl faci dimineața: Zâmbesc. 

 

Credit foto: Laura Balc

 

Redactor:

Începe săptămâna cu TIFF!

Te așteaptă încă 7 zile pline de festival și peste 100 de filme de descoperit. Nu uita să te îmbraci bine pentru proiecțiile în aer liber și să votezi pentru Premiul Publicului — direct din aplicație sau online, ca să câștigi premii zilnice. Găsești mai jos câteva recomandări:

Ca în fiecare an, JTI aduce dansul în prim-plan la TIFF, printr-o proiecție specială a filmului Boléro (r. Anne Fontaine) luni, 16 iunie, ora 18:30, la Casa de Cultură a Studenților. Acesta spune povestea celebrei creații muzicale, compuse de Maurice Ravel la cererea dansatoarei Ida Rubinstein. Dacă tot ești la CCS, nu rata instalația performativă în realitate virtuală LUVsLUV semnată Gigi Căciuleanu, disponibilă pe toată durata festivalului.

 

Luni, 16 iunie 

De la ora 14:45, la Universitatea Sapientia, va fi proiectat filmul de debut al regizorului Rodrigo CortésConcurentul (The Contestant, 2007), o satiră absurdă despre un profesor universitar care câștigă la loto doar pentru a descoperi că, după plata taxelor, trebuie să aducă bani de acasă. Proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu Rodrigo Cortés, omagiat la TIFF.24 în secțiunea 3×3. 

Aurora (Sunrise: A Song of Two Humans, 1927), capodopera din 1936 regizată de F.W. Murnau, are parte de la ora 18:00 de un cine-concert la Cinema Dacia Mănăștur. Responsabil pentru acompaniamentul live este pianistul John Sweeney, care compune muzică pentru și acompaniază filme mute de aproape treizeci de ani.

Descoperă programul de luni aici.

 

Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului, deschide seria de dialoguri InspiraTIFFluni, la ora 17:00. După el, de la ora 18:00, urmează o dezbatere TIFF Talks despre diplomația în politică, inspirată de filmul Efectul Helsinki (r. Arthur Franck), cu Andrei Țărnea și Florin Negruțiu ca invitați, moderată de Mihnea Măruță.

Marți, 18 iunie, la ora 17:00, fotograful Cosmin Bumbuț și jurnaliștii Elena Stancu, autorii proiectului de fotojurnalism „PLECAT – migranții români în Europa” sunt invitații InspiraTIFF, într-o conversație moderată de Mihnea Măruță.

Miercuri, 19 iunie, programul începe la ora 15:00 cu lansarea volumului Ecranomanie de Victor Morozov, un eveniment moderat de Lena Chilari, cu participarea lui George State și Claudiu Turcuș. La ora 16:00 are loc o nouă ediție InspiraTIFF, cu actorul Gabriel Spahiu în dialog cu Mirela Nagâț. Ziua se încheie la ora 17:00 cu TIFF Talks, o dezbatere despre crimele regimurilor totalitare și memoria filmului, pornind de la Sunt încă aici (r. Walter Salles).

Descoperă TIFF Lounge.

 

Marți, 17 iunie

Un alt cine-concert de neratat este Steamboat Bill, Jr. (r. Charles Reisner, 1928), o comedie pentru întreaga familie cu inegalabilul Buster Keaton în rol principal, care va fi acompaniată live tot de John Sweeney – ora 17:00, Cinema Florin Piersic. Sweeney va susține și un masterclass de la ora 10:00, la Centrul Cultural German Cluj-Napoca, unde accesul este liber în limita locurilor disponibile.

Fabrice du Welz, membru în juriul Competiției Oficiale TIFF.24, va prezenta de la ora 19:15, la Cinema Florin Piersic, cel mai recent film al său, Maldoror, care a avut premiera la Festivalul de Film la Veneția. Povestea se învârte în jurul unui tânăr polițist care se alătură unei unități secrete ce supraveghează un agresor sexual periculos, dar, frustrat de limitele legii, decide să-și facă singur dreptate. 

Descoperă programul de marți aici.

 

Seria de concerte de la Muzeul de Artă continuă luni cu Gudrun Gut, muziciană și producătoare emblematică, a cărei carieră pornește din underground-ul experimental al Berlinului anilor ’80 și se ramifică în proiecte solo inovatoare. Concertul Gudrun Gut este posibil cu sprijinul Centrului Cultural German Cluj-Napoca.

Marți, pe scenă urcă Kostiantyn Pochtar (Postman,) un cantautor ucrainean al cărui stil a evoluat de la balade acustice urbane la un folk rafinat, cu accente de art pop și psihedelic.

Miercuri urmează Chiral, un duo din Transilvania care aduce un mix vibrant de R&B alternativ, soul și jazz new wave, acompaniat de o trupă live. Concertele încep de la ora 19:00.

Descoperă concertele.

 

Miercuri, 18 iunie

Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți cineaști europeni, va participa la un prim Q&A de la ora 18:00, la Cinema Florin Piersic, după proiecția În sânul familiei (Family Nest, 1979), filmul său de debut, despre provocările unui cuplu care e nevoit să locuiască în apartamentul mic al socrilor din cauza unei crize a locuințelor.

Vânătoarea de arici (A Hunt for Hedgegogs, r. Mihaly Schwechtje)
urmărește povestea unei tinere aspirante la o carieră în operă, care, copleșită de presiuni, face o greșeală în ziua examenului final. Îl poți vedea miercuri, de la 22:15, la Universitatea Sapientia, în cadrul Zilei Maghiare. Proiecția va fi urmată de un Q&A cu operatorul Csaba Banto.

Descoperă programul de miercuri aici.

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

TIFF 2025: „După Cioate”, un documentar între manifest și realitatea absurdă a luptei pentru pădure

După ce a fost prezentat la One World Romania și în competiția Festivalului de Film de la Cracovia, „După Cioate”, filmul realizat de Mihai Gavril Dragolea și Radu Mocanu, continuă traseul festivalier la TIFF 2025 (Cluj-Napoca).

Documentarul urmărește o confruntare directă cu un sistem corupt, într-un peisaj dominat de tăieri ilegale de păduri, complicități instituționale și tăcere. Regizorii pornesc la drum pentru a documenta o formă emergentă de activism civic – transmisii live din pădure ale unor localnici care semnalau tăierile ilegale – și ajung ei înșiși victime ale violenței, într-un atac care schimbă complet direcția filmului. „După cioate” devine astfel o explorare curajoasă a riscurilor la care se expun cei care aleg să documenteze realitatea într-un sistem ostil.

Premiera națională va avea loc în cadrul TIFF, cu două proiecții speciale:

– 19 iunie, ora 18:00, Cinema Florin Piersic

– 20 iunie, ora 20:30, Cinema Dacia Mănăștur

Ambele proiecții vor fi urmate de discuții cu echipa filmului. De asemenea, o conversație cu realizatorii documentarului va avea loc pe 21 iunie, ora 12:00, în cadrul TIFF Talks, în Piața Unirii, Cluj-Napoca.

După TIFF, filmul își va continua parcursul festivalier și va ajunge în cinematografele din România începând cu 27 noiembrie 2025, distribuit de Culoar Films.

Urmărește trailerul oficial: https://www.youtube.com/watch?v=3P3_MC2bRxs

Realizat într-un stil observațional, dar profund personal, „După Cioate” explorează linia fragilă dintre documentarist și activist, dintre martor și participant. Filmul ridică întrebări incomode despre impunitate, intimidare și costurile reale ale implicării civice. Este o poveste despre cum arată, în România de azi, prețul solidarității și despre ce înseamnă să nu mai întorci privirea.

„După Cioate” este o producție Manifest Film, avându-le în echipa de producție pe Monica Lăzurean-Gorgan și Elena Martin. Filmul continuă demersul casei de producție de a aduce în atenție subiecte cu miză socială și politică, atât din România, cât și din contextul internațional. Proiectul este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Televiziunii Române, în coproducție cu Cvinger Film (Slovenia) și cu susținerea UPFAR Argoa. 

Facebook – https://www.facebook.com/ManifestFilm.RO

Instagram – https://www.instagram.com/manifestfilm.ro/

waterdrop® lansează sticla rainbow în ediție limitată

Cu ocazia lunii Pride, waterdrop® lansează sticla rainbow în ediție limitată și Pride celebration box, o inițiativă anuală de susținere a comunității LGBTQIA+. 10% din vânzările obținute vor fi direcționate către Outright International și Queer Base, două organizații care sprijină persoanele LGBTQIA+ la nivel global. Inițiativa evidențiază parteneriatul waterdrop pe termen lung cu aceste organizații, subliniind importanța solidarității și a susținerii continue într-o perioadă în care reacțiile anti-LGBTQIA+ sunt tot mai puternice.

Luna Pride nu este doar o celebrare a iubirii, ci și un act profund de rezistență, speranță și apartenență. În întreaga lume, iunie devine un spațiu simbolic pentru a onora vocile LGBTQIA+, pentru a aminti de luptele duse cu curaj și pentru a celebra libertatea de a fi exact cine ești, fără frică și fără rușine. Este o lună care ne reamintește cât de puternică este comunitatea atunci când își revendică dreptul la vizibilitate, la demnitate și la bucurie. Pride înseamnă unitate, dar și responsabilitatea noastră colectivă de a crea un viitor mai sigur, mai empatic și mai echitabil pentru toți.

„Colaborarea noastră cu waterdrop este un parteneriat autentic și curajos, care susține în mod real și pe termen lung comunitățile noastre”, a spus Alberto de Belaunde, Director al organizației Queer Legal Futures. „Acest tip de sprijin ne permite să intervenim rapid în situații de criză, să sprijinim organizațiile locale și să păstrăm speranța vie acolo unde contează cel mai mult.” În interviul acordat pentru waterdrop, Alberto a explicat cum fondurile donate de companie au ajutat Outright să lanseze un fond de sprijin pentru persoanele LGBTQIA+ din Ucraina în doar câteva zile de la începutul invaziei, asigurând adăpost și sprijin vital în momente de urgență.

Alberto de Belaunde, avocat, activist și unul dintre primii congresmeni din Peru care și-au declarat deschis orientarea sexuală, a vorbit și despre impactul reprezentării și al solidarității globale: „Vizibilitatea contează, dar are și un preț. Dintr-o dată, ești încărcat de așteptări și speranțe. Dar nu m-am simțit niciodată singur. Am fost susținut de oameni care luptau de mult timp pentru drepturile omului, pentru demnitate, pentru justiție. Reprezentarea nu e doar simbolică, poate construi punți reale între oameni și putere.”

Luna Pride este un moment global de celebrare și acțiune, un prilej de a susține vizibilitatea și incluziunea persoanelor LGBTQIA+. „Atacurile asupra drepturilor persoanelor LGBTIQ pot părea diferite de la o țară la alta, dar toate fac parte din aceeași reacție negativă, iar răspunsul nostru trebuie să fie la fel de unit”, a subliniat Alberto. „Dacă vrei să contribui dincolo de cumpărarea sticlei rainbow, susține organizațiile din prima linie și stai la curent cu noutățile, pentru a lua atitudine atunci când e nevoie.”

Prin această campanie, waterdrop reafirmă angajamentul său de a promova egalitatea și de a construi o lume în care fiecare persoană își poate trăi viața cu demnitate și libertate.Nu există o modalitate corectă sau greșită de a sărbători Pride, ci doar solidaritatea fără echivoc cu comunitatea pentru a-i proteja drepturile și a o face auzită”, a spus Alberto de Belaunde.

Sticla rainbow, realizată din borosilicat robust, are o capacitate de 1 litru și este complet lipsită de BPA. Însoțită de o husă termoizolatoare din neopren și de un capac portabil exclusiv, sticla rainbow este completată de pride celebration box, ce include 25 de cuburi de hidratare în 12 arome diferite microdrinks: de la apple și blackberry, până la pink lemonade. În plus, produsele vin cu un angajament clar: sprijinirea vizibilității și protecției comunității LGBTQIA+, reflectată direct în donațiile către organizațiile partenere.

Despre Waterdrop

Waterdrop este un brand fondat în 2016 de Martin Donald Murray and Henry Murray, având misiunea să încurajeze oamenii de pretutindeni să consume mai multă apă pentru o viață mai sănătoasă, longevivă și sustenabilă. În 2022, Waterdrop a primit recunoașterea Financial Times ca fiind compania cu cea mai rapidă creștere din sectorul Food and Beverage din Europa. Prezent la nivel mondial în peste 40 de țări, datorită pasiunii și sprijinului din ce în ce mai mare din partea comunității, acum poți vizita magazinele waterdrop® din Asia, Europa și SUA. Waterdrop deservește peste 1 milion de clienți la nivel global.

Compania se angajează să manipuleze cu atenție materia primă de bază, apa, și să contribuie la protejarea mediului înconjurător. Prin soluțiile oferite, se salvează până la 98% din ambalaje și CO2, protejând resursele planetei. Waterdrop® înseamnă funcționalitate și design la cele mai înalte standarde de calitate și estetică. Datorită calității ingredientelor și designului unic al produselor, Waterdrop este mai aproape de comunitatea sa în viața de zi cu zi, contribuind în mod activ la promovarea unui stil de viață echilibrat


Rituals Cosmetics deschide al patrulea magazin din țară

Rituals Cosmetics, brandul internațional recunoscut pentru produsele sale premium de îngrijire a corpului, parfumuri de casă și seturi cadou, își extinde prezența în România prin inaugurarea celui de-al patrulea magazin de pe piața locală, la doar 8 luni după prima deschidere. 

Noul spațiu, amplasat în nordul Capitalei, își deschide porțile pe 18 iunie, începând cu ora 10:00, în Promenada Mall, invitând publicul într-o experiență senzorială completă, unde clienții sunt încurajați să transforme rutina zilnică într-un moment de relaxare și inspirație.

Cu ocazia inaugurării, primii 50 de vizitatori care vor face o achiziție, indiferent de valoare, vor fi răsplătiți cu un cadou special, ce conține o spumă de duș mini și o cremă de corp mini.  În plus, clienții care vor face cumpărături în valoare de minimum 220 de lei vor primi și un set mini de bețișoare parfumate, pentru a-și umple casa cu o stare de bine și rafinament.

De asemenea, spuma de duș iconică Rituals va fi disponibilă la doar 40 de lei, o oportunitate perfectă de a descoperi unul dintre cele mai iubite produse ale brandului.

Dorota Prat-Carrabin, Managing Director CEE la Rituals, declară: „Cu fiecare deschidere de magazin, ne dorim ca Rituals să fie mai mult decât un simplu loc de cumpărături, și să devină un refugiu, un spațiu în care clienții se pot relaxa, descoperind bucuria momentelor simple. Prin inaugurarea noului magazin din Promenada, suntem încântați să fim cu un pas mai aproape de comunitatea din nordul Bucureștiului și să le oferim ocazia de a trăi experiența Rituals într-un cadru care invită la relaxare și reconectare chiar în mijlocul agitației urbane!”

Lansarea celui de-al patrulea magazin subliniază ritmul accelerat al expansiunii Rituals în România și face parte din strategia companiei de a aduce mai aproape de consumatori experiența distinctivă a magazinelor sale: o combinație între produse premium și un spațiu dedicat relaxării și reconectării cu sine, în spiritul filozofiei de a descoperi frumusețea în lucrurile mărunte.

Premiera spectacolului TOMCAT la Teatrul EXCELSIOR

Teatrul EXCELSIOR – singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera spectacolului TOMCAT de James Rushbrooke, în traducerea și regia lui Vlad Bălan, scenografia semnată de Gabi Albu și muzica originală compusă de Cristina Juncu. O producție provocatoare ce plasează în centrul său o întrebare dureroasă și de actualitate: cât din libertatea noastră suntem dispuși să sacrificăm pentru o aparență de siguranță? 

Premiera oficială va avea loc în 17 și 18 iunie 2025, de la ora 20:00, la Sala Studio a teatrului. 

Într-o societate a viitorului apropiat, unde perfecțiunea genetică este normă, iar orice abatere de la ideal este corectată înainte de naștere, o fetiță de 12 ani devine o problemă de stat. Jess, inteligentă, lucidă și cu un trecut genetic „defectuos”, este pusă sub supraveghere și izolată de restul lumii. Într-un spațiu controlat și steril, lupta nu mai este doar pentru supraviețuire, ci pentru adevăr – despre cine ești și cine are dreptul să decidă asta.

Scrisă de dramaturgul britanic James Rushbrooke, piesa „Tomcat” a fost montată pentru prima oară în 2015 la Southwark Playhouse din Londra, în regia lui Kate Hewitt, câștigătoare a prestigiosului JMK Award pentru regie. Textul a fost elogiat pentru forța sa emoțională și pentru modul în care explorează, cu o finețe tulburătoare, granițele fragile dintre protecție, frică și abuzul de putere. Spectacolul a fost nominalizat la Off West End Theatre Awards (Offies) și s-a remarcat ca un semnal de alarmă asupra tentativelor contemporane de uniformizare socială și limitare a libertăților individuale.

Vlad Bălan, regizorul spectacolului, transformă textul lui James Rushbrooke într-un manifest teatral despre viitorul pe care îl construim (sau îl acceptăm) fără să ne dăm seama:

„Trăim în niște vremuri în care pare că tot mai mulți dintre noi tindem către sisteme sociale autoritare, către idei anti-democratice. În ultimele luni, mi-am petrecut multe nopți gândindu-mă la lumea în care va trăi fetița mea. Mă îngrozește că studiile arată că tot mai mulți tineri sub 25 de ani ar renunța de bunăvoie la o parte din libertăți pentru stabilitate economică. Sondajele arată că o parte semnificativă dintre ei consideră că democrația e un sistem ineficient. 

Tomcat vorbește despre cum ar arăta unul dintre universurile spre care pare că ne îndreptăm cu atâta siguranță. Pentru mine, nu este o poveste despre știință sau genetică, ci despre cum se infiltrează o dictatură în cele mai intime relații, în colțurile ascunse ale minții noastre, și despre cum ajunge să ne influențeze ce gândim și ce simțim. Așa că, spectacolul nostru este un mare urlet pentru păstrarea libertății pe care încă o avem.

Distribuția este formată din Erika Condruț / Amalia Hesson (Jess), Mihai Mitrea (Tom), Mircea Alexandru Băluță (Charlie), Annemary Ziegler (Caroline), Dana Marineci (Rachel). 

Erika Condruț (15 ani)și Amalia Hesson (13 ani) sunt eleve ale Academiei „Studiourile Buftea” și au fost alese pentru a interpreta rolul lui Jess în urma unui casting extrem de riguros. Regizorul Vlad Bălan a considerat că întregul demers al spectacolului depinde de găsirea actriței potrivite pentru acest rol, motiv pentru care a organizat un proces de selecție în două etape, înainte chiar de a începe discuțiile de producție – un proces emoționant și revelator, care a reunit 35 de tinere actrițe și a dus la descoperirea a două interprete remarcabile prin seriozitate, libertate și vulnerabilitate. Acest demers se înscrie în viziunea Teatrului EXCELSIOR de a deveni o platformă reală pentru vocile și chipurile noii generații. 

Echipa de creație a spectacolului construiește un univers estetic sobru și tensionat, unde fiecare detaliu vizual și sonor contribuie la atmosfera de suspiciune și monitorizare: regia îi aparține lui Vlad Bălan, scenografia poartă semnătura lui Gabi Albu, muzica originală este compusă de Cristina Juncu, lighting design-ul este realizat de Vlad Bălan și Traian Marin

Tomcat” este mai mult decât un spectacol – este un avertisment teatral lucid și emoționant, o reflecție asupra pericolului de a transforma știința în instrument de excludere și control. Un text de o actualitate neliniștitoare, care pune sub semnul întrebării valorile pe care ni le dorim transmise generațiilor viitoare.

TOMCAT

de James Rushbrooke 

traducerea: Vlad Bălan

– premieră pe țară – 

Cu: Erika Condruț / Amalia Hesson (Jess), Mihai Mitrea (Tom), Mircea Alexandru Băluță (Charlie), Annemary Ziegler (Caroline), Dana Marineci (Rachel). 

Regia: Vlad Bălan 

Scenografia: Gabi Albu 

Muzica originală: Cristina Juncu

Lighting design: Vlad Bălan, Traian Marin 

Asistent regie: Cezara Petredeanu

Asistent scenografie și grafică proiecții: Iulian Stoian

Producător delegat: Camelia Moroianu

Durata spectacolului: 1h 30min 

Recomandare de vârstă: 14+

Biletele se pot achiziționa atât online, direct de pe site-ul www.teatrul-excelsior.ro, cât și în format fizic, de la casa de bilete a teatrului. 

Octavia Chiru, designer vestimentar și de obiect: „Îmi construiesc lumea pe sinceritate, puritate și pe credința că toate gândurile creative sunt posibile.”

Octavia Chiru este fondatoarea brandului care îi poartă numele – un univers de design vestimentar și de obiect ce spune povești prin forme, texturi și un strop concentrat de umor. Născută în București, și-a finalizat parcursul academic la UNArte, Facultatea de Arte Decorative și Design, unde a absolvit licența în 2019 și masterul în 2021, la secția Modă – strategii de modă și costum.

Tot în 2019, a prins contur și viziunea sa creativă: a lansat brandul OCTAVIA CHIRU din dorința de a crea piese sustenabile, atemporale, încărcate cu identitate și poveste. A început cu articole vestimentare și a continuat firesc cu bijuterii ceramice – o extensie a nevoii de a contura o ținută completă în stilul ei recognoscibil.

„Cele două versiuni ale mele, designerul și antreprenorul, se completează: una visează, cealaltă ancorează. Și am înțeles, în timp, că nu trebuie să le separ, ci să le las să comunice. Acolo se naște armonia: în echilibru, nu în luptă.”

Astăzi, Octavia se descrie ca o admiratoare de povești, o practicantă a sportului de visare și o iubitoare de viață, cu rădăcini în natură. Despre creativitate, autenticitate și întâlnirea cu sinele – esențială în orice act artistic – am vorbit în acest interviu sincer și cald.

Credit foto: Ștefana Lupu

Octavia, îți propun să începem acest interviu cu un ice breaker. Dacă n-ai fi designer vestimentar și de obiect, ce altceva ai face astăzi? În care dintre rolurile care vin la pachet cu antreprenorul creativ din tine te regăsești tu cel mai mult?

O întrebare foarte bună. 😊 Când eram copil, visam să deschid un adăpost pentru animale. Îmi doream tare mult să le pot oferi o casă, o a doua șansă și multă iubire. E un vis care nu m-a părăsit niciodată complet — mă gândesc din când în când la el și sper ca într-o zi să-l pot transforma în realitate.

În paralel, m-a atras mereu și designul interior, poate ca o extensie firească a dorinței mele de a crea spații calde, vii și cu sens. Cred că acolo s-ar fi dus energia mea creativă dacă n-aș fi fost în mod direct în modă.

Pot spune că mă regăsesc cel mai mult în rolul de vizionar și povestitor. Îmi place să dau formă ideilor, să creez concepte care spun o poveste și care au sens — nu doar estetic, ci și emoțional sau social. Îmi place să conectez oamenii cu obiectele sau hainele pe care le creez, astfel încât ele să devină parte din viața și identitatea lor. În același timp, sunt și foarte implicată în procesul de creație de la cap la coadă, deci și rolul de artizan sau meșteșugar mi se potrivește — îmi place să lucrez cu mâinile, să testez, să descopăr.

Piesele tale sunt adesea descrise ca „personaje” dintr-un univers poetic și curajos. Care este povestea ta personală – acel moment-cheie care te-a făcut să-ți spui: „asta este ceea ce vreau să construiesc”? Care a fost cel mai greu „nu” pe care a trebuit să-l spui în cariera ta și ce ai învățat din acel moment?

Universul OCTAVIA CHIRU l-am clădit „cărămidă cu cărămidă”, încă din primele momente în care am început să-mi conturez gândurile în imagini. A fost un proces organic, firesc — fiecare trăire, fiecare experiență, fiecare bucurie sau ezitare a contribuit la forma și profunzimea acestui univers.

N-a fost un singur moment declanșator, ci mai degrabă o suită de revelații interioare care m-au condus spre convingerea că acesta este drumul meu: să dau formă lucrurilor care trăiesc mai întâi în imaginație. Satisfacția… e de nedescris în cuvinte.

„Cel mai greu „nu” pe care a trebuit să-l spun a fost, probabil, cel adresat așteptărilor altora — oameni dragi sau din industrie — care mi-au propus direcții în care nu mă regăseam.”

A fost greu, pentru că de multe ori acel „nu” însemna riscul de a dezamăgi sau de a pierde oportunități. Dar a fost și extrem de important, pentru că m-a învățat să-mi păstrez busola interioară, să rămân fidelă viziunii mele, chiar și când drumul pare mai lent sau mai puțin confortabil.

Credit foto: Ștefana Lupu

Într-un interviu pe care l-ai acordat în trecut, ai menționat că, în copilărie, visai să deschizi un adăpost pentru animale. Ce mai păstrezi azi din cea care erai în copilărie, respectiv din acest vis? Cum se reflectă acel fel de a simți lumea în modul în care alegi să construiești azi pentru brandul tău?

Minunat! Ca o mică paranteză — îmi place să răspund organic la întrebări, să le iau pe rând, fără să le citesc înainte. E un ritual care mă ajută să intru firesc în spațiul personal. A fost o reală bucurie să ajung la această întrebare și să realizez că răspunsul meu trăia deja mai sus, la primul punct. Un moment magic pe care vreau să-l păstrez așa cum a venit.

Lumea mea o construiesc pe sinceritate, puritate și pe credința că toate gândurile creative sunt posibile.

Îmi imaginez un univers în care toți suntem fericiți și împliniți — și poate tocmai de aceea copilul inocent din mine continuă să trăiască activ alături de mine.”

Din acest loc interior vine și dorința de magie, iar animalele, necuvântătoarele, sunt poate cel mai aproape de idealul meu de puritate și armonie.

Acel fel de a simți lumea — cu empatie, cu visare, cu un soi de curaj blând — se reflectă firesc în tot ce construiesc pentru brandul meu. Creez cu delicatețe, cu sens, cu o nevoie profundă de a aduce lumină. Poate că tocmai de aceea am ales să fiu artistă: pentru a-mi putea crea o lume a mea, în care pot visa și mă pot refugia atunci când realitatea devine prea rigidă.

Fiecare piesă pe care o creezi pare să vină cu o energie aparte. Cum arată, în tăcere, procesul tău creativ? Ce ritualuri mici, personale, te ajută să intri în acel „flow” artistic?

Îmi place să fiu doar eu cu mine, în liniște deplină, fără nimeni altcineva în jur. Am nevoie de acest spațiu ca să mă pot asculta cu adevărat, să-mi simt emoțiile, gândurile, vibrația interioară. Doar așa pot începe să creez cu sens.

Cel mai mare „pont” creativ, dacă pot spune așa, este să creezi din suflet, nu din nevoia de a urma tendințele trecătoare. Ce rezonează cu tine profund — aceea este sursa autentică din care vine bucuria revelatoare a creației.

Pentru mine, procesul creativ e o formă de introspecție, uneori chiar de vindecare. E acea stare de „flow” în care timpul dispare și tot ce rămâne este dialogul tăcut dintre interiorul meu și materia cu care lucrez.

Industria modei este, astăzi, foarte mult despre tendințe. Într-o lume care aleargă după „nou și acum”, cât de greu este să rămâi fidelă identității tale și să spui „nu” compromisului creativ?

Este, sincer, un adevărat rollercoaster de emoții…

Am învățat în timp să echilibrez această presiune constantă a tendințelor. Cred cu tărie că piața poate fi educată — iar dacă ai răbdare, perseverență și un plan clar, rezultatele vin. Poate nu la fel de repede ca în cazul unui mare retailer, dar cu siguranță vin. Și, mai important, ele sunt aliniate cu valorile tale.

Sunt și momente în care anumite trenduri rezonează cu mine — pur și simplu simt când urmează să apară și le integrez natural în procesul creativ. Le folosesc ca punct de legătură, dar fără să diluez povestea pe care vreau să o spun. Le alternez cu piese care exprimă în totalitate universul OCTAVIA CHIRU. Așa se păstrează autenticitatea, fără să pierzi contactul cu realitatea.

Credit foto: Felicia Simion

Într-o industrie în care aparențele cântăresc mult, cât de importantă este pentru tine transparența – în relația cu clientele, cu furnizorii, dar și în felul în care comunici valorile brandului tău? Cum simți că se construiește încrederea, pas cu pas, într-un business creativ ca al tău?

Pentru mine, transparența este esențială.

Cred că un brand sănătos și autentic se clădește pe încredere, iar încrederea nu se impune — se câștigă.”

Pas cu pas, prin fiecare conversație onestă, prin fiecare decizie luată cu integritate, prin felul în care aleg să îmi susțin valorile, chiar și atunci când e mai greu.

Cu clientele, simt că sinceritatea creează legături profunde. Oamenii nu caută doar un produs, ci o poveste în care să se regăsească — iar acea poveste trebuie să fie reală, nu doar bine ambalată. Cu furnizorii, funcționează la fel: relațiile se construiesc pe respect reciproc și pe colaborări bazate pe etică și calitate, nu doar pe preț și rapiditate.

Încrederea se construiește în timp, prin consecvență. Prin alegeri mici, dar ferme. Prin coerența dintre ce spui și ce faci. Iar într-un business creativ ca al meu, care merge adesea contra curentului, această încredere devine fundația pe care totul se așază.

Cum arată, de fapt, procesul tău creativ – de la primele idei până la momentul în care simți că o piesă este cu adevărat pregătită să ajungă în garderoba clientelor tale? Ce te inspiră, care sunt etapele care îți solicită cel mai mult răbdarea și care sunt, dimpotrivă, acele momente care îți aduc cea mai multă bucurie?

Ideile apar fie dintr-o energie creatoare pură, fie din nevoi concrete — funcționalitatea unei piese, un gol din garderobă, o dorință de a simți ceva anume când o port. De multe ori, o singură piesă se transformă natural în punctul de plecare al unei întregi colecții.

Inspirația poate veni din orice mă înconjoară: oameni, forme, locuri, stări, tăceri. Dar cel mai adesea vine din emoții — trăite intens, la momentul potrivit. Îmi place să le simt până la capăt și să le contopesc în piesele pe care le creez.

Partea care îmi cere cel mai multă răbdare este prototiparea — acel proces în care ideea se întâlnește cu realitatea. Piesele trebuie să fie, nu doar frumoase, ci și purtabile, funcționale. Aici apar provocările: poate nu găsesc materialul perfect, sau poate ceea ce am imaginat nu este posibil tehnic. Dar învăț, constant, să transform aceste obstacole în exerciții de creativitate. Caut soluții, nu probleme.

Iar cea mai mare bucurie vine în momentul în care o piesă „se așază” — când o privesc și simt că exact asta trebuia să fie. E acel moment de liniște interioară care îmi spune că visul s-a materializat exact cum trebuia.

Credit foto: Felicia Simion

Ai spus că femeia care poartă creațiile tale este „bold, conștientă de sine și cu simțul umorului bine dezvoltat.” Te regăsești în acest portret? Cum ai descrie tu, cu ochii de acum, femeia Octavia Chiru?

Simt că mă apropii, pas cu pas, de acea versiune a mea. Încă lucrez la ea. Sunt, în esență, o fire introvertită, și m-am confruntat adesea cu nesiguranța provocată de privirile exterioare.

Învăț să mă văd cu ochi mai blânzi, să-mi dau voie să fiu „bold” în felul meu — autentic, sincer, imperfect.”

Femeia Octavia Chiru de azi este într-un proces continuu de (re)descoperire: e creativă, sensibilă, curioasă, cu un univers interior bogat și cu o dorință reală de a construi frumos, în propriul ritm.

Îmi doresc ca într-o zi să mă regăsesc complet în acel portret. Și, cumva, știu că fiecare colecție mă aduce mai aproape.

În procesul tău de creație, dar și în interacțiunea cu femeile care aleg să-ți poarte piesele, cât loc lași vulnerabilității și sincerității? Crezi că un brand sincer poate fi, totodată, și unul aspirațional?

Vulnerabilitatea și sinceritatea sunt, pentru mine, esențiale. Le las nu doar loc, ci spațiu complet — atât în procesul creativ, cât și în modul în care comunic cu persoanele care îmi poartă piesele. Cred că acolo unde există adevăr, se naște și o conexiune reală.

Pentru mine, un brand sincer este cu adevărat aspirațional. Nu prin imaginea perfectă, ci prin curajul de a fi autentic. Oamenii nu mai caută doar idealuri imposibile, ci caută povești în care să se regăsească. Iar vulnerabilitatea are o frumusețe aparte — devine un pod între mine și cei care aleg să facă parte din universul OCTAVIA CHIRU.

Sinceritatea nu exclude aspirația. Dimpotrivă — o face mai umană, mai aproape, mai profundă.

Care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat, de-a lungul timpului, de la clientele tale – femeile care aleg să poarte design românesc? Cum simți că s-a transformat relația lor cu moda, cu stilul personal și cu actul de a cumpăra pe parcursul anilor?

Cred că ceea ce povesteam mai devreme despre autenticitate, sinceritate și vulnerabilitate se regăsește perfect aici. Trăim vremuri în care căutăm adevăr, sens, povești reale în care să ne putem oglindi. Iar persoanele care aleg designul românesc — și în special creațiile mele — sunt naratorii acestui univers.

De la ele am învățat să fiu mai blândă cu mine, să-mi ofer acel „bravo, ai reușit” de care, uneori, uitam. Îmi oglindesc încrederea, curajul și asumarea. Îmi arată, prin prezența lor, că ceea ce creez contează.

Sunt femei care știu cine sunt. Care nu cumpără impulsiv, ci conștient. Care nu urmăresc trenduri, ci aleg piese care le reflectă personalitatea. Văd în ele o transformare frumoasă: de la consum la conexiune, de la „a purta ceva” la „a spune ceva” prin ceea ce aleg să poarte.

Iar această relație sinceră cu ele este, poate, cel mai prețios dar pe care l-am primit ca designer.

Credit foto: Felicia Simion

Unde se întâlnesc, în parcursul tău, Octavia designerul și Octavia antreprenorul? Care crezi că e acel „fir invizibil” care le leagă și care face ca lucrurile să funcționeze armonios, chiar dacă vin din registre aparent diferite?

Octavia designerul și Octavia antreprenorul se întâlnesc în visul pe care am ales să-l transform în realitate.

Firul invizibil care le leagă este intenția: aceea de a construi un univers coerent, cu sens, în care estetica și etica merg mână în mână. Designerul creează, simte, imaginează. Antreprenorul învață să pună aceste emoții într-un sistem care funcționează, care le susține și le face sustenabile.

Cum îți protejezi inspirația și echilibrul interior într-o industrie care cere constant „output” vizibil? Ai momente în care simți că ai nevoie de o pauză creativă?

Cu greu, recunosc. Sunt momente în care simt o nevoie profundă de pauză — de liniște, de resetare, de timp pentru a mă bucura pe deplin de roadele creativității. Mai mult decât o pauză, îmi doresc… timp. Simt adesea că nu e niciodată suficient și încă sunt în căutarea acelei „agende magice” care să-mi ofere echilibru între toate planurile vieții.

Nu pot spune că am găsit un echilibru perfect, ci mai degrabă un sistem care funcționează pentru mine, acum. Încerc să prioritizez ceea ce îmi aduce bucurie autentică și să învăț — pas cu pas — să spun „nu” acelor lucruri care nu se aliniază cu drumul meu. Nu e ușor, dar face o diferență imensă.

Ce ți-ar plăcea să rămână peste ani din universul creativ semnat Octavia Chiru? Dacă ai putea lăsa o singură idee, o emoție sau un mesaj prin munca ta creativă, care ar fi acela? 🙂

Aș vrea ca, dincolo de piese, colecții și momente, să rămână emoția. Acel sentiment că este loc pentru vis, pentru blândețe, pentru frumusețe autentică — și că fiecare dintre noi are dreptul de a-și construi propriul univers.

Dacă ar fi să las un singur mesaj, ar fi acesta:

„Continuă să bați la uși, chiar și atunci când par închise. Cea care se va deschide, într-un final, îți va arăta că n-a avut niciodată nevoie de cheie. Pentru că tot ce cauți este deja în tine. Universul tău te așteaptă să-l creezi.”

Poate de aceea am simțit mereu o pasiune pentru uși — granițe între lumi, începuturi și revelații. De aici s-a născut și logo-ul meu: o amintire tăcută că fiecare dintre noi poartă cheia propriei povești.

Credit foto: Felicia Simion

Primul lucru pe care-l faci dimineața, când te trezești:

Aranjez patul și trag draperiile. Vreau să am o primă conexiune cu natura, cu soarele.

Cum știi că o creație este reușită:

Am fluturi în stomac.

Ce muzică se aude pe fundal în atelierul tău, atunci când creezi:

Toate genurile în funcție de stare – DREAMDNVR – Step on my heart.

Un parfum potrivit de purtat împreună cu o creație Octavia Chiru:

HERMÈS Elixir Des Merveilles.

Ce gust are fericirea:

Dulce și sărat de la lacrimile de fericire.

Culoarea care te reprezintă:

Am o culoare care apare în viața mea, neanunțată și devine preferată. Acum am o pasiune pentru Roșu.

Dacă ar mai fi să te muți într-o altă țară oriunde în lume, unde ai pleca și de ce:

Japonia, sufletul meu strigă după Japonia. Va trebui să aflu și de ce-ul din spate, cred că trebuie să ajung mai întâi acolo.

_

Editor:

Campania „Self-Love” by June Communications: De vorbă cu Lavinia Ungureanu, CEO la Best Credit IFN și Daniela Dragnea, Country Lead la Softloans

Iubirea de sine nu e despre a te opri din a crește. Este despre a-ți oferi curajul de a merge înainte, cu blândețe față de tine însăți.

Să ai încredere în propriile alegeri, să rămâi fidelă valorilor tale și să-ți găsești puterea chiar și atunci când pare că nu mai ai rezerve, toate acestea nu sunt doar cuvinte frumoase. Sunt repere de zi cu zi, iar femeile care le trăiesc știu cât de greu și cât de frumos este acest drum.

Am vorbit cu două femei care, prin tot ceea ce fac, își afirmă puterea de a construi și de a rămâne echilibrate: Lavinia Ungureanu, CEO la Best Credit IFN, și Daniela Dragnea, Country Lead la Softloans. Dincolo de funcții și cifre, ele vorbesc despre cum să-ți cultivi încrederea și cum să rămâi ancorată în cine ești cu adevărat.

 

Lavinia Ungureanu: „Întotdeauna am căutat să pun omul pe primul loc”

Pentru Lavinia, povestea a început cu un vis și cu dorința de a construi un spațiu în care oamenii să găsească sprijin. La Best Credit IFN, ea a transformat acest vis într-o companie care oferă mai mult decât servicii financiare, oferă încredere și claritate.

 

Un salt curajos în lumea cifrelor și visurilor

„BEST CREDIT IFN s-a născut din dorința mea profundă de a face lucruri semnificative, cu impact real. Nu a fost un vis conturat de la început, ci mai degrabă un salt curajos, dar firesc pentru natura mea. Am fost mereu o persoană care a vrut să-și depășească limitele, atrasă de provocări care să-mi testeze abilitățile și să-mi confirme intuiția antreprenorială. Spiritul antreprenorial a făcut parte din mine dintotdeauna – este greu de explicat, dar mereu am simțit că acesta este drumul meu. La doar 22 de ani, în timp ce eram studentă în anul IV la ASE București, am fondat prima mea firmă, o companie de consultanță financiară și brokeraj bancar, fără capital semnificativ – doar câteva sute de euro adunați din alte mici inițiative antreprenoriale. Capitalul modest de la început a fost și motivul pentru care am ales să pornesc acest drum antreprenorial din orașul meu natal, Râmnicu Vâlcea, și nu din București. A fost o decizie firească, dictată de resursele limitate, dar și de dorința de a construi pas cu pas, cu realism și echilibru.”

 

Întoarcerea la sine: busola care nu greșește

„Pentru mine, self-love înseamnă grijă constantă pentru starea mea fizică, mentală și emoțională. Într-un domeniu în care cifrele, performanța și deciziile rapide dictează ritmul, self-love nu este o extravaganță pentru mine, ci o rutină esențială pentru echilibrul meu interior. Am învățat, atât prin experiență profesională, cât și personală, că modul în care ai grijă de tine se reflectă direct în felul în care conduci, decizi și interacționezi cu cei din jur. Iar oamenii din echipa ta simt când tu ești bine cu tine – și atunci te pot urma cu încredere. De-a lungul parcursului meu, am realizat cât de important este ceea ce emani în relațiile cu ceilalți – iar energia pozitivă începe întotdeauna cu tine. Consider că o femeie transmite putere, încredere și echilibru atunci când are grijă de sine – iar acest lucru nu ține doar de estetic, ci de ritualurile zilnice care îi susțin starea de bine.

În viața profesională, acest mindset mă ajută să iau decizii mai clare, mă ajută să fiu prezentă, să am claritate și să conduc echilibrat, fără a mă epuiza. În viața personală, investiția în propria mea stare de bine îmi oferă forța interioară de care am nevoie pentru a gestiona momentele dificile. Această relație cu mine însămi se reflectă inclusiv în modul în care privesc îngrijirea personală și atenția față de aspectul fizic. Pentru mine, la fel ca antreprenoriatul, self-love este o parte esențială din modul meu de a fi, fiind un reflex natural, nu un efort impus.

 

Un drum greu te învață lecții care te fac mai puternică

„Una dintre principalele provocări a fost să-mi demonstrez competența și autoritatea într-o industrie încă dominată de bărbați. A fost o provocare să îmi păstrez încrederea în propria voce și stil de conducere, care nu este neapărat unul autoritar, ci bazat pe empatie, colaborare și direcție clară. O altă provocare a fost echilibrul între viața profesională și cea personală. Industria financiară impune un ritm accelerat și cerințe constante, ceea ce poate duce la suprasolicitare. Am învățat că este esențial să prioritizez eficient, să deleg responsabilitățile potrivite și să am încredere deplină în echipa mea. Am învățat lecții foarte valoroase din aceste experiențe: să îți cunoști bine propria valoare, să nu renunți la stilul tău autentic de leadership pentru a te încadra în tipare impuse din exterior și să construiești în jurul tău o rețea solidă de sprijin, formată din oameni în care poți avea încredere.”

 

Unde inima de mamă și sufletul de lider cresc împreună

„În calitate de mamă a doi copii și lider de afacere, echilibrul dintre viața profesională și cea personală este o prioritate pentru mine. Îmi organizez atent timpul și îmi planific activitățile zilnice cu rigurozitate, ceea ce îmi permite să gestionez echilibrat responsabilitățile profesionale și viața de familie. Faptul că îmi stabilesc obiectivele într-un mod bine definit mă ajută să-mi direcționez eficient energia acolo unde este cel mai important. Însă adevărul este că nu aș fi reușit fără sprijinul familiei, în special al bunicilor, care au avut un rol esențial în creșterea copiilor și mi-au oferit stabilitatea necesară pentru a mă putea concentra și pe dezvoltarea afacerii. Chiar și imediat după ce am devenit mamă, nu am redus semnificativ timpul alocat activităților profesionale, dar am compensat printr-o planificare atentă a timpului liber.”

 

 

Daniela Dragnea: „Autenticitatea e mai puternică decât orice mască”

Daniela și-a început cariera în bănci tradiționale, dar a găsit la Softloans locul unde poate să își folosească toate resursele, și cele profesionale, și cele umane. Pentru ea, leadershipul este despre sinceritate și despre capacitatea de a construi legături reale.

 

O voce care s-a ridicat din tăcere și din curaj

„Fiecare etapă din parcursul meu profesional, fie în cadrul unei bănci tradiționale, fie într-un IFN agil, a fost o lecție despre ce funcționează și ce are nevoie de transformare. Transformarea nu a fost doar parte din responsabilitate, ci chiar misiunea mea. Am învățat că oamenii fac diferența, dar procesele – dacă nu sunt gândite corect – îi pot ține pe loc. Softloans a venit ca o continuare firească a acestui parcurs, dar și ca o schimbare de perspectivă. Aici, construim soluții care aduc împreună inovația tehnologică și nevoile reale ale antreprenorilor digitali, ale business-urilor mici și medii, ale comercianților online care nu se regăsesc în modelele tradiționale de creditare. Ce m-a atras aici a fost tocmai capacitatea platformei de a face accesul la finanțare mai simplu, mai rapid și mai inteligent – prin tehnologie. Este o direcție care mă provoacă, mă inspiră și mă conectează la viitorul industriei.”

 

Între cifre și suflet: acolo unde iubirea de sine devine forță

„Pentru mine, self-love înseamnă să-mi dau voie să fiu om înainte de orice alt rol: lider, coleg, profesionist. Într-un domeniu tehnic, rapid și adesea impersonal, unde deciziile trebuie luate în timp real și unde performanța este constant măsurată, iubirea de sine înseamnă să-mi respect propriul ritm, să spun „nu” când este prea mult, să cer ajutor fără rușine și să-mi ofer spațiu pentru a respira. Am învățat că nu poți fi un lider conectat și autentic dacă te pierzi pe tine în agitația zilnică. Claritatea nu vine din overworking, ci din limite sănătoase, din momente de tăcere, reflecție și din reconectare periodică la misiunea personală – acel „de ce” profund care îți dă energie chiar și în cele mai grele zile.”

 

Învățând să spui «ajunge» și să alegi ce contează

„Self-love înseamnă, pentru mine, să nu mă pierd în așteptările celorlalți. Să-mi dau voie să spun „ajunge”, „e suficient” sau „am nevoie de timp”. În deciziile profesionale, acest lucru se traduce prin claritate: aleg proiectele care sunt în linie cu valorile mele și spun „nu” acolo unde energia nu curge firesc. În viața personală, mă reîntorc des la scris, la mare, la oameni care mă văd dincolo de roluri. Îmi recunosc meritele și îmi regăsesc motivația atunci când ceea ce fac aduce valoare reală și știu că am ales ce a fost corect, nu doar necesar.”

 

Când schimbarea dinăuntru este drumul spre tine însăți

„Transformarea personală a adus, firesc, și o schimbare profundă în stilul meu de leadership. Am trecut de la control și perfecționism la ascultare și încredere. Am învățat să las spațiu pentru greșeli, pentru întrebări, pentru proces. Azi, nu mai caut să conduc prin autoritate, ci prin prezență – fiind disponibilă, empatică, dar clară în direcții. Relația cu echipa este un parteneriat autentic, în care vulnerabilitatea nu mai e un tabu, ci o punte spre colaborare reală. Și poate cel mai important: am învățat să fiu blândă cu mine, ca să pot fi cu adevărat un sprijin și pentru ceilalți.”

 

Mai mult decât un cuvânt: puterea de a te alege pe tine

Poveștile Laviniei și Danielei arată că self-love nu este doar o expresie în trend. Este o alegere conștientă de a rămâne autentică, de a nu lăsa presiunea să îți dicteze ritmul și de a-ți păstra busola interioară.

Fiecare pas al lor e un pas de încredere și o amintire că reușita nu vine din a te conforma, ci din a-ți construi propriul drum.

 

Acest articol face parte din Campania „Self-Love” inițiată de June Communications și își propune să redea vocea unor femei lider în diverse domenii sau evoluții personale și profesionale.

„Anul Nou care n-a fost”, proiectat la TIFF.24 în prezența echipei

„Anul Nou care n-a fost”, câștigător a 10 trofee la Premiile Gopo 2025, va fi prezentat la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în cadrul competiției Zilele Filmului Românesc. Lungmetrajul scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu va rula pe 19 iunie de la 21:45 la Iulius Parc Open Air și pe 20 iunie de la ora 15:00 la Cercul Militar.

BILETE: https://tiff.ro/festival/2025/anul-nou-care-n-fost

La ambele proiecții sunt binevenite și persoanele cu dizabilități senzoriale. Astfel, proiecția de pe 19 iunie, de la 21:45 (Iulius Parc Open Air) este destinată persoanelor auzitoare și surde, văzătoare și nevăzătoare, în același timp. 

Varianta accesibilizată a acestei proiecții include subtitluri descriptive în română, descriere audio (prin aplicația Movie Reading) și interpretare în limba semnelor române.
Iar cea de-a doua proiecție, de pe 20 iunie, ora 15:00 (Cercul Militar) va fi accesibilă și persoanelor cu deficiențe de vedere, prin descriere audio.

Este necesar ca fiecare persoană cu deficiențe de vedere participantă la oricare din cele două proiecții să-și aducă propriul smartphone și căștile personale și să-și instaleze în avans aplicația Movie Reading pe mobil (disponibilă în App Store și Google Play). În meniul aplicației, spectatorii vor selecta mai întâi țara (România), apoi filmul „Anul Nou care n-a fost”, care se va regăsi apoi la secțiunea „filmele mele”.

Realizată cu sprijinul Institutului Francez din București, prin proiectul european „Cinema fără bariere”, un proiect de accesibilizare culturală cofinanțat de Uniunea Europeană și de Institutul Francez, accesibilizarea filmului „Anul Nou care n-a fost” continuă exemplele de bune practici inițiate în România și contribuie la un dialog cultural incluziv. 

Ligia Soare, coordonatoarea accesibilizării filmelor de la „Cinema fără bariere”: „Prin acest proiect, avem un prim cinema în România care oferă un program constant de filme accesibilizate pentru diverse abilități senzoriale și pregătit tehnic să primească spectatorii fără bariere de auz sau de văz. Începem să avem un public constant care îmbogățește publicul cinefil al celui mai iubit cinema din capitală, avem o colaborare extraordinară cu școlile din București, iar întâlnirile dintre realizatori și public ce însoțesc proiecțiile accesibilizate sunt mereu emoționante și necesare. Încurajăm orice inițiativă de a duce mai departe în țară filmele pe care le accesibilizăm, iar Institutul Francez sprijină fără rezerve cinema-ul incluziv din România. O primă dovadă este această proiecție unică la TIFF, care sper să se multiplice la edițiile viitoare.”

Cinema Fără Bariere este un proiect colaborativ care se desfășoară în cinci țări europene: România, Polonia, Slovenia, Ungaria și Slovacia. Proiectul este cofinanțat în România de Institutul Francez din România și Creative Europe MEDIA, prin programul de Dezvoltare a Publicului și Educație Cinematografică. Obiectivul principal al proiectului este de a face filmele accesibile pentru persoanele cu deficiențe de auz și vedere, creând un model de accesibilitate culturală care ar putea fi replicat în cinematografele din întreaga țară.

O mare parte din echipa filmului „Anul Nou care n-a fost” va fi prezentă la Cluj-Napoca pentru întâlnirile cu publicul.

Regizorul Bogdan Mureșanu este unul din invitații dezbaterii „Promovarea și distribuția filmului românesc – afacere sau obligație?” ce va avea loc în cadrul sesiunilor TIFF TALK, pe 20 iunie, de la ora 17:00, la TIFF Lounge, în Piața Unirii.

Actorul Adrian Văncică, distins cu Premiul Gopo 2025 pentru Cel mai bun actor într-un rol principal, este invitatul InspiraTIFF, pe 20 iunie, de la ora 16:00.

Actrița Emilia Dobrin, omagiată la TIFF cu Premiul pentru Întreaga Activitate, este invitata InspiraTIFF, pe 21 iunie, la ora 15:00.  Întâlnirile au loc la TIFF Lounge, în Piața Unirii.

Filmul, produs de Kinotopia în coproducție cu SRTV (Societatea Română de Televiziune), All Inclusive Films (Serbia) și în asociere cu Chainsaw Europe, a participat în peste 40 de festivaluri internaționale și are în palmares 24 de premii. A fost nominalizat anul trecut la European Film Awards categoria European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI.

Din distribuția filmului „Anul Nou care n-a fost” fac parte: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeș, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuț Popescu, Theodor Șoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuț, Sorin Cociș, Marius Damian, Marian Adochiței, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma, Alice Cora Mihalache, Lemne Mihail, Vlad Jipa, Iulian Burciu, Remus Stănescu, Dana Piroiu, Florin Calbajos, Florentina Năstase, Nicu Rotaru, Mario Marin, Claudia Susanu, Călin Topor, Cătălin Magdalinis, Claudia Amuzica, Corina Dragomir, Șerban Josanu, Valentina Iumen, Ana Teodora Radu, Denisa Iova, Florin Aioane, Ilinca Neacșu, Mihai Ștefan și alții.

Boróka Biró și Tudor Platon semnează imaginea filmului, iar editorii filmului sunt Vanja Kovacevic și Mircea Lăcătuș. De sunet s-au ocupat: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/ Raza Studio. Iulia și Victor Fulicea au realizat scenografia. Dana Anghel, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan s-au ocupat de costume, machiaj, respectiv coafura. 

Ada Solomon, Viorel Chesaru și Vanja Kovacevic sunt coproducătorii filmului, iar Irina Enea, Bogdan Luca și Adriana Bumbeș sunt producătorii executivi ai filmului. 

Producători asociați: Theo Nissim, Claudia Nedelcu Duca, Dan Burlac, Adrian Văncică. 

Castingul filmului a fost realizat de Viorica Capdefier.

Mai multe detalii pe canalele social media: Facebook  –  Instagram


Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică, DACIN SARA, UCIN.
Realizat cu sprijinul: Creative Europe Media

UNTOLD premiază și în acest an excelența. Campania „BAC de 10” revine

Creatorii UNTOLD îi susțin pe elevii de nota 10 ai României prin campania „BAC de 10”, cea mai longevivă inițiativă de încurajare a performanței prin educație, ajunsă la ediția cu numărul 11.

Toți absolvenții care vor obține nota maximă la examenul de Bacalaureat din sesiunea de vară vor primi un abonament General Access gratuit pentru cele patru zile de festival UNTOLD X, ediția aniversară. Peste 1600 de absolvenți au fost recompensați în ultimii 10 ani prin această campanie, bucurându-se de experiențe memorabile în universul magic UNTOLD.

Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD Universe:

Susținem educația și performanțele școlare excepționale ale elevilor de 10 ai României încă de la începuturile UNTOLD, prin campania “BAC de 10”, ajunsă anul acesta la a 11-a ediție. Peste 1600 de absolvenți au primit acces gratuit la festival și s-au bucurat de universul UNTOLD. Și în acest an, elevii de 10 vor primi abonamente gratuite și vor trăi momente de neuitat la UNTOLD X.”

Elevii care obțin nota 10 la Bac își pot ridica brățara de acces pe baza unui act doveditor (foaie matricolă, diplomă de Bacalaureat etc.) din zona de „Acreditări”Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, începând cu prima zi a festivalului.

În plus, toți cei înscriși la sesiunea de vară a Bacalaureatului beneficiază de un discount de 40 de euro la achiziționarea unui abonament la ediția aniversară UNTOLD, valabil până la 30 iulie.

Cei care doresc să se înscrie în campanie pot accesa platforma oficială: untold.com

Festivalul UNTOLD ajunge în 2025 la ediția cu numărul 10 și se va desfășura în perioada 7–10 august, în Cluj-Napoca. Line-up-ul include nume sonore din muzica internațională:
Post Malone, Metro Boomin, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, Tiësto, Alan Walker, FISHER, Black Coffee, Anyma, Hugel, Alok, Adriatique, Dom Dolla, ARTBAT, dar și artiști români de top: INNA, Delia, Irina Rimes, VAMA.

Rituals lansează noul Perfume Genie

Rituals lansează noua versiune a celebrului Perfume Genie, difuzorul inteligent care combină inovația cu designul rafinat pentru a transforma orice spațiu într-un colț de liniște și eleganță, cu parfumul preferat Rituals. Pornind de la succesul designului elegant în nuanță bronz, Rituals introduce acum o variantă nouă, sofisticată, în culoarea negru luxuriant.

Într-o eră a caselor inteligente, Perfume Genie adaugă un strop de magie fiecărui moment și devine soluția ideală pentru un ambient personalizat. Cu o simplă atingere pe smartphone, poate fi setat programul de parfumare și intensitatea dorită, creând o atmosferă ce reflectă stilul unic al fiecărui utilizator. În plus, difuzorul permite schimbarea ușoară a cartușelor de parfum, astfel încât aroma se poate adapta în funcție de starea de spirit – de la note proaspete și florale, la tonuri calde și lemnoase.

Funcții esențiale ale noului Perfume Genie:

Control direct de pe telefon: configurare rapidă în doar 25 de secunde, programare inteligentă personalizată și opțiune multi-user.

– Acoperire extinsă: parfumare eficientă pentru spații de până la 50 m².

Menit să dureze: sistem refill nelimitat pentru o experiență continuă.

Parfum îndelungat: până la 270 de ore de parfum cu aroma ta preferată Rituals, per rezervă.

– Senzor pentru nivelul cartușului în timp real: primești notificare exact când este nevoie de reumplere.

Noul Perfume Genie transformă orice locuință într-un refugiu parfumat, aducând rafinamentul și tehnologia de ultimă generație direct în casele celor care apreciază eleganța și confortul.

 

Despre Rituals Cosmetics

Rituals Cosmetics este mândră de statutul său de companie certificată B Corporation™ și se dedică îmbunătățirii continue a impactului său social și de mediu în industria luxului din domeniul frumuseții. În calitate de pionier în integrarea produselor pentru baie, corp și casă într-un portofoliu unic, Rituals adoptă filosofia transformării rutinelor zilnice în momente pline de semnificație.

Fiecare produs este inspirat de o tradiție străveche, oferind oportunitatea de a descoperi bucuria în cele mai mici lucruri. Cu un portofoliu vast de inovații care include îngrijirea corpului, parfumuri de casă, îngrijire naturală a pielii, produse pentru bărbați și homewear, Rituals invită consumatorii să își îmbogățească viața cu momente de wellbeing.

Fondat în Amsterdam în anul 2000, brandul s-a impus ca un expert global, fiind prezent în peste 42 de țări, în orașe vibrante precum Londra, Paris și Hong Kong, cu peste 1.300 de magazine, 4.176 de shop-in-shop-uri și primul Mind Oasis din lume.

În cadrul angajamentului său de a-și îmbunătăți constant impactul social și de mediu, Rituals urmărește atingerea unui obiectiv ambițios: 90% dintre formulele sale să fie de origine naturală, iar ambalajele să fie reutilizabile, reciclabile sau realizate din materiale reciclate.

Pe lângă eforturile legate de sustenabilitate, brandul se implică activ dincolo de propria activitate, angajându-se să aloce 10% din profitul net pentru sprijinirea bunăstării oamenilor și a planetei.

Pentru mai multe informații, vizitați www.rituals.com.

Ziua Maghiară la TIFF.24: cele mai recente și relevante producții cinematografice din Ungaria

Ca în fiecare an, Festivalul Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025) aduce în prim-plan cele mai recente și relevante producții cinematografice din Ungaria, reunite într-un showcase special. Ediția din acest an propune șase filme de neratat în cadrul Zilei Maghiare, iar majoritatea proiecțiilor vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu membrii echipelor. În plus, legendarul cineast maghiar Béla Tarr va fi prezent la TIFF.24, unde va primi un premiu pentru întreaga activitate, iar cele mai importante filme ale sale vor fi proiectate pe marele ecran.

Programul complet al festivalului este disponibil pe tiff.ro/program 

Tatăl din Accidentul (Growing Down, r. Bálint Dániel Sós) este pus în fața unei dileme importante: să mintă în legătură cu accidentul provocat de fiul său de 12 ani sau să spună adevărul și a-l proteja, astfel, de repercusiuni. Această dramă familială a avut premiera la Berlinale, în cadrul secțiunii Perspectives, dedicată filmelor de debut.

O explorare nostalgică a iubirii și prieteniei, blockbusterul maghiar Cum aș putea trăi fără tine? (How Could I Live Without You, r. Dénes Orosz) urmărește modurile în care trecutul reușește să modeleze prezentul, uneori în moduri neașteptate. După ce descoperă un pachet de scrisori ascunse în apartamentul părinților, Lili pătrunde într-o poveste petrecută în vara anilor ’90, pe malul lacului Balaton.

Protagoniștii documentarului De la zero (Beyond Rock Bottom, regia Ádám Miklós) sunt Boróka și Szilveszter, doi tineri care pornesc într-un proces profund de transformare personală, încercând să-și învingă dependențele și traumele. În centrul de recuperare din Budapesta unde ajung – condus de foști dependenți deveniți mentori – terapia tradițională este înlocuită de metode inovatoare, inclusiv escalada, care le oferă participanților o nouă perspectivă asupra propriului drum spre vindecare.

Punctul negru (Lesson Learned), debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Bálint Szimler, este o dramă realistă, premiată la Locarno, care explorează tensiunile și rigiditățile sistemului educațional maghiar prin perspectiva a două personaje outsider: Palkó, un băiat de 10 ani întors din Germania, și Juci, o profesoară tânără hotărâtă să schimbe regulile unei școli sufocate de conformism.

Unu la sută indian (Vulture’s Wake), cel mai nou lungmetraj semnat de reputatul regizor maghiar Szabolcs Hajdu, marchează finalul trilogiei sale dedicate relațiilor de familie și prietenie. Povestea aduce în prim-plan reîntâlnirea a trei vechi prieteni, reuniți de moartea unui cunoscut, într-o zi încărcată de nostalgie, alcool și tensiuni mocnite. Pe măsură ce timpul trece, ies la suprafață conflicte nerezolvate, rivalități din trecut și complicații sentimentale.

Vânătoarea de arici (A Hunt for Hedgehogs, r. Mihály Schwechtje) o are în prim-plan pe Bogi, o tânără studentă la canto clasic care, pentru a se întreține, are grijă de copiii vărului ei, a cărui căsnicie se află într-un moment de criză. În ziua examenului ei final, o situație neașteptată și gravă care îl implică pe cel mai mic dintre copii îi dă lumea peste cap și o adâncește într-o spirală de anxietate și autoînvinovățire.

Biletele la TIFF.24 au fost puse în vânzare online – tiff.eventbook.ro

Ziua Maghiară la TIFF.24 este posibilă cu sprijinul National Film Institute Hungary și Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucuresti, Filmtett și Mol.

***

tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Dacin Sara, UCIN, Dept. relații interetnice – DRI, Primăria Comunei Florești, Europa Creativă – MEDIA

Sub-egida: UNESCO City of Film

Nolte Home Studio crește cu 50% în 2024. Brandul anunță extinderea națională pe piața bucătăriilor premium

Nolte Home Studio, distribuitor în România al producătorului german Nolte Küchen, unul dintre liderii europeni în mobilier de bucătărie, a înregistrat în anul 2024 afaceri de 4,41 milioane lei, cu 50% mai mari comparativ cu anul 2023. Compania activează în segmentul premium de mobilier de bucătărie de 10 ani și vizează extinderea în afara Bucureștiului, prin deschiderea unui nou showroom în 2025.

Creșterea înregistrată a fost susținută în principal de segmentul bucătăriilor personalizate, unde proiectele complexe, ce includ integrarea electrocasnicelor și finisajelor premium, au reprezentat forța principală de creștere. Investițiile în echipa de designeri și tehnicieni specializați, alături de optimizarea proceselor de consultanță, proiectare și montaj, au contribuit semnificativ la îmbunătățirea experienței clientului.

Spre deosebire de magazinele tradiționale de mobilă, Nolte Home Studio funcționează ca un studio de design integrat, livrând soluții personalizate de la concept și consultanță, până la montaj complet și servicii post-instalare. Modelul său de business se bazează pe parteneriat direct cu producătorul german Nolte Küchen și pe optimizarea fiecărei etape din relația cu clientul.

În cei aproape 10 ani de activitate, compania a acumulat în România un portofoliu de aproximativ 1.000 de clienți individuali, precum și parteneri din sectorul proiectelor rezidențiale și antreprenoriale, oferind soluții complete ce îmbină calitatea mobilierului de bucătărie german Nolte Küchen cu electrocasnice recunoscute la nivel mondial precum, Bosch, Neff și Miele.

„Vedem o evoluție clară a pieței spre servicii specializate, de calitate superioară, care oferă nu doar produsul, ci o experiență impecabilă. Prioritatea noastră este să fim aproape de client pe tot parcursul procesului, de la consultanță și proiectare până la montaj și servicii post-instalare. De aceea investim constant în echipă, procese și în capacitatea noastră de a livra valoare reală clienților care își doresc soluții premium pentru bucătăriile lor.”, a declarat Andreea Piperea, General Manager al Nolte Home Studio.

Pentru 2025, compania vizează atingerea unei cifre de afaceri de peste 5,5 milioane lei și planifică deschiderea unui nou showroom într-un oraș-cheie din afara Bucureștiului, parte a strategiei de extindere geografică. Pe termen mediu, Nolte Home Studio urmărește extinderea portofoliului și consolidarea poziției în topul furnizorilor premium din România.

„Ne așteptăm ca digitalizarea și noile tehnologii, inclusiv AI, să redefinească standardele de design interior și experiența de cumpărare. Misiunea noastră este să integrăm aceste evoluții în mod inteligent și să rămânem relevanți într-o piață aflată în tranziție rapidă.”, a concluzionat Andreea Piperea.

Nolte Küchen, cel mai popular brand de mobilier de bucătărie din Germania, aduce pe piața din România un nivel înalt de calitate, susținut de inovație tehnologică, design funcțional și procese de producție sustenabile. Cu o experiență de peste 60 de ani în domeniu și o capacitate de producție de peste 800 de unități pe zi, fabrica din Germania garantează produse testate riguros, conforme cu cele mai stricte standarde de siguranță și calitate. 

În România, Nolte Home Studio îmbină acest avantaj competitiv cu un model de business integrat, care include servicii complete de la consultanță și proiectare 3D până la livrare, montaj și suport post-instalare, garanție extinsă de 10 ani, oferind clienților o experiență personalizată și de înaltă calitate pe întreg parcursul procesului.

De asemenea, Nolte Küchen are un angajament ferm față de sustenabilitate susținut de o serie de certificări internaționale care atestă responsabilitatea companiei în utilizarea resurselor și protejarea mediului. Printre acestea se numără FSC® și PEFC™, care garantează utilizarea lemnului din surse controlate, RenewablePLUS pentru energie din surse regenerabile, precum și statutul de producător „climate-neutral”, recunoscut de DGM. Nolte sprijină și Alianța pentru Dezvoltare și Climă, contribuind activ la proiecte de protecție a mediului. În plus, certificările Golden M, Emisie Clasa A, GS și ISO 9001/50001 confirmă standardele ridicate de calitate, siguranță și eficiență energetică ce definesc produsele companiei.

***

Despre Nolte Home Studio

Nolte Home Studio este un studio specializat care oferă soluții complete pentru amenajarea bucătăriilor premium, de la consultanță și design personalizat, până la vânzare, instalare și suport post-instalare. Activitatea principală a companiei este vânzarea de mobilier de bucătărie customizat produs de Nolte Küchen — unul dintre cei mai mari producători de mobilier de bucătărie din Germania, cu o tradiție de peste 60 de ani și prezență în peste 60 de țări.

Pe lângă mobilierul Nolte, portofoliul include electrocasnice de top (Bosch, Neff, Miele, Liebherr), blaturi din ceramică și compozit (Neolith, Laminam, Coante), oferind clienților o soluție integrată.

Compania oferă servicii complete, care includ: consultanță în proiectarea mobilierului de bucătărie, proiectare în software specializat, randări 3D realiste, măsurători profesionale, gestionarea comenzilor și a producției la fabrica Nolte din Germania, precum și instalare și suport post-instalare prin echipe dedicate.

Fondat în urmă cu aproape 10 ani, Nolte Home Studio este o afacere antreprenorială românească, condusă de Andreea Piperea. În această perioadă, compania a construit un portofoliu de peste 1.000 de clienți induviduali, precum și parteneriate cu dezvoltatori și antreprenori din domeniul proiectelor rezidențiale.

Adelina Fronea, Fondator și Președinte al Asociației LifeCall: „Din cea mai adâncă durere, se pot naște cele mai curate misiuni.”

Adelina Fronea, fondator și președinte al Asociației LifeCall, a avut o carieră de succes în HR, într-o companie cu peste 1.200 de angajați. Cu toate acestea, ceva profund în sufletul ei a făcut-o să renunțe la stabilitatea profesională pentru o misiune plină de incertitudini, dar încărcată de sens.

În timpul Cursului Avansat Landmark Forum, la Londra, Adelina a realizat că, deși avea succes profesional, un salariu constant și un statut apreciat, simțea un gol interior, o nemulțumire persistentă și o epuizare emoțională pe care nu le mai putea ignora.

Acel moment de claritate a făcut-o să înțeleagă că adevărata sa chemare este aceea de a sprijini femeile însărcinate aflate în criză — în special pe cele care trec printr-o sarcină neașteptată și se simt singure, respinse sau copleșite.

Această misiune a fost profund legată de propria experiență trăită la 19 ani, când Adelina însăși a trecut printr-o situație similară. După ani de terapie și reflecție, a transformat durerea personală în o cauză pentru care merită să lupte. Astfel, în 2019, s-a născut LifeCall — un proiect prin care Adelina și echipa sa oferă sprijin emoțional, material și pe termen lung femeilor în nevoie.

Am realizat că cheia curajului nu e lipsa fricii, ci asumarea și responsabilitatea.”

Drept urmare, astăzi poate spune cu certitudine că se simte cu adevărat împlinită, pe toate planurile. Chiar dacă volumul de muncă este mare, nu mai simte oboseala, epuizarea sau nemulțumirea care o însoțeau odinioară. În sfârșit, trăiește în acord cu sensul său personal. Despre asta și multe altele ne-a împărtășit Adelina, cu deschidere și căldură, în acest interviu.

Cum ai găsit curajul să îți asumi public o misiune atât de delicată, într-o societate care nu lasă mereu loc vulnerabilității și reconstrucției?

Curajul de a-mi asuma public o misiune atât de delicată nu a venit peste noapte. A fost un proces profund, în care am învățat să-mi accept întreaga viață — nu doar succesele, ci și eșecurile, sau, mai bine spus, căderile. Abia când am reușit să-mi asum pe deplin tot ce am fost și tot ce am trăit, am putut vorbi liber, mai ales despre acele momente care m-au frânt.

Pentru mine, a devenit mai important să inspir alte femei să nu treacă prin ce am trecut eu decât să mă ascund în spatele unei imagini curate sau să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat. Uneori, alegem să negăm prin atitudine, tăcere sau perfecționism. Eu am ales să vorbesc. Nu pentru mine, ci pentru cele care au nevoie să audă că pot fi ridicate din prăpastie, că nu sunt singure și că viața lor merită.

Ai vorbit deschis despre avortul suferit la 19 ani. Când ai știut, pentru prima oară, că durerea prin care ai trecut putea deveni sprijin pentru altcineva?

Momentul în care am realizat că durerea mea putea deveni sprijin pentru altcineva a fost în 2018, în timpul unui curs avansat al Landmark Forum, la Londra. Deși trecuseră ani de la experiența mea, am înțeles atunci, în profunzime, că asumarea responsabilității pentru deciziile mele putea transforma acea suferință într-o misiune de viață.

Invitația de a mă alătura acestei misiuni venise cu 5–6 ani înainte, din partea unui părinte de la Putna. Cunoscându-mi povestea și parcursul profesional, mi-a spus că locul meu este în această lucrare de protejare a vieții. Dar eu, în mândria și neasumarea mea de atunci, am respins ideea. Jucam încă rolul femeii perfecte, de succes, dar pline de aroganță. Îmi amintesc chiar că i-am spus părintelui: „Doar dacă mă plătește cineva cu minimum 4.000 de euro pe lună, aș porni pe acest drum.” La vremea aceea, vedeam acest demers ca pe un job, nu ca pe o chemare.

Probabil părintele s-a rugat pentru mine — să am ochi să văd, minte să înțeleg, urechi să aud și inimă să simt. A fost nevoie de acea picătură chinezească, picurată cu răbdare, pentru ca, în cele din urmă, acel moment de conștientizare din cadrul cursului să dea la o parte valul de mândrie și aroganță. Acolo, în intimitatea acelei revelații, mi-am asumat umbrele mele și am decis să transform totul în ceea ce fac astăzi.

Așa s-a născut, în 2019, Asociația LifeCall — din dorința de a sprijini femeile însărcinate aflate în criză. Activitățile noastre includ consiliere psihologică gratuită, sprijin material și financiar, asistență socială, educație și formare profesională. Organizăm anual și evenimente caritabile, precum Gala Bunei Vestiri din luna martie, pentru a strânge fonduri și a crește gradul de conștientizare asupra acestei realități sensibile.

Până în prezent, am reușit să fim alături de multe femei care, în momente de maximă vulnerabilitate, au ales viața. Este o muncă de fiecare zi, dar fiecare poveste de succes ne întărește și ne inspiră să continuăm.

Știm, din interviuri pe care le-ai acordat în trecut, că ai avut nevoie de 15 ani ca să găsești puterea interioară să te ierți. Cum ai simțit momentul în care ai reușit, cu adevărat, să te ierți? Și ce le spui femeilor care nu știu de unde să înceapă acest drum spre iertare?

Procesul iertării de sine nu a fost deloc liniar. A fost o călătorie lungă, de 15 ani, marcată de rușine, vinovăție și tăcere. În sinea mea știam că ce am făcut este un păcat, iar pentru cine crede în viața de apoi, cum cred eu, nu mă vedeam ocupând vreun loc de cinste acolo, dimpotrivă. Cu cât conștientizam mai adânc gravitatea faptei mele, cu atât mă învinovățeam mai mult.

Autoinvinuirea, am înțeles în timp, e o formă subtilă de neasumare. E ca și cum tu, ca om, nu vrei să accepți că ai fost capabil să faci acel lucru. Refuzi acea parte din tine care a greșit. La început, am încercat să dau vina pe alții: pe context, pe lipsa sprijinului, pe sistem. Dar învinovățirea altora este și mai grea decât cea de sine — pentru că e o lipsă de asumare și responsabilitate de cel mai înalt grad. Și, cu cât altul e de vină pentru ce trăiești tu, cu atât îți îngheți șansa de a transforma ceva în viața ta.

Primul pas spre iertare a fost să-mi asum, cu demnitate și smerenie, cine am fost și ce am făcut, exact așa cum a fost — fără să dau vina pe nimeni, nici măcar pe mine. A fost cel mai greu lucru: să admit că am fost capabilă de un asemenea gest. Să recunosc că eu, în deplină libertate, am ales să iau viața unui prunc din pântecele meu.

Dar abia când am admis, cu toată ființa mea, că eu am făcut asta, am putut să ridic privirea în sus și să spun: „Doamne, nu știu ce va fi pe lumea cealaltă cu mine. Tu știi. Dar, cât mai trăiesc pe lumea asta, vreau să am pace în suflet și să fac ceea ce Tu crezi că m-ar împlini și m-ar odihni.” Și așa a venit totul.

Momentul real al iertării nu a fost dramatic, ci liniștitor. A venit ca o eliberare tăcută — ca și cum aș fi lăsat din mână o povară veche, pe care o strânsesem prea mult timp la piept. A fost o reconectare profundă cu mine însămi, cu acea parte a mea care avea nevoie să fie îmbrățișată, nu judecată.

Femeilor care nu știu de unde să înceapă acest drum le-aș spune că iertarea nu e un eveniment, e un proces. Și că primul pas este să te privești sincer, cu compasiune, nu cu vinovăție. Acolo unde există durere, există și o rană care poate fi vindecată. Cere ajutor. Vorbește. Caută oameni care te pot asculta fără să te judece. Iertarea nu înseamnă uitare. Înseamnă să alegi să nu mai porți o cruce care nu-ți mai aparține.

„Eu sunt aici, împreună cu LifeCall, să le reamintesc femeilor că nicio greșeală nu este mai mare decât puterea lor de a renaște.”

Care sunt cele mai frecvente temeri ale femeilor care ajung la LifeCall? Cum ai spune că reușiți voi să transformați frica în speranță?

Cele mai frecvente temeri ale femeilor care ajung la LifeCall sunt profunde și dureros de reale: „Cum o să-i spun familiei?”, „Ce va spune lumea?”, „Nu am bani, unde o să stau?”, „Dacă rămân singură?”, „Cum o să cresc un copil fără sprijin?”. Sunt femei care se simt complet singure, rușinate, paralizate de teamă și de lipsa unei rețele de suport. Multe dintre ele au fost amenințate, respinse sau presate să întrerupă sarcina de către cei apropiați. Pentru ele, viitorul pare o prăpastie.

Noi, la LifeCall, nu le promitem că va fi ușor. Le promitem însă că nu vor fi singure.

Transformăm frica în speranță prin prezență, prin ascultare activă, prin sprijin constant și prin soluții concrete. Le oferim consiliere psihologică gratuită, sprijin material — haine, alimente, produse de igienă —, găzduire în cazuri critice, însoțire la controale medicale și chiar suport pentru formare profesională sau reintegrare în câmpul muncii.

Dar, poate mai presus de toate, le redăm demnitatea. Le spunem că nu sunt o problemă, că nu sunt rușinea nimănui, ci femei extraordinare care au curajul de a cere ajutor. Când o femeie se simte văzută, nejudecată și acceptată în cea mai fragilă formă a ei, atunci începem să vedem cum frica se topește — și, în locul ei, prinde contur încrederea. Încrederea că pot merge mai departe, că viața nu s-a sfârșit, ci poate de-abia acum începe.

Prin LifeCall, le oferiți femeilor nu doar consiliere, ci și sprijin concret pentru a alege viața. În ce momente critice simți că intervenția voastră face diferența? Și care sunt semnalele sau circumstanțele în care o femeie ar trebui să știe că poate – și merită – să vă ceară ajutorul?

Intervenția noastră face diferența, în special în acele momente critice în care o femeie este pe punctul de a lua o decizie drastică din frică, panică sau presiune externă. De multe ori, acestea sunt ore sau zile în care ea nu mai vede nicio ieșire. Fie a fost amenințată de partener, fie a fost dată afară din casă, fie a fost izolată de propria familie. Alteori, e o tăcere apăsătoare, în care nimeni nu știe ce se întâmplă cu ea și ea nu îndrăznește să spună.

În astfel de clipe, simplul fapt că cineva o ascultă fără să o judece, că i se spune: „Nu trebuie să faci asta singură”, poate schimba complet traiectoria unei vieți — ale vieții aflate în pântec, dar și ale femeii care o poartă.

Semnalele sau circumstanțele în care o femeie ar trebui să știe că poate – și merită – să ne ceară ajutorul sunt diverse:

– Dacă e însărcinată și simte că e o povară, nu o binecuvântare;

– Dacă nu are cu cine vorbi despre sarcină și se simte complet singură;

– Dacă este presată sau manipulată să întrerupă sarcina;

– Dacă nu are locuință, venit sau sprijin;

– Dacă suferă de anxietate, depresie sau traume legate de sarcină sau maternitate;

– Sau, pur și simplu, dacă simte că nu mai poate face față…

LifeCall nu este doar o organizație. E o mână întinsă, o voce calmă în haos, un spațiu de siguranță pentru femeia care crede că nimeni nu ar putea înțelege prin ce trece.

Mesajul nostru e clar: orice ai fi făcut, oriunde ai fi în acest moment, meriți sprijin, meriți ascultare, meriți o a doua șansă.”

Dincolo de cifre și contexte, criza de sarcină e o realitate profund personală. Ca psihoterapeut, ce ai învățat despre suferința din spatele acestei decizii? Și cum putem vorbi – cu grijă și respect – cu o femeie care trece printr-un astfel de moment?

Criza de sarcină este, dincolo de orice statistică, o experiență profund personală și adesea traumatizantă. Ca psihoterapeut, am învățat că, în spatele unei astfel de decizii, nu e niciodată doar „o alegere”. E o furtună de frici, presiuni, traume din trecut, lipsă de sprijin și, mai ales, lipsă de speranță. Femeia nu renunță la copil pentru că nu vrea viața — ci pentru că nu mai vede viață în ea însăși.

Am întâlnit femei care păreau hotărâte, dar, în profunzime, aveau nevoie doar să fie ascultate. Nu sfătuite. Nu judecate. Doar auzite. Altele păreau reci sau furioase, dar în realitate erau paralizate de teamă, rușine sau vinovăție.

Ceea ce putem face pentru a vorbi cu grijă și respect unei femei aflate în criză este, în primul rând, să nu presupunem că știm ce e mai bine pentru ea. Să nu îi grăbim procesul. Să nu o presăm cu clișee sau soluții rapide. Ci să o întâlnim exact acolo unde este: în durerea ei, în confuzia ei, în lupta ei. Și, de acolo, să-i spunem: „Sunt aici. Nu trebuie să iei decizia asta singură. Și, indiferent ce alegi, nu ești definită de acel moment.”

Cred cu tărie că limbajul care vindecă este cel al prezenței, al tăcerii atente și al respectului profund față de lupta invizibilă a celei din fața ta. Când o femeie simte că nu e judecată, ci înțeleasă, își dă voie să simtă, să plângă, să-și regăsească curajul. Și de acolo începe vindecarea — și alegerea firească a vieții din pântece.

Ați salvat deja mai multe vieți, unele prin sprijin direct, altele doar prin puterea mesajului transmis. Cum te face să te simți această responsabilitate? Care este sentimentul care te copleșește cel mai des când te gândești la impactul LifeCall?

Este greu de pus în cuvinte ce simt când realizez că LifeCall a salvat vieți — nu doar ale copiilor nenăscuți, ci și ale femeilor care, în cele mai întunecate momente, au simțit că nu mai au valoare, că nu mai contează. Uneori a fost printr-un mesaj. Alteori, printr-un apel la miezul nopții. Alteori, printr-o simplă prezență. Și fiecare dintre aceste momente poartă în el o greutate sfântă.

Responsabilitatea nu e nici ușoară, nici apăsătoare. Ea doar mă împinge să iau acțiune — dincolo de gândurile mele de a nu greși, de a nu rata niciun apel tăcut de ajutor, de a face față financiar și de a-mi ține promisiunile, mai ales când vine vorba de ajutorul concret, financiar sau material. Mă obligă să fiu prezentă, constantă și implicată.

Dar, mai presus de toate, sentimentul care mă copleșește cel mai des este recunoștința. Pentru că sunt martoră la transformări care frâng logica. La femei care renasc. La prunci care vin pe lume în ciuda tuturor șanselor. La miracole discrete.

Mă emoționează profund să văd cum un gest mic — un „Te cred” sau „Sunt aici” — poate schimba radical o poveste de viață. Îmi reamintesc, în fiecare zi, că nu sunt eu cea care salvează, ci că eu doar creez un spațiu sigur în care viața poate fi aleasă, cu ajutor de Sus, mereu.

LifeCall nu este despre mine. Este despre acea forță tainică ce se activează în oameni atunci când li se oferă încredere, sprijin și iubire necondiționată. Iar dacă pot contribui, fie și puțin, la acest proces, nu pot decât să spun: Mulțumesc. Sunt onorată să fiu parte din asta.

Cum arată leadershipul ghidat de compasiune și cum ai reușit să formezi o echipă unită în jurul unei misiuni atât de sensibile? Ce rol joacă încrederea și transparența în conturarea și menținerea relațiilor tale cu persoanele cu care intri în contact, prin prisma activității asociației?

Pentru mine, leadershipul ghidat de compasiune înseamnă să pui omul mai presus de rezultat, procesul mai presus de control și vulnerabilitatea mai presus de orgoliu. Înseamnă să știi să asculți înainte să decizi, să știi să taci atunci când ego-ul vrea să vorbească și să fii cu adevărat disponibil — nu doar prin prezență fizică, ci și prin inimă.

Am reușit să formez o echipă unită în jurul unei misiuni atât de sensibile tocmai pentru că n-am căutat perfecțiunea, ci autenticitatea. În LifeCall nu suntem „angajați” ai unei cauze. Suntem oameni care au trăit, fiecare într-un fel, durerea sau confuzia despre care vorbim. Fiecare persoană care face parte din echipă este aici nu doar pentru că știe să ofere ajutor, ci pentru că știe cum e să ai nevoie de el.

Încrederea și transparența sunt coloana vertebrală a tot ce facem. Ele creează acel spațiu în care o mamă poate veni să spună ce nu a mai spus niciodată nimănui. Dar ele încep cu mine. Dacă eu nu sunt transparentă, dacă nu sunt coerentă între ceea ce spun și ceea ce fac, nu pot cere nimănui să aibă încredere.

În fiecare interacțiune — fie cu o mamă aflată în criză, cu o voluntară, cu un sponsor sau cu un coleg — încerc să fiu cât mai clară, sinceră și deschisă.

„Încrederea nu vine din cuvinte frumoase, ci din fapte consecvente.”

Tocmai de aceea, când o femeie vine la noi, simte că este într-un loc unde nu trebuie să demonstreze nimic, ci doar să fie. De acolo pornește totul: vindecarea, speranța, schimbarea.

Ce ai învățat despre tine ca lider, de când conduci LifeCall?

Cred că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o despre mine ca lider, de când conduc LifeCall, este că adevărata cale nu este să controlezi totul — ci să renunți la control. Și spun asta nu ca pe o rețetă pe care am stăpânit-o, ci ca pe un proces în care încă mă aflu.

Un punct de cotitură pentru mine a fost în iunie 2024, când am născut. M-am întrebat sincer: Ce o să mai pot face cu un prunc nou-născut care va avea nevoie de toată atenția mea — și eu vreau să i-o ofer cu toată inima? Ce va fi cu LifeCall? Va putea echipa să gestioneze totul fără mine? Sau voi putea lucra și, în același timp, să fiu acolo, cu adevărat, pentru copilul meu?

Cel mai mult m-a ajutat un cuvânt primit de la un părinte din Sfântul Munte Athos. Mi-a spus cu o claritate care m-a străpuns: „Cel mai important acum este pruncul tău. Fiecare femeie însărcinată în nevoie are îngerul ei. Dacă tu crezi că doar tu le poți ajuta… te înșeli. Dumnezeu are grijă de fiecare. Și dacă nu prin tine, atunci prin altcineva.”

Acel cuvânt m-a liniștit profund. A fost momentul în care am dat drumul celei mai mari părți din dorința de a controla. Am ales să mă las purtată și ghidată. Am luat în considerare, cu pace, că dacă va fi necesar pentru fiul meu, mă voi retrage temporar din activitate. Chiar și să suspend LifeCall, dacă va fi nevoie.

Și tocmai aici e frumusețea. Când am spus cu toată sinceritatea: „Doamne, cum vrei Tu!”, au început să vină resurse, oameni, ajutoare. La doar două săptămâni după naștere, m-am întors la lucru — nu ca președinte angajat, ci ca președinte voluntar. Sunt în concediu de creștere copil, dar alăptez și țin întâlniri pe Zoom. Iar Efrem, fiul meu, este un copil liniștit, echilibrat, vesel. O adevărată binecuvântare. E o plăcere și o ușurință să lucrez cu el lângă mine.

Și da, acum că are 11 luni și vrea să exploreze tot, mă ajută și tatăl meu — îl scoate la plimbare, ca eu să pot lucra. Am învățat că leadershipul adevărat nu se impune prin forță sau control, ci se trăiește prin încredere, curaj și abandon activ. Și că uneori, cele mai mari revelații vin din cele mai simple gesturi: un zâmbet de copil și un „Da, Doamne!” rostit din inimă.

Din momentul în care ai pus bazele Asociației Lifecall, cum a arătat, pentru tine, acel moment în care ți s-a făcut pielea de găină și ai știut că ești exact acolo unde trebuie?

Am avut mai multe momente în care mi s-a făcut pielea de găină și am știut, cu toată ființa mea, că sunt exact unde trebuie. Dar unul dintre cele mai relevante a fost în 2020, în plină pandemie, când l-am întâlnit pe soțul meu.

Ce m-a copleșit nu a fost doar faptul că a fost inspirat de ceea ce fac, ci că mi-a spus, din prima, că îmi este alături cu totul. Și nu a fost doar o promisiune. În fiecare zi a vieții mele îi simt ajutorul concret, necondiționat.

Pentru mine, asta e piele de găină: să ai un partener care nu doar că te sprijină, dar nu îți reproșează niciodată că ai stat noaptea târziu în telefoane cu o femeie în criză, sau că întâlnirile cu echipa s-au prelungit, sau că iei avionul pentru prima oară cu copilul tău în brațe, la doar 6 luni, și zbori în alt oraș doar pentru a susține o mamă să nu renunțe la gemenii ei.

Asta este iubirea matură — care se manifestă prin fapte, nu prin vorbe.

Și apoi sunt ‘coincidențele’ — sau, mai bine spus, minunile. Ajutoarele care au venit exact când nu mai știam de unde să acopăr cheltuieli, când aveam de onorat promisiuni făcute femeilor din grija noastră sau echipei. Sponsori care au apărut din senin. Resurse neașteptate. Întâlniri providențiale.

Acele momente m-au făcut să înțeleg, fără urmă de îndoială, că sunt în vocația mea. Că acesta nu este doar un proiect social, ci un drum pe care am fost chemată — cu tot ce sunt: cu fricile mele, cu visurile mele, cu forța și vulnerabilitatea mea.

Și când trăiești dintr-un loc atât de autentic, nu mai ai nevoie de validări exterioare. Ai pielea de găină și știi: sunt fix acolo unde trebuia să fiu.

Dacă ai putea să te întorci, chiar și pentru o clipă, lângă tine cea de la 19 ani, ce i-ai spune? Care e acel adevăr pe care l-ai învățat între timp și pe care, dacă l-ai fi știut atunci, ți-ar fi adus puțin mai multă pace în mijlocul furtunii?

Dacă m-aș putea întoarce pentru o clipă lângă mine, cea de la 19 ani, aș lua-o de mână — fără să o judec, fără să o cert — și i-aș spune doar atât:

„Tu nu ești fapta ta. Ești mai mult decât această durere. Ești iubită, chiar și acum. Mai ales acum.”

I-aș spune că nu trebuie să ia o decizie atât de grea singură. Că există oameni care ar fi stat lângă ea dacă ar fi știut. Că rușinea nu e o povară care trebuie purtată pe viață. Că iertarea e posibilă. Și că, da, va fi greu, dar nu imposibil — și că într-o zi, din această rană va încolți o misiune care va schimba vieți.

Adevărul pe care l-am învățat între timp — și pe care mi-aș fi dorit să-l știu atunci — este că Dumnezeu nu ne părăsește în rușine. El rămâne acolo, în cele mai întunecate alegeri ale noastre, nu ca să ne pedepsească, ci ca să ne aștepte.

Cu răbdare. Cu dragoste. Cu planuri mult mai mari decât ne putem noi imagina.

Mi-aș dori să fi știut că nu sunt stricată, că nu sunt singură și că nu e niciodată prea târziu să aleg viața — chiar și după ce am greșit.

I-aș spune fetei aceleia de 19 ani că, într-o zi, va privi în ochii fiului ei și va ști că Dumnezeu nu a terminat niciodată povestea cu ea.

Doar că ea avea nevoie să mai învețe să se iubească din nou.

Care este un lucru pe care ți-ai dori ca fiecare femeie să-l știe atunci când simte că nu mai are opțiuni?

Aș vrea ca fiecare femeie care simte că nu mai are opțiuni să știe că ceea ce trăiește acum nu este sfârșitul poveștii ei. Că disperarea nu e un verdict, ci un strigăt după ajutor. Că viața nu se reduce la acest moment — oricât de greu ar părea — și că întotdeauna există o cale. Chiar și când ea încă nu se vede.

Aș vrea să știe că nu e singură. Că există oameni, locuri, comunități — precum LifeCall — create pentru acele clipe când totul pare pierdut. Și că e în regulă să ceară ajutor. Nu este un semn de slăbiciune, ci un gest de curaj și putere.

Mai presus de toate, aș vrea să știe că valoarea ei nu stă în trecut, nici în ceea ce spun ceilalți, nici în greșelile făcute. Ci în faptul simplu că este. Că e aici.

Iar faptul că citește aceste rânduri sau ascultă aceste cuvinte înseamnă că încă are ceva de oferit.

Și dacă se ține de acel fir fragil al speranței, într-o zi, va fi ea cea care va spune altei femei: „Știu ce simți. Am trecut și eu prin asta. Am ieșit. Și tu poți.”

Când visezi cu ochii deschiși la viitorul LifeCall, ce vezi? Care este moștenirea pe care ți-ai dori s-o lași în urma ta?

Când visez cu ochii deschiși la viitorul LifeCall, văd un centru în fiecare oraș din România — un loc în care femeile aflate în criză de sarcină să nu mai fie nevoite să caute ajutor pe ascuns, în tăcere, cu sufletul frânt. Visez la o rețea de sprijin în care nicio femeie să nu se mai simtă singură, rușinată sau fără opțiuni.

Visez la o societate care nu doar tolerează vulnerabilitatea, ci o onorează. O societate în care putem vorbi deschis despre greșeli, suferință și alegeri grele — fără frică, fără stigmat, fără rușine.”

Visez ca LifeCall să devină mai mult decât o asociație — să fie o mișcare. Un mod de a fi prezent pentru celălalt. Un limbaj nou al empatiei și curajului.

Moștenirea pe care mi-aș dori să o las nu ține de cifre sau recunoaștere. Mi-aș dori ca, într-o zi, un copil salvat cu ajutorul nostru să ajungă să salveze la rândul lui pe altcineva. Ca o femeie care a fost cândva în pragul disperării să poată spune altei femei: „Știu cum e. Dar există speranță. Și tu meriți o nouă șansă.”

Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că nu trebuie să faci lucruri mari ca să schimbi lumea. E de ajuns să stai lângă cineva când toți ceilalți pleacă. Asta e moștenirea pe care o visez: oameni care nu se mai tem să aleagă viața — pentru ceilalți, dar mai ales pentru ei înșiși.

Pentru ce ești recunoscătoare, chiar acum, în acest moment al vieții tale?

Chiar acum, în acest moment al vieții mele, sunt recunoscătoare pentru simplitate. Pentru că pot ține în brațe un copil pe care îl creștem cu iubire și blândețe, știind că el e un dar și o misiune în același timp. Sunt recunoscătoare pentru soțul meu, care îmi este sprijin necondiționat, prezent în toate nuanțele vieții, nu doar în cele vizibile.

Sunt recunoscătoare pentru fiecare femeie care mi-a încredințat povestea ei și care, fără să știe, m-a învățat ce înseamnă curajul adevărat. Pentru echipa LifeCall, care nu lucrează doar cu mâinile, ci cu inima. Pentru toți oamenii care s-au oprit din drumul lor ca să ne întrebe: „Cum pot ajuta?”

Dar mai ales, sunt recunoscătoare pentru harul de a putea trăi cu sens. Să mă trezesc în fiecare dimineață și să știu că viața mea are un scop mai mare decât mine. Și pentru că, în ciuda fricilor, eșecurilor și încercărilor, am învățat că atunci când renunți la control și spui cu inima deschisă: „Doamne, cum vrei Tu”, miracolul nu întârzie să apară.

Ce îți aduce liniște în mijlocul zilelor agitate?

Pentru mine, liniștea începe întotdeauna cu rugăciunea. Fără rugăciune și fără credință, nu aș avea nicio formă reală de liniște, oricât de bine ar merge lucrurile în exterior. În cele mai agitate zile, rugăciunea mă aduce înapoi în prezent, mă așază în adevăr, îmi reașază gândurile și îmi reordonează prioritățile.

După rugăciune, liniștea vine și din lucrurile simple: când îl țin pe Efrem în brațe și simt că acolo e tot ce trebuie să fie; când îmi scrie o mamă că e bine, că a trecut peste, că a ales viața; când echipa LifeCall lucrează într-o armonie tăcută, dar plină de sens.

Dar mai ales, liniștea mea vine din convingerea profundă că nu sunt singură în această lucrare. Că nu totul stă pe umerii mei. Că, atât timp cât mă întorc în fiecare zi la sursa mea – credința – voi avea puterea de a merge mai departe. Rugăciunea e ancora mea. Fără ea, nu doar că n-aș avea liniște – n-aș putea merge mai departe cu inimă curată.

Cum îți recapeți energia când simți că ai obosit?

Când simt că obosesc – și da, se întâmplă – primul lucru pe care îl fac este să recunosc asta. Nu mai încerc să mă împing dincolo de limitele mele ca altădată. Îmi spun: „E în regulă. Ai dat mult. Acum e timpul să primești puțin.”

Îmi recapăt energia întorcându-mă la sursa mea: rugăciunea. Mă opresc, mă așez, respir și mă conectez cu Dumnezeu. Fără acel spațiu sacru al liniștii interioare, oboseala nu dispare, doar se ascunde.

Dar și foarte concret: aleg, pur și simplu, să mă odihnesc. Să dorm cât am nevoie. Să îmi permit să mă refac fizic, fără să simt vinovăție. Mi-am dat voie să nu mai rezist felului în care stau lucrurile. Uneori, adevărata putere nu e în a lupta, ci în a te abandona cu încredere – știind că totul are un rost, chiar și oboseala.

Energia mi-o iau și din îmbrățișarea fiului meu, dintr-un zâmbet de la soțul meu, dintr-o plimbare în natură sau dintr-un mesaj de mulțumire de la o femeie care ne spune: „Nu știu ce m-aș fi făcut fără voi.”

Am învățat că regenerarea nu e un moft, ci o formă profundă de iubire – față de mine, dar și față de misiunea pe care o duc. Și că atunci când am grijă de mine, pot avea grijă cu adevărat și de ceilalți.

Un vis pe care încă nu ți l-ai îndeplinit:

Un vis pe care încă nu mi l-am îndeplinit? Să am cel puțin doi-trei copii. O familie numeroasă, plină de viață, cu râsete, alergături și liniștea aceea pe care o simți doar când toți sunt acasă. Îmi doresc și o casă a mea — știu, poate sună lumesc, dar pentru mine ar fi acel loc stabil, în care să ne putem întemeia rădăcini și unde să construim, pe termen lung, nu doar un cămin, ci o temelie pentru visuri.

Și poate cel mai mare vis: să construim o comunitate suficient de mare și unită de oameni care să susțină misiunea LifeCall. Nu doar financiar, ci cu inima, cu prezența, cu dedicare. Pentru că, atunci când ai sprijin real, poți servi mai mult. Visul meu este să putem ajunge la cât mai multe femei, în cât mai multe colțuri ale țării — și să le putem spune, prin tot ce facem: „Ești importantă. Copilul tău contează. Și Dumnezeu nu te-a uitat.”

Îmi doresc ca LifeCall să ajungă acolo unde ne trimite Bunul Dumnezeu — să fim instrumentul prin care viața ajunge să fie iubită, primită, protejată.

_

Editor:

Credit foto: Arhiva Adelinei și a Asociației LifeCall

Bienala Art Encounters 2025 se deschide publicului pe 30 mai 

Pe 30 mai se deschide cea de-a șasea ediție a Bienalei Art Encounters – un eveniment reper în Timișoara, care transformă orașul în capitala artei contemporane din regiune și într-un spațiu viu de reflecție artistică, dialog și reimaginare colectivă a orașului.

Intitulată Bounding Histories. Whispering Tales, ediția din 2025, curatoriată de Ana Janevski și Tevž Logar, se desfășoară în trei spații profund ancorate în istoria Timișoarei — Comenduirea Garnizoanei, FABER și spațiul expozițional al Fundației Art Encounters — transformându-le în locuri de reflecție critică. Peste 100 de lucrări, dintre care 8 create special pentru Bienală, conturează o meditație amplă asupra istoriei, memoriei și ecoului. Bienala propune o coregrafie fluidă între trecut și prezent, între vocile vizibile și cele uitate, între traumele colective și narațiunile emergente ale rezilienței.

Deschiderea oficială are loc vineri, 30 mai, de la 17:00, la Comenduirea Garnizoanei, urmată de un weekend dens, construit ca o suită de întâlniri directe cu arta în toate spațiile bienalei. ​​Imediat după deschidere, în cele trei locații publicul poate interacționa direct cu lucrări ale unor importanți artiști internaționali precum Oscar Murillo,  Marina Abramovic & Ulay, Kapwani Kiwanga, Larissa Sansour sau Eduardo Navarro, dar și să descopere tineri artiști români printre care Larisa Sitar, Gavril Pop, Loredana Ilie și Alle Dicu. Curatorii au ales și un număr de artiști din regiunea noastră, precum Pavel Brăila, Ana Adam, Mark Verlan, Marieta Chirulescu și Silvia Moldovan. 

Seara aduce două performance-uri ale lui Manuel Pelmuș (18:00 și 19:00), dar și pe cel al Christinei Cizmaș, la ora 18:00, alături de tururi ghidate cu artiști și curatorii ediției. 

Sâmbătă, 31 mai, ziua începe cu tururi ghidate la FABER (11:00–13:00) și Fundația Art Encounters (14:30–15:30), program de vizitare al expoziției din platforma complementară a bienalei “Publicul Privat” la Galeria Jecza, discuții critice precum RAD Talk: Romania’s Role Within the Global Context (17:00–18:30, Garnizoană) și tururi ghidate cu curatorii expozițiilor Ștefan Bertalan “În Ritmul Lumii” (ISHO Office 1) și “There Were Times I Wanted To Change The World” (Paltim).

Sâmbătă seara, găzduim un Opening Party în aer liber la Comenduirea Garnizoanei, cu DJ și muzicieni locali. 

Duminică, 1 iunie, programul propune activări pentru toate vârstele: un tur ghidat istoric al Timișoarei (11:00–12:00), picnic și activități pentru copii în grădina Comenduirii Garnizoanei cu ocazia unei zile dedicate lor  (12:00–18:00), lansarea catalogului bienalei (13:00–14:00), urmat de lansarea volumului „Cum înțelegem arta contemporană”. Ziua continuă cu tururi ghidate în toate cele trei spații, iar seara, din nou, cu performance-uri și intervenții artistice.

Partenerul principal al Bienalei este Ploom – care susține forme ale inovației în expresia artistică. În grădina Comenduirii Garnizoanei, vă așteaptă activări sonore și intervenții subtile care te fac să-ți dorești să rămâi puțin mai mult într-un spațiu verde unic în centrul orașului.

Toate detaliile sunt publicate pe artencounters.ro și pe canalele noastre online. Intrarea la toate expozițiile și evenimentele Art Encounters este liberă. 

Artiști invitați în Bienala Art Encounters: Lawrence Abu Hamdan, Ana Adam, Alle Dicu, Marina Abramović & Ulay, Bora Baboçi, Maja Bajević, Mona Benyamin, Željka Blakšić, Pavel Brăila, Geta Brătescu, Brief Histories (Isak Berbic, Fawz Kabra), Cian Dayrit, Christine Cizmaș, Marieta Chirulescu, Clément Cogitore, Lorena Cocioni, Moriah Evans, Simone Forti, Jošt Franko, Robert Gabris, Alicia Mihai Gazcue, Ladislava Gažiová, Jean Genet, Liam Gillick & Anton Vidokle, Karpo Godina, Maria Guțu, Petrit Halilaj, Veronika Hapchenko, Sky Hopinka, Loredana Ilie, Siniša Ilić, Joan Jonas, Hassan Khan, Dana Kavelina, Belinda Kazeem-Kamiński, Kapwani Kiwanga, Ana Kun, David Maljković, Jumana Manna, Teresa Margolles, Silvia Moldovan, Alban Muja, Oscar Murillo, Andrei Nacu, Marina Naprushkina, Eduardo Navarro, Christian Nyampeta, Mila Panić, Manuel Pelmuș, Gavril Pop, Raluca Popa, Ghenadie Popescu, The Resurrection Committee (Ovidiu Țichindeleanu, Raluca Voinea), Larissa Sansour, Ștefan Sava, Selma Selman, Larisa Sitar, Bojan Stojčić, ŠKART, Nora Turato, Johanna Unzueta, Mark Verlan, Cecilia Vicuña, Rosario Zorraquin. 

Bienala Art Encounters 2025 este un proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, co-finanțat prin programul prioritar al Ministerului Culturii, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Institutul Francez din Timișoara și Centrul Cultural German din Timișoara. 

Proiectul este susținut de partenerul principal Ploom, partenerii strategici Banca Transilvania și partenerii de expoziție Catena. Susținători: ISHO, Bosch, Mewi, Sanmarco. 

Parteneri instituționali: Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Beta – Bienala de Arhitectură Timișoara, FABER, Librăria La Două Bufnițe, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Galeria Lutnița, STPT, Galeria Jecza, Asociația ArtCollect.

 

_

Credit foto: Andrei Infinit

Gala Niște Oameni: S-au adunat 30.000 de euro pentru Studio Art Club, în mai puțin de oră de de donații live

Fosta cafenea a actorilor este pe cale să renască sub forma Studio Art Club – un spațiu dedicat întâlnirilor educativ-culturale, creat pentru comunitate. Acest lucru se întâmplă datorită oamenilor generoși care a sprijinit proiectul, donând 30.000 de euro în cadrul Galei Niște Oameni: 10 ani de MITuri împreună, care a avut loc ieri seară, la Teatrul Național din Cluj-Napoca, instituție care va și implementa acest proiect.

Gala Niște Oameni: 10 ani de MITuri împreună de joi, 5 iunie, de la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, a fost un eveniment care a avut trei obiective principale:

– sărbătorirea a 10 ani de activitate pentru Asociația „Niște Oameni”, perioadă în care s-au finanțat zeci de proiecte pentru Cluj;

– participarea la concertul final al Turneului Național „Origins: A Story of Rhythm”, un concert fabulos, al unor artiști de renume internațional, care și-au donat actul artistic pentru susținerea cauzei evenimentului;

– susținerea cauzei propusă de Teatrul Național din Cluj-Napoca: reabilitarea spațiului Art Club Studio și redarea lui către comunitate, sub formă de spațiu educațional și cultural, dedicat întâlnirilor teatrale.

Evenimentul a avut două secțiuni principale. După discursurile introductive ale Geaninei Simion (președinte Asociația „Niște Oameni”) și Ștefanei Pop-Curșeu (directorul artistic al Teatrului Național), prima parte a evenimentului a expus publicului proiectul, prezentat de actorii Diana Buluga și Ionuț Caras. Între discursuri au fost și două momente muzicale oferite de tineri de la Colegiul de Muzică ”Sigismund Toduță”, Turneul Național „Origins” având și această componentă educațională de încurajare a performanței în muzică. După prezentarea proiectului, a avut loc concertul propriu-zis, o explozie de culoare și ritm, o călătorie din Brazilia până în Armenia, din America Latină până în Balcani. Publicul, extrem de încântat de ceea ce au oferit Matei Ioachimescu (flaut), Irina Rădulescu (marimbă), Răzvan Florescu (vibrafon), Arthur Balogh (contrabas) și Philip Goron (percuție), a cerut și bis, iar dacă desfășurătorul nu ar fi fost deja decalat, probabil s-ar mai fi cerut unul. 

La pauză, publicul care a dorit să contribuie doar prin achiziționarea biletului a putut să plece acasă, iar invitații pentru sesiunea de donații au rămas pentru a întruni, prin angajamente de plată live, bugetul necesar pentru implementarea proiectului, adică 30.000 de euro. Aproximativ 100 de oameni, antrenați cu pricepere și umor de actorul Bob Rădulescu, au făcut ca această magie să se întâmple în mai puțin de o oră de donații. Toată sesiunea a fost presărată cu momente de show de improvizație, realizate de actorii Teatrului Național și moderate de Matei Rotaru.

Studio Art Club va deveni un proiect cultural și educațional binevenit și necesar atât pentru Cluj, cât și pentru întreaga regiune a Transilvaniei.

„Un spațiu în care actorii se întâlnesc cu spectatorii și lucrează împreună pentru dezvoltarea comunității din care fac parte nu este un MIT, ci poate deveni realitate: un spațiu care să îi invite pe cei dornici de cunoaștere de sine să treacă de superficialitatea cotidiană și să se descopere cu ajutorul tehnicilor teatrale. Un spațiu de apropiere, de cunoaștere, de descoperire a ceea ce avem mai frumos, mai energic, mai jucăuș și creativ, un spațiu al încrederii, în care poveștile personale prind viață și construiesc poveștile comunității clujene.” – Ștefana Pop-Curșeu, director artistic al Teatrului Național din Cluj-Napoca

Geanina Simion, președinte „Niște Oameni”, a punctat în discursul de deschidere: Nu suntem ONG-iști. Niște Oameni e doar un vehicul pe 4 roți – căci suntem 4 oameni de bază -, care este folosit ca să putem aduna în jurul nostru alți oameni. Și, de la eveniment la eveniment, să construim o rețea de bine facere, dar și să educăm o clasă cu potențial financiar asupra faptului că implicarea în comunitatea în care trăim este un act de normalitate. Au trecut vremurile în care statul este acel Tătuc care trebuie să ne dea totul. Suntem responsabili de mediul în care trăim și avem puterea de a face mai bine.

Și, de aceea, azi, încercăm să susținem un proiect propus de o instituție publică, totuși. Un spațiu pe care îl reconstruim împreună pentru că activitățile care se vor petrece acolo vor fi în beneficiul nostru, al copiilor noștri și al părinților noștri.

ultraraw

Organizatori: Asociația „Niște Oameni”, Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca

Partenerii Galei: Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Local, ADN Construct, Clubul Gastronomic Transilvan, Șmafi, Wine Up, Art Vinium, Produse Moldovenești, SunKiss.

Partener  comunicare: Progressive Advertising.

Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Cluj, The Woman, Cluj4ever, Visit Cluj, Cluj24.ro, Via TV.

Partener strategic: Universitatea de Vest Timișoara

Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat Arad, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Centrul de Cultură Arcuș, Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești, Colegiul de Arte “Carmen Sylva” Ploiești, ARCUB, Primăria Municipiului București, Consiliul Județean Buzău, Liceul de Arte “Margareta Sterian” Buzău,  Rotary Club Rarău Bucovina, Fundația Culturală EUROART Baia Mare, Colegiul de Arte Baia Mare, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” Satu Mare, Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural “George Coșbuc” Bistrița, Asociația „Niște Oameni”, Sfera Donatorilor din Transilvania, Teatrul Național “Lucian Blaga” Cluj Napoca, Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara.

Turneul național ORIGINS este organizat de Asociația Haute Culture și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Salvează o viață, donează sânge și participă gratuit la UNTOLD X

UNTOLD lansează cea de-a unsprezecea ediție Blood Network, cea mai longevivă inițiativă de donare de sânge din România. De la începutul campaniei au fost salvate peste 65.000 de vieți, cu ajutorul a peste 20.000 de donatori din întreaga țară.

Perioada de desfășurare a campaniei, organizată cu sprijinul Kaufland România, este cuprinsă între 7 iunie și 27 iulie, iar donatorii sunt așteptați la caravana mobilă care ajunge în parcările magazinelor Kaufland din 10 orașe din România.

 

DONEAZĂ LA CARAVANA MOBILĂ ȘI PRIMEȘTI BILET DE O ZI LA UNTOLD 

Anul acesta, fanii UNTOLD pot dona sânge în cadrul caravanei Blood Network în 10 orașe: București, Craiova, Giurgiu, Târgu-Mureș, Sibiu, Iași, Târgu-Jiu, Ploiești, Cluj și Timișoara. Eroii care donează sânge la caravana mobilă, între orele 08.00 și 14.00, și se înscriu în baza de date „Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet de o zi, pentru prima zi de festival UNTOLD.

Donarea la caravana mobilă se face în limita capacității de recoltare.

 

Calendarul caravanei mobile BLOOD NETWORK 2025

7-8 iunie – București, Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 6-8

14-15 iunie – Ploiești, Șos.Vestului nr. 9 și Târgu-Jiu Str. Termocentralei nr. 2A

21-22 iunie – Timișoara, Str. Damaschin Bojinca, nr. 4 și Craiova, Str. Dr. Nicolae Ionescu Sisești nr. 23

28-29 iunie – Sibiu, Sat. Șelimbăr, Comuna Șelimbăr, Sos. Sibiului nr. 1A și Cluj-Napoca, Str. Fabricii nr. 12

5- 6 iulie – Târgu-Mureș, Str. Gh. Doja nr. 66 și Iași, Șoseaua Voinești, nr. 37,

26-27 iulie – Giurgiu, B-dul București nr. 197

 

EDY CHEREJI, Co-Fondator UNTOLD Universe: „Suntem onorați de implicarea constantă și masivă a fanilor la campania Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, organizată cu sprijinul partenerilor de la Kaufland și a centrelor de transfuzie din toată țara. Continuăm și anul acesta tradiția și caravana Blood Network ajunge în 10 orașe din România. Fanii UNTOLD vor contribui și de data aceasta la salvarea de vieți și vor celebra faptele bune prin prezența la festival.”

 KATHARINA SCHEIDEREITER, Manager CSR Kaufland România: „Donarea de sânge este un gest de umanitate, pe cât de simplu, pe atât de valoros. Un gest care salvează vieți. Le mulțumim tuturor participanților din caravana Blood Network, împreună aratăm că implicarea face diferența”.

 

Festivalul UNTOLD a ajuns la cea de-a zecea ediție care va avea loc între 7-10 august la Cluj-Napoca. Lineup-ul din acest an reunește unele dintre cele mai mari nume ale muzicii internaționale: Post Malone, Metro Boomin, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, Tiësto, Alan Walker, FISHER, Black Coffee, Anyma, Hugel, Alok, Adriatique, Dom Dolla, ARTBAT, dar și artiști români de top: INNA, Delia, Irina Rimes, VAMA.

Detalii pe untold.com

Brandul tău personal este vocea ta: Cum să îți construiești un brand personal aliniat cu cine ești tu cu adevărat | Geanina Nedea, fondatoarea Mood Studio

Într-o lume în care suntem zilnic bombardate cu sute de imagini perfecte și mesaje atent selectate, să-ți dai voie să fii autentică nu este doar un act de curaj, ci și strategie. De-a lungul timpului, am lucrat cu zeci de femei antreprenor care au venit la mine cu aceeași întrebare: „Cum îmi construiesc un brand personal autentic, fără să pară forțat sau copiat? Vreau să postez pe social media, dar vreau să rămân reală.”
Răspunsul meu este mereu același: Brandul tău personal este vocea ta.

 

Ce înseamnă cu adevărat un brand personal? (Nu doar un logo și culori)

Mulți confundă brandingul cu o estetică bine gândită: un feed coerent, o paletă cromatică atrăgătoare și un logo minimalist. Dar un brand personal puternic începe cu mult înainte de toate acestea.
În esență, brandul tău personal este percepția pe care oamenii o au despre tine. Este felul în care oamenii se simt când interacționează cu tine și cu povestea ta. Dar înainte de toate astea, este despre cât de aliniată ești tu cu mesajul, valorile și energia ta.
Gândește-te la cele mai bune prietene ale tale. Ce le face atât de speciale în ochii tăi? Probabil, răspunsul tău este: “cum sunt ele” sau “felul lor de-a fi”. Stilul lor personal, felul în care vorbesc, valorile în care cred și felul în care te fac să te simți, toate acestea creează o prezență unică și recognoscibilă. Exact așa funcționează și brandul personal.
Este vocea ta, viziunea ta și valorile tale, transpuse strategic într-o prezență digitală care atrage exact clienții potriviți. Nu pentru că te conformezi unui trend, ci pentru că ești atât de “tu”.

 

Congruența și claritatea – cele mai puternice strategii

Nu ai nevoie de o strategie sofisticată pentru a fi remarcată. Ai nevoie de claritate. Claritate în cine ești, cui te adresezi și ce vrei să spui.
Când ai claritate, poți crea congruență, adică alinierea între ceea ce ești, ceea ce spui și ceea ce livrezi. Iar această congruență devine magnetică. Pentru că oamenii nu cumpără doar produse sau servicii, oamenii investesc în oameni în care cred. Iar încrederea vine din coerență.
Congruența nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă să spui ce gândești, să arăți ceea ce este cu adevărat important pentru tine și să rămâi constantă în mesajul și energia brandului tău.

 

De ce brandingul personal autentic atrage clienții ideali

Am observat că atunci când femeile cu care lucrez își găsesc vocea, devin vizibile nu doar online, ci și în viața lor reală.
Nu mai acceptă orice colaborare. Nu mai postează conținut doar de dragul algoritmului. Nu mai vând servicii care nu le reprezintă.
De ce? Pentru că atunci când construiești un brand personal ancorat în cine ești tu cu adevărat, devii un filtru natural. Atragi clienții care rezonează cu valorile tale și respingi ceea ce nu este aliniat. Asta nu doar că îți crește vânzările, ci îți protejează energia, te ajută să rămâi mulțumită și fericită cu viața ta profesională.

 

Exercițiu: Ce vreau să simtă oamenii când intră în lumea brandului meu?

Imaginează-ți că brandul tău este o lume, o încăpere, un spațiu, un univers. Cum arată? Ce culori are? Ce se aude? Cum se simte?
Apoi întreabă-te: Ce vreau să simtă oamenii când interacționează cu brandul meu? Ce cuvinte vreau să le vină în minte când se gândesc la mine? Ce transmit, fără să spun un cuvânt? Scrie-le. Răspunsurile tale sunt fundația brandului tău personal.

 

Nimeni nu poate fi tu

Când îți găsești vocea și ai curajul să o folosești, totul se schimbă. Ceea ce faci este aliniat cu cine ești și totul se simte “real”. Brandul tău personal nu se construiește într-o zi, dar fiecare postare, fiecare conversație, fiecare alegere pe care o faci contribuie la el. Și când este autentică și aliniată cu cine ești tu cu adevărat, nu doar că se vede… se simte.

 

Despre Geanina Nedea

Geanina Nedea se descrie drept fiind „un om curajos, care a învățat să își ascute instinctul și inima”, iar drept dovadă îi este parcursul profesional.

Deși ocupa o poziție de management, a decis să renunțe la job, să fie onestă cu ea însăși și să își urmeze pasiunea și crezul. Astfel a apărut Mood Studio, locul în care Geanina nu oferă „doar strategii, ci spații de expunere”.

Își folosește zi de zi experiența acumulată în marketing pentru a ajuta antreprenoarele să își creeze, dezvolte sau transforme brandul personal. Structurează strategii, este atentă la cifre și urmărește trendurile, dar mereu se bazează pe intuiție. Creează cu sens și construiește cu autenticitate.

 

Cristina Popa, Managing Director DPD Romania: „Inovația reală se naște din înțelegerea pieței și a nevoilor reale ale clienților”

Cristina Popa și-a construit un renume în e-commerce într-o vreme în care România încă învăța cum să vândă și să cumpere online. Apoi a schimbat direcția în carieră și s-a orientat către domeniul despre care spune că „stă la baza economiei digitale”. 

Este Managing Director DPD România, poziție din care a oferit și o evaluare a situației actuale: industria de curierat și logistică din România se află într-o perioadă de transformare profundă, accelerată de schimbările din comportamentul de consum, digitalizare și presiunea pe costuri. 

În activitatea ei, Cristina pune accent pe relațiile umane și pe impactul pe termen lung al deciziilor. Crede cu tărie în diversitatea de gândire ca motor de inovație și consideră că succesul unei companii, mai ales într-un domeniu competitiv, provine din îmbinarea rigorii cu intuiția și a strategiei cu empatia. 

În ceea ce privește stilul de leadership e unul marcat de autenticitate, adaptabilitate și încredere. În acest interviu The Woman, ea le-a transmis femeilor care vor să acceadă în poziții de top management să creadă în propriile forțe și să nu se teamă să-și asume riscuri. „Domeniile provocatoare cer curaj, perseverență și o doză mare de răbdare”, a spus Cristina Popa. 

 

Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai mari avantaje pe care le aduce o perspectivă feminină la masa deciziilor într-o companie (chiar una multinațională, cum e DPD)?

 

Cred cu tărie că o perspectivă feminină aduce echilibru, empatie și o viziune pe termen lung la masa deciziilor. Femeile au, în mod natural, o capacitate foarte bună de a asculta, de a construi relații și de a înțelege nuanțele umane din spatele fiecărei decizii de business. Într-o companie multinațională precum DPD, unde complexitatea operațională se împletește cu dinamica echipelor internaționale, aceste calități devin extrem de valoroase.

Mai mult, femeile lider reușesc adesea să vadă dincolo de obiectivele imediate — sunt atente la impactul deciziilor asupra echipelor, clienților și comunității. O astfel de abordare creează un climat de încredere, loialitate și implicare.

În plus, diversitatea de gândire este un motor real de inovație. Iar când această diversitate include și perspectiva feminină, organizația devine nu doar mai incluzivă, ci și mai adaptabilă. Cred că succesul unei companii, mai ales într-un domeniu atât de competitiv cum este curieratul, vine tocmai din această capacitate de a îmbina rigoarea cu intuiția, strategia cu empatia.

 

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de-a lungul carierei și despre care ai putea spune că ți-a modelat cel mai mult stilul de leadership?

 

Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de-a lungul carierei este că leadershipul autentic înseamnă în primul rând adaptabilitate și încredere. Am realizat că nu poți conduce o echipă eficient dacă nu asculți, nu comunici transparent și nu oferi susținere constantă. 

Stilul meu de leadership s-a modelat în jurul ideii că un lider trebuie să fie un catalizator al schimbării și un sprijin pentru oamenii săi, mai ales în perioadele de transformare și incertitudine.

 

Cum reușești să îți menții motivația și viziunea într-un mediu atât de dinamic și, uneori, imprevizibil? Și, totodată, cu ce mindset abordezi provocările când apar?

 

Pentru mine, motivația vine din impact. Din convingerea că ceea ce facem zi de zi la DPD contează: pentru clienți, pentru colegii din echipă, pentru economia locală.

Logistica este un domeniu esențial, mai ales într-o lume în care timpul, predictibilitatea și conectivitatea sunt mai prețioase ca oricând. Iar faptul că am ocazia să contribui activ la dezvoltarea unui ecosistem eficient, sustenabil și orientat către client mă ține conectată la misiunea noastră, indiferent cât de agitat devine contextul extern.

În ceea ce privește provocările, am învățat să le privesc ca pe niște ancore de creștere. Nu cred într-o zonă de confort pe termen lung. Mediul dinamic, uneori imprevizibil, m-a învățat să reacționez rapid, dar și să analizez în profunzime. Mindset-ul meu este orientat spre soluții, nu spre vinovați. Caut întotdeauna să înțeleg cauza reală a unei situații și să iau decizii care construiesc, nu doar repară.

În plus, cred în forța echipelor. Nicio viziune nu se poate transforma în realitate fără oameni implicați, competenți și aliniați. Iar în momentele dificile, mă bazez pe această forță colectivă — pentru că reziliența devine naturală atunci când ai alături oamenii potriviți.

 

Care sunt cele mai mari provocări actuale ale industriei de curierat și logistică din România? Cum le abordezi? Ce are nevoie ca să fie mai performantă? 

 

Industria de curierat și logistică din România se află într-o perioadă de transformare profundă, accelerată de schimbările din comportamentul de consum, digitalizare și presiunea pe costuri. Printre cele mai mari provocări actuale aș menționa:

Infrastructura logistică insuficient adaptată volumelor tot mai mari de livrări, în special în zonele rurale sau periferice.

Forța de muncă – atragerea și retenția de personal calificat, într-un domeniu solicitant și foarte dinamic.

Creșterea așteptărilor clienților – care își doresc livrări rapide, flexibile, predictibile, dar și sustenabile.

Presiunea pe eficiență operațională – într-un context economic în care costurile cresc, dar prețurile serviciilor trebuie să rămână competitive.

La DPD România, abordăm aceste provocări prin investiții consistente în tehnologie, automatizare și extinderea rețelei de livrare out-of-home. Cred cu tărie că infrastructura digitală este coloana vertebrală a performanței noastre. De asemenea, punem un accent puternic pe dezvoltarea echipelor și pe leadershipul local – pentru că inovația reală se naște din înțelegerea pieței și a nevoilor reale ale clienților.

Pentru ca industria să devină mai performantă, avem nevoie de colaborare – între jucători, cu autoritățile, dar și cu retailerii. O viziune comună asupra sustenabilității, standardizării și integrării serviciilor poate duce la un ecosistem logistic mai stabil și mai eficient.

În final, cred că flexibilitatea, agilitatea și capacitatea de a învăța continuu sunt ingredientele cheie pentru viitorul acestei industrii. Este un drum cu multe provocări, dar și cu un potențial uriaș, iar România are toate resursele pentru a deveni un hub logistic regional performant.

 

Cum consideri că se va dezvolta industria în care ești acum odată cu evoluția tehnologică? Ce tehnologii ai spune că au și vor avea cel mai mare impact? 

 

Industria curieratului va fi modelată profund de tehnologie în următorii ani – nu e o presupunere, e o certitudine. Transformarea digitală nu mai este un avantaj competitiv, ci o condiție de supraviețuire. Iar pentru jucătorii care o îmbrățișează devreme și inteligent, devine un catalizator de creștere accelerată.

Automatizarea proceselor operaționale – de la sortare și rutare până la livrare – va avea un impact uriaș. În același timp, AI-ul generativ și analizele predictive vor permite o planificare logistică mult mai precisă, reducând pierderile și crescând satisfacția clientului final. De exemplu, capacitatea de a anticipa fluxurile sezoniere sau comportamentele de consum ne permite să dimensionăm corect resursele și să livrăm rapid, chiar și în perioadele de vârf.

Rețelele de livrare out-of-home și lockerele inteligente vor deveni norma în marile orașe. Ele reduc costurile, cresc flexibilitatea pentru client și au un impact pozitiv asupra sustenabilității. La DPD, investim constant în extinderea acestui model, inclusiv prin parteneriate strategice.

În concluzie, tehnologia va redefini complet felul în care interacționăm cu clientul, gestionăm timpul și resursele, și construim valoare pe termen lung. Nu e doar o evoluție – este o revoluție în derulare.

 

Ce calități consideri că sunt indispensabile pentru un manager de succes? Poate fi învățat leadershipul? Și dacă da, cum? 

 

Un manager de succes trebuie să inspire încredere, să comunice clar și să-și susțină echipa în fiecare etapă. Cred în leadershipul autentic, bazat pe empatie, decizii asumate și viziune pe termen lung.

Leadershipul poate fi învățat – prin practică, reflecție și deschidere către feedback. Nu e despre poziție, ci despre impactul pe care îl ai asupra oamenilor din jur.

 

Care sunt cele mai mari provocări în atragerea și reținerea talentelor într-o industrie care necesită atât abilități tehnice, cât și operaționale?

 

Una dintre cele mai mari provocări în atragerea și reținerea talentelor în industria noastră este să găsim oameni care să îmbine competențele tehnice cu abilitățile operaționale și, în același timp, să împărtășească valorile și cultura companiei.

Într-un sector dinamic și solicitant, este esențial să oferim un mediu de lucru motivant, oportunități reale de dezvoltare profesională și un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională.

De asemenea, investim mult în training și dezvoltarea continuă, pentru că știm că oamenii talentați vor să învețe constant și să crească alături de companie. Retenția vine din încrederea pe care o construim zi de zi și din recunoașterea meritelor.

 

Ce sfat le-ai da femeilor care își doresc să acceadă în poziții de top management în domenii provocatoare?

 

Le-aș spune să creadă în propriile forțe și să nu se teamă să-și asume riscuri. Domeniile provocatoare cer curaj, perseverență și o doză mare de răbdare.

Este important să-și construiască o rețea solidă de susținere, să caute mentori și să continue să învețe în fiecare zi. Leadership-ul nu înseamnă perfecțiune, ci autenticitate și capacitatea de a învăța din fiecare experiență.

Nu în ultimul rând, să își păstreze mereu echilibrul între viața profesională și cea personală – este o sursă esențială de energie și inspirație pe termen lung.

 

Există anumite ritualuri sau practici personale care te ajută să îți menții concentrarea și echilibrul personal?

 

Da, am câteva ritualuri care mă ajută să rămân concentrată și să mențin echilibrul între viața profesională și cea personală. Îmi încep ziua cu o scurtă perioadă de reflecție și prioritizare – îmi clarific obiectivele și mă gândesc la ce pot face concret pentru a le atinge.

De asemenea, acord o importanță mare pauzelor regulate și activităților care mă deconectează: o plimbare scurtă, sportul sau momentele petrecute cu familia mă ajută să revin cu energie și perspective noi.

Cred că echilibrul se construiește conștient, nu e ceva ce se întâmplă pur și simplu. De aceea, încerc să păstrez o rutină flexibilă care să-mi susțină atât performanța, cât și starea de bine.

 

Dacă ai putea schimba un singur lucru în percepția publicului despre industria de curierat sau despre rolul femeilor în leadership, care ar fi acela și de ce?

 

Aș vrea să schimb percepția conform căreia industria de curierat este doar despre „livrări rapide” și „logistică simplă”. În realitate, este un domeniu complex, strategic, care stă la baza economiei digitale și care presupune inovație continuă, tehnologii avansate și o echipă extrem de calificată.

În ceea ce privește rolul femeilor în leadership, aș vrea ca publicul să recunoască tot mai mult valoarea diversității în echipele de top și să înțeleagă că leadership-ul feminin aduce perspective esențiale pentru succesul durabil al oricărei organizații.

Schimbarea acestei percepții deschide drumul pentru mai multă incluziune, echitate și performanță în industrie.

 

Cum reușești să echilibrezi responsabilitățile profesionale cu viața personală și pasiunile?

 

Echilibrul între responsabilitățile profesionale și viața personală este o provocare continuă, dar esențială. Încerc să fiu foarte organizată și să prioritizez clar ceea ce contează în fiecare moment, dar și să rămân flexibilă când apar situații neprevăzute.

Pasiunile mele și timpul petrecut alături de familie sunt surse importante de energie și relaxare, care mă ajută să revin cu forțe proaspete la muncă.

Cheia este să știi când să spui „stop” și să-ți acorzi timp pentru tine, pentru că numai așa poți performa constant și sănătos pe termen lung.

 

Ce resurse culturale ne-ai recomanda pentru a deprinde un nou fel de-a vedea lumea și realitatea din jur? Pot fi cărți, filme, discursuri sau chiar analize despre care consideri că au avut sau ar trebui să aibă impact.

 

Cred că lectura este o unealtă esențială pentru a-ți deschide orizonturile și a înțelege mai bine complexitatea lumii și oamenilor din jur. Eu apreciez foarte mult atât cărțile de leadership, cât și literatura clasică sau biografiile, pentru lecțiile valoroase pe care le aduc.

Dacă ar fi să recomand câteva titluri, aș spune:

„Lebedele sălbatice” de Jung Chang. E o poveste despre adaptabilitate și reziliență.

„Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini. E un roman care arată cum deciziile politice influențează economia și viața oamenilor;

„The Hard Thing About Hard Things” de Ben Horowitz. E o carte esențială pentru înțelegerea realității dure a leadershipului.

„Good to Great” de Jim Collins. Analizează cum unele companii fac saltul către excelență.

„Cum să livrezi fericire” de Tony Hsieh. Ne învață cât de important este să asculți clienții.

„Antifragile” de Nassim Taleb. Ne arată cum să transformăm obstacolele în oportunități.

În ciuda cantității enorme de conținut video și audio, cărțile vor avea mereu un rol special prin profunzimea și conexiunea pe care o oferă.

 

Redactor:

Arta întâlnește designul: merongallery.ro conectează artiști contemporani cu proiecte de amenajare

Meron Gallery anunță lansarea site-ului oficial și a platformei online creată pentru a facilita accesul la artă într-un mod relevant și aplicat. Începută ca o galerie de artă contemporană situată în inima orașului Cluj-Napoca, galeria își continuă misiunea prin acest spațiu vizual care găzduiește și promovează arta. Platforma oferă un cadru dedicat descoperirii și integrării lucrărilor de artă în proiectele creative din design și arhitectură printr-o selecție atent curatoriată de artiști talentați.

Evenimentul oficial de lansare are loc pe 12 iunie 2025 în cadrul Meron Gallery.

Primul proiect de acest gen din România, merongallery.ro funcționează ca un portal dedicat conexiunii dintre artiști contemporani și profesioniști din domeniul designului interior și arhitecturii. Platforma oferă acces direct la lucrări de artă atent selectate și curatoriate de echipa Meron Gallery, gândite să aducă valoare estetică, profunzime și coerență proiectelor de amenajare.

Un aspect inovator al platformei este modelul de colaborare: arhitecții și designerii care integrează lucrări din platformă în proiectele lor beneficiază de un sistem de comisionare dedicat. Astfel, contribuția lor creativă și rolul activ în promovarea artei sunt recunoscute și susținute în mod concret.

„Credem în sinergia dintre arte și design interior. Platforma devine, astfel, nu doar o resursă curatorială, ci și un partener profesional. Lucrările pot fi filtrate după tematică, paletă cromatică, dimensiuni sau tehnică, oferind specialiștilor instrumentele necesare pentru a crea spații autentice, cu identitate vizuală clară și un fir estetic coerent.” – Crina Ciocian, Meron Gallery.

Prin această platformă, Meron Gallery susține nu doar promovarea artiștilor contemporani, ci și revalorizarea artei ca parte esențială a spațiilor în care trăim și lucrăm. Demersul vizează o nișă insuficient explorată în România, iar prin această inițiativă, arta devine accesibilă și ușor de integrat în viața de zi cu zi, nu doar în spații culturale tradiționale. 

Artiștii ale căror lucrări sunt disponibile pe platformă, fie au expus deja în cadrul galeriei, fie urmează să fie incluși în expozițiile viitoare. Printre aceștia se numără artiști contemporani ale școlii de la Cluj renumită pentru nume relevante ale artei contemporane românești.

Integrarea lucrărilor de artă în spațiile construite nu este doar un gest estetic, ci o modalitate prin care designul capătă un strat suplimentar de semnificație. Arta contribuie la atmosfera unui spațiu, la starea de bine a celor care îl folosesc și oferă o dimensiune culturală și personalizată proiectelor de amenajare. 

Platforma funcționează astfel ca un instrument dedicat colaborării dintre artă și profesioniștii din industriile creative, dar și ca un spațiu de descoperire, consolidând rolul Meron Gallery ca platformă culturală activă și adaptată nevoilor publicului actual. Pe lângă selecția de lucrări, site-ul oferă informații despre activitatea galeriei, expozițiile trecute, proiectele în desfășurare și planurile de viitor. Utilizatorii vor putea explora portofoliile artiștilor, afla detalii despre conceptele expoziționale, urmări calendarul evenimentelor și accesa conținut editorial care contextualizează fiecare expoziție într-un discurs artistic coerent. Platforma își propune să devină un reper pentru cei interesați de arta contemporană românească, susținând în același timp dialogul dintre creativitate, funcționalitate și expresie artistică autentică.

Lansarea acestei platforme marchează un pas important pentru Meron Gallery și pentru industria creativă din România. Este o invitație deschisă către toți cei care înțeleg rolul artei în definirea identității unui spațiu și o platformă care devine punct de întâlnire între creativitate, context și comunitate.

 

Despre Meron Gallery

Galeria Meron, aflată în inima orașului Cluj-Napoca, la parterul Palatului Blau Ullmann, clădire emblematică din categoria monumentelor istorice construită în 1910, dispune de o suprafață generoasă, cu vitraje impresionante și tavane înalte. 

Clădirea a fost redată comunității în scopul promovării artei și a artiștilor, creând o atmosferă unică, un loc special unde cafeaua de specialitate (prin care este recunoscut astăzi brandul Meron) și arta se întâlnesc și se completează reciproc, aducând valoare comunității artistice și culturale din Cluj-Napoca.

Asociația OPEN MINDS prezintă o radiografie detaliată asupra climatului de lucru din organizații

Într-un prezent marcat de alegeri succesive, crize socio-politico-economice, polarizare și opinii divergente, România are nevoie de punți între tendințele de deschidere și deconectare. A doua ediție a Barometrului României Responsabile – Diversitate și Incluziune (BARES D&I), lansată de Asociația OPEN MINDS alături de Cult Research și GRF+, aduce o radiografie detaliată asupra climatului de lucru din organizații și scoate la lumină nu doar progresele făcute, ci și zonele de vulnerabilitate profundă.

Datele sunt prezentate detaliat în cadrul Conferinței OPEN MINDS 2025, cel mai amplu eveniment din România dedicat diversității, incluziunii și viitorului muncii, astăzi, 4 iunie, la Casa Universitarilor din București. 

Barometrul arată că România devine treptat mai deschisă la incluziune: 65% dintre angajați afirmă că respectă diferențele individuale, în creștere de la 57% în 2024. Însă, deschiderea nu e uniform distribuită: 1 din 7 angajați se retrage în tăcere din spațiul colaborativ, pierzând încrederea că vocea sa contează. Aceștia fac parte din segmentul identificat ca „Deconectați social” – persoane aflate în mare parte în roluri de execuție, cu venituri reduse și expuse la marginalizare. 

„Studiul subliniază că polarizarea devine una dintre cele mai mari amenințări pentru coeziunea echipelor, încrederea în leadership și performanța organizațională. Întrebarea esențială pentru liderii de azi rămâne: ce pierdem dacă nu reconectăm colegii care aleg să tacă? Incluziunea nu înseamnă doar prezență, ci participare activă. Miza reală pentru companii este să transforme intenția în acțiune și diferențele în resursă – altfel, vor pierde exact oamenii de care au cea mai mare nevoie.”, spune Mirela Tănase, Vicepreședinte al Asociației OPEN MINDS.

 

Incluziunea prinde contur real: comportamentele se schimbă vizibil

Dincolo de statistici, ediția din 2025 a Barometrului BARES D&I spune o poveste clară: din ce în ce mai mulți angajați aleg conștient să respecte, să includă și să colaboreze. Spațiul profesional începe să reflecte valorile unei societăți mai deschise. Tot mai mulți angajați fac pasul de la tăcere la implicare, comparativ cu 2024:

64% dintre angajați aleg să folosească un limbaj respectuos, fără discriminare, în creștere cu 6% vs. BARES D&I 2024 – un gest simplu, dar care redefinește cultura unei echipe;

65% – mai mult cu aproape 10% comparativ cu anul trecut – declară că respectă diferențele individuale, însemnând că diversitatea nu mai este doar un concept, ci o realitate trăită;

39% (+10% vs. 2024) se implică activ în inițiative de incluziune – fie că susțin colegi, participă la traininguri sau propun idei, schimbarea devine colectivă.

Crește și o categorie esențială: Avangardiștii incluziunii – angajați influenți, echilibrați emoțional și implicați civic, care dau tonul în organizație. Reprezintă deja 33% dintre angajați, cu o creștere de 3% comparativ cu 2024.

„Datele BARES D&I 2025 arată că România profesională se mișcă în direcția bună, dar cu viteze diferite. Avem o categorie din ce în ce mai implicată, dar și una care se deconectează accelerat. Această polarizare nu e doar o problemă de cultură, ci mai ales una de business: afectează coeziunea, decizia și productivitatea.”, afirmă și Paul Acatrini, Managing Partner, Cult Research. 

 

Incluziune cu două viteze: angajații „Deconectați social” se exprimă rar și se pregătesc să demisioneze

Barometrul BARES D&I 2025 scoate la iveală și o realitate îngrijorătoare: în spatele acestor câștiguri se ascunde tendința de polarizare. Grupul „Deconectaților social”, reprezentând 13% dintre angajați, pare să fi renunțat la exprimare, la încredere, la participare. Acești angajați, în special cei aflați în roluri de execuție, industrii tradiționale, cu venituri reduse, resimt cel mai puțin schimbările pozitive. Iar cifrele din 2025 confirmă declinul:

Respectul față de diferențele individuale a scăzut cu 4 puncte procentuale (de la 53% la 49%);

– Susținerea colegilor marginalizați a scăzut cu 7% (de la 54% la 47%);

Capacitatea de a colabora cu orice coleg, indiferent de diferențele dintre ei, a scăzut dramatic cu 16% (de la 59% la 43%);

Participarea la inițiative de incluziune e la doar 25% – de două ori mai mică decât în rândul „Avangardiștilor incluziunii” (51%).

 

Deconectații nu doar că nu mai participă, dar nu mai cred că au un loc în organizațiile în care lucrează:

– Doar 32% spun că lucrează în condiții bune, față de 79% dintre angajații din grupul aflat la polul opus – Avangardiștii incluziunii;

– Doar 28% simt că se pot exprima liber, comparativ cu 75% dintre colegii aflați la polul opus;

– 74% resimt presiune de conformare la opinia majorității – cu 12% mai mult decât Avangardiștii;

– Și cel mai grav: 22% nu se simt deloc confortabil să spună ce gândesc, față de doar 5% în rândul celor mai conectați angajați.

Într-o perioadă în care retenția și sănătatea organizațională devin vitale, acești angajați se pregătesc să plece: aproape 1 din 3 intenționează să își schimbe locul de muncă în 2025.

Datele din 2025 indică o adâncire a decalajului între angajații activi civic ca cetățeni ai organizațiilor și cei care rămân izolați. Credem că acest fenomen e alimentat de contextul macro: un an electoral prelungit, marcat de polarizare și discursuri de excludere, a accentuat senzația de neîncredere și nesiguranță în rândul celor deja vulnerabili. Dacă adăugăm presiunea economică și incertitudinea socială, e clar de ce mulți dintre acești angajați aleg tăcerea în locul participării.”, subliniază Paul Kasprovschi, Director de Cercetare & Evaluare GRF+.

 

Cine este angajatul român în 2025? „Patru Românii” se întâlnesc la job

Barometrul BARES D&I 2025 a explorat șapte dimensiuni definitorii pentru modul în care angajații se raportează la muncă, sănătate, societate și diversitate. Din această analiză complexă rezultă patru tipologii distincte de angajați, cele „Patru Românii”, care coexistă astăzi în spațiul profesional românesc, dar privesc incluziunea în moduri radical diferite.

Cei mai implicați și influenți sunt Avangardiștii incluziunii – o treime dintre respondenți. Sunt angajați echilibrați emoțional, activi civic și adesea aflați în poziții de conducere. Pentru ei, diversitatea este o valoare fundamentală, iar incluziunea un obiectiv pe care îl sprijină activ în organizațiile lor.

La polul opus, Deconectații social, 13% dintre respondenți, se simt marginalizați și lipsiți de sprijin în orice dimensiune a vieții profesionale. Ei nu doar că nu beneficiază de inițiativele de incluziune, dar nici nu au încredere că vocile lor contează în spațiul organizațional.

Între aceste extreme, Spectatorii sociali, care reprezintă 30% dintre angajați, nu manifestă un interes clar pentru cauze civice sau sociale. Deși nu se opun incluziunii, nu o sprijină activ și nu intervin în fața comportamentelor discriminatorii. Majoritatea ocupă, de asemenea, funcții de execuție.

În final, Centrații pe sine, un segment format din 27% dintre respondenți, privesc munca printr-o lentilă profund individualistă. Mulți sunt lideri, dar manifestă reticență în a adopta politici de incluziune atunci când acestea le amenință zona de confort, fiind eventuale blocaje în drumul către o cultură organizațională deschisă și echitabilă.

„Studiul celor Patru Românii de la locul de muncă atrage atenția asupra unui aspect esențial: nu putem vorbi despre un progres real al incluziunii fără a înțelege și reconecta aceste lumi care coexistă, dar nu colaborează încă suficient.”, conchide Mirela Tănase, Vicepreședinte al Asociației OPEN MINDS.

 

Direcții pentru reconectarea colegilor care stau pe margine 

Pentru Asociația OPEN MINDS, concluziile ediției 2025 a Barometrului vin cu o miză clară: incluziunea nu poate fi o promisiune generală, ci trebuie aplicată diferențiat, cu intenție și consecvență. Dincolo de creșterile notabile în comportamentele incluzive, datele scot la lumină o realitate care cere acțiune: dacă nu sunt sprijiniți concret, angajații din segmente vulnerabile se retrag tăcut, iar efectele sunt vizibile. 

Pentru a corecta această dinamică și a face din diversitate o resursă reală pentru toate categoriile de angajați, OPEN MINDS propune trei direcții strategice pentru companii: construirea de proiecte de colaborare între echipe diverse, crearea de spații sigure pentru exprimare autentică și asumarea unui leadership vizibil incluziv, care nu doar tolerează, ci valorifică diferențele. Aceste repere devin, în 2025, elemente-cheie nu doar pentru cultura organizațională, ci și pentru performanța sustenabilă a oricărei organizații.

Conferința OPEN MINDS 2025, evenimentul-fanion al diversității și incluziunii în România, reunește astăzi la Casa Universitarilor din București peste 50 de speakeri, pe 8 teme de conversație și 3 scene dedicate leadershipului empatic, sănătății emoționale și progresului în HR, media și educație, aducând în discuție și tematicile ce decurg din datele BARES D&I 2025. Conferința este locul în care vocile publice și liderii de organizații construiesc punți reale între opinii, comunități și generații. 

Conferința OPEN MINDS 2025 este posibilă datorită parteneriatelor cu organizații care cred în forța incluziunii: Pluxee, Provident, Worldpay, Brinks, Burn, Coca-Cola HBC, Fundația Orange, Untold, Heineken, Beciul Domnesc, Eisberg, Mega Image.

Parteneri media: HotNews, Club Antreprenor, PR Wave, Panorama, CSRmedia, Digi FM, Global HR Manager, EventsMax, The Woman, Oameni și Companii, News.ro.

 

Despre cea de-a doua ediție a Studiului BARES D&I (Diversitate și Incluziune)

BARES D&I, Barometrul României Responsabile, este o inițiativă Research & Development creată încă din 2022 de Cult Research și GRF+. Ca metodologie, studiul a introdus, pentru prima dată în România, LOHAS (Lifestyles of Health and Sustainability). Pentru colectarea datelor a fost folosită metoda CAWI, printr-un chestionar online prin intermediul CultIO, platformă care oferă acces la un panel de peste 40.000 respondenți. Studiul este relevant la nivel național, realizat pe un eșantion de 806 de respondenți, având o marjă de eroare de +3,5%. Lansarea datelor complete BARES D&I (Diversitate și Incluziune) 2025 are loc în cadrul Conferinței OPEN MINDS, astăzi, 4 iunie.

 

Despre OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune

OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune, înființată în anul 2023 de către Exploratist – Agenție de Employee Experience, este o organizație nonguvernamentală care facilitează implicarea companiilor în viețile comunităților locale, prin acțiuni cu impact pozitiv care generează atașament, credibilitate și încredere. Asociația integrează agendele organizațiilor cu inițiative ale societății civile, prin abordări pe termen lung și cu impact sporit. Asociația este dedicată dezvoltării proiectelor educaționale și sociale, promovând inovația și designul empatic pentru a sprijini diverse categorii de beneficiari. Cu sprijinul partenerilor săi, OPEN MINDS continuă să creeze oportunități de dezvoltare și incluziune pentru comunități vulnerabile.

 

Despre Cult Research

De 16 ani, Cult Research se angajează să furnizeze perspective și informații valoroase care contribuie la o înțelegere mai bună a fenomenelor din societate și la adaptarea organizațiilor la aceste realități. Oferind analize și date pe diverse subiecte de interes național, compania își propune să contribuie la formarea unei societăți în care calitatea vieții este îmbunătățită constant.

MedLife continuă să ofere servicii medicale gratuite comunităților vulnerabile prin proiectul „Caravana cu Sănătate”

Grupul MedLife continuă proiectul național Caravana cu Sănătate, o inițiativă menită să faciliteze accesul la servicii medicale esențiale pentru locuitorii din zonele rurale și orașele mici din România. Prima oprire din acest an a caravanei a avut loc în comuna Jidvei, județul Alba.

În 2025, proiectul capătă o nouă amploare, prin extinderea ecosistemului de parteneri și consolidarea colaborării dintre sectorul medical, cel financiar, respectiv cel de tehnologie. MedLife se alătură astfel Băncii Mobile, o inițiativă BCR & Vodafone, într-un demers comun care își propune să aducă mai aproape de oameni servicii medicale, soluții bancare moderne, respectiv servicii de telecomunicații. În cadrul acestei colaborări, MedLife pune la dispoziție o unitate medicală mobilă complet echipată, care oferă gratuit consultații de medicină generală, recoltare analize uzuale de laborator și investigații EKG.

Pe lângă serviciile medicale, inițiativa include și o componentă de educație financiară, precum și acces direct la servicii bancare prin intermediul Băncii Mobile BCR. Reprezentanții MedLife vor fi, de asemenea, prezenți în cadrul băncii mobile pentru a oferi informații despre serviciile medicale disponibile, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare și acces la soluții de sănătate personalizate în comunitățile vulnerabile.

„A face bine este în ADN-ul MedLife – nu doar ca parte din misiunea noastră profesională, ci ca angajament față de oamenii din comunitatea din care facem parte. Prin Caravana cu Sănătate, inițiativă lansată încă din perioada pandemiei COVID-19, ne dorim să fim acolo unde este cea mai mare nevoie de noi, în comunitățile cu acces limitat la servicii medicale. Colaborarea cu BCR ne permite să oferim un sprijin real și integrat, consolidând eforturile noastre de a face România bine, respectiv mai solidară și mai aproape de oameni.”, a declarat Ina Ilie, Director de PR, Grupul MedLife.

Această acțiune face parte din strategia MedLife de a investi în prevenție și în accesibilitatea serviciilor medicale, în concordanță cu misiunea companiei de a îmbunătăți constant starea de sănătate a populației din România. Unitatea mobilă a MedLife a parcurs peste 5.000 de km, a investigat, consultat, testat gratuit peste 3.000 de persoane, prin acțiuni care au vizat comunități vulnerabile din mediul rural, categorii de români afectați de pandemia de coronavirus, pacienți cu boli cronice, dar și refugiați din Ucraina.

Programul caravanei în luna iunie:

– Orașul Rupea, județul Brașov: 13 – 15 iunie

– Comuna Prejmer, județul Brașov: 27 – 29 iunie

Următoarele locații vor fi anunțate ulterior.

***

Despre Grupul MedLife

MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Jazz in the Park – Festivalul care te încarcă cu energie 

5 motive pentru care acest festival e oază de relaxare pentru femei

Într-o lume agitată, în care evenimentele mari par uneori să ceară mai multă energie decât oferă, Jazz in the Park propune altceva: un festival trăit în ritmul zilei, în natură, cu muzică live care te încarcă, nu te epuizează. Nu e doar un festival de jazz. E o experiență pe care o recomanzi prietenelor tale, o reiei an de an și, mai ales, o trăiești cu bucurie. Pentru că e făcut pe bune și cu grijă pentru oameni.

Iată de ce credem că Jazz in the Park este unul dintre cele mai potrivite festivaluri pentru femei – fie că vii singură, cu iubitul sau soțul, cu prietenele, în familie extinsă sau cu cei mici.

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/
 

1. Un festival de zi, nu o cursă de anduranță

Jazz in the Park se desfășoară între 6 și 8 iunie, în Cluj-Napoca, în Parcul Etnografic. Se deschide la ora 14:00 vineri și la 12:00 sâmbătă și duminică, iar programul se încheie la miezul nopții. Ai timp să te bucuri de muzică, să povestești cu cei dragi, să mănânci bine și tot să te întorci acasă cu energie. Nu pierzi nopți, nu te simți copleșită. E despre tihnă, nu despre epuizare.

 

2. Muzica live ca act de îngrijire

Într-o lume în care suntem bombardați de sunete, jazzul e o formă de pauză activă: muzica live, cântată la instrumente, în aer liber, în acorduri care relaxează și revigorează. La Jazz in the Park, muzica nu e zgomot. Nu trebuie să ridici vocea ca să te faci auzită. Dimpotrivă, ai ocazia să asculți și muzica, și pe cei de lângă tine – ba chiar și pe tine însăți.

 

3. Ai loc. La propriu.

Festivalul are loc în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, o oază de natură cu alei, livezi, curți tradiționale. Nu te înghesui la garduri de metal, la cozi, nu stai pe borduri să mănânci. Multe dintre curți au loc de șezut, ba chiar vei găsi un pop-up restaurant, unde te poți bucura de o masă în tihnă, la soare sau la umbră. Și sincer: câte șanse ai să iei prânzul într-un Muzeu Etnografic, în aer liber?

 

4. Un festival unde copiii și bunicii sunt bineveniți

Copiii cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, intră gratuit, iar cei mai mici au o grădină dedicată lor. Poți veni liniștită cu familia, ba chiar și cu bunicii – e un spațiu intergenerațional, unde jazzul aduce laolaltă toate vârstele. Și da, poți veni și cu animăluțul tău de companie. 

 

5. Ai timp pentru tine și ai cu cine-l împărtăși

Jazz in the Park nu e despre agitație. E despre răgaz. Și despre muzică, conversație, natură și descoperire. Fie că vrei să stai cu prietenele la un pahar de vin, să citești pe o pătură în iarbă sau să mergi la o discuție interesantă în cadrul programului ”Întâlnirilor pe prispă”, ai libertatea să-ți alegi ce îți face bine.

 

Jazz in the Park are loc între 6 și 8 iunie, în Cluj-Napoca. Programul complet, biletele și toate detaliile sunt disponibile pe www.jazzinthepark.ro.

Hai și tu la jazz! Fă-ți vara frumoasă de la primul weekend.

CONAF lansează oficial reprezentanța din Franța

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) deschide un nou orizont al misiunii sale, odată cu lansarea reprezentanței din Franța. Această extindere simbolizează puterea de a transforma o viziune locală într-un curent european. Cu pași fermi și inimă curajoasă, CONAF devine o forță care modelează viitorul antreprenoriatului feminin, construind poduri între culturi, idei și generații.

Evenimentul a avut loc la inima Parisului, în atmosfera încărcată de istorie a sălii Salle Cortot, un loc unde muzica lui George Enescu răsună ca un ecou al geniului și sacrificiului. Proiecția filmului-documentar „Enescu – Jupuit de viu” a adus în fața audienței o poveste despre forța interioară, creație și iubire, virtuți care inspiră și ghidează și spiritul CONAF.

În această seară încărcată de emoție și speranță, a fost oficial anunțată numirea Ruxandrei Șerban ca președintă a reprezentanței CONAF Franța, o voce inspirațională care va conduce o comunitate înflăcărată de dorința de a transforma viziunea în realitate.

 

Cristina Chiriac, președinta CONAF, a subliniat cu emoție importanța momentului:
Lansarea CONAF Franța nu este doar o extindere geografică, ci o afirmare a puterii antreprenoriatului feminin ca motor al schimbării sociale și economice. În vremuri de provocări fără precedent, este datoria noastră să construim poduri și să transformăm ideile în fapte, să aducem Europa mai aproape de România, și România mai aproape de Europa.”

 

Cu o privire clară spre viitor, Ruxandra Șerban, președinta CONAF Franța, a spus:

Mă bucur să duc mai departe flacăra sprijinului pentru antreprenoriatul feminin, acum și în Franța. Ca antreprenoare, femeie în industria filmului, știu cât de important este să ne susținem, să creăm punți și să visăm cu ochii deschiși. CONAF merge mai departe, cu inima în România și pașii spre lume.

CONAF Franța devine astfel un simbol al continuității, un liant între rădăcinile românești și energia europeană, o platformă care va susține dezvoltarea durabilă, egalitatea de șanse și inovația.

 

 Teodora Tompea, ambasador CONAF, a adăugat:


Este un moment în care cultura, arta și antreprenoriatul se întâlnesc, o punte între trecut și viitor, între tradiție și schimbare.”

Această lansare este începutul unei călătorii eroice, în care o comunitate puternică de femei antreprenor răspunde provocărilor timpului, construind punți, deschizând drumuri și redefinind limite. CONAF devine astfel o lumină călăuzitoare a antreprenoriatului feminin în Europa, un model de inspirație și curaj.

 

Despre CONAF
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin este cea mai mare și influentă organizație patronală din România dedicată susținerii antreprenoriatului feminin, care acum scrie istorie la nivel european. Cu peste 5.500 de companii și 245.000 de angajați în comunitatea sa, CONAF inspiră și conduce schimbarea prin proiecte de impact, educație antreprenorială și dialog strategic cu autoritățile.

Cu această lansare, CONAF confirmă că un vis mare, purtat de mulți, devine o forță care nu cunoaște limite.

UNTOLD caută designeri, creatori de stil și artiști îndrăzneți pentru Designers’ Nest

UNTOLD nu este doar un festival, este un univers. Unul în care energia, magia și libertatea se exprimă și prin modă. Designerii pot colora această lume prin creații vestimentare, colecții capsulă, design de obiect, încălțăminte, bijuterii, make-up, accesorii. Organizatorii UNTOLD caută designeri, creatori de stil și artiști îndrăzneți care doresc să facă parte din zona de fashion a festivalului.            

Cei care vor să intre în acest univers prin concepte creative pot aplica în perioada 2 – 15 iunie 2025, prin completarea unui formular de înscriere: https://forms.monday.com/forms/f0ea34b43ad8b43c4acc98b3a507b0fe?r=use1

Zona care găzduiește Designers’ Nest – este un hub de creativitate și expresie artistică. În fiecare an, aici se întâlnesc cei mai funky designeri, make-up artiști, hairstyliști și vendori din zona de fashion & beauty, pentru a crea o experiență completă pentru fanii festivalului UNTOLD.  

Atmosfera este completată de artiști stradali, dansatori, acrobați, show-uri de lumini, artificii spectaculoase, decoruri tematice. Fanii festivalului devin, la rândul lor, parte din poveste – timp de patru zile și patru nopți, își aleg cele mai îndrăznețe ținute, coafuri și machiaje, conturând un stil personal autentic, în armonie cu spiritul UNTOLD.

Designers’ Nest este o inițiativă marca UNTOLD Universe, care susține și promovează talentul și autenticitatea designerilor din România, printr-un fashion-hub în interiorul festivalului. Aici, mii de fani vin să descopere concepte creative, să-și creeze ținute, să-și completeze look-ul de festival și să interacționeze direct cu artiștii care inspiră prin fiecare detaliu.

UNTOLD X va avea loc între 7 și 10 august, în Cluj-Napoca, și va aduce pe scenă unele dintre cele mai mari nume ale muzicii globale. Ediția din acest an marchează un moment important în istoria festivalului, consolidând poziția UNTOLD între cele mai mari și influente evenimente de muzică din lume. 

Lineup-ul din acest an reunește unele dintre cele mai importante nume ale muzicii internaționale: Post Malone, Metro Boomin, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, Tiësto, Alan Walker, FISHER, Black Coffee, Anyma, Hugel, Alok, Adriatique, Dom Dolla, ARTBAT, dar și artiști români de top: INNA, Delia, Irina Rimes, VAMA.

TIFF.24: Regizorul Bogdan Mureșanu își prezintă, în premieră primul său scurtmetraj animat

Regizorul Bogdan Mureșanu va fi prezent anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania, atât ca membru al juriului Competiției Internaționale, cât și în calitate de regizor, scenarist și producător al filmelor „Anul Nou care n-a fost” și „Magicianul” – incluse în programul  Zilelor Filmului Românesc (ZFR).


„Magicianul” este primul său scurtmetraj de animație ca regizor și va avea premiera națională națională la TIFF.24, după proiecția mondială din competiția Festivalului Internațional de Film de Animație Annecy. Filmul, prezentat în afara competiției oficiale ZFR, va fi inclus în cadrul calupului de scurtmetraje ce va rula pe 20 iunie la Cinema Florin Piersic de la 11:30 și pe 21 iunie de la 19:45 la Sapientia (BILETE). La întâlnirea cu publicul va fi prezentă o parte din echipa filmului.

Pornind de la o povestire scrisă în urmă cu 20 de ani și publicată de Bogdan Mureșanu în volumul de proză scurtă „Erata”, scurtmetrajul la care au lucrat animatorii Mihnea Buzatu, Octavian Chiriac, Alexei Gubenco și Alexandru Pop invită publicul într-o călătorie imaginară în 1910, la Sulina, în seara inaugurării primei centrale electrice din oraș.

Personajul principal este magicianul Ilarion, care trăiește o poveste de dragoste interzisă și o îngrijorare aparte în ce privește modul în care-și va câștiga existența într-o lume nouă.

Celebrul autor, ilustrator și artist de benzi desenate Alexandru Talambă („Tamba”), cunoscut pentru albume precum „Sidi Bouzid Kids” (2012), „Elabuga” (2011) și „Mila 23” (2012), este directorul artistic al scurtmetrajului „Magicianul”.

Mircea Lăcătuș și Andrei Bǎlǎșoiu sunt editorii filmului, iar Didier Falk a compus muzica.

Actorii Cosmin Șofron, Mihai Gruia Sandu, Ionuț Achivoaie, Ioana Flora, Luca Toma, Olimpia Melinte, Valeriu Andriuță, Dana Vulc, Claudiu Trandafir, Ștefan Velniciuc, Constantin Florescu, Virgil Aioanei, Ionuț Grama, Adriana Titieni, Constantin Bărbulescu, Tudor Istodor, Oltin Hurezeanu,  Sebastian Ioan Lungu și-au împrumutat vocile personajelor din acest scurtmetraj. 

Bogdan Mureșanu este scenaristul, regizorul și producătorul lungmetrajului „Anul Nou care n-a fost”, nominalizat anul trecut la European Film Awards (European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI), deținător a 24 de premii internaționale și 10 trofee la Premiile Gopo (patru dintre acestea pentru Bogdan Mureșanu – Cel mai bun film de lungmetraj, Ce mai bun film de debut, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu).

A debutat ca scenarist în 2008 cu scenariul pentru „Torța umană” (cel mai bun scurtmetraj la competiția de scenarii TIFF). A semnat scenariile pentru „Opinci” (2019) – scurtmetraj de animație, regizat de Anton și Damian Groves (Cel mai bun scurtmetraj românesc la TIFF 2019, Premiul Publicului Tânăr la Clermont Ferrand) și „Unde este Sofia?” – Cel mai bun scenariu la Festivalul de Film OAXACA, Mexic 2012, apoi a scris și regizat scurtmetrajele „Tuns, ras și frezat” (2013), „Spid” (2016), „Negruzzi 14” (2016) și „Reflexul Semmelweis (2016)”. Scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun”, lansat în 2018, a câștigat premiul Academiei Europene de Film în 2019, avut peste 200 de selecții la festivaluri și 72 de premii (inclusiv Grand Prix la Festivalul Internațional de Film Clermont Ferrand, Franța; Cel mai bun scurtmetraj european la Alcine, Festivalul European de Film, Spania) și s-a aflat pe lista scurtă pentru nominalizările la Premiile Oscar.

Scurtmetrajul „Magicianul” a fost produs de Kinotopia,  în coproducție cu “MINYA Film and Animation” (Croația) și “Promenons-nous dans le bois” (Franța).

Producător: Bogdan Mureșanu.

Coproducători: Viorel Chesaru (Chainsaw Europe),  Étienne Jaxel-Truer (Promenons-nous Dans Les Bois /Studio Ejt-labo), Miljana Dragicevic (Minya Film And Animation).

Producători executivi: Dan Burlac și Adriana Bumbeș.

Producători asociați: Theo Nissim, Ruxandra Șerban, Alexandra Svet.

Manager producție: Sorin Stuparu.

Distribuitor internațional: Eduardo M. Escribano Solera (Mailuki Films).

Mulțumiri speciale: Conceptual Lab by Theo Nissim

Sponsori: PPC, PPC Renewables și Rețele Electrice

Daniela Micușan, CEO TP Romania: „În momentele de incertitudine, mă ghidez după principiul – echipa mea este oglinda mea”

Daniela Micușan este CEO TP Romania, preluând acest rol după ce compania a achiziționat la nivel global Grupul Majorel. Cu aproape 20 de ani de experiență în leadership executiv, Daniela excelează în conducerea transformărilor complexe de business și în optimizarea serviciilor externalizate pentru jucători cheie din IT&C, Automotive, Tech & Entertainment, Mass Media, Cloud Computing și E-commerce.

Daniela crede în leadershipul bazat pe empatie, construind o cultură în care greșelile devin oportunități de învățare și dezvoltând un mediu de lucru unde fiecare membru se simte valorizat și motivat.

 

Ce s-a schimbat, profesional și personal, în viața dumneavoastră de la ultimul interviu pe care ni l-ați acordat?

 

În ultima perioadă, am traversat o etapă de transformare semnificativă în plan profesional. După achiziția Majorel, am preluat rolul de CEO al TP Romania, ceea ce a presupus integrarea a peste 3.500 de colegi și consolidarea unei culturi organizaționale comune. Această experiență mi-a reconfirmat importanța adaptabilității și a empatiei în leadership.

 

Dar referitor la compania al cărei CEO sunteți? Ce au adus acești ani nou în cadrul organizației? Care au fost schimbările majore și cum v-ați adaptat la tot ceea ce au adus contexte naționale și internaționale?

 

TP Romania a evoluat semnificativ în ultimii ani, devenind lider pe piața BPO din România. Achiziția Majorel a fost un pas important, iar integrarea celor două culturi organizaționale a fost o provocare majoră. Am investit în dezvoltarea unei culturi bazate pe încredere, diversitate și incluziune, punând accent pe bunăstarea angajaților și pe inovație. În fața provocărilor economice și geopolitice, am rămas fideli valorilor noastre și am continuat să investim în tehnologie și în dezvoltarea profesională a echipei.

 

Autenticitatea rămâne o valoare de bază pentru dumneavoastră. Cum reușiți să o protejați, în contextul în care funcția de CEO presupune adesea compromisuri și decizii dificile?

 

Autenticitatea este fundamentul relațiilor noastre. Chiar și în fața deciziilor dificile, mă străduiesc să fiu transparentă și să comunic deschis cu echipa. Cred că a fi autentic înseamnă a acționa cu integritate și a lua decizii care reflectă valorile noastre comune. În momentele de incertitudine, mă ghidez după principiul „my team, my mirror” – echipa mea este oglinda mea.

 

Care sunt cele mai eficiente metode prin care reușiți, în cadrul TP Romania, să păstrați o cultură organizațională sănătoasă în echipe mari și distribuite geografic?

 

Comunicarea constantă și transparentă este esențială. Avem un departament puternic de L&D ce organizează sesiuni de feedback și workshopuri pentru a înțelege nevoile angajaților și pentru a construi împreună soluții. Promovăm un mediu de lucru bazat pe încredere, respect și recunoaștere a performanței.

 

Cum se traduce, din perspectiva dumneavoastră de lider, responsabilitatea de a conduce cea mai mare echipă din industria BPO din România? Ce provocări vin odată cu această poziție de top?

 

Responsabilitatea este foarte mare, dar și oportunitatea de a influența pozitiv viețile a peste 3.500 de oameni. Provocările includ menținerea unei culturi organizaționale coerente, adaptarea la schimbările rapide din tehnologie și asigurarea unei experiențe excelente pentru clienți. Mă concentrez pe dezvoltarea continuă a echipei și pe crearea unui mediu în care fiecare membru să se simtă valorizat și motivat.

Credit foto: Camelia Burduja

 

Afirmați că un lider de succes trebuie să se identifice cu valorile companiei și să creadă că face parte din ceva important. Cum procedați, concret, pentru ca această viziune să fie simțită și asumată de către echipele de la toate nivelurile organizației?

 

Prin exemplu personal. Particip activ la evenimentele interne, ascult nevoile echipelor și mă implic în proiecte care reflectă valorile noastre. De asemenea, am creat canale de comunicare bidirecționale, unde angajații pot împărtăși idei și feedback. Astfel, fiecare membru al echipei simte că face parte dintr-o misiune comună.

 

Cum arată, în mod obișnuit, o zi de lucru pentru dumneavoastră? Există ritualuri, obiceiuri sau momente-cheie care vă ajută să vă mențineți echilibrul și eficiența într-un rol atât de solicitant?

 

Ziua începe cu o sesiune de reflecție personală și planificare a priorităților. Îmi rezerv timp pentru întâlniri cu echipele, pentru a înțelege provocările lor și pentru a oferi suport. De asemenea, acord importanță pauzelor pentru a menține un nivel optim de energie. La finalul zilei, fac o evaluare a realizărilor și a lecțiilor învățate.

 

Ați fost adesea un model pentru femeile din mediul de afaceri. Ce sfat i-ați da unei tinere aflate la început de drum într-o industrie competitivă? Ce sfat v-ați fi dorit să primiți dumneavoastră la început de carieră?

 

Le-aș sfătui să fie autentice, să își urmeze pasiunile și să nu se teamă de eșecuri. Fiecare provocare este o oportunitate de învățare. La începutul carierei mele, mi-aș fi dorit să înțeleg mai bine importanța echilibrului între viața profesională și cea personală și să am mai multă încredere în propriile abilități.

 

Tematica The Woman 2025 este Trust & Transparency. Cum abordați aceste valori în activitatea dumneavoastră de business și leadership?

 

Încrederea și transparența sunt fundamentale în relațiile noastre. Mă asigur că deciziile sunt comunicate clar și că există un feedback constant între toate nivelurile organizației. Promovăm o cultură în care greșelile sunt recunoscute și folosite ca oportunități de învățare, nu ca motive de pedeapsă.

 

Ați urcat, în acest an, pe scena conferinței The Woman. Cum ați trăit această experiență? Ce emoții v-au însoțit și ce a însemnat pentru dumneavoastră să vă adresați comunității The Woman?

 

A fost o onoare și o responsabilitate. Am simțit o conexiune profundă cu audiența. A fost o oportunitate de a împărtăși din experiența mea și de a încuraja alte femei să își urmeze visurile. Comunitatea The Woman este un exemplu de susținere și solidaritate feminină.

 

Cum vedeți evoluția industriei BPO în următorii 5 ani și ce rol va juca România în această transformare? Dar dacă ne raportăm la TP Romania?

 

Industria BPO va continua să se digitalizeze, iar România are potențialul de a deveni un hub regional datorită talentului local și a infrastructurii dezvoltate. TP România va juca un rol activ în această transformare, investind în tehnologie și în dezvoltarea competențelor angajaților pentru a răspunde cerințelor pieței.

 

Ce vă inspiră cel mai mult în activitatea de zi cu zi, atât din perspectiva profesională, cât și personală? Există anumite momente, oameni sau principii care vă motivează să mergeți mai departe, mai ales în momentele grele?

 

Mă inspiră echipa mea și impactul pozitiv pe care îl avem asupra comunității. Principiile de integritate, empatie și excelență mă ghidează în fiecare zi. În momentele dificile, mă concentrez pe scopul nostru comun și pe valoarea pe care o aducem clienților și angajaților noștri.

 

Redactor:

S-a încheiat a cincea ediție BANDA ASAP

Aproape 500 de elevi din județele Cluj și Olt au demonstrat că supereroii nu poartă neapărat pelerine, ci idei creative și misiuni verzi! A cincea ediție a concursului BANDA ASAP, organizat de ASAP România în parteneriat cu Animest, s-a încheiat cu succes, aducând în prim-plan povești vizuale captivante despre reciclare și responsabilitate față de mediu.

Sub tema provocatoare: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”, elevii de gimnaziu și de liceu din județele Cluj și Olt au fost invitați să creeze benzi desenate prin care să redea un viitor mai curat și mai sustenabil. Rezultatul? Lucrări care îmbină creativitatea cu mesajele ecologice în mod jucăuș și proaspăt: de la „Veverița salvatoare”, „Puterea Motivației” și „Balene vs. Plastic”, până la „Piratul cu aripi albe”, „România Respiră”, „Fotbalistul reciclării” și „Inima mea, Planeta”. 

Ca și la edițiile anterioare, cei trei jurați ai concursului, Ligia Soare, Miruna Smit și Alexandru Ciubotariu, au avut o misiune provocatoare, dat fiind nivelul ridicat de creativitate și originalitate al lucrărilor:

„Și de această dată, lucrările înscrise în concurs ne-au depășit așteptările – au fost pline de imaginație, de speranță, dar și de mesaje profunde despre responsabilitate și schimbare. Mi-a făcut o reală plăcere să parcurg poveștile create de elevi și să văd cum tema reciclării poate fi abordată cu atâta creativitate. Datorită acestor copii, viitorul pare puțin mai verde și mai optimist.”, a declarat Ligia Soare, coorganizatoare Animest.

 

Premii pentru viitorul planetei

ASAP România și Animest au premiat nu doar imaginația, ci și aspectul vizual al lucrării și respectarea temei concursului. Cei opt elevi câștigători – câte patru din fiecare județ – sunt răsplătiți cu biciclete moderne. Profesorii lor coordonatori vor beneficia de cursuri de dezvoltare profesională, iar școlile din care provin elevii premiați primesc opt table interactive.

Iată lista câștigătorilor:

 

Județul Cluj:

– Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Luana Vădan (12 ani), cu lucrarea „Absent” / prof. Delia Andrea Gröller;

– Șc. Gimnazială „Avram Iancu” – Câmpia Turzii / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Ariana Chiș (12 ani), cu lucrarea „Aventură periculoasă” / prof. Karina Szutor;

– Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Andrei Taechasirithavorn (18 ani), cu lucrarea „Obiceiuri” / prof. Ana Cristina Marian;

– Liceul Teoretic „Avram Iancu” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Alissa-Sofia-Maria Bocance (15 ani), cu lucrarea „Când Pământul a plâns – Viață din cenușă” / prof. Delia Andrea Gröller.

 

Județul Olt:

– Șc. Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Delia Maria Călin (14 ani), cu lucrarea „Iubirea față de natură” / prof. Alina-Rodica Vieru;

– Șc. Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andreea Nectaria (14 ani), cu lucrarea „Eroii reciclării” / prof. Alina-Rodica Vieru;

– C.N. „Ion Minulescu” – Slatina / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Ștefan A.F. Radu-Ionuț (16 ani), cu lucrarea „Recycle Man” / prof. Maria-Luana Ivan;

– Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” – Scornicești / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Bianca Nicolae (17 ani), cu lucrarea „Puterea unei dorințe” / prof. Nicoleta Andreea Ninciu.

 

Tineri creativi, mesaje puternice: „Am vrut să redau prin artă o formă de protest tăcut”

Pentru unii dintre elevii câștigători ai concursului BANDA ASAP, reciclarea este mai mult decât un gest ecologic – este o formă de superputere prin care pot proteja planeta. Bianca Nicolae, elevă la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, Olt, a fost inspirată de benzile desenate cu Batman și eroii Marvel: „M-am gândit că reciclarea e și ea un fel de superputere pe care o avem ca să protejăm planeta.” Alissa-Sofia-Maria Bocance, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, a tratat banda desenată ca pe un protest tăcut: „Să ofere o voce pădurilor defrișate, apelor poluate și viitorului nostru.” La rândul ei, Luana Vădan, elevă tot din Cluj-Napoca, a fost marcată de contrastul dintre impactul tehnologiei și nevoia de reconectare cu mediul: „Faptul că oamenii deja sunt absorbiți de tehnologie a fost principala mea inspirație.” Elevii au transmis prin desen nu doar creativitate, ci și o conștientizare autentică a rolului lor în protejarea mediului. De la colectarea separată a deșeurilor și reciclarea PET-urilor, până la refolosirea obiectelor, plantarea copacilor sau folosirea transportului public, elevii integrează gesturi sustenabile în rutina lor și demonstrează astfel că fiecare alegere contează.

 

„Respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” – vocea profesorilor implicați în concurs

Prof. Delia Andrea Groller, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, subliniază că „respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” și consideră că activitățile creative, precum realizarea de accesorii din materiale reciclate, ajută elevii să înțeleagă importanța reutilizării și reciclării. Prof. Alina-Rodica Vieru, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” din Caracal, remarcă interesul crescut al elevilor pentru protejarea mediului, manifestat prin proiecte și acțiuni de ecologizare.

În privința anului 2040, prof. Groller își imaginează „o lume mai curată, cu ape limpezi” și oameni mai educați, care prețuiesc resursele planetei. Prof. Andreea Ninciu, de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, speră ca reciclarea separată să devină o obișnuință, iar prof. Ivan Maria-Luana, de la C.N. „Ion Minulescu” din Slatina, apreciază modul în care creativitatea elevilor contribuie la conștientizarea ecologică, mai ales în cadrul activităților din Săptămâna Verde.

 

BANDA ASAP merge mai departe

„A cincea ediție BANDA ASAP ne-a reconfirmat că tinerii au o voce puternică atunci când vine vorba despre protecția mediului – iar benzile desenate devin un mijloc expresiv și captivant prin care își spun povestea. Ne-a bucurat deschiderea elevilor și profesorilor din județele Cluj și Olt și, mai ales, diversitatea abordărilor creative. Dincolo de desen, este vorba despre implicare și o dorință sinceră de schimbare. Pregătim o nouă ediție BANDA ASAP, așa că vă invităm să ne rămâneți aproape!”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP România. 

Toate detaliile despre program, pe site-ul oficial asap-romania.ro sau pe paginile de social media, Instagram și Facebook

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.700 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste 600.000 de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Georgiana Gogolan, architect și designer de interior: „O casă poate educa. Te poate învăța să ai grijă de tine, să te oprești, să alegi conștient”

Georgiana Gogolan este arhitect, designer de interior și creatoarea canalului de YouTube „Designing La Dolce Vita”, unde povestește despre designul premium italian și despre arta subtilă de a construi spații în care te simți cu adevărat acasă.

Georgiana a semnat amenajarea interioară a scenei principale a conferinței The Woman 2025, creând un decor elegant și primitor pentru cele peste 800 de participante. Spațiul gândit de ea nu doar că a oferit o atmosferă caldă și intimă speakerilor, dar a și reflectat puterea diversității și esența feminină a evenimentului.

Am stat de vorbă cu Georgiana despre începuturile carierei sale în arhitectură și design, despre cum este să fii antreprenor și creator de conținut într-o industrie atât de dinamică, și despre cum poți transforma spațiile în care locuiești și lucrezi în adevărate surse de inspirație și energie pozitivă.

 

Ce te-a învățat casa copilăriei tale despre estetică?

Casa copilăriei mele m-a învățat că frumusețea unui spațiu nu este ceva ce primești, ci ceva ce alegi să creezi. Crescând între două lumi – un apartament modest în București și casa mătușii din satul Pietrari – am experimentat încă de mică contrastul între estetică și emoție. În apartamentul nostru din București, estetica nu era pe lista priorităților familiei mele, iar acest gol m-a făcut să simt nevoia să umplu casa cu gesturi mici: flori așezate diferit, culori noi pe pereți, obiecte pe care le reimaginam mereu prin mici proiecte DIY. În schimb, în casa mătușii mele din Pietrari am descoperit armonia absolută dintre spațiu și oamenii care îl locuiesc, echilibrul cald al unei case vii, care se schimbă și evoluează odată cu familia ei. Astfel, am învățat devreme că un spațiu cu adevărat frumos nu e doar o imagine, ci o expresie continuă și sinceră a identității tale, căruia merită să-i oferi aceeași grijă și atenție pe care le-o acorzi oamenilor dragi sau propriei tale imagini.

 

Ți-ai început formarea ca arhitect, dar ai devenit mult mai mult: curator de emoții, designer de detalii care aduc liniște. Când ai simțit prima dată această transformare?

Arhitectura m-a format ca o școală a clarității: a fost, inițial, o rigoare aproape militară. O disciplină a gândirii care mi-a oferit stabilitate interioară — genul de siguranță care te pregătește să duci orice proiect la capăt. În primii ani de carieră am lucrat la proiecte publice vaste — spitale, ambasade, clădiri diplomatice, turnuri de birouri — și mi-a plăcut ordinea, scara mare, ideea de impact. Dar, în timp, am început să simt că lipsește ceva. Îmi doream să mă întorc la natura mea feminina— să ajung la emoția locuirii.

Așa am ajuns în designul de interior, unde am descoperit o altă ramură a arhitecturii: cea a intimității, a rutinelor personale, a gesturilor care nu se văd, dar care construiesc viața. Aici, mi-am găsit vocea. Ador să intru în povestea cuiva, să observ detalii pe care nici ei nu le conștientizează — și să le ofer un spațiu care îi surprinde prin cât de bine le seamănă. Un spațiu care nu cere nimic, dar oferă tot. Cred că abia atunci am devenit cu adevărat designer: în momentul în care am înțeles că liniștea și firescul pot fi cele mai puternice forme de expresie.

 

Într-o lume în care se pune presiune pe perfecțiune vizuală, tu ai ales un drum invers. Ce te-a dus acolo?

Perfecțiunea vizuală nu m-a atras niciodată. E rece, predictibilă, statică. Iar eu lucrez cu oameni, nu cu compoziții.
Ceea ce mă interesează este ce se simte într-un spațiu, nu ce se vede prima dată. Cum sună liniștea dintr-o cameră. Cum cade lumina într-un colț pe care nu l-ai fotografiat niciodată. Cum un material natural îmbătrânește frumos, fără să-și piardă farmecul. Am înțeles devreme că oamenii nu își doresc o casă de poză — își doresc un acasă care in care sa se recunoască, să îi liniștească, să îi cuprindă. Așa a devenit designul, pentru mine, o formă de prezență tăcută. Construiesc un fel de fundal viu, care le permite oamenilor să fie ei înșiși si se premediteze următoarele schimbări. 

 

Femeile își revendică azi mai mult ca oricând spațiul — în societate, dar și în propriile case. Cum simți tu acest nou tip de clientă? Ce caută cu adevărat?

Lucrez adesea cu cupluri tinere, aflate la început de drum. Sunt oameni care construiesc o identitate comună, mai mult decât o casă. Dar în mijlocul acestei dinamici, eu privesc mereu către ea. Femeia.
Pentru mine, ea e firul de tensiune frumoasă care ține totul în echilibru. Casa visurilor ei e rar doar o imagine dintr-un moodboard. E o conversație tăcută între ceea ce este și ceea ce aspiră să devină.
De multe ori, vine cu idei preluate din cotidian, din tendințe, dintr-un algoritm vizual care nu-i aparține. Iar partea mea preferată este tocmai aceasta: să o ghidez ușor înspre esența ei. Să deconstruim împreună. Să lăsăm la o parte zgomotul și să rămânem cu un spațiu care se simte… ca ea.
Asta încercăm să facem și la Space Casuals: să construim interioare care nu impun, ci oglindesc. Spații care se simt ca o ținută relaxată de weekend — acea stare rară în care nu trebuie să demonstrezi nimic, pentru că totul e exact așa cum trebuie.
Recent, am început un proiect cu Ileana Sterp. E o experiență frumoasă, pentru că nu lucrăm doar cu planuri, ci cu obiective de viață, cu multe versiuni ale ei în transformare. Iar când clientul are curajul să fie deschis, designul capătă profunzime — și devine o formă de însoțire, nu doar de amenajare.

 

Ai amenajat scena principală de la The Woman pentru peste 800 de femei. Ce emoție ai vrut să rămână acolo?

Când am început să gândesc scenografia pentru The Woman, m-am întrebat: Cum poate o scenă să îmbrățișeze 800 de femei complet diferite — și totuși să le facă pe fiecare să se simtă acasă?
Mi-am dorit ca scena să nu domine, ci să susțină. Să fie prezentă, caldă, vie — o metaforă vizuală pentru diversitatea și forța feminină.

Credit foto: Camelia Burduja

 

Am lucrat cu piese de la Natuzzi, un brand italian rafinat adus în România de Camelia Șucu, un pionier al designului premium în Romania. Am ales texturi diferite — piele, catifea, lemn, marmură — fiecare reprezentând o tipologie de femeie. Unele directe și sculpturale, altele moi și fluide.

 


Decorul a fost neutru ca paletă, dar plin de emoție: lumini de la Flos, mese din marmură cu accente tactile, și flori care vorbeau despre renaștere, primăvară, reîntoarcere la sine. A fost un trio creativ: La Vie en Rose, Bold Events și eu, lucrând împreună la o energie care să spună: e loc pentru tine aici.


Am vorbit, la final, cu Monica Munteanu — una dintre invitatele-cheie — și mi-a spus ceva ce am păstrat aproape: „Aceasta a fost scena care mi-a vorbit cel mai mult. O scenă caldă, sinceră, unde m-am simțit exact cum sunt. Aici vreau să revin”. Și cred că exact asta am vrut să rămână acolo: un sentiment de înțeles, de conținut, de apartenență.

 

Ce înseamnă, în viziunea ta, un spațiu feminin? Nu decorativ, ci esențial, tăcut și puternic în același timp.

Pentru mine, un spațiu feminin nu are legătură cu stereotipurile clasice — roz, floricele sau accente decorative.
Este, în schimb, un spațiu gândit cu mare atenție și grijă la detalii. E ca atunci când faci curățenie și, după ce termini, te simți ușoară, eliberată. Are echilibru, are lumină caldă, are texturi care te fac să te simți bine — covorul moale pe care pășești, canapeaua în care te afunzi și care parcă îți cunoaște deja corpul. Are acel parfum discret de cameră, care devine ca o semnătură personală.
Și mai are ceva: o energie calmă, aproape tăcută, care reflectă starea interioară a femeii care locuiește acolo. E un spațiu în care simți că cineva și-a pus toată grija și iubirea în fiecare detaliu — și tocmai asta îl face cu adevărat feminin și puternic.

 

Canalul tău de YouTube „Designing La Dolce Vita”, a devenit un loc unde educi, inspiri și aduci designul conștient mai aproape de oameni. Ce te-a determinat să creezi acest tip de conținut?

Viața e plină de întâmplări care, la început, par accidentale. Apoi, când te uiți în urmă, înțelegi că toate au fost parte dintr-un plan mai mare.
Canalul meu de YouTube, Designing La Dolce Vita, a început, de fapt, cu o vizită la Cluj. Eram acolo pentru a supraveghea șantierul casei unei prietene foarte bune, un proiect drag care m-a ținut în oraș câteva săptămâni si care m-a și făcut să mă mut din București. Exact în perioada aceea a avut loc Deco Days — un eveniment care aduce branduri de design în fața publicului larg. Acolo am întâlnit primul dealer de mobilier premium Made in Italy.

Am primit o invitație de a merge la Milano împreună cu echipa mea într-o vizită de studiu și, instinctiv, m-am gândit cum ar fi să documentez vizual această experiență. Deja documentam des produse și idei pentru clienții mei. Dar atunci s-a aprins scânteia: dacă toate aceste descoperiri pot ajuta și pe altcineva?
Așa a apărut primul episod de YouTube. Apoi al doilea. Și, într-un singur an, am ajuns să iau interviuri cu oameni la care nici nu visam la început: Tonino Lamborghini, Paolo Bestetti — CEO Baxter Made in Italy, Lesley Zamor — designer din New York, echipa Barovier & Toso — cea mai veche companie de sticlărie din lume.
Am vorbit cu femei vizionare care au schimbat fața designului în România, cum este Camelia Șucu — care a apărut în primul episod al podcastului meu „Design in Every Form”. Am ajuns să colaborez cu branduri precum Poltrona Frau sau Dolce&Gabbana.


Ceva ce a pornit dintr-o curiozitate personală, a crescut firesc — pentru că a fost autentic. Și cred că asta e frumusețea lucrurilor care îți sunt destinate: nu forțezi, dar ele înfloresc, într-un ritm propriu, în moduri pe care nici nu ți le imaginai.
Azi, Designing La Dolce Vita e o comunitate, o sursă de inspirație pentru oameni care vor să trăiască mai conștient, un loc în care învățăm împreună ce înseamnă arta de a trai frumos.

 

În fiecare episod, vorbești despre materiale, lumini și texturi, dar și despre alegeri conștiente. Crezi că o casă poate educa? Poate transforma o femeie?

Eu cred cu toată convingerea că o casă poate educa. Te poate învăța să ai grijă de tine, să te oprești, să alegi conștient. Asta înseamnă pentru mine conscious living — nu un stil de viață „curat” sau minimalist, ci o relație conștientă cu spațiul tău. Să știi de ce ai ales un anumit material. Să știi de ce te liniștește o anumită lumină. Să îți construiești o rutină care nu te epuizează, ci te susține.
Am văzut asta în multe dintre clientele mele. Mai ales în femei care se aflau într-un moment de tranziție: deveneau mame, se mutau împreună cu partenerul, sau pur și simplu începeau o nouă etapă de viață. Uneori, când ne apucăm de proiect, nu știu exact ce vor. Îmi arată imagini din reviste, colecții de pe Pinterest. Dar dacă ai răbdare să le asculți cu adevărat, să le întrebi despre viața lor, despre cum vor să se simtă, nu doar despre cum vor să arate casa — atunci încep să se deschidă.
Și acolo începe magia: când o femeie își dă voie să-și imagineze un spațiu care o hrănește, care o susține, care o reprezintă. Când realizează că nu trebuie să copieze un trend, ci să creeze ceva al ei. Spațiul devine aliatul ei. Un fel de antrenor tăcut, dar constant, care îi amintește cine e și încotro merge.
Și da, cred că o casă poate transforma o femeie. Pentru că, atunci când te vezi în jurul tău, când totul în spațiu spune ceva despre cine ești — începi să te iubești mai mult. Iar asta schimbă tot.

 

Ai colaborat cu branduri ca Poltrona Frau, Baxter sau Natuzzi, dar și cu evenimente culturale și sociale. Ce cauți într-un proiect ca să spui „da”?

Mereu am simțit că sunt un fel de Christopher Columb contemporan. Doar că, în loc de continente, descopăr perspective noi, materiale, povești și tipuri de oameni care mă fac să mă reîntorc la masa de lucru cu ochii puțin mai larg deschiși.
Poate și pentru că, încă din facultate, am locuit în locuri care m-au provocat profund — Mostar, Bruxelles, Bangkok. Fiecare oraș m-a schimbat. M-a obligat să-mi recalibrez sensibilitatea, să învăț din nou cum se trăiește, ce înseamnă „acasă” pentru altcineva.
Asta caut într-un proiect: senzația că mă așteaptă o lume nouă. Poate că e vorba de o familie care își construiește prima casă. Poate un brand care vrea să spună o poveste prin design. Nu contează cât de mare e provocarea — dacă simt acea curiozitate care mă face să încep să întreb, să desenez, să caut, atunci știu că e un „da”.
Un proiect bun te face să explorezi, să renunți la rețete și să asculți. Nu doar clientul, ci și versiunea ta viitoare. Cea care o să iasă din proces mai atentă, mai intuitivă, poate chiar mai curajoasă.
Și da, recunosc — sunt puțin dependentă de sentimentul acela: când simți că ai descoperit ceva nou în lume și, în același timp, în tine.

 

Se spune că designerii văd lumea altfel. Ce vezi tu, într-un spațiu gol, acolo unde ceilalți nu văd încă nimic?

Să fiu sinceră, nu cred că am văzut vreodată în viața mea un spațiu cu adevărat gol. Mintea mea e deja „pe treabă” din secunda în care am trecut pragul unei camere. E ca și cum s-ar deschide automat o aplicație de design în capul meu, iar eu aș începe să mut pereți, să ajustez lumini, să adaug texturi. Când cineva mă invită prima dată în vizită, după 10 minute eu deja i-am reconfigurat toată casa în minte — și mă abțin cu greu să nu-i spun cum i-ar sta mai bine canapeaua lângă fereastră. E un reflex de designer, dar și o curiozitate sinceră: vreau ca fiecare spațiu să-și atingă potențialul.

În arhitectură, însă, viziunea nu vine instantaneu. E nevoie de o gândire sistemică și de o etapizare riguroasă. Un proiect bine construit începe cu întrebări esențiale — despre funcțiune, context, proporție — și se dezvoltă în pași clari, prin studiu, observație și modelare repetată. Am învățat să îmi dau timp. Unele idei trebuie lăsate să fermenteze. Să fie testate, puse la îndoială, reconstruite.
Arhitectura, spre deosebire de designul interior, are o greutate structurală și socială: nu creezi doar forme frumoase, ci structuri care influențează vieți, rutine, orașe. Și trebuie să fii foarte conștient de responsabilitatea asta.

Lucrez de 10 ani în domeniu și încă nu simt că „sunt arhitect” în sensul deplin al cuvântului. Cred că arhitect devii cu adevărat abia după mulți ani de proiectare, nu după o diplomă. Încă mă formez, și poate tocmai asta mă ține atentă, curioasă, deschisă — în fiecare spațiu nou, văd nu doar ce poate deveni el, ci și ce pot deveni eu.

 

Ai o rutină când începi un proiect nou? Un fel de ritual personal prin care „intri” în casa celuilalt?

Aproape fiecare proiect începe cam în același mod: o recomandare de la un fost client, sau cineva care mă găsește pe Instagram și mă contactează direct. Primul meu gest este să-i trimit un chestionar atent gândit, în care aflu detalii esențiale despre tipul de proiect dorit, stilul preferat, dacă au mai lucrat înainte cu un arhitect sau designer. Îmi ajută enorm să simt din start personalitatea celui care mă contactează și să văd dacă rezonăm ca stil și ca viziune.

Apoi urmează o primă conversație — online sau offline — și o vizită la fața locului, pentru a cunoaște casa sau terenul. E o etapă pe care o ador, pentru că e primul moment de contact real cu spațiul, dar mai ales cu oamenii. Din acel moment, încep să construiesc mental o poveste pentru ei.

Proiectul efectiv îl livrez în general cam în trei săptămâni după semnarea contractului, însă majoritatea clienților mă contactează cu 3-4 luni înainte, tocmai pentru că lucrez extrem de personalizat și nu accept mai mult de trei proiecte pe lună. Proiectele mele durează în medie între șase luni și un an până la finalizare, iar unele se suprapun. Tocmai de aceea sunt foarte atentă în selecția clienților. Știu că urmează să petrecem aproape jumătate de an împreună, și vreau ca acest timp să fie valoros pentru ambele părți.

Îmi place să fiu prezentă, să le ofer sprijin permanent, inclusiv pe șantier, unde lucrurile pot deveni adesea dificile sau stresante. Sunt momente în care își pierd răbdarea din cauza întârzierilor sau problemelor neprevăzute, dar întotdeauna revenim împreună la randările inițiale, la acea viziune clară care îi readuce la entuziasmul inițial. Cred că tocmai acest parcurs intim, în care le aflu rutina, preferintele de design și micile hobbyuri, ne apropie profund. La final de proiect putem descoperim că am devenit prieteni.

Procesul meu nu se termină la șantier. Merg până la cel mai mic detaliu, de la decorarea finală până la personal shopper și ședința foto care marchează încheierea procesului. Pentru mine, fiecare proiect este o poveste în care sunt profund implicată, și tocmai asta îl face valoros pentru client, dar și pentru mine ca designer.

 

Care e cel mai mic detaliu de design în care ai pus cea mai multă dragoste? Ceva ce probabil clientul nici n-a observat, dar care pentru tine a contat enorm.

Într-un proiect recent, pentru un cuplu tânăr care avea primul copil, am petrecut ore întregi alegând locul perfect pentru un detaliu minuscul — un colț discret lângă fereastra din dormitor, unde lumina dimineții cădea exact cum trebuia. Am gândit acolo o bancă încorporată, moale și subtilă, aproape invizibilă la prima vedere. Știam că ea va deveni, de fapt, inima casei. Un loc unde mama va sta cu copilul în brațe la primele ore ale dimineții, un spațiu în care ea va avea, în fiecare zi, câteva minute doar ale ei. Probabil că nimeni altcineva nu a observat câtă grijă am pus în acea bancă, dar pentru mine a fost esențială. Acele câteva minute de liniște și lumină naturală puteau deveni, fără ca ei să știe, cea mai frumoasă amintire a începutului vieții lor în trei.

 

Dacă ai putea pune un mesaj în fiecare casă pe care o creezi, ce ar spune acel mesaj?

Dacă aș putea lăsa un mesaj în fiecare casă pe care o creez, ar fi mai degrabă o vibrație decât un cuvânt.
Ar spune, fără să rostească: „Trăiește frumos. Respiră adânc. Fii tu însăți, complet.”

Pentru mine, o casă nu este doar despre ce vezi, ci despre ce simți când nu mai privești nimic. E acel fior cald când pășești pe un material care te liniștește. E liniștea dintre două piese de mobilier care nu concurează, ci se completează. E lumina care cade perfect la ora cinci, deși nimeni nu a vorbit despre ea în ședințele de proiectare.

Creez spații ca pe niște partituri vizuale: gândite cu precizie, dar trăite instinctiv. Spații care spun „aici ești bine”.

Pentru mine, acesta e sensul din spatele Designing La Dolce Vita: un mod conștient, senzorial și tandru de a trăi.

Hand in Hand Talks, conferința dedicată părinților aflați în căutare de soluții concrete, are loc pe 14 iunie

Pentru prima dată în România, o conferință dedicată părinților propune o abordare holistică în creșterea copiilor, bazată pe cele mai recente cercetări din neuroștiință, psihologie, medicină și educație parentală. A doua ediție a Hand in Hand Talks aduce unii dintre cei mai respectați experți din domeniile care influențează dezvoltarea timpurie a copilului. Domnica Petrovai, fondatoarea Mind Education, Gabriela Maalouf, psihoterapeut și autoare iubită de mii de părinți, Dr. Florina Raica, unul dintre cei mai urmăriți dermatologi-venerologi din Cluj sau Academia de Prim Ajutor sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scena Hand in Hand Talks, pe 14 iunie, la Cluj Arena.

Ce înseamnă să fii părinte conștient? Cum gestionezi „crizele” de furie ale copilului, dar și propria epuizare? Cum îți ajuți copilul să doarmă mai bine, să mănânce mai sănătos sau să fie mai activ fizic? Răspunsurile despre nevoile de dezvoltare ale copiilor vin de la medici, psihologi, nutriționiști, specialiști în intervenții de urgență și sport, într-un format gândit special pentru părinți: cu informații validate științific și aplicabile în viața de zi cu zi. 

 

„Hand in Hand Talks este o conferință, pe care am gândit-o să fie un sprijin real pentru părinți. Sunt mamă și știu cât de multe provocări și necunoscute au părinții, mai ales în primii ani de viață ai copilului. De aceea, am adus la un loc cei mai buni specialiști, pentru că vrem ca informația bazată pe date științifice, nu pe mituri să ajungă acolo unde contează: în familie. Sunt nouă speakeri din domenii esențiale pentru dezvoltarea copilului și, totuși, costul biletului este accesibil, tocmai pentru că ne-am dorit ca aceste cunoștințe să ajungă la cât mai mulți oameni.”, a declarat Ana Ioaneș, fondatoare Hand in Hand Talks.

 

De la cine și ce vor învăța părinții pe 14 iunie:

Domnica Petrovai, psihoterapeut de familie și fondatoare Mind Education: cum evităm luptele de putere în familie și menținem conexiunea în cuplu după apariția copilului.

Mara Bria – cercetător în psihologie, cu certificare Oxford în probleme de somn: care sunt efectele reale ale somnului asupra creierului în dezvoltare și ce putem face pentru a îmbunătăți rutina de somn a copilului. 

Gabriela Maalouf, psiholog: emoțiile puternice ale copilului și cum le gestionăm cu empatie și calm. 

Dr. Florina Raica – medic dermatolog-venerolog: dermatita atopică, legătura piele–emoții–mediu și cum gestionăm echilibrat aceste vulnerabilități.

Anca Ignat-Sâncrăian, nutriționist-dietetician: despre nutriția care construiește imunitatea pe termen lung, inclusiv prin nutrigenetică.

Dr. Paul Oargă, cofondator Academia de Prim Ajutor: despre manevrele esențiale în cazuri de urgență și cum pot acorda părinții primul ajutor până ajunge ambulanța. 

Ghiță Balmuș, fost sportiv de performanță, antrenor de fitness: cum poate fi integrată mișcarea în viața copiilor mici, pentru a construi un obicei sănătos de la cele mai mici vârste. 

Alexandra Gross, specialist în psihologia educației, fondatoarea proiectului Educație în echilibru – cum recunoaștem stresul în corp și cum îl „metabolizăm”. 

Raisa Humeniuc, jurnalistă și digital creator: cum navighează, ca mamă, între lumina reflectoarelor și camera copilului, și ce înseamnă echilibrul real între expunere și intimitate. 

 

Hand in Hand Talks #2 va avea loc pe 14 iunie, în sala de conferințe de la Cluj Arena (etaj I), iar locurile sunt limitate. 

Mai multe informații despre Hand in Hand Talks și bilete se pot găsi pe site-ul evenimentului sau pe platforma de ticketing.

 

Despre Hand in Hand Talks

Conferința Hand in Hand Talks se află la a doua ediție, după o primă ediție despre care 85% dintre participanți au spus că a fost „foarte utilă”, iar 90% ar recomanda evenimentul prietenilor și cunoscuților. 

Conferința este organizată la inițiativa Anei Ioaneș, fondatoarea creșei și grădiniței Hand in Hand. După experiența câtorva zeci de evenimente gratuite de educare, organizate în ultimii cinci ani pentru părinții clujeni, a venit momentul unei conferințe ample, care a reunit medici, psihologi și sportivi ca speakeri.

Cea mai așteptată competiție de ciclism din România revine. Start înscrieri!

Cea mai așteptată competiție de ciclism din România revine pe 31 august, în centrul capitalei! Aflat la a patra ediție, L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon aduce din nou în Piața Constituției atmosfera autentică a celui mai faimos tur ciclist din lume. Înscrierile sunt acum deschise, pe: https://romania.letapeseries.com/registration.

Race Village-ul va fi accesibil atât cicliștilor înscriși în competiție, cât și publicului larg, cu activități pentru toate vârstele. Participarea este gratuită pentru persoanele cu dizabilități, iar copiii beneficiază de 15% reducere la înscriere.

Turul Franței este mai mult decât o cursă – e un fenomen global care cucerește anual peste două miliarde de fani din întreaga lume. Evenimentul sportiv devenit legendă a debutat în 1903, iar conceptul L’Étape Series by Tour de France a apărut în 1993, din dorința de a da o șansă și cicliștilor amatori să trăiască o experiență unică. România a intrat în această serie internațională în 2022, devenind a 20-a țară inclusă în prestigiosul calendar global.

 

Trei curse pentru toate nivelurile: de la copii de 7 ani, la cicliști experimentați

L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon este singura competiție din România care oferă emoția unei curse de top mondial, destinată tuturor cicliștilor, de la familii cu copii de minimum 7 ani, și până la cicliști de performanță. Evenimentul este deschis și pentru pasionații de MTB, iar cicliștii de performanță care vor răspunde provocării vor beneficia de un clasament dedicat. 

Cele trei trasee din cadrul evenimentului sunt adaptate nivelurilor de vârstă și experiență:

City Adventure – 14 km: dedicat celor cu vârsta de minimum 7 ani;

The Ride – 42 km: deschis participanților de minimum 15 ani;

The Race – 85 km: pentru cicliștii de minimum 15 ani, în căutarea unei provocări sportive autentice.

Cei care se înscriu până la 30 iunie beneficiază de prețuri speciale Early Bird: 190 lei pentru City Adventure (14 km), 215 lei pentru The Ride (42 km) și 225 lei pentru The Race (85 km). 

 

Start din inima orașului, pe bulevarde pline de istorie

Cu startul dat chiar din inima Capitalei, în vecinătatea Pieței Constituției, traseele vor transforma Bucureștiul într-un circuit spectaculos, purtând cicliștii pe bulevarde emblematice – Calea Victoriei, Bulevardul Kiseleff sau Bulevardul Libertății – și pe lângă repere istorice impresionante precum Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Palatul C.E.C., Primăria Capitalei, Casa Armatei și Ateneul Român.

„Pentru al patrulea an consecutiv, la final de august, Bucureștiul devine capitala ciclismului românesc. Așadar, Piața Constituției va da din nou măsura bucuriei, a pasiunii și a experiențelor inedite pe două roți, într-o atmosferă de festival, cu trasee spectaculoase, zonă comercială, zonă de food și relaxare, atracții pentru copii, muzică bună, multe premii și surprize.

Mulțumim tuturor autorităților și sponsorilor care ne susțin în realizarea acestui proiect unic în România”, declară Tudor Ștefan Mocuța, CEO MPG România, organizator al evenimentului.

 

Tot ce ai nevoie înainte și după cursă, în Race Village

Race Village-ul L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon, din Piața Constituției, va spune tuturor povestea brandului legendar prin intermediul unei expoziții Tour de France și a numeroaselor activări ale sponsorilor, într-o atmosferă relaxantă de festival. Tot aici vor fi organizate și o zonă comercială cu profil sportiv, unde vor fi prezente cele mai importante branduri de echipament și nutriție sportivă, un food court, un spațiu de încălzire pentru concurenți, asistență mecanică pentru cicliști, un punct de masaj, o zonă de premiere cu scenă și numeroase concursuri cu premii desfășurate de sponsorii evenimentului.

„Suntem încântați să revenim în România pentru cea de-a patra ediție L’Étape by Tour de France, un eveniment care a crescut frumos alături de o comunitate de cicliști pasionați și dedicați. Bucureștiul oferă un cadru unic, cu un mix fascinant de istorie și energie, iar participarea din ce în ce mai numeroasă confirmă că România devine un punct important pe harta internațională a  ciclismului de amatori”, a precizatAntoine Quiers, Project Manager al L’Étape Series by Tour de France – AMAURY SPORT ORGANISATION (A.S.O).

 

Premii cu miză internațională: drum deschis spre L’Étape du Tour

În săptămâna cursei se vor ridica kiturile de participare, iar duminică, 31 august, se va da startul în cele trei trasee. Celebrul tricou galben (Yellow Jersey), acordat câștigătorilor, simbol al victoriei, excelenței, pasiunii și hotărârii, va deveni marea provocare pentru participanți. Primii trei cicliști amatori clasați în cursa The Race 85 km, la feminin și masculin, se vor califica pentru programul internațional L’Étape Championship și vor primi câte o invitație de a participa la celebra L’Étape du Tour din Franța, cea mai renumită competiție de ciclism din lume dedicată amatorilor.

Numeroase companii de top din România s-au alăturat celui mai puternic brand de ciclism din lume. Ediția 2025 are ca Presenting Partner compania Decathlon și este susținută de CTMB și Primăria Capitalei. Acestora li s-au alăturat, în calitate de sponsori, SKODA și RTPR. Furnizorii oficiali ai evenimentului sunt: Powerbar, URSUS, Barilla, Reciclad’Or, Remat Holding, Agriro Fresh, Black Cab, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Artesana, Secom, Artesia, Sweeteria, CPI Security. Partenerii evenimentului sunt: MTB Academy și Bălașa Percussion.

Partenerii instituționali care susțin evenimentul sunt Ambasada Franței și Federația Română de Ciclism. 

Decathlon este presenting sponsor pentru al doilea an consecutiv. Implicarea Decathlon reflectă angajamentul pe termen lung față de comunitatea sportivilor și dorința de a încuraja un stil de viață activ și sănătos. La această ediție, Decathlon contribuie prin:

Parte din kit-ul oficial al participanților, tricouri și săculeți pentru încălțăminte – gândite pentru a oferi confort și performanță atât pe traseu, cât și în afara acestuia;

– Un stand de activare interactiv și zonă expo, unde participanții și susținătorii pot descoperi cele mai noi produse și inovații din universul ciclismului;

Un service de reparații rapide, disponibil pe durata evenimentului, unde tehnicienii Decathlon vor sprijini cicliștii în orice situație tehnică neprevăzută.

Pentru noi, la Decathlon, sportul nu este doar mișcare — este o sursă de energie, echilibru și evoluție. Să fim presenting sponsor al L’Étape Romania by Tour de France înseamnă mai mult decât prezență — înseamnă angajamentul nostru de a pedala alături de o comunitate vibrantă, pasionată și dornică să se autodepășească. Credem într-o lume în care fiecare pedalare ne apropie, ne întărește și ne inspiră. Așa mișcăm lumea prin minunile sportului! Grow stronger. Grow smarter. Grow together”, a declarat Raluca Hristea, Lider de Evenimente și Parteneriate Decathlon România.  

 

Eveniment recomandat de Europa FM.

The Inner – Mapping Inside 2025 are loc în acest weekend

Mai e puțin până începe cea de-a patra ediție The Inner – Mapping Inside, cel mai amplu eveniment din România dedicat stării de bine, sănătății emoționale şi dezvoltǎrii personale. Între 6 și 8 iunie, aducem împreună unii dintre cei mai respectați specialiști internaționali și naționali din psihologie şi educație relațională, conexiuni umane, emoții, sustenabilitate şi stoicism, dar și de terapeuți, formatori și autori de renume.

 

Peste 30 de experți internaționali și locali, 25+ ateliere practice și o temă cu impact: Apa – simbolul clarității, adaptabilității și transformării. 

„Evenimentul de anul acesta e despre fluiditate, adaptare și profunzime – exact ceea ce avem nevoie într-o lume în care ne pierdem adesea printre taskuri, griji și așteptări care poate uneori sunt nerealiste. The Inner nu vine cu soluții rapide, ci cu variante de explorare şi descoperire, întrebări puternice și contexte sigure în care oamenii pot reveni la esențial: la cine sunt și ce au nevoie cu adevărat în viața lor.” — declară organizatorii.

 

În cifre, ediția 2025 înseamnă:

– 9 speakeri naționali și internaționali de top, autori de bestselleruri și voci influente în domeniile lor

– peste 30 de profesioniști în conferințe și ateliere

– 24 de ateliere practice, ce abordează teme ca prietenia la maturitate, perfecționismul, relația cu banii, nutriția conștientă, autocriticǎ, constelații familiale, postură, reziliență emoțională, depǎşirea traumelor, gestionarea anxietǎții și multe altele.

– 3 zile de conținut divers, dar și o parte practicǎ, conexiune reală și experiență integrativă. 

 

Printre momentele cele mai așteptate:

– Dr. Thomas Curran despre cum ne sabotează perfecționismul viața personală și profesională

– Dr. Marisa Franco, care aduce în prim-plan una dintre cele mai ignorate nevoi ale adultului modern: prietenia autentică

– Master Zuan, pentru al 4-lea an la The Inner, cu o demonstrație live despre cum putem rămâne ancorați în mijlocul haosului

– Donald J. Robertson, voce de referință în filozofia stoică aplicată, cu un discurs despre cum ne putem cultiva reziliența reală

– Gil ‘The Grid’ Leal, artistul care folosește dansul ca instrument de autovindecare

 

O experiență, nu un simplu eveniment
The Inner nu este o conferință clasică, este o experiență construită cu grijă, unde fiecare detaliu – de la lumina din sală, la calitatea informației și tipologia atelierelor – este gândit pentru a crea un spațiu sigur, de creștere și descoperire.

 

Atelierele — spațiul în care cunoașterea devine practică
Fiecare zi de eveniment oferă acces la ateliere practice, experiențiale, susținute de specialiști locali și internaționali. De la explorarea emoțiilor ascunse, până la gestionarea anxietǎții, nutriție conștientă, mișcare terapeutică sau autocriticǎ – participanții pot alege în funcție de ceea ce au nevoie, fiind ghidați de profesioniști într-un cadru sigur.

 

Ce ateliere vei putea alege (24 de ateliere practice):

– Relația cu banii – cu Dr. Raluca Anton

– Prietenia la vârsta adultă – cu Dr. Marisa G. Franco

– Stoicism practic – cu Donald J. Robertson

– Nutriție și comportamente automate – cu Olea Manaf

– Cum ieșim din capcana perfecționismului – cu Dr. Thomas Curran

– Emoțiile – ghid pentru dezvoltare  – cu Diana Vasile

– Sindromul Impostorului – cu Prof. Asoc. Cristina Schmidt

– Constelații prin procesul integrativ al vieții – cu Edo Gergely

– Centrare și claritate în haosul zilnic – cu Master Zuan

 

Toate detaliile despre program, speakeri și ateliere sunt disponibile pe site: www.theinner.ro.

Biletele sunt încă disponibile în număr limitat, inclusiv la ateliere: https://www.theinner.ro/bilete

Eveniment realizat cu sprijinul: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca

Leadership feminin la The Inner: behind the scenes cu echipa

La finalul acestei săptămâni are loc cea de-a patra ediție The Inner – Mapping Inside, cel mai amplu eveniment din România dedicat stării de bine, sănătății emoționale şi dezvoltǎrii personale. Pentru a afla mai multe detalii din culisele evenimentului, am stat de vorbă cu întreaga echipă (booking, marketing și operațional) din spatele evenimentului.

Descoperă mai multe despre povestea The Inner, cum s-a format echipa de azi și ce le ține împreună, cum aleg speakerii și facilitatorii și cum își conturează comunicarea. Ne-au răspuns curiozităților Nely Borza – Fondatoare The Inner, Simona Fiscutean – Co-fondatoare & Marketing Manager, Cătălina Poiana – Co-creatoare The Inner, Ioana Vasiu – Psiholog & PR Manager și Daria Ivanic – Ticketing & Booking Manager.

 

Cum a început povestea The Inner și cum ați ajuns fiecare să faceți parte din ea? 

 

Simona: Surprinzător sau nu, The Inner a luat naștere într-una dintre cele mai complexe și provocatoare perioade din ultimii ani — în timpul pandemiei. A fost un moment dificil, care ne-a luat multe, dar care, în același timp, ne-a oferit și un răgaz prețios, un timp de reflecție, în care am putut face un pas înapoi și ne-am întrebat, poate mai sincer ca niciodată, care sunt nevoile noastre reale. The Inner a apărut dintr-o nevoie pe care am observat-o inițial în cercurile restrânse de prieteni și cunoscuți, mai ales în perioada pandemiei — o perioadă care a adus multă incertitudine, dar și un context în care oamenii au început să caute mai mult în interiorul lor. Ulterior, am remarcat această nevoie și în cercuri mai extinse, semn că nu era vorba doar despre experiențele noastre personale, ci despre o direcție comună de căutare și transformare. În același timp, The Inner este și o reflexie a noastră ca echipă — a preocupărilor noastre, a parcursurilor noastre personale și a valorii pe care simțim că o putem aduce din aceste experiențe. Evenimentul s-a conturat firesc la intersecția dintre o nevoie reală și dorința noastră autentică de a crea un spațiu de explorare, învățare și reconectare.

Ca echipă, ne-am format rapid, într-un mod firesc — ne-am completat din prima, atât în ceea ce privește rolurile asumate, cât și în experiența și valorile pe care fiecare le-a adus în proiect. A fost o aliniere naturală, care credem că se simte și în ceea ce a devenit The Inner.

 

Ce v-a atras cel mai mult la acest proiect? 

 

Simona: Cred că, mai mult decât ideea că ne-a atras ceva anume la acest proiect, a fost dorința fiecăreia dintre noi de a contribui și de a ne implica într-un eveniment de acest tip. Când a început The Inner, zona evenimentelor de dezvoltare personală nu era la fel de dezvoltată sau vizibilă cum este astăzi. Pentru fiecare dintre noi, a fost un mod prin care am simțit că putem aduce valoare și răspunde unei nevoi reale pe care o observasem în cercuri mai restrânse sau mai extinse de cunoștințe. The Inner nu este doar un eveniment de explorare a diferitelor practici terapeutice sau de dezvoltare personală — este, în același timp, o reflexie a noastră ca echipă: a propriilor noastre căutări, întrebări, transformări. E un proiect care a crescut odată cu noi și care ne provoacă să rămânem autentice în fiecare etapă.

 

Cum este să lucrați într-o echipă care are în componență doar femei? Ce avantaje credeți că aduce? Cum simțiți parteneriatul între femei?

 

Cătălina: E un proces foarte creativ și liber. Modul în care lucrăm este adesea susținut de un spațiu cu mâncare bună și markere colorate, dar mai mult cred că este foarte liber și necompetitiv între noi. Ce apreciez foarte mult este că suntem din medii diferite, cu background și know how diferit, iar asta nu se încurcă, ci se completează bine. De cele mai multe ori Nely și Simo despachetează cu succes situații dacă sunt prea încâlcite, Ioana aduce multă energie și varietate, Daria este foarte nișată și nonconflictuală, eu vreau să fiu productivă, dar uneori pot fi rigidă și trec prea repede peste începutul ședințelor care mereu sunt cu un check in scurt despre fiecare. Cred că e un parteneriat egal și suportiv care se resimte în feedback-ul publicului și al speakerilor care au remarcat că anul trecut ediția a fost diferită (când rămăsesem preponderent femei în echipa extinsă). 

 

Ce vă inspiră în munca voastră de zi cu zi?

 

Simona: Dacă la prima ediție inspirația noastră venea mai ales din proiecțiile și dorințele pe care le aveam legat de ce ne imaginam că ar putea deveni The Inner — poate chiar o dorință mai cuminte, pentru că nu aveam încă validarea celor care urmau să fie prezenți. Astăzi, ceea ce ne inspiră cel mai mult zi de zi este exact ceea ce trăim în cele trei zile de eveniment. Bucuria, emoția, recunoștința și aprecierile celor care vin la The Inner sunt cele care ne entuziasmează cu adevărat și care ne confirmă că direcția noastră are sens. Că ceea ce facem este valoros. Că am reușit să construim un spațiu sigur, viu, în care oamenii pot explora, se pot dezvolta și se pot reconecta cu ei înșiși și cu ceilalți.

 

Ce ne puteți spune despre ediția din acest an The Inner din Cluj-Napoca? Dar despre cea din București? Cum a venit decizia unei ediții în capitală? 

 


Simona: Ediția de anul acesta de la Cluj-Napoca este, fără îndoială, cea mai complexă ediție The Inner de până acum, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne entuziasmeze. Și când spunem „complexă”, nu ne referim doar la programul evenimentului – care aduce în fața publicului speakeri de renume internațional și autori de bestselleruri New York Times, precum, Donald Robertson, autorul cărții „Cum să gândești ca un împărat roman”, Thomas Curran, cunoscut pentru „Capcana perfecționismului” sau Marisa Franco. Este, de asemenea, cea mai bogată ediție din punct de vedere al atelierelor practice – avem anul acesta 24 de ateliere care ating teme extrem de actuale și importante, precum: gestionarea anxietății, autocritica, moștenirile transgeneraționale, meditația, nutriția și multe altele.

Complexitatea acestei ediții se regăsește și în numărul partenerilor și stakeholderilor implicați, precum și în amploarea comunității care se formează în jurul acestui eveniment. 

Ediția de la București, care va avea loc între 18-19 octombrie, marchează un moment important pentru noi – este prima ediție The Inner organizată în capitală și o vedem ca pe o validare a valorii acestui proiect și a interesului real pe care îl generează în rândul publicului. De mult timp am simțit semnale din partea comunității din București că acest eveniment este dorit acolo, iar 2025 este anul în care am simțit că putem face acest pas firesc. Patru dintre speakerii de la București au fost deja anunțați, iar reacțiile pozitive ne dau un și mai mare entuziasm pentru ceea ce urmează.

 

Ce ați învățat una de la alta în acest context profesional? Dar despre voi ca echipă? 

 

Cătălina: Cred că suntem un blend de personalități curioase și creative. Respectul pentru particularitățile și punctul de vedere al fiecăreia și pentru munca adusă de fiecare e ceva foarte reprezentativ pentru noi. Puține contexte profesionale le-am găsit atât concentrate în jurul considerației reciproce. 

 

Dacă ați putea pune într-un singur cuvânt ce înseamnă The Inner pentru voi, ca echipă, ca femei, ca profesioniști, ce cuvânt ați alege? De ce? 

 

Cătălina: Transformare. The Inner ne-a transformat dinamicile și poveștile personale, inclusiv relația cu perspectiva despre sine. Când facem retrospectiva edițiilor anterioare, cum am intrat în proiect, cum a fost procesul până ne-am găsit fiecare vocea și locul, felul în care proiectul ne-a modelat se reflectă și în viața personală. Când lucrezi intens pentru un proiect care are ca scop deschiderea publicului către o viață de calitate, către o relație bună cu sine, către a trăi viața cu mai multă intenție și calm și vrei să faci asta autentic, nu poți evita să duci asta și în viața personală. Aici cred că vine și contribuția echipei de femei, pentru că mereu preia una dintre noi când cealaltă este supraîncărcată și de proiectele sau viața personală. Până găsim suficient echilibru. 

 

Echipa de Booking 

 

Cum alegeți speakerii sau facilitatorii pentru evenimentele The Inner? Ce nu trebuie să le lipsească acestora? 

 

Cătălina: Autenticitatea și profesionalismul. Principiul nostru este că nu avem încredere în oameni care nu trăiesc după valorile sau cunoștințele pe care le au. Ne dorim pentru public să acceseze blendul de experiență cu informații, ori un speaker detașat de propria lui muncă interioară poate să livreze informații doar cognitiv, nu și experiențial, nu se poate conecta suficient cu publicul. Nu vrem branduri personale și cercetători pe scenă, vrem oameni specializați în pasiunile și căutările lor. 

 

Cu cât timp înainte începeți să faceți research? Dar să lansați invitațiile oficiale oficiale? 

 

Daria: Sunt speakeri pe care îi contractăm chiar și cu 2 ani înainte de eveniment din cauza programului foarte încărcat pe care îl au, dar pe majoritatea îi contractăm cu 12-6 luni înainte de eveniment. Însă procesul de analiză a conținutul de eveniment este unul continuu, anual analizăm zeci de propuneri de speakeri și facilitatori, iar din cei pe care în considerăm potriviți, dar nu au disponibilitate în anul curent, îi programăm pe anul viitor sau, începând de anul aceasta, pentru ediția de la București.

 

Cât de mult vă lăsați conduse de intuiție în procesul de booking, cel puțin în primă fază? Cum arată apoi analiza concretă?

 

Daria: La fel ca în orice grup, simțim diferit lucrurile și asta e foarte bine. Pentru mine personal, în prima fază a procesului de booking, este important să am o analiză realistă a posibilităților noastre în concordanță cu ceea ce ne dorim și de aceea, în această etapă, mă bazez mai puțin pe intuiție și mai mult pe calcule matematice. Eu sunt matematiciana grupului așa că, atunci când setăm cadrul cu ce tip de conținut ne dorim pentru ediția în curs, e important sa ne așezăm asupra unor aspecte precum: bugetul și structura evenimentului, ce tip de subiecte vrem să abordăm, care este tema generală a ediției în curs, care sunt posibilitățile noastre operaționale, ș.a.m.d. Apoi, odată setat cadrul, intrăm în flow-ul de creație și dăm voie intuiției să ne poarte prin multe multe opțiune pe care apoi le triem. 

 

Cum vă asigurați că viitori speakeri sunt relevanți pentru tema fiecărei ediții și pentru publicul The Inner? 

 

Nely: E important pentru noi sa alegem subiecte relevante pentru fiecare ediție, iar apoi, alegem speakerul cel mai potrivit pentru a vorbi sau pentru a lucra pe fiecare dintre temele alese. Ca să ne asigurăm ca speakerul este potrivit pentru a vorbi despre tema aleasă, facem muncă de cercetare despre fiecare, citim interviuri cu și despre ei, referințe de la alte evenimente sau colaboratori ai lor, le urmărim povestea personală, iar dacă aceasta nu este neapărat publică, căutăm elemente care să ne dea câteva indicii despre drumul lor personal.

 

Au existat de-a lungul timpului speakeri care v-au schimbat vouă, ca echipă, o perspectivă, o convingere sau un mod de a lucra? Povestiți-ne.

 

Ioana: Cred că fiecare speaker ne-a lăsat ceva, interacționăm cu conținutul lor timp de aproape un an, de la momentul în care sunt confirmați până la momentul în care urcă pe scenă. Dar pentru mine, cel mai puternic impact l-a avut Carl Honore. Poate și pentru că vorbește despre un subiect cu care mi-e greu să mă împac în acest punct al vieții – cum să încetinim într-o lume în care există presiunea să fim productivi mereu. Simt că am rezonat toate cu mesajul lui. Ne-am dat voie să fim mai așezate, să ne acordăm spațiu și să ne deconectăm atunci când avem nevoie, fără vinovăție. Chiar dacă iubim proiectul, avem nevoie uneori să ne detașăm pentru a ne conserva energia și a lăsa loc creativității să se dezvolte. Ne-a plăcut atât de mult perspectiva lui Carl, iar feedback-ul de la participanți a fost atât de bun încât l-am invitat și la ediția din București.


Nely: De-a lungul edițiilor The Inner, am avut privilegiul de a lucra cu speakeri remarcabili, din domenii diverse şi pentru asta suntem cu adevǎrat recunoscǎtoare. Unul dintre acești speakerii care îmi vine în minte acum este Johann Hari, celebrul journalist britanic, autorul celor două bestsellere „Legături pierdute” și „Hoții de atenție” ale cărui cercetări despre conexiune, atenție și sănătate mintală ne-au provocat să regândim unele dintre convingerile noastre.  

 

Simțiți o oarecare responsabilitate în procesul acesta nu doar față de cei care vin să participe, ci și față de echipă, de comunitate, de ceea ce construiește The Inner în timp? Cum o gestionați? 

 

Cătălina: Categoric. Pe lângă autenticitate și profesionalism, suntem preocupate de impactul asupra comunității largi. De la bun început evenimentul a pornit din dorința de a face explorarea personală cu profesioniști din domeniu accesibilă oricui, la un preț rezonabil. La început tindeam să ne direcționăm conținutul spre cei care cunosc bine domeniul de dezvoltare personală și terapii de autocunoaștere. Eram atente la diversitate și profesionalism.

Treptat, ne-am dat seama că tinde să fie un eveniment exclusivist prin conținut, ori noi tocmai asta ne doream, să expunem cât mai mulți oameni la experiența și curiozitatea de a descoperi mai multe despre sine. Așa că am aerat temele și le-am lărgit. Apoi o atenție sporită o avem asupra resurselor pe care le folosim și ce impact au asupra mediului, facilităm accesului unei plaje de tineri sau categorii specifice de public și aici mobilizăm sponsorii pentru burse de acces. Credem că viteza cu care ne trăim viețile tinde să ne separe și să ne dezumanizeze. Când muncești și trăiești la această viteză de schimbare și adaptare la tehnologiile care au impact asupra modului în care ne câștigăm banii, fiecare tinde să țină la resursele pe care le are și nu să le punem la comun. Prin The Inner ne dorim să ne întoarcem la experiența de a naviga împreună, de a trăi sentimentul de comunitate ca un firesc. 

 

Echipa de Marketing 

 

Cum transpuneți atmosfera The Inner în comunicare vizuală și storytelling?

 

Nely: În acest proces creativ, ne lăsăm ghidate în mare măsură de intuiție. Identitatea vizuală reprezintă pentru noi un element esențial în conturarea fiecărei ediții The Inner, a atmosferei pe care dorim să o oferim. Ne inspirăm din natură și folosim culori calde și senine, cum sunt albastrul, galbenul solar, portocaliul și albul. Ne dorim ca tot ce comunicăm să transmită blândețe, calm și apropiere, iar muzica pe care o alegem de-a lungul anului devine parte din atmosfera festivalului.

Comunicarea vizuală nu este, astfel, doar un suport estetic, ci o extensie autentică a experienței The Inner – o continuare a ceea ce se întâmplă în acel spațiu viu de reconectare, introspecție și transformare.

Tema acestui an este apa așa că acest element al naturii va fi regăsit repetitiv în materialele vizuale folosite pe parcursul evenimentului. 

 

Aveți echipa împărțită în funcție de mediul în care comunicați?

 

Ioana: Nu, se ocupă aceiași oameni de toate canalele. Dar deciziile le luăm împreună, avem ședințe săptămânale în care ne uităm ce a mers și ce nu, facem brainstorming și alegem direcțiile potrivite. E un proces colaborativ la fel ca în toate departamentele proiectului.

 

Cum reușiți să aveți o comunicare unitară, indiferent de canalul pe care comunicați? Unde simțiti că publicul rezonează cel mai bine cu mesajele voastre? 

 

Ioana: Nu adaptăm foarte mult comunicarea în funcție de canal, poate nu e cea mai „corectă” abordare din perspectiva marketing-ului, dar pentru moment așa se simte cel mai firesc. Pe Instagram ne simțim mai comod, poate. Acolo interacționăm cel mai mult cu publicul nostru, acolo simțim cel mai bine energia comunității. E o relație care s-a construit organic și e în continuă creștere. 

 

Care sunt provocările în a vorbi despre un proiect atât de senzorial și emoțional într-un mediu digital?

 

Simona: Cred că una dintre cele mai mari provocări este că limbajul digital este, prin natura lui destul de limitat și uneori distant, în timp ce The Inner este un proiect viu și profund, care se experimentează, un eveniment experiențǎ, cum ne place nouǎ sǎ îl numim. E greu să transpui într-o postare pe social media ceea ce simți în sală la un atelier despre vindecarea traumei sau conexiunea care se creează într-o meditație ghidată. Și cred că asta e una dintre provocările cele mai mari – să nu reducem experiența la un mesaj de marketing, ci să reușim să păstrăm autenticitatea, emoția și profunzimea chiar și în felul în care comunicăm digital.


La fel de dificil este și să redăm complexitatea evenimentului — avem atât o parte teoretică, cu conferințe și speakeri internaționali, cât și o parte practică, cu ateliere foarte diverse și profunde. Să transpunem această combinație într-un mesaj digital, care de cele mai multe ori trebuie să fie și scurt este destul de dificil, dar sperăm ca am reușit sa facem asta tot mai bine, cu fiecare an. 

 

Cum ați simțit că a evoluat comunitatea în timp? Ce considerați că a funcționat cel mai bine, din punct de vedere al marketingului și comunicării, pentru comunitatea The Inner?

 

Simona: Comunitatea The Inner a evoluat frumos și natural de-a lungul anilor. Cu fiecare ediție, ne-a fost tot mai ușor să ne organizăm planul de marketing, adaptându-l după etape și sezonalitate, ceea ce ne-a ajutat să fim mai constanți și relevanți pentru public.

Am învățat că publicului nostru îi plac mesajele autentice, umane, care aduc în prim-plan povești reale și experiențe din cadrul evenimentului. O altă strategie care a funcționat foarte bine este comunicarea în jurul unei teme centrale în fiecare an. De exemplu, tema ediției din acest an este „Apa” — un simbol al fluiditatii, al curățării și al transformării, care reflectă perfect procesul de dezvoltare personală pe care îl propunem participanților.

 

Aveți vreo strategie anume prin care reușiți să păstrați autenticitatea în tot ce comunicați? 

 

Ioana: Nu cred că e o strategie propriu-zisă, mai degrabă vine natural. Autenticitatea e una dintre valorile noastre de bază, a persoanelor care formează echipa The Inner. Ne întoarcem mereu la ea când luăm decizii, mai ales în felul în care comunicăm. Proiectul a pornit dintr-o nevoie reală și din dorința de a împărtăși resurse care să ne ajute să ne simțim mai bine cu noi înșine – așa că, inevitabil, totul e foarte personal. Și cred că asta ajunge și la oameni. Încercăm mereu să transmitem ideea de „nu ești singur – aici e un spațiu sigur” și dacă devine greu să transmitem ce ne dorim, revenim la întrebarea care ne ancorează „de ce organizăm acest eveniment?”

O altă direcție importantă este legată de conținut: îi încurajăm pe speakerii și facilitatorii noștri să-și păstreze modul în care comunică. Ne dorim ca participanții să îi cunoască și ca oameni, nu doar ca experți. E un eveniment complex, cu multe conferințe și peste 20 de ateliere anual, așa că încercăm să fim clare în comunicare – dar nu standardizăm excesiv descrierile. Credem că autenticitatea trece și prin cuvinte, și vrem ca oamenii să rezoneze direct cu cel care susține conferința sau atelierul.

 

Cum evaluați campaniile de comunicare? Cum alegeți ce „păstrați” în strategia viitoare?

 

Simona: Evaluăm campaniile prin feedback-ul publicului, engagement și rezultatele concrete, precum înscrierile la eveniment și bineînțeles vânzările. 
Păstrăm în strategia viitoare ceea ce a creat conexiune reală și a adus rezultate, adaptându-ne constant la nevoile comunității.

 

Echipa de Operațional

 

Cum arată culisele unui eveniment The Inner, de la idee până la execuție? 

 

Nely: Cu multe ședințe :). În prima jumătate a anului avem 3 ședințe pe săptămănă, în diferite formule. Lunea este ședința de booking, miercurea ședința de marketing și vinerea, cele 2 combinate cu updates legat de taskurile fiecăreia din noi. Apoi, progresiv, integrăm în discuții și celelalte departamente: financiar – contabil, juridic, atragere parteneri, logistic, design, ș.a.m.d. De 2 ori pe an, ne luăm câteva zile și mergem cu echipa undeva la munte unde ne conectăm între noi, dar și cu proiectul și dezbatem idei, obstacole pe care la întâmpinăm, reevaluăm proiectul și impactul lui în comunitate și mai ales, ne reamintim de ce facem ceea ce facem. Cred ca e important să verificăm din când în când cu noi că suntem în locul în care ne dorim să fim.  

 

Care ați spune că este cea mai grea parte a procesului operațional în organizarea unor astfel de evenimente?

 

Nely: Partea care ne solicită cel mai mult timp este configurarea infrastructurii de eveniment deoarece, sunt peste 50 de activități în cadrul The Inner care se desfășoară simultan, între 40 de profesioniști care, majoritatea călătoresc din afara Clujului și din afara țării și 12 locații în diferite zone ale Clujului care găzduiesc peste 900 de oameni. 

 

Cum arată un checklist operațional complet pentru The Inner? Ce nu lipsește niciodată? 

 

Nely: Un checklist operațional complet pentru The Inner, în perioada de desfășurare a evenimentului arată cam așa:

– speakerii și facilitatorii au ajuns la destinație

– locațiile de eveniment sunt pregătite pentru găzduirea activităților

– avem apă, mâncare și bețișoare parfumate

– echipa e determinată și focusată

 

Aveți rutine clare de pre-eveniment și post-eveniment? Ce includ acestea și cum vă ajută să păstrați coerența?

 

Nely: Nu știu dacă le putem numi chiar rutine, dar cu siguranță înainte de eveniment avem niște etape la nivel de organizare pe care le urmǎm în fiecare an. Echipa se mărește, deoarece trecem în etapa de implementare a evenimentului și asta înseamnă automat că frecvența ședințelor pe care le avem este mai mare, dar și responsabilitățile fiecăruia. Asta înainte de eveniment, după eveniment un aspect foarte important la care ținem în fiecare an este un formular de feedback pe care îl trimitem tuturor participanților la eveniment și prin care primim multe informații valoroase de la publicul nostru pe care le integrăm în eveniment, de la an la an.

 

Cum ați defini un eveniment de succes din punct de vedere operațional?

 

Nely: Un eveniment de succes din punct de vedere operațional, pentru mine, înseamnă ca 98% din participanții The Inner au avut o experiență bună și foarte bună. 

Redactor:

De la un vis de familie la un reper în medicina dentară: MR Dentalmed Boutique Clinic s-a deschis oficial în Cluj-Napoca

Pe 29 mai, în Cluj, ploaia s-a oprit cât să înceapă o poveste nouă. MR Dentalmed Boutique Clinic și-a deschis ușile, dar nu doar pentru pacienți, ci pentru o viziune diferită asupra medicinei dentare: una cu suflet, echipă și rafinament.

Noul spațiu aduce împreună experiența profesională acumulată în peste 15 ani de activitate, tehnologie de ultimă generație și o echipă multidisciplinară, într-o atmosferă boutique, care pune accent pe confortul și grija față de pacient. Fiecare detaliu al clinicii,  de la arhitectura spațiului până la modul în care este desfășurat actul medical, reflectă o viziune centrată pe om, unde grija reală și profesionalismul se întâlnesc într-un cadru modern, cald și echilibrat. 

La eveniment au participat peste 120 de invitați – pacienți, colaboratori, prieteni apropiați și membri ai comunității medicale, alături de care echipa MR Dentalmed a marcat începutul acestui nou capitol.  A fost o seară încărcată de emoție și recunoștință, în care legăturile profesionale s-au împletit firesc cu prietenia și sentimentul de apartenență. Atmosfera caldă, sinceră, a transformat evenimentul într-o adevărată reuniune de familie extinsă. Unul dintre cele mai îndrăgite momente ale serii a fost extragerea câștigătorilor tombolei, moderată cu umor și naturalețe de Patricia Rusu. Zâmbetele au apărut pe chipul tuturor când Evelin, fiica fondatorilor, curioasă și cu ochii mari, a extras bilețelele, un gest simplu care a întărit ideea că această clinică s-a născut dintr-un spirit de familie și comunitate, în care fiecare om contează.

 

Un proiect de echipă, construit în timp

Dr. Adrian Moga Rogoz, fondatorul clinicii și specialist în implantologie și regenerare dentară, a vorbit despre parcursul său profesional cu naturalețe și modestie, dar și cu acea siguranță a omului care și-a construit excelența pas cu pas: de la primul cabinet din Florești până la statutul de lector internațional în implantologie. 

„Această clinică e mai mult decât o locație nouă, e un spațiu care ne obligă să fim și mai buni. Și să oferim mai mult decât tratamente: oferim experiență, respect și educație.

După cum știți educația este unul dintre pilonii de bază a tot ceea ce noi am construit. Astfel, extensia educațională a brandului, Moga Dental Academy, duce mai departe viziunea clinicii către colegii din breaslă. Este un program dedicat medicilor dentiști care doresc să își perfecționeze abilitățile în implantologie, ghidați de expertiza și pasiunea noastră”, a povestit acesta.

În discursul său, dr. Moga a evidențiat rolul esențial al echipei și susținerea constantă a partenerilor, subliniind importanța încrederii reciproce în construcția unei relații durabile cu pacienții.

 

Voci care dau sens brandului MR Dentalmed

O pacientă fidelă, alături de echipa MR Dentalmed de peste șase ani, a vorbit despre încrederea care s-a construit, pas cu pas, între ea și echipă. Despre cât de mult înseamnă să simți că nu ești doar „următorul pacient pe listă”, ci un om întreg, ascultat, tratat cu căldură și respect. „Pentru mine, contează enorm comunicarea deschisă, onestă. La MR Dentalmed, am simțit mereu că sunt implicată în deciziile legate de sănătatea mea, nu doar informată.”, a menționat aceasta.

Un colaborator apropiat al familiei Moga, partener de drum de peste 15 ani, a adăugat cu emoție: „Am fost acolo de la început. Și pot spune, cu mâna pe inimă, că succesul lor nu e întâmplător. E rezultatul unei munci serioase, a unei culturi de echipă construite cu respect, și a unei viziuni care a crescut frumos, etapă cu etapă”.

 

Spațiu nou, aceeași viziune – cu mai mult suflet și sens

Noua clinică din Cluj nu este doar un spațiu modern, ci un semn clar că brandul MR Dentalmed își respectă misiunea: aceea de a trata omul, nu doar dintele. Aceasta dispune de trei cabinete complet echipate, gândite pentru eficiență medicală, dar și pentru confort profund

De la scannerul intraoral și microscopul dentar, până la tratamentele minim-invazive și planurile explicate clar – totul vorbește despre o abordare predictibilă, umană și profesionistă.

Iar echipa? Nouă medici cu formare continuă și un spirit comun: acela de a lucra interdisciplinar, cu soluții complete, durabile, gândite pentru viitorul pacientului, nu doar pentru prezentul lui.

Abordarea interdisciplinară se traduce printr-un spectru complet de servicii stomatologice, de la implantologie și ortodonție, până la estetică dentară, chirurgie orală, pedodonție și parodontologie. Fiecare pacient primește un plan clar, explicat pas cu pas, cu un accent constant pe prevenție și tratamente predictibile, care să asigure sănătatea și confortul pe termen lung.

Astfel, echipa nu tratează doar simptomele, ci construiesc fundația pentru un zâmbet sănătos și durabil, în care fiecare decizie medicală este luată cu grijă, profesionalism și gândul la binele pacientului pe termen lung.

 

Un loc în care estetica nu e doar decor, ci terapie

Spațiul noii clinici a fost gândit ca un ambient de tip boutique, în care fiecare detaliu are rolul de a crea o experiență confortabilă și echilibrată pentru pacient. Amenajarea, realizată împreună cu specialiști locali, reflectă filosofia MR Dentalmed de a pune omul în centru, nu doar din perspectivă medicală, ci umană. Lucrările pictate de artistul Flaviu Săsăran, șemineul din sala de așteptare, uleiurile esențiale, lumina naturală și muzica aleasă cu grijă contribuie la un confort senzorial real, menit să reducă anxietatea și să creeze o atmosferă de încredere și respect față de timpul, emoțiile și nevoile fiecărui pacient.

Este un ambient boutique, gândit ca o extensie a filosofiei MR Dentalmed: aceea că actul medical începe din clipa în care ai intrat în clinică.

 

Deschiderea Dentalmed Boutique Clinic marchează mai mult decât o extindere. Este dovada unui drum asumat, în care viziunea de început s-a transformat într-un sistem de lucru, o comunitate de profesioniști și un brand care are acum și o voce educațională puternică, prin Moga Dental Academy.

Pentru toți cei prezenți la eveniment, a fost clar că aici nu s-a inaugurat doar un spațiu nou, s-a celebrat o viziune, o echipă și o familie care știe să construiască zâmbete pe termen lung.