Marele pianist Simon Trpčeski, recital de excepție la Ateneul Român

Simon Trpčeski, unul dintre cei mai valoroși pianiști ai lumii, va susține sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 19:00, un recital de excepție la Ateneul Român. Evenimentul se înscrie în seria de evenimente de mare ținută artistică pe care organizatorii Concursului Internațional George Enescu le-au programat pentru a XIX-a ediție a competiției. 

Concursul Internațional George Enescu se desfășoară o dată la doi ani la București sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Organizat de Artexim, Concursul Enescu este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. 

Programul serii cuprinde Mazurcile op. 24 de Frédéric Chopin, Suita Holberg op. 40 de Edvard Grieg, Sonata în do minor pentru pian Hob. XVI/20 de Joseph Haydn și Sonata nr. 7 în si bemol major pentru pian op. 83 de Serghei Prokofiev.

Pianistul de origine macedoneană Simon Trpčeski este apreciat atât pentru virtuozitatea sa impresionantă și abordarea profund expresivă, cât și pentru prezența carismatică pe scenă. 

Lansat pe scena internațională în urmă cu 20 de ani ca artist BBC New Generation Artist, Simon Trpčeski deține o carieră ce a cunoscut o evoluție incredibil de rapidă și nu a fost împiedicată de granițe culturale sau muzicale.

Trpčeski a colaborat cu peste 100 de orchestre de pe patru continente, printre care se numără Orchestra Simfonică din Londra, Orchestra Philharmonia, Orchestra Simfonică City of Birmingham, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Simfonică Germană din Berlin și Filarmonica din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, NDR Elbphilharmonie, Orchestra Tonhalle din Zürich, Orchestra Națională Rusă, Teatro Colón etc.

În America de Nord, Simon Trpčeski este un solist frecvent al orchestrelor din Cleveland și Philadelphia, al orchestrelor filarmonice din Los Angeles și New York, precum și al orchestrelor din Chicago, San Francisco, St. Louis, Seattle și Baltimore. Mai mult, a cântat cu Filarmonica New Japan, Orchestra Simfonică NHK, orchestrele filarmonice din Seul și Hong Kong, precum și cu orchestrele din Sydney, Melbourne și Noua Zeelandă.

Lista lungă de dirijori proeminenți cu care a lucrat îi include pe Vladimir Jurowski, Antonio Pappano, Vasily Petrenko, Cristian Măcelaru, Lorin Maazel, Vladimir Ashkenazy, Marin Alsop, Gustavo Dudamel, Gianandrea Noseda, Charles Dutoit, Jakub Hrůša, Susanna Mälkki, Andris Nelsons, Robert Spano, Michael Tilson Thomas, Gabriel Bebeșelea și David Zinman. De asemenea, legătura sa îndelungată cu Filarmonica Regală din Liverpool, consolidată în timpul mandatului lui Vasily Petrenko, a produs o amplă discografie. 

Născut în Macedonia în 1979, Simon Trpčeski este absolvent al Facultății de Muzică din cadrul Universității Sf. Chiril și Metodiu din Skopje, unde a studiat cu profesorul Boris Romanov. De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii și distincții, iar în 2011, a devenit primul deținător al titlului de Artist Național al Macedoniei de Nord. 

INFORMAȚII DESPRE BILETE: 

La ediția din acest an a Concursului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, iubitorii de muzică clasică pot achiziționa atât bilete individuale pentru fiecare concert cât și 3 tipuri de abonamente, prețurile pornind de la 60 de lei. 

Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu se pot achiziționa din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.

 

Abonamentul pentru concerte simfonice (5 concerte)

Categoria 1 – 800 de lei

Categoria a 2-a – 640 de lei

 

Abonamentul pentru recitaluri (6 recitaluri)

Categoria 1 – 720 de lei

Categoria a 2-a – 576 de lei 

 

Abonamentul General pentru recitaluri și concerte simfonice (11 evenimente)

Categoria 1 – 1370 de lei

Categoria a 2-a – 1100 de lei

Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 550 de lei

 

Bilete individuale pentru concerte simfonice (preț/concert)

Categoria 1 – 200 de lei

Categoria a 2-a – 160 de lei 

Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 80 de lei

 

Bilete individuale pentru recitaluri (preț/recital)

Categoria 1 – 150 de lei

Categoria a 2-a 120 de lei 

Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 60 de lei

 

Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile. 

De asemenea, persoanele cu handicap alături de însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii. 

Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate de pe alte platforme de ticketing neoficiale. 

Organizatorii Concursului Internațional George Enescu oferă acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București în perioada 1 – 18 septembrie 2024 și la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Român în data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian), nefiind necesară o înregistrare prealabilă.

 

Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București – ARCUB

Cu sprijinul: Asociația Artiștilor Lutieri din România, Paradigma Film, Compania Națională Aeroporturi București, Casa de flori

 

Credit foto copertă: B. Ealovega

Cum să utilizezi parfumurile Neoteric Lifestyle în casa ta?

Într-o lume în care detaliile fac diferența, parfumurile de interior Neoteric Lifestyle aduc un plus de rafinament și confort în locuința ta. De la arome delicate până la note intense și sofisticate, aceste parfumuri transformă orice încăpere într-un sanctuar personal. Iată un ghid practic despre cum să alegi și să folosești parfumurile de interior pentru a crea atmosfera perfectă în casa ta.

 

Alegerea parfumurilor de interior

 

Alegerea parfumului potrivit poate schimba complet energia unei încăperi. Iată câteva sfaturi pentru a te ajuta să faci cea mai bună alegere:

1. Identifică atmosfera dorită:

Vrei o ambianță relaxantă pentru dormitor sau o atmosferă energizantă pentru sufragerie?

Parfumul unui roșu toscan, Rosso Nobile este perfect pentru a oferi o atmosferă relaxantă oricărei încăperi, fiind o  combinație sublimă între notele dulci și fructate ale strugurilor și fructelor de pădure cu notele delicate de violetă și magnolie și taninurile care invocă lemnul de mesteacăn. 

Pentru a aduce un plus de energie în camera de zi  sau pentru o ambianță cu un caracter radiant, Ginger Lime este o prospețime concentrată, perfectă pentru a împodobi spațiile de locuit cu o atmosferă primitoare și strălucitoare. Aromele fructate de lămâie și lime sunt combinate cu esențele de ghimbir și îmbogățite cu piper alb.

Dacă doriți sa creați o ambianță elegantă, de mister, parfumurile Milano și Leather Oud sunt alegerea cea mai potrivită. Cu notele de vârf de floare de portocal și cardamom, urmate de notele de inimă de cedru, piper, chihlimbar și chiparos și de notele de bază de patchouli și lemn de santal, tot farmecul orașului Milano este capturat într-un parfum ce reprezintă atitudinea unică și mereu dinamică a metropolei. Un parfum intrigant, Leather Oud s-a născut din dorința de a îmbina curbele grațioase ale dunelor din Orientul Mijlociu cu cele ale dealurilor toscane. Primul reprezintă rășina prețioasă de oud, iar cel de-al doilea, mirosul inconfundabil al pielii. Ambele simbolizează tradiții atemporale care sunt legate de pasiunea umană și de meșteșugul local.

2. Gândește-te la sezon

Primăvara și vara, alege arome ușoare și proaspete, care creează o senzație plăcută și reconfortantă, prin combinația de flori și fructe precum: Arancio Uva Rossa, Melograno Menta, Arancio Cannella.

Toamna și iarna, optează pentru note mai calde și mai bogate, cum ar fi scorțișoara, cedrul sau vanilia, pentru a crea o atmosferă  învăluitoare, magică, pe care le poți găsi în parfumuri precum: Cafe SatinBourbon Vanilla, Klinto 1817, Oud Nobile sau Terra.

3. Ia în considerare ocazia

Pentru evenimente speciale, alege parfumuri sofisticate precum Cafe Satin, Azad Kashmere, Rosa Tabacco sau  Arancio Uva Rosa, cu note de mosc, lemn de santal sau trandafir. 

Pentru utilizarea zilnică, aromele potrivite sunt cele mai subtile precum Dolce Roma XXI, Fuoco, Ambra și Peonia Black Jasmine sau Inuit, cu note de bergamotă combinate cu iasomie, lemn de santal sau vanilie, reconfortante și ideale în orice ocazie.

 

Combinarea aromelor

 

Combinarea parfumurilor de interior poate crea experiențe olfactive unice și memorabile. Iată câteva sugestii:

Sezonul primăvara-vara: Combinația de iasomie marocană, crin de vale și bergamotă ale parfumului Azad Kashmere aduce prospețime și vitalitate. Dulceața boabelor de struguri și prospețimea pepenelui galben ale parfumului Melograno, sunt perfecte pentru o senzație de curățenie și revigorare.

Sezonul toamnă-iarnăArancio Cannella, un poem de iarnă, scris în notele de scorțișoară și coajă de portocală amară, oferă o căldură reconfortantă și primitoare. 

Un mister fascninant, Ambra, a cărei baze elegante de chihlimbar si patchouli, combinată cu notele intense de lemn de santal și vanilie, creează o atmosferă elegantă și sofisticată.

Pentru ocazii specialePeonia Black Jasmine, parfum a căror note cărnoase de bujor, îmbinate cu cele intense ale iasomiei negre, aduc un plus de rafinament și eleganță.

Notele de bergamotă și lemn de santal, îmbinate cu tămâie și trandafir ale parfumului Agathis Amber sunt perfecte pentru serile romantice.

 

Întreținerea și prelungirea durabilității parfumurilor

 

Pentru a te bucura cât mai mult timp de parfumurile tale preferate, urmează aceste sfaturi de întreținere:

1. Păstrează parfumurile departe de lumina directă a soarelui și de căldură excesivă: Lumina și căldura pot degrada calitatea uleiurilor esențiale, reducând astfel intensitatea și durata parfumului.

2. Sigilează bine recipientele după fiecare utilizare: Asigură-te că dopul este bine fixat pentru a preveni evaporarea uleiurilor esențiale.

3. Curăță regulat recipientele și difuzoarele: Pentru a evita acumularea de praf și impurități, care pot afecta dispersia și calitatea aromei, curăță-le periodic cu o cârpă moale și uscată.

 

Parfumurile Neoteric Lifestyle nu sunt doar simple arome, ci adevărate unice experiențe senzoriale. Alegerea și utilizarea corectă a acestor parfumuri de interior pot transforma orice casă într-un spațiu de lux, plin de personalitate și stil. Alege parfumurile care te reprezintă și bucură-te de un ambient plin de armonie și eleganță.

Descoperă întreaga selecție de parfumuri pe www.neotericlifestyle.ro.

Descoperă UNSEEN, noul extract de parfum ediție limitată lansat de my Geisha în colaborare cu UNTOLD

my Geisha, compania care produce parfumuri și produse cosmetice, lansează UNSEEN – un nou extract de parfum, în colaborare cu UNTOLD, cel mai mare festival de muzică din România.

 

UNSEEN infused by Untold 

Extractul de parfum este conceput ca un soundtrack olfactiv care evocă, cu fiecare pulverizare, ritmul muzicii și euforia dansului, impregnate cu magia festivalului. Mai mult decât un parfum misterios, persistent și seducător, UNSEEN este un liant între festivalieri și energia unică UNTOLD, un suvenir care te duce, la fiecare pulverizare, înapoi, în mijlocul festivalului. Pentru că, dacă UNTOLD e despre a trăi povestea, my Geisha UNSEEN e despre a o purta cu tine. Este un extract de parfum unisex, fiind potrivit atât pentru publicul feminin, cât și pentru cel masculin.

Fiecare notă a fost aleasă pentru a amplifica vibe-ul Untold: de la energie electrizantă la momente de intimitate, de la distracție și aventură la sentimentul de comunitate.

Notele de vârf: coniac, caramel, tutun și bergamotă.

Notele de mijloc: curmale, praline, tuberoză și Mahonial.

Notele de bază: vanilie, boabe de Tonka, lemn de chihlimbar, smirnă și oud.

Descoperă cel mai nou parfum co-branded edițielimitată, dedicat celebrului festival din Cluj-Napoca, creat de my Geisha, partener oficial UNTOLD 2024. 

 

Eveniment de lansare

Această nouă lansare va fi marcată printr-un eveniment special, pe 7 august, de la ora 18:00, în magazinul my Geisha Iulius Mall Cluj-Napoca. my Geisha pregătește o mulțime de surprize și cadouri pentru comunitate brandului, fanii UNTOLD și toți iubitorii de parfumuri, pentru a transforma această seară într-un moment special și memorabil.

 

my Geisha x UNTOLD

Colaborarea cu UNTOLD reprezintă un moment de referință, oferind oportunitatea de a combina spiritul vibrant al festivalului cu valorile, misiunea și viziunea my Geisha. Această lansare marchează a doua participare a brandului la UNTOLD și reafirmă motto-ul nostru – Essence of Confidence – prin care doresc să aducă un strop de încredere și magie în viața de zi cu zi. S-au străduit să creeze o experiență unică pentru toți fanii my Geisha și UNTOLD. UNSEEN este esența nevăzută a festivalului, o invitație discretă în lumea magică a trăirilor interioare, revelând propria natură umană. Este un extract de parfum care te face să simți că ești parte dintr-o comunitate plină de energie pozitivă. my Geisha te invită să-l descoperi!

UNSEEN Extrait de Parfum este disponibil începând cu 1 august, online pe www.mygeisha.ro și www.mygeisha.com, în toate magazinele fizice my Geisha și la standurile my Geisha Untold, în perioada 8-12 august. Îi găsești la intrarea în festival, foarte aproape de poarta decorativă, și în zona VIP.

 

Despre my Geisha

Născut din pasiune pentru parfumuri, frumusețe și lux, brandul my Geisha își începe povestea în 2018, bucurându-se de un adevărat succes. my Geisha aduce în atenţia iubitorilor de parfumuri orientale arome seducătoare, absolut încântătoare, și formule foarte persistente, precum uleiul parfumat ori extractul de parfum.

Brandul my Geisha este prezent în 14 țări, cu peste 50 de magazine (România, Franța, Spania, Italia, Germania, Austria, Bulgaria, Serbia, Regatul Unit, Ungaria, Elveția, Kuweit, Taiwan și Qatar).

Cu my Geisha, te bucuri de experiența shoppingului exclusivist: pătrunzi în universul brandurilor premium de îngrijire a pielii, coreene sau “Made in France”, și a parfumurilor orientale ce captează toată atenția, îți definesc stilul, învăluindu-te în eleganță și rafinament. my Geisha transformă orice zi banală într-una senzațională!

Pentru date suplimentare vizitați www.mygeisha.ro.

 

FACEBOOK                                         INSTAGRAM                                       TIKTOK
LINKEDIN                                             YOUTUBE

„Floare de nu-mă-uita”, expoziția artistelor Andreea Gabriela Tudor și Lavinia Maria Oniciuc, găzduită de Elite Art Gallery

În perioada 5 august – 30 august 2024, Elite Art Gallery găzduiește expoziția Floare de nu-mă-uita, a artistelor Andreea Gabriela Tudor și Lavinia Maria Oniciuc, două dintre cele patru câștigătoare ale concursului #FRESH, ediția a VII-a. Expoziția este curatoriată de Roxana Diochețanu, iar vernisajul acesteia va avea loc pe data de 8 august, începând cu ora 18:30. 

Cei patru câștigători ai concursului #FRESH au fost aleși din peste 70 de participanți înscriși la ediția de anul acesta, de către un juriu de specialitate, format din pictorul și profesorul Andrei Rosetti,membru fondator al grupului Noima (2003), Marian Ionel Dobre,doctor în arte vizuale și profesor asociat la Universitatea Națională de Arte din București – Pictură și Prof. univ. dr. Codrina Laura Ioniță, profesoară la Facultatea de Arte Vizuale și Design din UNAGE Iași și conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale Arte Vizuale.

Grădinile au reprezentat întotdeauna spații de refugiu, unde reflecția interioară era potențată de răbdarea și liniștea naturii, omul fiind cuprins de frumusețea eternă a elementelor vegetale. Expoziția Floare de nu-mă-uita evocă un orizont al memoriei, al diferitelor legături trainice, țesute în firul existenței, interpretate în două palete cromatice distincte de pensulația artistelor Andreea Gabriela Tudor și Lavinia Maria Oniciuc

„Petalele firave ne mângâie pielea, trezind în fiecare dintre noi o amintire de mult apusă, o clipă de răgaz în care putem retrăi cele mai dragi momente. Precum instanțele cromatice schimbătoare ale florii de nu-mă-uita, personajele celor două artiste oglindesc, la diferite intensități, mesaje subtile, creând un dialog între ecourile trăirilor noastre și emoțiile desprinse visceral din suflet. În acest context, artista Gabriela Tudor descrie figuri întemnițate în componenta memento mori, efemeritatea vieții fiind purtată într-o boltă corporală, ascunzând un mesager tăcut al amintirilor care nu se estompează niciodată. Reverberația florii de nu-mă-uita se răsfrânge și asupra portretelor realizate de artista Lavinia Oniciuc. Pășind timid din întinderea grădinilor înserate, chipurile sunt (i)luminate de promisiunea unui viitor idealizat, jocul umbrelor așteptând să descoasă adevărata natură umană.” a declarat Roxana Diochețanu, Curator Elite Art Gallery. 

Ce înseamnă să te ofilești treptat, într-o realitate impermanentă, în speranța că vei putea reconcilia fragilitatea și puterea amintirilor? Expoziția, acest sanctuar al sufletului, trezește sentimente profunde care, asemenea florii de nu-mă-uita, refuză să dispară, păstrându-se vii în firul invizibil al timpului. 

Andreea Gabriela Tudor (n. 2001) a absolvit în 2022 studii de licență în Arte Vizuale, secția Pictură, în cadrul Facultății de Arte, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Iar, în perioada 2022 – 2024, a urmat două programe de master, Studii Culturale și Pictură, la Universitatea din București, respectiv Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Lucrările artistei explorează identitatea, în raport cu efectele timpului necruțător. 

Lavinia Maria Oniciuc (n. 1997) a studiat în 2019 „Pictură de Șevalet”, în cadrul Universității de Artă și Design, Cluj-Napoca. În perioada 2019 – 2021, a absolvit studii de master în Pictură, la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În formule realiste, operele creionate de artistă devin repere de autocunoaștere, calmitatea naturii potențând acest proces contemplativ. 

 

Expoziția poate fi vizitată în intervalul 5 – 30 august 2024, de luni până vineri, la Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5), între orele 11:00 – 19:00.

 

Despre Elite Art Gallery

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne, dar și valori deja consacrate. 

Mai multe detalii despre seria evenimentelor expoziționale Elite Art Gallery sunt disponibile pe Facebook și Instagram, cât și pe http://www.eliteart-gallery.com/.

Remixurile piesei Irinei Rimes – “Dudadu”, de 3 ori pe main stage la Tomorrowland

Surpriză uriașă la ediția din acest an a celebrului festival de muzică electronică, Tomorrowland! Irina Rimes, îndrăgita artistă româncă, a fost vedeta serii, captând atenția tuturor după ce piesa sa “Dudadu” a răsunat pe main stage nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori, în remixuri incendiare realizate de legendarii Steve Aoki, Tiesto și talentatul producătorul Goldcher, remix cu care au încântat publicul de la festival cei de la Keinemusik. Să fie “Dudadu” hitul incontestabil al acestei ediții?

Vezi momentele aici:

https://www.instagram.com/p/C-AseOeItZ8/?img_index=3

https://www.instagram.com/p/C94xk8CpaUD/?img_index=1

Piesa originală, “Dudadu” este parte a EP-ului „Origini”, care aduce un concept live inovator numit „DESCÂNTATELE”. Irina Rimes va dezvălui acest proiect artistic pe 28 septembrie la Arenele Romane, promițând o experiență muzicală captivantă pentru toți fanii ei. Biletele sunt deja disponibile aici

Remixul “Dudadu Flip”, creat de Goldcher, a fost de asemenea adăugat în playlist-ul lui Tiesto de pe Spotify, subliniind succesul global al acestei piese. De asemenea, MoBlack a inclus piesa în setul său la Electric Castle, iar artiști precum Apache și BLOND:ISH au integrat-o în spectacolele lor. Keinemusik a adus “Dudadu” în atenția publicului din București, înainte de a o prezenta și la Berlin, demonstrând astfel potențialul mondial al muzicii Irinei Rimes.

Minelli anunță o colaborare cu Busta Rhymes

În timp ce se pregătește de lansarea unui nou album, Minelli nu a mai putut ține ascunsă de fanii săi super colaborarea care îi așteaptă, alături de nimeni altul decât the OG of rap – Busta Rhymes! Artista a distribuit informația pe pagina sa de Instagram, în timp ce răspundea la întrebările fanilor.

Se pare că pe lista colaborărilor lui Busta Rhymes, listă ce include nume precum Janet Jackson, Lil Wayne, Pussycat Dolls, și Chris Brown, se va adăuga în curând și Minelli. Colaborarea promite să fie una dintre cele mai interesante și așteptate ale anului, aducând împreună stilurile unice ale ambilor artiști.

În plus, albumul va conține piese în spaniolă, franceză și germană, demonstrând versatilitatea și ambiția internațională a lui Minelli. Diversitatea lingvistică va oferi o experiență auditivă unică, adresându-se unui public global și evidențiind talentul ei de a se adapta și de a performa în mai multe limbi. 

Pe lângă colaborarea spectaculoasă cu Busta Rhymes, albumul va include piese realizate cu artiști de excepție precum Guaynaa și R. City. Guaynaa va aduce un vibe latin distinctiv, în timp ce R. City, cunoscut pentru influențele sale de pop și reggae, va contribui semnificativ la album. Theron Thomas de la R. City, câștigătorul premiului Grammy 2024 pentru Songwriter of the Year și colaborator cu Rihanna, Beyoncé, Miley Cyrus și Latto, va aduce cu siguranță un plus de valoare artistică.

Minelli este una dintre cele mai de succes artiste și compozitoare din Europa de Est, având la activ numeroase hituri atât pentru ea cât și pentru alți artiști de succes. Ultimul ei album “Silver & Gold – Chapter II” a ajuns în unele dintre cele mai mari playlist-uri de pe Spotify și Apple Music, atrăgând audiențe din întreaga Europă. “Silver & Gold” a fost larg aclamat la nivel mondial, acumulând peste 30 de milioane de ascultări pe Spotify.

 

Credit foto: Ștefan Dani

Băcănia Boierească, prima locație din București

Băcănia Boierească a inaugurat prima locație din București. Decizia a venit ca urmare a cererii în creștere din partea clienților din Capitală, care comandau până acum online. Băcănia Boierească a fost fondată în 2015 și reprezintă un lanț integrat de la fermă la băcănie cu produse alimentare artizanale și naturale.

Locația Băcănia Boierească din București acoperă o suprafață de 85 metri pătrați, din care 40 mp sunt alocați spațiului de vânzare. Amenajarea locației a presupus o investiție de peste 50.000 euro și estimările pentru prima lună de activitate prevăd vânzări de peste 100.000 lei.

Gama de produse disponibilă în locația din București include preparatele afumate și crude, dar și produse de la alți producători locali. Băcănia Boierească are colaborări cu 24 producători și procesatori locali, preponderent din zona Moldovei. Aceștia sunt aleși pe baza unui set strict de reguli pentru a respecta calitatea pentru care Băcănia Boierească este recunoscută.

Sunt peste 150 produse listate în oferta locației din Capitală, iar în prima zi bonul mediu a fost de 80 lei. Cel mai bine vândute au fost produsele din carne – salamul crud uscat, cârnații sticks sau pastrama de vită Angus, dar și berea Suceava, sau dulciurile artizanale.

Povestea Băcănia Boierească

Băcănia Boierească a pornit ca o mică băcănie situată la demisolul pensiunii „Santa Fe” pe care fondatorii Georgiana și Cosmin Păstrăv o au în localitatea Suceava. Cei doi aveau la acea vreme o fermă de vaci Angus și carnea era inclusă în meniul restaurantului pensiunii. Au creat astfel un sistem în care lanțul de producție este atent monitorizat, de la iarbă până la produsul final, ceea ce asigură cele mai ridicate standarde de calitate.

„Odată cu extinderea din Capitală adăugăm un nou magazin pentru acest business dedicat autenticității și calității fără compromisuri. După extinderea în Suceava, am ales Bucureștiul dintr-un motiv foarte simplu: clienții ne vor aici. Odată cu lansarea magazinului online Băcănia Boierească, am observat că cele mai multe comenzi vin din Capitală. Acum am venit noi aici, pentru a fi mai aproape de cei care vor cele mai bune produse pentru alimentația lor.”, a declarat Cosmin Păstrăv, cofondator Băcănia Boierească.

Acest business a fost susținut prin investiții din fonduri europene de 220.000 de euro și un credit. Prima etapă a fost deschiderea unui abator și a unei carmangerii pentru a asigura un control strict asupra calității produselor oferite.

„Extinderea în București este un moment foarte important pentru noi. Am pornit de la nevoia noastră – de a avea acces la produse curate și sigure, iar carnea premium să fie din cele mai bune surse – și am descoperit astfel că sunt mulți alții care apreciază calitatea produselor de cel mai înalt nivel. Ne bucurăm că în aproape un deceniu de activitate am demonstrat că produsele tradiționale, curate și făcute onest nu sunt doar o întoarcere în timp. Sunt o valoare inestimabilă pentru sănătatea noastră și pentru comunitatea în care trăim. Motivația și viziunea noastră sunt simple și nu lasă loc de negociere: produse de cea mai bună calitate, de la glie până în farfurie.”, a declarat Georgiana Păstrăv, cofondatoare Băcănia Boierească.

Pentru 2024, Băcănia Boierească estimează o cifră de afaceri de aproximativ 7,5 milioane de lei. Asta înseamnă o creștere cu aproape 20% față de anul precedent. Totodată, extinderea pe piața din România prin noua locație din București face parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare care vizează și facilitarea colaborărilor cu alte magazine și restaurante.

***

Despre Băcănia Boierească

Băcănia Boierească a fost lansată în 2015 de Georgiana și Cosmin Păstrăv în localitatea Suceava. Businessul a fost extins în timp prin magazine în Suceava și București. Portofoliul propriu de produse cuprinde peste 70 de preparate afumate și crudități (carne de porc, vită și pui). Băcănia Boierească listează și alte peste 140 de produse de la peste 20 de producători locali.

Conceptul care stă la baza viziunii Băcănia Boierească este de a asigura mâncare sănătoasă pentru toți membrii familiei. Pentru a realiza acest lucru a creat tot lanțul de producție și astfel s-a născut filosofia „de la glie până în farfurie”. Preparatele conțin doar carne și condimente pentru gust, fără pic de conservanți, aditivi sau E-uri: cârnați, cabanos, mușchiulet de porc afumat și ceafă de porc, pastramă de vită, de porc și de pui, șunculiță țărănească, mușchiulet Montana, crenvurști de pui și de vită, parizer, tobă, chișcă și lebăr, dar și altele, realizate după rețete tradiționale în care „sufletul” este principalul ingredient. 

Întregul proces de producție este atent supervizat, începând de la tranșare, marinare, maturare, afumare și terminând cu depozitarea.

Orange aduce în prim-plan pasiunile: muzică, gaming și filme la ediția 13 Summer Well

Orange îi conectează cu pasiunile lor pe participanții la cea de-a 13-a ediție a Summer Well, cel mai longeviv festival autohton de muzică alternativă, care anul acesta îi are în prim-plan pe Keane, Royal Blood, Nothing but Thieves și Two Door Cinema Club. În perioada 9-11 august, Orange, cea mai rapidă rețea mobilă 5G+ din România și partenerul tradițional de conectivitate al festivalului, le dă întâlnire tuturor celor pasionați de muzică pe domeniul Știrbey din Buftea, unde, pe lângă concerte, se vor bucura de activări concepute pentru ei: gaming și filme.

 

Orange, rețeaua #1 pentru pasiunile tale

La ediția din acest an a Summer Well, Orange susține pasiunea pentru gaming în cea mai rapidă rețea mobilă 5G+ din România cu un campionat de Brawl Stars. În competiție se pot înscrie inițial 128 de echipe, fiecare având următoarea componență: 3 jucători activi și 1 rezervă. Căpitanul echipei va fi cel care va realiza înregistrarea, în perioada 1-3 august, pe pagina dedicată evenimentului Summer Brawl.

Dacă pragul maxim de participanți înscriși va fi atins în primele 24 de ore, sesiunea de înregistrare se va redeschide pentru încă 128 de echipe, dublându-se în acest fel numărul de concurenți.

Competiția debutează cu etapa de calificare, ce se va desfășura online, în perioada 5-7 august. Primele maximum 64 de echipe calificate se vor antrena și concura chiar la cornerul Orange din cadrul festivalului, astfel: în data de 9 august va avea loc pregătirea, iar pe 10 și 11 august confruntarea, totul într-un spațiu profesionist de gaming, cu arbitri și comentatori. Detalii complete sunt disponibile în pagina de regulament a concursului: summerwell.ro/p/regulament-summerbrawl.

În etapa finală, concurenții se vor înfrunta folosind performanțele telefoanelor Samsung Galaxy Z Fold 6, puse la dispoziție gratuit în cadrul evenimentului, dar și rețeaua Orange 5G+, care oferă viteze de până la 1,5 Gbps. 

Fiecare participant la proba finală va primi invitație de acces gratuit în cadrul festivalului Summer Well pentru el și pentru încă un invitat, iar cele mai bune 3 echipe vor primi premii, după cum urmează:

– Premiul 1: Samsung Galaxy Z Fold6 256 GB pentru fiecare membru al echipei;

– Premiul 2: Samsung Galaxy Watch Ultra LTE pentru fiecare membru al echipei;

– Premiul 3: Samsung Galaxy Buds3 pentru fiecare membru al echipei.

Cei interesați pot urmări campionatul live, pe canalul YouTube Orange Romania.

 

Alte surprize pregătite de Orange la Summer Well 2024

Experiența Orange va fi completată de tatuaje temporare, atât de îndrăgite de tineri, biciclete speciale la care vor putea pedala pentru a-și încărca telefonul, precum și de zona de cinema, unde vor fi difuzate filme românești și producții de Hollywood, precum Dune 2 sau Indiana Jones and The Dial of Destiny.

Tot în zona Orange, cei interesați vor putea să interacționeze cu echipa Zona IT într-o sesiune deschisă de întrebări și răspunsuri, să descopere cele mai performante sisteme de gaming de pe Zona Store și să ia parte la sesiuni de asamblare live de PC-uri (custom build) susținute de echipa ZONA.

 

Responsabilitate socială și grija pentru natură

În linie cu strategia companiei de a contribui la un mediu mai curat, cornerul Orange din acest an marchează o premieră, fiind realizat în proporție de 90% din plastic reciclabil. Acesta a fost obținut prin colectarea de plastic și procesarea lui într-un material ce poate fi reciclat și refolosit. Astfel, au luat naștere elemente modulare, iluminate, care pot avea diferite întrebuințări, precum mese, scaune sau elemente de decor.

În același timp, Orange va pune la dispoziția participanților un eco-bar, unde aceștia vor putea aduce paharele folosite pentru a fi procesate și transformate în pahare noi. Persoana care va recicla pe parcursul festivalului cel mai mare număr de pahare va primi un abonament gratuit la Summer Well, ediția 2025.

Cea de a 19-a ediție a Festivalului Ideo Ideis aduce un concert multiSENZORIAL şi alte 10 evenimente

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis este gata de start!
Desfăşurată între 1 şi 8 august, ediţia din acest an a Ideo Ideis aduce la Alexandria 11 evenimente outdoor dedicate comunităţii locale.

Highlight-ul outdoor este concertul multiSENZORIAL, un proiect extrem de apreciat în toată ţara, care propune evenimente cu muzică clasică şi contemporană interpretată live, în spaţii neconvenţionale şi cu decoruri impresionante care includ mii de lumânări.

Concertul multiSENZORIAL se va desfăşura în Centrul Pietonal din Alexandria miercuri, 7 august, de la ora 22:30. Publicul se va bucura de magia melodiilor binecunoscute ale trupelor Coldplay și Imagine Dragons, aduse la viață de Cvartetul de Coarde Sonore, toate sub strălucirea a mii de lumânări. Accesul este liber, la fel ca în cazul tuturor celorlalte evenimente outdoor din cadrul acestei ediţii a Festivalului Ideo Ideis.

Spectacolele outdoor debutează vineri, 2 august, de la ora 18:00 în Parcul Vedea, cu spectacolul Frutty Juggle Jam de Vlad Benescu, care va fi urmat de Dacă poţi visa, poţi realiza de Mihaela Săndulescu. În parcul CMT Vlad Benescu prezintă un show de jonglerii şi acrobaţii tot vineri de la ora 19:00.

Sâmbătă şi duminică (3 şi 4 august) spectacolele pentru copii încep la ora 10:00 în Parcul Vedea şi în Centrul Pietonal. Sunt programate spectacole de jonglerii şi acrobaţii, teatru pentru copii şi un atelier de jonglerie.

Tot duminică, de la 20:30, are loc şi concertul (clar)obscur cu Cristina Juncu şi Alexandros Raptis, la Parcul Vedea.

Luni, 5 august, este programat un atelier de Face painting şi baloane, la Parcul Vedea, începând cu ora 10:30.

Programul este completat de cele 5 spectacole de teatru invitate în acest an: Adrenalină, spectacolul montat de regizorul Gabriel Sandu la Teatrul Excelsior, comedia Masacrul,producția unteatrucu Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea și Emil Măndănac, Bazinul de nord, cu Șerban Pavlu și Vlad Lință, produs de ARCUB, spectacolul Vulnerabil, de la Centrul Național al Dansului București și montarea D’ale Carnavalului de la Centrul Cultural.

Biletele pentru spectacolele indoor sunt disponibile pe Eventbook.ro şi la casa de bilete a Centrului Multifuncţional pentru Tineri.

Ediția cu numărul 19 a Festivalului Ideo Ideis se desfășoară la Alexandria între 1 și 8 august și are drept temă un mesaj de încurajare a tinerilor în fața presiunii din partea societății: Ai tot ce ai nevoie.

Ajuns la a 19-a ediție, Festivalul Ideo Ideis se pregătește să găzduiască la Alexandria, în perioada 1-8 august, peste 140 de adolescenți din toată țara care vor participa la ateliere de teatru și dezvoltare personală și vor prezenta în fața publicului spectacole de teatru.

8 trupe de teatru de liceeni vor trăi timp de 7 zile experiența de festival, alături de comunitatea din Alexandria și de nume importante din teatrul românesc. 

De-a lungul ultimilor 19 ani, Ideo Ideis a reprezentat o platformă care a încurajat peste 5.000 de adolescenți să exprime ce sunt, prin ateliere de teatru și arte alăturate, întâlniri și discuții cu mentori. Prin cele peste 500 de evenimente – spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme și masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mișcare socială și artistică în comunitatea locală, demonstrând eficiența proiectelor culturale în procesul de revitalizare urbană.

Mai multe detalii despre toate proiectele Ideo Ideis se regăsesc pe platforma online a fenomenului.

 

***

Festivalul.ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

Parteneri de tradiție: Primăria Municipiului Alexandria și Consiliul Județean Teleorman prin Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman

Proiect finanțat de Ministerul Culturii

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național*

* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

„CyberAware în jungla digitală”, un proiect care contribuie la conștientizarea securității cibernetice în rândul a peste 200 de femei, copii și tineri

Touched România anunță lansarea proiectului „CyberAware în jungla digitală”, susținut de Fundația Orange, pentru conștientizarea securității cibernetice în rândul a peste 200 de femei, copii și tineri din comunitatea asociației. Proiectul include seminarii practice și interactive, adaptate nevoilor și experienței beneficiarilor, având ca teme: siguranța cibernetică, identitatea online, cyberbullyingul, precum și distribuirea unui ghid care oferă sfaturi practice și resurse utile pentru navigarea în siguranță pe internet, protecția datelor și prevenirea hărțuirii online.

De aproape 20 de ani, Asociația Touched România lucrează cu femei victime ale violenței domestice, copii și tineri din categorii defavorizate, oferindu-le sprijin holistic pentru a depăși dificultățile cu care se confruntă. Apreciem sprijinul Fundației Orange care înțelege pericolele la care pot fi expuse aceste grupuri vulnerabile. Criminalitatea online este, din păcate, un fenomen în continuă creștere, mai ales în rândul lor, pentru că nu au informațiile necesare despre riscurile pe care le pot întâmpina când folosesc rețelele sociale și internetul”, a declarat Lidia Stoichici, director de dezvoltare în cadrul Touched România.      

Cyberbullyingul, frauda online, furtul de identitate, pornografia infantilă, hărțuirea online sunt câteva exemple ale infracțiunilor la care se expun persoanele vulnerabile. Învățând despre securitatea cibernetică, persoanele din grupul-țintă dezvoltă abilități de gândire critică, devin mai conștiente de comportamentul lor online si înțeleg impactul acțiunilor, atât asupra lor, cât și asupra altora, promovând utilizarea etică și responsabilă a tehnologiei.

Proiectul „Cyberware în jungla digitală” este implementat de Asociația Touched România cu sprijinul Fundației Orange, în cadrul ediției 2024 a programului „Susține un ONG”. În luna iulie, au avut loc primele întâlniri cu psihologul Florica Prică care le-a vorbit despre identitatea online și felul în care poate oscila între autenticitate și percepție. La rândul lor, participanții au acceptat să povestească situații și exemple concrete. În luna august, urmează alte workshopuri despre protecția datelor și siguranța cibernetică, iar în septembrie vor avea loc seminarii pentru prevenirea cyberbullyingului.

Prin acest proiect, Touched România reafirmă angajamentul său de a oferi asistență integrată mamelor și copiilor aflați în situații de dificultate, atât prin servicii sociale, cât și prin educație și resurse practice, contribuind la crearea unui mediu online mai sigur și mai protejat pentru toți membrii comunității. 

 

Despre Touched România

De peste 25 de ani, Touched România este o asociație non-profit, care oferă suport material și holistic, consiliere emoțională și juridică, precum și programe de reintegrare socio-profesională femeilor și copiilor din categorii defavorizate. Printre proiectele derulate de asociație sunt: Centrul Maternal Casa Agar, Programul de Asistență Maternală „Suflete Micuțe”, Programul „Voluntar pentru Destine”, Proiectul „Dar din dar” și Centrul de Reintegrare Socială și Consiliere. Misiunea Touched România este de a schimba în bine viețile copiilor și mamelor aflate în situații de dificultate, prevenind separarea copilului de familie și oferind sprijinul necesar pentru a le ajuta să rămână împreună și să se reintegreze în societate.

 

Despre Fundația Orange 

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei 12 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 7,8  milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul incluziunii lor sociale. Principalele programe ale fundației sunt: ”Orange Digital Center”, „Digitaliada”, „Susține un ONG”, „Lumea prin culoare și sunet”, “Solidarity FabLabs” și “Centrul Digital pentru Femei”. Pentru detalii, vizitați www.fundatiaorange.ro.

Fresco Jugo, producător de sucuri naturale din fructe și legume, țintă de 1 milion lei în acest an

Fresco Jugo, producător de sucuri naturale din fructe și legume, vizează extinderea capacității de producție anul acesta și dezvoltarea națională printr-o unitate nouă de producție. Businessul de sucuri naturale are o țintă de 1 milion lei cifră de afaceri pentru 2024. 

Fresco Jugo a pornit în 2018 ca business care să procese fructe și legume pentru producătorii din zona Iașiului. După primul sezon a fost extinsă producția cu o serie proprie de produse. Până în prezent, a procesat anual între 80 și 220 de tone pentru clienții care au vrut să-și valorifice produsele. Pentru producția proprie, Fresco Jugo a procesat în 2023 aproximativ 160 de tone de fructe și legume.

Fresco Jugo produce în prezent 8 sortimente diferite de suc natural, suc de portocale și limonadă îndulcită natural cu miere. Fructele sunt presate la rece, fără adaosuri, apă sau zahăr. 

Ținta companiei pentru 2024 este atingerea cifrei de afaceri de 1 milion de lei. În anul precedent bilanțul a fost de 620.000 de lei. Obiectivele pentru 2024 prevăd și relocarea producției într-o fabrică nou construită în județul Iași. În prima fază de dezvoltare au fost alocate fonduri de 70.000 de euro și e vizată atragerea de fonduri europene de aproximativ 150.000 de euro pentru actualizarea utilajelor de producție. Noua fabrică ar crește capacitatea de la 1.500 de sticle, în prezent, până la 5.000 de sticle.

 

Principalele canale de distribuție sunt restaurantele, cafenelele și băcăniile, în principal din zona Moldovei în orașe precum Iași, Botoșani, Suceava, Bacău sau Piatra-Neamț. Compania a înregistrat însă și comenzi din alte orașe ale țării, cum ar fi București, Constanța sau Timișoara.

„Odată cu noua fabrică vizăm extinderea națională care va putea fi susținută și de triplarea capacității de producție. Vom putea astfel să dezvoltăm și parteneriate cu jucătorii mari din retail. Luăm însă în calcul, pe termen lung, să avem un magazin al fabricii, unde clienții pot explora gama de produse și să le aleagă pe cele pe care și le doresc.

Am pornit acest business în urmă cu aproape 6 ani cu același obiectiv cu care mergem mai departe: să oferim produse de calitate superioară clienților noștri și să valorificăm cât mai bine resursele locale, reducând risipa. Ne bucură reacția celor care au avut ocazia să ne încerce produsele și tocmai de aceea vrem să ajungem la cât mai mulți români care să regăsească în Fresco Jugo gustul natural al unei băuturi răcoritoare.”, a declarat Eduard Prodan, cofondator Fresco Jugo.

***

Despre Fresco Jugo

Fresco Jugo este un producător de sucuri naturale din fructe și legume presate la rece, fondat în 2018 în județul Iași. Compania se angajează să ofere produse fără adaosuri, fără apă și fără zahăr. În prezent, produce 8 sortimente diferite de sucuri, cele mai multe în combinație cu măr, dar și suc de portocale sau limonadă îndulcită doar cu miere de albine. În 2023, Fresco Jugo a procesat aproximativ 160 de tone de legume și fructe pentru producția proprie.

Prima colecție Zamsee, o poveste despre eleganță autentică și de conexiune profundă cu sine

Prima colecție Zamsee este o fuziune elegantă de sustenabilitate și rafinament, născută din pasiune pentru modă si frumos și dorința de a aduce pe piață piese unice, create manual. Este o colecție capsulă concepută pentru femeile moderne și asumate, care îmbină stilul și confortul în piese unice, realizate manual din materiale naturale și reciclate. Fiecare articol reflectă atenția brandului la detalii și dorința de a oferi piese de înaltă calitate care să reziste testului timpului.

Prima colecție Zamsee este o expresie rafinată de eleganță și sustenabilitate, născută din pasiune pentru modă si frumos și dorința de a aduce pe piață piese unice, create manual. Fiecare articol este realizat din materiale naturale și reciclate, precum cupro, eco-vero, mătase, lână și econyl, reflectând angajamentul brandului față de mediu și calitate.

Colecția include rochii cu spatele gol, cămăși cu detalii dramatice și veste esențiale, toate concepute pentru a îmbrăca femeia modernă cu stil și grație. Fiecare piesă este meticulos lucrată, oferind un stil atemporal și confort sporit. Rochiile sunt versatile, cu funde dramatice și buzunare discrete, sunt ideale pentru evenimente speciale sau zile relaxate de vară, aducând un strop de romanticism și eleganță fiecărui moment. Întreaga colecție este gândită și creată sustenabil astfel toate materialele sunt fie fibre naturale, – cum ar fi mătase, lâna, unele upcycled de la designeri de lux -, fie reciclate de la green companies, cum ar fi econyl.

Această colecție este gândită ca o garderobă capsulă pentru femeile asumate, care jonglează cu atribuțiile și plăcerile lor cu stil și grație. Fiecare piesă este menită să le ajute să își exprime personalitatea și să își ghideze alegerile vestimentare și de stil de viață cu sustenabilitatea planetei în minte.

„Ne dorim ca femeile să se simtă puternice și încrezătoare în fiecare articol Zamsee, știind că poartă haine de calitate, realizate cu respect pentru mediu și cu o atenție deosebită la detalii.”, ne spune Ancuța Chibulcuțean, Founder & Creative Director Zamsee

 

Concept

 

Colecția Zamsee este împărțită în câteva categorii distincte, fiecare reflectând un aspect unic al stilului și sustenabilității:

Essentials: Această categorie include topuri perfecte pentru viața de zi cu zi, făcute din econyl. Aceste articole sunt concepute pentru a se îmbina armonios atât între ele, cât și cu piesele deja existente în garderoba clientelor, având o versatilitate sporita atât prin design, cât și prin trăsăturile materialului utilizat.

Silk: Această categorie reunește toate piesele noastre din mătase naturală și cupro, un material derivat din bumbac, care se simte similar cu mătasea la atingere. Aceste articole au un design elevat, exudă feminitate și pot fi integrate într-un stil casual sau transformate în piese statement, în funcție de preferințele clientei. Cupro este un material sustenabil, fiind produs din deșeuri de bumbac, ceea ce îl face o alegere ecologică. Aceasta categorie e axată pe cămăși, topuri, rochii, fuste fluide, care se mișcă împreună cu tine și te „îmbrățișează”. Toate materialele folosite sunt naturale, ceea ce le oferă un grad sporit de respirabilitate, făcându-le potrivite atât pentru vară, cât și pentru restul anotimpurilor.

Tailored: Această categorie îmbină feminitatea cu masculinitatea prin design-uri care conturează formele feminine și oferă statura și impunerea energiei masculine. Aceste piese sunt gândite pentru a contura si completa o garderobă capsulă, fiind atemporale si adaptabile diferitelor siluete. Această categorie e prepoderent realizată din lână și viscoză, fiind compusă din pantaloni, veste, rochii cu o structură bine definită.

„Piesa mea preferată din această colecție este Pure Serenity Silk Skirt, o fustă lungă din mătase albă, fluidă, care se simte minunat pe piele și îți dă un sentiment de prințesă în mijlocul orașului. Pentru mine, este o piesă perfectă pentru orice sezon și abia aștept să o combin cu un pulover de cașmir și o vestă de lână. Ador texturile diferite și cât de frumos poți să te joci cu ele în această colecție pentru a-ți exprima personalitatea și starea de spirit, conturând stilul care te definește și te face să strălucești.”, adaugă Ancuța.

Colecția este gândită pentru a oferi piese versatile și de înaltă calitate, care să se potrivească atât pentru ocazii casual, cât și pentru evenimente mai formale.

Fiecare piesă este concepută să le completeze pe celelalte, să se îmbine armonios și să ușureze procesul creării unui outfit. Aceasta oferă versatilitate și spațiu de joacă fiecărei femei pentru a-și exprima propria unicitate, dându-i acel strop de extra încredere atunci când are nevoie și entuziasm pentru viață.

Un alt aspect esențial al colecției este angajamentul puternic față de sustenabilitate. Fiecare piesă este realizată din materiale naturale, cum ar fi mătasea și lâna, sau din materiale reciclate, cum ar fi Vita touch și Cupro, un material derivat din bumbac ce se simte similar cu mătasea la atingere.

Prin utilizarea acestor materiale ecologice și prin designul atent al fiecărei piese, Zamsee își propune să ofere nu doar îmbrăcăminte, ci și o experiență de modă sustenabilă, care să reflecte grija față de planetă și respectul pentru resursele naturale. În esență, colecția Zamsee combină eleganța atemporală cu un angajament clar față de un viitor mai sustenabil, oferind femeilor nu doar haine, ci și un stil de viață cu suflet.

 

Surse de inspirație

 

Inspirația pentru colecția Zamsee a fost variată și profund personală, reflectând atât viziunea fondatoarei, cât și angajamentul brandului față de sustenabilitate și calitate. Iată câteva dintre principalele surse de inspirație și modul în care acestea au fost integrate în creionarea colecției:

Natura și Materialele Naturale: Colecția este dominată de materiale naturale și ecologice, cum ar fi mătasea, lâna, și Cupro. Am ales aceste materiale nu doar pentru textura lor luxoasă și confortul oferit, dar și pentru impactul lor redus asupra mediului. Natura a inspirat atât paleta de culori, cât și modelele fluide și organice ale pieselor.

Femeia Modernă și Versatilitatea: Fiecare piesă a fost creată cu gândul la femeia modernă, care jonglează cu diverse roluri și responsabilități. Designul versatil al hainelor permite o tranziție ușoară de la zi la noapte și de la casual la formal, facilitând astfel crearea unor outfituri adaptabile la orice situație.

Eleganța Timpului și Stilul Atemporal: Colecția include piese cu un design clasic reinterpretat, cu detalii contemporane, cum ar fi manșetele lucrate manual și nasturii acoperiți cu material. Acest mix de tradiție și modernitate oferă hainelor un aspect atemporal, care rămâne relevant indiferent de tendințele sezoniere.

Sustenabilitatea și Responsabilitatea Socială: Alegerea materialelor reciclate și a tehnicilor de producție sustenabile reflectă angajamentul nostru față de un mod de a face modă care respectă mediul. Prin utilizarea de materiale precum enonyl, cupro, lână, mătase, mă asigur că fiecare piesă nu doar arată bine, ci și contribuie la un viitor mai sustenabil.

Artizanatul și Atenția la Detalii: Fiecare piesă aeste manual lucrata intr-un atelier mic din Cluj-Napocal, cu o atenție deosebită la detalii. De exemplu, Pure Serenity Silk Skirt este o fustă de mătase albă, lungă și fluidă, cu o textură minunată la atingere. Această fustă, ca multe alte piese din colecție, este concepută să ofere o experiență de purtare deosebită, simțindu-se confortabil și special pe piele.

Această primă colecție se remarcă prin liniile simple și elegante, care sunt atât distinctive, cât și sofisticate. Croiurile impecabile și buzunarele ascunse adăugate majorității pieselor aduc un plus de funcționalitate și rafinament. Ca iubitoare a combinației între util și estetic, fondatoarea și-a dorit ca hainele Zamsee să reflecte toate aceste elemente. Zamsee își propune ca fiecare piesă să te ajute să ieși din anonimat atunci când îți dorești, să se distingă prin detalii fine care conturează talia sau îți oferă versatilitate, cum ar fi fundele maxi și spatele gol. Liniile simple, buzunarele ascunse, detaliile fine și cromatica în culori naturale – de la nasturii acoperiți la finisajele cusăturilor – definesc esența acestei colecții.

 

Când să porți piesele Zamsee

 

Piesele Zamsee sunt create avându-te pe tine ca femeie în minte și reflectând starea de spirit care te însoțește atunci când le porți. Sunt adaptabile stilului tău personal, oferindu-ți confort și încredere, dar și entuziasm și blândețe în atingere. Aceste piese atemporale sunt potrivite pentru orice vârstă și moment al vieții tale.

De exemplu, compleul albastru este perfect pentru o ieșire relaxată la cafea sau pentru o zi plină de activități, de la a-ți duce copiii la școală, până la ședințe la birou. Același compleu albastru îți va oferi încrederea necesară într-o întâlnire importantă de business, ajutându-te să te remarci prin personalitatea ta și prin încrederea în forțele proprii.

În călătorii, pantalonii din Cupro sunt ideal pentru zboruri, fiind fini la atingere și extrem de confortabili. Pentru ocaziile speciale din viața ta, poți opta pentru rochia Celestial sau pentru Waist Sculpting Vest Dress, dar eu cred că fiecare zi este o ocazie specială. Oricare dintre piesele Zamsee poate fi purtată oricând pentru a celebra momentul prezent și a sărbători cine ești tu cu adevărat.

 

Povestea Zamsee este despre mai mult decât îmbrăcăminte

 

Comunitatea The Woman a fost prima care a putut vedea și simți materialele primei colecții Zamsee, pentru că a avut debutul în cadrul conferinței The Woman de la Cluj, așa că avem un loc special în suflet pentru femeile ce ne-au vizitat standul. Ne-au primit cu brațele deschise, atât clientele, cât și restul brandurilor prezente și ne-au confirmat că piesele noastre create cu materiale naturale sau upcycled și gândite cu dragoste pentru frumos, pentru simplitate și pentru planetă sunt apreciate de femeile ce întruchipează stilul de viață soulful living și nu putem decât să fim recunoscătoare și să ne dorim să le vedem punându-și amprenta stilului personal purtând piesele Zamsee.”, împărtășește Ancuța.

Povestea primei colecții Zamsee este una de eleganță autentică și de conexiune profundă cu sine. Brandul și-a propus o colecție care nu doar să îmbrace, ci să inspire și să reflecte adevărata esență a fiecărei femei care o poartă. Este vorba despre găsirea acelui echilibru între sofisticare și confort, între stilul clasic și dorința de a exprima individualitatea.

Această colecție spune povestea unei femei moderne care navighează între cerințele vieții cotidiene și dorința de a străluci în momentele speciale. Fiecare piesă a fost concepută pentru a fi atât practică, cât și rafinată, aducând un strop de magie în fiecare zi. Prin linii simple și detalii atent lucrate se transmite o senzație de serenitate și de încredere, invitând fiecare femeie să își descopere și să își exprime frumusețea interioară.

În spatele fiecărei creații, se află o poveste despre sustenabilitate și despre respectul față de mediu, prin folosirea materialelor naturale și reciclate. Colecția este un omagiu adus feminității autentice și dorinței de a trăi în armonie cu valorile noastre.

Astfel, povestea Zamsee este despre mai mult decât îmbrăcăminte; este despre o călătorie personală, despre alegerea unor piese care să te însoțească în momente importante și care să te ajute să îți trăiești viața cu stil și convingere. Este un apel la a trăi fiecare zi cu eleganță și autenticitate, iar colecția noastră este aici pentru a te sprijini în acest parcurs.

@zamsee

Line-up UNTOLD 2024: află în ce zile vor urca pe scenă artiștii tăi preferați

În fiecare an, sute de mii de fani și peste 250 de artiști naționali și internaționali scriu împreună un alt capitol din cea mai frumoasă experiență de festival. În acest an, tărâmul magic UNTOLD, festival care ocupă locul 3 în clasamentul celor mai mari 100 de festivaluri din lume, își va deschide porțile în perioada 8-11 august. Experiențele oferite fanilor vor fi memorabile la fiecare scenă din perimetrul festivalului, pentru fiecare dintre cele patru zile de festival.

JOI, 8 AUGUST, fanii UNTOLD se vor bucura de show-urile unor artiști și DJ care vor ajunge pentru prima dată pe Cluj-Arena: Louis Tomlinson, Tom Grennan, alături de Purple Disco Machine și duo-ul Blasterjaxx

Pe scena principală, în prima zi a festivalului UNTOLD, vor mai urca Irina Rimes, Steve Aoki, Timmy Trumpet și Partydul Kiss FM.

 

LEGENDA POP ROCK LENNY KRAVITZ VA AVEA UN SHOW LIVE MEMORABIL PE SCENA PRINCIPALĂ UNTOLD, VINERI, 9 AUGUST

A doua zi de UNTOLD va fi plină de magie și riff-uri de chitară, cu una dintre surprizele frumoase oferite de creatorii festivalului pentru cea de-a 9-a ediție: Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive la categoria „Best Male Rock Vocal Performance”.

Lineup-ul de la mainstage este completat de Dimitri Vegas & Like Mike, Alok, Lost Frequencies, Zerb, Vama și Almud.

SÂMBĂTĂ, 10 AUGUST, Sam Smith care va ajunge pentru prima dată în România. Britanicul are în palmares un Oscar, un Golden Globe și cinci premii Grammy la cele mai importante categorii: Best Pop Vocal Album, Best New Artist, Record of the Year, Song of the Year, dar și unul dintre cele mai apreciate act-uri din muzica electronică, trio-ul Swedish House Mafia, parte din lineup-ul stelar al celei de-a 9-a ediții a festivalului UNTOLD

Alături de aceste nume mari, în a treia zi a festivalului, pe Cluj-Arena vor ajunge Salvatore Ganacci, Jax Jones, Tujamo, Jaxomy, Arcadia by Fehrplay. Organizatorii UNTOLD au pregătit un show special cu Marius Moga & Friends.

 

VEZI SHOW-UL SPECIAL PREGĂTIT DE BURNA BOY, CEL MAI MARE ARTIST AFROBEAT, PENTRU UNTOLD

DUMINICĂ, 11 AUGUST, ultima zi a călătoriei prin universul UNTOLD va oferi fanilor un show total al nigerianului Burna Boy, singurul artist african care a avut două evenimente sold-out, doi ani la rând, pe London Stadium

Martin Garrix, unul dintre DJ-ii care domină cultura dance în ultimii ani, revine pe scena principală a festivalului UNTOLD. Nicky Romero, Mahmut Orhan, Milky Chance și DJ Bliss sunt numele care completează lineup-ul zilei de duminică.

Scena Galaxy, casa techno a festivalului UNTOLD, este pregătită pentru cele mai mari nume din cultura underground. Acesta este lineup-ul pe zile:

Joi, 8 August: Carl Cox (Hybrid Live Set), Black Coffee, Prâslea, Marwan Dua, Akos.

Vineri, 9 August: Solomun, Sara Bluma, Peredel, Cezar, Mihigh, Poltom.

Sâmbătă, 10 August: Stephan Bodzin, SIT, Grigoré, Priku b2b Arapu, Charlie.

Duminică, 11 August: FISHER, Gordo, Nusha, Mahony, Deaf Jules, Persic.

Festivalul UNTOLD are loc între 8 și 11 august în Cluj-Napoca. 

 

Sursă foto copertă: Facebook UNTOLD

Recrutul (The Rookie) revine cu sezonul 6

AXN România anunță premiera sezonului 6 al serialului Recrutul, unul dintre cele mai populare și apreciate producții polițiste la nivel mondial. Mult-așteptata continuare a celui de-al cincilea sezon va purta telespectatorii în noile aventuri ale lui John Nolan și ale echipei sale, în timp ce trebuie să rezolve cazuri complexe și să facă față provocărilor personale. Sezonul 6 din Recrutul are premiera pe 8 august și va fi difuzat în fiecare joi la ora 21:00 pe AXN România.

Telespectatorii se vor bucura din nou de acțiune, suspans, adrenalină și un strop de umor în acest nou sezon al serialului, care va ajunge la episodul cu numărul 100, o aniversare specială, care se anunță a fi un moment extraordinar în evoluția poveștii polițiste. Problemele nerezolvate din sezonul precedent continuă să-i urmărească pe detectivi, care trebuie să găsească o soluție rapidă, deoarece aceste amenințări pun în pericol nu doar orașul Los Angels, ci și propriile lor vieți. Misterul neelucidat încă, din spatele atacurilor asupra echipei LAPD și arestarea unui bărbat pe nume Luke, despre care, surprinzător, nu se crede că ar fi creierul operațiunii, sunt unele dintre cele mai importante intrigi ale sezonului 6. 

Punctul culminant vine abia într-unul dintre ultimele episoade, intitulat „Plan de evadare”, care prezintă o confruntare dramatică în care Monica Stevens – avocata coruptă care pune constant bețe în roate echipei de polițiști – este abordată de Eric Ramsay, omul care a conspirat în trecut pentru a o ucide. Monica încearcă să fugă din țară și plănuiește să o ia pe Blair London, psihologul departamentului de poliție, cu ea. Va fi Monica oprită la timp sau va deveni o fugară pe radarul Interpolului? Totul va fi dezvăluit în noile episoade din Recrutul

Nathan Fillion, cunoscut pentru numeroasele seriale de succes de-a lungul carierei sale, printre care Castle, Modern Family, Big Mouth și Guardians of the Galaxy Vol. 3., va reveni în rolul ofițerului John Nolan. Alături de Fillion, se întorc în serial unii dintre cei mai îndrăgiți eroi ai producției, precum Alyssa Diaz (Ray Donovan: The Movie), Richard T. Jones (A Black Lady Sketch Show), Melissa O’Neil (iZombie), Eric Winter (The Good Doctor), Lisseth Chavez (Chicago P.D.) și Jenna Dewan (Superman & Lois).  

Regizat de producătorul american Alexi Hawley și lansat în 2018, Recrutul a fost nominalizat la trei premii Emmy și s-a bucurat de recenzii pozitive atât din partea publicului, cât și a criticilor de film încă din momentul lansării.

 

Despre AXN

AXN este o televiziune de filme și seriale, care oferă publicului românesc un conținut dinamic, cu un mix perfect de acțiune, intrigă și portrete de personaje bine definite. Serialele originale AXN (Absența, Carter, Poliție fără frontiere, Hannibal), dar și cele mai noi sezoane ale producțiilor americane de mare succes (Doctorul cel bun, Blacklist, NCIS) se bucură de aprecierea publicului român. Mai multe informații despre AXN sunt disponibile pe www.axn.ro

 

Despre Antenna Entertainment

Ca parte a Antenna Group, una dintre cele mai mari organizații media și de divertisment, Antenna Entertainment operează în 12 teritorii din Europa Centrală și de Est cu 21 de canale TV plătite și un serviciu la cerere. În Ungaria, aceasta include VIASAT3, VIASAT6, VIASAT2, VIASAT FILM și AXN, în timp ce în alte țări, inclusiv în România, compania operează AXN, AXN Black, AXN White și AXN Spin, deservind aproximativ 24 de milioane de abonați la nivel regional.

Misiunea Antenna Entertainment este de a oferi divertisment de cea mai bună calitate în regiune, prin furnizarea de conținut unic, inclusiv producții proprii, concentrându-se pe talentele locale și pe povești ce trebuie spuse.

Platforma SaaS românească – SMSO anunță o creștere cu 56% în acest an

SMSO, platformă SaaS românească specializată în servicii de mobile marketing și SMS pentru companii, anunță că în 2024 va depăși borna de 1,5 milioane de euro cifră de afaceri. Compania a înregistrat deja o creștere cu 56% în primul semestru din 2024, în comparație cu aceeași perioadă din anul precedent.

În prima jumătate a anului 2024, SMSO a înregistrat o creștere de 56% a cifrei de afaceri comparativ cu S1 2023, de la 440.000 de euro la 690.000 de euro. Compania prognozează atingerea unei cifre de afaceri de aproape 1,5 milioane de euro pentru acest an.

SMSO a fost lansată în 2019 și a devenit rapid unul dintre jucătorii cheie în industria de mobile marketing. Oferă, în prezent, integrare cu soluții precum Gomag, MerchantPro, MEFI, iStoma, Prestashop, WooCommerce sau Magento. Mai mult, are parteneriate cu peste 250 de companii de profil la nivel mondial, ceea ce permite găsirea celor mai bune rute în timp real pentru mesajele partenerilor. Conform datelor companiei, mesajele trimise prin SMS au o rată de deschidere de până la 98%.

„Le mulțumim partenerilor noștri pentru încrederea acordată și ne bucurăm că le suntem alături pentru a le transmite mesajele către sute de mii și milioane de oameni. Încă de la debut ne-am propus să oferim o soluție solidă, ușor de folosit și cu cele mai valoroase opțiuni pentru activitatea partenerilor. Furnizăm, în prezent, o platformă SaaS modernă și intuitivă care îi ajută pe cei peste 700 de clienți activi lunar să își dezvolte afacerile prin campanii de marketing eficiente.”, a declarat Cătălin Sporiș, Co-Founder & CEO, SMSO.

Planurile pe termen lung ale companiei includ extinderea portofoliului de servicii și implementarea de noi tehnologii care să răspundă cât mai bine cerințelor unei piețe în continuă evoluție. Și pentru a sărbători performanța din 2024, SMSO anunță că este activă campania Summer Vibes 2024 începând cu 15 iulie prin care oferă vouchere de 1.000 de SMS-uri pentru toți cei care își creează un cont pe platformă până pe 31 august 2024. 

În ciuda diminuării comunicării prin SMS între utilizatori obișnuiți, aceștia orientându-se către platforme digitale, acest mediu este încă unul vital pentru comunicările B2C. Spre deosebire de notificările transmise pe e-mail, comunicarea prin SMS este un mijloc de comunicare mai eficient. Mesajele SMS sunt citite în primele câteva minute de la primire și pot fi recepționate și sunt accesibile indiferent dacă există sau nu conexiune la internet. Sunt astfel preferate mai ales în situațiile în care timpul de reacție face diferența, cum ar fi furnizarea de statusuri pentru tranzacții financiare, comunicări cu privire la activitatea pe conturile digitale, detalii logistice despre starea comenzilor sau remindere pentru orice tip de programare.

Anul acesta, SMSO alături de Asociația Susține Sportul a susținut financiar echipa de volei ACS LifeGames București, dar a asigurat și serviciile de SMS pentru comunicările privitoare la organizarea în premieră a Cupei și Supercupei Asociației Municipale de Volei (AVMB) U13 Ediția #1 2024.

***

Despre SMSO

SMSO este o platformă SaaS (Software as a Service) de comunicare prin SMS și furnizor de servicii de mobile marketing. Serviciile acoperă opțiunea de SMS pentru o gamă variată de nevoie ale companiilor, precum campanii de fidelizare, mesaje informative pentru consumatori, mesaje pentru servicii bancare și multe altele.

Detalii complete pot fi consultate pe site-ul companiei, aici.

Părul tău spune povestea ta. Ești pregătită să-i redai strălucirea cu Regivero?

Ai simțit vreodată cum starea ta de bine se leagă direct de sănătatea părului tău?

Imaginează-ți cum ar fi să te trezești în fiecare dimineață, să-ți privești reflexia și să vezi un păr vibrant, sănătos și plin de viață. Pare un vis? Cu Regivero, acest vis poate deveni realitate!

Regivero nu este doar un brand de îngrijire a părului, este un partener de încredere în călătoria ta spre un păr sănătos, frumos și plin de viață. Indiferent dacă te confrunți cu căderea părului, mătreață sau părul deteriorat, produsele noastre sunt special concepute pentru a oferi soluții eficiente și de durată.

Eficiența produselor este demonstrată prin studii clinice, produsele Regivero deținând 6 certificări de calitate europeană. În compoziția produselor utilizăm ingrediente organice concentrate, care se comportă într-o manieră prietenoasă cu scalpul și părul tău. 

Produsele Regivero sunt fabricate în România, fiind prezente în cele mai de încredere platforme din România. Sunt potrivite pentru a fi utilizate atât de femei, cât și de către bărbați, fiind recomandate de peste 100 de specialiști în haircare. 

 

Păr sănătos, revitalizat și plin de strălucire

 

Tratamentul profesional pentru regenerare este perfect pentru cei care doresc să-și revitalizeze părul. Acesta întărește firul de păr și stimulează creșterea de noi fire de păr, utilizând ingrediente eficiente care repară și hrănesc profund. Tratamentul activează circulația sângelui la nivelul rădăcinilor firelor de păr prin extractul de castan sălbatic, proteina placentară și vitaminele din grupa B. Hrănește și hidratează părul cu 14 elemente esențiale naturale (Vitaminele B3, B5, B6, B7, elastina și serina marină, ginseng, extract de miere și proteine esențiale) care accelerează creșterea părului, atât a firelor existente, cât și dezvoltarea de noi foliculi.

Protejează părul împotriva stresului oxidativ (razele UV și IR, poluare, medicație, stres în exces) prin complexul de polifenoli obținut din extract de ginseng, colagen și biokeratină. Rezultatul? Un păr vizibil mai sănătos, mai puternic și plin de viață, cu o textură îmbunătățită și o strălucire naturală care îți va reda încrederea în forțele proprii.

 

Soluția împotriva căderii părului 

 

Tratamentul profesional împotriva căderii părului este cea mai bună alegere pe care o poți face pentru a redobândi frumusețea și sănătatea părului tău! Hrănește și întărește părul cu elemente esențiale vieții, precum proteina placentară, extractul de măsline, keratina, arginina și complexul de vitamine B3, B5 și B6. Stimulează circulația sanguină, pentru a putea asigura un aport suplimentar de micronutrienți la rădăcina firelor de păr, cu ajutorul proteinei placentare de origine animală, argininei și vitaminelor din grupa B. Reduce secreția exagerată a glandei sebacee, ajutând la reglarea sebumului cu ajutorul zincului și a extractului de ceai verde. Protejează părul împotriva stresului oxidativ (razele UV și IR, poluare, medicație, stres în exces) prin complexul de polifenoli, obținut din extract de măsline și biokeratina.

Tratamentul anticadere și de regenerare a fost special creat pentru a prelungi faza anagenă (de creștere) a părului, să ofere fortifiere, volum crescut firelor de păr, creștere accelerată a părului și facilitează formarea mai rapidă de noi foliculi. Este ideal și pentru a repara firele de păr degradate, oferind hidratare și protecție UV eficientă.

Pentru cei care se confruntă cu mătreața grasă, tratamentul nostru specializat reglează producția de sebum și elimină mătreața, lăsând scalpul curat și revitalizat. Ingredientele active din compoziție, precum biosulful, extractul natural de ceai verde, scoarța de salcie albă, ienupăr și complexul de vitamine B, asigură un efect calmant și de purificare, prevenind reapariția mătreții și conferind părului tău un aspect proaspăt și sănătos.

 

Consultanță și îndrumare personalizată

 

Tratamentele vin împreună cu o schemă de tratament care vă ghidează și vă învață cum să aplicați corect produsele, astfel încât să obțineți rezultate maxime și să fiți mulțumit. Avem la dispoziție consultanța gratuită pentru îndrumarea clienților spre alegerea celui mai potrivit tratament!

Transformă momentele de grijă pentru tine în clipe de prețuire și recunoștință. Răsfață-te cu produsele noastre din ingrediente naturale și bucură-te de textura fină, parfumul delicat și acțiunea blândă asupra părului. 

Alege Regivero pentru o îngrijire completă și redescoperă starea de bine ce vine odată cu un păr sănătos și lipsit de probleme!

 

www.regivero.ro

 

Credit foto: David Crișan 

COS, la New York Fashion Week


COS se întoarce la New York Fashion Week în luna septembrie pentru a prezenta colecția de bază pentru toamnă – iarnă și Atelier AW24. După show-ul de debut de la NYFW din septembrie 2022, brandul londonez își va prezenta colecțiile de iarnă ca parte din programul oficial al Council of Fashion Designers of America, alăturându-se astfel elitei modei, artei, muzicii și designului.

Karin Gustafsson, directorul de design COS a declarat: „New York este un oraș dinamic, cu atât de mult caracter – este un loc care inspiră, plin de oameni interesanți și creativi. Suntem onorați să ne întoarcem pentru al treilea an, aducând colecțiile pe podium într-o locație nouă și interesantă.”

CEO-ul CFDA, Steven Kolb, a declarat: „CFDA este încântat să ureze din nou bun venit COS în programul oficial al NYFW. Prezența internațională a brandului dă greutate săptămânii în ansamblu, iar angajamentul de a face din New York casă pentru prezentarea colecțiilor de-a lungul anilor este o dovadă a puterii și atractivității orașului nostru ca o scenă globală pentru creativitate și afaceri.”


Show-ul va avea loc pe 10 septembrie la ora 1 PM EDT și va fi transmis LIVE pe cos.com.

Mai multe informații despre show și colecția de toamnă-iarnă 2024 vor urma.

Credite foto:
Fotograf: Karim Sadli
Stilist: Jane How
DOP: Jack Webb
Hair: Anthony Turner
Makeup: Christelle Cocquet
Talents: Rianne Van Rompaey, Taemin Park

Despre COS
Inspirat de cultura contemporană, brandul de modă cu sediul în Londra este cunoscut pentru piesele emblematice de garderobă, articolele esențiale și modelele inovatoare care sunt făcute să dureze. Dedicat calității și sustenabilității, COS adoptă o abordare personalizată a designului, creând colecții unice care combină funcționalitatea cu stilul atemporal. Detaliile experimentale de design și inovațiile în materie de țesături sunt revizuite frecvent pentru a include cele mai recente progrese vestimentare și pentru a asigura utilizarea în mod atent a fibrelor, indiferent dacă acestea sunt reciclate, reînnoite sau provenite din surse durabile.


Despre COS ATELIER
Completând colecțiile principale COS, liniile sezoniere COS Atelier pentru bărbați și femei, concepute în atelierul propriu al brandului în Londra, prezintă îmbrăcăminte de zi și seară, bazată pe principiile luxului și designului excepțional. Colecțiile ready-to-wear Atelier sunt dedicate meșteșugului și se concentrează pe țesături și pe croieli contemporane.

Despre CFDA
Council of Fashion Designers of America, Inc. (CFDA) este o organizație non-profit fondată în 1962, care numără 458 dintre cei mai importanți designeri americani de îmbrăcăminte pentru femei și bărbați, bijuterii, ochelari și accesorii. Pilonii principali de focus includ educația, durabilitatea, lanțul de aprovizionare, diversitatea, echitatea și incluziunea. Organizația pune la dispoziția membrilor săi o influență oportună și relevantă și sprijin pentru dezvoltarea afacerilor. Designerii emergenți și studenții sunt sprijiniți prin programe de dezvoltare profesională și numeroase oportunități de granturi și burse.

Pe lângă găzduirea premiilor anuale CFDA Fashion Awards, organizația deține Calendarul modei, este organizatorul programului oficial al NYFW și a lansat recent RUNWAY360. Fundația CFDA, Inc. este o organizație non-profit separată, înființată pentru a mobiliza membrii să strângă fonduri pentru cauze caritabile și să se implice în inițiative civice.

Tot ce trebuie să știi despre UNTOLD 2024: sistem de plată, check-in și acces

UNTOLD, festivalul care ocupă locul 3 în clasamentul celor mai mari festivaluri din lume, se pregătește să scrie povestea celui de-al 9-lea capitol în perioada 8-11 august. Organizatorii UNTOLD prezintă detalii importante privind accesul la eveniment, sistemul de plată și sfătuiesc fanii să aleagă variantele de Check-in și Top-up online pentru a beneficia de un acces mai rapid în universul magic al festivalului.

Organizatorii subliniază că doar fanii înregistrați în formularul de Check-in (online sau la locație) pot primi brățara de festival, pe baza unui abonament sau bilet de o zi, cu un cod de bare valid și o carte de identitate.

Cei care au cumpărat mai multe abonamente sau bilete pot efectua Check-in-ul și pentru prieteni. În cazul în care posesorul unui abonament sau bilet dorește să-l transfere către o altă persoană, acesta trebuie să selecteze opțiunea de Transfer Bilet din contul său de Check-in și să completeze datele persoanei care va primi biletul.

După realizarea cu succes a Check-in-ului online, fanii își pot crea propriul Portofel de Festival. Astfel, fiecare participant își poate depune în avans bani pentru festival, prin selectarea serviciului de Top-up, care va fi disponibil de vineri, 2 august 2024. Suma încărcată va fi transferată și activată pe brățara de festival la orice punct de Credit Point din festival. Această modalitate de încărcare va fi disponibilă și în timpul festivalului și poate fi accesată direct de pe telefon din aplicația UNTOLD.

Procedura de Check-in online poate fi efectuată înainte de deschiderea festivalului, fanii care aleg să îl facă la fața locului vor achita o taxă de 25 euro, iar plata se va putea face exclusiv cu cardul la punctele dedicate de plată.

Organizatorii pun la dispoziția participanților spații de depozitare amplasate în afara festivalului, chiar lângă punctul de acces. Fanii pot închiria un locker pentru toate cele patru zile de festival pentru 200 de lei sau pentru o zi, în schimbul a 50 de lei.

Tinerii sub 18 ani trebuie să aibă la ei, pe lângă abonament sau bilet, actul de identitate și documentul care atestă acordul părinților, descărcabil de pe link-ul: bit.ly/untold-parental-consent.

Minorii sub 14 ani trebuie să vină însoțiți de un părinte și să dețină un bilet valid. Accesul în festival pentru minorii sub 14 ani este permis doar dacă sunt însoțiți de un părinte/tutore. Copiii sub 7 ani au intrare gratuită la festival.

 

PROGRAM PRE-FESTIVAL PENTRU RIDICAREA BRĂȚĂRILOR:

Organizatorii au pregătit un program pre-festival pentru ridicarea brățărilor. Fanii cu abonamente General Access sau VIP și Check-in-ul online își pot ridica brățările în avans la:

PLOOM Island (AFI Cotroceni, București): 02 – 05 august, între orele 14:00 – 22:00

PLOOM (Promenada Mall București): 02 – 05 august, între orele 14:00 – 22:00

PLOOM (Iulius Mall Cluj-Napoca):  02 – 06 august, între orele 14:00 – 22:00 (doar pentru cei peste 18 ani și pentru deținătorii de abonamente General Acces & VIP cu Check-in online).

Acest punct de ridicare a brățarilor de festival este disponibil doar pentru persoanele de peste 18 ani, care dețin abonamente General Access, cu Check-in online.

Iulius Mall (Atrium, Cluj-Napoca): 03 – 06 august, între orele 14:00 – 22:00 (doar abonamente General Acces & VIP cu Check-in online). Acest punct de ridicare a brățarilor de festival este disponibil și pentru minorii cu abonamente General Access, cu Check-in online. De la 14 ani în sus, aceștia au nevoie de acordul parental, iar cei sub 14 ani au nevoie de acordul parental și trebuie să fie însoțiți de un părinte/tutore

Pentru ridicare brățărilor pre-festival din aceste puncte, fanii vor achita o taxa de 25 de RON/brățară. Plata se va putea face exclusiv cu cardul la punctele dedicate de plată. 

Parcul Central “Simion Bărnuțiu”: 6-7 august, între orele 16:00 – 22:00, pentru deținătorii de abonamente General Acces, VIP și bilete DAY 1, cu Check-in online. 

Parcul Central “Simion Bărnuțiu”: 8-11 august, în intervalul orar 16:00 – 04:00, pentru fanii care dețin abonamente General Acces, VIP sau bilete de o zi, aferente fiecărei zile de festival. 

Minorii cu vârsta peste 14 ani au nevoie de acordul parental, iar cei cu vârsta sub 14 ani au nevoie de acordul parental și să fie însoțiți de un parinte/tutore.

Sistemul de plată de la UNTOLD este oferit cu sprijinul Băncii Transilvania și este integrat cu sistemul de acces pentru a oferi mai multă siguranță participanților. Visa este cardul oficial al festivalului, iar utilizatorii acestuia primesc diverse beneficii în cele 4 zile și 4 nopți de distracție.

Brățara de festival este realizată din plastic reciclat (RPET). Organizatorii au pregătit peste 100.000 de brățări de acces cu sistemul de plată integrat. În perimetrul festivalului vor exista peste 35 de puncte de încărcare a brățărilor. Pentru a evita aglomerația, se recomandă opțiunea de Top-up online.

Cei care și-au depus bani pe brățară și doresc să recupereze sumele necheltuite pot face acest lucru la oricare dintre punctele de Credit Point pe întreaga perioadă a festivalului sau la punctul din afara festivalului, până pe data de 12 august 2024, până la ora 17:00.

Participanții care au utilizat opțiunea Top-up online pot solicita restituirea sumelor necheltuite prin opțiunea Refund Online, completând formularul de refund disponibil în contul de festival până la data de 16 august 2024, ora 23:59.

Nu este permis accesul în festival cu: substanțe interzise, alcool, sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice inflamabile, rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm X 21 cm X 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv DSLR-uri cu obiective detașabile, orice obiecte care în pot răni alți participanți.

Toți fanii sunt sfătuiți să consulte lista cu obiecte interzise și să nu dețină asupra lor astfel de obiecte în cadrul festivalul. Lista completă a obiectelor interzise poate fi consultată pe site-ul oficial al festivalului  https://untold.com.

Este permis accesul cu medicamente însoțite de prescripție medicală, insulină, picături pentru uz medical, spray inhalator pentru astm, doar dacă posesorii prezintă o scrisoare medicală sau un document echivalent și în cantitatea maximă recomandată zilnic.

Ca urmare a regulilor foarte stricte în privința obiectelor interzise, persoanele responsabile cu securitatea și monitorizarea festivalului vor verifica în detaliu fiecare participant, iar orice obiecte interzise descoperite în urma verificării vor fi reținute la poartă, fără ca organizatorul să-și asume responsabilitatea pentru acestea.

Porțile magice ale universului UNTOLD se deschid joi, 8 august 2024, la ora 16.00.  În toate cele 4 zile și 4 nopți de distracție, accesul în festival se face între orele: 16.00 – 05.00.

Un nou serial original Disney+: „In Vogue: Anii ’90”

Disney+ anunță premiera unui nou serial original „In Vogue: Anii ’90” („In Vogue: The 90s”). Pe 13 septembrie debutează primele trei episoade, iar pe 20 septembrie următoarele trei.

Serialul „In Vogue: Anii ’90” prezintă povestea definitorie a industriei modei din anii ’90 prin ochii editorilor Vogue, Hamish Bowles, Edward Enninful, Tonne Goodman și Anna Wintour. Cuprinzând unele dintre cele mai influente nume din domenii precum modă, film și politică, acest serial este o călătorie palpitantă printr-un deceniu care a transformat complet moda. De la Hollywood și grunge, până la Gala Met și globalizarea modei americane, fiecare episod din această serie în șase părți se concentrează pe un moment definitoriu al anilor ’90.

Serialul original Disney+ oferă perspective de la o serie de personalități remarcabile precum Amber Valletta, Andrew Bolton, Baz Luhrmann, Camilla Nickerson, Carlyne Cerf De Dudzeele, Catherine Martin, Claire Danes, Claudia Schiffer, Donna Karan, Elizabeth Hurley, Grace Coddington, Gwyneth Paltrow, Hamish Bowles, Hillary Clinton, Jean Paul Gaultier, John Galliano, June Ambrose, Kate Moss, Kim Kardashian, Linda Evangelista, Marc Jacobs, Mary J. Blige, Michael Kors, Missy Elliott, Miuccia Prada, Naomi Campbell, Nicole Kidman, Sarah Jessica Parker, Stella McCartney, Tom Ford, Tommy Hilfiger, Vera Wang and Victoria Beckham, și multe altele.

Serialul este coprodus de Raw și Vogue Studios. Printre producătorii executivi se numără Liesel Evans, Jonathan Smith, Helen Estabrook, Sarah Amos, Mark Guiducci și Agnes Chu. Hamish Bowles, Edward Enninful, Tonne Goodman și Anna Wintour sunt, de asemenea, producători executivi.

Abonamentul Disney+ este disponibil pentru 36,99 Lei pe lună, fără alte costuri, cu posibilitatea de a-l anula oricând. Utilizatorii vor putea viziona producții pentru toate gusturile și noi seriale TV, blockbustere și filme originale se adaugă pe tot parcursul anului sub cele șase mărci ale sale: Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star. Abonații au acces la o amplă bibliotecă de divertisment care cuprinde de la documentare la drame aclamate de critici, și de la comedie la animații clasice. În plus, sunt disponibile pentru vizionare noi producții originale precum „Becoming Karl Lagerfeld”, „Cristóbal Balenciaga” și „Shardlake”, precum și de cele mai recente sezoane din serialele de succes „Crime în imobil” și „Ursul”.

Instagram@DisneyPlusRO

Facebook@DisneyPlusRO

DESPRE DISNEY+

Disney+ este platforma dedicată de streaming care cuprinde filme și seriale de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars și National Geographic, alături de „Familia Simpson” și multe altele. În anumite țări, serviciul include și noul brand de producții de divertisment general, Star. Serviciul de streaming direct către consumator, Disney+ de la The Walt Disney Company oferă o colecție de conținut original exclusiv, în continuă dezvoltare, printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acțiune, de animație și scurtmetraje. Având acces la vasta gamă Disney de filme si divertisment TV, Disney+ găzduiește, de asemenea, cele mai noi producții lansate de The Walt Disney Studios. Pentru mai multe informații, vizitați disneyplus.com sau căutați aplicația Disney+ pe majoritatea dispozitivelor mobile și a televizoarelor conectate.

LinkedinTheWaltDisneyCompanyCEE

Ediția a șaptea a festivalului Cinemascop începe pe 1 august

Festivalul Cinemascop se desfășoară anul acesta între 1-11 august, în grădina de vară din Eforie Sud, redeschisă în urmă cu 6 ani, odată cu apariția acestui proiect. În 2024, Cinemascop revine cu un program intens și complex, cu activități și evenimente pentru toate vârstele, gusturile și curiozitățile. Participarea este gratuită la toate acestea. 

Ediția a șaptea are o tematică specială, ce propune descoperirea culturilor europene. Nouă dintre cele unsprezece zile ale festivalului sunt dedicate câte unei țări, cu un program realizat împreună cu institutele culturale și ambasadele partenere. Astfel, două noi elemente au apărut în programul de anul acesta. Vizitatorii vor avea ocazia să deguste preparate culinare provenite din Turcia, Cehia, Olanda și Franța, nu înainte de a participa la activitățile sportive pregătite, pentru prima dată la Cinemascop, în afara grădinii de vară, pe plajă (zona Moon Beach). De asemenea, o a cincea masă comunitară, de această dată realizată sub forma unui performance, va avea loc pe 9 august, o creație a adolescenților de la Centrul educațional de arte performative CEVA. 

Lucrare de Emil Cristian Ghiță (Arta la Mal)

 

Desigur că proiecțiile de film vor fi nelipsite, cu ele culminând serile de vară de la festival. Începând cu ora 21:00, ecranul se va lumina cu filme de comedie, aventuri, romantince, sau drame, toate oferite de membrii cluster-ului de institute culturale europene, EUNIC România. Doar că în două dintre serile de la festival muzica va deveni punctul central, deoarece pe 3 august grădina de vară petrece – și nu oricum, ci în liniște, la o petrecere silent disco. Apoi, pe 9 august, publicul se va bucura de un concert al trio-ului Maria Grosu Grundová & 10 strings, ce vor încânta cu o serie de melodii cunoscute din filme prestigioase îndrăgite.

Grădina de vară se deschide zilnic la ora 18:00, pentru că tot atunci încep activități una și una. Ateliere felurite îi așteaptă pe vizitatorii de toate vârstele, atât cele recurente, cât și cele speciale. Participanții vor putea picta, face colaje, benzi desenate, jucării din șosete și nisip, sau vor învăța cum să folosească materiale reciclabile în moduri creative. Atelierele speciale vă provoacă să descoperiți mai multe despre dezinformare, să învățați tehnica cianotipiei sau graffiti-ului, ori să vă bucurați de exerciții de teatru și improvizație. Partenerul festivalului, Generali, a pregătit cadouri surpriză pentru participanții la ateliere, iar brandul ceh Koh-I-Noor Hardtmuth sprijină și anul acesta atelierele educative de creație pentru copii.

 

 

Spațiul poate fi vizitat și ca atare, este un loc relaxant, în care puteți, de exemplu, asculta muzică specifică țărilor prezentate în fiecare zi. Pe acest fundal, puteți vedea expozițiile de artă contemporană pregătite, care vă vor întâmpina încă de la intrare și vă vor purta prin toată grădina, până la fosta casă de bilete, care în prezent este micro-galeria 1mp Gallery. Veți putea chiar să și luați arta acasă din automatul Art Machine, sau să urmăriți arta în devenire, în exteriorul grădinii, unde artiști Maria Zurbagiu și Reinier Landwehr vor realiza o pictură murală de 140 mp. Cel din urmă, de origine olandeză, participă la festival cu sprijinul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos. 

Vizual de Maria Zurbagiu

 

De pe 1 august până pe 11, programul festivalului arată astfel:

 

Joi, 1 august

Atelier pentru copii – Cartea mea poștală: 18:00 – 20:00

Atelier de creație – Brățări cu flori din coconi de mătase: 18:00 – 20:00

Atelier de creație – Arta ebru, dansul culorilor și al apei: 18:00 – 20:00

Masă comunitară – Kısır: 19:30

Proiecție de film turcesc – Ertuğrul 1890 (r. Mitsutoshi Tanaka, 2015, 2h12’): 21:00

 

Vineri, 2 august

Sport pe plajă – fotbal: 09:00: 11:00, 16:00 – 18:00

Atelier pentru copii – Felinarul magic: 18:00 – 20:00

Atelier de reciclare creativă: 18:00 – 20:00

Masă comunitară – Chlebíčky: 19:30

Proiecție de film ceh – Buko (r. Alice Nellis, 2022, 1h52’): 21:00

 

Sâmbătă, 3 august

Sport pe plajă – volei: 09:00: 11:00, 16:00 – 18:00

Atelier pentru copii – Prietenul meu Șosețel: 18:00 – 20:00

Atelier de reciclare creativă – 18:00 – 20:00

Petrecere silent disco: 21:00

 

Duminică, 4 august

Sport pe plajă – fotbal: 09:00 – 11:00, 16:00 – 18:00

Atelier pentru copii – Colaj cu Vincent van Gogh: 18:00 – 20:00

Atelier de reciclare creativă: 18:00 – 20:00

Masă comunitară – Poffertjes: 19:30

Proiecție de film olandez – Toți cu bicicleta (r. Arne Gielen, 2022, 1h10’): 21:00

 

Luni, 5 august

Atelier pentru copii – Banda desenată: 18:00 – 20:00

Proiecție de film italian – O lume altfel (r. Riccardo Milani, 2024, 1h53’): 21:00

 

Marți, 6 august

Atelier de reciclare creativă: 18:00 – 20:00

Proiecție de film polonez – Planeta celor singuri (r Mitja Okorn, 2016, 2h14’): 21:00

 

Miercuri, 7 august

Atelier pentru copii – Autoportret la mare: 18:00 – 20:00

Proiecție de film suedez – UFO Suedia (r. Victor Danell, 2022, 1h55’): 21:00

 

Joi, 8 august 🇫🇷

Sport pe plajă – pétanque: 09:00 – 11:00, 16:00 – 18:00

Atelier pentru copii – Plăntuțele lui Matisse: 18:00 – 20:00

Atelier „Totul este adevărat sau fals”: 18:00 – 20:00

Masă comunitară și degustare de vin (Caii de la Letea): 19:30

Proiecție de film francez – Câine rău (r. Jean-Baptiste Durand, 2023, 1h33’): 21:00

 

Vineri, 9 august 

Atelier pentru copii – Ghirlande pentru cer: 18:00 – 20:00

Atelier de reciclare creativă: 18:00 – 20:00

Masă comunitară „PiPer – picnic performativ”: 19:30

Concert cu muzică de film de Maria Grosu Grundová & 10 Strings: 21:00

 

Sâmbătă, 10 august

Sport pe plajă – oină: 09:00 – 11:00, 16:00 – 18:00

Atelier „Teatru si alte exerciții de libertate”: 18:00 – 20:00

Atelier typo-graff: 18:00 – 20:00

Proiecție de film românesc – Horia (r. Ana Maria Comănescu, 2024, 1h48’): 21:00

 

Duminică, 11 august

Atelier pentru copii – Cinematograful animăluțelor: 18:00 – 20:00

Atelier de cianotipie – „Albastru la mal”: 18:00 – 20:00

Proiecție de film britanic – Imperiul luminii (r. Sam Mendes, 2022, 1h55’): 21:00

 

Expoziții: 1mp Gallery: Matei Emanuel „Ar trebui să mă lași să trec granița?”/ “Should you let me cross the border?”; E T A J on Wheels: Mimi Pleșoianu; Institutul Francez: eco-expoziție adaptată din cartea de bandă desenată „O lume fără sfârșit”, de Jean-Marc Jancovici și Christophe Blain; o suită de desene semnate de Adrian Preda, parte a volumului de poezie „Sentimentul Naturii”, de Florin Dumitrescu, publicat de Casa de Editura Max Blacher, în parteneriat cu H’art Gallery. 

Publicul major va primi, cadou, câte o sticlă de bere Azuga înaintea proiecțiilor de film și în timpul petrecerii silent disco și al concertului. Numărul este limitat. 

Pentru a fi la curent cu evenimentele și surprizele din cadrul festivalului, urmăriți-l pe paginile de Facebook și de Instagram

Proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Organizator: Asociația Forumul Artelor Vizuale

Co-organizatori: Centrul Ceh, EUNIC România, RADEF RomâniaFilm, Primăria Orașului Eforie

Sponsori: Generali, Skoda, Kaufland România, Azuga, Iulius Mall, Koh-I-Noor Hardtmuth, Caii de la Letea, Policolor

Parteneri: Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, Institutul Francez, Institutul Cultural Român, Institutul Yunus Emre, British Council, Institutul Polonez, Institutul Italian de Cultură, Ambasada Suediei, Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, CEVA, ETAJ, ARCHÉ, Pastila Roz, Moon Beach

Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Actualități, Radio Constanța, Radio Vacanța, Radio România Cultural, Radio Romania Internațional, AGERPRES, Modernism, PropagArta, AaRC, Spotmedia, IQADS, Revista Tomis, Smark, Revista, Zeppelin, digitizArte, Revista Arta, Zile si Nopți, Daily Magazine, ArTeVezi, Ziarul Metropolis, Movie News, Feeder, UZPR, Știri ONG, Munteanu Recomandă, igloo, Cinemap, CineGhid, Filme-carti, curatorial.ro, Agenția de Carte, Empower Artists, The Woman, Revista Golan, Happ, Cine Fan, Revista Atelierul, The Institute

Licență permanentă pentru Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open WTA 250, turneul de tenis din Cluj-Napoca votat doi ani la rând cel mai bun turneu din lume la categoria lui, va fi organizat de acum în baza unei licențe permanente. Procesul de achiziție a fost încheiat de curând. Organizatorii au cumpărat licența utilizată de un turneu cu tradiție: Palermo Ladies Open – o istorie de 35 de ediții organizate începând cu anul 1988. Transylvania Open a avut până acum trei ediții organizate în luna octombrie, iar cea de anul acesta, în februarie. Următoarea ediție va fi organizată în 1-9 februarie 2025.

Licența recent achiziționată oferă posibilitatea organizării turneului oriunde în lume, însă echipa Transylvania Open își dorește ca evenimentul să rămână la Cluj-Napoca. Patrick Ciorcilă va continua să fie directorul turneului, asigurând o tranziție ușoară și menținerea standardelor înalte de organizare și competiție.

Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250: „Suntem încântați să anunțăm achiziția licenței permanente pentru Transylvania Open WTA 250. Suntem onorați că am preluat această licență de la un turneu cu tradiție și credem că Transylvania Open, prin rezultatele obținute, face cinste acestei predări de ștafetă. A fost o investiție financiară semnificativă, dar mai important este că vorbim de o investiție în viitorul tenisului din România și în imaginea internațională a țării noastre. Prin această achiziție, nu doar că vom continua să organizăm turneul la Cluj-Napoca, dar vom oferi și un sprijin valoros sportivelor din România care vor avea oportunitatea de a concura acasă. În plus, organizarea unui turneu de prestigiu va contribui la educația sportivă a tinerelor talente, inspirând generații viitoare să urmeze această cale. Vreau să mulțumesc casei de avocatură Popovici Nițu Stoica & Asociații pentru suportul oferit în execuția acestei tranzacții și, în mod special, lui Bogdan Stoica.”

Oliviero Palma, proprietarul Palermo Ladies Open: „Mulțumim pentru cuvintele frumoase, a fost o plăcere și pentru noi! Turneul nostru, care de 35 de ani a permis scrierea unor pagini importante ale tenisului mondial, este pe mâini bune. Suntem siguri că datorită angajamentului vostru pasionat, va găsi un nou impuls pentru realizări prestigioase ulterioare. A fost o plăcere să vă cunoaștem și apreciem profesionalismul deosebit cu care s-a realizat transferul titlului. Vă vom urmări cu atenție și afecțiune.”

Cea mai recentă ediție a Transylvania Open a avut loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, în 3-11 februarie 2024. Meciurile s-au joacat indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare au concurat la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 267,082$. Câștigătoarea marelui trofeu din acest an a fost Karolina Pliskova, fost lider mondial și cap de afiș al turneului din Cluj. Ea a jucat finala cu Ana Bogdan, favorita numărul 8 a competiției.

La organizarea turneului a lucrat o echipă formată din aproape 1000 de persoane, iar bugetul s-a ridicat la 1,5 milioane de euro.

Transylvania Open face parte din categoria turneelor WTA 250, care au fost introduse în 2021, odată cu noua clasificare WTA. Momentan, există 23 de turnee WTA 250 organizate în lume.

 

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open este organizat de aceeași echipă care organizează Sports Festival, cel mai mare eveniment multi sport din România, Urban Playfield și Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca. Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Fundația Art Encounters, apel către artiști români interesați să producă noi lucrări de artă

Fundația Art Encounters lansează un apel deschis adresat artiștilor români interesați să producă o nouă lucrare, în cadrul Proiectului Cultural Coliziuni, cu scopul de a susține și de a încuraja creația artistică, fiind finanțat de către Ministerul Culturii. Coliziuni marchează totodată lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei Art Encounters, eveniment care a consolidat poziția Timișoarei pe scena națională și internațională a artei contemporane. 

Fundația Art Encounters lansează un nou apel pentru 10 artiști români, iar cei interesați se pot înscrie până pe 22 august 2024. Proiectul constă în oferirea unui onorariu de 7500 lei brut pentru cercetarea artistică a 10 artiști români, iar pe parcurs, ei vor fi ghidați de curatorii Bienalei Art Encounters 2025 în explorarea și dezvoltarea unor lucrări inovatoare în relație cu moștenirea istorică a orașului Timișoara.

În urma acestei cercetări, artiștii vor participa la o vizită de studiu de 4 zile la Timișoara, unde vor explora contextul cultural și artistic al orașului. Această vizită va fi esențială pentru a inspira și a finaliza propunerile lor artistice. 

La finalul proiectului, în octombrie 2024, fiecare artist va prezenta o propunere de lucrare de artă contemporană, în strânsă legătură cu orașul Timișoara și cu conceptul Bienalei Art Encounters. Din aceste propuneri, 5 lucrări vor fi comisionate și produse pentru a fi expuse în cadrul Bienale Art Encounters din 2025. Un juriu format din curatorii Bienalei Art Encounters 2025 și directorii artistici ai Fundației Art Encounters, Ami Barak și Diana Marincu, vor selecta cele 5 lucrări ce vor fi comisionate pentru Bienală.

Prin acest Open Call, Fundația Art Encounters continuă să încurajeze, să susțină producția de artă contemporană românească și să valorifice reperele importante din istoria artei și culturii timișorene din ultimele cinci decenii. 

Artiștii interesați sunt invitați să se înscrie prin trimiterea unei scrisori de motivație, a unui portofoliu și a unui CV până la data de 22 august 2024, pe adresa de email: contact@artencounters.ro

În urma jurizării realizate de curatorii proiectului, cei 10 artiști selectați vor fi anunțați pe 30 august 2024 și vor fi contactați pentru următorii pași. 

* Proiectul Coliziuni beneficiază de finanțare nerambursabilă prin programul cultural prioritar al Ministerului Culturii. Programul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Ministerului Culturii. Conținutul programului cultural și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. 

Machiajul Fashion & Editorial: două tipuri de machiaj pe care nu le întâlnești zi de zi

Chiar dacă și machiajul pe care îl realizăm pentru un eveniment poate reprezenta o provocare, există anumite stiluri care duc această provocare într-o zonă artistică și creativă, iar printre ele se numără machiajul fashion și cel de editorial. 

De multe ori, acestea sunt confundate ca fiind unul și același lucru, însă se referă la două subiecte total diferite și, având în vedere că săptămâna trecută a avut loc cea de-a 16-a ediție a Feeric Fashion Week, vom profita de această ocazie nu doar pentru a lămuri noțiunile, ci și pentru a vă aduce mai aproape de această lume a modei și ședințelor foto. 

Feeric Fashion Week a avut loc în perioada 17-21 iulie la Sibiu și a reunit designeri din Europa de Est, Balcani, Asia Centrală, Africa de Nord și Orientul Mijlociu, care au susținut prezentări memorabile, atât din punctul de vedere al creațiilor, cât și al conceptelor și al mesajelor transmise prin intermediul colecțiilor prezentate.

Credit foto: Antonia Lestyan

 

Pentru a completa un look de podium care să transpună mesajul designerului către public, este nevoie bineînțeles și de partea de makeup & hair, componente esențiale care, când vine vorba de machiajul pentru podium, se stabilesc împreună cu designerul. 

Dacă vei analiza apariția unui model, vei putea constata cu ușurință un lucru: tenul este mai mereu extrem de natural, chiar glowy și se insistă doar asupra micilor imperfecțiuni în ceea ce privește o acoperire mai mare a produselor aplicate pe piele. 

Tocmai pentru că tenul se păstrează atât de curat, putem avea zone de accent precum ochii sau buzele: de la linii grafice, texturi aplicate neglijent pe pleoape, lentile colorate, sprâncene neutralizate și până la ruj roșu, roz sau chiar în tonuri de gri, toate reprezintă elemente care atrag atenția și, totodată, completează look-ul modelelor care defilează pe podium. 

Credit foto: Adrian Murgea

 

Dacă e să ne referim la un editorial, în acest caz, direcțiile sunt date de stiliști, iar când vine vorba de machiaj și de coafură, tehnica de lucru este esențială deoarece nu trebuie să uităm că fotografiile redau și cele mai mici detalii. 

Unul din look-urile favorite ale stiliștilor este sun kissed makeup, o combinație între pielea glowy, neîncărcată de produse cu foarte mare acoperire, blush-ul aplicat predominant pe zonele unde ne bronzăm și chiar ne arde soarele (pomeți, puntea nasului, ușor pe frunte), câțiva pistrui și buze plumped. 

Credit foto: Antonia Lestyan

 

Feeric Fashion Week a dezvăluit o varietate mare de look-uri impresionante, nu doar în materie de ținute, ci și de machiaje și coafuri, iar acum ați putut face și voi cunoștință cu câteva detalii din zona de fashion și editorial în ceea ce privește partea de beauty. 

 

Credit foto copertă: Anca Nicolae

 

Editor: Antonia Lestyan

Diana Lupu, psihoterapeut: „Am pornit la drum cu credința că trebuie să fac totul singură și am ajuns de-a lungul timpului să înțeleg puterea lui împreună”

Diana Lupu este psihoterapeut de familie, ghid al relațiilor de cuplu, însoțitor al adolescenților și trainer. Aceasta crede foarte mult în importanța și puterea relațiilor, crez care i se confirmă adesea și prin natura muncii sale: „vindecarea noastră se produce în relații deoarece tot în cadrul unei relații am fost răniți”.

Alegerea carierei a făcut-o încă din gimnaziu, iar formarea continuă și astăzi, prin cărți, cursuri, newsletterele specialiștilor, dar poate cel mai important, prin comunitatea din care face parte și pe care o consideră una dintre cele mai valoroase aspecte pentru un psihoterapeut.

Diana ne-a vorbit despre importanța relațiilor și cum ne modelează acestea, despre activitatea sa profesională și aria de online și despre cum reușește să își găsească echilibrul. Ne-a povestit despre experiența The Inner trăită în acest an, atât profesional cât și la nivel personal și despre cum ajută, în opinia ei, astfel de evenimente.

 

Diana, cum te-ai descrie pentru cineva care nu te cunoaște? Cum te-ai caracteriza în doar câteva cuvinte?

 

Fresh, naturală, curioasă. Un mix cât se poate de echilibrat între eleva silitoare și fata jovială și petrecăreață. 

 

Din punct de vedere profesional, cum ți-ai defini parcursul? Cum ai ajuns profesionistul de astăzi?

 

Ar fi multe de povestit, dar cred că pot să mă rezum la faptul că am pornit la drum cu credința că trebuie să fac totul singură și am ajuns de-a lungul timpului să înțeleg puterea lui „împreună” care mă energizează, împuternicește și mă ajută să cresc atât profesional, cât și personal. 

 

Spuneai așa: „Ne naștem dintr-o relație. Suntem răniți într-o relație. Ne vindecăm printr-o relație”. Ce ne poți împărtăși despre importanța relațiilor din viața noastră și cum ne formează acestea?

 

În rolul de terapeut relațional, mi se confirmă, atât în sesiunile individuale, cât și în cele de cuplu, cât de vitale sunt relațiile pentru calitatea vieții noastre. Iar citatul lui Harville Hendrix și Hellen L.Hunt (fondatorii terapiei Imago), mi se pare atât de reprezentativ pentru faptul că ne naștem cu mesajul că relațiile sunt sursa noastră centrală de viață. 

Poate că în ultimii ani, s-a răspândit mai mult ideea că e important este să te concentrezi pe propria persoană. Doar că mesajul e incomplet, o bună parte din vindecarea noastră se produce în relații (fie ele de prietenie sau romantice) deoarece tot în cadrul unei relații am fost răniți și anumite nevoi de bază nu ne-au fost îndeplinite. Iar la vârsta adultă, căutăm relații, pentru ca într-un mod inconștient să avem parte de vindecare și creștere.

 

Bazat pe experiența ta, ne poți spune care sunt cele mai mari și poate comune probleme referitoare la relații? Unde se greșește cel mai des?

 

Din experiența mea, toate drumurile duc la deconectare. Iar asta, pentru fiecare relație se poate observa în forme diferite: infidelitate, sentimente profunde de singurătate, workaholism.

Ceea ce observ că întreține deconectarea este o combinație între miturile legate de cum ar trebui să fie relație ideală- iar aici unul din marile mituri este legat de prezența conflictelor, care în realitate sunt inevitabile; și felul în care am învățat să ne apărăm în copilărie de inconfortabil. Durere și conversații dificile. Iar deconectarea apare atunci când partenerii nu sunt echipați din punct de vedere relațional să poarte un dialog conștient despre ceea ce li se întâmplă. În schimb, de cele mai multe ori, fiecare poartă un monolog, la finalul căruia niciunul nu se simte văzut, auzit sau înțeles.

 

Dar dacă vorbim despre rezolvare? De unde putem începe? Ce ar trebui să facem, în mod concret?

 

Dacă ar fi să rezum toată complexitatea dinamicii relaționale în câteva aspecte concrete, acestea ar fi prioritizarea aprecierilor și a dialogului. Atunci când spațiul relației este contaminat de negativitate (critică, dispreț, nemulțumire) partenerii își antrenează mecanismele de apărare, iar aici începe deconectarea, deoarece încep să îl perceapă pe celălat ca fiind doar amenințător.

Aici, aprecierile joacă un rol semnificativ, deoarece ajută partenerii să învețe să aerisească spațiul relațional, învățând să observe și să pună în cuvinte și aspectele care există deja în relația lor sau la partener. Astfel, se creează un spațiu de siguranță, din care cei doi pot începe, prin dialog să vorbească despre frustrări sau nevoi neîndeplinite. 

 

Cum te menții la curent cu cele mai recente cercetări și tehnici în psihoterapie? Ce sfaturi ai pentru cei care doresc să urmeze o carieră în psihoterapie și ce consideri că nu ar trebui să le lipsească celor care își doresc acest drum?

 

Sunt multe surse care simt că mă ajută să rămân la curent cu lumea psihoterapiei. În primul rând, comunitatea formată din colegii mei terapeuți de la Pagina de Psihologie, alături de care împărtășim idei, noutăți, cursuri. Apoi, desigur, cărțile publicate tot de Pagina de Psihologie, care de la an la an vin cu subiecte și curți tot mai practice. Și nu în ultimul rând, Newsletter-ele specialiștilor internaționali pe care îi admir și urmăresc. 

Pentru cei care își doresc să urmeze o carieră în acest domeniu, cred că cel mai valoros, pe lângă formarea ca specialist și informarea corectă este comunitatea. Practica terapeutică, pe cât de palpitantă este, poate să se transforme într-o meserie destul de singuratică. E important să ai în jur o comunitate de colegi cu care alături de care să primești și să oferi sprijin. Cred că acesta este cea mai valoroasă sugestie pe care mi-ar fi plăcut să o primesc și eu încă de pe băncile facultății!

 

Ești de părere că informațiile transmise de către tine trebuie să depășească ușa cabinetului și astfel ești activă în mediul online. Cum ai luat această decizie? A fost bazată pe o nevoie pe care ai resimțit-o?

 

Recunosc că nu m-am gândit foarte mult. Nu am simțit că a fost o decizie pe care a trebuit să o iau. Mai degrabă a venit natural. Aici cred că a contribuit și faptul că sunt un terapeut tânăr și asta m-a ajuta să îmbrățișez acest nou mod de expunere cu care se întâlnește lumea psihologiei.

Apoi, este și simțul de datorie civică pe care l-am dobândit încă de când făceam voluntariat în vremea liceului. Cred că fiecare dintre noi are dreptul să aibă acces la informații ce țin de calitatea și igiena vieții noastre interioare, iar proiectele din afara cabinetului, postările, rubrica de articole #PsihoDescoperiri sau podcasturile sunt modul prin care simt că pot să contribui.

 

Legat de partea aceasta de online, îți vine ușor să postezi lucruri? Cum alegi ce postezi și cât de mult muncești pentru a transmite aceste informații?

 

Partea această a vieții mele profesionale, este un work in progress activ. Spun asta pentru că uneori îmi vine greu să găsesc timpul să postez, iar asta a juns la un moment dat să îmi umbrească plăcerea de a intra în procesul creativ pe care simt că îl presupune realizarea postării. Așa că, am decis să postez atunci când simt că am ceva de transmis, iar inspirația vine fie din aspecte la care reflectez din viața personală sau subiecte pe care clienții le aduc în cabinetul de psihoterapie și consider că sunt valoroase de transmis și în online.

 

Anul acesta ai fost parte din povestea The Inner. Ce ne poți spune despre această experiență? Apoi, cum te-a ajutat profesional și personal vorbind?

 

E una din experiențele față de care am foarte multă recunoștință și entuziasm. Mi-am propus încă de la finalul anului trecut să mă alătur ca participant la experiența The Inner Mapping Inside, iar invitația de a ghida un workshop a fost o adevărată surpriză pentru mine!

Din punct de vedere profesional, simt că am avut parte de multă creștere, deoarece am avut ocazia să facilitez pentu prima dată, în cadrul unui grup, tematica părților pierdute, cu care lucrez în cabinet alături de clienți.

Pe parte personală, m-am bucurat și de experiența de participant alături de partenerul meu. În special, atelierul de respirație ghidat de Punnu Wasu, a fost o activitate de cuplu la care mă gândesc cu drag, dar și o explorare personală intensă și revelatoare. Genul acesta de experiențe sunt daruri ce continuă să îmi reamintească de procesul de creștere continuu în care mă aflu ca om și mă ajută să mă păstrez vulnerabilă în practica terapeutică.

 

Cum evaluezi importanța unui astfel de concept? De ce este important să vorbim despre starea de bine și să promovăm creșterea sa prin evenimente de acest gen?

 

Din nou mă întorc la importanța comunității, a relațiilor și la puterea de vindecare pe care o are grupul. Cred că prin astfel de evenimente reușim să normalizăm dificultățile prin care trecem, poate chiar să conștientizăm că în unele aspecte suntem cu toții în aceeași oală și în special să ne simțim mai puțin singuri în procesul de creștere. În sine, prezența în cadrul unei eveniment sau a unui workshop alături de ceilalți, contribuie la starea noastră de bine.

 

În final, cum reușești să îți menții echilibrul între viața profesională și cea personală, având în vedere natura solicitantă a muncii tale? Ce faci să te încarci, de unde îți iei energia?

 

Rutina și tabieturile sunt cele care simt că mă înrădăcinează și ajută la a jongla cu echilibrul între profesional și personal. Aici intră activități care îmi fac plăcere, timpul petrecut cu partenerul și oamenii dragi din viața mea, mișcarea, masajul și journaling-ul aprecierii și recunoștinței. Toate acestea se rezumă la limite. Cu timpul, am realizat cât de importantă este deconectarea de la muncă (chiar dacă am norocul să o fac din pasiune) și să îmi dau voie să fac loc în programul meu săptămânal pentru relaxare, joacă, celebrare, chiar și plictiseală.

O altă sursă de energie pentru mine este să încerc lucruri noi. În momentul de față sunt în explorare pentru a îmi găsi un hobby. Astfel că încerc tot felul de ateliere ce nu au legătură cu domeniul psihologiei.

 

Ceai sau cafea? Mereu cafea!

Cel mai bun sfat pe care l-ai primit: E în regulă să te bazezi pe ceilalți. Nu e nevoie să faci totul singură! Împreuna nu înseamnă că nu ești pricepută. 

Ultimul lucru pe care l-ai făcut pentru prima data: Traseu de 3 zile cu bicicleta electrică prin pădurile din împrejurimea Bucureștiului. 

O zi la job descrisă în 3 cuvinte: de-a râsu’-plânsu’, tabieturi, prezență.

Note to self: Respiră, privește în jur și dă-ți voie să te și bucuri de ceea ce ți se întâmplă.

 

Credit foto: Ioana Dodan / Fab Squad Studio

 

Editor:

Simona Paraschiv, Asociația InspirAction: „Educația este un proces dinamic și activ, în care fiecare experiență contribuie la formarea tinerilor”

Simona Paraschiv, fondatoarea și președinta Asociației InspirAction, conduce activitatea organizației ce are ca scop dezvoltarea și antrenarea abilităților socio-emoționale ale tinerilor prin programe educaționale.

Organizația a cunoscut o creștere constantă în ultimii cinci ani, implementând programe complexe și inovative în școli, unele dintre programele educaționale susținute de Ministerul Educației. Programele educaționale create de InspirAction sunt concepute să răspundă nevoilor actuale ale elevilor, oferindu-le instrumentele necesare pentru a face față provocărilor contemporane.

Simona Paraschiv este pasionată de educație și își bazează activitatea pe o experiență acumulată prin voluntariat cu elevii, cât și din mediul de business. Interacțiunea directă cu mediul educațional i-a oferit o înțelegere profundă a dificultăților cu care se confruntă tinerii, inclusiv lipsa resurselor, provocările emoționale și nevoia de sprijin în dezvoltarea abilităților esențiale. Această conștientizare a inspirat-o să dezvolte o metodologie proprie, care se concentrează pe crearea de programe educaționale pe termen mediu și lung pentru tineri.

 

Simona, care este povestea ta și cum s-a conturat aceasta în jurul Asociației InspirAction?

 

Privind retrospectiv, fiecare eveniment din viața mea m-a pregătit pentru ceea ce sunt astăzi. Experiențele prin care am trecut au fost, fiecare în felul lor, învățături care m-au format ca om și profesionist. Pot spune că înglobează fundația pentru tot ceea ce creez acum prin InspirAction.

Intuitiv, încă din timpul facultății, am început să caut ce mi-ar plăcea să fac și cum aș putea să-mi găsesc diverse hobby-uri pe care să le fructific. Eu m-am născut într-un oraș mic, în Drobeta Turnu-Severin, unde oportunitățile erau și ele la fel de mici și depindea totul de tine. Am înțeles repede acest lucru și am început să caut, pentru început, diverse locuri de muncă, să intru într-o nouă colectivitate.

Când am venit în București, am fost mereu preocupată de găsirea unui drum care să îmbine interesele mele personale cu oportunitățile profesionale, iar această căutare m-a determinat să mă angajez în corporații pentru a învăța cât mai mult. Perioada de corporație a fost pentru mine cea mai bună școală de business, am învățat despre structura organizațională, lucrul în echipă, și importanța profesionalismului și eticii în muncă. Chiar dacă nu mi-am găsit împlinirea în acest mediu, competențele dobândite au fost esențiale pentru dezvoltarea mea ulterioară.

După corporație nu mi-am găsit jobul potrivit, așa încât o perioadă am făcut voluntariat în licee. M-am înscris într-un program internațional de voluntariat în cadrul John Maxwell Team unde am susținut training-uri elevilor pentru dezvoltarea abilităților. Primul lucru care m-a marcat a fost confuzia tinerilor, aceeași confuzie pe care am avut-o și eu la vârsta lor. Atunci am înțeles că este o problemă mult mai amplă această dezorientare a tinerilor, o problemă a fiecărui tânăr, iar responsabilitatea o avem noi, adulții, să îi ghidăm.

Voluntariatul în licee și interacțiunea cu tinerii mi-au arătat cât de important este să oferi sprijin și ghidaj celor care se află la început de drum, chiar început de viață profesională aș putea spune. După ce am lucrat cu peste 700 de elevi din România, am decis să înființez InspirAction care să dezvolte programe educaționale pentru antrenarea abilităților socio-emoționale ale elevilor. 

În 5 ani de când creăm programe educaționale sub umbrela InspirAction, am ajuns la peste 21.000 de elevi din 41 de județe, ceea ce mă bucură enorm când spun aceste cifre și le sunt recunoscătoare echipei, partenerilor și profesorilor că au avut deschiderea și voința de a transforma viitorul tinerilor alături de noi. 

 

Bazat pe numele asociației, cum își desfășoară aceasta în mod concret activitatea pentru a inspira și a acționa?

 

Mi-a luat timp să găsesc un nume potrivit pentru ceea ce plănuiam să construiesc, dar când l-am găsit am știut că acesta este pentru noi și mai mult, că sumarizează în două cuvinte ceea ce facem, că reflectă perfect misiunea noastră de a inspira și de a acționa. 

Cred cu tărie că inspirația este primul pas în orice schimbare pozitivă. Prin programele noastre, căutăm să stârnim dorința de a evolua și de a atinge potențialul în fiecare elev alături de care lucrăm. 

Dar nu ne oprim aici; punem accent pe acțiune concretă, pe transformarea ideilor și a inspirației în inițiative palpabile și schimbări reale cu impact în societate prin programele educaționale pe care le realizăm.

Ne uităm în jur la nevoile existente în comunitate și creăm programe inspirate din realitățile pe care le trăim, având mereu în vedere să oferim soluții practice și relevante pentru elevi. Analizăm atent provocările cu care se confruntă tinerii, cum ar fi căutarea unei direcții profesionale până la nutriție, mișcare, mindset și mediu înconjurător. În acest proces, colaborăm cu experți din diferite domenii pentru a dezvolta inițiative care nu doar răspund acestor nevoi, dar și contribuie la dezvoltarea pe termen lung a comunității. Fiecare program este gândit să aibă un impact pozitiv, sustenabil și să susțină dezvoltarea și antrenarea abilităților de viață pentru elevi.

 

Care sunt activitățile tale în calitate de președinte al asociației? Cum ai spune că se clădește o afacere în sectorul ONG?

 

Activitățile mele sunt extrem de diverse și acoperă o gamă largă de responsabilități pentru că acum suntem într-o creștere destul de accelerată și vreau să mă asigur că punem o fundație solidă în continuare.

În prezent, mă ocup de conceperea și dezvoltarea de programe educaționale, organizarea de sesiuni interactive și identificarea surselor de finanțare. De asemenea, mă implic activ în scrierea proiectelor de finanțare, recrutarea și integrarea noilor membri în echipă, și participarea la conferințe pe teme de educație pentru a rămâne la curent cu cele mai recente tendințe și practici.

După ce reușim să stabilizăm nivelul de creștere al asociației, responsabilitatea mea principală se va muta doar asupra dezvoltării strategiei și direcției organizației. Experiența practică cu tinerii mă ajută să identific și să înțeleg în profunzime nevoile lor. 

Dar, în continuare voi continua să susțin sesiuni educaționale, chiar dacă la un nivel mai restrâns, pentru că vreau să îmi păstrez legătura directă și cu tinerii, aspect esențial pentru mine, ce-mi oferă posibilitatea de a înțelege mai bine nevoile și aspirațiile lor, astfel încât să putem crea programe educaționale utile pentru ei. Această interacțiune constantă nu doar că îmi alimentează pasiunea pentru educație, dar îmi  și permite să influențez pozitiv parcursul lor în dezvoltarea personală și profesională.

 

Care au fost lecțiile cele mai importante pe care le-ai învățat de-a lungul timpului în conducerea asociației, atât din punct de vedere profesional, cât și la nivel personal?

 

Ca antreprenori, ne dorim să realizăm cât mai multe și să generăm un impact cât mai mare în jurul nostru. Însă, din această dorință de a face, este ușor să ne concentrăm pe obiectivele mari și să neglijăm detalii esențiale care pot afecta serios ceea ce ne propunem să construim. Mulți ani am fost captivă în acest cerc, până când erorile pe aspecte mici, chiar detalii, au surpat obiectivele mari.

Un aspect crucial în acest sens este managementul contractelor. Fie că este vorba de parteneriate, angajări sau colaborări, fiecare document trebuie să fie tratat cu seriozitate și verificat temeinic. Nevoia de a avea contractele validate de un avocat nu trebuie subestimată; o mică neglijență în acest domeniu poate duce la probleme legale care ne-ar putea compromite întreaga activitate.

O altă lecție importantă pe care am învățat-o se referă la procesul de recrutare. Este esențial să standardizăm pașii acestui proces, astfel încât să nu ne grăbim și să omitem etape importante, care pe termen lung ne pot ține pe loc. Un test de personalitate aplicat la începutul colaborării poate economisi timp atât pentru organizație, cât și pentru cel care dorește să intre în echipă, pentru că aparențele pot fi înșelătoare. Un astfel de instrument ne ajută să evaluăm mai bine compatibilitatea personalităților și să ne asigurăm că noii colegi se vor integra armonios în echipa existentă, reducând astfel riscul unor probleme ulterioare de adaptare și colaborare.

Un alt aspect important pe care l-am învățat este legat de comunicarea eficientă a proiectelor, care este la fel de importantă precum calitatea implementării acestora. O bună comunicare contribuie la transparența și succesul inițiativelor noastre. Ne-a luat timp să asimilăm această lecție, dar suntem pe drumul bun.

O altă lecție învățată odată cu trecerea prin experiențele vieții este să accept oamenii așa cum sunt, să iau de la ei ceea ce îmi dă energie bună, pentru că nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimbă doar dacă dorește. Ce putem să facem și ce facem în cadrul InspirAction este să creăm mediul propice schimbării.

 

Cine sunt oamenii care îți sunt alături de tine? Cum ți-ai construit echipa și cum ai spune că ești tu ca lider pentru ei?

 

Lucrez cu oameni care împărtășesc aceleași valori ca și mine, ceea ce este extraordinar. Sunt oameni buni, care rezonează cu dorința de a aduce o schimbare pozitivă în lume, pasionați de munca lor și în care am deplină încredere.

Stilul meu de leadership se bazează pe principiile servant leadership, punând accentul pe bunăstarea echipei și oferindu-le membrilor spațiul necesar pentru a se exprima liber și autentic.

În InspirAction avem o echipă internă, permanentă, care menține legătura cu partenerii, școlile, instituțiile, asigurăm organizarea și creșterea organizației, dar pentru fiecare program educațional, construim echipe specializate, dedicate exclusiv acelui proiect, asigurând astfel expertiza și atenția necesară pentru a atinge obiectivele specifice.

Pentru pregătirea programelor educaționale, colaborăm cu specialiști din domeniul respectiv, asigurându-ne astfel că dezvoltăm o curriculă solidă. Aceste parteneriate ne permit să integrăm cele mai recente cunoștințe și practici, oferind elevilor o experiență educațională calitativă.

Spre exemplu, pentru a crea programul educațional destinat combaterii adicțiilor, am colaborat atât cu psihologi specializați în acest domeniu, cât și cu psihologi care lucrează cu adolescenți, adaptând astfel informația la nivelul de înțelegere și nevoi ale liceenilor. În cadrul acestui program educațional, ne asigurăm că trainerii care vor lucra direct cu elevii în clasă au pregătirea și experiența necesară pentru a interacționa eficient cu adolescenții, garantând astfel că informația este transmisă într-un mod clar și accesibil.

Având un astfel de mod de lucru, echipa internă, cât și echipa de specialiști și traineri se ridică, în prezent, la peste 50 de persoane. 

 

Cum identificați în piață nevoia pentru programele educaționale? Care sunt mijloacele pe care le folosiți și care este procesul? Cum reușiți să integrați abordarea axată pe profesor-elev-părinte în programe și ce rezultate ați observat?

 

Problemele sunt atât de numeroase încât este ușor să le identificăm, dar prioritizarea lor și găsirea finanțărilor necesare pentru fiecare dintre ele reprezintă adevărata provocare pentru noi. Analiza nevoilor o realizăm prin discuții cu beneficiarii, prin chestionare atent concepute în acest scop și prin adaptarea curriculei la specificul tipologiei claselor, vârstelor elevilor și la obiectivul programului.

Acolo unde am adoptat o abordare 360° elev-profesor-părinte, calitatea actului educațional s-a îmbunătățit vizibil. Aceasta este o consecință firească, pentru că orice problemă abordată din multiple perspective beneficiază de o rezolvare mult mai eficientă.

În plus, această metodă nu doar că sporește eficiența programelor educaționale, dar și întărește legătura între părțile implicate, suținând o colaborare strânsă și o responsabilitate comună. Această abordare contribuie la crearea unui mediu educațional integrat, unde fiecare își aduce contribuția la îmbunătățirea procesului educațional pentru elev.

Unul dintre cele mai complexe programe educaționale implementate de noi la nivel național este Gust Pentru Sănătate, realizat în parteneriat cu Carrefour România, care este un program pentru adolescenți și părinți, axat pe echilibrul minte – suflet – corp.  Acest program se desfășoară fizic în 10-20 școli pe parcursul întregului an școlar, iar în cadrul acestui program, lucrăm atât cu elevii, cât și cu părinții și profesorii acestora. De anul trecut am primit și sprijinul Ministerului Educației, ceea ce ne bucură foarte mult, pentru că reflectă recunoașterea eforturilor noastre în beneficiul elevilor.

În cadrul acestui program elevii dezvoltǎ obiceiuri sǎnǎtoase. Ei explorează alimentația sănătoasă, plantează grădini bio, desfășoară sesiuni de mindfulness și mișcare, iar părinții și profesorii participă la webinarii informative pentru un impact durabil.

 

Dar dacă vorbim despre implementare, cum se realizează aceasta? Cum se diferențiază programele educaționale pe care le creează și susține InspirAction?

 

Acordăm o atenție deosebită implementării programelor noastre, pentru că ne dorim ca elevii să beneficieze la maximum, iar acest lucru se poate realiza doar printr-o grijă meticuloasă la fiecare detaliu. 

Proiectele noastre necesită multă muncă, iar cei implicați în astfel de inițiative știu că fiecare acțiune, oricât de mică, este interconectată cu celelalte. Dacă nu dedicăm atenția necesară fiecărui aspect, proiectul va avea puncte vulnerabile ce îi pot afecta reușita.

Astfel că punem mare accent pe managementul de proiect pentru a menține un contact constant cu școala, profesorii, elevii și compania parteneră. Așa asigurăm flexibilitatea necesară și desfășurarea lină a proiectului.

Printre principalii diferențiatori pot enumera:

1. Programele educaționale sunt complexe și generează schimbare de comportamente. Programele educaționale pe care le concepem sunt programe pe termen mediu și lung pentru a facilita deprinderea de noi obiceiuri, transformarea de comportament, care abordeazǎ problemele importante și oferǎ soluții practice aplicabile în viața de zi cu zi pentru elevi.

2. Măsurăm impactul programelor derulate. Ce am învățat eu din corporație este să măsor întotdeauna impactul şi să văd ce rezultate am, atât calitativ, cât și cantitativ. Acest obicei de a măsura impactul l-am luat cu mine în InspirAction. Înțelegem importanța evaluării rezultatelor pentru a îmbunătăți continuu eficiența și relevanța programelor noastre. Doar așa putem veni cu cifre concrete, cu schimbări palpabile de comportament în rândul elevilor. Detaliat, impactul programelor educaționale pe care le implementăm se pot găsi pe site-ul nostru.

3. Implicăm toți stakeholderii – școală, elev, părinte. Credem în puterea colaborării și implicăm activ toți stakeholderii relevanți în derularea programelor noastre. Prin parteneriatul cu școlile, implicarea directă a elevilor și părinților, asigurăm o abordare holistică care îmbunătățește eficiența și sustenabilitatea proiectelor noastre. Această colaborare ne permite să abordăm problemele din multiple perspective și să obținem rezultate optime.

4. Lucrăm doar cu traineri certificați și cu specialiști ce au rezultate demonstrabile. Echipa de specialiști și traineri sunt profesioniști bine pregătiți, care aduc expertiză și pasiune în fiecare program. Experiența lor asigură livrarea de conținut educațional foarte bun și facilitează experiențe de învățare captivante pentru elevi.

Dacă ar fi să rezum într-un singur punct esențial, acesta ar fi că programele noastre se bazează pe principiul learning by doing. Le arătăm elevilor cum să învețe, cum să gândească critic și cum să ia decizii, apoi prin experiențele pe care le organizăm, îi punem în centrul procesului, astfel încât să învețe acționând.

Astăzi, mai mult ca oricând educația nu se rezumă doar la ceea ce se predă în sălile de clasă, ci la ceea ce elevii reușesc să deprindă prin experiențe practice și interacțiuni reale. Doar așa formăm tineri capabili să aplice cunoștințele în viața de zi cu zi, dezvoltându-le competențele esențiale pentru viitorul lor personal și profesional. Educația este un proces dinamic și activ, în care fiecare experiență contribuie la formarea tinerilor.

 

Știm că asociația a primit de-a lungul timpului mai multe premii. Cum se simt aceste realizări și recunoașterea pentru munca ta și a tuturor celor implicați?

 

Distincțiile pe care le-am primit până acum ne umplu de bucurie și ne confirmă că munca noastră este valorizată. Programul educațional care ne-a adus până acum cele mai mari recunoașteri este Gust pentru Sănătate. Vedem că elevii îndrăgesc gustul sănătății când este transmis și adaptat limbajului lor.

Acest program educațional dezvoltat împreună cu Carrefour România, sprijinit din acest an și de Ministerul Educației a obținut:

– Sustainability Project of the Year: Social 2023

– The award for targets achieved within the sustainable development objective 2023

– Gold Recognition in the Education category for Students 2023

– Recognition at the Sustainable Development Gala in 2023

Aceste distincții ne motivează să ne depășim și mai mult limitele și să continuăm să inovăm. Fiecare premiu și apreciere pe care le primim sunt dovezi că suntem pe drumul cel bun, impulsionându-ne să explorăm noi idei, să dezvoltăm metode inovatoare și să ridicăm standardele în tot ceea ce facem. Recunoașterile acestea ne oferă încredere și ne alimentează dorința de a excela în toate proiectele viitoare.

 

Povestește-ne mai multe despre proiectele voastre, cum ar fi Duo Hub Education sau EduShape. Cum se construiesc acestea, de la ideea inițială, la documentare, implementare și rezultate?

 

Duo Hub Education și EduShape sunt ultimele noastre programe complexe pe care le-am creat pentru elevi. Lucrăm cu elevii din școli și în funcție de nevoile lor creăm programe inovative care să fie complementare curriculei școlare și să contribuie la dezvoltarea abilităților de viață.

Duo Hub Education a pornit de la nevoia companiilor de a recruta și loializa angajații tineri. Astfel, am conceput acest program pentru a dezvolta competențe în rândul tinerilor, facilitând tranziția lor către statutul de angajat. Ideea acestui program provine și din experiența mea de studentă, când îmi căutam un job și îmi doream să îmi dezvolt cât mai multe abilități, însă nu exista un cadru adecvat pentru acest lucru. Atunci eu am prioritizat job-ul pentru a învăța cât mai mult practic, dar mi-aș fi dorit un astfel de program unde să-mi dezvolt atât competențe tehnice, cât și abilități socio-emoționale.

Într-o formă incipientă am testat acest program încă din 2019, iar de atunci îl derulăm continuu alături de Bergerat Monnoyeur România, acum are o nouă formă. Elevii vin în companie să înțeleagă, să exploreze și să practice activități specifice sectorului de activitate al companiei, iar noi lucrăm cu ei la nivel socio-emoțional, astfel încât să se poată integra mult mai ușor în câmpul muncii – să înțeleagă rolul unei echipe, importanța comunicării asertive, oferirea și primirea feedback-ului, punctualitatea și multe alte aspecte care intră în sfera soft skills extrem de căutate de angajatori și care fac diferența în cariera lor.

Acest program se poate aplica atât în companii din sectoare de activitate unde este necesară deprinderea unor competențe fizice, cât și în companii de servicii. În cadrul sectoarelor care necesită competențe fizice, programul ajută tinerii să dezvolte abilități practice esențiale pentru performanța profesională. În același timp, în companiile de servicii, programul se concentrează pe dezvoltarea competențelor cognitive, asigurând o pregătire cuprinzătoare adaptată nevoilor diverse ale pieței muncii.

În viitor dorim sǎ-l extindem și la nivelul studenților.

Iar EduShape este cel mai amplu proiect al nostru, fiind conceput ciclic pe o perioadă de 4 ani. În acest interval, elevii își dezvoltă diverse tipuri de abilități, de la cele emoționale și financiare, până la grija față de mediu. Anul acesta, din acest program am implementant modulul EduShape EQ, cel de inteligență emoțională, cu sprijinul KLG România și al FIA Integra.

Mai avem și proiectele de tip „caravană” – Caravana Carierei, Caravana Eco, susținute în ultima perioadă de organizații precum BSD, prin care inspirăm un număr mare de elevi pe teme actuale legate de carieră și mediu.

Înainte de a implementa un program educațional, pornim de la obiectivele partenerului, care ne oferă sprijinul financiar necesar pentru a demara proiectul. Ne interesează foarte mult ce își dorește, ce rezultate vrea să obțină și cât de mult este dispus să se implice. După ce clarificăm aceste aspecte, stabilim cu exactitate tipul de program educațional potrivit pentru partener. Noi propunem programul educațional adecvat și, în unele cazuri, creăm un nou program conform metodologiei noastre, care să răspundă obiectivelor partenerului.

După stabilirea programului educațional, selectăm tipul de clase potrivite pentru acesta. Realizăm întregul proces de profilare, corelând obiectivele partenerului cu programul educațional și elevii. 

De multe ori, suntem alături de fiecare antreprenor pentru a le oferi consultanță în definirea strategiei de CSR. În acest fel, ne asigurăm că implementarea unui program educațional este în armonie cu valorile și obiectivele lor de CSR. Dacă nu au obiective de responsabilitate socială le stabilim împreună pentru a putea genera un impact cât mai mare.

În cazul corporațiilor, acestea dispun deja de strategii clare de CSR pe care le implementează. Colaborăm cu aceste companii pentru a integra programele educaționale în cadrul strategiilor lor existente, asigurându-ne că inițiativele noastre educaționale sunt aliniate cu obiectivele lor de CSR și contribuie la impactul pozitiv pe care doresc să-l aibă în comunitate. Colaborăm în proporție de 85% cu corporații, însă ne dorim să extindem parteneriatele și în rândul antreprenorilor.

 

Editor:

Sibiu, sub lumina reflectoarelor la cea de a 16-a ediție Feeric Fashion Week

Și a fost din nou Feeric Fashion Week. Pentru a 16-a oară, orașul Sibiu a revenit sub lumina reflectoarelor în lumea modei pentru modul în care se contopește cu acest eveniment unic în Europa ca și creativitate, ca și spații de spectacol de modă, ca și gazdă bună, în general.

Turnura pe care viitorul săptămânii modei de la Sibiu a luat-o a fost momentul în care a decis să adauge întregului concept o componentă educațională. Cea mai importantă, până la urmă, pentru că oferă o platformă complexă de a-și expune talentul oricărui student, din orice colț al lumii. Din India până în Uzbekistan, de peste tot din Balcani, și, nu în ultimul rând, din majoritatea universităților de profil din țară, la Feeric Fashion Week au fost anul acesta peste 100 de tineri designeri care și-au expus în aceste cinci zile la Sibiu colecțiile create de ei, multe ca lucrări de diplomă. Iar spațiile alese nu au făcut altceva decât să pună în cea mai bună lumină aceste creații îndrăznețe ale tinerilor care se pregătesc să facă pasul spre marea scenă a lumii. 

Primele două zile ale ediției din acest an au fost dedicate părții teoretice în modă, printr-o serie de workshop-uri internaționale susținute de autorități în domeniu precum Giovanni Otonello, de la IED, din Italia, Donald Gjoka, expert în utilizarea inteligenței artificiale, Sara Maino din Italia sau profesori ai universității din Westminster. Iar tinerii designeri au avut chiar ocazia să ia contact cu aspectele financiare și de desfacere a produselor pe piață prin intermediul Roxanei Băiaș, de la NEPI Rockcastle. 

Prezentările de modă au început cu o colecție simbol, realizată de studenții Ukrainian Fashion Education Group. Show-ul a fost deschis de o convorbire telefonică dintre studenți și Landiana, vicepreședintele Feeric Fashion Week, întreruptă de alarma antiaeriană și sunete de proiectile căzute în apropierea clădirii în care funcționează această școală. Pentru ca mesajul transmis de tinerii ucrainieni să fie și mai solid, prezentarea a avut loc în buncărul Promenada Sibiu, într-un decor din păcate mult prea familiar pentru acești tineri.

Sala cu coloane a Muzeului Brukenthal a găzduit apoi două prezentări după care întreaga caravană Feeric s-a mutat în cel mai nou parc al Sibiului, parcul Belvedere, unde modelele au defilat pe formele neregulate ale pump-track-ului pentru biciclete. Cea de-a doua zi a prezentărilor a început la Aeroportul Internațional Sibiu unde au prezentat noile lor creații studenții Universității de Artă și Design din Cluj, chiar pe banda de bagaje din terminalul sosiri. După show-urile din Feeric Venue, la Cinegold, Promenada Sibiu a prezentat noua colecție Synergia, realizată de designerul Raluca Elena Cînean, într-un spațiu transformat într-o grădină verde, la subsolul mall-ului Promenada. Cea de-a doua zi a prezentărilor s-a încheiat într-unul dintre cele mai atipice spații folosite de-a lungul celor 16 ani de Feeric Fashion Week, pe pista de la Venom Karting. Piloți și kart-uri au făcut parte dintr-o prezentare uimitoare, care a combinat delicatețea creațiilor vestimentare cu caii putere ai carturilor electrice ce dat un plus de adrenalină întregului show.

Fabrica Boromir și-a deschis din nou porțile pentru Feeric Fashion Week în ultima zi a festivalului, cu o nouă prezentare atipică în moara de făină, prezentare susținută de designeri din Croația și Republica Moldova. Apoi, din cauza vremii nefavorabile, festivalul a revenit în sala cu coloane a Muzeului Brukenthal, pentru trei colecții realizate de designeri de la universitatea din Oradea și cea din Tirana. 

Gala Feeric a stat până în ultimul moment sub semnul întrebării, din cauza ploii care părea să nu se mai oprească. La ora 21, Cosmina Păsărin, amfitrionul galei Feeric a dat startul prezentărilor, în ciuda stropilor de ploaie care încă scuturau pasarela amplasată în curtea Colegiului Național Brukenthal, iar primele două show-uri s-au desfășurat pe ploaie. Reziliența modelelor și încăpățânarea echipei organizatorice au făcut ca publicul să rămână alături, în ciuda ploii, și de sub umbrele să urmărească întreg spectacolul desfășurat pe scenă. Astfel, au avut ocazia să vadă colecții pregătite de studenți ai Faculty of Applied Arts Belgrade, Serbia, ai IED – Istituto Europeo di Design, de la International Design Academy, Jabalpur, India sau de la Universitatea Națională de Arte, București. De asemenea, au mai prezentat în gală designerii Daiana Stăncioiu, Maria Triantafillidou și Elena Deaconu. Gala Feeric a tras cortina peste cea de-a 16-a ediție a Feeric Fashion Week, cu gânduri mari pentru viitor, având în vedere interesul din ce în ce mai crescut al facultăților de profil din întreaga lume pentru a participa la edițiile viitoare ale săptămânii modei de la Sibiu.

„Dincolo de spectacol și inedit punem mai presus continuitatea și, poate cel mai important obiectiv al acestei ediții, coagularea comunității din peste 40 de țări, care funcționează ca un tot. Prin oportunitățile comerciale și de expunere pe care le oferim designerilor reușim să punctăm sensul proiectului Feeric, acela de a schimba fața modei independente din această regiune a lumii. Ceea ce am înfăptuit în această ediție ne arată că reușim.”, spune Mitichi, președintele Feeric Fashion Week.

Feeric Fashion Week este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu, susținută de NEPI Rockcastle, Promenada Sibiu, Cinegold și Ford.

 

Credit foto copertă: Adrian Murgea

Ce purtăm vara la birou, într-un mediu corporate

Cu toate că marea majoritatea companiilor sunt destul de relaxate în privința codului vestimentar, există în continuare medii care impun ținute formale și bineînțeles, acestea sunt și cele care ne dau cele mai mari bătăi de cap în sezonul cald. Așa că te invit să faci un exercițiu împreună cu mine și să te gândești logic care sunt piesele care îți vin în minte atunci când spui „formal”. Primele lucruri care îmi vin mie în minte sunt: costume, rochii, stofe, croiuri clasice și o anumită modestie în ținută. Pornind de la aceste cuvinte cheie, dar ancorate în realitatea verii 2024, îți propun în rândurile de mai jos 4 piese vestimentare:

 

Bermudele

Pentru birou, bermudele până la genunchi sunt o alternativă elegantă pentru zilele caniculare. Iar modelele în culori neutre sunt în mod natural versatile și atemporale. 

Poartă-le în set cu o vestă sau pune-le alături de o cămașă simplă și nu uita să accesorizezi discret: o curea elegantă și o pereche de mocasini pot completa perfect ținuta, oferindu-i un plus de rafinament.

 

Vesta

Prezentă în magazine de câteva sezoane, în diferite iterații, varianta potrivită pentru un job corporate trebuie să bifeze două criterii: material de stofă precum lâna fină sau tricot de bumbac și un croi care să fie cât mai decent, adică fără decoltee ample și mâneci adânc răscroite. Recomand să eviți inul, un material mult prea șifonabil pentru un mediu corporate cu coduri vestimentare stricte.

Combină vesta cu bermude la dungă, cu tivul întors, o pereche de pantofi cu curelușă la spate și o geantă de dimensiune medie, structurată.

 

Cămașa clasică albastră cu dungi fine

Cămașa clasică albastră cu dungi fine albe este cea de-a treia propunere, cu care nu ai cum să dai greș. Singura recomandare ar fi să optezi pentru un model de la secția bărbați. Chiar dacă va fi nevoie să treci pe la croitor pentru mici alterări, din experiența mea acestea au un croi mult mai bun, materiale mai opace și manșete și guler întărite.

Va arăta minunat alături de un pantalon bej cu curea în talie, o pereche de balerini ivory și pentru un strop de culoare, o geantă galben pal din piele împletită.

 

Rochii cu imprimeu

În încheiere, bineînțeles că nu puteam să nu menționez rochiile, iar modelele cu imprimeu te vor ajuta să obții, fără prea mult efort, o ținută rafinată și potrivită pentru mediul corporate. Optează pentru imprimeuri care se potrivesc stilului tău personal și croiuri care să îți permită să le combini cu diferite tipuri de încălțăminte: sandale, balerini sau pantofi.

 

Sursă foto: Pinterest

 

Editor:

UNFINISHED anunță primii speakeri

Festivalul multidisciplinar UNFINISHED, cu o comunitate de peste 20.000 de oameni, din peste 70 de țări, anunță primii speakeri pentru cea de-a noua ediție. Pianistul Faraj Suleiman, poetul Ben Okri, fondatorul platformei Slowness, Peter Conrad, Lara Schütz, sommelier de pâine, Barbara Soalheiro, fondatorul programului MESA, Alin și Tibi Ușeriu, fondatorii Via Transilvanica, Grace Boyle, artist multisenzorial, și mulți alții vor explora tema ediției – PRAXIS – și vor experimenta moduri diferite de a-și transforma gândurile în acțiuni concrete.  

Anul acesta, cei 3141 de participanți se vor întâlni în perioada 27-29 septembrie, în București, la HOUSE OF IDEAS (Casa și Grădina Universitarilor), unde participarea se face doar în baza unei proces de selecție: apply.unfinished.ro  

Capucine Gros, directorul artistic al festivalului, a declarat că fără prea multă intenție, temele din ultimii ani zic o poveste. În 2020, am răspuns la criza medicală provocată de pandemie cu Încredere (TRUST), apoi în 2021, după un an de introspecție, am realizat că parcurgem mult mai multe crize și că e timpul să recunoaștem că în multe aspecte ale vieții suntem în al doisprezecelea ceas (MIDNIGHT). În 2022, comunitatea UNFINISHED a început să se uite diferit la lucruri și a încercat să găsească inspirație și soluții în locuri mai puțin evidente (OFF-CENTER) ca mai apoi, în 2023, să luăm o pauză de la caruselul haotic pentru a observa și digera tot ce am învățat în acești ani în liniște (SILENCE). Anul acesta e timpul pentru acțiune, însă nu instinctivă și grăbită, ci una sistemică, pe termen lung, iar PRAXIS a fost răspunsul potrivit. PRAXIS reprezintă întruparea gândirii filozofice în acțiuni concrete. Inspirat de conceptul de praxis, tema acestui an se referă la a pune în practică ceea ce predicăm, transformând ideile noastre în eforturi de durată și cu impact.

Ce se întâmplă la UNFINISHED 2024?

Festivalul se desfășoară în București, într-o oază urbană de 4000 de mp, care cuprinde o seră istorică și o casă de patrimoniu veche de 153 de ani. Timp de trei zile, cei 3141 de participanți acceptați la festival își vor pune în practică ideile și aspirațiile prin workshop-uri, momente artistice, conversații, instalații imersive, concerte și performance-uri, dar și momente de wellbeing și mult așteptatele reuniuni în jurul mesei. 

Pornit din dorința de a-i face pe oameni să înțeleagă valoarea celorlalți în viețile lor, indiferent de cât de diferiți sunt unii de ceilalți, festivalul UNFINISHED aduce sub același acoperiș invitați din diverse discipline. Monika Jiang, community builder, Adelina Toma, fondator al atelierului de slow-fashion ițe urbane, Răzvan Petri și Dan Adamescu, fondatorii Politică la minut, Lauren Celenza, designer de tehnologie și Daniel Jones, editorul rubricii Modern Love din The New York Times sunt o parte dintre invitații celei de-a noua ediții a festivalului UNFINISHED. 

Cum poți participa la UNFINISHED?

Ca în fiecare an, participarea la festival costă timp și implicare. Unica modalitate de a avea acces în comunitatea UNFINISHED este prin completarea unei aplicații, în care cei interesați trebuie să povestească despre ei înșiși, despre valorile și motivația lor și despre ce aduc în festival cu prezența lor. Înscrierile s-au deschis pe www.unfinished.ro și vor fi acceptați să participe la această ediție doar 3141 de participanți. 

Festivalul UNFINISHED se desfășoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Mai multe detalii despre ediția de anul acesta și mai mulți speakeri sunt anunțați pe https://unfinished.ro/line-up/ și pe paginile de social media ale evenimentului. 

 

Despre UNFINISHED

Desfășurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, UNFINISHED este primul festival multidisciplinar din România și a fost creat de Fundația Eidos ca o experiență în continuă evoluție. Din 2016 și până acum, Unfinished a avut peste 250 de invitați printre care co-fondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, artista multipremiată, Marina Abramovic, strategul digital din timpul administraţiei Obama, muzicianul Nicolas Jaar și Esther Perel, cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu.

 

Despre Fundația Eidos 

Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice.  Printre evenimentele organizate de Eidos se numără festivalul multidisciplinar UNFINISHED, expoziția itinerantă World Press Photo, platforma editorială Unfinished Love Stories și dezbaterile EIDOS Talks. 

Piesa Irinei Rimes, “Dudadu” face înconjurul lumii

Piesa Irinei Rimes, “Dudadu”, face înconjurul lumii, de la Tomorrowland, la Berlin, acum piesa a ajuns până în mâinile legendarului Steve Aoki, pentru a lansa un super remix! Steve Aoki, cunoscut pentru stilul său energic și inovator, aduce în remixul său acea explozie de energie și dinamism care te face să dansezi nonstop. Acest remix nu doar că pune în valoare ritmurile pulsante ale piesei originale, dar le îmbină cu vocea distinctivă a Irinei Rimes, creând un mix electrizant ce promite să fie un hit global. Remixul lui Aoki transformă “Dudadu” într-o experiență muzicală de neuitat, potrivită pentru cele mai spectaculoase petreceri. 

Creditele pentru “Dudadu” îi revin Irinei Rimes – versuri; Irina Rimes, Mihai Cernea, Cristian Comaroni, Radu Taca, Andrei Comaroni și David Goldcher – muzică; Andrei Comaroni și David Goldcher – producție. Noul remix a fost realizat de Steve Aoki. 

Remixul se aude deja pe toate platformele de streaming. 

“Dudadu” face parte din EP-ul “Origini”, care vine cu un concept live inovator, numit “DESCÂNTATELE”. Irina Rimes va prezenta acest proiect artistic pe 28 septembrie la Arenele Romane, promițând o experiență muzicală captivantă pentru fani. Biletele sunt deja disponibile aici.

Acest moment este deosebit pentru Irina Rimes, care își extinde continuu influența internațională și contribuie la diversificarea scenei muzicale globale. Piesa “Dudadu” a avut un impact semnificativ, fiind inclusă în playlist-ul DJ-ilor Keinemusik la celebrul festival. Tomorrowland. În plus, piesa a fost prezentă în setul lui MoBlack de la Electric Castle și a fost integrată în spectacolele artiștilor Apache și BLOND:ISH. Remix-ul “Dudadu Flip”, realizat de Goldcher, a fost adăugat în playlist-ul lui Tiesto de pe Spotify, evidențiind popularitatea globală a piesei. Keinemusik a introdus “Dudadu” pentru prima dată la un eveniment din București, înainte de a o lua cu ei la Berlin, demonstrând astfel potențialul mondial al muzicii Irinei Rimes.

Steve Aoki, producător muzical de două ori nominalizat la premiile GRAMMY, artist și antreprenor, este un adevărat icon al divertismentului global, cu aproape 3 miliarde de stream-uri ale pieselor sale. Considerat unul dintre cei mai solicitați artiști din lume, Aoki deține un record Guinness pentru titlul de “Most Traveled Musician in a Single Calendar Year” și a performat la festivaluri de top precum Coachella și Tomorrowland. Colaborările lui Aoki acoperă o gamă variată de artiști, inclusiv BTS, Maluma, Snoop Dogg și Linkin Park, și au dus la trei single-uri de platină, șase single-uri de aur și multiple hituri în Top 10 la radio. 

Dincolo de muzică, Aoki este cunoscut pentru dedicarea sa în diverse proiecte, inclusiv documentarul Netflix nominalizat la Grammy, “I’ll Sleep When I’m Dead” (2016), și memoriile “BLUE: The Color of Noise” (2019). În 2012, a fondat Aoki Foundation pentru a sprijini cercetarea în domeniul științei creierului și a creat influenta casă de discuri Dim Mak, care a lansat carierele unor artiști precum The Chainsmokers și Zedd. Aoki a creat și A0K1VERSE, o comunitate NFT care oferă experiențe unice atât în mediul virtual, cât și în lumea reală.

De asemenea, Aoki este producător executiv al seriei FX „American Hiro”, regizată de Jon M. Chu, care prezintă viața tatălui său, Hiroaki „Rocky” Aoki, fondatorul imperiului Benihana. Ca inovator multifuncțional, Steve Aoki continuă să seteze tendințe și să inspire creativitatea la nivel global.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și  peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și „ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum „Neiubita ta”, „Flori de mai”, <<Changer>>, „Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru „Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte” și a continuat cu lansarea EP-ului „Origini”. 

Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR lansează proiectul „30 pentru 2030 – Priorități pentru IMM-urile din România”

Într-o epocă în care întreprinderile mici și mijlocii sunt esențiale pentru vitalitatea economică și într-un demers ambițios de a susține creșterea și reziliența IMM-urilor românești, Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR) lansează proiectul „30 pentru 2030 – Priorități pentru IMM-urile din România”.

Documentul își propune să servească drept catalizator pentru o serie de discuții cu toți stakeholderii relevanți atât la nivel național, cât și european, dezbateri care să conducă – pentru fiecare dintre cele 30 de priorități – la soluții personalizate ce se potrivesc contextului românesc și de care să beneficieze IMM-urile din România. În esență, documentul a fost conceput ca un instrument care să stea la baza unei platforme pentru parteneriat constructiv, concret, deschis și transparent, și care să încurajeze dialogul social, colaborarea și încrederea între toate părțile implicate.

Context european și inițiative recente

În contextul discuțiilor strategice care au loc la nivel european, este mai mult decât evident că economia UE trebuie să se reconfigureze strategic pentru a rămâne relevantă pe plan global.

Raportul Enrico Letta despre Piața Unică subliniază necesitatea consolidării pieței interne pentru a sprijini competitivitatea globală a IMM-urilor: este evidențiată importanța eliminării barierelor din calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor, și propune măsuri pentru a facilita accesul IMM-urilor la piețele europene și internaționale.

De asemenea, este esențial să începem discuțiile aplicate despre Politica de Coeziune post-2027: aceasta trebuie să joace un rol crucial în reducerea disparităților regionale, în eliminarea treptată a „buzunarelor de subdezvoltare” și în promovarea unei dezvoltări economice echilibrate în întreaga Uniune Europeană.

În plus, Declarația de la Antwerp pentru un Pact Industrial European, care să fie complementar Pactului Verde European, subliniază necesitatea unui angajament comun pentru a sprijini tranziția ecologică și digitală a IMM-urilor. Această declarație propune inițiative pentru a promova inovația, sustenabilitatea și competitivitatea IMM-urilor, asigurându-se că niciun sector nu este lăsat în urmă în această tranziție.

 

O viziune pentru 2030: o abordare cuprinzătoare și bazată pe colaborare

„30 pentru 2030 – Priorități pentru IMM-urile din România”, documentul de poziție lansat de echipele OFA UGIR, cuprinde un spectru larg de teme de interes, oferind o abordare echilibrată a dezvoltării IMM-urilor care ține cont, în același timp, de provocări societale, de mediu și economice mai ample.

Prioritățile cuprinse în acest document își propun să susțină creșterea, reziliența, sustenabilitatea și competitivitatea IMM-urilor românești în următorul deceniu, abordând o serie de domenii critice, de la inovația tehnologică și practicile sustenabile până la incluziunea socială și egalitatea de gen în economie.

          A. Progresul tehnologic și transformarea digitală;

          B. Sustenabilitatea pe parte de mediu și eficiența și independența energetică;

          C. Stabilitatea financiară și accesul la resurse;

          D. Incluziunea socială, egalitatea de gen și împuternicirea;

          E. Educația, dezvoltarea competențelor și adaptabilitatea forței de muncă;

          F. Îmbunătățirile de reglementare și de infrastructură.

 

„În contextul actual, întreprinderile mici și mijlocii joacă un rol esențial în menținerea vitalității economice a României și a Europei. Este esențial să ne concentrăm pe crearea unui mediu de afaceri care să fie inclusiv și care să valorifice diversitatea. La Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), ne-am asumat misiunea de a sprijini în mod deosebit femeile antreprenor și tinerii antreprenori. Aceste grupuri aduc contribuții valoroase și idei inovatoare care pot transforma peisajul IMM-urilor din România. Prin inițiativele noastre, dorim să eliminăm barierele și să asigurăm accesul la resurse esențiale, mentorat și oportunități de colaborare. Astfel, vom ajuta IMM-urile să fie mai puternice și mai bine pregătite pentru provocările viitorului”, a declarat Mirabela Miron, președinta OFA UGIR.

 

„Documentul nostru strategic are ca scop susținerea dezvoltării și creșterii competitivității IMM-urilor românești pentru următorii zece ani. Am abordat diverse domenii critice, cum ar fi inovația tehnologică și practicile care să asigure o sustenabilitate competitivă pentru firmele mici și mijlocii. Lansarea acestui proiect reprezintă un început important în drumul nostru spre dezvoltarea unui sector al IMM-urilor robust și dinamic. Facem un apel către toți cei implicați – antreprenori, decidenți politici la nivel național și european, precum și comunitatea în ansamblu – să se alăture acestui efort ambițios. Suntem dedicate principiului cf. căruia „Nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă!” și ne asigurăm că IMM-urile din toate regiunile vor avea acces la resursele necesare pentru a prospera într-un mediu economic în continuă schimbare. Aceasta reflectă angajamentul nostru față de dezvoltarea economică, socială și teritorială coezivă, în conformitate cu principiile europene”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta OFA UGIR.

 

Despre OFA UGIR:

Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR) se angajează să încurajeze creșterea și dezvoltarea antreprenoriatului feminin în tot spectrul economic, în special, și în societate, în general. Prin dialog social, advocacy, expertiză, educație și furnizarea de resurse, OFA UGIR urmărește să creeze un mediu propice în care afacerile conduse de femei să prospere alături de antreprenorii bărbați, contribuind la un peisaj economic vibrant și divers.

 

Sursă foto: ofaugir.ro

Noi direcții pentru mediul de business românesc. Delegația CONAF, prezentă la Summit-ului NATO 75

Prezența Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în contextul Summit-ului NATO 75 a fost un semnal de solidaritate internațională, din partea mediului de business românesc. Delegația prezentă la Washington D.C. și New York, în perioada 10-17 iulie, a reflectat capacitatea confederației de a prezenta un input real peste ocean, în direcția deschiderii unor noi oportunități de dezvoltare economică sustenabilă, dar și o declarație de susținere prin eforturi conjugate a capacității mediului de business românesc de a contribui la consolidarea pilonului de stabilitate în estul Europei, păstrându-și angajamentele față de valorile europene.

Delegația CONAF a dat curs invitației Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, de a participa la o serie de evenimente de importanță capitală pentru dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA, pe linia unei colaborări economice directe și integrate în contextul actual.

„Am realizat un tur de forță pentru antreprenoriatul feminin și nu numai, de o importanță fundamentală nu doar pentru zona de reprezentativitate nonguvernamentală, ci și pentru mediul de business românesc. CONAF este mai mult decât o voce dedicată conștientizării, este o construcție solidă, cu o direcție profund occidentală, dedicată sincronicității și dezvoltării sustenabile, la nivel global.

Mulțumesc Ambasadei României la Washington și Consulatului General al României la New York, pentru un traseu jalonat de întâlniri extrem de inspiraționale și profunde în conținut. Traversăm o perioadă dificilă la nivel internațional, și conștientizarea rolului de pilon al stabilității zonale trebuie să-și găsească ecoul atât la nivelul mediului de business, dar și al fiecărui individ.

România este parte a unui angrenaj democratic universal și este mai mult decât oricând timpul unei asumări individuale, a unor acțiuni în spiritul valorilor care ne-au definit ca națiune.

Promovarea păcii, a securității individului și națiunii trebuie făcută cu angajament și responsabilitate și fiecare economie națională, prin dezvoltare sustenabilă, bazată pe incluziune și echitate, are rolul de a crea un scut în jurul a ceea ce democrația generează – dreptul la o viață rezonabilă.”, a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.

Pe 11 iulie, delegația CONAF, condusă de Cristina Chiriac, a avut onoarea să participe la evenimentul care a marcat 75 de ani de la înființarea NATO, organizat de Atlantic Council în Biblioteca Congresului, unde a avut privilegiul de a discuta aplicat cu Nancy Pelosi, prima femeie din istoria Statelor Unite care a deținut funcția de președinte al Camerei Reprezentanților. 

Exponenții mediului de business au dat curs invitației Ambasadorului României în SUA, E. S. domnul Andrei Muraru, de a participa la evenimentul „Ziua Prieteniei dintre România și Statele Unite”, găzduit la reședința ambasadorului din Washington D.C. Manifestarea a onorat parteneriatul strategic de 27 de ani între națiunile română și americană și a evidențiat prietenia profundă dintre ele. Prezenți la eveniment, Ambasadorul României E. S., domnul Andrei Muraru și președintele Senatului României, domnul Nicolae Ciucă, au pus accent în discursurile lor pe semnificația alianței durabile și valorile comune care unesc cele două națiuni. Jurnalistul Teodora Tompea a fost Master of Ceremony.

Pe 12 iulie, delegația CONAF a avut o serie de întrevederi aplicate cu reprezentanți cheie ai administrației americane, ai think-tank-urilor, și cu lideri de opinie, pe teme esențiale variind de la inițiative și măsuri legislative pentru reducerea vulnerabilităților, consolidarea și dinamizarea mediului antreprenorial, dezvoltarea economică, investițiile sustenabile, politicile de mediu și egalitatea de gen, la consolidarea relațiilor bilaterale și promovarea intereselor României la nivel global. Educația antreprenorială a tinerei generații, ca instrument de dezvoltare vocațională și sprijin al sectorului ocupării profesionale s-a revelat ca direcție fundamentală de dezvoltare. 

Întâlnirile au debutat la Congresul SUA, cu reuniunea delegației CONAF și Dylan Frost, Șef Adjunct de Cabinet / Director Legislativ pentru biroul Rep. French Hill, co-președintele Congressional House Entrepreneurship Caucus, o oportunitate reală de a discuta inițiative legislative pentru sprijinirea antreprenoriatului și dezvoltării economice. Discuțiile au vizat importanța colaborării între România și SUA pentru a dezvolta politici care să sprijine antreprenorii. Colaborarea cu Congressional House Entrepreneurship Caucus deschide noi oportunități de cooperare, contribuind la identificarea și implementarea unor proiecte comune de care să beneficieze ambele națiuni. Această întâlnire a evidențiat angajamentul reciproc pentru consolidarea legăturilor economice și legislative, menite să stimuleze inovația și creșterea economică.

Conform Bureau of Economic Analysis al SUA, în 2023, exporturile de bunuri și servicii ale SUA către România au totalizat 2,3 miliarde de dolari, în creștere cu 5,4% față de 2022, iar importurile din România au ajuns la 4,9 miliarde de dolari, în creștere cu 8,4% față de 2022. Ca urmare, deficitul comercial al SUA cu România a crescut la 2,6 miliarde de dolari, fapt ce scoate în evidență importanța ajustării permanente a mecanismelor generatoare de export ale României, pentru o poziționare relevantă pe piețele internaționale. 

În cadrul discuțiilor cu Aaron Groce, Director Legislativ și Emma Arnesen, Director de Operațiuni, de la biroul Rep. Sean Casten, co-președintele Sustainable Investment Caucus, Congresul SUA, au fost explorate modalitățile prin care România poate avansa în domeniul energiei verzi și al inovării tehnologice. S-a discutat despre importanța tranziției către surse de energie regenerabilă, despre cum investițiile sustenabile pot stimula creșterea economică și despre politicile de mediu. Această colaborare are potențialul de a genera inițiative ecologice inovatoare, având un impact pozitiv asupra economiilor și mediului în ambele țări. 

După întâlnirile de la Congresul SUA, delegația CONAF a purtat discuții extinse cu Ambasadorul României în SUA, E.S. domnul Andrei Muraru, la reședința Ambasadei României în Washington, D.C., discuții care au vizat importanța parteneriatului strategic cu SUA, modul în care pot fi dezvoltate inițiative comune care să sprijine creșterea economică și socială a României, întărirea relațiilor bilaterale și promovarea intereselor României pe plan internațional. 

În 2022, conform sursei citate anterior, ponderea investițiilor directe ale SUA în România (outward) a fost de 2,9 miliarde de dolari, în scădere cu 16,1% față de 2021. Poziția investițiilor directe ale României în Statele Unite (inward) a fost de 72,0 milioane de dolari, în scădere cu 30,1% față de 2021. Date expuse în cadrul întrevederii, ca fundament pentru dezvoltarea unei strategii de colaborare care să asigure oportunități de investiții de ambele părți, prin fluidizarea canalelor de business, la toate nivelurile decizionale

„Statele Unite reprezintă principala piață de export pentru UE și drumul pe care CONAF îl deschide cu această serie de întâlniri, este unul în direcția parteneriatului strategic pe care România îl prezervă de peste două decenii. Investițiile străine în Europa au scăzut cu 4%, doar anul acesta și este nevoie, mai mult decât oricând de o dezvoltare adaptată, predictibilă și mai ales, pe termen lung.”, a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF, la finalul întâlnirii.

Delegația CONAF a avut o întrevedere cu Kayla McGill, WPS Policy Advisor la Office of Global Women’s Issues din cadrul Departamentului de Stat, pe tema egalității de gen și capacitării antreprenoarelor. Au discutat despre modalitățile prin care România poate sprijini și promova inițiativele de empowerment a femeilor, inclusiv prin sprijinirea proiectelor de asistență pentru Ucraina. Colaborarea viitoare vizează crearea unor programe și politici care să îmbunătățească condițiile economice și sociale pentru femei, contribuind astfel la o dezvoltare mai echitabilă și sustenabilă.

Discuțiile cu Diana Furchtgott-Roth, Directorul Centrului pentru Climă, Energie și Mediu, Fundația Heritage, au fost centrate pe politici de mediu și energie, precum și pe educația antreprenorială. Accentul a fost pus pe modalitățile de dezvoltare a unor programe educaționale care să susțină viitorii antreprenori și să promoveze inovația și sustenabilitatea. Această întâlnire subliniază rolul CONAF în promovarea educației și inovării, cu un impact pe termen lung asupra economiei și mediului. Colaborarea dintre CONAF și Fundația Heritage, una dintre cele mai influente organizații de politici publice din SUA, va contribui la dezvoltarea unor politici eficiente și sustenabile, menite să stimuleze creșterea economică a României pe termen mediu și lung.

Ziua s-a încheiat cu întâlnirea pe care delegația CONAF a avut-o cu Natalia Otel Belan, Director al Diviziei pentru Europa și Eurasia la Center for International Private Enterprise (CIPE) – una dintre cele patru instituții-nucleu a National Endowment for Democracy (dedicată consolidării instituțiilor democratice la nivel mondial) și instituție afiliată Camerei de Comerț a SUA. Temele abordate în cadrul întâlnirii au fost importanța împuternicirii economice a femeilor, consolidarea instituțiilor democratice și rolul esențial al educației antreprenoriale. S-au discutat și soluțiile identificate împreună cu partenerii ucraineni pentru a sprijini reconstrucția economică și socială a Ucrainei și pentru a reveni la cifrele de export în agricultură de dinainte de război. Colaborarea CONAF cu CIPE va sprijini inițiativele de reconstrucție economică și socială, având un impact major asupra stabilității și prosperității în regiune.

Pe 15 iulie, delegația CONAF a avut privilegiul de a se întâlni cu Consulul General al României la New York, doamna Simona Florea. Discuțiile s-au axat pe crearea de oportunități reciproc avantajoase, pe susținerea antreprenoriatului feminin și pe consolidarea relațiilor economice bilaterale, precum și pe parteneriatele care pot întări mediul de afaceri și în zona dezvoltării durabile, atât în România, cât și în SUA.

Întrevederea delegației CONAF cu Reprezentantul Permanent Adjunct, Misiunea Permanentă a României la Națiunile Unite, doamna Andreea Mocanu, a avut pe agendă topicuri legate de dezvoltare sustenabilă, educație, pace, securitate internațională și eradicarea sărăciei. Un alt aspect cheie al dialogului l-a constituit Forumul ”24 Trends for 2024”, privit ca un amplu vehicul de conștientizare la scară largă a obiectivelor de dezvoltare durabilă, platformă de dezbateri care reunește experți, decidenți politici și lideri din diverse domenii pentru a decanta soluții concrete pentru un viitor sustenabil. Prezentă în cadrul întâlnirii, jurnalista Teodora Tompea a jucat un rol esențial, prin expertiză și profundă cunoaștere a audienței la nivel național, promovând implementarea aplicată a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU (SDG), precum și viitoarele campanii de conștientizare.

Ecoul în spațiul public al inițiativei CONAF și DIGI24, concretizată prin Forumul “24 Trends for 2024” a poziționat parteneriatul strategic dintre cele două entități, ca generator de dezvoltare sustenabilă pentru mediul economic românesc, invitația primită cu această ocazie, fiind o consecință directă a acestor eforturi.

Prin demersurile sale cu impact profund în societatea românească, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) continuă să se poziționeze ca lider în susținerea și promovarea antreprenoriatului feminin, a dezvoltării durabile în România. Misiunea CONAF în Statele Unite ale Americii a constituit un pas semnificativ în consolidarea relațiilor bilaterale și în promovarea intereselor antreprenoriale ale României pe plan internațional, precum și un mesaj de susținere a eforturilor de stabilitate în zonă, sub toate aspectele acesteia.

„Suntem conștienți că România, în parteneriatul său cu SUA și-a creat o postură privilegiată, pe anumite paliere, dar provocările prezentului cer o diversificare care să includă noile tehnologii și strategii energetice globale. Avem nevoie de proiecte comune pentru mediul de afaceri și dezvoltarea privată trebuie să țină cont de oportunitățile deschise de acest parteneriat fundamental.

Modul în care întregul ecosistem antreprenorial s-a mobilizat în cazul conflictului din Ucraina demonstrează reziliență, empatie și capacitatea de a sacrifica profitul pe termen scurt, pentru o dezvoltare viitoare deschisă regional și centrată nu doar pe bunăstare, dar și pe siguranța fiecărui cetățean.”, a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF, în încheierea delegației.

 

Despre CONAF

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și care sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 12 patronate, 20 asociații, 30 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. 

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.

Piața parfumurilor din România a înregistrat o creștere de 24% în 2023 față de 2022. Categoria parfumurilor unisex a cunoscut o creștere de 40% în aceeași perioadă

Brandul de parfumuri de nișă NOVELLISTA a intrat recent pe piața din România, ca parte a planurilor sale de extindere în regiune. NOVELLISTA întâmpină tendințele actuale ale consumatorilor cu o colecție exclusivistă de parfumuri unisex, concepute pentru a răspunde așteptărilor celor mai rafinate gusturi și pentru a reflecta individualitatea fiecărei persoane.

Conform analizelor brandului, piața parfumurilor din România a înregistrat o creștere de 24% în 2023 față de 2022. În mod special, categoria parfumurilor unisex a cunoscut o creștere de 40% în aceeași perioadă. Această tendință indică o schimbare în preferințele consumatorilor, care își doresc din ce în ce mai mult parfumuri cu mirosuri unice și rafinate, preferându-le în locul aromelor convenționale.

Brandul NOVELLISTA este recunoscut pentru parfumurile sale unisex de nișă, care se potrivesc atât femeilor, cât și bărbaților. Brandul încurajează consumatorii să folosească parfumul ca pe o formă de autoexprimare, selectând esențele care le pun în valoare individualitatea. Parfumurile sunt create de parfumieri de renume din Grasse și Paris, folosind ingrediente de înaltă calitate și esențe ce acoperă întregul spectru olfactiv. Astfel, fiecare persoană poate găsi o aromă care se potrivește perfect personalității sale, stării de spirit sau evenimentului din viața sa.

Recent, NOVELLISTA a lansat și un nou spot publicitar care transmite esența mesajului brandului: „Scrie-ți propria poveste“. Spotul face o analogie cu romanul “The Boy in the Bush” de D.H. Lawrence și Mollie Skinner, care l-a inspirat pe parfumierul Cyril Roland să creeze parfumul Unique Wood. Povestea, desfășurată într-un metrou, urmărește atracția dintre doi tineri, explorând teme precum descoperirea libertății, asertivitatea fizică și mentală, independența și experiența transformatoare a primei iubiri. 

„Suntem încântați să lansăm NOVELLISTA pe piața românească, într-un moment în care interesul consumatorilor pentru parfumuri unisex este în continuă creștere. Mirosurile și aromele au o capacitate unică de a evoca amintiri și emoții, iar fiecare dintre parfumurile noastre este inspirat de o poveste. Totodată, fiecare persoană își creează propria sa poveste, iar parfumul potrivit poate oferi încredere, bucurie sau confort în diferite momente și situații din viață. De aceea, scopul nostru este să celebrăm individualitatea și să spunem povestea fiecărei persoane prin intermediul parfumurilor noastre”, declară Táňa Szilágyi, Brand Manager NOVELLISTA.  

În plus, fiecare parfum din colecție este inspirat de un roman celebru, evocând ideea că parfumurile, asemenea unei povești extraordinare, ne invită să evadăm în lumea viselor și să ne scriem propria poveste de viață. 

Pe lângă gama sa unisex, brandul oferă, de asemenea, parfumuri dedicate pentru femei și bărbați.

Despre Givet

Compania Givet, înființată în 2011, este unul dintre cei mai importanți producători de produse cosmetice și de îngrijire personală. Givet produce cosmetice premium, pe care le livrează în 27 de țări europene. Compania plănuiește să își continue expansiunea, atât în Europa, cât și în SUA și Orientul Mijlociu. În prezent, Givet deține 12 branduri exclusive, printre care KORIKA, ICONIQUE Professional, Saffee, MEDIBLANC, NOBEA, Souletto, BrushArt și UXI Beauty. De asemenea, este distribuitorul exclusiv al brandului NOVELLISTA. În sucursalele sale din Praga și Brno, compania are în prezent o echipă de 90 de angajați, pe care intenționează să o extindă semnificativ în perioada următoare. Cifra de afaceri actuală a companiei este de 14 milioane de euro, iar obiectivul este de a o tripla în 2024. Misiunea Givet este de a oferi tuturor posibilitatea de a-și îngriji frumusețea naturală cu produse eficiente și, totodată, accesibile. 

IED – Istituto Europeo di Design la Feeric Fashion Week 2024: 9 viziuni diferite asupra femeii contemporane

Nouă studenți IED din școlile sale din Italia și Spania și-au prezentat colecțiile de absolvire în cadrul Galei Feeric Fashion Week la Sibiu.

„Multitudine” este titlul prezentării care a oferit o privire de ansamblu asupra colecțiilor de final de an de la școlile sale din Italia și Spania.

“Pinpointing the identity of the contemporary woman is no easy feat, as we inhabit an era of extreme societal fluidity. IED has captured the diverse facets of the 2024 woman in a single fashion show, showcasing her strength, sensuality, and vulnerability.” – Giovanni Ottonello, IED Art Director. / „Punctarea identității femeii contemporane nu este o sarcină ușoară, deoarece trăim într-o eră de fluiditate socială extremă. IED a surprins diversele fațete ale femeii din 2024 într-o singură prezentare de modă, arătându-i puterea, senzualitatea și vulnerabilitatea.”

Nouă viziuni diferite, provenite de la cele nouă campusuri italiene și spaniole ale rețelei IED:

Irene Morosini (IED Milano), Maria Antonietta Zoroddu (IED Cagliari), Annalisa Corvace (IED Firenze), Daniel Latini (IED Roma), Sandro Russo (IED Torino), Caterina Magni (Accademia Aldo Galli din Como), Ingrid Navarro (IED Barcelona), Paula Ramírez (IED Madrid) și Leire Movilla (IED Kunsthal – Bilbao). Alessandro Pasini, student la Sound Design la IED Roma, a creat coloana sonoră a prezentării de modă.

“The graduate collection’s title, ‘Multitude,’ reflects the diverse facets of the contemporary woman. The show begins with bold and assertive femininity, transitions to alluring sensuality, and concludes with vulnerability and a return to innocence.” Giovanni Ottonello, IED Art Director. / „Titlul colecției absolvenților, „Multitudine”, reflectă fațetele diverse ale femeii contemporane. Spectacolul începe cu o feminitate îndrăzneață și afirmată, trece la o senzualitate seducătoare și se încheie cu vulnerabilitate și o întoarcere la inocență.”

Pe lângă prezentarea de absolvire, IED a mai oferit:

– Atelierul „Fashion Rebirth/Renașterea modei” explorarea aspectelor contemporane ale modei precum decluttering, upcycling și dematerializare, susținut de Directorul Artistic al IED, Giovanni Ottonello.

– O bursă completă pentru cursul de vară IED Fashion Trend Forecasting and Styling desfășurat la IED Firenze în 2025, oferită unui tânăr designer care și-a prezentat colecția în cadrul Feeric Fashion Week.

— Marele câștigător a fost Genghiz Benghim (UAD Cluj)

— Mentoring IED & Feeric team – Vicko Racetin (University of Zagreb, Faculty of Textile Technology, Croatia) și Ana Farîma (Aurel Vlaicu University of Arad, Romania).

IED | ISTITUTO EUROPEO DI DESIGN IED este un Grup internațional, cea mai mare Rețea de Învățământ Superior din domeniul creativ care și-a menținut o perspectivă globală și o matrice culturală profund italiană, încă din 1966.

IED este o rețea care se întinde pe 11 campusuri din 3 țări: Italia, Spania și Brazilia. IED este o școală incluzivă, transdisciplinară care folosește designul ca limbaj universal pentru schimbare. Anual, IED lansează proiecte educaționale inovatoare în domeniile Design, Fashion, Comunicare și Management, Arte și Restaurare și Arte Vizuale, dezvoltând metode de învățare și noi modele pentru interpretarea viitorului.

 

Credit foto: Marius Tudose

Momente unice și record de participanți la EC 2024

Electric Castle încheie cea de-a 10 ediție cu cel mai mare număr de participanți din istoria sa: festivalul a atras, anul acesta, 274.000 de participanți, consolidându-și reputația ca unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din România.

Credit foto: Andreea Popa

 

A fost un final spectaculos pentru o ediție trăită la maxim. Superstarul internațional Sean Paul a convins publicul că toate hit-urile adunate în cei peste 30 de ani de carieră sunt la fel de actuale și azi, în timp ce enigmatica Sevdaliza a captivat audiența cu amestecul ei unic de sunete electronice și experimentale. Poate cea mai iubită trupă românească, Subcarpați, a făcut ca mulțimea să danseze până la ultimul minut în fața scenei principale. După un moment surpriză în timpul zilei, când au avut un concert spontan sub stejarul de lângă castel, Palaye Royale au umplut până la refuz spațiul din Hangar, o probă în plus că, în Electric Castle, rock-ul e la el acasă. În cele 5 zile de festival, peste 200 de artiști au evoluat pe cele 10 scene din Electric Castle. 

 

Electric Castle a fost și continuă să fie mai mult decât un festival de muzică. Este despre crearea unei comunități și a unei experiențe care rezonează cu oamenii mult timp după ce festivalul se încheie. Suntem recunoscători tuturor artiștilor care au făcut eforturi enorme să ajungă în fața publicului, în ciuda a zeci de ore în care au stat blocați în aeroporturi, participanților care ne-au înțeles eforturile și partenerilor care au făcut ca ediția din acest an să fie atât de specială.”, spune Tudor Costinaș, director comunicare Electric Castle. 

Credit foto: Andrei Ionescu

 

Primele abonamente pentru ediția 2025 a festivalului au fost puse în vânzare, astăzi, în ediție limitată. Prețul unui abonament pentru 5 zile pornește de la 89 de Euro. Publicul are și opțiunea de a-și rezerva biletul, optând pentru plata în rate, cu o primă plată de doar 35 de Euro. Toate detalii despre campania Super Early Birds se găsesc pe www.electriccastle.ro.

 

Credit foto copertă: Cezar Bulat

Diana Vasiliev Pușca, fondator Eternoir: „Nu aș fi putut să fac orice business doar pentru profit, pentru că ceea ce creez trebuie să mă reprezinte și pe mine ca persoană. Vreau ca businessul meu să reflecte valorile și pasiunea mea”

Diana a fost pasionată de modă încă din copilărie, iar sursele cele mai importante de inspirație erau pe atunci bunicile, mătușa și mama ei: „Îmi amintesc cum exploram dulapul mamei, încercând diverse ținute și visând să creez propriul meu stil”. A știut dintotdeauna că va deveni antreprenor, iar simțul estetic pe care îl are s-a materializat ani mai târziu în ceea ce înseamnă astăzi Eternoir.

Acum, antreprenor fiind, Diana este conștientă că un business îți aduce independență, dar pentru ca acesta să devină de succes este nevoie de pasiune și foarte multă muncă. Business-ul ei s-a născut din pasiune pentru eleganța atemporală și angajamentul față de o modă responsabilă și care să dureze. Eternoir folosește exclusiv mătase 100% naturală, produsă în Como, Italia, de la zero. Brandul pune accent pe sustenabilitate și pe utilizarea materialelor naturale, iar prima colecție – Como Silk Collection este un omagiu adus calității incomparabile a mătăsii naturale.

Am stat de vorbă cu Diana despre tot ceea ce înseamnă Eternoir, cum a ajuns să pună bazele acestuia, care este rolul ei și cum își găsește inspirația, despre procesul de creație și tot ceea ce nu se vede, în spatele unor astfel de piese vestimentare. Un interviu despre pasiune, determinare și muncă, despre modă și sustenabilitate, despre eleganță și atemporalitate.

 

Diana, cum te-ai descrie pentru cineva care nu te cunoaște? Care sunt acele câteva cuvinte care te caracterizează?

 

Mă consider o persoană empatică, ambițioasă și perfecționistă. Îmi place să fiu organizată și să mențin un echilibru între visare și pragmatism. De exemplu, îmi setez mereu obiective clare și realiste, dar în același timp îmi permit să visez la noi posibilități și să explorez idei inovatoare (asemeni conceptului de yin yang). Acest echilibru mă ajută să rămân motivată și să mă adaptez în diverse situații.

De asemenea, am un simț estetic dezvoltat, care mă ajută să apreciez frumusețea în lucrurile din jurul meu și să contribui la crearea unui mediu armonios și plăcut.

 

Încă din timpul facultății ai fost un student conștiincios, urmând două facultăți în paralel. Cum ai luat această decizie? Cum a arătat pentru tine perioada studenției?

 

Am ales să urmez două facultăți în paralel – Calculatoare și Business – din pasiune și dorința de a-mi diversifica cunoștințele. Calculatoarele m-au atras întotdeauna datorită fascinației mele pentru tehnologie și a modului în care aceasta îți poate simplifica viața. Pe de altă parte, am optat pentru Business deoarece m-am văzut mereu antreprenor; încă de mică, oamenii din jur îmi spuneau că am calități de lider datorită organizării și abordării mele practice.

Perioada studenției a fost una extrem de intensă pentru mine, mai ales în sesiuni, când aveam de susținut până la 14 examene. Cu toate acestea, a fost o provocare pe care am îmbrățișat-o, iar acum mă bucur că am reușit să îmi depășesc limitele și să îmi ating obiectivele.

 

Au urmat câțiva ani în care ai activat ca Software Engineer. Ce te-a atras la acest domeniu și cum ai decis că este momentul să devii antreprenor? 

 

Domeniul IT m-a atras deoarece îmi oferea posibilitatea de a crea programe care să îmbunătățească viața oamenilor. Chiar dacă din exterior nu pare, în spatele fiecărui program există un proces creativ fascinant și am fost mereu entuziasmată de ideea de a construi ceva de la zero.

Încă din copilărie am visat să devin antreprenor. Îmi doream să am ceva al meu, dar acel ceva să fie cu adevărat valoros. Nu aș fi putut să fac orice business doar pentru profit, pentru că ceea ce creez trebuie să mă reprezinte și pe mine ca persoană. Vreau ca businessul meu să reflecte valorile și pasiunea mea.

 

Care au fost primele lecții ale antreprenoriatului pe care le-ai învățat? Ce ți-ar fi plăcut să știi înainte de a o lua pe acest drum și totuși ai învățat singură?

 

Prima lecție pe care am învățat-o a fost că nu trebuie să renunți niciodată, ci să perseverezi și să muncești din greu până reușești. De asemenea, am realizat cât de important este să ai încredere în tine și în forțele proprii.

La început de drum, mi-ar fi plăcut să am în preajmă persoane cu experiență în antreprenoriat, pentru că aș fi avut nevoie de sfaturi și ghidare. Chiar dacă am fost singura din cercul meu de cunoscuți care a ales această cale, am avut un sprijin enorm în soțul meu, care m-a susținut și m-a încurajat constant. Aceasta m-a ajutat să găsesc echilibrul necesar și să învăț toate aceste lucruri pe parcurs.

 

Ai renunțat la jobul de Software Engineer? Cum te-a ajutat perioada profesională înainte de antreprenoriat în construirea unui business?

 

Deocamdată nu am renunțat la jobul de Software Engineer, dar în viitor îmi doresc să mă dedic total businessului meu. Perioada profesională înainte de antreprenoriat m-a ajutat să devin foarte organizată și practică. Am învățat să gândesc logic și să planific lucrurile cât mai eficient.

De asemenea, mi-am dezvoltat capacitatea de a fi proactivă și de a-mi defini abilitățile de lider, având șansa să conduc mici echipe pe care le-am format de la zero.

 

Care este povestea ETERNOIR? De unde vine numele și cum l-ai ales? Ai fost dintotdeauna pasionată de fashion?

 

ETERNOIR este un brand născut din pasiunea mea pentru calitate și eleganță, inspirat de stilul clasic “old money”. Numele ETERNOIR este o metaforă pentru eleganța eternă, combinând cuvântul “eterna” – pentru a sublinia atemporalitatea, și “noir” – care simbolizează eleganță și rafinament.

Pasiunea mea pentru modă a început încă din copilărie. Crescând înconjurată de femei elegante și mereu bine îmbrăcate în familia mea, am fost inspirată să apreciez frumusețea și rafinamentul hainelor. Bunicile mele își căutau singure materiale și își făceau haine pe comandă, fiind mereu cochete. Mătușa mea era mereu în pas cu moda și îmi făcea cadouri haine care deveneau piesele mele preferate. Îmi amintesc cum exploram dulapul mamei, încercând diverse ținute și visând să creez propriul meu stil. Această dragoste pentru modă a evoluat de-a lungul anilor și m-a condus, în cele din urmă, la crearea brandului ETERNOIR.

 

Cum ai spune că a fost drumul tău personal în lumea modei? Ce te-a motivat să îți urmezi pasiunea și să creezi propriul brand?

 

Motivația mea principală a fost faptul că nu găseam nicăieri haine de calitate și pe gustul meu. Am trecut și eu prin febra fast fashion și m-am săturat să cumpăr lucruri care, după o spălare, nu mai puteau fi purtate și nu își mențineau forma. Am început să investesc în piese atemporale și din materiale naturale, ținând mereu cont de costul per purtare.

Prima inițiativă am avut-o înaintea pandemiei, dar atunci a fost extrem de greu să găsesc materialele potrivite. După pandemie, într-o discuție la un ceai în bucătărie, am decis împreună cu soțul meu să nu mai stăm pe gânduri și să acționăm. Așa a luat naștere ETERNOIR, un brand care reflectă pasiunea mea pentru calitate și eleganță.

 

De unde te-ai inspirat și continui să te inspiri în dezvoltarea brandului și a produselor?

 

În primul rând, mă inspir din ceea ce îmi lipsește mie și din ceea ce aș vrea să găsesc pe piață, dar nu există. Produsele noastre sunt în stilul “old money”, deoarece mi-am dorit ca acestea să fie o investiție de lungă durată, iar femeile să prețuiască ceea ce au achiziționat, știind că au piese de calitate.

Din punct de vedere al brandului, mă ghidez după ceea ce simt și ceea ce consider că este potrivit. Mereu am pus accentul pe calitate și încerc să evidențiez acest aspect prin produsele premium pe care le oferim. Nișa noastră de clienți este formată din persoane care apreciază calitatea și materialele naturale, iar acest lucru mă motivează să continui să creez produse care să răspundă acestor așteptări.

 

Cum a fost pentru tine perioada de înainte de lansare?

 

Partea cea mai grea a fost găsirea mătăsii potrivite. Primeam zilnic mostre de materiale de mătase, însă niciuna nu era ceea ce căutam. Majoritatea furnizorilor ne trimiteau mătase satinată, adesea confundată cu satinul din poliester, dar eu voiam ceva diferit și unic. Era esențial pentru mine ca mătasea să nu se șifoneze foarte tare și să aibă un luciu fin și discret.

După multe căutări, am găsit în sfârșit mătasea perfectă: o mătase cu un luciu subtil, care nu se șifonează ușor și care emană o eleganță aparte. Odată ce am găsit materialele potrivite, totul a decurs natural, deoarece aveam deja în minte produsele pentru prima colecție – Como Silk Collection.

 

Care este rolul tău în cadrul brandului? Cum arată o zi pentru tine la muncă în prezent? Apoi, cine sunt oamenii care îți sunt alături?

 

Rolul meu în cadrul brandului este unul complex, de la alegerea materialelor, până la toate discuțiile cu colaboratorii noștri. În prima parte a zilei, încerc să rezolv toate treburile urgente legate de brand, apoi mă concentrez pe munca de programator, iar ulterior revin la partea de business.

Pe lângă mine, în calitate de fondator, este și soțul meu, co-fondator și programator. El a creat site-ul nostru minunat. De asemenea, avem o echipă întreagă în spate, de la partea de foto-video, până la atelierul de confecții, furnizorii noștri de materiale și partea de branding. Acești oameni dedicați contribuie zi de zi la succesul ETERNOIR.

 

Cine ai spune că sunt clientele brandului? Ce aduce nou sau diferit ETERNOIR în zona fashionului din România?

 

Clientele brandului ETERNOIR sunt femei care știu ce înseamnă cu adevărat un produs calitativ. Sunt femei care, asemenea mie, au experimentat cu diverse haine de-a lungul timpului și apreciază calitatea, eleganța stilului old money și sustenabilitatea.

Ce ne-am dorit să aducem nou în România prin brandul ETERNOIR este eleganța atemporală și calitatea materialelor folosite. La partea de design, am dorit mereu un stil clasic și atemporal, potrivit pentru orice vârstă, dar cu acel “je ne sais quoi”. Aceasta combinație de rafinament și inovație face ca produsele noastre să fie deosebite și apreciate de clientele noastre.

 

Știm că folosiți mătase 100% naturală, produsă în Como, Italia, de la zero, în funcție de nevoile voastre. Ce presupune în mod concret acest proces? Cât este de muncă, de fapt, pentru produsele finale?

 

Acest proces este unul de lungă durată, mătasea finală fiind fabricată în aproximativ 4 săptămâni. Totul începe cu creșterea viermilor de mătase care produc cele mai fine și durabile fire. Aceste fire sunt apoi filate și țesute în mătase brută.

După obținerea mătăsii brute, aceasta este tratată și finisată pentru a obține textura și luciul dorit. În fabrica din Como, Italia, colaborăm cu experți care personalizează mătasea în funcție de specificațiile noastre exacte, asigurându-ne că materialul rezultat este de cea mai înaltă calitate și se potrivește perfect cu designurile noastre.

Astfel, clientele noastre se pot simți speciale, știind că hainele de mătase pe care le poartă sunt făcute special pentru ele, de la producerea firului de mătase până la produsul finit de îmbrăcăminte. Este un proces complex și meticulos, dar rezultatul final reflectă pasiunea și dedicarea noastră pentru calitate și eleganță.

 

Cum rezonezi cu sintagma TIMELESS OVER TRENDS, referitor la brandul tău? Cum se reflectă aceasta în produse și în viziunea ETERNOIR?

 

Sintagma “TIMELESS OVER TRENDS” rezonează perfect cu viziunea și cu valorile brandului ETERNOIR. Cred cu tărie că eleganța adevărată nu se demodează niciodată, iar aceasta este esența pe care dorim să o capturăm în fiecare produs pe care îl creăm.

Produsele noastre sunt concepute pentru a rezista testului timpului, nu doar prin calitatea materialelor folosite, ci și prin designul clasic și atemporal. Alegem stiluri și croieli care să fie relevante și apreciate ani la rând, evitând tendințele efemere care dispar după un sezon. Astfel, clientele noastre investesc în piese vestimentare care nu doar că își păstrează valoarea, dar și oferă o eleganță continuă și durabilă.

 

Ce plănuiești pentru ETERNOIR, în perioada următoare? Dar dacă vorbim pe termen lung, cum vrei să arate viitorul?

 

În perioada următoare, ne dorim ca ETERNOIR să devină un brand cunoscut la nivel internațional, nu doar pe piața din România. Lucrăm intens pentru a atinge acest obiectiv, concentrându-ne pe extinderea prezenței noastre în alte țări și pe consolidarea imaginii brandului.

Pe termen lung, visăm să construim o comunitate puternică în jurul brandului ETERNOIR, unde femeile să poată împărtăși pasiunea pentru modă, calitate și sustenabilitate. Ne dorim să oferim resurse și evenimente care să inspire și să încurajeze femeile să aprecieze și să adopte un stil de viață elegant și conștient. Astfel, ETERNOIR va deveni nu doar un brand de modă, ci și un simbol al eleganței și al rafinamentului durabil.

 

Călătorești foarte mult. Cum te ajută călătoriile și experiențele pe care le trăiești, personal și profesional vorbind?

 

Călătoriile joacă un rol esențial în viața mea, atât personal, cât și profesional. Fiecare destinație nouă îmi oferă oportunitatea de a descoperi culturi diferite, stiluri de viață variate și moduri noi de a vedea lumea. Aceste experiențe mă ajută să evoluez și să mă descopăr pe mine însămi, îmbogățindu-mi perspectiva asupra vieții.

Pe plan profesional, călătoriile sunt o sursă inepuizabilă de inspirație. Observ stiluri și tendințe diverse, care îmi influențează creativitatea și designurile pentru ETERNOIR. 

 

Piesa preferată din colecția Como Silk Collection: Notturno Tailored Trousers

Antreprenoriatul descris în 3 cuvinte: pasiune, independență și muuuultă muncă :))

Ce ai învățat nou despre tine odată cu povestea ETERNOIR? – Că pot face orice dacă îmi propun și cred în mine

Destinația preferată în care ai călătorit până acum: Scoția

Note to self: Be the change you wish to see in the world.

 

Diana poartă ținute Eternoir.

Make-up: @silaghisarah

Hair: @vodnarbeautylounge @danihairexpert

 

Credit foto: @stefiligia

 

Editor:

Experiența Zalando la Electric Castle 2024: ținute care ne-au inspirat și experiențe unice în inima festivalului

Electric Castle – locul unde magia se întâlnește cu muzica, iar visele devin realitate! În fiecare an, mii de festivalieri din toate colțurile lumii se adună la castel pentru 5 zile pline de distracție, mix unic de muzică și experiențe de neuitat. Anul acesta, printre multele surprize, Zalando a reușit să capteze atenția tuturor.

Experiența la Electric Castle de anul acesta a început cu alegerea ținutelor. De la stilul boho chic, la culori vibrante pentru zilele însorite, până la cele mai extravagante alegeri și chiar unele potrivite pentru ploaie – partener al festivalului, Zalando ne-a dat ocazia unor ținute stylish și pline de culoare.

Bluzele tricotate, pantalonii loose fit, top-urile și fustele din denim sau cele A-line au părut alegerea perfectă pentru festival, accesorizate cu încălțări cool și confortabile. Printre alegerile noastre se numără branduri precum: Even & Odd, Only, Pieces, Pegador, Bershka, Karl Lagerfeld Jeans sau Converse. Fiecare piesă vestimentară a fost aleasă cu grijă pentru a combina stilul cu confortul, creând look-uri perfecte pentru festival.

 

 

Înainte de începerea festivalului, Zalando ne-a oferit un kit de festival perfect pentru aventurile de la castel. Cu pelerine indispensabile pentru orice capriciu al vremii, borsete chic pentru esențiale și baterii externe pentru a ne asigura că imortalizăm fiecare moment magic până în zori, am fost pregătite să strălucim la Electric Castle.

 

Festivalul a început cu vizita la cornerul Zalando, un adevărat punct de atracție pentru iubitorii de modă și distracție, plin de inspirație și surprize pentru festivalierii entuziasmați de cea de-a zecea ediție a Electric Castle. Situat în inima festivalului, cornerul a adus un strop de culoare și inspirație pentru ținute perfecte în fiecare zi a festivalului. Împreună cu Zalando, am creat ținutele perfecte care ne-au făcut să ne simțim foarte bine în pielea noastră. Look-urile abordate ne-au permis să strălucim, combinând stilul cu confortul și transformând fiecare zi de festival într-o declarație de modă personală.

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

De la standere pline cu piese vestimentare care să-ți completeze look-ul, până la outfit-uri gata stilizate pentru a te asigura că vei avea cea mai cool apariție. Paiete, franjuri, printuri vibrante și accesorii inedite, toate menite să te scoată din anonimat și să îți ofere vibe-ul perfect de festival. Întreaga experiență de la cornerul Zalando a fost despre a-ți lăsa creativitatea să strălucească – Shine Your Light!

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

Pe lângă outfituri inspiraționale, Zalando a pregătit pentru festivalieri o mulțime de experiențe și surprize. Statementul Shine Your Light a fost centrul provocării lansate de Zalando, iar cei care au acceptat această provocare au fost răsplătiți pe măsură.

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

Fiecare zi de festival a adus ținute și look-uri complet noi, toate concepute pentru a le permite participanților să-și exprime creativitatea și să îndrăznească să compună cele mai cool outfit-uri. Festivalierii au avut ocazia să se bucure de fotografii creative, ținute cool și să creeze look-uri unice în cadrul atmosferei vibrante și prietenoase de la pop-up-ul Zalando.

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

Prezența Zalando la Electric Castle nu a fost doar despre modă, a fost despre crearea unor experiențe de neuitat, despre exprimarea liberă și despre bucuria de a face parte dintr-o comunitate vibrantă. Într-o atmosferă unde fiecare detaliu a contat și fiecare outfit a fost o declarație despre stil, Zalando ne-a încurajat să ne exprimăm individualitatea și să ne lăsăm amprenta asupra festivalului, dând naștere unor amintiri de neuitat și aducând un plus de culoare și entuziasm în inima festivalului.

Până la ediția viitoare, Shine Your Light alături de Zalando!

 

Credit foto: Cezar Bulat

 

Despre Zalando

Zalando este principalul sistem pan-european de e-commerce în fashion și lifestyle din Europa.

Fondată la Berlin în 2008, compania oferă o gamă largă de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și beauty celor peste 50 de milioane de clienți activi din 25 de piețe. Selecția de branduri internaționale include atât nume cunoscute la nivel global, cât și mărci locale. Platforma reprezintă destinația de fashion completă pentru inspirație, inovație, interacțiune și cumpărături.

Totodată, sunt o companie europeană de top, axată pe tehnologie, așadar se străduiesc să ofere soluții digitale pentru toți cei implicați în acest proces: de la clienți și parteneri, la toți colaboratorii importanți care fac parte din povestea Zalando. Viziunea lor este să fie un punct de referință în fashion, cu un impact net pozitiv asupra oamenilor și a planetei. 

 

Credit foto copertă: Cezar Bulat

 

Editor:

Ziua 4 de EC 10: 68.000 de fani, super artiști, ploaie și zâmbete

Delicatese artistice în ziua a 4-a a Electric Castle: Massive Attack și-a hipnotizat fanii cu unul dintre cele mai frumoase concerte ale anului, Chase and Status și-a confirmat poziția în top electro acts, iar Marc Rebillet a demonstrat că vestimentația de festival ideală e una minimală. Cu un mix de arșiță, ploaie, super artiști și zâmbete, totul în doar 24 de ore, Electric Castle a servit pentru 68.000 de fani meniul fericirii la castel. 

Credit: Theodor Tudose

 

Nu putea fi mai frumos! Massive Attack a oferit un moment artistic complet, cu cele mai importante hit-uri din carieră, cu artiști din formula originală a proiectului și mesaje sociale puternice pe care publicul le-a susținut cu aplauze. S-a vibrat pe Unfinished Symphony, Angel și Safe From Harm, într-un show minimalist vizual. Tot minimalist a fost și stilul vestimentar propus de Marc Rebillet. Artistul nu s-a mai complicat să-și aducă celebrul halat și a optat direct pentru libertatea de a dansa la bustul gol, într-un set nebun, nebun, nebun. 

 

Adrenalina rămâne la maxim pentru ultima zi de festival. Pe scena principală sunt programate 3 premiere la Electric Castle, trupa Vama, exotica Sevdaliza și superstarul dancehall Sean Paul. Subcarpați păstrează tradiția de a „închide” main stage, însă petrecerea va continua până la 8 dimineața.

Cei 15.000 de festivalieri cazați în campingul EC Village își vor lua „La revedere!” de la spațiu ce le-a fost casă, în ultima săptămână, luni dimineața, la ora 10:00. Autobuzele vor pleca din Bonțida spre Cluj până la ora 11:00. 

Credit: Andrei Popa

 

Toate informațiile la zi despre Electric Castle 10 se regăsesc în aplicația și pe site-ul festivalului www.electriccastle.ro.

 

Cover: Day4, EC10, Main Stage – CHASE & STATUS LIVE, credit: Miluta Flueras

Massive Attack, Chase and Status (live), Khruangbin pe scena principală la Electric Castle 10

Cu Massive Attack, Chase and Status (live), Khruangbin, DJ Shadow, Carlita, Hernan Cattaneo și alți zeci de artiști în programul zilei de sâmbătă, Electric Castle așteaptă record de participanți pentru cea de-a 4-a zi a ediției. 

Credit foto: Andrei Popa

 

Cel mai mare număr de mosh pit-uri simultane din istoria Electric Castle a fost marcat, vineri seara, la concertul britanicilor de la Bring Me The Horizon. Fani veniți din toată Europa au primit exact ce s-au așteptat: un spectacol vizual și sonor extravagant. Chiar și natura a ținut să fie parte din show: ploaia a început să cadă pe hit-ul Teardrops pentru a completa atmosfera.

 

Credit foto: Vlad Braga

 

La scena Hangar, a fost show la înălțime cu Shaquille O’Neal în rolul său de DJ Diesel. Superstarul american și-a cucerit din prima secundă publicul apărând în maioul campioanei României la baschet, U BT Cluj, salutându-și fanii în română, invitându-i să danseze lângă pupitru și împărțind doar energie pozitivă. 

Alte sute de momente unice pe toate scenele din festival au făcut ziua a 3-a de Electric Castle memorabilă pentru cei 67.000 de festivalieri prezenți, vineri, pe domeniul Banffy.

 

Credit foto: Vlad Braga

 

2024 marchează revenirea Massive Attack în circuitul de concerte, iar România are privilegiul de a fi printre puținele țări ce găzduiesc legendara trupă, sâmbătă, la Electric Castle. Două premiere pe scena principală: prima dată în România, Khruangbin, trupa ale cărei albume au depășit 800 de milioane de difuzări pe streaming și varianta de live show a Chase & Status, duo-ul ce deține titlul de „producătorului anului 2023” în Marea Britanie. 

 

Credit foto: Theodor Tudose

 

Cei care și-au planificat deja să prindă răsăritul dansând au de ales între legendarul DJ argentinian Hernan Cattaneo, senzația house Carlita sau Ricardo Villalobos, genialul producător ce promite să nu-și încheie set-ul înainte de prima cafea de duminică dimineața.

 

Toate informațiile la zi despre Electric Castle 10 se regăsesc în aplicația și pe site-ul festivalului www.electriccastle.ro.

 

Credit foto: Adi BulboacaI

Clinica Aesthetica lansează campania de conștientizare „Prevenția este cea mai neglijată terapie”

Atât în stomatologie, cât și în alte arii ale domeniului medical, a preveni este mult mai eficient decât a trata. Cu toate acestea, de cele mai multe ori prevenția ajunge să fie cea mai neglijată terapie. 

Care sunt consecințele? Diagnostice puse tardiv care necesită tratamente mai complexe și mai costisitoare. Tocmai de aceea, Adina Sîrbu, fondatoarea clinicii stomatologice Aesthetica, a decis să demareze campania de conștientizare „Prevenția este cea mai neglijată terapie”. 

„Din interacțiunile pe care eu și echipa mea le avem în cabinet, dar și din statistici, reiese o realitate cu care ne confruntăm: pacienții ajung, de cele mai multe ori, târziu la medic, iar tratamentele de care au nevoie în astfel de situații sunt mai complexe și, din păcate, mai costisitoare. Este un aspect pe care uneori pacienții nu îl iau în calcul, dar este mai ieftin să previi prin controale de rutină, decât să tratezi o afecțiune dentară aflată într-un stadiu avansat.”, a declarat Adina Sîrbu, medic primar ortodont. 

Campania se desfășoară în mediul online, pe paginile de social media ale clinicii, dar și în cadrul clinicii, unde pacienții primesc un material informativ „𝑮𝒉𝒊𝒅 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒔𝒂̆𝒏𝒂̆𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒐𝒓𝒂𝒍𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒊𝒎𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒂𝒔𝒖𝒑𝒓𝒂 𝒊̂𝒏𝒕𝒓𝒆𝒈𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒐𝒓𝒈𝒂𝒏𝒊𝒔𝒎”. Ghidul conține o serie de infografice cu informații despre impactul afecțiunilor dentare asupra întregului organism.

„Mesajele integrate în această campanie transmit clar conexiunea dintre sănătatea orală și cea a întregului organism. Uneori, fiind vorba despre afecțiuni aparent fără nicio legătură, ele pot părea șocante la început pentru pacienți, desi există studii medicale care dovedesc legătură strânsă dintre ele. Prin aceste mesaje mai puternice, încercând să le atragem atenția pacienților asupra importanței menținerii unei sănătăți dentare și a controalelor de rutină.”, a adăugat Adina Sîrbu. 

Campania „Prevenția este cea mai neglijată terapie” se va desfășura pe parcursul întregului an și reprezentanții clinicii și-au propus să ajung la cât mai multe persoane care să facă o schimbare reală în modul în care abordează sănătatea dentară. 

 

Despre Dr.Adina Sîrbu

Dr.Adina Sîrbu este cea care a pus bazele clinicii stomatologice Aesthetica din Cluj-Napoca, unul dintre puținii medici din țară care a absolvit cursul de specializare de doi ani FACE/Roth-Wiliams din Viena, specializându-se în tratamentul ortodontic al copiilor, cât și al adulților.

Dr. Adina Sîrbu este medic primar cu specializare în ortodonție și ortopedie dento-facială. În plus, aceasta este specializată în tratamentul patologiei articulației temporo-mandibulare în urma absolvirii programului de doi ani susținut în San Sebastian, Spania, de către unul dintre cei mai mari specialiști din lume în acest domeniu.

Dr. Adina Sîrbu a participat și a lecturat în cadrul a numeroase conferințe internaționale care au avut loc atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. Tocmai de aceea, dr. Sîrbu a decis ca membrii echipei clinicii pe care o conduce să fie și ei prezenți constant la conferințele naționale și internaționale pentru a fi la curent cu cele mai noi tendințe din domeniul lor de activitate.

Toate show-urile merită trăite live la Electric Castle 2024

Electric Castle ajunge, astăzi, în a treia zi a ediției a 10-a, iar participanții se pregătesc să marcheze propriile recorduri în distanțe parcurse între cele 10 scene din festival. Provocarea zilei va fi să ajungă la toate concertele pe care nu vor să le rateze. Bring Me The Horizon, Paolo Nutini. DJ Diesel (aka Shaquille O’Neal) probează că nu trebuie să alegi între rock, folk pop sau dub step, ci doar să te bucuri la maximum de ele. 

Credit foto: Todor Dan

 

Joi, domeniul Banffy a vibrat în ritmuri afrobeat: „Acesta nu este Electric Castle, aceasta este o petrecere Rema” („This is not Electric Castle, this is Rema party”). Iar Rema s-a ținut de cuvânt și a convins chiar și spectatorii ce, poate, l-au descoperit abia aseară, că merită să intre în rândul numelor mari din muzică.

Credit foto: Andrei Popa

 

Miezul nopții i-a surprins pe festivalieri între Lebanon Hanover și Bonobo, pentru ca petrecerea să continue, până dimineața, alături de Apashe și super DJ-ul francez Kungs. În total, 53.000 de oameni au fost prezenți la Electric Castle în a doua zi de festival. 

 

 

Cinci camioane cu echipament au sosit, în România, doar pentru concertul Bring Me The Horizon de vineri seara. Britanicii sunt printre cele mai iubite trupe din istoria Electric Castle, iar fanii sărbătoresc nu doar revenirea lor, pentru a treia oară, la Bonțida, ci și un album nou și unul dintre cele mai bune show-uri rock din acest an. Va fi greu de plecat, astăzi, de la scena principală pentru că Nina Kravitz a pregătit un set lung, iar nimeni nu vrea să rateze vreo apariție a reginei techno. 

 

Credit foto: Amanda Maier

 

Comedy Club și EC Talks conduc, pentru moment, în topul preferințelor festivalierilor pentru activitățile de zi, în concurență cu activitățile sportive. Terenurile de baschet și volei găzduiesc meciuri chiar și la miezul nopții, în total organizatorii au pregătite peste 60 de activități pentru cei ce vor să aibă o zi activă în Electric Castle.

 

Credit foto: Vlad Braga

 

Toate informațiile la zi despre Electric Castle 10 se regăsesc în aplicația și pe site-ul festivalului www.electriccastle.ro.

 

Credit foto copertă: Andrei Popa

Prima zi de EC 10: ploaie de beat-uri, pași de dans și distracție

Electric Castle începe cu prognoze bune: încă din prima zi de festival, peste 34.000 de participanți au ales cea mai fierbinte destinație a momentului în România, domeniul Banffy din Bonțida.

Urarea de „bun venit” a fost făcută cu sute de litri de apă distribuite gratuit pentru a-i răcori pe festivalieri. Organizatorii le reamintesc acestora constant cât de important e să rămână hidratați și de cișmelele cu apă disponibile pentru consum gratuit. Temperatura a fost, oricum, doar un detaliu pentru cei ajunși, de miercuri, în festival. Participanții au ales să danseze, la soare sau la umbră, iar distracția de noapte s-a prelungit și cu ajutorul vremii: a plouat la Bonțida, semn că festivalul își respectă tradiția. 

Credit foto: Sovan Cosmin

 

De joi, toate scenele festivalului sunt deschise și pregătite să întâmpine capetele de afiș ale celei de-a 10-a ediții. REMA, senzația momentului în curentul afrobeat, ajunge la Bonțida la doar câteva zile de la lansarea noului album HEIS. Artistul ce a strâns miliarde de difuzări în rețelele de streaming și zeci de premii cu hit-ul „Calm Down” promite o energie cu totul nouă. HEIS e dinamic, puternic, o declarație în forță pentru cei ce se întrebau dacă REMA nu e doar o star meteoric.

Credit foto: Adrian Varzaru

 

A fost plin, încă din prima seară, la scena Hangar, și lucrurile nu se vor schimba nici astăzi. Cavalera, veteranii heavy metal, Lebannon Hannover, trupa ce susține curentul post-punk, și rapperul canadian Night Lovell, creează exact mixul de care publicul are nevoie pentru a-și exersa toate stilurile de dans. 

Pentru cei care încă nu știu ce să aleagă din lista de peste 60 de activități sportive, de entertainment sau culturale din program, există o destinație sigură: Comedy Club. În fiecare zi, show-urile echipei Comedy Box din The Stables promit să nu dezamăgească.

Credit foto: Miluta Flueras

 

Aplicația Electric Castle și site-ul electriccastle.ro oferă în timp real informații actualizate despre programul complet al festivalului.

 

Credit foto copertă: Miluta Flueras

Asociația Niște Oameni caută proiecte care să facă bine în educație

Asociația Niște Oameni a lansat un call for projects deschis timp de o lună de acum înainte, respectiv până în data de 16 august 2024. Proiectele alese vor fi propuse donatorilor în ediția cu numărul 13 a Sferei Donatorilor din Transilvania, eveniment care va avea loc în toamnă. După ce ediția din 15 mai a fost organizată în jurul cauzei Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice ”Sfântul Hristofor”, de această dată tema evenimentul se va contura în jurul educației. 

Apelul la proiecte lansat de Asociația Niște Oameni a fost lansat în 16 august și se va închide pe 16 august. Se caută proiecte din sfera educațională, proiecte care educă societatea în legătură cu diverse aspecte, proiecte care completează sistemul de educație tradițional, dar se întâmplă în afara lui, proiecte care îmbunătățesc acest sistem și se întâmplă în cadrul lui, proiecte care susțin performanța la nivel înalt, proiecte de cercetare sau proiecte experiementale. 

„Credem că o societate sănătoasă se bazează doar pe asta. Pe educație. Iar un om educat va gândi, implicit, mai liber și mai sănătos. Sistemul de educație românesc e cum e. Un fel de no man’s land. Nu mai e nici foarte tradițional, nici foarte adaptat la contextul de azi. E într-o zonă gri, între lumea veche și lumea nouă. Sunt multe de îmbunătățit, dar anumite lucruri le așteptăm degeaba de la stat. Sistemul e greoi, iar anumite proiecte punctuale, tradiționale sau nu, convenționale sau nu, pot face diferența. Nu vor schimba o lume, dar vor conta pentru câțiva care, urmându-le, vor prinde aripi. Și poate vor contribui la a schimba o lume”. (Geanina Simion, președinte Niște Oameni)

Așadar, în decurs de o lună, ONG-urile preocupate de astfel de aspecte și care activează în Transilvania (mai ale din județul Cluj) pot trimite proiectul pe adresa nisteoameni@nisteoameni.org și vor primi un reply cu formularul de înscriere. Până la finalul lunii august vor fi analizate toate proiectele și se vor desfășura interviurile cu reprezentanții ONG-urilor car eau depus proiecte, iar la începutul lui septembrie se vor anunța proiectele câștigătoare, ale căror bugete se vor întruni în Sfera Donatorilor din Transilvania, ediția a 13-a.

Deadline-ul pentru depunerea proiectelor este 16 august.

 

Ce este Sfera Donatorilor din Transilvania?

Sfera Donatorilor din Transilvania sau, pe scurt, TDS (Transylvanian DonorSphere), este unul dintre proiectele marca Nişte Oameni (NO), având la bază rețeta evenimentelor TFN (The Funding Network), dar implementat în nota specifică pentru Niște Oameni. TDS este un eveniment de strângere de fonduri, creat din iniţiativa donatorilor. Ei stabilesc atât temele de interes ale ediţiilor TDS, cât şi proiectele în care vor să-şi pună resursele. Se organizează de două ori pe an, primăvara şi toamna, dar legătura cu donatorii se ţine permanent, prin diverse follow-up-uri, discuţii pe teme de interes, propuneri proiecte etc. Donatorii sunt, în principal: 1. Indivizi care înţeleg că e de bun simţ să te implici în comunitatea în care îţi desfăşori activitatea; 2. Susţinători şi ambasadori ai echipelor care au proiecte în cadrul evenimentului, dar şi prieteni ai celor care au mai participat; 3. Reprezentanţi ai unor companii care decid să-şi asocieze imaginea cu acest eveniment sau care manifestă interes în tema ediţiei.

În cadrul acestui eveniment se vor prezenta proiectele în fața donatorilor chiar de către echipele de proiect, pentru o maximă transparență și pentru ca donatorii să poată să pună întrebări directe celor care vor și implementa aceste proiecte. După prezentări va avea loc o sesiune de angajare de donații și o parte de socializare/divertisment. 

 

Cine sunt Niște Oameni?

Niște Oameni este o asociaţie din Cluj-Napoca, din care fac parte persoane din mediul de business (antreprenori) și din top management, care-şi propune să facă BINE în comunitatea în care aceşti oameni activează, prin susținerea unor proiecte relevante pentru comunitate. Scopul ei e să creeze proiecte ample şi evenimente în care să implice cât mai mulţi oameni şi prin care să susţină împreună orice iniţiative care transformă în bine regiunea. Niște Oameni au susținut până în prezent aproape 40 de proiecte din diverse domenii: cultură, educație, sănătate, cercetare, ecologice etc. Sfera Donatorilor din Transilvania este unul dintre conceptele Niște Oameni și funcționează ca o ”rețea de bine facere”, în care donatori din diverse domenii se reunesc să susțină câte trei proiecte/eveniment.

Sloganul nostru – Bine facem. Tu? – este atât o declaraţie a „misiunii” noastre (binele comunităţii), cât şi o invitaţie la a ni te alătura, dacă şi tu crezi că vrei să… „faci bine”. (Geanina Simion, președinte Niște Oameni)

Wonder Family Fest: cum arată line-up celui mai mare festival dedicat familiei din România

Luis Fonsi va fi headlinerul primei zile a Wonder Family Fest, cel mai mare festival pentru familii din România. ”Despacito”, hitul mondial care are 8,4 miliarde de vizualizări pe YouTube, se va auzi LIVE, la Wonderland Resort în prima zi a festivalului care va avea loc între 2 și 4 august. 

Line-up-ul este completat cu unii dintre cei mai apreciați artiști români ai momentului. Andra Gogan, Theo Rose, Iuliana Beregoi, Smiley sau Proconsul sunt doar câteva dintre numele care vor fi prezente la Wonder Family Fest. 

Pe lângă concerte, organizatorii au pregătit numeroase surprize și activități pentru toate vârstele, printre care ateliere, muzică, zone de arts & crafts, food corners sau zone sportive. 

„Wonder Family Fest este despre crearea unei atmosfere spectaculoase și pline de activități pentru întreaga familie. Ne dorim să oferim un eveniment unde fiecare membru al familiei să găsească ceva special. Cu un line-up muzical impresionant, în frunte cu Luis Fonsi, promitem momente live de neuitat și o experiență unică pentru toți participanții.” – Darius Mârza, CEO Wonderland Resort

Momente speciale și show-uri Inedite

Wonder Family Fest nu este un simplu festival muzical, ci o oportunitate de a experimenta diversitatea și bucuria într-un singur loc. Pe lângă lineup-ul impresionant, festivalul va găzdui spectacole speciale astfel încât fiecare participant să descopere ceva 

De la Bosquito și Geo Da Silva & Gyo Gee, care vor încânta cu ritmuri latino și rock explozive, până la Vlăduța Lupău, care va aduce o doză de tradiție românească cu melodiile sale populare, fiecare concert va aduce o notă distinctă în cadrul evenimentului. În plus, Carnaval RIO by Wilmark va transforma atmosfera cu un spectacol vibrant și colorat, inspirat de celebrul carnaval din Rio de Janeiro, în timp ce Zurli Super Show va oferi momente de veselie și interacțiune pentru cei mici și familiile lor.

Organizatorii festivalului pun la dispoziția participanților mai multe variante de bilete de acces care acoperă atât întreaga perioadă, cât și fiecare zi în parte. De asemenea, participanții pot opta pentru accesul în zona de camping, unde pot închiria un cort echipat sau îl pot folosi pe cel propriu, dar și în zona de rulote auto. 

Toate variantele de bilete de acces sunt disponibile aici: https://bilete.wonderland.ro/?p=event&e=19624 

Principalele atracții ale Wonder Family Fest includ:

– Aventură și adrenalină: Wonder Adventure Park, tobogane pentru toate vârstele, tiroliană de 600 m, Wonder Luge (boburi gravitaționale), și paintball.

– Divertisment și relaxare: Roată panoramică, piscină în aer liber de 3.000 mp cu plajă de 10.000 mp, fântâni arteziene tematice, și zone mari de camping pentru corturi și rulote.

– Activități unice: Treasure hunt cu sute de premii, plimbări cu elicopterul și balonul cu aer cald, echitație, și tir cu arcul și bineînțeles, Dino Park

– Spectacole impresionante: Spectacole aviatice și ecvestre, 4 scene cu spectacole și concerte live, focuri de artificii și de tabără spectaculoase.

– Artiști de talie internațională: Luis Fonsi, Smiley, Theo Rose, Andra Gogan și mulți alții.

Despre Wonderland Resort

Wonderland Resort este un complex de lux situat în comuna Feleacu, jud. Cluj, oferind un cadru natural feeric și activități pentru toate vârstele. Resortul dispune de facilități premium, inclusiv hoteluri de 5 stele, SPA, bază de echitație, terenuri de tenis și paintball, și este dedicat transformării fiecărui eveniment într-o experiență memorabilă.

Ghidul Tău de Vară Tommy Hilfiger. Bucură-te de mare și soare!

Ah, vara! Acea perioadă minunată când soarele îți mângâie pielea, valurile te cheamă și garderoba ta se poate bucura de puțină distracție. Indiferent dacă planifici o zi relaxantă la plajă sau o petrecere la piscină, să arăți bine și să te simți confortabil este esențial. Haideți să descoperim garderoba ideală de vară pentru el și ea, cu articole stilate de la Tommy Hilfiger care îți vor face ieșirile la plajă de neuitat. 

Pentru ea, eleganța fără efort este cheia. Începe cu Sutienul Bikini Reversibil TH Monogram. De ce să te mulțumești cu un singur look când poți avea două? Acest sutien bikini reversibil este o schimbare majoră. O parte are un design chic cu monogramă, în timp ce cealaltă este simplă și elegantă. Este perfect pentru cei care adoră să combine și să potrivească, oferind versatilitate și stil. Poți să-l asortezi cu un slip simplu sau cu model pentru un look unic de fiecare dată când mergi la plajă.

Atrage toate privirile cu Costumul de Baie cu Logo Tonal. Această piesă este despre sofisticare subtilă. Logo-ul tonal adaugă o notă de rafinament, iar croiala elegantă îți pune în valoare formele în mod perfect. Este ideal pentru înot, bronzat sau pur și simplu relaxat lângă piscină. Pentru un plus de stil, adaugă un pareo ușor și vaporos când te îndrepți spre barul de pe plajă.

Nicio ținută de plajă nu este completă fără încălțămintea perfectă. Papucii de Piscină Essential Contoured sunt indispensabili. Acești papuci nu sunt doar stilați cu designul lor curat și minimalist, dar oferă și un confort incredibil pentru plimbările lungi pe plajă sau plimbările casual pe faleză. Talpa lor conturată asigură suportul necesar pentru picioarele tale toată ziua.

Pentru el, partea practică întâlnește stilul cu Pantalonii Scurți pentru Înot cu Logo Repetat. Acești pantaloni sunt concepuți pentru bărbatul modern care vrea să facă o declarație fără a sacrifica confortul. Modelul cu logo repetat este atrăgător, dar clasic, făcând acești pantaloni scurți perfecți pentru înot, volei pe plajă sau doar relaxare sub soare.

Îmbunătățește-ți ținuta de vară cu Papucii de Vară Confortabili în Secțiuni Colorate. Acești papuci combină stilul cu funcționalitatea, având blocuri de culoare vibrante care adaugă un plus de personalitate oricărei ținute. Talpa lor căptușită îi face perfecți pentru purtatul de zi cu zi, fie că explorezi plaja sau mergi la o cafenea de pe malul mării.

În final, Șortul cu Cordon și Steag este o adiție versatilă în orice garderobă de vară. Cu cordonul reglabil și croiala confortabilă, sunt grozavi pentru o zi în apă sau un picnic improvizat pe plajă. Detaliul subtil cu steag adaugă o notă din stilul caracteristic Tommy Hilfiger, asigurându-te că arăți impecabil și te simți minunat.

Cu aceste recomandări, stilul tău pe plajă va fi perfect toată vara. Așadar, îmbrățișează soarele, nisipul și valurile cu încredere și lasă-te ajutat de Tommy Hilfiger pentru a profita la maxim de garderoba ta de vară.

 

Despre SARKK 

SARKK a fost fondată în 1998 cu scopul de a fi distribuitor exclusiv Tommy Hilfiger în România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord și Moldova.

De la 1 iulie 2019, compania a fost numită și distribuitor exclusiv pentru Calvin Klein în Grecia, România, Cipru, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord.

Extinderea companiei se bazează pe o abordare omnichannel și produsele ambelor brand-uri sunt disponibile în magazine fizice, prin parteneriate Shop In Shop, magazine Outlet, o largă rețea de clienți angro, precum și pe tommy.com

Vizând mereu o dezvoltare organică și durabilă, condusă de valorile CSR, SARKK, cu pași stabili și încrezători, este una dintre cele mai sănătoase corporații din industrie și se extinde captivând chiar și pe cei mai exigenți consumatori.        

 

Despre Tommy Hilfiger

TOMMY HILFIGER este unul dintre cele mai recunoscute brand-uri de lifestyle premium din lume, o sursă de admirație și inspirație pentru consumatori din 1985. Brand-ul creează un stil emblematic, care prinde viață la intersecția dintre clasic și nou, creat împreună cu oameni care modelează cultura la nivel global. TOMMY HILFIGER celebrează esența stilului american clasic cu o notă modernă. Tommy Hilfiger oferă consumatorilor din întreaga lume calitate premium, prin TOMMY HILFIGER și TOMMY JEANS, cu o gamă largă de colecții, inclusiv îmbrăcăminte sport, denim, accesorii și încălțăminte pentru bărbați, femei și copii. Tommy Hilfiger are un angajament de neclintit față de sustenabilitate și incluziune.

Vânzările globale în retail ale produselor TOMMY HILFIGER au fost de aproximativ 9,1 miliarde USD în 2022, iar brand-ul este susținut de peste 16.000 de asociați din întreaga lume – prezent în 100 de țări și în peste 2.000 de magazine, inclusiv cel mai mare magazin global al său, tommy.com.

Omagiu pentru cadrele medicale în deschiderea Festivalului „Classics for Pleasure”

Festivalul „Classics for Pleasure – Unity in Harmony” își va deschide porțile pe 17 iulie, de la ora 20:00, cu un eveniment special dedicat cadrelor medicale, denumit „Healing Harmonies”. Pe scena Sălii Thalia, din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu, vor urca Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta maestrului Iosif Ion Prunner. Concertul va fi completat de violoncelistul de renume internațional, Andrei Ioniță, singurul câștigător din România al Premiului I, la cea mai dificilă competiție de profil din lume, Concursul Internațional „Piotr Ilici Ceaikovski”. 

Concertul reprezintă un omagiu adus tuturor cadrelor medicale, care au fost esențiale în ghidarea noastră prin perioada dificilă a pandemiei, oferindu-ne posibilitatea de a reveni la normalitate.

În cadrul evenimentului va avea loc și o degustare de spumant, prezidată de Domeniile Alexandrion, precum și o expoziție de artă intitulată „Centaurii din Spatele Oglinzii”. Acest proiect, realizat de Dr. Alin Ladaru, include 20 de picturi abstracte, care explorează introspecția personală și descoperirea identității primare, printr-o combinație de artă vizuală și poezie.

Festivalul „Classics for Pleasure – Unity in Harmony” este organizat de Asociația Elite Art și este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Culturii

Intrarea la eveniment este liberă. 

Sponsori: Terapia – o companie SUN PHARMA, MHS Truck & Bus Group, La Fântâna, Colegiul Medicilor, Viva Credit, Clic Market, Turbomecanica, Bittnet Systems.

Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat Sibiu, Muzeul ASTRA, Filarmonica „George Enescu”, Fundația „Medicină și Muzică”.

Parteneri: en-Life Art, Casa Weidner, Konak Turkish Restaurant, Pepiniera Sibiu, Florăria Gift Art, Domeniile Alexandrion Rhein 1892. 

Parteneri media: Magic FM, Zile și Nopți, TVS Media Group, TVSat Go, Centrul Cultural Ion Besoiu, Eveniment Sibiu, TVR Cluj, Radio România Muzical, România Pozitivă, Modernism, The Woman, Societatea Muzicală, Sibiu Independent, Radio Clasic FM, Matricea Românească, EnLife Medical.

 

Despre Asociația Elite Art

Asociația Elite Art este un ONG cultural, care și-a început activitatea în anul 2003 și care desfășoară numeroase programe culturale, care au drept scop dezvoltarea societății civile prin artă. Promisiunea pe care o face lumii este de a promova și susține universalitatea și accesibilitatea artei în beneficiul tuturor oamenilor. Astfel, cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, Elite Art a implementat peste 150 de proiecte în domeniile muzicii și artei vizuale, cât şi proiecte educaţionale.                     

 

Despre Terapia – o companie SUN PHARMA

Terapia – o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România. Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global. 

 

Despre MHS Truck & Bus Group

MHS Truck & Bus Group este distribuitorul vehiculelor comerciale MAN în România, având o experiență de peste 15 ani și peste 350 de angajați. Aceasta dispune de o rețea de nouă ateliere proprii și cinci parteneri de service, care se întinde la nivel național. MHS Truck & Bus Group oferă o gamă largă de servicii, precum: vânzările de vehicule comerciale grele și ușoare MAN, servicii after-sales, vânzări de piese de schimb și accesorii originale, servicii de finanțare. Compania face parte din grupul MHS Holding, care operează în România, Austria și Germania și are afaceri în principal în industria automotive.

 

Despre La Fântâna

La Fântâna este un furnizor major de servicii de aprovizionare cu apă în sistem watercooler și purificator pentru companii și segmentul rezidențial din Sud-Estul Europei și al doilea cel mai mare furnizor din Europa Centrală și de Est. Grupul este lider de piață în România și Serbia în soluții pentru furnizarea apei în sistem de îmbuteliere (bottled watercooler) și purificator (POU). 

Grupul, condus de către Cristian Amza, a format și transformat efectiv piața de soluții de aprovizionare cu apă din România și Serbia și operează în prezent o afacere integrată cu acoperire națională în cele două țări, care include întregul lanț de activități, de la sursa de apă la facilitățile de îmbuteliere, până la logistica și distribuția proprie de apă și cafea către portofoliul de clienți.

Alecsandra Costin, fondator 2032 communication: „Femeile în business adaugă valoare în societate prin determinare, creativitate, perspective diferite și implicare”

Alecsandra Costin, fondatoarea agenției 2032 communication, crede în autenticitate și în puterea lui împreună: „ideile valoroase se nasc din colaborări. Nu poți face niciodată, nimic, de unul singur”. De la ultima noastră „întâlnire”, Alecsandra a continuat să spună unele povești, dar și să fie autorul altelor, toate acestea- „cu sens”, după cum chiar ea le numește.

Ultima perioadă a adus pentru aceasta și echipa ei foarte multe noutăți. Și-au consolidat prezența la nivel internațional, fiind prezenți pe aproape toate piețele europene, în Statele Unite și Emirate, pe zona de distribuție media, au lansat un site de știri descentralizate, în limba engleză, care are în spate un meme coin și au pus bazele a două noi servicii: PR FOR RENT și consultanța „la minut”. Despre cum au reușit toate acestea, ce înseamnă să „închiriezi” PR-ul, ce presupune această consultanță, dar și despre oamenii de alături, planurile agenției din care face parte și peisajul business-ului feminin din România, ne-a povestit Alecsandra în acest interviu.

Un material despre importanța lui împreună, dorința de inovație și pasiunea pentru comunicare.

 

Cred mult în puterea poveștilor bine spuse”, ne menționai la ultimul interviu pe care ni l-ai acordat. Ce povești ai continuat să spui? Dar povestea ta, cum s-a conturat de atunci?

 

Mie îmi place să le numesc povești cu sens, unele care inspiră și care te motivează să vrei să fii cea mai bună versiune a ta. În esență, sunt povești despre curaj și perseverență, despre nevoia de a fi autentic, de a te face auzit pentru că vrei să schimbi ceva. Sunt toate acele povești care ne impresionează atunci când le citim în reviste și ziare sau pe care le auzim în cercurile noastre de prieteni. În cele din urmă, orice subiect de antreprenoriat bine scris sau spus devine o poveste cu sens, autentică și de impact, una despre curaj, de fapt. Deoarece ai nevoie de mult curaj să treci peste toate obstacolele, să o iei de la capăt, atunci când este cazul. 

Vreau să cred că așa s-a scris și povestea noastră, a mea și a echipei 2032communication, cu sens, cu impact și autenticitate. Și asta pentru că încercăm să fim unici, pentru că ne dorim ca industria în care activăm să fie parte din toate business-urile, mici, mari, mijlocii. În continuare cred în forța imensă pe care o are PR-ul și iubesc mediul antreprenorial. 

 

Știm că ultima perioadă a adus multe noutăți pentru agenția din care faci parte. Cum ai decis că e momentul potrivit pentru acestea? De unde ai avut resursele de orice fel pentru implementarea acestora?

 

Piața de comunicare și PR are nevoie constantă de noutate, de inovație, pentru că este una extrem de dinamică, iar mediul de business, în continuă schimbareAtunci când îți dorești ceva cu adevărat și crezi în valoarea ideii tale, găsești resursele necesare pentru a merge până la capăt. 

De cele mai multe ori, pentru a implementa o idee bună nu ai nevoie de resurse financiare imense. În astfel de situații, indispensabili sunt oamenii, iar eu am reușit să mă înconjor de oameni valoroși care nu se tem de provocări, dimpotrivă. Și ar mai fi ceva: se zice că o idee bună se transformă aproape singură în business, dacă ai claritate în ceea ce vrei să faci și dacă ai un PR bun. ☺

 

La începutul acestui an ați lansat un serviciu unic în piață, PR FOR RENT. Ce presupune acesta? Cum v-a venit ideea și care sunt rezultatele până în acest moment?  

 

PR FOR RENT a apărut dintr-o nevoie a pieței. Multe companii mari și foarte mari caută constant specialiști de PR pe care să-i integreze în departamentele lor interne de comunicare și marketing. 

Procesele de recrutare sunt îndelungate pentru că piața duce lipsă de specialiști, în general, nu doar in domeniul nostru. În plus, orice om nou adus în companie are nevoie de un proces de inducție, care poate fi dificil și consumator de resurse umane și financiare. PR FOR RENT rezolvă practic aceste probleme și oferă servicii integrate de comunicare și PR, livrate de agenție prin intermediul unui specialist dedicat, cu experiență validată și care are sprijinul întregii echipe a agenției. Astfel, companiile economisesc timp și bani și au acces la expertiza tuturor specialiștilor noștri.

Proiectul este relativ nou, dar deschidere există, pentru că multe companii au externalizat serviciile de comunicare sau măcar o parte din ele. Până la urmă, noi nu am făcut altceva decât să punem cap la cap toate elementele sub un singur nume, PR FOR RENT. 

 

Care ai spune că sunt beneficiile de a „închiria” un PR?

 

Gândește-te la asta: ai o echipă întreagă de comunicare și PR la dispoziția ta, la un cost semnificativ mai mic decât cel al unei echipe interne dedicate. Această echipă livrează servicii complete de comunicare, adaptate nevoilor specifice ale afacerii tale. „Închirierea” unui specialist în comunicare oferă antreprenorului acces la o echipă de experți, la costuri optimizate, cu flexibilitatea și performanța de care are nevoie pentru a-și crește business-ul printr-o comunicare eficientă. 

 

În aceeași notă, o altă noutate este consultanța „la minut”, în domeniile de personal și employer branding. Cât de des ai spune că este nevoie de acest serviciu? Care sunt cele mai întâlnite probleme ale antreprenorilor din aceste zone și cum ajută în mod concret acest serviciu?

 

Consultanța „la minut” este un serviciu popular în alte țări europene și un numai. Este folosit de avocați, experți contabili și specialiști în comunicare. Practic, genul acesta de serviciu îi ajută pe antreprenori să rezolve rapid o problema stringentă, în cazul de față două probleme, în două arii conexe, employer branding și personal branding. În urma unei discuții avute cu reprezentantul companiei, noi, la nivel de agenție de comunicare, și partenerii noștri, din cadrul unei agenții de resurse umane, Rightfit, identificăm nevoia și venim cu soluțiile pentru cele două arii, în sesiuni de consultanță de 15 minute sau de 1 oră, în funcție de dorința și nevoia clientului. 

Serviciul este livrat rapid, după ce facem o diagnoză a business-ului, identificăm problemele și soluțiile pentru ele. Este un serviciu rapid, eficient și deloc costisitor, care te poate ajuta, ca antreprenor, să depășești o situație mai mult sau mai puțin tensionată.

Cele mai întâlnite probleme ale antreprenorilor sunt cele legate de retenția angajaților sau de inducția lor, procese care sunt strâns legate și de zona de personal branding, de aici și serviciul acesta combinat.

 

Din dorința de a combate dezinformarea și fake news-ul, ați lansat un site de știri descentralizat, care are în spate un meme coin. Povestește-ne puțin despre procesul din spate: cât a durat și care au fost obstacolele întâmpinate.

 

Ideea a pornit de la nevoia de informare rapidă și corectă. Astfel, am gândit un produs care, deși acum nu este automatizat, ci filtrat manual, în viitor va avea în spate tehnologia blockchain, ce va garanta autenticitatea informației. Va fi o platformă de știri complet descentralizată. Meowdini.news este ultimul proiect al agenției, pe care l-am lansat împreună cu partenerii noștri, experți în zona de criptomonede. Prima faza a debutat în mai 2024.

Mai avem mult până ajungem unde ne-am propus, însă pașii mici duc către succes, pentru că ne dorim să construim, la nivel mondial, o platformă descentralizată de știri, care să strângă la un loc toți oamenii care vor sa fie corect informați. Și, da, în spatele proiectului se afla un meme coin, Meowdini, un motan vesel care aduce norocul în viața oamenilor și doza corectă de știri, bineînțeles.  

 

Cum ați ajuns la crearea unui astfel de concept? Cum a influențat experiența ta anterioară în sfera jurnalismului acest proiect?

 

Jurnalismul creează dependență și sigur știi ce vreau să spun. Dupã 12 ani de presă si alți peste șapte de PR este cumva revigorant să te intorci la începuturi și să scrii știri.

Da, cu siguranță experiența anterioară în presă și-a spus cuvântul, în același timp însă au existat și alți factori care ne-au adus în punctul de a crea această platformă. Ideea nu a fost a mea, ci a partenerului meu de viață și de business, Alin Hampu, pentru că ideile valoroase se nasc din colaborări. Nu poți face niciodată, nimic, de unul singur. Totul a pornit de la dorința de a informa și de a fi noi informați, dorința de a comunica internațional și de a crea o comunitate corect informată. 

 

Anul acesta a adus pentru voi și consolidarea pe plan internațional, fiind prezenți acum pe aproape toate piețele europene, în SUA și Emirate, pe zona de distribuție media. Care sunt factorii care au contribui la această reușită? Cum este pentru voi să lucrați la nivel internațional, din punct de vedere al anumitor bariere? Dar dacă vorbim despre avantajele unei astfel de abordări?

 

Muncă, perseverență și creativitate. Aceștia ar fi factorii principali. În același timp, am fost încurajați și de cererea din piață, dar și de provocarea de a intra în colaborări care depășesc granițele României. Este revigorant să cunoști profesioniști în comunicare din alte țări, să înveți de la ei și să-i ajuți și pe ei să învețe despre piața de business și piața media românească.

Deși atunci când ne-am gândit să ieșim în afară României am crezut că vor fi anumite bariere, nu s-a întâmplat așa. Deschiderea partenerilor noștri există, iar procesele de distribuție au fost extrem de ușoare. Noi am venit cu draft-ul materialelor, după ce ne-am consultat cu clienții, iar partenerii noștri din străinătate au dat forma finală articolelor sau interviurilor, pentru că ei sunt cei care cunosc piață media locală și, cel mai important, cunosc jurnaliștii de la diferite publicații.

Sunt multe business-uri românești care fie au puncte de lucru în străinătate, fie au produse și servicii pe care le vând în afară țării, iar expunerea media în țările de interes le-a crescut vizibilitatea. Este frumos să vezi conținut media și povești despre afacerile locale în presa din UK sau Emirate, mai ales atunci când totul este scris de tine.

 

Toate acestea nu ar fi fost posibile de una singură. Cum arată echipa ta și cine sunt oamenii cu care te înconjori? Cum ai spune că ești tu că lider pentru ei?

 

M-am înconjurat de oameni minunați, de doamne creative care nu cunosc conceptul de „nu se poate”, de la care am învățat multe lucruri. Sunt tare mândră de colegii mei și de relațiile pe care le-am creat. Și cred că sentimentul este reciproc. Am mai spus asta și o voi spune mereu, nu există un business care să funcționeze, cu atât mai puțin să aibă succes, dacă managerul, antreprenorul nu se înconjoară de oameni pregătiți și dacă nu știe să-i motiveze și să-i țină aproape și implicați.

 

Cum consideri că va influența lansarea acestor noi servicii și extinderea internațională percepția asupra agenției?

 

Extinderea internațională va duce la o creștere a credibilității noastre ca agenție de tip boutique, asta ne-am dorit ca scop principal și la asta vom lucra și în perioada următoare. Până la urmă, cu cât există mai multe informații în piață despre un business, despre un antreprenor, cu atât crește încrederea publicului, pentru că asta face PR-ul, de fapt.

Ne așteaptă un drum lung despre care știu că nu va fi lipsit de provocări, doar că nouă ne plac provocările, pentru că ne ajută să inovam, să privim lucrurile din toate unghiurile și să învățăm constant.

 

Având în vedere specificul agenției voastre și referitor la ultimele evenimente la nivel național și internațional, cum ai spune că arată mediul antreprenorial feminin din România astăzi?

 

Antreprenoriatul feminin este deja o forță autentică a schimbăriiFemeile în business adaugă valoare în societate prin determinare, creativitate, perspective diferite și implicare. Sunt tot mai multe femei care au pornit pe cont propriu, cu experiențe vaste în funcții de conducere. Este incredibil să construiești un business de la zero, să-l crești și să-l comunici coerent, să-l dezvolți, să-ți pui amprenta în piață prin inovație și să creezi echipe compacte. Asta fac femeile în business, iar antreprenoriatul feminin va deveni tot mai vizibil și tot mai puternic.

 

În final, ce consideri că este obligatoriu să aibă o agenție de comunicare în 2024? Dar pe termen lung, care este viziunea ta? Cum reușește 2032communication să se mențină inovatoare într-o industrie în continuă schimbare?

 

Autenticitatea este cel mai important atribut atunci când vorbim despre comunicare și despre multe alte domenii. Inovația este un alt element extrem de important, iar în comunicare nu există limite ale imaginației. Piața evoluează atât de rapid, încât poți gândi mereu un serviciu sau un instrument nou, care să acopere o anumită nevoie a business-urilor. Eu îmi doresc ca în viitor să nu mai existe afacere necomunicată și antreprenor fără brand personal solid. Comunicarea este cel mai puternic instrument pe care cu toții îl avem la îndemână, trebuie doar să-l folosim, iar rezultatele vor fi uimitoare.

Noi în continuare vom gândi produse și servicii, aplicații și platforme care să creeze acea punte între antreprenor și publicul lui țintă, prin intermediul presei, al rețelelor sociale sau al evenimentelor care au la bază concepte unice. 

 

Credit foto: Cristina Paraschiv

 

Editor:

Loredana Groza se alătură primului lungmetraj produs de UNTOLD Universe – MENTORII

Nume nou în distribuția comediei MENTORII, primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe, unul dintre cele mai așteptate filme de la începutul anului viitor. Loredana Groza va juca un rol principal alături de Dorian Popa și Cătălin Bordea în comedia care promite să stârnească hohote de râs în sălile de cinema. Loredana Groza este cel de-al doilea mentor din filmul cu același nume, mai exact fermecătoarea Sandra Senzorial. Filmările pentru comedia MENTORII vor începe la 15 august, iar filmul va ajunge în cinematografele din toată țara la începutul anului 2025.

Sandra Senzorial este un influencer de succes, expertă în spiritualitate, care îl va ghida pe Johnny Baltă, rol interpretat de Cătălin Bordea, să găsească calea rapidă în atingerea echilibrului interior. Sesiuni de mindfulness, vindecare cu unde theta, astrologie și puterea dată de pietre prețioase, sunt doar câteva dintre armele pe care Sandra Senzorial le aruncă în lupta pentru supremație împotriva mentorului de Fitness – Flex Barbarul, interpretat de Dorian Popa și împotriva lui Robby Anonimul, mentorul de business.

Personajul Sandra Senzorial este construit astfel încât să pună în evidență șarmul debordant al Loredanei și versatilitatea cu care ne-a obișnuit în multiplele roluri pe care le-a interpretat în filme sau seriale de televiziune, rolul fiind presărat cu momente pline de haz și situații neprevăzute care vor întreține umorul filmului.

„Am primit această propunere de colaborare cu entuziasm! Faptul că lucrez cu o echipa fantastică și în compania unor actori pe care îi apreciez m-a convins din start. Rolul meu mă inspiră. Sandra Senzorial este un mentor foarte cunoscut în domeniul ezotericului cu foarte mulți adepți. Avem în comun pasiunea pentru spiritualitate, misticism și suntem amândouă persoane publice. Nu mi se pare neapărat greu de interpretat, ci mai mult o provocare de a găsi cheia personajului. Sandra Senzorial trăiește într-o lume a ei, între pământ și cer, e un personaj transcendental. Eu va trebui să surprind această componentă eternă din personalitatea ei, dar în același timp să găsesc și contrapunctul, latura comică involuntară pe care ea o transmite. Oamenii ar trebui să vină la cinema să mă vadă în acest rol pentru a mă descoperi într-o postura inedită pe marile ecrane.”, spune Loredana Groza.

MENTORII are toate elementele să devină o comedie de succes. Umor de calitate, comic de situație, personaje bine conturate și o chimie extraordinară între actori, toate combinate într-o producție care reflectă tendințele și realitățile actuale.

„Sunt onorat și entuziasmat fiindcă Lori a acceptat provocarea de a juca un rol principal în Mentorii. Prezența unei personalități atât de emblematice și talentate în echipa filmului nostru reprezintă nu doar o mare onoare, ci și o garanție a succesului artistic al acestui proiect. Loredana aduce cu ea o experiență vastă și o pasiune inegalabilă, elemente care vor contribui semnificativ la autenticitatea personajului Sandra Senzorial.”, a declarat Adrian Tapciuc, regizorul filmului MENTORII.

Cătălin Bordea și Loredana Groza și-au intrat deja în roluri și au ales un mod inedit de a face anunțul pe rețelele de socializare. Cătălin Bordea a surprins-o, în timp ce era la alergat, într-un moment de conectare cu natura, îmbrățișând un copac, un ritual destul de popular în întreaga lume. 

„Am văzut-o ultima dată anul acesta pe Lori jucând într-un celebru muzical la Sala Palatului și am fost uimit de naturalețea, farmecul și comicul interpretării, dincolo de vocea excepțională. Lori îi va da cu siguranță personajului său, Sandra Senzorial, din farmecul și naturalețea sa și, cine știe, poate și din talentul său muzical. Dar asta rămâne să descoperim pe parcursul filmului MENTORII.”, adăugat Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD UNIVERSE.

Ideea și scenariul comediei MENTORII aparțin Magic Maker Media House, casa de producție ce face parte din grupul UNTOLD Universe. Filmul este regizat de Adrian Tapciuc. Acestui proiect s-au alăturat în calitate de producător asociat, cel mai mare label de stand-up comedy din România, Headline Management Agency din care fac parte artiști de succes precum Cătălin Bordea, Micutzu, Radu Bucălae, Nelu Cortea, Adrian Nicolae, Ioana State, Dan Frinculescu și Teodora Nedelcu.

Synopsis film

MENTORII spune povestea lui Johnny Baltă, interpretat de Cătălin Bordea, un bărbat mult prea imatur pentru vârsta lui, care întâmplător este viitorul moștenitor al celui mai mare imperiu financiar din țară: averea tatălui său, Dorin Baltă. Nemulțumit de superficialitatea fiului său, Dorin îl dă afară din casă după ce acesta face încă un accident de mașină. Mai mult, îi dă o misiune lui Johnny – să demonstreze în maxim șase luni că poate deveni un adult responsabil, capabil să conducă imperiul financiar, altfel va fi dezmoștenit.

Ajutat de sora sa Magda, Johnny găsește o soluție rapidă și ușoară pentru a rezolva problema: va fi mentorat de cei mai faimoși trei influenceri de dezvoltare personală din țară: Flex Barbarul – mentorul de fitness și viață sănătoasă (Dorian Popa); Sandra Senzorial – mentorul de wellbeing (Loredana Groza); Robby Anonimul – mentorul de business și finanțe.

Răsplata de un milion de euro pusă la bătaie de Johnny va stârni o luptă acerbă între cei trei influenceri. Fiecare se va strădui să fie mentorul principal al lui Johnny, împărtășind din teoriile sale sau încercând să le demonteze pe cele ale concurenților. Din aceste conflicte se vor naște cele mai comice și neașteptate momente ale filmului. Finalul va arăta dacă Johnny devine cu adevărat un om schimbat, fie datorită sfaturilor primite de la influenceri, fie datorită lecțiilor proprii pe care le învață în cele șase luni

Meron Gallery și Dimensional X Studios prezintă o campanie inedită în promovarea artei prin CGI

Într-o mișcare inovatoare care promite să redefinească peisajul artei contemporane, Meron Gallery din Cluj-Napoca a lansat campania „Arta invadează orașul” în parteneriat cu Dimensional X Studios. Acest parteneriat marchează primul CGI (Computer-Generated Imagery) folosind tehnologii pe baza de AI, creat pentru promovarea artei de către o galerie din România, oferind o experiență interactivă și captivantă pentru vizitatori.

Pentru a aduce expoziția “Self and Shadow: Unmasking Contemporary Identity” a artistului Claudiu Ciobanu la un nou nivel de interactivitate, Meron Gallery a colaborat cu Dimensional X Studios, un studio de creație specializat în producții cu efecte speciale și CGI pentru branduri. Erich Lukas, fondatorul Dimensional X Studios, a creat o animație unică pentru această expoziție, oferind vizitatorilor o experiență captivantă și inovatoare. Aceasta poate fi văzută aici.

„Îmi place să explorez tehnologii noi și să încerc lucruri inedite. Colaborarea cu Meron Gallery îmi oferă ocazia perfectă să fac acest lucru. Galeria vrea să revoluționeze modul în care este percepută arta, iar eu vreau să contribui la această mișcare, aducând o notă tehnologică creațiilor artistice.”, spune Erich Lukas.

Colaborarea dintre Meron Gallery și Dimensional X Studios are ca scop demonstrarea faptului că arta poate transcende formele tradiționale și poate ajunge la publicul larg într-o manieră nouă și captivantă. Vizitatorii expoziției sunt invitați să descopere nu doar lucrările artistului Claudiu Ciobanu, ci și să se lase purtați de animația inovatoare a lui Erich Lukas, care poate fi văzută în online și proiectată la Meron Gallery. Aceasta transformă experiența vizuală într-una imersivă și memorabilă.

„Arta invadează orașul” nu este doar o campanie de promovare a unei expoziții de artă, ci un manifest pentru integrarea tehnologiei în toate aspectele marketingului și comunicării. 

Conceptul animației implică tablouri care ies din galerie și prind viață pe străzile orașului. Procesul creativ a inclus utilizarea unei drone pentru a capta imagini din mai multe unghiuri, crearea unui model 3D al străzii cu ajutorul aplicației Polycam și utilizarea tehnologiei Luma Dream Machine pentru a anima conținutul tablourilor folosind inteligența artificială.

„Sunt autodidact, am o gândire logică bine dezvoltată și sunt pasionat de creație. Îmi place să dau viață ideilor mele și să văd rezultatele finale. Partea creativă pentru mine este o joacă. Am ales să lucrez într-un domeniu de care sunt pasionat și să construiesc ceva ce lasă o amprentă pozitivă în societate. Tot procesul din spatele producțiilor mele îmi ține mintea antrenată și căutând soluții mă găsesc de cele mai multe ori într-o stare euforică, iar când reușesc să duc la bun sfârșit un proiect, satisfacția depășește orice limite”, spune Lukas. Această abordare pasionată și inovatoare este evidentă în calitatea și originalitatea lucrărilor sale, care au devenit virale pe platformele de social media, ajungând la milioane de vizualizări.

„Ne-am propus să aducem la viață lucrările statice și să le lăsăm să evadeze în oraș. Parte din misiunea noastră la Meron Gallery este să promovăm arta contemporană și să folosim canale de promovare alternative la cele tradiționale pentru a transmite mesajul nostru unui public cât mai larg.”, explică Crina Ciocian, curatorul galeriei.

Campania „Arta invadează orașul” este un exemplu perfect de cum tehnologia poate transforma marketingul și promovarea artistică. Prin utilizarea CGI și a unei abordări inovatoare, Meron Gallery și Dimensional X Studios au creat o experiență unică care atrage atenția și stimulează interesul pentru artă într-un mod inedit. Această campanie nu doar că promovează arta, dar și demonstrează potențialul nelimitat al tehnologiei în domeniul marketingului și comunicării.

 

Despre Meron Gallery

Galeria Meron, aflată în inima orașului Cluj-Napoca, la parterul Palatului Blau Ullmann, clădire emblematică din categoria monumentelor istorice construită în 1910, dispune de o suprafață generoasă, cu vitraje impresionante și tavane înalte. 

Clădirea a fost redată comunității în scopul promovării artei și a artiștilor, creând o atmosferă unică, un loc special unde cafeaua de specialitate (prin care este recunoscut astăzi brandul Meron) și arta se întâlnesc și se completează reciproc, aducând valoare comunității artistice și culturale din Cluj-Napoca.

Galeria poate fi vizitată în fiecare zi a săptămânii, iar accesul în cadrul galeriei este gratuit pentru vizitatori.

 

Despre Dimensional X Studios

Dimensional X Studios este un studio de creație specializat în producții cu efecte speciale și CGI pentru branduri, combinând tehnologia de vârf cu formele clasice de media.

Fondat oficial în 2018, Dimensional X Studios a oferit soluții creative complete timp de mai mulți ani. La sfârșitul anului 2023, studioul și-a schimbat focusul către un domeniu mai tehnic, aducând astfel mai multă valoare și satisfacție clienților săi.

 

Parteneri care iubesc arta și o susțin: Meron, Meron Bakery, Tepaso, Dimensional X Studio, Iulius Mall.

Parteneri media: THE WOMAN, Curatorial, Empower Art & Artists, Modernism, Cluj.com, Radio România Cluj, TVR cultural, IGLOO, The Institute, Media9, Haute Culture, Revista Atelierului, Via Cluj TV, Agentia de cArte, Happening.ro, O galerie de arta, Evenimentar.

Wonder Family Fest 2024: Dino Park, o atracție fascinantă la cel mai mare festival pentru familii din România

Wonder Family Fest, cel mai mare festival dedicat familiilor din România, va avea loc în perioada 2-4 august 2024, la Wonderland Resort din comuna Feleacu, județul Cluj. Printre atracțiile de top ale acestui festival se numără și Dino Park, un parc tematic impresionant unde sunt expuse peste 40 de specii de dinozauri animatronici și statici, în mărime naturală. 

Dino Park, aventură preistorică în inima pădurii. 

Parcul tematic de la Wonderland este locul unde peste 40 de dinozauri în mărime naturală, dintre care mulți animatronici, își așteaptă vizitatorii cu sunete și mișcări realiste. Amplasat într-un cadru natural spectaculos, Dino Park oferă o atmosferă captivantă și educativă, perfectă pentru întreaga familie.

Vizitatorii se pot plimba printre giganții preistorici și pot descoperi informații inedite despre viața și obiceiurile acestor creaturi fascinante. Atracțiile includ dinozauri care emit sunete impresionante și interacționează cu vizitatorii într-un mod care readuce la viață epoca dinozaurilor, își mișcă capul și coada. Parcul este conceput să ofere atât divertisment, cât și informații educative, fiind o destinație ideală pentru copiii curioși și părinții dornici de a împărtăși experiențe memorabile.

Wonder Family Fest oferă o varietate de activități și surprize pentru toate vârstele

Wonder Family Fest redefinește conceptul de festival pentru familii, oferind o gamă largă de activități și atracții pe o suprafață de 357.000 m², majoritar în aer liber, dar și în interiorul clădirilor parte a Wonderland Resort, incluzându-se DinoLand, care oferă un plus de magie festivalului. „Wonder Family Fest este dedicat familiei și își propune să ofere o experiență unică și memorabilă pentru toți participanții. DinoLand, cu dinozaurii săi realiști și atmosfera captivantă, este una dintre atracțiile noastre de top și suntem încântați să oferim această experiență deosebită participanților noștri”., a declarat Darius Mârza, CEO Wonderland Resort.

Festivalul propune zone tematice diverse, ateliere creative, spectacole live și multe alte surprize menite să implice toți membrii familiei.

Principalele atracții ale Wonder Family Fest includ:

– Aventură și adrenalină: Wonder Adventure Park, tobogane pentru toate vârstele, tiroliană de 600 m, Wonder Luge (boburi gravitaționale), și paintball.

– Divertisment și relaxare: Roată panoramică, piscină în aer liber de 3.000 mp cu plajă de 10.000 mp, fântâni arteziene tematice, și zone mari de camping pentru corturi și rulote.

– Activități unice: Treasure hunt cu sute de premii, plimbări cu elicopterul și balonul cu aer cald, echitație, și tir cu arcul și bineînțeles, Dino Park

– Spectacole impresionante: Spectacole aviatice și ecvestre, 4 scene cu spectacole și concerte live, focuri de artificii și de tabără spectaculoase.

– Artiști de talie internațională: Luis Fonsi, Smiley, Theo Rose, Andra Gogan și mulți alții.

Organizatorii festivalului pun la dispoziția participanților mai multe variante de bilete de acces care acoperă atât întreaga perioadă, cât și fiecare zi în parte. De asemenea, participanții pot opta pentru accesul în zona de camping, unde pot închiria un cort echipat sau îl pot folosi pe cel propriu, dar și în zona de rulote auto. 

Toate variantele de bilete de acces sunt disponibile aici

Despre Wonderland Resort

Wonderland Resort este un complex de lux situat în comuna Feleacu, jud. Cluj, oferind un cadru natural feeric și activități pentru toate vârstele. Resortul dispune de facilități premium, inclusiv hoteluri de 5 stele, SPA, bază de echitație, terenuri de tenis și paintball, și este dedicat transformării fiecărui eveniment într-o experiență memorabilă.

Electric Castle gata de start!

Va fi cea mai bună ediție Electric Castle de până acum! Evenimentul pe care mii de participanți îl așteaptă un an întreg este pregătit de start. Campingul a fost, deja, deschis pentru a-i primi pe cei 18.000 de locuitori ce vor popula EC Village pentru următoarea săptămână, iar organizatorii au pregătit soluții pentru acces rapid, simplificat și în siguranță.

Festivalul se deschide, oficial, miercuri, 17 iulie, ora 14:00. Până în acel moment, participanții pot să rezolve, deja, de la distanță, cea mai mare parte dintre procedurile de acces: brățările pot fi ridicate, fizic, din locații dedicate din București și Cluj-Napoca sau pot fi livrate prin curier. Conectate cu un cont bancar, acestea vor fi „portofelul” de festival al festivalierilor, cea mai practică metodă de plată pentru cei ce nu vor să aibă grija banilor cash sau a cardurilor fizice.  

Tot online, participanții își pot achiziționa biletele de tren și autobuz, mijloacele de transport recomandate pentru a ajunge în Bonțida. Eficiente și sustenabile, acestea oferă varianta cea mai practică în special pentru cei care se vor deplasa zilnic înspre/dinspre festival, din stațiile amenajate în Cluj-Napoca, la Iulius Mall și Expo Transilvania. Electric Castle a suplimentat cu 25% numărul autobuzelor față de ediția precedentă, timpul maxim de așteptare estimat pentru îmbarcarea fiind de 30 de minute. 

Organizatorii au publicat și rutele auto de acces, mașinile care vin cu toate locurile ocupate beneficiind de gratuitate pe unul dintre cele peste 3.000 de locuri de parcare disponibile. Accesul în parking poate fi și el achitat online, înainte de a ajunge în aria festivalului. 

Peste 1.500 de oameni se vor ocupa de siguranța participanților, echipe proprii ale festivalului și ale autorităților. Electric Castle are propriul număr de urgență 0733 070 026 disponibil non stop și 3 puncte de prim-ajutor. Rămâne în vigoare și codul “Angel shot” ce poate fi folosit la orice bar pentru a primi ajutor. Pentru prima dată, în festival pot fi accesate punctele G-Info Spot unde sunt puse la dispoziție informații și resurse pentru siguranță sexuală. MedLife oferă gratuit posibilitatea de testare BTS iar medicii specialiști ginecologi, urologi, psihologi și psihiatrii sunt prezenți, în festival, pentru consiliere, în baza unui program prestabilit.

Două stații de hidratare gratuite sunt pregătite pentru zilele caniculare ce se anunță. Festivalierii își pot aduce propriile sticle reutilizabile și sunt încurajați să profite la maxim de zonele umbrite din festival. Punctele de hidratare, scenele și toate activitățile de la EC 10 pot fi găsite pe harta festivalului, disponibilă pe EC app. Tot acolo, participanții își pot crea programul, primind notificări înainte de show-urile lor preferate. Organizatorii pun la dispoziție și un ghid care include toate informațiile necesare pentru o experiență lipsită de griji.

Ediția cu numărul 10 a festivalului aduce câteva schimbări în ceea ce privește amplasarea scenelor. Scena Hangar, a doua ca dimensiune și locul preferat de iubitorii concertelor rock live și show-urilor drum & bass, va fi amplasată în apropierea castelului, iar Radio Stage îi preia locul. Drip Stage are o nouă înfățișare, devenind un hub pentru cultura urbană și locul în care participanții pot vedea artiști hip-hop, rap și trap de pe scenele europene, alături de cei locali.

Toate detaliile despre eveniment și biletele pot fi găsite pe https://electriccastle.ro/.