Author: femeia
Producătorul emisiunii „România, te iubesc!” și senior corespondentul ProTV, Paula Herlo, dedică ziua de 10 martie femeilor pasionate de leadership și antreprenoriat.
Femeile lider sunt acele femei care se implică în proiecte de impact, conștientizează provocările, au dorința de a da societății ceva înapoi, dar și cele care prin poziția pe care o au își păstrează setul comun de principii, valori, idealuri. Femeile lider din întreaga țară se întâlnesc peste 3 săptămâni la Cluj-Napoca în cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman.
Paula Herlo dezvăluie în fiecare duminică, prin intermediul anchetelor de la emisiunea „România, te iubesc!” problemele grave care afectează societatea românească. De 18 ani, de când lucrează la ProTV, a coordonat mai multe campanii de succes printre care Tu ştii ce mai face copilul tău?, câștigătoare a premiului Emmy de la New York. Anul trecut, Paula Herlo a fost desemnată Femeia Anului pentru Jurnalism Social și a primit Premiul pentru Jurnalism în 2012 și 2014.
Tot la The Woman o întâlnim și pe Ștefana Cazan, Sales&Marketing Manager România la Maxx Royal, care reprezintă unul dintre cele mai luxoase resorturi turistice din lume. De peste 5 ani, Ștefana Cazan aduce în atenția românilor unul dintre simbolurile high-life-ului internațional ca reprezentant pe Europa, dar și prin munca sa în România. Turismul s-a transformat astfel din pasiune într-o profesie satisfăcătoare și plină de provocări. Promovarea Maxx Royal implică nenumărate prezentări ale hotelului în cadrul unor evenimente internaționale prestigioase, organizarea de târguri și petreceri tematice, activități menite să prezinte serviciile exclusiviste ale hotelului, potențialilor clienți atrași de călătorii de înaltă clasă și de servicii destinate unui public cunoscător, cu înalte așteptări.
Larisa Petrini, Health Coach-ul care a pus bazele reLife, prima platformă de Lifestyle Medicine din România va susține un workshop în cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman ce urmărește promovarea unui stil de viață sănătos. De-a lungul carierei, Larisa şi-a dezvoltat expertiza în Personal Branding, Managementul Reputaţiei şi Comunicare de Criză, agenţia pe care o condus-o înregistrând succese importante la cele mai prestigioase competiţii internaţionale precum Cannes Lions sau Sabre Awards.
The Woman reprezintă o zi întreagă de dezbateri, workshop-uri și prezentări ce vor puncta importanța prezenței femeii în funcții de conducere, branding-ul personal, management-ul profesional, dar și ce reprezintă performanța pentru femeile lider. Evenimentul urmărește încurajarea femeilor în a se dezvolta continuu din punct de vedere profesional în business-urile pe care le reprezintă sau le conduc.
Leadership-ul și antreprenoriatul feminin promovate la Gala Premiilor The Woman
Pentru a promova și recunoaște femeile lider, 10 femei din România vor fi premiate la categoriile The Woman Career Award, The Woman Entrepreneurship Award, The Woman Education Award, The Woman Journalist Award sau The Woman CSR Award în cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman. Printre criteriile de selecție se numără și activitatea întreprinsă în cadrul comunității, imaginea construită de-a lungul timpului, dedicarea față de domeniul de activitate, promovarea brandului personal sau rezultate financiare obținute. Gala Premiilor va fi moderată de Nina Moldovan (CEO Liberty Technology Park) și Constantin Trofin (realizator TV).
Participantele premiate la The Woman
Organizatorii Libero Events au pregătit numeroase premii pentru cele peste 300 de femei prezente la eveniment precum cărți motivaționale, articole vestimentare, produse de îngrijire corporală sau bijuterii. Marele premiu oferit de Bijuteria Teilor este un colier realizat din aur roz, încrustat cu un ametist verde de 16.24ct și diamante de 0.07ct HVS în valoare de 1500 euro.
Femei de succes precum Monica Bîrlădeanu (actriță și antreprenoare), Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Ingrid Vlasov (designer vestimentar), Daniela Budurea (Country Director Western Union Romania și Bulgaria), Raluca Michailov (Director General BP Publishing Media), Loana Comșa (consilier psihologic&coach), Stela Toderașcu (Commercial Marketing Director AVON România&Moldova), Cristina Săvuică (Country Manager Lugera), Maria Metz (Senior Vice President EBS România), Oana Marinescu (Fondatoare&Managing Director OMA Vision) și Oana Delia Radu (Director Retail Cluj Raiffeisen Bank) vor participa în calitate de speakeri.
Conferința de Leadership Feminin The Woman va fi moderată de către Roxana Dobrescu (Senior HR Manager AVON România&Moldova), iar înscrierile continuă pe site-ul evenimentului www.thewoman.ro. Evenimentul este organizat de Libero Events, agenţia de evenimente şi PR, B2B şi B2C, sub semnătura căreia au loc conferinţe şi masterclass-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Digital Travel Forum, Architecture Conference & Expo, Software Architecture Day, Java Day, Agile Day, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar şi târguri: Touristica.
Companiile careu au înțeles aportul pe care femeile de afaceri îl au în dezvoltarea societății și a mediului de afaceri și care susțin acest eveniment sunt:
Partener principal: Raiffeisen Bank
Sponsor: AVON, Bijuteria Teilor
Powered by: Maxx Royal
Recommended Travel Partner: Paravion
Official Car: RMB, Mercedez-Benz
Official Coffee: Meron
Premium Media Partner: Forbes
Parteneri: Impress, Mediatic, Ciao Bella, Sabion, Magic FM, Vavian Pharma, Cosmetic Plant, Canar, Liberty Technology Park, Centrul Ortodontic Cluj, Vania Szasz, Centrul Medical Sanconfind, Chic Ville, EuroGSM, Paper Concept, United Business Center, Sublime, Angela Ciobanu, Evrika Publishing, Marty Restaurants, Tokyo Japanese Restaurant, Zelist Monitor, Duchess, VenArt, Evrika Publishing, Triodeluxe, Active Beauty.
Actrița și antreprenoarea Monica Bîrlădeanu va sărbători ziua femeii în Cluj-Napoca prin participarea ca speaker în cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman.
Monica Bîrlădeanu va vorbi femeilor lider pe 10 martie despre importanța pasiunii în tot ceea ce construim, întocmai cum ea a reușit să creeze Mooncast în propriul garaj unde a învățat să sculpteze în ceară și argint. Linia de bijuterii Mooncast a gândit-o și construit-o singură, de la piesele în sine, până la identitate și distribuție.
Monica locuiește în prezent în Los Angeles unde în urmă cu patru ani și-a lansat propria casă de producție cu 23 de proiecte la activ. Monica a absolvit Facultatea de Drept din Iași, iar în 2002 și-a îndeplinit visul de a lucra în televiziune, moderând emisiunea „La Strada” pe B1TV. Din 2004, actrița a început să joace în filme dintre care amintim: Despre Oameni și Melci (2012), The Death of Mr. Lazărescu (2005) și Francesca (2009).
Pasiunea profesională – element definitoriu al femeii lider
La baza succesului se află pasiunea și pentru Loana Comșa, consilier psihologic și coach care după 25 de ani de activitate în sectorul business a ales să fie mai aproape de oameni și de trăirile lor. În cadrul The Woman, Loana va prezenta celor peste 300 de femei pasionate de antreprenoriat și leadership cum să managerieze stresul.
Încurajarea femeii în a ocupa poziții de conducere va fi accentuată și prin prezentarea Stelei Toderașcu care ocupă funcția de Commercial Marketing Manager AVON România&Moldova. Stela va aborda zona de women empowerment care a fost promovată intens încă de la finalul anului trecut prin campania Schimbă Lumea (derulată de către AVON). Această campanie a pornit de la un studiu derulat de către AVON și care a surprins aspecte legate de preocuparile romancelor cu privire la familie, antreprenoriat, feminitate etc.
Stela Toderașcu are o experiență de 11 ani în companie și coordonează activitatea celor 3 arii ale departamentului de marketing din România și Moldova: Marketing Planning, PR și Digital.
Gala de Premii The Woman
Tematica principală a celei de-a V-a ediții The Woman este „Femeia lider ești tu!” centrată prin Gala de Premii The Woman, panel-urile de discuție și prezentările care vor avea loc în 10 martie la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca.
„The Woman este mai mult decât un eveniment, este o tradiție a recunoașterii femeii lider. Dorim ca prin acest eveniment să încurajăm femeile în a se dezvolta continuu din punct de vedere profesional în business-urile pe care le reprezintă sau le conduc”, afirmă Teodora Ola, PR Libero Events.
Gala de Premii The Woman are ca scop recunoașterea și promovarea femeilor implicate în acțiuni care ajută comunitatea și care au reușit să inspire și să își atingă obiectivele profesionale. 10 femei lider vor fi premiate în cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman din zonele de interes precum: educație, carieră, branding personal, jurnalism sau CSR. „Premiile The Woman sunt acordate în baza cercetărilor realizate, iar printre criteriile de selecție enumerăm activitatea întreprinsă în cadrul comunității, imaginea construită de-a lungul timpului, dedicarea față de domeniul de activitate, promovarea brandului personal sau rezultate financiare obținute.”, a declarat Teodora Ola.
12 femei lider din România vor participa la cea mai importantă conferință de leadership feminin din Cluj-Napoca și vor inspira prin exemplul personal, experiențele profesionale și personale comunitatea femeilor de afaceri. Acestea sunt: Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Ingrid Vlasov (designer vestimentar), Daniela Budurea (Country Director Western Union Romania și Bulgaria), Cristina Săvuică (Country Manager Lugera), Raluca Michailov (Director General BP Publishing Media), Maria Metz (Senior Vice President EBS România), Oana Marinescu (Fondatoare&Managing Director OMA Vision) și Roxana Dobrescu (Senior HR Manager AVON România&Moldova) care va modera evenimentul. Înscrierile la conferință continuă pe site-ul www.thewoman.ro.
Mulțumim partenerilor care s-au implicat în organizarea și susținearea acestui eveniment:
Powered by: Maxx Royal
Sponsor: AVON, Bijuteria Teilor
Recommended Travel Partner: Paravion
Official Car: RMB, Mercedez-Benz
Official Coffee: Meron
Premium Media Partner: Forbes
Parteneri: Mediatic, Sabion, Liberty Technology Park, Centrul Ortodontic Cluj, Vania Szasz, Centrul Medical Sanconfind, Chic Ville, EuroGSM, Canar, MAC, Paper Concept, UBC, Sublime, Angela Ciobanu, Evrika, Ciao Bella, Marty Restaurants, Impress, Tokyo Japanese Restaurant.
Ingrid Vlasov, singurul designer român invitat consecutiv la Săptămâna Modei din Paris va participa în 10 martie la Conferința de Leadership Feminin The Woman, ce va reuni la Cluj-Napoca peste 300 de femei lider din România.
Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul modei, design-ului și al decorațiunilor interioare, pasiunea sa a fost recunoscută și la nivel internațional, creațiile lui Ingrid Vlasov fiind purtate de celebrități precum Lady Gaga sau Rihanna. Colecțiile sale vestimentare au fost prezentate de-a lungul timpului la Săptămâna Modei din Paris, alături de Chanel, Valentino sau Alexander McQueen.
De fiecare dată, designer-ul român folosește participarea la cea mai importantă săptămână a modei ca un prilej de a promova valorile românești tradiționale introducând folclorul românesc ca o sursă de inspirație în colecțiile sale, transformând ia românească într-un produs vedetă pe plan internațional, dar și național.
Cum poate pasiunea să se transforme în succes aflăm la The Woman
Ingrid Vlasov este unul dintre cei mai apreciați designeri români atât pe plan național, cât și internațional. Atunci când vorbește despre ea, Ingrid Vlasov se caracterizează prin creațiile sale și profesia care o definește: „Oamenii au pasiuni. Unii și le transformă în profesie. Eu îi numesc norocoși. Fac parte dintre ei”.

Succesul pentru ceea ce face a apărut rapid, recunoașterea internațională fiind materializată prin apariții în publicații prestigioase precum Vogue, Herald Tribune, L’Officiel Paris, New York Times sau Vanity Fair. În România, Ingrid Vlasov a colaborat de-a lungul anilor cu toate personalitățile din showbizz, câstigând numeroase premii de specialitate atât ca designer, cât și pentru stilul propriu.
Tiparul brandului personal în croirea unui business internațional
Stilul Ingrid Vlasov se definește ca un concept de lux contemporan, feminitatea și senzualitatea fiind ultraprezente în toate creațiile sale, cu un aer proaspăt de modernitate ce conferă o originalitate sofisticată.

Designer-ul român a studiat la Istituto Europeo di Design Roma, iar după finalizarea studiilor, prin muncă și determinare, Ingrid s-a întors în țară pentru a-și lansa în 1995 propriul brand, devenind în foarte scurt timp un nume de referință în moda românească. În plan comercial, produsele Ingrid Vlasov se regăsesc în magazine importante precum Maria Luisa Paris sau Luisa Via Roma. În prezent, cele mai noi proiecte sunt ingridvlasovshop.com – magazin online și ingridvlasovstyle.com – un blog prin care Ingrid împărtășește din experiența sa tuturor celor care vor să-și rafineze stilul.
În cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman, organizat de Libero Events, Ingrid Vlasov va împărtăși din experiența sa publicului prezent. Aflat la V-a ediție, evenimentul reunește în 10 martie femei dornice de a se dezvolta pe plan profesional și personal prin abordarea subiectelor legate de leadership, management, stil de viață sau CSR în cadrul prezentărilor, dezbaterilor și workshop-urilor incluse în agenda evenimentului.
Peste 10 speakeri vor participa la cea mai importantă conferință de leadership feminin din Cluj-Napoca precum: Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Mihaela Gînju (Partener&Director Executiv Erudio), Raluca Michailov (Director General BP Publishing Media), Maria Metz (Senior Vice President EBS România), Cristina Săvuică (Country Manager Lugera), Oana Marinescu (Fondatoare&Managing Director OMA Vision), Daniela Budurea (Country Director Western Union Romania și Bulgaria) și Roxana Dobrescu (Senior HR Manager AVON România&Moldova). Înscrierile la eveniment continuă pe site-ul www.thewoman.ro.
Mulțumim partenerilor care s-au implicat în organizarea și susținearea acestui eveniment:
Powered by: Maxx Royal
Sponsor: AVON, Bijuteria Teilor
Recommended Travel Partner: Paravion
Official Car: RMB, Mercedez-Benz
Official Coffee: Meron
Premium Media Partner: Forbes
Parteneri: Mediatic, Sabion, Liberty Technology Park, Centrul Ortodontic Cluj, Vania Szasz, Centrul Medical Sanconfind, Chic Ville, EuroGSM, Canar, MAC, Paper Concept, UBC, Sublime, Angela Ciobanu, Evrika, Ciao Bella, Marty Restaurants, Impress, Tokyo Japanese Restaurant.
La nivel european, femeile ocupă mai greu funcții de decizie în companii, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană, iar la nivel național, mai puțin de 40% dintre afacerile din România au fost conduse de femei în anul 2015.
În ceea ce privește profilul femeii antreprenor din România, aceasta are vârsta medie de 35-50 de ani, trăiește în mediul urban și are studii superioare, conform studiului realizat de agenția KeynsFin în 2015, iar cele mai întâlnite domenii de activitate sunt comerțul, contabilitatea, audit financiar, consultanță în domeniul fiscal, afaceri sau management.
Peste 62% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri românesc s-a îmbunătățit în ultimii ani, conform studiului furnizat de Ernst&Young în 2015, Cluj-Napoca reprezentând un punct de interes pentru antreprenorii români.
Egalitatea dintre femei și bărbați: o politică europeană
Mediul de business feminin din România a crescut în ultimii ani, iar afacerilor conduse de femei au o creștere anuală a cifrei de afaceri de 2% mai mare decât media națională a companiilor din România. Încurajarea egalității dintre femei și bărbați a devenit o politică europeană, Comisia încurajând companiile de stat să crească voluntar numărul femeilor aflate în funcții de conducere.
Din dorința de a-și împărtăși experiențele și a inspira comunitatea națională, femeile din mediul de afaceri din România se întâlnesc anual în cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman. Aflată la a V-a ediție, conferința reunește în fiecare an peste 300 de femei antreprenor dornice de a se dezvolta profesional și personal.
Femeile de afaceri sunt premiate la Conferința de Leadership Feminin The Woman
Printre noutățile acestei ediții se află și Gala de Premii The Woman, ce are ca scop recunoașterea și promovarea femeilor de afaceri implicate în acțiuni care ajută comunitatea.
În 2016, Conferința de Leadership Feminin The Woman va avea loc în 10 martie la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca și va cuprinde prezentări, paneluri de debate și sesiuni de workshop-uri susținute de speakeri de renume precum: Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Oana Marinescu (Fondatoare&Managing Director OMA Vision), Daniela Budurea (Country Director Western Union Romania și Bulgaria), Mihaela Gînju (Partener&Director Executiv Erudio), Raluca Michailov (Director General BP Publishing Media), Maria Metz (Senior Vice President EBS România) și Cristina Săvuică (Country Manager Lugera).
Evenimentul are ca scop dezvoltarea comunității femeilor de afaceri, dar și de a oferi cunoștințe legate de management, leadership sau CSR.
Înscrierile la Conferința de Leadership Feminin The Woman au loc pe site-ul evenimentului www.thewoman.ro, evenimentul fiind organizat de Libero Events, agenţia de evenimente şi PR, B2B şi B2C, sub semnătura căreia au loc conferinţe şi masterclass-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Digital Travel Forum, Architecture Conference & Expo, Software Architecture Day, Java Day, Agile Day, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar şi târguri: Touristica.
Evenimentul este susținut de:
Sponsor Principal: AVON
Parteneri: Meron, Sabion, Vania Szasz, Mediatic, Impress, Centrul Medical Sanconfind, Marty Restaurants, Euro GSM, Chic Ville, Evrika Publishing
Official Car: RMB, Mercedes-Benz
Recommended Travel Partner: Paravion
Alexandra Stoica este inginer de instalații, co-fondator și Director Executiv al companiei de antreprenoriat în instalații DAS Engineering Grup. Totodată este membru activ în AFA (asociația Femeilor de Afaceri). Aceasta preferă proiectele de impact și crede că leadership-ul feminin poate fi aplicabil în toate domeniile. Clișeul de care s-a lovit cel mai des este acela ”de a fi o femeie in lumea construcțiilor sau a constructorilor.”
The Woman: Dacă ai da timpul înapoi, ai lucra tot în domeniul construcțiilor?
Alexandra Stoica: Pot răspunde cu un DA fără ezitări la această întrebare.
Ce te-a determinat să lucrezi în acest domeniu și mai mult decât atât să conduci propriul business în acest sector?
Întotdeauna mi-a plăcut să văd „cum cresc clădirile” – pornind de la conceptul de pe hârtie, adică proiectul, până în etapa de implementare și munca pe site. Este un proces care te implinește, îți dă energie. Simți efectiv cum construiești ceva și transformi mediul înconjurător.
Cum arată o zi din viața Alexandrei Stoica?
Zilele sunt destul de pline, aș putea spune. Încep destul de dimineață, pe la ora 06:00 – nu că aș fi o persoană nativ matinală, dar astfel am timp să îmi pun ordine în gânduri, înainte de a începe tumultul. Și continuă cu tot felul de întâlniri, proiecte și altele asemenea până pe la orele 19:00- 20:00.
Pe lângă faptul că ești cofondatoare a companiei de Antreprenoriat în Instalaţii Das Engineering Grup, în cadrul căreia ocupi poziţia de Director Executiv, coordonezi și proiecte naţionale de anvergură. Cum selectezi proiectele în care urmează să te implici?
În general, prefer proiectele de impact, vizibile și care profesional să îmi aducă unele provocări. Dacă proiectele nu au o componentă de inovație, mă plictisesc rapid și muncesc fără tragere de inimă. Inevitabil, perioada de implementare pare mult mai lungă și proiectul total neatractiv, așa că prefer să evit aceste situații.
Ai descoperit secretul unei cariere de succes?
Cred că orice carieră este de succes, atâta timp cât faci ceea ce te pasionează și îți place. E vorba aceea de duh: „Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nicio zi din viaţa ta!” Foarte adevarată, de altfel.
Dar secretul unei femei frumoase și puternice?
Frumusețea fizică – nu știu dacă are vreun secret. E „the work of God” și noi nu avem mare contribuție la aceasta. Frumusețea interioară – e cu totul altceva. Aici trebuie multă autoeducație și lipsa de egoism.
Apreciez frumusețea interioară la semenii noștri și cred că e și un complement al puterii interioare, curajului și onestității.
Crezi în leadership-ul feminin? Ce presupune acesta pentru tine?
Cred cu tărie în leadership-ul feminin în toate domeniile. Și nu pentru că aș fi feministă. Dimpotrivă. Consider că Dumnezeu a făcut ambele sexe cu un scop precis, și îmi place să păstrez rolul de femeie în relațiile personale.
Cred însă, că femeile au multă diplomație, spirit persuasiv, ambiție și putere interioară, astfel încât, în măsură în care sunt conștiente de aceste atuuri, pot să realizeze tot ceea ce își propun, de o manieră elegantă și câștigătoare pentru toate părțile implicate.
Doamna de fier, Margaret Thatcher avea o vorbă de duh foarte potrivită cu acest context : „ Being powerful is like being a lady. If you have to tell people you are, you aren’t”.
Ce urmărești să schimbi în comunitate?
Concepții, mentalități și clișee. Paradigme vechi referitoare la leadership-ul feminin și la prezența femeilor în anumite domenii de activitate cotate ca aparținând domnilor.
Există proiecte în care consideră că ar trebui să se investească mai mult în comunitate?
Desigur, proiectele referitoare la implicarea activă a cetățenilor în viața orașului, urbanism și spațiu public. Cu toții ne dorim să trăim în orașe frumoase, prietenoase, primitoare; să ieșim cu plăcere pe străzi și să ne petrecem timpul liber în spațiul public. Dar, pentru ca acest deziderat să fie realizabil, trebuie ca marea masă a cetățenilor unui oraș să se implice activ în amenajarea, înfrumusețarea sau măcar menținerea în parametri doriți ai spațiului public. Să păstram acele „orașe pentru oameni”, cum spunea arhitectul Jan Gehl: „Nothing in the world is more simple and more cheap than making cities that provide better for people”.
Care este una dintre prejudecățile de care te-ai lovit cel mai des în timpul carierei tale?
Desigur clișeul de a fi o femeie in lumea construcțiilor, sau a constructorilor.
Viața nu înseamnă doar momente pozitive. Cum reușești să treci peste piedicile care apar inevitabil în drumul tău?
Cu consecvență și încredere că orice piedică e un feedback necesar. Și cu credința că dacă îmi extrag învățămintele din situația respectivă, pot să pășesc în viitor mai înțeleaptă și mai încrezătoare în mine.
Privind în urmă, ce sfaturi le-ai da tinerilor antreprenori aflați la început de drum în cariera lor?
Să aibă încredere în ei, și să nu se teamă de eșec. Invariabil, ups&downs există întotdeauna, dar vin cu un scop.
Gestionarea banilor reprezintă un punct forte pentru orice antreprenor. Tu ce principii aplici în gestionarea lor?
De obicei, practica bugetelor anuale. E bine să ai un plan făcut la fiecare început de an pe care apoi poți să-l modelezi în funcție de oportunitățile, care inevitabil apar pe parcursul unui an. Dar trebuie să pornești anul cu un reper și cu niște obiective definite.
Care sunt persoanele de la care ai avut cel mai mult de învățat până în prezent?
Nu am avut vreun „guru” sau „maestru” pe care să îl urmez sau căruia să-i cer sfaturi. Sunt mult prea independentă pentru astfel de practici. Cele mai multe lecții le-am învățat din situații și contexte pe care le-am avut de înfruntat sau de depășit în decursul anilor. Dar, mi-au prins foarte bine și mi-am format caracterul și personalitatea.
Comunicat de presă 12.01.2016
Forbes, EBS sau Lugera sunt doar câteva dintre companiile reprezentate de speakerii prezenți la Conferința de Leadership Feminin The Woman ce va reuni în 10 martie la Cluj-Napoca peste 300 femei din mediul de afaceri din România.
Evenimentul aduce în atenția publicului speakeri care datorită experiențelor profesionale au devenit lideri în domeniile lor de activitate, precum: Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Oana Marinescu (Fondatoare&Managing Director OMA Vision), Raluca Michailov (Director General BP Publishing Media), Maria Metz (Senior Vice President EBS România) și Cristina Săvuică (Country Manager Lugera).
Mai sunt 2 luni până când femeile pasionate de leadership , management, lifestyle sau CSR vor putea participa la sesiuni de dezbateri, workshop-uri și prezentări în cadrul evenimentului.
Cine sunt primii 5 lideri care au confirmat prezența la The Woman?
Cu o experiență de peste 17 ani în presă, Raluca Michailov este fondatorul și proprietarul companiei BP Publishing Media, editorul revistelor Forbes România, Forbes Life, Up by Forbes, Lifetime și Pap Tot. Raluca a transformat Forbes România în cea mai dinamică licență din rețeaua mondială Forbes.

Oana Marinescu este Fondatoare&Managing Director OMA Vision, fiind cunoscută publicului larg pentru funcțiile de Director de Comunicare al Festivalului și Concursului George Enescu din București, Secretar de Stat și Purtător de Cuvânt al Guvernului (2005-2007).
Maria Metz ocupă funcția de Senior Vice President și Head of Delivery&Workforce Management la EBS România. Cu o activitate de 15 ani în cadrul companiei, aceasta a înființat prima filială la Sibiu și a conceput primele structuri de Delivery și Workforce Management.

Cristina Săvuică este Chief Happiness Officer în cadrul companiei de consultanță în resurse umane Lugera-The People Republic, companie care în anul 2014 a înregistrat o cifră de afaceri de 40,2 milioane euro. Povestea de succes a Cristinei a început în anul 2000 când a fost numită Country Manager pentru prima reprezentanță Lugera din România.

Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Oana Marinescu (Fondatoare&Managing Director OMA Vision), Raluca Michailov (Director General BP Publishing Media), Maria Metz (Senior Vice President EBS România) și Cristina Săvuică (Country Manager Lugera).
Femeile din mediul de afaceri se pot înscrie la Conferința de Leadership Feminin The Woman pe site-ul evenimentului www.thewoman.ro.
Mulțumim partenerilor care s-au implicat în organizarea și susținearea acestui eveniment:
Sponsor: AVON, Bijuteria Teilor
Powered by: Maxx Royal
Recommended Travel Partner: Paravion
Official Car: RMB, Mercedez-Benz
Official Coffee: Meron
Premium Media Partner: Forbes
Parteneri: Mediatic, Sabion, Liberty Technology Park, Centrul Ortodontic Cluj, Vania Szasz, Centrul Medical Sanconfind, Chic Ville, EuroGSM, Canar, MAC, Paper Concept, UBC, Sublime, Angela Ciobanu, Evrika, Ciao Bella, Marty Restaurants, Impress, Tokyo Japanese Restaurant.
Atunci când spui Ivatherm, spui Rucsandra Hurezeanu, cea care a înființat acest brand de succes în urmă cu un deceniu. Produsele conţin apă termală Herculane și sunt fabricate în Franţa. Pot fi găsite exclusiv în farmacii, atât în România, cât și în Europa de Est, Orientul Mijlociu și Asia.
Rucsandra ne-a răspuns întrebărilor legate de succesul în care constă un brand, despre răbdarea cu care se construiește acesta, dar și despre spiritul antreprenorial. „Ivatherm a luat naștere dintr-o pasiune a mea mai veche pentru cosmetice, parfumuri, texturi și esențe, îmbinată cu o lungă experiență în industria farmaceutică, în marketing și vânzări.”
The Woman: Care considerați că sunt normele fundamentale în construirea unui business?
Rucsandra Hurezeanu: Suntem convinși că în domeniul nostru, esențial este produsul. Fără un produs bun nu poți construi nimic pe termen lung. Mai cred că e necesară construcția solidă a pilonilor brandingului, poziționare, packaging și comunicare. Unicitatea ofertei în cazul nostru vine cu apa termală Herculane din cea mai veche sursă de apă termală din Europa. Proprietățile ei antiiflamatorii, calmante și antiiritante pentru piele sunt benefice îngrijirii pielii sensibile. În același timp, formulele Ivatherm sunt unice și exclusive, create împreună cu cercetători francezi, cu cei mai noi și mai performanți activi cosmetici.
Cum ați descrie experiența pariziană prin prisma masteratului pe care l-ați urmat acolo, în Marketing Farmaceutic la École Supérieure de Commerce de Paris, în Franţa?
Cred că anii de studiu petrecuți la Paris au fost cel mai important pas înainte pe toate planurile: cultural, educațional, chiar și emoțional. Învățând la una din cele mai bune școli din Europa mi-am descoperit pasiunea mea pentru antreprenoriat. Am descoperit și m-am îndrăgostit de cosmeticele de farmacie și am devenit femeia pentru care visam să creez produsele cosmetice de îngrijire. Am înțeles și am adoptat imediat alegerea franțuzoaicelor pentru dermocosmetice, produse inovatoare, sigure și eficiente.
Spiritul antreprenorial l-ați dobândit tot în familie. Cum a apărut ideea de a deschide Ivatherm, compania românească de dermocosmetice dedicate pielii sensibile?
Ivatherm a luat naștere dintr-o pasiune a mea mai veche pentru cosmetice, parfumuri, texturi și esențe, îmbinată cu o lungă experiență în industria farmaceutică, în marketing și vânzări. Am creat primul brand românesc de dermocosmetice cu apa termală Herculane din dorința de a oferi femeilor produse actuale, performanțe în concordanță cu așteptările lor. Fiecare ingredient este atent ales, fiecare textură și parfum sunt îndelung alese, formulate și reformulate.
Am moștenit probabil curajul și perseverența mamei mele, una dintre primele femei antreprenoare din România. Întotdeauna mi-am dorit să fiu ca ea.

Au trecut 10 ani de când ați înființat Ivatherm. Care au fost cele mai mari provocări de-a lungul timpului?
În 2005, într-un birou mic cu trei camere pe George Călinescu, împreună cu Brândușa și Diana, care sunt și astăzi printre managerii Ivatherm, puneam pe piață primele 6 produse Ivatherm. Îmi amintesc prima discuție cu managerii farmaciilor Sensiblu. Dupa ce ne-au ascultat o jumătate de oră au părut convinși de concept, de texturi, packaging, strategie. Ei ne-au spus: „Bine, fie, vi le punem pe raft. Dar să nu aveți așteptări mari, vânzările vor fi mici”. Au avut dreptate. În primii doi ani, vânzările erau atât de mici, încât nu reușeam să plătim din ce încasam salariile și producția. Eram într-un cash-flow negativ permanent. Au fost anii cei mai grei!
Pe vremea aceea, intram în farmacii, întrebam cum merg produsele Ivatherm și mi se spunea aproape de fiecare data: Nu merg. Nu m-am îndoit însă niciodată că vom reuși. Și iată că astăzi, dupa 10 ani, Ivatherm e a patra marcă vândută în farmaciile din România și o prezență internațională în 10 țări. Privind retrospectiv, probabil cele mai mari provocări au fost cele ale primilor ani și recent cele legate de extinderea internațională, odată cu intenția noastră de a transforma Ivatherm într-un brand global.
Ce inovații pregătiți pentru anul viitor în materie de dermocosmetice?
Ne putem mândri cu câteva inovații ce reprezintă referințe absolute în cosmetologie. Resveratrol– activator al genelor longevității numite Sirtuine de către cercetătorii de la Harvard în crema anti-rid, Celule stem vegetale care regenerează celulele stem epidermice adulte în produsele Una, Glicanii care restabilesc comunicarea celulară impulsionând fibroblastii să producă mai mult colagen în crema Glicolift, Aquaphiline-Aquaporine cu rolul lor în hidratare și echilibrul hydric în piele în produsele Aquafil, sunt cateva din inovațiile noastre.
În toamna acestui an am creat gama Toleriskin lansată la Congresul Național de Dermatologie de la București, cu efect pro-biotic pentru pielea intolerantă. În acest moment, suntem preocupați de crearea de produse noi pentru Asia și Orientul Mijlociu.
Care sunt activitățile cărora vă dedicați timpul liber?
Călătoresc destul de mult și nu uit niciodată să mă bucur de frumusețea și cultura locului, oriunde aș fi, și chiar dacă sunt acolo doar pentru o zi sau două. Momentele de întâlnire cu familia, și cele în care revedem de fiecare dată prieteni dragi sunt printre cele mai relaxante și încântătoare.
Citesc literatură, filosofie, biografiile oamenilor pe care-i admir, reviste de specialitate. Practic meditația, yoga și fac mult sport. Sunt un om foarte disciplinat : ).
Care sunt pasiunile copiilor dumneavoastră? Sunt mai interesați de partea medicală sau mai degrabă de jurnalism?
Luca și Toma, la 11 și respectiv 8 ani nu au deocamdată nicio atracție pentru profesiile noastre. Ei construiesc lego, pictează, cântă la pian, joacă tenis cu plăcere și leagă prietenii cu mare ușurință. În general, le încurajăm pasiunile și curiozitățile în orice direcție s-ar manifesta ele.
Cum arată o zi de sărbătoare în familia dumneavoastră? Aveți anumite cutume pe care le respectați în fiecare an?
O zi de sărbătoare e de fiecare dată cu familia reunită. Ne adunăm în micul nostru trib familial, cu bunici, părinți, copii și prieteni dragi cu care împărtășim pățanii, întâmplări amuzante sau mici succese. Când ne adunăm împreună, ne încurajăm și ne susținem reciproc, ne simțim reîncărcați de energie și iubire.
Ne aflăm în acele momente în care eleganța unei femei o găsim dincolo de cuvinte. E acea perioadă în care ne privim în oglindă și parcă, doar cu zâmbetul potrivit, ne simțim împăcate și frumoase. Eleganța unei femei dincolo de cuvinte se regăsește și prin prisma atitudinii pe care o are, dar și a modului în care își poartă ținuta.
Tocmai de aceea, pentru această perioadă a anului și nu numai, este necesar ca doamnele să acorde o atenție deosebită atât vestimentației, cât și accesoriilor.
Pașii spre cele mai frumoase momente din această perioadă fă-i în niște pantofi de calitate. Conform Codului Bunelor Maniere, în prima parte a zilei, dimineața și după-masa, încalță pantofi de zi cu tocuri joase sau medii, din materiale mate, iar seara, alege o pereche de pantofi din piele lucioasă sau mată, închiși în față, fără degete la vedere.
În ceea ce privește geanta sau poșeta, la ceas de seară, adăpostește pe lângă ruj și pudră, și momentele speciale în care să te oglindești cu o poșetă-plic din piele, mătase sau materiale lucioase, asortată în nuanță cu hainele.
Potrivit Codului Bunelor Maniere, femeile nu trebuie să își ridice fusta când se așează, chiar daca au ca scuză sifonarea vestimentației. În prima parte a zilei pot opta pentru o rochie scurtă de sezon, un taior sau un deux-piece, iar seara doamnele pot apela la rochii de lungime medie sau lungă, din materiale prețioase: mătase, lamé, dantelă, satin, catifea.
În ceea ce privește accesoriile, bijuteriile pe care doamnele aleg să le poarte este necesar să fie asortate momentului zilei și ocaziei. Un șirag de perle purtat încă de dimineață nu reprezintă o dovadă de bun gust. Se va putea, mai degrabă, purta un lănțișor cu pandativ asortat vestimentației, dar nu se va purta aur cu argint în același timp.
Pentru momente sclipitoare, pe lângă colindători și cărți cu iz de iarnă, îți propunem să te bucuri, să fii atât de tu și să fii The Woman.
Sursă foto: www.pinterest.com
Singapore. Cluj-Napoca. 9,147 km. Și poșta electronică la mijloc. Așa a decurs întâlnirea noastră, la final de decembrie cu Doina Costache, Regional JBP Manager Google, după ce în martie am avut bucuria de a o avea pe scena The Woman.
Viața personală merge mână în mână cu viața profesională. Comparându-le, este necesar să ai la îndemână un set comun de principii, valori, idealuri. Despre schimbări profesionale, comunicare, nevoia permanentă de educație, așteptările noului an, dar și despre succes, vorbim cu Doina Costache:
„M-ai întrebat cum definesc succesul; încă îl caut. Nu găsirea succesului în sine este importantă pentru mine, ci drumul spre succes care mă poate modela în a fi cea mai bună versiune a mea, asta mă motivează”.

De circa 10 luni am făcut o schimbare radicală în viața personală și profesională alegând să mă mut în Singapore. Totul s-a derulat pe repede-înainte din momentul în care am luat decizia, mai ales pentru că sunt într-o perpetuă perioadă de învățare accelerată, încercând să mă adaptez la diversitatea culturală și spirituală din Asia. Cu siguranță că cele mai mare provocări întâlnite în noua viață au fost cum să creez relații de la zero cu parteneri de afaceri ce vin dintr-un mediu complet străin mie, cum să le citesc și să le deslușesc vorbele, dar mai ales gesturile, cum să balansez setea de cunoaștere și călătorii în întreaga Asie cu grija față de și nevoia de stabilitate a copilului meu. Este eterna provocare a femeii contemporane: poate avea totul și dacă da, cu ce preț?
Odată ajunsă în terminalul T0 în Singapore am avut pe lista de „important de rezolvat” cum să creez punți durabile de comunicare. M-au ajutat foarte mult empatia (dobândită în timp prin exercițiu de renunțare la egoism), toate cursurile de comunicare (pe care am fost norocoasă să le parcurg în dezvoltarea mea profesională) și inteligența emotională (înnăscută). Vezi? Nu există rețeta perfectă și nici nu ne putem baza doar pe ce avem noi înșine de la sine. Mai degrabă, merg pe motto-ul că „nu sunt perfectă, dar sigur sunt perfectibilă”. Educația continuă este răspunsul pe care îl dau de fiecare dată când primesc întrebări legate de succesul professional. Nu fac parte din categoria celor ce se bazează pe noroc, ci mai degrabă sunt adepta celor 99 procente de transpirație versus 1 procent inspirație.
M-ai întrebat de timpul propice de a ne dezvolta într-o companie și de a îmbrățișa valorile ei, iar eu ți-aș răspunde că încă dinainte de a te alătura unei companii, ideal ar fi să cercetezi puțin cultura ei organizatională și să te decizi dacă sunteți sau nu compatibili. Am comparat mereu viața în companie cu viața de familie: daca nu împărtășiți aceleași principii, aceleași valori, aceleași idealuri în viață, tu și partenerul de drum, personal sau profesional, nu veți avea o relație de lungă durată. Pentru cei ce se gândesc la o carieră într-o multinațională, pot oferi o perspectivă din experiența mea (de la 19 ani sunt „corporatistă” cu bune și cu rele):
– Oportunitățile nu se oferă, se construiesc. Pas cu pas. De obicei, pe termen lung. Privește înainte, gândește-te ce ai vrea să fii peste 2, 8, 10 ani, și mergând înapoi pe fir cronologic încearcă să îți dai seama de etapele importante intermediare pe care trebuie să le atingi și pune planul în miscare. Fiecare etapă nouă pe care o atingi îți va da satisfacția că ești mai aproape cu un pas de planul cel mare.
– Dacă ai noroc, o să întâlnești în jurul tău colegi senzaționali, super deștepți și cu suflet mare. Bucură-te de fiecare interacțiune, „fură” cu mândrie tot ce poți însuși din experiențe și alege-ți mentori care să te inspire. Dacă nu ești norocos, vei avea parte de oameni răutăcioși, mai puțin calificați și cu energie negativă. Învață cum să NU devii unul dintre ei și mergi mai departe. De cele mai multe ori, în cele mai multe companii vei găsi un amestec de oameni senzaționali și persoane toxice. Învață cum să îi deosebești și ai grijă ce înveți de la fiecare dintre ei.
– Folosește-ți propriul discernământ și găsește-ți/păstrează-ți individualismul. Nimic nu e mai simplu într-o mare corporație decât să fii „furat de val” la propriu, până când nu mai știi cine ești și ce te definește în afara jobului de „corporatist”.
– Orice job are un „job description”, dar depinde de tine în ce măsură faci ca jobul să fie al tău și despre tine, dincolo de fișa postului. Aici, clar intervine creativitatea fiecăruia. Pentru mine a fi creativ la job ține de brandul personal: sunt cunoscută profesional ca „Doina pur și simplu” sau „regionalul de la Google care se ocupa de x/y/z”? Diferența poate părea subtilă, dar este esențială pentru mine. Felul în care aleg să îmi îndeplinesc fișa postului aduce după sine o nuanță de unicitate care mă diferențiază de alți colegi ce pe hârtie îndeplinesc un job similar. Mai mult, mă ambiționează ca eu să devin reperul după care fișa postului este interpretată. Asta se poate face doar prin creativitatea de a practica ce presupune jobul, fără să lași jos standardul de calitate pe care orice job îl are intrinsec.

M-ai întrebat cum definesc succesul: încă îl caut. Nu găsirea succesului în sine este importantă pentru mine, ci drumul spre succes care mă poate modela în a fi cea mai bună versiune a mea. Asta mă motivează. Asta caut în viața de zi cu zi: ceva nou să învăț, ceva nou să descopăr, să aflu lucruri noi inclusiv despre mine și să fiu în 2016 varianta îmbunătățită din 2015.
Ce îmi doresc de la noul an? Cel mai tare îmi doresc să am timp să mă dedic unui nou curs executiv de formare profesională, diferit de cele pe care le-am parcurs până în prezent (unul cu University of Wales și al doilea în parteneriat cu Duke University). Timp să învăț, atât vreau de la 2016. Ah, și niste pantofi noi de designer. (Niciodată nu avem prea mulți, nu-i așa?)
Maia Morgenstern, cunoscuta actriță la nivel național și internațional de teatru și film a confirmat prezența la cea de-a V-a ediție a Conferinței de Leadership Feminin The Woman ce va avea loc în 10 martie 2016 la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca.
Evenimentul va reuni peste 300 de femei din mediul de business românesc cu scopul de a dezvolta comunitatea de femei de afaceri din România, dar și de a oferi cunoștințe legate de management, leadership, CSR sau lifestyle.
Conferința The Woman, ce stă sub semnătura agenției de evenimente Libero Events, revine în martie 2016 la Cluj-Napoca cu un număr mai mare de speakeri și noi subiecte de discuție pentru femeile dornice să se dezvolte atât profesional, cât și personal. Peste 10 speakeri vor împărtăși publicului din experiențele profesiei în cadrul prezentărilor, dezbaterilor și workshopurilor incluse în agenda evenimentului.
Alături de Maia Morgenstern, printre speakerii care au confirmat prezența la eveniment se află și Oana Marinescu (Fondator&Managing Director OMA Vision) și Mihaela Gînju (Partener &Director Executiv Erudio).
Maia Morgenstern ocupă din 2012 funcția de Director la Teatrul Evreiesc de Stat din București, iar de-a lungul carierei sale s-a remarcat prin talentul actoricesc premiat la nivel național și internațional. Unul dintre cele mai importante premii din cariera sa îl ocupă premiul obținut în 2004 la Festivalul Emma din Londra pentru Cea mai Bună Actriță din filmul „Patimile lui Hristos”, unde a interpretat rolul mamei lui Iisus.
,,Am tratat cu respect fiecare proiect în care am fost invitată să particip, am considerat acest lucru ca pe un dar al destinului. Fiecare proiect a constituit pentru mine o întâlnire, un prilej de a-mi încerca forţele, de a-mi cunoaşte limitele, de a explora în sufletul meu, în experienţa mea, de a căuta printre amintirile mele şi ale celorlalţi ceea ce este reprezentativ, ceea ce e puternic, ceea ce e până la urmă general uman.”, a declaratMaia Morgenstern.
Talentul, pasiunea şi munca neîncetată i-au fost răsplătite din primii ani ai carierei, printre cele mai importante distincţii se numără: Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler (2012); Ordinul Regal Nihil Sine Deo; Ambasador pentru Alianţa Civilizaţiilor în România sau Premiul Felix (European Film Awards).
Maia Morgenstern a mai câștigat și Premiul UNITER pentru Cea mai Bună Actriţă pentru rolul Lola Blau în spectacolul Astă seară Lola Blau; Premiul UNITER pentru cel mai bun rol feminin, Medeea din Trilogia antică; Ursul de Argint la Festivalul Filmului de la Berlin, pentru rolul din filmul Balanţa; Premiul Les stars de demain din Geneva pentru cea mai bună actriţă şi Premiul Criticii pentru rolul din filmul Balanţa.
A colaborat cu personalităţi din lumea teatrului şi filmului din ţară şi străinătate și o putem vedea în filme dând viaţă personajelor principale sau secundare ca Secretul lui Bachus, Balanţa, Cel mai iubit dintre pământeni, Orient Express, Le fin du silence, The Secret of Polichinelle, Domnişoara Christina.
Oana Marinescu este expert în comunicare strategică și public affairs fiind cunoscută publicului larg prin funcția de Director de Comunicare al Festivalului și Concursului George Enescudin București, elaborând și implementând împreună cu echipa sa strategia de comunicare.Din 2010, și-a înființat compania de consultanță în comunicare, PR și public affairs OMA Vision unde ocupă funcția de Fondator&Manager. De-a lungul carierei sale, Oana Marinescu a ocupat și funcțiile de Director General pentru Diplomație Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe(2008 – 2010), Secretar de Stat și Purtător de Cuvânt al Guvernului în perioada 2005-2007.
Mihaela Gînju are o activitate de peste 20 de ani în mediul de afaceri, iar de-a lungul activității sale profesionale a lucrat în companii precum Orange, GTS Telecom sau Arexim. Din 2006, Mihaela este Partenerşi Director Executiv al ERUDIO, o companie al căreiobiect de activitateestecreareaşiderularea de programeeducaţionale – la graniţadintreculturăşiafaceri – adresate top-managerilor din companiileromâneşti. CompaniaERUDIO a lansatprogramul “Erisma – Leadership creativ”, primul concept de acestfel din România,adresatunuinumăr de peste 400 top manageri.
ÎnscrierilepentruConferința de Leadership FemininThe Woman au începutîn15decembriepe site-ulevenimentuluiwww.thewoman.ro. Aflată la a V-a ediție, The Woman a adus din 2013 înfiecare an pescena din Cluj-Napoca femeicunoscute din mediulromânescprecumAndreea Marin (președintePrețuieșteViața), AndreeaRaicu (CEO AR Network), AmaliaEnache (Prezentator, PRO TV), RalucaKișescu (Commercial Marketing Manager Romania&Moldova, AVON), AmaliaSterescu (Personal Branding Advisor), Maria Grapini (MembruînParlamentul European), RucsandraHurezeanu (Founder & General Manager Ivatherm), Cornelia Nicolae (Country Manager Stefanel Romania) sauDoinaCostache (Partner Manager for Global Advertisers and Agencies Google).
Conferința este organizată de Libero Events, agenţia de evenimente şi PR, B2B şi B2C, sub semnătura căreia au loc conferinţe şi workshop-uri:The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Digital Travel Forum, Architecture Conference & Expo, Software Architecture Day, Java Day, Agile Day, Cluj Sales Conference, Signal Connect, dar şi târguri: Touristica.
Mulțumim partenerilor care s-au implicat în organizarea și susținearea acestui eveniment:
Powered by: Maxx Royal
Sponsor: AVON, Bijuteria Teilor
Recommended Travel Partner: Paravion
Official Car: RMB, Mercedez-Benz
Official Coffee: Meron
Premium Media Partner: Forbes
Parteneri: Mediatic, Sabion, Liberty Technology Park, Centrul Ortodontic Cluj, Vania Szasz, Centrul Medical Sanconfind, Chic Ville, EuroGSM, Canar, MAC, Paper Concept, UBC, Sublime, Angela Ciobanu, Evrika, Ciao Bella, Marty Restaurants, Impress, Tokyo Japanese Restaurant.
Mirela Bucovicean este cea care a înființat în urmă cu 5 ani Molecule F, platforma care aduce în prim-plan designul românesc.
De curând, a lansat într-un centru comercial din București cel mai mare concept store dedicat în exclusivitate designului românesc.
De la modă la plăcerea de a călători, de la dorința de a da societății ceva înapoi – așa cum definește ea progresul profesional, la axele creative care tind către extreme: “go normcore” sau “Dubai is calling”, The Woman prezintă în exclusivitate interviul cu omul de afaceri Mirela Bucovicean.
The Woman: Molecule F – concentrează întreaga modă românescă într-o capsulă, obținând o mică, dar rafinată parte a designului românesc. Cum s-a dezvoltat acest concept în ultimii ani?
Mirela Bucovicean: În 2010 am început cu o selecție foarte concentrată de numai 10 designeri. Astăzi, avem peste 50 de branduri, iar până la finele lunii ianuarie targetăm să avem spre 70. Când am lansat această platformă, am făcut-o mai mult dintr-o apreciere pentru designerii români. Nu gândisem un business plan, aveam doar sentimentul că este un proiect care va reuși.
Acum, după 5 ani, shop-ul online este unul gândit și gestionat ca un business sustenabil, funcționând pe o platformă de e-commerce în racord cu cererile internaționale, având o echipă completă: de la project manager specializat în e-commerce până la PR manager. Beneficiind poate și de avantajul primului venit, Molecule F a devenit repede un etalon în industria creativă.
Ne straduim în fiecare zi să fim buni, să performăm în mod constant, să aducem mereu ceva nou. Astfel, după 5 ani de online, am decis că Molecule F este un business care a crescut suficient cât să justifice și prezența în offline. La final de octombrie am deschis la Promenada cel mai mare concept store multisenzorial dedicat designului românesc în exclusivitate, asumându-ne din nou calea pionieratului. Vorbind despre dezvoltarea conceptului, de la un mic boutique online, în 5 ani avem un business care acoperă mai multe arii: online, offline, PR și organizare evenimente.
Succesul lui Molecule F a adus dupa sine new business extern, având în portofoliu companii multinaționale, de la IT&C până la FMCG, pentru care lucrăm ca boutique de comunicare specializat pe segmentul upper class și lifestyle.
The Woman: Cum definești progresul profesional, fiind o persoană care se reinventează constant?
M B: Ca să-l parafrazez pe Benjamin Franklin, progresul profesional este rezultatul autoperfecționării, al realizărilor și al succesului. Aș fi putut cita și din Robin Sharma sau Zig Ziglar, dar nu ei sunt pe hârtia de 100$.
Revenind la un registru mai serios, important mi se pare acumularea de cunoștințe și aplicarea lor cu succes.
Pentru mine progresul profesional este să cer în fiecare zi mai mult de la mine, să nu mă opresc la apariția unui succes intermediar, să învăț constant, să fiu curioasă, să caut răspunsuri, să pot da societății ceva înapoi.
The Woman: De la drept și relaţii economice internaţionale la presă și publicitate: o traiectorie care te-a îndreptat spre crearea Molecule F. Privind în trecut, cât de folositoare ți-au fost aceste experiențe pentru omul care ai devenit astăzi?
M B: Sunt cumulul tuturor experiențelor mele profesionale, dar și a oamenilor cu care am avut șansa să lucrez, profesioniști de la care am învățat enorm. Am început să lucrez la 14 ani și acest fapt mi-a dat ocazia să am câțiva ani de experiență în fața colegilor mei de generație. În plus, am beneficiat de educația mamei mele, care are un spirit antreprenorial foarte dezvoltat. Am schimbat peste 11 industrii diferite și fiecare în parte mi-a lăsat moștenire cunoștințe valoroase. După 25 de ani de experiență profesională, mă regăsesc în postura de lector, fiind fericită că pot împărtăși, la rândul meu, ce am învățat de-a lungul timpului.
The Woman: Care sunt criteriile pe care te axezi în alegerea designerilor cu care să închei parteneriate?
M B: La început a fost designul care atrage, apoi sunt atentă la calitatea materialelor, a finisajului și a croiului, la raportul preț-calitate. Am căutat mereu să văd identitatea designerului în fiecare colecție pe care o realizează. De regulă, preferăm să lucrăm cu designeri care au deja experiența producției și a câtorva sezoane, dar nu este o condiție exclusivă.
Acum, pe lângă toate acestea care au rămas valabile, mă interesează și calitatea umană. Vreau să lucrez cu oameni de bun simț pentru că îmi place ceea ce fac, pentru că o fac din pasiune, având în prim plan creșterea organică a business-ului și nu neapărat volumul profitului în acest moment.
The Woman: Există și situații în business în care refuzi parteneriate. Care a fost cea mai mare provocare în a spune ”nu” unui posibil partener?
M B: Se întâmplă să refuzăm colaborarea temporară cu anumiți designeri pentru că nu se încadrează în criteriile noastre de selecție. Spun temporară, pentru că o parte dintre ei evoluează și atunci reluăm discuțiile. Ne place să facem lucrurile având la bază argumente solide. S-a întâmplat să refuzăm și new business extern. Avem doar câteva motive care ne țin în loc: bugetul, clientul sau brandul nu ne sunt potrivite. Ca excepție, a fost un caz de care mi-a părut foarte rău că nu am putut reprezenta clientul. Ne plăcea să lucrăm cu clientul respectiv, credeam în brand, iar bugetul era corect. Refuzul s-a datorat unui conflict de interese între branduri.
The Woman: Molecule F se află atât pe piața online, cât și offline. Există planuri de a crea concept store-ul și în alte orașe din România, din afara Bucureștiului?
Mirela Bucovicean: Da, desigur. Aveam în discutie și în anii trecuți Constanța, pentru că este un oraș în care vindem, unde suntem cunoscuți și care are potențial financiar. Dar pentru o astfel de extindere mi-ar plăcea să avem un partener local, oriunde în țară.
The Woman: Ne poți da câteva exemple de orașe din care s-a comandat cel mai frecvent în acest an?
M B: București, Constanța, Timișoara, Botoșani, Arad, Londra.
The Woman: Ce poți să ne spui de tendințele în modă care vor urma?
M B: Despre trendurile de sezon prefer să las stiliștii să vorbească. Despre trendul unei industrii la nivel mondial, am observat o tendință din ce în ce mai mare către versatilitate și comoditate. Era consumatorismului a cam apus, iar acum se fac achiziții mai puține, mai atente, cu accent pe calitate sau preț mic, iar axele creative tind către extreme: “go normcore” sau “Dubai is calling”.
The Woman: Cum arată viața ta, dincolo de timpul pe care îl dedici conceptului Molecule-F?
M B: În opoziție cu viața profesională, care este foarte agitată, cu schimbări de ritm, la limita deadline-ului, cu evenimentele “glamouroase” la care particip, în privat sunt mai degrabă rezervată, domestică, introvertită, calină. Îmi plac serile de remi, cursurile de balet, concertele de muzică clasică de la Ateneul Roman. Îmi place să am grijă de cămin, să gătesc în week-end de plăcere, să mă uit la filme și să mă rog de pisică să toarcă. Ocazional, particip la raliurile de mașini clasice, în calitate de pilot sau copilot.
The Woman: Îți place să călătorești? Există o destinație pe care o adori sau care este pe travel-list de mult timp?
M B: Ador să călătoresc. Acum câțiva ani, mi-am propus să călătoresc în fiecare lună într-o altă destinație nouă, în afara țării. A fost un an generos cu mine. Încerc de câțiva ani să ajung în Asia de Sud – Est. Din motive independente de mine, nu-mi reușește. Așa că, pentru 2016 sper la o Bolivia unde mă așteaptă niște prieteni foarte dragi mie.
Genoveva Hossu este designerul de interior care aduce de un deceniu frumosul în casele oamenilor. Genoveva a lansat sub filosofia Decorating Life, INGENO, marcă a serviciilor de proiectare, decorare și management de proiect.
Designerul împărtășește cititoarelor noastre tendințele anului 2016 în acest domeniu, relația cu clienții, dar și detalii legate de munca sa care începe dis-de-dimineață: ”dacă nu investești constant în tine și nu ai o atitudine corespunzătoare față de meseria ta, riști să bați pasul pe loc. Și nu ai voie. Un alt lucru la care țin mult este reinventarea – mai ales în cazul domeniilor creative.”
The Woman: Care a fost momentul în care ai realizat că dorești să devii decorator?
Genoveva Hossu: Am devenit decorator într-o dimineață frumoasă de luni, în urmă cu 10 ani, când îmi savuram cafeaua acasă, visând la ceva mai mult. N-am știut până atunci niciodată ce aș vrea să fac, dar din ziua aceea, viața mea s-a schimbat uluitor. Toată pasiunea mea pentru frumos și-a găsit exprimare într-un domeniu pe care nu l-aș schimba acum, pentru nimic în lume.
The Woman: Cum ți-ai început cariera de designer?
G.H: Totul a început cu provocarea de a-mi decora de una singură casa. S-a produs în mine un declic, când căutam textile și decorațiuni pe piața românească… și n-am găsit nimic. Am înțeles atunci că am descoperit o nevoie pe care o puteam transforma într-o oportunitate de business atractivă, într-un domeniu la fel de atractiv. Au urmat apoi ani de muncă, specializări, design trip-uri și evenimente internaționale, la care participarea devenea tot mai necesară ca să-mi pot permite asumarea rolului de designer în adevăratul sens al cuvântului. După zece ani frumoși de activitate, toată creativitatea și energia mea debordantă s-au concretizat în cel mai mare vis al meu – INGENO, marcă a serviciilor de proiectare, decorare și management de proiect.
The Woman: Desing-ul interior presupune foarte multă creativitate. Care sunt sursele tale de inspirație?
G.H: De obicei, mă inspir din personalitatea clientului. Toate răspunsurile cred că se găsesc în felul lui de a fi – unic, de altfel. Istoricul familiei, pasiunile și preocupările care îl fac fericit, comorile ascunse în aptitudinile sale, toate, împreună, sunt izvor nesecat de inspirație pentru un design interior scos din tipare. Pe post de catalizator, mai folosesc târgurile internaționale de design, călătoriile, arta și… zilele liniștite, petrecute în familie.
The Woman: Ce activități zilnice întreprinzi ca și decorator?
G.H: Ca decorator și, mai ales, designer de interior, zilele sunt…un delir. Le încep la 04:30 dimineața, cu reluări de obiective și mailuri necitite, iar apoi, oscilez toată ziua între activitățile de șantier, întâlnirile cu clienții, delegările de sarcini și crearea conceptelor de design.
The Woman: Design-ul interior are și o latură personală deoarece fiecare persoană urmărește altceva. Cum ajungi să înțelegi nevoile clientului?
G.H: Mi-am făcut un obicei din a îmbina trecutul cu viitorul. Culeg cele mai frumoase povești de la clienții mei, caut în adâncurile personalității lor și extrag lucruri minunate: istorii de viață, membri de familie, hobby-uri și pasiuni ascunse. Așa îmi dau seama de nevoile lor și găsesc soluțiile cele mai simple, pentru a le satisface pe măsura așteptărilor.
The Woman: Care este cel mai dificil aspect în relația cu clienții?
G.H: Uneori, conceptul de design, alteori, bugetarea. Ceea ce nu înțeleg unii clienți e că, oricât de mult Google experience ar avea, nu știu toate insight-urile unui proces de amenajare interioară.
The Woman: Care sunt noile tendințe în materie de design interior?
G.H: În 2016, vom reveni la natură fără să scăpăm însă din vedere conceptul de dihotomie. Pe de o parte, se caută simplitatea și minimalismul suprem, pe de alta, se reinventează codurile luxului și extravaganței pornind de la materiale brute și neșlefuite. Suprafețele metalice, pietrele semi-prețioase, aurul, oglinzile, iluziile optice, culorile calde și cele optimiste, pline de viață deopotrivă, ne vor lua cu asalt interioarele, ca un simbol al echilibrului și calmului suprem, într-o lume marcată de dezechilibru și nesiguranță.
The Woman: Cât de receptivi sunt clienții la noile tendințe?
G.H: Destul de receptivi, aș zice. Românii se inspiră tot mai mult din stilul de viață occidental, iar de acolo, și interesul constant pentru noile tendințe. Avem de-a face cu o piață tot mai bine informată când vine vorba de design. Dacă la începutul carierei mele, eram nevoită să fac eforturi colosale de educare a pieței, pentru că nu exista un consumator de frumos, astăzi, altfel stăm la capitolul fashion, design interior și artă.
The Woman: Atunci când vine vorba de design interior, nu putem să nu fim curioase: ce stil ai adoptat pentru casa ta?
G.H: Nu e un stil bine definit. Mi-am dorit un decor plin de personalitate, deopotrivă impunător și elegant. Așa că l-am îmbrăcat în simboluri și motive neoromânești, în texturi naturale și ornamente bogate lăsate la vedere, iar apoi l-am îndulcit cu accesorii feminine. E o întoarcere simbolică în trecut, la rădăcinile noastre, prin care cred că mai suntem încă legați prin fire invizibile.
The Woman: Ai un spațiu de lucru pe care l-ai creat la tine acasă. Ce elemente nu ar trebui să lipsească dintr-un astfel de colț al ideilor amenajat în casele sau apartamentele noastre?
G.H: Sunt nedespărțită de cărți (de design), flori, creioane și coli de hârtie. Au o proprietate aparte de a stimula creativitatea și a naște cele mai frumoase idei.
The Woman: Ți-ai dezvoltat propria companie și propriul brand în urmă cu 10 ani. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat în tot acest timp cu privire la meseria ta?
G.H: Am învățat în primul rând, că dacă nu investești constant în tine și nu ai o atitudine corespunzătoare față de meseria ta, riști să bați pasul pe loc. Și nu ai voie. Un alt lucru la care țin mult este reinventarea – mai ales în cazul domeniilor creative. Când simți că nu te mai bucură ceea ce-ți făcea inima să salte de bucurie înainte, trebuie să demarezi urgent o schimbare. Altfel, te complaci în monotonie, iar asta nu e o opțiune pentru un „slujitor al frumosului”.
The Woman: Care sunt planurile tale de viitor?
G.H: Continui să pregătesc surprize și să mă inspir din diversitate. În două cuvinte, ce pot spune cu certitudine este că voi extinde filosofia Decorating Life, la nivel național, regional, international până când nu voi mai avea nici puteri și nici inspirație.
Adelina Chișu iubește viața și oportunitățile pe care le primește în fiecare zi. Cu o dorință de a se dezvolta și de a inspira, Adelina ocupă funcția de Marketing Manager la EBS România unde activează de peste 5 ani. Pasionată de comunicare și branding, Adelina ne vorbește despre provocările avute și sursele sale de inspirație.
The Woman: Care a fost traiectoria dumneavoastă în domeniul marketing-ului?
Adelina Chișu: La baza formării mele profesionale se regăsesc studii de jurnalism. Am avut însă o afinitate întotdeauna pentru întregul domeniu al comunicării, de aceea am început să mă implic încă din timpul facultăţii în diverse proiecte atât de PR cât şi de Marketing. Am început astfel, să descopăr tot mai adânc, acest domeniu atât de frumos şi provocator.
Am continuat o aprofundare în comunicare internaţională şi acum sunt doctorandă în branding.
Cel mai mult know-how am dobândit prin experienţă, lucrând şi studiind în permanentă date de specialitate. De-a lungul timpului am ocupat diverse poziţii, începând de la consultant, consultant senior şi coordonator/manager şi am activat în domenii precum: TV, ziar, auto, medical, industrie alimentară şi IT. Ascendenta mea profesională am resimţit-o când am început să lucrez pentru branduri mari în domeniul auto, precum Mercedes, iar mai apoi IT-ul- cea mai complexă zona pentru care am lucrat până la ora actuală.
Care considerați că sunt cele mai importante calități pentru o persoană care lucrează în marketing?
A.C.: De-a lungul timpului am învățat că în marketing, la fel ca și în viață în general, de departe cele mai importante calități ale unei femei sunt autenticitatea și puterea. Autenticitatea în forma ei cea mai pură, pe dictonul ”Să gândesc și să fac ceea ce simt”, iar puterea ca forță interioară. Pe lângă cele două, în munca mea mă las purtată de curaj, de pasiune și de oameni. Fără îndoială capacitatea mea de a crea relații e cea care m-a adus aici. Întâlnesc în fiecare zi oameni noi, iar energia mi-o iau din aceste relații.
Reprezentați compania EBS de peste 5 ani. Care sunt principalele provocări pe care le-a adus anul 2015 pe plan profesional?
A.C.: Întâlnirea mea cu EBS a reprezentat o șansă de afirmare profesională, fără dar și poate. Aici am reușit să-mi pun la contribuție toată pasiunea, toate contactele și energia. Anul 2015 a fost un an de o mare complexitate, a adus noi strategii și politici atât intern cât și extern. Am lucrat în toate zonele de marketing, prin optimizarea proceselor și a tuturor canalelor de comunicare.
Strategiile de comunicare internă au ocupat la fel de mult timp ca și partea externă, spre exemplu: o implicare şi mai mare în zona de CSR, o comunicare transparentă şi permanentă cu mass-media, pregătirea proiectului de branding pentru noul sediu EBS şi pregătirea unui proiect de rebranding pentru anii ce urmează.
Am lucrat la peste 25 de evenimente naționale, de dimensiuni medii și mari, evenimentele interne lunare, 5 conferințe de inovație în IT organizate la nivel naţional, dar şi 2 mari campanii naționale pentru brandul de angajator. Cred că 2015 a fost cel mai complex an de activităţi de marketing din istoria companiei, iar în acest moment cea mai mare provocare pentru noi o reprezintă petrecerea de Crăciun, ce va întruni peste 1200 persoane, şi va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Care sunt principalele dumnevoastră activități în viața de zi cu zi?
A.C.: Munca îmi ocupă mare parte din viață. Bănuiesc că nu e un clișeu dacă spun, cu mâna pe inimă, faptul că atunci când faci ceea ce-ți place e dificil să disociezi viața personală de cea profesională. Sunt o femeie asumată, fac parte din acea categorie a oamenilor care iubesc să muncească. Prietenii mei sunt parte vie din viața mea, familia mea și legăturile pe care le creez zilnic. Fac sport și am grijă de mine, îmi place să arăt bine și să radiez. Trăiesc viața din plin, iar asta îmi ocupă tot timpul.
Cum vă manageriați timpul pentru activitățile în care sunteți implicată?
A.C.: E nevoie să fiu sinceră, am vorbit despre autenticitate. Devine uneori dificil, în special în preajma evenimentelor. Multe resurse, multe persoane, întâlniri și creare de concepte…o nebunie. O nebunie frumoasă. Mă trezesc devreme, mă setez pentru mult neprevăzut și apoi mă apuc cu mânecile suflecate de activități. Îmi las timp pentru colaboratori și furnizori, știu că zilnic telefoanele sau întâlnirile cu ei sunt necesare. De asemenea mă asigur că păstrez energie și pentru mine. Între timp mă ocup de echipa mea, de proiectele pe care le derulăm în toată țara.
Care sunt secretele unei comunicări eficiente?
Eu nu cred că există secrete. Cred că e nevoie să comunicăm. E nevoie să ne depășim fricile în comunicare. Cele mai importante situații le-am depășit atunci când mi-am înfruntat fricile. Când ieși pe scenă în fața unei mulțimi de oameni tot ce poți să faci e să începi să vorbești deschis. Nimic nu mai contează în acel moment.
Aș spune că cel mai eficient e să ne aruncăm curajoși în comunicarea cu ceilalți, să spunem ce avem de zis, să ne facem auziți, iar ei ne vor urma.
Cât de accentuată considerați că este prezența femeilor antreprenor pe piața clujeană?
Văd tot mai des femei care au curajul de a se afirma. Sunt fericită că sunt în Cluj. Femei antreprenor? Nu e nevoie să enumăr numele femeilor de succes din Cluj. Ele sunt deja embleme. Învăț de la ele, mă inspir. Ia mult curaj și multă dedicare să-ți faci propria afacere. Ca om de marketing am sprijinit eu însămi crearea unor branduri. Mi-am dat seamă astfel că multe afaceri sunt de fapt femeile din spatele lor. Femei care știu cum să câștige. Nu doar femeile antreprenor creează această imagine pe care o am despre piața clujeană. Există multe femei în zona corporate care conduc afaceri de milioane de euro. Și fac totul cu artă. Sunt fericită să le văd: frumoase, puternice și curajoase.
Care sunt metodele pe care le-ați propune pentru a dezvolta și mai mult spiritul antreprenorial în rândul femeilor din Cluj-Napoca și nu numai?
O școală antreprenorială pentru femei? M-aș alia într-o asemenea acțiune cu femeile despre care vorbeam mai sus. Să aducem împreună toate aceste calități și să le dăruim femeilor care se întreabă în acest moment ”Ce să fac cu viața mea?”. Femeilor care au idei de orice fel și femeilor care își doresc să se găsească. Bineînțeles întâlnirile femeilor de afaceri sunt o mare sursă de inspirație. Dar imaginați-vă o școală de business pentru femei! Aș prelua cu drag materia Branding!
Ce vă motivează zi de zi?
Părinții mei! Frumosul și autenticul din ceilalți! Visurile și speranțele mele. Puterea de a crea frumos. Mă motivează echipa cu care lucrez și oamenii care îmi sunt mentori. Mă motivează să creez: evenimente, concepte de branding. Cred că atunci când creăm noi, suntem motivați pur și simplu. Nu încape îndoială. Ah, da, mă motivează să iubesc.
Care sunt planurile dumneavoastră pentru anul ce vine din punct de vedere profesional și personal?
În 2015 dincolo de serviciu am dezvoltat și alte proiecte de branding și strategice ce vor fi implementate în studiile de caz ale lucrării mele științifice de doctorat. În 2016 voi aprofunda această cercetare și mă voi concentra și mai mult pe zona academică.
Viața personală va ocupa un loc foarte important pentru mine. Voi vizita Africa, voi călători mult și mă voi dedica dezvoltării mele ca om. Anul acesta m-a inspirat vizita mea în Ierusalim și acolo mi-am propus câteva obiective de viitor. Doresc să trăiesc o viață plină în continuare, și să găsesc timp și energie pentru activitatea mea profesională, deopotrivă cu dragostea și călătoriile, prieteni și familie. Solicitarea profesională a sacrificat parte din timpul meu, așadar cred că vine momentul să ofer timp mie și celor din jurul meu.
Bianca Suciu este unul dintre numele reprezentative ale jurnalismului românesc. De 7 ani intră în casele noastre, ținându-ne mereu informați.
Bianca face parte din echipa Digi 24 și crede în capacitatea oamenilor de a-și depăși nivelul actual de performanță. Iubește noutatea din meseria de jurnalist, iar în ceea ce privește femeile-lider: „văd, mergând pe teren, tot mai multe femei bine ancorate în realitate, văd din ce în ce mai multe tinere care intră în antreprenoriat și au succes, văd femei care au un cuvânt de spus în domenii tehnice[…]. Ladies, keep up the good work!”

The Woman: Cum a început cariera ta de jurnalist?
Bianca Suciu: În 2008, în timp ce eram masterandă la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, aveam un coleg care era deja în domeniu. De fiecare dată când ne întâlneam la cursuri vorbeam cu el despre presă, despre cum este să fii jurnalist. La un moment dat, el m-a întrebat dacă aș vrea să merg în redacție ca să văd eu însămi ce presupune o zi din viața lui. Zis și făcut. Pe finalul zilei însă, a avut loc un accident și în redacție nu era niciun reporter. Redactorul-șef de pe atunci m-a întrebat dacă vreau să merg la filmare. De ce nu? Și am pornit. Am fost. Am avut noroc cu un operator care m-a ajutat, m-am întors în redacție, am scris știrea și așa a fost prima mea zi de jurnalist. A doua zi făceam parte din echipă.
De atunci sunt în domeniu. De atunci sunt pe teren alături de colegii mei operatori. De-a lungul anilor am întâlnit oameni, jurnaliști valoroși, care m-au lăsat să fur meserie și care m-au sfătuit. Cred că acest lucru este extrem de important la început: să fii în redacții alături de profesioniști care nu se tem să își împărtășească experiența.
Presa a devenit a doua ta casă. Cum arată acum o zi din viața ta profesională?
B.S.: Lucrurile diferă de la o zi la alta. Asta și iubesc la această profesie: noutatea. Acum sunt în redacția din Cluj, într-o oră sunt în drum spre un subiect în cine știe ce localitate, de unde cine știe când mă întorc. Iubesc oamenii, iubesc și respect poveștile lor. Până la urmă, eu nu fac altceva decât să transmit mai departe ceva ce ei au creat. Sunt și cazuri în care subiectele vin cu o încărcătură emoțională extraordinară, când ajung acasă și poate abia atunci realizez drama pe care am relatat-o. Pe teren, la fața locului, mă concentrez să îmi fac meseria, intru într-un anumit ritm de lucru, însă acasă, când trag linia, sunt un om cu tot mai multe stări trăite pe teren spuse sau nespuse.
Care sunt pasiunile unui jurnalist în zilele noastre?
B.S.: Nu știu care sunt în general pasiunile unui jurnalist în 2015. Mie îmi place foarte mult să citesc. Îmi plac biografiile și cărțile cu un caracter aplicat. Tot timpul citesc mai multe cărți în paralel, mai mereu este una în așteptare. Cred foarte mult în capacitatea oamenilor de a-și depăși nivelul actual de performanță, cred că potențialul nostru este uriaș, așa că noi nu trebuie decât să ne cunoaștem mai bine și să îl scoatem la suprafață, iar anumite lecturi ne ajută să găsim puterea și instrumentele pentru a face acest lucru.
Cât de mult timp dedici proiectelor în care ești implicată?
B.S.: Dacă accept să fac parte dintr-un proiect, mă dedic în totalitate. Nu cred că timpul pe care îl oferi sau folosești este grăitor, ci mai degrabă rezultatele.
Dacă ar fi să dai un sfat tinerelor care aleg lumea presei, care ar fi acela?
B.S.: Să aibă răbdare să parcurgă toți pașii naturali. Să învețe de la cei din jurul lor. Să știe că, la fel ca în orice alt domeniu, rezultatele și recunoașterea vin în timp. Nu este un domeniu ușor, dar dacă ajungi să îl iubești, nu este decât un drum: tot înainte.
Multe tinere cu care am intrat în contact de-a lungul anilor venind în practică în redacțiile în care am muncit își doreau să ajungă prezentatoare. Poate acest job are o strălucire mai mare, însă tot timpul le-am spus că pentru a fi un prezentator/realizator bun, nimic nu este mai valoros decât câțiva ani pe teren, de reporterie, acolo unde te lovești direct de subiect, acolo unde vezi mersul lucrurilor, acolo unde se întâmplă lucrurile. Cred cu tărie că valoarea unui prezentator vine din experiența sa pe teren.
Consideri că există femei-lider formidabile? Ce calități ar trebui să aibă acestea?
B.S.: Chiar de curând citeam un studiu potrivit căruia procentul femeilor-lider în România a scăzut în ultimii ani și că ne aflăm pe locul 25 în Uniunea Europeană din acest punct de vedere. Nu știu care este explicația la nivelul întregii țări, însă pot vorbi din experiența mea. Văd, mergând pe teren, tot mai multe femei bine ancorate în realitate, văd din ce în ce mai multe tinere care intră în antreprenoriat și au succes, văd femei care au un cuvânt de spus în domenii tehnice. Cred că pur și simplu trebuie să avem răbdare, iar rezultatele muncii lor se vor vedea în următorii ani. Abia aștept viitoarele studii! Până atunci: Ladies, keep up the good work!
Ce înseamnă succesul pentru tine?
B.S.: Nu știu, chiar nu știu cum să îl descriu. Pur și simplu, dacă simți că ești împăcată cu ceea ce faci, dacă mergi zâmbind la locul de muncă și acasă, e suficient.
În ceea ce privește grija pentru tine, ai un anumit ritual de frumusețe după care te ghidezi?
B.S.: Nu neapărat, fac lucruri obișnuite ca și orice altă femeie. Nu uit însă de mine, indiferent de situație. Ah, și sunt fan al uleiului de cocos.
Cât de important este să fii în echilibru cu tine, atât la nivel profesional, cât și particular?
B.S.: Echilibrul și încrederea în sine sunt importante în ambele domenii. Ne ajută să mergem mai departe. Nu cred însă, că poți să le faci pe ambele la același nivel. Nu cred că există super oameni, ci cred că de-a lungul timpului oferi pe rând unui domeniu mai mult sau mai puțin, în funcție de context.
Cum arată 2016 pentru Bianca Suciu – jurnalist? Dar pentru Bianca Suciu – femeie?
B.S.: Sper ca 2016 să îmi dea putere să fac față tuturor provocărilor care vor veni atât pe plan profesional, cât și pe plan personal.
Nina Moldovan este CEO la Liberty Technology Park din Cluj-Napoca, primul parc tehnologic autentic din România.
În paralel, își manifestă interesul pentru O.N.G.-ul Spherik Accelerator Association, a cărui scop principal este susţinerea şi promovarea antreprenorilor români, dar și pentru City Travels, agenţia de turism în care este asociată din 2007.
Face parte și din AFA – Asociația Femeilor de Afaceri, care contribuie de peste 10 ani la consolidarea comunităţii de business locale.
Nina Moldovan a răspuns întrebărilor noastre, considerând că ”România este o țară care promovează mult femeia în diverse domenii în ultimii ani și acest lucru este de apreciat, întrucât acest echilibru duce treptat spre creșterea valorii în societate.”

The Woman: Cum arată în viziunea ta o persoană de succes?
Nina Moldovan: Cred că succesul ține de percepția personală și felul în care ți-ai definit așteptările, și mai ales, de ceea ce ești dispus să faci pentru a deveni și a avea ceea ce îți dorești.
Să te percepi tu ca o persoană de succes este cel mai important aspect, nu doar felul în care te privesc alții, căci un element de bază al succesului personal este autocunoașterea și dezvoltarea ta permanentă ca om.
Cei care își caută fericirea când își definesc succesul îmi par cei mai aproape de reușită, atât în viața personală cât și în cea profesională, căci în această căutare îți găsești activitățile, oamenii și jobul care îți fac plăcere, în care vei pune suflet, nu doar timp și efort, iar lucrul acesta se vede și rezultatele nu întârzie să apară.
Care consideri că sunt calitățile necesare unei femei de succes în România?
N M : România este o țară care promovează mult femeia în diverse domenii în ultimii ani și acest lucru este de apreciat, întrucât acest echilibru duce treptat spre creșterea valorii în societate.
Cred că e nevoie de ambiție și perseverență, energie, dar și puțin idealism și neapărat integritate. Este important să avem încredere în noi și să nu ne pierdem feminitatea, să nu devenim blazate sau insensibile pe parcursul drumului, ci mai mult: să construim împreună cu cei ce ne sunt alături și să devenim mai buni.
Acest parcurs nu este prea facil și trebuie mereu să balansezi între elemenetele pro și contra și să acționezi astfel încât, ideal, să nu regreți niciodată o decizie luată. Pentru asta, în primul rând trebuie să te cunoști foarte bine și apoi să fii conștient de complexitatea situațiilor și implicațiile ulterioare, să fii mereu o persoană foarte responsabilă.
Care sunt principiile după care te ghidezi în viață?
N M: Cred în colaborare, onestitate, educație și muncă.
Consider că a fi onest oferă destul spațiu de dezvoltare și transparența necesară de a folosi timpul în mod cât mai productiv. Trebuie să fii onest/(ă) mai întâi față de tine, dar și în relațiile cu cei din jur. Sunt sigură că investind în tine și în oamenii din jurul tău ai toate șansele să obții ce îți dorești căci vei fi și sprijinit.
Care este cea mai mare provocare pe care ai avut-o în cariera ta?
N M: Am avut parte de provocări diverse de-a lungul carierei mele. Dar ceea ce am considerat ca o mare provocare acum 10 ani, azi mi se pare atât de simplu. Experienţa este cea care îmi lipsea la 20 ani, dar aveam destul curaj şi inocenţă să cred că totul e posibil. Cred că adesea am acceptat provocări mari, de a mă implica în proiecte ambiţioase, tocmai pentru că nu mi-e teamă de multă muncă şi responsabilitate şi am considerat aceste provocări ca fiind reale şanse. Exact cum a fost și cazul proiectului Liberty Technology Park Cluj. Am făcut trecerea de la turism și HORECA la un parc tehnologic.
Ce te inspiră în viața de zi cu zi?
N M: Poveștile de success, dar mai ales puterea revenirii. Îmi place să ascult, văd, contribui pe cât pot la povești de succes ale oamenilor din jur și mă inspiră toți cei care știu să se “adune” după un eșec și merg înainte chiar mai determinați.
Ești implicată în asociația non-profit Spherik Accelerator Association pe care o coordonezi. De ce ai ales să susții și să promovezi antreprenorii români?
N M: Pentru că îmi plac poveștile de succes. Dar lăsând asta la o parte, cred că talent pool-ul actual de absolvenți și tineri profesioniști oferă o sursă importantă de start-up-uri și noi inițiative. Cred că este important să oferi mediul, dar și resursele pentru ca lucrurile să se întâmple pentru cei destul de dedicați să se implice. Cred că și ei contribuie la schimbarea pozitivă pe care ne-o dorim în societatea de azi.
Mă bucur să fac parte din Spherik Accelerator, dar mai ales mă bucur că am găsit oamenii entuziaști și dornici să se implice pentru a pune bazele acestei asociații și apoi pentru a dezvolta programe foarte complexe și competitive destinate antreprenorilor în devenire și nu numai.
Care sunt pașii pe care i-ai recomanda tinerilor antreprenori și pe care ar trebui să îi ia în considerare la începutul unei cariere?
N M: Dacă aș putea să revin în trecut cu siguranță aș profita de fiecare moment al acelor ani valoroși când poți învăța atât de repede și ușor. O educație cât mai bună și mai complexă este un atuu foarte important în viitoarea carieră.
Pe scurt: Să învețe. Să analizeze. Să greșească. Să testeze. Să aplice. Și să reitereze. Și apoi să cunoască lume, să fie receptivi și dedicați si motivați de rezultate calitativ superioare, dar mai ales să se cunoască bine cât mai repede, să știe ce îi motivează și ce își doresc, astfel încât decizia de a o urma o carieră sau de a înființa o afacere să fie în direcția împlinirii lor.
În luna octombrie a fiecărui an, Forbes România celebrează spiritul antreprenorial, reunind cele mai creative, mai curajoase și mai întreprinzătoare personalități de business din România în cadrul Galei Forbes 500 Business Awards.
Cu această ocazie vor fi decernate mai multe premii reprezentanţilor celor mai importante companii care activează pe piața din România, dar şi antreprenorilor care s-au remarcat în ultimul an prin acţiunile lor în zona mediului de business.
Anul acesta, evenimentul va avea loc în data de 22 octombrie 2015, la Le Chateau, într-un cadru dedicat excelenței și eleganței.
Editia din 2014 s-a bucurat de prezența a peste 350 de antreprenori, oameni de afaceri și manageri generali. Cu această ocazie au fost dezvăluite superlativele mediului de afaceri românesc și au fost premiați cei mai de seamă antreprenori români și cele mai impoartante companii care activează pe piața din România.
Parteneri ai evenimentului:
GOLD Partner: BMW Group România, Vodafone România
Mai multe detalii despre eveniment și modalități de participare la: evenimente@forbes.ro sau la telefon 0721.265.669 – Cristiana Pătru
Stefanel – brandul din Italia care este vizibil în cele mai importante oraşe din România a deschis un nou magazin în Iulius Mall, Cluj-Napoca, promovând luxul accesibil, produse de înaltă calitate şi în tendinţe. Pe Cornelia Nicolae – Country Manager la Stefanel ai avut ocazia să o cunoşti şi ca speaker la “The Woman”, eveniment ce stă sub semnătura Libero Events, vorbind celor 300 de persoane prezente despre leadership-ul feminin.
Te întrebi şi tu în ce constă succesul unui brand internaţional şi care sunt paşii pe care e necesar să îi urmezi pentru a-l trăi? Aflăm în rândurile ce urmează cum lucrurile bune devin realitate atâta timp cât crezi în ele.
The Woman: Felicitări pentru noul magazin deschis la Cluj! Promiteţi luxul accesibil celor care trec pragul “Stefanel”. Aţi creat un concept pe care credem că fiecare persoană îl aştepta.
Cornelia Nicolae:
Multumesc pentru ganduri. Ne doream sa revenim in Cluj si visul a devenit realitate acum. Brandul Stefanel este cel mai longeviv brand de fashion care a intrat pe piata din Romania in anii ‘90 si ramane in continuare un brand premium de nisa. Moda pentru STEFANEL nu inseamna doar a se imbraca, dar si o atitudine delicata si sofisticata, iar avantajul este ca hainele pot fi purtate timp de mai multe sezoane fara a se demoda.
T.W.: Stefanel este un brand “made in Italy”. Care sunt acele lucruri care definesc un brand internaţional, extins în peste 12 locaţii în România?
C.N.:
Brandul de origine italiana STEFANEL a fost creat in 1959, iar amploarea dezvoltarii business-ului din cei 50 de ani de cand activeaza pe piata de fashion retail se datoreaza faptului ca produsele STEFANEL sunt expresia celor mai inalte standarde de calitate si inovatie. STEFANEL include tricotajul in ADN-ul sau, iar colectiile de casmir confirma in fiecare sezon acest fapt.
T.W.: Care sunt aşteptările legate de noul magazin Stefanel din Cluj-Napoca?
C.N.:
Ce ne dorim in Cluj..ne dorim in fiecare oras unde avem o locatie: cliente fidele si vanzari.
T.W.: Dacă tot vorbim despre viitor, ne poţi dezvălui planurile pe care le are Stefanel în următoarea perioadă?
C.N.: STEFANEL continua dezvoltarea si extinderea in Bucuresti si in tara. Avem in plan deschiderea in acest an a unei noi locatii in zona de vest a tarii si nu ne oprim aici:)
T.W.: Cum arată o zi din viaţa unui Country Manager al unui brand atât de puternic precum “Stefanel”?
C.N.: Pozitia de Country Manager implica multe responsabilitati si obligatii. Te obliga sa mergi inainte, sa construiesti, dar te si motiveaza – cineva iti recunoaste munca. O zi din viata mea arata ca o cursa in parcul de distractii. Plec spre birou in jur de ora 9 si ajung destul de repede. In masina dau o mare parte din telefoane, iar la prima ora imi citesc e-mailurile si imi fac strategia pentru ziua respectiva. Vorbesc cam 2-3 ore zilnic la telefon si primesc in jur de 100 de e-mail-uri. Dar o zi de lucru poate incepe si cu un mic dejun de business – o intalnire cu unul dintre reprezentantii centrelor comerciale sau o discutie cu un vizitator. Se poate incheia fie cu participarea la un eveniment sau la un workshop.
T.W.: Care sunt sfaturile pe care le oferi persoanelor care îşi doresc să managerieze un business de acest fel?
C.N.: A fi un om de afaceri de succes sau politician de succes trebuie sa accepţi sa poti sa te instruiesti toata viata, sa ai calitati morale din educatia de acasa si apoi dobandita si sa ai calitatii native de lider pe care sa le dezvolti prin instruire. Le recomand sa fie dispuse sa munceasca zi de zi cu aceeasi dedicatie si sa se trezeasca devreme pentru asta. Sa-si propuna sa invete cu fiecare ocazie cate ceva, sa se perfectioneze in domeniul pe care l-au ales, Sa nu se lase coplesite de esecuri si sa nu renunte usor: esecurile sunt foarte bune atunci cand stii sa inveti ceva din ele. Nu in ultimul rand, sa se respecte pe sine si pe toti cei cu care are de-a face.
Cu 15 ani de experienta in marketing, Raluca Kisescu, Senior Manager Commercial Marketing Avon Romania si Moldova, este unul dintre principalii actori ai domeniului, in Romania.
Sub tutela ei, AVON Romania s-a angajat in proiecte curajoase si inovatoare, obtinand recunoasterea la nivel national si international. In cei 9 ani de cand coordonează tot ce ce inseamnă activarea de brand pentru Avon, Raluca si-a pus amprenta pe multe dintre cele mai indraznete proiecte din Romania, multe in zona de advertising neconventional.
9. Cum a fost anul 2014 pentru Avon faţă de cel anterior?
A fost un an foarte bun, am crescut în ritm cu creșterea pieței, ne păstrăm poziția de lider. Dincolo de cifre, am reușit să lansăm prima platformă Avon de crowdfunding din lume, care oferă posibilitatea fiecărui cumpărător de produse cu fundiță roz sau cu simbolul infinitului (emblemele celor două campanii sociale) să aleagă cazul sau proiectul pentru care vrea să doneze. Până acum donațiile se strângeau într-un fond și Avon direcționa banii pentru campanii de educare, achiziții de aparatură medicală și susținerea adăposturilor victimelor violenței domestice. Acum oricine achiziționează un produs social poate decide pe cine vrea să ajute dintre cazurile înscrise pe doneazăcuavon.ro.
10. Care este sfatul tău pentru femeile aflate la începutul carierei?
Să aibă curaj și să aibă răbdare, să asimileze informații, să învețe, să citească, să asculte, dar să-și construiască o carieră pe autenticitatea lor, nu pe scheme impuse de alții. Valoarea oricăruia dintre noi este sinele.
11. Ce ar trebui să nu facă niciodată o femeie de afaceri?
Să se comporte ca un bărbat de afaceri.
12. Care sunt caracteristicile pe care ar trebui să le aibă o femeie pentru a avea succes în business, fie în domenii specifice bărbaţilor sau femeilor?
O să pornesc de la premisa că trăim cu speranța unei societăți civilizate în care valorile sunt autentice. Și atunci, caracteristicile oricui pentru a avea succes sunt cele cu care am crescut acasă și la școală: educația, bunul simț, dorința de a învăța, curajul de a risca, pasiunea de a lăsa în urmă ceva. Pentu că orice business se construiește cu oameni, cred că cea mai importantă trăsătură de succes este plăcerea de a crește oameni alături de businessul pentru care ei lucrează. Dacă ei au succes, și tu ca liderul lor vei avea. Nu forțat de instrumente ale departamentului de resurse umane, ci forțat de propria ta chemare.
13. La ce nu ar trebui să renunţe niciodată o femeie de carieră?
La sine. La ceea ce îi place, la hobby-uri, la dragoste, la familie, la prieteni, la ceea ce o definește ca femeie.
14. Ce iti dă sau ti-a dat putere să depăşiti momentele critice din carieră, în cazul în care au existat?
Oho, momente critice au fost, sunt și vor fi, nimeni nu scapă de ele. Eu mi-am dat întotdeauna putere în toate momentele delicate, fie ele din carieră sau din viața de zi cu zi. Bineînețeles, au contat cei dragi, familia, copilul, prietena cea mai bună, prietenii cei mai apropiați, dar până la urmă eu m-am scuturat și am mers mai departe. Cred că bucuria pentru viața a primat întotdeauna oricărui hop.
15. Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care le primesti de la participanţii unor conferinţe la care esti speaker?
Dacă folosesc produse Avon – da, normal, le și spun pe care le folosesc și pe care nu, mi s-ar părea o ipocrizie să nu. Dacă mă tentează antreprenoriatul – evident, dar fiecare moment își are ceasul său. Cum am rezistat atâția ani – întrebati-mi șefii și colegii cum au rezistat ei Am rezistat nu este corect, e ca și cum m-aș fi chinuit să număr acest timp, când de fapt eu nu știu când a trecut. Am făcut ce mi-a plăcut, am învățat, am crescut, am fost lăsată să-mi folosesc creativitatea.
16. Publicul te ajută, iti dă energie în astfel de situaţii?
Da, este o energie a publicului care îmi dă aripi și îmi reamintește de ce mi-aș fi dorit să dau la facultatea de teatru.
17. Pe finalul interviului, am dori să le transmiţi un mesaj femeilor care participa la The Woman.
Am participat la multe conferințe, fie cu public mixt, fie exclusiv dedicate publicului feminin. Anul trecut am fost prima dată la The Woman și am fost impresionată de la organizare, la participante, de la invitate la poveștile lor. Și eu am învățat din exemplele celorlați speakeri, dar și din întrebările îndrăznețe ale celor din sală. No, la The Woman Cluj chiar e fain, vino și tu!
Cu 15 ani de experienta in marketing, Raluca Kisescu, Senior Manager Commercial Marketing Avon Romania si Moldova, este unul dintre principalii actori ai domeniului, in Romania.
Sub tutela ei, AVON Romania s-a angajat in proiecte curajoase si inovatoare, obtinand recunoasterea la nivel national si international. In cei 9 ani de cand coordonează tot ce ce inseamnă activarea de brand pentru Avon, Raluca si-a pus amprenta pe multe dintre cele mai indraznete proiecte din Romania, multe in zona de advertising neconventional.
1. Care au fost începuturile carierei tale?
Timide, ca toate începuturile. Acum mai bine de cincisprezece ani, când am trimis prin poștă un CV mic, de o pagină (pentru că mărisem fonturile) pentru un post de asistent de marketing. Mi-a plăcut anunțul din ziar, era singurul care avea atașată o poză cu un model feminin. M-am gândit că nu poate fi un post sec, dacă anunțul era ”altfel”.
2. Ai avut de la început un plan bine pus la punct? Sau s-a construit de-a lungul timpului o dată cu câştigarea de experienţă?
Din păcate nu sunt cel mai bun exemplu al planului bine pus la punct, pentru mine viziunea asupra vieții are mereu o fereastră deschisă către ceva. Am avut întotdeauna un cadru de referință, nu am rătăcit dintr-o pasiune în alta, dar nu sunt nici pe departe fata cu pixul și agenda care știe exact ce face ca să ajungă undeva. Am stat mai bine de jumătate de an după absolvirea facultății să caut acel job ”ideal„, pentru că nu vroiam să intru într-un sistem rigid. Am știut însă la momentul angajării unde vreau să ajung, ce mi-ar plăcea să fac și am lăsat timpul și lucrurile să curgă înspre acolo, chiar dacă adesea mai pe ocolite decât mi-aș fi dorit eu. Ce am construit însă alături de oamenii care mi-au acordat încredere a fost curajul de a-mi pune în valoare punctele bune, cele cu care pot face diferența.
3. Cum a început colaborarea cu Avon?
Frumos, cu o primă zi de lucru la fosta brutărie Deutschland din Piața Dorobanți, răsfoind broșura de care urma să mă ocup, notându-mi produse, diferențe și prețuri, iar apoi cu o tură de Mega Image pentru a vedea produsele și prețurile competitorilor din retail. Și la vreo două săptămâni cu o prezentare în power point, grafice de vânzări și altele în fața a cincisprezece noi directori zonali de vânzări, printre care și Angela Crețu, actualul Vicepreședinte Avon pe Europa de Est și Turcia. Eu habar nu aveam de powerpoint, dar nici n-aș fi vrut să se știe asta, mă gândeam că voi strica toată buna impresie de la interviu. Așa că m-am chinuit câteva zile lungi să nu se vadă asta. A, și cu expedierea a vreo două sute cincizeci de scrisori de mulțumire pentru participarea la interviul de asistent de marketing, adică un fel de ”vă mulțumesc că ati candidat pe acest pot, dar eu sunt titulara”. Pentru cei douăzeci și trei de ani de atunci, era aroganța maximă!
4. Care a fost parcursu tău în interiorul companiei?
De la asistent de marketing am ajuns coordonator pentru piețele noi deschise cu ajutorul filialei din România, respectiv Moldova, Serbia și Bosnia. Apoi am devenit managerul departamentului de marketing planning – cel responsabil de broșuri, prețuri, estimări, iar acum zece ani am devenit directorul de marketing Avon România, prin preluarea departamentului de PR&Advertising. În ultimii cinci ani acest rol a fost extins cu departamentul de digital, inclusiv e-commerce, ca o urmare firească a dezvoltării acestei zone. Și Moldova a fost integrată pieței din România, așa că răspund de ambele piețe. Îmi place să cred că parcursul meu a semănat mai mult cu o cursă transatlantică decât cu una charter prin vecini.
5. Este simplu sau nu să fi manager într-o lume a femeilor, într-o astfel de companie construită pentru femei?
Sincer, nu cred că a fi manager într-o lume a femeilor este mai simplu decât într-o lume a bărbaților. Poate, dintr-o anumită perspectivă, este mai delicat, căci o populație preponderent feminină înseamnă mai multe emoții, mai multă atenție, mai multă delicatețe. Și mai multe concedii de îngrijire a copiluluiPot spune că este frumos, că m-am simțit utilă prin prisma creșterii multor oameni din departamentul de marketing.
6. Care a fost evoluţia companiei o dată cu creşterea ta? ( în cazul acesta ne-ar ajuta dacă ai putea să ne dai nişte cifre, procente sau exemple de campanii)
S-a maturizat, ca și mine. Când am venit eu, acum cincisprezece ani, directorul general de atunci vorbea că în cinci ani compania va ajunge la cincizeci de milioane de dolari cifră de afaceri, iar noi îl priveam mirați, că abia erau două. Intuiția lui a fost bună, încă din 2002 suntem lideri pe piața cosmeticelor și continuăm să ne păstrăm poziția. Maturizarea a venit cu experiențe și proiecte care au dat un sens dincolo de cifre și mie ca angajat și brandului Avon. Tot din 2002 suntem susșinători activi ai cauzelor sociale feminine, respectiv a campaniei pentru sănătatea sânilor și ulterior a celei împotriva violenței domestice. În 2007 am câștigat un premiu la Cannes Lions cu campania ”1 din 8 femei riscă să dezvolte cancer la sân pe parcursul vieții”. Suntem mai mult decât orice un brand social, a cărui grijă este deopotrivă frumusețea și sănătatea femeilor, încrederea în sine și respectul de sine. Anul trecut am lansat prima platformă de crowdfunding – www.doneazacuavon.ro – din întreaga lume Avon.
7. Este dificil să întelegi ce vor femeile, astfel încât să poţi construi strategii de vânzare?
De ce nu îi întrebați pe bărbați, cred că lor le este cel mai greu să înțeleagă ce vor femeile? De fapt, dificultatea nu este de a înțelege femeile (care oricum nu se vor lăsa niciodată înțelese, fie vorba între noi), ci de a asimila multitudinea de informații legate de femei și de a le transpune în oferta brandului Avon, astfel încât să fim autentici. Cu toții avem acces la aceleași surse de informare și înțelegere, important în construcția strategiilor de vânzare este să alegem ceea ce ne reprezintă pe noi ca brand și pe femeile cărora ne adresam ca și consumatoare.
8. Concurenţa pe zona de produse cosmetice este tot mai puternică. Care sunt secretele promovării brandului Avon vs. companiile concurente?
Concurența este întotdeauna un lucru benefic, pentru că forțează creativitatea, curajul, calitatea. Mai mult chiar, concurența pe această piața a depășit de mult granițele ”celui mai bun preț” și celor mai multe minute de publicitate la televizor. De câțiva ani, concurența se manifestă la nivele din ce în ce mai rafinate din zona PRului, marketingului în timp real, evenimentelor BTL, social media, ceea ce înseamnă și mai multă creativitate și mai mult curaj. Și nu plictiseală! Secretul nostru este o rețetă foarte simplă, perseverență și constanță în comunicare, autenticitate locală în contextul unui brand internațional și grijă față de femei, prin cele două campanii sociale pe care le derulăm.
Monica Ion managing partner Psihoselect, este trainer certificat international, membru Quantum Leap – T. Harv Eker’s program. Are o experienta de peste 16 ani in vanzari. A format peste 2.000 de oameni de vanzari si desfasoara programe de coaching cu manageri de top din Transilvania. A sustinut Traininguri in tara si in strainatate. Impreuna cu Claudia Indreica au infiintat Psihoselect acum 14 ani. Monica este manager, coach, trainer, mama si pasiunea ei nr. 1 sunt vanzarile. Incheie 7 din 10 vanzari si clientii o iubesc. Ii place sa ajute oamenii si sa contribuie in mod pozitiv la dezvoltarea lor. Monica este pasionata de invatare si ii are ca maestri pe T. Harv Eker, Dr. John F. Demartini, Tony Robbins, Alex Madossian, Blair Singer, Menis Yousry si altii. Este tot timpul bine dispusa si clientii o suna adesea si pentru a se contamina cu buna ei dispozitie! Monica imbina intr-un mod unic cunoasterea si experienta din diferite domenii pe care le-a studiat si aplicat: business, legi universale & spiritualitate, dezvoltare personala si vanzari. Acest lucru ii permite sa ofere perspective multiple si solutii unice pentru cerintele si problemele clientilor.A participat la training-uri in strainatate cu T. Harv Eker, Dr. John F. Demartini, Tony Robbins, Alex Madossian, Blair Singer, Menis Yousry.
Descriere Workshop “Seductia in vanzari”
In cadrul workshop-ului voi vorbi despre ce inseamna sa fii femeie in vanzari, care sunt calitatile care ne recomanda si cum putem sa le folosim in avantajul nostru. Cum calitatile si abilitatile oamenilor de vanzari de succes sunt prezente intr-o masura mai mare la femei decat la barbati, cum poti sa devii constienta de acele abilitati, cum sa le stapanesti si cum sa le pui in aplicare. Vom discuta despre cum poti sa reusesti ca femeie in vanzari.



