Author: Mara Lazăr

Într-o industrie percepută adesea ca impersonală și rigidă, o abordare axată pe construirea relațiilor de încredere, cât și susținerea valorilor umane se dovedește o strategie eficientă pe termen lung pentru societatea de avocatură JGV și Asociații, unde timp de 17 ani concentrarea pe echipă a adus o evoluție constantă, fiind astăzi printre cele mai importante societăți de avocatură în aria de practică personal injury.

Într-un interviu alături de Ioana Culachi – Managing Associate, Andrea Kovacs – Managing Associate, Aurelia Ciobanu – Managing Associate și Loredana Dumbravă – Senior Associate, explorăm fațetele leadership-ului feminin în avocatură prin propriile lor experiențe de format și consolidat echipe, dar și mentorat tineri la început de carieră.

Ioana, cum a arătat drumul tău de la junior la rolul de manager, rolul de a coordona echipe? Care sunt pașii pe care i-ai urmat și care au fost cele mai mari obstacole? 

Cred că nu am făcut excepție de la visele, greșelile și șovăielile oricărui tânăr în acest domeniu.

Am vrut să reușesc cu orice preț, dar semnele succesului nu s-au arătat de la început. Am schimbat mai multe joburi la început, unde am cunoscut și am avut parte de duritatea vieții de avocat. Cred că ceea ce am făcut diferit față de ceilalți și care mi-a asigurat oarecum creșterea este că am avut foarte multă răbdare și am fost dispusă să învăț. Nu am gândit pe termen scurt, ci strategiile mele au fost pe termen mediu și lung. De asemenea, am învățat din fiecare dosar și din fiecare experiență în parte și am înțeles că experiența se acumulează în timp.

Ca manager, am fost și sunt foarte apropiată de oamenii cu care lucrez și pe care îi coordonez. Din punctul meu de vedere, cel mai important capital al unei companii sunt oamenii. Relația de încredere pe care am construit-o cu colegii mei și la care lucrez zi de zi este cheia succesului, în primul rând ca om, apoi ca profesionist.

În mod sigur, am vrut să devin mai bună zi de zi în ceea ce fac și să fiu un exemplu și o inspirație pentru colegii mei. Am împărtășit atât succesele, cât și eșecurile, pentru că și din acestea am avut multe de învățat și mi-am dorit ca din experiența mea să beneficieze și cei cu care lucrez.

În acest domeniu, cel mai mare obstacol este lipsa de control privind rezultatul muncii tale. O cerere de chemare în judecată nu este ca un mecanism în care dacă faci totul bine funcționează și obții soluția cea bună, iar dacă greșești, mecanismul nu funcționează. Există dosare în care am muncit enorm, iar rezultatul nu a fost nici pe departe pe măsura efortului depus. Există un grad de subiectivitate mare pe care trebuie să-l combatem cu un grad crescut de responsabilitate și experiență, pentru că nu ne permitem ca subiectivismul uman să ne împiedice să obținem ce este mai bun pentru cei cu care lucrăm.

Aurelia, când a apărut în viața ta ideea de a deveni avocat? Cum ți-ai descrie acest drum de la primul gând la cariera de astăzi?

Poate că pare clișeic, dar mi-am dorit să devin avocat după ce m-am angajat și am învățat cum să aplic noțiunile învățate în timpul facultății în practică. 

Recunosc că am avut și ajutor în acest sens, datorită mentorului meu, de la care însă am încercat să preiau pe parcurs doar lucrurile bune din profesia aceasta. Este dificil de spus cum aș descrie primul gând de când am ales acest drum până la cariera de astăzi, dar o să sumarizez prin trei cuvinte: dificil, provocator și frumos. 

Dificil – deoarece sunt momente în care există o presiune foarte mare pe care noi înșine, ca avocați, o punem pe noi pentru ca lucrurile să iasă bine, provocator – deoarece zilnic avem cazuri și situații noi sau neprevăzute care ne împing limitele și ne impulsionează să ne dezvoltăm cât mai mult atât din perspectiva profesiei, cât și personal, iar frumos – deoarece profesia de avocat ne oferă o libertate pe care alte profesii nu o oferă și ne dă posibilitatea de a îmbina utilul cu plăcutul. 

Mereu mi-am dorit mereu sa fiu un lider și să pot inspira oameni. Am început să îmi construiesc acest drum, încă de când ocupam poziția de “legal assistant”, am avut oportunitatea ca încă de atunci să pot lua studenți în practică și sa îmi antrenez abilitățile de manager.

Din fiecare poziție pe care am deținut-o în cadrul societății, am încercat să iau tot ce ține mai bun din acel rol cu responsabilitățile aferente. În plus, „o poziție” este doar o recunoaștere a firmei pentru activitatea ta, poți face activități de un anumit fel fără ca titlul să releve acest lucru. Dar dacă firma simte nevoia să recunoască titlul tău, cred că atunci te afli în locul potrivit.

O carieră presupune mai multe etape profesionale la care o persoană ajunge pe perioada călătoriei sale profesionale, iar toate acestea se construiesc în timp, cu răbdare și perseverență. Ca în orice profesie, ca să poți ajunge într-o poziție de management, trebuie mai întâi să cunoaștem noi înșine ce presupune fiecare rol în parte, pentru a putea transmite mai departe celor pe care îi coordonăm valorile și responsabilitățile ce vin cu fiecare funcție.

Cel mai greu, dacă pot spune așa, este să înveți cum să dezvolți, organizezi, să rezolvi diverse probleme atât cu clienții cât și cu angajații, dar și să poți păstra „talentul” oferind în același timp sprijin continuu și îndrumare pentru cei pe care îi coordonezi.

Pentru a ajunge în poziția de Managing Associate, a trebuit mai întâi să învăț eu cum sa îmi dezvolt anumite abilități precum răbdarea, abilitățile de comunicare, gestionarea timpului flexibilitatea și capacitatea de adaptare la circumstanțe noi, de a învăța din greșeli, și totodată cum sa fiu atentă la nevoile celor din jurul meu. 

Drumul spre a fi un lider nu este unul ușor, pentru că înainte de a împărți sarcini și a finaliza cu succes anumite proiecte, este esențial să te adaptezi în funcție de nevoile celui care se află în subordinea ta și să îl poți inspira în așa fel încât să poți obține cele mai optime rezultate, iar în paralel să înveți constant să îți îmbunătățești abilitățile și să îți lărgești aria de expertiză.

Ceea ce mi-am dorit a fost să pot fi un model de urmat pentru cei din jurul meu și să pot contribui direct la dezvoltarea lor profesională, și indirect, la cea personală.

Andrea, povestește-ne despre tine. Cum ai ales acest drum și ce simți astăzi privind în retrospectiv?

Eram o adolescentă care citea foarte multe cărți, voiam să cunosc lumea, îmi plăcea mult să învăț. M-au atras mult domeniile socio-umane, de Crăciun primeam la un moment dat numai cărți despre istorie și politologie de la părinți. Voiam să înțeleg cum funcționează societatea, care sunt diferențele majore dintre marile curente de gândire, cum va arăta viitorul. Eram plină de energie, așteptam cu nerăbdare să pot face și eu ceva palpabil, să mă specializez în ceva.

Foarte devreme am decis că vreau să devin avocat, mi se părea o profesie fascinantă. Știam că presupune mult efort, dar acest lucru nu m-a deranjat deloc, totdeauna mi-a făcut plăcere să învăț, iar la facultate mă simțeam în largul meu. În fiecare vară participam la tabere organizate de Facultatea de Drept din cadrul ELTE Budapesta, alături de studenți de la drept din mai multe țări vecine, dar și la tabere tematice privind viața publică. Îmi plăcea să fiu la curent cu tot ce se întâmplă și să dezbat problemele de atunci cu tinerii de vârsta mea.  

Mi-am început activitatea profesională ca paralegal la o firmă de avocatură din Budapesta, în timpul celor 2 ani cât am învățat la Facultatea de Drept a PPKE din Budapesta, în cadrul unui program de parteneriat pe care această instituție îl avea cu Facultatea de Drept din cadrul UBB. Astăzi, mă bucur să coordonez echipe din rolul de Managing Associate și să dau mai departe pasiunea mea pentru această profesie.

Nu regret niciun moment alegerea pe care am făcut-o la numai 13 ani, cred că profesia de avocat mi se potrivește. Această profesie te provoacă intelectual tot timpul, ceea ce îmi place în continuare foarte mult. 

Povestiți-ne despre munca din spatele profesiei de avocat, ceea ce nu se vede de obicei. Cum arată și ce presupune, de exemplu pregătirea pentru un proces sau întocmirea unui dosar complet?

Loredana Dumbravă: Pe lângă ceea ce vedem în sala de judecată, munca noastră de avocat, de cele mai multe ori, se duce în spatele cortinei. Presupune nenumărate ore de studiat dosarul, doctrina și jurisprudența, de discuții cu clienții – de multe ori aceste discuții cu clienții sunt printre cele mai dificile. Suntem puși de multe ori să explicăm clienților lucruri pe care nici noi nu ni le putem explica despre ceea ce se întâmplă în sala de judecată.

Nu în ultimul rând, munca noastră presupune enorm de multe gânduri – dacă am făcut tot ceea ce am putut pentru clienții noștri. Până la finalizarea dosarului și deseori și ulterior terminării dosarului, ne gândim la ce să făcem mai bine, la ce am fi putut face astfel încât să obținem soluția cât mai corectă pentru cel pe care îl reprezentăm.

În domeniul în care noi activăm, munca noastră de avocat presupune și să știi foarte bine să îl asculți pe client, să îi înțelegi nevoile și dorințele cu atât mai mult cu cât vorbim despre oameni care au trecut prin adevărate drame.

Fiecare om, fiecare avocat este unic. Cu toate acestea, ca în orice altă profesie, pentru a fi un bun profesionist trebuie nu doar să ai o cunoaștere aprofundată a domeniului în care activezi, ci trebuie să ai foarte bune abilități de comunicare. Un bun avocat trebuie să fie capabil să prezinte cazurile în mod clar și convingător, atât în scris, cât și oral. Argumentele trebuie să fie structurate logic și prezentate într-un mod care să fie ușor de urmărit de judecători și clienți. El trebuie să știe când să fie ferm și când să fie conciliant, jucând astfel un rol cheie în avansarea intereselor clientului său.

De asemenea, așa cum am arătat și anterior un bun avocat trebuie să aibă capacitatea de a asculta nevoile clienților, să fie, înainte de toate, un bun ascultător. Înțelegerea detaliată a situației și așteptărilor clientului este crucială pentru a putea construi o strategie juridică solidă.

Însă, una dintre cele mai valoroase calități pentru un avocat, din punctul meu de vedere, sunt empatia și capacitatea de a înțelege perspectiva și emoțiile altora. Aceste trăsături contribuie la crearea unei relații de încredere între avocat și client, esențială pentru o colaborare fructuoasă. Un avocat empatic este capabil să vadă situația prin ochii clientului, ceea ce îi permite să ofere soluții personalizate și compasiune atunci când este necesar. Acest lucru ajută la atenuarea stresului și anxietății clienților, oferindu-le un suport moral pe lângă cel juridic.

Însă, ceea ce nu ar trebui să facă niciodată un avocat este să renunțe la principiile sale. Integritatea și etica sunt nu doar cerințe legale, dar și un pilon care asigură că toate acțiunile avocatului sunt realizate la cel mai înalt standard profesional.

Andrea Kovacs: Fiecare avocat se raportează la activitatea profesională în spirit propriu. Sunt colegi cărora le place să improvizeze, eu sunt o persoană mai organizată. 

În primul rând îmi place să cunosc fiecare element al stării de fapt, dar trebuie să recunosc că mi s-a mai întâmplat să nu-mi spună adevărul complet clientul pe care îl reprezentam. Pentru asta trebuie să fii un bun psiholog și un bun comunicator – să explici fiecare scenariu clientului și să-l faci să aibă încredere deplină în tine, spre binele dosarului. 

Apoi, prefer să am asupra mea în copie toate actele ce prezintă interes în cauză, și consider un gest de eleganță să fie transmise din timp atât instanței, cât și adversarului documentele pe marginea cărora se vor purta discuții la proxima înfățișare. Am întâlnit în practică colegi care depun în sală documente stufoase, punând în situații neplăcute atât instanța, cât și adversarul. Sunt acele situații în care trebuie să improvizăm în fața instanței, pe baza textelor de lege incidente, dar cine se pregătește temeinic pentru fiecare termen, va depăși cu mai mare ușurință astfel de situații. 

În al treilea rând, prefer în măsura posibilităților evident, să depun și note sau concluzii scrise la dosarul instanței, pentru că în momentul deliberării, instanța deja nu își va mai aduce aminte de tot ce s-a susținut în sală.

Ioana Culachi: Munca din spatele profesiei de avocat începe chiar din anii facultății, continuă în perioada stagiaturii și, de fapt, nu se termină niciodată, pentru că în acest domeniu trebuie să fii întotdeauna la curent cu modificările legislative, să te adaptezi fiecărui client și să faci față unor provocări diferite. Oricât de multă experiență ai avea, mereu te poate surprinde ceva, așa că procesul de învățare și dezvoltare este continuu. Pregătirea pentru un dosar începe încă din prima zi în care ai preluat cauza și presupune o multitudine de activități care se pot întinde pe parcursul chiar a câțiva ani.

Pregătirea unui dosar înseamnă nu doar cunoașterea și studierea legislației aplicabile și a absolut fiecărui înscris din dosarul respectiv, ci înseamnă și cunoașterea și comunicarea foarte bună cu clientul, cunoașterea adversarului astfel încât la susținerile acestuia să poți da un răspuns competent și, de asemenea, înseamnă să te poți adapta rapid în fața completului de judecată și a „apăsa acele butoane” la care magistrații reacționează pozitiv.

Aurelia Ciobanu: În spatele profesiei de avocat, la fel ca în orice altă profesie, lucrurile nu sunt mereu „roz”. În fapt, pentru a putea vorbi despre succes într-un anumit dosar sau gestionarea unei anumite situații, zilnic suntem nevoiți să depunem mult efort și să dezvoltăm strategii potrivite pentru fiecare dosar/situație, pentru a obține un rezultat bun sau optim pentru clientul nostru.

Dincolo de efortul depus, cu cât un dosar sau o situație juridică este mai complexă, acest lucru generează un grad de stres și presiune asupra noastră, a avocaților, pe care eu personal încerc să îl compensez cât de des pot cu activități în viața mea personală din care să îmi iau energie pentru a merge mai departe.

Pregătirea pentru un proces sau întocmirea dosarului aș putea spune că reprezintă partea finală. Ceea ce este cel mai important este pregătirea unei strategii, prezentarea acesteia către client, ca mai apoi să decidem împreună care este soluția cea mai optimă pentru acesta, și implicit cea care generează cele mai puține riscuri.

Cum a arătat pentru voi primul caz în care v-ați implicat ca avocat?

Ioana Culachi: Primul dosar în care m-am implicat ca avocat a fost, evident, în perioada stagiaturii. Era vorba despre un accident de muncă, noi reprezentam partea responsabilă civilmente și prima instanță de judecată era Tribunalul. 

Ca stagiar, aveam voie să punem concluzii doar la judecătorie. Cu toate acestea, mentorul meu mi-a spus că „trebuie să te arunc în groapa cu lei și să te descurci”, așa că m-a trimis doar pe mine la toate termenele. Tot eu am redactat toate lucrările în acel dosar, practic ajunsesem să visez toate detaliile tehnice. Îmi amintesc faptul că am avut emoții foarte mari, eram cea mai tânără avocată din sală, iar la primul termen s-a invocat o excepție de care nu mai auzisem până atunci. Nici nu era greu având în vedere că aveam doar 2 luni experiență ca avocat stagiar. Când am început să vorbesc, nu aveam idee ce urma să spun… când am terminat, nu știam dacă avuse vreun sens ceea ce spusesem. Dar acea experiență a construit fundația carierei mele, iar încrederea oferită atunci de mentorul meu a fost impulsul de care aveam nevoie. 

Nu pot să spun că emoțiile s-au diminuat pe parcurs, dimpotrivă. Dar îmi voi aminti toată viața acea prima experiență și faptul că am învățat mult de la fiecare avocat care se prezenta în dosarele de pe listă.  

Aurelia Ciobanu: Îmi este greu să vorbesc doar despre un singur caz, deoarece încă de la început am fost implicată în mai multe dosare în același timp. Dar, dacă ar fi să povestesc despre primul meu litigiu, acesta a fost unul din domeniul achizițiilor publice care a durat aproximativ 3 ani, în care Autoritatea Contractantă nu achitase către Antreprenor (clientul nostru) contravaloarea lucrărilor suplimentare ce intrau în categoria lucrărilor diverse și neprevăzute din contract, litigiu pe care l-am câștigat. 

Însă, fiind pasionată de drept maritim, aș vrea să menționez unul dintre cazurile mele preferate respectiv, când a trebuit să fac o cerere de sechestru asupra unei nave civile ce trebuia să plece din Portul Galați, deoarece Cumpărătorul, după ce clientul nostru a încărcat marfa, voia să plece fără să o plătească. A fost cel mai „scurt” litigiu, deoarece la două ore după ce am înregistrat cererea, mulțumim aici și profesionalismului de care a dat dovadă Tribunalul Galați, Cumpărătorul a plătit clientului nostru suma de aproximativ 1 mil. Euro.

Ce v-a învățat nou despre voi avocatura, profesional și personal?

Loredana Dumbravă: Avocatura este un mod de viață, nu doar o profesie, astfel că odată ce ai urmat această cale, inevitabil te schimbi. Printre primele sfaturi primite la începutul stagiaturii a fost să învăț să îi ascult pe cei din jurul meu înainte de a-mi exprima vreo opinie. 

Acest sfat m-a ajutat foarte  mult și în viața personală, am învățat să fiu mult mai atentă la cei din jur, la problemele lor. Mai mult, dosarele pe care le gestionăm, problemele clienților, te influențează și în viața de zi cu zi, inevitabil ne fac să ne bucurăm mai mult de viață și de ce ne oferă.

Însă nu doar avocatul Loredana Dumbravă a adus o schimbare omului Loredana Dumbravă, ci și omul Loredana Dumbravă și-a pus amprenta asupra avocatului care am devenit.

Andrea Kovacs: În momentul în care am început să colaborez cu firme mari de avocatură și am intrat în dosare complexe, mi-am dat seama că sunt capabilă de eforturi pe care nu le-aș fi crezut: am lucrat inclusiv vineri seara cu maximă concentrare, dacă termenul de depunere a lucrării era luni la prima oră. Am învățat cât de importantă este capacitatea de sinteză a informațiilor relevante și transmiterea lor în negocieri sau în acțiuni, specularea fiecărui element care poate susține cauza clientului. 

Mi s-a confirmat și faptul că anumite etape nu pot fi sărite din punct de vedere profesional și ceea ce vedeam la început de drum la avocați renumiți și apreciați de mine poate fi atins cu ambiție.

Ioana Culachi: Aceasta profesie m-a ajutat să perfecționez și să aprofundez acele calități pe care le aveam, dar care erau poate, neșlefuite. Profesional am învățat că jocul se joacă până în ultima secundă, că trebuie să perseverezi și să nu renunți să lupți pentru ceea ce crezi. Pot spune că acest principiu se aplică și în viață pentru ceea ce îți dorești cu adevărat.

Care sunt calitățile care nu ar trebui să îi lipsească unui avocat? Dar ce nu ar trebui să facă acesta niciodată?

Andrea Kovacs: Din experiența mea pot spune că ideal ar fi să fim echilibrați și calmi ca avocați, pentru că de multe ori soluția din dosar nu se observă la prima vedere. Am avut situații în care după mai multe zile de cugetare și studiu mi-am dat seama cum trebuie să pun problema în dosar, în așa fel încât instanța să îmbrățișeze argumentele mele. 

Echilibrul face mai ușor să aprofundăm o problemă, să nu sărim de la un argument la altul de dragul de a ameți instanța sau adversarul. Identificarea celei mai bune strategii într-un dosar, comunicarea strategiei în scris și oral presupun concentrare maximă și foarte multă răbdare. 

Consider că un avocat nu ar trebui să se abată niciodată de la regulile colegialității față de confrați. Personal, am experimentat un episod extrem de neplăcut din acest registru, care m-a pus serios pe gânduri la momentul respectiv, și în urma căruia mi-am pierdut o mare parte din iluziile cu care am intrat în această profesie. 

Ioana Culachi: Această profesie implică multe calități, este genul de profesie în care nu te oprești când ai obosit, ci te oprești când ai terminat. Cea mai importantă calitate pe care ar trebui să o aibă un avocat este aceea de a fi Om, pentru că în acest domeniu foarte dur din multe puncte de vedere, am observat cum pasiunea pentru profesie este înlocuită de cinism, aroganță și de obsesia de a câștiga cât mai mult.

Nu cred că ar trebui să promită lucruri pe care nu le poate face sau obține, doar pentru a convinge un client că este cel mai bun avocat. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să mintă, pentru că, mai devreme sau mai târziu, reputația lui va avea de suferit și, odată pierdută, reputația este foarte greu de recuperat.

Aurelia Ciobanu: În ceea ce privește calitățile care nu ar trebui să lipsească unui avocat, din punctul meu de vedere, sunt următoarele: adaptabilitatea, creativitatea, managementul timpului, asumarea responsabilității, munca în echipă, abilitățile de comunicare și deschiderea la nou.

Consider că pentru profesia de avocat este foarte important să fim și versatili și să ne adaptăm mereu „pieței”. Așadar, ceea ce nu ar trebui niciodată un avocat să facă este să se „plafoneze” și să nu mai fie deschis la „nou”. Profesia noastră, ca și altele de fapt, prin esența ei, impune ca noi să ne adaptăm mereu la ceea ce se întâmplă în piață, dar și la generațiile tinere, de la care în mod evident, deseori, avem de învățat.

Când v-ați simțit cu adevărat cel mai mândre în profesia pe care o practicați?

Andrea Kovas: Au fost două momente de care îmi aduc aminte cu plăcere. În primul caz am fost felicitată inclusiv de procurorul de la instanța de fond, pentru că am obținut achitarea clientei noastre, trimisă în judecată pe nedrept, am susținut noi, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, victima fiind chiar soțul dumneaei. A fost al doilea dosar de accident rutier în care am intrat, nu aveam experiența pe care o am acum în dosarele penale. Cu toate acestea, am reușit să demontez pas cu pas logica profund greșită a parchetului, odată prin admiterea plângerii la soluția de clasare față de celălalt șofer (adevăratul vinovat), obținerea redeschiderii urmăririi penale față de acesta, dezvoltarea dosarului până la trimiterea lui în judecată în paralel cu achitarea pe fond și în apel a clientei noastre. A fost momentul în care am simțit că am contribuit efectiv la soluționarea corectă a unui dosar extrem de complicat.

Un al doilea caz a fost cel în care am reușit să obțin redeschiderea urmăririi penale după o altă soluție de clasare, urmată de trimiterea în judecată a șoferului vinovat și condamnarea acestuia pentru infracțiunea de ucidere din culpă. În accident a fost implicat un biciclist nevinovat care tocmai se deplasa cu copilul de numai 7 ani să-și cumpere înghețată, minorul fiind martor ocular al accidentului în care și-a pierdut părintele nevinovat.

Ioana Culachi: Mândră mă simt de fiecare dată când primesc aprecieri de la clienții pe care îi reprezint, clienți care observă profesionalismul, empatia și implicarea mea în cauza respectivă și își manifestă mulțumirea și recunoștința că i-am reprezentat. Cred că nimic nu se compară cu această recunoaștere pe care omul/clientul respectiv și-o manifestă atât pe parcursul derulării dosarului, cât și la final. 

Foarte mândră mă simt și când colegii avocați mai tineri cu care lucrez învață de la mine, indiferent că mergem împreună în instanță sau îi îndrum în legătură cu strategia într-o anumită cauză. Ambele exemple au legătură cu acest sentiment împlinitor că faci diferența în viața unor oameni și că efortul tău este remarcat și apreciat.

Aurelia Ciobanu: Nu aș putea să aleg doar un moment. Consider că fiecare soluție a unui dosar sau situații juridice are un impact asupra mea, în sensul că mereu învăț ceva nou, chiar dacă câștig sau pierd un dosar.

Însă, aș putea spune că m-am simțit mândră de profesia mea în momentul în care am primit recunoaștere din partea clienților, dar și în momentul în care persoanele pe care le-am coordonat au obținut soluții foarte bune, deoarece în acest mod mi s-a dovedit că am avut un aport asupra dezvoltării lor profesionale.

Loredana Dumbravă: Reușita în avocatură necesită, în primul rând, cunoștințe, talent și, desigur, perseverență. Consider că a reuși nu este un rezultat al unei acțiuni individuale, ci al unui șir lung de eșecuri din care tu însuți înveți. Orice mică victorie este construită pe nopți nedormite, muncă, studiu intens, frustrări și eșecuri.

Succesul în gestionarea unui dosar are mai multe fațete. Sunt mândră de fiecare dată când am o reușită. Pentru mine, succesul înseamnă să rezolv problema clientului sau să obțin o decizie judecătorească care părea greu de atins sau pur și simplu să anticipez o schimbare înaintea adversarului și să iau măsurile corecte ce se impun.

În egală măsură, pentru mine succesul mai înseamnă și bucuria de a fi de folos celor din jur, ajutându-i și sprijinindu-i.

Având în vedere călătoria voastră de până acum, ce ne puteți spune despre leadershipul feminin în această industrie, unde preponderent sunt femei?

Ioana Culachi: Având în vedere parcursul meu profesional, trebuie să recunosc faptul că cel mai mult am învățat de la bărbații avocați, cu care am colaborat de-a lungul timpului. Însă, în această profesie și în viață în general, sunt foarte importante reperele după care ne ghidăm, și dacă acestea sunt repere care ne ajută să evoluăm este mai puțin important dacă sursa inspirației este de genul masculin sau feminin. 

Ceea ce contează cu adevărat este calitatea oamenilor, experiența de viață, inteligența managerială și dorința lor de a împărtăși informațiile și instrumentele necesare evoluției și creșterii profesionale. Cred că motivul pentru care au ajuns să fie numite femei în funcții de conducere este capacitatea mai mare a acestora de a conduce prin empatie și prin puterea exemplului, de a întări și echilibra activitatea echipelor prin încurajarea colaborării și prin inteligența emoțională pe care femeile o posedă. Însă, înainte de a fi feminin sau masculin, leadershipul trebuie să fie despre oameni, despre meritocrație, imparțialitate și sisteme de valori.

Indiferent de vârstă, de generație și de gen, trebuie înțelese și asumate principiile de bază: focusul pe nevoile clientului, integritatea, colegialitatea.

Pentru mine, a fi un lider înseamnă, în primul rând, a fi viu, a-ți păstra creativitatea, curiozitatea, compasiunea și dragostea pentru oameni chiar și atunci când ești umilit, înăbușit sau redus la tăcere. Cea mai dificilă sarcină a unui lider este să învețe să treacă peste suferință. A conduce și, totodată, a-ți depăși stresul personal care vine odată cu procesul de conducere, necesită disciplina interioară.

Aurelia Ciobanu: Consider că prezența femeilor în rolul de conducere promovează o cultură a incluziunii, inspirând alte femei să își urmărească visurile, aspirațiile și, totodată, ajuta la demontarea barierelor sistematice care ne împiedică uneori progresul, în raport de faptul că avocatura încă mai este considerată o „lume a bărbaților”.

Din punctul meu de vedere însă, indiferent de sex, un lider trebuie să aibă capacitatea de a-i inspira pe cei din jurul său, sa fie un model de urmat, contribuind direct la dezvoltarea profesională a celor din subordinea sa, dar indirect și la dezvoltarea personală, pentru că la sfârșitul zilei, lucrăm cu oameni. 

Societatea noastră de avocatură lucrează preponderent cu tineri avocați, astfel că bariera dintre influența profesională și cea personală a unui tânăr avocat este extrem de sensibilă, drept pentru care cei care au rolul de lideri sau mentori trebuie să se adapteze în funcție de stilul fiecăruia, pentru a obține cele mai optime rezultate și pentru a avea bineînțeles o influență „constructivă” în dezvoltarea carierei tinerilor. Până la urmă esența leadershipului este de a-ți pune amprenta în mod pozitiv asupra carierei persoanelor pe care le coordonezi.

Loredana Dumbravă: Este ușor de observat că femeile sunt majoritare în profesiile juridice. Mai mult decât în alte profesii – femeile au ocupat și ocupă între cele mai înalte funcții de conducere (minister, CSM, conducerea instanțelor sau a parchetelor, judecători de Curte Constituțională, au propria firmă profesională sau sunt parteneri, manageri coordonatori în firme de avocatură, notariat, executori judecătorești, Legal Director în companii etc.), aspect ce dovedește din plin că, în justiție, femeile chiar sunt egale cu bărbații și implicarea depinde doar de propria persoană.

Acest lucru este firesc dacă avem în vedere că încă din antichitate, arhetipurile justiției, dreptății, strategiei și înțelepciunii, sunt reprezentate de zeități-femei: Justiția este personificarea dreptății și a domniei legii în mitologia romană, echivalenta ei în mitologia greacă fiind Themis (zeița dreptății divine), în timp ce cunoașterea, înțelepciunea, strategia și discernământul sunt reprezentate de Atena – zeița din mitologia greacă.

În opinia mea, femeile care exercită profesii juridice sunt puternice, având curajul și forța necesară să lupte pentru dreptate, pentru drepturi, pentru binele social și să își pună amprenta în tot ceea ce fac.

Ce ați spune tinerelor femei care aspiră la profesia de avocat?

Ioana Culachi: Tinerelelor femei le-aș spune că avocatura este o profesie de credință, nu este un job cu program fix ci, dimpotrivă, sunt situații care te consumă și te solicită chiar și în timpul liber. Le-aș spune să se gândească foarte bine înainte să pornească pe acest drum pentru că domeniul este dur, competitiv, iar rezultatele și satisfacțiile apar, de obicei, după ani de practică, așa că este nevoie de foarte multă muncă și perseverență pentru a avea reușite.

Andrea Kovacs: Pentru colegele care aspiră la o carieră în avocatură le sugerez să-și facă alegeri responsabile, să experimenteze mai multe domenii înainte de a se specializa. Mai consider că trebuie să rămână deschise la tot ce este nou, și spun asta din proprie experiență, pentru că eu am terminat facultatea înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, astfel a trebuit să învăț din mers modul în care se aplică dreptul comunitar. Este unul dintre extrem de multele exemple care ilustrează faptul că facultatea îți oferă numai un set de cunoștințe de bază, și depinde de fiecare în parte cum se dezvoltă, cum își croiește drumul.

–

Cu o echipă de peste 40 de avocați, echipa JGV are cel mai consistent istoric de soluții juridice și financiare favorabile. Și-a consolidat poziția de lider în aria de practică personal injury, inclusiv integrarea în cercul de parteneri din restul Europei care se ocupă cu astfel de cazuri. În același timp, gestionează și un număr variat de dosare ce aparțin clienților societăți comerciale – litigii privind achiziții publice sau în legătură cu contracte de achiziții publice.

Societatea de avocatură JGV este organizată ca un veritabil departament de litigii și are și un departament solid de consultanță comercială, pentru a oferi soluții proactive.