Author: Mara Lazăr

Claudia Chiru este profesor pentru învățământul primar la o școală de stat din București. În 2013 a fondat Școala Alternativă de Gândire Aplicată – SAGA Kid din București pe care o dezvoltă și în prezent. Dacă în 2013 SAGA Kid funcționa ca un ONG care oferea programe educaționale de tip afterschool pentru copiii cu vârste între 6 și 11 ani și care sprijinea copiii dornici să învețe, dar fără suport financiar, astăzi, la aniversarea a 10 ani de activitate SAGA Kid a devenit SAGA Tower – Hub Educațional care  funcționează cu programe de afterschool, beforeschool, SAGA School, SAGA Weekend, SAGA de Vară, SAGA Cafe și SAGA Art Gallery. În 2017 a inițiat și derulat proiectul de tip Erasmus Plus numit “Over the Bridge”, o punte educațională între Oxford și București, care a avut ca obiectiv învățarea matematicii într-un mod experiențial prin metoda singaporeză.

Povestea ei a început mult mai devreme în anul 2013, când Claudia s-a reîntors la catedră, în calitate de învățătoare, după o pauză de zece ani – timp în care a activat ca stewardesă. Când a revenit a înțeles rapid că avea nevoie de o schimbare, una care să înceapă cu și de la ea, în primul rând.

Conform Capital.ro, ești descrisă ca fiind „una dintre cele mai de succes 100 de femei din România”. Care sunt cele mai mari responsabilități care vin la pachet cu un asemenea titlu? Dar cele mai mari provocări pe care titlul menționat le atrage după sine?

„Simt că sunt datoare societății și că pot da înapoi, pregătind cât de bine pot fiecare copil care-mi trece prin mână și respectiv, în afacerea mea, fiecare angajat cu care colaborez.”

E o onoare pentru mine să fiu descrisă ca fiind “una dintre cele mai de succes 100 de femei din România”. Cred că acest titlu îmi este acordat și datorită performanțelor mele ca antreprenor în educație, cred că include o arie mai mare de influență și schimbare decât meseria pe care o practic cu atât de multă pasiune și dedicare.

În același timp mă bucur să aflu că eforturile mele sunt înțelese la nivel societal, fiindcă asta a devenit o provocare din ce în ce mai mare. Mi-am dorit să pot însemna ceva mai mult, să pot aduce lumină și schimbare în jurul meu, să generez admirație și învățare, să las ceva în urma mea.

Cele mai importante provocări sunt cele legate de reinventare și flexibilitate în contextul post-pandemic suprapus peste contextul noilor generații de nativi digitali care vin cu o mentalitate nouă. Ei vin cu o gândire diferită față de ceea ce cunoaștem, vin cu resurse absolut incredibile care cer cu ardoare adaptabilitate, reorganizare și viziune strategică din partea noastră.

Ce soft skills ai spune că n-ar trebui să-i lipsească unei persoane pentru a-și crește șansele să atingă succesul? Dar în materie de hard skills, care sunt cele despre care crezi că n-ar trebui să-i lipsească niciunei persoane care visează să fie de succes în anul 2023?

Cele mai importante soft skills pe care le folosesc în fiecare zi atât la școală, cât și în afacerea mea, sunt exact acelea ale căror semințe au fost plantate în timpul copilăriei, alături de părinții și fratele meu. Ulterior, aceste semințe au încolțit timid în timpul formării mele inițiale pe băncile școlii românești. Mai apoi, au crescut și au ajuns la maturitate datorită oamenilor cu care am lucrat în cele mai importante momente ale carierei mele și a contextelor job-urilor respective.

Simt nevoia să subliniez că formarea mea inițială a ajutat la dezvoltarea acestor atribute într-o manieră timidă. Ceea ce a făcut însă diferența a fost că am adăugat peste acestea mult în materie de hard skills. Mai specific, mi-am dezvoltat multe cunoștințe temeinic așezate și în baza lor am făcut multă practică.

Astfel, ulterior, când am ieșit în societate pentru a fi membru activ al acesteia am realizat că aceasta combinație de ingrediente – soft skills plus hard skills – a constituit baza pe care eu am așezat tot ceea ce a ajutat la devenirea mea ulterioară.

Dacă nu aș fi avut baza aceasta, formată dintr-o mică parte soft și o mare parte hard, nu aș fi știut că am nevoie de mai mult soft pentru a pune în lumină și folosi toate cunoștințele și capacitățile de care dispuneam.

Atributele mele, punctele forte pe care le folosesc în meseria de profesor pentru învățământul primar și în cea de manager de hub educațional, sunt următoarele:

– Creativitatea;

– Conștientizarea situațională;

– Curajul moral (aici fiind în totalitate meritul părinților mei);

– Leadership-ul cu empatie și feed forward învățat din propria experiență;

– Comunicarea;

– Adaptabilitatea;

– Munca în echipă;

– Managementul timpului și al conflictelor;

– Gândirea critică, sistematică și conceptuală;

– Relaționarea.

În ceea ce privește zona de hard skills, cred că cea mai importanta capacitate de care dispun este aceea de a aduce în practică teoria învățată:

– De a construi noi contexte de învățare pe baza tuturor informațiilor aflate de-a lungul timpului și a experiențelor trăite;

– De a sta în rolul de facilitator al învățării;

– De a planifica;

– De a analiza;

– De a prioritiza;

– De a anticipa.

Așadar, din punctul meu de vedere, pentru a avea succes în anul 2023 este nevoie de multă creativitate, comunicare, adaptabilitate, relaționare, gândire, logică, mult curaj moral și cunoștințe solide.

Astăzi ești învățătoare la Școala nr. 195 din Capitală. Ce rol a jucat relația avută cu bunica ta, care era singura învățătoare dintr-o școală rurală, în identificarea „visului” tău profesional?

Bunica mea a fost învățătoare într-o școală din mediul rural, unde avea clase cu copii rromi. Ea a fost cea care mi-a facilitat contactul cu acest mediu. Pentru că o admiram foarte mult, o iubeam – ea m-a crescut împreună cu părinții mei – a avut un impact major în devenirea mea.

„Bunica mea a fost primul și cel mai profund exemplu de bunătate, altruism și dedicare profesională pe care l-am avut.”

Muncea foarte mult, așa cum pe vremea aceea munceau toate femeile cu gospodărie, nepoți, copii, serviciu și multe alte responsabilități. Avea o bunătate și o flexibilitate ieșită din comun. După toate orele de muncă la școală, în gradină, pe câmp, în casă, încă mai găsea energie și înțelegere pentru nepoții ei (în cazul acesta pentru mine).

Niciodată nu m-am simțit nevăzută și neacceptată când eram în preajma ei. Întotdeauna își făcea timp pentru mine și pentru elevii ei.

Ceea ce făcea la școală era magie pentru mine. Copiii aceia erau, parcă, propriii ei copii. Îi iubea și era responsabilă pentru ceea ce urmau să devină. Datorită ei sunt așa cum sunt azi, în meseria mea. Am învățat în timp să-i mulțumesc.

Chiar dacă nu mai este lângă mine, îi cinstesc amintirea și știu, simt că avem o conexiune pe care nu o pot explica. Ea a fost prima persoană care m-a iubit necondiționat, de la ea am învățat că la baza oricărui succes profesional stau bunătatea, înțelegerea, efortul susținut și cunoașterea.

În același timp, ești și fondatoarea singurului hub educațional privat pentru copiii din ciclul primar, SAGA Tower – Hub Educațional, care activează cu programe de afterschool, beforeschool, SAGA School, SAGA Weekend, SAGA de Vară, SAGA Cafe și SAGA Art Gallery. Cum s-a conturat visul punerii bazelor programului SAGA Kid care, la început, a fost unul de afterschooling? Cărei nevoi personale de-ale tale îi răspundea acest proiect?

După cum am văzut la bunica mea, se pare că sunt fericita moștenitoare a acestei capacități rare de a face cu dragoste tot ce-mi stă în puteri pentru propriul copil. El a fost declanșatorul nevoii de a crea ceea ce azi este SAGA Tower – Hub Educațional.

Pur și simplu m-am apucat să construiesc un loc în care fiul meu să poată sta înconjurat de dragoste și înțelegere alături de alți copii, în grija unor adulți responsabili care au învățat și ei, la momentul lor, și care pot fi un exemplu pentru el.

Nu văzusem niciodată înainte un astfel de loc, dar m-am bazat pe cunoștințele mele practice în aceeași măsură în care m-am bazat pe încercare și eroare. Încet-încet SAGA Kid a prins aripi și de la zero copii a crescut la peste 150, chiar 200.

Acum mi se pare că s-a întâmplat peste noapte – dar adevărul este că au trecut 10 ani. Creșterea proiectului a fost organică: mi-am dorit să simt pe pielea mea fiecare etapă, fiecare proces pentru a mă asigura că nu mă îndepărtez de valorile transmise din familie. Este foarte important pentru mine să fac lucrurile serios, temeinic, durabil, calitativ.

Înainte de a intra în învățământ, viața a avut un plan ușor diferit pentru tine: ai activat în calitate de stewardesă. Care a fost momentul în care ai simțit că trebuie să te întorci la visul pe care l-ai avut inițial, dintotdeauna – și anume, o activitate susținută în învățământ?

Am povestit inițial despre elementele soft și hard care au contribuit la devenirea mea și despre locul în care acestea au fost inițiate și crescute. Pe lângă cele menționate anterior, activitatea mea în calitate de stewardesă care, la prima vedere, pare a fi complet diferită față de cariera mea profesională actuală, s-a dovedit a fi exact lipiciul care le-a legat pe cele două pentru a nu mai fi niciodată separate.

Experiențele trăite alături de alte peste 50 de naționalități în cadrul companiei Emirates Airlines și, înainte, în compania AirNostrum, sunt aproape de nedescris. Acolo am învățat pentru prima dată să mă pun cu mândrie și recunoștință în slujba pasagerilor pentru că aceștia îmi plătesc salariul. Acolo am învățat ce înseamnă munca în echipă, comunicarea, conștientizarea situațională, relaționarea interumană, dedicarea absolută, grija, dezideratul benevol de atingere a perfecțiunii în timpul serviciului care poate părea banal. Sunt oameni care mi-au spus: „Ai fost ospătăriță în avion, de ce ești atât de încântată?”. Îmi place să le răspund că eu nu am fost niciodată ospătăriță în avion, ci am fost mult mai mult decât atât.

„Am fost salvarea unor oameni care zburau cu mine și care, în caz de incident sau accident, așteptau de la mine un anumit comportament, o anumită stăpânire de sine, o anumită rapiditate, poate chiar sacrificiul suprem. Noi am fost pregătite pentru asta.”

Am fost colega unor oameni care-și puneau viața în mâinile mele, care depindeau de mine așa cum și eu depindeam de ei. Am fost un manual ambulant de siguranță, securitate, colaborare, comunicare, abilități medicale, prim ajutor, eleganță și grație, sensibilitate și forță, subtilitate și asertivitate.

Privind astfel rolul meu, știu că mi-am cinstit profesorii, mentorii, colegii și pasagerii cu care am interacționat de-a lungul multor ore de zbor, curs, conviețuire.

Am renunțat la această meserie pentru că m-am îndrăgostit de bărbatul care mi-a devenit soț, cu care am făcut un copil, și m-am mutat în România. Având copil, nu mai puteam zbura, așa că mi-am căutat Nordul: era învățământul.

Așa că am revenit în anul 2012 și nu am mai plecat. Aici este locul meu acum, aceasta îmi este menirea și misiunea în viață.

În ce fel te-a ajutat să crești și să te dezvolți perioada în care ai activat în calitate de stewardesă? Care este o lecție importantă pe care ai învățat-o în perioada respectivă, și care te însoțește în viața de zi cu zi și astăzi?

Pe lângă sensul pe care l-am găsit la momentul zborului, ulterior am înțeles și văzut clar cu ochii mei cât de importantă a fost această etapă pentru dezvoltarea mea. Ca stewardesă, am învățat multe lucruri pe care le aplic acum în profesia mea.

Unul dintre cele mai des folosite este conștientizarea situațională și urmarea acesteia, adică strategia care ajută la soluționarea efectivă. Capacitatea de a fi asertivă este altă lecție care mă ajuta și azi.

Am învățat să accept că oamenii din jurul meu pot fi buni la anumite chestii și slabi la altele, dar că depinde de mine să le pun în lumină calitățile, ajutându-i să se ajute. În avion nu te poți panica, nu poți fi reactiv, nu poți declanșa un conflict. Rolul tău este exact opusul a ceea ce am enumerat mai sus. Tu ești serenitatea și stăpânirea de sine întruchipate.

De ce? Pentru că tu știi avionul de la cap la coadă, pentru că îți știi procedurile ca pe Tatăl nostru, pentru că ești colega pe care se bazează colegii tăi de crew, pentru că ești stewardesa companiei X sau Y care a investit sute de ore de formare în tine.

Tu ești responsabila etalării acestor eforturi pe care alți oameni le-au depus de-a lungul formării tale, tu ești cea care le arată lumii. Acest lucru, conștientizat astfel, mă ajută să le vând învățarea elevilor mei. Zilnic.

Atunci când ai revenit la catedră, după o pauză de 15 ani, ai întâmpinat o provocare semnificativă: ai aflat că nu mai reușeai să te înțelegi cu elevii și nu mai reușeai să le comunici ceea ce doreai. Care a fost procesul prin care ai reînvățat să „vorbești pe limba” elevilor tăi de la momentul respectiv?

Când am revenit la catedră a fost totul foarte ciudat deoarece am revenit în mijlocul anului și am preluat o clasă pregătitoare. Nu știam nimic despre această clasă – era o noutate pentru toată lumea la momentul respectiv, așa că a fost cel puțin distractiv. Am intrat așa… ca o aterizare forțată. Aceste aspecte cumulate cu pauza pe care am făcut-o și cu dezvoltarea generației de copii de atunci mi-au dat bătăi de cap, însă m-am liniștit.

M-am așezat și am început să îmi adresez întrebări pentru că sunt convinsă că atunci când nu merg lucrurile pe care eu aleg să le fac, ține de mine să le fac să meargă. Ține de mine să fac o schimbare atunci când lucrurile nu merg cum îmi doresc, celălalt/ceilalți nu se vor schimba înaintea mea.

Am început să citesc mult. M-am dus la Piaget și Vygotsky, preferații mei. Mi-am dat titularizarea pe post, pentru care am învățat în Biblioteca Națională, și au fost niște momente excepționale. Am adresat întrebări colegilor în care aveam încredere și am început să-mi adaug în program componenta socială și emoțională pentru că înțelesesem că nu se mai poate fără.

Elevii mei aveau nevoie să mă cunoască pentru a mă admira, eu nu prea știam să mă las cunoscută pentru că n-am învățat să fac asta. Am început să construiesc o relație cu fiecare dintre ei în parte și, nu după mult timp, am ajuns în punctul admirației reciproce. După acest punct poți face orice dorești cu elevii.

Ulterior am început schimbul de experiență la Oxford în anii imediat următori și am învățat cum să predau cu metoda de predare a matematicii în stil singaporez. Apoi totul a decurs normal, bine.

Astăzi noua generație vine cu mult bagaj emoțional pe care dorește să-l gestioneze, să-l înțeleagă, să-l folosească – și ca să facă asta au nevoie de mentori. Interacțiunea cu ei se situează în zona win-win: în proces și pe parcurs, învățăm unii de la alții.

Ei au ajuns să știe mai multe decât noi despre tehnologie, o integrează natural în activitățile lor din viața de zi cu zi. Sunt foarte interesați de viața celui care le stă în față tot timpul și sunt extrem de afectuoși și dornici de admirație.

Vin la școală pentru că stau într-o micro-societate și le face plăcere, au nevoie de timpul lor, sunt serioși și dedicați. Sunt extrem de inteligenți, învață foarte repede și sunt surprinzător de vizionari.

Din perspectivă emoțională, ce a însemnat pentru tine momentul în care ai ajuns în Anglia, pregătită să te prezinți celor de la Oxford? Din perspectivă pragmatică, ce a însemnat pentru dezvoltarea ta profesională și a proiectelor tale (ca de exemplu, SAGA Kid), securizarea unei colaborări cu Oxfordul?

Oxfordul pentru mine a fost o gură de aer proaspăt. A fost un moment unic – un moment pe care mi l-am construit atât de greu încât, atunci când s-a întâmplat am fost beată de fericire și mulțumire luni la rând.

Când am ajuns prima dată într-o școală din Oxford eram invizibilă. Ulterior, am devenit oaspete de bază, colegă de proiect european, învățătoare și prietenă de nădejde. Este minunat ceea ce am reușit să fac acolo și este mai minunat modul în care copiii cu care am fost acolo au reușit să rămână în amintirea copiilor și profesorilor britanici.

Dacă nu ar fi existat momentele Oxford construite cu atât de mult efort, nu ar fi existat înțelegerea matematicii în modul atât de profund în care am ajuns să o înțeleg și nici transmiterea sa către elevii mei.

Matematica în stil singaporez are la bază predarea cu material concret pe baza întrebărilor și a ipotezelor, a învățării experiențiale – adică  din experiență – în cadrul experienței – adică hands-on, fără să îți toarne cineva în cap ceea ce știe deja, este de datoria ta să descoperi și să faci legătura. Această abordare este aur pur pentru elevii mei și pentru mine, pentru că mă ajută să gândesc astfel în toate aspectele vieții profesionale.

Am mers la Oxford și cu copiii din SAGA și a fost la fel de frumos și fructuos pentru ambele părți. Este plusul de calitate pe care îl aduc eu.

Care au fost principalele diferențe pe care le-ai observat cu privire la modul cum se făceau lucrurile în cadrul învățământului de la Oxford, spre deosebire de felul în care se făceau lucrurile în învățământul românesc?

„În Anglia meseria de profesor este o meserie dorită.”

La Oxford și în general, în Anglia, profesorul ocupă un loc privilegiat în societate. Profesorul este ascultat și admirat. Acolo profesorii dintr-o școală au puterea de a se organiza pentru a adopta o metoda de predare, dacă îi demonstrează eficiența și eficacitatea, necesitatea, raportându-se la nevoile copiilor din comunitatea respectivă, pentru că fiecare școală din Anglia este o comunitate – cu evenimente proprii, cu voință și gândire proprie.

Ce este cu adevărat interesant este faptul că oamenii care conduc școlile sunt oameni educați, intelectuali, manageri, oameni care știu care este binele real, care este logica, care este viziunea.

Sunt multe întâlniri ale profesorilor foarte bine organizate, întotdeauna finalizate cu concluzii pragmatice înțelese și acceptate de țoată lumea. În școală folosesc tehnologia cu succes în favoarea lor.

Care este cea mai importantă lecție de răbdare și empatie pe care ai învățat-o direct de la elevii cu care lucrezi? Cum proiectezi răbdarea și empatia în relația ta cu echipa pe care o conduci la SAGA Tower?

La Oxford și în general, în Anglia, profesorul ocupă un loc privilegiat în societate. Profesorul este ascultat și admirat. Acolo profesorii dintr-o școală au puterea de a se organiza pentru a adopta o metoda de predare, dacă îi demonstrează eficiența și eficacitatea, necesitatea, raportându-se la nevoile copiilor din comunitatea respectivă, pentru că fiecare școală din Anglia este o comunitate – cu evenimente proprii, cu voință și gândire proprie.

Ce este cu adevărat interesant este faptul că oamenii care conduc școlile sunt oameni educați, intelectuali, manageri, oameni care știu care este binele real, care este logica, care este viziunea.

Sunt multe întâlniri ale profesorilor foarte bine organizate, întotdeauna finalizate cu concluzii pragmatice înțelese și acceptate de țoată lumea. În școală folosesc tehnologia cu succes în favoarea lor.

Cel mai important aspect de inteligență emoțională pe care-l dați mai departe copiilor, în cadrul SAGA Tower – Hub Educațional: Modul în care mă gestionez pe mine, leadership-ul emoțional și social.

Cum te reîncarci atunci când obosești: Stau cu mine și-mi fac planuri, visez.

Ultimul lucru pe care-l faci seara, înainte de culcare: Mă gândesc dacă am setat corect alarma pentru următoarea zi.

Dacă ai putea să schimbi ceva la parcursul tău profesional de până acum, ce ai schimba – și de ce: Aș fi mers la facultate în străinătate. Aș fi ajuns probabil președinta țării.

O scurtă definiție a însemnătății pe care succesul o are pentru tine: Pentru mine succesul înseamnă să trăiesc liber.

_

Editor: Carina-Marisa Cichi