Mihaela Pârău, manager Cafe Olline, Tokyo, ne dezvăluie secretul adaptării și îmbrățisării culturii japoneze

 „Marele câştig constă în experienţa trăită, nu cred că poţi cumpăra aşa ceva!”

Pe Mihaela Șandor, cum o știam în urmă cu mulți ani, o voi prezenta într-o manieră mai personală, căci am avut șansa să îi cunosc competențele antreprenoriale încă din copilărie, când se formase ca lider informal al grupului de prieteni și gestiona fiecare conflict cu un tact managerial, prin care dovedea, încă de pe atunci, că va ajunge departe. Și așa a și fost.

Mihaela a ales să urmeze cursurile Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca, iar după experiența „Work & Travel”, trăită în Statele Unite ale Americii, s-a stabilit împreună cu soțul ei, George Pârău, software engineer, în celălalt capăt al lumii, în Asia.

poza 2

Mamică a unei fetițe de 1 an și 7 luni, căreia i-a dăruit numele Ana Mei, Mihaela Pârău a reușit să înțeleagă care sunt trebuințele clienților săi și să se adapteze cerințelor, contribuind la crearea unui concept nou, prin propunerea unui personaj deschis și sociabil, într-o ambianță plăcută. Transformarea tradiționalei cafenele într-un loc în care clienții pot socializa constructiv, prin consolidarea abilităților de a purta conversații în limba engleză, este conceptul propus al Cafe Olline, aflată în Shimokitazawa, un district comercial și de divertisment din Setagaya, Tokyo. Cartierul este cunoscut pentru densitatea de cafenele, teatre, localuri în care se ascultă muzică live și străzi înguste, cu multe intersecții, ce oferă un farmec aparte.

Aflată la peste 8000 de km de țara natală, de mai bine de 4 ani, Mihaela Pârău a reușit să găsească resursele necesare pentru a-și găsi echilibrul, atât ca mamă și soție, cât și din punct de vedere profesional, reprezentând un exemplu prin creativitatea sa antreprenorială, adaptată culturii asiatice, complet diferite de ceea ce cunoaștem noi în România.

poza 3

Când ai realizat că dorești să îți construiești o carieră în afara țării, pe un alt continent, cu o cultură atât de diferită de a noastră?

Ideea unei cafenele sau a unei afaceri proprii a existat de mult timp în planurile noastre, încă din România. Şansa a apărut, însă, aici în Tokyo, la mai puţin de un an de la venirea noastră. Norocul a fost de partea mea să întâlnesc persoana potrivită şi să am şi o situaţie favorabilă acestui gen de afacere, mai mult experimentală. Locul exista deja, iar investiţia noastră a fost mică. M-am ocupat de acelaşi spaţiu, care noaptea era un bar mic şi cozy, transformându-l, în timpul zilei, într-o cafenea unde lumea vine să înveţe engleză. 

Pot spune ca am întâlnit o comunitate de japonezi cu o gândire total diferită faţă de a unui patron tipic, care se uită doar după profit. Au văzut în ideea mea o oportunitate să înveţe şi ei ceva despre cultura europeană, exotică pentru ei. Cumva, niciunul dintre noi nu ne-am gândit că  ne vom îmbogăţi din asta. Marele câştig constă în experienţa trăită, nu cred că poţi cumpăra aşa ceva. 

poza 4

Cum se împacă viața profesională cu statutul de mamă și soție? 

Cele două statuturi se completează foarte bine, prin faptul că am o ocupaţie, posibilitatea de a învăţa limba, de a-mi face prieteni noi. A fost exact ceea ce lipsea pentru mine, aflându-mă departe de familie şi prieteni. Distanţa mare de România a început să fie o problemă când a fost necesar să mă dedic mai mult fetiţei mele. Neavând ajutor, am hotărât să las, pentru un timp, pe plan secund cafeneaua. După o perioadă în care a fost închisă, prietenul și partenerul de afacere se ocupa de ea. 

poza 5

Care este povestea Cafe Olline?

Zona în care se află cafeneaua e una dintre părțile vechi ale cartierului Shimokitazawa. La nici doi pași de locație se află două teatre și multe localuri mici și intime, în care se retrag de la actori până la muzicieni, locuri în care doi străini care nu cunosc limba, oricât de curajoși, nu ar intra fără o invitație. Într-o seară, când eram într-o plimbare cu soțul meu, planetele s-au aliniat și am fost norocoși să fim introduși în comunitatea unuia dintre localurile de aici.

Am dat peste un grup de japonezi prietenoși, deschiși și răbdători cu cei doi români, care nu vorbeau o boabă din limba lor. Japonezii au o mare problemă cu limba engleză. Fără să intru în detalii, pot să zic că modul de studiu la scoală este total greșit, iar în final studenții japonezi nu știu să poarte o conversație, eventual doar să scrie și să citească în limba engleză. La început a fost ideea să vin să predau limba engleză în timpul serii. Asta a mers câteva luni, timp în care planul unei cafenele a înflorit.

poza 6

La început, am studiat ce oferă zona pe timpul zilei. Am ajuns la concluzia că cel mai potrivit ar fi un loc unde orice japonez poate să învețe să vorbească, să poarte o conversație în limba engleză. Aceasta este ideea de la care am pornit și pe care se bazează și acum prietenul și partenerul nostru japonez, cu care ne ocupăm de cafenea. El a trăit o perioadă îndelungată în Canada și Australia și are și atuul de a cunoaște modalitatea de predare potrivită japonezilor. A urmat o perioadă în care m-am documentat cu privire la modalitatea de conducere a acestei cafenele, ca afacere și ca propunere de meniu. Am învățat modul politicos de a primi clienții japonezi, iar acest lucru nu se compară cu nimic din ceea ce este în Europa.

 A fost o perioadă în care am învățat și continui să învăț despre cultura locală. Pot spune că în locul acesta am cunoscut și am înțeles părți ale culturii japoneze, care nu sunt accesibile oricărui străin, ce locuiește aici. Am fost și sunt extrem de norocoasă să cunosc și partea aceasta a Tokyo-ului.

poza 7

Ce sfaturi ai oferi femeilor care își doresc o carieră, antreprenoare la început de drum, care își desfășoară activitatea în afara țării?

Le-aș sfătui să fie optimiste și sociabile. Personal, am avut mult noroc și, pe cât posibil, m-am înconjurat cu persoane care îmi transmit energie pozitivă și cu care pot comunica ușor. Le-aș spune să nu le fie frică de ceea ce este diferit. După cum am menționat și mai sus, cafeneaua aceasta nu este nici pe departe ceva asemănător cu ceea ce avem în România. Este un concept special, altceva, adaptat culturii de aici. Este necesar să te adaptezi și să îmbrățișezi cultura din țara respectivă. Am încercat mai mereu să fiu optimistă și, pe cât posibil, să îmi urmez instinctul.

Dacă ai putea să te caracterizezi în trei cuvinte, care ar fi acelea?

Ceea ce m-a caracterizat tot timpul este faptul că sunt OPTIMISTĂ FĂRĂ LIMITE.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: Arhiva personală, Emil Ciurea

Olimpia Mesa

Olimpia Mesa, is the Creator of Book To Courses® Online School for Authors and CEO/Founder of Instructional Design srl, a training design company that provides consulting, training design tools for L&D professionals.

Olimpia designs and consults with organizations on learning projects for leadership development, the management of transformational change, coaching, and the development and implementation of learning strategies. For years, she was the creator behind many 7-figure online and live corporate educational programs translated into more than 20 languages. Fluent in four of them, she has designed courses and consulted Fortune 500 companies all along.

Călătorie în jurul lumii – cu Croaziere.net

Când vezi soarele și copacii înfloriți, mintea îți fuge cu gândul la concediu și vacanțele de vară. Fiecare are nevoie de câteva zile pe o plajă, la mare sau la ocean, în care telefonul nu mai sună iar email-urile nu sunt o prioritate la prima oră.

Pasionații de călătorii și aventuri trebuie să încerce confortul și beneficiile oferite de croaziere măcar o dată. Un alt tip de a-ți petrece vacanțele, vizitând cât mai multe țări și bucurându-te în același timp de diverse activități și distracții, toate la bordul unui vas de croazieră inedit.

Casiana Basea de la Croaziere.net recomandă tuturor acest tip de vacanțe, care au plimbat-o de-a lungul anilor aproape prin toată lumea, un job care pentru ea este mai mult decât aventuros, a devenit un stil de viață.

www.lastantler.com-2569

Când ți-ai început cariera și, de ce ați ales acest domeniu aventuros?

Am început să lucrez în acest domeniu încă de pe băncile liceului când dorind să am mai mulți bani de buzunar, părinții mei mi-au propus să încep munca la agenția de turism deținută de familie. Nu pot să spun neapărat că am ales acest domeniu conștientă de la început, ci mai degrabă că m-a ales domeniul pe mine, dar după ce am ajuns sa cunosc industria, m-am îndrăgostit iremediabil de ea și pot să spun că este dream job-ul meu acum.

Cum arată acum o zi din viața ta?

Depinde de zi, dar de regulă, fiecare zi o simt ca fiind pe fast forward. Am foarte multe lucruri de rezolvat, mă trezesc dis-de-dimineață pentru a putea să prind măcar 1-2 ore de muncă liniștită înainte să înceapă avalanșa de telefoane, după care intru direct în operațional și mă concentrez pe fiecare situație pe care o am în particular, să putem găsi cele mai bune variante pentru clienții noștri.

Bineînțeles, în timpul zilei avem parte de vizite din partea turiștilor, fie turiști repetitivi ce sunt deja la a n-a croazieră cu noi și vin să își rezerve ceva pentru viitor, fie turiști ce sunt la prima experiență de acest gen cu vasul de croazieră și cărora încercăm să le oferim toate detaliile, să fie în cunoștință de cauză înainte achiziționarea unui bilet.

Sunt croazierele o formă de vacanță pe care o încearcă românii?

DA, cu siguranță, tot mai mult în ultimii ani!

Pe unde v-a plimbat această carieră până acum?

Am avut norocul sa vizitez foooooarte multe destinații și foarte multe culturi, asta cred ca e partea cea mai frumoasă din cariera mea, posibilitatea de explorare și cunoaștere, atât a locațiilor cât și a civilizațiilor. Am fost în Europa cam peste tot, Rusia, Cuba, Jamaica, Mexic, Cayman, America de Nord…acum urmează să plec într-o croaziera în America de Sud.

Cât de dificil este să lucrezi cu oamenii și cu experiențele lor?

Nu este deloc dificil să lucrezi cu oamenii dacă asta îți dorești și dacă asta îți face plăcere. Eu întotdeauna am avut o înclinație spre asta și iubesc să știu că pot face omul fericit. Faptul că oamenii îți încredințează ție, ca agent de turism sau agenție de turism, sarcina de-ai organiza vacanța, spune foarte multe. Cel mai mult contează că au încredere maxima în tine că le vei oferi exact ceea ce își doresc după un an de truda sau o perioada mai scurtă (avem și multi-vacanționeri).

Fiecare dintre noi este om iar atunci când simți că ți s-a umplut paharul și că începi să nu mai ai răbdare sau începi să simți că devine dificil, eu consider ca e cel mai bine e să pleci câteva zile, să te relaxezi, pentru că te încarci cu energie pozitivă și te întorci fresh și odihnit.

Norwegian Escape

Cât de important este feedback-ul din partea oamenilor pentru o agenție și cum îl gestionați?

Pentru noi și pentru mine este foarte important, deoarece doar așa ne putem da seama ce facem bine, ce putem îmbunătăți sau ce facem rău. Noi chiar avem două secțiuni distincte pe site cu review-urile colegilor care sunt în Croaziere.net unde clientul poate să intre să lase un review după ce a colaborat cu un coleg anume.

Avem și secțiunea de testimoniale, unde iarăși clientul ne scrie feedback despre vacanța pe care i-am recomandat-o, cu bune și cu rele. Suntem foarte transparenți și lăsăm totul la vedere, nu sunt lucruri negative postate de clienți întrucât e foarte important ca înainte de a-i vinde turistului pachetul trebuie să fim siguri că acesta se potrivește în totalitate cu linia de croazieră pe care urmează să navigheze.

Ce au croazierele în plus față de vacanțele tradiționale?

TOT! O spune un om pasionat de croaziere.
Croazierele îți oferă posibilitatea să explorezi mai multe destinații într-un timp relativ scurt, fără să te deranjezi cu mijloace de transport diferite și fără să fii incomod, ci din contră, să călătorești în cele mai comode condiții, la bordul unor vase de croazieră premium sau de lux, cu facilități pentru cei mici dar și pentru adulții, cu diversitate culinară pentru gurmanzii înnăscuți (așa ca mine) cu posibilități diferite de divertisment și cu servicii excepționale. Ca să vizitezi 4-5 țări în 8 zile, e nevoie să împachetezi și să despachetezi doar o singură dată și nu de 4-5 ori, cum ar fi nevoie dacă ai merge în fiecare locație individual.

De asemenea croazierele aduc un aer mai pronunțat de romantism, sunt ideale pentru cuplurile tinere, pentru familii, pentru bunici sau chiar și pentru companiile care doresc să își motiveze angajații, în plus, în momentul de față este cel mai sigur mod de a-ți petrece vacanța.

carshavana

Care sunt destinațiile cele mai des căutate și de ce?

În România și pe piața noastră, cea mai căutată destinație este Marea Mediterană, atât zona de Est (Italia, Grecia, Albania, Croația) dar mai ales cea de Vest (Spania, Malta, Franța, Corsica, Maroc, Portugalia). Europa de Nord câștigă mult teren în ultimii ani pentru spectaculoasele Fiorduri Norvegiene și pentru Capitalele Baltice, care sunt de o frumusețe rară. Cred că sunt mai căutate acestea deoarece e mai ușor de ajuns în orașul port de îmbarcare, costurile sunt mai mici atât pentru deplasarea până în port cât și pentru croaziera în sine și mai ales pentru cei ce sunt la prima croazieră deoarece preferă să știe că sunt mai aproape de casă.

Ce le recomandați tinerilor antreprenori să facă, să își urmeze pasiunea sau să opteze pentru o carieră sigură, dar de succes?

Nu știu ce sfat aș putea să dau aici deoarece eu cred că în fiecare caz e diferit și că e important să îți urmezi pasiunile, dar să stai cu ochii deschiși pentru posibilele oportunități ce ar putea să apară la ușă. E important să ai o carieră sigură și de succes, dar mai degrabă o ai dacă îți place ceea ce faci sau ești pasionat. Eu le recomand să își urmeze pasiunea și să fie realiști, să vadă dacă este într-adevăr ceva fezabil ceea ce doresc să facă, dacă da, atunci să-și urmeze instinctul până în pânzele albe.

Care este cea mai bună carte pe care ai citit-o?

Sunt multe și depinde de starea de spirit, dar cu siguranță as recomanda cu drag „The Go Giver” de John David Mann.

By Cristiana Techereș

Sure foto: Arhivă Croaziere.net

Karina Ochis

“Fine education implies fully grasping the concepts of time and space. There is a right time and space to fulfill any dream and there is definitely not a time and space to do so. Calculating the fine line between the two is one’s greatest mission. Thus, one must be both creative and rational to be well educated in the act of ‘living’.”

Karina Ochis is the CEO and Brand Master at KO by Karina Ochis, and Founder of Elite Life Beauty and Wellbeing Spa. Karina is a serial entrepreneur, investor, published author, coach and speaker who travels the world in a relentless quest for life mastery and successful ventures whilst running several businesses.

The life of a serial entrepreneur always appealed to Karina. The visionary businesswoman with studies in cross-disciplines such as Politics, Marketing and Ecommerce (London School of Economics), Karina naturally gravitated towards the intricate art of branding from a really young age. Already a speaker, certified trainer and acclaimed artist, Karina entered the business world at only 19 with a ‘bang’ being, personally coached in business by JT Foxx (World’s #1 Wealth Coach) and counseled by George Ross (Donald Trump’s right hand man) who recognised her unique entrepreneurial flair.

Collaborating with world authorities such as Lady Mone (UK’s leading female entrepreneur) and Wayne Allyn Root (US vice-presidential candidate), she became the personal branding ‘it girl’, now running KO By Karina Ochis. KO by Karina Ochis is the next-generation branding company. Through elite consulting and high-end digital services, clients are provided with luxury products for brand management (www.kobykarinaochis.com).

Karina studied and finessed the art of branding throughout her life. She co-authored Cracking the Code to Success with Brian Tracy (world-recognised development authority) to be launched in the US this spring, where she elaborates on how individuals can create an elite brand – one that is results driven and true to them.

She just launched Karina’s Branding Biz. Club aired on YouTube, where she analyses famous personal brands. She is currently writing Welcome to the Elite – the three-volume prophecy, comprising of extensive cross-disciplinary studies on branding, interlinked with her forthcoming algorithms of creation and execution in real life. Whilst branding herself, Karina overtook a complete mind and body transformation. The experience let Karina to found Ana Karina Luxury Concept inaugurated with Elite Life Beauty and Wellbeing Spa, in Karina’s hometown (http://www.hotel-elite.ro/spa/), an urban escape that promotes a healthier lifestyle.

She consequently returned to her home country to one day revive Romanian tourism. Karina, an international speaker, offers content on Branding, Marketing, Entrepreneurship, and Lifestyle Design. Living by her tagline ‘redesigning success’, Karina has been speaking in front of hundreds of professionals, entrepreneurs and businesspeople around US and Europe. Graduating from the prestigious Coach Training School of Anthony Robbins – World’s Leading Life Coach, she coaches at group and individual level and is a constant catalyst for lasting change and self-development. Karina specialises in Life Coaching in the Digital Era.

Eleanor Tabi Haller-Jorden – impactul inovației în leadership

„Life long learning, is the ultimate battery for sustainable and impactful leadership; a day devoid of learning is a day wasted.”

Eleanor Tabi Haller-Jorden este în prezent președintele și CEO-ul The Paradigm Forum GmbH (TPF), o companie de consultanță la nivel global, bazată pe principiul ,,think thank”, ce funcționează ca un ,,motor de inovare”, în scopul construirii unui mediu profesional expansiv, orientat către performanță.

Înainte de această funcție, în cadrul companiei Catalyst, aceasta a ocupat poziția de Senior Vice President of  Global Learning Strategies, în cadrul căreia a trasat de asemenea contururi, în ceea ce privește  promovarea la nivel organizațional, a inovației, în diverse contexte culturale.

Concepția acesteia asupra ,,sferei” de leadership, are la bază un principiu orientat către asimilarea constantă și cu perseverență a unei cantități esențiale de informație, în scopul durabilității, forței și eficienței mentale.

În cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman, ce va avea loc în 14 și 15 martie la Cluj-Napoca, Eleanor Tabi Haller-Jorden va participa în calitate de speaker internațional. Alături de aceasta, vor fi prezenți de asemenea speakeri naționali și internaționali de renume, ce vor susține prezentări și workshop-uri orientate către tematica Education, the power to change the world!

Conferința de Leadership Feminin The Woman, adună împreună în fiecare an peste 500 de femei lideri, cu scopul fundamental de a sublinia valoarea educației în societate, într-o ambianță în care dezvoltarea și inspirația, constituie baza startului evolutiv, al unei manifestări de amploare.

Mai multe informații legate de Conferință, speakeri și prezentări puteți găsi pe site-ul www.thewoman.ro/conference.

DLDwomen Conference 2010

Care este premisa de la care ați pornit în momentul înființării consultanței globale Paradigm Forum GmbH?

Dorința de a conduce și a participa activ la tot acest proces evolutiv, ce are ca impact schimbarea unor aspecte de ordin social.

Judecând după numeroasele poziții de lider pe care le-ați ocupat, care considerați că sunt cele mai mari provocări pe care o femeie le poate întâmpina?

În depășirea obiectivelor este necesară o trasare plină de claritate și coerență, atât a planului profesional cât și a celui personal, cu asigurarea faptului că acestea două se află în comuniune.

 

Ce sugestii aveți pentru antreprenorii aflați la început de drum?

Sunt necesare încrederea și puterea în convingerile proprii, alături de capacitatea de acceptare  și rezistență în fața piedicilor și frustrărilor aferente.

Eleanor+Tabi+Haller+Jordan+DLDwomen+Conference+5uhNJJk0Pygl

Care este cel mai frecvent obstacol pe care o companie trebuie să îl înfrunte, în tot acest traseu evolutiv?

Capacitatea de a rămâne focusat, alături de perseverență.

Care este elementul ce ar putea constitui cea mai dificilă situație?

Lipsa perseverenței și focusul pe obiectivele propuse, vor conduce spre o pierdere inutilă a timpului.

Cum credeți că pot organizațiile să dezvolte o comunitate ce susține echilibrul și sănătatea vieții profesionale?

Abordarea tehnicii ,,walk the talk”-ului în leadership, va avea un impact semnificativ asupra calității culturii organizaționale.

În ce măsură continuați să călătoriți, în contextul necesității unui echilibru la nivel personal și profesional?

În continuare călătoresc cu regularitate, astfel încât, din acest punct de vedere nu s-au schimbat foarte multe.

By Georgeana Costea

Surse foto: arhiva personală

Presenting the Gala Awards: Raluca Anton

Raluca Anton is a Managing Partner at PsyLife Clinic with a PhD in Psychology, specialist and supervisor in psychotherapy. She has 8 years of experience in psychotherapy, with focus on individual therapy and adults emotional issues.
Raluca worked as Assistant Researcher in the academic field, therefore now, as a practician, is very confident in science based interventions. Besides her practice, Raluca is the host of a TV programme at Look TV – Jurnal de Psiholog. The experience in the media offers her a broader perspective on how people think which is combined in a perfect blend with her professional activity.

Presenting the Gala Awards: Dodo Mesaroș

Dodo Mesaros has been working in the radio and TV industry since 2003. TVR Cluj and TVR 3 kept him waking up at 5 in the morning for about 3 years until he started getting involved into audio production voice over radio commercials and nowadays everybody listens to his voice on the radio or TV.

He is also the Master of Ceremony for the biggest events, private parties, fashion shows and sports events.

His blog came naturally, after being in the spotlight for over 10 years and being involved in events and public appearances. Lateley Macarenii came to life, a vlogging Youtube channel that grows everyday with travel followers and subscribers.

Feminismul și prețul identității

Feminismul este reprezentat de o serie de mișcări politice, ideologii și mișcări sociale, care au un obiectiv comun: să definească, să stabilească și să obțină drepturi politice, economice, personale și sociale pentru femei, urmărind stabilirea egalității de șanse în educație și ocuparea forței de muncă.

Mișcările feministe au realizat campanii și continuă să militeze pentru drepturile femeilor, inclusiv pentru dreptul la vot, acela de a ocupa o funcție publică, de a câștiga salarii echitabile, a deține proprietăți, a avea acces la educație, acela de a încheia contracte, a avea drepturi egale în cadrul căsătoriei, precum și de a beneficia de concediu de maternitate. Campaniile feministe sunt, în general, considerate a fi principala forță din spatele schimbărilor majore din istorie.

o-FEMINISM-IN-2014-facebook

Teoria feministă își propune să înțeleagă natura inegalității de gen, prin examinarea rolurilor sociale ale femeilor, dezvoltând teorii într-o varietate de discipline, cu scopul de a răspunde la problemele legate de gen. Numeroase mișcări feministe și ideologii s-au dezvoltat de-a lungul anilor, având diferite puncte de vedere și obiective.

Filosoful francez Charles Fourier are meritul de a fi inventatorul cuvântului „feminisme” în 1837. Cuvintele „feminisme” și „feministe” au apărut în Franța și Țările de Jos în anul 1872, în Marea Britanie în anul 1890, iar în Statele Unite în 1910. Oxford English Dictionary amintește anul 1852 ca fiind anul primei apariții a termenului „feministe” și anul 1895 pentru „feminism”. În funcție de momentul istoric, cultura și țara, feministele din întreaga lume au avut cauze și obiective diferite.

Majoritatea istoricilor afirmă faptul că toate mișcările de lucru, pentru a obține drepturi pentru femei, ar trebui să fie luate în considerare ca fiind mișcări feministe, chiar și atunci când nu se aplică termenul. Există și istorici care susțin că termenul ar trebui să fie limitat la mișcarea feministă modernă și la descendenții săi. Istoricii folosesc eticheta „protofeminist” pentru a descrie mișcările anterioare.

df6b7b96d02e9fb36d204adbff19f6fa

Istoria mișcărilor feministe occidentale moderne este împărțită în trei „valuri”. Fiecare val a abordat diferite aspecte ale aceleiași probleme feministe. Primul val a cuprins mișcările femeilor din secolele XIX și XX, promovând dreptul la vot. Al doilea val a început în anul 1960 și a fost asociat cu ideile și acțiunile mișcării de eliberare a femeilor, militând pentru egalitate juridică și socială. Cel de-al treilea val apare în anii 1990 și este o continuare și o reacție la primele două valuri, însumând și eșecurile percepute de cel de-al doilea val al feminismului.

Cinematografia, care promovează și ilustrează perspective feministe, a apărut în mare măsură în momentul dezvoltării teoriei feministe, în perioada filmelor din anii ’60 și anii ’70. În timpul anilor 1930-1950, perioada de glorie a marilor studiouri de la Hollywood, statutul femeilor în industrie a fost abisal și, chiar dacă multe lucruri au evoluat, încă există loc de îmbunătățiri.

De la filmele de artă ale lui Sally Potter, Catherine Breillat, Claire Denis și Jane Campion la filmele de acțiune cu Kathryn Bigelow, femeile au avut și continuă să aibă o voce tot mai puternică, fiind conștiente de diferențele de gen, care sunt încă persistente.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: i.huffpost.com, images.newrepublic.com

Gabriela Szabo vine în martie la Conferința de Leadership Feminin The Woman!

Multipla campioană mondială la atletism, Gabriela Szabó vine la Cluj – Napoca, în perioada 14 – 15 martie, pentru a discuta cu peste 500 de femei lideri în cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman despre performanțele sale profesionale și mentalitatea de învingător, elementele cheie ce au definit-o de-a lungul carierei de sportiv internațional.

Cum să fii un campion alături de Gabriela Szabo, la The Woman

Educația, puterea de a schimba lumea! este tema principală a celei de-a 6-a ediții a conferinței la care va lua parte și Gabriela Szabó, figură recunoscută pe plan internațional pentru rezultatele remarcabile din sport.

Bistrițeancă hotărâtă, absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Gabriela Szabó are un palmares impresionant de medalii: este declarată cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei; este de patru ori campioană mondială la seniori și o dată la juniori, dar și vicecampioană olimpică, acestea fiind doar o parte din premiile obținute de-a lungul carierei. După 20 ani de activitate, Gabriela Szabó s-a alăturat companiei Adecco în calitate de CSR&Public Affairs Manager pentru a susține tinerii să-și găsească drumul în viață, educație și carieră.

Am o vorbă pe care o transmit de fiecare dată: suma sacrificiilor trebuie să fie mai mare decât suma regretelor. Pentru orice lucru în parte trebuie să faci un sacrificiu pentru a nu avea mai târziu regretul că nici măcar nu l-ai încercat. Tocmai de aceea au apărut și rezultatele în cariera mea atât de repede. Îmi place să fiu tot timpul prima. Atunci când îți dorești ceva trebuie să muncești extrem de mult și cu perseverență. Altfel nimic nu pică din cer”, spunea Gabriela într-un interviu recent despre succesul ei în carieră.

Cum să devii antreprenor fără să îți rupi gâtul – Masterclass The Woman

Mirela Bucovicean speaker The WomanDin cauza cifrelor tot mai îngrijorătoare despre procesul educațional continuu în România ediția din acest an a conferinței are scopul de a sublinia importanța educației în societate și rolul esențial al femeii în tot acest proces. Alături de Gabriela Szabó vor lua cuvântul și alte femei de succes care vor susține prezentări, dezbateri și workshopuri în cele două zile ale evenimentului.

„Cum să devin antreprenor fără să-mi rup gâtul?” este masterclass-ul susținut în 14 martie de Mirela Bucovicean, fondatorul Molecule F care va aborda principalele noțiuni pentru construirea unui business și a unui brand, și va implica studii de caz personalizate pentru brandurile participantelor. Participantele prezente la eveniment vor participa și la workshopurile incluse în agenda evenimentului cu accent pe leadership, comunicare și management alături de speakerii Lucia Ciuca (Managing Director Quantum Data Science) sau Monica Eugeniu (Managing Director learning about).

Karina Ochis speaker The WomanÎn 15 martie Karina Ochis, CEO & Brand Master la KO by Karina Ochis și fondator al Elite Life Beauty and Wellbeing Spa va împărtăși participantelor din cariera sa de antreprenor, investitor, antrenor și speaker. Karina este un vizionar și o femeie de afaceri care călătorește în jurul lumii pentru a căuta soluții optime de dezvoltare profesională. În cadrul panelului de debate „Educația, puterea de a schimba lumea”, antreprenoarea va oferi informații valoaroase despre branding, marketing, antreprenoriat și stil de viață.

Alături de Karina, speakerii Ella Björns (Speaker Internațional&Consultant), Mellisa Sterry (Fondator Bionic City), Einat Dan (Makeup artist), Eleanor Tabi Haller-Jorden (Președinte&CEO The Paradigm Forum), Daniela Palade Teodorescu (Editor șef Avatanje), Ludwik Sobolewski (CEO Bursa de Valori) sau Elena Maria Gheorghiu (Co-fondator OvidiuRO) vor susține prezentări și dezbateri în cea de-a doua zi a evenimentului.

Conferința The Woman, 6 ani de excelență

Conferința The Woman promovează un proces educațional continuu prin intermediul subiectelor abordate, a liderilor de opinie pe care îi aduce în spațiul public, fiind un punct de referință pentru femeile dornice de dezvoltare”, au declarat organizatorii evenimentului, Libero Events. Ediția din acest an se desfășoară la Grand Hotel Italia în perioada 14 – 15 martie, iar înscrierile au loc pe site-ul oficial www.thewoman.ro/conference.

Început în anul 2012, evenimentul se bucură de un real succes și a ajuns la a șasea ediție. Peste 500 de femei de succes își dau întâlnire an de an și discută despre cum își pot îmbunătăți viața, atât la job cât și acasă. În acest an, The Woman a creat revista digitală The Woman.ro, iar în cadrul ediției curente a lansat platforma de mentorat Womentors.ro.

Companiile care au înțeles importanța educației în dezvoltarea comunităților și care sprijină evenimentul se numără:

Powered by: Raiffeisen Bank

Gold Partner: Carrefour

Sponsor: AVON

Partners: KO by Karina Ochis, Savage Beauties, Sabion, Ecco Shoes, Chic Ville, EuroGsm, Ciao Bella, Art&Craft, Sublime, Salon Arta Eleganței, Liberty Technology Park

Official Coffee: Meron

Official Car: RMB, She’s Mercedes

Supported by: Impress, Marty, Infinity Trophy, Wasabi, Tokyo, Magnolia.ro, Silver Business Center

Afis Conferinta The Woman 2017

Daniela Palade Teodorescu, despre cariera jurnalistică și provocările însoțite de ea

Daniela Palade Teodorescu este redactor șef la revista Avantaje. Lucrează în domeniul jurnalismului de peste 20 ani și se implică în diverse programe sociale și educative.

A reușit, de-a lungul anilor, să unească peste 2 milioane de femei în fiecare lună prin conținutul revistei Avantaje. Pe lângă editorial, print și online se mai ocupă de evenimente și participă activ la conferințe, în toată țara, în calitate de speaker.

A trecut prin multiple experiențe cu revista, rămânând întotdeauna cu capul sus, triumfătoare. Proiectele și articolele revistei pot fi consultate pe www.avantaje.ro

Revista Avantaje se află printre primele reviste care au încurajat leadership-ul și femeile de succes. Cum a pornit iniţiativa?

Revista Avantaje a fost lansată în octombrie 1995, fiind prima revistă glossy pentru femeile din România. A rămas o revistă glossy, echilibrată, cu informații practice, nu cu vedete. Chiar de pe vremea aceea, Avantaje a abordat foarte puțin celebritățile. Am mers pe ideea de a încuraja femeia obișnuită, care trăiește în lumea reală și nu într-una închipuită și care are nevoie de modele autentice, credibile, tangibile.

E femeia care caută modele inspiraționale printre oamenii din jurul ei, nu de pe ecran sau de pe scenă. Femeia de succes înseamnă în primul rând femeia de valoare, care demonstrează pe termen lung că succesul este muncit, înțeles și asumat cum se cuvine, nu construit pe nisipuri mișcătoare și sclipitoare. Și se pare că această formulă editorială a fost una corect aleasă, pentru că funcționează de aproape 22 de ani.

În toată această perioadă, Avantaje a devenit un brand construit pe patru piloni – print, online, social media și evenimente. Acum ne citesc în aceeași măsură fiicele mature ale mamelor care ne cumpărau acum 20 de ani, dar și aceleași mame de atunci. A rămas un public fidel, care a crescut într-una dintre cele mai interactive comunități de femei din România.

15037064_1117424971640664_3222045364435137298_n

Ce înseamnă revista Avantaje pentru dvs.?

Aproape toată activitatea mea profesională, pentru că lucrez la Avantaje de la al șaselea număr. Pot să spun că am crescut împreună și a fost primul meu copil. Am investit în acest brand toată energia, cunoașterea și buna credință. Mi-am apreciat lectoratul, l-am respectat, am vrut să am o relație cât mai apropiată și corectă, mi-a păsat de oameni și de poveștile lor de viață, le-am considerat pline de substanță și inspirație, le-am prețuit și le-am dat importanța cuvenită. De aceea sloganul revistei este ,,Avantaje prețuiește femei ca tine!” Am învățat că pe oameni trebuie să îi valorizezi, să îi faci să se simtă importanți la momentul potrivit.

Avantaje a schimbat destine aducând în lumina reflectoarelor femei obișnuite cu povești neobișnuite, adevărate supraviețuitoare, femei care au mutat munții din loc prin puterea voinței și printr-un simț civic exemplar, chiar dacă viața le-a încercat dincolo de limite. De la ele mă inspir și merg mai departe, atunci când și mie mi-e greu. Esența brandului Avantaje sunt femeile autentice, frumoase, puternice, responsabile, de substanță, cărora le pasă de semenii lor și transformă lumea în care trăiesc.

Una dintre aceste femei este o clujeancă, Eleonora Pokola, o cititoare care mi-a scris pe e-mail povestea ei. În martie 2012 am publicat primul testimonial de violență domestică semnat de ea, intitulat „Povestea unei supraviețuitoare”. Sunt foarte mândră pentru că e o premieră pe piața românească și a fost un început bun pentru ceea ce mie îmi place să numesc jurnalismul social pentru femei.

daniela-teodorescu-speaker-the-woman-2017

,,Și tu poți fi pe copertă!”, un proiect inedit și unic în România. Care este povestea lui?

După criza economică din 2008 am făcut cele mai frumoase proiecte, mai ales în zona socială. Lecția învățată a fost că zona de confort nu aduce niciodată progres și trebuie să te simți constrâns ca să fii creativ. Având acest lucru în minte, am definit ca „the unique selling point” al revistei Avantaje aducerea în lumina reflectoarelor a acelor eroine anonime, femei obișnuite cu povești neobișnuite, cu un remarcabil simț civic, care se implică activ și autentic în viața comunității.

La un moment dat, văzute din afară, toate revistele glossy pentru femei păreau aproape la fel, aveau modă, frumusețe, bucătărie, sănătate, turism… Aproape nicio diferență! Și atunci m-am gândit că pe o piață extrem de dificilă și de concurențială trebuie să se știe foarte clar cărui segment se adresează revista Avantaje. Așa am lansat campania Și tu poți fi pe copertă și noul slogan ,,Avantaje prețuiește femei ca tine”. De peste 6 ani, protagonistele copertelor noastre sunt femei obișnuite cu povești neobișnuite – așa le-am spus noi – eroine anonime, femei care trudesc într-un anonimat nedrept, dar care fac lucruri cu adevărat remarcabile și al căror atu principal este că sunt foarte autentice și credibile.

Sunt persoane care nu își gândesc misiunea ca pe o construcție de imagine, nu li se spune cum să facă, cum să arate, cum să se prefacă, ci chiar fac lucrurile astea din vocație, din conștiință, din convingere. Am avut curajul să punem pe copertă femei de toate vârstele, între 26 și 47 de ani, din multe orașe din țară, toate profesiile, toate statutele civile. A fost o provocare pe cât de creativă, pe atât de complicată. Femei educatori, medici, antreprenori, economiști, arhitecți, ingineri, mai toate profesiile ,,au defilat” pe copertă, într-un regal de feminitate și profesionalism autentice. 

14590368_1105169159532912_1780423785224575471_n

De-a lungul timpului v-ați implicat în campanii de advocacy și lobby. Cum sunt privite aceste acțiuni în România?

Mi s-a părut firesc ca în calitatea mea de jurnalist social, care se adresează femeilor, să fac asta. Motto-ul meu este ,,o lume mai bună pentru femei e o lume mai bună pentru toți”. Dacă o femeie are cadrul corect de a se dezvolta profesional, personal, atunci în jurul ei se poate forma o familie sănătoasă, echilibrată, stabilă, prosperă. Când educi o femeie, nu educi o singură persoană, ci întreaga lume din jurul ei. Când o ,,împuternicești” să se dezvolte demn, toată lumea din jurul său prosperă.

Scriind pentru Avantaje, am avut șansa să cunosc multe femei care trec printr-o încercare grea în viață, își pierd sănătatea sau pierd pe cineva drag, dar ele nu fac o tragedie din asta, ci încearcă să vadă cum pot să depășească acest lucru și să facă apoi ceva pentru semenii care sunt în aceeași situație. ADN-ul revistei – și ceea ce am extins și la Gala Femeia Anului, eveniment ajuns la a XIX-a ediție – este acesta: femei obișnuite cu povești neobișnuite, eroine anonime, care, în urma unei încercări grele, supraviețuiesc și întorc ceva comunității din care fac parte sau creează noi comunități pentru oameni cu nevoi speciale.

Așa am premiat zeci de mame cu copii care s-au născut cu boli grave și care, văzând că în România nu găsesc asistența medicală sau psihologică de care aveau nevoie, și-au făcut propriul ONG, au adunat părinții, au făcut asociații de pacienți și au făcut niște lucruri incredibile. Sunt genul de femei desprinse parcă din filmul cu Erin Brockovich, femei care de unele singure și-au făcut dreptate și și-au găsit drumul, pentru familia, copiii lor, pentru ele însele. Și toate spun că au devenit mult mai puternice, mai conștiente, mai responsabile, cu mult mai mult simț civic, mult mai implicate și nu regretă absolut nimic din încercarea ce le-a dezvăluit misiunea lor în viață. Sunt femei care au încetat să se văicărească ,,de ce eu?!”, și s-au întrebat, retoric și revelator, ,,de ce nu eu?!”.

De le ele am învățat să fac lobby pentru drepturile femeilor, pentru feminismul corect și necesar pentru România (suntem prima revistă glossy care am avut pe copertă o feministă – Roxana Dumitrache), pentru drepturile persoanelor cu dizabilități (am avut trei femei cu dizabilități pe copertă), pentru drepturile familiilor monoparentale, ale mamelor care își cresc singure copiii (și eu sunt una dintre ele). Ne-am implicat în toate campaniile dedicate sănătății femeii, în mișcarea împotriva violenței domestice și în campania de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă migrația feminină în Europa – ,,Exodul mamelor” e titlul unui proiect social realizat împreună cu TVR și titlul cărții-mărturii cu același nume pe care Avantaje a publicat-o în februarie 2014. Femeile au nevoie de lobby autentic în România, făcut cu trăire și simțire, cu conștiință, nu doar pentru a fi bifat pe ordinea de zi.

LogoAvantajeNou+slogan

Sunt multe femei care trăiesc în medii defavorizate. Care sunt principalele probleme cu care se confruntă acestea?

În România, drepturile femeii sunt undeva, în coada listei de priorități. Avem nenumărate asociații și fundații pentru copii, dar prea puține pentru femei. Acești copii defavorizați, marginalizați, sărăciți, nu sunt oare copii ai unor părinți aflați în derivă, de cele mai multe ori mame? Până la urmă, ajungem tot la dilema ancestrala – oul sau găina? Paradoxal, de dragul copiilor, întotdeauna voi pune înainte binele părinților.

Nu este egoism, ci ordinea cronologică și firească a lucrurilor. Pentru că în spatele oricărui copil în dificultate se află părinți în derivă. Accentul trebuie mutat de la ,,salvați copiii” la ,,salvați părinții”.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră educația continuă?

Am scris un reportaj despre exploratoarea Uca Marinescu care, la 76 de ani, s-a întors recent dintr-o expediție din Valea Hunza (zona India, Pakistan), supranumită Valea Centenarilor, pentru că acolo, media de vârstă este cea biblică, de 120 de ani. Natura este atât de pură și nepoluată, oamenii trăiesc atât de aproape de ea, încât aproape că nu cunosc boala, nu au spitale sau farmacii. Dar rata de alfabetizare este de 90%! Deci nimic fără educație, chiar dacă ești în creierul munților, la  4000 m altitudine!

Educația continuă este să înveți împreună cu copiii tăi, să descoperi bucuria studiului și a dezvoltării personale la orice vârstă. Faptul că ești părinte te face primul educator al copilului și cel mai important, ceea ce este o responsabilitate uriașă. Nu te poți plânge la nesfârșit de sistem, de școală, de minister, dacă tu însuți nu faci ceea ce trebuie. Eu militez pentru educația părinților – de la ei pornește totul. Ei au nevoie de informație corectă, de cărți, de conferințe, de seminarii, de mentorat.

În fiecare zi avem ceva de învățat. Cel mai mare pericol nu e sărăcia, ci ignoranța, iar ziua în care nu vom mai avea nimic de învățat e ziua în care nu mai existăm.

Surse foto: Arhiva personală Facebook

Stela Toderașcu

Starting with the end of 2015, Stela Tederașcu took over the Commercial Marketing Manager title over Romania and Moldova. She spent over 11 years working for AVON where she had the opportunity to interract with all the press and glossy magazines and the advertising field through her PR&Advertising Manager position. She also had contact with the Sales Support Manager department.

As Commercial Marketing Manager, Stela supervises the activity of the Marketing Planning department, the PR department and the Digital department. Both in Romania and Moldova, she has a team of over 24 people to look after and make sure evrything goes according to the plan and that AVON is still one of the most wanted cosmetics brand in these two countries.

Dania Selaru

 “The digital technologies will grow exponentially the speed and intelligence of the world as we know it. To adapt, education has to grow at the same rate”

Dania Selaru has 20 years of experience in the IT&C Romanian market. She held various management positions within important multinational companies, like IBM and Telekom, leading sales, as well as cross-functional teams. Starting with 2017, Dania is pursuing an independent advisory carrier path to promote best practices in sales management and digital transformation, being Sales and Digital Transformation Adviser.

Mădălina Bălan

Madalina is a business psychologist, senior consultant and Managing Partner for 11 years with Hart Consulting, partner for Romania, Bulgaria and Moldavia for Hogan Assessments.

She is also an entrepreneur and she founded Hart Consulting from her passion for helping organizations to unlock their leadership and transform  potential into success. She is specialized in talent management and leadership development and she has worked in the past years with hundreds of leaders, men and women, from medium to large multinational  and local companies, helping them gaining self-awareness as the starting point in career development change and continuous education.

Încercare de auto-portret. Existențialismul și semințele de floarea-soarelui

Îmi amintesc prima zi de viață la fel de bine cum mi-o amintesc și pe ultima: o cameră obscură decorată la întâmplare cu oameni care nu-și doresc neapărat să fie acolo, jaluzele chinezești cu vedere la democrația ce se tot lasă așteptată, mama care nu știe dacă să plângă sau să se bucure, tata e schimbul trei și o să ajungă abia dimineața târziu și o lume întreagă ce abia așteaptă să fie lăsată în pace…

Prima femeie care m-a văzut dezbrăcat a fost o asistentă trecută bine de toate tinerețile posibile, pe care nu o deranjau cele câteva sute de grame în plus ale mele și nici faptul că eram disperat după atenție. Încă încerc să găsesc o femeie ca ea.

După anii de glorie ce au urmat încă încerc să mă repar: peisaj de neam prost, cu relief variat și sol bogat în minereuri neferoase. Un sfert de curcubeu timid răsărind neîntâmplător dintre copacii rătăciți de restul pădurii ce-apune la marginea gândului, unde mustesc grădinile de rouă. Ce se naște din femeie e predispus la tragedie ca toamna la ploi abundente…

Șoproane-nvăluite-n mister, un sărut prematur cu efect întârziat și două canistre cu benzina: începutul a ceea ce avea să fie un sfârșit marcat pe alocuri de violență non-verbală, urme de ruj pe vârful bocancului drept și declarații nelalocul lor, toate pe fondul consumului excesiv de prost-gust.

Art nouveau cu semințe de floarea-soarelui, matrapazlâcuri, giumbușlucuri, o furculiță de pleu pentru unde scurte și ultra-scurte, bișniță alternativă cu sfeclă de zahăr și trifoi cu patru foi ca remediu gândit pe jumătate și, mai ales, pe termen scurt pentru evadarea din consumerism.

Fascinația băltoacelor descrește direct proporțional cu numărul mașinilor din care-ți tragi de-acum identitatea și-al căror unghi de fugă depinde de dispariția a tot ce era odată bun și sfânt.

Desacralizarea sacrului înseamnă să-ți pui beton în grădină și să cumperi cartofi de la Kaufland. Emanciparea impusă de rigorile unui sistem ce caută lumina într-o cameră cu obloanele închise și cu draperiile trase va străbate Istoria(ce-a mai rămas din Dânsa) ca o-ncercare de-a cârpi un ciorap cu un ac fără ață. Perspectiva neamului românesc – în general sau, dacă doriți, raportându-ne strict la contemporaneitate- se traduce printr-o abordare caleidoscopică a nimicului în forma sa cea mai pură, din care reies mai multe nimicuri de sine-stătătoare, autonome și auto-suficiente; un conglomerat de globalizare, agricultură de subzistență și amintiri din copilărie, desăvârșit de frustrarea aferentă situării ideologic-geografice (nici în car, nici în căruță), eterna nemulțumire de-a te fi născut în locul nepotrivit și sintaxa poetică.

În unele zile mi se părea că nimic nu-mi iese, că mi-s sortite vorbele și faptele neantului, eram demiurg în purgatoriul ideilor nerafinate și zăceam într-o inconsistență definită de păreri pe jumătate, exprimate într-o română stâlcită, dar simandicoasă. Alteori jucam rolul principal din tragedia acului din carul cu fân, pe care toată lumea și-l dorea, dar nimeni nu era suficient de nebun pentru a descinde în îmbulzeală. Eram, de fapt, pe cale să devin Eu, chestiune ce se bătea cap în cap cu dorința de acceptare, confirmare și afirmare- vorbe electroșocante, gânduri mustind a dezicere, gesturi contondente și ispita atemporalitații: iată constantele progresului metafizic!

Îmi lunecă un fir de primăvară-n neatins, sfidându-i nemărginirea și-l las să-și facă de cap și uit, pentru o vreme, de năpastă… În altă ordine de idei… E prea devreme pentru a trage concluzii, iar faptele-mi prea puține și prea irelevante pentru orice, în general.

                                                    (va urma)

By Ionuț Trif – Editor contribuitor The Woman

Ionut Trif

Sunt Ionuț. Citesc. Rar. Scriu – bat câmpii cu grație…pentru voi și, mai ales, pentru mine. Cânt – dacă poți numi aia cântat…de plăcere și, mai nou, profesional – merge foarte prost. Cred că bunul simț e rar – sunt plătit să cred asta. Cred ca veșnicia s-a născut la sat- pe asta chiar o cred! Cred că binele învinge – wait…whaaat?! Fac o cafea excelentă – am băut și mai bună…

Surse foto: Arhiva personală

”Umanitatea va câștiga mai mult bine decât rău din noile descoperiri” | Marie Curie

“Viața nu este ușoară pentru niciunul dintre noi. Dar ce contează? Trebuie să fim perseverenți și, mai ales să avem încredere în noi înșine. Trebuie să credem că ne-am născut pentru un scop pe care trebuie să-l îndeplinim.“

Se naște pe 7 noiembrie 1867, la Varșovia, Polonia, în perioada stăpânirii Rusiei țariste. Pe numele ei Maria Sklodowska, este al cincilea copil într-o familie de dascăli.

Minte agilă și curiozitate avidă după carte, Marie a absolvit liceul la vârsta de 15 ani, munca fiindu-i răsplătită simbolic printr-o medalie de aur. Primele obstacole în activitatea profesională apar imediat după terminarea liceului, când nu i s-a permis să continue studiile la Polonia din motive de gen. Universitatea din Varșovia accepta doar studenți bărbați, astfel s-a văzut nevoită să continue educația într-un sistem informal, secret de autorități, denumit “Floating University”.

Marie_Curie

În 1891, a fost nevoită să se mute la Paris și începe studiile la Sorbona. Trei ani mai târziu, este absolventă de fizică și matematică, cu rezultate excelente.

După absolvirea studiilor universitare, și-a început cariera la Școala de Fizică și Chimie din Paris, condusă de tânărul fizician Pieere Curie. În 1894 s-au cunoscut, iar un an mai târziu au devenit soț și soție.

Relația dintre cei doi era complementară și totuși acțiunile lor aveau scop comun. Spre deosebire de soția sa, Pierre Curie își desfășura activitatea cu prudență și logică, bazându-se mai mereu pe deducție, în timp ce Marie se baza pe inducție. Pierre era fizicianul tenace, iar Marie chimistul cu nevoia de a testa aproape instinctual.

Documentarea realizată ne spune despre Marie Curie este singura femeie renumită din lumea științifică care a primit de două ori premiul Nobel: pentru fizică în 1903 si apoi pe cel pentru chimie in 1911. Este renumită pentru studiile timpurii din timpul radioactivității, pentru descoperirea radiului și poloniului precum și pentru cercetările derulate în legătură cu aplicațiile radiologiei în medicină.

Madame Curie

La începutul anilor 1900 Marie și Pierre au constatat că au prelucrat cu propria aparatură deja 8 tone de pehblendă (oxid natural de uraniu), până au reușit să separe un decigram de clorură de radiu pură. Discutăm de un efort deliberat, de ani de cercetări cu mijloace logistice limitate, activitate desfășurată într-o magazie pe post de laborator. Dorința de demonstra că ceea ce ei au intuit teoretic există în mod practic i-a determinat să facă abstracție de inconvenientele și limitările existente la acea vreme.

Meritele sale au fost recunoscute prin introducerea în fizică a termenului de radioactivitate, remarcându-se, de asemenea, prin cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale şi al aplicațiilor acestora în medicină.

Se spune că Marie iubea lumina frumoasă, de culoare verde-albăstruie, emanată de substanțele respective în întuneric. Purta eprubete cu izotopi radioactivi în buzunar și le depozita în sertarul biroului său.

Astfel că, din cauza expunerii prelungite la radiaţii, Marie Curie a fost diagnosticată cu leucemie.  În 1934, s-a stins din viaţă, la data de 4 iulie, în localitatea franceză Sancellemoz.

Cu toate acestea, nu a fost membru al Academiei Franceze de Științe din cauza prejudecăților instituției față de femei și a ostilității față de străini.

Marie Curie a fost un pionier în domeniul radioactivității și prima femeie care a câștigat premiul Nobel. Două premii Nobel. Cercetările ei au fost esențiale pentru a înțelege efectele radioactivității și a cuantifica acele efecte pe celule umane în tratarea cancerului.

Este un model pentru femei și știință datorită impactului muncii ei, a modestiei, integrității și a pasiunii pe care a depus-o în cercetare, chiar și după moartea soțului ei. Un intelect al cărui scop principal a fost să se educe și să urmărească o ipoteză până în punctul în care totul capătă sens, într-o perioadă victoriană în care oportunitățile pentru femei, dar mai ales pentru femeile cu pregătire academică erau puține și greu de obținut.

By Iulia Pascal

Surse foto: vignette3.wikia.nocookie.net, http://s3-eu-west-1.amazonaws.com/

Surse articol: Marie Curie Biography (http://bit.ly/1nxP4IU), Marie Curie Facts (http://bit.ly/2kET0rc), Viața și activitatea lui Marie Curie (http://bit.ly/2kFeoRf)

The Woman lansează platforma Womentors!

Mentoratul acoperă o nevoie. Poate consta într-o abilitate insuficient dezvoltată, o oportunitate care nu a fost dusă la bun sfârșit, lipsa curajului sau a încrederii în ideile proprii. De cele mai multe ori, mentoratul poate ridica pânzele împotriva curentului, poate pune bazele unei perspective de viitor, la fel cum conturează o viziune mai clară despre ce suntem capabili să realizăm. Mentorul este cel care crede în amprenta fiecăruia dintre noi asupra lumii și ne ajută să o construim așa cum o vedem.

Mentoratul este sărbătorit la nivel mondial în luna ianuarie prin National Mentoring Month de către organizații non-profit și numeroase entități culturale axate pe educație.

Conferința de Leaderhip Feminin The Woman își extinde rolul educațional în societate prin intermediul platformei Women Mentors www.womentors.ro. Platforma oferă acces direct la experiențele de viață ale femeilor lider din diferite domenii și începând de astăzi este disponibilă pentru înscriere tuturor celor care doresc să își dezvolte cariera.

poza wm

Prin Women Mentors oferim oamenilor un spațiu de învățare și dezvoltare comună, prin care să asigurăm beneficiarilor programului un echilibru personal și profesional, să-i pregătim pentru provocările viitorului și să formăm oameni care să aibă la rândul lor un impact pozitiv la nivelul societății”, a precizat Crina Ciocian, organizator și leading partner al Conferinței de Leadership Feminin The Woman.

Statisticile privind educația din România sunt îngrijorătoare

300.000 tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 ani au abandonat școala în anul 2015, iar peste 370.000 tineri între 15 și 24 ani se află în rândul NEETS (Not in employment, education or training), conform Comisiei Europene (2015). De asemenea, doar 1,3% români participă în programe de educare continuă.

Totodată, cea mai mare parte a tinerilor din Romania nu beneficiază de spijinul unui mentor, un factor de stabilitate și echilibru pentru cariera oricărei persoane.

Mentoratul, practica de dezvoltare a carierei

mentee

Practica mentoratului este relativ absentă din sfera educațională a societății românești, având preponderență în țările vestice. Mentorii înscriși contribuie la creșterea și dezvoltarea persoanelor care doresc să își depășească limitele. Oferă susținere interpersonală bazată pe schimb de experiență și investesc cunoștințele dobândite pentru a dezvolta abilitățile celor pe care îi mentorează.

Cine poate fi mentee? Orice persoană orientată spre realizări personale și profesionale – se poate înscrie pentru a găsi un mentor care să-i permită să acumuleze cunoștințe, obiceiuri și valori, facilitându-i atingerea obiectivelor.

Care este procesul de înscrie? Înscrierea se realizează pe platforma oficială Womentors.ro, prin completarea formularului, atât pentru dobândirea calității de mentor, cât și pentru cea de mentee. După înregistrare, veți fi contactați de către echipa Womentors, care va realiza legătura dintre mentor și mentee, bazându-se pe informațiile furnizate de cel din urmă privind domeniul de interes și activitate. Pe toată perioada mentoratului, care poate dura între 6 luni și un an, inițiatorii proiectului vor monitoriza evoluția relației dintre mentor și mentee, solicitând feedback constant părților implicate.

Despre The Woman și impactul conferinței la nivelul societății

 mentor

Conferința de Leadership Feminin The Woman care stă sub semnătura Libero Events reunește anual peste 500 de femei lider care vizează dezvoltarea personală și profesională prin participarea la workshopuri și dezbateri sustinute de speakeri naționali și internaționali.

The Woman coagulează constant o comunitate feminină unită sub valorile libertății de expresie, pasiunii și dorinței de schimbare.

Înscrierile se fac pe www.womentors.ro !

Mall-urile virtuale şi evoluţia e-commerce-ului românesc

Centrele comerciale online sunt site-uri care permit un sistem de achiziție de la mai mulţi furnizori, permiţând comercianților să vândă într-un singur portal. Această multitudine de oferte diferite, care se află pe acelaşi site, este cunoscută şi sub numele de mall online sau mall virtual. Printre cele mai importante mall-uri online se află: Shopping.com, Shopzilla, eCRATER, PriceGrabber și Pikaba.com.

În România, potrivit datelor financiare analizate de KeysFin, cifra de afaceri din e-commerce a crescut în ultimii 5 ani, de la 1,68 miliarde de lei la 5,47 miliarde de lei, cea mai semnificativă evoluție fiind marcată între anii 2014 şi 2015, cu o creștere de peste 2 miliarde de lei. Datele KeysFin arată faptul că numărul firmelor care oferă astfel de servicii s-a dublat, în ultimii ani, cel mai important jucător de pe piaţă fiind compania Dante International SA, cu afaceri de 1,7 miliarde de lei în 2015.

download

În top 10 ,,Cei mai importanți jucători din e-commerce-ul românesc” urmează, în ordinea cifrelor de afaceri: Fashion Days Shopping SRL, cu 221 milioane lei şi Studio Moderna SRL, cu 188 milioane lei.

Analiştii KeysFin explică: ,,Aceste companii administrează câteva dintre cele mai populare mall-uri online, de la eMag la Fashion Days, PC Garage sau Elefant.ro, portaluri care, prin investițiile masive în promovarea serviciilor online, au crescut gradul de încredere al românilor în comerțul pe internet.”

Analiza KeysFin arată, totodată, faptul că sezonalitatea are un caracter important în business-ul pe internet, evoluţia e-commerce-ului românesc aflându-se pe o pantă ascendentă la nivel general, semn că încrederea românilor în acest sector s-a întărit puternic în ultimii ani.

Westfield Introduce World-First Oculus Rift Virtual Reality Ahead Of 'Future Fashion' Event

„Graficul KeysFin arată că apetitul românilor pentru cumpărături online are legătură, în mare parte, cu evenimentele sociale de peste an – Ziua Îndrăgostiților, Mărțișorul şi 8 Martie, Black Friday şi Crăciunul sunt punctele de maxim interes atunci când numărul utilizatorilor şi volumul de afaceri ating niveluri superioare mediei lunare.”, spun analiştii.

Evoluţia tehnologică din ultimii ani, asociată cu extinderea serviciilor de internet şi ieftinirea terminalelor, au contribuit decisiv la dezvoltarea pieței de e-commerce.” afirmă cei de la KeysFin.

Dezvoltarea spectaculoasă a serviciilor de e-commerce vine şi cu provocări pe măsură. Dincolo de cele de infrastructură şi servicii, experţii de la KeysFin remarcă riscurile asociate tranzacţiilor online, raportate la nivelul de educaţie al clienţilor în acest sector:

„Avem încă destui români care cad victime site-urilor clonate, care, în febra căutării preţului cel mai mic, ajung pe portaluri fantomă, unde informațiile de pe carduri le sunt copiate, iar banii sunt retrași de hackeri din conturi.” spun analiştii. Potrivit acestora, la fel ca în comerţul tradiţional, este nevoie ca şi pe internet clienţii să manifeste o atenţie sporită şi să îşi ia toate măsurile pentru securizarea tranzacțiilor.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: domex.do, cdn.psfk.com, t1.daumcdn.net. Sursă articol: keysfin.com

Socialization & Networking / Book Signing

You will have the chance to find business opportunities within the exhibition area of the event and interact with more than 500 business women, managers, entrepreneurs and leaders in their domains.

Education is not preparation for life, it is life itself!

A good teacher can inspire hope, ignite the imagination and instill a love of learning.“ – Ella Bjorns

Education is not preparation for life, it is life itself! Why businesses should pay bigger role in education to make it about life. How can we change old paradigms of how children are educated?

Is the education today more about learning about the past then learning to create the future? How can we shift the worlds old paradigms and methods of education who mainly are about educating children’s mind over to enable schools to educate both children´s minds and children hearts. Children don’t need to learn what to think they need to learn HOW to think!

Coffee break/Photo Sessions

You will have the chance to find business opportunities within the exhibition area of the event and interact with more than 500 business women, managers, entrepreneurs and leaders in their domains.

 

Failing to become a leader. What do you do?

Against the backdrop of society’s complexity and turbulence, it’s clear that generic and formulaic leadership practices have limited relevance and appeal.

How can we enlarge our discourse about leadership? Why are adversity and marginality vital to a more fulsome, inclusive notion of leadership? How can our educational institutions better prepare emerging leaders to adopt an inclusive and impactful approach to their leadership style and practice?

Eleanor Tabi Haller-Jorden will offer up an intriguing premise for crafting a more engaging and innovative way forward.

“Life-long learning is the ultimate self-charging battery for sustainable and impactful leadership; a day devoid of learning is a day wasted.” – Eleanor Tabi Haller-Jorden

Education at the Edge

Knowledge is power, but knowledge is also subjective. In the absence of an understanding thereof, individuals, and in turn, whole communities, both within, and beyond the worlds of business and commerce, become vulnerable. From the surface, it can appear that many of the problems we now face are new unto humanity. But, dig deeper, and one finds that our forebears were confronted with many of the very same problems as are we. Education is the foremost means by which we may illuminate the many current, and possible future options at our disposal. More importantly still, it is education that equips us to comprehensively evaluate those options. Whereupon a woman is educated, her mental horizon broadens, such that she can see beyond that which is in her immediate surroundings, and no less so than the opinions of they as would willfully dictate her destiny.

Conference DAY – Registration&Welcome Coffee

You will have the chance to find business opportunities within the exhibition area of the event and interact with more than 600 business women, managers, entrepreneurs and leaders in their domains.

WONDER WOMAN, simbol al emancipării feminine și personaj al contradicțiilor fără sfârșit

,,Wonder Woman este propagandă psihologică pentru noul tip de femeie care, cred eu, ar trebui să conducă lumea!”

(Dr. William Moulton Marston)

Wonder Woman reprezintă cel mai popular supererou de sex feminin, al benzilor desenate din toate timpurile. Personajul a fost creat în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în anul 1941, de către celebrul psiholog William Moulton Marston, într-o perioadă în care „Dorința cititorului este de a salva fata, nu de a o vedea suferind ”, după cum spune și creatorul.

William Moulton Marston este inventatorul poligrafului, care servește și în prezent la aflarea adevărului din spatele aparențelor. Deși a militat pentru verosimil, acesta a ales să trăiască o viață paralelă, alături de iubita sa secretă, care i-a devenit muză lui crearea personajului Femeii Fantastice.  4 doar optional

Contradicția apare și în esența personajului Wonder Woman, războinic plin de compasiune și rezistență de zeiță, care iubește pacea, în timp ce poartă lupte simultane cu personajele negative, reprezentând atât un simbol al emancipării feminine, cât și un centru al controverselor. Ca student al Universității Harvard, Marston a susținut o teză în care a încercat să demonstreze faptul că femeile sunt mai puternice mental decât bărbații, dar și faptul că acestea sunt mai fericite în statutul de supus.

Wonder Woman este un personaj fictiv, al cărei profil a fost actualizat, în ultimii ani: a fost descrisă ca fiind fiica lui Zeus, i-a fost atribuit un aspect musculos, care i-a accentuat moștenirea amazoniană sau a fost înfățișată ca moștenitoare a abilităților divine ale lui Ares. Femeia Fantastică deține puteri supranaturale, dar poseda și un arsenal de tehnologie avansată, care îi vine în ajutor: Lasoul Adevărului, brățări indestructibile și tiara care servește ca proiectil.

3

La nivelul vestimentației, care este înrădăcinate în simbolismul american, stilul său a variat de-a lungul timpului, păstrându-și aceeasi formă: diademe, brățări și simboluri ca steaua-semnătură cu cinci colțuri, vultur de aur pe piept, bustieră roșie, centură albă sau cercei magnetici.

Personajul Femeii Fantastice a apărut într-o mare varietate în mass-media: cărți de benzi desenate, filme, seriale de televiziune și jocuri video. În 1975, a devenit personajul principal al serialului de televiziune de mare succes cu același nume, unde a debutat Lynda Carter, serial difuzat pe ABC pentru primul său sezon, urmat de CBS pentru sezonul al doilea și al treilea.

Acesta a fost difuzat din 1975 până în 1979 și a avut parte de evaluări solide, contribuind la popularitatea personajului Wonder Woman, care ajunge în vârf.

5

Femeia Fantastică, întruchipată de cea mai cunoscută interpretă a personajului, Lynda Carter, a fost numită „Ambasador onorific” pentru femeile și fetele din întreaga lume. În 2016, ONU a sărbătorit cea de-a 75-a aniversare a supereroinei din benzile desenate, însă, deși este o actriță extrem de iubită, aceasta a fost și criticată de către câteva zeci de angajate ONU, care au protestat, având ca mesaj faptul că: „Femeile din viața reală merită un ambasador real!”. În urma semnării unei petiții online, care a adunat câteva mii de semnături, actrița a fost retrasă din funcție.

Deși au avut loc mai multe încercări de a produce un serial de televiziune, care să înfățișeze caracterul Femeii Fantastice, în vremuri mai recente, niciunul nu a avut succes, însă multe versiuni alternative ale Wonder Woman au apărut în benzile desenate, evoluția personajului culminând în anul 2011, când Wonder Woman a primit locul cinci în Topul IGN al celor mai importanți „100  Supereroi din cărțile de benzi desenate din toate timpurile”.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: theguardian.com, static.srcdn.com, s-media-cache-ak0.pinimg.com, s-media-cache-ak0.pinimg.com. Sursă articol: people.com

Victoria Swarovski, între statutul de moștenitor al imperiului și dragostea pentru scenă

În zilele noastre, Swarovski Crystal Business este cea mai mare unitate de afaceri, cu o extrapolare la nivel global de aproximativ 2.680 de magazine, în aproximativ 170 de țări, mai mult de 26.000 de angajați, precum și un venit de aproximativ 3 miliarde de euro.

Din 1895, stăpânirea tăierii cristalului de către fondatorul Daniel Swarovski a definit compania, datorită pasiunii lui pentru inovație și design. Daniel Swarovski, fostul Daniel Swartz, s-a născut în nordul Boemiei. Tatăl său a fost un tăietor de sticlă, care a deținut o mică fabrică, unde tânărul a servit ca ucenic, devenind specialist în acest domeniu. În anul 1892 a patentat o mașină de tăiat electrică, care a facilitat producerea de sticlă de cristal.

Look+Women+Year+Awards+Gala+2016+RjAkVYZKQkdx

Astăzi, familia continuă tradiția, pentru a contribui la stilul strălucitor al femeilor din întreaga lume. Nadja Swarovski, strănepoata fondatorului, este un membru al comitetului executiv Swarovski.

În 1993, la Innsbruck, a sosit pe lume VICTORIA SWAROVKI, fiica Alexandrei și a lui Paul Swarovski, în timp ce mama sa lucra ca jurnalist, iar tatăl ei se ocupa de afacerea familiei. Deși ar fi putut să urmeze o carieră în afacerea de familie, Victoria și-a dorit să devină o cântăreață de succes.

Cariera muzicală a nepoatei Fionei Swarovski a început la vârsta de doisprezece ani. Succesul ei a dus la semnarea primului contract cu Sony Music. Primul ei single, „One In A Million”, a fost lansat în anul 2010, urmat la scurt timp de „There’s A Place For Us”, cântecul prezent pe coloana sonoră a filmului „Cronicile din Narnia”.

victoria-swarovski_gallery_normal

La 23 de ani, Victoria Swarovki, care a trăit deja în mai multe țări, a participat și a câștigat mai multe concursuri de talente, fiind și unul dintre cei trei membri ai juriului, din cadrul concursului difuzat de RTL, „Super Talent”, alături de Dieter Bohlen și Bruce Darnell.

Nici brandul tirolez „Swarovski” nu a putut sta departe de proiectele artistice sclipitoare, fiind sponsor pentru filmul „Fantoma de la Opera” (2004) și al Filmului documentar „This Is It” (2009), realizat în memoria lui Michael Jackson, oferind costume acoperite de cristale Swarovski.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: heute.at, s-media-cache-ak0.pinimg.com, content3.promiflash.de

5 lucruri pe care le au în comun femeile de succes?

Succesul vine ca urmare a perseverenței și a sacrificiilor nenumărate. Chiar dacă pentru fiecare dintre noi el are o altă definiție, în fond se rezumă la câteva vârfuri principale pe care vrem să ajungem.

Financiar, personal, familial, profesional sau spiritual. Luate individual sau cumulate, ele ne modelează experiența per ansamblu a vieții. Ne gândim constant doar la el și facem tot posibilul ca orice acțiune să aibă finalitatea supremă, mult visată: SUCCESUL!

Adesea un cuvânt folosit pentru orice realizare, bucurie sau reușită, ai crede că este utilizat în exces deja și că sensul său nu mai este util pentru realizările mari.

o-SUCCESS-facebook-3

Oamenii care și-au îndeplinit obiectivele personale sau profesionale cu succes au fost analizați în diferite moduri pentru a afla care sunt pașii pe care i-au făcut și ce ar putea să învețe alți oameni de la ei. Astfel, majoritatea femeilor de succes fac următoarele lucruri constant.

1. Își croiesc propriul drum

Chiar dacă ți-ai început drumul pe un domeniu anume, asta nu înseamnă că el trebuie să îți definească cariera. Culturile vestice încurajează schimbarea domeniului de activitate din când în când. Astfel, poți să încerci să îți schimbi locul de muncă cu unul mai bun sau cu unul diametral opus. Chiar dacă schimbările pot să fie înfricoșătoare, ele ne încurajează să ieșim din zona de confort, să învățăm lucruri noi despre un alt domeniu și cel mai important să învățăm câte ceva despre noi și limitele noastre.

2. Nu le e frică de eșec

Când ceva nu merge bine, din instinct încercăm să reevaluăm situația și să decidem dacă mergem înainte sau nu. Totuși nu toată lumea conștientizează că unele lucruri, afaceri și situații, trebuie abandonate dacă nu merg corespunzător.

Oricât de greu ar fi pe moment, orice lucru toxic trebuie îndepărtat. Un proiect sau un business care devine o povară, greu de reabilitat, ar trebui să ajungă pe lista lucrurilor care trebuie lăsate să moară, pentru a canaliza energia spre proiectele care merg bine. Rezultatele vor veni în cel mai scurt timp.

Woman-ceo-sitting-on-desk

3. Au prieteni care le susțin

Se spune că suntem suma a celor mai apropiați 5 prieteni. Cercul social în care ne învârtim ne poate modela opiniile și acțiunile la un nivel destul de ridicat. Susținerea poate însemna foarte mult, mai ales în perioadele critice sau de tranziție. De la o anumită vârstă cercul de prieteni, care devine tot mai restrâns, ajunge să fie familia și chiar sfătuitorii noștri.

4. Sunt deschise la oportunități

Oportunitățile nu apar în fiecare zi și nici de două ori. O promovare, o delegație prelungită sau preluarea unor responsabilități poate să pară copleșitor sau să consideri că nu ești pregătită sau capabilă. Într-adevăr, nu suntem pregătiți îndeajuns niciodată pentru lucrurile mai mari. Însă, dacă nu acceptăm propunerile ambițioase și nu încercăm să facem imposibilul, nu îl vom atinge niciodată.

screen-shot-2016-06-29-at-10-02-28-am

Unele oportunități vin o dată în viață, iar dacă așteptăm prea mult s-ar putea să așteptăm toată viața să vina alta.

5. Își fac timp pentru hobby-urile lor

Oricât de solicitant ar fi job-ul tău sau oricât de mult ai dori să lucrezi la dezvoltarea business-ului tău, trebuie să existe, măcar în fiecare zi, un timp alocat dezvoltării tale personale și a lucrurilor care îți fac plăcere. Nu trebuie să ne îngropăm în muncă și nici să ne încărcăm agenda excesiv. Timpul liber trebuie și el gestionat astfel încât să ajungem să ne bucurăm de viață și de lucrurile care vrem să le facem.

Fie că este pictură, lectură, sport, croșetat, gătit sau călătorit, ele nu trebuie să ajungă pe locul 10 în topul priorităților. Hobby-urile ne relaxează și astfel suntem mai motivați la locul de muncă.

By Cristiana Techereș

Sursă articol: http://www.inc.com/christina-desmarais/5-traits-of-the-most-successful-women-in-business.html?cid=sf01002&sr_share=facebook

Surse foto: katielendel.com, ytiming.com, thoughtcatalog.files.wordpress.com 

Ce înseamnă frumusețe și sănătate în ochii experților – Andreea Bran, medic stomatolog

,,Un zâmbet frumos este asemenea unei terapii gratuite!”

Se spune că zâmbetul este cel mai frumos accesoriu, unul de neînlocuit, care rămâne același, indiferent de vârstă, exprimând întreaga strălucire a personalității. Chiar dacă se tinde spre o perfecțiune prototipică, frumusețea autentică se recunoaște tocmai după defectele, care ne fac diferiți și unici, așa că o îmbunătățire este întotdeauna binevenită, atâta timp cât nu ne transformă în ceea ce nu suntem.

„Sănătatea înaintea frumuseții” reprezintă credința care face diferența între profesioniști și amatori, iar o documentare detaliată pentru atingerea acestui țel este vitală în relația noastră cu propriul organism și semnalele acestuia, care este necesar a nu fi ignorate. Atât ereditatea, cât și educația pentru igienă contribuie în egală măsură la consolidarea sănătății dinților, având ca bază un regim de viață sănătos, fără excese.

2

În primul rând, cel mai important lucru pe care putem să-l facem, constă în formarea unei rutine complete de îngrijire orală, fiind necesară și o igienă în profunzime, curățând zonele greu accesibile periuței de dinți și îndepărtând toate resturile alimentare, care ar putea cauza placă, tartru și carii: 

„Deși în trecut erau considerați doar <<unelte>> pentru masticație, în zilele noastre dinții reprezintă un simbol al frumuseții și sănătății și pot spune că un zâmbet frumos este o <<terapie gratuită>> pentru cei din jur, iar un lucru binecunoscut este faptul că cel mai bun tratament este prevenția. Prevenția stomatologică este reprezentată de igiena orală, un periaj efectuat în mod corect, de cel puțin două ori pe zi, dar și utilizarea aței dentare și a apei de gură.

O bună prevenție nu exclude vizita la cabinetul medicului dentist, o dată la 6 luni, un lucru ce se impune pentru a oferi ocazia specialistului de a detecta atât leziunile carioase incipiente, cât și problemele gingivale, tot mai des întâlnite, cauzate de stilul de viață solicitant. Prevenția include și operația de sigilare a dinților recent erupți. În ajutor ne vine opțiunea diversificată a noilor paste de dinți, paste terapeutice, special create pentru diferitele afecțiuni dentare: sensibilitate dentară, demineralizări, sângerări și inflamații gingivale.” ne explică medicul stomatolog ANDREEA BRAN, care, la puțin peste 30 de ani,  reușește zi de zi să câștige încrederea pacienților prin empatie, profesionalism și transparență, rezolvând cele mai complicate provocări ale acestei meserii, care pot începe de la o simplă fobie de dentist, redând zâmbetul mult dorit, atât de necesar în drumul către succes.

Fresh Organic Vegetables Around White Plate with Knife and Fork

Alimentele pe care le consumăm ne influențează sănătatea întregului organism, însă acest lucru este valabil şi în privința danturii. Avem posibilitatea să contribuim la combaterea carențelor de minerale și protejarea dinţilor printr-un consum constant de alimente care conțin calciu, alimente cu o aciditate redusă, care nu permit eroziunea dentară, dar și a celor alimente care sunt sărace în zahăr. Stomatologul susține, astfel, faptul că:

Alimentația joacă un rol foarte important în sănătatea dentară. Astfel, alimentele bogate în zahăr sunt inamicii numărul 1 ai dinților. Zahărul produce un mediu acid în cavitatea bucală, mediu propice pentru activarea bacteriilor responsabile de apariția leziunilor carioase. Alimentele benefice sănătății dentare sunt fructele și legumele, produsele lactate, dar și carnea.

Fructele și legumele au un rol nutritiv, fiind bogate în vitamine și minerale, dar și un rol curativ, favorizând auto-curățirea cavității bucale, prin stimularea glandelor salivare. În alimentație este necesar să includem și consumul de apă, deoarece apa este elementul indispensabil pentru păstrarea sănătății dentare. Deshidratarea conduce la scăderea nivelului și calității salivei, ph-ul devenind acid, fapt care are ca urmare apariția bacteriilor.”

4

Andreea specifică faptul că o importanță deosebită o dețin vitaminele. Lipsa vitaminei C duce la distrugerea rețelei de colagen din gingie, vitamina A este necesară pentru formarea smalțului dentar, iar vitamina D şi fosforul ne mențin dinții puternici şi sănătoși:

„O atenție deosebită trebuie să o acordăm consumului de citrice. Pe lângă conținutul mare de minerale și vitamina C, benefice corpului, acestea conțin și acid citric, care poate afecta smalțul dinților. În privința lichidelor mai puțin benefice, se pot aminti sucurile carbogazoase, care sunt periculoase pentru smalțul dentar și nu numai, ele afectând întregul organism. Vinul roșu, atât de apreciat, poate colora smalțul dentar, asemenea ceaiurilor colorate, cel negru, în special.”

În cazul în care ne dorim un zâmbet frumos, în ciuda factorilor biologici, mai puțin avantajoși, stomatologul Andreea Bran oferă mai multe soluții:

5

,,Sănătatea dinților este guvernată, în principal, de genetica fiecărei persoane, iar apoi de alimentație, obiceiuri vicioase și igienă. Dacă genetica nu ne ajută cu o dantură impecabilă, putem apela la medicii dentiști, specializați în estetica dentară. În funcție de caz și dorințe, se pot recomanda tratamente de albire, cosmetizare prin fațete ceramice, lucrări protetice cu suport de zirconiu sau ceramică integrală.”

Altfel spus, schimbarea trebuie să pornească de la propria persoană, iar starea de bine se obține prin echilibru, efect al încrederii și forței din spatele unui zâmbet luminos și sănătos, fără măsurători și standarde absurde, deoarece ,,Frumusețea este relativă și interpretabilă.” concluzionează Andreea Bran, medic stomatolog ESTEDENT.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: arhivă personală Andreea Bran, Estedent, ziuaconstanta.ro, doc.ro

The Woman 2017: Învățarea continuă – strategia liderilor de mâine

Eleanor Tabi Haller-Jorden, recunoscută ca o puternică voce în domeniul educației și a egalității de gen, participă în calitate de speaker la Conferința de Leadership Feminin The Woman ce reunește în 14-15 martie la Cluj-Napoca peste 500 femei antreprenor, manageri și lideri în diferite domenii de activitate.

DLDwomen Conference 2010

Publicații precum Wall Street Journal, Financial Times, BBC sau CNN au prezentat viața și cariera lui Eleanor Tabi Haller-Jorden, în prezent CEO al The Paradigm Forum, think-tank global care se axează pe formarea mediilor care să mențină și să dezvolte performanța la locul de muncă.  Cea de-a VI-a ediție a evenimentului se desfășoară sub tematica „Education, the power to change the world” și își propune să fie un promotor al schimbărilor puternice în educație.

O luptă pentru echitate socială începută la vârsta de 17 ani

Eleanor a fost numită Global Ambassador pentru dezvoltarea inițiativelor sociale fondate de Hillary Clinton în cadrul „Vital Voices Global Partnership”, iar de-a lungul timpului a participat în calitate de speaker la conferințe globale precum: TEDx Zurich sau UN Women National Committee Switzerland.

Învățarea continuă este o baterie reîncărcabilă pentru leadership sustenabil și de impact; o zi fără învățare este o zi irosită” afirmă Eleanor Tabi Haller Jorden, care militează pentru dezvoltarea spiritului civic în cadrul comunităților încă de la vârsta de 17 ani. Catalyst, J. P. Morgan, HNC Consulting sau The Learning Labs sunt doar câteva dintre companiile în care Eleanor și-a dezvoltat capacitatea de cercetare și implementare a programelor de workplace design și management intercultural. Speakerul de talie mondială va oferi în cadrul Conferinței de Leadership Feminin The Woman o perspectivă nouă asupra educației și a formării liderilor de mâine.

De la impact global la microcomunități

Formarea liderilor de mâine trebuie să înceapă de la vârste fragede. „Dacă accesul la educație nu se întâmplă în faze, poate fi prea târziu pentru adulți. Lipsa oportunităților intelectuale, sociale și emoționale, duce la marginalizare și excludere socială.

Maria Gheorghiu Speaker The Woman 2017

Momentul pentru un impact real în viața unui copil, mai ales pentru cei care trăiesc în sărăcie, trebuie să se facă la o vârstă fragedă”, a explicat cofondatorul și director executiv OvidiuRo, Maria Gheorghiu, promotor activ al educației în rândul comunităților defavorizate.

Începând cu anul 2010, împreună cu Leslie Hawke (mama actorului Ethan Hawke) a implementat programul „Fiecare copil în grădiniță”, cu scopul de a înscrie copii din familii sărace în sistemul educațional. Programul a fost dezvoltat împreună cu Ministerul Educației și a fost implementat cu succes, astfel că în 2015 Parlamentul României a elaborat o lege de finanțare a programului la nivel national. În aprilie 2016, Maria Gheorghiu a fost numită Consilier de Stat în materie de Incluziune Socială de fostul Prim-Ministru Dacian Cioloș.

Educație financiară alături de experți regionali

Bucharest Stock Exchange sprijină inițiativa The Woman prin prezența lui Ludwik Sobolewski, CEO al instituției în calitate de speaker al evenimentului. Sub conducerea lui Ludwik Sobolewski, bursa din Varșovia a devenit lider al pieței de capital din Europa Centrală și de Est și s-a listat pe propria piață reglementată în 2010. În prezent, Ludwik Sobolewski joacă un rol-cheie în educarea și implementarea de reforme care să plaseze piața de capital din România pe harta oportunităților de investiții la nivelul Europei de Sud-Est.

Ludwik Sobolewski speaker The Woman 2017

Conferința de Leadership Feminin The Woman, care stă sub semnătura Libero Events, și-a început rolul educațional în 2012, reunind anual peste 500 de femei lider care vizează dezvoltarea personală și profesională. Evenimentul include workshopuri, prezentări și dezbateri susținute de peste 20 speakeri naționali și internaționali. The Woman a creat revista digitală The Woman.ro, iar în cadrul ediției curente lansează platforma de mentorat Womentors.ro.

Companiile care au înțeles importanța educației în dezvoltarea comunităților și care sprijină evenimentul se numără:

Gold Partner: Carrefour

Sponsor: AVON

Partners: Sabion, Chic Ville, EuroGsm, Ciao Bella, Art&Craft, Sublime, Salon Arta Eleganței, Savage Beauties

Official Coffee: Meron

Official Car: RMB, She’s Mercedes

Supported by: Impress, Marty, Infinity Trophy, Wasabi, Magnolia.ro

Macheta The Woman

Alexandra Crăciun

Accumulating more than 8 years experience in the communication field, I worked in branding, campaign management, event planning and developing communication & branding strategies for different clients.

I’m a storyteller with the ability to communicate to a variety of audiences; creative, artistically inclined yet organized and determined. I believe in leading by example and I want to help brands communicate their stories. I am dedicated to bring life, energy and human touch into the world of brands.

After 4 years of managing my own advertising agency, I am currently working with a team of freelancers and specialists to create personalized & uniquely thought teams for each project. I can help you with:

Branding & brand management
Communication strategy
Corporate events

Monica Eugeniu

”Education is food for the brain and emotions, opens up new possibilities and opportunities.”

Monica Eugeniu is one of the pioneers in the Human Resources field started her career in HR since 1996. She developed her Human Resources career within multinational companies, as of today having more than 20 years in working with people and management development.

Since February 2004, Monica is the Managing Director of the ‘learning about’® company which provides creative, inspirational, consolidation and alignment workshops to teams, in business and sport. Her company’s objectives are to increase the level of performance and consciousness throughout team management within corporations, developing teams and creates a culture of high leadership language, motivate and inspire people to achieve their highest and next level of performance to achieve all that’s possible and revealing passion, commitment and a new attitude, both in professional and personal lives.

In order to promote the powerful values in leadership, she is the organizer for “The Journey to the Values”, close to the most well known Romanian personalities, from different areas of activity, in order to raise the bar to the next level of understanding of human unlimited potential and responsibility and how these influences us and all people around’s reality. 2017 issues the fifth year!

Poți să înveți aproape orice online

,,Tânăr absolvent caut job?” Sună cunoscut pentru aproape oricine. Totuși, pentru a intra pe un post e nevoie de mai mult decât bunăvoință și terminarea unor studii. Ai nevoie de educație, un proces care nu se termină niciodată…mai ales dacă vrei să schimbi domeniul de activitate.

Universitățile nu pregătesc oamenii pentru adevăratele provocări pe care le întâmpină la locul de muncă, nici chiar programele și termenii utilizați. Piața muncii este un loc imens, în care intri cu fruntea sus, gata să te lovești de toate pragurile ușilor.

Nici o problemă! Există o soluție pentru orice problemă și se găsește pe internet, pe Google. Generațiile mai tinere știu sigur de existența platformelor care pun la dispoziție cursuri online pentru aproape orice domeniu. Gratis, în unele cazuri.

online-course

Tutoriale, prezentări, studii de caz, cărți, articole și chiar evaluări certificate, toate te așteaptă pe aceste site-uri la orice oră din zi. Cele mai avansate cursuri îți pun la dispoziție sesiuni de evaluare pe email, Skype sau formulare de evaluare standard.

Programare, limbi străine, marketing, social media, public speaking, fizică sau matematică, economie, inginerie și multe altele se găsesc pe internet.

Quora

Unul dintre cele mai cunoscute site-uri pentru cursuri online din domenii ca programare, psihologie, marketing sau politică. Sunt disponibile cursuri online, secțiuni de forum, întrebări și răspunsuri, îți poți customiza profilul și news feed-ul în funcție de domeniile de care ești interesat.

Materialele disponibile pe platformă sunt foarte calitative și accesate de mulți oameni. Adesea, este folosit pentru a afla răspunsul la diferite întrebări, deoarece oamenii din comunitatea Quora sunt foarte informați și încearcă să ajute.

Udemy

Acest site este foarte bun pentru cei care sunt interesați de IT și domeniile sale conexe. Poți învăța foarte multe limbaje de programare, cum să faci aplicații, inclusiv design sau UI/UX, business și marketing. Cele mai multe cursuri sunt pe bani, începând de la 10-15$, unele fiind chiar gratis.

Dificultatea diferă în funcție de cursul și subdomeniul ales, însă există cursuri și pentru începători și pentru avansați.

Arch2O-free-online-courses-640x400

Coursera

Aici sunt cursuri din aproape orice domeniu. Tehnic, științe sociale, arte, business sau limbi străine. De reținut că pe Coursera sunt și cursuri de la Universitățile de top din America. Un curs se întinde pe mai multe zile și la sfârșit poți primii un certificat.

Se pot programa zilele în care să urmezi cursurile ca să nu pierzi informația și să se sedimenteze mai bine. pe Coursera sunt chiar și cursuri din domeniul medicinei, disponibile în mai multe limbi internaționale. La fel, unele cursuri sunt gratis iar altele trebuie plătite.

Skillshare

Au peste 14.000 mii de cursuri pe site. Aici poți să fii chiar tu cel care îi învață pe alții. Din orice perspectivă te-ai afla, acest site este și pentru tine. Cursurile lor nu au acreditare însă se bazează pe interacționarea cu informațiile primite, mai precis prin realizarea de proiecte și exerciții, nu a lecturii.

Domeniile sunt foarte vaste printre care fashion, gătit, filme, muzică sau creație literară. Printre ,,profesorii” online se numără și Seth Godin sau Guy Kawasaki.

Udacity

Are certificări de la Google și atinge domenii ca Inteligența Artificială și oferă cursuri pentru angajații companiilor mari. Este printre cele mai bune site-uri care oferă cursuri pentru programare, mergând inclusiv pe domeniile noi și ascendente ca Realitate Virtuală și self driving cars.

Alte site-uri demne de menționat sunt:

  • Duolingo – pentru învățarea limbilor străine (aplicație gratis pe Android și iOS)
  • Ted Talk – o platformă cu video-urile de la majoritatea conferințelor Ted
  • Google Books – o bibliotecă digitală plină cu cărți online din diferite domenii
  • Forex Trading – pentru cei care vor să învețe cum să joace la bursă

Acum că ai aflat marele secret al oamenilor polivaleți, tot ce trebuie să faci este să îți investești timpul liber în educația ta.

By Cristiana Techereș

Surse foto: hipo.ro, buzzback.com, easyspace.com 

Ilhan Omar, prima femeie de religie musulmană, care ajunge în Parlamentul din SUA

Ilhan Omar este noul membru ales al Camerei Reprezentanţilor din SUA. Absolventă a Universităţii de stat din North Dakota, are 34 de ani și a fost aleasă în statul Minnesota, devenind prima femeie musulmană, de naționalitate somaleză și americană, care deține un birou la acest nivel.

Ilhan este un analist politic cu experiență, activist DFL, care a contribuit la construirea coaliției și educarea comunității. Cel mai recent, aceasta a deținut funcția de director pentru inițiative politice al Women Organizing Women, statut prin care a încurajat femeile din Africa de Est, în preluarea rolurilor civice de leadership în comunitatea lor.

2d9d63-20170103-legislature-dayone-09 (1)

Ilhan Omar locuiește în cartierul West Bank Minneapolis, împreună cu soțul ei și cei trei copii, iar primul său contact cu politica a avut loc la vârsta de 14 ani, când a devenit interpret pentru bunicul său, oferindu-i posibilitatea acestuia să participe la întâlnirile grupului parlamentar local DFL, în districtul pe care ea acum îl reprezintă.

Angajată pentru unitate și justiție, Ilhan Omar luptă pentru protecția mediului înconjurător și a echității rasiale. Aceasta are studii în domeniile Administrării Afacerilor, Științelor Politice și Studiilor Internaționale, desfășurându-și activitatea în cadrul a numeroase organizații non-profit, inclusiv Centrul pentru Drepturile Juridice, YMCA, Confederația Comunității Somaleze a MN și Comitetul Central de Stat DFL.

MG_7861_1024x1024

Printre realizările sale politice se numără: sprijinirea familiilor de muncitori, susținerea de mese rotunde de consiliere, pentru întreprinderile conduse de imigranți, femei și oameni de culoare, prin intermediul Small Business Initiative; interzicerea containerelor dăunătoare mediului, care necesită reciclare comercială, ridicarea restricțiilor privind agricultura urbană și restricționarea utilizării pesticidelor.

În calitate de co-fondator și președinte al New Americans PAC, ea a încurajat membrii comunității să se implice în procesul politic, oferind transparență. În prezent, este vicepreședinte al Grupului Feminist DFL, obținând mai multe distincții și premii, inclusiv Premiul Rising Star de la DFL Women’s Hall of Fame și premiul Community Leadership din partea publicației Mshale.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: cdn.shopify.com, img.apmcdn.org, allafrica.com.

Sursa articol: www.ilhanomar.com

Semințele în mâncare: cât de delicioase și sănătoase pot fi?

Semințele sunt pline de acizi grași Omega 3, proteine, calciu, magneziu, fibre și antioxidanți, sunt perfecte, mai ales, pentru a-ți începe ziua. Se pot pune în smoothie-ul făcut din fructele sau legumele tale preferate ori poți crea o budincă hrănitoare, amestecându-le cu lapte de cocos, soia sau orez pentru un plus de savoare și fibre sățioase.

Pentru început, acestea pot fi baza unui mic dejun perfect pentru cei care doresc ceva dulce de dimineață, dar și sățios în același timp. Chia, ovăz, secară sau semnițe de dolveac și floarea soarelui, toate au beneficii multiple pe care doar dacă le încerci le vei observa.

La prima vedere acestea par destul de plictisitoare și fără prea mult gust. Însă, alese cu grijă și incorporate în mâncăruri cum trebuie, aceste mici comori, pe lângă faptul că pot fi extrem de delicioase, mai sunt și o mare sursă de vitamine, minerale și proteine. Fiind bogate în nutrienți, acestea îți ajută corpul să rămână sănătos și să funcționeze perfect.

chia 2

Chia. Cele mai întâlnite semințe din rețelele noi. Ele sunt unele dintre cele mai sănătoase semințe dintre toate. Pline de antioxidanți și proteine, ele sunt folosite adesea în preparate ideale pentru micul dejun, cum ar fi budinca de chia sau pentru pierderea în greutate. Semințele de chia pot aduce îmbunătățiri majore diabeticilor de tip 2 și au un aport foarte redus de calorii.

Semințele de rodie pot fi cu siguranță folosite și ele într-o gustare dulce de dimineață. Bogate în polifenoli, o formă de antioxidanți ce luptă cu cancerul și bolile de inima, semințele de rodie sunt mai puternice din acest punct de vedere decât ceaiul verde și vinul roșu. În iaurt, în cereale, peste clătite sau chiar mâncate lângă un alt fruct, acestea îți vor da energia necesară pe care mulți dintre noi ne-o dorim dimineața.

baba ganoush

Ele sunt mult mai versatile de atât. În bucătăria libaneză, semințele de rodii sunt folosite în multe mâncăruri precum Baba Ganoush, o salata de vinete cu tentă orientala, în Ras Asfour, o tocăniță de vită unde rodia dă un gust dulce-acrișor perfect, precum și în diverse salate.

Mai mult de atât, semințele combinate cu anumite legume sau cărnuri pot constitui un prânz plin de vitamine și proteine care să ne dea un plus de energie și în a doua parte a zilei. Aici intră semințele de quinoa, care pot înlocui pastele, orezul sau chiar cartofii.

sesame chicken

Semințele de susan sunt o alegere perfectă pentru a prepara sau asezona mâncarea și preparatele. Sunt foarte aromate și crocante, însă ce le face atât de deosebite este acidul oleic, care înlătură colesterolul rău din corp și curăță sângele. Pe lângă acesta, susanul conține o varietate de minerale esențiale precum fier, calciu, zinc și magneziu. În prepararea puiului, a somonului, în salate sau chiar presărate peste orice sote de legume, susanul întotdeauna va da un plus de savoare.

Pe langa acestea, există o larga paletă de semințe precum cele de dovleac, floarea-soarelui, semnințele de in sau chimen, care cu siguranță vor oferi mult gust mâncărurilor și le vor face mult mai sănătoase și mai gustoase.

By Miriam Marandici

Surse articol: jamieoliver.com, bbc.co.uk, foodstory.stirileprotv.ro,

Surse imagini: google.com, pinterest.com