Adina Stănescu este noul director de creație al v8

Idei pentru creștere. Cu acest slogan și cu această viziune orientată spre creativitate și eficiență, v8 anunță că Adina Stănescu este noul director de creație.

Cu peste 10 ani de experiență în publicitate și zeci de premii locale și internaționale printre care Cannes Lions, D&AD, LIA Awards, Webby, Golden Drum, One Show, Effie și Internetics, Adina Stănescu își propune ca, în timp, să dezvolte în cadrul v8 o cultură orientată spre creativitate atât la nivel intern, cât și în relație cu clienții și cu partenerii agenției.

„v8 Interactive e o agenție independentă cu niște valori foarte bine definite: creativitate, simplitate, pasiune, eficiență, freshness. Valori la care am făcut «click» imediat ce le-am auzit. Mai mult, am întâlnit aici niște oameni extraordinari care au drive-ul necesar de a muta munții dacă își propun sau de a te împinge pe tine într-atât de tare încât să-i muți. Odată cu venirea mea la v8, îmi propun să fim o agenție recunoscută pentru faptul că facem rapid o muncă integrată, curajoasă și eficientă”, a precizat Adina Stănescu.

Ea s-a alăturat echipei la începutul lunii august.  În cele 3 luni de colaborare, împreună cu echipele de creație din v8, Adina Stănescu a lucrat, printre altele, la campania de relansare a Farmaciei Sensiblu, convingând mii de femei să-și declare dragostea, a făcut tot Internetul să râdă prin planuri de conținut amuzante pentru Kaufland și a început cu dreptul o relație de colaborare cu BRD.

„În cei 8 ani de când v8 există pe piață, mi-am propus ca, prin fiecare campanie, să ne diferențiem printr-o înțelegere profundă a nevoilor clienților și o transpunere simplă și eficientă a acestora în campanii integrate, maximizând mereu oportunitățile pe care ni le oferă toate canalele de comunicare. Sunt încrezător că Adina Stănescu împărtășește viziunea v8 și că împreună vom putea realiza proiecte de impact în industrie, dar și pentru public”, a menționat Ionuț Andrei, CEO v8.

Pentru Adina Stănescu, este o prioritate folosirea creativității ca metodă în atingerea obiectivelor. Canalul de comunicare este mai puțin relevant, intenția primează: o strategie bună care se bazează pe înțelegerea așteptărilor și a dorințelor publicului țintă. Acesta este un obiectiv important pe care îl țintește și în calitate de director de creație al v8, acolo unde vrea să identifice oportunități și să genereze idei creative pe brief-uri de comunicare integrată.

Compania v8 este un business 100% românesc, înființat în 2013, poziționându-se în piață ca agenția care oferă clienților săi campanii care dau dovadă de curaj atât din punct de vedere creativ, cât și strategic, sub sloganul „ideas for growth”. 

Rezultatele primului studiu privind starea de bine a profesorilor din România – de la supraviețuire, la prosperitate

Primul studiu privind starea de bine a profesorilor din România arată că starea de sănătate mintală a acestora este moderată. S-a descoperit că peste 80% dintre cei chestionați raportează că munca lor nu are niciun efect pozitiv asupra sănătății lor mintale sau a stării de bine.

Studiul s-a desfășurat în perioada martie-mai 2021, la inițiativa programului Profesori Fericiți pentru România – un demers susținut de Transylvania College Foundation din Cluj-Napoca, împreună cu dr. Gilda Scarfe, psiholog, fondator Positive Ed, în parteneriat cu Merito, SuperTeach, Romanian Business Leaders și Clusterul de Educație C-EDU. Rezultatele au fost prezentate în 6 noiembrie, la Cluj-Napoca, în cadrul conferinței Educație pentru Starea de Bine.

Starea de bine și prosperitatea sunt conceptele care stau la baza sănătății mintale

Sănătatea mintală nu implică doar absența bolilor mintale, ci și prezența unei stări de bine în care individul își conștientizează propriile abilități, poate face față stresului zilnic, poate lucra productiv și constructiv și este capabil să aducă o contribuție comunității sale. Conceptul de Flourishing, tradus în limba română ca și Prosperitate, a stat la baza acestui studiu,care sugerează un sentiment de bine, regenerare, dezvoltare și reziliență emoțională. Prosperitatea depășește măsurile tipice de sănătate fizică și mintală. Aceasta include, de asemenea, satisfacția în viață, sensul și scopul, caracterul și virtutea, starea de bine spirituală și relațiile sociale, aspecte extrem de importante atât în plan personal, cât și profesional.

“Starea de bine este o deprindere de viață. Menținerea stării de bine, sau well-being, cum mai este cunoscută, necesită intenționalitate, reflecție și angajament în alegerea gândurilor și comportamentelor care ne ajută să fim în cea mai bună formă. În România, există foarte puține studii dedicate stării de bine a profesorilor și efectului acesteia asupra proceselor de predare și a învățării elevilor. De aceea, am hotărât, împreună cu dr. Gilda Scarfe, colaboratoarea noastră, să realizăm noi un astfel de studiu”,a declarat Simona Baciu, fondator al programului Profesori Fericiți pentru România.

Instrumentul de măsurare folosit a fost dezvoltat de cătreThe Human Flourishing Program din cadrul Harvard University

Pe parcursul studiului, s-ainvestigatși evaluat nivelul actual al stării de bine a profesorilor, la nivel național, cu ajutorul instrumentului „Teacher Flourishing Evaluation”, care aparține The Human Flourishing Program din cadrul Harvard University. Acest instrument de măsurare a prosperității umane vizează cinci domenii: 1. fericire și satisfacție de viață; 2. sănătate fizică și mintală; 3. scop și sens; 4. caracter și virtute; 5. relații sociale apropiate.

La studiu au participat un număr de 5.227 de cadre didactice din învățământul preuniversitar din România (4.817 de femei și 366 de bărbați), cu vârste cuprinse în 20 și peste 55 de ani. Dimensiunile eșantionului pentru mediul rural au fost de 1.691 (31%) și urban 3.608 (69%). Distribuția pe etape educaționale a fost următoarea: 832 (15,9%) cadre didactice din învățământul preșcolar; 1,692 (32,4%) cadre didactice din învățământul primar; 2.703 (51,7%) cadre didactice din învățământul gimnazial și liceal. În ceea ce privește experiența, 326 (6,2%) dintre participanți au avut mai puțin de 2 ani vechime în învățământ, 361 (6,9%) între 2 și 5 ani vechime, 506 (9,7%) între 5 și 10 ani vechime, 4.034  (77,2%) aveau o vechime de peste 10 ani în învățământ.

Rezultatele studiului arată că majoritatea profesorilor au raportat că au un nivel de sănătate mintală moderată și că sunt conștienți de necesitatea înțelegerii importanței stării de bine a cadrelor didactice

Obiectivul studiului a fost acela de a genera estimări ale numărului de profesori care sunt în stadiul de prosperitate, stagnare sau care au o sănătate mintală moderată. Aceste estimări au arătat că doar 32,5% sunt în stadiul de prosperitate, 5,6% stagnează, iar marea majoritate au raportat un nivel moderat de sănătate mentală (61,9%). S-a mai descoperit că, deși majoritatea participanților erau satisfăcuți cu munca lor, 36% se simțeau singuri. Dintre respondenți, 68,7% au simțit emoții pozitive precum bucurie sau fericire. Totuși, doar două treimi dintre aceștia trăiseră astfel de emoții în ultimele 2 săptămâni.

Primele rezultate ale studiului erau promițătoare și arătau că majoritatea celor chestionați se simțeau încântați de munca lor. Aceste rezultate erau valabile indiferent de contextul socio-demografic. În medie, 83% au raportat că sunt satisfăcuți de viața lor, în general.

“Am decis să colectăm și date calitative prin consultații cu un grup de profesori selectați, deoarece am simțit că datele obținute sunt deconectate de realitatea dură cu care se confruntă profesorii. Am organizat interviuri cu mai mulți profesori dintre respondenții inițiali la studiu și am descoperit că peste 80% raportează că munca lor nu are niciun efect pozitiv asupra sănătății lor mintale sau a stării de bine.”,a transmis dr. Gilda Scarfe, coordonatoarea studiului.

Aceasta situație se datorează, parțial, lipsei de autonomie și suport oferite de către conducerea școlii, dar și lipsei de înțelegere a importanței stării de bine a profesorilor. Aceasta subliniază nevoia accentuată de a plasa sănătatea mintală și starea de bine a întregii comunități școlare în centrul atenției fiecărei instituții de învățământ pentru a încuraja profesorii să discute deschis despre grijile și preocupările lor.

Persoanele intervievate au pus accentul pe nevoia de a fi ascultat, apreciat și înțeles și că recunoașterea efortului depus poate conduce la un sentiment de apreciere. Deasemenea, profesorii au mai spus că, în perioadele extrem de dificile, simpla apreciere și recunoaștere a unui astfel de moment de către cei din jur pot conduce la un sentiment de validare. Interviurile au scos la suprafață importanța relațiilor de calitate între colegi, dar în special importanța construirii unui sentiment de „împreună”.

Profesorii se bazează pe mai multe resurse atunci când se simt stresați sau îngrijorați la locul de muncă. Familia și prietenii au fost numite ca principalele surse de suport de către majoritatea celor intervievați. Peste 85% au declarat că apelează la un coleg cu un rol similar, însă puțini au declarat că pot apela la superiorul direct. O posibilă cauză de îngrijorare ar fi faptul că 68% nu apelează la nimeni atunci când se simt stresați sau îngrijorați la muncă.

Profesorii au spus că discuțiile deschise despre sănătatea mintală sunt esențiale pentru a încuraja persoanele care trec printr-o perioadă dificilă să ceară ajutor. Un procent extrem de redus a declarat că apelează la un profesionist sau la un doctor dacă se simt îngrijorați sau stresați la muncă.

Majoritatea profesorilor au fost de acord că propria stare de bine are un impact direct asupra performanței lor profesionale, în special asupra capacității de a preda și au raportat un număr de situații profesionale care declanșează o stare de stres ridicată. Acestea includ perioadele aglomerate de pe parcursul anului școlar (perioada simulărilor și cea a  evaluărilor naționale), presiunea activităților extra-curriculare, imprevizibilitatea, presiunea de a ține pasul cu schimbările dar și schimbările constante ale conducerii școlii.

Mulți dintre profesorii care nu aveau o stare de bine au discutat despre dorința de a fi în control și despre eforturile de a face totul perfect, tot timpul; conștientizarea faptului că acestea nu sunt tot timpul posibile pare să fie un pas important pentru susținerea stării lor de bine.Majoritatea au declarat că s-ar bucura să aibă parte de mai multă susținere în deprinderea de abilități pentru gestionarea emoțiilor și reacțiilor.

“Ca rezultat al acestui studiu, sugerăm un model pentru implementarea programelor educaționale care vizează starea de bine a profesorilor, ce ar putea include standarde de acreditare, domenii de suport și modele de cursuri. Plantarea unei sămânțe de reziliență emoțională în cadrul dezvoltării profesionale a cadrelor didactice poate permite profesorilor să își construiască practici bazate pe știința prosperității umane. Primul pas ar fi implementarea de programe care promovează înțelegerea emoțiilor, gestionarea acestora și știința stării de bine.”, transmite dr. Gilda Scarfe.

Dacă profesorii vor avea strategii prin care să își susțină starea de bine, vor fi capabili să gestioneze factorii de stres de la locul de muncă și nu doar să supraviețuiască, ci să se dezvolte și să prospere.

„La pupitrul știrilor sunt mândră în fiecare zi.” | Irina Gologan, News Anchor @Prima TV

Irina Gologan are o lungă carieră în domeniul jurnalismului. A profesat mult timp ca reporter, o meserie pe care a iubit-o trup și suflet, dar după 12 ani a decis că este momentul să își pună ordine în viață activând timp de doi ani în Comunicare și PR. Totuși, Irinei i-a lipsit adrenalina pe care, spune ea, televiziunea ți-o oferă, iar astăzi o regăsim în fața micului ecran șase zile pe săptămână, mândră în fiecare zi, în postura de prezentatoare a emisiunii „Focus la prima oră”.

Irina este soție și mamă a două fete și ne-a mărturisit că familia este motorul existenței sale.

Astăzi am cunoscut-o pe Irina Gologan, omul și profesionistul, care ne-a vorbit despre parcursul profesional, dar și despre viața de familie și pasiuni.

Ești prezentă pe micul ecran trei ore pe zi, șase zile pe săptămână. Cine este Irina Gologan, femeia din spatele ecranului?

Încerc pe cât posibil fiu EU peste tot și în orice circumstanță  aflu. E adevărat postura de prezentator de știri necesită impunerea unei anumite seriozități, sobrietății pe care în timpul liber nu o am neapărat.

Sunt o femeie normală, mamă a două fete absolut minunate, soție de aproape șapte ani, gospodină cât îmi permite timpul, prietenă de nădejde și când am dispoziție, sufletul petrecerii. simt împlinită în familie, în casa mea și tocmai de aceea, prefer discreție și menținerea acelei normalități care îmi oferă mie echilibrul necesar.

irina gologan - prima tv (2)

Ai lucrat 12 ani ca reporter, apoi timp de doi ani ai urmat o carieră în Comunicare și PR, iar acum te afli în postura de prezentator al matinalului. Care dintre aceste roluri îți este cel mai drag? Cum simți diferența dintre acestea?

Am iubit trup și suflet meseria de reporter și sunt convinsă fără acea etapă nu eram eu cea de azi. Pasul în comunicare și PR a fost și el necesar pentru a-mi pune ordine în viață, iar noua postură este cea de care aveam nevoie acum și care împlinește profesional în acest moment.

Îmi place cred viața îți oferă la momentul potrivit exact ce îți lipsește, așa sunt mereu deschisă la provocări. Așadar, tot ce am făcut a fost cu drag, am iubit mereu meseria mea și atunci când am simțit nu mai merg cu drag la serviciu am cerut universului o schimbare. Și am muncit o obțin, evident.

Cât despre diferențe, tot ce am ales a avut la bază cumva același principiu: o bună comunicare, însă evident rolurile sunt diferite complet. Ce pot spune clar este meseria de reporter este prima dragoste, însă cred din postura de mamă nu te poți dedica suficient acestui job.

În Comunicare și PR e minunat, dar mult prea static pentru mine, iar rolul de prezentator de știri este unul care vine la pachet cu provocări pe care nu le-am visat. Îmi oferă doza de adrenalină necesară, mai ales vorbim despre o emisiune de trei ore live și în același timp este cumva încununarea muncii mele de peste 15 ani.

Care sunt motivele pentru care te-ai întors în lumea jurnalismului, după doi ani de pauză? 

Am realizat nu pot trăi fără adrenalina pe care ți-o oferă televiziunea. Cumva, tind cred jurnaliștii rămân jurnalișți pe viață și orice altceva ai încerca, iubirea pentru presă te bântuie permanent.

Am ales revin și pentru am crezut în acest nou proiect „Focus la prima oră”, care s-a dovedit a fi acel ceva care lipsea din piața media românească și care, iată, în mai puțin de un an, a demonstrat se poate construi de la zero ceva de calitate, durabil și relevant.

Pentru a intra la ora 07:00 în live ești nevoită să te trezești la ora 04:00, ceea ce presupune un program destul de strict, după care timp de trei ore prezinți matinalul stând în picioare. În plus, emisiunile live sunt cele mai dificile, în orice moment fiind posibil să apară neprevăzutul. Ce alte sacrificii face prezentatoarea Irina Gologan?

Nu am stat calculez sacrificiile, pentru trăiesc cu atât de mult drag fiecare zi, încât ar fi păcat văd partea goală a paharului, dar este adevărat programul, mereu în contratimp cu cel al oamenilor din jurul meu, este câteodată un impediment în a-mi petrece timpul liber fără grija trezitului cu noaptea-n cap.

Însă,  vrea îmi spuneți voi o meserie care îți aducă bucurie și care nu necesită sacrificii.

irina gologan - prima tv (1)

Ai declarat într-un interviu că dacă nu ai fi părăsit PRO TV la momentul acela nu ai fi reușit să îți întemeiezi o familie. Cum s-a simțit momentul plecării? Ai simțit vreun moment că vei avea de pierdut din punct de vedere profesional? 

Firesc! Fix așa s-a simțit.

Am luat decizia corectă și nu o regret. Poate pe moment am simțit rup ceva din mine și despart de o familie, însă, punând în balanță viața personală cu cea profesională, am știut mereu e nevoie spun stop. Nu m-am gândit la pierderi și am avut încredere în flerul meu și în faptul nu se încheia acolo cariera mea în televiziune. Am văzut schimbarea ca pe o pauză, care avea fie urmată de ceva și mai bun în viața mea.

Tot în acel interviu ai vorbit despre cel mai greu reportaj realizat de tine: „Orașul de sub oraș”. Reporterii sunt cei ce se întâlnesc des cu astfel de probleme, pe care le și cunosc în detaliu fiind nevoiți să le aducă în fața oamenilor. Ai reușit să te detașezi de aceste probleme? Dacă da, cum? S-a întâmplat ca episoadele de pe teren să te afecteze și în viața personală? Cum le-ai depășit?

Te detașezi, altfel nu poți continua. Am conștientizat viața celor de pe teren nu e a mea, mai mult de atât nu pot interveni și rolul meu era scot la iveală neregulile sistemului, nicidecum ajut în mod personal.

Poate sună crud, dar până la urmă este realitatea.

Care a fost momentul în care te-ai simțit cea mai mândră că ești reporter? Dar prezentator?

Au fost multe momente în care am fost mândra de mine: primul live pe teren, primele încurajări ale colegilor cu experiență, reportaje care au avut ca urmare schimbări în sistem.

Iar la pupitrul știrilor, sunt mândră în fiecare zi când văd echipa noastră realizează trei ore de jurnal de calitate și ușor, ușor emisiunea „Focus la prima oră” crește și este tot mai vizibilă.

irina gologan - prima tv (4)

Cum este să fii prezentator de televiziune în vreme de pandemie?

Este greu, extrem de greu vorbești despre tragedii de atâtea luni și dezastrul fie la ordinea zilei. Te macină mai mult nu poți face, te macină suferința și incompetența câteodată. Am tot respectul pentru colegii de pe teren și aplec în fața cadrelor medicale care luptă pentru noi în aceste clipe.

Împărtășește-ne trei reguli pe care o tânără la început de drum ar trebui să le respecte pentru a urma o carieră în jurnalism.

Muncă, dorința de a evolua și devotament 100%. Fără acestea jurnalismul nu există. Degeaba ești telegenic, degeaba ai o dicție bună, dacă nu depui efort și dacă nu îți dorești să te autodepășești clipă de clipă.

Una dintre pasiunile tale este pictura. Când ai timp să pictezi? Ce pictezi cel mai des? 

E mult spus pictură. Îmi place joc cu culorile și cu obiectele care par lipsite de viață. Aștern pe pânză, într-un mod abstract, trăiri pe care poate mulți nu le înțeleg, dar care pe mine reprezintă într-un moment.

Am în casă tablouri făcute de mine și piese de mobilier cărora, printr-o ușoară recondiționare și prin tente de culoare, le-am dat un suflu nou.

Povestește-ne puțin despre viața de familie. Cum reușești să o îmbini cu cea profesională? Ce dorești să le insufli fetițelor tale?

Am spus-o și o voi repeta: familia este motorul existenței mele. Nu putea fără ea, indiferent de cât de sus fi profesional.

Sunt căsătorită cu un bărbat care susține mereu și alături de care am crescut emoțional și social extrem de mult. Avem împreuna două fetițe: pe Ema, care anul acesta a început școala și pe Roa, cu un an și nouă luni mai mică decât sora ei.

Îmi dedic timpul liber aproape în totalitate lor și nu vreau nimic altceva decât știu am făcut tot ce mi-a stat în putință  le ofer un start bun, sănătos în viață. Vorbim mult, ne uităm la filme, muncim, facem activități extrașcolare și, zi de zi, încercam fim o echipă cât mai buna. Nu zic este ușor, dar lucrăm fie tot mai bine și la finalul zilei ne putem spune „Te Iubesc” cu bucurie și sinceritate.

irina gologan - prima tv (3)

Tocuri sau flat shoes? – Flat shoes

Ultimul lucru pe care îl faci înainte de a intra în live: Beau o ultimă gură de cafea și arunc un ochi peste primele știri din emisiune.

Destinația preferată de vacanță: Mai am multe de văzut și cred încă nu am ajuns în cea preferată. Oriunde e soare și apă, e perfect.

O întrebare care ți-ai fi dorit întotdeauna să-ți fie adresată într-un interviu, dar nu a fost (și răspunsul la aceasta): Nu am vorbit niciodată despre fratele meu minunat, care este un pianist desăvârșit. Locuiește în Austria și am un respect deosebit pentru el, pentru faptul și-a urmat visul, indiferent de piedicile puse de viață.

Ce te inspiră? – Femeile independente, care știu țină în echilibru viața personală și cariera. Și fetele mele, zilnic prin bunătatea și lecțiile de viață pe care mi le oferă.

Pictorul preferat: Adrian Ghenie

Note to self: Ca notă personală, vrea spun atât: dacă aveți un vis, înseamnă aceea e menirea. Nu trebuie decât faceți primul pas, următorii vin în mod natural. Așa , încredere în forțele proprii și dorință!

 –

Editor:

2021 TW MARA RUSU

 

Komoder deschide un nou showroom la București, în urma unei investiții de 100.000 euro. Compania pregătește mai multe oferte de Black Friday

Retailerul român Komoder, producător de fotolii de masaj, a inaugurat recent la București un nou showroom, în zona Cotroceni, în locul fostei Ambasade a Mexicului, pe strada Dr. Louis Pasteur 22. Investiția, în valoare de 100.000 de euro, a cuprins intervenții minimale în arhitectura și designul interior al casei.

Showroom-ul se desfășoară pe o suprafață de 300mp, pe două niveluri, iar clienții pot descoperi toate cele 25 de produse ale Komoder, inclusiv ultimele modele lansate, KOMODER TITAN II și varianta revoluționară KOMODER LUXURY II – cu funcții de monitorizare și informare în timp real a stării de sănătate a utilizatorului prin sistemul de monitorizare a pulsului, a nivelului de oxigen și a microcirculației.

Komoder_showroom Cotroceni4

Noul showroom este special creat pentru clienții companiei, aceștia având posibilitatea să descopere atât gama pentru acasă, dar și soluțiile oferite pentru corporate sau zona comercială.

De asemenea,  fotoliile de masaj se pot testa și în regim contra cost de tip sesiune de masaj, fiind și un relax-shop. „Achiziția unui fotoliu Komoder înseamnă o investiție în propria sănătate. Prin noul showroom, vrem ca cei care ne trec pragul să testeze întâi toate tipurile disponibile de fotolii, să aibă propria experiență de fotoliu high-tech și să înțeleagă cum își pot îmbunătăți calitatea vieții prin relaxarea oferită de un astfel de fotoliu”, explică Adrian Rus, fondator Komoder.

Pentru Komoder perioada pandemiei a adus creșteri de vânzări, în primul rând pentru că oamenii au făcut mai puțină mișcare și aveau nevoie de un ajutor real în atenuarea durerilor lombare sau doar ca mijloc de relaxare. În această perioadă, a scăzut mult cererea pentru B2B, însă a crescut zona de B2C, ca urmare directă a faptului că oamenii lucrau de acasă.

Pentru Black Friday 2021, Komoder a pregătit o serie de discount-uri cuprinse între 900 și 7.500 lei pentru cei interesați de achiziția unui fotoliu terapeutic și estimează vânzări de peste un milion de euro pentru această perioadă de promoții.

„Reduceri considerabile vor fi în primul rând la fotoliile din gama high-tech pentru că țintim anumiți clienți care vor să facă o astfel de investiție, însă nu neglijăm nici produsele din gama medie și start. Focusul nostru este pe îmbunătățirea calității vieții prin relaxarea oferită de aceste fotolii, iar pentru fiecare client oferim consiliere personalizată și încercăm să aducem produsele noastre într-un buget cât mai accesibil”, a adăugat Adrian Rus.

Komoder_showroom Cotroceni2

Komoder vinde produsele în rețeaua proprie de magazine, dar și online pe www.komoder.ro, cu o medie de 10-15 comenzi zilnic, iar cel mai bine vândut produs ajunge la 9.500 de lei. Astfel, retailerul ajunge la 200-300 de unități vândute lunar.

Compania a ajuns la o cifră de afaceri de cinci milioane de euro în 2020, fiind aproape dublată comparativ cu 2019. Retailerul de fotolii de masaj și-a dublat numărul de angajați de la 30 în 2019 la 60 în 2021. Flota proprie de transport a produselor numără în acest moment 15 mașini.

Despre Komoder

Înființată în anul 2011 de antreprenorul Adrian Rus, Komoder este compania care a deschis în România industria scaunelor și fotoliilor de masaj. Produsele incluse în portofoliul Komoder fac parte din topul celor mai performante fotolii și scaune de masaj din lume.

Komoder are în prezent cinci showroom-uri în țară, în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. De asemenea, compania deține showroom-uri și în afara țării, în orașe precum: Barcelona, Londra, Rotterdam, Milano, Lyon, Budapesta și în Pécs (Ungaria) și Sofia.

COLECŢIE CAPSULĂ IRINA NEACŞU LA EXPOZIŢIA «FINE ART VISION 20 / 21»

Irina Neacşu, designer și artist botanic, membru al “American Society of Botanical Artists”, participă cu o Colecție Capsulă intitulată Ne-uitare, în cadrul expoziției «FINE ART VISION 20 / 21», desfăşurată la Galeria Romană din București în perioada 1 – 13 noiembrie 2021.

Colecția Ne-uitare este o capsulă de lucrări în acuarelă, pe hârtie şi pe vellum, realizate în anii (de pandemie) 2020-2021. Sub încărcătură emoțională generată de pandemie, introspecția – cu refocalizarea atenției pe detalii mărunte și resuscitarea amintirilor ca răspuns al dorurilor și ca reacție a limitărilor – a devenit mecanismul principal de compunere a celor mai recente lucrări din atelierul Irinei Neacşu.

Fine Art Vision 2021_Deschidere_NE-UITARE

Irina Neacşu: „Nevoia de explorare a dus la căutarea de lumi noi în micro-universuri cotidiene, tema capsulei fiind cea a colecționarului. Noi toți care adunăm și păstram castane, melci, flori uscate etc, ținând nu atât la obiectul pe care îl privim, ci la amintirea (sau emoția) pe care toate aceste mici suveniruri vegetale o evocă. Ne-uitare, numele colecțieicapsula, vorbește despre dublul sens al cuvântului uitare: a pierde, și a privi.”

Colecția Capsulă Ne-uitare cuprinde:

-miniaturi pe vellum din Colecția 1.61, cu tema proporția de aur, de unde și formatul lor și compoziția lucrărilor

planșe ce aduc în discuție peisajul Bucureştiului, relația dintre case și grădinile lor, dintre arhitectura și flora urbană, dintre persistența amintirilor și generarea dorurilor.

Aflată la o a doua ediție, expoziția «FINE ART VISION 20/21» prezintă cinci colecții de arta decorativă cu stiluri diferite, având ca numitor comun tehnica „Giclée fine art print”, folosită de artiști, muzee și galerii pentru reproducerile digitale de înaltă calitate.

Fine Art Vision 2021_Deschidere (23)_NE-UITARE

«FINE ART VISION 20/21» reunește lucrări excepționale semnate de 5 artiști, consacrați sau aflați la început de drum, din mediul artei românesti și internaționale, precum:

– “Show me the money!” – MALCOLM SMITH

– “Ne – Uitare” – IRINA NEACȘU 

-“Tomorrow îs an other day” – ELENA RACEALA 

-“Fata în albastru”- reproduceri din colecția Muzeului Brukenthal

-“Charms of Beauties” – imagini japoneze imprimate pe hârtie washi

FAI Art Imaging Poster-FINAL-v3-cc-web

Participarea fizică la eveniment este permisă în număr limitat, accesul fiind pe baza certificatului verde digital, cu respectarea normelor legale impuse de restricțiile sanitare în vigoare.

Expoziția «FINE ART VISION 20/21» fi deschisă publicului la Galeria Romană din București, B-dul Lascăr Catargiu nr.1, în perioada 1-13 noiembrie 2021, de luni-vineri intre orele 10:00-18:00, iar sâmbăta: 10:00-15:00.

Mai multe detalii, pe pagina de Facebook Fine Art Imaging si În pagina de event: https://www.facebook.com/events/994808917750707/?ref=newsfeed

 

Style tips Garderoba Capsulă® by Mariana Romanică. Piese multifuncționale pentru integrarea în ținute festive și nu numai

De sărbători, ne dorim întotdeauna să ne simțim speciale, iar conotațiile simbolice pe care ne dorim să le reflecte ținutele noastreîși pun amprenta asupra alegerilor noastre vestimentare mai mult decât oricând. Dar dincolo de mesajul pe care ne dorim să-l transmitem celor din jur și de felul în care hainele ne fac să ne simțim, este important să eficientizăm și bugetul. Garderoba Capsulă® se pliază pe toate aceaste nevoi și oferă soluții versatile pentru un look festiv alcătuit din piese multifuncționale ce pot fi integrate ulterior și în alte ținute.

Catifeaua – țesătura-vedetă” a colecției de Sărbători

Ca de obicei, culorile versatile și croiurile clasice se regăsesc reinterpretate în manieră multifuncțională în colecția Garderoba Capsulă® by Mariana Romanică. Piese iconice precum cardiganul tip sacou, topul cu două feţe, body-ul petrecut, atât în varianta cu mânecă, dar și fără manecă, pantalonii evazaţi, fusta conică, rochia petrecută, toate au în comun cuvintele cheie de pe buzele tuturor femeilor:  sunt sexy, comode, versatile, ușor de purtat și emană o eleganță indemodabilă.

Garderoba-Capsula-3321

Țesătura-vedetă este în mod cert catifeaua, ale cărei atuuri sunt: nota festivă inconfundabilă, dar și potențialul stilizărilor diverse, potrivite pentru toate tipurile de petrecere, fie că ne alegem look-ul pentru masa festivă în familie, de Crăciun, fie că ne conturăm ținuta pentru noaptea de Revelion, fie că le vom reintegra în ținute viitoare, în viața cotidiană.

Sunt haine care pot fi purtate chiar și în contexte mai puțin festive. De exemplu, piese din catifea precum topul cu două feţe sau cardiganul tip sacou pot fi cu uşurinţă purtate cu jeans, cu piese de bază şi stilizate pentru look-uri casual sau potrivite pentru job, și după ce se încheie sezonul festiv.

 

Garderoba Capsulă® – multifuncționalitatea este cheia

De la un look foarte elegant, cu accesorizare prin bijuterii preţioase, la un look sexy de petrecere sau stilul lounge wear pentru sărbători petrecute acasă, colecția se bazează pe nevoia consumatorului de a investi inteligent, astăzi mai accentuată decât oricând. 

”Dacă până acum obișnuiam să cumpărăm ținute noi, atât pentru Crăciun cât și pentru Revelion, în contextul socio-economic actual tot mai multe femei nu mai văd utilitatea unei astfel de achiziții. Astfel, ediția Garderoba Capsulă® pentru Sărbători se focusează pe elemente care arată festiv purtate împreună, însă au valoare stilistică separată în garderoba dedicată pentru restul anului, ca piese de sine stătătoare în vestimentația de zi cu zi. Hainele cu texturi prețioase sau imprimeuri deosebite nu mai sunt de mult considerate a fi exclusiv <<de petrecere>>. Look-urile actuale integrează accente prețioase și în vestimentația de zi cu zi. Mult mai important este simbolismul ținutelor și strategia vestimentară pe care o adoptăm în devoalarea propriei identități în toate aceste contexte.”apunctat Mariana Romanică, consultant de imagine și stil.

Garderoba-Capsula-3543

Versatilitatea și multifuncționalitatea devin semnătura hainelor Garderoba Capsulă®, promotorul soluţiilor stilistice care aduc satisfacție estetică, fără să sacrifice bugetul, spaţiul disponibil pentru depozitare sau utilitatea reală a unei garderobe inteligente.

 

Principiile Garderobei Capsulă®

Pentru ca o garderobă capsulă să funcţioneze, este necesar să respecte trei reguli principale:

– Coordonare cromatică – culorile hainelor trebuie să fie coordonate atât între ele, dar şi cu paleta de culori potrivităfemeii care le poartă, ținând cont de tonul pielii ei, de culoarea ochilor și de culoarea părului.

– Croieli complementare – croielile hainelor trebuie să fie toate potrivite aceleiaşi tipologii de corp, pentru a flata silueta celei care le poartă, indiferent de modul în care sunt asociate în ţinute

– Stil vestimentar – conturarea unuistil vestimentar anume, reprezentativ pentru identitatea stilistică a femeii căreia îi este dedicat. Acesta trebuie să corespundă cu stilul de viață, activităţile, valorile, personalitatea şi nevoile purtătoatei. Astfel, dincolo de a urmări doar aspectul vizual plăcut, hainele trebuie să reprezinte persoana care le poartă, devenind o extensie a ADN-ului stilistic al fiecăreia.

 

Garderoba-Capsula-3241

***

Mariana Romanică este consultant de imagine și stil din 2011 când a obținut atestarea Fashion Image Consulting, Business Image & Ethiquette, Global Image & Life Coaching la Fashion UpToDate Academy Milano, cu specializare pe Analiza Cromatică, Forma Corpului, Edit Garderobă, Personal Shopping, Styling Personal.

În cei 10 ani de experiență a obținut numeroase ceritificări: Fashion Design, Croitorie şi Construcţie Tipar la Institutul de Modă, Make-up Artist, Hair Styling, Eyebrows Design și specializări: Fashion Styling, Personal Branding la Dalles Go, este Formator, Consilier DezvoltarePersonală și Fizionomie Face Keys.

Pentru detalii suplimentare: 

Evelina Dusmanescu

evelina.dusmanescu@galeriuandpartners.ro;

Telefon: 0722.867.697

„Deși am calități de lider, mă identific foarte mult cu munca în echipă” | Stela Tighinean, General Manager Pandora (Cluj-Napoca, Sibiu)

Stela Tighinean deține împreună cu familia sa franciza Pandora din orașele Cluj-Napoca și Sibiu și este cea care a creat Bijuterii FIG – o platformă de vânzare online, partener autorizat Pandora.

Pe parcursul vieții, Stela și-a dorit să învețe cât mai multe și, deși inițial dorința ei a fost de a deveni medic, a urmat cursurile Facultății de Drept, iar în final a ajuns să activeze în marketing și apoi în lumea antreprenoriatului. Totuși, aceasta se află într-o continuă învățare, în prezent urmând cursuri despre vindecarea emoțională, lecții pe care dintotdeauna a vrut să le învețe.

Stela ne-a vorbit astăzi despre platforma Bijuterii FIG: cum a luat hotărârea și care au fost urmările acesteia, despre echipă, campaniile de comunicare realizate, dar ne-a împărtășit și puțin din viața personală: cum reușește să o delimiteze de cea profesională și cum se simte atunci când călătorește.

Cum s-ar defini omul Stela Tighinean într-o frază?

De ce m-aș defini, dacă am abilitatea și capacitatea de a fi nelimitată? Prefer să mă bucur de viață și să fiu. Când te definești ai tendința de a te limita, iar mie îmi place să mă bucur de viață în toată splendoarea ei.

BAD_6762

Povestește-ne despre parcursul tău profesional. Cum ai ajuns în acest punct al vieții tale?

Aș putea spune că de-a lungul timpului mi-am dorit să încerc cât mai multe posibilități, să am oportunitatea de a învăța cât mai mult. În adolescență îmi doream să fiu medic, așa că m-am pregătit o vreme pentru Facultatea de Medicină. Cu toate acestea, am ales ulterior Facultatea de Drept, dar, până la urmă, am ajuns să activez cel mai mult în domeniul marketingului, ceea ce într-un fel m-a propulsat înspre lumea aceasta a antreprenoriatului.

Consider că acest parcurs m-a ajutat să îmi dezvolt foarte mult creativitatea și dintre toate posibilitățile pe care le-am explorat până acum, am ales să rămân aici, în zona lumii de afaceri. În același timp, însă, continuu să-mi dezvolt și alte laturi. În paralel cu activitățile pe care le desfășor în prezent, urmez alte cursuri de formare care nu sunt legate de activitatea mea antreprenorială, dar mă ajută să-mi lărgesc universul de cunoaștere.

Pe mine mă atrage în mod deosebit spiritualul și conexiunea pe care noi ca oameni o avem cu universul. Cursurile pe care le urmez acum, vizează și vindecarea emoțională și simt că, prin intermediul lor, am reușit să găsesc un outlet spiritual care îmi oferă posibilitatea de a mă manifesta și de a explora răspunsuri la întrebări care mă urmăreau de mult. Simt că aceasta este experiența de învățare pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, dar, în același timp, cred că a fost necesar ca eu să am mai întâi acel parcurs clasic al școlii firești, pentru că, astfel, am ajuns aici, unde simt că trebuie să fiu, alături de niște oameni care sunt capabili să îmi ofere răspunsuri la toate întrebările pe care le-am avut, dar și să mă ajute să învăț cum să fac lucrurile diferit, așa cum simt eu că trebuie să fie.

Deții împreuna cu familia franciza Pandora din orașele Sibiu și Cluj-Napoca. Cu toate acestea, ați  decis să creați  Bijuterii FIG – o platformă de vânzare online, partener autorizat Pandora. Care au fost motivele din spatele acestei decizii?

Inițiativa si insistența de a lansa platforma de vânzare online îmi aparțin mie. A fost o inițiativă la care m-am gândit la începutul perioadei pandemice, în timpul lockdownului, când, timp de două luni, am fost nevoiți să închidem toate magazinele noastre Pandora.

Până în acel moment, noi am reușit să ne construim o bază solidă de clienți, iar întreruperea bruscă a activității noastre pe perioada pandemiei a ridicat problema pierderii acestei conexiuni pe care noi am creat-o, de-a lungul timpului, cu clienții noștri. Așadar, ideea unei platforme online FIG Jewelry a reprezentat într-un fel o tranziție firească înspre singurul spațiu care ne putea asigura perpetuarea legăturii cu clienții noștri.

Care sunt diferențele pe care le-ați resimțit odată cu deschiderea platformei online?

Pot spune că ne-am simțit mult mai apropiați de comunitatea noastră. Platforma online ne-a asigurat un flux de comunicare deschis cu clientele noastre și astfel ne-am dat seama că putem face lucruri frumoase împreună.

Am reușit să ne cunoaștem mult mai bine publicul, să îi înțelegem dorințele, să știm ceea ce așteaptă de la noi și de la produsele noastre, să stabilim o conexiune emoțională mai firească și mai profundă decât ceea ce am fi putut obține prin campaniile de marketing tradiționale. Și totul a venit cumva natural.

Am primit în perioada pandemiei cereri de la persoane din țară cât și de la persoane stabilite în străinătate care ne rugau să trimitem cadouri personalizate familiilor lor din țară. Clienții alegeau produsele dorite din oferta noastră și ne trimiteau și un mesaj personal care să însoțească acest cadou. Și ne-am adaptat foarte bine la noua stare de fapt. A fost o tranziție firească pentru noi. Am știut să fim alături de clienții noștri într-o perioadă dificilă și, drept rezultat, am obținut feedbackuri pozitive și, de fapt, mult mai mult de atât. Am creat o comunitate bine închegată!

Crezi că femeie fiind, înțelegi mai ușor profilul consumatorului de bijuterii?

Absolut! Ca femeie este foarte ușor să te raportezi la profilul consumatorului de bijuterii. Majoritatea clientelei noastre este reprezentată de femei, este o comunitate care s-a creat în mod natural și pe care am creat-o și noi prin implicarea noastră.

De multe ori simt că în comunitatea aceasta a noastră gândim la fel, simțim la fel, reacționăm la fel și înțelegem foarte ușor ceea ce se așteaptă de la noi. De aceea reușim foarte ușor să le oferim clientelor noastre exact ceea ce își doresc.

BAD_6488

Care este cea mai grea etapă în implementarea unei campanii de comunicare? Dar cea care îți place cel mai mult?

Nu există etape grele! Atunci când ai o echipă bună, pasionată de ceea ce face, toate etapele prin care trecem sunt ușoare și uneori chiar distractive.

În mod profund personal, mă emoționează foarte mult tipurile de produse pe care clienții noștri le aleg. Pandora celebrează momentele, acele momente importante din viața noastră, și de multe ori simt și eu aceeași bucurie pe care o resimte o clientă care își personalizează brățara cu o bijuterie specială pentru ea, pentru un moment unic din viața ei. Am senzația că trăiesc toate acele momente împreună cu comunitatea noastră de clienți. Am senzația că aduc un plus bucuriei lor. Până la urmă, prin produsele noastre, suntem și noi o mică parte din bucuria lor, nu-i așa?

Ne poți povesti despre o campanie care a avut un succes la care nu te așteptai?

Nu asociez așteptări emoționale vis-a-vis de campaniile pe care le implementăm. Campaniile sunt niște etape firești prin care trecem pe parcursul anului. Acestea se organizează global și apoi rezultatele lor sunt analizate.

Nu îmi place să forțez lucrurile sau să lucrez cu extremele. Prefer să am așteptări echilibrate și să nu denaturez rezultatele unei campanii doar pe baza unor așteptări subiective. Încerc mereu să îmi dozez obiectiv așteptările legate de campanii și nu numai. Astfel, la final, reușesc să analizez obiectiv campaniile parcurse, bazându-mă pe informațiile concret obținute și nu pe răspunsul meu emoțional legat de o campanie anume.

Care sunt, din punctul tău de vedere, principalele calități ale unui om bun de comunicare?

Să aibă idealuri, dar să păstreze totuși o viziune realistă asupra vieții.

Să fie ghidat de principii solide și să dea dovadă de o bună disciplină profesională.

BAD_6671

Cât de importantă este echipa pentru un om de comunicare? Cum este echipa Bijuterii FIG?

Deși am calități de lider, mă identific foarte mult cu munca în echipă. Aproape că nu concep să lucrez altfel decât înconjurată de o echipă bine închegată.

Iar echipa FIG este o astfel de echipă. Rezonăm foarte bine împreună. Suntem o echipă plină de energie, am senzația că nu rămânem niciodată în pană de idei. Suntem o echipă cu energii compatibile. Poate de aceea reușim să funcționăm mai degrabă ca un tot unitar. Nu lucrăm cu ierarhii. Suntem o comunitate creativă.

De multe ori uităm să delimităm viața profesională de cea personală, iar acest lucru poate avea repercusiuni asupra ambelor. Cum te descurci la acest capitol?

Aici pot să împărtășesc o poveste care simt că este foate personală. Până în momentul pandemiei pot mărturisi că am întâmpinat destul de multe greutăți pe acest plan.

Pe atunci urmam niște cursuri de business oferite de un mentor în afaceri. În urma unui exercițiu desfășurat acolo, am realizat cu surprindere că eu alocam 70% din timpul meu vieții profesionale și doar restul energiei mele era canalizată înspre celelalte aspecte ale vieții mele. Nu eram pregătită pentru o astfel de realitate.

A urmat apoi perioada de lockdown, care m-a ajutat foarte mult să mă detașez de unele activități care am realizat că nu sunt de fapt esențiale. Am renunțat la multe astfel de activități și mi-am regândit disciplina de lucru. Am început să lucrez cu mine și să pun mult mai mult accent pe dezvoltarea mea personală și spirituală.

În felul acesta, am reușit să obțin o delimitare mult mai echilibrată între viața profesională și cea personală. Am reușit practic să inversez balanța și să dedic un procent mult mai ridicat familiei și vieții mele personale. Sunt recunoscătoare că am avut posibilitatea de a renunța la acele activități care îmi consumau atât de multă energie și pe care am reușit să le împart între membrii echipei mele. Și ei m-au susținut în acest sens. Când faci parte dintr-o comunitate care te susține, poți atinge țeluri nebănuite. Iar noi știm să dăruim și să primim în comunitatea noastră.

Călătorești foarte mult. Împărtășește-ne câteva gânduri despre Stela – travel lover.

Așa este! Călătoresc mult, fie datorită activității mele antreprenoriale, fie în vacanțele cu toată familia.

Ne place să trăim tot felul de experiențe specifice țărilor și locurilor pe care le vizităm. Ne place să experimentăm cultura locală, explorând preparate tradiționale, simțind energia locurilor prin care trecem sau învățând detalii legate de istoria locală. Am descoperit cu fiecare vacanță că am atâtea lucruri de învățat și că mă întorc cu atât de multe experiențe și trăiri noi din fiecare călătorie nouă.

BAD_7119

 

Tocuri sau flat shoes? – Când mă obosesc tocurile, ador flat shoes.

Bijuteria preferată din colecțiile Pandora: Această întrebare este o mică provocare, pentru că îmi este foarte greu să aleg. Îmi plac atât brățările, cât și cerceii, dar pot spune că ador inelele Pandora.

Destinația preferată de vacanță: Orice destinație cu mare, soare, nisip fin, vegetație luxuriantă și mâncare exotică.

Ce faci când ai timp liber? – Nu am foarte mult timp liber. Timpul liber pentru mine înseamnă timp doar cu mine, iar eu sunt mereu implicată în tot felul de activități atât profesionale, cât și cu familia. Iubesc timpul petrecut alături de familia mea și mă simt împlinită și prin realizarile în domeniul afacerilor pe care le desfășor, dar în ultima vreme încerc să îmi aloc puțin timp și mie exclusiv. Acele 30 de minute în care pot sa citesc câteva pagini pentru suflet. E timpul meu cu mine și e necesar.

Cu ce fel de oameni te înconjori zi de zi? – Îmi place să am alături oameni care rezonează cu mine, care mă încarcă cu energie pozitivă și care îmi împărtășesc pasiunile.

Note to self: Eat, pray, love!

 

Credit foto: Bădulescu Ștefan

Editor:

2021 TW MARA RUSU

„Să fii un un doctor bun înseamnă în primul rând să fii om” | Dr. Ioana Bujor, medic rezident Chirurgie Vasculară

Dr. Ioana Bujor este absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, iar în prezent medic Rezident Chirurgie Vasculară în cadrul Institutului Inimii din Cluj-Napoca.

Fire sensibilă și mereu atentă la nevoile pacienților săi, Ioana se dedică total meseriei pe care o practică, considerând că pentru a reuși, în orice domeniu, trebuie să pui suflet  în ceea ce faci, să-ți placă munca ta de zi cu zi chiar dacă nu este perfectă.

Cum ai decis să urmezi medicina? A fost un domeniu care te pasiona de mică sau a existat un moment anume care te-a determinat să urmezi această cale?

Mă definesc că o persoană sensibilă și cu multă compasiune (uneori prea multă, greșit înțeleasă). Întotdeauna mi-a plăcut să ajut oamenii, să alin suferințele celor din jurul meu, să fiu de folos altora. Aveam vreo 5 ani când Moș Nicolae mi-a adus o trusă medicală, eram fascinată, am început să consult pe toată lumea din jurul meu. Fiind curioasă din fire, ani de-a rândul, după aceea îi ceream mamei cărți ilustrate cu corpul omenesc.

La școală am avut parte de profesori minunați, care au știut să-mi mențină curiozitatea trează. Așa am ajuns ca la sfârșitul liceului să fiu ferm hotărâtă să urmez medicina. Cu toate că proveneam dintr-o familie modestă și nu aveam parte de susținerea pe care o aveau alții, eram hotărâtă să nu mă dau bătută. Astfel, am intrat la Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și mi-am îndeplinit visul. Este adevărat, am muncit foarte mult, dar prin tenacitate, am reușit! Au urmat șase ani de studiu în cadrul facultății și alți ani de specialitate.

Deși, în facultate, Chirurgia a fost dragoste la prima vedere, fiind descurajată că o femeie nu se poate „descurca” într-o ramură chirurgicală, câțiva ani am urmat specialitatea oncologie-radioterapie în cadrul Institutului Oncologic Cluj-Napoca. Era o specialitate care nu mi se potrivea și m-am decis să fac o schimbare …spre Chirurgie.

Câțiva ani am urmat specialitatea de Chirurgie Generală, în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie- Hepatologie Cluj-Napoca, iar acum sunt medic rezident în specialitatea de Chirurgie Vasculară, în cadrul Institutului Inimii Cluj-Napoca și îmi place ce fac. Fac încă cu pasiune. Și încă învăț. Mereu învăț. Din mers. Din micile experiențe de zi cu zi.

Un bun chirurg trebuie să fie inventiv, să aibă manualitate, simț estetic, talent, dar înainte de toate, să aibă har.

WhatsApp Image 2021-11-05 at 12.39.22

Au fost momente când am luptat cu „moartea” alături de pacienți, uneori am ieșit învingători, alteori am pierdut lupta, dar am învățat lecții prețioase. 

Ca medic chirurg, atunci când te dedici și trăiești operațiile, simți cum se dilată clipa, este o experiență profesională și de viață impresionantă. E precum ai găsi un întreg Univers în câmpul operator, iar timpul și spațiul devin instant inexistente!

Fiecare avem o „voce interioară” de care ar trebui să ascultăm. Dacă simți că-ți place ceva foarte mult, e bine să-ți urmezi visul și să perseverezi. Cred că cele mai multe satisfacții din viață vin din pasiune. Pentru a reuși, în orice domeniu, trebuie să pui suflet în ceea ce faci, să-ți placă munca ta de zi cu zi chiar dacă nu „este perfectă”. Să îți placă provocările, să încerci să îți depășești limitele și, dacă se poate, să performezi.

THE WOMAN MAG IOANA BUJOR

De ce ai ales să te specializezi pe Chirurgie Vasculară? A existat sau există un mentor în tot acest timp? 

Chirurgii vasculari sunt specialiști în bolile sistemului vascular. Cu alte cuvinte chirurgia vasculară se ocupă cu diagnosticul, tratamentul și prevenția patologiilor ce afectează arterele, venele și limfaticele, cu excepția vaselor creierului și ale inimii.

Am simțit că în viață, Dumnezeu mă duce unde trebuie să ajung. Un chirurg vascular desăvârșit și un om extraordinar (Dr E. A., din cadrul secției de Chirurgie Vasculară, Chirurgie II, Cluj-Napoca), căruia o să îi fiu veșnic recunoscătoare pentru tot ce mă învață, a avut un rol important în decizia mea de a urma această specialitate. Chirurgia se învață prin mult exercițiu, de aceea este vital să ai un exemplu desăvârșit de la care „să furi” efectiv meseria. 

IOANA BUJOR THE WOMAN MAG9

 

Ce ți s-a părut cel mai greu când ai interacționat prima dată cu un pacient? Există pacienți dificili? Cum îi gestionezi?

Comunicarea este o aptitudine vitală în lumea medicală. Talentul de a comunica eficient cu pacientul constituie un element de bază în înfăptuirea unui act medical sigur și de succes.

Interacțiunea cu primul pacient nu a fost una simplă. Facultatea mi-a oferit baza, teoria, dar nu m-a pregătit cu adevărat pentru contactul cu pacientul, nu m-a responsabilizat în întregime. Mi-a oferit  informația pe care a trebuit să o sortez corect și să o aplic ulterior în practica de zi cu zi cu pacientul.

Fiecare pacient în parte este unic, prin urmare și interacțiunea cu fiecare diferă de la caz la caz. Majoritatea pacienților sunt complianți și deschiși pentru că sunt conștienți de faptul că sunt acolo pentru a-i ajuta. Există și pacienți necomplianți, mai dificili, care pur și simplu refuză orice fel de dialog, pacienți care au tendință de  minimalizare sau exagerare a simptomelor. 

Tocmai de aceea relația dintre medic și pacient trebuie construită cu răbdare, profesionalism și încredere deplină din partea pacientului. Câștigarea încrederii pacientului se bazează în primul rând pe bună comunicare din partea medicului. 

IOANA BUJOR DOCTOE INIMA THE WOMAN

Pun mai mult accent pe prevenție pacienții din ziua de azi în comparație cu generațiile mai vechi?

Acesta e un subiect controversat. În relația medic-pacient, medicul trebuie să ofere cea mai buna soluție medicală pentru acel pacient. Dacă discutăm de prevenție, în activitatea curentă, medicul împreună cu pacientul decid care sunt măsurile pe care le pot avea în vedere, ținând cont de starea pacientului, de posibilitățile financiare și de motivație ale acestuia, de exemplu dacă dorește să își schimbe comportamentele la risc (renunțarea la fumat, alcool, sedentarism, alimentatie nesănătoasă…)

Spre deosebire de generațiile vechi care nu dispuneau de foarte multe programe de prevenție susținute de stat, în ultimii ani, educarea populației, ca mijloc de dezvoltare a cunoștințelor și schimbarea comportamentului într-un stil de viață nou, favorabil sănătății a fost unul dintre scopurile principale ale programelor naționale de educație pentru sănătate.

Unele gesturi uzuale de prevenție clinică sunt efectuate în mod curent și de către medicul de familie, cu care pacientul ar trebui să aibă o relație strânsă (în vederea efectuării screening-urilor pentru diverse boli, imunizărilor, consiliere și medicație preventivă).

Pe de alta parte, studiile și rapoartele arată că există probleme mari în implementarea programelor de prevenție. Cele mai comune bariere identificate sunt reprezentate de lipsa de timp în cadrul consultațiilor, de rambursarea serviciilor preventive, de refuzul pacientului de a discuta problemele legate de comportamentele la risc.

În ceea ce privește identificarea barierelor în activitatea de prevenție a medicilor de familie s-a constatat lipsa de motivație din partea pacienților, lipsa de continuitate a asistenței medicale, precum și lipsa de stimulente financiare și suport la resurse pentru prevenție, supraîncărcarea activității cabinetului și inconsistența recomandărilor din ghiduri. 

În concluzie, este nevoie în continuare de materiale informative pentru pacienți, de informații chiar pe internet, de organizații care să ofere servicii de suport pentru diverse acțiuni de prevenție, care la rândul lor trebuie sprijinite și finanțate de stat sau de comunitate. Implicarea continuă a Ministerului Sănătății pentru prevenție, prin programe naționale de screening pentru diverse boli, a unui ghid de prevenție adaptat  persoanelor în funcție de vârstă, sex și factori de risc pentru boli, agreat de medicii de familie, a instrumentelor care să vină în sprijinul medicilor, sunt toate necesare.

Și foarte important, rolul medicilor de familie, care s-a schimbat în ultimii ani, de la poziția reactivă în fața bolilor acute și cronice în cea proactivă față de sănătatea pacienților pe care îi au în grijă. 

Cine este Ioana Bujor în timpul liber? Cum te-ai descrie?

Sunt un om simplu, pasionat de când mă știu de sport, pe care îl practic cu plăcere ori de cate ori am timp, de timp petrecut cu familia, de călătorii, de muzică bună, de cafea bună pe care să o savurez cu cei dragi mie, de natură și frumusețile ei. Am învățat în timp că astfel de momente de liniște sunt destul de rare, așa că mă bucur de ele din plin, ori de câte ori am ocazia.

IOANA BUJOR MEDIC THE WOMAN 1

Cum arată o zi din viața ta? Care sunt sarcinile cărora nu le poți da skip indiferent cât de mult ți-ai dori o zi de odihnă?

Să încep cu începutul, nu-i deloc ușor, dar pe parcurs te obișnuiești. Ca să fiu sinceră, în primele luni de rezidențiat eram copleșită.

Ziua începe la 6:00, după igiena personală, mă pun 30 min la citit (de exemplu articole noi apărute, tehnici operatorii ale cazului la care urmează să intru în operație); cu cât citești mai mult cu atât vei realiza cât de multe nu știi, iar cunoștințele de bază învățate în facultate se uită și nu le știi decât dacă le repeți mereu.

La ora 7:00 plec de acasă,  pe la 7:30 ajung la spital și fac singură o vizita scurtă la toți pacienții pe care îi urmăresc, observ și semnalez eventualele probleme apărute peste noapte.

La ora 8:00 e raportul de gardă de la care nu se poate lipsi. Toți medicii clinicii se adună la acest raport pentru a discuta cazurile noi apărute în timpul gărzii; se prezintă toate operațiile efectuate cu o zi în urmă sau în cursul nopții (cei care au fost de gardă) și operațiile programate pentru ziua curentă.

Fiecare medic poate pune întrebări, să dea sugestii cu privire la un caz prezentat sau să se opună unei tehnici chirurgicale propuse în favoarea alteia mai bune, să își ofere ajutorul etc. În felul acesta toți au siguranța că decizia luată pentru o intervenție chirurgicală este cea mai bună. 

După raportul de gardă se face vizita mare în care șeful clinicii trece pe la fiecare pacient, iar medicul curant sau rezidentul desemnat prezintă cazul cu o evoluție a acestuia din ultimele 24 de ore. Tot aici e nevoie să scrii medicația la indicația medicului curant care va cuprinde toate medicamentele și perfuziile pe care pacientul urmează să le primească în următoarele 24 de ore.

Până la ora 9:00, programul este oarecum la fel în fiecare dimineață. Deci nu prea poți da skip niciunui lucru.

Însă ceea ce începe de la ora 9:00 este mereu nou, diferit și neprevăzut. Singurul lucru știut aproximativ este ora la care începe operația/operațiile. Dar pe langă operația în sine, la care participi, care poate dura ore, e nevoie să te ocupi de biletele de externare ale pacienților care pleacă în ziua respectivă, să te ocupi de pacienții internați din ziua curentă, să întocmești cereri pentru diverse investigații, să participi la consultații în ambulator și multe altele.

În programul acesta general se mai strecoară și efectuarea unor ecografii Doppler la pacienții cu diverse patologii vasculare, sub îndrumarea Dr V.G., medic chirurg cardiovascular, căruia îi mulțumesc. Ora la care ajung acasă diferă în funcție de volumul de muncă din acea zi, dar niciodată foarte devreme. În spital, orele unui medic rezident nu se numără, trec de la sine și oferă experiențe greu de simțit în oricare alte meserii. 

Încă sunt purtată de entuziasm și de sentimentul că fac mult bine celor din jur, și la finalul zilei, cuvintele de mulțumire venite din partea celor pe care îi tratez contează cel mai mult. 

IOANA BUJOR THE WOMAN MAG5

Ce îi sfătuiești pe viitorii medici care vor să profeseze în specialitatea de chirurgie/chirurgie vasculară?

Să fii un chirurg bun/un doctor bun înseamnă în primul rând să fii om, cu tot ce presupune: stări bune, stări rele, emoții, frici, anxietăți, energie, oboseală. Să ai compasiune pentru cei pe care îi salvezi. Apoi, înseamnă că scopul tău sunt oamenii din jur (pacienții) și faci tot ce știi pentru ca ei să fie bine. Iar asta e credința ta. Îți asculți pacienții, le ești aproape, le câștigi încrederea, le răspunzi cu răbdare la întrebări, le alini suferințele.

Medicina nu este doar despre iubirea de știință, este în primul rând despre oameni!

IOANA BUJOR MEDIC THE WOMAN

Cei care doresc să practice chirurgia sau orice ramură a ei, trebuie să știe că învățatul nu se oprește niciodată. Mereu trebuie să fii curios, enervant de curios. Să fii curios despre pacienții tăi, despre vindecarea bolilor lor, despre ce fac colegii tăi în alte secții, despre tehnologie.

După curiozitate, dedicare și motivație, simțul datoriei este extrem de important. Apoi, trebuie să fii empatic, să comunici cu pacientul tău, să îi pui întrebări și să îl asculți, de cele mai multe ori să te pui în locul lui, să poți înțelege cu adevărat prin ce trece și să îi oferi sprijinul pe care și-l poate permite. Fără empatie, te poți numi doar pe jumătate medic. Trebuie să fii răbdător și umil! 

În concluzie, cine alege acest drum are nevoie de anumite calități pentru a fi un chirurg/medic bun, așa că notăm: omenie, curiozitate, responsabilitate, empatie, umilitate, conștiință și comunicare! 

Hipocrate spunea că „acolo unde este iubită arta medicinei, există și o dragoste pentru umanitate”.

Editor:

DIANA BOBOIA THE WOMAN EDITOR 2021-01

Grupul Drăghici Dental: creștere cu 30% a cifrei de afaceri în 2021 și dublarea profitului. Laboratorul de tehnică dentară este vârful de lance al business-ului

Grupul de firme Drăghici Dental anunță o creștere a cifrei de afaceri la finalul trimestrului al III-lea din 2021 cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Afacerile au fost susținute de o creștere similară (de 28%) a principalului business, Laboratorul de Tehnică Dentară Drăghici Dental, care a înregistrat și o dublare a profitului comparativ cu 2020. Creșteri importante au fost înregistrate și în cazul lanțului de clinici stomatologice Junior&Family Dental Center și a Safra Implant.

Piața medicinei dentare a revenit în acest an, după perturbarea serioasă produsă în primăvara anului 2020, când a fost instituit la nivel național lockdown-ul, iar grupul Drăghici Dental s-a concentrat pe eficientizarea fluxurilor de business și consolidarea poziției sale în domeniul tehnicii dentare. De asemenea, au fost realizate investiții importante în clinicile stomatologice din Iași (Sf. Lazăr) și Timișoara, însumând 200.000 euro.

Cifra de afaceri a grupului pentru primele trei trimestre din acest an a ajuns la aproape 9 milioane de lei, în creștere de la aproape 6 milioane de lei în aceeași perioadă a anului precedent, în vreme ce profitul a crescut de la 650.000 lei la 1.152.000 lei.

„Creșterea semnificativă a ratei de profit, precum și estimarea de 30% creștere a cifrei de afaceri au fost obiective clare pe care le-am stabilit la începutul acestui an și mă bucur să pot anunța că suntem în grafic, chiar puțin peste așteptările noastre care au avut doza lor de optimism.

Suntem pe creștere și datorită unor decizii curajoase asumate, vorbim despre regândirea proceselor de business sau de digitalizarea accentuată a zonei de tehnică dentară. Laboratorul Drăghici Dental se va dezvolta foarte mult în perioada următoare și vom concentra resurse financiare și umane pentru a deschide puncte proprii de lucru și pentru a face achiziții”, declară Dan Drăghici, fondatorul grupului de firme Drăghici Dental.

Dan Drăghici, CEO Drăghici Dental

Investiții strategice: laboratorul de 3000 de metri pătrați și 2,6 milioane de euro investiție în Parcul Industrial Miroslava

Dan Drăghici anunță și intrarea în linie dreaptă a investiției de la Parcul Industrial Miroslava în cel mai mare laborator de tehnică dentară din România, care va avea 3000 de metri pătrați și este estimat la un cost total de 2,6 milioane de euro.

„Așteptăm documentația tehnică, suntem în plin proces de autorizare și cel mai probabil 2022 va fi anul în care va debuta din fonduri proprii această investiție la care visăm de mult timp. Am intenționat să o realizăm din fonduri europene, însă evoluția business-ului nostru și a pieței dentare în general ne dau încredere că o putem implementa prin eforturile noastre.

De la vis am ajuns acum la certitudine și este un pas major în dezvoltarea noastră, pentru că aici vorbim despre un concept integrat – pe lângă spațiile laboratorului Drăghici Dental, investiția de la Miroslava va mai include și spațiile de cursuri și conferințe profesionale”.

De asemenea, în viitorul apropiat, Drăghici Dental va achiziționa mai multe laboratoare în București și Timișoara, cu care sunt în negocieri avansate. Grupul urmărește extinderi în orașele mari ale țării și sunt deschiși unor colaborări și parteneriate locale. În prezent, colaborează deja cu peste 500 de medici din 14 județe ale României.

Dan Drăghici este membru al Romanian Business Leaders, iar din acest an s-a alăturat și Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

„Avem nevoie să vorbim în relația cu autoritățile pe o singură voce și să ne adunăm cât mai repede la un loc toți cei care activăm în zona business-ului medical dentar și să avem o viziune coerentă pentru acest domeniu pentru următorii ani. Trendul nu mai poate fi întors – 70% din piață se va concentra în cel mult 10 ani în jurul câtorva mari jucători din medicina dentară, fără a-i exclude pe cei mai mici.”, încheie Dan Drăghici.

Grupul de firme Drăghici Dental: extindere și pentru celelalte linii de business

Grupul de firme Drăghici Dental este construit în jurul principalului business, Laboratorul Drăghici Dental, care generează circa 70% din venituri. Acesta este completat de rețeaua de  „Junior&Family Dental Center“, care numără două clinici în Iași, una în Timișoara și una în București, totalizând 26 de unit-uri dentare. Lanțul de clinici va crește și în perioada următoare, fiind analizate oportunități și în alte orașe mari ale României – atât pentru a deschide puncte de lucru proprii, cât și prin sistemul de parteneriat deja funcțional – „Junior Family Partner“.

De asemenea, Safra Implant oferă produse și servicii destinate medicinei dentare. Portofoliul de produse urmează să fie completat de aparatura medicală, cu accent pe tot ceea ce înseamnă digitalizarea atât a clinicilor stomatologice, cât și a laboratoarelor de tehnică dentară. Prin intermediul acestor soluții digitale inovative, clienții au acces la un sistem integrat care eficientizează foarte mult activitatea medicală.

Grupul Draghici Dental_1

Grupul Drăghici Dental susține comunitatea dentară prin educație

Grupul Drăghici Dental investește constant în comunitatea dentară prin intermediul platformei Dental Future – Community & Professional Events încă din anul 2018.

Pe lângă activitatea permanentă constând în organizare de cursuri și workshop-uri, timp de doi ani, în 2018 și 2019, a fost organizată Conferința Dental Future, reunind zeci de speakeri internaționali și români și sute de participanți – medici dentiști și tehnicieni dentari. Evenimentul va fi reluat după ridicarea tuturor restricțiilor generate de pandemia pe care o traversăm.

Anual, Drăghici Dental organizează programul „Student Camp“, un internship destinat studenților la specializarea tehnică dentară. Înrolarea în aceste proiect presupune un proces de selecție riguros.

Componenta de responsabilitate socială este susținută de Asociația „Inima Verde”, un ONG cu programe destinate copiilor din medii defavorizate care nu au acces la educație pentru sănătatea dentară și tratamente stomatologice. Principalul proiect este reprezentat de o caravană dentară mobilă care să viziteze satele din zona Moldovei. Copiii consultați și tratați vor intra într-un program de monitorizare și prevenție realizat de medicul stomatolog pediatru curant împreună cu un asistent de profilaxie, ce presupune controale periodice, ședințe de periaj profesional etc.

 

Nordis Group lansează inițiativa RomaniaNOW, menită să amplifice brandul de țară. Proiectul începe cu un concurs de fotografie cu premii de 22.500 euro

Nordis Group, dezvoltator de ansambluri rezidențiale și hoteliere de lux, lansează inițiativa RomaniaNOW, care are ca scop promovarea brandului de țară.

Proiectul debutează cu o campanie care oferă vizibilitate României la nivel internațional. Prima etapă o reprezintă un concurs internațional dedicat pasionaților de fotografie, unde premiul cel mare este de 10.000 euro. Valoarea totală alocată de către Nordis Group acțiunilor desfășurate anul acesta sub umbrela RomaniaNOW depășește suma de 300.000 de euro.

Inițiativa pornește de la motivația Nordis de a vedea valorile extraordinare ale României și își dorește să insufle spiritul de a promova imaginea țării în lume. Prin RomaniaNOW, Nordis Group propune cea mai amplă mobilizare de talent și forțe pentru a crește percepția pozitivă asupra României, promovând imaginea țării în campanii desfășurate în cele mai mari orașe ale lumii.

Prima acțiune sub umbrela RomâniaNOW este o campanie de branding de țară, în colaborare cu publicații internaționale etalon din domeniile de business, travel, lifestyle și campanii outdoor pe ecranele digitale din marile orașe ale lumii. Această acțiune demarează în luna noiembrie cu un concurs de fotografie, urmat de lansarea unui album de artă fotografică și de organizarea unei Gale de Excelență. La Gală vor fi premiați câștigătorii concursului, iar albumul va fi pus în vânzare, urmând ca fondurile obținute să fie direcționate spre campanii de awareness internaționale ce au ca scop promovarea imaginii României.

Concursul de fotografie RomaniaNOW este menit să arate frumusețea și potențialul țării. Fotografii amatori sau profesioniști sunt invitați să înscrie lucrările în concurs, urmând apoi să fie selectați și premiați de un juriu internațional format din experți în domeniul artistic, printre care îi amintim pe Catrinel Menghia, cunoscută publicului larg sub numele de Catrinel Marlon, actriță internațională, și reprezentanți ai publicațiilor internaționale de renume Condé Nast și National Geographic.

Emanuel Poștoacă

„Am creionat RomaniaNOW cu intenția de a promova frumusețile țării, business-uri, branduri, personalități românești și povești de succes. Concursul de fotografie stă la baza unei campanii ample de brand de țară, care va oferi expunere internațională. Anul viitor ne propunem să repetăm acest model de inițiativă pentru alte campanii de promovare a valorilor României din domenii variate”, a povestit Emanuel Poștoacă, Fondator și Președinte Nordis Group, despre RomaniaNOW.

Pe data de 1 Decembrie 2021, cu ocazia Zilei Naționale a României, fotografiile câștigătoare vor avea parte de vizibilitate internațională, fiind proiectate în campanii outdoor pe ecranele digitale din marile orașe ale lumii – New York, Tel Aviv, Londra, Dubai, Paris.

Despre Nordis Group
Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea imobilelor și ansamblurilor de lux. Grupul de firme este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Travel și Nordis Property Management.

„Pentru mine, succesul înseamnă să-ți permiți să faci ceea ce-ți face plăcere și nimic altceva, fără compromisuri.” | Nicoleta Manea, Head Broker @ANG Luxury Properties

Nicoleta Manea este CEO, Owner și Head Broker la ANG Luxury Properties. În urmă cu un an, aceasta și-a dat seama de nevoia oamenilor de proiecte luxury și sustenabile și a decis că este timpul să facă imobiliare altfel.

Consideră că echipa este foarte importantă într-un astfel de business și că fără echipa ei, ea nu ar fi ajuns în punctul în care este astăzi, experința pe care o simte atunci când lucrează cu aceasta fiind unul dintre motivele pentru care încă este consultant activ.

Nicoleta este soție și mamă și este de părere că dacă esți asumată și obiectivul pe care îl ai este unul conștient atingerea echilibrului între viața profesională și cea personală vine ușor și natural.

 

Nicoleta, alături de soțul tău, Alexandru, ești CEO și Owner, dar și Consultant în cadrul ANG Luxury Properties. Cum a arătat momentul în care ai văzut în acest sector de business o oportunitate? Pe parcursul anilor, ai observat vreo modificare în modul în care publicurile tale s-au raportat la industria  imobiliarelor de lux?

Acum aproximativ un an am știut că am făcut tot ce se poate până la acel moment: 78 de tranzacții pentru unul dintre dezvoltatorii de suflet, WIN Herăstrău, iar eu realmente nu îmi găseam locul nici în biroul unde eram în acel moment și nici în ceea ce putem să ofer de fapt acestei industrii. Așa am luat decizia să deschidem un birou nou, într-o zonă cheie, unde să iau cu mine consultanții de top și să începem să facem imobiliare altfel.

Mi-am dat seama că este un moment bun să încep, nefiind o altă companie imobiliară care să ducă acest business la potențial maxim, iar nișa luxury este abia la început.

Abia de anul trecut mi-am dat seama că oamenii au nevoie de proiecte cu adevărat luxury, sustenabile și frumoase. Eu am văzut oportunitatea la momentul potrivit, acesta fiind unul dintre elementele după care mă ghidez: „în  imobiliare trebuie să-ți creezi oportunități”.

 

Publicul tau este constituit, de exemplu, din: „români care au cunoscut succesul financiar prin intermediul sectorului IT sau prin investițiile în bitcoin.” Asumând că îți cunoști publicul țintă foarte bine, cum arată o zi din viața clienților tăi? Ce îi diferențiază de clienții industriei imobiliare non-luxury?

Îmi cunosc extrem de bine clienții și discutăm de un mixt format atât din clienți care au cunoscut succesul financiar prin intermediul sectorului IT, cât și din investiții în  crypto, însă majoritatea clienților dețin companii în diferite domenii sau au funcții de conducere, management ori top management.

Cred că ceea ce îi diferențiază față de clienții non-luxury este faptul că sunt extrem de ocupați și țin foarte mult sa aibă un consultant, care să-i țină la curent cu ceea ce se întâmplă în piața imobiliară. Le place să facă vizite mai ales în weekend, atunci când toată lumea este mai  relaxată și putem să vizităm proiectele în liniște.

 

Știm că atunci când de-abia pornești la drum în antreprenoriat, te lovești de foarte multe păreri din partea celor din jurul tău. Au existat idei preconcepute de care te-ai lovit în momentul în care ți-ai anunțat familia și prietenii că vei porni pe drumul antreprenoriatului? Care a fost primul impact pe care l-au avut asupra ta?

Eu provin dintr-o familie de antreprenori, așa că am avut însămânțat de mică acest filon. Deși am studiat dreptul și mi-am dorit să devin magistrat, în continuare consider că nu mi s-ar fi potrivit.

În general, nu am idei preconcepute despre nimic, consider că este total greșit. Sunt extrem de hotărâtă, clară, perspicace și nu am nevoie de aprobarea celor din jur, indiferent dacă este vorba de business sau de orice altceva.

 

Anii au trecut și în niciun punct nu ți-ai încheiat activitatea de consultant din cadrul agenției tale. Ai luat vreodată în considerare posibilitatea de a-ți încheia aceste atribuții și de a te concentra, în schimb, pe ceea ce faci, strict ca și CEO și Owner? De ce ai ales, totuși, să n-o faci? 

Iubesc atât de mult ceea ce fac și proiectele de care mă ocup, încât în acest moment nu iau acest aspect în considerare. Aleg sa mă ocup de proiectele care realmente mi se potrivesc și în spatele cărora sunt oameni faini.

 

Așa ai reușit să-ți construieșți o echipă pe care te poți baza: o echipă alături de care îți stabilești obiective și standarde înalte. Care simți, după tot acest timp, că este cea mai importantă lecție de business pe care ai dat-o mai departe echipei tale pe parcursul timpului? Dar de omenie?

Cred că una dintre cele mai importante lecții de business pe care am transmis-o către echipa mea este faptul că acest business este despre echilibru și despre cât de important este să ne punem în valoare abilitățile, indiferent de gen.

A doua lecție de business importantă este legată de faptul că în real estate trebuie să-ți creezi oportunități, altfel este dificil să faci performanță.

A treia lecție este să nu se ferească niciodată de provocări, pentru că doar ele pot  duce la realizări cu adevărat importante.

În ceea ce privește partea umană, consider că este ceea ce mă deosebește: am alături o echipă extrem de unită pe care o apreciez, iar ei țin foarte mult la mine.

 

Atunci când construiești o echipă longevivă, cu timpul îți dai seama că nu doar tu ai ajuns să-ți înveți echipa lucruri importante, ci și ei pe tine. De aceea, reiau întrebarea: Care simți, după tot acest timp, că este cea mai importantă lecție de business pe care ai învățat-o tu, de la echipa ta, pe parcursul timpului? Dar de omenie?

În tot acest timp concluzia este aceeași pentru mine: echipa este esențială, fără ei nu eram în punctul în care mă aflu azi.

Motivul pentru care sunt consultant activ este și pentru vibe-ul frumos pe care îl avem atunci când lucrăm împreună, de fapt acesta este un alt diferențiator al companiei noastre.

Creativitatea unei companii se vede atunci când ai oameni cu puncte diferite de vedere și când știi să iei ceea ce e mai bun din ideile tuturor.

Un lucru esențial pe care l-am învățat de la ei este faptul că oamenii funcționează într-un mod pozitiv dacă îi susții, dacă le ești alături, dacă îi asculți, iar eu sunt extrem de deschisă și vreau să-i văd fericiți în fiecare zi.

 

După cum îți place ție să spui, ați ajuns să formați, astfel, o echipă de perfecționiști. A existat vreun moment în activitatea voastră în care ai simțit că perfecționismul a lucrat în defavoarea voastră? Care este relația ta/a voastră, ca echipă, cu perfecționismul astăzi?

Am simțit-o atunci când am avut de-a face cu oameni nepotriviți și nu au înțeles  importanța profesionalismului și a detaliilor în cadrul acestei nișe.

În continuare rămânem extrem de exigenți, iar echipa este la fel de exigentă  cu colegii noi. Relația noastră este unică, după cum am mai spus, suntem o forță, așa se simte și pe piață. Facem foarte multe lucruri împreună, ieșim la restaurante, călătorim și facem bani.

 

După toți anii de activitate asiduă în industria imobiliarelor de lux, poți spune că ai atins succesul. Ceea ce ne întrebăm, însă, este dacă coincide succesul  pe care-l ai acum cu definiția pe care i-o conferi tu succesului? Cum sună această în momentul de față?

Pentru mine, succesul înseamnă să-ți permiți să faci ceea ce-ți face plăcere și nimic altceva, fără compromisuri.

 NICOLETA MANEA THE WOMAN

Când ești perfecționist în business, ajungi să simți că această caracteristică se reflectă, inevitabil, și în viața ta personală. Pe lângă titlul jobului pe care îl ai, ești și mămică full time. Cum folosești perfecționismul în favoarea ta în rolul tău de părinte? Ai reușit să găsești un echilibru între a fi un părinte exigent și, respectiv, unul prea puțin exigent? 

Sunt cea mai exigentă mamă pe care o cunosc, am o fată exact ca mine, hotărâtă,  cu foarte multă personalitate și extrem de inteligentă. Deși are doar 2 ani și 7 luni, reușesc să comunic foarte bine cu ea, înțelege tipul de activitate pe care îl am, îmi cunoaște biroul și colegii și, ca un plus, are o relație foarte bună cu ei.

Atâta timp cât îți asumi și ai un obiectiv conștient, cred că echilibrul dintre viața profesională și cea personală este unul natural și ușor de realizat.

 

Multe femei jonglează zilnic cu rolurile pe care le au: cel de profesionistă, de fiică, de soție și de mamă. Care dintre acestea este rolul în care te-ai simțit cel mai mult tu și în care ți-a fost cel mai natural să te adaptezi? Care este  cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat referitor la acest rol specific, și pe  care ți-ar plăcea să-l transmiți mai departe cititoarelor The Woman?

Sunt o femeie asumată, știu care este rolul în care excelez. Am o relație perfectă cu părinții mei, mama mea locuiește cu noi, iar fără ea e clar că nu aș excela în rolul de profesionistă, fiindcă mă ajută foarte mult cu Anastasia.

În ceea ce privește poziția de soție, în fiecare zi mă simt „eu”, am un soț unic, care mă sprijină în tot ceea ce fac, el este motivul pentru care eu sunt în această poziție.

Ca profesionist, mi-au plăcut întotdeauna lucrurile noi, provocatoare. Mi-a plăcut să încerc să obțin lucruri care nu sunt evidente, care la început par imposibile, asta mi-aș dori să rețină cititoarele The Woman.

 

Industria în care ai fi profesat, dacă n-ai fi fost implicată în cea a imobiliarelor de lux: cu siguranță ceva în legătură cu facultatea pe care am studiat-o, mi-a plăcut foarte mult și mă pasionează tot ce este legat de partea juridică, real estate și modă.

Cum arată casa perfectă pentru tine și pentru familia ta: un penthouse cu un layout simplu, frumos, cu suprafețe vitrate și cu pereți înalți, cu o terasă plina de plante, un dressing spectaculos și un Bentley în garaj.

Cel mai important lucru pe care l-ai învățat de la copilul tău: sa fiu insistentă în tot ceea ce vreau să obțin.

Ai vreun regret? – Niciunul

Ultimul lucru pe care-l faci seara, înainte de culcare: îmi fac un short list cu activitățile pentru ziua următoare, asta după ce mă demachiez și stau cu Anastasia, noi două, în pat, ca să mai povestim.

„Fiecare om și fiecare interviu are să te învețe ceva, dacă ești curios și atent.” | Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan

Diana Colcer are o activitate cel puțin îndelungată în presa românească. Ea a intrat în această industrie în 2001 ca jurnalist și, mai apoi, redactor-șef al Bravo. A activat, ulterior, în cadrul publicațiilor Bolero, InStyle și The One. N-a știut de la bun început că această zonă era cea în care-și dorea să-și croiască un drum profesional: inițial, voia să dea la Arte fiindcă avea un talent necizelat la desen. Dar parcursul ei profesional s-a legat frumos astfel încât chiar dacă nu desenează „for a living”, tot un tip de artă practică și acum. Scrisul. 

În spatele artei sale stau 20 de ani de activitate în presa românească (dublați de talentul ei la scris) – timp în care  s-a adaptat constant la schimbările prin care a trecut industria. Dacă la început, în perioada în care lucra la revista Bravo, Diana își amintește că „făceau fotogafii pe film, pe care le developau la Kodack, în Unirii”, astăzi s-a tranzitat înspre integrarea în presă a unor advertoriale și proiecte native advertising, „proiecte 360”. Iar Cosmopolitan este publicația și brandul sub imperiul căruia Diana își practică astăzi, într-un mod strategic și planificat, „arta”.

The Woman x Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan (1)

 

Din descrierea profilului tău de LinkedIn, înțelegem că te consideri a fi „un scriitor talentat”. Ce înseamnă să ai talent într-ale scrisului? Care este cel mai mare dar cu care o astfel de înclinație vine la pachet? Dar „blestem”?

Eu cred că un scriitor talentat reușește, în primul rând, să convingă. Să fie credibil când dezbate prin scris un subiect sau altul. Apoi, reușește să le insufle altora pasiunea sau aversiunea sa vizavi de un subiect. Și, nu în ultimul rând, știe să-i țină pe cititori cu sufletul la gură pe măsură ce-și expune povestea sau argumentația, reușește să-i inspire, să le aline suferințele, să le stârnească curiozitatea, să-i facă să-și pună întrebări și să caute răspunsuri în viața reală, dincolo de textul citit. Acesta este darul pe care speri că îl oferi altora și ție însuți, desigur, atunci când îți pui sufletul și mintea în conceperea unui text.

„Scrisul onest, dezbrăcat de așteptări, te poate face să scormonești și să descoperi în tine frici și anxietăți pe care nu ești neapărat pregătit să le înfrunți.”

Pe de altă parte, un scriitor talentat țese frazele într-o cadență sonoră aproape magică… cu care, uneori, face o treabă excelentă în a se convinge mai ales pe sine. Se spune deseori că scrisul este terepeutic, și probabil că așa este. Însă scrisul onest, dezbrăcat de așteptări, te poate face să scormonești și să descoperi în tine frici și anxietăți pe care nu ești neapărat pregătit să le înfrunți. Și odată descoperite, nu te mai poți preface că nu sunt acolo. Și cred că acesta este blestemul scrisului bine făcut: faptul că vine la pachet cu conștiința dureroasă de sine și cu un „dar de a te autoconvinge” de tot felul de lucruri, iar asta — din categoria înțelepciunii citatelor de pe Instagram precum proverbialul „don’t belive everything that you think” — nu e neapărat bine.

Acestea fiind spuse, nu știu dacă sunt un scriitor talentat, asta ar trebui să mi-o spună alții, iar acela e doar un profil de LinkedIn. 

The Woman x Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan (5)

 

Ai știut dintotdeauna că ceea ce-ți dorești să faci este să scrii în presa scrisă românească? Care este un lucru pe care ți-ai fi dorit să-l cunoști la începutul carierei tale, dar pe care l-ai învățat de-abia pe parcurs?

Am vrut să dau la Arte fiindcă aveam un talent necizelat la desen, moștenit de la mama, și fiindcă, de altfel, desenatul a fost multă vreme singura activitate (și mai apoi sportul) care-mi nivela undele cerebrale, care mă liniștea și mă împlinea până într-atât încât tot zgomutul de fond din capul meu era redus la tăcere.

Însă mi-a fost teamă, fiindcă toată lumea făcea meditații, iar eu nu mă simțeam suficient de pregătită. La Jurnalism, mi-am petrecut primul an de facultate convinsă că eu nu o să pot să fac niciodată această meserie și că, de altfel, nu am niciun fel de talent la scris. La cursul de Scrieri Creative, l-am avut ca profesor pe Sorin Preda, care-mi dădea note foarte mici și mă critica usturător de fiecare dată. Mi-au fost foarte de folos acele critici.

Cred că (și) datorită lor am dobândit ceva esențial, curajul de a scrie cu cuvintele mele. Așa că atunci când am început să scriu din mine, fără teamă, și nu m-am mai putut opri, am înțeles, în sfârșit, că îmi place această meserie și că, exersând scrisul ca pe un mușchi, chiar aș putea fi bună la asta.

Nu știu dacă există neapărat un lucru pe care aș fi vrut să-l știu mai devreme în carieră și l-am învățat abia pe parcurs… Mai degrabă aș fi vrut să știu cum să-mi folosesc mai eficient timpul și mintea așa încăt să învăț și mai multe despre această meserie, să realizez și mai multe.

 

Care sunt trei dintre cele mai importante schimbări prin care ai spune că a trecut presa scrisă românească în toți acești ani? Încotro se îndreaptă viitorul ei?

Nu pot să vorbesc despre presa românească per total, firește, pot să vorbesc despre publicațiile și companiile de publishing în care am lucrat. Dacă o iau cu începutul, probabil pare desprins din Epoca de Piatră a profesiei noastre să-ți spun că în 2001, atunci când am început eu la revista Bravo, aveam un perete cu tăvițe în care sortam scrisori venite de la cititori pe diverse rubrici din revistă, făceam fotogafii pe film, pe care le developam la Kodak, în Unirii, iar redactorul șef alegea coperta ediției privind negativele pe softbox.

Când am început să colaborez la Bolero, în 2004, revista avea deja site și un forum online pentru cititori, tot așa, organizat pe rubrici din revistă, unde toată redacția intra și răspundea la mesajele și întrebările citiorilor. Facebook și Instagram au devenit un tool de self promotion în munca redacției prin 2009, când lucram la InStyle.

Încă din perioada petrecută la The One și apoi, când am ajuns la Cosmopolitan, se produsese deja un shift în folosirea aplicațiilor de social media — respectiv, am început să le folosim nu doar pentru a promova munca noastră editorială, ci și pentru a promova proiecte realizate împreună cu cilenții de publicitate: advertoriale, native advertising, „proiecte 360”.

În același timp, feedback-ul cititorilor a început să sosească în timp real, la fel și, prin documentarea activă pe social media, inspirația pentru diverse subiecte, dar și opțiunile de colaborare și networking cu oameni și organizații dintre cele mai diverse.

 

„Schimbările care s-au petrecut în presa scrisă sunt puțin spus „mari”. Acum, ajungem să concurăm constant pentru cea mai valoroasă și mai volatilă „monedă” din epoca digitală: atenția cititorilor.”

Mai întâi, vorbim de evoluția profundă a profesiei de jurnalist în sine, de transformarea modului de lucru tradițional, deprins în facultate, pentru a integra și învăța să folosești noi digital tools și digital skills, cu toată rezistența perpetuă la schimbare care derivă din asta.

Apoi vorbim de conectivitate fără precedent, de genul care ne permite să lucrăm ședințe foto cu echipe internaționale și să intervievăm live, via Skype sau Zoom, celebrități de peste ocean, toate acestea fiind lucruri care acum câțiva ani îmi păreau imposibil de realizat pentru un jurnalist dintr-o țară mică.

Vorbim, desigur, și de „democretizarea” realizării de conținut, care ne pune indirect în competiție cu creatori de conținut autodidacți cu care ajungem să concurăm constant pentru cea mai valoroasă și mai volatilă „monedă” din epoca digitală: atenția cititorilor, atenția publicului.

În sfârșit, vorbim de estomparea tot mai problematică, zic eu, a liniei etice de demarcație dintre conținutul editorial și cel publicitar, prin „antrenarea” jurnaliștilor de presă scrisă pentru a produce și promova conținutul native advertising.

E o discuție foarte lungă pe subiectul schimbrilor din presa scrisă sau din profesia de jurnalist de presă scrisă. Nu cred că am putea epuiza prea curând această dezbatere. În ceea ce privește viitorul ei, eu cred că publicațiile de lifestyle cu un conținut nișat dar suficient de mainstream cât să nu se piardă complet în underground au șanse mai mari să rețină atenția publicului.

Modelul de business s-a transformat deja pe alocuri, făcând loc acelor publicații tipărite cu apariție trimestrială, dar care în restul timpului, se bazează, de fapt, pe platformele lor digitale.

Cred în publicații tipărite care au o aură de „collectables” — cu o periodicitate mai rară, dar de o calitate vizuală și jurnalisitică de excepție, așa încât să poată crea un orizont de așteptare și să poată fi colecționate de către cititori precum niște albume sau almanahuri.

The Woman x Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan (6)

 

Cum ai descrie vocea care o caracterizează pe Diana Colcer, jurnalista, în urma ultimilor ani? Care a fost momentul în care scrisul s-a transformat, pentru tine, dintr-un hobby, într-o manieră de a fi vocală?

Cred că în epoca democratizării creării de conținut, ca jurnalist sau ca publicație specializată pe un domeniu sau altul, te diferențiezi în primul rând și tocmai prin faptul că pentru tine nu este un hobby, ci o profesie.

Iar asta înseamnă — sau ar trebui să însemne — că ai studiat pentru asta, ai o experiență de mii de ore investite în perfecționarea „artei” tale, te documentezi și înveți constant pentru a rămâne relevant și îți tratezi munca și profesia cu o seriozitate, integritate, responsabilitate față de public și etică profesională pe care unii dintre creatorii de conținut ocazionali poate nu o au.

Democratizarea realizării de conținut prin prisma internetului înseamnă și „mere stricate”, fake news, fake experts, dezinformare cu sau fără intenție. Treaba jurnaliștilor de profesie și a publicațiilor serioase este să găsească moduri inteligente de a reține atenția publicului, de a convinge publicul că are de ce și pentru ce să le rămână alături.

Pentru mine scrisul a fost un hobby doar în primul an de facultate, atunci când am început să scriu short stories fără niciun motiv și, astfel, mi-am descoperit plăcerea de a scrie și curajul de a o face fără inhibiții și fără teamă. În rest, tot timpul a fost o meserie zilnică, una care îmi place.

Cât privește „vocea” mea, cred că la începuturi eram mai tentată să o folosesc în articole care explorau chestiuni care țineau de lumea interioară — dezvoltare personală, mental health, relații interumane. În ultimii ani, însă, mă interesează și mă implic mai mult când scriu despre subiecte care tratează lumea înconjurătoare — chestiuni care țin de drepturile femeilor și rolul lor în societate, double standards, dilema sustenabilității versus consumerism, dificultatea reciclării, educația financiară.

 

Din toată experiența ta de până acum, care simți că este un subiect referitor la women’s lifestyle căruia ar trebui să i se acorde mai multă atenție decât îi este oferită în momentul de față? Dacă ai putea să transmiți public un singur mesaj cu privire la acest subiect, ce ai vrea să transmiți lumii?

 

Cred că un subiect care merită mai multă atenție — și în special din partea femeilor — este educația financiară. În primul rând, cum și de ce merită să devenim independente financiar față de părinții și partenerii noștri, apoi ce să facem cu banii pe care îi câștigăm, cum să îi investim așa încât să producă pentru noi, pe ce ce merită să cheltuim banii și pe ce nu, capcanele cardurilor de shopping și o înțelegere adecvată a modului în care funcționează creditele, dobânzile, taxele, dar și ce înseamnă antreprenoriat.

Cred cu tărie că educația financiară cât mai timpurie în viața unei femei înseamnă mult mai mult decât a ști ce să faci cu banii. Ajută la cultivarea încrederii în sine, la dezvoltarea unui psihic puternic și echilibrat, la o viață viitoare mai împlinită și mai frumoasă, într-o lume care a rămas, din multe puncte de vedere, o lume a bărbaților. Oricât de multe greutăți ai avea în viață, atunci când ești cu adevărat pe picioarele tale, perfect capabilă să îți oferi singură stabilitate și independență financiară, ai și capacitatea de a te redresa și de a o lua de la capăt.

The Woman x Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan (3)

 

Din observații directe și mai puțin directe făcute de tine în rândul celor pe care-i admiri, cât la sută din ceea ce vedem în online coincide cu ceea ce este, de fapt, în offline? Cu câtă grijă alegi persoanele pe care le urmărești în online?

Cred că profilul oricui din online este mai mult o pagină de prezentare, un fel de CV digital pe care îl afișăm lumii despre noi înșine, așa cum vrem să fim văzuți și recunoscuți.

De aceea, urmăresc în online în special oamenii care îmi sunt prieteni sau pe care îi cunosc și personal.

Apoi, îi urmăresc pe cei care fac lucruri care mie mi se par interesante, admirabile sau de calitate, fie profesional, fie personal. Poate să fie oricine, de la un sportiv de parcour la un fotograf de modă sau un artist de graffiti-uri.

În sfârșit, urmăresc site-uri de jurnalism, publicații online care îmi plac și de la care simt că am ce învăța.

Sunt perfect conștientă că există viață după online, și încă multă și nevăzută în poze sau reels. Și este perfect normal să fie așa, mai ales dacă ai, ca privitor, discernământul și bunul simț logic să înțelegi asta.

 

Care sunt câteva dintre ideile preconcepute de care te-ai lovit până acum, lucrând la „cea mai îndrăzneață revistă pentru femei”– și cum ai reacționat la acestea? Ce crezi că ar fi bine să știe persoanele care încă atribuie astfel de etichete acestei industrii?

 

Personal, nu știu să mi se fi atribuit mie etichete; poate mai mult profesiei sau revistelor la care am lucrat. Îmi amintesc o fază din prima tinerețe când eram într-un club și am început să vorbesc cu un tip. Când i-am spus că sunt redactor la o revistă, replica lui, după un moment de gândire, a fost „presupun că e și asta o meserie”.

Apoi, mai târziu, când lucram la Bolero și făceam o rubrică ce implica un fel de jurnalism investigativ bazat pe experiența personală, în domeniul relațiilor dintre bărbați și femei, am avut un iubit care se temea constant că povestea noastră o să ajungă în paginile revistei.

La Cosmo, unul dintre cele mai surprinzătoare momente de acest tip a venit din partea unei agenții de media care ne-a spus că un anume client nu lucrează cu noi pentru că nu-l interesează „o revistă pentru femei care abia au descoperit ce au între picioare”. Sunt unii care încă mai cred că Cosmopolitan este o revistă despre sexualitate, sau dimpotrivă, o revistă de fashion.

Adevărul este că nu e nici una nici alta. Este o revistă — un brand, de fapt — care cultivă încrederea în forțele proprii și puterea feminină în toate formele ei, care susține și îndeamnă femeile să lucreze constant pentru a deveni azi versiuni mai bune ale celor de ieri. Este un brand care nu crede în stereotipuri sociale, de gen, orientare sexuală sau rasă, și pune pe primul loc incluziunea și body positivity.

Altfel, cred că, de fapt, cel mai trist lucru este atunci când oamenii care emit etichete sau diverse judecăți de valoare asupra unei publicații sunt aceiași oameni care nu au mai deschis revista în ultimii ani. Dar și mai trist este atunci când acei oameni lucrează în domeniu, învârt bugete de publicitate sau organizează parteneriate media. 

Cred oricum că o revistă de lifestyle este deseori ca o femeie superbă, a cărei apariție super elegantă pare efortless sau ca o petrecere glam organizată până în perfecțiunea detaliilor — ești conștient că s-a lucrat mult la asta, dar nu vezi (și poate nici nu ar trebui să vezi) stresul și munca din spate.

The Woman x Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan (7)

 

Aceste idei preconcepute sunt numeroase iar una dintre ele ne indică faptul că lucrul într-o astfel de redacție este cât se poate de „glam”. Este lucrul într-o redacție a unei reviste pentru femei cu adevărat glam sau este acesta un mit? Ce ai spune că întărește în continuare această idee?

Sincer, aceasta este una dintre ideile preconcepute care nu mă deranjează — de fapt, cultivarea ei poate fi benefică la un anume nivel. Lumea digitalizată a fotografiilor și filmelor de pe IG ține mult la imagine, la status, iar o imagine glam cultivă indirect și impresia unui business solid, susține importanța și puterea brandului pe piața locală.

Și adevărul este că ai nevoie și de asta pentru a-ți clădi și menține succesul. Lucrul în redacția unei reviste pentru femei este glam în sensul că implică participarea la evenimente și lansări interesante, la care publicul larg nu are acces direct, implică accesul la vedete sau personalități din diverse domenii, interviuri face to face cu acestea, cine festive, petreceri.

Însă asta nu-i scutește pe redactori de multă muncă împărțită între print, social media și site, sau pe stiliști de căratul plaselor cu haine din magazine la ședințe foto și înapoi. Sunt aspecte ale muncii care intră la categoria „glam”, dar și aspecte care țin de multă muncă, stres, deadline-uri sau incertitudinea zilei de mâine.

Iar ideea de „glam și atât” este, probabil, întărită de ceea ce postăm în social media, unde, firește, le arătăm citiorilor pe unde mergem și pe cine întâlnim, ne lăudăm cu evenimentele pe care le organizăm sau cu exclusivitățile pe care le prezentăm.

Cred oricum că o revistă de lifestyle este deseori ca o femeie superbă, a cărei apariție super elegantă pare efortless sau ca o petrecere glam organizată până în perfecțiunea detaliilor — ești conștient că s-a lucrat mult la asta, dar nu vezi (și poate nici nu ar trebui să vezi) stresul și munca din spate.

Ai luat în considerare vreodată posibilitatea de a porni pe cont propriu ca jurnalist pe aceste nișe pe care te specializezi astăzi? De ce n-ai făcut-o până acum?

 

Da, sigur că am luat în considerare această idee, și încă o iau. Probabil chiar voi face asta cât de curând, în paralel cu ceea ce fac deja în munca mea la brandul Cosmopolitan.

N-am făcut-o până acum pentru că aș vrea să mă concentrez pe ceva care vine din mine cu adevărat, care nu este doar o modalitate lucrativă de a-mi folosi imaginea, pe o nișă sau pe un domeniu care să mă intrige și pasioneze cu adevărat, care să ajute la ceva, să facă o diferență în comunitate și căruia să îmi pot dedica tot timpul.

Sunt, poate — încă acum mai mult ca oricând —  în căutarea acelei „voci” care să mă reprezinte cel mai bine, dar care să poată fi erijată și într-o idee de afacere sustenabilă din punct de vedere business.

The Woman x Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan (2)

 

Care a fost ultima dată când ai ales să scrii tu, pentru tine? Cât de greu îți este să mai găsești timp pentru această formă de introspecție având în vedere faptul că scrisul ți-e și job, nu doar terapie?

 

Cred că scriu „pentru mine” ori de câte ori fac editorialul din fața revistei, care deși poate trece drept o notă dedicată cititorilor, devine deseori o confesiune personală la un nivel sau altul. Așa constat deseori, din feedback-ul altora, că nu mi-am pierdut curajul.

Apoi, pentru mine, am multe povestiri în computer, scrise din divrese momente, în așteptarea inspirației pentru altceva. Dar e destul de greu uneori să găsesc timpul pentru a scrie efectiv pentru mine, fără a lăsa să mă distragă alte lucruri.

Modelul tău profesional:

Nu am un model profesional neapărat, dar sunt niște oameni de la care am învățat lucruri foarte bune mai ales când eram la început de carieră. Oameni cu calități și integritate profesională pe care nu le-am mai regăsit ulterior, în alții cu care am mai lucrat.

În acest moment modelul meu profesional este dat mai degrabă de publicații străine de lifestyle care au integrat foarte bine uneltele digitale, menținând în același timp și un standard editorial înalt și responsabil. Pe plan local, cred că îi respect și îi admir mult pe jurnaliștii de la Recorder și pe cei de la DOR.

 

Articolul pe care l-ai scris în 2021 și care simți că te reprezintă cel mai bine:

 

Am scris în Cosmo câteva pastile editoriale care mă reprezintă — una era o poveste amuzantă despre moartea spontaneității în viețile noastre, în relație cu lockdown-ul și pandemia. Apoi, cred că trebuie să pun pe listă un material de educația financiară la feminin pe care l-am scris.

 

Persoana intervievată cu care ai empatizat cel mai mult în toată cariera ta de jurnalist:

 

Nu pot spune că am empatizat atât de profund cu persoanele pe care le-am intervievat, fiindcă de multe ori stilurile noastre de viață erau atât de diferite, încât nu aș fi știut cum să mă pun 100% în papucii celuilalt și să fiu empatică la un nivel superior precum cel menționat de tine. Dar am cunoscut mulți oameni admirabili din multe puncte de vedere, cu care am rezonat fundamental pe multe planuri, cum ar fi Ana Ularu, de exemplu.

Altfel, țin minte că m-a impresionat David Beckham atunci când i-am luat un interviu, prin cât de uman și de cald părea să fie, prin cât de bine s-a purtat și a reușit astfel să mă facă să depășesc foarte repede tracul de a fi în compania unei vedete atât de mari. Sunt foarte mulți oameni pe care aș putea să îi menționez aici, dar adevărul este că fiecare om și fiecare interviu are să te învețe ceva, dacă ești curios și atent.

The Woman x Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan (8)

 

Ce te inspiră:

Cred că cel mai mult mă inspiră discuțiile cu alții, schimbul de energii și de idei care apare în acest proces. Uneori, când trebuie să scriu pe un anume subiect, petrec săptămânile de dinainte asimilând idei, uneori chiar inconșient, din orice exeperiență avută. Apoi mă inspiră observația mediului înconjurător, a oamenilor în diverse contexte de viață. Și chestiile clasice — cărțile, filmele, muzica.

 

Dacă ar fi să-ți transmiți acum un mesaj ție, cea care vei fi la bătrânețe, ce ți-ai spune?

Just do it. Orice ar fi, personal sau profesional, e atât de simplu. De fapt, cred că este ceva ce mi-ar plăcea și mi-ar fi de folos să aud mai des și acum, fiindcă de aici începe totul.

Fiindcă orice idee rămâne doar o idee dacă nu te ridici de pe canapea, metaforic vorbind, să o pui în practică. Și uneori petrecem prea mult timp analizând strict în planul ideilor.

În plus, un alt mesaj pentru mine cea de la bătrânețe ar fi: „arăți superb cu părul alb și povestește-mi cum a fost în Islanda.”

The Woman x Diana Colcer, Editor in Chief Cosmopolitan (4)

 

Editor:

 CARINA SEMNATURA THE WOMAN-01

„Am învățat să prioritizez; copiii și timpul petrecut cu ei sunt pe primul loc.” | Giulia Anghelescu, artist și TV Host

Giulia Anghelescu este artist, vlogger, TV host și mămică full time.

Giulia este o artistă consacrată, ea cochetând cu muzica de la o vârsta fragedă. Încurajată de părinți, de la care de altfel a și moștenit talentul, a urmat studiile la un liceu de profil și și-a îndeplinit visul, acela de a performa pe marile scene.

A pășit prima oară pe scenă la 6 ani, la spectacolul-emisiune pentru copii Tip Top Minitop, a câștigat preselecția pentru Școala Vedetelor, a facut parte din trupa Candy cativa ani de zile ca mai apoi sa isi lanseze cariera solo. A fost solista principala DJ Project iar de-a lungul anilor piesele ei au ocupat locuri fruntase in topurile muzicale.

În momentul de față, ea jonglează între noua ei pasiune, televiziunea, unde activează ca prezentator TV și viața personală, care afirmă ea, este mereu pe primul loc, încercând  să fie mereu în preajma celor doi copii ai săi din dorința de a fi considerată de aceștia cea mai bună prietenă a lor.

 

Pe rețelele de socializare, găsim la descrierea ta următoarele cuvinte: artist, badassmom. Ce altceva ne mai poți spune despre tine? Cum te-ai caracteriza, ce te reprezintă?

Eu sunt Giulia, sunt o femeie fericită, am doi copii minunați și un soț înțelegător, sunt artist, vlogger, actriță la început de drum, mândra deținătoare a brandului BADASSMOM, tv host al emisiunii “Hai cu fetele” de la Prima TV, iar anul acesta împlinesc 30 de ani de când am urcat prima oara pe scena și încă nu am obosit să fac toate lucrurile acestea. Sunt absolut convinsă că pot mult mai mult de atât.

 

Cum a început totul? Cum a luat naștere cariera ta artistică?

Cânt de când mă stiu și am avut norocul să mă nasc într-o familie pasionată de muzică. Tata a fost muzician și a cântat peste 30 de ani în trupe rock iar mama o mare iubitoare de muzică. De când nici nu știam să vorbesc am început să fredonez prin casă iar ai mei m-au înscris la Liceul de Arta “Dimitrie Cuclin” din Galați.

Primul spectacol de anvergură la care am participat a fost TipTop Minitop iar apoi au urmat nenumărate evenimente dar și o emisiune la televiziunea din Galați și propriul meu club săptămânal unde se adunau toți copiii din oraș.

image00007

 

Ți-ai dorit dintotdeauna să fii artistă? Ai cochetat cu această idee din copilărie sau impulsul a venit cu timpul?

Având în vedere că asta fac dintotdeauna nu m-am gândit niciodată la altceva însă îmi doresc că atunci când vă veni momentul potrivit să profesez în domeniul pentru care m-am pregătit și anume psihoterapie.

 

De-a lungul timpului te-am văzut în mai multe proiecte de televiziune și se pare că după o pauză considerabilă ai decis să te întorci pe micile ecrane. Ce te-a determinat să iei această decizie? Ce te-a atras la acest nou proiect din cadrul Prima TV?

Sinceră să fiu noul proiect din care fac parte, “Hai cu fetele”, a venit total neașteptat. Eu îmi doream să revin la radio însă pot spune, cu certitudine, că acesta e momentul potrivit pentru revenirea mea în televiziune.

Experiență de viață pe care am acumulat-o, asumarea care a venit odată cu vârstă sunt ingredientele minune pe care acum mă pot baza. Emisiunea de la Prima TV, difuzată de luni până vineri, de la 15.00, este locul în care mă sunt foarte bine.

CT7A8333

 

Cred că nu e ușor să faci atât de multe activități atunci când mai ai și doi prichidei prin preajmă. Cum reușește Badassmom Giulia să răspundă tuturor nevoilor lor? Cum ai descrie relația ta cu ei?

În primul rând aș vrea să precizez că nu prea reușesc să fac toate lucrurile pe care mi le propun însă am învățat să prioritizez; copiii și timpul petrecut cu ei sunt pe primul loc. Îmi doresc să fiu prietena lor cea mai bună, punctul lor de sprijin și persoana la care să vină atunci când au nevoie de un sfat, o îmbrățișare sau un zâmbet.

Tot programul mi-l organizez în funcție de ei poate și datorită faptului că lockdown-ul m-a ajutat să îmi dau seama că am pierdut destul de mult timp pe vremea când mergeam la foarte multe concerte sau evenimente. Acum sunt cea mai fericită dacă suntem doar noi 4.

image00006

 

Cum îți organizezi timpul pentru a face față cu brio sarcinilor pe care le ai atât pe plan profesional, cât și personal? Ai persoane care te ajută? Care e secretul?

Nu reușesc să mă organizez atât de bine pe cât mi-aș dori pentru că în fiecare zi îmi rămân lucruri nerezolvate însă am învățat să nu mai fiu atât de dură cu mine.

Tatăl meu ne ajută foarte mult cu copiii asta și pentru că am renunțat de aproape doi ani la bonă și am momente când mă simt epuizată fizic sau psihic însă încerc să găsesc o activitate pe care să iubesc să o fac și care să mă scoată din stările mele nu tocmai roz.

Viața cu doi copii nu îți dă timp să respiri însă sunt tare mândră că reușesc, împreună cu soțul meu fără de care nu aș putea face față, să o scot la capăt și să mă bucur de fiecare moment.

image00004

 

Care activitate te satisface cel mai mult? Viața de artist, mereu în turneu și pe scenă sau cea de prezentator?

Deocamdată nu mă mai văd pe scena, nu stiu daca e doar o perioada, însă stiu că îmi place la nebunie rolul meu de prezentator tv.

 

Atunci când ai timp doar pentru tine, cum îți place să ți-l petreci? Care sunt activitățile care te relaxează și te ajută să îți reîncarci bateriile?

Pe vremuri mă urcam în mașină, porneam muzica la maximum și mă plimbam ore în șir. Astăzi îmi pun un pahar cu vin și citesc o carte și îmi e de ajuns.

Stilul tău vestimentar, descris în trei cuvinte:
Badass, casual, asumat.

GIULIA ANGHELESCU THE WOMAN
Cu ce fel de oameni te înconjori zi de zi?
Oameni cu energie frumoasă! Contează enorm!

Trei sfaturi pe care le dai copiilor tăi: să zâmbească în fiecare zi, să se bucure de fiecare moment și să facă întotdeauna ceea ce iubesc.

Destinația preferată de vacanță: Zakynthos.

 

Editor:

DIANA BOBOIA THE WOMAN EDITOR 2021-01

luna.doc8 Show Me Emotion: festivalul de film pe tema educației și sănătății emoționale a adolescenților

Între 8 și 28 noiembrie, Asociația Bloc Zero invită profesorii de liceu din toată țara pe platforma Kinoteca să vizioneze gratuit, alături de elevii lor, o selecție de 12 filme din cinci țări, care analizează, din diferite unghiuri emoțiile adolescenților.

 

Ce filme pot fi văzute la luna.doc#8 pe http://kinoteca.bloczero.ro/lunadoc/

Până reîncepe școala profesorii pot parcurge cele 12 filme (scurtmetraje de animație, documentare, dar și scurtmetraje de ficțiune) propuse pentru luna.doc #8, Show Me Emotion. În funcție de subiectul filmelor, acestea se pretează orelor de dirigenție, psihologie, sociologie, limba engleză, limba franceză, educație plastică, consiliere și orientare, educație civică și educație pentru drepturile omului. 

 

Cinci dintre ele sunt animațiile din seria „Neticheta” și vorbesc despre regulile nescrise ale rețelelor de socializare abordând subiecte precum prietenia, iubirea, conturile care incită la ură, fraternitatea și faima.

Documentarul “Ascultă” analizează schimbările copleșitoare prin care trec copiii în timpul pubertății și nevoia tinerilor de a comunica, mai ales atunci când nu se simt înțeleși de părinți sau prieteni.

Animația “O tragedie cu final fericit” explorează senzația de a fi diferit, dar și drumul spre a-ți găsi liniștea și a te accepta așa cum ești, în timp ce scurtmetrajul “Mâncărimea” se concentrează pe sentimentele de anxietate și vulnerabilitate, dar și asupra felului în care și prietenia poate deveni un colac de salvare pentru singurătate.

Documentarul “La masă nu se plânge” pune degetul pe lucrurile nespuse dintr-o familie și aduce în lumină ideea de traumă transgenerațională, iar “Oaia neagră” abordează subiectul bullying-ului pe baza discriminării rasiale. Animația  “Imperfect” pune accentul pe acceptarea de sine și  “Rocknrollers” arată puterea muzicii în terapia pentru depresie. 

2560x1440-CoverShow-Me-Emotion

Filmele  incluse în programul  Show Me Emotion sunt disponibile gratuit pentru profesori

 

În perioada 8 – 28 noiembrie, filmele vor fi disponibile gratuit, pe platforma http://kinoteca.bloczero.ro/lunadoc/, în baza unui cont de profesor.

Filmele propuse spre vizionare vor putea fi proiectate atât fizic, în spațiul școlii, cât și în cadrul cursurilor online, în funcție de varianta aleasă de fiecare profesor, dar și de restricțiile asociate pandemiei aflate în vigoare în diferite zone ale țării.

Pentru a ușura organizarea proiecțiilor în regim online, platforma permite profesorilor să distribuie elevilor un link de vizionare securizat, accesibil timp de 24 de h, fără necesitatea creării unui cont suplimentar de către aceștia.

 

Broșura dedicată profesorilor, cercetarea sociologică și podcast-ul realizat de generația Z

 

Proiectul include și o broșură pentru profesori despre principalele probleme ale tinerilor și modalitățile prin care aceștia pot fi sprijiniți și ajutați https://tinyurl.com/BrosuraProfesori, o cercetare sociologică asupra stărilor emoționale ale adolescenților în timpul pandemiei https://tinyurl.com/RaportDeCercetareShowMeEmotion și un podcast cu trei episoade pe tema relațiilor cu sinele, cele amoroase și cele din cercul de prieteni, realizat de opt tineri din generația Z https://tinyurl.com/3y5ejme3.

 Filme lunedoc8

 

Descrierile filmelor selecționate în cadrul luna.doc#8:

Oaia neagră (r. Ed Perkins, 2018, Marea Britanie, 26’42”)

 

Documentarul spune povestea lui Cornelius Walker, un adolescent de culoare care se mută din Londra în urma unei crime violente cu motivație rasială a cărei victimă a fost un adolescent care locuia în același cartier. După mutare, Cornelius se regăsește în mijlocul unei comunități dominate de rasism. Singura soluție pentru a supraviețui este să încerce să se integreze, chiar și cu prețul pierderii propriei identități.


La masă nu se plânge (r. Carol Nguyen, 2019, Canada, 15’41”)

 

În acest documentar emoționant despre lucrurile rămase nespuse, regizoarea Carol Nguyen își intervievează propria familie pentru a crea un portret minuțios și stratificat al traumei intergeneraționale, al doliului și al secretelor.

 

Mâncărimea (r. Dianne Bellino, Adam Davies, 2016, SUA, 15’06”)

 

În această animație fermecătoare, o lupoaică care trăiește singură într-o pădure întunecoasă decide să meargă la petrecerea unor iepuri excentrici, care ascultă muzică, dansează și se distrează. O senzație bizară de mâncărime  o face însă pe lupoaică să nu se simtă confortabil acolo și să nu rezoneze la distracția lor. O poveste despre anxietate și frică, dar și despre importanța salvatoarea a unei prietenii frumoase și, în egală măsură, fragile. 


Ascultă (r. Astrid Bussink, 2017, Olanda, 15’08”)

 

Uneori, e tare copleșitor să crești mare. Și nu mereu îți e ușor să vorbești cu părinții sau cu prietenii, sau poate că nu ai cu cine. În Olanda, „Telefonul Copilului” încearcă să suplinească această lipsă și să fie prezent, dispus mereu să asculte. Filmul prezintă o mostră din conversațiile între copii și operatorii de la „Telefonul Copilului”: o fată vorbește despre faptul că este singură aproape toată săptămâna, o alta este tristă deoarece părinții ei divorțează, un băiat de la azilul de refugiați este îngrijorat în legătură cu viitorul său, în timp ce alt băiat își descoperă identitatea sexuală și se reconciliază cu ideea că aceste  sentimente nu sunt pasagere.


O tragedie cu final fericit (r. Regina Pessoa, 2018, SUA, Franța, 07’43”)

 

O fetiță diferită de ceilalți își găsește liniștea în momentul în care se acceptă pe sine așa cum este. Acest film animat are farmecul unei fabule atemporale, a cărei subiect este diferența și afirmarea sinelui. Prin intermediul imaginilor, care evocă rugozitatea gravurii pe lemn, regizoarea a creat o lume a contrastelor întărită de o coloană sonoră ritmată.

 

Neticheta – 1. Prietenia  (r. Mea Dols de Jong, 2017, Olanda, 05’29”)

Neticheta – 2. Iubirea (r. Mea Dols de Jong, 2017, Olanda, 05’28”)

Neticheta – 3. Hate-accounts (r. Mea Dols de Jong, 2017, Olanda, 06’10”)

Neticheta – 4. Frați, luptători și eroi  (r. Mea Dols de Jong, 2017, Olanda, 05’09”)

Neticheta – 5. Insta-faimos  (r. Mea Dols de Jong, 2017, Olanda, 05’30”)

 

Să lași un comentariu, să dai tag sau să postezi pe internet nu sunt lucruri pe care le faci așa, la nimereală. Există reguli nescrise ale rețelelor de socializare pentru toate acestea. În această serie de 5 episoade, regizoarea Mea Dols de Jong încearcă să găsească adevăratul sens al like-urilor și al comentariilor. Internetul este un întreg univers unde un tag poate distruge o prietenie sau, dimpotrivă, un emoji potrivit poate duce la înfiriparea unei iubiri.

 

Episodul 1. — Prietenia (între fete)

Episodul 2. — Iubirea

Episodul 3. — Hate-accounts/ Conturi care incită la ură

Episodul 4. — Frăție

Episodul 5. — Insta-faimos

 

Rocknrollers (Daan Bol,  2017, Olanda, 24’21”)

 

Sia (15), Bas (14) și Vince (13) sunt trei prieteni foarte buni care cântă de ani de zile în trupa de rock psihedelic Morgana’s Illusion (Fata Morgana). Când Sia intră în depresie, viitorul trupei este în joc. „Rocknrollers” este un documentar rock despre prietenie, maturizare și puterea muzicii.

 

Imperfect (Andrea Dorfamn,  2010, Canada, 12’32”)

 

„Imperfect” este un film de animație de scurt metraj, bazat pe o poveste adevărată, despre acceptarea de sine. Animația „Imperfect” nu este numai despre faptul dacă fata rămâne până la urmă cu băiatul, ci mai degrabă dacă fata se acceptă pe sine, cu toate imperfecțiunile.

 

 

***

 

Proiectul Show Me Emotion – Educație emoțională prin film documentar luna.doc #8 este organizat de: Asociația Bloc Zero

 

Co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Parteneri: Forum Apulum, Happy Minds

 

***

Site

Facebook

Instagram 

Spotify

Apple Podcast 

Soundcloud

ARTISTA IRLANDEZĂ MARY DILLON VA PREDA LA ȘCOALA DE ARTĂ ȘI DESIGN BOTANIC CEMBRA DIN BRAȘOV

Celebra artistă Mary Dillon va susține un workshop intensiv de ilustrație botanică intitulat Warm and Rich – Painting the Seasonal Palette of Autumn”, în perioada 18-21 noiembrie la Brașov, la Cembra Art School.

 mary dillon (2)

Mary Dillon este artist botanic, membru și co-fondator al Irish Society of Botanical Artists,  iar lucrările ei sunt recunoscute la nivel internațional. Mary preferă reprezentările detaliate, în stil naturalist, cu o mare acuratețe a culorii și a formei. Artista are, de asemenea, o experiență didactică îndelungată, iar orice ocazie de a-și împărtăși cunoștințele și de a stimula interesul oamenilor pentru artă îi aduc un sentiment de împlinire profesională.

 mary dillon (4)

În luna noiembrie, Mary Dillon vine la Școala de Artă și Design Botanic Cembra în calitate de lector invitat, pentru a susține, timp de 4 zile, un workshop integrat în cursul de ilustrație.

 mary dillon (3)

Workshopul găzduit de Școala de Artă și Design Botanic Cembra este intitulat Warm and Rich – Painting the Seasonal Palette of Autumn. Cu predare în limba engleză, atelierul este dedicat cursanților la orice nivel de instruire care doresc să exploreze teme și tehnici de acuarelă în ilustrația botanică.

Vârsta minimă de acces la workshop este de 14 ani.

Înscrierile se fac până în data de 10 noiembrie inclusiv, pe website-ul Școlii Cembra: https://cembraartschool.com/produs/cursuri-scurte/workshop-de-ilustratie-cu-mary-dillon/

md-botanical-illustration

Pentru mai multe informații, puteți contacta echipa Cembra Art la adresa de email: contact@cembraartschool.com.

Profesorii și personalul administrativ din școlile din România sunt invitați la conferința Educație pentru Starea de Bine. Starea de Bine în școli începe la Cluj!

Fundația Transylvania College, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, organizează, în data de 6 noiembrie 2021, conferința Educație pentru Starea de Bine. Aceasta vizează dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice, consilierilor școlari, directorilor de școli și personalului administrativ din sistemul de învățământ românesc.

Fundația Transylvania College a mobilizat, pentru acest proiect, o echipă de profesioniști în educație, care vor promova beneficiile stării de bine a profesorilor, în clasă și în afara ei și vor oferi participanților soluții concrete, adaptabile și ușor de implementat, pentru a facilita prioritizarea stării de bine.

 

Starea de Bine a profesorilor, mai importantă ca oricând

„Secolul XXI a adus noi provocări atât în viața de zi cu zi, cât și în educație. Nivelul de stres a crescut semnificativ, iar schimbarea devine o necesitate. Conform ultimelor studii internaționale, profesorii, alături de medici și asistente, fac parte din categoria cu cel mai ridicat nivel de stres raportat la locul de muncă. Pandemia a adăugat o presiune semnificativă pe un sistem deja greu încercat. Considerăm acest aspect al sănătății emoționale și comportamentale ca fiind unul urgent și extrem de important pentru educația din România”, transmite Simona Baciu, fondatoarea Fundației Transylvania College și a programului Profesori Fericiți pentru România.

Conferința se va desfășura online și va aduce împreună experți în educație, profesori, consilieri școlari, directori de școli pentru un schimb de experiență și crearea de soluții concrete pentru situațiile particulare.

„Pentru prima dată, invităm să ni se alăture și personalul administrativ din școli pentru a crea o comunitate autentică de suport în jurul elevilor. Totodată, beneficiarii indirecți ai acestei inițiative sunt elevii, în jurul cărora dorim să realizăm un mediu sănătos și sigur de dezvoltare academică și personală”, a mai adăugat Simona Baciu.

Evenimentul este creat sub conceptul A.R.A.T., un model construit de către Simona Baciu și Susan Shapiro în cartea „Profesorul din tine”. Acesta facilitează construcția fundației unei culturi prospere în școală, care începe cu mentalitatea deschisă și flexibilă a profesorului dornic să învețe să-și recapete și să-și păstreze starea de bine. În consecință, profesorii vor avea capacitatea de a-și susțină elevii prin tehnici proactive, atât pentru succesul școlar, cât și pentru sănătatea lor emoțională și comportamentală.

Participanții vor asista la discursuri susținute de experți în educație, coaching, psihologie și dezvoltare personală, precum și la un panel de discuții la care vor participa reprezentanți ai mediului academic, ai instituțiilor administrative județene, cât și din mediul privat. De asemenea, evenimentul va avea și o component practică, extrem de importantă. Participanții vor fi invitați la reflecții informale de grup și ateliere tematice, în cadrul cărora vor fi încurajați să își clarifice nevoile particulare și să își stabilească obiective specifice, pentru a-și crea un model de plan individual de strategie a implementării stării de bine în activitatea lor profesională.

 

Studiu privind starea de bine a profesorilor, în premieră în România

În cadrul conferinței, vor fi prezentate în premieră rezultatele primului studiu științific realizat în România privind starea de sănătate mintală a profesorilor din mediul preuniversitar. Studiul s-a desfășurat în perioada martie – mai 2021, la inițiativa programului Profesori Fericiți pentru România – un demers susținut de Fundația Transylvania College din Cluj-Napoca, împreună cu dr. Gilda Scarfe – profesor, avocat, practicant al psihologiei pozitive și fondatoarea proiectului de consultanță educațională inovatoare la nivel global Positive Ed, în parteneriat cu Merito, SuperTeach, Romanian Business Leaders și Clusterul de Educație C-EDU.

Studiul a vizat investigarea și evaluarea nivelului actual al stării de bine a profesorilor la nivel național, folosind instrumentul The Well-Being Assessment, care a fost creat în urma colaborării dintre membrii echipei “Human Flourishing Center” a Universității Harvard și cei ai programului “100 Million Healthier Lives” din S.U.A.

 

Peste 3.000 de profesori din  întreaga țară, deja înscriși

Datorită sprijinului oferit de Primăria Cluj-Napoca și de sponsorii conferinței, participarea este gratuită, pentru un număr nelimitat de participanți.

„Peste 3.000 de profesori din toată țara au răspuns deja invitației noastre. Înscrierile se încheie în data de 5 noiembrie, așadar vă așteptăm cu drag alături de noi, să subliniem împreună importanța sănătății emoționale în școlile din România!”, este îndemnul organizatorilor.

Acest eveniment face parte din proiectul Profesori Fericiți pentru România, centru de training și resurse, dedicat profesorilor din întreaga țară și este realizat cu sprijinul Primăriei Muncipiului Cluj-Napoca și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Cluj, Clusterul de Educație C-EDU și Fondation Botnar.

 

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați pagina evenimentului.

Farmec a ajuns la 50 de mii de ambalaje reciclate în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”

Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, a ajuns la 50 de mii de ambalaje reciclate în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”.

Din luna aprilie, când demersul de responsabilitate socială a fost extins la nivel național, cele mai multe ambalaje au fost colectate în Cluj-Napoca – 15.700, București – 6.580 și Brașov – 6.272.

Campania a fost lansată sub formă de program-pilot în 2020, în cinci magazine de brand Farmec și Gerovital din Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Oradea și extinsă la începutul acestui an în peste 30 de unități din toată țara.

Cele mai multe ambalaje aduse de consumatori la punctele de colectare au fost din materiale de plastic – geluri de duș, săpunuri, tuburi de creme – și din hârtie – ambalajele secundare ale produselor din gamele Farmec, Gerovital, Nufăr și Triumf.

„«Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine» a fost invitația noastră la a reduce impactul asupra mediului, iar rezultatele de care ne bucurăm astăzi sunt datorate interesului și implicării active ale consumatorilor noștri. Suntem mândri să fim unul dintre puținii producători din România care oferă clienților posibilitatea de a returna ambalajele produselor pe care le-au folosit și să ducem acest demers mai departe în toate unitățile din țară, pentru a asigura astfel închiderea ciclului de viață al produselor din portofoliul Farmec”, a declarat Andra Șumandea, Specialist Marketing.

După ce ambalajele sunt aduse la punctele de colectare din magazinele de brand, acestea sunt ridicate de firmele de colectare și duse la stațiile de sortare, unde ambalajele care conțin urme de produs sunt spălate și tratate chimic. Mai departe, sticla este spartă în cioburi și separată pe culori, iar plasticul este topit și transformat în granule. Aceste materiale sunt folosite pentru a da viață unor ambalaje sau produse noi, din materie reciclată și reintroduse în economie. Prin colectarea lor, fiecare contibuie la păstrarea unui mediu cât mai curat, lipsit de deșeuri, care se degradează într-un timp îndelungat și pot afecta întregul ecosistem.

„Ne bucurăm să fim alături de partenerul nostru, Farmec, în acest eco-proiect și încurajăm cât mai mulți participanți să fie mai responsabili față de mediul înconjurător. Să colectăm separat și curat cât mai multe deșeuri din ambalaje, numai așa vom reuși să reciclăm o cantitate și mai mare de deșeuri și, încet dar sigur, fiecare dintre noi își va aduce aportul în creșeterea gradului de reciclare în România. Reciclad`OR, împreună cu partenerii colectori și reciclatori, se asigură ca, la nivel național, toate deșeurile colectate în cadrul campaniei, să fie reciclate. Contribuția fiecăruia la reutilizarea, valorificarea și reciclarea ambalajelor și a deșeurilor din ambalaje este extrem de importantă. De noi depinde ce lăsăm generațiilor viitoare. Să acționăm acum pentru un mâine mai sustenabil”, declarat Adriana Calcan, PR & CSR Manager Reciclad`OR, partener Farmec în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”.

La patru ambalaje din portofoliul Farmec aduse spre reciclare în magazine de brand din țară, consumatorii sunt răsplătiți cu un produs cadou. Pentru a putea fi reciclate, recipientele trebuie golite de conținut, clătite și curățate.

 

***
Despre Farmec S.A.

Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În martie 2021, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.

Pentru a fi la curent cu noutăți legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiștilor, surprize și concursuri, puteți urmări conturile de social media:

Facebook: www.facebook.com/farmec.romania

Instagram: www.instagram.com/farmec

Website and e-shop: www.farmec.ro

Anett Kontaveit, câștigătoarea marelui titlu Transylvania Open. Irina Bara și Ekaterine Gorgodze, campioane la dublu

Anett Kontaveit a câștigat marele titlul Transylvania Open și s-a calificat la Turneul Campioanelor! Favorita numărul 2 a turneului a învins-o pe dubla campioană de Grand Slam și favorita numărul 1, Simona Halep (6-2, 6-3). Estonianca a venit la Cluj după o proaspătă victorie la Moscova, iar următoarea ei oprire va fi în Mexic, unde se vor întâlni cele mai bune 8 jucătoare de tenis ale lumii.Simona Halep a revenit în forță după o perioadă de recuperare și a reușit să ajungă, pentru al 12-lea an consecutiv, într-o finală WTA.

Anett Kontaveit:Am rămas fără cuvinte! Această săptămână a fost incredibilă pentru mine! Încă îmi este greu să îmi dau seama de tot ce se întâmplă. Vreau să o felicit pe Simona. Este un model pentru mine. Am pierdut în fața ei de multe ori și a fost o onoare să joc cu ea această finală! Mulțumesc organizatorilor pentru acest turneu, totul arată atât de bine și toată lumea a fost atât de ospitalieră!

anett

 

Bineînțeles, sunt extrem de fericită că am câștigat finala Transylvania Open! Am încercat să nu mă gândesc prea mult la scor, ci mai degrabă să încerc să joc agresiv, dar și să găsesc un echilibru bun al jocului. Din păcate, nu am avut mult timp pentru a vizita Clujul, dar sper să am ocazia să mă întorc aici și să particip la turneul de anul viitor!

Simona Halep: Sunt tristă că nu am câștigat, dar anul viitor voi fi din nou aici, la Transylvania Open! Îi urez lui Anett mult succes la Turneul Campionelor și îi doresc să se bucure de fiecare moment petrecut acolo, pentru că este o competiție cu totul specială! A meritat victoria de astăzi.

 

Îmi pare rău că nu am avut fanii în sală. Este trist fără spectatori. Dar știu că ne-au urmărit la televizor și că au susținut toate româncele. Am simțit energia lor și le mulțumesc pentru toate sentimentele frumoase pe care mi le transmit prin mesaje sau atunci când ne vedem.

simona x k

 

Am petrecut o săptămână minunată la Cluj. Pentru mine a fost un an greu și sincer, nu mă așteptam să joc atât de bine. Însă acasă e întotdeauna mai bine pentru că aici mă simt în siguranță și în control. Mulțumesc Cluj!

Irina Bara și Ekaterine Gorgodze sunt campioanele la dublu. Ele au câștigat finala jucată cu Aleksandra Krunic și Lesley Pattinama Kerkhove, după ce au reușit să întoarcă meciul în favoarea lor în ultimele două seturi (4-6, 6-1, 11-9). Este cel mai important rezultat la dublu obținut de Irina Bara în toată cariera ei.

Irina Bara:Sunt extrem de fericită că am câștigat finala! Cred că eu și facem o echipă foarte bună. Sper ca acest turneu să devină o tradiție. E minunat să putem juca acasă!

irina bara

Ekaterine Gorgodze:Este al doilea titlu WTA câștigat alături de Irina și vreau să îi mulțumesc. Am petrecut o săptămână grozavă la Cluj și abia aștept să mă întorc aici!

Cel de-al doilea turneu WTA organizat anul acesta în România a adunat campioane de top100 mondial și două câștigătoare de Grand Slam: Simona Halep și Emma Răducanu. Transylvania Open a fost cel de-al doilea turneu de tenis feminin din circuitul profesionist organizat anul acesta în România și a transformat Cluj-Napoca în singurul oraș din Europa cu două turnee WTA!

Martina Lutkova, supervizor WTA:­­­­­­Vreau să mulțumesc organizatorilor. Ați fost niște gazde minunate! Am primit reacții foarte pozitive de la jucătoare, antrenori și familiile lor. Mulțumim partenerilor, pentru că fără ei nu am fi putut organiza acest turneu! Mulțumesc foarte mult pentru atmosfera deosebită de plăcută. Mult succes în continuare!

Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open:Am avut parte de un turneul incredibil și e abia prima ediție! Am văzut determinare, luptă incredibilă, sportivitate, puncte spectaculoase, curaj. Jucătoarele prezente în turneu sunt adevărate modele pentru noi toți! Iar noi am încercat să le oferim aici o experiență unică, cu multe elemente tradiționale, prin care să simtă spiritul Transilvaniei!

patrick

 

2021 a fost un an care ne-a uimit! Winners Open a fost o surpriză, dar Transylvania Open este un vis împlinit care sperăm să continue și să devină un turneu de tradiție, dorit de jucătoare atât pentru intensitatea competiției, cât și pentru felul în care se desfășoară și, de ce nu, entertaining.

 

Ne-au lipsit însă spectatorii: emoția, aplauzele, încurajărilecu care ne încarcă. Ne dorim să trecem cât mai repede peste perioada de restricții, să fim sănătoșiși să ne revedem într-o sală plină anul viitor.Mulțumim WTA pentru încredere șisusținere, chiar simțim că facem parte din familia globală WTA. Suntem azi aici și datorită partenerilor care, pentru a doua oară, ni s-au alăturat anul acesta, autorităților locale, județene, pentru deschiderea pe care o arată sportului.

premiere

 

Transylvania Open a fost un turneu cu meciuri surprinzătoare, lupte strânse, emoții, dar și victorii categorice. Până în finalăs-au servit, pe tabloul principal de simplu, 163 ași, cei mai mulți de Varvara Gracheva: 9. Cel mai lung meci în proba de simplu a fost cel dintre Jaqueline Cristian și Kaja Juvan: 2 ore și 48 minute, iar cel mai scurt a durat o oră: sferturile de finală dintre Emma Raducanu vs. Marta Kostyuk.

Meciurile s-au jucat indoor, pe hard, în BT Arena, pe cele două terenuri de joc amenajate. Pregătirea lor a însemnat o premieră logistică în organizarea de evenimente din România: a fost prima dată când au fost create două terenuri de tenis complet separate într-o sală polivalentă, printr-o cortină realizată din patru straturi, ridicată la 16 metri înălțime. Pentru aceasta s-au folosit 6.000 mp de pânză specială fonoabsorbantă și ignifugă și 400 ml de schele.

În cadrul Transylvania Open WTA250 au concurat 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu. În joc au fost puse 280 de puncte WTA și premii de 235.238 de dolari.

premii

Transylvania Open WTA250 a fost organizat de Sports Festival și susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj. Parteneri: Banca Transilvania, Superbet, Porsche, Radisson Blu Cluj, Regina Maria, Aqua Carpatica, Dedeman, Cesarom, BRK Financial Group, Costa Coffee, Coca Cola, Visit Cluj, Malvensky, Da Pino, The Home, COS, Gett’s, Eco Garden, Kaercher și Crama La Salina.

https://transylvaniaopen.ro/

facebook.com/TransylvaniaOpen

instagram.com/transylvaniaopen/

„Visul meu este să fiu în continuare cât mai aproape de oameni.” | Petruța Găvan, Co-fondator și CFO MAM Bricolaj

Petruța Găvan este co-fondator și CFO al MAM Bricolaj. Deși s-a alăturat echipei, după ce a activat 21 de ani în domeniul bancar, acest lucru nu a speriat-o.

Este dedicată businessului și se implică în tot ceea ce ține de acesta: magazine și oameni, fiind numită de către colegii ei „inima MAM Bricolaj”.

Petruța are două fete și, deși lucrează în același loc cu soțul ei, aceștia au învățat să separe viața profesională de cea personală. Aceasta consideră că unul dintre cele mai importante lucruri pe care fetele le-au învățat de la părinții lor este să cultive totul cu iubire și credință În Dumnezeu.

 

Spuneați într-un interviu că ați ales să vă alăturați MAM Bricolaj „din respect pentru ceea ce soțul dumneavoastră a creat”. V-a speriat vreo secundă ideea de a renunța la cariera de 21 de ani din domeniul bancar? Cu ce s-ar fi ocupat Petruța Găvan astăzi, dacă n-ar fi fost co-fondator și CFO al MAM Bricolaj?

Nu am fost deloc speriată de hotărârea de a mă alătura soțului meu. A fost puțin mai greu la început, pentru că veneam dintr-un loc unde lucram doar cu câteva persoane, iar aici am început să interacționez cu peste 100 de persoane zilnic.

Însă, cum eu sunt o persoană sociabilă și comunicativă, nu a fost ceva foarte greu. Cred că, dacă nu eram în această branșă acum, probabil că aș fi lucrat ceva care să fie în folosul oamenilor: îmi place comunicarea, îmi place să ajut acolo unde se cere și îmi plac foarte mult copiii.

Când ați decis să vă alăturați MAM Bricolaj, soțul dumneavoastră v-a devenit implicit și partener de business. Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o din perspectiva îmbinării celor două roluri? Care este, în cazul vostru, „secretul” pentru a face cele două roluri să funcționeze împreună?

Nu mi-a fost greu să lucrez alături de soțul meu. El este într-o continuă mișcare (întâlniri cu furnizori, ședințe, târguri etc) și, câteodată, ne vedeam doar seara, acasă. La început, când ajungeam acasă, ne povesteam și vorbeam despre serviciu, dar, cu timpul, am învățat să lăsăm la serviciu ce era de serviciu, iar acasă să ne relaxăm în sânul familiei, alături de fetele noastre.

Petruta si Cristian Gavan

Atunci când vorbim despre o afacere de familie vorbim despre existența riscului de a avea o viață de familie monopolizată de afacere. Cum ați învățat să vă raportați la afacerea voastră de familie, MAM Bricolaj, astfel încât ea să nu vă acapareze viața de familie? Există o „rețetă” general valabilă în acest sens?

În timp am învățat cum să facem ca afacerea să nu pună monopol pe viața de familie. Nu pot să spun că a fost ușor, dar, încet-încet, lăsăm la serviciu ce este de serviciu și încercăm să nu luăm acasă din problemele de acolo.

La mine a fost puțin mai greu, pentru că veneam plină de adrenalină și tot povesteam, dar, cum am mai spus, încet-încet, ne-am obișnuit să facem diferența dintre serviciu și viața de acasă.

Sunteți de părere că empatia este una dintre caracteristicile care le fac pe femei speciale. Ce rol joacă empatia în alegerea cauzelor în care se implică MAM Bricolaj în mod activ? Care sunt criteriile pe care le aveți în vedere atunci când alegeți cauzele în care să vă implicați?

Da, empatia are un rol foarte mare, mai ales la mine, fiind o persoană foarte empatică. Ne place foarte mult să ajutăm acolo unde se poate și ni se dă voie. Fata cea mică a făcut voluntariat la „Taxiul cu Bomboane”, iar când a venit acasă și ne-a povestit că își dorea să ajute, nu am rămas indiferenți și am ales să-i sponsorizăm. La fel și cu copiii care practică arte marțiale, dar nu aveau un loc al lor și își doreau să învețe: noi îi ajutăm în continuare.

Industria bricolajului rămâne, la sfârșitul zilei, o industrie dominată de bărbați. Cum a arătat primul moment în care v-ați lovit de o situație dificilă ca urmare a faptului că ați început să vă afirmați într-o industrie în care sexul predominant era cel masculin? Vă mai loviți și acum de astfel de provocări – și dacă da, cum le gestionați?

Nu pot spune că industria de bricolaj este doar pentru bărbați, avem foarte multe cliente care confecționează mobilă, care merg pe teren, care asamblează și fac proiecte. Acest lucru mi-a dat încredere să întreb, să mă documentez, iar acolo unde întâmpin greutăți, să apelez la minunații noștri consilieri care zi de zi învață și sunt la curent cu noutățile. ȘI NOI FEMEILE PUTEM!

„Femeile au curajul să exprime ceea ce gândesc”, ați spus într-un interviu. Care a fost un lucru pe care v-a fost frică să-l spuneți la un moment dat, dar pe care, totuși, l-ați spus? Care a fost rezultatul situației respective?

Și acum gândesc la fel. Într-adevăr, femeile spun întotdeauna ceea ce gândesc, își asumă ceea ce spun și fac. Mi se pare că sunt mai responsabile, spun adevărul.

Numeroase materiale din presă vă scriu ca fiind „dedicată businessului”. Cum ați defini ceea ce înseamnă să fii dedicat afacerii tale? Numiți o provocare pe care n-ați anticipat-o, dar care a venit la pachet cu gradul ridicat de implicare personală în business.

Da, sunt dedicată businessului trup și suflet. Mă implic foarte mult în tot ceea ce ține de magazine și de oameni. Îmi place să fiu alături și printre ei. Acum câteva zile am aflat că sunt numită de colegii mei „INIMA MAM BRICOLAJ”.

Petruta Gavan, MAM Bricolaj

Sunteți mamă a două fete: de 17 și, respectiv, de 24 de ani. În ce moduri v-a schimbat pe plan personal faptul că ați devenit mamă? Dar pe plan profesional?

Avem două fete minunate, de 25, respectiv 17 ani. Am încercat și încerc întotdeauna să îmbin în frumos, serviciul și rolul de mamă. Sunt alături de ele întotdeauna, mă sună, îmi cer sfaturi, gătim împreună. Am știut și știu să fac o distincție între serviciu versus familie.

Care credeți că este cea mai importantă moștenire pe care o poate lăsa un părinte copiilor lui? Ce moștenire le lăsați dumneavoastră, fetelor?

Cred că exemplul personal este cel mai important lucru pe care fetele noastre l-au luat de la noi, iar noi le-am învățat să cultive totul cu IUBIRE și CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEU.

„Nu mai căuta aprobarea nimănui şi crede în tine însăţi, în visurile tale”, este un sfat pe care-l dați deseori. Care este un vis de-al Petruței Găvan pe care încă caută să și-l îndeplinească?

Visul meu este să fiu în continuare cât mai aproape de oameni.

În timp, am învățat să nu mai am așteptări, pentru că ele te fac să suferi. Și, da, este bine să crezi în tine, să te accepți așa cum ești, să nu aștepți aprobarea nimănui pentru ceea ce vrei să faci, pentru că acolo unde există Iubire Necondiționată și Credință în Dumnezeu, totul vine de la sine.

Petruta Gavan, Cristian Gavan si fiicele

Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, să fiți o femeie împlinită?

Nu poți să trăiești cu adevărat și, în același timp, să te întrebi în permanență ce cred ceilalți despre felul în care te îmbraci, despre alegerile pe care le faci, despre cum îți organizezi timpul.

Tu ești singura persoană pe care o poți mulțumi cu adevărat. Când ești sinceră cu tine însăți, ai ceva minunat de oferit celor din jur, întotdeauna în felul tău unic.

Cum arată rutina dumneavoastră de dimineață și care este ultimul lucru pe care îl faceți seara?

Fiecare dimineață a mea începe cu meditație și cu rugăciune, iar seara se încheie la fel, cu un ceai cald și cu Dumnezeu alături de noi.

Simona Halep și Emma Răducanu, în sferturile de finală la TO!

Simona Halep, favorita nr. 1 a turneului Transylvania Open, s-a calificat în sferturi, după un meci dificil cu rusoaica Varvara Gracheva în timpul căruia s-a luptat și cu durerile de spate. Mâine, ea o va întâlni pe Jaqueline Cristian.

 

Simona Halep: „Consider că am făcut un joc bun în primul set până s-a întâmplat mișcarea aceea ciudată și m-am blocat la spate. După aceea, am vrut doar să lovesc mingea, să termin punctele repede. Și m-a ajutat și ea. A greșit câteva mingi și s-a legat cumva ca să câștig meciul.

simona2

Dacă mă durea și mai tare și chiar nu mai putea să mă  mișc m-aș fi oprit. Durerile acestea le-am mai avut. Sunt blocaje la coloana lombară și pur și simplu îți taie respirația și nu prea poți să faci anumite mișcări. Am făcut tot ce am putut, atât cât mi-a permis durerea și am reușit să câștig.

Dar da, m-am gândit la un moment dat să mă opresc ca să nu agravez. Am făcut tratament, dar mai am acum o repriză de tratament. Sper până mâine să fiu bine. Poate nu total, că este prea din scurt, dar sper să fiu aptă să joc.

simona

Mi-am promis de foarte mult timp să nu mai cedez, să nu mai renunț și asta încerc să fac de fiecare dată când intru pe teren. Cum am mai spus, nu mă interesează rezultatul absolut deloc, vreau doar să am câteva meciuri. Iar eu am luptat astăzi pentru că sunt acasă și îmi place să joc aici.”

 

Emma Răducanu a ajuns și ea în sferturi, după o victorie în fața Anei Bogdan. Mâine, Emma va juca cu Marta Kostyuk.

Emma Răducanu: „A fost un meci foarte greu. Ana e o adversară foarte bună. Aleargă foarte bine pe teren și a fost dificil să balansez asta. A fost un meci greu pentru mine, pentru că Ana și-a arătat experiența. Dar a fost un meci pe care l-am jucat cu plăcere.

 emma

Anett Kontaveit, favorita numărul 2 a turneului, a încheiat și ea ziua cu o victorie, iar mâine va juca cu Anhelina Kalinina. Irina Bara a pierdut meciul jucat astăzi la simplu, dar a câștigat la dublu, unde a făcut echipă cu Ekaterine Gorgodze.

 

Vineri, 29 octombrie, Transylvania Open va începe cu meciul de dublu dintre Monica Niculescu/Elena-Gabriela Ruse și Irina-Camelia Begu/Andreea Mitu. 

Farmec continuă extinderea rețelei naționale de magazine de brand și deschide prima unitate din Baia Mare

Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, continuă extinderea rețelei naționale de magazine de brand și inaugurează, în sistem de franciză, primul magazin din Baia Mare. Odată cu noua deschidere, compania ajunge la o rețea de 8 magazine Farmec și 22 de magazine Gerovital proprii și câte unul în sistem de franciză.

Deschiderea unității din Baia Mare răspunde cererii în creștere venite din partea consumatorilor și a interesului sporit al acestora față de experiența oferită de magazinele de brand. Noul magazin funcționează în sistem de franciză și are asociat centrul de cosmetică și well-being „Cobo Spa”, unde sunt folosite produsele din gama profesională, Gerovital H3 Equilibrium.

Magazinul respectă conceptul și design-ul întregului lanț și, alături de centrul de cosmetică și well-being, ocupă o suprafață de 120 de metri pătrați. În noua unitate, consumatorii vor putea regăsi toate produsele din portofoliul companiei, de la cele de îngrijire personală, la produsele de face care, gamele dermatocosmetice și profesionale, produsele de îngrijire a locuinței și până la dezinfectanți.

Ne bucurăm să fim alături de antreprenorii din toată țara și din afara granițelor, interesați de industria cosmetică, care să rezoneze cu viziunea noastră privind frumusețea, inovația, atenția la nevoile consumatorilor și alături de care să putem continua să creștem brandurile din portofoliu. În tot acest proces, le suntem aproape în fiecare etapă și le punem la dispoziție un proiect la cheie, precum și asistență în implementarea lui și promovarea lansării noului magazin, a declarat Mircea Turdean, director general Farmec.

„Mă bucur să pot aduce în Baia Mare, într-un magazin dedicat, un brand românesc cu tradiție pe piața locală și să facilitez interacțiunea directă a consumatorilor de aici cu produsele din portofoliu, într-un centru de cosmetică. Inovația, calitatea produselor și recunoașterea de care se bucură compania și brandurile sale au fost factori decisivi, pentru care am ales cu încredere să fiu partenerul de business al Farmec”, a declarat Eugen Stoica, partener de franciză.

Farmec oferă fiecărui francizat un pachet de know-how complet: consiliere și sprijin pentru deschiderea magazinului, tehnici de vânzare și programe de pregătire periodice despre relația cu clienții și training-uri despre produsele existente și cele nou lansate.

 

Despre Farmec S.A.

Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În martie 2021, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.

 

Pentru a fi la curent cu noutăți legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiștilor, surprize și concursuri, puteți urmări conturile de social media:

Facebook: www.facebook.com/farmec.romania

Instagram: www.instagram.com/farmec

Website and e-shop: www.farmec.ro

„Sunt eu – și femeie, și mamă, și iubită, și antreprenor – fără să ne certăm.” | Nicoleta Hrițcu, fondator Cuptorul Moldovencei și Glazurai

Nicoleta Hrițcu este cea care a fondat Cuptorul Moldovencei și Glazurai, două businessuri ieșene. A plecat la drum cu pasiunea de a face prăjituri, cu pasiunea nemărginită a artistului care știe ce înseamnă bucuria celuilalt, a publicului și ce înseamnă energia pe care ți-o dă un zâmbet, venit din partea celui căruia i-ai dăruit o clipă de bucurie. Această bucurie s-a transmis și în zona de antreprenoriat.

După o perioadă în care s-a dăruit mai mult businessului decât vieții personale, Nicoleta a ajuns la burnout, depresie și un divorț, ceea ce a făcut-o să conștientizeze că e timpul pentru o schimbare. A făcut-o și astăzi „simte că a ajuns acasă”. 

Nicoleta e femeie, mamă, iubită și antreprenor, iar în interviul de azi ne-a vorbit despre fiecare din rolurile sale „mult îmbunătățite”.

În 2012, la vârsta de 30 de ani, ai deschis Cuptorul Moldovencei, un business 100% ieșean. Cum arăta o zi din viața Nicoletei înainte de a pune bazele acestei afaceri? Cum s-a schimbat modul în care arată o zi obișnuită din viața ta din 2012 încoace – și ce anume îți lipsește din fosta ta rutină?

Nu m-am gândit la acest lucru până acum. Realizez că viață mea s-a schimbat foarte mult, dar sunt încântată că schimbarea este în bine și că nu îmi lipsește viața mea de la 30 de ani, pentru că viața mea, 9 ani mai târziu, este net mai bună. Dacă ar fi să evidențiez cele mai importante diferențe, pot sublinia că, în primul rând, muncesc mult mai puțin în zona de operațional. Am construit o echipă bună și acum sunt responsabilă de partea strategică și de marketing și, în consecință, am mai mult timp pentru mine și pentru familie.

Rutina mea din 2012 presupunea multă muncă, copiii și iar muncă, pentru că îmi plăcea foarte mult ce făceam, și credeam că nici nu am nevoie de altceva. Acum rutina mea presupune foarte multă grijă pentru corpul și sufletul meu. Am o rutină destul de sofisticată de îngrijire de dimineață și seară, fac sport aproape zilnic, merg la dansuri (acum fac kizomba și urmează să fac bachata și salsa), fac dezvoltare personală, terapie și orice altceva care îmi încântă inima, corpul sau mintea. Am foarte mult focus pe mine de vreo 3 ani și de curând simt că am redobândit echilibrul în viața mea.

Sunt eu – și femeie, și mamă, și iubită, și antreprenor – fără să ne certăm. Nu-mi lipsește nimic din 2012. Le am pe toate și acum, dar mult îmbunătățite.

Unul dintre numeroasele titluri din presa online care face referire la Nicoleta Hrițcu se intitulează astfel: „Actrița care a lăsat teatrul pentru prăjituri”. De ce ai ales, în primă instanță, teatrul? Care ai spune astăzi că este cea mai importantă abilitate pe care ai deprins-o făcând teatru, și care te servește în călătoria ta antreprenorială?

Este o întrebare la care acum pot răspunde ușor. În teatru am avut-o profesoară la clasă pe Cornelia Gheorghiu. Ea avea peste 60 de ani atunci și era o diferență de generații foarte vizibilă, dar cred că a reușit să ne învețe cel mai important lucru în teatru și, după cum am învățat mai târziu, odată cu experiența în viață și în business, anume credința.

Așa îi zicea Kuchi (Cornelia Gheorghiu) – credința. Această credință înseamnă onestitate și autenticitate în ceea ce faci, adică un soi de armonie și de congruență a gândurilor și a sentimentelor transpuse în alegeri și în acțiuni. Dacă tu nu crezi în ceea ce joci, nu convingi publicul. E la fel și cu clienții. Dacă tu crezi în produsul tău, în visul tău, în tine, atunci convingi publicul tău să-ți fie și client.

Nicoleta Hrițcu

Cuptorul Moldovencei a pornit dintr-o pasiune de-a ta: aceea de a găti. Care au fost cele mai dure reacții de care te-ai lovit din partea celor din jurul tău atunci când ai decis să pornești pe drumul antreprenoriatului? Ce te-a ajutat să te menții pe linia de plutire, fără a ceda în fața criticilor?

Din fericire, nu am avut urechi pentru genul acesta de reacții. Nu m-a interesat niciodată ce crede lumea despre începutul meu în business, despre visul meu. Îi vedeam sceptici și plini de zeflemea, dar nu m-a interesat.

Eu credeam în ceea ce făceam, credeam în mine și în visul meu. Mama m-a sprijinit foarte tare și asta a fost fost foarte important pentru mine. Tata era de altă părere și atunci, ca să nu forțez emoții negative, pur și simplu nu vorbeam cu el despre asta. Am creat niște limite sănătoase. Și soțul meu m-a sprijinit, și sora mea, și uite așa mi-am creat un grup de sprijin puternic.

Nu am avut experiențe foarte dure din punctul acesta de vedere. Am trecut repede peste, pentru că aveam feedback foarte rapid direct de la clienți. Fiind vorba de prăjituri și plăcinte gustoase, s-a dus repede vorba în târg și au început să vorbească oamenii de bine și produsele și despre Moldoveancă, pentru că eram autentică, generoasă și altruistă. Acum, trebuie să recunosc, sunt mai puțin generoasă, pentru că am înțeles că resursele mele sunt limitate, mai ales de timp și de energie, și am început să aleg și oamenii, și cauzele, și contextele.

Mai mult decât atât, ai luat decizia de a pune bazele afacerii Cuptorul Moldovencei pe când erai acasă, așteptând cel de-al doilea copil. Cum te-ai împăcat în anii de început cu rolurile de mamă – soție – și femeie de afaceri deopotrivă? Cum s-a schimbat modul în care le gestionezi astăzi, nouă ani mai târziu?

Despre asta am vorbit la conferința The Woman 2021. Când am început businessul, în 2012, aveam un drive foarte puternic de a reuși. Experiențele mele în calitate de angajat au fost extrem de descurajante. Mă simțeam o ratată cu doi copii, pentru că nu puteam să mă văd doar în rolul de mamă. Toate astea s-au copt într-o dorință extraordinară de a crea și de a dezvolta ceva mare, de care să fiu eu mulțumită. Întâi, a fost această dorință.

După asta au fost luni de zile în care m-am tot gândit ce idee ar fi bună pentru mine și la care să mă pricep, ca să pot să și excelez în timp. Am făcut mai multe planuri de afaceri, pe mai multe idei, iar ultimul plan a fost pe plăcinte și pe prăjituri. Momentul declanșator a fost participarea mea la un concurs de deserturi cu prăjitura Tosca. Am luat locul 2. Sau 3? Nici nu mai știu. Important este că atunci am prins curaj să intru într-o industrie matură, cu foarte mulți jucători.

Din punctul acela a început un rollercoaster. Fără oprire. Până în 2016. Am jonglat cu rolurile mele cum am putut, adică nu foarte bine. Pasiunea mea pentru Cuptorul Moldovencei și drive-ul de a reuși cu orice preț au făcut din business o prioritate. Și că să pot să dau cât mai multă atenție și energie acolo am început să tai de la celelalte roluri.

Prima dată am tăiat de la rolul de femeie, apoi de la rolul de iubită, apoi și de la rolul de mamă. Acum înțeleg cum am reușit pe lângă succesul cu afacerea să obțin și eșecul cu pierderea echilibrului. A urmat un burnout frumușel, depresie, un divorț. Atunci am pus stop și am început să mă caut de mine, de sănătate și de bucurie.

Am început să fac terapie și dezvoltare personală și am făcut Atelierul Empretec, unde am învățat cum să deleg cu succes și alte competențe antreprenoriale esențiale și am implementat multe din ce învățasem, ieșind din operațional. Asta se întâmpla în 2016, cum ziceam. De atunci lucrez la recăpătarea echilibrului. De aproape un an simt că am ajuns acasă și mă simt foarte bine cu toate rolurile mele. Acum am focusul pe mine și pe noile mele priorități.

DSC04535

„Antreprenoriatul este o chemare, nu oricine este făcut să fie antreprenor”, mărturiseai într-un interviu. Un risc în antreprenoriat este acela de a trece totul prin filtrul emoțional. Te mai lovești în ziua de astăzi de situații în care treci aspecte ce țin strict de afaceri prin filtrul emoțional? Cum înveți să tragi linie și să distingi clar între cele două planuri: emoțional și business, deci, rațional?

Acum aș reformula un pic. Aș spune că nu oricine este făcut să fie antreprenor de succes. E plin Registrul Comerțului de firme și de administratori, dar nu toate sunt performante. Performanța este cea care face diferența. Se ajunge la performanță prin muncă și inteligență, prin decizii bune și inspirate.

În cazul meu, cred că este esențială și emoția. Că așa e businessul meu, cu emoție. Și cred că, mai ales în businessuri conduse de femei, emoția este unul dintre ingredientele cheie. Este bine, totuși, să nu lăsăm emoționalul să ia decizii. Deciziile le luăm rațional, dar punem în calcul și partea emoțională. Ca să îmi fie mie ușor să iau decizii, uneori deloc ușoare, am căutat să înțeleg de ce este relevantă pentru mine speța (și când spun pentru mine, mă refer la valorile mele). Întotdeauna deciziile mele sunt aliniate cu valorile și cu credințele mele. Asta reprezintă emoția sănătoasă din businessul meu.

La început, ți-ai desfășurat activitatea într-un laborator mic, alături de un singur angajat care te ajuta. Astăzi, Cuptorul Moldovencei are șapte locații diferite în Iași. Ce adevăruri despre natura umană ți-au relevat toți acești ani de parcurs antreprenorial? Care dintre acestea te-au surprins plăcut și, respectiv, mai puțin plăcut – și de ce?

Nimic nu este întâmplător. Oamenii și experiențele pe care le avem sunt proiecțiile conștiente sau mai puțin conștiente ale noastre. Dacă viața ta e bună, mulțumește-ți. Dacă businessul tău e bun, mulțumește-ți. Dacă nu, e de muncă. Aș începe clar cu introspecția și terapia.

Mi-am meritat soarta de până acum, și ca femeie, și ca antreprenor, și n-am să mă plâng de niciuna din experiențe. Au fost și bune, și rele, dar au fost ale mele și, deși mi le asum, le las acolo, în trecut, unde le este locul. Ideea pe care vreau să o scot în evidență este că primim exact ceea ce merităm sau dorim (conștient sau mai puțin conștient). Se vorbește foarte mult în ultimul timp despre asta. Sunt foarte multe resurse la dispoziția noastră.

E bine să-ți asumi responsabilitatea pentru propria persoană, viață și afacere. Și dacă vrei mai bine, să pui osul la treabă. Nu este ușor, dar este sănătos, bine, cu recompense și cu împlinire. Și tare aș vrea să putem face toate aceste schimbări cu blândețe față de noi.

Ai ajuns, astfel, să fii ceea ce se poate numi un antreprenor de succes într-o sferă în care, predominant, cei care activează sunt bărbații. Cum a arătat primul moment în care te-ai lovit de o situație dificilă ca urmare a faptului că ai început să te afirmi ca antreprenor într-o industrie dominată de bărbați din 2012 până astăzi? Te mai lovești și acum de astfel de provocări – și dacă da, cum le gestionezi?

În Iași, cam toate cofetăriile au doamne în spate. Nu m-am lovit propriu-zis de patriarhat la Iași, dar trebuie să recunosc și că businessul meu este destul de feminin. Abia de vreo trei ani avem și bărbați în management. Refuz să întru în această conștiință colectivă de război între sexe. Eu cred că feminismul a fost dus într-o zonă periculoasă, care ne face rău și nouă, și lor. Competența o poți găsi și la femei, și la bărbați. Calități și defecte însă avem cu toții.

Casă bună într-o afacere nu faci cu oricine. Cauți oameni care să împărtășească aceleași valori, care să-ți înțeleagă viziunea. Că e femeie sau că e bărbat, chiar nu contează. Culmea este că ne completăm foarte bine, pentru că suntem diferiți. Cine înțelege asta are o viață mult mai ușoară, și la job, și acasă.

Nicoleta Hrițcu

Cuptorul Moldovencei nu este singura ta afacere în momentul de față, căci nu după mult timp a apărut Glazurai. „Am luat-o de la zero și am vrut foarte mult să fie Glazurai – Fă rai din ce ai!”, povesteai într-un interviu. Cum reușești să scapi de teama de a o lua de la zero? Ți-a fost întotdeauna la fel de ușor să începi un proiect nou?

Da, îmi plac noutatea și provocările. Dacă nu am parte ele, îmi creez contexte să le am. Sunt esențiale pentru creșterea și evoluția mea. Nu-mi place să stagnez. Îmi place mișcarea și schimbarea. Îmi place aventura.

Când a ajuns Cuptorul Moldovencei la maturitate, am deschis Glazuraiul pe care l-am făcut ca o completare. La Glazurai deservim clienții pe care nu-i putem servi la Cuptor. Și anume, avem portofoliu de produse gluten free, raw vegan, vegan, sofisticareli franțuzești cu fructe exotice, cheesecake-uri cu fistic, eclere absolut delicioase. Plus că la Glazurai, fiind creat pe alt model, putem face comenzi speciale, personalizate. Ne specializăm pe evenimente, candybar-uri frumoase, elegante, sofisticate, vintage sau retro. E un carusel de posibilități. Îmi place la nebunie joaca aceasta. Deși ne este dificil în pandemie, trebuie să recunosc că și satisfacțiile au fost extraordinare ori de câte ori am avut ocazia să lucrăm evenimente.

„Poți să ai o idee foarte bună, dar trebuie să vezi cum o transformi în cifre”, îți place să spui. Mulți dintre cititorii The Woman se confruntă și ei, în momentul de față, cu această problemă. Care este pasul care trebuie făcut, fără a putea fi ignorat, atunci când îți dorești să-ți transformi o idee foarte bună în cifre? Cum ai învățat acest lucru?

Deși eu sunt o persoană căreia nu-i plac cifrele, am învățat să le înțeleg și să le folosesc în favoarea mea. O idee este doar o idee, fără implementare. Nu ajungem să implementăm toate ideile, pentru că le mai și testăm, pentru a minimiza riscul de eșec și pentru a maximiza șansa de rezultat.

După idee e musai să avem o fază de testare, care poate fi diferită în funcție de tipul de produs sau de serviciu. Dar găsim soluții și facem teste, prototipuri, mostre, căutăm oamenii potriviți, contextele favorabile și culegem date și feedback. De la toată lumea relevantă și nu numai.

În cazul meu, am făcut multe plăcinte și prăjituri înainte de a deschide firma. Le duceam peste tot: „Ce părere ai? Ce ai îmbunătăți? Cum ți se pare prețul?” etc. Tot în faza asta începi să faci calcule, tabele, proiecții. „Cât te costă tot, cu cât vinzi, cât poți să produci și să vinzi? Cu cât vinde concurența? Și, cel mai important, cu ce te diferențiezi tu de concurență? Ce are produsul tău mai bun? Unde e inovația?” Aș recomanda, totuși, să nu se gândească antreprenorii că prețul cel mai mic e avantaj competitiv.

Cel mai probabil există momente astăzi, nouă ani mai târziu, când te uiți înapoi la parcursul tău și tragi linie. În astfel de momente, care simți că este moștenirea pe care o lași în urma ta? Cum se diferențiază aceasta de moștenirea pe care ai primit-o tu, și cu care ai pornit la drum – în viață și în antreprenoriat?

Acum îmi dau seama că eu chiar am o moștenire în lucru. De când am deschis primul cuptor am zis că nu va vedea laboratorul margarină și frișcă vegetală. Așa a fost, iar asta era încă din 2012. Am mai zis că nu voi produce nimic din ce nu aș da copiilor mei să mănânce. Și așa este și acum. Am spus că prăjiturile mele sunt gustoase și plăcintele cu umpluturi ca acasă. Așa este.

Mă țin de cuvânt și fac ceea ce spun. Am ridicat standardul la prăjituri și copturi în Iași încă din 2013. Am făcut treabă bună, m-am implicat în comunitate, am pus umărul la treabă. M-am implicat pentru că mi-a păsat. Îmi pasă. Îmi pasă să ne fie mai bine tuturor. Și last, but not least, am dus bucuria mea oriunde am intrat. Bucuria, onestitatea, curajul și joaca. Și asta fac și acum, însă cu mai multă grijă față de mine, respectându-mi prioritățile și echilibrul personal.

Nicoleta Hritcu 4

 

Care dintre cele 60-70 de produse Cuptorul Moldovencei este favoritul tău: prăjitura de casă „Albinuța”, cu foi de miere și cremă din smântână.

Motivul pentru care torturile, prăjiturile de casă și plăcintele sunt cele mai cumpărate: pentru că au gustul de odinioară și trezesc amintiri, stări de duioșie și de bine.

Mesajul cu care ai rămas și în ziua de astăzi după conferința The Woman 2021: Raw, honest, true. Cred că a fost cea mai bună tematică pentru un eveniment cu și pentru femei.

Ce înseamnă să fii „o femeie împlinită”: o femeie împlinită este o femeie mulțumită de ea. În cazul meu, eu mă simt împlinită când le am pe toate și, în același timp, am și pacea interioară, echilibrul: și femeie, și iubită, și mamă și antreprenor.

O întrebare care ți-ai fi dorit întotdeauna să-ți fie adresată într-un interviu, dar nu a fost (și răspunsul la aceasta): – Ce ai face dacă ai fi președintele României? – Aș vrea să fiu soția președintelui. Dacă mă întrebați ce aș face în calitate de First Lady, v-aș spune că asta e a doua întrebare, care necesită un articol separat.

Cum ai defini moștenirea: cea mai frumoasă moștenire pe care o poate lăsa un om este, cred, o viață trăită frumos, în bucurie și în iubire de sine, de semeni, cu noblețe, frumusețe și aventură.

Provocarea sezonului rece by Garderoba Capsulă®: află cum poți obține 10 stiluri vestimentare cu doar 13 piese!

Odată cu toamna și garderoba doamnelor are nevoie de o infuzie de vitalitate, iar Garderoba Capsulă® se pliază pe această nevoie.

Consultantul de imagine și stil, Mariana Romanică te invită să descoperi 10 stiluri vestimentare pe care le poți compune ușor prin tehnica mix & match și prin care să păstrezi nota personală, dar în același timp să adopți look-uri actuale, cu acel aer care să le confere doza de eleganță stilistică absolută.

 Garderoba Capsula Stil sexy 2

Pare magie, dar e știinta!

Deși pare o utopie că putem crea peste 70 de ținute cu doar 13 piese, iată că Garderoba Capsulă®, oferă nu doar atât, ci și o flexibilitate foarte mare în ceea ce privește stilurile vestimentare pe care le poți crea astfel, pentru a reflecta contexte diverse și fațete ale personalității, de asemenea, variate.

„Femeile îndeplinesc o mulțime de roluri și au nevoie de o vestimentație versatilă, care să se poată transforma odată cu starea și nevoile de zi cu zi. Haine care să le descrie identitatea pe care o formează toate rolurile împreună, dar și fiecare în parte. Suntem mame, iubite, soții, surori, fiice, prietene, colege, mentori, antreprenoare sau CEO, freelancer sau angajate. Atâtea fațete ale unei singure personalități. Pentru asta avem nevoie de o garderobă Capsulă, ca să putem arăta diferit în fiecare zi, purtând doar acele câteva haine în care arătăm bine, pe care le iubim și care reflectă cine suntem cu adevărat.

Astfel, cu Garderoba Capsulă®, și doar 13 piese, putem aborda outfit-uri casual relaxate, preppy, smart casual, clasice, elegante, feminine, glam, sexy sau de party. Potențându-le versatilitatea la maxim, hainele devin un canvas prin care iți poți exprima personalitatea, transformându-ți astfel vestimentația zilnică într-o semnătură stilistică: unică, chic, radiantă.” – a declarat Mariana Romanică.

 Garderoba Capsula Stil preppy 2

Truc de stil: tehnica stratificării

Este tentant să te lași dusă de val când vezi nuanțele-vedetă ale sezonului de toamnă: cărămiziu, muștar, portocaliu, maro, verde și galben, insă nu tuturor femeilor le stă bine cu nuanțe pământii sau nuanțe tari. Ce este de făcut în acest caz? Culorile hainelor trebuie să fie coordonate între ele, dar să țină cont și de paleta de culori potrivită femeii care le poartă, în funcție de tonul pielii ei, de culoarea ochilor și de culoarea părului.

Putem purta culori de toamnă, însă ținând cont de tipologia noastră cromatică, tipologie despre care putem afla mai multe în urma unei analize cu un consultant de imagine. Astfel putem eficientiza și costurile prin repetarea frecvenței de utilizare a celor mai iubite piese din garderobă, a pieselor neutre care sunt mai ușor de asortat, dar și prin utilizarea tehnicii stratificării (”multi-layering”).

Mariana Romanică este consultant de imagine și stil cu peste 10 ani de experienţă, timp in care  a analizat zeci de garderobe și mii de ținute compuse pentru femei cu stiluri și tipologii extrem de diferite. Acest lucru a determinat-o să construiască o linie vestimentară dedicată: o garderobă capsulă ideală, formată din trei perechi de pantaloni, trei fuste, trei topuri, două rochii, un sacou și un cardigan.

Piesele pe care le-a conceput au ca reper atât croieli clasice, cât şi croiuri-vedetă ale modei contemporane si se potrivesc pentru orice formă a corpului. Conform know-how-ului specific consultanţei de imagine, accentul s-a pus pe culorile de bază, existând opţiuni de tonuri calde şi reci, nuanţele fiind particularizate pentru cele 4 tipologii cromatice, dar adaptate și sezoanelor și contextelor în care le purtăm.

Garderoba Capsula Stil GLAM

Principiile Garderobei Capsulă®

Pentru ca o garderobă capsulă să funcţioneze, este necesar să respecte trei reguli principale:

Coordonare cromatică – culorile hainelor trebuie să fie coordonate atât între ele, dar şi cu paleta de culori potrivită femeii care le poartă, ținând cont de tonul pielii ei, de culoarea ochilor și de culoarea părului.

Croieli complementare – croielile hainelor trebuie să fie toate potrivite aceleiaşi tipologii de corp, pentru a flata silueta celei care le poartă, indiferent de modul în care sunt asociate în ţinute

Stil vestimentar – conturarea unui stil vestimentar anume, reprezentativ pentru identitatea stilistică a femeii căreia îi este dedicat. Acesta trebuie să corespundă cu stilul de viață, activităţile, valorile, personalitatea şi nevoile purtătoatei. Astfel, dincolo de a urmări doar aspectul vizual plăcut, hainele trebuie să reprezinte persoana care le poartă, devenind o extensie a ADN-ului stilistic al fiecăreia.

Garderoba Capsula Stil FEMININ2

***

Mariana Romanică este consultant de imagine și stil din 2011 când a obținut atestarea Fashion Image Consulting, Business Image & Ethiquette, Global Image & Life Coaching la Fashion UpToDate Academy Milano, cu specializare pe Analiza Cromatică, Forma Corpului, Edit Garderobă, Personal Shopping, Styling Personal.

În cei 10 ani de experiență a obținut numeroase ceritificări: Fashion Design, Croitorie şi Construcţie Tipar la Institutul de Modă, Make-up Artist, Hair Styling, Eyebrows Design și specializări: Fashion Styling, Personal Branding la Dalles Go, este Formator, Consilier Dezvoltare Personală și Fizionomie Face Keys.

„Sunt același om, cu mai multe pălării, natural și autentic” | Corina Neagu, HR & Business Strategist și fondator DARE – Development Advice & Resources

Corina Neagu este HR & Business Strategist, International Trainer & Career Coach și fondator DARE – Development Advice & Resources.

Parcursul profesional complex și implicarea în multiple proiecte au făcut-o pe Corina să își dorească mai mult și astfel a luat naștere Dare, un business de consultanță în resurse umane, care se concentrează pe identificarea potențialului uman și dezvoltarea acestuia, prin educație de calitate și prin readucerea factorului uman în prim plan.

Fire dinamică și dornică de mai mult, în puținul său timp liber își concentrează atenția tot către nevoile oamenilor, fiind și speaker, coach, consilier și trainer, găsind interacțiunea cu aceștia extrem de motivantă, considerând că aceste activități îi aduc multe satisfacții, din toate punctele de vedere.


Corina, ești un om foarte activ pe plan profesional, te implici în multe proiecte și se vede că faci asta cu pasiune. Ce altceva ne mai poți spune despre tine? Cum este Corina în timpul liber, în compania familiei și a celor dragi?

Mulțumesc mult pentru feedback și mă bucur mult că se vede pasiunea. Sunt un om absolut normal, cu puțin timp liber, pentru că atunci când ești antreprenor și ești implicat în multe proiecte și toate frumoase, nu prea te mai bucuri de timp liber.

Cu toate astea îmi fac timp pentru familie, pentru mine, pentru a mă întâlni cu prietenii. Este o situație pe care mi-o asum și care-mi aduce multe satisfacții, din toate punctele de vedere. În plus am și susținerea familiei, indiferent de situație, lucru care-mi dă enorm de multă energie.

Sunt un om puternic orientat către oameni, iar interacțiunea cu aceștia este extrem de motivantă.În plus iubesc ceea ce fac, nu mă plictisesc niciodată și cred că la finalul zilei să fii fericit cu tine și cu ceea ce faci merită absolut toate eforturile.

Care este parcursul tău profesional? Ce ai făcut pentru a fi omul de astăzi?

Multe greșeli. Da, am greșit mult, dar am și învățat. Nu am renunțat niciodată să cred în cine sunt și în ceea ce știu să fac, am muncit și am învățat enorm, și o fac în continuare, am răspuns pozitiv tuturor provocărilor, am riscat, am căzut, m-am ridicat, dar mi-am luat lecțiile. 

Sunt absolventă a Facultății de Drept, Universitatea Româno-Americană, am o certificare internațională în HR de la Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD) și alte câteva certificări ca formator, evaluator, coach, consilier vocațional etc.

Am o experiență de peste 20 de ani ca om de HR și din 2014 am propriul business de consultanță în resurse umane, Dare (www.dare.com.ro). În plină pandemie mi-am descoperit talentul și pasiunea pentru mâncare bună și sănătoasă și pentru a crea experiențe unice oamenilor prin a le oferi cadouri frumoase și am înființat Sweets & Spices.

Corina Neagu

Ești absolventă a facultății de drept, cum ai ajuns să lucrezi în HR? Ți-ai dorit vreodată să profesezi în domeniul în care ai terminat studiile?

De mică mi-am dorit să fiu criminalist, de aceea licența o am în Drept Penal și Criminalistică și sunt în continuare pasionată de acest domeniu. Însă criminalistica nu prea se potrivea cu familista din mine, și nici nu e ca-n filme, de aceea m-am orientat către legislația muncii, în care m-am specializat ulterior.

Și pentru că întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii și am avut un al șaselea simț, fiind un bun profiler, drumul m-a dus către HR. Mai mult m-a ales HR-ul decât eu pe el, dar iată că nimic nu e întâmplător și după mai bine de 20 de ani tot asta fac. 

Ce înseamnă Dare? Care sunt obiectivele proiectului și cum a luat naștere acesta?

Dare – a îndrăzni și acronim pentru Development Advice & Resources. Viziunea mea, implicit a companiei Dare, este să schimb lumea, puțin câte puțin, prin identificarea potențialului uman și dezvoltarea acestuia, prin educație de calitate și prin readucerea factorului uman în prim plan.

Pe lângă munca de HR pe care o faci mai ești și speaker, coach, consilier și trainer? Care dintre toate aceste roluri pe care le ai te împlinește și te bucură cel mai tare? Dar cel care te solicită cel mai tare?

Sunt același om, cu mai multe pălării, și o port pe fiecare într-un mod extrem de natural și autentic, pentru că așa sunt eu și așa mă simt bine.

Consider că teatrul se joacă pe scenă și disimularea obosește peste măsură. De aceea nu vreau să fiu sau să par altfel decât sunt. De aici și feedback-ul primit de la oamenii cu care lucrez, că sunt foarte umană. Dar și foarte acidă sau fermă, pentru că-mi exprim mereu punctul de vedere despre lucrurile la care mă pricep bine. Într-o lume în care suntem înconjurați de “păreriști” despre orice, eu aleg să-mi dau cu părerea doar despre ceea ce cunosc.

Toate pălăriile mă bucură, mă împlinesc, mă solicită pentru că aleg să fac lucrurile cu responsabilitate și mă implic 200%, dar făcând ceea ce iubesc nu consider că e obositor. Uneori mai am nevoie de un reset, și-mi iau timp pentru mine, mă alimentez și revin în forță. Am gene bune, nu am nevoie de mult timp să repornesc motoarele. 

Corina Neagu

În urma experienței pe care ai acumulat-o în toți ani de activitate, cum vezi tu acum industria HR-ului în România? Consideri că se fac progrese? Avem personal specializat în acest domeniu?

Mă abțin de la generalizări, dar ceea ce am constatat de-a lungul timpului este că:

– avem potențial maxim și oameni care-și doresc să facă lucruri și mulți care chiar le fac;

– suntem la început în descoperirea tainelor HR-ului comparativ cu alte țări, dar facem pași mici și siguri;

– aș pune accentul pe educație în acest domeniu și pe a descoperi, înainte de toate, dacă-ți dorești sau nu să lucrezi în acest domeniu – nu e deloc ușor, dar e extraordinar de frumos și de plin de provocări;

– avem nevoie de practică, de împărtășit informații, de a dezvolta comunități de oameni de HR cu care să abordăm problemele cu care ne confruntăm, de o legislație adaptată secolului în care trăim, de mai multă toleranță și empatie pentru a fi mai aproape de oameni. Căci asta face sau ar trebui să facă HR-ul – să aibă grijă de oameni, nu-i așa?

Cum arată departamentele de HR ale companiilor la ora actuală? Cât de mult investesc companiile în dezvoltare și în pregătirea angajaților?

Nici aici nu-mi permit să generalizez. Ceea ce pot spune este că unele investesc, mult, altele puțin spre deloc. Însă ultimele studii pe care le-am citit ne arată că sunt milioane de euro puse la bătaie de companii pentru programele de dezvoltare a angajaților.

Din păcate mulți consideră training-ul un beneficiu și-și trimit angajații la training doar pentru că au bani de cheltuit și nu în baza unor nevoi identificate în prealabil, de aceea ROI (return on investment) este cu mult sub nivelul așteptărilor.

Dacă programele de dezvoltare ar fi orientate către obiectivele de business și bazate pe dezvoltarea competențelor care le lipsesc angajaților sau sunt sub nivelul dorit pentru ca aceștia să devină mai buni în ceea ce fac, ceea ce presupune să ai un set de competențe la nivel de companie pe care să le evaluezi, atunci am avea rezultate mult mai bune și nu am mai considera aceste programe bani irosiți, ci bani investiți. 

Dacă ar fi să dai un sfat, din perspectiva specialistului, ce i-ai sfătui pe cei care urmează să susțină un interviu să facă sau să nu facă? Care este cheia succesului pentru a trece toate etapele unui interviu?

Mereu spun și susțin și acum că nu există rețete general valabile. Există câteva reguli mai degrabă de bun simț:

– identifică în primul rând cine ești, ca om, ca profesionist, și ceea ce-ți dorești pe plan profesional;

– construiește-ți un CV care să te reprezinte, nu mai lung de două pagini, de preferat personalizat, nu Europass și nu download de pe LinkedIn sau alte website-uri de recrutare și un profil de LinkedIn;

– pregătește-te pentru interviu cu responsabilitate – caută informații despre companie, despre cultura organizațională, despre oportunități de viitor, citește anunțul cu atenție înainte să aplici; așa cum angajatorul caută informații despre tine, așa și tu trebuie să-ți faci temele și să te documentezi corespunzător;

– construiește-ți un speech despre tine de maximum un minut în care să spui cine ești ca om, ce realizări, ce competențe te recomandă și ce-ți dorești să faci și exersează-l puțin cu un prieten care-ți poate oferi feedback;

– toți avem emoții, mai ales când e vorba de a ne găsi un nou loc de muncă și avem o mare presiune pe umerii noștri, de aceea recomand un pahar cu apă, o muzică bună, o plimbare scurtă înainte, să te gândești la ceva vesel și care să-ți înlăture emoțiile.

 

Corina Neagu

 

Cum arată piața muncii în România, din perspectiva ta? Cum arată cea din afară? Poți să faci o mică comparație?

Voi începe prin a spune că sistemul educațional din România nu este corelat cu cerințele pieței muncii, de aici și discrepanțele majore între așteptările angajatorilor și ceea ce oferă candidații. 

Foarte multe joburi au dispărut deja, altele vor apărea sau vor fi înlocuite de roboți, iar noi avem o legislație neactualizată și un cod COR (Codul Ocupațiilor din România) din 1900 toamna. Una dintre provocările oamenilor de HR este să găsească un corespondent al unor meserii de-abia apărute, cum ar fi UX Designer, Digital Specialist etc. într-un document complet nerealist. 

De asemenea lipsa școlilor de meserii se simte tot mai acut, lipsa consilierilor vocaționali din școli – aceștia ar ajuta mult la identificarea talentelor, pasiunilor, vocației și la orientarea copiilor către meserii care li se potrivesc cu adevărat. 

Nu vreau să scot în evidență doar lipsurile, dar suntem în etapa în care ca societate suferim din cauza acestora și cred sincer că avem nevoie nu doar de strategii complexe, ci de acțiuni concrete.

Aici un studiu despre ce cred românii despre piața muncii din România: Ce cred românii despre economie și piața forței de muncă, în contextul COVID-19 – Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă – dezvoltaredurabila.gov.ro

Ca să pot face comparație cu alte țări ar trebuie să evaluăm în baza acelorași parametri, dar cred sincer că avem un potențial uriaș de dezvoltare – avem fabrici digitalizate, avem companii de retail care au înlocuit casierii cu case de marcat digitale, avem ingineri, medici, profesori, IT-iști, designeri, specialiști în toate domeniile.

E momentul să ne punem toate resursele la bătaie pentru a depăși criza în care suntem și pentru a ne poziționa corect și eficient pe drumul către o transformare durabilă, mai ales că veștile la nivel internațional nu sunt tocmai îmbucurătoare: Raport al ONU: Piața muncii nu se va redresa până în 2023 | Economie | DW | 04.06.2021

Care consideri tu că sunt cele mai eficiente strategii de motivare a angajaților?

În primul rând să aflăm ce anume-i motivează, ce i-ar face să fie mai productivi, să le placă mai mult mediul de lucru, echipa, echipamentele etc. De aici este important să pornim.

De cele mai multe ori o luăm invers: le dăm oamenilor tot felul de beneficii și de lucruri de care poate nu au neapărat nevoie, dar nu le satisfacem o nevoie esențială: aceea de a fi respectați, valorizați, ascultați. Oricât de greu ni s-ar părea, lucrurile simple fac cu adevărat diferența pentru oameni.

Și să nu uităm că sunt oameni – diferiți, cu așteptări, nevoi, dorințe, motivații, valori diferite, deci că nu putem, oricât ne-am strădui, să facem un pachet care să mulțumească pe toată lumea. De aceea eu cred în a implica angajații în procesul decizional, în managementul participativ și în beneficiile flexibile. 


Personalitatea ta, descrisă prin trei arome: Zahăr brun, ghimbir, ciocolată

Experiența pe care ai recomanda-o oricui și-ar dori să lucreze cu și la propria persoană: Voluntariatul 

Destinația preferată de vacanță: Asia

Tocuri sau flat shoes? Flats

Note to self: Nu lăsa pe nimeni să-ți spună vreodată că nu poți! 

 

Credit foto: Valentin Dilță

Editor:

DIANA BOBOIA THE WOMAN EDITOR 2021-01

Lumile tot mai izolate în care trăim, tema Festivalului de Film UrbanEye 2021

Într-o lume schimbată, unde atenția pentru spațiile pe care le locuim a devenit esențială, unde comunitățile cele mai apropiate de noi se dovedesc salvatoare atunci când libera circulație este restricționată, tema celei de a 8-a ediții a Festivalului de Film UrbanEye se concentrează pe CERCURI.

Oamenii din întreaga lumea trăiesc acum mai mult ca ori când în bule, în mici cercuri sigure, familiale, profesionale sau comunitare, pe care le decorează și le umplu în viața de zi cu zi. Dar ce se întâmplă atunci când aceste bule, care se îndepărtează tot mai tare una de cealaltă, se intersectează? Apar conflictele: sărăcie versus bogăție, progres versus conservatorism, nord versus sud. Cercurile se radicalizează. Cât timp vom putea trăi în bule paralele?

 urbaneye2021 landscape

UrbanEye 2021 propune astfel filme despre comunități aparent utopice, dar care ascund secrete mai puțin plăcute, despre revitalizări exemplare ale unor zone în declin, despre lupta pentru adevăr și salvarea trecutului, despre conflicte silențioase, dar și despre arhitecți care au marcat istoria esteticii orașelor de azi.

 

Între 10 – 14 noiembrie, spectatorii vor putea urmări filmele online, pe Eventbook.ro.

 

Programul include documentare proiectate în premieră pentru România, care au făcut parte din selecția unor festivaluri precum Cannes, Sundance, Berlinale sau IDFA Amsterdam:

The Bubble” (r. Valerie Blankenbyl, 2021) deschide în premieră porțile uneia dintre cele mai mari comunități de pensionari din SUA, o bulă aparent idilică și simpatică, dar care are un preț foarte mare pentru zona în care se dezvoltă.

Iar „În garaje” (r. Natalija Yefimkina, 2020) este o incursiune fascinantă în garajele fostelor cartiere muncitorești de la periferia unui oraș rusesc, transformate de locuitori în săli de fitness, crescătorii de animale sau locuri de întâlnire extravagante.

 Anbessa_cover

Multi-premiatul documentar al regizoarei Anabel Rodríguez „A fost odată în Venezuela” (2020), urmărește lupta unei comunități pescărești pentru supraviețuire, atât în fața schimbărilor climatice, dar și în fața unor politicieni corupți. Despre rezistență vorbesc și documentarele „Anbessa” (r. M0 Scarpelli, 2019) și „Aya” (r. Simon Coulibaly Gillard, 2021), care spun poveștile unor tineri hotărâți să nu accepte tăcuți nedreptățile care pot duce la dispariția locurilor în care s-au născut.

Anul acesta, secțiunea despre arhitecți și arhitectură pune focusul pe Aino și Alvar Aaalto, duo-ul din spatele studioului AALTO, care a revoluționat design-ul scandinav: AALTO (r. Virpi Suutari, 2020), dar și pe personalitatea designer-ului vizionar Bruce Mau, care a împins limitele design-ului grafic la maximum: MAU (r. Benji & Jono Bergmann, 2021).

 Aalto_cover

Programul complet, detalii despre proiecții și bilete vor fi anunțate pe www.UrbanEye.ro, dar și pe paginile de Facebook sau Instagram.

Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociaţiei ARTA în dialog, co-finanţat de Ordinul Arhitecţilor din România din Timbrul arhitecturii.

Parteneri: Institutul Cervantes București, Ambasada Republicii Federale Germane în România, de-a arhitectura, Asociația Vira.

 

***

UrbanEye este o platformă de idei care, pornind de la legătura dintre film și oraș, deschide discuția despre locurile în care trăim. Fiind o sursă inepuizabilă de istorii, orașul este, încă de la apariția cinematografiei, subiectul sau cadrul interogărilor regizorale. În același timp, cinematografia contribuie semnificativ la conturarea percepției noastre asupra mediului construit. De aceea, UrbanEye se dezvoltă în mai multe direcții: Festivalul de Film UrbanEye, organizat anual, și Serile de Film cu UrbanEye, organizate în țară, de-a lungul anului.

„Responsabilitatea socială ține de noi toți, nu reprezintă un trend”|Cristina Chiriac, fondator Conaf România și Flori de Ie

Cristina Chiriac este antreprenor, ambasador, mentor și fondator Flori de Ie și Conaf România.

Fire curajoasă și perseverentă, Cristina a reușit să bună bazele primei confederații din România care sprijină antreprenoriatul feminin care acționează pentru apărarea drepturilor și intereselor sociale ale antreprenorilor din România în relațiile cu autoritățile publice și pentru dezvoltarea unor rețele de afaceri eficiente.

De asemenea, prin brandul său Flori de Ie, un brand care a luat naștere din iubire față de țară, de tradiție, cultură și iubire de frumos, Cristina dorește să insufle tinerilor autenticitatea, simplitatea și frumosul românesc, cum un aspect care ţine de trecut, ocupă un loc atât de important în prezent.

La un simplu search pe Google al numelui tău te găsim ca antreprenor, președinte de asociație, ambasador și mentor. Cum este Cristina pentru cei care nu te cunosc personal, dincolo de ce se vede-n online?

Sincer, nu sunt o altă persoană decât cea care apare la emisiuni TV sau în mediul online, nu se ascunde niciun alt om în spatele Cristinei Chiriac; sunt aceeași persoană de la televizor, de pe Instagram, de la birou, de acasă, președintă CONAF, antreprenor, ambasador sau mentor.

Pentru mine, ceea ce fac e realitatea cotidiană, nu mi-am pus întrebarea „cum m-aș descrie?” Cred că așa:curajoasă, de neoprit, perseverentă, emoțională (cu bune și cu rele), cu mintea și sufletul pline de întrebări fără răspuns sau în căutarea raspunsului corect! Îmi place să mă opresc și să zâmbesc atunci când simt că nu mai pot pentru ca apoi să constat că mai pot puțin!

Ce reprezintă CONAF? Care este povestea confederației?

La trei ani de la înființare, povestea CONAF este una care pentru mulți antreprenori reprezintă o speranță că dialogul dintre mediul privat și autorități se bazează pe principii clare și transparente, că vocea antreprenorilor se face auzită și înțeleasă și că măsurile venite din partea lor pot reprezenta soluții viabile la problemele din economie.

Am reușit performanța să reunim peste 2000 de antreprenori din toată țara și din diferite sectoare economice și să creăm cea mai mare platformă de dezbateri la nivel național. În urma consultărilor cu mediul privat, am reușit să identificăm măsuri de flexibiliarea pieței forței de muncă și am creionat cu ajutorul partenerilor, cadrul necesar schimbării de paradigmă în rândul autorităților publice centrale și locale, venind în sprijinul lor cu măsuri punctuale prin care să contribuim la dezvoltarea economică viitoare.

Povestea noastră nu se oprește aici: avem multe de făcut și cred că este rolul nostru să ne implicăm activ și să construim împreună punți de legatură între mediul de afaceri și autorități. Doar printr-un dialog continuu și constructiv și un parteneriat echitabil vom reuși să clădim încrederea în economie.

cc4

Ce te-a determinat să pui bazele unei confederații dedicată femeilor antreprenor din România?

Dintotdeauna, femeile au reprezentat un segment special, iar egalitatea de gen și egalitatea de șanse nu este doar o poveste. Noi am transformat povestea în realitate și am reușit să creăm o confederație, singura din România care reprezintă antreprenoriatul feminin la acest nivel.

Acest lucru nu înseamnă însă că sunt excluși bărbații. Nicidecum! CONAF cuprinde antreprenori, femei și bărbați deopotrivă, arătând astfel că parteneriatul poate fi echitabil și câștigător de ambele părți.

CONAF este organizația agilă, proactivă și întreprinzătoare, puternic concentrată în identificarea, centralizarea și propunerea soluțiilor, pe termen mediu și lung pentru problemele reale și de maximă urgență din mediului antreprenorial românesc.

Care este scopul CONAF? Ce obiective doriți să atingeți?

CONAF este confederația patronală din România care reprezintă cea mai amplă mișcare din ultimii 100 de ani din istoria noastră, coagulând forțele antreprenoriale din România pentru susținerea și promovarea antreprenoriatului feminin.

Acționam ferm pentru apărarea drepturilor și intereselor sociale, economice, financiare, juridice ale antreprenorilor din România în relațiile cu autoritățile publice și pentru dezvoltarea unor rețele de afaceri eficiente.

Desfășuram cel mai amplu program de conștientizare și responsabilizare pentru educație și o piață a muncii echilibrată,  ca resurse principale în dezvoltarea mediului de afaceri și a societății din România.

Pe lângă implicarea pe care o ai în tot ce înseamnă activitățile patronale, mai ești și ambasadorul propriului brand. Care e povestea Flori de Ie? De unde pasiunea pentru portul popular?

„Flori de ie”este un alt copil al meu, o poveste brodată cu alte zeci de povești. Iubesc România și ale ei taine autentice, obiceiuri și tradiții nemuritoare. Povestea ultimilor ani este presarată de nenumarate provocări, visuri împlinite, oportunități și oameni frumoși. Am străbatut continente, țări și orașe și am reușit să cuceresc oamenii cu frumusețea portului popular românesc.

Podiumuri celebre din Paris, Barcelona, Copenhaga, New York, Shanghai sau Abu Dhabi au fost martorele lansării colecțiilor „Flori de ie”.Și ca să răspund la întrebare, povestea„Flori de IE” s-a născut din iubire. Iubire de țară, de port național, de tradiție, cultură și civilizație, iubire de frumos și dorința de a insufla generațiilor tinere autenticitatea, simplitatea și frumosul românesc.

cc5

Ai afirmat într-un interviu acordat unei publicații online că „ia reprezintă o energie cu totul aparte”. Care sunt valorile pe care vrei să le transmiți prin Flori de Ie?

Este important ca din când în când să ne reamintim de valorile care ne definesc, pentru a vedea unde suntem acum şi unde ne dorim să fim. Este surprinzător cum un aspect care ţine de trecut- ia românească – ocupă un loc atât de important în prezent, dar acest lucru îşi găseşte explicaţia prin faptul că nostalgia conţine un spectru mai larg de valenţe.

Pe lângă emoţionalitatea pozitivă infuzată de lipsa de griji asociată tinereții, nostalgia scoate la iveală şi un disconfort faţă de prezent. Pe de o parte, ne vorbeşte despre nevoia românilor de ancorare în siguranţa inspirată de trecut în contrast cu imprevizibilitatea adusă de abundenţa de opţiuni ce pictează realitatea de astăzi, sub amprenta revoluţiei digitale.

Mai știm că pe lângă dorința de a promova valorile naționale, brandul tău mai are și un scop social. Ce beneficiu le aduce acesta femeilor din zonele rurale? Cum urmărește să le ajute?

Responsabilitatea socială ține de noi toți, nu reprezintă un trend, ci o realitate, iar implicarea în comunitate și construirea de pârghii care să susțină zona rurală creionează un tablou la care fiecare dintre noi avem obligația morală de a contribui.

Femeile din zonele rurale autentice și implicate au înțeles cât de important este rolul pe care l-au moștenit: conservarea și transmiterea tradițiilor, obiceiurilor, portului popular și fac acest lucru cu naturalețe. Practic, ele reprezintă „zestrea noastră strămoșească”.

cc3

Am văzut că acorzi o foarte mare atenție în ceea ce privește tinerii și modul în care România le permite să se dezvolte și să evolueze, motiv pentru care te-ai alăturat inițiativei ReThink România. Ce reprezintă mai exact acest proiect? Care este misiunea echipei ReThink ?

ReThink România este un think tank fondat de mai mulți antreprenori, care cred că în ultimii 30 de ani, România nu și-a atins potențialul. Pentru ca următorii 30 de ani să fie diferiți, ReThink România își propune să pună în discuție transformarea mentalităților care au generat România de astăzi.

Credem că putem schimba acest model de țară prin dialoguri inclusive și colaborative între mediul de afaceri, clasa politică, societate civilă, mediul academic sau cultural, astfel încât, următorii 30 de ani să fie mai coerenți, iar viitorul copiilor noștri mai sanatos. Știm că România 2050 poate să arate mai bine pe câteva din coordonatele fundamentale care definesc o țară mai armonioasă pentru oamenii ei: mentalitate, educație, demografie, bunăstare.

Am mai citit într-un interviu acordat de tine faptul că nu crezi în afirmația – ,,Am o idee de afaceri, dar nu ţi-o spun ca să nu mi-o furi!”. De ce consideri asta? Ce sfat le-ai da tinerilor care vor să intre în lumea antreprenoriatul?

Nu cred în sintagma de mai sus și îți dau un exemplu simplu pe care îl întâlnim la fiecare pas: vedem farmacii una lângă alta și totuși sunt pline de clienți.Ce înseamnă acest lucru? Că fiecare are nișa lui, are clienții lui și este extrem de importantă amprenta ADN-ului fiecărui antreprenor.

Tinerii care vor să intre în antreprenoriat trebuie să nu se teamă de eșec. Dacă pleci pe drumul antreprenoriatului de la ideea ca ai putea eșua, atunci șansele sunt chiar crescute. Niciodată nu esti prea tânăr ca să începi un business iar dacă cauți o idee inovatoare, atunci succesul e garantat.

Tinerii trebuie să își evalueze riscurile și să fie cu adevărat hotarâți dacă vor să se lanseze în business. De asemenea, nu trebuie să uitam că antreprenoriatul se învață. Nu te-ai născut antreprenor sau altfel spus, puțini sunt cei care s-au născut să fie antreprenori așa cum puțini sunt cei care s-au născut să fie leaderi. De aceea, este indicat ca tinerii să facă un curs de antreprenoriat, vânzări, networking, public speaking, orice îi ajută în această sferă. Și nu în ultimul rând, un plan de afaceri bine structurat poate fi cheia unui business de succes.

Cristina, acum că ne-ai prezentat puțin din activitățile tale zilnice, am mai vrea să știm un lucru. Cum reușești să le faci pe toate? Cum arată o zi obișnuită pentru tine? 

Nu știu dacă reușesc să le fac pe toate, știu însă că încerc. Cred că este foarte importantă intenția, apoi lucrurile dacă trebuie, se așează de la sine. Atunci când îți place ceea ce faci și, evident, faci din pasiune toate lucrurile și cu dăruire, nimic nu este greu sau imposibil. Sunt zile când simt că ziua ar trebui să aibă 28 de ore cel puțin, însă sunt și zile când îmi rezerv timp doar pentru mine. Cred că dacă păstrezi un echilibru în toate, reușești!

Cum arată o zi obișnuită pentru mine? În primul rând trebuie să îți spun că nu am o relație bună cu obișnuința, o alung cât pot de mult pentru că îmi ucide puțin câte puțin dozele de creativitate, apoi trebuie să îți mai spun că sunt dependentă de acea ceașcă de cafea cu lapte, de telefon și de dragoste. Restul zilei se construiește atipic, în fiecare zi.

cc2

Care sunt primele 3 sfaturi pe care le-ai oferi unui tânăr antreprenor?

Cred că cel mai important sfat este: să aibă curaj!, și curajul se molipsește de la oamenii frumoși din viața noastră așa că natural, al doilea sfat ar fi să își aleagă un mentor.

Nu există „nu se poate”! Acesta ar trebui sa fie motto-ul fiecărui tânăr antreprenor. Un antreprenor trebuie să facă ceea ce îi place. Un tânăr om de afaceri trebuie să poată utiliza inteligent toate resursele pe care le are la dispoziţie si să ştie ceea ce face, şi să facă ceea ce ştie.

Apropo de timp, antreprenorul știe să își organizeze timpul, pentru că acesta înseamnă bani pentru el. Pentru cineva la început de drum cred că un mentor își are rolul și locul său.

Poți să ne dezvălui puțin din planurile tale de viitor?

Tot ceea ce am construit până acum a fost datorită inspirației pe care am primit-o de la oamenii speciali din viața mea. Deși se spune că este bine să știi ce vei face în următorii 5 ani, eu îmi doresc să contribui la construcția unui viitor mai bun pentru generațiile care vin și îmi voi folosi toată priceperea să fac ca acest lucru să se întâmple în următorii 30 de ani.

 

Călătoria ta în antreprenoriat în ultimii 5 ani, descrisă în 3 cuvinte: pasiune, curaj, responsabilitate.

Dacă ai avea puterea să schimbi lumea, care ar fi primul lucru pe care l-ai face? Din pacate, nu cred că lumea se poate schimba doar printr-un act dar cred că dacă am fi mai responsabili altfel ar arăta viitorul planetei.

Cafea sau ceai?  Categoric,  cafea.

Cartea de pe noptieră: sunt de fapt cărțile, dar ca să nominalizez una: „Prețul inegalității”, Stiglitz.

Note to self: zâmbește, ziua de astăzi nu se mai întoarce.

 

Editor:

DIANA BOBOIA THE WOMAN EDITOR 2021-01

GIVEAWAY THE WOMAN x MAXIMILIAN CHOCOLAT

Organizatorul activității promoționale

Organizatorul activității promoționale cu tema « GIVEAWAY THE WOMAN x MAXIMILIAN CHOCOLAT » este SC LIBERO CONFERENCES SRL cu sediul în localitatea Floresti, Str. Valea Gârboului, nr. 10, ap. 32, județul Cluj, având nr.  IBAN  RO10BTRLRONCRT0325297901 deschis la Banca Transilvania și numărul de ordine în Registrul Comerțului J12/3339/2015, cod unic de înregistrare 35194350, reprezentată prin Bogdan Ciocian, în calitate de Administrator.

 

 Tipul de activitate promoțională

Această activitate reprezintă o promoție de tip concurs și se va derula conform prevederilor prezentului regulament oficial (denumit în continuare “Regulamentul”), care a fost întocmit conform legislației aplicabile în România, documentul fiind obligatoriu pentru toți participanții la activitatea promoțională, așa cum sunt aceștia identificați în continuare.

 

În desfășurarea prezentei activități, SC LIBERO ADVERTISING SRL nu urmărește integrarea unui site sau a unei aplicații separate pe site-ul INSTAGRAM și nu urmărește atragerea de date de pe Instagram sau furnizarea de date către Instagram. Activitatea desfășurată se limitează la operațiuni specifice utilizatorilor acestei rețele sociale.

Organizatorul activității promoționale nu realizează niciun fel de administrare a unei promoții, în sensul termenilor și condițiilor Instagram. Această activitate este administrată exclusiv prin acțiunile participanților.

Fiecare concurent sau participant trebuie să beneficieze de o aprobare completă din partea Instagram pentru participarea la prezenta activitate.

Această activitate nu este sponsorizată, susținută sau administrată de către sau în asociere cu Instagram.

 

În desfășurarea prezentei activități, se vor realiza exclusiv următoarele operațiuni: 

– să urmareasca paginile oficiale de Instagram @thewoman.ro (https://www.instagram.com/thewoman.ro/)  și maximilianchocolatcluj (https://www.instagram.com/maximilianchocolatcluj/

– să lase un comentariu la postarea de concurs prin care să eticheteze alte două conturi

 

Regulamentul oficial al activității promoționale

Prezentul regulament stă la dispoziţia oricărei persoane sau autorități interesate, putând fi consultat gratuit la adresa https://thewoman.ro/giveaway-the-woman-x-maximilian-chocolat/.

Participarea la această activitate promoțională echivalează cu/implică cunoașterea și acceptarea integrală şi necondiționată de către orice participant a prevederilor și aplicării prezentului regulament.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după anunțarea prealabilă a acestora pe pagina oficială de Instagram a THE WOMAN (https://www.instagram.com/thewoman.ro//).

 

Criterii de eligibilitate pentru participanți

Orice participant la concurs trebuie să aibă capacitatea de a ridica premiul în condițiile în care este ales ca și câștigător potențial, într-un interval de maxim 3 zile de la anunțarea câștigului. În cazul în care câștigătorul este din Cluj-Napoca, premiul se poate ridica fizic, de la biroul SC LIBERO CONFERENCES SRL cu sediul în localitatea Cluj-Napoca, Str. Horea, numărul 5, județul Cluj, iar în cazul în care câștigătorul nu este din Cluj, premiul se va trimite prin curier la adresa menționată de către acesta.

În cazul în care participantul se înscrie în activitatea promoțională, dar nu are capacitatea de a ridica premiul, și este ales ca potențial câștigător, Organizatorul nu își asumă nicio responsabilitate privind incapacitatea câștigătorului de a-și îndeplini condițiile de acordare a premiului.

SC LIBERO ADVERTISING SRL își asumă sarcina de a expedia premiul câștigătorului la adresa menționată, pentru ridicarea premiului.

În cazul în care câștigătorul/câștigătoarea unuia din premii este o persoană fizică lipsită de capacitățile de exercițiu, aceasta este îndreptățită să intre în posesia premiului prin intermediul curatorului său legal, care va semna în numele câștigătorului o declarație prin care organizatorul este absolvit de orice răspundere decurgând din acordarea premiului respectiv, precum și de plata oricăror daune sau pretenții de orice natură legate de premiul respectiv.

La această activitate promoțională nu pot participa angajaţii sau colaboratorii societăţii SC LIBERO ADVERTISING SRL și orice angajat al unei societăţi comerciale care dezvoltă activităţi în parteneriat cu SC LIBERO ADVERTISING SRL din Cluj Napoca, în baza unei relaţii contractuale cu cei menționați anterior.

 

Durata și locul de desfășurare al concursului

Concursul se va organiza în perioada 27 octombrie 2021 – 03 noiembrie 2021, ora 23:59.

Concursul se desfășoară pe pagina oficială de Instagram THE WOMAN (https://www.instagram.com/thewoman.ro/).

 

Înscrierea în concurs

Pentru a se înscrie în prezenta activitate, orice persoană trebuie să aibă cont de utilizator pe site-ul instragram.com, completat cu o adresă de email validă și nume/prenume.

În cazul în care username-ul nu corespunde cu numele/prenumele reale, câștigătorul/câștigătoarea anunțat/-ă pe https://www.instagram.com/thewoman.ro/ sunt obligați să furnizeze numele și prenumele real, adresa de email și un număr de telefon pentru validare prin mesaj trimis către pagina oficială Instagram a THE WOMAN (https://www.instagram.com/thewoman.ro/).

SC LIBERO ADVERTISING SRL nu își asumă responsabilitatea pentru niciun fel de informație falsă furnizată de participanți, precum și pentru prelucrarea informațiilor astfel furnizate.

Înainte de începerea concursului și după încetarea lui, înscrierea în concurs și/sau îndeplinirea condițiilor menționate în regulamentul oficial nu conferă dreptul de a participa la concurs.

Înscrierea în această activitate echivalează cu/implică faptul că participanții au luat la cunoștință și au acceptat, integral și necondiționat, atât regulamentul oficial de desfășurare al concursului, cât și toate reglementările Instagram legate de utilizarea acestui site, fiind direct răspunzători în cazul încălcării unei prevederi specifice acestor reglementări.

 

Mecanismul concursului

Pentru a participa la această activitate promoțională, orice participant trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:

– să urmareasca paginile oficiale de Instagram @thewoman.ro (https://www.instagram.com/thewoman.ro/)  și maximilianchocolatcluj (https://www.instagram.com/maximilianchocolatcluj/

– să lase un comentariu la postarea de concurs prin care să eticheteze alte două conturi

 

Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru comentariile publicate care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate în concurs.

Organizatorul își rezervă dreptul de a nu valida înscrierea în concurs a postărilor ce nu respectă cerințele concursului, nu mențin un limbaj civilizat sau constituie un atac la adresa brandului sau regulilor de moralitate.

Vor fi șterse comentariile obscene sau alt gen de texte care promovează violența sau au un limbaj neadecvat, precum și acele comentarii care nu au legătură cu obiectul activității promoționale.

Un participant poate fi descalificat (prin opțiunea de stergere a informațiilor publicate de utilizator) în orice moment dacă organizatorul observă orice fel de comportament considerat nepotrivit cu concursul și prezentul regulament.

În cazul descoperirii oricăror neconcordanțe referitoare la cele de mai sus sau neîndeplinirii cumulative a tuturor cerințelor specificate mai sus, Organizatorul nu va considera ca validă respectiva participare.

 

Premiile acordate

În cadrul acestui concurs va fi oferit un premiu care consta in produse Maximilian Chocolat, un pachet care conține praline și trufe pictate manual (realizate din cele mai bune ingrediente, din ciocolată belgiană veritabilă și fructe, nuci și produse proaspete, de la furnizori locali), tablete de ciocolată ( în combinații de ciocolată, cremă  fină combinată cu textura diferită a fisticului, migdalelor, alunelor prajite și  a diferitelor ceaiuri) și ciocolată caldă (neagră cu mentă, cu caramel, cu lapte și scorțișoară, cardamom).  

 

Pachetul conține:

 –  18 praline realizate artizanal și pictate manual într-o cutie de catifea  

 –  1 cutie cu 9 trufe  

 – 1 cutie cu 9 praline din colecția nouă  La joie de vivre  

 – 1 cutie cu 4 praline 

 – 7 tablete de ciocolată diferite  

 – 4 ciocolate calde 

 – 1 Hot Chocolate pudră 250 grame 

 – 3 Hot Chocolate pudră de 30 grame – diferite arome  

Toate împachetate într-o cutie de lemn.  

 

Praline și trufe   

Ganache-urile pralinelor sunt  preparate din ingrediente naturale:Peony Delight (o pralină delicată cu cremă de ciocolată cu lapte infuzată cu ceai alb și bujori), Ruby & Violetes ( deosebita ciocolată ruby, pusă în valoare de o cremă ușoară cu fructe de pădure și violete), Intense Lime (prospețimea lime-ului într-o combinație surprinzătoare), Coffee (aroma boabelor de cafea, infuzate într-un ganaj cremos) , Classic Gianduja  ( o bucurie clasică a alunelor premium prăjite și a ciocolatei cu lapte), Pistachio (gustul intens de fistic într-o pralină încântătoare)  şi Double Salted Caramel  (aromă intensă de caramel sărat în ciocolată cu caramel).  

Colecția nouă Joie de vivre  – praline din ciocolată cu lapte, albă și neagră în combinații inedite de gianduja, alune coapte, fistic, cafea, marțipan, ceai negru China Rose Tea, Matcha, zmeură liofilizată, migdale.   

Trufele – cu fistic, zmeură, portocale, amaretto, ciocolată neagră și cocos.  

 

Tablete de ciocolată 

– ciocolată cu lapte, migdale și florentine 

-ciocolată albă, cu lapte și cu fistic 

– ciocolată cu lapte, albă și alune  

– ciocolată cu lapte cu Rooibos Vanilla 

-ciocolată cu lapte cu China Rose Tea 

-ciocolată cu Rooibos Orange Peppermint 

-ciocolată cu lapte cu Marzipan Kisses 

 

Ciocolată caldă  

– ciocolată caldă neagră cu mentă 

-ciocolată caldă cu lapte și scorțișoară 

-ciocolată caldă albă cu lavandă 

-ciocolată caldă caramel  

– Hot Chocolate- pudră- Milk & Marshmallow 

-Hot Chocolate- pudră- Milk & Caramel 

– Hot Chocolate Milk & Cinnamon 

– Hot Chocolate Dark & Cardamom 

 

Premiul anunțat în concurs se va acorda așa cum a fost anunțat în regulament; el nu se poate schimba cu altceva și nici nu i se poate acorda câștigătorului contravaloarea în bani.

Premiul va fi trimis prin curier în termen de maxim 3 zile de la data anunțului oficial al castigatorului, mesaj postat pe pagina oficială de Instagram THE WOMAN (https://www.instagram.com/thewoman.ro/).

În măsura în care un câștigător nu poate beneficia în final de premiul câștigat, din cauza nerespectării unor condiții specifice de concurs (nu se poate deplasa pentru ridicarea premiului din motive obiective sau din alte cauze independente de voința sa), premiul se va acorda unei rezerve, în ordinea stabilită conform jurizării.

 

Desemnarea câștigătorului

Toate comentariile valide vor fi lăsate pe pagina de Instagram THE WOMAN, unde vor fi centralizate și vor putea fi vizualizate alături de numele participantului.

Câștigătorul va fi desemnat pe baza de extragere prin random.org.

Câștigătorul va fi desemnat în data de 04 noiembrie 2021. El va fi contactat prin Instagram Messenger. Un participant poate să publice un număr nelimitat de comentarii.

Nu se acceptă contestații ulterioare referitoare la deciziile juriului.

Persoanele care dețin a treia, respectiv a patra poziție în clasament după cea a câștigătorului vor fi considerate rezerve.

Dacă la verificarea finală, câștigătorul desemnat inițial nu îndeplinește condițiile pentru atribuirea premiului, premiul acestuia va fi anulat şi va fi contactată persoana desemnată ca rezerva 1, conform algoritmului de mai sus. În situaţia în care nu poate fi atribuit premiul nici de această dată, se va relua procedura până la epuizarea rezervelor.

Numele câștigătorului va fi afișat pe pagina https://www.instagram.com/thewoman.ro/

 

Responsabilități

Organizatorul nu își va asuma nicio răspundere cu privire la pretențiile terților sau ale instituțiilor asupra premiilor câștigate de către participanți.

Organizatorul nu își asumă nicio răspundere în cazul în care îi sunt comunicate informații false sau eronate. Organizatorul nu răspunde pentru eventuale disfuncționalități în derularea concursului ca urmare a acțiunilor unor terți cum ar fi: distribuitori de energie electrică, operatori, proprietari sau administratori ai rețelelor de telecomunicații sau alții asemenea.

Organizatorul își rezervă dreptul unilateral de a descalifica un text/comentariu participante la concurs, dacă va considera că aceasta este licențios sau indecent.

Organizatorul își rezervă dreptul de a șterge postări ce lezează imaginea THE WOMAN, al concursului sau al concurenților înscriși, în mod direct sau prin asociere.

Organizatorul nu este răspunzător sub nicio formă pentru conținutul generat și pentru utilizatorii înscriși în acest concurs, ori pentru consecințele care decurg din această acțiune.

Organizatorul își asumă responsabilitatea numai în ceea ce privește acordarea premiilor.

Încetarea concursului înainte de termen

Concursul poate înceta înainte de termen, în cazul producerii unui eveniment ce constituie forță majoră sau caz fortuit.

Concursul mai poate înceta înainte de împlinirea perioadei stabilite, ori poate fi suspendat oricând în baza liberei decizii a Organizatorului, cu condiția ca acesta să comunice în prealabil o astfel de situație.

 

Clauze finale

Organizatorul nu are nicio obligație de a întreține corespondența cu participanții la activitatea promoțională ulterior încheierii acesteia.

Prin participarea la concurs, participantul declară pe propria răspundere că a luat cunoștință, și este de acord cu, urmatoarele:

– Participantul este singur răspunzător pentru orice declarație neconformă cu realitatea;

– Participantul este conștient de condițiile normale de utilizare a premiilor și poate face uz de acestea fără a constitui o amenințare la adresa sănătății și integrității sale corporale, și ameninţare la adresa sănătăţii şi integrității sale corporale, și/sau a celor din jur.

 

Organizatorul și societățile comerciale implicate în concurs:

– nu sunt răspunzătoare pentru deteriorarea, dispariția sau sustragerea premiului după momentul preluării lor de către câștigător;

– sunt exonerate de orice răspundere pentru toate prejudiciile suferite de către câștigători în legătură cu premiul, ulterior momentului preluării acestuia, indiferent de natura acestor prejudicii, incluzând dar fără a se limita la, vătămări corporale și/sau vătămări ale sănătății, respectiv vătămări sau daune aduse patrimoniilor;

– nu sunt răspunzătoare de eventualele prejudicii sau daune cauzate de către câștigători unor terți în legătură cu premiul, indiferent de natura acestor prejudicii;

– își rezervă dreptul de a redistribui premiul sau de a nu-l mai distribui în cazul în care câștigătorul nu se prezintă în vederea înmânării premiului (câștigătorul nu a ridicat premiul).

A început Transylvania Open WTA 250! Update

Transylvania Open WTA250, cel mai mare turneu de tenis organizat vreodată în România, a debutat sâmbătă, 23 octombrie, cu prima zi de calificări. Favorita numărul 1 este dubla campioană de GrandSlam, Simona Halep (locul 19 mondial). La turneu participă și tânăra jucătoare cu origini românești care a scris istorie la US Open, Emma Răducanu.

Pe tabloul principal sunt direct calificate 26 de jucătoare de top mondial, între care șapte jucătoare din România: Simona Halep, Gabriela Ruse, Irina Begu, Jaqueline Cristian, Irina Bara, Ana Bogdan și Andreea Prisăcariu, care a intrat pe tablou cu un wild card.

”Mulțumim pentru organizarea la un nivel atât de înalt al acestui turneu. Am primit deja multe reacții pozitive de la jucătoare, de la antrenori, legat de cât de minunat a fost amenajată BTArena.Mulțumim organizatorilor pentru primirea călduroasă și profesionalismul cu care au organizat totul.”Martina Lutkova, supervizor WTA.

to2

”Suntem fericiți că am reușit să organizăm, într-un singur an, două turnee WTA. După Winners Open WTA250, turneu organizat în august, pe zgură, acum am dat startul unei competiții puternice indoor, pe hard, cu jucătoare de top și cu miză mare. A fost o adevărată desfășurare de forțe pentru a pune totul la punct până la cel mai mic detaliu și ne bucurăm să avem alături de noi parteneri de încredere. În acest moment, le urăm mult succes jucătoarelor și nu ne rămâne decât să ne bucurăm de tenis de calitate.”Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA250.

”Ca parteneri de lungă durată ai WTA și susținători al tenisului feminin de top de peste 41 de ani, suntem mândri să fim din nou alături de organizatorii acestui turneu, al doilea din acest an de la Cluj. Bucuria ne-a fost cu atât mai mare văzând că turneul coincide cu lansarea noului model Porsche Macan. Participanții vor putea să descopere pe durata turneului flota noastră de modele Taycan, Panamera, Cayenne și,bineînțeles, noul model Macan.AdrianPascu, Director Executiv importator Porsche.

Garbine Muguruza, Paula Badosa, Ekaterina Alexandrova, Elise Mertens, Viktoria Golubic, Veronika Kudermetova, Kaia Kanepi și Mayar Sherif și-au anunțat retragerea de pe tabloul principal al Transylvania Open în ultimul moment. De asemenea, Mihaela Buzărnescu nu a mai putut lua startul în turneul de calificări.

Main Draw – Transylvania Open

Tragerea la sorți a meciurilor a avut loc la finalul primei zile a turneului și a venit cu multe surprize. Simona Halep va deschide turneul cu un duel 100% românesc. Ea o va întâlni în teren pe Gabriela Ruse într-o confruntare-eveniment: prima întâlnire directă dintre cele două jucătoare în circuitul profesionist.Un alt meci între două jucătoare din România oferit de sorți este duelul dintre Irina Begu, favorita 7 a competiției, și Irina Bara.

Favorita 3 a turneului, Emma Răducanu, va juca la prima ei apariție într-un turneu organizat în România contra slovenei Polona Hercog. Va fi al doilea meci pentru Emma de după câștigarea US Open.

A279A3FE-3EB0-4D54-B810-5AAB23C27D6A

Celelalte favorite sunt estona AnettKontaveit, cap de serie 2, care are în continuare șanse de calificare la WTA Finals. Lista este completată de elvețianca JilTeichmann (4), australianca AjlaTomljanovic (5), croata Marta Kostyuk (6) și rusoaica AnhelinaKalinina (8).Ana Bogdan va deschide cu IvanaJorovic, iar Andreea Prisăcariuva întâlni o jucătoare din calificări.

Șase sportive vor obține accesul pe tabloul principal în urma meciurilor din calificări care se termină duminică.

Transylvania Open, premieră logistică în România

Cel de-al doilea turneu de tenis WTA organizat anul acesta în România are loc în perioada 23-31 octombrie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Sala Polivalentă a fost împărțită în două terenuri de joc complet (Terenul Central și Terenul 2) separate de o cortină cu proprietăți fonoabsorbate și ignifuge. Pentru separarea celor două zone de joc au fost folosiți 6000 mp de pânză și 400 ml de schele.

to3

Calificările din cadrul turneului se joacă cu public, iar pentru fiecare zi de turneu au fost puse în vânzare 1.500 de bilete, ceea ce înseamnă 25% din capacitatea sălii polivalente din Cluj-Napoca. Doar persoanele cu schema completă de vaccinare și doar copiii cu vârsta de peste 12 ani au putut achiziționa bilete. Măsurile au fost luate în concordanță cu normele de securitate în vigoare, adoptate în contextul pandemiei.

În cadrul Transylvania Open concurează 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu. În joc sunt puse 280 de puncte WTA și premii de 235.238 de dolari.

Transylvania Open WTA250 este organizat de Sports Festival și este susținut de Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj. Parteneri: Banca Transilvania, Superbet, Porsche, RadissonBlu Cluj, Regina Maria, Aqua Carpatica, Dedeman, Cesarom, BRK Financial Group, CostaCoffee, Coca Cola, Visit Cluj, Malvensky, Da Pino, The Home, COS, Gett’s, Eco Garden, Kaercher și Crama La Salina.

În momentul de față, în urma măsurilor impuse de autorități, turneul se va juca fără spectatori, din păcate.

Deși în acest weekend a fost permis accesul în sală al spectatorilor, începând de astăzi, 25 octombrie, în ciuda tuturor demersurilor făcute de organizatori pentru a putea debloca situația, acest lucru nu va mai fi posibil.

 

https://transylvaniaopen.ro/

facebook.com/TransylvaniaOpen

instagram.com/transylvaniaopen/

Outlands – tur ghidat

Vernisajul instalației Outlands va avea loc duminică, 24 octombrie, de la ora 12.00. Accesul se face dinspre Asmita Gardens, unde Marina Oprea și Mălina Ionescu vă așteaptă pentru un tur ghidat.

Intervențiile artiștilor sunt neinvazive și nu vor avea impact negativ asupra peisajului, asupra speciilor sau a habitatelor.

Ansamblul Lac de Acumulare Văcărești, un spațiu alterat cândva de intervenții externe, și-a abandonat de-a lungul ultimelor trei decade însemnele de proiect industrial disfuncțional pentru a deveni peisaj, un adăpost verde pentru vidre și cormorani și, totodată, un teren în care natura își proclamă victoria, reiterând eșecul unei acțiuni umane.

Outlands NOW_NO - Malina Ionescu _ Andreea Medar

Delta Văcărești este în egală măsură un spațiu alterat de intervenția umană, un spațiu transformat prin distrugere, și un spațiu recucerit de natură. Segmentul de oraș – la rândul său o intervenție asupra mediului natural – care a fost inundat, fundațiile și construcțiile parțiale ale viitoarei hidrocentrale, acumulările de apă, zona mlăștinoasă și noul strat de vegetație crescut în ultimele trei decenii, alături de recentele poteci și amenajări pentru vizitatori sunt elemente care definesc, aproape în egală măsură, acest loc ambiguu, care aparține tuturor acestor medii.

De la primul pas dincolo de frontiera de beton care apără parcul, acțiunea îngheață în contururi stranii, iar drumul se pierde definitiv într-o fantezie vegetală, către un loc dominat de natură.

Osaturi de beton remodelate de plante susțin un spațiu obiectiv, care anulează orice atribut socio-cultural, primindu-și vizitatoriii ca pe niște simple forme de viață, alături de copaci, iarbă, melci sau păsări.

Ruinele fostei platforme industriale s-au lăsat măcinate de rădăcini și frunze, disimulându-și trecutul sub straturi noi, vegetale. Sparte și sculptate de iarbă și lăstăriș, dale de beton pătate de rugină își revendică din când în când amintirile, reconvertind încă o dată spațiul, care devine, în relație cu ele, un perimetru arheologic.

Lucrand la Outlands 3

În căutarea fragmentelor unei realități rămase în latență, instalația Outlands este o decopertare simbolică, urmărind alternanța de natural și urban din stratigrafia istoriei recente a locului. Cel mai nou strat de definiții și funcții, adăugat zi de zi de trecătorii care schițează cărări prin stufăriș, devine reper în cadrul unei reinterpretări culturale care duce lucrurile mai departe, aducând acest spațiu într-o relație disonantă, cu sisteme contemporane, cum ar fi Google Earth sau Maps.

Realizată de artistele Marina Oprea, Andreea Medar și Mălina Ionescu, Intervenția Outlands urmărește teme multiple, de la construcțiile ritualice, la principii de urbanism și teme sociale, invocate pentru a pune în dialog realitățile antagonice care definesc Parcul Natural Văcărești – mediul natural și construcția artificială.

Afis Outland Becoming Landscape

BECOMING LANDSCAPE

Instanța Outlands este integrată, alături de alte trei tipuri de performance, în inițiativa Becoming Landscape, o instalație multidisciplinară de artă contemporană care chestionează potențialul simbiotic dintre uman, natură și tehnologie, în cadrul mai larg al teoriilor recente post și trans umaniste.

Artiștii, alături de invitați, explorează atât spațiul de întâlnire dintre cultură și natură sau relația între proiecte eșuate și ecosisteme benefice, cât și propriile viziuni apărute în încercare de a-și abandona identitățile socio-culturale, pentru a deveni mai puțin individ și mai mult peisaj. Delta, un spațiu natural protejat, în prezent suspendat în incertitudinea dintre “no man’s land” și periferie, este scenă, topos cultural ocupat de un grup de performeri, muzicieni, artiști vizuali, teoreticieni și specialiști din zona de mediu. Aceștia transformă în peisaj multiple limbaje de expresie, de la dans contemporan și land art, la muzică experimentală, cultă sau electronică.

ECHIPA

Coordonator: Raluca Oancea (Nestor) | Curator și coregraf: Andreea David | Vocal Coach: Diana Miron | Arte vizuale: Marina Oprea | Comunicare: Evantia Barca | Performance: Maria Baroncea, Eliza Trefaș, Maria Mora, Oana Maria Zaharia, Eve Cousins și Sînziana Pintean| Artiste vizuale: Andreea Medar și Mălina Ionescu | Sound design: Laurențiu Coțac și Sillyconductor | Vioară: Francisco Miguel Ramonda, David Ursei | Violă: Mihai Todoran | Violoncel: Victor Sandu | Lumini: Sergiu Doroftei

BECOMING LANDSCAPE

Un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, produs de Asociația Blend-in Studio, în parteneriat cu Asociația “Parcul Natural Văcărești”, platforma TechnoFields, Asociația SCAI

Cum menținem sănătatea, luminozitatea și aspectul tânăr al pielii mature

După vârsta de 40 de ani, liniile fine și micile riduri de expresie de pe tenul nostru încep să se accentueze, iar pielea devine mai uscată. Întâmpină această etapă a vieții tale cu o rutină de îngrijire adaptată noilor nevoi ale pielii, pentru a-ți păstra tenul sănătos, luminos și ferm pe o perioadă îndelungată. În noua ta rutină, ai grijă să nu lipsească cinci ingrediente-cheie: acidul hialuronic, Juvinity, vitamina C, retinoizii și produsele cu factor de protecție solară.

Acidul hialuronic, Juvinity și vitamina C – complexul tinereții

Dacă până acum preferai formulările ușoare, acum tenul tău are nevoie de creme semi-grase sau grase pentru o hidratare în profunzime, atât pe timp de zi, cât și noaptea. În plus, caută formule cu ingrediente active adaptate texturii tenului tău, cu proprietăți geriatrice dovedite.

Primul brand specializat în produse anti-îmbătrânire din lume este unul românesc, prin gama Gerovital H3, având la bază o inovație autohtonă a Prof. Dr. Ana Aslan. Odată cu trecerea timpului, produsele Gerovital au fost continuu îmbunătățite cu ingrediente actuale, în formule specializate pentru toate nevoile tenului. Gama Gerovital H3 Classic, adresată tenului matur, integrează astăzi un complex de ingrediente active special adresate acestui tip de ten, într-o gamă completă bogată în uleiuri, ceruri și grăsimi naturale cu putere sporită de reconstrucție celulară.

Acidul hialuronic, folosit în produsele de îngrijire pentru toate vârstele, datorită proprietăților sale nutritive și hidratante și pentru capacitatea de restaurare a barierei naturale de protecție a tenului, este protejat de vitamina C, care contribuie la menținerea elasticității pielii și îmbunătățit cu Juvinity, o moleculă cheie ce întârzie îmbătrânirea metabolicăși a nucleului celulelor.

Retinoizii – cel mai puternic agent antirid prezent în produsele cosmetice

Retinolul este un ingredient derivat din vitamina A și probabil unul dintre cele mai eficiente compusuri cu proprietăți anti-îmbătrânire prezente în produsele dedicate pielii. Folosit și apreciat pentru efectul de accelerare a proceselor enzimatice, ajutând astfel pielea să se autoregenereze din interior spre exterior, dar și pentru capacitatea de diminuare a petelor pigmentare, retinolul reprezintă elementul de bază al gamei cu același nume – Gerovital H3 Retinol.

Acesta poate fi utilizat sub formă de Fiole Antirid, îmbogățite cu vitamina A, pentru a reda aspectul neted, uniform și tânăr al pielii, sau în formule de tip cremă din gama Gerovital H3 Retinol, alături de vitaminele A, E și Sepilift – agenți cu proprietăți anti-îmbătrânire dovedite.

Produsele cu factor de protecție solară –pasul esențial în îngrijireatenului de toate vârstele

În elaborarea unei rutine de îngrijire a tenului cu beneficii antirid, protecția tenului față de factorii externi nocivi este la fel de importantă precum hidratarea corectă și susținerea elasticiății sale naturale. Folosește produse cu SPF și în sezonul rece, atunci când pare că soarele se ascunde printre nori, asta pentru că razele UV au efect asupra tenului nostru chiar și în zilele înnorate.

În plus, atunci când folosim în rutina de îngrijire retinoizi, chiar dacă sunt aplicate seara, produsele cu SPF sunt obligatorii, pentru că razele soarelui „sparg” structura retinoizilor și le diminuează considerabil efectele benefice asupra tenului. Completează-ți rutina zilnică de frumusețe cu crema CC Final Touch din gama Gerovital Luxury, cu SPF 25, un produs multifuncțional, care îngrijește, uniformizează structura pielii și protejează. Se obține un efect de întinerire imediat, prin mascarea imperfecțiunilor, netezirea și uniformizarea culorii tenului.

S-a încheiat expoziția de artă contemporană care de 8 ani pune în lumina reflectoarelor generația nouă de artiști, designeri și arhitecți români

– Un vizitator pe minut, în cele 10 zile de DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank. Pavilionul dedicat modei, unul dintre cele mai îndrăgite de public.

–  200 de persoane au lucrat, timp de 8 luni, pentru ca DIPLOMA să se desfășoare în cele mai sigure condiții.

– 16 specializări, artiști din 9 orașe. București, Cluj și Iași, cele mai multe înscrieri.

 DSCF7093

La finalul săptămânii trecute s-a încheiat cea de-a VIII-a ediție a DIPLOMA, singurul festival dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români. În medie, un vizitator pe minut a avut DIPLOMA în cele 10 zile ale festivalului, în perioada 8-17 octombrie, timp în care publicul s-a putut bucura de 92 de lucrări din 16 specializări, la Combinatul Fondului Plastic.

 

Deși contextul actual este dificil, mă bucur că ne-am ambiționat să organizăm această expoziție și anul acesta și pot să spun că suntem încântați de ce a ieșit. Cu toate impedimentele, imprevizibile sau nu, DIPLOMA 2021 este o ediție specială din toate punctele de vedere. S-a lucrat intens, timp de 8 luni de zile. Un efort și o muncă susținute pentru care țin să le mulțumesc colegilor, dar și partenerilor și sponsorilor și, nu în ultimul rând, publicului care a dorit să vadă expoziția în ciuda vremii neprietenoase. DIPLOMA e dovada că trebuie să ne menținem optimismul chiar și-n vremuri dificile și că avem nevoie de artă, de frumos, de normalitate”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.

 

DIP21-0060

Un spațiu expozițional de 1,500 mp și 6 pavilioane în care arta a îmbrăcat diverse forme, texturi și teme, așa cum le vede noua generație de creatori. Sustenabilitatea, reîntoarcerea către rădăcini, către rural și familie, introspecția, dezvoltarea personală sau emoțională au fost printre cele mai întâlnite teme din lucrările promoției 2021. Parte dintre acestea s-au regăsit și în activările, expozițiile sau proiecțiile sponsorilor și partenerilor ediției din acest an, dar și în workshop-ul dedicat reciclării și vieții sustenabile, desfășurat de ASAP România.

 

Pavilionul dedicat modei și susținut de Fashion Days a fost unul dintre cele mai îndrăgite de public, vizitatorii fiind atrași de creativitatea ținutelor și de versatilitatea lor.

 DIP21-0115

Sub umbrela Together We Art, IQOS a prezentat, în pavilionul care i-a purtat numele, o expoziție-concept ce a cuprins creațiile a 8 artiști multidisciplinari, ce au prezentat viziunea lor despre un viitor mai bun. De asemenea, lucrarea realizată de PREN, artist grafic și ilustrator, a atras atenția tuturor vizitatorilor – în spațiul exterior de la Combinatul Fondului Plastic.

 

Amintim că expoziția DIPLOMA e un proiect marca The Institute, cu un record de înscrieri în acest an, de peste 500 de lucrări ale artiștilor din 9 orașe.

 DIP21-0078

Conform unei analize interne realizate în comunitatea DIPLOMA, pe un eșantion de 322 de absolvenți din ultimii 4 ani ai facultăților cu profil vocațional-creativ din întreaga țară, provocarea lor cea mai mare este găsirea primului loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit, cu mențiunea că 63% dintre cei chestionați și-ar fi dorit să aibă acces din facultate la noțiuni ce țin de antreprenoriatul creativ, aptitudini multidisciplinare, noțiuni legale, de marketing, respectiv chestiuni financiare, de branding și networking. 74% dintre membrii industriilor creative consideră că expozițiile sunt esențiale pentru dezvoltarea carierei, la început de drum.

DIP21-0027

 

PARTENERI DIPLOMA 2021

Un proiect: The Institute

Prezentat de: UniCredit Bank

Parteneri: IQOS România, ASAP, Art Property City, Art Property Development

Susținut de: Liliac

În parteneriat cu: Primăria Municipiului București prin ARCUB

Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România

Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural

Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, G4Media, Igloo, IQads, Lovedeco, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, Teen Press, The Woman, V fair, Zeppelin, Zile și Nopți.

Partener de monitorizare: mediaTRUST România

Parteneri academici: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea, Universitatea Națională „George Enescu” din Iași și Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” din Iași din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Echipa de creație: Radu Manelici + Sebastian Pren

***

 

Despre The Institute

 

The Institute  promoveaza industriile creative din Romania, urmarind sa contribuie la modernizarea Romaniei. The Institute initiaza si organizeaza evenimente de peste 20 de ani si a construit o comunitate ce reuneste antreprenori, profesionisti si publicul industriilor creative din Romania. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ in tara, creste si diversifica audienta atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agentiilor si manufacturilor, promoveaza antreprenorii si profesionistii creativi pe plan national si international. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societatii Civile, Internetics si Cartierul Creativ, initiator al ASAP Romania si organizator al Effie Awards Romania.

 

Despre UniCredit Bank

 

UniCredit Bank este parte a UniCredit, banca comerciala paneuropeana simpla si de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate si de Investitii, oferind bazei sale de clienti o retea unica vest, central- si est-europeana. Grupul este prezent in Romania prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management si UniCredit Services.

Show-ul lui Sergei Polunin în România, în premieră pe TIFF Unlimited, de Ziua Mondială a Baletului

Spectacolul de dans pe care celebrul dansator Sergei Polunin l-a susținut pentru prima dată în România în această vară, ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania, a fost difuzat online, în premieră, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), de Ziua Mondială a Baletului, pe 19 octombrie

 

Show-ul Sergei Polunin Up, Close and Personal, înregistrat în decorul impresionant al Castelului Bánffy din Bonțida, în prezența a peste 2000 de spectatori, poate fi văzut gratuit începând cu ora 12.00, de oriunde din lume, aici: unlimited.tiff.ro/sergei-polunin-up-close-and-personal.  

 

La TIFF 2021, Sergei Polunin a electrizat publicul dansând în Sacré, o coregrafie a artistei japoneze Yuka Oishi, bazată pe Ritualul primăverii, de Igor Stravinski, și inspirată de stilul dansatorului Vaslav Nijinski. După o discuție pe scenă, în care a oferit detalii despre parcursul său artistic atipic, Polunin le-a oferit spectatorilor prezenți la Bonțida o surpriză memorabilă, dansând pe melodia Take Me to Church a lui Hozier. 

Sergei Polunin - Up, Close and Personal_319 - 2021.07.29 - Nicu Cherciu _ NIC_4035 - web

Întâlnirile cu iubitorii de dans, cu tinerii balerini prezenți la masterclass-ul său și cu spectatorii documentarului Dancer au fost memorabile și pentru Sergei Polunin, care s-a declarat impresionat de primirea de la Cluj.

 

„Ca artist, urci pe scenă pentru public. Eu sunt destul de timid, îmi place energia pe care mi-o transmite publicul, dar nu atât de mult și atenția pe care o primesc. Pe scenă, însă, strălucesc și acolo simt că mi-e locul”, a mărturisit artistul, care și-a continuat ulterior călătoria prin România.

 

Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen și călătorește în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o. 

 

Spectacolul de la Cluj a fost prezentat de Polunin Ink. și PiArt Vision.

 

O serie de filme de la TIFF 2021 pot fi văzute deja pe unlimited.tiff.ro: serialul rusesc Șase locuri goale/ Six Empty Seats, ajuns la episodul 7, The Whaler Boy (câștigătorul Trofeului Transilvania), Marygoround (Competiție), Los inocentes, Lobster Soup (Focus Spania). 

Sergei Polunin - Up, Close and Personal_477 - 2021.07.29 - Nicu Cherciu _ NIC_4294 - web

***

TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro) e cinemaul alternativ de acasă, cu filme independente, premiate, semnate de cineaști care provoacă și inspiră. Selecția include filme-reper de François Truffaut, David Lynch, Xavier Dolan, Abbas Kiarostami, Claude Chabrol, dar și titluri premiate la TIFF sau în alte mari festivaluri. Periodic, cinefilii au parte de surprize: parteneriate cu festivaluri, colecții de interviuri InspiraTIFF, premiere gratuite, teatru și gale live. 

Platforma e disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile și TV) și poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual, doar de pe teritoriul României.

 

Workshop de Commedia dell’Arte în cadrul proiectului european Poetic Invasion of the Cities

Workshopul de Commedia dell’Arte – The Labyrinth of Masks, din cadrul proiectului european Poetic Invasion of the Cities (PIC) a început zilele acestea la Sibiu și se va desfășura online până în 22 octombrie.

În cadrul acestui eveniment susținut de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, artiștii Claudia Contin Arlecchino și Luca Fantinutti le dezvăluie participanților tehnicile speciale și particularitățile Commedia dell’Arte.

Atelierele sunt dedicate studenților si absolvenților Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte a Facultății de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” Sibiu, având și sprijinul cadrelor didactice ale ULBS.

Claudia Contin Arlecchino este o actriță italiană, dar și regizor, scenograf și profesor de teatru, autoare de eseuri și texte teatrale publicate în mai multe limbi. Este cunoscută în lume ca fiind prima femeie care a reinterpretat personajul masculin al Harlequin, unul dintre cele mai interesante personaje din Commedia dell’Arte. Claudia Contin Arlecchino colaborează îndeaproape cu artistul grafic, fotograful și muzicianul Luca Fantinutti, care este directorul multimedia și de grafică al studioului Porto Arlecchino.

FotoNuova2018E

Despre Poetic Invasion of the Cities

Poetic Invasion of the Cities este o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale. Acest proiect multidisciplinar își propune să ajungă la un public nou din comunitățile urbane implicate, inclusiv cel aflat în zone defavorizate. În acest scop, utilizează competențele artistice și resursele strategice specifice artelor stradale pentru a dezvolta metode inovatoare de a ajunge la publicul-țintă.

De asemenea, implică profesioniști și artiști din domenii diverse, care pot transforma mijloace culte de expresie artistică într-o experiență plăcută și ușor accesibilă pentru oricine. Muzica clasică, baletul și anumite forme de teatru sunt reinterpretate și prezentate spectatorilor din toate mediile sociale într-o manieră nouă. Evenimentele se desfășoară în afara sălilor de spectacol consacrate, artele spectacolului ajungând astfel în spații unde nu au fost prezente niciodată.

Liderul de proiect este Comune di Montegranaro (Italia) – organizator al Veregra Street International Festival, iar partenerii sunt: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – organizator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Neue Gruppe Kulturarbeit (Germania) – organizator al festivalului LA STRADA. International Street Performance Festival din Bremen și Open Street aisbl (Belgia) – rețea europeană dedicată teatrului de stradă.

Despre un zâmbet frumos cu Dr. Adina Sîrbu, Clinica Aesthetica

După ce am vorbit despre tratamentele ortodontice și importanța acestora, în materialul de astăzi am stat de vorbă cu Dr. Adina Sîrbu despre zâmbet.

Dr. Adina Sîrbu ne-a vorbit despre problemele ce pot afecta dantura și tratamentele necesare, pe care le găsim în cadrul Clinicii Aesthetica. În plus, aflăm definiția unui zâmbet frumos, din punctul de vedere al unui specialist, cum îl putem înfrumuseța și apoi cum îi putem menține frumusețea.

 

Zâmbetul este de multe ori primul lucru pe care îl observăm la o persoană. Cum ați defini un zâmbet frumos?

Un zâmbet frumos este un zâmbet sănătos, care arată că suntem preocupați de sănătatea și frumusețea dentară. Este un zâmbet în care dinții sunt albi, sănătoși, fără leziuni carioase sau inflamație gingivală. Un zâmbet frumos înseamnă că dinții au o formă corectă, sunt în armonie cu forma feței și sunt corect aliniați.

clinica aesthetica 1

Tot acesta este cel care ne crește sau, dimpotrivă, ne afectează încrederea de sine. Ați întâlnit oameni cu stima de sine scăzută cauzată de o astfel de problemă dentară? Dacă da, cum s-a schimbat starea acestora în urma remedierii problemei?

Ortodonția, specialitatea dentară care se ocupă cu alinierea dinților, implică realizarea unor fotografii dentare la începutul tratamentului. Majoritatea pacienților care se prezintă la noi la clinică își doresc să aibă un zâmbet frumos și sănătos și de cele mai multe ori ne împărtășesc faptul că ei își doresc să poată zâmbi. Mulți dintre ei ne mărturisesc faptul că ei nu zâmbesc niciodată din cauza faptului că dinții lor nu sunt frumoși.

Pe de altă parte, la finalul tratamentului ortodontic toți zâmbesc cu mare încredere și sunt foarte fericiți și mulțumiți că pot face acest lucru.

Împlinirea este extraordinar de mare și în cazul nostru, al echipei Clinicii Aesthetica, atunci când vedem rezultatele muncii noastre și efectul asupra pacienților.

 

Când vorbim despre dantură există numeroase probleme la care putem face referire. Care sunt cele mai frecvente probleme și ce tratamente sunt disponibile în cadrul Clinicii Aesthetica?

Problemele dentare sunt foarte diverse: de la inflamații gingivale, la carii dentare sau spații de extracții care sunt inestetice. De asemenea, o altă afecțiune des întâlnită este înghesuirea dentară pe care este recomandat să o tratăm întâi ortodontic și doar dacă dorim să schimbăm forma dinților să recurgem la fațete dentare. Aceasta este stomatologia minim invazivă care trebuie adusă la cunoștința fiecărui pacient.

În cadrul Clinicii Aesthetica avem toate specialitățile dentare: ortodonție, implantologie, protetică, parodontologie și stomatologie generală, astfel încât le putem oferi pacienților toate serviciile de care au nevoie pentru a reuși să obțină rezultatele dorite.

 

Pe lângă problemele mai grave și culoarea poate fi un aspect deranjant. Ce ne puteți spune despre albirea dinților? Care sunt tehnicile clinicii și cu ce recomandări vin acestea?

Albirea dentară poate deschide culoarea dinților cu 5-6 nuanțe, iar acest lucru se poate face în clinica noastră cu ajutorul lămpii Zoom. Este o procedură care durează 15 minute și care,  datorită luminii produse de lampă, accelerează capacitatea gelului de albire folosit. 

Înainte însă de a face acest procedeu, medicul specialist trebuie să efectueze un control stomatologic și să trateze afecțiunile, în cazul în care acestea există. Așadar,  înainte de procedura de albire trebuie tratate cariile dentare, inflamația gingivală și trebuie făcută o igienizare a cavității orale.

clinica aesthetica 2

 

Dar despre fațetele dentare? Cui sunt recomandate? Este o tehnică dificilă pentru pacient? 

Fațetele dentare le recomandăm atunci când trebuie modificată forma și culoarea dinților.

Este o procedură care presupune inițial realizarea unei simulări digitale a formei pe care dorim să o obținem. Simularea este realizată cu ajutorul unor softuri specializate, ținând cont de forma feței, dar și de ocluzia sau mușcătura dentară. După ce stabilim forma corectă pe care trebuie să o aibă dinții, cu ajutorul unor fațete de probă se verifică felul în care acestea se potrivesc fizionomiei pacientului.

 

Ca în cazul altor industrii, există uneori tendința de exagerare. În ce moment intervine sfatul medicului? Se ține cont de acesta?

Exagerarea apare atunci când pacientul vrea să-și facă planul de tratament singur, după informațiile culese de  către acesta din diferite medii. Tocmai de aceea, este nevoie de discuții avute cu medicul specialist care trebui să îi explice corect, într-o modalitate ușor de înțeles, pacientului diagnosticul, dar și planul de tratament. Astfel, sunt șanse mari ca pacientul să înțeleagă și să accept recomandările medicului.

Clinica Aesthetica(2)

 

Tot pentru a ne înfrumuseța zâmbetul, putem apela la implant dentar. Cui se adresează această tehnică? 

Implantul dentar se folosește atunci când avem extracții dentare. Acestea sunt dispozitive medicale, fabricate din nichel-titan, un aliaj biocompatibil care se va insera în locul dintelui extras. Este important să apelăm la aplicarea implantului, cât mai repede după pierderea dinților pentru a evita pierderea osoasă.

 

Cum menținem un zâmbet frumos, după ce am parcurs pașii necesari înfrumusețării?

Un zâmbet frumos se menține având grijă de sănătatea dinților, având o alimentație sănătoasă, evitând excesul de zaharuri și băuturi dulci și acidulate, folosind o tehnică de periaj corectă, folosind paste de dinți cu fluor, calciu, dușul bucal și apa de gură. Nu trebuie să uităm nici de ața dentară, pe care o putem folosi și dacă avem aparat ortodontic cu brackeți și care protejează zonele interdentare de apariția cariilor.

Clinica Aesthetica(5)

Cât de des se recomandă vizita la medicul stomatolog?

Vizitele regulate la stomatolog, o dată la 6 luni, sunt extrem de importante pentru prevenirea sau depistarea precoce a afecțiunilor dinților, gingiilor sau mucoaselor bucale. Dacă acestea sunt făcute la timp, este mai simplu și chiar mai puțin costisitor pentru pacient să aibă un zâmbet frumos și sănătos.

 

Mai multe despre tratamentul ortodontic regăsiți pe www.thewoman.ro.

Despre Dr.Adina Sîrbu

Dr.Adina Sîrbu este cea care a pus bazele clinicii stomatologice Aesthetica din Cluj-Napoca, unul dintre puținii medici din țară care a absolvit cursul de specializare de doi ani FACE/Roth-Wiliams din Viena, specializându-se în tratamentul ortodontic al copiilor, cât și al adulților.

Dr. Adina Sîrbu este medic primar cu specializare în ortodonție și ortopedie dento-facială. În plus, aceasta este specializată în tratamentul patologiei articulației temporo-mandibulare în urma absolvirii programului de doi ani susținut în San Sebastian, Spania, de către unul dintre cei mai mari specialiști din lume în acest domeniu.

Dr. Adina Sîrbu a participat și a lecturat în cadrul a numeroase conferințe internaționale care au avut loc atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. Tocmai de aceea, dr. Sîrbu a decis ca membrii echipei clinicii pe care o conduce să fie și ei prezenți constant la conferințele naționale și internaționale pentru a fi la curent cu cele mai noi tendințe din domeniul lor de activitate.

Editor:

2021 TW MARA RUSU

„Fiecare design spune o poveste, povestea celei care poartă produsul.” | Diana Boje, Owner Diana Boje Store

Deși este un designer vestimentar la început de drum, Diana Boje a reușit să construiească un brand care îi poartă numele, bazându-se pe concepte precum handmade, sustenabilitate, personalizare.

Pasionată de modă dintotdeauna, Diana a trecut printr-un întreg proces de căutare pentru a ajunge astăzi aici – în cel mai important și cel mai frumos punct” al vieții ei. 

Diana crede cu tărie în ideea conform căreia cartea de vizită a brandului ei este chiar experiența de cumpărare. Mizează pe un stil simplu și curat atunci când creează, iar unul dintre cele mai frumoase aspecte ale brandului ei este faptul că clienta își poate personaliza piesa vestimentară dorită. Despre toate acestea, și nu numai, ne-a povestit Diana în interviul de azi.

 

Care este povestea ta? Cum ai ajuns în acest punct al vieții tale?

Bună tuturor! Vreau încep prin a mulțumi v-ați gândit la mine, este o adevărată onoare. numesc Diana Boje și reprezint brandul cu același nume. Povestea mea e una simplă, pentru a ajunge în acest punct a fost nevoie în primul rând de foarte multă muncă și răbdare.

Lucrurile nu se întâmplă atunci când vrei, ci mai degrabă când ești pregătit le primești.

Ce pot spun cu certitudine e sunt în cel mai important și cel mai frumos punct al vieții mele.

 

Ai menționat faptul că ai fost pasionată încă de mică de tot ceea ce înseamnă creație. Ai știut dintotdeauna că vei deveni designer vestimentar sau copilul Diana avea alte planuri?

Copilul Diana a fost dintotdeauna pasionat de tot ceea ce înseamnă ținute. Țin minte și acum cum făceam hăinuțe păpușilor sau pierdeam în ținutele mamei, terminând în cele din urma îmbrăcată cu ele… spre amuzamentul tuturor. Cu toate acestea, nu am fost foarte hotărâtă de la început și nu am avut un scop și un drum bine stabilit. A fost un întreg proces de căutare și modelare a mea, până aici.

Diana Boje 3

 

Ești un designer la început, iar segmentul de fashion este din ce în ce mai aglomerat. Cu ce se diferențiază brandul Diana Boje de multitudinea brandurilor de fashion existente?

Brandul Diana Boje se diferențiază de restul brandurilor prin două lucruri importante: design și calitate. Mizez pe un stil simplu și curat, fiecare design spune o poveste, povestea celei care poartă produsul. Mereu am o comunicare foarte strânsă și deschisă cu persoana care urmează poarte creația Diana Boje, construind povestea împreună.

 

Care au fost cele mai grele momente înainte de crearea brandului tău? Dar după lansarea acestuia?

Brandul a fost în schițe de foarte mult timp, însă în pandemie am avut „răgazul” necesar pentru a pune ideile pe foaie și a materializa câteva dintre ele. Cel mai greu a fost până la concretizarea brandului și efectiv vânzarea primelor produse. Pe parcursul drumului până aici , am întâlnit oameni minunați, care m-au ajutat enorm și fără de care nu fi fost acum în punctul acesta.

În concluzie, nimic nu se obține ușor, e o muncă continuă către evoluție și succes. Mintea ta nu obosește niciodată, e mereu în căutare de idei și obiective. Drumul nu e ușor, dar e extraordinar de frumos.

 

Pe lângă un design frumos acorzi o mare atenție și împachetării produselor, practic oferi clientului o experiență. Toate aceste detalii costă însă atât timp, cât și bani și multe branduri aleg să nu procedeze la fel. Care sunt motivele din spatele acestei decizii și cum crezi că ajută aceasta brandul?

Cred cu desăvârșire în ideea conform căreia cartea de vizită a brandului este experiența de cumpărare dată de acesta. De la țesătura de calitate, până la împachetarea în cel mai mic detaliu, toate contribuie la identitatea brandului. Mi-am dorit de la început o identitate perfectă care definească brandul. Reacțiile clientelor când primesc produsul precum și dorința lor de a reveni, e cea mai mare mulțumire care îmi confirmă de fiecare dată, lucrurile sunt cum mi-am dorit.

 

Articolele brandului au adesea brodate diferite mesaje sau simboluri. De unde te inspiri?

inspir evident din online, din reviste, dar cea mai mare inspirație o iau de la persoanele care urmează poarte creațiile mele. Cum am spus și înainte, am o foarte bună comunicare cu ele, ajută extrem de mult îmi dau seama ce își doresc și ce le caracterizează.

Diana Boje 1

 

Creațiile tale sunt handmade și multe dintre acestea sunt brodate, în totală opoziție cu curentul fast fashion realizat de brandurile cunoscute. Cum se raportează publicul la brandul tău din acest punct de vedere?

Publicul brandului este unul bine definit, clientele caută în primul rând calitate și îmbrățișează cu mult drag ideea de handmade. Apreciază faptul își pot pune amprenta pe produs, practic îl pot personaliza cu mici detalii brodate, e un aspect de care multe dintre ele țin cont atunci când își achiziționează un produs.

 

Pe lângă designer, acum ai devenit și antreprenor. Care sunt diferențele și cum le-ai resimțit? Când ai simțit pentru prima dată că brandul tău prinde contur?

Antreprenorul și designerul, practic sunt două „persoane” diferite. Prin ochi uneia se văd cifrele și prin ai alteia creația.

Adevărul e simt mult mai bine în a doua postură, fie vorba între noi, dar recunosc și cea de anteprenor e extrem de importantă, deși e una nouă pentru mine. Pe cele două le simt în strânsă legătură, practic cifrele dictează direcția de mers a creației. Brandul a prins contur după aproximativ șase luni de muncă și investiții.

Diana Boje 4

 

Care sunt planurile tale de viitor? Cum vezi evoluția brandului?

În viitor mi dori tare mult deschid un magazin fizic de prezentare, atât în România, cât și în străinătate. E un vis, dar vreau trec prin fiecare etapă și bucur de ea. Și daca e devină realitate, îl primesc așa cum se cuvine.

 

Tocuri sau flat shoes? – Flat shoes

Piesa preferată din colecțiile Diana Boje: Piesa preferată este cămașă ivory cu broderie, îmi e dragă pentru e printre primele piese create.

Designerul tău de modă favorit: Jacquemus

Dacă ai putea folosi doar câteva cuvinte pentru a descrie moda, acestea ar fi: Less is more

Ce te motivează: Faptul am ajuns până aici motivează continui

Note to self: Remember why you started

 

Piesele vestimentare create de Diana pot fi găsite aici.

 

Editor:

2021 TW MARA RUSU

DIPLOMA 2021: Perspectiva Mirelei Bucovicean, jurat și ambasador

După ce zilele trecute am aflat perspectivele unor participante ale Festivalului DIPLOMA 2021, a venit momentul să aflăm un punct de vedere din partea unui jurat.

Mirela Bucovicean, Fondator Molecule F, este jurat în cadrul categoriei „Fashion”. Aceasta este alături de DIPLOMA de la prima ediție, iar anul acesta, pe lângă rolul de jurat, Mirela este și ambasador al festivalului. Ne-a împărtășit părerea despre noua generație de creatori și ne-a vorbit despre implicarea ei în DIPLOMA, despre rolul de jurat, dar și despre cum consideră că ar trebui să fie sprijinite industriile creative.

Expozițiile DIPLOMA 2021 mai pot fi vizitate weekendul acesta, la Combinatul Fondului Plastic, București.

diploma (6)

Povestește-ne puțin despre implicarea ta în DIPLOMA 2021: ce presupune, cum ai primit vestea și cum ți se pare această experiență.

Sunt alături de DIPLOMA încă de la început, de acum 8 ediții. Pentru mine este onorant să fac parte dintr-un juriu de experți în domenii diferite din zona artelor. Faptul că anul acesta sunt și ambasador al acestui festival aduce cu sine o responsabilitate și o implicare crescute. E o ipostază nouă și pentru mine, de care mă bucur, dincolo de a juriza lucrările secțiunii de fashion, alături de alți specialiști pentru care am un respect deosebit.  

Cu ce așteptări ai primit provocarea de a fi jurat în cadrul festivalului?

Cum spuneam, sunt de la începuturi parte din universul DIPLOMA, ceea ce mă ajută să privesc în retrospectivă și să realizez ce generații de designeri au venit din urmă, câtă creativitate emană și cât de multe au de zis!

În plus, sunt conectată la activitatea universitară a studenților și a masteranzilor din cadrul universităților de artă și de design din țară de mai bine de 8 ani, prin bursele Molecule F pe care le acordăm acestora. Pentru noi este important să le urmărim evoluția, să-i susținem, prin promovare și vânzare. Ceea ce se întâmplă la DIPLOMA este accesul la o pepinieră de design de fashion și este locul de unde ne luăm informație și viitoare colaborări.

diploma (4)

Care sunt principalele criterii după care te vei ghida în momentul jurizării?

Când mă uit la lucrările unui designer, mă interesează în primul rând să-i văd amprenta creativă, acel fir roșu al colecției. Apoi, caut unitatea în prezentare, dar și urmărirea direcției creative, de la concept, la execuție. Atenția la micile detalii, știi, nu degeaba se spune, dar chiar face diferența.  

 Care sunt cele mai mari provocări pentru un jurat?

Cred că cel mai important este să-ți poți menține obiectivitatea și să te poți conecta la realitate fără a lua în calcul preferințele personale. Apoi, este o muncă de studiu, pentru că fiecare lucrare are descriere de concept, schițe și execuție. Este nevoie, deci, să conectăm toate aceste informații pentru a evalua rezultatul final. Dar e o muncă frumoasă, cu lucrări speciale.

Anul acesta la DIPLOMA, de pildă, am avut înscrieri record, de peste 500 de lucrări, ceea ce demonstrează interesul crescut al noii generații de a-și face vocea cunoscută. S-au înscris din 9 orașe și 92 de lucrări au fost selectate de către noi, un board creativ format din 42 de specialiști în domenii diverse conexe cu arta.

diploma (3)

Cum se prezintă concurenții? Cum sunt lucrările expuse în cadrul DIPLOMA 2021?

Expoziția este, și în acest an, spectaculoasă! Lucrările alese sunt cele care au întrunit cele mai multe puncte din partea juraților, deci, în consecință, sunt cele pe care le considerăm cele mai bune.

Expoziția include lucrări din 16 specializări, precum fashion, ceramică, design de obiect, arhitectură, pictură, urbanism, fotografie sau arte grafice. Pe toate le puteți vedea încă, până duminică, la Combinatul Fondului Plastic, și-o să vă placă! Sunt 1,500 mp de creativitate, asta spune multe! Pentru cei care nu pot ajunge acolo, îi invit să acceseze turul virtual disponibil la digital.diplomafestival.ro.

diploma (5)

Cum vezi tu noua generație de designeri? De ce are nevoie pentru a se remarca? Dar pentru a concura cu standardele din străinătate?

Noua generație îmi pare mai pragmatică, mai orientată către finalitatea modei. Creațiile sunt fie duse către zona de purtabilitate, fie către cea de teatralitate, acolo unde este multă nevoie de act creativ dus în absolut. Curentele abordate sunt diverse, de la ludic și boem, la modernism și sustenabilitate.

În privința carierei tinerilor artiști, trebuie subliniat faptul că, oricât de talentați ar fi, și sunt foarte talentați, este nevoie de multă muncă, determinare și consecvență. O susținere constantă din partea celor care apreciază designul, a consumatorilor și, de ce nu, a autorităților, sunt elemente obligatorii în dezvoltarea artelor.   

diploma (2)

De cele mai multe ori, tinerilor designeri le este greu să se remarce, iar astfel de evenimente sunt bine-venite pentru a ajuta noua generație. Care este perspectiva ta asupra evenimentelor de acest gen? Consideri că este nevoie de mai multe astfel de activități?

Sigur că evenimentele de acest gen ne impulsionează să credem în viitorul artei din România și îi ajută pe acești tineri creatori să creadă în ei și în munca lor. Festivalurile precum DIPLOMA pun o cărămidă importantă în antreprenoriatul cultural și artistic. Însă și lor le trebuie susținere, la nivel macro. E necesar mai mult ca oricând să ne activăm în acest sens, cu implicare 360 grade pentru dezvoltarea businessurilor din industria creativă.

Altfel, vom avea doar evenimente punctuale lăudabile și e păcat. Trebuie susținuți și organizatorii de astfel de expoziții ca să poată continua, prin amplificarea mesajului lor, dar și aceste generații de artiști și inclusiv publicul – să ne putem hrăni din artă constant și să ne bucurăm de ea.

diploma (1)

Ce ai sfătui un designer la început de drum?

Să știe ce și cui îi vinde, să se promoveze, să gândească în termeni de business – dacă vrea propriul brand sau să studieze foarte mult – dacă vrea să rămână strict în zona de creație.

Despre Mirela Bucovicean

Mirela Bucovicean are imprimat în ADN flerul pentru calitate. Un simț estetic aparte pentru beauty și marketing, a adunat de-a lungul carierei experiență în diverse domenii ca jurnalism, PR, publicitate, vânzări, imobiliare, investiții sau retail. 

A fondat Molecule F în 2010, prima platformă online care promovează designerii români, o capsulă care demonstrează talentul industriei fashion din România.

De 22 de ani lucrează cu pasiune și dedicare. Cu peste 13 industrii în care a activat, Mirela este mentorul și profesorul care are experiența și cunoștințele necesare pentru a inspira tinerii și studenții care vor să învețe și să rezoneze cu ideile și filosofia ei de business.

Editor:

2021 TW MARA RUSU

Sport Time Trade, distribuitorul Nike în România, deschide magazinul Nike din Iulius Mall Cluj

Sport Time Balkans anunță deschiderea magazinului Nike din Iulius Mall Cluj, într-un nou format de retail. Cu o suprafață de aproximativ 250 mp și un concept de retail ultra-modern, magazinul Nike pune la dispoziția clienților săi cele mai noi colecții de alergare și antrenament fitness, baschet, precum și ultimele colecții Nike Sportswear pentru timpul liber.

IMG_4640

„Deși ne aflăm într-un context dificil, continuăm implementarea planurilor noastre de extindere. Îmi face plăcere să anunț deschiderea magazinului Nike din centrul comercial Iulius Mall Cluj, la doar trei zile de la inaugurarea magazinului nostru din Iulius Town Timișoara. Magazinul Nike își așteaptă clienții cu un design nou, modern, dinamic și cu ultimele colecții ale brandului”, afirmă Gabriel Maranca, Director General Sport Time Trade România & Bulgaria.

IMG_4573

Magazinul Nike din Iulius Mall Cluj este situat la etajul I și își așteaptă clienții cu oferte surpriză pentru zilele de deschidere.

 

DESPRE GRUPUL SPORT TIME

Sport Time Balkans este partenerul și distribuitorul exclusiv Nike din anul 2014, pentru 6 teritorii din regiunea Balcanilor și detine acorduri comerciale pentru încă două țări. începând cu 1 iunie 2020, compania a preluat distribuția exclusivă a brandului Nike pentru Romania și Bulgaria.

în prezent, compania operează numeroase magazine Nike și va continua să deschidă în viitorul apropiat noi locații și să lanseze noi concepte inovatoare de retail în întreaga regiune. Sport Time Balkans este permanent dedicat promovării sportului și unui stil de viață sănătos, oferind în același timp produse și servicii premium către milioane de clienți din toată regiunea Balcanilor.

IMG_4628

 

 

DESPRE NIKE

NIKE, Inc., cu sediul în Beaverton – Oregon, este leader internațional în design, producție și distribuiție de încăltăminte, îmbrăcăminte, echipamente și accesorii sportive autentice pentru o largă varietate de activități sportive. Printre brandurile deținute de NIKE, Inc. se numară și Converse, recunoscut pentru colectiile sale de sneakers, imbracaminte si accesorii casual.

Mai multe noutăti și alte informații financiare sunt disponibile la http://investors.nike.com și http://news.nike.com/ sau la @nike pe Instagram.

„Ziua Șanselor la Viață”: 100 de femei pot beneficia gratuit de o evaluare imagistică a sânilor

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființare, Donna Medical Center lansează campania socială „Ziua Șanselor la Viață”, prin care 100 de femei vor beneficia gratuit de o evaluare imagistică de rutină a sânilor. Fondată în anul 2011, Donna Medical Center reunește astăzi în cele două clinici medicale ale sale o echipă de 60 de medici supra-specializați în îngrijirea sănătății femeii.

Întrucât luna octombrie este recunoscută la nivel global drept luna conștientizării importanței luptei împotriva cancerului de sân, Donna Medical Center celebrează cei 10 ani de existență pe piața din România prin campania socială „Ziua Șanselor la Viață”. Prin implicarea pro bono a medicilor Centrului de Excelență în Imagistica Sânului, clinica oferă gratuit pentru 100 de femei câte o evaluare imagistică de rutină a sânilor, o mamografie digitală cu tomosinteză sau o ecografie mamară, în funcție de vârstă.

În perioada 11-19 octombrie orice doamnă sau domnișoară cu vârsta minimă de 30 de ani care își dorește să participe la „Ziua Șanselor la Viață” se poate înscrie gratuit pe pagina oficială a campaniei (https://www.donna-medicalcenter.ro/ziua-sanselor-la-viata-2021.html). În data de 20 octombrie vor fi anunțate beneficiarele investigațiilor gratuite care vor avea loc sâmbătă, 23 octombrie în cadrul clinicii Donna Medical Center din București, str. Traian nr. 234.

Dr. Teodorescu Elena Claudia & Vlad Teodorescu

„În fiecare an, în România, aproximativ 10.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de sân, una dintre cele mai frecvente forme de cancer și principalul factor de mortalitate prin cancer la femei. Este foarte important să conștientizăm rolul pe care îl au controalele de rutină ale sânilor, ce permit medicilor să depisteze precoce orice posibilă modificare la nivelul acestora, înainte de a se face simțită la autopalpare, când șansele de vindecare scad drastic dacă vorbim de o formațiune malignă. Lipsa timpului, frica de diagnostic, neîncrederea în doctori, teama de durere sau fobia de clinici medicale sunt deseori folosite ca scuză pentru a nu veni la control, însă toate acestea pot veni la pachet cu consecințe foarte grave. De la înființare, Donna Medical Center și-a propus să fie alături de femeile din România și să le încurajeze să își pună sănătatea pe primul loc. Este foarte important ca fiecare femeie să fie stăpână pe sănătatea ei”, a declarat Dr. Teodorescu Elena Claudia, Fondator și Director Medical Donna Medical Center.

Din 2011 până acum, clinicile Donna Medical Center au fost alături de peste 100.000 de pacienți la care s-au efectuat peste 200.000 de consultații de specialitate și investigații de imagistică medicală, salvând viața a mii de pacienți printr-un diagnostic precoce și corect.

„Donna Medical Center reprezintă astăzi un standard de excelență în ceea ce înseamnă diagnosticul cancerului mamar, cancerelor genitale sau al altor afecțiuni maligne complexe, iar acest lucru a fost posibil prin atragerea de medici de înaltă competență și specializare, precum și de investiții de peste 3 milioane euro în tehnologie high-end, realizate în cei 10 ani de activitate. Ne luăm angajamentul să susținem în continuare acest standard, investind constant în aparatură medicală performantă și oferind astfel cele mai bune soluții de diagnostic sau tratament pacienților care au încredere în noi și își pun zi de zi sănătatea în mâinile noastre”, spune Vlad Teodorescu, Managing Partner Donna Medical Center.

În primul an de activitate, Donna Medical Center a pornit cu o echipă de mai puțin de 5 medici și o cifră de afaceri de 150.000 euro. De aici, a urmat o dezvoltare graduală, organică, iar în prezent, deține 2 clinici medicale dotate cu tehnologie de ultimă generație, o cifră de afaceri în anul 2020 de peste 2,8 milioane euro, iar pentru anul 2021, estimările sunt pentru o cifră de afaceri de 4 milioane euro.

Donna Medical Center numără peste 60 de medici colaboratori în specialități medicale diverse, precum Radiologie-Imagistică medicală, Obstetrică-Ginecologie, Endocrinologie, Chirurgie, Oncologie sau Cardiologie.

 Donna Medical Center

***

Despre Donna Medical Center

Clinică privată de sănătate, fondată în 2011, de dr. Elena Claudia Teodorescu, medic radiolog specializat în Imagistica Sânului, din dorința de a înființa o clinică dedicată sănătății femeii, un loc unde fiecare femeie să poată beneficia de o evaluare profesionistă a stării de sănătate, să fie sigură că este bine, într-un cadru cald, intim și primitor, care să o ajute să se relaxeze și să scape de anxietatea tipică vizitelor medicale.

Donna Medical Center înseamnă astăzi două clinici medicale ce reunesc Centrul de Excelență în Imagistica Sânului, Centrul de Imagistică Avansată, Centrul specializat de Ginecologie și Obstetrică, precum și alte specialități medicale complementare.

Misiunea centrului este de a oferi pacienților săi un diagnostic de expert, sigur, precoce și de încredere, astfel încât aceștia să nu mai necesite o a doua opinie medicală. Acest deziderat este posibil prin construcția unor echipe de medici supraspecializați în diferite nișe medicale, ce beneficiază de dotări tehnologice lider mondial, precum mamograful digital 3D cu tomosinteză Hologic sau aparatul RMN 3 Tesla Siemens Magnetom Vida, atingând astfel cel mai înalt standard în diagnosticul avansat al cancerului de sân, cancerelor genitale, precum și al altor afecțiuni complexe.

Operele din România deschid luna aniversară Virginia Zeani

Programul a debutat pe 10 octombrie, cu spectacolul La Bohème, de Giacomo Puccini, prezentat în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, ediția a XLV-a.

 

Soprana Virginia Zeani, una dintre cele mai strălucitoare stele ale operei, iubită de critică și de public deopotrivă și prețuită de lumea academică internațională, este sărbătorită în România, la inițiativa Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani” și a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Toate teatrele lirice naționale îi dedică spectacole Virginiei Zeani în octombrie, luna în care L’Assoluta va împlini 96 de ani. În perioada 10-31 octombrie, muzicienii îi aduc un omagiu artistei de legendă, pentru imensa ei contribuție la dezvoltarea operei mondiale și pentru munca sa valoroasa în slujba culturii, la nivel global.

Pentru 30 de ani ”prima donna assoluta” a marilor scene internaționale și pentru tot atâta timp profesor emerit de muzică al Universității Indiana din Statele Unite, Virginia Zeani este un important reper al lumii culturale și unul dintre cele mai puternice simboluri ale României. Pentru a elogia acest parcurs de excelență, Craiova, Constanța, Timișoara sau Bucureștiul, alături de Brașov, Galați, Cluj-Napoca sau Iași, îi aduc un omagiu artistei născute pe 21 octombrie, în satul Solovăstru din Mureș. Din dragoste și imens respect pentru Doamna Virginia Zeani, acestui demers i se alătură Filarmonica de Stat și Episcopia Greco-Catolică din Oradea, consecvenți promotori ai parcursului profesional al sopranei de legendă.

 Zeani.

„Este un privilegiu și o misiune pentru Opera Națională Română din Cluj-Napoca, un reper cultural european și primul teatru liric al României, să ducă mai departe mesajul de excelență al uneia dintre personalitățile transilvane emblematice, cu relevanță la nivel național și internațional. Omagiem o voce imensă, modelată de pasiune, și un parcurs profesional exemplar, ghidat de înalte valori profesionale și morale. Sărbătorim în acest fel însăși opera, omagiind o legendă în care se întâlnesc toate avatarurile teatrului liric ale secolului trecut. Misiunea noastră este să împărtășim harul și o facem cu bucurie mai ales acum, evocând impresionantul palmares al unei artiste care a fermecat lumea prin viziune și educație – păstrându-și totodată, modestia, gentileţea și iubirea pentru ceilalți. Sper ca acest fermecător simbol să aducă încă o dată mulți oameni laolaltă, fie și doar în spațiul virtual, sub cupola iubirii pentru muzică și frumos”. – Lect. univ. dr. Florin Estefan, Manager General al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

Sărbătorim acest moment, încredințați că artiștii de operă rămân neatinşi de trecerea anilor și că acel eu care a strălucit cândva pe scenă rămâne veșnic tânăr. Cu ochi de smarald şi un farmec scenic radiind pasiune, Virginia Zeani, „Sarah Bernhardt a teatrului de operă”, și-a păstrat reputația în epoca marilor dive în arta lirică mondială. Maria Calles însăși spunea, cândva, că Virginia Zeani este singura artistă lirică din lume care-i poate da emoții. A susținut spectacole în Anglia în anul încoronării Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a păstrat, pe toată durata carierei sale artistice, relații apropiate cu Principatul Monte Carlo. Compozitorul Francis Poulenc a creat o operă special pentru ea, a fost decorată de Regele Farouk al Egiptului și l-a susținut, încă de la începutul carierei sale pe Plácido Domingo.

Devenise atât de respectată, încât tatăl lui Pavarotti a rugat-o cândva să-i ajute băiatul, talentat, dar timid, să-și găsească drumul în lumea artistică. Andrea Bocelli i-a făcut o reverență, într-un clip transmis iubitorilor de operă din toată lumea, mulțumindu-i Virginiei Zeani pentru lecțiile de canto pe care i le-a oferit, cândva, la Torino.

Munca ei a fost recunoscută cu peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și este deţinătoarea Decoraţiei Regale “Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de regele Mihai I al României. Poate că a fost o vreme mai puțin cunoscută publicului larg din țara ei natală, dar asta pentru că a avut trei vieţi, așa cum a spus-o în memoriile sale: una în România, până la 21 de ani, alta în Italia – până la 55, şi a treia în Statele Unite.Virginia Zeani trăiește în prezent în Florida, undeva, pe un țărm al Atlanticului, ferit de ierni aspre și doar din când în când vizitat de uragane capricioase…

„Virginia Zeani a ajuns în România pentru ultima oară în 2011. Am avut privilegiul să o reîntâlnesc câțiva ani mai târziu, în Statele Unite. Am avut unul dintre acele momente, rare şi incredibil de preţioase, în care am iubit felul în care timpul şi aerul s-au adunat în jurul meu şi mi-au oferit bucuria unei asemenea întâlniri. Ştiţi, e senzaţia aceea de prea mult, prea frumos, prea bine, ca atare prea de necrezut. Fiind aşa de neverosimilă, te apropii de ea în vârful picioarelor şi nu îţi dai voie să te umple pe deplin, de frică să nu se evapore într-o clipă…” – Marius Constantinescu, Jurnalist, prezentator, producator TVR

„Sperăm ca întreaga lume culturală să ni se alăture în acest demers, valoros, generos și nobil, de omagiere a unei personalități copleșitoare. Virginia Zeani a câștigat dragostea și admirația publicului, devenind un garant al înaltelor valori și aspirații și un ambasador al spiritului și al culturii românești în lume. Sperăm, totodată, să-i avem alături pe toți iubitorii de muzică, fie și mediat, iar casele lor sau sălile operelor să răsune de aplauze. Am construit cu dragoste și admirație, respectând valorile care au guvernat destinul unei tinere care, la vârsta de 13 ani, a pornit să-și înfrunte viața dintr-un sat transilvan, ajungând diva adorată a marilor teatre ale lumii. Ducem mai departe această misiune, conștienți și onorați de simbolul prețios în slujba căruia ne-am pus entuziasmul” – Péter Kolcsár, Director Artistic al Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”

 

Virginia Zeani Anniversary

 

PROGRAM ANIVERSAR VIRGINIA ZEANI

10 octombrie 2021, LA BOHÈME, Giacomo Puccini | Opera Națională Română Timișoara

În cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, ediția a XLV-a

16 octombrieLa Traviata, de Giuseppe Verdi | Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” Constanța

16 octombrieLa Traviata, de Giuseppe Verdi | Opera Brașov

24 octombrie – Carmen, Georges Bizet | Opera Națională Română Cluj Napoca

21 octombrie Norma, Vincenzo Bellini | Opera Română București

În cadrul Programului Centenar

21 octombrie – aniversare online | Flarmonica de Stat din Oradea

27 octombrieCarmen, Georges Bizet | Opera Națională Română Iași

Vor interpreta soliștii, corul, corul de copii, baletul și orchestra

Operei ieșene, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare

28 octombrie – Samson și Dalila, Camille Saint-Saëns | Opera Maghiară din Cluj-Napoca

30 octombrieLa Traviata, de Giuseppe Verdi | Opera Națională Română Craiova

31 octombrie – Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart în Deschiderea Festivalului Internațional “Leonard” | Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați

15 decembrie – Concert aniversar | Episcopia Greco-Catolica Oradea

 Zeani V

„Dincolo de a fi un curaj transformat în responsabilitate, inițierea și dezvoltarea Festivalului Regal de Operă Virginia Zeani a fost pentru mine o misiune de credință. M-am născut în Solovăstru, satul natal al sopranei legendare, locul din care ”prima donna assoluta” a marilor teatre lirice europene a făcut primul pas din impresionantul său parcurs. Imensul ei talent ei a prins aripi pornind dintr-o lume mică. S-a lăsat inspirată de păsări, de bătrânii satului, de gâze sau de animale, așa cum avea să o spună, mai apoi, în întâlnirile cu regi și președinți sau cu adoratorii săi din toate colțurile lumii” – Marian Jurgiu, Directorul General, Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”

  

VIRGINIA ZEANI, scurtă istorie.

Probabil, cea mai distinsă și mai fermecătoare soprană din toate timpurile, cu ținută imperială și alura hollywoodiană, Virginia Zeani este ea însăşi o poveste, pe lângă poveștile ei de viaţă formidabile. Amintirile ei sunt tot atâtea momente cu valoare istorică, din întâlniri cu Vittorio de Sica sau Fellini, cu Tyrone Power, Domingo sau Grace Kelly. Povestea Virginei Zeani începe într-o Românie aflată în reconstrucție după Primul Război Mondial. S-a născut în 1925, la câțiva ani după ce ultimele rafale de tun amuțeau, lăsând în urmă în amintiri cumplite legate de teroarea și tristețea unor ani apăsători de război.

„Părinţii mei erau oameni deprinşi cu munca pământului, fără şcoală sau educaţie. S-ar putea spune că nu mă născusem în cea mai potrivită familie pentru cineva care îşi doreşte o carieră muzicală”, scria Virginia Zeani în memoriile sale.

A fost educată, la primii pași din România, de strălucita soprană din Rusia Lydia Lipkowska, cândva o mare cântăreaţă de la Opera Metropolitan – bună prietenă cu Caruso și Şaliapin. Dirijorul Narducci și cântărețul Aureliano Pertile aveau să șlefuiască decisiv acest diamant, mai târziu, în Italia.

După teroarea celui de-al Doilea Război Mondial, gândul de a părăsi țara a devenit, atât pentru Virginia, cât și pentru ai ei, un imperativ absolut. Ocazia pe care o aştepta s-a ivit abia în 1947, când avea 21 de ani și i s-a oferit o bursă de şase luni în Italia, cu aprobarea preşedintelui de atunci, Petru Groza. Virginia Zeani a fost o emigrantă săracă, venită dintr-o ţară pustiită de comunism. Nu avea altă avere în afară de propria-i voce. A ajuns la Milano în 1947, un an după ce vestita La Scala – distrusă complet într-un bombardament la 15 august 1943 -, s-a redeschis în deplina sa splendoare tradiţională. În același an ajungea la Milano și Maria Callas, dar și basul Nicola Rossi-Lemeni, bărbatul care avea să-i devină soț Virginei Zeani zece ani mai târziu. A debutat La Teatro Duse din Bologna, în Traviata. Apoi, Violetta Valéry din „Traviata” a devenit un rol-pivot al carierei sale, pe care l-a întruchipat un sfert de secol, pe toate scenele lumii. L-a jucat de peste 640 de ori, ceea ce este un record mondial absolut.

Virginia Zeani a îmbinat rolurile de soprană lirico-lejeră cu cele dramatice, cunoscând succese deosebite la Florenţa, Barcelona, Viena, Sankt Petersburg, Paris. A strălucit în fiecare rol, de la Gilda din Rigoletto și Mimi din Boema, Adina din Elixirul dragostei sau Margareta din Faust, la Somnambula, Aida, Madama Butterfly, Tatiana din Evgheni Oneghin, Manon Lescaut, Tosca, Adriana Lecouvreur, Fedora, Lina din Stiffelio, Elisabetta din Don Carlo, Desdemona din Otello, Charlotte din Werther, chiar Senta din Olandezul zburător şi Elsa din Lohengrin. Toate aceste roluri i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de „Bel Canto”.

 

 

LUNA ANIVERSARĂ “VIRGINIA ZEANI” – Inițiativă a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani” și a Operei Naționale Române din Cluj Napoca

ÎN PARTENERIAT CU:

Opera Națională Română Cluj Napoca | Opera Română București | Opera Națională Română Iași | Opera Brașov | Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați |  Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” Constanța | Opera Națională Română Timișoara |  Flarmonica de Stat din Oradea | Episcopia Greco-Catolică Oradea

https://virginiazeanifestival.com

Organizat de Asociația “Together on Top”, în parteneriat cu TVR, Sabion,  Asociația Culturală “Hai în sat”, Instituția Prefectului – Județul Mureș, Consiliul Județean Mureș și Primăria din Târgu Mureș

Coproducători: TVR, Radio România Muzical

„Când devii antreprenor sau vrei să îți crești afacerea, învățarea continuă este foarte importantă și necesară, la fel ca în medicină.” | Mirela Susan, Dermavision

Mirela Susan este medic – pentru că iubește oamenii și viața, antreprenor și manager – a fondat acum mai mult de 10 ani Clinica Dermavision, trainer – pentru că e important ca medicii tineri  aibă de unde să învețe, dar nu în ultimul rând este om – un om aproape de oameni. 

A deschis Clinica Dermavision în anul 2010, iar datorită profesionalismului peste 11000 de pacienti i-au trecut pragul până astăzi și au revenit periodic pentru a-și trata problemele pielii sau pentru a-și remodela frumusețea. Fiind atrasă de latura estetică a dermatologiei și implicându-se în tot ceea ce înseamnă frumos, Dr. Mirela Susan a reușit să dezvolte un concept integrativ, cu specialiști din mai multe domenii, care îmbină talentul cu cele mai bune tehnologii și cu empatia fata de pacienți.

Ne-a povestit azi despre cel mai drag rol al ei, dar totodată și despre cel mai provocator. Ne-a vorbit despre începuturile în industrie, ce a făcut-o să pornească pe acest drum, cât de greu a fost și cum a depășit greutățile, dar a concluzionat spunându-ne că ar face aceleași alegeri dacă ar fi să o ia de la capăt.

Sunteți recunoscută atât în industrie cât și de către publicul larg ca un medic foarte bun. Cum s-ar descrie omul Mirela Susan?

Sunt un om blând, empatic, care încearcă ajute întotdeauna, aproape de oameni și acest lucru îmi doresc -l păstrez peste ani: nu uit de unde am plecat, arat bunătate tuturor și îmi păstrez latura umană. Pe de altă parte sunt o persoană entuziastă și ambițioasă, exigentă, perfecționistă, critică și autocritică, dar consider  acest lucru m-a ajutat evoluez în multe aspecte ale vieții mele.

Dr Mirela susan 1

Într-un interviu anterior ne-ați împărtășit motivul pentru care ați devenit medic. Dar care este motivul pentru care ați ales dermatologia?

Decizia de a specializa în dermatologie nu a fost una ușoară, a venit după o perioadă de gândire și frământare la terminarea facultății când mi-am dorit practic oncologia, apoi m-am înscris la doctorat care a avut ca temă cancerele de piele și lucrând în timpul doctoratului la această temă și venind în contact cu dermatologia mai mult, mi-am dat seama cât de frumoasă este această specialitate.

M-a fascinat dermatologia prin prisma faptului este complexă, extrem de dinamică, diversă, cu multe subspecialități, combinând dermatologia clasică cu partea de dermatochirurgie, laserterapie și dermatoestetică. În plus, întotdeauna am fost atrasă de frumos, de latura estetică a dermatologiei, astfel încât mi-a plăcut acest domeniu în care m-am perfecționat foarte mult în ultimii ani, dorind ajut pacienții mei își mențină frumusețea naturală și îmbătrânească frumos.

Știm despre dumneavoastră că în copilărie vă jucați ore în șir, făcând injecții păpușilor și că Dermavision a început cu un mic spațiu închiriat. Cum vă simțiți acum, la peste 10 ani distanță, văzând cât de departe a ajuns Dermavision? Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat? Cum le-ați depășit?

Întradevăr uitându- în urma la anul 2010, la cum a început povestea Dermavision, cu un mic spatiu închiriat și cu doi angajați sunt uimită de cum au evoluat lucrurile și nu pot decât fiu recunoscătoare pentru acest parcurs greu, dar frumos în același timp.

Cele mai mari provocări au fost cele financiare și aici refer la cel mai important moment în care am decis iau un credit substanțial pentru a putea dezvolta și a-mi împlini visul – acela de a avea un spatiu propriu, de a dezvolta și pe alte specialități, în special pe latura chirurgiei estetice, clinica nouă fiind dotată cu bloc operator pentru specialități chirurgicale. Au fost ani grei, cu multe sacrificii, dar entuziasmul, curajul și ambiția coroborate, cu multă muncă au dus la realizarea acestui proiect de suflet, drag mie.

Sunteți medic, antreprenor, manager, dar și trainer. Care dintre roluri vă este cel mai drag? Dar care dintre acestea este cel mai provocator?

Toate îmi sunt oarecum dragi și le fac cu plăcere, dar parcă cel mai drag rol îmi este cel de medic; întotdeauna mi-am dorit fiu medic și în prezența oamenilor simt cel mai bine. Îmi place consult, tratez oameni, -i văd mulțumiți și fericiți, iar aceasta îmi  o satisfacție deosebită pe care nu o pot exprima în cuvinte. Pot stau la cabinet 12 ore pe zi, consult și parcă nici nu simt oboseala uneori și nici nu știu cum a trecut ziua; îmi place mult ceea ce fac și cred acest lucru este foarte important atunci când iți alegi o profesie.  

În ceea ce privește rolul de trainer și acesta îmi este drag – de trei ani sunt trainer național în injectările cu acid hialuronic Restylane pentru firma Galderma și țin cursuri și workshopuri cu medici tineri care vor să învețe să injecteze. 

Consider  este important ca medicii tineri aibă de unde învăța, -i pot ajuta învețe și se perfecționeze în acest domeniu. Știu ce greu mi-a fost mie la început, în urmă cu 10 ani nu se organizau astfel de traininguri la noi în țară, fiind nevoită  plec mult în străinătate și învăț injectez în afară în cadrul unor cursuri care erau extrem de scumpe și cu multe sacrificii financiare mergeam învăț.  

Rolurile de antreprenor și de manager sunt de departe cele mai provocatoare, pentru nu am studii în aceste domenii, au venit oarecum la pachet cu cel de medic, dar am învățat multe de-a lungul anilor și pot spun dețin acum multe cunoștinte și încerc și aici fiu cât mai profesionistă și fac lucrurile cât mai bine.  

Mirela Susan - Dermavision 7  

Facultatea de Medicină și studiile ce au urmat v-au pregătit pentru profesia de medic dermatolog. Cum ați învățat să fiți antreprenor?

În ciuda poveștilor auzite despre succes dobândit peste noapte, construirea unei afaceri durabile și solide necesită timp și disciplină, precum și capacitatea de a face față eșecurilor. Medicii sunt extrem de disciplinați, acest lucru se observă și în traseul lor profesional, în anii mulți de studiu și muncă.

Un antreprenor medical, ca orice antreprenor se confruntă cu o serie de probleme cum ar fi obstacole financiare și de investiții, legislație, concurență și sunt de părere  cea mai mare problemă a mediului de afaceri de la noi este birocrația de care ne lovim cu toții

Consider  am fost un autodidact în acest domeniu. De când mi-am deschis afacerea în 2010, am evoluat încet, pas cu pas, mi-am propus o dezvoltare treptată a businessului, mi-am fixat obiective pe termen scurt și pe termen lung, am stabilit o listă cu venituri și cheltuieli, plan de investiții și mi-am reconfigurat traseul atunci când situația economică o impunea.  

După facultate, a urmat un master, apoi un doctorat. În plus, participați cu regularitate la diferite congrese și simpozioane atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Practic, putem spune că profesia de medic presupune o învățare continuă. Cum e în cazul antreprenoriatului?

Când devii antreprenor sau vrei  îți crești afacerea, învățarea continuă este foarte importantă și necesară, la fel ca în medicinăCa antreprenor, cele mai multe abilitați țin de personalitate și de puterea de a acționa

Consider  trebuie ai anumite calități înnăscute fii un bun antreprenor, dar cred pe lângă aceste calități antreprenoriatul este un proces continuu de învățare, de îmbunătățire a aptitudinilor de leadership, astfel încât fii un antreprenor respectat atât în industria din care faci parte, cât și de colaboratorii și angajații tăi. Experiența se câștigă în timp și cred este foarte important fii deschis la propuneri, iar în domeniul nostru trebuie studiezi cât mai mult, astfel încât serviciile oferite de tine fie la standarde cât mai înalte.

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

O postare distribuită de Dr. Mirela Susan (@mirelasusan)

 

Povestiți-ne puțin despre echipa Dermavision. Care sunt calitățile pe care clinica le caută și care sunt principiile pe care le considerați necesare pentru un angajat, în calitate de fondator și manager?

Echipa Dermavision îmi este foarte dragă și consider  sunt oameni minunați, talentați și care pun suflet în ceea ce fac. Probabil aceasta a fost cea mai mare provocare a mea în acești ani: găsesc oameni potriviți, oameni buni, specializați în domeniul lor și pasionați de ceea ce fac, empatici, sensibili la suferința celor din jur, colegiali, cu spirit de echipă, oameni care se mulează pe viziunea businessului meu. Acestea au fost calitățile pe care le-am căutat și pe care am pus preț atunci când am angajat oameni sau am încheiat contracte de colaborare de-a lungul timpului.

Ca antreprenor, este important fiu conștientă de valoarea oamenilor care îmi constituie echipa, știu performanța lor individuală ajută la performanța clinicii în ansamblu, astfel încât sunt de părere  este important investesc în oameni și în dezvoltarea lor, iar personal încerc -i motivez, -i încurajez și le arat le apreciez munca.

Îmi încurajez echipa îmi comunice opiniile, întrebările precum și sugestiile pentru stiu dacă se simt valorificați vor oferi la rândul lor valoare clinicii.   deermavision the woman Mirela Susan3

Care considerați că sunt principalele reguli după care ar trebui să se ghideze un trainer, în orice domeniu? Dar în cel medical?

Consider  în orice domeniu un trainer bun este pasionat de ceea ce face și caută devină tot mai bun, se dezvolte, cunoaște subiectul și are o experiență vastă în domeniu, comunică clar, are răbdare, este organizat, ascultă părerile participanților, este carismatic, entuziast și are simțul umorului.

În domeniul medical a fi trainer nu e deloc simplu, așa cum pare poate din exterior. Când Îți alegi un domeniu trebuie simți ți se potrivește, ai experiență în domeniul respectiv și trebuie ai abilitați excelente de comunicare.

Mi s-a propus fiu trainer pentru injectările cu acid hialuronic Restylane (Galderma) și am acceptat din două motive: în primul rând, pentru îmi place această gamă, lucrez cu aceste produse de top și am experiență cu ele și în al doilea rând, pentru a ajuta medicii tineri, la început de drum, gândindu- la începuturile mele și la cât de greu mi-a fost. Sunt de părere că în acest domeniu, al injectărilor, pe partea de estetică medicii tineri au nevoie de formatori care promoveze frumusețea naturală, nu exagerările așa cum vedem din păcate, de multe ori în jurul nostru.

Sunteți de părere că o reputație bună vine cu sacrificii: multă muncă, voință și renunțare la alte aspecte ale vieții. La ce ați renunțat dumneavoastră pentru succesul de azi?

Terminând Facultatea de Medicina am învățat de mult pentru a-ți atinge visurile trebuie depui foarte multă energie și muncă. Ca medici suntem învățați muncim de dimineața până seara și sacrificăm din timpul nostru liber pentru a ne atinge anumite obiective.

Când ești medic trebuie fii dedicat pacienților, lucrezi uneori în weekenduri sau noaptea și încerci îmbini viața profesională cu cea personală, dar adevărul este de multe ori renunți la timpul petrecut cu cei dragi sau la hobby-urile tale pentru a fi alături de pacienți.

Poate pentru tine pacientul este unul dintre cei mulți, dar pentru el ești o persoană relevantă. Are nevoie te simtă aproape și aibă încredere în tine. De multe ori sunt întrebată dacă merită  alegi acest drum, faci medicina, cu toate renunțările pe care le implică acest domeniu și răspunsul meu este și va fi întotdeauna: da.

face aceeași alegere dacă ar fi o iau din nou de la început, în ciuda unor sacrificii și renunțări din viața mea privată, pentru , după părerea mea, a fi medic este cea mai nobilă profesie care îți oferă mai multe satisfacții decât oricare alta.

Mirela Susan - Dermavision 2

Ce faceți când aveți timp liber? Cum arată o zi în afara clinicii?

Când am timp liber încerc îl petrec cu persoanele dragi din viața mea. Este important ne găsim timp pentru cei din jurul nostru și în special copiii noștri au nevoie de noi, pentru ei cresc și nu mai putem recupera timpul pierdut. Copilul e bine simtă că, pentru câteva ore, el este cel mai important și acel timp petrecut împreună este liantul emoțional care își va pune amprenta în formarea personalității lui.

Când am timp liber îmi place citesc, fac sport, uit la un film și călătoresc, în ultima vreme mai puțin din cauza pandemiei. Îmi place mult călătoresc, pentru mine călătoria reprezintă o evadare din cotidian, din rutina de zi cu zi și o ocazie de a explora lucruri noi: relaxează, bucur de atmosferă, de oameni, de arhitectură, încerc iau din fiecare loc ce este mai bun.

 

 

 

View this post on Instagram

 

O postare distribuită de Dr. Mirela Susan (@mirelasusan)

Tocuri sau flat shoes? 

Până la 40 de ani clar alegeam tocurile, întotdeauna mi-au plăcut, mai ales sunt minionă, dar după o anumită vârstă e mai greu pe tocuri astfel încât acum am trecut și la balerini și am descoperit și pantofii sport superstar de la Adidas care îmi plac și mi se par foarte comozi.

Destinația preferată de vacanță: Oriunde, la soare. Sunt iubitoare de mare și căldură, astfel încât vacanța perfectă pentru mine este la malul mării.

Succesul înseamnă: Imaginea succesului este extrem de personală. Succesul înseamnă realizezi ceea ce țiai propus. Cred succesul este o stare de echilibru în toate prin care reușesc bucur de fiecare moment al vieții mele.

Dacă ați avea puterea să schimbați lumea, care ar fi primul lucru pe care l-ați face? 

Cred mi dori trăiesc într-o lume mai bună. dărui bunătate oamenilor, pentru în ultimul timp văd în jurul meu multă răutate și invidie.

„Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” spunea marele înțelept Solomon (Proverbe 19:22).

Cred foarte mult în puterea exemplului și schimbarea ar trebui înceapă cu noi. Fiecare dintre noi putem fi mai buni, ajutăm necondiționat, nu doar atunci când avem interes; ne bucurăm dacă putem să-i ajutăm pe alții, fară avem așteptări.

Editor:

2021 TW MARA RUSU

A 9-a ediție Innovation Labs aduce cele 20 de echipe finaliste ale programului la Demo Day, în transmisiune directă

Principalul program de pre-accelerare de start-up-uri tehnice, Innovation Labs, desfășoară marea finală, Demo Day – Back to Earth Edition, în transmisiune live din Aula Magna a Universității POLITEHNICA din București, pe 19 octombrie 2021, de la ora 18:00. Demo Day Back to Earth marchează finalul programului de mentorat de șapte luni care a debutat în martie și aduce împreună 20 de start-up-uri finaliste, din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, pentru o ultimă rundă de jurizare. Evenimentul se afla sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Pentru ca evenimentul  se desfășoare în condiții maxime de siguranță în contextul curent, întregul concept al Demo Day a fost adaptat și reproiectat încă de anul trecut. Astfel, evenimentul va avea loc în studioul special creat în Aula POLITEHNICA din București, în care va găzdui un număr limitat de participanți și va fi deschis publicului larg, online, pe pagina de Facebook Innovation Labs – www.fb.com/ilabsro.

Răzvan Rughiniș, Co-fondator Innovation Labs (2)

Despre Innovation Labs

Programul Innovation Labs, ajuns anul acesta la a 9-a ediție, este organizat în București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, de Asociația Tech Lounge, Fundația Transylvania Institute of Technology, Asociația Calemis, EduHub și Cowork Timișoara cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, Atos, Orange, UiPath, Elrond, Microsoft, Carrefour, având Romanian – American Foundation ca partener strategic și în colaborare cu Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării, Dezvoltării și Inovării.

 

Innovation Labs este principalul program de pre-accelerare dedicat start-up-urilor tehnice din România și are ca scop creșterea generațiilor tinere de noi antreprenori români, prin crearea unui context actualizat de învățare, practică și debutare în mediul de business.

 

În cele cinci centre universitare, programul este susținut academic de 11 universități de top din România: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Politehnica Timişoara și Universitatea de Vest din Timişoara.

Andrei Pitiș, Co-fondator Innovation Labs (1)

Evenimentul Innovation Labs 2021 Demo Day Back to Earth Edition

 

Finala Innovation Labs Demo Day Back to Earth Edition va avea loc online pe data de 19 octombrie, de la ora 18:00, și va fi transmisă live, direct din Aula Magna a Universității POLITEHNICA din București. Evenimentul este deschis publicului larg și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a programului www.fb.com/ilabsro.

 

Detalii suplimentare sunt disponibile pe pagina oficială a evenimentului https://www.facebook.com/events/578552436629657.

 

Evenimentul va fi moderat de către co-fondatorul programului, antreprenorul Andrei Pitiș, împreună cu actorul și prezentatorul de televiziune Pavel Bartoș. Aceștia vor crea o atmosferă festivă pentru echipele finaliste de pe scenă și vor aduce experiența evenimentului mai aproape de cei din fața ecranelor.

Innovation Labs - Demo Day (1)

 

Din cohorta de 71 de start-up-uri înrolate în programul Innovation Labs 2021, cele 20 de echipe finaliste alese în cadrul semifinalelor naționale la finalul lunii septembrie, vor susține o prezentare a produsului lor sub forma unui pitch de două minute transmis în direct, în fața partenerilor, a reprezentanților media și a potențialilor investitori.

 

Dintre acestea, patru echipe vor fi premiate pe baza voturilor membrilor juriului finalei Demo Day și li se vor acorda premiile: Innovation Labs Grand Prize, Premiul Innovation Labs Scale-up of the Year, Premiul Innovation Labs Start-up of the Year, Premiul Innovation Labs Spin-off of the Year În plus, Premiul Innovation Labs Best Pitch va fi oferit pe bază de vot public, deschis tuturor spectatorilor evenimentului. De asemenea, cei șapte parteneri principali ai programului, BRD–Groupe Société Générale, Atos, Orange, UiPath, Elrond, Microsoft și Carrefour, vor oferi premiile speciale Innovation Labs, care vor fi acordate conform criteriilor proprii de selecție ale companiilor partenere.

Innovation Labs - Demo Day (3)

 

În cadrul Demo Day 2021, pentru al doilea an consecutiv, un rol aparte va fi alocat evocării întregii comunități din jurul Innovation Labs. Sub motto-ul “Make it Real”, programul Innovation Labs ajută, în fiecare an, tinerii antreprenori  își transforme ideile de business în realitate prin valorificarea puterii comunității întregului ecosistem antreprenorial din România.

 

Acceleratorul Innovation Labs se află anul acesta la a 9-a ediție. În cei nouă ani de activitate, peste 395 de echipe și peste 3300 de participanți au experimentat, alături de o comunitate centrată pe încurajarea spiritului antreprenorial, parcursul dezvoltării propriului produs în ecosistemul de start-up-uri tech, în cele cinci centre universitare din România. La fel ca în fiecare an, finaliștii programului vor avea șansa  se întâlnească pentru a-și prezenta pe scena Innovation Labs produsele minim viabile (MVP) dezvoltateîn transmisie live pe 19 octombrie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook – www.fb.com/ilabsro.

 

Parteneri și susținători ai programului Innovation Labs în București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara

Innovation Labs 2021 este un program organizat în București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, de Asociația Tech Lounge, Fundația Transylvania Institute of Technology, Asociația Calemis, EduHub și Cowork Timișoara cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, Atos, Orange, UiPath, Elrond, Microsoft, Carrefour, având Romanian – American Foundation ca partener strategic și în colaborare cu Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.

 

Echipele participante beneficiază de susținere din partea partenerilor tehnologici ai programului: Adobe, Keysight, Fitbit (acum parte din Google), DPD România, Medicover, Eximprod Grup, Windsoft, PSS Prosoft Solutions, NXP, Ortec, Endava, PentestTools, BRD Mindcraft în București, Linnify, Macadamian, Wolfpack Digital în Cluj-Napoca, Intel în Timișoara.

 

Innovation Labs este un program universitar implementat alături de partenerii academici: Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Politehnica Timişoara și Universitatea de Vest din Timişoara.

 

 

 

 

 

 

 

REMIXEAZĂ-ȚI LOOK-UL ÎN FIECARE ZI – Descoperă noua colecție Pandora ME

Colecția Pandora ME a fost relansată în 2021 cu o atitudine cu totul nouă. Apelând la energia Generației Z, colecția este o celebrare a auto-exprimării și a creativității, îmbrățișând frumusețea din diferențele noastre. Este vorba despre încălcarea regulilor, sfidarea așteptărilor și îndrăzneală.


Totodată, noua colecție vine la pachet și cu două oferte de nerefuzat și anume: 15% REDUCERE dacă alegi o brățară, un colier sau un cercel și adaugă două sau mai multe accente de stil sau un CONECTOR CADOU pe care să îți adaugi pandantivele favorite dacă achiziționezi două inele Pandoara ME.

pandora the woman (4)

Personalizarea este în centrul colecției, cu multiple accente de stil care permit celei ce o poartă să își exprime propriul stil. Brățări cu lanț gros și coliere, cercei mono cerc și inele care pot fi suprapuse pot fi personalizate datorită conectorilor și legăturilor special create pentru a schimba stilurile din nou și din nou.

 

Opusurile atrag: design-ul industrial este compensat de influențe organice. Metalele potrivite pentru combinații de stil, perle de cultură de apă dulce, emailuri vibrante și pavé în albastru electric, violet și verde sunt juxtapuse cu argint 925, amestec unic de metale placat cu aur rose de 14k și ruteniu.

pandora the woman (1)

Un simbol al vocilor neînfricate și non-conformiste ale generației următoare, legături de stil ce sunt împodobite cu cuvinte precum „Freedom”, „Dream” și „Believe” pentru a exprima valorile și convingerile lor. 

 

Noi mini-pandantive – inclusiv flăcări, față zâmbitoare și banană – reprezintă dragostea generației digitale pentru emoji. Medalioanele, care sunt inspirate din simbolurile mitologice antice, reprezintă valorificarea puterii interioare. Dedicat persoanelor care fac parte dintr-o comunitate cu mentalitate globală, Pandora ME este creată pentru cei care nu sunt interesați doar de cum arată bijuteriile, dar și de ce simbolizează.

pandora the woman (2)

Noile modele Pandora ME au fost create pentru a reflecta identitatea purtătoarei și pentru a aduce ADN-ul și moștenirea brand-ului și mai aproape de viitor. Directorii creativi Francesco Terzo și A. Filippo Ficarelli mărturisesc că au fost inspirați de ideea de conectare cu un trib de oameni, condus de puterea imaginației și a creativității – o comunitate care face legătura profund cu lumea Pandora. Observăm posibilitățile infinite de personalizare ale colecției ca un catalizator pentru descoperirea de sine – este vorba despre identitate, exprimare de sine și despre povestea personală a fiecăreia.

 

Pentru a fi la curent cu toate noutățile și promoțiile Pandora nu uita să te abonezi la Newsletter-ul din website și să le urmărești activitatea celor de la Bijuterii Fig – Partener Autorizat Pandora pe:

– Facebook

– Instagram

– Tik-Tok

 

Nu uita să strălucești în fiecare zi! ✨

Farmec își modernizează platforma de e-commerce, pe fondul creșterii comenzilor online

Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, continuă dezvoltarea platformelor de e-commerce, alimentat de creșterea comenzilor online. Compania anunță relansarea site-ului și lansarea propriei aplicații mobile, precum și diversificarea modalităților de livrare.

În primul semestru al acestui an, platforma de e-commerce a Farmec a înregistrat peste 80 de mii de comenzi online, în valoare totală de peste 10 milioane de lei. Cele mai căutate produse au fost cele din gamele Gerovital H3 Evolution, Gerovital Tratament Expert, Nufăr, Gerovital Sun și Aslavital. Rezultatele au fost impulsionate și de vânzările pe categoriile fiole și produse pentru îngrijirea părului.

Astfel, Farmec vine în sprijinul consumatorilor prin modernizarea site-ului farmec.ro și lansarea propriei aplicații mobile. Atât aplicația, cât și noul site vor avea un design modern și mobile responsive, care facilitează experiența utilizatorului, prin adaptarea la nevoile lor – simplitate, rapiditate și accesibilitate. Ambele platforme pun la dispoziție o nouă funcționalitate – Wishlist –, prin care utilizatorii pot salva produsele preferate, și integrează o secțiune extinsă de sfaturi din partea specialiștilor – Beauty Advisor –, care ajută consumatorii să alegă produsele potrivite. Aplicația este de tipul progressive web application și poate fi instalată accesând www.farmec.ro direct în browser-ul telefonului.

În plus, site-ul și aplicația oferă beneficii și surprize multiple pentru consumatorii care își gestionează comenzile dintr-un cont de utilizator, unde pot accesa oferte exclusive, primesc spre testare produse noi și minimostre și acumulează puncte de fidelitate, care se transformă ulterior în discount de până la 15% la cumpărături online.

Website si Aplicatie Farmec 3

„Atunci când vorbim despre produse cosmetice și de îngrijire, interacțiunea consumatorului cu produsul și consultația oferită de specialiștii noștri joacă un rol important în decizia de cumpărare, implicit în alegerea celor mai potrivite formule pentru nevoile lui. În procesul de shopping, personalizarea este unul dintre cele mai puternice trenduri.

Din acest motiv, atunci când am creat site-ul, am avut în focus utilizatorul și călătoria lui printre produse cât mai indivizualizată și intuitivă. Structura site-ului oferă o navigare facilă și permite o căutare și vizualizare rapide după cuvinte cheie. În plus, am acordat o atenție specială secțiunii Beauty Advisor, în cadrul căreia răspundem tuturor întrebărilor și oferim recomandări de rutine de îngrijire, după nevoile fiecăruia”, a declarat Alina Spânu, Manager Vânzări Online Farmec.

Campania de lansare, îi încurajează pe consumatori să testeze noul site, să activeze un cont și să plaseze o comandă, iar astfel pot intra într-o tragere la sorți cu 50 de premii de bun venit. Premiile constau în vouchere în valoare de 300 lei pentru cumpărături pe site, pachete ”Look Modern” cu produse destinate bărbaților și pachete ”Evoluție continuă”, pentru revitalizarea tenului.

Lansarea aplicației și modernizarea site-ului fac parte din strategia companiei de extindere pe segmentul de e-commerce. Farmec va investi aproape 14 milioane de lei în acest an, dublu faţă de 2020, în diversificarea portofoliului, rețeaua de distribuție și îmbunătățirea modalităților de livrare, cum ar fi ridicarea comenzilor din rețeaua proprie de magazine sau din rețeaua de lockere a firmelor de curierat partenere.

Noul site și aplicația pot fi accesate la www.farmec.ro.

 Website si Aplicatie Farmec 1

Despre Farmec S.A.

Farmec S.A. este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În martie 2021, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.

Pentru a fi la curent cu noutăți legate de brandurile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiștilor, surprize și concursuri, puteți urmări conturile de social media:

Facebook: www.facebook.com/farmec.romania

Instagram: www.instagram.com/farmec

Site şi magazin online: www.farmec.ro

 Website si Aplicatie Farmec 2

 

Începe DIPLOMA 2021 – o experiență culturală completă pentru publicul larg

10 zile de expoziție de artă contemporană în București

 

O experiență care va îmbogăți publicul, indiferent de vârstă: expoziția DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, va avea loc între 08 și 17 octombrie la Combinatul Fondului Plastic din București. 1,500 mp de expoziție în 5 spații atent alese – UNAgaleria, SENAT, The Institute, IOMO Gallery, Art Safe – oferă contextul perfect pentru evenimentul aflat la cea de-a VIII-a ediție.

 

Intrarea la DIPLOMA 2021 este gratuită, cu prezentarea certificatului verde, respectând toate reglementările în vigoare. Pe 8 octombrie, accesul se face exclusiv pe bază de invitație. Experiența DIPLOMA de anul acesta poate fi explorată și virtual, pe platforma diplomafestival.ro.

 

Universul DIPLOMA cuprinde, în acest an, 92 de lucrări din 16 specializări diferite – de la arhitectură, pictură sau fotografie, la scenografie, modă sau lucrări de metal, sticlă și ceramică. Vizitatorii vor descoperi prin intermediul festivalului diversitatea, complexitatea și unicitatea generației noi de artiști. Lucrările pot fi admirate în cele 5 puncte ale Combinatului Fondului Plastic – UNAgaleria, SENAT, IOMO Gallery, Art Safe și The Institute. Ultimul spațiu a fost inaugurat chiar în această toamnă și își propune să fie un punct de intersecție multidisciplinar, unde publicul să experimenteze arta noilor generații prin evenimente variate, în conformitate cu noile reguli ale contextului actual.

 

„În special în ultimul timp, am constatat câtă nevoie avem de o societate optimistă, mai încrezătoare în forțele și în oamenii ei. E momentul să ne apropiem mai mult de artă. Să îi permitem să facă parte din cotidian. Aici intervine DIPLOMA. Expozițiile de anul acesta nu sunt doar sume ale unor lucrări, ci proiecte artistice în sine, totul încununat de spațiul Combinatului Fondului Plastic, a cărui explorare cred că va fi o surpriză pentru 99 din 100 de bucureșteni”, a declarat Andrei Borțun, CEO al The Institute.  

 

DIPLOMA este mai mult decât o expoziție. E un dialog al noilor talente cu publicul, dar și cu seniorii din domeniu, nume de referință în arta plastică, în fotografie, în arhitectură, în design și în multe alte domenii conexe. 42 de specialiști au făcut parte din boardul creativ al ediției cu numărul 8 și au jurizat selecția finală DIPLOMA, printre care, Mirela Bucovicean, Omid Ghannadi, Andrei Jecza sau Eugen Rădescu.

 

„Susținerea talentelor la început de drum este un act vital pentru piața de modă din România” – Mirela Bucovicean

 

„Inițiativa DIPLOMA este cea mai organizată formă de selecție și de susținere echidistantă a designerilor din mediul universitar, iar promovarea talentelor la început de drum este un act vital pentru piața de modă din România, a declarat Mirela Bucovicean, membră a boardului creativ și Ambasador DIPLOMA 2021.

 Mirela Bucovicean

„DIPLOMA este ca o radiografie a zilei de mâine, vezi ce nu merge bine din punctul de vedere al tinerilor și ce vor ei să schimbe, ce aport vor să aibă pentru ca ziua de mâine să fie una simțitor mai bună”, a declarat Omid Ghannadi, membru al juriului și Ambasador al DIPLOMA 2021.

 Omid Ghannadi_Ambasador DIPLOMA 2021

Reciclarea, sustenabilitatea, speranța unui viitor mai bun, parte dintre temele alese de partenerii evenimentului pentru DIPLOMA 2021

Sponsorii și partenerii evenimentului au o contribuție relevantă în cadrul DIPLOMA, astfel încât fiecare are câte un pavilion expozițional care-i poartă numele, după cum urmează: Pavilionul ASAP – Art Safe, Pavilionul Art City – Spațiul The Institute 2, Pavilionul IQOS – IOMO Gallery, Pavilionul UniCredit – Senat, Pavilionul Fashion Days – Spațiul The Institute 1, respectiv Pavilionul Epson – UNA Galeria.

Parte expoziție, parte atelier, prin UPFOLD, prezentat de ASAP România, vom descoperi cum deșeurile primesc o nouă viață și utilitate prin tehnica plierii, datorită obiectelor realizate de designerul Alexe Popescu. UPFOLD își propune să găsească soluții alternative pentru ambalajele alimentelor pe care le consumăm și inițiază o discuție despre cum se pot ele reutiliza în așa fel încât să contribuim cu toții la o societate sustenabilă.

Sub umbrela Together We Art, IQOS prezintă două proiecte artistice: o lucrare realizată de PREN, artist grafic și ilustrator, și o expoziție-concept ce cuprinde creațiile unor artiști multidisciplinari care și-au propus să prezinte viziunea lor despre un viitor mai bun. Expoziția-concept poate fi văzută la IOMO Gallery.

Spațiul exterior al Combinatului devine și el un loc de exprimare artistică, în care artistul PREN își va pune în aplicare, prin creativitate și culoare, propria reprezentare despre viitor, unul pentru care dezvoltarea și diversitatea reprezintă cuvintele-cheie.

Publicul se va putea bucura și de fotografii de neuitat la eveniment, pe care și le va putea printa la festival, exclusiv în primul weekend (8-10 octombrie), cu ajutorul imprimantei puse la dispoziție de Epson.

În plus, tot în curtea interioară a Combinatului Fondului Plastic, publicul va putea admira și lucrarea artistului ILUC, ca urmare a proiectului Street Art București – artă pentru spațiile publice, cu inspirație din lectură și din capacitatea bibliotecilor de a funcționa ca poli culturali în cartiere sau dedicate artelor vizuale și dansului contemporan.

Expoziția DIPLOMA poate fi vizitată începând cu data de 9 octombrie, până pe 17 octombrie, astfel: de luni până vineri în intervalul orar 14:00–22:00, iar în weekend între 10:00 și 22:00.

Pentru cei care, din diverse motive, nu pot ajunge la eveniment, e important de menționat că expozițiile pot fi explorate prin intermediul platformei digitale digital.diplomafestival.ro. Mai multe detalii despre eveniment pot fi urmărite pe Facebook, aici.

 

PARTENERI DIPLOMA 2021

Un proiect: The Institute

Prezentat de: UniCredit Bank

Parteneri: IQOS România, Art Property City, Art Property Development, Fashion Days, ASAP

Susținut de: Liliac, Epson

Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin ARCUB

Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România

Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural

Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, G4Media, Igloo, IQads, Lovedeco, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, The Woman, V fair, Zeppelin, Zile și Nopți.

Partener de monitorizare: mediaTRUST România

Parteneri academici: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea, Universitatea Națională „George Enescu” din Iași și Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” din Iași din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Echipa de creație: Radu Manelici + Sebastian Pren

 

***

Despre The Institute

 

The Institute  promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societății Civile, Internetics și Cartierul Creativ, inițiator al ASAP România și organizator al Effie Awards România.

 

Despre UniCredit Bank

 

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană simplă și de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate și de Investiții, oferind bazei sale de clienți o rețea unică vest, central- și est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

DIPLOMA 2021: perspective ale artistelor – Catinca Joița & Iulia Rădoescu

DIPLOMA este singurul festival din România dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri, iar lucrările vor fi expuse pentru public în perioada 08-17 octombrie 2021, la Combinatul Fondului Plastic din București.

Am interveviat pe parcursul festivalului artiste participante la ediția a VIII-a, iar în materialul de astăzi le prezentăm pe Catinca Joița și Iulia Rădoescu, vorbind despre două domenii conexe: arhitectură și scenografie.

Catinca Joița este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Aceasta participă la secțiunea „Arhitectură” cu un proiect intitulat „ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, caracteristica dominantă a acestuia fiind acoperișul așezat pe Situl „Podul lui Toacă”, situat lângă Buciumeni, într-o manieră liniară, ca metaforă a decolării sau aterizării. Proiectul își propune crearea de experiențe unice, oferind o varietate de funcțiuni: prelucrarea fructelor, restaurant, cazare, grajduri și centru de planorism.

Un punct de fascinație pentru Catinca este reprezentat de arhitectura rulală, conexiunea ei cu acest subiect fiind modelată de timpul petrecut la țară, în vacanțele de vară. Consideră că un arhitect poate trezi admirația pentru zona rurală prin: integrarea elementelor specifice locului – lumina, contextul natural și materialele locale și prin construirea unui spațiu creator de experințe, creând o legătură între vizitator și context. Este de părere că arhitecții pot răspunde și unor probleme mai largi prin transformarea unor spații lipsite de viață și cultură în ceva cât mai atractiv.

Catinca ține la componenta sustenabilității pe care încearcă so o includă în lucrările sale și a cărei nevoie de integrare consideră că se va simți din ce în ce mai acut în arhitectură. „Cred că este de datoria unui arhitect să integreze această componentă în lucrările sale, dar și să își familiarizeze clienții cu beneficiile ei pe termen lung”, ne-a mărturisit ea.

 

Catinca Joița

Catinca Joița

 

Iulia Rădoescu este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. În cadrul DIPLOMA 2021, aceasta participă la categoria „Scenografie” cu lucrarea SUB PREȘ”, proiectul urmărind să spargă canoanele specifice teatrului tradițional, propriu unui astfel de text.

Deși și-a început studiile în domeniul arhitecturii, profesorul ei de atelier, Octavian Neculai –  scenograf și arhitect, este cel care a apropiat-o de scenografie. Vede arhiectura ca mediul prin care se construiește în jurul omului și al nevoilor sale și consideră că în teatru această nevoie e acoperită prin același mecanism care să contureze un spațiu imaginat și anume – scenografia. Pentru ea, îmbunarea celor două domenii este mai mult decât necesară, menționând că arhitectura trebuie adaptată timpului, locului și omului, iar în scenografie este necesar să ții cont de legile fizicii.

Crede că un scenograf vede dincolo de cuvinte, iar aprecierea acestei profesii se face prin.. tăcere. „Atunci când, după un spectacol, publicul nu remarcă prezența decorului și a costumelor, a textului ori a fețelor cunoscute ale actorilor, ci doar se scaldă în emoții și senzații, abia atunci un spectacol este reușit.”, a adăugat Iulia.

 

Iulia Rădoescu

Iulia Rădoescu

 

Sentimente la aflarea veștii cu privire la participarea la DIPLOMA 2021

„M-am bucurat, pentru că țin foarte mult la situl ales. Cred că mai mult îmi doream ca oamenii să afle despre acest loc care, pentru mine, este special; voiam, de asemenea, ca mesajul lucrării să se transmită mai departe – acela că orice sat poate fi (re)adus la viață prin fructificarea valorilor locale.” – Catinca Joița, despre experiența DIPLOMA 2021.

Layout2

„ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, Catinca Joița

 

„Sunt încântată că lucrarea mea a fost selectată, dar mă simt normal. Spun normal, pentru că văd DIPLOMA ca pe o expoziție care aduce în fața publicului larg evaluarea obiectivă a facultăților creative și vocaționale, prin prezentarea lucrărilor de diplomă ale absolvenților.

Este o expoziție aparte, care nu impune un concept, o tematică sau un subiect anume și îi apreciez structura. DIPLOMA este momentul oportun pentru a-mi putea vedea lucrarea de la distanță. Îmi dă mie un timp de răgaz și o distanță fizică între mine și proiectul meu, care mă lasă să îmi apreciez lucrarea, la fel ca un orice alt privitor. Această evaluare este motorul demarării următorului proiect”, ne-a împărtășit Iulia Rădoescu.

Iulia Rădoescu_SUB PREȘ - Lucrare DIPLOMA 2021_

„SUB PREȘ”, Iulia Rădoescu

 

 Despre parcursul profesional

Catinca a știut dintotdeauna că vrea să devină arhitect, fascinația pentru acest domeniu pornind încă din copilărie când desena mult, mai ales clădiri și era atrasă de decorațiunile unor case și specificul acestora, dar și dezamăgită de demolarea sau alterarea altora. Deși perioada academică a fost una dificilă pentru ea, Catinca ne-a mărturisit că a dezvoltat o oarecare reziliență și că facultatea a fost esențială în formarea ei profesională, redescoperindu-și atașamentul față de arhitectura de mici dimensiuni, cea rurală.

Layout8

„ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, Catinca Joița

 

Iulia a absolvit Facultatea de Arhitectură, iar apoi a urmat cursurile unui master de scenografie. Ne-a mărturisit că nu a întrăznit să viseze niciodată, ci doar a observat ce îi place și ce ar fi dispusă să facă pentru tot restul vieții, adică arhitectură. Vede scenografia ca parte a arhitecturii, astfel că primele studii au ajutat-o la nivelul masteratului, având o bază peste care să adauge noi cunoștințe.

Iulia Rădoescu_SUB PREȘ - Lucrare DIPLOMA 2021_1

„SUB PREȘ”, Iulia Rădoescu

 

Sprijinul pentru noua generație

DIPLOMA 2021 este printre primele expoziții la care Iulia participă și despre care aceasta consideră că „marchează atât finalul formării academice, cât și începutul profesional”. Totuși, consideră că ar trebui să existe mai multe astfel de expoziții, care să reunească atât absolvenți, cât și studenți pentru că astfel se poate susține formarea acestora.

Iulia Rădoescu_SUB PREȘ - Lucrare DIPLOMA 2021_2

„SUB PREȘ”, Iulia Rădoescu

 

Pentru Catinca, premiile au început deja să apară, câștigând împreună cu colegul ei de aterier, Ștefan Palaghia, premiul „Instituțional Excellence” în cadrul concursului UNI Moontrip. În plus, lucrarea sa va fi expusă în cadrul Bienalei de Arhitectură la secțiunea „Diplome – Arhitecți în afirmare”. Deși lucrările sale au fost apreciate, Catinca nu a avut așteptări, muncind doar cu plăcere pentru creațiile sale. De aceeași părere cu colege sa, Catinca consideră că genul acesta de evenimente conferă tinerilor o oportunitate care, în mod contrar, ar fi venit mult mai tărziu și anume expunerea ideilor către un public larg.

Layout7

„ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, Catinca Joița

 

 Calitățile unui artist 

 Curiozitate, curaj și imaginație –  pentru un scenograf.

Iulia Rădoescu_SUB PREȘ - Lucrare DIPLOMA 2021_3

„SUB PREȘ”, Iulia Rădoescu

 

Respectul pentru existent, capacitatea de a-l îmbunătăți, dorința de fi la curent cu ceea ce este nou și răbdarea de a transmite informația mai departe (atât către colegi, cât și către clienți).  – pentru un arhitect.

Layout8

„ground_ing – O experiență rurală în Buciumeni, Dâmbovița”, Catinca Joița

 

Planuri de viitor

Viitorul sună promițător, noua generație venind cu mult talent, dorință de muncă, dar și respect pentru ceea ce creează.

Deși planurile de viitor nu fac parte din metoda ei de lucru, Iulia ne-a mărturisit că se va lăsa ghidată de instinctele dobândite în arhitectură și totodată fascinată de lumea teatrului, cele mai mari satisfacții fiindu-i aduse tocmai de îmbinarea acestor domenii. Catinca știe că se află la început de drum, așadar își dorește să învețe cât de mult se poate. Ca direcție generală dorește să se dedice revitalizării zonelor rurale.

 

Mai multe detalii despre DIPLOMA 2021 regăsiți aici.

***

Editor:

 2021 TW MARA RUSU

 

DIPLOMA 2021: perspective ale artistelor – Octavia Chiru & Maria Dumitrache

DIPLOMA este singurul festival din România dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri, iar lucrările vor fi expuse pentru public în perioada 08-17 octombrie 2021, la Combinatul Fondului Plastic din București.

Am interveviat pe parcursul festivalului artiste participante la ediția a VIII-a, iar azi vi le prezentăm pe Maria Dumitrache și pe Octavia Chiru.

Maria Dumitrache participă la secțiunea „Pictură”. Proiectul ei se numește „TRANSFERUL NATURII MOARTE DIN SPAȚIUL INTERIOR ÎN MEDIUL EXTERIOR”, având ca scop așezarea într-o lumină contemporană a două dintre temele clasice de sine stătătoare – natura moartă și peisajul.

Maria nu crede în calitățile artistice care se moștenesc, ci în cele pentru care se muncește. Consideră că în artă, autenticitatea e un factor important, menționând că pentru un artist autentic mereu va exista un public care îl va aprecia. Caută ceea ce ea a numit „calea de mijloc” – să rămână la curent cu ceea ce există pe piața de artă, dar și cu ceea ce se vinde, dar fără riscul de a se pierde pe sine. 

Maria este și profesor de pictură, iar unul dintre cele mai importante sfaturi pe care le oferă elevilor săi este folosirea culorii în pictură. ,,Importanța unui domeniu nu vine de la sine, ci de la felul în care este predat și de la semnificația lui pentru profesor”, a adaugat ea.

 

Maria Dumitrache

Maria Dumitrache 1

 

Octavia Chiru este o tânără designer vestimentar și proaspăt absolventă de master la Universitatea Națională de Arte din București, secția Strategii de Modă și Costum. Este un promotor al sustenabilității, propunându-și încă de la început să nu creeze haine și atât, ci să aducă un aport industriei. Iubește natura și își dorește să fie cât mai aproape de aceasta, fiind mereu atentă la materialele folosite în colecțiile sale vestimentare. Produce maximum două colecții pe an și susține meșteșugarii români, lucrând alături de ei. Crede în viitorul antreprenoriatului cultural, menționând că publicul din România cumpără povești, mai ales când o piesă este diferită și că dorința lui de a cumpăra artă și cunoștere vine din nevoia de a ieși din cotidian.

Octavia participă la categoria „Fashion”, iar lucrarea selectată pentru DIPLOMA 2021 este Colecția „ORGANIC CHAPTER: 002 – CER ȘI PĂMÂNT”.

 

Octavia Chiru

Octavia Chiru

Sentimente la aflarea veștii cu privire la participarea la DIPLOMA 2021

„M-am simțit apreciată. E important pentru un tânăr la început de drum să găsească susținere și cred că acest festival e un mod extraordinar de a te face remarcat, de a intra în contact cu specialiști în domeniu, cu alți creatori, dar și cu un public iubitor de artă, sub toate formele ei.”, ne-a spus Octavia Chiru.

Octavia Chiru_Diploma 2021_1„ORGANIC CHAPTER: 002 – CER ȘI PĂMÂNT”, Octavia Chiru

 

„Eram pe canapea și citeam un articol pe telefon, când la un moment dat îmi apare notificare că am primit un mail de la cei de la DIPLOMA.

Când am citit <<Ne bucurăm să te anunțăm că lucrarea ta a fost selectată>>, m-am simțit tare recunoscătoare! Asta pentru că DIPLOMA a fost un mic vis pe care mi-l setasem. Prima oară când am aflat de această expoziție se întâmpla acum trei ani.  Mă întorsesem în București pentru a face studiile de masterat în pictură; vernisajul festivalului DIPLOMA era în noaptea albă a galeriilor.

Țin minte că am intrat și aproape am rămas cu gura căscată. ATÂT DE MULTĂ LUME LA UN LOC SĂ VADĂ ARTĂ! Public numeros, muzică bună, totul impecabil aranjat, organizat, expoziția extrem de frumoasă. Nu mai voiam să mai plec de acolo. M-a impresionat foarte tare. Și mi-am zis în seara aceea că vreau să fac și eu parte din DIPLOMA. De aceea am simțit recunoștință când am primit mail-ul, m-am bucurat că am reușit, că mi-am îndeplinit acest vis.”, aceleași gânduri și de la Maria Dumitrache.

Maria Dumitrache 2

„TRANSFERUL NATURII MOARTE DIN SPAȚIUL INTERIOR ÎN MEDIUL EXTERIOR”, Maria Dumitrache

 

 Despre parcursul profesional

Octavia nu a știut dintotdeauna că vrea să devină designer vestimentar. Alegerea a fost făcută în clasa a XI-a, alegând ceea ce îi oferea satisfacție și bucurie: secția de modă din cadrul Facultății de Arte Decorative și Design, a Universității Naționale de Arte din București, unde s-a redescoperit și a învățat continuu.

Octavia Chiru_Diploma 2021_2

„ORGANIC CHAPTER: 002 – CER ȘI PĂMÂNT”, Octavia Chiru

 

Asemănător este și cazul Mariei. Era nesigură în perioada facultății, dar pierderea noțiunii timpului în momentul în care lucra la un proiect a făcut-o să își dea seama că e unde trebuie. A fost studentă la Facultatea de Arte Plastice, Universitatea Națională de Arte din București, unde i-a plăcut mult, dovadă că apoi a urmat studiile de Doctorat, pentru a mai fi studentă încă trei ani.

Maria Dumitrache 3

„TRANSFERUL NATURII MOARTE DIN SPAȚIUL INTERIOR ÎN MEDIUL EXTERIOR”, Maria Dumitrache

 

Sprijinul pentru noua generație

Pentru Maria, DIPLOMA 2021 este printre primele expoziții la care se află în calitate de participant. „Sunt recunoscătoare pentru astfel de evenimente, ele chiar reprezintă un pas mare înainte pentru noua generație. Cei la început de drum au nevoie de încurajare, de susținere, de certitudinea că fac bine ceea ce fac, ca să poată persevera, să-și urmeze calea, visurile. Și desigur, cu cât mai multe evenimente de acest gen, cu atât mai bine.”

Maria Dumitrache 5

„TRANSFERUL NATURII MOARTE DIN SPAȚIUL INTERIOR ÎN MEDIUL EXTERIOR”, Maria Dumitrache

 

Pe de cealaltă parte, lucrările Octaviei au fost prezente la evenimente precum ROMANIAN CREATIVE WEEK IAȘI și BECREATIVE FEST SIBIU  sau în cadrul unei expoziții a MUZEULUI NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI, dar perspectiva este aceeași. „Aceste evenimente m-au sprijinit încă de la început și m-au ajutat să învăț limbajul industriei. Cumva m-au inițiat ca tânăr artist și cu siguranță m-au promovat către un public curios de artă. Mi-ar plăcea să se organizeze mai multe activități pentru tinerii artiști, deja se observă cum se iau măsuri în direcția aceasta.”

Octavia Chiru_Diploma 2021_

„ORGANIC CHAPTER: 002 – CER ȘI PĂMÂNT”, Octavia Chiru

 

 Calitățile unui artist 

Dragoste pentru ceea ce face, forță de muncă și perseverență – pentru un pictor.

Maria Dumitrache 4

„TRANSFERUL NATURII MOARTE DIN SPAȚIUL INTERIOR ÎN MEDIUL EXTERIOR”, Maria Dumitrache

 

Identitate proprie, cunoaștere din toate domeniile (nu doar din cele creative) și curiozitate – pentru un designer vestimentar.

Octavia Chiru_Diploma 2021_3

„ORGANIC CHAPTER: 002 – CER ȘI PĂMÂNT”, Octavia Chiru

 

Planuri de viitor

Viitorul sună bine. Octavia își dorește extinderea la nivel internațional a brandului său, alături de o echipă de oameni creativi și dornici de cunoaștere, iar Maria își dorește finalizarea studiilor de Doctorat și implicarea în cât mai multe proiecte artistice, naționale sau internaționale.

 

Mai multe detalii despre DIPLOMA 2021 regăsiți aici.

***

Editor:

 2021 TW MARA RUSU

 

AECTRA PLASTICS – promotor al inovației în industria petrochimică

Concluziile “Tehnologii pentru viitor – AECTRA Plastics #TechDay”

După ce la începutul anului a lansat depozitul propriu din Stefăneștii de Jos, lângă București, cu oferire de servicii premium, pe o suprafață de peste 3000 de metri pătrați și după ce a anunțat o nouă investiție într-un al doilea depozit, la Timișoara, AECTRA Plastics a organizat la începutul toamnei cel mai important eveniment al anului pentru comunitatea procesatorilor de mase plastice și OEM din România intitulat “Tehnologii pentru viitor – AECTRA Plastics #TechDay”.

Pandemia a recalibrat procesele și a dus la o scădere a cererii producției ce deservea industria auto și cea a ambalajelor. Pe de alta parte, creșterea comenzilor venite din sectorul medical și piața de construcții au compensat parțial aceste pierderi. Per total, deși contextul economico-social suferă transformări puternice, AECTRA Plastics rămâne cu motoarele turate din plin.

Urmând filosofia << de la idee la produs >> consultanța oferită de AECTRA Plastics transformă proiectele și provocările în realizări, beneficiind de expertiza partenerilor săi traditionali: SAX Polymers, SABIC, SABIC Specialty, RADICI, KEP, MCPP, Epsotech, Victrex, DIC.

Lider al pieței autohtone de distribuție polimeri de înaltă performanță și poliolefine standard, AECTRA Plastics activează în industria petrochimică de peste 25 de ani, iar de 5 ani este parte din Hromatka Group, parteneriat ce a adus în România investiții de peste 9.5 milioane de euro.  Cu o rețea impresionantă de peste 41 de depozite și 3 laboratoare proprii în Europa, precum și peste 10.000 de clienți activi, Hromatka Group este partenerul preferat pentru distribuția de polimeri tehnici în cele 23 de țări în care activează, printre care: România, Bulgaria, Ungaria, Austria, Slovacia, Cehia, Elveția, Spania, Portugalia, Germania, Franta si Turcia.

”Consolidarea poziției Hromatka Group în regiune se datorează într-o mare măsură dedicației și spiritului de autodepășire care guvernează echipa noastră din România. Suntem bucuroși că am ales un partener de încredere, care nu încetează să ne surprindă cu performanța sa, oricât de vitrege ar fi condițiile socio-economice. Succesul pe care îl scriem împreună zi de zi este motorul care ne face să fim an de an mai buni. Ideea evenimentului dedicat industriei este unul dintre exemplele de efervescență și încercare continuă de autodepășire. Iar aceasta primă ediție ne-a convins să transformăm proiectul “Tehnologii pentru viitor – AECTRA Plastics #TechDay” într-un eveniment recurent.” a declarat Hans Wolfgang Hromatka.

 Aectra Plastics (2)

 

Puncte de referință în cadrul “Tehnologii pentru viitor – AECTRA Plastics #TechDay”

Rămânând fidelă misiunii de a fi un promotor al inovației, AECTRA Plastics a venit cu inițiativa organizării evenimentului “Tehnologii pentru viitor – AECTRA Plastics #TechDay”, al cărui obiectiv a fost să reunească membrii reprezentativi din mai multe domenii ce deservesc industria prelucării de polimeri de înaltă performanță și poliolefine. Principalele teme atinse în cadrul prezentarilor si discuțiilor au fost: e-mobility, materiale inovatoare, tehnologii și aplicații noi conform cerințelor actuale, dar și direcțiile pentru viitorul industriei (reducerea greutății, a costurilor și a amprentei de CO2 a reperelor din mase plastice).

Evenimentul a fost gândit pe modelul unui târg expozițional în cadrul căruia au avut loc prezentări axate pe tehnologii noi, inovative și teme foarte actuale precum sustenabilitatea, reciclarea și soluțiile pentru reducerea poluării. Cei aproape 200 de participanți au luat parte la ceea ce a fost un schimb de experiență inedit pentru partenerii din domenii precum: auto, 3D printing, reciclare, extrudare, tehnologii de injectie, laboratoare de testare și multe altele.

De remarcat a fost prezența primului model electric Dacia Spring și a primului model hibrid Ford Puma produs la Craiova.

Atmosfera a fost întregită de un super show, în ton cu tehnologiile de viitor prezentate, oferit de Zoli Toth.

Trenduri și soluții pentru viitor

O direcție principală pentru viitorul industriei a fost prezentată de către SABIC Specialities, una dintre cele mai mari companii din industria petrochimică din lume și vizează soluțiile pentru înlocuirea metalului cu materiale speciale cu proprietăți deosebite de conductibilitate și polimerii de înaltă performanță cu rezistență la temperaturi extrem de ridicate, transferând astfel know-how-ul din domeniul aerospațial către industria auto și nu numai.

O altă preocupare a jucătorilor din industria auto este și reducerea greutății vehiculelor prin utilizarea de materiale termoplastice ușoare, ceea ce implicit constituie o reducere a consumului de carburant. La acest efect benefic din punct de vedere al protecției mediului și reducerii poluării se adaugă și preocuparea constantă pentru soluții cu rol în reducerea emisiei de carbon, folosind materiale ce au la bază polimeri regenerați.

Conștienți de faptul că este imperios necesar să schimbe modul în care plasticul este produs și folosit, partenerii prezenți la eveniment au arătat că susțin eforturile de tranziție către o economie circulară, un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și a produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor.

Au fost prezentate și materiale din categoria elastomerilor termoplastici din surse regenerate și având proprietăți bio-degradabile, în vederea înlocuirii reperelor din cauciuc care sunt non bio-degradabile la ora actuală. Divizia MCPP din cadrul Mitsubishi Chemicals a prezentat și materiale destinate uzului medical, dar și materiale utilizate în fabricarea pieselor care intră în contact cu mâna conferind aderență mai bună și proprietăți tacticle deosebite.

De la echipamentele de protecție utilizate în domeniul industrial prezentate de Delta Plus și până la echipamentele ENGEL Injectie și imprimantele 3D pentru uz industrial destinate realizării de prototipuri în domeniul medical, aeronautică, automotive prezentate de Nutechnologies, toate industriile interesate au putut descoperi soluții ce aduc inovație în procesul de fabricare.

Aectra Plastics (3)

***

Despre Hromatka Group

Cu un portofoliu extins de clienți (peste 10.000 de clienți activi), dar și o expertiză tehnică fără egal, având facilități de producție certificate conform celor mai înalte standarde și un lanț de peste 41 de depozite proprii ce acoperă Europa de la Vest la Est, plus 3 laboratoare proprii de analize specifice maselor plastice, Hromatka Group este unul dintre cel mai importante grupuri de distribuție de polimeri tehnici și poliolefine standard din piața europeană de profil. Din 2016, AECTRA Plastics face parte din Hromatka Group.

Despre AECTRA Plastics

De la primele operațiuni comerciale, începând cu 1996 și până în prezent, AECTRA Plastics este recunoscută pentru distribuția de soluții viabile și performante în furnizarea de polimeri tehnici cu aplicabilitate directă în industria auto, medicală, echipamente electrice, industria ambalajelor și de construcții.

La ora actuală, AECTRA Plastics este unicul distribuitor de polimeri din România care deține certificatul ISCC Plus, certificat ce reprezintă atestarea companiei drept importator și vânzător de polimeri tehnici cu amprenta redusă de carbon. De menționat că acești polimeri sunt obținuti ca urmare a unui proces tehnologic cu un impact net pozitiv asupra amprentei de carbon în mediul înconjurător, emisiile de CO2 eliberate în aer scăzând cu aproximativ 65% comparativ cu producția de hidrocarburi fosili, întrucât vorbim de materie primă cum ar fi uleiurile lemnoase ca substituenți ai hidrocarburilor clasice.

 

Pentru detalii suplimentare: 

Evelina Dușmănescu

evelina.dusmanescu@galeriuandpartners.ro;

Telefon: 0722.867.697

Asociația Imunis a lansat în luna septembrie o campanie de conștientizare a prevenției cancerelor de sânge, prin schimbarea stilului de viață

Campania este parte a unui program dedicat stilul de viață al pacientului oncologic – melanom, cancer de sân, cancer pulmonar, cancere hematologice – program realizat cu sprijinul companiilor Novartis, Roche și Bristol Myers Squibb (BMS).

 

Luna septembrie este luna dedicată conștientizării cancerelor de sânge.

 

Multe dintre bolile hematologice sunt asimptomatice, însă, cu ajutorul unei hemoleucograme, o analiză simplă de sânge, orice persoană poate depista cât de sănătos este sângele său. Acest test de screening al sângelui este esențial în diagnosticarea bolilor hematologice. Analizarea parametrilor din hemoleucogramă (eritrocite, leucocite, trombocite) ajută la depistarea diverselor boli de organ sau de sistem, de la anemii, la boli hepatice, hipotiroidism sau cancere de sânge, precum leucemii, mieloame și limfoamele. Hemoleucograma se poate realiza gratuit de către persoanele asigurate în cadrul sistemului național de asigurări de sănătate.

 

Avem nevoie de doar câteva minute pentru analizele de sânge. Aceste câteva minute ne pot salva viața pentru că multe dintre bolile hematologice sunt asimptomatice. Hemoleucograma completă, profilul lipidic și analizele pentru evaluarea metabolică sunt suficiente pentru a ne verifica starea de sănătate. Mergeți o dată pe an și efectuați-le! Novartis și-a luat angajamentul de a transforma viața pacienților cu cancere hematologice și alte afecțiuni grave ale sângelui. Credem că orice persoană diagnosticată cu aceste afecțiuni are dreptul la o viață lipsită de durere, fără simptome și fără boală – aceasta este viziunea noastră pentru viitor. Novartis este o companie activa in domenii terapeutice în care putem avea cel mai mare impact, precum leucemie, neoplasme myeloproliferative, trombocitopenie imună primară, mastocitoza sistemică avansată și, mai recent, terapia CAR-T.” – a declarat Rialda Raduc, Patient Services & Strategy Head Oncology, Novartis.

 

Tot în luna septembrie, pe 22, este ziua mondială a Leucemiei Mielodie Cronice, o formă rară de cancer care afectează celulele sângelui. Numărul 22/9 reprezintă mutația genetică a cromozomilor 22 și 9 care conduce la o creștere necontrolată a celulelor albe din sânge.

 

„În 2004 am fost diagnosticată cu o boală rară: Leucemie Mieloida Cronică. Azi, mă numar printe pacienții norocoși care au câștigat lupta cu cancerul. Ce înseamnă viața fără LMC? Pentru mine, înseamnă speranță! Speranță pentru toți pacienții care se afla sub tratament sau sunt nou diagnosticați. Speranța că această boală nu este incurabilă sau fatală. În aproape 17 de ani de tratament am învățat cât de fragil, dar și cât de puternic este corpul meu. Pentru mine a contat că pot să duc o viață normală, și nu m-am “refugiat” sub denumirea unui diagnostic dur. Acum, la 2 ani și 6 luni de când boala mea este controlată fără să mai iau tratament, mă simt mai bine ca oricând. Corpul se reface după tratament. În ultimii 2 ani, am făcut câtva schimbări esențiale: aloc zilnic minim 40-50 minute pentru sport, sunt mai atentă la alimentație, pentru că după anii de tratament, stomacul a avut de suferit.” –Adriana Covaciu, supraviețuitoare LMC și membru fondador Asociația Imunis.

 

 

Această campanie de conștientizare a cancerelor hematologice face parte dintr-un amplu proiect de lifestyle inițiat de Asociația Imunis, un proiect care se va desfășura pe parcursul unui an și care pune accent pe modalitățile de prevenție a cancerelor de sânge, pulmonar, melanom și cancer de sân.

 

„Suntem foarte entuziasmați pentru că am lansat un nou program în cadrul Asociației Imunis, primul program de lifestyle dedicat pacienților și, în același timp, un program de prevenție pentru toate persoanele interesate de un stil de viață mai echilibrat și mai sănătos. Studiile recente arată faptul că multe persoane nu înțeleg importanța efectuării analizelor de sânge care pot depista în stadiu incipient bolile grave și pot crește ratele de supraviețuire. ” – a declarat Cosmina Grigore, președinte Asociația Imunis.

 

Dacă ai fost diagnosticat cu un cancer hematologic sau cunoști pe cineva care se confruntă cu această boală și ești interesat să primești ajutor, scrie un mail la adresa: pentrupacienti@asociatiaimunis.ro;

 

***

Asociația Imunis a fost înființată în 2016, având ca scop continuarea proiectului inovator început de Cosmina Grigore în 2015 – Caravana Noul Pacient. Cosmina Grigore a primit tot în anul 2015 premiul Femeia Anului în cadrul galei organziate de Revista Avantaje pentru această inițiativă fapt ce a responsabilizat-o să continue crearea de programe dedicate schimbării mentalității în ceea ce privește viața post diagnostic a pacienților cu cancer din Romania.

 

Motto-ul Imunis este un îndemn adresat pacienților care vor să îndrăznească să își transforme viața în ciuda unui diagnostic atât de puternic: „Rescrie povestea” a fost special ales pentru a incuraja pacienții să creadă și să lupte. Toate programele Imunis sunt gândite astfel încât să le arate pacienților care sunt principalii piloni de schimbare de stil de viață pe care își pot construi transformarea. Lucrând alături de specialiști și medici, Asociația Imunis răspunde nevoilor pacienților în ceea ce privește alimentația, psihooncologia, sportul, managementul efectelor adverse, apartenența la grupuri de suport, dreptul la muncă, la încadrarea corectă în grad de handicap, dar și alte probleme cu care se pot confrunta pacienții pe termen scurt, mediu si lung.

 

Informații suplimentare găsiți pe site: http://asociatiaimunis.ro/  sau paginile de Facebook și Instagram ale Asociației Imunis; și pe paginile de Facebook și Instagram ale Imunis Dragons.

 

Podcast-urile Imunis sunt disponibile pe Spotify și YouTube.

 

Pentru detalii suplimentare: 

Ioana Duca

Ioana.duca@galeriuandpartners.ro;

Telefon: 0760.230.225

Future Perfect #4 / Viitor Anterior #4

Artiști: Robert Băjenaru, Anca Bucur, Raluca Croitoru, Larisa Crunțeanu, Megan Dominescu, Alexandra Ivanciu & Anastasia Jurescu, Nicoleta Moise, Adriana Preda, Flaviu Rogojan, SABA (Silvia Amancei & Bogdan Armanu), Ioana Vreme Moser

Curatori: Mona Vătămanu & Florin Tudor

01.10.2021 – 21.10.2021

 

Minitremu în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule marchează cel de-al patrulea moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului Future Perfect / Viitor Anterior, în data de 1 octombrie, ora 19:00, prin deschiderea expoziției Future Perfect #4, la B5 Studio, Strada Bolyai nr. 5, Târgu-Mureș.

 

Proiectul Viitor Anterior #4 / Future Perfect #4 s-a configurat pornind de la lucrările și ideile unui grup de artiste și artiști a căror practică se structurează având ca element comun o atitudine critic-reflexivă, de interogare a realității și a modurilor în care percepem, cunoaștem și interacționăm cu această realitate. O nouă generație articulează o multitudine de strategii conceptuale utilizând variate medii de expresie, film, text, performance, pictură, sunet, țesătură textilă, procesează elementele realității și imaginează poetici transformative. Vitalitatea cu care această generație își abordează lucrul și temele inspiră, contaminează realitatea, o deturnează și îi reformulează radical sensul.

 

„Contribuția noastră pentru acest proiect în care am fost cooptați de către Mihai Iepure-Górski și Răzvan Anton poate fi percepută ca o platformă de lucru unde am încercat să includem, să coagulăm câteva direcții din practica artiștilor Nicoleta Moise, Robert Băjenaru, Raluca Croitoru, Megan Dominescu, Alexandra Ivanciu și Anastasia Jurescu, Adriana Preda, Ioana Vreme Moser. Ne-am dorit să concepem această colaborare ca un ansamblu deschis și altor moduri de reflecție posibile, iar în acest sens, cunoscând activitatea curatorială a lui Robert Băjenaru și programul pe care acesta îl gândește de câțiva ani pentru spațiul independent Cazul 101, i-am propus să extindă colaborarea noastră și să invite la rândul său o selecție de artiști, în expoziție regăsindu-se astfel și proiectele create de Larisa Crunțeanu, Anca Bucur, Silvia Amancei și Bogdan Armanu, Flaviu Rogojan.” – au declarat curatorii expoziției, Mona Vătămanu și Florin Tudor.

 

Proiectul Future Perfect / Viitor Anterior vizează organizarea unei serii de 6 expoziții în spații partenere din țară și îi are drept invitați curatori pe artiștii Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Matei Bejenaru, Mona Vătămanu și Florin Tudor, Monotremu (Laura Borotea și Gabriel Boldiș), Miklósi Dénes și Miklós Szilárd, Ágnes-Evelin Kispál și Attila Kispál, într-un exercițiu de creare a unui dialog între generațiile de artiști din România. Expozițiile anterioare s-au desfășurat la Spațiul de Artă Contemporană Magma în noiembrie 2020, cu o expoziție curatoriată de Ciprian Mureșan și Șerban Savu, în decembrie 2020, la Casa Tranzit, Cluj-Napoca, cu o expoziție curatoriată de Monotremu și în septembrie – octombrie 2021, la Spațiul de Artă Contemporană Magma.

 

Future Perfect 4 Banner RO

 

Expoziția Future Perfect #4 va putea fi vizitată la B5 Studio, strada Bolyai, nr. 5, Târgu-Mureș, în perioada 1 octombrie – 21 octombrie.

 

Mai multe informații pe www.arteast.com și www.fabricadepensule.ro

 

Expoziție organizată de Minitremu în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule

 

Parteneri: Fundația ARTeast / B5 Studio, Magma Contemporary Medium, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Bioeel

 

Finanțatori: Primăria Municipiului Târgu-Mureș și Administrația Fondului Cultural Național

 

Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Târgu-Mureș.

 

Evenimentul face parte din programul Living the future – modalități de susținere a creației artistice într-un timp imposibil, program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Peste 580 de elevi din județul Cluj continuă programul Digitaliada în anul școlar 2021 – 2022

Elevii și profesorii din Școala Gimnazială Luna, Școala Gimnazială Mircea Luca Băișoara și Școala Gimnazială Luna de Sus, Florești din județul Cluj vor continua să învețe anul acesta în laboratoare digitale complet echipate de Fundația Orange cu tablete și echipamente IT prin programul Digitaliada.

În plus, ei vor putea utiliza peste 3.500 de lecții, teste și exerciții pentru diferite discipline, o secțiune nouă în Platforma Digitaliada dedicată Evaluării Naționale, precum și noile ghiduri de predare cu ajutorul resurselor digitale la limba și literatura română pentru ciclul gimnazial pe care programul le pune la dispoziție gratuit tuturor profesorilor și elevilor din țară.

 

„A fost cel mai modern mijloc pentru educație pentru copiii din gimnaziu. Din 2017 de când am pornit la drum alături de Digitaliada, elevii au avut acces la educație digitală, au învățat să utilizeze tabletele la orele de matematică și TIC, au exersat în aplicații și au avut șansa să fie implicați într-un proiect național. – Lucreția Prescan, Director, Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara

 

Peste 800 de școli (elevi, profesori și părinți) sunt înrolate și utilizează Platforma Digitaliada, un sistem de management școlar care pune la dispoziție în mod gratuit toate facilitățile necesare pentru învățarea online, dar și resurse complementare pentru activitatea din clasă. Orice profesor se poate înregistra pe platformă pentru a avea acces gratuit la module dedicate pentru teste, teme, videoconferințe și rapoarte de activitate.

În acest an școlar, platforma vine cu o serie de funcționalități îmbunătățite, inclusiv un nou modul prin care toate cadrele didactice înscrise își pot crea și gestiona propriul portofoliu de lecții virtuale pentru clasele lor, noi aplicații digitale integrate și un tool colaborativ pentru ca elevii să poată lucra la proiecte în echipă. În plus, o nouă secțiune dedicată pregătirii pentru Evaluarea Națională cu testări automatizate la matematică și limba română și feedback personalizat va fi disponibilă în curând pe Platforma Digitaliada.

Pe lângă platforma de învățare, hubul de resurse Digitaliada.ro pune la dispoziție 12 noi ghiduri de predare prin metode digitale pentru profesorii de matematică, TIC și limba română, dezvoltate pentru clasele V-VIII. Aplicate pe materia primului semestru, ele includ și 200 de teste noi și fac parte din cele peste 2.000 de resurse educaționale pentru clasele I-VIII disponibile gratuit.

 

„Noile teste, lecții și videoclipuri îi pot ajuta pe elevii ce studiază în limba română, indiferent că sunt în interiorul granițelor sau în comunități din afara acestora, să se dezvolte și să învețe mai ușor, prin activități interactive. Mai mult, am inclus în Digitaliada și un set nou de ghiduri pentru profesorii de limba română, create chiar la inițiativa unora dintre profesorii de specialitate din proiect. Noul nivel la care va ajunge Digitaliada se află în concordanță cu cele mai noi metode de predare interactivă și creativă.”  –  Dana Deac, Președinte Fundația Orange

 

Digitaliada este lider al educației digitale în România și timp de 6 ani și-a concentrat eforturile asupra implementării și dezvoltării de soluții digitale în procesul de predare-învățare-evaluare în clasă. Principalul obiectiv al programului constă în găsirea celor mai practice metode, care să ajute atât profesorii, cât și elevii în adaptarea unui mod de predare și învățare mai facil, cu ajutorul celor mai bune resurse digitale.

Programul de educație digitală se desfășoară cu avizul Ministerului Educației și își propune încurajarea folosirii tehnologiei la clasă pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar. Oricine este interesat de predarea și învățarea cu ajutorul tehnologiei digitale are la dispoziție, în mod gratuit, resursele online disponibile pe www.digitaliada.ro și poate aplica la concursul de materiale digitale #Digitaliada, care încurajează dezvoltarea de materiale educaționale în limba română. Fundația Orange a investit până acum, în cele șase ediții Digitaliada, 3,2 milioane euro și a sprijinit peste 16.000 de elevi din școli rurale să aibă acces egal la educație de calitate.

Pentru a veni și mai mult în sprijinul învățării online, clienții Orange continuă să beneficieze de trafic de date gratuit, pe tot parcursul anului școlar 2021-2022, la accesarea Platformei Digitaliada, dar și a resurselor educaționale din www.digitaliada.ro.

 

Despre Fundația Orange

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundaţia Orange a investit peste 6 milioane de euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială. Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.