Maria Bîldea este un artist desăvârșit, un om cu o meserie cu totul specială, harpist.
A avut norocul ca încă din copilărie să îi fie remarcat talentul și astfel a început să studieze un instrument mai puțin întâlnit în rândul elevilor, mai exact harpa la Liceul de Muzică „George Enescu” din București.
A avut ocazia să concerteze pe unele dintre cele mai mari scene, atât din țară, cât și din străinătate, iar pasiunea imensă pentru acest instrument a încurajat-o să pună bazele Școlii de Harpă Modernă din Grecia.
Cu toate că a părăsit România în urmă cu mulți ani, artista afirmă că mereu se simte onorată să urce pe scenele din țară, iar de această dată va concerta în cadrul proiectului Fiori e Colori, un concert caritabil desfășurat pentru a susține copiii cu autism.
Rar ne este dat să mai auzim de oamenii cu meserii atât de speciale – harpist. Cum a început totul? De unde a venit pasiunea pentru harpă?
Un profesor de muzică de la școala primară din micul meu oraș a sfătuit-o pe mama mea să mergem la București la Școala de muzică. Văzând în mine potențialul artistic, eu fiind copilul care cânta, dansa și recita poezii, având acea sămânță de iubire pentru scenă, iubire care de-a lungul anilor avea să se transforme într-un mod de viață: studiul, repetiția, concertul, studioul de înregistrare și sala de predare. Nu am știut niciodată numele acestui profesor dar mi-a rămas în memorie clar discuția serioasă pe care am avut-o în grădina micuței școli, spațiu destinat exclusiv profesorilor.
Câteva săptămâni mai târziu aveam să fiu aleasă la clasa de harpă a doamnei Ioana Brustur la Liceul de Muzică George Enescu. Din nou intuiția profesoarei avea să joace un rol imens în viața mea, acordându-mi șansa să experimentez un instrument necunoscut pentru care nutream o uimire amestecată cu respect. Foarte repede acest instrument avea să devină ,,constanta” vieții mele, alături de care timpul și realitatea căpătau o dimensiune magică, o poartă spre o lume liberă și frumoasă.
Parcursul dumneavoastră a fost unul fulminant, iar la vârsta de 18 ani ați susținut un prim concert ca solistă la Ateneul Român. Vă mai amintiți care au fost sentimentele care v-au încercat atunci?
Ateneul Român era casa noastră, a elevilor și a studenților de la ,,muzică”. Cântam deseori cu corul liceului și cu orchestra pe scena Ateneului. Eram nelipsiți la concertele filarmonicii de joi și vineri seara. Repetițiile și concertele lui Celibidache aveau să devină experiențe inițiatice pentru noi. La primul meu concert ca solistă pe marea scenă, dincolo de freamătul tracului inerent al debutantului mai era un sentiment, siguranța că mă aflam în locul potrivit. Aveam să regăsesc acest sentiment de ,,acasă” de câte ori reveneam în țară, pe această scenă.
V-ați gândit vreodată că o pasiune începută la vârsta de doar 8 ani vă va duce pe cele mai mari scene din lume și va fi de altfel jobul de zi cu zi?
Viața mi-a oferit un lung șir de experiențe unice pe scene mari ale lumii alături de orchestre și muzicieni excepționali. Aceste trăiri m-au îmbogățit, mi-au umplut bagajele cu amintiri demne de povestit la clasa de curs. Am certitudinea că orice scenă sau spațiu în care muzica renaște devine un loc sacru și este la fel de important pentru misiunea liturgică a artistului.
Odată cu plecarea din țară și mutarea în Grecia, ați devenit prim harpist la Orchestra națională Simfonică din Salonic, ați susținut mai multe concerte și ați înființat prima clasă de harpă la Conservatorul din Salonic. Cum ați primit toate aceste schimbări? Cum au contribuit toate aceste experiențe la formarea omului de astăzi?
În lumea gri a anilor 80 toți tinerii muzicieni visau să evadeze din țara noastră. Chiar instrumentul pe care îl adoram îmi impunea această decizie, la acea vreme fiind imposibil să am o harpă personală. Contractul la Orchestra Simfonică din Salonic era prima ușă spre o libertate care avea să se dovedească greu de dobândit. Tinerețea, dragostea de cântat și o doză de naivitate au îndulcit începutul drumului cel nou din viața mea. Am creat școala de harpă modernă din Grecia și am cunoscut și cântat cu artiști geniali.
Cum vedeți dumneavoastră că stau lucrurile la ora actuală în ceea ce privește cultura și în special opera? Sunt oamenii dornici să participe la evenimente de acest gen?
Ca peste tot în lume, publicul român adoră opera și are nevoie de frumos ca de aer. Să nu uităm că muzica era considerată de vechii greci drept enciclopedia care introduce spiritul spre frumos și armonie și reprezintă cultura sferică a omului superior. Un proiect utopic pe care mi-l doresc pentru România ar semăna foarte mult cu Programul educativ „El Sistema” din Venezuela, proiect care se desfășoară de mai bine de 40 de ani și care dovedește rezultate benefice, reducând mult din rătăcirile psihologice și criminalitatea cu care se confruntă societatea metamodernă.
Ce surprize îi așteaptă pe cei care vor participa la concertul „Fiori e Colori”? Ce le-ați pregătit celor prezenți în sală?
Alături de Rodica Vica propunem o antologie de bijuterii muzicale în premieră, în formația duo-ului voce harpă. Timbrul coardei ciupite înlocuiește culoarea claviaturii, asemenea chitarodiei antice. Am putea numii proiectul chiar arpodia. Vom distinge în tabloul sonor Fiori e Colori sinapse teleturgice ale compozitorilor francezi de la sfârșitul secolului XIX, crochiuri din sudul însorit al barocului mediteranean și scintilații din cântecele noastre românești.
Cum se pot implica cei care doresc să susțină inițiativa Asociației Autism Transilvania?
Cred cu tărie că implicarea în mod activ a întregii societății pentru a sprijini o cauză, oricare ar fi aceea, reprezintă punctul de plecare pentru o societate activă, o societate care conștientizează faptul că implicarea sa poate atrage atenția nu numai a publicului în general, ci mai ales a persoanelor decidente (autorități centrale, autorități locale, etc.), care au puterea de a schimba în bine soarta anumitor categorii de persoane.
Acesta este și cazul copiilor diagnosticați cu autism aflați în grija Asociației Autism Transilvania pentru care, noi ca artiști – ce purtăm frumusețea artelor prin intermediul talentului și muncii noastre încercând să aducem frumosul publicului din sală, ne-am unit forțele pentru a susține această cauză.
Alături de soprana Rodica Vica și artistul plastic Ana Postolachi, ne reunim pe scena Auditorium-ului Maximum din Cluj-Napoca, pentru a susține proiectul SUFLET ÎN CULORI, un proiect pus în scenă de mai bine de 7 ani de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, care are ca scop atât strângerea de fonduri prin simpla participare la concert, cât și atragerea atenției opiniei publice asupra cauzei copiilor diagnosticați cu autism din România.
Astfel că, cei care doresc să sprijine activitatea Asociației Autism Transilvania o pot face, iată, achiziționând un simplu bilet la concertul FIORI E COLORI de la Auditorium Maximum, dar și donând – sub diferite forme – pentru a susține programele de terapie desfășurate de Asociația Autism Transilvania de mai bine de 15 ani pentru comunitatea clujeană.
Cea mai frumoasă experiență din cariera dumneavoastră: Concertul de Mozart cu Armonia Atenea, Adagietto de Mahler cu Teodor Currentzis la mormântul lui Stravisnky la Veneția, Debussy la templul Afroditei din Akropolele atenian, Bach la Megaro Mousikis din Atena.
Persoana care v-a susținut în tot parcursul dumneavoastra: Mentorul meu Ion Ivan Roncea, prieten de o viață, compozitorul Vanghelis, partenerul de scenă și soțul meu, violonistul Sergiu Nastasa.
Interpretarea/fragmentul muzical care vă stârnește cea mai puternică emoție: Debussy Sonata Trio, Mahler Simfonia V-a, Dan Dediu Trio pentru flaut, violă și harpă, Bach, Partita a III-a pentru lăută.
Credit foto: ANDREAS STAVRINIDES, Roza Zah
Editor:
