Pasiune, implicare și idei inedite, atributele unui antreprenor de succes

Bianca Pop a adus afacerea familiei sale în Baia Mare și Cluj-Napoca, la doar 24 de ani. Bianca de mică lua parte la activitățile întreprinse de părinții săi, însă nu a realizat că ceea ce ei făceau a devenit în scurt timp pasiunea ei.

Spune-ne câteva lucruri despre tine, cum ai ajuns în domeniul decorațiunilor interioare?

Sunt o persoana creativă, căreia mereu i-a plăcut ca lucrurile care îți aduc confortul din locuința ta să nu fie doar frumoase, ci mai degrabă să-ți creeze ambianța perfectă prin utilitate și stil. De la o vârstă fragedă am fost prezentă în mediul în care părinții mei își desfășurau activitatea , fără să realizez atunci că aceasta va deveni, ulterior pasiunea mea.

Odată cu maturitatea, a venit și momentul să aleg facultatea care urma să-mi contureze viitorul, așadar am ales Facultatea de Business, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Încă de pe băncile facultății, părinții mei și-au dorit să mă ajute să pun în practică tot ce am învățat teoretic aici, așadar au pus în mâinile mele, o carte deschisă, mai exact ceea ce ei au creat în orașul unde m-am născut, Baia Mare, și astfel am deschis împreună primul nostru magazin cu acest specific, aici în Cluj.

Cu toate că lucrurile din viața mea se conturau ușor, ușor și totul arăta exact cum mi-am dorit, aveam nevoie de o nouă provocare, iar din acest motiv am decis să ma mut o perioadă în Franța, mai exact în inima acestei rafinate țări unde eleganța și bunul gust erau la ele acasă.
După ce am revenit în Cluj, încărcată de energia minunatului Paris, am ajuns unde sunt și astăzi, în lumea Ambiance Deco, noul nostru concept de magazin din domeniul decorațiunilor interioare.

cluj-273

Ce ai învățat despre designul de interior cât timp ai locuit în Franța?

Din fericire, această experiență mi-a facilitat accesul direct în locuințele unora dintre cele mai atente persoane la acest aspect. Am luat contact direct cu stilul lor de viață, motiv pentru care am înțeles foarte ușor ce își doresc oamenii de la „frumos”, și anume să te ajute să creezi acel ceva care te face să te simți acasă.

Ai doar 24 de ani și conduci propria afacere. Ce provocări ai întâmpinat până acum?

Mă simt o persoana foarte norocoasă, având în vedere ca familia mea a fost mereu alături de mine și m-a îndrumat la fiecare pas, având mereu grijă să învăț câte ceva, atât din greșeli cât și din reușite. Spun cu mândrie că datorită sprijinului lor nu am întâmpinat provocări majore care să mă pună într-un oarecare fel în dificultate.

DSC_0728
Ai deschis de curand un nou magazin, în Cluj. Cum este piața de aici în acest domeniu?

Faptul că orașul nostru este înfrățit cu capitala regiunii Bourgogne din Franta, îmi demonstrează încă o dată că locuitorii Clujului, precum și cei ai Dijonului au simțul rafinamentului și al eleganței. Tocmai din acest motiv am decis că prin anumite produse care se regăsesc în Ambiance Deco să aducem aerul franțuzesc, aici în piața clujeană.

cluj-335

Ce planuri de viitor ai pentru Ambiance Deco?

Ne dorim ca fiecare persoana care intră în magazinele noastre să simtă că produsele regasite aici îi pot aduce un plus de confort acasă, prin eleganță și utilitatea lor.
Împreună cu părinții mei suntem mandri că suntem ardeleni, motiv pentru care primele magazine au fost deschise în Baia Mare și Cluj-Napoca, însă dorința noastră este să ajungem în casele tuturor românilor.

DSC_0618

Cum să-ți alegi firma de contabilitate

Pentru ca o firmă să crească sustenabil, partea de financiar este esențială. Prin urmare, contabilitatea este sectorul căruia trebuie să îi acordăm o atenție sporită. Cum alegi un contabil bun?

business-man-financial-inspector-and-secretary-making-report-calculating-or-checking-balance-internal-revenue-service-inspector-checking-document-audit-concept_1423-126

În primul rând, experiența este foarte importantă. Bineînțeles că pot exista contabili la început de drum care să fie foarte stăpâni pe ceea ce au de făcut. Însă dacă și tu ești la începutul antreprenoriatului, atunci acest parteneriat s-ar putea să fie unul dominat de nesigurață. Un contabil cu mai mulți ani de experiență în spate va cunoaște cu precizie pașii care trebuie urmați și te va putea consilia corect.

cooperation-analyst-chart-professional-paper-economics_1418-47

Comunicare eficientă. Trebuie să te asiguri că îți vei putea contacta contabilul de fiecare dată când vei avea nevoie de consultanță, că el este disponibil și te va putea asista, nu doar în programul clasic. Este foarte important să puteți comunica asertiv, pentru că astfel problemele vor fi mult mai ușor de soluționat.

Verifică dacă firma de contabilitate este specializată pe mai multe arii de activitate. Cu cât cunoștințele lor sunt mai diverse, cu atât vei fi mai sigură că orice schimbare ar apărea în structura firmei tale, contabilul te va putea ajuta fără probleme sau fără să fie nevoie să apelezi la o altă persoană care va avea nevoie de o perioadă de timp pentru a se acomoda cu structura ta.

glasses-calculator-and-tablet-on-white-neat-desk_1387-387

Nu în ultimul rând, ai grijă ca firma de contabilitate cu care vei lucra să fie organizată. Rapoartele, actele, trebuie să fie bine aranjate, pentru ca tu să le poți folosi în comparațiile financiare între trimestre. Așadar, dacă acestea nu sunt puse la punct la timpul potrivit, îți va fi mult mai greu să păstrezi niște statistici și evoluții ale firmei tale.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursa foto: www.freepik.com

Scorțișoara, ingredientul aromat care te ajută să slăbești

Sărbătorile de iarnă sunt mereu foarte colorate din punctul de vedere al gastronomiei și există în meniu și aromatele feluri de mâncare (sau băuturi) cu scorțișoară. Ei bine, iată că scorțișoara este un adjuvant în procesul de slăbire, spun specialiștii.

christmas-cookies-and-sweets-background-space-for-text_1320-763

Substanța care dă gustul specific al ingredientului, aldehica cinamică, stimulează topirea grăsimilor, potrivit unui studiu citat de Digi24. Bineînțeles că totul trebuie tratat cu moderație, spun cercetătorii, deoarece dacă vom alege să punem scorțișoară în orice sau să o consumăm în cantități foarte mari s-ar putea să ne facem mai mult rău.

close-up-of-cinnamon-sticks-and-star-anise_1205-108

Mai există și dieta cu scorțișoară și miere, bogată în vitamine, deoarece mierea conține foarte multe substanțe benefice nouă. Astfel, poți să contribui și la arderea kilogramelor în plus, dar și la clădirea sănătății tale interioare. Desigur, orice dietă nu va avea rezultate dacă nu va fi susținută de un regim alimentar bine întocmit și de sport. Sportul este esențial în acest proces, deoarece organismul trebuie să asimileze pas cu pas procesul, pentru ca tu să te simți bine.

top-view-of-bowl-with-lentils-and-variety-of-condiments_1220-423

Cercetătorii notează că sunt necesare studii suplimentare, de impact și analize amănunțite pentru a putea înțelege cum putem profita de beneficiile scorțișoarei, dar și pentru a descoperi care sunt efectele secundare care ne-ar putea afecta sănătatea.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursa foto: www.freepik.com

Implicarea civică poate schimba România. De vorbă cu Adriana Gog

Adriana Gog este un exemplu pentru implicarea în comunitate. Deși studiile au fost axate pe partea  reală (având un doctorat în chimie), viața ei a prins un alt contur o dată ce a devenit mamă. De la această intersecție, drumul s-a schimbat către proiecte pentru societate, care clădesc România prin campanii de impact, în care se implică foarte multă lume. Ceea ce face ea alături de soțul ei și de restul echipei cu care colaborează este vizibil, dar nu doar datorită numărului mare de proiecte și de persoane implicate, ci mai ales datorită faptului că pune mult suflet. Iar ca un proiect să fie văzut de ceilalți ca unul realizat din suflet, trebuie să ai, la rândul tău, un suflet minunat căci bunătatea nu se poate trișa.

,,Cred că momentul zero pentru mine, în care treptat s-a conturat o altă direcție în viața mea, a fost cel în care am devenit mamă. Cred că acesta a fost începutul călătoriei conștiente spre interiorul meu, cu multe obstacole și stații, o călătorie fără sfârșit, cel puțin în viața asta. Mai cred cu tărie și faptul că momentul în care devenim mame creierul nostru se reconfigurează și interesul nostru se centralizează în jurul copiilor noștri. De aici și atâtea exemple de schimbările de carieră ale mamelor care sunt direct legate de copii.”

22550241_2038441006388648_1263411951734128417_o

În perioada de maternitate, Adriana a făcut parte dintr-o comunitate numită ,,Cuibul Berzelor” unde, spune ea, a avut parte de susținere impresionantă, necondiționată, dovezi de altruism și iubire care au schimbat-o ,,iremediabil în bine”: ,,Bunătatea este contagioasă iar când ești înconjurat de femei atât de frumoase în interior si în exterior tot ce îți dorești este să fii cea mai bună versiune a ta atât pentru tine cât și pentru cei din jur. De aici dorința mea de a mă implica mai mult, de a încerca să fac mai multe pentru cei din jur și de a face ceva semnificativ în viață.”.

Nepoți de Crăciun-campania care aduce zâmbete bunicilor singuri

,,Nepoți de Crăciun este proiectul de suflet al soțului meu. Îmi amintesc foarte bine cât de emoționant a fost momentul în care mi-a povestit despre ideea de a face acest proiect. Cred că în viața fiecăruia dintre noi apare la un moment dat gândul de a lăsa ceva în urmă, de a face ceva semnificativ, ceva care să fie hrană pentru suflet.

nepoti_1

Și asta au și făcut. Au pus pe picioare o campanie pe care nimeni nu o mai făcuse până la acel moment în această formă. Au adunat daruri pentru bunicii care au nevoie nu doar de cadou, ci, dincolo de asta, de bucuria unui ,,nepot”, de bucuria comunicării cu cineva care este acolo, pentru ei. Adriana spune că pentru a clădi această poveste a fost nevoie de mult curaj, de care a avut din plin soțul ei. Astăzi, Nepoți de Crăciun este pentru ea ,,hrană pentru suflet”:  ,,Mereu am admirat curajul, hotărârea și perseverența cu care reușește să facă ceea ce își propune. Din prima clipă am susținut acest proiect deși meritul se datorează în întregime Asociației Magic People prin intermediul căreia s-a reușit concretizarea lui.”

Întâlnirea cu bunicii este de fiecare dată foarte emoționantă, mărturisește Adriana: ,,E minunat sentimentul în care reușim să ne conectăm unii cu alții printr-un gest simplu, o îmbrățișare, o vorbă bună; se întâmplă ceva magic. Te umpli de căldură.”

Și pentru că bunicii au fost atât de emoționați și de încântați de vizita lor, le-au spus că și-ar dori să le fie nepoți tot anul, așadar familia Gog asta a și făcut, iar în prezent derulează și alte acțiuni în decursul anului.

De ce contează implicarea civică

Adriana crede cu tărie că lucrurile se vor schimba cu adevărat în România numai atunci când majoritatea oamenilor se vor implica în comunitatea din care fac parte, deoarece așa lumea va deveni mai responsabilă și mai unită: ,,Cuvântul comunitate semnifică faptul că facem parte din ceva mai mare decât noi, că avem ceva în comun, ceva pe care îl împărțim cu ceilalți membrii ai comunității. Făcând parte dintr-o comunitate ar trebui să trezească în noi un simț al responsabilității pentru binele întregii comunități. Pentru că atunci când ne este bine ca întreg ne va fi bine și individual.”

16

Tot ea mai spune că perioada comunismului a lăsat urme adânci în mentalul colectiv, deoarece a impus un mod de viață în care oamenii așteaptă ordine și nu iau inițiativa: ,,S-au obișnuit ca cei care îi conduc să le rezolve lor problemele fără să fie necesar să se implice. Un astfel de mod de viață pentru o perioadă destul de lungă de timp lasă cicatrici adânci. Și se vede asta în societatea noastră. Că suntem între două lumi.”

Educația este, din punctul ei de vedere, cheia care va deschide o nouă ușă de trai în țară: ,,Țara noastră având una din cele mai mari rate a abandonului școlar din Europa: 18,5%, pe locul 3 după Malta și Spania. Este o situație destul de alarmantă pentru că educația este cea care influențează major pe termen lung nivelul de trai și nivelul de dezvoltare al unei țări. Fără educație nu cred că avem nicio șansă să (re)clădim România pe care ne-o dorim.”

Despre societatea civilă spune că tristețea stă în faptul că există o prăpastie între cele două generații, cea bătrână și cea tânără: ,,Generația părinților și bunicilor noștri, obișnuită să i se spună ce trebuie să facă și să fie mulțumită de puținul primit și generația tânără, debusolată care încearcă să își găsească reperele și valorile. La asta contribuie și dezbinarea dintre oameni, iar cei care ne conduc cred că știu să se folosească foarte bine de acest principiu: Dezbină și cucerește! În plus haosul din sistemul nostru de educație nu face altceva decât să îi debusoleze și mai mult pe tineri”.

poze RK_2

Voluntariatul însă, poate schimba, măcar puțin paradigma, deoarece, crede ea, că implicarea unui tânăr într-o acțiune care nu îi aduce un beneficiu material, îl va dezvolta: ,,Voluntariatul oferă numeroase satisfacții pe plan personal. Prin voluntariat tinerii învață lucruri pe care școala noastră, atât de greu încercată oricum, nu reușește să îi învețe sau reușește prea puțin. Prin voluntariat vor învăța să lucreze în echipă, să găsească soluții, să devină responsabili pentru acțiunile lor. Vor cunoaște oameni noi, situații imprevizibile și în acest fel se vor cunoaște mai bine pe ei înșiși, își vor testa limitele și vor învăța să îi cunoască mai bine pe cei din jurul lor iar mulți dintre ei pot chiar descoperi ce vor să facă ulterior în viață”.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursă foto: Lollyboom, Nepoți de Crăciun

Studiu. Strategiile firmelor pentru cerințele viitorului țin pe loc productivitatea

Deși companiile fac eforturi în actualizarea planurilor de strategii, pentru ca acestea să fie în concordanță cu noile cerințe privind viitorul forței de muncă și mediul de afaceri în continuă schimbare, nu reușesc să își atingă scopul, spune un studiu realizat pentru gigantul Fujitsu de o companie de cercetare europeană independent (Pierre Audoin Consultans).

businesswoman-hand-touching-blank-search-bar-over-blur-background_7190-294

Studiul citat de StartUP.ro mai precizează că mare parte dintre strategiile locurilor de muncă se dovedesc a fi obstacole în calea progresului. Unele dintre cele mai mari probleme identificate sunt cele de securitate, văzute ca fiind mult prea stricte, tehnologia învechită  și faptul că angajatorii nu țin cont de faptul că acestea sunt indicatori în păstrarea colectivului de muncă, dar și în atragerea de noi angajați.

business-concept-with-copy-space-office-desk-table-with-pen-focus-and-analysis-chart-computer-notebook-cup-of-coffee-on-desk-vintage-tone-retro-filter-selective-focus_1418-536

Studiul mai relevă și faptul că firmele fac doar progrese lente pe calea amenajării locurilor de muncă adaptate cerințelor viitorului. Deși angajații se așteaptă la tot mai multă flexibilitate și mobilitate, doar 42% dintre organizații oferă servicii online, utile pentru accesul „de oriunde” la aplicații și servicii.

people-in-office-working-on-project_23-2147656742

Problemele de securitate nu sunt abordate din punct de vedere sustenabil. Riscul atacurilor informatice continuă să crească, iar majoritatea firmelor au reacționat prin investiții masive în protecția cibernetică. Multe dintre aceste măsuri afectează însă productivitatea.

56% dintre respondenți au declarat că abordarea lor actuală privind securitatea locului de muncă are impact negativ asupra randamentului angajaților,  iar 20% au pulsat spunând că are un efect „extrem de nefavorabil” și consummator de timp.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursă foto: www.freepik.com

Cum să îți construiești un brand puternic în Social Media?

Sunt puține persoane care au posibilitatea de a capta atenția oamenilor așa cum o face Esra Dogramaci, Senior Editor pentru Digital Deutsche Welle. Cu un zâmbet larg și o atitudine pozitivă, Esra te captează de la primele cuvinte atunci când îți vorbește despre meseria sa ca jurnalist la una dintre cele mai renumite instituții media din lume.

Experiența sa o recomandă ca un bun profesionist în digital și social media: a activat la BBC World Service și a coordonat canalele de Youtube în peste 20 de limbi având în doar un an a înregistrat o creștere de 550%. Esra are însă o esență a moralității sociale.

Am trăit în peste 7 țări și am călătorit în toată lumea, eu fiind din Australia și cred că am fost norocoasă să cresc în această țară și să am astfel de oportunități. Pentru cei care nu au fost atât de norocoși cred că este important să oferi lumii ceva bun, să îți folosești abilitățile pentru a aduce o schimbare, iar eu fac asta prin intermediul jurnalismului, prin publicarea unor materiale ce produc o schimbare și pentru a scoate în evidență lucruri care contează cu adevărat. Asta mă motivează în fiecare zi.

Ne-am întâlnit cu Esra pentru a discuta punctual despre top 5 aspecte de care trebuie să ții cont atunci când ai un magazin online. 

1. Investește doar în canalele unde se află audiența ta

Audiența este prima de care trebuie să ții cont atunci când începi promovarea afacerii tale. Există această tendință de a investi pe toate canalele de promovare, în speranța de a ajunge la toată lumea, dar de fapt provocarea este să folosești acel canal de comunicare specific grupului tău țintă.

O metodă simplă prin care poți să afli cărui grup țintă te adresezi este să îți pui câteva întrebări precum:
– Cine este audiența ta?
– În ce oraș locuiesc?
– Câți ani au?
– Trăiesc în mediul urban sau rural?
– Ce educație au?

photo-1478301672914-6eba52f60d13

Aceste întrebări sunt punctul de plecare pentru definirea audienței tale. Social media este foarte vastă, de aceea după ce ai stabilit care îți este audiența trebuie să identifici canalul de comunicare corespunzător ei. Acest pas este foarte important pentru că în loc să investești în toate canalele de comunicare, îți poți focusa atenția doar pe cele unde este prezent publicul tău, în acest fel te poți axa pe ceea ce știi să faci mai bine și doar apoi să te extinzi și în alte medii.

2. Stabilește o relație apropiată cu audiența ta

Odată ce cunoști publicul căruia te adresezi, natural este să stabilești o relație cu el. Branduri mari precum North Face sau Lulu Lemon nu încearcă doar să vândă, scopul lor este să stabilească o relație cu consumatorii.

Acest proces duce la fidelizarea publicului urmând ca acesta să se raporteze brandului la un nivel mai personal, facilitând astfel relația dintre cele două. Succesul nu se măsoară în numărul mare de followeri, un brand puternic se va axa tot timpul pe calitatea relației dintre el și consumator, dar și pe calitatea lui ca entitate.

photo-1524048824421-51d2958dc634

3. Găsește-ți propria voce

Toate punctele menționate până acum merg mână-n mână. Ai stabilit publicul țintă, ai aflat care este cel mai potrivit canal unde îl găsești și ai reușit să comunici cu el, implicit să stabilești o relație. Următoare etapă este să îți păstrezi brandul autentic și să ai propria voce. Există multe branduri apărute de mult timp pe piață, dar care nu reușesc să capteze atenția generației millennials și încearcă prin diferite metode să comunice cu aceștia, depunând însă eforturi prea mari.

Din această cauză nu reușescc să își fidelizeze consumatorii, deoarece procesul nu este unul natural. În acestă situația Esra afirmă că cel mai bine este să fii tu însuți, deoarece este singura modalitate prin care poți atrage oamenii de partea ta.

photo-1527234639945-70d78416bd7d

4. Nu măsura succesul în social media prin vizualizări

lumea are tendința de a se panica atunci când aude de cifre, dar atunci când vorbim despre lumea digitală, cifrele sunt de partea noastră. Online-ul are o mare importanță deoarece îți poți măsura performanța, în acest fel îți poți evalua constant progresul.

Multe branduri măsoară succesul în vizulizări, dar o vizualizare pe Facebook spre exemplu, durează 3 secunde. În acest caz dacă tu creezi conținut care beneficiază doar de 3 secunde de „glorie”, trebuie să te întrebi ‘Asta înseamnă succesul pentru mine?’.

Cel mai important este să obții reacții din partea publicului, să îl faci să interacționeze cu brandul tău, prin like-uri, comentarii, share-uri. Scopul final al brandului este să creeze pentru audiența sa o experiență complexă, iar toolurile precum Google Analytics ne ajută să interpretăm cifrele astfel încât experiența să fie cât mai memorabilă și să rămână întipărită în mintea consumatorului.

5. Fii deschis să riști!

Experimentează! Dacă deții un set de skilluri la care excelezi, trebuie să ții cont de faptul că online-ul se dezvoltă rapid și este într-o continuă schimbare, de aceea pot apărea noi tehnologii și modul în care tu făceai lucrurile să sufere modificări. De aceea este foarte important să nu îți fie teamă să experimentezi, dar mai ales să eșuezi, deoarece a eșua înseamnă a crește. Dacă livrezi conținut de calitate și relevant, nu îți bombardezi audiența cu sute de postări și poze, salvezi timp pe care îl poți dedica perfecționării.

Surse foto: Arhiva personală, Unsplash.com

By Mădălina Hodorog

Barbara Weidmann, despre provocările jurnalismului și drumul către succes în calitate de trainer

Barbara Weidmann – Lainer este jurnalistă, lector, trainer cu experiență, fiind fascinată de universul digital media și tehnologiile interactive, clădind noi orizonturi și traiectorii cu multă dedicare și curiozitate.

Vei afla din interviul cu Barbara cum trebuie să citești știrile pentru a te asigura că te informezi corect și care sunt provocările unui jurnalist independent.

The Woman: Cum a fost schimbarea de la a lucra în instituții media la jurnalist independent?

Barbara: Mi-a fost extrem de greu să rămân acasă, ca mamă, deoarece am avut acest job – redactor executiv la Prosieben, un post de televiziune național, privat. Am avut zile în care lucram 16 ore sau mai mult. A fost frumos să am grijă de copiii mei, dar am vrut să și lucrez. De fapt, a fost modalitatea ideală de a face față acestei situații, pentru că am reușit să încep încet, să mă apuc din nou de job. La început a fost greu pentru că a trebuit să găsesc clienți și proiecte la care să lucrez.

Cum ai reușit să te promovezi pentru a obține joburile?

Cel mai mult prin recomandări. Am continuat să vorbesc cu diverși oameni, astfel a funcționat bine totul.

Care a fost modalitatea prin care ai ajuns să fii și trainer?

S-a întâmplat totul dintr-o dată. Lucram și mi-a spus cineva – „Oh, filmezi cu camera ta, cum faci asta?”. I-am arătat și apoi am spus că este pentru un proiect educațional jurnalistic. Era vorba despre o stație de televiziune pentru studenți și aveau nevoie de un trainer care să le arate cum să producă o emisiune TV. Așa că am intrat în acest program de formare și sunt, de asemenea, într-un program de mentorat, care tocmai s-a dezvoltat. Oamenii vin la mine din proprie inițiativă pentru a învăța și asta e foarte convenabil.

Weidmann-Barbara_05

Sursă foto: Alexsandra Belopolsky

Atunci când lucrezi cu tinerii cu siguranță trebuie să cunoști nevoile și personalitățile lor. Ai observat diferențe între generații?

În Germania lucrez cu studenți și cu „vechii” jurnalismului. Începătorii sunt foarte familiarizați cu tehnologia, noile tehnici. Ei știu deja cum să realizeze videoclipuri, fotografii, iar atunci când lucrez cu cei mai în vârstă este puțin mai greu.

Care sunt provocările jurnalismului în prezent?

Trebuie să intrăm în era digitală și totul se întâmplă atât de lent în jurnalism. Problema este că în alte industrii, cum ar fi PR-ul, toată lumea se mișcă mult mai repede, aceasta este perspectiva mea cel puțin. Trebuie să facem față schimbărilor tehnologice, din social media, să avem în vedere aspectele de securitate și trebuie să fim mai conștienți de pericolele existente.

Personal, nu îmi place foarte mult Facebook. În Germania, de exemplu, fiecare ziar utilizează Facebook, iar acest aspect este pe placul utilizatorilor, însă atunci când vine vorba de datele personale, nu se gândesc la pericole.

Cum crezi că ar trebui, ca simpli cititori, să încercăm să ajungem la informațiile corecte și să citim știrile adevărate?

Trebuie să ne informăm, să alegem foarte atent sursele și să le verificăm de mai multe ori. Însă pentru cele mai bune informații va trebui să plătim, tocmai aceasta este una dintre problemele jurnalismului. Nu ne dorim ca jurnaliștii să lucreze gratuit. Trebuie să conștientizăm faptul că această muncă merită apreciată.

Weidmann-Barbara_04_1

Sursă foto: Arhiva personală

Când ai realizat pentru prima dată că meseria ta din prezent este ceea ce trebuie să faci și este potrivită pentru tine?

Trebuie să te simți în siguranță în tot ceea ce faci. Când am început ca trainer, mi-a fost foarte greu, în fiecare zi aveam câte un curs, iar eu  sunt o persoană timidă, nu îmi place să stau de vorbă cu foarte mulți oameni. Dar dacă ai cunoștințe, ai și ceva de oferit. Un alt aspect este că trebuie să cunoști  nevoile oamenilor, modalitatea în care să comunici cu ei, iar asta a fost dificil pentru mine.

Având în vedere că ești o  persoană introvertită, simți uneori că este greu să te conectezi cu cei din jurul tău?

Nu, acum nu mai simt asta. A fost greu la început, dar acum m-am obișnuit. Meseria mea din prezent este opusul plictisitorului, este un mediu complet nou, dinamic. Chiar îmi place mult.

Sursă foto: Dr. Markus Bremers

Mădălina Hodorog, Nora Călbază

 

Mușchi artificiali pentru roboți cu superputeri, creați de o echipă condusă de cercetătoarea Daniela Rus

O echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii în domeniul roboticii, condusă de românca Daniela Rus, a realizat mușchi artificiali, deloc costisitori care pot da roboților capacitatea de a se ridica până la o mie de ori greutatea lor. Astfel, mișcările sacadate ale roboților vor putea fi înlocuite de mai multă mobilite, potrivit Agerpres. Un muşchi de 2,6 grame poate ridica un obiect de trei kilograme, spun cercetătorii, echivalentul unei raţe care ridică o maşină.

,,E ca şi cum aceşti roboţi ar fi dotaţi cu superputeri“, a declarat potrivit agenției media autoarea principală a lucrării, Daniela Rus, profesor în cadrul Departamentului de inginerie electrică şi informatică al Massachusetts Institute of Technology (MIT).   

3d-render-of-a-robot-sitting-on-a-mouse_1048-5629

Muşchii sunt formați dintr-un ,,schelet” realizat din diverse materiale, precum bobine metalice sau foi de plastic pliate pe baza anumitor modele, înconjurate de aer sau fluid şi sigilate într-un recipient din material plastic sau textil care poate fi asemănat cu pielea, se explică în studiul publicat în ,,National Academy of Sciences”. O presiune aplicată în interiorul recipientului forţează acest recipient să se lase pe schelet. Se creează astfel tensiune, ceea duce ulterior la producerea mişcării.

ai-robotic-operations-tablet_1387-648

Descoperirea poate genera de circa şase ori mai multă energie pe unitate de suprafaţă în comparaţie cu muşchiul scheletic al mamiferelor. În plus, din punctul de vedere al greutății sunt foarte ușori și practici, a explicat Rob Wood, coautor al lucrării, profesor de ştiinţe aplicate la Universitatea Harvard.

Inspiraţia cercetătorilor a venit din tehnica origami, datorită structurii în zigzag a anumitor muşchi.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: TechCrunch, www.freepik.com

Despre curaj și ambiția de a merge mai departe, cu antreprenoarea Claudia Pop

Claudia Pop a lăsat un post de conducere într-o companie pentru a fi propriul ei șef. Și-a creat o poveste în care aduce fericire în casele oamenilor: ,,Dulciuri cu suflet”. Drumul nu a fost ușor, însă astăzi spune că afacerea ei îi aduce fericire. Nu a avut modele și mentori în alte femei, dar s-a ghidat după valorile pe care le-a văzut în fratele ei. Crăciunul acesta ne recomandă să încercăm pavlova ,,cu suflet”. Dar până acolo, vă invităm să aflați de cât suflet e nevoie ca o afacere să crească frumos.

unnamed (3)

Ți-ai creat propriul tău business, Dulciuri cu suflet. De unde a venit ideea?

La un moment dat, în urmă cu câțiva ani, când nu eram într-o perioadă neapărat fericită a vieții mele și aveam insomnii, trebuia să îmi umplu cu ceva golurile acelea ale nopții. Butonam telefonul și am vazut o poză draguță cu brioșe. A doua zi am mers și am cumpărat cele necesare și am facut primele mele brioșe. Impropriu spus, acum, brioșe.

Au fost un eșec total, le-am aruncat cu totul și mi-am vazut de treabă, mahnită dar, totodată resemnată că dulciurile nu sunt pentru mine. După câteva zile însă, timp în care mă urmărea cumva gândul că nu am fost în stare să fac niște amărâte de brioșe, le-am refăcut. Am stat nemișcată în fața ușii cuptorului cele 20 de minute de care au avut nevoie pentru a se coace. Le vedeam cum cresc în timp real și, cumva, cred, ceva s-a declanșat in mine. Au ieșit. Au fost chiar bune. Mai departe, povestea s-a repetat oarecum similar. Noaptea era pentru copt. Apoi pentru research. Și tot asa. Am inceput să îmi cumpar forme de copt de toate felurile și să testez rețete.

Tot ce coceam, fie duceam a doua zi la job, fie îmi invitam prietenii să le mănânce. Pentru că ajunsesem într-un punct în care cheltuiam destul de mulți bani pe asta, a venit, cumva by default, punctul în care trebuia fie să mă opresc, fie să încerc să le vând. De aici, pana la a-mi da seama cât mă relaxeaza coptul și cum devenise infuzie de fericire pentru mine reacția oamenilor când gustau, și conștientizarea că vreau să fac asta la un alt nivel, n-a fost decât un pas.

unnamed (5)

Care au fost primele investiții și ce ți s-a părut cel mai greu, care a fost cea mai mare provocare?

Primele investitii au fost în formele de copt. Cel mai greu și, totodată, cea mai mare provocare, a fost să renunț la job, fără nicio plasă de siguranță, fără venituri care să vină din alta parte și să fac exclusiv asta. Să gestionez reacțiile cunoscuților, care nu au întârziat să apară. Inclusiv cele de genul: Claudia, ești manager, nu e ok să faci dulciuri. Sau: e inconștiență să renunti la un post de conducere ca să o iei de la zero într-un domeniu despre care nu ști mai nimic.
unnamed (1)
Ce aduce succesul într-o afacere cu mâncare?
Succesul e o treabă relativă. Și drumul către el, la fel. Cred ca respectul pe care îl ai vizavi de tine, de ce faci și de consumatorul final, în acest business face diferența. În orice business, de fapt.
unnamed (4)
Care e, din punctul tău de vedere, elementul-cheie pentru ca o afacere să crească frumos, să fie plăcută de clienți?
Nu știu dacă e elementul-cheie, dar un element foarte important, cred, e să începi având setate niște reguli. Niște principii. Un crez de la care să nu te abați. Al meu, de exemplu, e calitatea ingredientelor. Să nu sari peste etape din dorința de a fi cât mai sus, cât mai repede. Pierzi tot farmecul, toată magia pașilor mici și stângaci ce devin, în timp, fermi, hotărâți.
Cum îți împarți timpul acum, între propriul tău business și familie, alte activități?
Cam toată atenția îmi e îndreptată către ale mele #dulciuricusuflet și creșterea acestui proiect. Am început demersurile pentru deschiderea unei mici cafenele în care vor fi toate produsele facute de mine și aștept cu mare nerăbdare ziua în care va fi gata. Familia mea e lângă mine în tot caruselul ăsta, mereu a fost, mereu va fi. Fără ea, visele mele n-ar sti că pot purta aripi.
Referitor la alte activități, cred că setarea unor priorități e foarte importantă. Au fost și sunt lucruri de care m-am privat alegând drumul asta. Nu am renunțat însă la nimic din tot ce voiam să fac înainte, unele își urmează cursul în mod firesc, altele au fost puțin amânate Le va veni și lor vremea.
unnamed (2)
Care este sfatul tău pentru o tânără care vrea să își deschidă un business?
Eu vin dintr-un oraș foarte mic. Când am plecat din Năsaudul meu, goal-ul era să fac o facultate, să am un job, să mă pot întreține. Îmi plăcea să citesc. Și să ascult muzică. Pasiunile mele erau limitate, la fel și țelurile, dar asta era pentru ca nu știam ce lume mare se poate deschide dincolo de granițele acelea.
După ce le-am bifat pe toate, atât școlile, cât și posturile pe care le-am ocupat, am înțeles că esența e alta. Și anume să te identifici atât de tare cu ce faci încât asta să îți aducă libertatea. Și, implicit, fericirea. E greu să dai sfaturi și mă feresc de a o face. Asta, poate și pentru că știu ce reacții au avut unii oameni din jurul meu. Pot însă să îi spun ca visele, daca lupti îndeajuns pentru ele, pot să devina realitate. Ca pașii pot fi mulți și grei, dar că merita fiecare dintre ei. Că parerile celor din jur trebuie filtrate cu grijă. Că puterea și resursele sunt în ea, trebuie doar să le caute. Și i-aș mai spune să îndrăznească. Să sară. Da, poate să cadă. Le fel de bine însa, poate să zboare.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: arhivă personală Claudia Pop

Piața de fashion. 90% dintre cei ce cumpără online spun că au vizitat cel puțin un magazin de profil

Un recent studiu realizat de MKOR Consulting relevă faptul că piața de fashion este foarte bine cotată în online. 90% dintre cei care cumpără din magazinele virtuale au spus că au vizitat cel puțin un magazin de fashion în ultima jumătate de an.

Pe de altă parte însă, studiul relevă carențe în procesul ce urmează vizitei pe site, adică cel de cumpărare, dar și cel de follow up, de mulțumire pe care ți-o aduce produsul achiziționat. Doar 65% dintre respondenți ajung să cumpere produse de pe site-urile de modă. Aproape jumătate dintre ei returnează produsele achiziționate, fiind nemulțumiți fie de calitatea lor, fie de nepotrivirea mărimilor (78% din retururi fiind din cauza acestei probleme).

moving-concept_23-2147703542

,,Dorința de a vedea și testa produsele și temerea că mărimile nu vor fi cele potrivite sunt principalii factori care îi determină pe consumatori să nu cumpere online”, a declarat Corina Cimpoca, fondator MKOR Consulting.

Studiul subliniază și motivele pentru care cei ce navighează online accesează magazinele. Clienții nu intră de fiecare dată pentru cumpărături, ci și pentru a se informa, a se inspira sau pentru a compara prețuri. De asemenea, 34% dintre consumatori se informează despre produse online, însă ajung să le cumpere din magazinul fizic.

women-taking-selfie-in-mall_23-2147670010

Conform MKOR Consulting, magazinele online se află pe locul al doilea, după mall-uri, ca opțiune preferată pentru cumpărăturile de fashion.

Cât cheltuie românii în magazinele online de fashion? Studiul spune că sumele cheltuite pentru înnoirea garderobei se situează între o sută și trei sute de lei pentru mai mult de jumătate dintre români, atât în mediul online cât și în offline.

Promovarea face diferența

Promovarea în online, cu precădere în social media aduce clienți. 45% dintre cei care au accesat magazine virtuale de fashion au ajuns acolo în urma unor reclame pe Facebook, 34% au răspuns  pozitiv la vederea unui banner online, iar 30% au accesat o reclamă primită pe e-mail.

close-up-of-gift-box-and-christmas-decorations-in-shopping-cart-with-woman-hand-online-paying-in-background_1428-1174

Mai mult decât atât, două treimi dintre consumatori utilizează telefonul mobil în magazin, ca unealtă pentru găsirea celor mai bune oferte cu ajutorul aplicațiilor preinstalate. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 1.060 de respondenți, în octombrie 2017.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursă foto: www.freepik.com

Girls Auto Clinic – Femeile mecanic care reinventează lumea auto

„ Am devenit excepția de la regulă. Mașina mea a reprezentat libertate.”

(Patrice Banks, Girls Auto Clinic)

Patrice Banks reinventează industria auto, dominată de bărbați, aducând o perspectivă nouă asupra statutului de mecanic auto. Și reușește acest lucru prin intermediul poveștii ei, prin ateliere interactive pe care le susține, prin mesajul cărții sale, dar mai ales prin afacerea sa de succes.

pat1

După absolvirea Universității Lehigh, în anul 2002, s-a angajat ca inginer în cadrul companiei DuPont, pe care a părăsit-o în anul 2014, când a început să lucreze pentru un atelier auto din Philadelphia, inițial gratuit. A început apoi seria atelierelor interactive și a scris „ Glove Box Guide”, cartea-ghid care vine în ajutorul femeilor, atunci când este vorba despre întreținere auto, reparații și situații de urgență „ la marginea drumului”.

Girls Auto Clinic

Potrivit Departamentului de Statistică a Muncii, femeile reprezintă doar 1,7% din tehnicienii și mecanicii auto, în anul 2016. Numărul redus al femeilor din domeniu și costul reparațiilor auto au determinat-o pe Patrice să devină specialist în domeniu, participând la Delaware Technical Community College.

„ Întotdeauna am știut că mai era ceva pentru mine și am vrut mereu mai mult pentru mine și am făcut întotdeauna mai mult pentru mine. ”

Succesul ei a condus la deschiderea atelierului Girls Auto Clinic, în anul 2013, în apropierea orașului Philadelphia. Girls Auto Clinic nu este în niciun caz un atelier auto obișnuit. Clienții primesc gustări, cafea, dar și servicii de înfrumuseșate, prin intermediul salonului Clutch Beauty Bar, care face parte din atelierul auto.

„ Girls Auto Clinic nu este doar despre educarea femeilor pentru a fi șoferi inteligenți, ci și angajarea femeilor, oferindu-le oportunități de a lucra și evolua în industria automobilelor.”

pat8

Mișcarea #sheCANic

Fie că vorbește în fața adolescentelor, fie în cadrul unor conferințe naționale, în fața unor antreprenori importanți, Patrice Banks inspiră indivizi, grupuri și companii, pentru a împinge granițele, pentru a redefini succesul și a valorifica întregul potențial, după cum este descrisă și pe patricebanks.com. A apărut la TED Talks și a fost oaspete la Casa Albă, pentru United State of Women Summit.

Ea a câștigat, de asemenea, premiul Miller Lite Tap the Future, care vine în sprijinul antreprenorilor în devenire. Pasionată de leadership, afaceri, inovare, tehnologie și educație, Patrice Banks promovează mesaje pozitive pentru incluziunea profesională a femeilor în industria auto, prin mișcărea #sheCANic.

pat5

Potrivit patricebanks.com, mișcarea #sheCANic educă femeile prin intermediul mașinilor lor. Scopul ei este acela de a crea o comunitate de femei, șoferi inteligenți și femei încrezătoare, atunci când vine vorba despre propriile mașini, mai ales că una dintre cauzele numărului mic de femei, care lucrează în industrie, constă în descurajarea acestora, încă de la o vârstă fragedă.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: mainlinetoday.com, peppertap.com, oxygen.com, hermag.co

Din suflet pentru Apuseni

Sărbătorile reprezintă o perioadă sensibilă și caldă pentru noi toți, mai ales pentru faptul că le petrecem în familie, înconjurați de cei dragi, devenind, astfel, și un prilej prin care să conștientizăm sau să ne aducem aminte că există și familii mai puțin norocoase, oameni aflați în nevoie, mai ales pe perioada iernii, un anotimp vitreg, de cele mai multe ori.

Cu această ocazie dorim să vă facem cunoscută campania ,,Din suflet pentru Apuseni”, desfășurată în această perioadă, la Cluj-Napoca.

apuseni1

Din suflet pentru Apuseni

Centrala de Escaladă organizează în perioada de 4 – 20 Decembrie 2017, asemenea anilor precedenți, un eveniment umanitar, prin care se vor strânge pachete pentru vârstnicii și copiii din zona Munților Apuseni.

Munții Apuseni, parte a Carpaților Occidentali, au o altitudine maximă de 1849 de metri și sunt cei mai populați munți de pe teritoriul României, deși zona se remarcă printr-o densitate scăzută a populației. Așezările sunt compuse din sate mici, risipite, în județele Arad, Bihor, Cluj, Alba și Hunedoara. Este binecunoscut faptul că, odată cu venirea iernii, locuitorii din Munții Apuseni rămân, deseori, fără electricitate sau blocați din cauza nămețior.

apusenii 2

De aceea, o campanie ca aceasta poate readuce o rază de speranță, care îi va ajuta să treacă peste anotimpul rece, mai ușor. Marta Palii, unul dintre organizatori și managerul Centralei de Escaladă, ne îndeamnă să ne implicăm:

,, Ne dorim din suflet să facem o mare bucurie de Crăciun, celor ce au cea mai mare nevoie. Anul acesta vom ajungem și mai departe, până în cele mai izolate sate și cătune.”

Ce poate să conțină pachetul donat?

Pachetele propuse pentru colectare pot să conțină alimente neperisabile (ulei, făină, zahăr, orez, paste sau conserve), dulciuri (biscuiți, ciocolată, bomboane, cozonac etc.) și produse de igienă (săpun, pastă și periuță de dinți sau detergent pentru haine).

cadouri-de-craciun

În conținutul pachetul se pot regăsi și rechizite (creioane colorate, penar, caiete și cărți pentru copii), jucării și dispozitive de iluminat cu baterii (lampă, lanternă obișnuită sau frontală), o impotanță deosebită având și îmbrăcămintea și accesoriile, necesare pentru sezonul rece.

Noi putem fi ajutoarele lui Moș Crăciun! 

Cum putem să ajutăm? Prin intermediul acestei campanii, avem posibilitatea să ajutăm și la transportarea pachetelor (cu mașini de teren), prin oferirea de donații pentru motorină și cumpărături (pâine pentru toată familia), dar și ca voluntari pe teren, pentru partea foto-video.

Rugămintea organizatorilor este aceea ca, pe fiecare pachet, să fie menționat destinatarul „cadoului” (femeie, bărbat sau copil) și, după caz, vârsta și specificul pachetului.

apuseni-Marta

Donațiile se vor putea depozita pe strada Horea, Nr. 8, în incinta Centralei de Escaladă, până pe 20 decembrie, orele 22, iar distribuirea pachetelor va avea loc în perioada 21-22 decembrie 2017.

De asemenea, pe data de 11 Ianuarie 2018, orele 18:30, toți susținătorii și voluntarii implicați în această campanie sunt așteptați la o prezentare inedită, prin care organizatorii vor împărtăși „această experiență comună și plină de bucurie, pentru cei cărora le venim în ajutor”, după cum specifică aceștia pe pagina de Facebook a evenimentului „Din suflet pentru Apuseni”.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: arhivă personală Marta Palii, galeriafoto.com, ziuadecj.realitatea.net, unica.ro

Espresso dublu cu Teodora Harmath

Potrivit analizei  KeysFin privind perspectivele mediului de afaceri din 2017, industria de HORECA continuă trendul pozitiv, aceasta cunoscând o creștere semnificativă, mai ales ținând cont de cele 2 orașe: Cluj-Napoca și București.

În acest domeniu, am găsit-o pe Teodora Harmath, o mare iubitoare de cafea, născută în Cluj-Napoca și care spune despre ea că a avut norocul să transforme această pasiune într-un job.

– Spune-ne câteva lucruri despre tine. Cine este Teodora ca și figură în lumea horeca?

Numele meu este Teodora Harmath, sunt născută în Cluj-Napoca și sunt o mare
iubitoare de cafea care a avut norocul să transforme această pasiune într-un job.
Prăjitoria de Cafea Olivo, prima prăjitorie de cafea de specialitate din Transilvania, fondată în anul 2011 la Cluj, este locul unde am avut ocazia să învăt tainele cafelei de specialitate și unde am avut privilegiul de a dezvolta un business pe o nișă mai putin cunoscută.

În lumea HORECA, aș vrea sa fiu recunoscuta după acțiunile și rezultatele mele. Consider ca experiența dobândită de-a lungul anilor în acest domeniu mă ajută sa aduc un plus de valoare atât companiei cât și partenerilor noștri care ne aleg cu încredere.

2

– Cum ai intrat în contact cu brandul La Marzocco?

Odată cu cafeaua de specialitate a venit și introducerea în lumea echipamentelor de specialitate La Marzocco. În timpul unei vizite în Florența, la sediul companiei, am participat la training-uri tehnice unde am descoperit sistemul complex de tehnologii pe baza căruia aceste aparate de cafea functionează.

Pentru ca extractia cafelei sa fie facuta corect, mai multi parametrii au nevoie de control si constanta cele mai importante fiind presiunea si temeperatura.

Nevoia de echipamente performante pe piata din Romania exista deja, astfel am hotarat sa fim o punte de legatura intre cele doua.

– Spune-ne câteva lucruri despre originile brandului și cum este poziționat acesta la nivel international.

Frații Bambi, fondatorii La Marzocco, au patentat tehnologia boilerului pe orizontală în anul 1939. Echipamentele au evoluat pe parcursul anilor, dar tradiția italiană își lasă amprenta în continuare prin atenția deosebita acordata fiecărui espressor “handmade in Florence”.
La nivel mondial La Marzocco este recunoscut și apreciat, fiind în topul preferințelor cafenelelor de specialitate care caută aparatură profesionala.

– Cum arata industria de horeca în prezent în Romania? Dar la nivel internațional (referire la cafea), de unde vin trendurile?

În Romania, lumea cafelei creste și se dezvolta foarte rapid, devenind o industrie in sine. Oamenii de după bar, sau de după espressor se specializează, se
documentează, participa la competiții naționale și internaționale, și cel mai important educa pe cei care, neștiutori sau cunoscători, le calcă pragul căutând o cafea “bună”.
Inspirația cred ca vine de peste tot din lume, găsești oriunde un colțișor ascuns în
care poți sa savurezi o cafea de origine, sub îndrumarea unui specialist care îți
explica de unde provine, ce note vei regăsi și tehnica de preparare.

– Dacă vorbim de cafea, care sunt orașele care stau cel mai bine la acest capitol?

București și Cluj, aici putem vorbi despre o cultura foarte răspandită a cafelei, prăjitorii de cafea, coffee shopuri, oameni pasionați, concursuri, workshopuri, traininguri, evenimente cu și despre cafea. Ma bucur însă că am ocazia sa ajut și să împărtășesc cunoștințele noastre cu tot mai multi oameni la nivel național care ne cer ajutorul și vor sa facă parte din această frumoasa lume a cafelei.

– Cum arată o zi din viața Teodorei?

Ora 7:30 sunt la birou, care poate fi orice cafenea din oraș, savurez o cafea în timp ce îmi consult agenda pentru ziua în curs după care începe distracția: telefoane, întâlniri, oameni, contracte și cafea. Călătoresc mult atât în țară cât și în afară, ritmul este foarte dinamic, dar sunt foarte recunoscătoare pentru experiențele minunate de care am parte.

1

– Care este băutura ta preferată? Cu ce ,,o asortezi” ?
Espresso dublu, origine Ethiopia merge cel mai bine alături de o apa plata.

– Dacă ai avea posibilitatea să te caracterizezi în doar 3 cuvinte care ar fi acelea?
Optimistă, Perseverentă, Visătoare.
Drumul către o cafea de specialitate este lung cu multe urcușuri și coborâșuri, însă perspectivele devin frumoase după o ceașcă de  cafea. â

Va așteptăm cu drag la Cluj!

 

Redacția The Woman

Sursa foto: arhiva personală

 

Reguli noi pentru plățile electronice din magazinele clasice și online, adoptate la Bruxelles

Comisia Europeană a adoptat noi reguli care au rolul să facă plățile electronice din magazine și online să fie mai sigure. Scopul principal este reducerea nivelurilor fraudei și protejarea confidențialității datelor financiare ale utilizatorilor, potrivit agenției de presă Agerpres.

hand-holding-a-dataphone_1088-674

Conform noilor reglementări adoptate la nivel înalt, introducerea a unei parole sau a datelor de pe cardul de credit nu vor mai fi suficiente, în cele mai multe dintre situații atunci când vrem să efectuăm o plată.

Concret, atunci când vom dori să facem o plată va fi nevoie să combinăm cel puțin două elemente independente, care ar putea fi un element fizic (cardul sau telefonul mobil), alături de care vom folosi, înainte de efectuarea unei plăți, o parolă sau o caracteristică biometrică, precum amprentele.

closeup-of-woman-shopping-online-on-tablet-pc_1262-3179

Reglementările incluse în pachetul DSP2 notează și un cadru pentru noi servicii legate de conturile de plăți ale consumatorilor, axate pe serviciile de inițiere a plăților și serviciile de informare cu privire la conturi. Aceste servicii sunt deja oferite în multe țări ale blocului comunitar, și o dată cu DSP2 vor fi disponibile pentru consumatorii de pe întreg teritoriul UE.

pretty-woman-using-payment-terminal_23-2147688726

În pachetul de reguli se prezintă și cerințele privind standardele comune și sigure de comunicare între bănci și societățile din domeniul tehnologiei financiare.

Potrivit parcursului legislativ, după adoptarea standardelor tehnice de reglementare de către Comisie, Parlamentul European și Consiliul au trei luni la dispoziție pentru a le examina. După ce această perioadă va expira, noile norme vor fi publicate în Jurnalul Oficial al UE, iar băncile și alți prestatori de servicii de plată vor trebui să implementeze măsurile de securitate, dar și strategiile de comunicare într-un termen de 18 luni.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Strategii de marketing. În 2017, 330 de mii de oameni au folosit Messenger pentru a contacta o afacere

Dacă ai o afacere care este prezentă și în mediul online, ești familiarizată probabil cu sintagma ,,trebuie să te reinventezi mereu”. O recentă statistică realizată la cererea Facebook, axată pe obiceiurile clienților te ajută în gândirea strategiilor de vânzare, dar și de promovare și comunicare. În decursul acestui an, 330 de mii de persoane au folosit opțiunea de Messenger pentru prima dată pentru a lua legătura cu afacerile mici, pentru a cere informații despre produs sau despre orice altceva, informează StartUp.ro.

messenger-icon-with-notifications_23-2147696918

Prin urmare, clientul așteaptă de la firme conectivitate permanentă, accesibilitate și interacțiune tot timpul, deoarece Facebook Messenger este un serviciu de mesagerie instant, așadar promptitudinea este una dintre cele mai importante valori care trebuie respectată. 

pretty-young-woman-using-her-mobile-phone-at-home_1301-6140

Primul pas pentru a te promova este pentru mulți dintre noi social media, însă strategia nu trebuie cu siguranță să se oprească în a realiza postări cât mai profesioniste, ci să aibă o continuitate în relația cu cei cărora le adresezi mesajul sau le prezinți produsul.

Studiul citat mai relevă și faptul că întreprinderile mici utilizează Messenger pentru a se conecta cu comunitatea și clienții lor, pentru a face afaceri personale și a obține rezultate. Exemplu de bune practici, nu-i așa?

woman-making-notes-on-charts_23-2147669766

63% din persoanele care au participat la acest studiu au spus că schimbul de mesaje cu întreprinderile mici a crescut în ultimii doi ani, iar 67% dintre ei au așteptări ca nivelul de comunicare în online prin serviciul Messenger să crească pentru mai multe companii în următorii doi ani.

58% dintre respondenții care utilizează serviciul de Messenger spun că folosesc aplicația în fiecare zi, aceasta fiind în topul aplicațiilor prin care comunică în mod frecvent, atât cu grupul de prieteni și cunoștințe, cât și pe partea de servicii sau de corporate.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Un business făcut dintr-o pasiune a două tinere fotografe: Tiny Humans

Tania Vrânceanu (28 de ani) și Patricia Mărginean (22 de ani) și-au făcut un business din pasiunea lor cea mai mare: fotografia. Și nu fac orice fel de fotografie, ci imortalizează momente pe care părinții, bunicii, frații, verișorii, mătușele și prietenii vor să le vadă fie pe rețelele de socializare, fie într-o ramă frumoasă.

Da, ați ghicit, este vorba despre un business axat pe fotografia de copii, de familie. Tiny Humans a pornit, cum ele însăși spun, din bucuria lor de a fi în preajma celor mici, împletită cu dragostea pentru scrierea cu lumină: arta fotografică. Care au fost primele rotițe puse în mișcare și mai ales cum a continuat povestea și creșterea lor ca business aflați din interviul următor.

12493619_951850291560889_3671291543843365302_o

Tiny Humans fotografiază literalmente, oameni mici. De ce un business foto pe fotografia de familie în defavoarea a altceva?

Motivul principal este simplu: adorăm copiii. Ne place să îi imortalizăm încă de la începuturile lor, adica din burtici! Ceea ce urmează dupa aceste shooting-uri de tip ,,pregnancy”, este un alt motiv pentru care facem ceea ce facem. Dupa pregnancy vine newborn, după newborn urmeaza botezul, mai apoi poate o sedință de Crăciun sau de Paște, ca peste câteva luni să ne vedem la smash-the-cake-ul de un an. Ați inteles ideea. Formăm o relație cu familiile și cu bebelușii încă de mici. Acesta nu este genul de business în care ți-ai prestat serviciul, esti răsplătit și atât, relația se încheie. Nu, noi legăm prietenii și creeăm legături. Mai trebuie vreun motiv înafară de cel că ne place să ne înconjurăm cu copii veseli și oameni prietenoși?

23658635_1523632524382660_1666183234710604277_n

Când ați început? S-au mai schimbat obiceiurile clienților de atunci? Erau mai reticenți la început?

Tiny Humans există de doi ani, însă cea care a creat acest business face fotografie de șase. În  ultimii doi ani ne-am creat și un studio, am adus la viață un brand și un concept, iar ca rezultat al muncii, ne-am extins. Primele ședințe le-am programat cu super emoții, însă am avut norocul de a colabora doar cu oameni frumoși. Acest lucru nu s-a schimbat până în ziua de azi, singurele diferențe sunt ca acum mai mulți părinți au încredere în noi, iar experiența noastră ne permite să intram și pe alte ramuri ale industriei. 

12841387_985523861526865_3475494710917305792_o

Ce înseamnă organizarea business-ului vostru? 

Suntem două surori, ne știm de 22 de ani, așa că nu ne e greu să ne înțelegem, chiar și numai din priviri. Cred că până la urma acesta este succesul organizarii noastre. Bineînțeles, înainte să ajungem în punctul ăsta a trebuit să stabilim clar niste reguli, ,,Eu fac pozele de aici, tu te urci deasupra și le iei de acolo.” sau ,,Facem cu schimbul, trei ședinte una face pozele și cealaltă îi face să râdă si apoi invers”. Mai avem momente în care nu ne sincronizam perfect, we’re only human, dar nu lăsăm niciodată asta să ne strice calitatea muncii. 

21034581_1450517905027456_8067470630144519841_n (1)

Ideea de bază este că cea mai importantă este comunicarea, totul se împarte la doi, atât cele bune, cât și cele rele. Atâta timp cât amandouă ne facem treaba cu maximă seriozitate, se vede și în pozele noastre, iar un alt fel de a ne face treaba, pentru noi nu există. 

Cât de greu este să fotografiezi copii? Mă refer aici atât la cei care au doar câteva zile de viață, cât și la cei mai mari.

Fiecare vârstă are secretele și greutățile ei cand vine vorba de foto. Dacă judecăm din punctul de vedere al ușurintei cu care imortalizezi momentul, clar cel mai ușor este la 8-9 luni, când copiii stau în fundic, dar încă nu fug prin tot studioul și noi dupa ei.

Nu e greu să fotografiezi copiii sincer. Secretul e să ajungi pe aceeași minte cu ei, să faceți o înțelegere, să faci în așa fel încât ei să perceapă ședința ca un joc. Dacă ești prietenul lor, e usor atât la șase luni, cât și la patru ani. Și fie vorba între noi, e absolut minunat să te întorci la copilărie!

12322377_932538506825401_2820487861746908411_o

Care este cea mai mare satisfacție?

Cea mai mare satisfacție…clar atunci când încep să râdă în hohote. Nu numai că e cel mai minunat sunet din lume și se distrează de te pufnește și pe tine râsul, dar atunci ies și cele mai bune poze. Când apare stralucirea aia în ochii lor și au gura până la urechi, mi se umple sufletul și numai când scriu rândurile astea, nu mai zic de atunci când se întâmplă în fața ochilor noștri. 

Stiti mesajele acelea cu foarte multe vocale și cinci rânduri de inimioare? Mesajele acestea primite de la părinți și hohotele de râs ale copiilor lor sunt cea mai mare satisfacție.

23905586_1531709383574974_7237235059766597309_n

Dacă ar fi să o luați de la început, ce greșeală ați evita să mai faceți?

Pare un clișeu, însă chiar nu percepem nimic ca o greșeală. Să fii fotograf și să fii unul bun înseamnă să îți faci experiență. Sincer, nimic din ce am făcut până acum nu poate fi considerat altceva decat ceva din care avem de învățat. 

22549691_1496449703767609_9063942420080958587_n

Vă promovați în online? Ce contează cel mai mult în promovarea pe internet?

Sincer, ne promovăm foarte puțin în mediul online. Cam aproximativ 90% din oamenii cu care lucrăm, au venit la noi din recomandări. Cam ăsta este rezultatul unei munci bine făcute. Sperăm să rămână tot așa și să nu ajungem să cunoaștem prea bine secretele promovării în online. Însă din ce știm până în momentul de față, cred că cel mai mult contează să ai ceva foarte diferit și care să sară în ochi, chiar și atunci când publicul dă absent scroll pe feed.

Ce sfat ați da unor tineri care ar vrea să își facă un business pe fotografie?

Faceți ceea ce vă place! Este cel mai bun sfat, pe care l-am primit și noi la rândul nostru de la cineva foarte drag. Dacă fotografia este ceea ce vă place să faceți și ați fi dispusi să pierdeți nopți editând sau să dați la o parte o petrecere pentru o ședintă, atunci da, faceți foto. Dacă în schimb o faceti pentru venit, se va vedea și în poze, iar dacă pozele nu sunt bune, clienții sunt nemultumiți și în scurt timp tot  mai puțini. Sfatul nostru e clasicul ,,Do what you love, love what you do!”.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: portofoliu Tiny Humans

Cât de verde este pomul tău de Crăciun? Iată cum să alegem unul ecologic

Cum ar fi Crăciunul fără brad? În fiecare an, milioane de oameni sărbătoresc Crăciunul, nu inainte de a se apuca de împodobit, un semn că anotimpul festiv a început cu adevărat. Aceasta este o tradiție nelipsită și profund înrădăcinată, care ne pune în lumină creativitatea, imaginația, dar și anumite principii. Însă, oricât de frumos și pur ar fi acest obicei, există și o parte mai întunecată a pomului de Crăciun: nu este întotdeauna foarte ecologic.

brad2

În fiecare an are loc dezbaterea cu privire la cea mai ecologică variantă pentru bradul de Crăciun, subiectul despre care brad este mai ,, green”, mai real sau artificial fiind adus mereu în actualitate. Potrivit weforum.org, totul depinde de o serie de factori, cum ar fi cât de departe a călătorit pomul, câtă energie a ajuns să producă și cum este reciclat.

Brazii artificiali

Producătorii de brazi artificiali susțin că oferă o alternativă pentru tăierea pomilor, iar cei care cresc brazi pentru vânzare spun că amprenta de carbon a celor artificiali este mult mai mare decât a celor naturali, potrivit green-report.ro. Conform unui studiu realizat de compania franceză de consultanță Ellio, este de 3 ori mai poluant să produci un brad artificial decât să tai, în fiecare an, unul natural, emisiile aferente transportului brazilor artificiali fiind mai mari decât cele corespunzătoare celor naturali, cultivați local.

brad7

Când vorbim de pomii din plastic, de obicei făcuți din PVC, material care elimină substanțe cancerigene în timpul producției și după aruncare, acestia nu pot fi reciclați. Un brad din PVC trebuie să fie refolosit timp de cel puțin 20 de ani, pentru a compensa cantitatea de energie utilizată în producția sa. Probabil călătoresc mult până la destinație, mai ales că cei mai mulți brazi artificiali sunt importați din China.

Pomul de Crăciun natural

Unii consumatori evită brazii de Crăciun naturali, deoarece intenționează să reducă tăierea acestora. Dar majoritatea pomilor de Crăciun provin din pepiniere, unde sunt cultivați, în mod special, cu acest scop. Puieții pot servi drept habitate importante pentru păsări, insecte și alte animale sălbatice. Aceste afaceri pot oferi, de asemenea, locuri de muncă. Peste 100.000 de persoane sunt angajate cu normă întreagă sau part-time în industrie, în SUA.

brad5

O modalitate de a aborda aceste probleme este utilizarea unui copac viu. Copacii vii produc oxigen și consuma dioxidul de carbon. Însă pomul de Crăciun tăiat, de obicei, supraviețuieste doar aproximativ 10 zile în interior. O altă opțiune este să cumpăram un copac cu rădăcini, să îl udăm bine și să-l replantăm în grădină sau într-un ghiveci mare, pentru anul următor. Unele companii închiriază brazi, cu promisiunea să-i replanteze.

Varianta brazilor alternativi

Cea mai egologică variantă se pare că este cea alternativă, imaginativă a pomului de Crăciun tradițional, din carton, cupru, lemn sau chiar plastic, care ajută, de asemenea, la reducerea amprentei de carbon. O variantă ecologică binevenită este și utilizarea unor instalații de iluminat cu economisire a energiei, cu ajutorul unui cronometru.

brad 3

Reciclarea pomilor de Crăciun

Când sezonul sărbătorilor de iarnă s-a încheiat, modul în care alegem să renunțăm la pomul de Crăciun are un impact important asupra mediului, deoarece mulți ajung în depozitele de deșeuri. De aceea este necesar să luăm decizia cea mai bună, având ca prioritate protejarea mediului înconjurător, acțiune vitală pentru un stil de viață cât mai ,, green”.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto designrulz.com, taradennis.com.au hestiaromania.ro, brazi-artificiali.com, ebrazi.ro

Victoria Beckham va deschide mai multe magazine pentru imperiul său fashion

„Victoria este o sursă de inspirație pentru milioane de femei din întreaga lume. Ea a construit un brand de lux unic, diferențiat, cu o identitate puternică și un potențial foarte mare.”

(David Belhassen, NEO Investment Partners)

Business-ul Victoriei Beckham a primit o investiție de 30 milioane de lire sterline. NEO Investment Partners a investit suma în brandul de lux, celelalte investiții ale NEO incluzând lanțul de panificație francez Paul și Experimental Cocktail Club, potrivit Business Insider.

vic4

Victoria Beckham a susținut într-o declarație: „NEO este partenerul perfect, care ne însoțește acum în următorul pas al călătoriei noastre, înțelege viziunea mea și dorința mea de a-mi menține independența, precum și angajamentul meu de a continua dezvoltarea brandului, cu o abordare unică, de perspectivă. Sunt foarte încântată să lucrez cu NEO.”

David Belhassen, fondator și partener al NEO, a declarat: „Victoria Beckham este unul dintre cei mai interesanți întreprinzători, cu care am plăcerea să lucrez. Sunt încântat să lucrez cu ea și cu echipa sa, pentru a atinge întregul potențial al mărcii”.

FASHION-US-BECKHAM

Investiția Victoriei Beckham a fost de 100 milioane de lire sterline, potrivit The Telegraph. Noua sumă de bani va fi folosită pentru a deschide noi magazine și pentru a-și extinde businessul în mediul online, potrivit unei declarații. Victoria Beckham are în prezent două magazine, în Londra și Hong Kong, dar are stocuri în peste 400 de magazine din întreaga lume, printre care se numără Harrods și Selfridges.

Victoria Beckham Limited este o marcă high-end care face îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Înființată în anul 2008, brandul din Londra are astăzi 180 de angajați. Soțul ei, David, dar și fostul său manager, Simon Fuller, sunt ambii acționari în afacere.

Costume Institute Gala Benefit celebrating Charles James: Beyond Fashion - Inside Arrivals, Metropolitan Museum of Art, New York, America - 05 May 2014

Fosta solistă Spice Girl a avut venituri în valoare de 36,5 milioane de lire sterline în anul 2015, cel mai recent an pentru care conturile sunt disponibile. Compania a susținut că veniturile de anul trecut au fost de 36 de milioane de lire sterline, declarându-se faptul că: „Veniturile din prima jumătate a anului 2017 indică o creștere de două cifre pentru parcursul anului”.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: theknotnews.com, footwearnews.com, darkroom.baltimoresun.com, theknotnews.com

Andra Gădălean: „Nu poți doar să bei un pahar de `vreau` și după să vrei. Trebuie să vrei din interiorul tău!”

Andra Gădălean este femeia ambițioasă, implicată în viața sa profesională, dar care radiază atunci când povestește despre fetița sa. Mai mult decât atât, Andra este prima participantă înscrisă la cea de-a 7-a ediție a Conferinței de Leadership Feminin The Woman din 21 martie 2018.

Într-o zi friguroasă de noiembrie, Andra ne-a povestit la Meron despre provocările vieții, ce înseamnă să construiești o echipă sau cum resimte o persoană implicată responsabilitățile de zi cu zi.

1489754146852_FB_IMG

The Woman: Au fost momente când ai ieșit din zona ta de comfort?

Andra: Da, au fost. Profesional vorbind, am făcut o schimbare destul de mare în 2014. Am lucrat la o multinațională ca analist financiar aproape 6 ani și am decis că vreau să cresc, pentru că am ajuns la un nivel unde simțeam că m-am plafonat. Atunci am schimbat cu totul și domeniul și compania, iar acum lucrez la o companie din domeniul IT.

Cultura organizațională în care am intrat era atât de diferită, iar dinamica este extraordinară. Prima jumătate de an mă trezeam dimineața și mergeam cu emoție la birou, dar nu mi s-a întâmplat să fiu depășită de situație.Treceam prin atât de multe schimbări încât s-au reflectat și în viața mea personală, am devenit mai deschisă și uitându-mă acum în urmă, spun da, a fost cea mai bună decizie.

Care este provocarea cea mai mare în ceea ce faci acum?

Provocarea cea mai mare consider că e relația cu oamenii, iar în management deciziile pe care le iei au un impact foarte mare asupra unei echipe sau asupra unui singur om și aici nu vorbim doar de abilitățile de comunicare verbală ci de un mod de comunicare complex, mult mai empatic, mult mai aproape de oameni și cred că aceasta constituie cea mai mare provocare pe lângă resposabilitatea care vine cu funcția și desigur dezvoltarea intrinsecă.

Unde vezi provocarea când vine vorba de management?

La început îți desenezi o hartă despre cum ar trebui să fie totul, dar când ajungi acolo, îți dai seama că unele aspecte nu le-ai luat în calcul sau le-ai acordat o importanță mai mică sau mai mare decât aveau nevoie, iar atunci trebuie să te redefinești.

Ai simțit vreodată că responsabilitatea este mai mult pe umerii tăi?

În unele momente da, dar nu în totalitate. E o situație delicată în momentul în care lucrezi cu oameni la nivel de juniorat, pentru că simțul lor al responsabilității este mai scăzut, dar cred că asumarea responsabilității se învață cu timpul, odată cu maturizarea noastră profesională.

Datorită faptului că ai lucrat din anii studenției, s-a schimbat de-a lungul timpului, profilul angajatului?

Da, am început să lucrez la 20 de ani, de pe băncile facultății și am cunoscut foarte mulți profesioniști pe care îi admiram și de la care am învățat enorm, dar pe măsură ce am avansat am observat că oamenii sunt sau devin mult mai încrezători mai ales dacă sunt susținuți. Tinerii sunt mult mai dinamici decât eram eu la 20 de ani când desigur, din cauza contextului respectiv, nu am beneficiat de toate oportunitățile actuale de învățare  care îți oferă posibilitatea să crești cât mai mult și asta nu poate decât să te bucure că lucrurile se schimbă în bine.

Ai un mentor care te ajută în acest proces?

Da, este vorba chiar despre managerul departamentului în care lucrez, dar mi-am format oarecum „o masă rotundă” de mentori pentru că mi se pare prea mult să cer de la un singur om tot, să mă ghideze pe toate planurile. O am ca mentor și pe mama mea, am o relație deosebită cu ea.

Ce trebuie să aibă pentru tine un mentor bun?

Consider că cel mai important aspect e experiența de viață și cea profesională. Nu consider că vârsta trebuie să te definească, sub nici o formă, deoarece am cunoscut persoane cu 10-20 de ani de experiență, dar care nu ar putea să aibă rolul de mentor. Trebuie să fie o persoană care știe să asculte activ, să se detașeze emoțional, să poată realiza delimitarea între relația personală pe care o are cu tine și cea profesională. Mentorul ar trebui să fie o persoană entuziastă și să îți transmită acest entuziasm, să îți ofere o altă viziune asupra lucrurilor.

Care este provocarea actuală în plan personal?

Momentan cel mai greu de gestionat e perioada din timpul deplasărilor, departe de fetița mea Carla, perioadă pe care ea evident o resimte. Reconectarea chiar și după o perioadă mică de absență e resimțită emoțional și pentru mine și pentru ea.Vreau să îi ofer tot ce am mai bun din mine, mai ales din punct de vedere emoțional.

Carla

By  Mădălina Hodorog, Nora Călbază 

Sursa foto : arhiva personala

Importanța amenajărilor interioare, explicată de designerul Oana Hajos

Oana Hajos transformă în magie mobila, pereții, scările sau orice altceva poate exista într-o casă. Povestea ei ca designer de interior a început după ce timp de șase ani a lucrat alături de soțul ei în acest domeniu, dar spune despre ea că este în domeniul artei de mică, încă de când avea șase ani. Pentru că orice lucru mare se face mai întâi cu pași mici, Oana se ocupa inițial de accesorii și detalii în proiectele 3D. Cu timpul, el a ales să practice fotografia, dar ea s-a îndrăgostit de designul interior. Când nu aduce magia în casele oamenilor, îi place să picteze, să deseneze, să fotografieze, să plece în călătorii și să se ocupe de copiii ei.

,,Am simțit că mă regăsesc în această lume. Faptul că pot să controlez și să creeez în același timp un spațiu dedicat unei anumite persoane mi se pare fascinant, cu atat mai mult cu cât rezultatul este satisfăcător pentru client.”

woman-using-a-compass_1163-1054

Am discutat cu Oana despre cum e munca de designer, ce ne aduce în plus un design interior ca la carte, dar pentru că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, am aflat și câteva idei pentru decorarea propriului nostru cămin Crăciunul acesta.

Cât este de importantă pentru liniștea noastră de zi cu zi o încăpere perfect amenajată?

Interiorul în care locuim este transpunerea sufletului și personalității noastre. Daca îți place ceea ce vezi în jur este în mare parte pentru că se potrivește cu tine, pentru că te reprezintă. Atunci te simți confortabil și „acasă”, relaxat și în siguranță.

spacious-hall-with-a-big-couch_1203-1483

Ce face designerul și nu putem face noi, cei fără studii în domeniu?

Designerul vede în primul rând compoziția, proporțiile obiectelor, raporturile de culoare. Dar toate acestea se pot și educa, pentru ca într-un final să le poti „simți”.

Bineînțeles că echilibrul decorativ trebuie să existe în fiecare cameră din casă, dar, dacă ar fi să începem să reamenajăm, renovăm, pe care cameră o vezi tu mai importantă? Unde trebuie să intervină designerul?

Camera unde petrecem cel mai mult timp , unde ne adunam ca și familie, sau cu prietenii, unde se aud povești, râsete și voie bună. Acesta este locul de care trebuie să ne îngrijim cel mai mult, să îl aranjam cât mai bine, să sporim confortul fizic și emoțional din „inima” casei. Poate fi livingul, bucatăria, open space-ul sau poate chiar o terasă.

paint-concept-with-backview-of-woman_23-2147703577

Cât de importantă este comunicarea cu clientul, atunci când trebuie să te ocupi de căminul lui, sau dimpotrivă, de biroul lui?

Comunicarea cu clientul e totul. Prin comunicare cunoaștem omul, îi cunoaștem preferințele, stilul, viața, aspirațiile, ceea ce-l face fericit ți ceea ce-l deprimă. Este foarte important în amenajarea spațiului sau pentru că, dupa cum am mai spus, interiorul reflectă personalitatea. Aceasta oglindire perfectă face ca amenajarea să fie un real succes. De aceea am pus accentul pe consultanță. Astfel pot sa cunosc clientul mult mai bine, să fac un proiect mult mai apropiat de stilul său.

Ce se mai poartă în domeniul design-ului interior?

Ca și în industria modei, sunt multe trenduri. Dar, spre deosebire de aceasta, în designul interior trebuie să selectam mai atent, să punem clientul în fața trendurilor. O casă nu se schimbă așa ușor precum o haină. De cațiva ani elementele naturale sau care ne apropie de natură au invadat piața, regăsindu-se peste tot. Ele aduc un plus de viață căminului, sporind confortul. Dar sunt bine susținute de dezvoltarea și inovația tehnologiei, am putea spune că e un trend „tech meets nature”.

christmas-mockup-with-notepad-and-lights_23-2147717878

Pentru că e perioada sărbătorilor de iarnă, ce recomanzi cititoarelor The Woman pentru a aduce magia în casa lor?

Pentru că vine Crăciunul și această sărbatoare înseamnă în primul rând lumina în suflet, liniște și familie, le recomand să puna accentul pe iluminatul ambiental al încăperilor. Lumânări, beculețe mici, ghirlande, felinare, toate pot înlocui cu succes lumina generală a casei într-o seară friguroasă de iarnă, cand prietenii s-au strâns la tine acasă și i-ai primit cu un vin cald și perne mari și moi aruncate pe canapea. Căni colorate, tăvi argintate, paturi pufoase, perne decorative, lumina ambientală și mirosul de brad și scoțișoară sunt ingredientele unei seri perfecte. Stingeți televizorul și regăsiți-vă prietenii.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursă foto: arhivă personală Oana Hajos, www.freepik.com

Românca Elif Memet, un model sclipitor pentru noua generație

„Să aveți încredere în voi și în visurile voastre, însă nu o încredere oarbă, ci cu una realistă, pragmatică!”

(ELIF MEMET, President at Columbia Financial Investment Group, New York)

Încă de la semnificația prenumelui său, care exprimă calitatea locului fruntaș, până la nenumăratele premii și titluri excepționale obținute, Elif Memet câștigă iremediabil admirația celor din jur. Și o face prin modestia, curiozitatea și dorința nestăpânită de cunoaștere a unei tinere sclipitoare, care la doar 21 de ani a realizat atât de multe, încât poate să fie considerată, fără ezitare, drept unul dintre tinerii geniali ai noii generații, din România.

elifffff

Elif este originară din Constanța și în urmă cu trei ani a fost invitată de membri ai Congresului American să își prezinte ideile în Capitol Hill, în urma concursului de eseuri, organizat de platforma Gulen Institut din Houston, SUA. Tema concursului a fost „Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetăţenii lumii?”, iar românca a susținut soluția care a constat în microfinanțările în agricultură, eseul său obținând locul 13 pe plan mondial și locul I pe plan european.

Elif Memet deține mai multe premii, obținute la concursuri, cum ar fi cel de la NASA, dar și titluri importante, cum este acela de a fi cel mai tânăr Ambasador Bloomberg sau cel prin care este singura elevă de liceu din lume, acceptată la dezbaterile simulatorii ale ONU, Harvard World Model United Nations, unde a reprezentat International Rescue Comitee, pentru anumite grupuri defavorizate. Pe lângă toate acestea, tânăra se poate mândri și cu un brevet de inventator pentru un fertilizator organic, un produs nou pentru agricultură.

elif memet

Elif Memet este acum studentă în anul al III-lea la Universitatea Columbia din New York, admisă cu bursă integrală, datorită rezultatelor excepționale atât pe plan național, cât și internațional. Elif  a fost aleasă de către laureatul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, care este coordonatorul cercetării sale în inegalitate economică, tânăra fiind unul dintre cei 10 Science Research Fellows ai promoției 2019.

La New York, a fost coordonatorul Ligii Studenților Români în SUA în 2015-2017. A devenit prima Președintă a celui mai mare grup de finanțe de la universitatea Columbia, Columbia Financial Investment Group, analist al Lion Fund, membru al bordului Columbia Club of New York, ambasadoare Columbia College și lista poate continua. De asemenea, a contribuit la nenumărate acțiuni caritabile, alături de Prințesa Marina Sturdza, în calitate de asistent executiv.

butler

În interviul acordat Revistei The Woman, Elif Memet ne spune povestea ei,  ne vorbește despre importanța modelelor reale și ne dezvăluie ce se află în spatele realizărilor și visurile sale mărețe.

Cu toții visăm să devenim „Cineva” atunci când vom crește. Ce visa micuța Elif Memet și care erau modelele sale în copilărie? 

Când eram foarte mică, visam să lucrez cu băncile, să devin investitor și să am propria afacere. Îmi amintesc cum mă jucam cu sora și verișoara mea, însă nu cu jucării, ci cu acte. Era o mare fericire pentru mine când mama îmi mai dădea câte un dosar nefolosit și puteam să mă prefac că am o firmă, o bancă și așa mai departe.

Toate rudele știau că instituisem, în casă, „un sistem bancar” și îi prezentam tatălui meu cât ar fi salvat pe un an, dacă ar fi depozitat cu mine. Apoi, am mai crescut și îmi doream să lucrez într-un guvern sau cu guvernele, deoarece mă atrăgeau foarte mult organizațiile internaționale, ca ONU, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială. Și mereu mi-am dorit să scriu, să fiu autoarea unei cărți. Niciunul dintre aceste vise nu a dispărut. Sunt sigură că le voi combina pe toate în viață.

Columbia acceptance day

Acum, de exemplu, scriu un articol cu laureatul Nobel în economie, Joseph Stiglitz, care este cel mai influent economist din lume, fost Președinte al Consiliului Economic al Administrației Bill Clinton și fost Vicepreședinte și Economist- Șef la Banca Mondială. În același timp, în această vară, voi lucra într-una dintre cele mai renumite bănci de investiții, Goldman Sachs.

Pentru mine, contează foarte mult caracterul unei persoane. Succesul profesional al unei persoane, de care sunt interesată, nu va fi niciodată suficient pentru a o considera drept model. Astfel, încerc să nu îmi găsesc modele printre oameni foarte cunoscuți, pe care nu am avut șansa să îi cunosc până acum. Pe Profesorul Stiglitz l-am admirat foarte mult profesional până să îl cunosc, iar ascultându-i interviurile și citindu-i cărțile, mereu mi s-a părut o persoană cu un caracter deosebit. Odată ce am avut șansa să îl cunosc cu adevărat, mi-am confirmat părerea, acum spunând cu încredere că este unul dintre modele mele, din toate punctele de vedere.

21761388_10203709507735415_7696589400621545493_n

Când ai realizat că visurile și idealul tău vor depăși granițele țării? Ce sfaturi ai oferi tinerilor cu visuri mărețe? 

Din copilărie, familia mea a ținut ca eu și sora mea să vedem alte stiluri de viață, alte culturi. Astfel, de la 8 ani am început să vizitez alte țări și mereu eram impresionată de viața atât de diferită din acele țări europene pe care le vizitasem și care erau mai dezvoltate decât România.

De asemenea, încă de la grădiniță am început să învăt limbi străine. De mică am simțit că vreau să cunosc cât mai mult din lumea aceasta, să experimentez cum e să trăiești printre oameni cu perspective total diferite de ale tale. Astfel, tot învățând, vizitând, citind constant, mi-am dat seama că vreau să călătoresc mult și că îmi doresc să mă stabilesc în mai multe locuri și, cu siguranță, prima alegere este New York. Sora mea spune că de când aveam 5-6 ani eu spuneam: „ Eu o să trăiesc în America!”.

keynote speaker, Romanian Government and League of Romanian Students Abroad

Premiile internaționale obținute, mi-au oferit încrederea că voi putea fi admisă la unele dintre cele mai bune facultăți, astfel încât, cu o educație aleasă, aș putea să mă angajaez oriunde, doar pe meritul meu. Mi-am dorit ca la 30 ani să mă stabilesc în New York. Când am fost admisă la universitatea mea de vis, Columbia, am zis: „ De ce să nu fac asta la 19 ani, în schimb?”

Celor cu vise mărețe, le spun doar atât: „Să aveți încredere în voi și în visurile voastre, însă nu cu o încredere oarbă, ci cu una realistă, pragmatică!” Da, am avut visul de a mă muta în locuri unde lucrurile se întâmplă la o scară largă și unde se iau decizii importante. Dar nu am stat și am așteptat, ci am muncit continuu, am făcut mari sacrificii și nu am așteptat ca oportunitățile să se ivească, ci am fost proactivă, căutandu-le și dovedind că pot să le susțin. 

Elif-Memet1-transilvaniareporter.ro

Cum ai devenit inventator și ce ne poți spune despre biofertilizatorul organic? Te-ai gândit să alegi calea antreprenoriatului? 

Am fost pasionată de științele exacte, însă nu prea m-am regăsit în olimpiadele teoretice, ce presupuneau adeseori practicarea unor tipuri de probleme, care se tot repetau în subiecte. Așa că mi-am continuat pasiunea pentru științe exacte prin ceva inedit, mai precis prin cercetarea realizată cu ajutorul Profesorului Marius Lungu. 

M-am gândit mai mult la calea investițiilor decât la cea a antreprenoriatului. Sunt o mare fană a antreprenoriatului, însă trebuie să fii și realist. E mai ușor să fii antreprenor în IT, decât în agricultură și industriale. Costurile fixe și capitalul inițial sunt, de cele mai multe ori, mult mai mari. Capitalul necesar, autorizațiile, legislația națională și internațională reprezintă lucruri care îngreunează antreprenoriatul în agricultură și industriale.  

elli

Povestește-ne puțin despre Prințesa Marina Sturdza. Ce a însemnat dânsa pentru tine și ce sfaturi valoroase ți-a oferit pentru viitor

A însemnat familie. Și încă înseamnă. Doamna Sturdza mi-a demonstrat că trebuie să gândești la o scară largă, dacă vrei să ai un impact mare, pentru că niciun proiect nu e imposibil, dacă într-adevar vrei să îl realizezi. M-a mai învățat că în viață ai nevoie de echipe valoroase, nu poți să faci totul singur la fel de bine ca într-o echipă excepțională.

M-a învățat să abordez oamenii cu gândul că fiecare dintre noi are o parte bună. Și, poate că cel mai important, m-a învățat să țin legatura constant cu cei dragi și să îmi exprim gratitudinea spontan, fără să aștept o ocazie anume. A fost cu adevărat un privilegiu să am acest sprijin și acest exemplu, în acești primi doi ani în New York, fiind sigură că îl voi avea și de acum înainte, de undeva de sus. 

marina sturdza

Ce anume se află la baza unor realizări atât de importante ? Spre ce ideal tinzi, din punct de vedere profesional? 

La baza acestora, în primul rând, se află o dorință foarte, foarte puternică de a-mi cunoaște potențialul și a învăța cât mai profund despre cât mai multe. Apoi, este vorba despre maturitate, de la o vârstă fragedă. În urma pierderii tatălui meu, de mică, mi-am văzut mama muncind și îngrijindu-se de mine și de sora mea, fără ajutorul nimănui. 

Combinate, pasiunea mea pentru autodepășire, cunoaștere și maturitatea pe care am dobândit-o, m-au determinat să conștientizez  este necesară multă muncă pentru a-mi realiza visurile. Sacrificii sunt destule, dar toate persoanele pe care le admir au făcut sacrificii la rândul lor. Idealul spre care tind este acela de a avea mereu curajul pentru incertitudine. Este ușor să rămâi în zona ta de confort și să fii sigur în ceea ce faci, însă asta îți garantează doar că vei face același lucru pentru totdeauna.

el

În schimb, nu e deloc confortabil să nu ai siguranță în momentul în care îndrăznești prea mult, cânt te gândești că poate ceea ce ți-ai propus poate fi peste capacitatea ta sau în cazul în care te întrebi dacă nu cumva persoanele pe care le-ai abordat vor refuza să colaboreze cu tine. Această incertitudine este dovada faptului că încerci, că ieși din zona ta de confort și că, automat, gândești la scară mai largă. Și, cu puțin noroc și multă muncă, vei reuși!

Ai putea să ne spui cum arată o zi din viața ta? Descrie-ne o zi obișnuită!

Fiindcă sunt implicată în atât de multe, fiecare zi arată diferit, mereu lucrând la altceva, Însă, cu siguranță, ceea ce fac zilnic este să citesc și să mă întâlnesc cu oameni. Citesc foarte mult, de la artă și filosofie la știri despre economie, finanțe și politică. Socializarea și networking-ul sunt foarte importante. De aceea, în majoritatea zilelor, mai puțin atunci când sunt extrem de ocupată și muncesc până dimineața, încerc să mă întâlnesc și vorbesc pe îndelete cu cel puțin 2-3 persoane.

Dacă ai putea să te caracterizezi în doar 3 cuvinte, care ar fi acelea?

GÂNDESC, CERCETEZ, ACȚIONEZ.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: arhivă personală Elif Memet, transilvaniareporter.ro, elsacimun.wordpress.com, ziuaconstanta.ro,  okmagazine.ro, wall-street.ro

Tips&tricks pentru decorațiuni de Craciun handmade

Cu prima zi a lunii decembrie parcă ne gândim tot mai mult la imaginea Crăciunului de anul acesta. Cum vrem să arate bradul, masa, pereții din casă, cadourile pe care le vom dărui, sunt toate aspecte pe care le vrem perfect realizate până în seara de Ajun. Pentru că lucrurile handmade sunt tot mai la modă, îți prezentăm câteva idei pe care le poți realiza într-un timp scurt, fără costuri mari și cu rezultate de efect.

La capitolul decorațiuni pentru brad, poți alege să te foloșești de bețe de lemn (le găsești la orice papetărie) și acuarele cu care să te joci în ce fel de nuanțe dorești tu. Reni, săniuțe, brăduți, Moși…Ai la dispoziție o mulțime de variante. Decorațiunile obținute pot fi însă folosite și în alte părți, nu doar în brad. Le poți agăța pe ușă, la ferestre sau le poți așeza pe farfurii cu sclipici în living și în bucătărie.

71695c540d6244ee18c7833cf1b9dcfd

Dacă totuși te mai gândești și la alte variante pentru brad, poți să mergi pe o idee mai vintage și să te folosești de felii uscate de portocală, alături de care să legi aromata scorțișoară. Vor arăta foarte bine în brad, dându-i un aspect care îți va aminti de vacanțele la bunici. Pentru un plus de magie poți alege și sticluțe cu dop de plută în care să pui bilețele pe care scrii câteva mesaje. Mai apoi poți să le dăruiești celor dragi.

d242394cb20914e195eaf8cd44546947

332ecbc9acf14e43d2a9e74587cebaa6

În ceea ce privește darurile, vei avea cu siguranță nevoie de etichete pentru punguțele de cadou sau pentru cutii. Dacă vrei unele personalizate, te poți folosi de carton kraft (maro) sau de carton colorat, pe care să trasezi câteva linii la capătul cărora să lipești năsturei colorați. Vor arăta precum globurile din brad. De asemenea, dacă nu știi cum să împachetezi cadouri mai micuțe, de tipul unor cercei sau a unui lănțișor, atunci te poți folosi de cojile de nucă, nezdrobite, pe care să le pictezi cu sclipici pentru un plus de culoare. La final, leagă-le cu o bandă textilă și astfel vei înlocui clasica cutiuță cu ceva mult mai interesant.

63f83bb41a4088a8394bccb7827f7bd0

ed802fb35164a32221dd1226c4d9ba07

Și pentru că probabil cei cărora le vei da daruri vor fi și invitații tăi la masă, poți decora masa cu ornamente de reni, realizate din capace de plută, sârmă și cuie, pe care să poți rezema cartoanele cu numele fiecăruia. Vei rezolva două lucruri dintr-o lovitură: masa va fi mai organizată, iar aspectul va fi haios și îi va surprinde pe invitați.

a51030bad088247e1266fbe9b20135cd

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: Pinterest, www.freepik.com

Protejează-ți tenul iarna cu patru măști de față făcute acasă

Iarna vine cu multe provocări atât pentru sănătatea noastră interioară, cât și pentru cea exterioară. Știm cât de mult îți place să ai grijă de tenul tău, așadar am ales pentru tine patru idei de măști pentru față, pe care le poți prepara din ingrediente proaspete chiar la tine acasă și care pe lângă faptul că vor ajuta la revitalizarea țesutului, te vor relaxa.

avocado-food-background-with-fresh-organic-avocado-on-old-wooden-table-copy-space_1212-935

Masca cu avocado este una dintre cele mai des întâlnite iarna. Aplicarea ei se face o dată la două săptămâni, fiind ideală pentru orice tip de ten, dar mai ales pentru unul deshidratat. Miezul fructului se dă prin blender, iar pasta obținută exact asa, raw, fără nimic altceva, se aplică pe ten pentru 10-15 minute.

fresh-bananas-on-wooden-table_1232-3305

O altă mască relaxantă și foarte hidrantantă este masca de banane și miere, care îți va hidrata nu doar tenul, cât și corpul. Un amestec de patru banane, patru linguri de miere, trei gălbenușuri și două linguri de ulei de măsline îți va fi suficient pentru o sesiune de hidratare intensă. Această mască, spun specialiștii, se poate aplica săptămânal.

bowl-with-strawberries-for-dessert_1156-79

Masca cu căpșuni și zeamă de lămâie va opri ceea ce noi numim ,,piele și buze crăpate”, fiind utilă și pentru remedierea roșeții pielii atât de des întâlnită în sezonul temperaturilor scăzute. Poți folosi fie căpșuni congelate, fie proaspete în măsura în care vei găsi, la care să adaugi în funcție de câtă cantitate de căpșuni alegi, zeamă de lămâie proaspătă și o lingură d emiere de albine. Amestecă-le în blender și lasă masca pe ten preț de 20 de minute.

sweet-tasteful-honey_1426-1889

Clasica mască de lapte și miere este încă pe buzele specialiștilor din domeniul înfrumusețării, datorită nivelului mare de hrănire. Două linguri de miere și două linguri de lapte vor forma o pastă ce trebuie aplicată masând ușor pielea timp de cinci minute. Apoi las-o la acționat 20 de minute.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursa foto: www.freepik.com

Filmele Crăciunului 2017. La ce să te uiți înafară de clasicul Home Alone

Iarna este perioada ideală de a te uita la filme. Frigul de afară, mirosul de ceai sau vin fiert din casă și totodată, perioada ușor mai liberă dată de vacanța de sărbători ne dau răgaz să ne uităm la filme și să ne relaxăm. La ce ne uităm iarna aceasta? Desigur, seria de filme ,,Singur acasă” face deliciul sărbătorilor deja de ani buni, dar există unele producții pe care trebuie să le bifezi cu vizionat.

gPNHolu7AGnrB7r5kvJRRTfwMFR

Mame bune și nebune 2

După primul film de succes, ,,Mame bune și nebune” revine cu o producție axată pe decorul de iarnă. În casele celor trei prietene apar de Crăciun mamele lor care aduc un plus de stres în viața mamelor deja mult prea ocupate. Amy, Carla și Kiki se simt subapreciate și decid să pornească o revoltă împotriva provocărilor date de sărbătorile de iarnă, atunci când mamele trebuie să se ocupe de tot ce înseamnă organizare. Până la finalul filmului însă, cele trei redescoperă și transformă relațiile cu mamele lor.

daddys-home-2-888063l-600x0-w-0e4e1b72

Tata în război cu tata 2

Un alt film care revine cu o nouă ediție este comedia ,,Tata în război cu tata”. Putem spune că este versiunea cu personaje principale masculine a filmului prezentat mai sus. Brad și Dusty trebuie să se ocupe de părinții lor intruzivi în perioada sărbătorilor de iarnă. Tatăl și tatăl vitreg, Dusty și Brad, își unesc forțele pentru a realiza și a le oferi copiilor lor Crăciunul perfect. Lucrurile par să funcționeze bine, până când sosirea tatălui lui Dusty, un bătrân macho și a tatălui lui Brad, un bărbat sensibil și exagerat de afectuos îngreunează lucrurile.

paddington-2-961117l-600x0-w-71d8fcd9

Paddington 2

Instalat cu bine în familia Brown, dăruiește fericire și marmeladă oriunde s-ar duce. În timp ce caută cadoul perfect pentru mătușa Lucy ajunsă la cea de-a 100 a aniversare, găsește o carte unicat într-un anticariat și organizează activități pentru a strânge banii necesari să o cumpere. Cartea este însă furată, iar Paddington și familia lui se concentrează pe demascarea hoțului.

the-snowman-576167l-600x0-w-59b151af (1)

Omul de zăpadă

Industria filmelor horror ne propune iarna aceasta pelicula Omul de zăpadă, în care toată povestea misterioasă regizată de Tomas Alfredson se învârte în jurul dispariției unei femei. Singuru indiciu de care detectivii și noi, publicul, avem parte este o eșarfă roșie, legată la gâtul unui om de zăpadă.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: Cinemagia, Pinterest

Avansul dronelor și utilitatea lor în afacerea ta

Tehnologia este cheia viitorului. Unul dintre cele mai noi concepte, aplicabil într-o paletă largă de domenii este drona. Deși pare că drona a apărut pentru prima dată acum, recent, prima a zburat în 1982 în scopuri militare. Dacă atunci la acest dispozitiv aveau acces doar cei care activau în acest domeniu, acum dronele pot fi folosite de oricine, însă, cu anumite restricții ale legislației în vigoare ce trebuie respectate, reglementări ce diferă în funcție de țară.

flying-drone-on-the-sky_1426-1467

Dronele sunt un mijloc excelent pentru partea de PR a afacerii tale

Știi deja, promovarea este esențială pentru ca un business să funcționeze. Partea de social media a trecut de la trendul fotografiilor care aduceau un reach impresionant, la cel al videoclipurilor, care sunt tot mai în vogă. Aici intervin și dronele. O filmare 360 de grade, realiazată cu drona, va descrie mult mai bine afacerea ta.

modern-country-houses-under-construction_1385-14

Fie că vorbim de filmarea corpului de clădire (sau clădiri) a firmei tale, fie că vorbim de filmarea unui eveniment organizat de tine sau de realizarea unui videoclip de produs, drona aduce un plus de valoare imaginii per ansamblu. Detaliile impresionante date de grandoarea imaginii nu pot fi egalate cu o filmare clasică.

Avansul dronelor în industria de curierat

Firmele de curierat (dar și magazinele care colaborează cu ele) pot exploata această nouă tehnologie și pot inova piața. Livrările cu dronele au fost deja testate în lume, potrivit StartUP Cafe. Firma de livrări UPS a testat în luna februarie a acestui an un tip de livrare cu drona.

young-startup-entrepreneur-small-business-owner-working-at-home-packaging-and-delivery-situation_1421-1104

După experiment, vicepreședintele companiei, Mark Wallace a declarat: „Acest test este diferit de orice am făcut cu drone până acum. Are implicații pentru livrările viitoare, în special pentru locațiile rurale unde furgoanele de coletărie trebuie să parcurgă distanțe mari pentru a face o singură livrare”.

Totodată, și Amazon a luat în calcul această posibilitate. Sistemul Prime Air Delivery este descries în amănunte de către companie, însă momentan se află doar în perioada de testare, la care au acces consumatorii premium.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Animalele de companie ne ajută să trecem peste anxietate și depresie

Animalele de companie sunt cu adevărat ,,prietenii omului”. Acestea ne pot ajuta, potrivit specialiștilor, să trecem peste momentele în care suferim de depresie, anxietate și stres. Un animal de companie contribuie, de obicei, la fericirea familiei. Ieșirile cu câinele la plimbare, observarea activității haioase a unei pisici ne fac să ne bucurăm de momente în care nu doar oferim, ci și primim afecțiune.

a-girl-decorates-a-christmas-tree-and-plays-with-her-cat_1429-1226

Ei bine, psihologii susțin că un animal de companie ne va ajuta în momentele dificile, chiar dacă noi nu vom da, ci doar vom aștepta să primim. Potrivit publicației LaPsiholog, prezența animalelor în viața noastră va face mai simplă trecerea printr-o perioadă de doliu sau printr-o situație mai neobișnuită, care ne induce sentimente de teamă.

toy-poodle-playing-with-its-female-master_1359-89

Cum? Specialiștii afirmă că interacțiunea pozitivă emoțională cu necuvântătoarele va crește nivelul de serotonină și dopamină, care ne va calma, relaxa și ne va da o stare de bine generală.

Faptul că deși nu avem chef să facem nimic (unul dintre principalele simptome ale depresiei) trebuie să avem grijă ca prietenul necuvântător să fie hrănit, curat și dus la plimbare, ne va scoate dintr-o anumită ,,zonă de confort” pe care ne-am creat-o dorindu-ne să ne ascundem de lume și să trăim singuri cu temerile noastre.

happy-girl-with-a-dog-in-the-field-of-flowers_1421-250

Asta va crește nivelul de activități zilnice, iar pas cu pas vom scăpa de rutină, monotonie și vom trece peste sentimentele negative.  

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Vrei să fii o femeie de succes? 3 abilități pe care trebuie să le stăpânești

Până nu de mult, rolul femeii era acela de a avea grijă de gospodărie și de copii. Încet, femeile au început să se afirme în domenii care se presupune că erau potrivite numai bărbaților, precum medicina, educația sau antreprenoriatul.  Era însă, ceva foarte rar, ca o femeie sa aibă succes și pe plan profesional și pe cel  personal.

Noua generație de femei de succes, excelează pe ambele planuri. Asta înseamnă  de două ori mai multe task-uri zilnice de rezolvat, care cer niște abilități de organizare perfecționate, disciplină și o porție mare de încredere în sine, fără de care o femeie nu ar putea avea același succes în aceste domenii.

1594fdb4c413c2dc9e3b7d95195f8e23

  1. Abilități de organizare

Pune pe hârtie toate task-urile, ideile și proiectele la care lucrezi.  Programează lucrurile cele mai importante primele. Dacă reușești  sa rezolvi task-urile critice, programate pe ziua respectivă, îți rămane timp pentru cele mai puțin importante, precum și timp pentru tine. Ca să nu te simți prea aglomerată de problemele pe care le ai de  rezolvat, te sfătuiesc  să nu îți încarci agenda cu prea multe  task-uri, ci să le intercalezi pe cele importante, sau complicate,  cu cele mai ușoare, altfel, riști să nu poți performa la capacitate maximă.

ce7f8fced957ffa40e04d22226409b9d

  1. Încrederea în sine – autoeficacitatea

Autoeficacitatea a fost definită de către psihologul Albert Bandura ca fiind încrederea pe care o are o persoană cu privire la abilitățile sale de a rezolva anumite sarcini. Studiile arată că  autoeficacitatea influențează rezultatele și performanța  școlară  si profesională.

O persoană cu un nivel ridicat de autoeficacitate va avea performanțe mult mai bune de rezolvare a unei sarcini date, decât o persoana nesigură de abilitățile sale cu privire la sarcina respectiva. Exista 4 surse ale autoeficacității: experiențele anterioare de succes sau insucces, învățarea vicariantă (observarea socială), persuasiunea socială si stările emoționale. Îți poți creste nivelul de autoeficacitate pe mai multe cai, cea mai buna  fiind rezolvarea de sarcini tot mai dificile. Prin creșterea treptată a gradului de dificultate a task-urilor si rezolvarea lor cu succes, vei obține un nivel ridicat al încrederii în sine, lucru care te va motiva în direcția  rezolvării  problemelor care s-ar putea sa îți iasă în cale.

b248c882b1345125864bb4eac102b825

  1. Disciplina

Sunt multe calități care contribuie la obținerea succesului, însă fără această abilitate, nu poți ajunge la succes. Fie ca vorbim de succes profesional, obținerea siluetei  dorite, terminarea unui curs, sau relații sociale, această abilitate este cea care te ajută să  îți atingi țelurile.

5698e2ebf259b058f4a1a811776ede18

Un studiu realizat în 2013 de Hofmann,  relevă  faptul că persoanele care au un nivel ridicat de autocontrol, sunt mai fericite decât cele care au un nivel scăzut al autocontrolului. Acest lucru se datorează  faptului că  persoanele care au autocontrol, sunt mult mai orientate spre țelurile pe care le au, astfel, nu apare conflictul între scopuri. Ți s-a întâmplat să îți dorești sa slăbești,  însă după două zile de dieta și sport, ai cedat  și în loc sa fii disciplinată si sa te ții de dietă, ai devorat  o ciocolată în fața televizorului?

Disciplina, la fel  ca și celălalte abilități, se poate îmbunătății. Pentru început, elimină tentațiile care te-ar putea  distrage de la atingerea  țelului tău, în programul tău zilnic, include si mici pauze pentru tine, ca să eviți epuizarea și astfel  pierderea motivației  de a duce la bun sfârșit task-urile. Nu aștepta ”momentul perfect”  pentru  punerea  în practică a planului tău. Îmbunătățirea discliplinei tale înseamnă o mai bună  organizare zilnică și înlocuirea obiceiurilor proaste cu unele adaptive. Ca să fii sigură ca noile obiceiuri formate se păstrează, nu uita să te recompensezi pentru fiecare task pe care îl îndeplinești cu succes.

388e84fcf9fc5ab747710a10be144baa

By Liana Lup- guest editor

21

Liana este o tânăra antreprenoare, absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și guest mentor în cadrul Shapers Academy, o academie de educație non-formală care oferă cursuri de dezvoltare personală și profesională, unde oferă consultanță tinerilor dornici să își deschidă propria afacere. Fiind o fire creativă, și-a deschis propriul atelier de creație vestimentară, Alpha, unde își poate pune ideile în practică, dar este și partener al City Society, o agenție de producție de reclame video, unde ajută la crearea scenariilor.

Surse foto: pinterest.com; freepik.com

Testele de inteligență, o componentă utilă în dezvoltarea ta

Cu siguranță îți dorești să te autodepășești mereu, să îți consolidezi aptitudinile, cunoștințele, să fii, tot timpul, o mai bună versiune a ta. Rezolvarea testelor de inteligență te poate clădi din punct de vedere personal și profesional, însă acestea trebuie alese corect.

Nu toate testele publicate în reviste au rezultatul dorit, ci sunt mai mult o modalitate de a-ți petrece timpul, nu de a te autoevalua corect, spun specialiștii. Așa ca în orice alt domeniu, ar fi bine să apelezi la o persoană calificată, care are acces la teste certificate.

top-view-of-psychologist-writing-a-diagnosis_1098-2621

Un mit legat de testele de inteligență este acela că pot fi rezolvate în măsura în care IQ-ul personal ne ajută, însă cercetătoarea Angela Lee Duckworth are, portivit Descoperă.ro, o altă părere: ,,Descoperirile arată că pentru a obţine un punctaj mare la testele de inteligenţă este nevoie atât de inteligenţă, cât şi de motivaţie. Rezultatele slabe la aceste teste pot fi datorate atât unei inteligenţe scăzute, cât şi a unei lipse de motivaţie”.

business-growth-concept-man-employee-working-hard_1936-421

Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, Angela Duckworth a cercetat 25 de studii realizate pe  un eșantion de două mii persoane care a demonstrate că subiecții care au primit stimulente materiale (bani, dulciuri) au obţinut un punctaj mai mare.

stacked-hands-from-above_23-2147656763

Prin urmare, testele de inteligență te vor ajuta să te autoevaluezi corect, în măsura în care motivația ta atât de a le rezolva, cât și de a te autodepăși este la nivel înalt. Foarte important rămâne însă faptul că acestea trebuie să fie făcute și interpretate de specialiști.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Sfaturi de vacanță. Hotelul de gheață de la Bâlea Lac, iubit de turiști

În România se află singurul hotel de gheață din sud-estul Europei, în județul Sibiu, mai exact în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, la peste două mii de metri altitudine. Impresionant prin faptul că este construit integral din gheață, acesta adună an de an turiști români, dar și veniți din alte țări.

114067084

Anul acesta, hotelul este rezervat încă din luna noiembrie în proporție de 60%, chiar dacă, momentan, nu există din punct de vedere fizic, din cauza faptului că apa din Lacul Bâlea nu a înghețat, iar vremea nu înregistrat temperaturi suficient de joase care să le permit constructorilor să înceapă lucrările.

elch-adventure-tours.de

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac va avea anul acesta 14 camere, a precizat un reprezentat al unității pentru agenția Agerpres. Prețurile sunt, ca la orice hotel clasic, pentru toate buzunarele. Există atât camere duble, ușor mai scumpe, dar și șase igluuri la prețuri mai accesibile, care pot fi închiriate de grupuri a câte șase persoane.

banatulazi.ro

Camerele din hotelul din munți au în fiecare an o temă specifică, pentru a-i surprinde pe clienți. Anul acesta, organizatorii au pregătit  sculpturi cu vedete ale muzicii: Corina Chiriac, Holograf, Freddie Mercury și membrii trupei Queen, Elvis Presley, Michael Jackson, Prince, ABBA, Madonna, Peter Maffay, BZN și The Rolling Stones.

pinterest 2

Pragul hotelului de gheață din țara noastră a fost trecut nu doar de personalități naționale precum Maia Morgenstern, Helmut Duckadam sau Ovidiu Lipan, ci și de cunoscutul actor Jean-Claude Van Damme.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: Booking, Elch-adventure-tours.de, Banatulazi.ro, TripAdvisor, Pinterest

Cum împachetezi cadourile celor dragi anul acesta? Îți dăm noi câteva ponturi

Știi cât de mult se poartă lucrurile făcute de mână și cât de apreciate sunt, atât pentru valoarea lor sentimentală, cât și pentru unicitate. Tocmai de aceea, anul acesta îți propunem să împachetezi singură cadourile care vor ajunge sub brad pentru cei dragi și te ajutăm cu câteva idei care să îi facă să exclame un ,,uau!” mult înainte de a afla ce e în interiorul cadoului.

bffac9b545430900f07a298e3522dc5e

Dacă vorbim despre cadouri pentru ,,oameni mari”, atunci anul acesta ai putea alege un design de împachetare ușor vintage, cu accente simple, dar de efect. Hârtia de împachetat clasică, într-o singură nuanță și fără alte imprimeuri poate fi combinată cu o ață groasă de care să legi câteva crenguțe de brad sau, de ce nu, de vâsc.

0dc35afb157f4fc7ac8014955fee5496 (1)

Tot pe ideea clasică poți alege, în defavoarea crenguțelor de brad, poți să folosești felii uscate de portocale. Lângă ele poți lega conuri, care se găsesc la orice magazin de decorațiuni de Crăciun, sau, de ce nu, o acadea clasică, așa cum ai văzut în filme, tip baston, în nuanțe de roșu și verde. Tot unor astfel de persoane li s-ar potrivi și combinația de hârtie de împachetat albă, la care să adaugi ață tip kraft cu care să legi stele, brăduți sau alte figurine realizate din lemn.

a79cfa5daae7f23b89e18aa0b820a61c

Dacă persoanele cărora le oferi cadourile sunt un stil mai extravagant, le place eleganța și sunt înnebunite după lucrurile mai fastuoase, atunci te poți opri tot la o hârtie de împachetat într-o singură nuanță, dar cu textură lucioasă, pe care să o ,,împodobești” cu funde mari, aplicații din tulle, dantelă alături de care să legi globuri aurii sau argintii.

4005e0de2a737d605a6592a27ccdb645

Ultimii, dar nu cei din urmă, sunt copiii. Pentru ei lucrurile stau ușor diferit deoarece prin definiție, ei sunt o explozie de culoare. Poți să le realizezi din cutiile de cadouri diferite personaje (animăluțe) sau poți să creezi foarte simplu un design de reni.

a7eb2448999e2dd31623567902321294

091b1e2d9cba2f12eb7230e3dffe713f

Dacă cadoul tău va merge la un copil mai mare, care crezi că nu va fi încântat de aceste personaje, poți alege designuri colorate, cu buline din materiale textile pentru fetițe sau tot o hârtie maro, dar cu imprimeuri, pentru băieți.

4a15bd33c4d78e65f8aeb8a994cd2154

9617eb7332f49e1c5c966b53ae7b51ce

Dacă nu știi la care variant să te oprești, îți mai dăm un pont, cadourile împachetate în clasicele motive ale Crăciunului, verde, alb și roșu, cu siguranță vor încânta pe oricine, la orice vârstă.

3508c8c1ba287a3ecba535656b66544e

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: Pinterest, freepik.com

Despre dezvoltarea personală și ideea de succes, cu Daniela Dumulescu, consultant UNICEF

Daniela Dumulescu este o persoană plină de viață, veșnic activă și mereu gata să dea din energia și optimismul ei altor persoane. Cum spune și ea, se ocupă cu formarea oamenilor. Daniela este psiholog atestat, deține propria ei firmă în domeniul consilierii personale și, pentru că profesionalismul te duce în medii profesioniste este și consultant UNICEF. 

Daniela, tu ai avansat destul de rapid putem spune de la statutul de student la cel de profesionist. Te ocupi de traininguri în care formezi și modelezi persoanele care se află în fața ta. Cum a fost drumul tău?

Încă de când eram la școală îmi doream să formez oameni. Voiam să devin profesoară de matematică. Cu timpul, după ce am ajuns la psihologie, mi-am dat seama că motivația mea principală este tot în direcția aceea, de a-i forma și dezvolta pe alții, și atunci am decis să mă implic în ONG-uri, în diferite activități și proiecte. Apoi, m-am înscris la un doctorat pe o temă de dezvoltare a carierei, am devenit psiholog atestat, consultant UNICEF România și am început să fiu invitată ca și formator sau speaker la diferite evenimente în domeniul educației și nu numai. Între timp, am început și propria afacere în domeniul consilierii și formării profesionale, iar zâmbetele și  feedback-urile pe care le primesc de la clienți, sunt cel mai important beneficiu pentru mine. Mă regăsesc în ceea ce fac, e uimitor să vezi în fața ta oameni care caută soluții  pentru dezvoltarea lor, pentru viața lor și să reușești să îi ajuți să ofere sens și semnificație experiențelor lor, să le transmiți  emoție și conexiune.

IMG_1197

Care estea cea mai mare provocare?

Cea mai mare provocare în ceea ce fac este aceea de a înțelege cât mai autentic nevoile importante ale oamenilor și de a-mi păstra mereu activă în minte ideea că cel din fața mea este expert în viața lui, iar rolul meu este acela de a-l ghida să fie o versiune mai bună a lui însuși.

La ce trebuie să lucreze mai mult femeile din România, când vine vorba de dezvoltare personală?

Cred că fiecare persoană, indiferent de gen, trebuie să lucreze permanent cu ea însăși, dat fiind faptul că lumea în care trăim necesită o adaptare permanentă. În ceea ce privește femeile din România, cred că e necesar să își schimbe modul de raportare la propriul potențial. Trăim încă într-o lume în care modelele feminine de succes sunt mai puține decât cele masculine și tendința este aceea ca femeile să își subestimeze potențialul sau să își asume riscuri mai puține. Teama de eșec, mai ales în domeniul antreprenoriatului și în cel politic, este mult mai crescută la femei. Cu alte cuvinte, femeile ajung să creadă că nu vor reuși deoarece feedback-ul pe care-l primesc din jur este adesea unul descurajator, au puține modele care să le inspire și nu au suficiente experiențe anterioare care să le demonstreze contrariul. Nici eu nu am scăpat de aceste temeri. Am simțit în ultimii ani cum mi se induce inconștient ideea că  nu voi reuși, mai ales în situații dominate de bărbați. Bineînțeles, au fost situații în care am făcut greșeli și încă sunt, dar caut voit aceste situații. Mă provoc permanent. Pentru mine nu există eșec, ci doar experiență de învățare. Cu fiecare astfel de experiență, mă simt mai liberă de prejudecăți și mai puternică.

23415259_950060851809791_421494895831879125_o

Care e cel mai greu lucru atunci când îți alegi parcursul în carieră?

Cel mai greu lucru este acela de a alege. Orice alegere cu miză mare este dificilă pentru că viața nu ne oferă posibilitatea de a testa toate opțiunile posibile. La fel ca în afaceri, ne vom întreba cel puțin o dată cum ar fi fost dacă am fi ales altceva. Cred că aș spune că cel mai dificil este să găsești formula fericită pentru a îmbina valorile tale, lucrurile în care crezi, cu realitatea pieței muncii. De aceea cred că este important să privim cariera ca pe un proces dinamic, permanent. Mie îmi place să îmi imaginez cariera precum traseul pe un munte. Cu priveliști și oportunități frumoase, dar și cu provocări, care ne duc cu fiecare pas mai aproape de ceea ce înseamnă succesul pentru noi.

Ce ar trebui să fie succesul? Definește-l tu, din perspectiva ta.

Cred că aceasta este întrebarea care mă provoacă cel mai mult. Am studiat mult ca psiholog ideea de succes, dar nu am înțeles-o decât când am încercat s-o înțeleg prin prisma experiențelor personale. Pentru mine succesul este o stare mentală echilibrată care îmi permite să caut experiențe de dezvoltare, să le trăiesc conștient și în acord cu valorile mele. Spre exemplu, pentru mine o valoare importantă este libertatea, și atunci mă duc înspre experiențe care îmi oferă libertatea de a-mi gândi și organiza timpul așa cum doresc. Cred că succesul începe acolo unde îți permiți ție să îți trăiești valorile, să fii prezent, să găsești sens în ceea ce faci și, mai ales, să privești fiecare eșec ca pe o experiență de dezvoltare.

dd1

Ce ar trebui să facă o femeie de succes în momentele în care simte că nu mai poate?

În primul rând să accepte acest lucru. Este normal și firesc să trecem prin așa ceva, iar acest lucru nu înseamnă că suntem mai puțin puternice, competente sau valoroase. Societatea noastră este foarte competitivă, cu atât mai mult pentru femei. Ni se cere să îndeplinim o mulțime de roluri personale și profesionale și uităm să  avem grijă de noi, deși noi suntem cea mai importantă resursă pe care o avem. Este important să ne cunoaștem limitele, să recunoaștem  când nu mai putem, să ne oprim și să ne permitem să nu fim perfecte. Să ne întoarcem la ceea ce ne relaxează și ne încarcă cu energie.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursă foto: arhiva personală Daniela Dumulescu

Puzzle-ul modificărilor la Codul Fiscal. Cum îți schimbă calculele afacerii tale?

Guvernul României a aprobat de curând mai multe modificări la Codul Fiscal, care aduc schimbări atât pentru angajat, cât și pentru cei ce dețin afaceri. Contribuțiile de la angajator vor trece la angajat, s-a introdus o taxă datorată de angajatori în valoare de 2,25% numită ,,Contribuția asiguratorie pentru muncă”, iar întreprinderile cu venit de până la 1 milion de euro vor fi impozitate cu 1% din venitul realizat. În domeniul impozitului pe venit, ordonanța prevede reducerea cotei de  la 16% la 10%.

hands-working-with-office-items_1921-177

Pentru un contract obișnuit de muncă (de opt ore pe zi), în care salariul net se păstrează la același nivel, costul angajatorului va fi începând cu 1 ianuarie 2018 ușor mai mic, iar diferența va fi de până la 10 lei, în funcție de venit.

Pentru o Persoană Fizică Autorizată, care determină impozitul în baza normelor de venit, de anul viitor costul va crește la 40%, față de 32% din prezent, spune Ziarul Financiar.

coins-composed-with-paper-house_23-2147694580

Persoanele care obțin venituri din drepturi de autor vor avea contribuțiile sociale și impozitul reținute la sursă, iar pentru același beneficiu net contribuțiile vor crește la 33,5%. În traducere, pentru cei care obțin venituri din drepturi de autor, impactul va fi semnificativ: dacă nu va crește valoarea contractului de 12% la beneficiul net actual, pierderile la suma primită ,,în mână” va fi de 10 procente.

workplace-results-professional-report-accounting-during_1418-61

Impactul modificărilor este mai ușor de măsurat cu ajutorul unui calculator de venituri creat de Romanian Software, informează Ziarul Financiar. Aplicația creată de ei le permite antreprenorilor, managerilor, freelancerilor și angajaților să facă mai multe calcule și să anticipeze veniturile salariale din 2018 în concordanță cu cele mai noi modificări.

Calculatorul de venituri poate fi accesat gratuit, iar acesta ține cont în calcule și de deducerile personale.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Paradox european: deși cumpără tehnologie inovativă, majoritatea cetățenilor preferă plățile în numerar

Banca Centrală Europeană a realizat un studiu pentru a vedea cât teren a câștigat digitalizarea sistemului de plăți în defavoarea clasicelor plăți cash. Plăţile în numerar au dominat piața anul trecut, cu aproximativ 79% din cheltuielile efectuate în zona euro potrivit studiului.

pos-credit-card-settlement-instead-of-cash-settlement-shopping_1359-1162

Desigur, defalcarea datelor în rândul celor 19 state membre ale zonei euro relevă câteva diferențe. Dacă în sudul Europei (Germania, Austria și Slovenia) plățile în numerar conduc detașat cu un procent de 80%, acestea scad aproape la jumătate, cu o pondere de 45%-54% în țări precum Olanda, Estonia și Finlanda.

hand-with-money_23-2147669546

Cercetarea mai arată că mulţi oameni nu îşi cunosc cu adevărat propriile obiceiuri de plată și că majoritatea au enumerat plăți cu valoare mare, dar au omis să treacă pe listă și plățile zilnice, care ar însuma aproximativ 15 euro, pentru consum. Un sfert dintre participanții la studiu au declarat că încă păstrează o parte din bani în casă, iar 20% dintre ei au notat și faptul că au deţinut o bancnotă de valoare mare (de 200-500 de euro) cu un an înainte de această cercetare.

woman-using-payment-terminal-on-cashier-desk_23-2147688729

Totuși, tendințele se pot schimba, mai spun cei de la Banca Centrală Europeană, deoarece  din datele adunate de ei a reieșit faptul că la capitolul plăți cu sistemul de card contactless, 81% din tranzacții au fost de sub 25 de euro, lucru care dă un mare potential creșterii acestui sistem. Olanda este lider la plățile cu acest sistem bancar.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Cercetătorii au descoperit prima genă anti-îmbătrânire

Mitul că tinerețea nu există fără bătrânețe ar putea fi scos din uz, după ce oamenii de știință de la Northwestern University, o universitate axată foarte mult pe partea de cercetare din Statele Unite ale Americii, au studiat și descoperit prima genă anti-îmbătrânire din lume.

researching-in-laboratory_1384-66

Descoperirea lor se numește ,,Serpine1” și a fost identificată într-o comunitate Amish din Indiana, care potrivit cercetătorilor trăiește cu 10% mai mult. Totodată, membrii comunității par a fi mai puțin expuși la boli cardiovasculare sau la diabet, înregistrau valori mai scăzute ale tensiunii și aveau vase de sânge mai flexibile. Comunitatea Amish studiată era formată din 117 persoane, din care 43 aveau o singură copie a genei.

close-up-of-empty-test-tubes_1206-12

Oamenii de știință mai subliniază și faptul că în cazul persoanelor cu o copie a genei au observat și niveluri mai scăzute ale proteinei PAI-1, proteină care ar putea fi chiar elementul-cheie către tinerețe îndelungată. Potrivit lor, aceasta are un rol crucial în procesul de oprire a celulelor când nu se mai pot replica.

În urma acestei descoperiri, cercetătorii Douglas Vaughab și Toshio Miyata, de la Tohoku University din Japonia, au conceput un preparat medicamentos care inhibă proteina PAI-1, care ar avea ca rezultat întârzierea efectelor îmbătrânirii. Medicamentul este în prezent în testele clinice, în faza a doua, iar oamenii de știință spun că în curând vom afla și cât este de eficient pentru oameni.

hanh-with-a-pill_1163-211

Descoperirea lor ar putea duce, în timp, la o schimbare totală de paradigmă în ceea ce privește tratamentele atât din punctul de vedere al sănătății interioare, cât și din cel al sănătății exterioare (produsele cosmetice).

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursă foto: www.freepik.com

Câștigătorea Miss Universe 2017 este din Africa de Sud, trainer de autoapărare

Concursul Miss Universe de la Las Vegas a avut anul acesta cea mai mare ediție, cu 92 de femei participante din întreaga lume. Câștigătoare a fost Demi-Leigh Nel-Peters, în vârstă de 22 de ani, reprezentanta Africii de Sud.

1511759238262

Deși sunt multe clișee care spun că femeile care primesc titluri de Miss nu se pot lăuda cu nimic altceva în afară de aspectul fizic, câștigătoarea de anul acesta are o diplomă în management, dar este și trainer la cursuri de autoapărare. Pasiunea pentru artele sportive de apărare a pornit tot în urma concursurilor de Miss, deoarece după momentul în care a fost desemnată Miss Africa de Sud a început să primească amenințări.

Miss South Africa Demi-Leigh Nel-Peters competes in the 66th Miss Universe pageant at Planet Hollywood hotel-casino in Las Vegas

Când a fost întrebată despre care crede că este cea mai importantă problemă privind femeile și sistemul locurilor de muncă, ea a spus: ,,În unele locuri de muncă, femeile primesc doar 75% din suma pe care bărbații o câștigă pentru a face același lucru, în aceleași număr de ore și nu cred că este corect. Cred că ar trebui să avem o un sistem de muncă care să ofere salarii egale pentru femeile din întreaga lume”.

27miss-universe1

Podiumul a fost completat de Miss Colombia, Laura Gonzalez și Miss Jamaica, Davina Bennett. Potrivit agenției de știri News.ro, țara noastră a fost reprezentată anul acesta de Ioana Mihalache.

ea-este-tanara-care-va-reprezenta-romania-la-miss-universe-2017-cum-arata-in-costum-de-baie_size2

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: Reuters, FoxNews, Rediff.com, Perfecte.ro

Meghan Markle, de la dragostea pentru munca de caritate la logodna regală

„Suntem doi oameni care sunt cu adevărat fericiți și îndrăgostiți.”

(Meghan Markle, interviu Vanity Fair)

Actrița și modelul american, în vârstă de 36 de ani, Meghan Markle a devenit astăzi logodnica Prințului Harry. Aceștia au o relație oficială din luna iunie a anului trecut.

meg1

Începând cu anul 2011, Meghan a portretizat-o pe Rachel Zane, în serialul „Suits” și este cunoscută și pentru rolul său de agent special, Amy Jessup, din thrillerul SF „Fringe”.În luna septembrie a acestui an, în timpul unui interviu pentru Vanity Fair, Meghan a vorbit pentru prima dată, în public, despre dragostea ei față de prințul Harry:

„Suntem doi oameni care sunt cu adevărat fericiți și îndrăgostiți. Ne-am întâlnit în mod discret timp de șase luni, înainte de a deveni o știre și am lucrat în tot acest timp. Singurul lucru care s-a schimbat a fost percepția oamenilor.”

meg5

Meghan Markle a crescut la Hollywood, Los Angeles, unde, de la vârsta de cinci ani a fost educată în cadrul mai multor școli private. La început, a ales să-și desfășoare activitatea ca freelancer, în calitate de caligraf, când a semnat mai multe contracte în actorie și modeling. Meghan a apărut în două filme ale anului 2010, „Get Him to the Greek” și „Remember Me”, dar și un film din anul 2011, „Horrible Bosses”.

A apărut și în filmul „The Candidate”, în anul 2012, dar și în episoade din: „Century City”, „Cuts, Love”, „Inc.”, „The War at Home”, „90210”, „Knight Rider”, „Without a Trace”, „The Apostles”, „CSI: NY”, „The League” și „Castle”. Meghan Markle a fost, de asemenea, și fondatorul și redactorul-șef al site-ului web Tig.

meg4

Dragostea lor comună pentru munca de caritate

Unul dintre lucrurile care i-a adus împreună pe Harry și Meghan a fost dragostea lor comună pentru munca de caritate. În anul 2016, Meghan Markle a fost numită ambasador global pentru World Vision Canada și a vizitat Rwanda, promovând campania agenției pentru furnizarea apei potabile, sigure și curate.

De asemenea, ea a colaborat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen, fiind și consilier pentru organizația internațională de caritate One Young World, statut care i-a oferit prilejul de a care a dezbate subiecte legate de egalitatea de gen și de sclavia modernă, la summitul anual din Dublin. A participat, de asemenea, la summit-ul One Young World din Ottawa, în anul 2016.

meg6

Origini regale comune

Meghan este o rudă îndepărtată a prințului Harry. Strămoșii lor comuni sunt Elizabeth Bowes (1505-1572) și soțul ei, Richard Bowes, fiul lui Sir Ralph Bowes, din Streatlam Castle, County Durham, strămoșii Reginei Elizabeth,  Regina Mamă.

Harry a întâlnit-o pe Meghan prin intermediul designerului Misha Nonoodin, soția lui Alexander Gilkes, unul dintre prietenii vechi din școală a lui Harry. Acesta are multe legături cu familia regală, participând și la nunta Prințului William cu Kate Middleton.

meg3

Rachel Meghan Markle, actrița cu cele mai multe căutări pe Google în 2016

Meghan nu este numele ei de la naștere, numele real al lui Meghan fiind Rachel, deci numele complet de acum este Rachel Meghan Markle. Aceasta nu a dezvăluit niciodată acest lucru, alegând să folosească întotdeauna numele ei intermediar, care este și numele ei de scenă.

Fiind și cea mai bună prietenă a Serenei Williams, actrița se află acum centrul atenției mass-media, mai mult ca niciodată. Anunțul logodnei de astăzi, 27 noiembrie 2017, a adus și câteva detalii despre nuntă, cuplul intenționând să se căsătorească în primăvara anului 2018.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

Processed with MOLDIV

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: express.co.uk, besthealthmag.ca, vogue.co.uk, ca.hellomagazine.com, vanityfair.com

Scena teatrului s-a golit din nou. Actrița Cristina Stamate a trecut în neființă

La câteva zile de la moartea Stelei Popescu, cortina a căzut din nou, de data aceasta pentru Cristina Stamate ce a avut o carieră de 50 de ani la Teatrul de Revistă ,,Constantin Tănase”, deși inițial, planurile ei se îndreptatu către avocatură. Fiind din București, a absolvit Insitutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1967, dar la terminarea studiilor a fost trimisă la Arad, acolo unde a jucat spectacole de revistă pe scena Teatrului de Stat.

era news.ro

Cariera ei a devenit însă tot mai înfoloritoare la întoarcerea în Capitală, la teatrul unde zeci de actori s-au transformat în modele pentru public. Pe scena de la ,,Constantin Tănase” a jucat spectacole de succes, din care amintim „Arca lui Nae și Vasile”, „Dai un ban, dar face”, „Idolul femeilor”,  „Te aștept diseară pe Lipscani” și „Ura… și la gară”.

adevarul

,,Oricât de neagră ar fi viața, tot găsesc ceva de ce să fac haz”, spunea Cristina Stamate într-unul dintre interviuri, potrivit EuropaFm.

S-a făcut remarcată și pentru rolurile din filmele „Grăbeşte-te încet”, din 1981 şi „Secretul lui Bachus”, din 1984, în regia lui Geo Saizescu.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: adevărul.ro, evz.ro, eranews.ro

Viziunile BWM: străzi pe care traficul e gestionat de inteligența artificială

BMW a creat în parteneriat cu Universitatea Tongji din Shanghai un concept de stradă a viitorului, pe care este proiectat să circule doar bicicletele şi scuterele electrice, iar traficul este gestionat cu ajutorul inteligenței artificiale, potrivit unui comunicat de presă emis de companie.

abstract-blue-lights-background_1182-609

Modelul Vision E3 Way este, practic, o rută specială pe care vor avea acces doar vehicule electrice pe două roţi, de la biciclete la scutere. Ar putea fi realizată ca o arteră suspendată, construită deasupra străzilor clasice, deja existente în oraşe. Aceasta ar fi complet acoperită de la punctul A în punctul B, cu sticlă. Cercetătorii au gândit și un sistem de aerisire în care purificarea aerului se va face cu apă de ploaie, sustenabil.

slashgear

Sistemul de inteligenţă artificială ar monitoriza permanent traficul şi ar stabili automat limite de viteză pentru ca vehiculele mai rapide să nu intre în coliziune cu cele mai lente. Limita maximă a vitezei admise va atinge 25 de kilometri pe oră.

travel-cycling-mountain-vacation-lifestyle_1150-1017

Concept street-ul ar fi util potrivit BMW pentru a crea o legătură mai rapidă a cartierelor mărginaşe cu centrul orașului, dar şi pentru a înconjura un oraş pe două roti, așa cum o fac mașinile pe o şosea de centură.

landscape-picture-vintage-bicycle-with-summer-grass-field_1421-14

O stradă specială pentru biciclete şi scutere separată de maşini va reduce neplăcerile, create de străzile aglomerate și de pericolele evidente pe care le reprezintă mașinile, celor care preferă transportul pe două roti. Cercetătorii mai subliniază însă și faptul că, din cauza costurilor extrem de ridicate, va trece mult timp până Vision E3 Way ar putea deveni realitate.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: Slashgear, freepik.com

Optimizează-ți afacerea pentru mobil. Nivelul de navigare de pe smartphone-uri s-a dublat

Dacă ai o afacere și vrei să te promovezi cât mai mult, cu un impact real, trebuie să acorzi atenție schimbărilor tot mai frecvente din domeniu. A ajunge la clientul tău este cel mai important pas spre finalitatea ,,întâlnirii”, plasarea unei comenzi. Cele mai noi date deținute de Agenția Națională  pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) relevă faptul că în prima jumătate a anului 2017, traficul de internet realizat de pe telefonul mobil s-a dublat față de perioada similară a anului trecut.

Business shopping situation idea concept.

Președintele ANCOM a mai adăugat faptul că nivelul de consum mediu lunar de internet pe mobil a depășit 1 GB, cu o creștere de 13% la numărul total de conexiuni. 85% din populația României are acces la internet mobil, fapt datorat și de creșterea popularității abonamentelor. Conexiunile 4G s-au dublat față de aceeasi perioadă a anului trecut, totalizând aproape jumătate din conexiunile la internet mobil.

happy-worker-lying-on-the-couch-and-using-her-cell-phone_23-2147604988

De asemenea, anul acesta, cu ocazia reducerilor din campania Black Friday, retailerii au constatat că mult peste jumătate din cumpărători au ales să folosească mobilul pentru tranzacții, prin urmare interfața user friendly pe mobil a fost un aspect-cheie pentru client: „Este anul mobilului, peste 67% din traficul zilei de Black Friday 2017 a venit de pe mobil şi asta arată că mobile shoppingul este cel mai simplu mod de a comanda un produs sau un serviciu”, a declarat Tudor Manea, directorul general al eMAG, potrivit Capital.ro.

laptop-and-shopping-bags-online-shopping-concept_1423-189

În plus, unele firme au oferit din start posibilitatea de a avea acces la reduceri mai întâi prin aplicația de mobil, iar mai târziu pe site-ul clasic. Cunoscuta platformă de îmbrăcăminte, Fashion Days a dat startul reducerilor la ora 20.00 pentru aplicaţia de mobil şi, o oră mai târziu pe site.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Două românce au fost incluse de Google pe lista inovatorilor din Europa Centrală și de Est

Topul New Europe 100 aduce în față, de patru ani, liderii schimbărilor care aduc inovație practică, care contribuie la sustenabilitatea lumii în care trăim, care deschid noi orizonturi.

Anul acesta, la gala ce avut loc zilele trecute în Bulgaria, la Sofia, anunțul celor o sută de inovatori, de oameni-cheie din acest an din Europa Centrală și de Est a conținut și două nume de românce.

Cristina Bogățeanu de la Academia Inventează, un program educațional „before & after school” de care are la bază deprinderea de noțiuni practice de Programare, Robotică, Electronică și Mecanică și Ana Maria Udriște de la Avocatoo, un blog cu informații juridice accesibile oricărei persoane, au adus inovația și au stimulat dezvoltarea, potrivit organizatorilor.


cristiana-bogateanu-APF_1798 colorsinprojects.or

foto-interior-2

,,Ediția de anul acesta se axează pe jocul de echipă: pentru ca inovațiile să devină un motor durabil al creșterii în economia digitală, acestea trebuie să se bazeze pe rețele de contacte și cooperare regională. Succesul regiunii noastre la scară globală poate fi consolidat prin coordonarea eforturilor tehnologice, prin partajarea de cunoștințe și experiențe, precum și prin promovarea intereselor Europei Centrale și de Est, ca regiune care stimulează inovațiile, cu un nivel ridicat de ambiții și deschidere față de întreprinzătorii care experimentează și îndrăznesc să își asume riscuri” – a declarat Marta Poślad, director Politici Publice & Relații Guvernamentale Google, Europa Centrală și de Est, potrivit StartUp Café.

worker-looking-at-a-laptop-graphics_1232-1095

Proiectul New Europe 100 este organizat de Res Publica în parteneriat cu Google, publicația Financial Times și Fondul Vișegrad, precum și multe alte instituții din Europa Centrală și de Est.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: colorsinprojects.ro, avocatura.com, freepik.com

Ești mireasă anul viitor? Iată primele trenduri de la New York pentru nunțile din 2018

Nu mai este un secret pentru nimeni că în prezent nu toate miresele mai țin cont de clasica rochie albă și clasicul voal. Trendurile internaționale au adus și pe piața din România ideea de nonconformism în organizarea nunților, iar miresele au prins de-a lungul anilor tot mai mult curaj în alegerea ținutei.

De curând, la New York s-au prezentat pe podium cele mai proaspete idei pentru anul 2018 în materie de wedding fashion. Carolina Herrera a prezentat o abordare destul de clasică, dar cu accente romatice și nonconformiste din punct de vedere cromatic, notează presa internațională. Astfel, rochiile propuse merg pe linia conservatoare, dar sunt împodobite cu funde și imprimeuri florale în nuanțe pastelate, cele mai bine văzute fiind cele de roz prăfuit.

03-Carolina-Herrera-FW18-Bridal

Tot pe ideea de motive florale a mizat și Elie Saab, care a optat pentru cusături cu fir auriu sau argintiu, iar croiurile au dus audiența cu gândul la modelele regale, asemănătoare și cu rochia pe care a purtat-o cu atâta fast ducesa  de Cambridge.

vogue elie

Una dintre cele mai extravagante propuneri a venit de la Rivini & Alyne care au urcat pe catwalk cu modele tip salopetă, însoțite de cape fastuoase. Salopetele din dantelă, ușor transparente au fost completate de trene detașabile, lungi.

859617424

La capitolul voaluri, acestea apar din nou în trend după ce, potrivit specialiștilor în domeniu, anul trecut au fost lăsate în umbră, miresele optând pentru coronițe din flori naturale. Voalul scurt, accesorizat și cu cercei mari, care au fost atât de la modă în ultimele două sezoane a fost accesoriul prezentat ca inspirație pentru anul ce ne bate la ușă.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: Vogue, Getty Images, www.freepik.com

Inteligența emoțională. Tu câtă încredere ai în tine?

Inteligența emoțională este, potrivit specialiștilor în domeniu, elementul care îți crește productivitatea, succesul, ajutându-te uneori mai mult decât alte calități mai practice, potrivit publicației Psychologies.

girl-lying-on-grass-smiling_23-2147657207

Inteligența emoțională poate să fie fie nativă, fie poate fi educată. Ce presupune exact? A te cunoaște foarte bine și a-ți putea doza și controla emoțiile, lucru ce duce fără doar și poate la eficientizarea comunicării.

Dacă te simți nesigură, dacă nu reușești să îți analizezi impulsurile și dacă uneori sentimentele de frustrare te acaparează, atunci înseamnă că există un deficit de inteligență emoțională, spune publicația, însă acest deficit poate fi acoperit și educat fără probleme în timp, cu condiția să vrem să conștientizăm care este stadiul sănătății noastre psihice.

business-emotional-female-portrait-human_1150-1635

Unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni în domeniu este Daniel Goleman, care a scris o carte ce trebuie să stea cel puțin o dată pe noptierea fiecăruia dintre noi. El vorbește despre cât de mult cântăresc emoțiile în dezvoltarea personalității, analizând pe parcursul cărții și rezultatele a mai multor cercetări în domeniu, asupra creierului și comportamentului.

young-man-holding-hands-of-girlfriend_1262-2343

Tot el explică în volumul ,,Inteligența emoțională” impactul experiențelor din copilărie asupra nivelului de inteligență emoțională al fiecărei persoane, însă notează totodată că aceste aspect pot fi educate și la vârsta adultă.

Daniel Goleman a lucrat ca redactor pentru faimoasa publicație Psychology Today, a predate la Harvard, universitate unde a urmat și studiile doctorale. Volumele sale tratează problemele de psihologie, educație, știință și leadership. Daniel Goleman a fost nominalizat de două ori la prestigioasele premii Pulitzer.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: www.freepik.com

Mâncăm prea multă carne? Tehnologia inovatoare ne oferă alternative

Deși oamenii din întreaga lume consumă o medie de 75 kg de carne, pe persoană, într-un an, în unele părți ale lumii consumul este chiar mai mare. Australienii sunt cei mai mari consumatori de carne, urmați de americani. În țările în curs de dezvoltare, consumul este mult mai mic, datorită costului cărnii, dar și datorită normelor culturale.

Impactul asupra mediului

La sfârșitul anului trecut, carnea prelucrată era clasificată de către Organizația Mondială a Sănătății, alături de fumat,  drept una dintre cauzele cancerului, impactul consumului de carne asupra mediului fiind considerabil. Se estimează faptul creșterea rumegătoarelor domestice duce la eliberarea a 100 milioane de tone de metan în atmosferă, anual, carnea de vită fiind deosebit de dăunătoare, deoarece necesită de 28 ori mai mult teren, pentru a se produce, decât carnea de porc sau pui, de 11 ori mai multă apă și are ca rezultat de cinci ori mai multe emisii de încălzire a climei.

Juicy steak medium rare beef with spices and grilled vegetables.

Un alt studiu sugerează că trecerea către o dietă bazată pe plante ar putea reduce emisiile legate de alimente cu un procent aflat între 29-70%. Imaginați-vă, în schimb, o lume în care chiar și cel mai fidel vegan poate să se hrănească cu un burger de vită, fără a-și trăda principiile. Știința a făcut din acest scenariu o realitate, datorită unei tehnologii inovatoare care produce carne reală, din celulele animalelor.

„Carnea curată” și știința din spatele ei

Memphis Meats, compania susținută de Bill Gates și Richard Branson, dezvoltă un proces care creează carne de vită, pui și rață, fără a fi nevoie de sacrificarea animalelor. Nu numai că această tehnologie nouă garantează bunăstarea animalelor, ci oferă și o soluție la problemele de sănătate ale oamenilor. Cu alte companii care investesc în tehnologie, această „carne curată” ar putea fi în curând disponibilă pe piață.

meat2

Produsele timpurii au fost costisitoare, primul burger de carne curată costa în jur de 330.000 de dolari în 2013. Dar Memphis Meats produce acum o carne curată pentru 40 de dolari/gram. Scopul final este ca aceasta să fie mai ieftină decât cel mai puțin costisitor pui, produs convențional. Carnea curată este produsă prin utilizarea unei mici probe din celule animale, care se regenerează în afara animalului, în tancurile mari de oțel.

Finanțarea viitorului cărnii curate

Metoda Memphis Meats de producție „curată” de carne necesită doar o zecime din apă și o sutime din terenul utilizat, în prezent, pentru creșterea animalelor. Procesul revoluționar a câștigat deja grupurile care luptă pentru drepturile animalelor, iar PETA a apreciat tehnologia cărnii curate, pentru potențialul său de a salva viețile a miliarde de animale, în fiecare an.

Food safety concept

Această „carne curată” cauzează o mare agitație în rândul comunității de business, căci marile corporații doresc să investească în tehnologie. Memphis Meats a atras, până acum, 22 de milioane de dolari, majoritatea finanțărilor provenind de la investitori, inclusiv Gates, Branson și Cargill Inc, una dintre cele mai mari companii agricole din lume. Între timp, o serie de alte companii, cum ar fi Mosa Meat și SuperMeat, concurează pentru a fi primii care aduc carne curată consumatorilor.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

Processed with MOLDIV

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: medium.com, askdoctork.com, cookforyourlife.org, mindmegette.hu, figtreegrove.com.au. Sursă articol: weforum.org